AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2417/2020

AUTOVEST SRL în contradictoriu cu TEGA S.A.

Decizia CNSC nr. 2417/C7/2677 din 28.12.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2417/C7/2677 din 28.12.2020

Data din document
2020-12-28
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „ACHIZIȚIE CARBURANT MOTORINĂ EURO 5, DIN STAȚIE MOBILĂ AMPLASATĂ DE FURNIZOR LA LOCAȚIA ACHIZITORULUI”, s-a solicitat anularea adresei nr. 22454/18.11.2020 și a tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii acesteia, anularea Deciziei nr. 31/18.11.2020 prin care s-a dispus anularea procedurii de atribuire, anularea raportului procedurii nr. 22499/19.11.2020 și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la stabilirea ofertantului câștigător dintre ofertele admisibile. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2417/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 52834Data înregistrării: 2020-12-02
ContestatorAUTOVEST SRLCUI 6836324
Autoritate contractantăTEGA S.A.CUI 8670570

2020_2417_2020_Decizie_2417.pdf, BO2020_2417_2020_BO2020_2417.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.910 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2417/C7/2677 Data: 28.12.2020 Prin contestația nr. 1888/02.12.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 52834/02.12.2020, formulată de către S.C. AUTOVEST S.R.L., cu sediul în Oradea, str. Frunzei nr. 10, județul Bihor, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/1532/2004, având CUI RO6836324, reprezentată convențional prin SCPA ”Ceparu și Irimia”, cu sediul profesional în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, ales pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva deciziei de anulare a procedurii de achiziție, organizată prin licitație deschisă de către S.C. TEGA S.A., cu sediul în Sfântu Gheorghe, str. Crângului nr. 1, județul Covasna, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J14/295/1996, având CUI RO8670570, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru privind furnizarea de produse, având ca obiect „ACHIZIȚIE CARBURANT MOTORINĂ EURO 5, DIN STAȚIE MOBILĂ AMPLASATĂ DE FURNIZOR LA LOCAȚIA ACHIZITORULUI”, s-a solicitat anularea adresei nr. 22454/18.11.2020 și a tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii acesteia, anularea Deciziei nr. 31/18.11.2020 prin care s-a dispus anularea procedurii de atribuire, anularea raportului procedurii nr. 22499/19.11.2020 și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la stabilirea ofertantului câștigător dintre ofertele admisibile. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:

§ 2

1

§ 3

Respinge contestația formulată de către S.C. AUTOVEST S.R.L., cu sediul în Oradea, str. Frunzei nr. 10, județul Bihor, în contradictoriu cu S.C. TEGA S.A., cu sediul în Sfântu Gheorghe, str. Crângului nr. 1, județul Covasna, ca nefondată. Admite cererea S.C. TEGA S.A. privind obligarea contestatorului S.C. AUTOVEST S.R.L. la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației, în sumă de 1000 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 55.436 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: .... Prin contestația nr. 1888/02.12.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 52834/02.12.2020, formulată de către ...., cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin ...., cu sediul profesional în ...., ales pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva deciziei de anulare a procedurii de achiziție, organizată prin licitație deschisă de către ...., cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ...., în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru privind furnizarea de produse, având ca obiect „ACHIZIȚIE CARBURANT MOTORINĂ EURO 5, DIN STAȚIE MOBILĂ AMPLASATĂ DE FURNIZOR LA LOCAȚIA ACHIZITORULUI”, s-a solicitat anularea adresei nr. 22454/18.11.2020 și a tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii acesteia, anularea Deciziei nr. 31/18.11.2020 prin care s-a dispus anularea procedurii de atribuire, anularea raportului procedurii nr. 22499/19.11.2020 și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la stabilirea ofertantului câștigător dintre ofertele admisibile. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația prin care .... contestă rezultatul anulării procedurii de achiziție publică antemenționată, solicitând anularea deciziei de anulare a procedurii, raportului procedurii nr. 22499/19.11.2020, a adresei cu nr. 22454/18.11.2020 și a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii acesteia, precum și obligarea autorității contractante 1

§ 2

la reluarea procedurii de atribuire și la stabilirea ofertantului câștigător dintre ofertele admisibile. Prin contestația cu nr. 1888/02.12.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 52834/02.12.2020, .... critică motivele de anulare a procedurii dispuse în temeiul art. 212 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, ca fiind artificiale, nelegale și netemeinice. Expunând situația de fapt, .... arată că a participat ca singur ofertant la procedura în cauză, al cărui obiect îl reprezintă furnizarea de motorină EURO 5 din stația mobilă amplasată de furnizor la locația achizitorului pe bază de card acces personalizate pe număr de înmatriculare/nr. de identificare, precum și montarea la sediul secundar al achizitorului a unei stații de distribuție pentru motorină, care va fi pusă la dispoziția societatii .... în baza unui contract de comodat pe perioada derulării acordului cadru. Pe parcursul etapei de evaluare a acesteia, autoritatea contractantă a solicitat o serie de clarificări, printre care și cea referitoare la caracteristicile stației de distribuție, clarificare la care contestatorul afirmă că a răspuns în termen, în mod concludent. Astfel, .... detaliază din solicitarea de clarificări transmisă prin adresa nr. 20983/22.10.2020 adresată de autoritatea contractantă: ” Prin caietul de sarcini punctul 4 , Descrierea produsului solicitat" autoritatea contractanta a solicitat punerea la dispoziție a unei stații de distribuție carburant compusa din: rezervor de stocare cu capacitate intre 10-20 to și mufa racordare cisterna; alimentare energie electrica la 220-240 V. cuva de rețineri pentru eventuale scurgeri accidentale, pompa de distribuție. În oferta tehnica depusa de dumneavoastră s-a copiat caracteristicile solicitate de AC fără a se preciza în mod clar tipul rezervorului ce va fi pus la dispoziție. Va rugam sa precizați în mod clar caracteristicii e tehnice ale stației de distribuție ce va fi pusa ia dispoziția AC pe baza de comodat de către societatea dumneavoastră precum și documentele ce demonstrează atât caracteristicile tehnice pentru toate componentele stației, cât și modalitatea de deținere.” În urma acestei solicitări, .... a răspuns: ”Prin propunerea tehnica și prin prezentarea caietului de sarcini asumat prin semnătură și stampila, ne-am angajat sa respectam în totalitate cerințele autorității contractante, implicit și pe cele referitoare la stația de distribuție, oricare tip de rezervor vom pune la dispoziția autorității contractante va avea minimul de caracteristici tehnice solicitate prin caietul de sarcini; - Nu am prezentat caracteristicile exacte ale stației de distribuție deoarece autoritatea contractanta, prin caietul de sarcini pct. 4 - Descrierea produsului solicitat CARACTERISTICI TEHNICE - Stația de distribuție carburant - a lăsat spațiu pentru variante multiple ale acestui echipament (ex. Capacitate rezervor cuprinsa intre 10 și 20 tone, debit minim pompa de distribuție 65 litri/minut, etc), posibilitatea amenajării ulterioare a platformei 2

§ 3

de către autoritatea contractanta (conform răspuns clarificări nr.19895/01.10.2020); - În aceasta idee am considerat ca, în cazul în care oferta noastră va fi stabilita ca fiind câștigătoare, vom stabili de comun acord cu autoritatea contractanta, în funcție de detaliile tehnice exacte ale amplasamentului, în funcție de consumul de carburant, etc., varianta de stație de distribuție cea mai potrivita pentru Achizitor, evident cu respectarea cerințelor tehnice minimale din caietul de sarcini.” Se precizează că, prin aceeași solicitare de clarificări, cu privire la stația de distribuție, .... a solicitat și "comunicarea tipului softului, caracteristicile tehnice ale hardware-ului necesar instalării acestui soft, modalitatea de interconectare cu calculatorul achizitorului", informații pe care le-am comunicat autorității contractante prin Răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 108/23.10.2020. Potrivit raportului procedurii, în urma desfășurării procesului de evaluare a propunerilor tehnice, s-a reținut că oferta .... îndeplinește cerințele minime din caietul de sarcini, nicio ofertă nefiind declarată inacceptabilă sau neconformă de către comisia de evaluare. Cu toate acestea, contestatorul este informat că, la momentul evaluării propunerilor financiare, comisia de evaluare a constatat existența unor erori în documentația de atribuire, astfel: ”Pe parcursul evaluării comisia de evaluare a constatat existenta unor erori în documentația de achiziţie respectiv: a) În caietul de sarcini punctul 4 - Descrierea produsului solicitat, caracteristici tehnice stație de distribuție nu au fost clar explicitate , existând variante multiple de capacități posibile, dând posibilitatea ofertanților la ofertarea unor stații având capacități mult prea mici pentru nevoile autorității contractante. b) Valoarea estimată din anunțul de participare a fost publicata eronat în sensul ca a inclus taxa pe valoarea adăugată.” Ca o consecință a acestor constatări, autoritatea contractantă a dispus anularea procedurii de achiziţie în conformitate cu art. 212 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 98/2016, măsură pe care .... o consideră ca fiind nelegală pentru considerentele expuse în continuare. Criticând decizia de anulare ca netemeinică și nelegală, contestatorul apreciază ca fiind artificiale motivele de anulare invocate, nefiind constatate reale încălcări ale prevederilor legale care afectează procedura de atribuire sau care fac imposibilă încheierea contractului. Se precizează faptul că, pentru a dispune anularea procedurii, .... a reținut că ar fi omis să expliciteze în mod clar caracteristicile tehnice ale stației de distribuție, precum și faptul că valoarea estimată precizată în cuprinsul anunțului de participare include taxa pe valoarea adăugată. Sub aceste aspecte, .... învederează că anularea procedurii de atribuire reprezintă o măsură de excepție, care poate fi adoptată de către autoritatea contractantă sau pronunțată de organismele de remedii în situații strict 3

§ 4

reglementate legal și exclusiv atunci când nu mai sunt posibile alte măsuri de remediere. În demonstrarea faptului că nu sunt îndeplinite în speță condițiile legale pentru a fi dispusă măsura severă a anulării procedurii de atribuire, sunt invocate dispozițiile art. 212 alin.(1) lit. c) și alin.(2) din Legea nr. 98/2016, care statuează, în mod limitativ, că autoritatea contractanta are obligația de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri: ”c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului; (...) (2) în sensul dispozițiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înțelege situația în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)” Din interpretarea articolului citat mai sus, se constată că anularea procedurii se va dispune doar atunci când se constată încălcări ale normelor legale care lezează principiile Legii nr. 98/2016, potrivit contestatorului. Or, din motivarea autorității contractante, reiese că anularea procedurii este consecința modului deficitar de întocmire a documentației de atribuire, situație care nu se poate încadra în categoria încălcărilor de la prevederile legislative. Raportat la cazurile limitativ prevăzute de legiuitor care ar putea conduce la anularea procedurii, se arată faptul că, în comunicarea transmisă privind rezultatul procedurii, autoritatea contractantă nu a justificat care sunt prevederile legislative grave pe care le-a încălcat și care au determinat anularea procedurii. Raportat la condițiile stabilite în documentația de atribuire, nu se poate constata nicio culpă în sarcina ofertantului, care nu poate fi prejudiciat de o decizie arbitrară a autorității contractante. De asemenea, .... susține că trebuie avute în vedere obligațiile asumate și costurile suportate de acesta în legătură cu participarea la procedura de atribuire (pregătirea ofertei, constituirea garanției de participare, menținerea valabilității ofertei, răspunsurile la solicitări de clarificări, urmărirea stadiului procedurii de atribuire). În acest context, este evocată Decizia CNSC nr. 568/C6/874 din 15.06.2015 care critică comportamentul adoptat de autoritatea contractantă în măsura în care se ajunge „să se sfideze orice reguli și principii de drept, dar și eforturile și cheltuielile efectuate de operatorii economici cu fundamentarea și elaborarea ofertelor”. Potrivit principiului de drept „Nemo auditor propriam turpitudinem allegans", autoritatea contractantă nu își poate invoca propria culpă izvorâtă din defectuoasa pregătire a procedurii de atribuire, impusă participanților la procedura de achiziţie, după o perioada de timp înăuntrul căreia s-au consumat în bună măsură etape importante ale procedurii (elaborarea ofertelor, deschiderea și evaluarea ofertelor). 4

§ 5

Cum reiese din adresa a cărei anulare este solicitată, anularea procedurii de atribuire nu privește abateri grave de la legislația achizițiilor publice, sens în care contestatorul solicită să se constate că autoritatea contractantă a creat circumstanțe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, ceea ce contravine dispozițiilor art. 146alin. (2) din anexa la HG nr. 395/2016, conform cărora: ” Autoritatea contractantă nu are dreptul să adopte nicio măsură cu scopul de a întârzia nejustificat procesul de evaluare a ofertelor, sau de a crea circumstanțe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, o asemenea abordare fiind considerată o încălcare a principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) din Lege”. Citând din Decizia civilă nr. 501 din 12.06.2019 a Curții de Apel Suceava, potrivit căreia: ”Competitorii au elaborat ofertele în raport de cerințele autorității contractante expuse în documentația de atribuire și cu încadrarea în valoarea estimată a achiziției, așa încât decizia comisiei de evaluare de anulare a procedurii este una arbitrară și în afara prevederilor art. 212 (1), (2) din Lege. Reclamanta evocă un alt set de critici care acreditează ideea imposibilității încheierii contractului iar acceptarea ofertei intimatei ar avea efecte grave asupra interesului public reprezentat de reclamantă în calitatea sa de autoritate contractantă. Curtea, în acord cu considerentele deciziei Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, nu a identificat în apărările reclamantei care sunt acele elemente/împrejurări de natură să facă imposibilă încheierea contractului cu consecința anulării procedurii, apărările reclamantei vizând în mod explicit o analiza de conformitate a ofertelor - etapă ce urmează a se derula în condițiile în care măsura privind anularea procedurii se constată a fi în dezacord cu prevederile art. 212 (1) din lege”, .... subliniază faptul că anularea unei proceduri de atribuire reprezintă o excepție de la regula instituită de art. 211 din Legea nr. 98/2016, regulă conform căreia autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a cărei ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în respectiva ofertă. Fiind o excepție de la regulă, prevederile art. 212 din același act normativ trebuie interpretate restrictiv, în sensul că abaterile la care se referă trebuie să existe în realitate, să fie grave, să se aplice procedurii de atribuire derulate și sa o și afecteze iremediabil în același timp. Potrivit contestatorului, aceste condiții nu sunt îndeplinite în speță, în condițiile în care, potrivit documentației de atribuire, la punctul 4- Descrierea produsului solicitat Caracteristici tehnice, cu privire la stația de distribuție carburant sunt prevăzute următoarele aspecte: ”Stația de distribuție carburant va fi amplasată suprateran și va fi compusa din: a) rezervor de stocare Caracteristici tehnice rezervor - capacitate cuprinsă între 10-20 to - mufă racordare cisternă b) alimentare energie electrică la 220-240 V; 5

§ 6

c) Cuvă de rețineri pentru eventuale scurgeri accidentale; d) Pompa de distribuție. Caracteristici tehnice pompa de distribuție -debit min 65 l/min: - gestionarea electronică a eliberării de carburant, - afișaj electronic (data, ora, cantitate eliberată (litri) stoc-litri), - cheie gestionar, - emitere bon de livrare, - filtru de combustibil, - pistol automat de livrare, - furtun de livrare. Stația de distribuție va fi prevăzută cu posibilitatea interconectării cu un calculator al achizitorului, cu punerea la dispoziție a unui soft gratuit de către furnizor; în scopul urmăririi alimentărilor și a altor facilități posibile. Se vor emite un număr de chei card acces (minim 55 carduri), personalizate pe nr. de identificare, cu posibilitatea modificării acestui număr în funcție de nevoia autorității contractante. Lista cu nr. de identificare al autovehiculelor va fi pusă la dispoziția operatorului economic câștigător, de către achizitor.” Totodată, la pct. 4.5 Operațiuni cu titlu accesoriu din Caietul de sarcini, cu privire la stația de distribuție au fost precizate următoarele: ”Furnizorul va asigura achizitorului pe bază de contract de comodat un rezervor mobil pentru combustibil cu toate facilitățile de alimentare prin card și urmărire a alimentării efectuate; cu o capacitate de minim 10 to-max 20 to, pe toată durata derulării contractului.” Cu privire la aceste aspecte, contestatorul solicită constatarea faptului că entitatea contractantă .... a stabilit în mod clar și precis capacitatea rezervorului mobil de combustibil, aceasta fiind de minim 10 tone, respectiv maxim 20 tone. Se observă astfel că a fost impusă o capacitatea minimă a stației, prezumată a fi suficientă pentru a asigura nevoile de alimentare ale utilizatorilor. Astfel, în decizia de anulare a procedurii, .... nu invocă și nu demonstrează că o capacitate de minim 10 tone, sau o altă capacitate cuprinsă între 10 - 20 tone a rezervorului mobil de combustibil ar fi prea redusă pentru a atinge scopul achiziției. Drept urmare, .... consideră că nu poate fi reținut ca fiind corect motivul invocat conform căruia prin neprecizarea în mod clar a caracteristicilor tehnice ale stației de distribuție, datorită existenței multiplelor variante de capacități ale stației de distribuție, se creează posibilitatea ofertanților de a oferta stații cu capacități mult prea mici pentru nevoile autorității contractante. În acest sens, în cuprinsul răspunsului la solicitarea de clarificări, înregistrat de .... sub nr. 108/23.10.2020, formulat ca urmare a solicitării de clarificări nr. 20983/22.10.2020, prin propunerea tehnică și prin prezentarea caietului de sarcini asumat prin semnătură și ștampilă, contestatorul s-a angajat să respecte în totalitate cerințele autorității contractante, implicit și pe cele referitoare la stația de distribuție. Totodată, în cuprinsul aceluiași răspuns, contestatorul a precizat că indiferent de tipul de rezervor pe care l- ar fi pus la dispoziția autorității contractante, acesta va respecta minimul de 6

§ 7

caracteristici tehnice solicitate prin caietul de sarcini, respectiv capacitate rezervor cuprinsă între 10 și 20 tone, debit minim pompă de distribuție 65 litri/minut, etc. Astfel, în situația în care oferta .... ar fi fost declarată câștigătoare, în funcție de anumite aspecte precum detaliile exacte ale amplasamentului, consumul de carburat, etc., urma să se stabilească de comun acord cu autoritatea contractantă varianta de stație de distribuție cea mai potrivită faţă de nevoile achizitorului, evident cu respectarea cerințelor tehnice minime prevăzute în caietul de sarcini. Prin urmare, scopul achiziției ar fi fost îndeplinit, .... asumându-și livrarea și instalarea unui rezervor mobil de combustibil cu capacitate adaptată cerințelor entității contractante. Anularea procedurii în acest moment, respectiv în cadrul etapei de evaluare a propunerilor financiare, pentru aspecte reglementate în cadrul documentației de atribuire și pe care .... le-a detaliat în cuprinsul răspunsului la solicitarea de clarificări, oferind totodată posibilitatea autorității contractante să aleagă opțiunea ce mai potrivită nevoilor sale, este una artificială. Totodată, în condițiile în care eroarea în discuție nu este de natură a afecta interesele .... în calitate de unic ofertant la procedură și nici ale autorității contractante, nu se poate reține ca fiind îndeplinită situația prevăzută de art. 212, în prezenta speță nefiind în prezența unei erori care să afecteze în mod real procedura de atribuire prin restrângerea sau distorsionarea concurenței. Artificial este considerat de către contestator și cei de-al doilea motiv de anulare invocat, respectiv cel constând în faptul că valoarea estimată menționată în anunțul de participare ar fi inclus eronat taxa pe valoarea adăugată. Astfel, valoarea totală estimată publicată în anunțul de participare a fost de 8.832.000,00 lei și 11.040.000,00 iei. În ipoteza în care s-ar accepta justificarea invocată de către autoritatea contractantă conform căreia aceste sume includ TVA, prin efectuarea unor calcule simple, s-ar ajunge la următoarele valori fără TVA: 7.421.848,74 lei valoare minimă estimată, respectiv 9.277.310,92 iei valoare maximă estimată a acordului-cadru, precizează contestatorul. Raportând aceste valori la cantitățile minime și maxime de combustibil menționate în documentația de atribuire, respectiv între 1.920.000,00 litri - 2.400.000,00 litri, se ajunge la un preț unitar de 3,8655462 lei/litru de combustibil, faţă de 4,6 lei/litru cât rezultă dacă se iau în calcul valorile estimate publicate în anunțul de participare. Contestatorul solicită constatarea faptului că cifra obținută pentru prețul unitar/litru de combustibil prin deducerea TVA din valorile estimate este mult prea imprecisă (conține 7 zecimale), astfel că era imposibil să fie avută în vedere la estimarea valorii acordului-cadru. Mai mult, inclusiv în ipoteza în care se ia în considerare posibilitatea de ajustare a prețului care (conform pct. 11.3 Ajustarea prețului contractului din Fișa de date a achiziției) se realizează prin raportare la cotația Platt's, 7

§ 8

este evident că un preț de 3,86 lei/litru (cât ar reieși dacă s-ar deduce TVA din valoarea estimată) este imposibil de obținut din piață în condițiile în care prețul combustibilului este strict reglementat în mod legal prin diversele taxe și accize pe care le include (peste 50% din preț). Astfel, un preț estimat de 3,86 lei/litru de motorină ar determina încălcarea regulilor de concurență sau a reglementărilor legale privind taxarea acestui tip de produs. În acest context, este evident că motivul invocat de către entitatea contractantă .... privind valoarea estimată a acordului-cadru nu corespunde realității, fiind astfel incidente dispozițiile art. 146 alin. (2) din HG nr. 395/2016 care sancționează crearea de circumstanțe artificiale de anulare a procedurii de atribuire. În speță, contestatorul semnalează faptul că autoritatea contractantă manifestă o abordare excesiv de formalistă, cu încălcarea dreptului .... la obținerea acordului-cadru și cu ignorarea chiar a propriului interes, interes ce constă în finalizarea achiziției de combustibil. Concluzionând, nefiind în prezența unor încălcări ale prevederilor legale care să afecteze procedura de atribuire sau a unor împrejurări care fac imposibilă adoptarea unor măsuri corective fără încălcarea principiilor din lege, contestatorul susține nelegalitatea și netemeinicia măsurii de anulare a procedurii și solicită obligarea .... la continuarea proceduri de atribuire. Prin adresa cu nr. 23143/07.12.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 53838/07.12.2020 autoritatea contractantă formulează punct de vedere la contestația depusă de către ...., solicitând respingerea acesteia și obligarea contestatorului la suportarea cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației. 1. Autoritatea contractantă prezintă faptul că valoarea estimată a contractului de achiziţie a fost indicată eronat, cifrele înscrise în documentație ca reprezentând valoarea fără TVA fiind în realitate cele determinate anterior pentru valoarea cu TVA. Eroarea a fost observată într- un moment în care greșeala nu mai putea fi îndreptată în alt mod decât prin anularea procedurii. Prețul unitar estimat a fost stabilit prin consultarea istoricului prețurilor pe ultimele două luni anterioare achiziției cu ajutorul site-urilor web www.peco-online.ro

§ 9

și

§ 10

www.euload.com , fiind anexat documentul ”Calcul preț estimativ motorină”. A rezultat o valoare medie de 4,60 lei, însă ceea ce autoritatea contractantă a omis a fost faptul că această valoare include TVA. De altfel este de notorietate faptul că și la data prezentei prețul motorinei la orice stație de alimentare este în jurul valorii de 4,51-4,61 lei/litru inclusiv TVA, fiind anexate extrase de pe site-ul www.peco-online.ro la data de 07.12.2020 și de pe site-ul www.bursatransport.com la 07.12.2020. Dacă procedura ar fi fost continuată, ar fi urmat ca litrul de motorină să fie achiziționat la valoarea de 4,60 lei + TVA (19%x4,60) = 5,474 lei/litru în timp ce la orice stație de alimentare autoritatea contractantă ar fi putut achiziționa același produs la o medie de aproximativ 4,55 lei/litru (TVA inclus). La cantitatea maximă de 2.400.000 litri estimată a fi achiziționată 8

§ 11

conform strategiei de contractare, această diferență ar fi însemnat o pierdere de aproximativ 2.217.600 lei adică aproximativ 455.359 euro. Este deci evident că valoarea estimată a achiziției a fost indicată cu încălcarea art.9 alin.(1) din Legea nr.98/2016: ” Autoritatea contractantă calculează valoarea estimată a unei achiziții având în vedere valoarea totală de plată, fără TVA, estimată de autoritatea contractantă, luând în considerare orice eventuale forme de opțiuni și prelungiri ale contractului menționate în mod explicit în documentele achiziției.” Modul greșit în care a fost indicată valoarea estimată încalcă însuși scopul Legii nr.98/2016 enunțat prin art.2 alin.(1) al acesteia: ” Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficientă economică și socială.” Continuarea procedurii ar fi însemnat nu doar ineficiență, ci un adevărat dezastru economic pentru societate. Autoritatea contractantă anexează rezultatele financiare ale societatii .... pe anul 2019, din care se observă că a realizat un profit de 224.861 lei. Ca urmare o pierdere ca cea care se prefigura ar fi putut conduce la insolvența societatii. De asemenea s-au încălcat prevederile privind economicitatea, eficienta și eficacitatea enunțate de Legea nr.500/2002- privind finanțele publice, Legea nr.273/2006- privind finanțele publice locale. Nu în ultimul rând autoritatea contractantă amintește încălcarea prevederilor art.5 alin.(1) din O.G. nr.119/1999: ” Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o buna gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficientei în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public.” Din păcate, potrivit autorității contractante, la momentul la care a constatat greșeala nici corectarea informației nu a mai fost posibilă întrucât publicarea unui anunţ de tip erată se putea face doar cu cel mult 3 zile înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor, în conformitate cu art.55 din H.G. nr.395/2016. Din cele de mai sus rezultă limpede că .... s-a aflat în situația prevăzută de art. 212 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, încălcarea prevederilor legale de ordine publică impunând anularea procedurii de atribuire, susține autoritatea contractantă. 2. Cerința privind capacitatea de stocare a stației de distribuție a fost încadrată într-un interval mult prea larg, de la 10 tone la 20 de tone, dând posibilitatea participanților la ofertarea unor stații avand capacități mult prea mici pentru nevoile autorității contractante. .... gestionează serviciul public de salubrizare și deține un parc auto cu un număr de 54 autovehicule cu un consum săptămânal cuprins intre 12.000 litri- 12.500 litri, respectiv un consum lunar de 48.000 litri-50.000 litri. Ca urmare, capacitățile apropiate valorii de 10 tone (11834,3 litri) nu satisfac necesitățile autorității contractante nici măcar pentru o săptămână, mărind riscul de a nu putea desfășura activitatea de baza (salubrizare și 9

§ 12

deszăpezire) din lipsa de combustibil. De asemenea ar, avea loc o creștere a numărului de comenzi de furnizare și implicit a costului de furnizare. Ca urmare continuarea procedurii cu menținerea acestei cerințe eronate ar fi pus .... în situația de a accepta încheierea unui contract care să nu ducă la realizarea scopului procedurii, întrucât după finalizarea acesteia nu ar mai fi avut motive legale să refuze încheierea contractului chiar și pentru o stație de 10 tone. Ne aflăm deci în situația prevăzută de art.212 alin.(1) lit. c) teza a doua, încheierea contractului fiind imposibilă, potrivit autorității contractante. Astfel, .... consideră că faţă de cele arătate la punctele anterioare, procedura s-a dovedit a fi într-atât de viciată încât îndreptarea acesteia nu se mai putea realiza decât prin anularea sa. 3. Autoritatea contractantă invocă formularea cu rea-credință a contestației, argumentând în cele ce urmează. a) Se poate observa, .... a ofertat un preț de 4,52 lei/litru fără TVA, profitând de eroarea sus menționată a autorității contractante. Ca urmare prețul cu TVA ar fi urmat a fi de 5,3788 lei/litru, cu mult superior prețului de piață. b) .... încearcă să demonstreze cu ajutorul unor calcule faptul că valoarea fără TVA, pornind de la prețul unitar estimat de 4,60 lei, ar conduce la o valoare cu 7 zecimale (3,8655462), sugerând că ar fi fost imposibil ca autoritatea contractantă să estimeze în acest fel prețul unitar. Aceasta reprezintă o simplă speculație. După cum a arătat, la stabilirea valorii estimate, .... a luat în considerare istoricul prețurilor cu TVA. Eroarea autorității contractante a constat tocmai în faptul că a omis să mai scadă TVA-ul din valoarea obținută, rezultând o documentație de atribuire greșită. c) Principiul nemo auditor propriam turpitudinem allegans nu este aplicabil în cauză. Principiul legalității, precum și principiul cheltuirii eficiente a fondurilor publice primează regulii invocate de contestatoare. Normele juridice invocate de subscrisa sunt de ordine publică, ocrotind un interes general și nu pot fi înlăturate, chiar dacă eroarea aparține autorității contractante. Regula invocată este specifică contractelor și dreptului procesual, iar nu procedurilor de achiziţie. Efortul depus de .... pentru întocmirea documentației este incomparabil cu prejudiciul pe care urmează să îl sufere .... în cazul în care ar fi obligată să continue procedura. Prin adresa cu nr. 1985/18.12.2020, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 56406/18.12.2020, contestatorul .... formulează concluzii scrise în urma studierii dosarului, cât și ca urmare a punctului de vedere formulat de către ...., în dezvoltarea motivelor invocate în cuprinsul contestației, solicitând respingerea motivelor invocate de către autoritatea contractantă în cuprinsul punctului de vedere și admiterea contestației astfel cum a fost formulată, raportat la motivele dezvoltate în continuare. 10

§ 13

1. Referitor la pretinsa eroare cu privire la valoarea estimată a contractului de achiziție, analizând susținerea autorității contractante potrivit căreia: ” modul greșit în care a fost indicata valoarea estimată încalcă însuși scopul Legii nr. 98/2016 enunțat prin art. 2 alin. (1) al acesteia: Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficientă economică și socială”, .... supune atenției Consiliului faptul că, în cadrul aceluiași articol de care se prevalează autoritatea, la alin. (2) sunt statuate principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică și a organizării concursurilor de soluții, contestatorul evidențiind principiul proporționalității, cât și principiul asumării răspunderii. În ceea ce privește dispozițiile legale referitoare la economicitatea, eficienta și eficacitatea în utilizarea fondurilor publice, invocate de autoritatea contractantă în punctul de vedere, contestatorul precizează faptul că acestea nu exclud aplicarea principiilor enunțate mai sus. Astfel, prin aplicarea normelor legale invocate, nu trebuie să fie creat un avantaj nejustificat autorității contractante, avantaj ce ar fi datorat exclusiv culpei autorității. Este evocată ca relevantă Decizia civilă nr 6024/10.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București într-o speță similară, atașată. Contrar opiniei autorității contractante, faptul că aceasta a indicat în mod eronat un preț mai mare al contractului, respectiv a înscris în documentația de atribuire valoarea estimată a contractului de achiziţie ce include TVA, nu reprezintă un motiv ce justifică măsura severă a anulării procedurii, mai ales după ce aceasta a ajuns într-un stadiu foarte avansat, întrucât anularea în acest moment ar fi o măsură disproporționată și contrară principiului asumării răspunderii, mai susține contestatorul. Reiterând din contestație, .... menționează că pretinsa abatere a valorii estimate a fost identificată cu mare întârziere. Se precizează faptul că, referitor la oferta financiară, autoritatea contractantă a formulat trei solicitări de clarificări prin care a solicitat contestatorului să detalieze valoarea componentei B constantă, să justifice (prin calcul) fiecare valoare alocată fiecărui tip de cheltuială, precum și să redepună oferta financiară care să cuprindă prețul unitar/litru, detaliind valoarea celor trei componente. Cum în speță, identificarea pretinsei erori a avut loc cu mare întârziere, ulterior unor solicitări de clarificări ce presupuneau și analizarea propunerii financiare a ...., acesta apreciază că nu poate fi afirmat cu certitudine că eroarea invocată este reală, aspect reținut și de Curtea de Apel București, în hotărârea invocată anterior: ” Cum în speță pretinsa abatere se referă exclusiv la prețul la care autoritatea a lansat procedura iar identificarea ei s-a făcut cu mare întârziere și nu exista certitudine nici în legătură cu realitatea erorii nici în legătura cu cauzele care au determinat o eventuală supraevaluare a prețului, Curtea constată că măsura anulării procedurii este nelegală motiv pentru care va respinge plângerea menținând soluția Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor.” 11

§ 14

În contextul și condițiile expuse, nu există certitudinea în legătură cu realitatea erorii cu privire la valoarea estimată a contractului de achiziţie, iar pe cale de consecință, măsura anulării dispusă de către autoritatea contractantă este una netemeinică și nelegală. 2. În ceea ce privește cerința referitoare la capacitatea de stocare a stației de distribuție, din maniera în care a fost formulată cerința privind capacitatea de stocare a stației de distribuție, rezultă că autoritatea contractantă a stabilit, în caietul de sarcini, ca aceasta să fie cuprinsă în intervalul 10-20 tone. Pe fondul prevederilor art. 154 din Legea nr. 98/2016 și ale art.20 alin. (10) din HG nr. 395/2016 și contestatorul învederează faptul că prevederile documentației de atribuire, nefăcând obiectul vreunei contestații și-au consolidat caracterul obligatoriu atât pentru ofertanți care, potrivit dispozițiilor art. 123 alin. (1) din HG 395/2016 au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cât și pentru comisia de evaluare, care potrivit art. 133 alin. (1) și (2) din același act normativ are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă, atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. În acest context, .... precizează că a elaborat oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Contestatorul reiterează faptul că, în situația în care oferta sa va fi declarată câștigătoare, se angajează să stabilească de comun acord cu autoritatea contractantă varianta de stație de distribuție cea mai potrivită nevoilor sale, cu respectarea cerințelor tehnice minimale din caietul de sarcini. În considerarea acestui aspect, nu poate fi reținută susținerea .... conform căreia cerința privind capacitatea de stocare a stației de distribuție a fost încadrată într-un interval prea larg, dând astfel posibilitatea participanților de a oferta un produs ce are capacități prea mici pentru nevoile autorității contractante. Totodată, prin punctul de vedere formulat, aceasta înțelege să prezinte parcul auto de care dispune, menționând că o stație de distribuție cu o capacitate apropiată valorii de 10 tone nu poate satisface necesitățile autorității contractante nici măcar pentru o săptămână. Or, așa cum contestatorul a evidențiat, .... a stabilit în mod clar capacitatea rezervorului mobil de combustibil, aceasta fiind de minim 10 tone, respectiv maxim 20 de tone. în virtutea cu cele afirmate, .... evocă și decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, care reține că, așa cum un contract constituie legea părților, și documentația de atribuire, împreună cu clarificările publicate în SEAP, are aceeași valoare pentru părţi, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În considerare cele expuse, dar și a disponibilității .... de a furniza achizitoarei o stație de distribuție potrivit nevoilor acesteia, evident în limitele impuse prin caietul de sarcini, respectiv cu o capacitate între 10- 20 12

§ 15

to, nu pot fi reținute susținerile .... potrivit cărora continuarea procedurii cu menținerea acestei cerințe ar fi de natură să afecteze desfășurarea activității de bază a acesteia din lipsă de combustibil. Considerând evident faptul că în analizarea situației de fapt nu pot fi avute în vedere împrejurări ipotetice, contestatorul apreciază că motivele de anulare invocate de autoritatea contractantă nu pot fi reținute. în mod corect a stabilit și comisia de evaluare în cuprinsul procesului verbal nr. 21416/29.10.2020 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, faptul că, în urma analizării ofertei .... în calitate de unic ofertant la procedură, în raport de cerințele minime din caietul de sarcini și pe baza informațiilor prezentate în propunerea tehnică, s-a reținut că aceasta îndeplinește cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini, declarând oferta .... conformă. Totodată, contestatorul menționează că, în cuprinsul răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 108/23.10.2020, în cadrul Anexei nr. la, a prezentat caracteristicile și specificațiile tehnice ale unei stații de distribuție având capacitatea de 15000 l., stație pe care o putea pune la dispoziția autorității contractante, detaliind și caracteristicile acesteia. În ceea ce privește argumentul invocat de autoritatea contractantă conform căruia o stație cu o capacitate apropiată valorii de 10 tone ar implica o creștere a numărului de comenzi de furnizare și implicit a costului de furnizare, contestatorul precizează că acestea sunt simple supoziții, acesta exprimând în numeroase rânduri că alegerea capacității stației de distribuție se va face potrivit nevoilor achizitoarei. În considerarea celor expuse anterior, susținerea autorității contractante din cuprinsul punctului de vedere, respectiv că încheierea contractului este imposibilă și astfel ne-am afla în situația prevăzută de art. 212 alin.(l) lit. c) teza a doua, nu poate fi reținută, nefiind în prezența unei încălcări a prevederilor legale care afectează procedura de atribuire sau care fac imposibilă încheierea contractului. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 56672/21.12.2020 autoritatea contractantă depune ”NOTĂ” față de concluziile scrise formulate de către ...., prin care respinge apărările contestatorului legate de jurisprudența invocată. Analizând prevederile Deciziei civile nr. 6024/10.12.2015 a Curții de Apel București pronunțată într-o speță similară, invocată de către contestator, se desprind două concluzii importante: - încălcările prevederilor legale de către însăși autoritatea contractantă pot constitui motiv al anulării procedurii de atribuire în sensul art.212 alin.(1) lit. c) din Legea nr.98/2016 (fostul art.209 alin.(1) lit. c) din O.U.G.nr.34/2006); - pentru anularea procedurii existenta erorii trebuie să fie certă, în speță susmenționată se constatase că autoritatea contractantă respectivă (CNAB S.A.) inițiase proceduri similare pe Bursa Română de Mărfuri la 13

§ 16

aceleași preturi mari. S-a considerat în acest fel că eroarea sa nu este demonstrată. Raportat la concluziile desprinse, autoritatea contractantă susține și argumentează diferența cazului ...., susținând că .... cunoaște foarte bine acest lucru. a) În dovedirea celor susținute, autoritatea contractantă anexează raportul ședinței de tranzacționare al Bursei Române de Mărfuri din data de 26.08.2020 din care se poate observa că .... a inițiat procedura cu valoarea estimată de 3,57 lei/litru (exclusiv TVA). După cum se poate observa din Raportul ședinței de tranzacționare, la licitație a participat însăși .... oferind un preț final de 1.77 lei/litru fără acciză și fără TVA) adică 3,39537 Iei/litru (cu acciza inclusă, fără TVA). b) .... a avut încheiat cu un alt furnizor, ...., Contractul de achiziţie publică privind furnizarea de motorină nr. 8729/10.03.2020 (anexat), în urma unei proceduri de achiziţie desfășurată prin SEAP. Contractul a fost încheiat la prețul unitar de 3,82 Iei/litru (fără TVA). Acest contract ar fi fost valabil până la data de 10.03.2021. Cu toate acestea, în luna iulie 2020 .... a modificat prețul contractului facturând o anumită cantitate la prețul de 3,84 lei/litru (fără TVA). Consecința a fost că autoritatea contractantă a reziliat acel contract [Anexăm actul de reziliere nr.16781/06.08.2020). Astfel, .... a fost pusă în situația de a iniția prezenta procedură de achiziţie, iar până la finalizarea sa a apelat la Bursa Română de Mărfuri, după cum a arătat la punctul a) de mai sus. Ca urmare .... consideră pe deplin dovedit faptul că după ce a reziliat un contract încheiat la prețul de 3,82 lei/litru (pentru o majorare nejustificată de doar 0,02 lei/litru) și a lansat pe Bursa Română de Mărfuri o licitație la prețul unitar de 3,57 lei/litru, doar o greșeală a făcut ca lansarea unei noi proceduri de achiziţie să se facă prețul de 4,60 lei fără TVA. Astfel, prețul unitar estimat de 4,60 lei/litru conține TVA și este o greșeală evidentă și dovedită a subscrisei. Aflarea unei soluții corecte depinde doar de punerea în balanță a situației în care se află cele două societăți implicate, evidențiind faptul că: - .... a făcut doar efortul de a întocmi oferta și documentația aferentă; - .... ar urma însă să suporte timp de 4 ani un preț al motorinei care i-ar crea o situație economică dificilă. Or, atâta timp cât autoritatea contractantă a reușit să demonstreze greșeala de calcul, ordinea publică trebuie să primeze. Prin admiterea contestației scopul Legii nr. 98/2016 ar fi departe de a se realiza, iar principiile economicității, eficacității și eficientei ar fi încălcate, potrivit autorității contractante. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ...., a inițiat o procedură de achiziție publică, prin licitație deschisă, organizată integral prin utilizarea 14

§ 17

mijloacelor electronice, în vederea încheierii acordului-cadru privind furnizarea de produse, având ca obiect „ACHIZIȚIE CARBURANT MOTORINĂ EURO 5, DIN STAȚIE MOBILĂ AMPLASATĂ DE FURNIZOR LA LOCAȚIA ACHIZITORULUI”, cod CPV ...., prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. ..... Potrivit anunțului de participare și documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea totală estimată a acordului-cadru este cuprinsă în intervalul 8.832.00 și 11.040.000 RON, fără TVA. Potrivit procesului-verbal al ședinței de vizualizare a documentelor depuse în SICAP nr. 20802/19.10.2020, la procedură s-a înscris și a depus oferta doar operatorul economic .... Conform procesului verbal de anulare procedură nr. 22445/18.11.2020 și raportului procedurii nr. 22499/19.11.2020, procedura în cauză a fost anulată, aspect comunicat și unicului ofertant .... prin adresa nr.22454/18.11.2020, contestator în prezenta cauză. Împotriva adresei cu nr.22454/18.11.2020 de comunicare și a tuturor înscrisurilor care au stat la baza emiterii acesteia a formulat contestație ...., solicitând anularea Deciziei nr. 31/18.11.2020 prin care s-a dispus anularea procedurii și anularea raportului procedurii cu nr. 22499/19.11.2020 și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la stabilirea ofertantului câștigător dintre ofertele admisibile. Procedând la soluționarea contestației formulate de ...., Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la motivele care au stat la baza deciziei autorității contractante, de anulare a procedurii de achiziție publică. Sub acest aspect, Consiliul are în vedere că autoritatea contractantă a transmis către .... adresa nr. 22454/18.11.2020, în cuprinsul căreia a precizat că „În temeiul art. 146 din HG 395/2016 vă comunicăm decizia de anulare a procedurii de licitație deschisă nr. CN 1024546/17.09.2020, publicat în JOUE cu nr. 2020/S 182- 436894. Motivele care au stat la baza anulării procedurii: Comisia de evaluare a constatat erori în documentația de atribuire „caracteristici tehnice stație de distribuție nu au fost clar explicitate, existând variante multiple de capacități posibile, dând posibilitatea ofertanților la ofertarea unor stații având capacități mult prea mici pentru nevoile autorității contractante și valoarea estimată din anunțul de participare a fost publicată eronat în sensul că a inclus taxa pe valoarea adăugată, cu încălcarea dispozițiilor art. 21 alin (8) din Legea 500/2002”, astfel se impune anularea procedurii de licitație deschisă conform art. 212 alin (1) din Legea nr. 98/2016”. Astfel, Consiliul constată că motivele care au condus la anularea procedurii de atribuire sunt reprezentate de faptul că au fost constatate erori în cuprinsul documentației de atribuire, respectiv, pe de o parte, nu au fost explicitate suficient caracteristicile tehnice ale capacităților stației mobile, iar, pe de altă parte, valoarea estimată din anunțul de participarea fost publicată eronat, în sensul că a inclus și taxa pe valoarea adăugată. 15

§ 18

Analizând motivele care au stat la baza deciziei autorității contractante de anulare a procedurii de achiziție publică, prin raportare la prevederile documentației de atribuire, la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și la susținerile părților, Consiliul constată că, în mod întemeiat, .... a procedat la anularea procedurii de atribuire, având în vedere considerentele reținute în cele ce urmează. Astfel, Consiliul reține ca fiind relevante în cauză prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016 care stabilesc că „(1) Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: (...)

§ 19

c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului;

§ 20

(...) (2) În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înțelege situația în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”. Prin urmare, Consiliul constată că, în mod contrar susținerilor contestatorului, exprimate în cuprinsul contestației nr. 52834/02.12.2020, autoritatea contractantă poate invoca propria culpă, manifestată prin întocmirea documentației de atribuire cu încălcarea prevederilor legale, ce afectează procedura de atribuire, astfel încât nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere a acesteia, condițiile impuse pentru anularea procedurii fiind existența unor erori sau omisiuni și imposibilitatea remedierii acestora. În acest context, Consiliul constată că, în ceea ce privește motivul reprezentat de faptul că valoarea estimată din anunțul de participarea fost publicată eronat, la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 este prevăzut că „Autoritatea contractantă calculează valoarea estimată a unei achiziții având în vedere valoarea totală de plată, fără TVA, estimată de autoritatea contractantă, luând în considerare orice eventuale forme de opțiuni și prelungiri ale contractului menționate în mod explicit în documentele achiziției”, rezultând că valoarea estimată publicată în cadrul anunțului de participare trebuie să fie stabilită fără luarea în considerare a taxei pe valoarea adăugată (T.V.A.). Analizând documentele cuprinse în cadrul dosarului achiziției, transmis de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată că între acestea se regăsește și documentul intitulat „Calcul preț estimativ motorină” din cuprinsul căruia reiese că la stabilirea valorii estimate, în urma consultării site-urilor de specialitate privind prețul pieței de combustibil în perioada 08 iunie 2020 – 08 august 2020, a fost luat în calcul prețul/litru inclusiv TVA cuprins între 4,48 lei și 4,65 lei, rezultând un preț mediu/litru de motorină ce variază între 4,59 lei și 4,61 lei/litru, inclusiv T.V.A. Așadar, luând în considerare cantitatea necesară estimată pentru acordul cadru, respectiv cuprinsă între 1.920.000 litri și 2.400.000 litri, și prețul mediu stabilit ca urmare a consultării pieței de profil (4,6 lei/litru 16

§ 21

inclusiv T.V.A.), rezultă că autoritatea contractantă a stabilit o valoare estimată pentru acordul cadru cuprinsă între 8.832.000 lei și 11.040.000 lei, valori prevăzute și la punctul II.1.5) „Valoarea totală estimată” din anunțul de participare nr. CN1024546 din 17.09.2020) și din fișa de date a achiziției, valori ce cuprind inclusiv taxa pe valoarea estimată (T.V.A.), fiind încălcate prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, Consiliul constată existența unei erori în aplicarea prevederilor legale incidente în materia achizițiilor publice, ce nu mai poate fi remediată în această etapă a procedurii de atribuire în cauză, singurul demers fiind anularea procedurii de achiziție publică. Consiliul are în vedere că, în caz contrar, o continuare a prezentei proceduri de atribuire ar însemna achiziționarea de combustibil la un preț de 4,6 lei litrul la care se adaugă T.V.A., situație ce conduce la un preț total de achiziție mult superior prețului pieței de profil, aspect care vine în contradicție cu scopul derulării procedurii de achiziție publică de către autoritatea contractantă, respectiv achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficientă economică și socială, așa cum este prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Într-o atare situație, Consiliul nu reține în soluționare alegațiile contestatorului din cuprinsul contestației nr. 52834/02.12.2020 și din cuprinsul documentului intitulat „Concluzii scrise” înregistrat cu nr. 56406/18.12.2020, prin care arată că „faptul că aceasta a indicat în mod eronat un preț mai mare al contractului, respectiv a înscris în documentația de atribuire valoarea estimată a contractului de achiziție publică ce include T.V.A., nu reprezintă un motiv ce justifică măsura severă a anulării procedurii, mai ales după ce aceasta a ajuns într-un stadiu foarte avansat, întrucât anularea în acest moment ar fi o măsură disproporționată și contrară principiului asumării răspunderii”, întrucât anularea procedurii de atribuire datorită constatării unor încălcări ale prevederilor legale nu este condiționată de constatarea acestora într-o anumită etapă a derulării respectivei proceduri ci de imposibilitatea remedierii acestora fără a fi încălcate principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Or, sub acest aspect, Consiliul constată că, la momentul constatării erorii, nu mai este posibilă corectarea acesteia, astfel că singura măsură legală este anularea procedurii de achiziție publică, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate de contestator sub acest aspect. În acest context, constatând caracterul întemeiat al unuia dintre motivele care au stat la baza deciziei autorității contractante de anulare a procedurii de atribuire, Consiliul nu va analiza și cel de-al doilea motiv reținut de autoritatea contractantă, respectiv că nu au fost explicitate suficient caracteristicile tehnice ale capacităților stației mobile, întrucât, indiferent de rezultatul analizei, acesta nu poate schimba caracterul întemeiat al deciziei de anulare a procedurii de achiziție publică. Acestea fiind, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca nefondată, contestația formulată de ...., în contradictoriu cu .... 17

§ 22

În ceea ce privește solicitarea .... din cadrul punctului de vedere cu nr. 23143/07.12.2020, înregistrat la Consiliu sub nr. 53838/07.12.2020, de obligare a contestatorului .... la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul constată că acesta a prezentat ca dovada a efectuării acestora, următoarele: - împuternicire avocațială nr. 166/2020 din 07.12.2020 prin care .... împuternicește pe avocat .... pentru ”redactare, reprezentare, semnare, probe, concluzii în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (contestație ....)”, în baza contractului de asistență juridică nr. 212/2020 și Act adițional. - Factura seria .... nr. 1997/07.12.2020 în valoare de 3.000 lei, emisă de către .... CAB. AV., reprezentând „redactare, reprezentare în contestație depusă de .... la C.N.S.C. conf. Contr. Nr. ....”; - Chitanță seria .... nr. 1818/07.12.2020 din care rezultă plata sumei de 3.000 lei, efectuată de .... în calitate de beneficiar către .... CAB. AV., în calitate de furnizor, reprezentând „redactare, reprezentare în contestație depusă de .... la C.N.S.C. conf. Contr. Nr. ....”; Prin urmare, având în vedere caracterul neîntemeiat al criticilor formulate de .... prin punctul de vedere formulat, precum și faptul că acesta a prezentat documente doveditoare referitoare la cuantumul și detalierea cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite cererea .... Însă, în ceea ce privește cuantumul acestora, Consiliul determină că, în speță, sunt incidente prevederile art. 231 din Legea nr. 98/2016, privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun”, coroborate cu cele ale art. 451 din Codul de procedură civilă, conform cărora „(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”, constatând faptul că acest cuantum este nejustificat și vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei. În aceste condiții, raportat la textele legale citate anterior, Consiliul reduce cuantumul cheltuielilor ocazionate cu soluționarea contestației la suma de 1000 lei și obligă .... la plata către .... a acestei sume. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:

§ 23

Respinge contestația formulată de către ...., cu sediul în ...., în contradictoriu cu ...., cu sediul în ...., ca nefondată. 18

§ 24

Admite cererea .... privind obligarea contestatorului .... la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației, în sumă de 1000 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 19

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.