Decizie 3035/2025
Decizie CNSC2025_3035_2025_Decizie_3035.pdf, BO2025_3035_2025_BO2025_3035.pdf
Document CNSC
AQVA TERMO SANIT SRL în contradictoriu cu COMUNA VLADENI (PRIMARIA VLADENI)
Decizia CNSC nr. 3035/C9/3605 din 09.10.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Extindere rețea distribuție gaze naturale în comuna Vlădeni, județul Dâmbovița, cod CPV 45231221-0 Lucrări de construcții de conducte de alimentare cu gaz (Rev.2), contestatoarea a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 5214/05.09.2025 și a raportului procedurii nr. 5212/05.09.2025, emise de Comuna Vlădeni, în ceea ce privește evaluarea ofertei sale, cât și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei autorității contractante, precum și a tuturor actelor subsecvente raportului procedurii; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, de la etapa de evaluare a propunerii tehnice, cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire, cât și la desemnarea ofertei câștigătoare din rândul ofertelor dec…Verifică pasajul în context →
În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de Aqva Termo Sanit SRL, în contradictoriu cu Comuna Vlădeni (Primăria Vlădeni). Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3035_2025_Decizie_3035.pdf, BO2025_3035_2025_BO2025_3035.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3035/C9/3605 Data: 09.10.2025 Prin contestația nr. 1199/11.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 63829/12.09.2025, depusă de AQVA TERMO SANIT SRL, cu sediul în Curtea de Argeș, str. Albești, bl. E18, sc. A, ap. 2, județul Argeș, înmatriculată la Registrul Comerțului Argeș sub nr. J03/866/1997, având CUI RO10026350, reprezentată prin Alecsei Elena, administrator, privind procedura simplificată, organizată de COMUNA VLĂDENI (PRIMĂRIA VLĂDENI), cu sediul în localitatea Vlădeni, str. Principală nr. 152, județul Dâmbovița, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Extindere rețea distribuție gaze naturale în comuna Vlădeni, județul Dâmbovița, cod CPV 45231221-0 Lucrări de construcții de conducte de alimentare cu gaz (Rev.2), contestatoarea a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 5214/05.09.2025 și a raportului procedurii nr. 5212/05.09.2025, emise de Comuna Vlădeni, în ceea ce privește evaluarea ofertei sale, cât și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei autorității contractante, precum și a tuturor actelor subsecvente raportului procedurii; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, de la etapa de evaluare a propunerii tehnice, cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire, cât și la desemnarea ofertei câștigătoare din rândul ofertelor declarate admisibile prin aplicarea criteriului prevăzut în fisa de date. În subsidiar, solicită anularea procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de Aqva Termo Sanit SRL, în contradictoriu cu Comuna Vlădeni (Primăria Vlădeni). Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 1199/11.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 63829/12.09.2025, depusă de ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Registrul Comerțului Argeș sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată prin ..., administrator, privind procedura simplificată, organizată de COMUNA ... (PRIMĂRIA ...), cu sediul în localitatea ..., str. ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Extindere rețea distribuție gaze naturale în comuna ..., județul ..., cod CPV 45231221-0 Lucrări de construcții de conducte de alimentare cu gaz (Rev.2), contestatoarea a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 5214/05.09.2025 și a raportului procedurii nr. 5212/05.09.2025, emise de Comuna ..., în ceea ce privește evaluarea ofertei sale, cât și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei autorității contractante, precum și a tuturor actelor subsecvente raportului procedurii; în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale, de la etapa de evaluare a propunerii tehnice, cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire, cât și la desemnarea ofertei câștigătoare din rândul ofertelor declarate admisibile prin aplicarea criteriului prevăzut în fisa de date. În subsidiar, solicită anularea procedurii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL critică decizia de respingere a ofertei sale. Un prim aspect pe care contestatoarea îl aduce în discuție se referă la faptul că autoritatea contractantă nu a respectat nici motivarea Pagina 1 din 19
Consiliului și nici termenul impus prin decizia nr. 2271/C9/2484 din data de 06.08.2005, prin care a fost obligată să reevalueze oferta sa și să stabilească rezultatul procedurii, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, în termen de 15 zile de la primirea deciziei. În al doilea rând, apreciază ca fiind netemeinică și nelegală decizia autorității contractante în ceea ce privește respingerea ofertei sale, luată pe baza unui formalism excesiv și ca urmare a evaluării ofertei prin raportarea la cerințe diferite de cele inițiale. Contestatoarea precizează că, fiind nemulțumită de rezultatul primei evaluări, comunicat prin adresa nr. 3937/26.06.2025 dar și de cuprinsul raportului procedurii nr. 3935/26.06.2025, a depus la Consiliu contestația nr. 855/03.07.2025, soluționată prin decizia nr. 2271/C9/ 2484, în sensul admiterii, în parte, a contestației. Decizia nu a fost atacată în termenul legal, devenind obligatorie părților. Aceasta a fost postată în SEAP în data de 19.08.2025. Autoritatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii în data de 05.09.2025, cu nerespectarea termenului impus de către Completul C9 din cadrul Consiliului, comunicându-i acest rezultat tot în data de 05.09.2025. Din acest prim aspect constată o lipsă de diligență a autorității în acordarea respectului cuvenit legiuitorului, Consiliului cât și părților implicate în procedură. După primirea deciziei nr. 2271/06.08.2025, autoritatea contractantă a solicitat prin adresa nr. 4914/19.08.2025 clarificări, care confirmă că autoritatea contractantă nu a ținut cont de motivarea Completului C9. Din punctul contestatoarei de vedere, autoritatea contractantă era obligată să constate că analiza făcută de către Consiliu asupra documentelor depuse atât în procedură, cât și în anexe la contestația nr. 855, au permis constatarea îndeplinirii cerinței de către membrii Completului C9, acesta criticând doar lipsa de interes a autorității contractante prin nesolicitarea de clarificări. Făcând abstracție de motivarea deciziei nr. 2271, autoritatea contractantă insistă în solicitarea de clarificări nr. 4914/19.08.2025, pe care o redă. Prin răspunsul oferit, s-au utilizat aceleași justificări menținute de către Completul desemnat de Consiliu. Din analiza textului adresei nr. 5214/05.09.2025 nu se reține nicio concluzie a autorității referitoare la modul de concludență/neconcludență a răspunsului dat la clarificarea 1, ceea ce atestă faptul că documentele depuse atesta îndeplinirea cerinței, atât valoric, cât și al documentelor prezentate. Sunt redate solicitarea de clarificare nr. 2 și răspunsul transmis. Pagina 2 din 19
Susține că textul cerinței din fișa de date este clar și dă posibilitatea de a depune doar alte documente, documente analizate și acceptate de către Consiliu în motivarea deciziei nr. 2271/06.08.2025 și de autoritate, prin necontestarea deciziei, dar și prin acceptarea răspunsului dat la clarificarea 1. Comisia de evaluare decide ca răspunsul este neconcludent. Răspunsul arată că nu există o ordine de precedență a comisiei de evaluare a actelor emise de autoritatea contractantă și că aceasta consideră că orice cerință introdusă suplimentar, sau orice modificare a cerințelor inițiale, celor din documentația consolidată, fie că este aberantă sau nu, trebuie contestată. Comisia de evaluare este obligata să respecte, în numele autorității contractante, documentația consolidată, documentație care i-a dat dreptul contestatoarei să depună fie "alte documente", fie PVRLT. Contestatoarea apreciază că, în condițiile în care oferta sa ar fi analizată cu respectarea principilor fundamentale și ale atribuțiilor definite de legiuitor pentru comisia de evaluare, avantajul financiar obținut de autoritatea contractantă ar fi semnificativ, întrucât oferta declarată câștigătoare este inferioară ofertei sale financiare. În fapt, întreaga justificare făcută pentru găsirea "neconcludenței" reprezintă doar o alegație. Autoritatea contractantă avea la dispoziție posibilitatea interogării UAT ..., care putea să-i clarifice de ce pentru lucrări terminate din data de 27.06.2024 (cum o atestă procesul-verbal) nu a eliberat PVRLT, în condițiile în care recomandarea pe care a eliberat-o pentru ... SRL în 28.03.2025 atesta faptul că lucrările au fost făcute fără neconformități. Dacă procesul verbal nr. 1 eliberat de UAT ... la data de 27.06.2024 atestă că lucrările au fost terminate și sunt funcționale independent (SRMP-ul fiind obligația sa de execuție) și centralizatorul arată că nu mai sunt valori de facturat/încasat, iar recomandarea confirmă aceste informații, toate susținerile autorității nu fac decât să dovedească rea-intenție. Contestatoarea consideră că opinia potrivit căreia lucrările sale nu sunt distincte funcțional este deplasată și atestă faptul că achizitoarea nu are sau nu aplică cunoștințe din domeniul gazelor naturale sau ale dreptului comercial. Orice societate autorizată ANRE în domeniul gazelor are obligația de a face doar lucrările contractate, iar o rețea care nu este conectată la o magistrală de distribuție printr-un SRMP nu poate livra gaz, în schimb este funcționala dovedita prin rezultatul probelor de presiune efectuate conform NTPEE/2018. În modul achizitoarei de a vedea lucrurile, nici prezentarea PVRLT- ului nu ar fi avut alt rezultat, având în vedere că, la data contestației, UAT ... nu a finalizat montarea SRMP-ului. Față de aspectele prezentate, solicită a se reține faptul că, respingerea ofertei sale reprezintă un demers nejustificat și abuziv, Pagina 3 din 19
autoritatea contractantă dând dovadă de un formalism excesiv, neîndeplinindu-și propriile obligații, încălcând principiul proporționalității reglementat de Directiva 2014/24 și Legea nr. 98/2016. În concluzie, aspectele semnalate prin contestație fac dovada faptului că evaluarea ofertei sale a fost efectuată incorect, fără a se ține seama de prevederile legislației în domeniu, cu încălcarea principiilor care stau la baza achizițiilor publice. Prin adresa nr. 5429/19.09.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 65478/19.09.2025, UAT Comuna ... formulează punctul său de vedere cu privire la contestația depusă de ... SRL, prin care solicită respingerea contestației. Autoritatea contractantă precizează că a primit decizia la data de 14.08.2025, având un termen de 15 zile pentru reevaluarea ofertei contestatoarei, aspect ce a fost respectat de către comisia de evaluare astfel cum rezultă din următoarele înscrisuri: - la data de 18.08.2025 a fost întocmit procesul-verbal de reevaluare DUAE nr. 4904/18.08.2025, conform deciziei Consiliului, fiind transmisă către contestatoarea solicitarea de clarificări nr. 4914/19.08.2025.; - la data de 27.08.2025 a fost întocmit procesul-verbal nr. 5045/27.08.2025, fiind finalizată reevaluarea ofertei contestatoarei, conform deciziei nr. 2271/C9/2484, cu respectarea termenului de 15 zile; - următoarele etape de evaluare tehnică, financiară, respectiv de evaluare a documentelor suport DUAE, au vizat doar oferta admisibilă a ... SRL. În concluzie, solicită să se constate faptul că a respectat termenul de 15 zile privind reevaluare ofertei SC ... SRL, susținerile contestatoarei în acest sens fiind neîntemeiate. Cu privire la fondul cauzei, solicită respingerea contestație ca nefondată și menținerea actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice și legale, având în vedere că, pentru îndeplinirea experienței similare, există două situații: 1.a.4.a) Situația în care ofertanții au executat lucrări care au fost finalizate/recepționate pentru a căror confirmare trebuie să prezinte: - procesele-verbale la terminarea lucrărilor, procesele-verbale de recepție finală, documentele constatatoare sau alte documente echivalente conținând informațiile solicitate pentru demonstrarea experienței similare; b) Situația în care ofertanții au executat părți din lucrare care au fost recepționate parțial. Pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară, contestatoarea a declarat în DUAE: Contract execuție lucrări de înființare (extindere) sistem de distribuite gaz în Făgetu localitatea ... nr. 32337/02.11.2022. Pagina 4 din 19
De asemenea, ca și documente doveditoare pentru îndeplinirea cerinței, a prezentat următoarele documente: 1. Contract execuție lucrări de înființare (extindere) sistem de distribuție gaz în Făgetu localitatea ... nr. 32337/02.11.2022, conform căruia valoarea execuției lucrărilor este de 3.410.600 lei fără TVA; 2. Recomandare nr. 10210/28.03.2025 emisă de Orașul ... pentru contractul nr. 32337/02.11.2022, conform căruia valoarea execuției lucrărilor este de 3.108.150,97 lei fără TVA; 3. Centralizator plăți final înregistrat la Orașul ... sub nr. 05/03.01.2025, conform căruia valoarea execuției lucrărilor este de 3.029.629,76 lei fără TVA; 4. Proces-verbal recepție parțială nr. 1/27.06.2024 înregistrat la Orașul ... sub nr. 10209/28.03.2025 din care nu rezultă valoarea lucrărilor executate. Întrucât: - din documentele prezentate nu rezultă dacă lucrările invocate ca și experiență similară au fost recepționate, respectiv dacă au fost duse la bun sfârșit; - din procesul-verbal recepție parțiala nr. 1/27.06.2024 nu rezultă că lucrările sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional, ci dimpotrivă, acestea pot funcționa independent numai după montarea SRMP-ului. și, ca urmare a deciziei nr. 2271/C9/2484, pentru clarificarea îndeplinirii cerinței privind experiența similară, comisia de evaluare a transmis contestatoarei solicitarea de clarificări nr. 4914/19.08.2025. Ofertantul a răspuns solicitării de clarificări, prin adresa nr. 1081/20.08.2025, răspunsul acestuia fiind neconcludent: 2.a) Cu privire la răspunsul de la întrebarea nr. 1, ofertantul a clarificat valoarea lucrărilor invocate ca și experiență similară ca fiind de 3.108.150,97 lei fără TVA. În ceea ce privește documentele justificative pentru îndeplinirea cerinței privind experiența similară, răspunsul ofertantului nu este concludent, astfel cum a fost detaliat în comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 5214/05.09.2025. În concluzie, susținerile contestatoarei potrivit căruia comisia de evaluare a reținut concludența răspunsului la întrebarea nr. 1 în ceea ce privește documentele prezentate sunt neîntemeiate, neconcludența documentelor fiind complet detaliată cu privire la răspunsurile la întrebările 2-4 ale solicitării de clarificări nr. 4914/19.08.2025. 2.b) Prin solicitarea de clarificări nr. 4914/19.08.2025 - întrebarea nr. 2, s-a solicitat ofertantului să prezinte procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, întocmit conform prevederilor HG nr. 343/2016, aferent contractului de execuție lucrări de înființare (extindere) sistem de distribuite gaz în Făgetu localitatea ..., nr. 32337/02.11.2022. Pagina 5 din 19
Față de acest aspect, ofertantul nu a transmis procesul-verbal de recepție la terminarea lucrurilor astfel cum a fost solicitat. Răspunsul ofertantului nu este concludent pentru următoarele considerente: 2.b.a.a) în primul rând, ofertantul nu a răspuns solicitării de clarificări, respectiv nu a prezentat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor; în cazul în care considera solicitarea ca fiind abuzivă/nelegală, avea posibilitatea contestării acesteia, conform dispozițiilor legale. Mai mult, prin răspunsul său, ofertantul nu face nicio referire la acest document, respectiv nu lămurește în niciun fel situația lucrărilor invocate ca și experiența similară, dacă acestea au fost recepționate total sau parțial (dacă deține sau nu proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor); 2.b.a.b) în al doilea rând, ofertantul precizează că a ales să depună „alte documente" din care să reiasă toate informațiile solicitate, însă fără a clarifica/indica care sunt acele "alte documente" depuse din care rezultă informațiile solicitate prin documentația de atribuire, respectiv dacă lucrările au fost recepționate de beneficiarul acestora. Or, tocmai acesta a fost scopul solicitării de clarificări, de a clarifica dacă lucrările au fost recepționate sau nu, respectiv efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit, respectiv dacă contractul a fost finalizat, întrucât acest aspect nu rezulta nici din recomandarea nr. 10210/28.03.2025 emisă de Orașul ..., nici din Centralizatorul plăți final și nici din procesul-verbal recepție parțială nr. 1 din 27.06.2024. Mai mult, potrivit procesului-verbal de recepție parțială nr. 1 din 27.06.2024, rezultă că lucrările ce au făcut obiectul contractului nr. 32337/02.11.2022 sunt recepționate doar parțial, or, în acest caz, potrivit documentației de atribuire, sunt acceptate procese-verbale de recepție pentru părți/obiecte din/de lucrare dacă acestea sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional sau documentele constatatoare sau alte documente echivalente conținând informațiile solicitate pentru demonstrarea experienței similare; astfel cum rezultă din documentul menționat, lucrările nu sunt funcționale/utilizabile, acestea pot funcționa la o dată ulterioară, după montarea SRMP-ului, nefiind respectată cerința documentației de atribuire. În mod inexplicabil, constată faptul că, atașat contestației depuse, societatea contestatoare a prezentat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor solicitat de comisia de evaluare prin solicitarea de clarificări nr. 4914/19.08.2025 - întrebarea nr.2, acesta fiind înregistrat sub nr. 22020/29.07.2025. Față de acest aspect, solicită Consiliului să constate fără echivoc neconcludența răspunsului contestatoarei la solicitarea de clarificări - întrebarea nr. 2 care, la data solicitării, deși avea posibilitatea transmiterii documentului solicitat, a ales netransmiterea acestuia, acest Pagina 6 din 19
fapt neputând fi imputat sub nicio formă autorității contractante, fiind incidente prevederile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. În concluzie, răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări nr. 4914/19.08.2025 - întrebarea nr. 2, nu este concludent, prezentarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor neputând fi luat în considerare, pe cale de consecință oferta este inacceptabilă. Prin solicitarea de clarificări nr. 4914/19.08.2025 - întrebarea nr. 3, s-a solicitat ofertantului să prezinte documente în conformitate cu cerința documentației de atribuire privind experiența similară din care să rezulte că lucrările invocate ca și experiența similară au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit. Răspunsul ofertantului nu este concludent, pentru următoarele considerente: - urmare acestei solicitări, nu a prezentat niciun document din care să rezulte că lucrările invocate ca și experiența similară au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit; - documentele invocate, respectiv recomandarea nr. 10210/28.03.2025 emisă de Orașul ... și Centralizatorul plăți final nu indică nicio informație din care să rezulte dacă lucrările au fost recepționate, respectiv efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit. Ultima coloană a centralizatorului, potrivit căreia valoarea lucrărilor rămase de executat este „0", demonstrează doar faptul că ofertantul a executat lucrări, nicidecum că acestea au fost recepționate, respectiv efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit. - referitor la susținerile ofertantului potrivit cărora „În fapt autoritatea a permis îndeplinirea cerinței și sub forma: : .... procese verbale de recepție pentru părți/obiecte din/de lucrare dacă acestea sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional" oferta noastra conținând și Procesul verbal recepție parțiala nr. 1 din 27.06.2024‟, acestea nu sunt concludente, întrucât nu clarifică dacă lucrările au fost recepționate sau au fost recepționate doar parțial și, mai mult, astfel cum rezultă din conținutul procesului-verbal de recepție parțială nr. 1/27.06.2024, lucrările ce fac obiectul acestuia nu sunt funcționale/utilizabile, acestea pot funcționa la o dată ulterioară, după montarea SRMP-ului, nefiind respectată cerința documentației de atribuire; - prezentarea autorizației de construire menționată în cuprinsul procesului-verbal recepție parțială nr. 1/27.06.2024, nu reprezintă un document care să ateste faptul că lucrările au fost recepționate, respectiv efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit. Pagina 7 din 19
Comisia de evaluare nu contestă faptul că au fost realizate lucrări conform documentelor prezentate, ci faptul că aceste documente prezentate nu conțin informațiile obligatorii solicitate prin documentația de atribuire. De asemenea referitor la susținerile potrivit cărora „Este clar ca și în PVRLT este indicat doar ca lucrările sunt efectuate în baza autorizației de construire, același document indicat și în Procesul verbal nr 1 din 26.04.2024. Nici în PVRLT-ul depus ca anexa la prezenta nu sunt indicate normele profesionale din domeniu, fapt ce atestă a odată în plus atitudinea comisiei de evaluare" se constata că societatea contestatoare fie nu cunoaște diferența dintre procesele-verbale pentru părți din lucrare și procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, fie încearcă să creeze confuzie. În concluzie, solicită Consiliului să constate și neconcludența răspunsului la întrebarea nr. 3 a solicitării de clarificări nr. 4914/ 19.08.2025. Prin solicitarea de clarificări nr. 4914/19.08.2025 - întrebarea nr. 4, s-a solicitat ofertantului să clarifice în ce măsură părțile/obiectele din/de lucrare ce fac obiectul procesului-verbal recepție parțială nr. 1 din 27.06.2024 sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional în conformitate cu cerința documentației de atribuire, inclusiv prin prezentarea de documente justificative. Răspunsul ofertantului nu este concludent, întrucât nu a demonstrat că părțile/obiectele din/de lucrare ce fac obiectul procesului- verbal recepție parțială nr. 1/27.06.2024 sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional, astfel cum s-a solicitat prin documentația de atribuire, ci dimpotrivă, acestea pot funcționa independent numai după montarea SRMP-ului, fiind irelevant faptul că montarea acestuia este în sarcina beneficiarului. De asemenea, sub acest aspect nu sunt respectate nici prevederile contractuale privind recepția unor părți de lucrări, întrucât, potrivit clauzelor contractuale, recepția se poate face și pentru părți ale lucrării, distincte din punct de vedere fizic și funcțional (clauza 19.4) acestea putând fi în mod obligatoriu funcționale/utilizabile la data încheierii certificatului de recepție parțială (clauza 19.6 alin. 1). Prin urmare, solicită Consiliului să constate că procesul-verbal de recepție parțială nr. 1/27.06.2024 nu demonstrează că părțile/obiectele din/de lucrare ce fac obiectul acestuia sunt distincte din punct de vedere funcțional, ci dimpotrivă că nu sunt funcționale/utilizabile. Referitor la susținerile contestatoarei potrivit cărora comisia de evaluare a realizat o evaluare incorectă asupra ofertei sale, acestea sunt total neîntemeiate, ci dimpotrivă, comisia de evaluare a demonstrat diligența necesară clarificării documentelor prezentate de contestatoare, care, în mod inexplicabil, a ales să nu prezinte informațiile solicitate, deși a avut această posibilitate, fie a dorit tergiversarea procedurii până intră Pagina 8 din 19
în posesia documentelor necesare, nefiind în măsură a le prezenta la momentul solicitării. Referitor la solicitarea contestatoarei potrivit căreia, în subsidiar, dorește anularea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă solicită să se constate netemeinicia acesteia, nefiind identificat niciun motiv care să conducă la anularea acesteia. În concluzie, având în vedere cele expuse, solicită respingerea contestației ca nefondată. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise, pe suport electronic (stick), prin adresa nr. 5429/19.09.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 65478/19.09.2025. Contestatoarea transmite, prin adresa nr. 1255/24.09.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 66228/24.09.2025, renunțare la studierea dosarului achiziției la sediul Consiliului. Prin adresa nr. 1256/24.09.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 66655/24.09.2025, formulează concluzii scrise, prin care transmite că își menține aspectele învederate prin contestația depusă. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: COMUNA ... (PRIMĂRIA ...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Extindere rețea distribuție gaze naturale în comuna ..., județul ..., cod CPV 45231221-0 Lucrări de construcții de conducte de alimentare cu gaz (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN.../28.05.2025, data limită de depunere a ofertelor fiind 13.06.2025, ora 1500. Valoarea estimată a contractului de lucrări este 3.265.500,00 lei, fără TVA. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 65.310,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 211654659/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Pitești, la data de 11.09.2025. Preliminar, se reține că, în cadrul procedurii, a fost pronunțată decizia nr. 2271/C9/2484 din 06.08.2025, prin care a fost admisă, în parte, contestația formulată de ... SRL, și anulat raportul procedurii de atribuire nr. 3935/26.06.2025, procesele-verbale de evaluare, subsecvente raportului procedurii, în partea ce privește evaluarea ofertei ... SRL, și comunicările privind rezultatul procedurii transmise contestatoarei și câștigătoarei procedurii. A fost obligată autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei contestatoarei și stabilirea rezultatului procedurii, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, în termen de 15 zile de la primirea deciziei. Decizia nu a fost atacată cu plângere devenind astfel definitivă. Vizavi de respectarea termenului pentru punerea în aplicare a deciziei, Consiliul constată a fi pertinente cele susținute de autoritatea Pagina 9 din 19
contractantă în punctul său de vedere, respectiv că procesul de reevaluare a început la data de 18.08.2025, prin încheierea procesului- verbal nr. 4904/18.08.2025, decizia Consiliului fiind primită în data de 14.08.2025. Prin procesul-verbal nr. 5045/27.08.2025 a fost stabilit rezultatul procedurii în privința ofertei contestatoarei, rezultatul final al evaluării fiind comunicat în data de 05.09.2025. Astfel fiind, ținând seama de acțiunile demarate de achizitoare nu se poate constata o lipsă de diligență a acesteia în ducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului, cum susține contestatoarea. De altfel, contestatoarea a invocat doar lipsa de diligență a achizitoarei, nu încălcarea vreunei dispoziții legale. În ceea ce privește reevaluarea efectuată de autoritate în referire la oferta ... SRL trebuie subliniat că, în decizia anterioară, Consiliul a reținut următoarele: Analizând documentele depuse de ofertantă pentru dovedirea experienței similare, Consiliul constată că, într-adevăr, existau anumite neconcordanțe între informațiile din cuprinsul acestora, însă acestea trebuiau lămurite prin intermediul unei solicitări de clarificări adresate în temeiul art. 134 alin. (1)-(3) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Faptul că s-au solicitat, prin adresa nr. 3733/16.06.2025, documentele pentru dovedirea experienței similare nu însemna că îi este interzis achizitoarei să lămurească neconcordanțele la care a făcut trimitere în comunicarea privind rezultatul procedurii, cu atât mai mult cu cât toate documentele făceau referire la valori executate mai mari decât pragul minim impus în documentația de atribuire pentru demonstrarea experienței similare. O astfel de solicitare nu ar fi condus la încălcarea principiilor tratamentului egal și al nediscriminării, cum susține autoritatea, dat fiind că rolul clarificării era obținerea unor informații care să permită evaluarea obiectivă a ofertei. De altfel, comisia nici nu putea decide dacă cerința privind experiența similară este îndeplinită de ofertanta ... SRL dacă nu se stabilea cu exactitate valoarea lucrărilor executate. Mai mult, se are în vedere că, în contestație, s-au adus următoarele explicații: Valoare finala executata mai mica decât cea contractata putând fi simplu de explicat daca comisia de evaluare avea in vedere ca o experienţa vasta in proiectare poate sa determine gasirea de soluţii de proiectare optime iar experienţa in execuţie permite utilizarea unor tehnologii de execuţie performate. Aceasta experienţa a noastra a dat posibilitatea autoritatii contractante de a obţine rezultatul dorit (am depus recomandarea) la un pret mai bun, dand dovada, zicem noi, si de un comportament financiar impecabil fie daca analiza cu atentie centralizatorul de plaţi din care reiese ca toata partea de proiectare (170.000 lei proiectare + 13.000 asistenta tehnica) a fost realizata - la coloana "rest de realizat sumele aferente fiind 0 lei. Valoarea lucrărilor este constituita totalul valorilor inregistrate in rubrica "realizat cumulat" din rândurile 1, 4 si 5 din acest tabel adica 3.029.629,76 + 25.000+ 53.521,21 = 3.108.50,97 lei. Valoarea totala a contractului de 183.000 + 3.108.150,97 este mai mare decât cea solicitata de 3.000.000 lei. Or, aceste informații ar fi trebuit obținute de achizitoare prin intermediul răspunsului la clarificări. De asemenea, dacă avea dubii cu privire la efectuarea lucrărilor în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă lucrările au fost duse la bun sfârşit, acestea trebuiau înlăturate tot pe calea clarificărilor. Pagina 10 din 19
Punând în aplicarea decizia Consiliului, organizatoarea procedurii a solicitat ofertantei următoarele clarificări, prin adresa nr. 4914/ 19.08.2025: 1 .Din documentele prezentate urmare solicitării nr.3733/16.06.2025, rezulta urmtoarele: -Conform contract Execuţie lucrări de înfiinţare (extindere) sistem de distribuite gaz in Fagetu localitatea ... Nr 32337 din 02.11.2022 valoarea execuţiei lucrărilor este de 3.410.600 lei fara TVA; -Conform Recomandare nr. 10210/28.03.2025 emisa de Oraşul ... pentru ctr. nr 32337 din 02.11.2022, valoarea execuţiei lucrărilor este de 3.108.150,97 lei fara TVA; -Conform Centralizator plaţi final înregistrat la Oraşul ... sub nr.05/03.01.2025. valoarea execuţiei lucrărilor este de 3.029.629,76 lei fara TVA; -Conform Proces-verbal recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024 înregistrat la Oraşul ... sub nr. 10209/28.03.2025, nu rezulta valoarea lucrărilor executate. Va rugam clarificaţi care este valoarea exacta a lucrărilor invocate ca si experienţa similara si sa prezentati documente justificative in acest sens in conformitate cu cerinţa documentaţiei de atribuire. 2.Va rugam sa prezentati procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor întocmit conform prevederilor H.G. 343/2016 aferent Contractului de Execuţie lucrări de înfiinţare (extindere) sistem de distributie gaz in Fagetu localitatea ... nr. 32337 din 02.11.2022. 3.Va rugam sa prezentati documente in conformitate cu cerinţa documentaţiei de atribuire privind experienţa similara din care sa rezulte ca lucrările invocate ca si experienţa similara au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit. 4. Referitor la procesul-verbal de recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024 înregistrat la Oraşul ... sub nr. 10209/28.03.2025, va rugam clarificaţi in ce masura partile/obiectele din/de lucrare ce fac obiectul acestuia sunt distincte din punct de vedere fizic si funcţional in conformitate cu cerinţa documentaţiei de atribuire. De asemenea, va rugam sa prezentati documente justificative in acest sens. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 1081/20.08.2025, astfel: Raspuns 1: comisia de evaluare are in cuprinsul documentelor justificative depuse ca urmare a solicitarii de clarificari enumerate mai sus si in Contestatia nr 855/03.07.2025 toate informatiile legate de valori, informatii confirmate si de catre Completul desemnat in motivarea Deciziei 2271/C9/2484 la paginile 10/13 si 11/13; Raspuns 2 Prin fisa de date la pag 5 ati definit maniera de indeplinire a cerintei de forma: „Prin sintagma lucrari „realizate" se intelege lucrari realizate de Ofertant si receptionate de beneficiarul lucrarilor, în limitele acordului/contractului dintre Ofertant si beneficiarul lucrarilor si pentru care au fost emise certificate de buna executie. Intra in categoria certificatelor de buna execuţie urmatoarele documente: Pagina 11 din 19
procesele-verbale la terminarea lucrarilor sau procesele-verbale de receptie finala sau procese verbale de receptie pentru parti/obiecte din/de lucrare daca acestea sunt distincte din punct de vedere fizic si functional sau documentele constatatoare sau alte documente echivalente continand informatiile solicitate pentru demonstrarea experientei similare. Aceste documente vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar si vor trebui sa indice: a. obiectul lucrarii astfel incat sa fie furnizate toate informatiile solicitate si necesare pentru a se verifica indeplinirea cerintei privind experienta similara b. beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, c. perioada, mai exact intervalul periodic (data de inceput si data de finalizare) in care s-a executat contractual, d. locul execuţiei lucrărilor şi sa precizeze dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit; e. valoarea lucrarilor in lei fara tva; Respectand cerinta si sensul conjunctiei „sau" care conform DEX pentru sensul Corelativ, indică necesitatea de a alege între două alternative, societatea noastra a ales varianta depunerii de „alte documente"din care sa reies toate informatiile solicitate Consideram ca cerinta actuala, de a solicita atat depunerea „altor documente" cat si PVRLT-ul, excede prevederilor documentatiei consolidate si este facuta, de asemenea, cu incalcarea voluntara a prevederilor art 209 alin (2) din L 98/2016 Raspuns 3. Comisia de evaluare a avut si are la dispozitie documentele solicitate, ele au fost evaluate intr-o prima faza in mod superficial de catre aceasta, si cu toate acestea oferta noastra nu a fost respinsa pentru ca nu a dovedit efectuarea in conformitate cu normele profesionale din domeniu ci datorita nerespectarii propriului mod de definire al cerintei din fisa de date referitoa la modalitatea de indeplinire a cerintei. Toate documentele de noi atesta faptul ca lucrarea a fost realizata in urma castigarii procedurii de achizitie publica postata in SEAP de beneficiar cu numarul SCN1113112 din 25.08.2022, recomandarea si celelalte documente fiind dovezi ale executiei intrucat sunt validate prin semnatura atat de catre beneficiar cat si de catre dirigintele de santier . Faptul ca au fost duse la bun sfarsit rezulta cu claritate din centralizator , ultima coloana de unde se poate observa ca valoarea lucrarilor ramase de executat este „0". In fapt autoritatea a permis indeplinirea cerintei si de forma: : .... procese verbale de receptie pentru parti/obiecte din/de lucrare daca acestea sunt distincte din punct de vedere fizic si functional" oferta noastra continand si Procesul verbal recepţie parţiala nr.1 din 27.06.2024 Pentru o edificare suplimentara si fara a modifica oferta depunem autorizatia de contruire mentionata in procesul verbal de receptie Raspuns 4. Comisia de evaluare a avut la dispozitie informatiile chiar in cuprinsul documentului invocat , de unde reiese cu claritate, citam: „4. Stadiul fizic de execuţie: Pagina 12 din 19
- lucrările care fac obiectul contractului nr. 32337 / 02.11.2022 au fost finalizate si pot funcţiona independent după montarea SRMP-ului 5. Alte menţiuni - urmeaza cuplarea in gaz după execuţia racordului la reţeaua de transport gaze naturale a Transgazului si montarea SRMP-ului, lucrări care sunt in sarcina BENEFICIARULUI„. În urma analizării răspunsului la clarificări, autoritatea contractantă a întocmit procesul-verbal nr. 5045/27.08.205, la pag. 13-16, regăsindu- se următoarele concluzii: […] 2.Astfel, prin solicitarea de clarificări nr. 3733/16.06.2025 - întrebarea nr.2. s-a solicitat ofertantului sa prezinte procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor intocmit conform prevederilor H.G. 343/2016 aferent Contractului de Execuţie lucrări de înfiinţare (extindere) sistem de distribuite gaz in Fagetu localitatea ... Nr 32337 din 02.1 1.2022. Fata de acest aspect, ofertantul nu a transmis procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor astfel cum a fost solicitat, […] Fata de acest aspect, răspunsul ofertantului nu este concludent pentru următoarele considerente: a)in primul rand, ofertantul nu a răspuns solicitării de clarificări, respectiv de a prezenta procesul-verbal de receptie la terminarea lucrărilor, ori in cazul in care considera solicitarea ca fiind abuziva/nelegala, avea posibilitatea contestării acesteia, conform dispoziţiilor legale. Astfel, prin contestarea solicitării de clarificari (act administrativ al autoritarii contractante), ofertantul si-a insusit pe deplin continutul acesteia avand obligaţia de a da curs solicitării, respectiv de a emite un răspuns concludent. b)in al doilea rand, prin răspunsul sau, ofertantul precizeaza faptul ca a ales sa depună „alte documente" din care sa reies toate informaţiile solicitate, insa fara a clarifica/indica care sunt acele "alte documente" depuse din care rezulta informaţiile solicitate prin documentaţia de atribuire, respectiv daca lucrările au fost recepţionate de beneficiarul acestora si totodata sa indice: "a. obiectul lucrării astfel incat sa fie furnizate toate informaţiile solicitate si necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinţei privind experienţa similara b. beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, v. perioada, mai exact intervalul periodic (dala de început si dala de finalizare) in care s-a executat contractul. d. locul execuţiei lucrărilor şi sa precizeze dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit: e. valoarea lucrurilor in lei fara tva:" ori tocmai acesta a fost scopul solicitării de clarificari, de a clarifica daca lucrările au fost recepţionate sau nu, respectiv efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit, respectiv daca contractul a fost finalizat, întrucât acest aspect nu rezulta nici din Recomandarea nr. 10210/28.03.2025 emisa de Oraşul ... nici din Centralizatorul plaţi final înregistrat la Oraşul ... sub nr.05/03.01.2025, nici din Procesul-verbal recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024 Mai mult, potrivit Procesului-verbal de recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024 înregistrat la Oraşul ... sub nr. 10209/28.03.2025, rezulta ca lucrările ce au facut obiectul contractului Nr 32337 din 02.11.2022, sunt recepţionate doar parţial, or in acest caz, potrivit documentaţiei de atribuire, sunt acceptate procese verbale de recepţie pentru parti/obiecte din/de lucrare daca acestea sunt distincte din punct de vedere fizic si funcţional sau documentele constatatoare sau alte documente echivalente conţinând informaţiile solicitate pentru demonstrarea experienţei similare, ori astfel cum rezulta din documentul mentionat in cazul de fata, lucrările nu sunt functionale/utilizabile, acestea pot funcţiona la o data ulterioara, dupa montarea SRMP-ului, nefiind respectata cerinţa documentaţiei de atribuire. Prin urmare, scopul solicitării de clarificari a fost acela de a clarifica daca lucrările invocate ca si experienţa similara au fost recepţionate in totalitate, fie au fost recepţionate parţial, in conformitate cu cerinţa documentaţiei de atribuire, ori prin răspunsul sau. operatorul Pagina 13 din 19
economic nu clarifica situatia prezentata, respectiv nu a prezentat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor astfel cum a fost solicitat răspunsul sau fiind neconcludent. 3.Prin solicitarea de clarificări nr. 3733/16.06.2025 - întrebarea nr.3, s-a solicitat ofertantului sa prezinte documente in conformitate cu cerinţa documentaţiei de atribuire privind experienţa similara din care sa rezulte ca lucrările invocate ca si experienţa similara au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit. […] Răspunsul ofertantului sub acest aspect nu este concludent, pentru urmatoarele considerente: -urmare acestei solicitări, nu a prezentat niciun document din care sa rezulte ca lucrările invocate ca si experienţa similara au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit. -Documentele invocate, respectiv Recomandarea nr. 10210/28.03.2025 emisa de Oraşul ... si Centralizatorul plaţi final înregistrat la Oraşul ... sub nr.05/03.01.2025 nu indica nicio informaţie din care sa rezulte faptul daca lucrările au fost recepţionate, respectiv efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu si dacă au fost duse la bun sfârşit. Ultima coloana a Centralizatorului plaţi final înregistrat la Oraşul ... sub nr. 05/03.01.2025, potrivit careia valoarea lucrărilor ramase de executat este „0". demonstrează doar faptul ca ofertantul s-au executat lucrări, nicidecum ca acestea au fost reccptionate. respectiv efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi daca au fost duse la bun sfârşit. - Referitor la susţinerile ofertantului potrivit carora ..In fapt autoritatea a permis 'îndeplinirea cerinţei si de forma: : .... procese verbale de recepţie pentru parti/obiecte din/de lucrare daca acestea sunt distincte din punct de vedere fizic si funcţional" oferta noastra conţinând si Procesul verbal recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024", acestea nu sunt concludente întrucât nu clarifica faptul daca lucrările au fost receptionate sau au fost recepţionate doar parţial si mai mult, astfel cum rezulta din continulul Procesului verbal de recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024, lucrările ce fac obiectul acestuia nu sunt funcţionale/utilizabile acestea pot funcţiona la o data ulterioara, dupa montarea SRMP-ului, neiind respectata cerinţa documentaţiei de atribuire. -De asemenea, prezentarea autorizaţiei de construire mentionata in cuprinsul Procesul verbal recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024, nu reprezintă un document care sa ateste faptul ca lucrările au fost recepţionate, respectiv efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit. 4. Prin solicitarea de clarificări nr. 3733/16.06.2025 - întrebarea nr. 4, s-a solicitat ofertantului sa clarifice in ce măsură părţile/obiectele din/de lucrare ce fac obiectul Procesului verbal recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024 sunt distincte din punct de vedere fizic si funcţional in conformitate cu cerinţa documentaţiei de atribuire, inclusiv prin prezentarea de documente justificative. Fata de acest aspect, ofertantul a răspuns după cum urmeaza: „Comisia de evaluare a avui la dispoziţie informaţiile chiar in cuprinsul documentului invocat. de unde reiese cu claritate citam: ..4. Stadiul fizic de execuţie: - lucrurile cure fac obicc/ul contractului nr. 3233" 02.11.2022 au fost finalizate si pot funcţiona independent după montarea SRMP-ului. 5. Alte mentiuni - urmeaza cuplarea in gaz după execuţia racordului la refeaua de transport gaze naturale a Transgazului si montarea SRMP-ului, lucruri care sunt in sarcina BENEFICIARULUI" Răspunsul ofertantului sub acest aspect nu este concludent, intrucat ofertantul nu a demonstrat ca partile/obiectele din/de lucrare ce fac obiectul Procesului verbal recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024 sunt distincte din punct de vedere fizic si funcţional, astfel cum s-a solicitat prin documentaţia de atribuire, ci dimpotrivă astfel cum insasi ofertantul precizeaza si dupa cum rezulta si din cuprinsul documentului menţionat, lucrările in cauza nu pot funcţiona la data încheierii Procesului verbal recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024. acestea pot funcţiona independent numai dupa montarea SRMP-ului, fiind ¡relevant faptul ca montarea acestuia este in sarcina beneficiarului. Pagina 14 din 19
De asemenea, sub acest aspect nu sunt respectate nici prevederile contractuale privind recepţia unor parti de lucrări intrucat potrivit clauzelor contractuale, recepţia se poate face si pentru parti ale lucrării, distincte din punct de vedere fizic si funcţional (clauza 19.4) acestea putând fi in mod obligatoriu functionale/utilizabile la data încheierii certificatului de recepţie parţiala (clauza 19.6 alin. 1). Prin urmare, Procesul verbal de recepţie parţiala nr. 1 din 27.06.2024 nu demonstrează faptul ca partile/obiectele din/de lucrare ce fac obiectul acestuia sunt distincte din punct de vedere funcţional, ci dimpotrivă ca nu sunt functionale/utilizabile. Cu luarea în considerare a celor de mai sus, trecând la analiza criticilor din contestație, mai întâi, trebuie observat că, în mod eronat, contestatoarea concluzionează că, prin decizia anterioară, Consiliul a constatat îndeplinirea cerinței privind experiența similară pe baza documentelor depuse ca anexe la contestația datată 03.07.2025. Dimpotrivă, luând act de informațiile aduse pe calea contestației, s-a făcut constatarea că acele informații ar fi trebuit obținute de achizitoare prin intermediul răspunsului la clarificări, subliniind-se, de asemenea, că, în situația în care autoritatea avea dubii cu privire la efectuarea lucrărilor în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă lucrările au fost duse la bun sfârşit, acestea trebuiau înlăturate tot pe calea clarificărilor. Așadar, evaluarea modului de îndeplinire a cerinței privind experiența similară urma a se realiza în urma obținerii documentelor și informațiilor de la operatorul economic contestator. Și prin concluziile scrise, autoarea contestației reiterează concluzia eronată că organul administrativ-jurisdicțional ar fi decis asupra modului de îndeplinire de către societate a cerinței privind experiența similară. În contextul celor menționate, se poate observa că întrebările adresate de comisie au fost punctuale și au vizat aspectele cu privire la care se constatase că sunt necesare clarificări. În al doilea rând, este demn de menționat faptul că, în situația în care ar fi considerat nelegale solicitările de clarificări, cu depășirea cadrului impus anterior de Consiliu, autoarea contestației avea la îndemână calea atacării lor în termenul legal calculat de la data primirii, la data criticării rezultatului procedurii fiind evident tardivă invocarea nelegalității sau nerelevanței întrebărilor adresate. Trecând de aceste considerații și verificând punctual analiza comisiei cu privire la răspunsurile la clarificări, se constată că, într- adevăr, nu au fost menționate distinct concluziile pentru răspunsul la întrebarea nr. 1, însă, în punctul de vedere, autoritatea contractantă a explicat: Cuprivire la răspunsul de la Întrebarea 1 a solicitării de clarificari nr. 4914/19.08.2025, ofertantul a clarificat valoarea lucrărilor invocate ca si experienţa similara ca fiind de 3.108.150,97 lei fara TVA; In ceea ce priveşte documentele justificative pentru indeplinirea cerinţei privind experienţa similara, răspunsul ofertantului nu este concludent astfel cum a fost detaliat in comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 5214/05.09.2025 cu privire la răspunsurile ofertantului la intrebarile 2-4 ale solicitării de clarificari nr.4914/19.08.2025 (…). Pagina 15 din 19
Așadar, concludența răspunsului fiind constatată față de valoarea lucrărilor nu a fost menționată concluzia în procesul-verbal, aspect care nu are vreo înrâurire asupra evaluării. Cu privire la documentele depuse, Consiliul se va pronunța în cele ce urmează, ținând seama și de cele susținute de achizitoare. Astfel, cu referire la răspunsul la întrebarea nr. 2, Consiliul constată că ceea ce a determinat comisia să îl considere neconcludent a fost neprezentarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv neclarificarea/neindicarea acelor "alte documente" depuse din care rezultă informaţiile solicitate prin documentaţia de atribuire, respectiv dacă lucrările au fost recepţionate de beneficiarul acestora si totodată să indice: "a. obiectul lucrării astfel încât sa fie furnizate toate informaţiile solicitate si necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinţei privind experienţa similara b. beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, v. perioada, mai exact intervalul periodic (dala de început si dala de finalizare) in care s-a executat contractual. d. locul execuţiei lucrărilor şi sa precizeze dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit: e. valoarea lucrurilor in lei fara tva:" În soluționare, Consiliul are în vedere că, prin fișa de date a achiziției, s-a menționat că Prin sintagma lucrari „ realizate” se intelege lucrari realizate de Ofertant si receptionate de beneficiarul lucrarilor, în limitele acordului/contractului dintre Ofertant si beneficiarul lucrarilor si pentru care au fost emise certificate de buna executie. Intra in categoria certificatelor de buna executie urmatoarele documente: procesele-verbale la terminarea lucrarilor sau procesele-verbale de receptie finala sau procese verbale de receptie pentru parti/obiecte din/de lucrare daca acestea sunt distincte din punct de vedere fizic si functional sau documentele constatatoare sau alte documente echivalente continand informatiile solicitate pentru demonstrarea experientei similare. Aceste documente vor fi emise sau contrasemnate de beneficiar si vor trebui sa indice: (…). Așadar, cum a susținut și contestatoarea, puteau fi depuse procesele-verbale la terminarea lucrărilor sau alte documente echivalente din care să rezulte informațiile enumerate (lit. a-e). În privința procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în contestație, petenta a arătat că Autoritatea contractanta avea la dispozitie inclusiv posibilitatea interogarii UAT ..., care putea sa-i clarifice de ce pentru lucrari terminate inca de la data de 27.06.2024 (asa cum o atesta Procesul verbal) nu a eliberat PVRLT, in conditiile in care recomandarea pe care a eliberat-o pentru ... SRL in 28.03.2025 atesta faptul ca lucrarile au fost facute de noi fara neconformitati. Nu este in culpa societatii noastra ca la nivelul conducerii UAT ... a existat un schimb de conducator (dupa arestarea primarului în functie dl Ion Georgescu) si nici lentoarea cu care noua conducere isi exercita atributiile functiei. Cert este ca doar UAT ... ne-a eliberat PVRLT la aproape un an dupa finalizarea lucrarilor in 29.07.2025 (a se vedea anexa la prezenta) si doar dupa solicitarea de catre noi in scris a motivelor care stau la baza refuzului de a ne da documentul respectiv (atasat si adresa 913/15.07.2005). Analizând procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 2020/29.07.2025, atașat contestației, separat de faptul că nu a fost Pagina 16 din 19
atașat răspunsului la clarificări din 20.08.2025, trebuie observat că, în cuprinsul acestuia, se menționează că activitatea comisiei de recepție s-a desfășurat în perioada 16.04.2025-29.07.2025. Or, câtă vreme se atestă că recepția lucrării s-a realizat de către comisie inclusiv în luna iulie 2025, rezultă că, la data limită de depunere a ofertelor (13.06.2025) și la data formulării contestației anterioare (03.07.2025), nu se încheiase recepția lucrării, situație care conduce la concluzia că operatorul economic nu putea face dovada ducerii la bun sfârșit a lucrărilor nici cel puțin anterior finalizării primei etape de evaluare a ofertelor, respectiv anterior încheierii raportului procedurii nr. 3935/26.06.2025. În cuprinsul procesului-verbal de recepţie parţială nr. 1 din 27.06.2024 privind stadiul fizic de execuţie a construcţiei aferente investiţiei "Extindere (înfiinţare) sistem de distribuție Gaze Naturale - Sat Fagetu, Oraș ..., Judeţul Argeş" lucrări executate în cadrul contractului nr. 32337 din 02.11.2022, depus în cadrul documentelor suport pentru dovedirea experienței similare, sunt înscrise următoarele: Stadiul fizic de execuţie: - lucrările care fac obiectul contractului nr. 32337 / 02.11.2022 au fost finalizate si pot funcţiona independent dupa montarea SRMP-ului 5. Alte menţiuni - urmeaza cuplarea in gaz dupa execuţia racordului la reţeaua de transport gaze naturale a Transgazului si montarea SRMP-ului, lucrări care sunt in sarcina BENEFICIARULUI. Cum a concluzionat și autoritatea contractantă nici din procesul- verbal din 27.06.2024, nici din recomandarea nr. 10210/28.03.2025, nu rezultă că lucrările au fost duse la bun sfârșit și că au fost executate în conformitate cu normele profesionale în domeniu, cerințe prevăzute expres în documentația de atribuire (lit. d din cerința nr. 2). De altfel, în cadrul întrebării nr. 3, s-a solicitat expres să fie prezentate documente în conformitate cu cerinţa documentaţiei de atribuire privind experienţa similară din care să rezulte că lucrările invocate ca și experienţa similară au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit. Referitor la procesul-verbal de recepţie parţială nr. 1 din 27.06.2024 înregistrat la Oraşul ... sub nr. 10209/28.03.2025, achizitoarea a solicitat să clarifice în ce măsură părțile/obiectele din/de lucrare ce fac obiectul acestuia sunt distincte din punct de vedere fizic și funcţional in conformitate cu cerinţa documentaţiei de atribuire. Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a adresat această solicitare, dat fiind că nu era suficientă pentru dovedirea experienței similare finalizarea lucrărilor, cum se indică în procesul- verbal, câtă vreme din același act rezultă că lucrările pot funcţiona independent după montarea SRMP-ului. Pagina 17 din 19
Or, răspunsul transmis de operatorul economic nu putea fi considerat concludent, cu atât mai mult cu cât nu rezulta, din documentele prezentate, funcționarea independentă a lucrărilor, în același sens fiind și răspunsul la întrebarea nr. 4. Problemele întâmpinate de contestatoare vizavi de emiterea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și de neîndeplinirea de către UAT ... a obligației de a monta SRMP-ul nu pot determina soluția ignorării situației constatate, respectiv faptul că nu s-a făcut dovada ducerii la bun sfârșit a lucrărilor și a executării lor în conformitate cu normele profesionale din domeniu. Consiliul nu poate sancționa autoritatea contractantă (Comuna ...) în sensul anulării evaluării efectuate pentru lipsa de diligență sau neexecutarea obligațiilor de către o altă autoritate contractantă (în calitate de beneficiar). De altfel, organul administrativ-jurisdicțional a anulat evaluarea anterioară a achizitoarei (Comuna ...) și a obligat-o la reevaluarea ofertei ... SRL tocmai pentru a-i acorda societății posibilitatea demonstrării ducerii la bun sfârșit a lucrărilor în cadrul contractului încheiat cu UAT ..., fie, pentru situația executării lucrărilor parțiale, să se facă dovada că sunt distincte din punct de vedere fizic și funcțional. Această posibilitate nu a fost fructificată de autoarea contestației, nereușind să demonstreze, prin răspunsurile la clarificări, îndeplinirea cerinței din documentația de atribuire, astfel cum a fost impusă. Mai mult decât atât, cum a subliniat și achizitoarea, în speță, era relevantă depunerea unor înscrisuri doveditoare pentru demonstrarea celor două elemente la care s-a făcut referire mai sus, nefiind suficientă finalizarea lucrărilor. Niciun document din cele depuse nu relevă că beneficiarul lucrărilor a admis funcționalitate lor, chiar și pentru lucrări parțiale, afirmația petentei că o rețea care nu este conectată la o magistrală de distribuție printr-un SRMP nu poate livra gaz, în schimb este funcțională dovedită prin rezultatul probelor de presiune efectuate conform NTPEE/2018, rămânând la nivelul unei declarații neînsoțită de dovezi. Referitor la avantajul financiar pe care l-ar fi obținut autoritatea prin declararea câștigătoare a societății contestatoare devine lipsit de relevanță, în condițiile în care oferta câștigătoare este desemnată din rândul ofertelor admisibile, or, oferta sa este o ofertă inacceptabilă, astfel cum rezultă din cele mai sus expuse. Apreciind că, în speță, autoritatea contractantă a procedat în mod corect prin respingerea ofertei ... SRL, neexistând motive pentru anularea evaluării efectuate sau pentru dispunerea anulării procedurii, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 18 din 19
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu Comuna ... (Primăria ...). Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 19 din 19
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.