AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2260/2020

BLUE CORP SECURITY SRL în contradictoriu cu REGIA AUTONOMA ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 2260/C4/2424 din 08.12.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2260/C4/2424 din 08.12.2020

Data din document
2020-12-08
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de pază – SRP Triumf – 2020-2022”, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, a motivelor de descalificare a ofertei SC BLUE CORP SECURITY SRL, a rezultatului procedurii, a proceselor-verbale intermediare, a raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente; - reevaluarea ofertei SC BLUE CORP SECURITY SRL, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire şi a prevederilor legale. Prin cererea de intervenţie nr. 3502/06.11.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 48797/06.11.2020, formulată de SC EUROPROTECT SECURITY SRL, cu 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC BLUE CORP SECURITY SRL, în contradictoriu cu REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT BUCUREȘTI. Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 5782/23.10.2020 și a actelor subsecvente acestuia, și dispune reevaluarea ofertei depusă de SC BLUE CORP SECURITY SRL, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei. Respinge cererea de intervenție formulată de SC EUROPROTECT SECURITY SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2260/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 47942Data înregistrării: 2020-11-03
ContestatorBLUE CORP SECURITY SRLCUI 19262401
Autoritate contractantăREGIA AUTONOMA ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT BUCURESTICUI 2351555

2020_2260_2020_Decizie_2260.pdf, BO2020_2260_2020_BO2020_2260.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.632 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2260/C4/2424 Data: 08.12.2020 Prin contestaţia nr. 2140/02.11.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 47942/03.11.2020, înaintată de SC BLUE CORP SECURITY SRL, cu sediul social în București, str. Măicănești nr. 23, et. 1, ap. 4B, sector 1, și punctul de lucru în București, str. Ghiță Hagi nr. 71, sector 1, având CUI 19262401, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J40/19531/2006, formulată împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 5789/23.10.2020, emis de REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT BUCUREȘTI, cu sediul în București, Aleea Alexandru nr. 45, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de pază – SRP Triumf – 2020-2022”, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, a motivelor de descalificare a ofertei SC BLUE CORP SECURITY SRL, a rezultatului procedurii, a proceselor-verbale intermediare, a raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente; - reevaluarea ofertei SC BLUE CORP SECURITY SRL, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire şi a prevederilor legale. Prin cererea de intervenţie nr. 3502/06.11.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 48797/06.11.2020, formulată de SC EUROPROTECT SECURITY SRL, cu 1

§ 2

sediul în Alexandria, str. Viilor nr. 3, județul Teleorman, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J34/10/2012, având CUI 29536580, în calitate de ofertant declarat câștigător al procedurii, s-a solicitat respingerea contestației, pe cale de excepție, ca inadmisibilă, tardiv formulată și lipsită de interes, iar în subsidiar, ca nefondată, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC BLUE CORP SECURITY SRL, în contradictoriu cu REGIA AUTONOMĂ ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT BUCUREȘTI. Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 5782/23.10.2020 și a actelor subsecvente acestuia, și dispune reevaluarea ofertei depusă de SC BLUE CORP SECURITY SRL, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei. Respinge cererea de intervenție formulată de SC EUROPROTECT SECURITY SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 38.113 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 2140/02.11.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 47942/03.11.2020, înaintată de SC ...SRL, cu sediul social în ..., formulată împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 5789/23.10.2020, emis de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „...”, s-a solicitat: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, a motivelor de descalificare a ofertei SC ... SRL, a rezultatului procedurii, a proceselor-verbale intermediare, a raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente; - reevaluarea ofertei SC ... SRL, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire şi a prevederilor legale. Prin cererea de intervenţie nr. 3502/06.11.2020, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 48797/06.11.2020, formulată de SC ... SRL, cu sediul în ..., în calitate de ofertant declarat câștigător al procedurii, s-a solicitat respingerea contestației, pe cale de excepție, ca inadmisibilă, tardiv formulată și lipsită de interes, iar în subsidiar, ca nefondată, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. 1

§ 2

Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestația de faţă, prin care SC ...SRL critică decizia autorității contractante de a respinge oferta sa, ca neconformă. Având în vedere motivul de respingere a ofertei sale, petenta consideră că este nelegal, netemeinic şi abuziv, deoarece oferta sa respecta toate prevederile documentaţiei de atribuire. În acest sens arată că prin adresa nr. 5079/22.09.2020, autoritatea contractantă a solicitat modul concret de îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin caietul de sarcini, respectiv cerinţele 4.5, 4.6, 4.7, 4.8, 4.9, 4.10 şi 4.11. Contestatoarea susţine că a indicat, prin adresa nr. 1985/23.09.2020, părţile din propunerea tehnică unde a fost asumată îndeplinirea acestor cerinţe şi a confirmat îndeplinirea acestora, însă autoritatea contractantă nu a solicitat niciunde în documentaţia de atribuire prezentarea unei detalieri, cum ar fi o metodologie de prestare a serviciilor sau program preliminar pentru executarea serviciului. În cazul acestor cerinţe, respectarea poate fi doar asumată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nefiind cerinţe specifice ale autorităţii contractante, formulate pentru asigurarea unui nivel de prestare a serviciilor superior din punct de vedere calitativ. În aceste condiţii, aceasta apreciază că respingerea ofertei ca neconformă, în baza art. 65 alin. (3) şi (4) din HG nr. 395/2016 şi a art. 215 alin. (1) si (2), este nelegală şi abuzivă, printre motivele de respingerea neregăsindu-se niciunul care să demonstreze că oferta tehnică nu respectă prevederile caietului de sarcini. Faptul că autoritatea contractantă nu a identificat în cadrul ofertei anumite elemente/detaliere legate de anumite aspecte nu înseamnă că oferta este neconformă. Desigur, în acord cu normele art. 136 din HG nr. 395/2016, este suficient pentru respingerea ofertei să existe un singur criteriu/cerinţă neîndeplinită, dar este obligatoriu ca şi pentru acest unic motiv autoritatea să identifice cerinţa din documentaţia de atribuire neîndeplinită, pentru a se determina că, într-adevăr, exista o asemenea cerinţă. În susţinere, contestatoarea invocă practica instanţei europene de la Luxemburg, respectiv hotărârile Tribunalului de Primă Instanţă al 2

§ 3

Comunităţilor Europene din cauzele T-183/00 (25 februarie 2003, Strabag Benelux NV împotriva Consiliului Uniunii Europene) şi T-4/01 (25 februarie 2003, Renco SpA împotriva Consiliului Uniunii Europene), precum şi jurisprudenţa Consiliului, potrivit căreia orice decizie a autorităţii privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, iar nu pe elemente deduse din context de autoritate, care ar defavoriza un ofertant. Autoritatea contractantă a transmis documentele necesare în soluționarea contestației, atașate punctului de vedere nr. 6114/09.11.2020, înregistrat la Consiliu cu nr. 49374/10.11.2020, prin care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: În urma analizării şi verificării documentelor aferente ofertelor tehnice depuse în cadrul procedurii, comisia de evaluare a constatat că, SC ...SRL a înţeles să întocmească propunerea tehnică prin copierea şi/sau asumarea prevederilor caietului de sarcini, fapt ce a condus la solicitarea de clarificări din următoarele considerente: Potrivit fişei de date a achiziţiei, ofertanţii aveau obligaţia ca, în cadrul propunerii tehnice, să elaboreze o descriere punct cu punct a serviciilor ofertate, prin care să demonstreze conformitatea cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini. Ori, din simpla analiză a propunerii tehnice depuse de contestatoare, aceasta nu demonstrează explicit că propunerea vine în întâmpinarea nevoilor solicitate prin caietul de sarcini, ci mai exact, contestatoarea a prezentat matricea de conformitate solicitată, în cadru căreia a copiat cerinţă cu cerinţă din caietul de sarcini, iar în dreptul fiecărei cerinţe a folosit formularea de tipul „ofertantul a citit, a înţeles şi şi-a însuşit cerinţa”, fără a preciza modul concret în care îşi va îndeplini obligaţiile stabilite prin caietul de sarcini. Astfel, în temeiul art. 134 alin. (1) şi (2) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare a solicitat clarificări contestatoarei, referitoare la detalierea modului de îndeplinire a cerinţelor din caietul de sarcini, iar aceasta a răpuns, prin adresa nr. 1985/23.09.2020, fără a preciza/detalia modul concret în care îşi va îndeplini obligaţiile stabilite prin caietul de sarcini, ci s-a limitat în a face trimitere punct cu punct la matricea de conformitate din propunerea tehnică, prin care se obligă să respecte toate cerinţele autorităţii contractante, prin formularea de tipul „ofertantul a citit, a înţeles şi şi-a însuşit cerinţa”. Ori, o asemenea abordare din partea contestatoarei nu confirmă numai ideea că aceasta nu deţine capacitatea tehnică pentru a putea desfăşura activitatea avută în vedere, ci şi faptul că nu ar putea susţine 3

§ 4

nici baza ofertei financiare, respectiv nu ar putea justifica preţul ofertei prin lipsa detalierii serviciilor ce urmează a fi prestate. Prin urmare, comisia de evaluare a stabilit că propunerea tehnică depusă de ofertantul Asocierea ...SRL - ... SRL este neconformă, potrivit prevederilor art. 137 alin. (3), lit. (a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerinţele 4.5, 4.6, 4.7, 4.8, 4.9, 4.10, 4.11, din caietul de sarcini. Autoritatea contractantă subliniază că asumarea sau copierea de către ofertant a caietului de sarcini nu reprezintă elaborarea ofertei tehnice în sensul legii, având în vedere următoarele aspecte: - potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. z) şi hh) din Legea nr. 98/2016, operatorii economici au obligaţia de a depune oferta, care este actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică; oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum şi alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire; - propunerea tehnică reprezintă modalitatea concretă pe care ofertantul o recomandă autorităţii contractante în vederea îndeplinirii cerinţelor sale tehnice stabilite în caietul de sarcini ca parte integrantă a documentaţiei de atribuire. În plus, aceasta consideră contestaţia neîntemeiată şi din următoarele considerente: - prevederile art. 207-210 din Legea nr. 98/2016 şi ale art. 134- 136 din HG nr. 395/2106, invocate de petentă, sunt neconcludente, întrucât aceste articole se referă la propunerea financiară, care nu face obiectul contestaţiei; - art. 65 alin. (3) şi (4) din HG nr. 395/2016 sunt dispoziţii abrogate; oferta SC ...SRL a fost respinsă ca neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. (a) din HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Prin cererea de intervenție voluntară, SC ... SRL solicită respingerea contestației, pe cale de excepție, ca inadmisibilă, tardiv formulată și lipsită de interes, iar în subsidiar, ca nefondată, precum și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, pe cale de excepție, intervenienta invocă următoarele excepţii: - excepţia inadmisbilității contestaţiei, cu consecinţa respingerii acesteia potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (6) Legea nr. 101/2016 – motivat de faptul că din studierea detaliilor documentelor înaintate Consiliului, existente pe portalul acestuia (portal.cnsc.ro), nu rezultă dovedirea constituirii cauţiunii. - excepţia inadmisbilității contestaţiei, cu consecinţa respingerii acesteia potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (6) Legea nr. 101/2016 – având 4

§ 5

în vedere că, din studierea contestaţiei, nu rezultă în concret actul autorităţii contractante ce se pretinde a fi atacat, contestaţia vizând aspecte generale, nicidecum un act anume. - excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, cu consecinţa respingerii acesteia – motivat de faptul că termenul de contestare fiind de 10 zile de la data comunicării actului considerat nelegal, data limită era 02.10.2020. - excepţia lipsei de interes în formularea contestaţiei, cu consecinţa respingerii acesteia potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (6) Legea 101/2016 – având în vedere că petenta nu a înţeles să aducă critici referitoare la oferta declarată câştigătoare. Astfel, pentru a putea fi considerată persoană vătămată printr-un act emis de o autoritate contractantă, în cadrul unei proceduri de achiziţie publică, contestatoarea trebuie să aibă sau să fi avut un interes legitim în legătură cu procedura şi să fi suferit, să sufere sau să rişte să sufere un prejudiciu urmare a unui act al autorităţii contractante. Or, contestatoarea a supus analizei Consiliului doar legalitatea deciziei autorităţii contractante de a respinge oferta sa ca neconformă, nicidecum legalitatea conformităţii şi stabilirii ofertei câştigătoare, astfel, chiar în măsura în care Consiliul ar constata admisibilitatea ofertei contestatoarei, oferta SC ... SRL în continuare rămâne conformă, admisibilă şi câştigătoare. În ceea ce privește fondul contestației, intervenienta apreciază că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele argumente: Potrivit prevederilor fişei de date a achiziţiei - Secţiunea IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice, precum și ale art. 3 alin. (1) lit. z) şi hh) din Legea 98/2016, operatorii economici ofertanţi au avut obligaţia ca, în cadrul propunerii tehnice, să elaboreze o detaliere/descriere detaliată a serviciilor ofertate prin care să demonstreze conformitatea acestei oferte cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini. În opinia sa, contestatoarea a efectuat o simplă copiere a cerinţelor caietului de sarcini şi a completat doar cu fraza „Asocierea ...SRL - ... SRL a citit, a înţeles şi şi-a însuşit faptul că (...)”, prin urmare nu a prezentat o ofertă, ci doar şi-a exprimat acordul cu privire la documentaţia de atribuire. Atâta timp cât contestatoarea, ofertant în cadrul acestei proceduri, nu a precizat in concreto modul în care îşi va îndeplinii obligaţiile stabilite prin caietul de sarcini, respectiv prevederile art. 4.5, 4.6, 4.7, 4.8, 4.9, 4.10, 4.11 din caietul de sarcini, decizia autorităţii contractante este întemeiată. Urmarea studierii dosarului achiziției, contestatoarea a depus adresa nr. 2205/20.11.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 51449/20.11.2020, prin care evidențiază modul diferit de evaluare a 5

§ 6

ofertei câștigătoare, cu încălcarea principiilor tratamentului egal și al nediscriminării de către autoritatea contractantă. Aceasta subliniază că motivele descalificării ofertei sale sunt nelegale, netemeinice și abuzive, deoarece a respectat toate cerințele documentației de atribuire, astfel că se impune reevaluarea ofertei. În continuare, petenta reiterează criticile prezentate prin contestație, precizând că evaluarea ofertelor trebuie să se facă în baza prevederilor art. 207-210 din Legea nr. 98/2016 și ale art. 134-136 din HG nr. 395/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1021454 din 30.05.2020 și a documentației de atribuire aferente, pentru contractul având ca obiect „...”, valoarea estimată fiind de 4.288.720,80 lei, fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor 06.07.2020, ora 15:00. Criteriul de atribuire stabilit este „Cel mai bun raport calitate-preț”. Potrivit Raportului procedurii nr. 5782/23.10.2020, în cadrul proceduri de atribuire au fost depuse 11 oferte printre care și oferta depusă de contestatoarea din prezenta cauză, respectiv SC ...SRL. Consiliul constată că la dosarul cauzei a fost depusă de către SC ...SRL recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206635287/1 din 06.11.2020, a sumei de 85.775,00 lei, emisă de CEC BANK Sucursala ..., respectându-se, astfel, dispozițiile art. 61¹ din Legea nr. 101/2016. Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016. În cauza care formează obiectul prezentei contestații, SC ... SA a depus cererea de intervenție înregistrată la CNSC sub nr. 48797/06.11.2020, care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece sprijină poziția autorității contractante, fără a solicita desființarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie formulată în favoarea autorității contractante. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data 6

§ 7

publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei” și având în vedere faptul că la data de 03.11.2020, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, contestația formulată de SC ...SRL, Consiliul constată că cererea de intervenție este formulată în cadrul termenului legal. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, 65 și 67 din Cod proc. civ. dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză SC ... SA are calitatea de ofertant câștigător iar cererea sa privește menținerea deciziei autorității contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată de SC ... SA, astfel cum a fost calificată. Consiliul constată că prin cererea de intervenție sunt invocate excepții, situație în care urmează a le analiza cu precădere potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Interveninta solicită respingerea contestației ca inadmisibilă întrucât din studirea detaliilor documentelor depuse la CNSC existente pe portal (portal.cnsc.ro) nu rezultă dovedirea constituirii cauțiunii. Excepția este repinsă de Consiliul având în vedere că la dosarul cauzei a fost prezentată recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206635287/1 din 06.11.2020, a sumei de 85.775,00 lei, emisă de CEC BANK Sucursala GARA DE NORD, conform art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Este solicitată de asemenea respingerea contestației ca inadmisibilă motivat de faptul că aceasta nu respectă dispozițiile art. 10 lit. d) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora „Contestația se formulează în scris și trebuie să conțină următoarele elemente: (...) d) precizarea actului atacat al autorității contractante”. Intervenienta arată în susținerea excepției că din studierea contestației nu rezultă in concreto actul autorității contractante ce se pretinde a fi atacat, contestația vizând în opinia sa aspecte generale, și nu un anume act. În soluționarea excepției, Consiliul constată caracterul nefondat al acesteia, având în vedere că prin contestația formulată, contestatoarea indică obiectul contestației, respectiv rezultatul procedurii de atribuire în ceea ce privește respingerea ofertei sale, solicitând anularea raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente cât și a proceselor verbale intermediare. Este invocată, de asemenea tardivitatea contestației, intervenienta afirmând că ultima zi de depunere a contestației a fost 02.10.2020, zi în care de altfel a fost transmisă contestația, prin e-mail după ora 16:00, însă a fost înregistrată a doua zi, în data de 03.11.2020 sub numărul 7

§ 8

47942, motiv pentru care contestația va fi considerată ca depusă în termen, iar excepția tardivității contestației respinsă ca nefondată. În ceea ce privește excepția lipsei de interes, intervenienta arată că prin contestația formulată nu s-au adus critici ofertei declarată câștigătoare, ci doar cu privire la legalitatea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale. În acest context, intervenienta consideră că și în măsura în care Consiliul ar constata admisibilitatea ofertei contestatoarei, oferta sa ar rămâne în continuare conformă, admisibilă și câștigătoare, demersul contestatoarei în promovarea acestei căi de atac fiind apreciat ca lipsit de interes. Consiliul însă va respinge excepția lipsei de interes, având în vedere că ofertantul contestator are interes în desființarea deciziei în ceea ce privește oferta sa, cât și anularea raportului procedurii, anulare pe care de altfel a solicitat-o cât și revaluarea ofertelor. În situația în care contestația este admisă și se dispune reevaluarea ofertei, aceasta devine admisibilă, iar în funcție de criteriul de atribuire stabilit „Cel mai bun raport calitate-preț” și punctajul acordat poate deveni chiar oferta câștigătoare a procedurii de atribuire. Nu este necesară contestarea ofertei câștigătoare, din moment ce el este vătămat de respingerea ofertei sale, ofertă care nu a ajuns în etapa evaluării financiare. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că SC ...SRL contestă decizia autorității contractante de a respinge oferta sa, decizie pe care o consideră nelegală și abuzivă, solicitând anularea acestei decizii și reevaluarea ofertei. În susținerea contestației, invocă faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat în documentația de atribuire prezentarea unei detalieri, cum ar fi o metodologie de prestare a serviciilor sau program preliminar pentru prestarea serviciului. Precizează că în cazul cerințelor autorității contractante, respectarea acestora poate fi doar asumată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Respingerea ofertei sale s-a făcut, în opinia sa, în mod abuziv și nelegal, printre elementele de respingere a ofertei neregăsindu-se niciunul care să demonstreze ca oferta tehnică nu respectă prevederile caietului de saricini. Susține, de asemenea, că autoritatea contractantă nu a indicat cerința din documentația de atribuire neîndeplinită. Soluționând contestația, Consiliul constată că rezultatul procedurii de atribuire a fost comunicat contestatoarei cu adresa nr. 5786/23.10.2020, motivele concrete avute în vedere în luarea deciziei de respingere a ofertei fiind următoarele: „Urmare verificării/analizării documentelor privind propunerea tehnică, comisia de evaluare a solicitat ofertantului ...următoarele clarificări 8

§ 9

1. La data de 22.09.2020, autoritatea contractantă a întocmit solicitarea de clarificare înregistrată la sediul autorităţii cu nr. 5079/22.09.2020, pe care a publicat-o în SEAP la data de 22.09.2020, ora 16:50, adresată SC ...SRL şi prin care se solicită să se precizeze pagina/paginile din propunerea tehnică postata în SEAP, unde se regăseşte modul concret în care îşi va îndeplini ofertantul obligaţiile stabilite prin caietul de sarcini, pentru cerinţele 4.5, 4.6, 4.7, 4.8, 4.9, 4.10 şi 4.11. În urma evaluării răspunsurilor la solicitările de clarificări, comisia de evaluare a concluzionat următoarele: Prin răspunsul său la solicitarea de clarificare nr. 5079/22.09.2020, ofertantul nu a detaliat modul concret prin care îşi va îndeplini obligaţiile stabilite conform cerinţelor din caietul de sarcini, ci a făcut trimitere la matricea de conformitate din propunerea tehnică prin care se obligă să respecte toate cerinţele autorităţii contractante specificate prin fiecare cerinţă a caietului de sarcini. În consecinţă, copierea sau asumarea de către ofertant a Caietului de sarcini nu reprezintă elaborarea ofertei tehnice în sensul legii, având în vedere următoarele aspecte: - potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. z) şi hh) din Legea nr. 98/2016, operatorii economici au obligaţia de a depune oferta, care este actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică; oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum şi alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire; - propunerea tehnică reprezintă modalitatea concretă pe care ofertantul o recomandă autorității contractante în vederea îndeplinirii cerințelor sale tehnice în caietul de sarcini ca parte intergrantă a documentației de atribuire; - potrivit fişei de date a achiziţiei - Secţiunea IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice şi Caietului de sarcini - Capitolul III MODUL DE ÎNTOCMIRE A PROPUNERII TEHNICE, «...ofertanţii vor prezenta o matrice de conformitate conţinând două coloane.... A doua coloană va avea denumirea Modul de îndeplinire a specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini; în această coloana, ofertanţii vor trebui să precizeze modul concret în care îşi vor îndeplini obligaţiile stabilite prin caietul de sarcini». - operatorii economici participanţi aveau obligaţia ca, în cadrul propunerii tehnice să elaboreze o detaliere/descriere punct cu punct a serviciilor ofertate prin care să demonstreze conformitatea cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini. Astfel, comisia de evaluare a constatat că oferta depusă de ...nu a fost elaborată cu respectarea cerinţelor din Documentaţia de atribuire şi 9

§ 10

nu corespunde cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini pentru cerinţele: - 4.5. Cerinţe privind întocmirea şi actualizarea planul de paza - 4.6. Cerinţe privind organizarea serviciului de pază - 4.7. Cerinţe privind executarea pazei - 4.8. Cerinţe privind îndatoririle persoanelor care urmează să îndeplinească atribuţii de pază - 4.9. Repararea prejudiciilor cauzate autorităţii contractante prin nerespectarea de către contractant a obligaţiilor prevăzute în caietul de sarcini şi/sau legislaţia în vigoare - 4.10. Cerinţe privind asigurarea SSM - 4.11. Cerinţe privind prevenirea situaţiilor de urgenţă Cerinţe neîndeplinite În acest sens, având la baza cele relatate anterior, comisia de evaluare stabileşte că propunerea tehnică depusă de ofertantul Asocierea ...SRL - MAGIC STAR SECURITY SRL este neconformă, potrivit prevederilor art. 137 alin. (3) lit. (a) din HG nr. 395/2016 cu modificările şi completările ulterioare, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini 4.5, 4.6, 4.7, 4.8, 4.9, 4.10, 4.11. În aceste condiţii, oferta este RESPINSĂ, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) din acelaşi act normativ." Din conținutul caietului de sarcini, rezultă că autoritatea contractantă a fixat atât numărul de ore de pază, pe obiective, dar și numărul de posturi și de agenți. Prin urmare, verificarea propunerii tehnice trebuie să aibă în vedere îndeplinirea acestor servicii, în forma solicitată în caietul de sarcini. În același timp, autoritatea contractantă stabilește în conținutul caietului de sarcini, la cap. 4.5, că este necesară actualizarea și avizarea planului de pază, fără costuri suplimentare din partea autorității. Consiliul mai reține, din analiza raportului procedurii nr. 5782/23.10.2020, că în cadrul procedurii au fost depuse 11 oferte, dintre care 10 au fost respinse ca inacceptabile sau neconforme, doar oferta ... SRL fiind declarată admisibilă, cu o valoare de 92% din valoarea estimată. Astfel, pentru servicii de complexitate scăzută, pentru opt obiective de pază dintre care cel mai complex are 3 posturi de pază, autoritatea contractantă a stabilit o singură ofertă admisibilă. Astfel cum s-a arătat, autoritatea a reținut în legătură cu oferta contestatoarei, că aceasta nu ar fi precizat modul concret în care îşi vor îndeplini obligaţiile stabilite prin caietul de sarcini pentru o serie de activități, respectiv Cerinţe privind întocmirea şi actualizarea planul de paza, Cerinţe privind organizarea serviciului de pază, Cerinţe privind executarea pazei, Cerinţe privind îndatoririle persoanelor care urmează să îndeplinească atribuţii de pază, Repararea prejudiciilor cauzate 10

§ 11

autorităţii contractante prin nerespectarea de către contractant a obligaţiilor prevăzute în caietul de sarcini şi/sau legislaţia în vigoare, Cerinţe privind asigurarea SSM, Cerinţe privind prevenirea situaţiilor de urgenţă. În concret, i se reproșează contestatoarei copierea prevederilor caietului de sarcini în referire la cerințele respective, neexistând o descriere proprie a respectivelor specificații. Din analiza conținutului propunerii tehnice a contestatoarei, rezultă că aceasta a copiat specificația tehnică din caietul de sarcini, menționând în plus în coloana 2, următoarele: - 4.5 – Cerințe privind întocmirea și actualizarea planului de pază, ofertantul notează cu „4.6” cerința în coloana 1 și precizează „Asocierea ...S.R.L. – Magic Star Security S.R.L. a citit, a înțeles și și-a însușit faptul că, de asemenea, ofertanții se vor obliga să asigure posturile de pază fixe și mobile cu personal instruit, calificat profesional și atestat în funcția de agent de pază.(...)”; - 4.6 – Cerințe privind organizarea serviciului de pază, ofertantul notează cu „4.7” cerința în coloana 1 și precizează „Asocierea ...S.R.L. – Magic Star Security S.R.L. a citit, a înțeles și și-a însușit faptul că ofertanții se vor obliga să asigure calitatea serviciilor și respectarea programului de pază menționat anterior în cazul în care vor fi declarați câștigători. (...)”, în mod similar și în cazul cerințelor 4.7, 4.8, 4.9, 4.10, 4.11. În etapa de evaluare a ofertelor comisia de evaluarea a considerat necesare clarificări cu privire la acestea, demers efectuat cu adresa nr. 5079/22.09.2020, prin care a solicitat ofertantului contestator următoarele lămuriri: „Urmare verificării/analizării documentelor privind propunerea tehnică, comisia de evaluare solicită ofertantului Asocierea ...SRL (lider asociere) – ... SRL următoarele clarificări: 1.Vă rugăm să precizați pagina/paginile din propunerea tehnică postată în SEAP, unde se regăsește modul concret în care își va îndeplini ofertantul obligațiile stabilite prin caietul de sarcini, astfel cum a fost solicitat prin FIȘA DE DATE A ACHIZIȚIEI – Secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, pentru cerințele 4.5, 4.6, 4.7, 4.8, 4.9, 4.10 și 4.11 din caietul de sarcini”. Contestatoarea a răspuns cu adresa nr. 1985/23.09.2020 prin care arată că: „1. Modul de îndeplinire a obligațiilor stabilite prin caietul de sarcini pentru cerința 4.5 «Cerințe privind întocmirea și actualizarea planului de pază» se regăsește la pag. 8 din propunerea tehnică. 11

§ 12

Așa cum am precizat și în propunerea tehnică, Asocierea noastră se obligă să respecte toate cerințele autorității contractante specificate în acest capitol în cazul în care oferta noastră va fi declarată câștigătoare. 2. Modul de îndeplinire a obligațiilor stabilite prin caietul de sarcini pentru cerința 4.6 «Cerințe privind organizarea serviciului de pază» se regăsește la pag. 9 din propunerea tehnică. Așa cum am precizat și în propunerea tehnică, Asocierea noastră se obligă să respecte toate cerințele autorității contractante specificate în acest capitol în cazul în care oferta noastră va fi declarată câștigătoare. 3. Modul de îndeplinire a obligațiilor stabilite prin caietul de sarcini pentru cerința 4.7. «Cerințe privind executarea pazei» se regăsește la pag. 10 din propunerea tehnică. Așa cum am precizat și în propunerea tehnică, Asocierea noastră se obligă să respecte toate cerințele autorității contractante specificate în acest capitol în cazul în care oferta noastră va fi declarată câștigătoare. 4. Modul de îndeplinire a obligațiilor stabilite prin caietul de sarcini pentru cerința 4.8. «Cerințe privind îndatoririle persoanelor care urmează să îndeplinească atribuții» se regăsește la pag. 11-12 din propunerea tehnică. Așa cum am precizat și în propunerea tehnică, Asocierea noastră se obligă să respecte toate cerințele autorității contractante specificate în acest capitol în cazul în care oferta noastră va fi declarată câștigătoare. 5. Modul de îndeplinire a obligațiilor stabilite prin caietul de sarcini pentru cerința 4.9. «Repararea prejudiciilor cauzate autorității contractante prin nerespecatare de către contractant a obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini și/sau legislație în vigoare» se regăsește la pag. 12-13 din propunerea tehnică. Așa cum am precizat și în propunerea tehnică, Asocierea noastră se obligă să respecte toate cerințele autorității contractante specificate în acest capitol în cazul în care oferta noastră va fi declarată câștigătoare. 7. Modul de îndeplinire a obligațiilor stabilite prin caietul de sarcini pentru cerința 4.11. «Cerințe privind prevenirea situațiilor de urgență» se regăsește la pag. 15 din propunerea tehnică. Așa cum am precizat și în propunerea tehnică, Asocierea noastră se obligă să respecte toate cerințele autorității contractante specificate în acest capitol în cazul în care oferta noastră va fi declarată câștigătoare. De asemenea, în oferta tehnică au fost prezentate documente privind implementarea sistemului de management al calității (pag. 41- 42) și documente care atestă angajarea unui manager de securitate (pag. 27)”. Prin răspunsul transmis autorității contractante ofertantul contestator a indicat paginile „unde se regăsește modul concret în care își va îndeplini ofertantul obligațiile stabilite prin caietul de sarcini” 12

§ 13

conform cap. IV.4.1 din fișa de date a achiziției, așa cum comisia de evaluare a solicitat, cu precizarea că se obligă să respecte toate cerințele din caietul de sarcini. Verificând modul în care autoritatea contractantă a stabilit prin fișa de date elaborarea propunerii tehnice, Consiliul constată că la cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, se prevede astfel: „Ofertantul are obligația de a elabora și prezenta propunerea tehnică astfel încât să respecte specificațiile precizate în caietul de sarcini din documentația de atribuire. Din propunerea tehnică trebuie să reiasă modul concret de îndeplinire a cerințelor din Caietul de sarcini. Este obligatorie întocmirea acesteia astfel încât în procesul de evaluare informațiile din propunerea tehnică să permită verificarea corespondenței cu cerințele din caietul de sarcini, cu detalierea modului de îndeplinire a tuturor condițiilor tehnice din caietul de sarcini. (...) Propunerea tehnică va conține: a)Descrierea tehnică detaliată precizând, obligatoriu, serviciile ofertate pentru care se depune oferta. Oferta tehnică trebuie întocmită astfel încât, în procesul de evaluare, informațiile din propunerea tehnică să permită indentificarea facilă a corespondenței, cu specificațiile tehnice minime din caietul de sarcini”. Raportat la prevederile de mai sus, Consiliul constată că ofertantul contestator a elaborat oferta cu respectarea cerințelor minime stabilite de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, astfel încât să se poată face o identificare facilă a corespondenței cu cerințele minime din caietul de sarcini. Astfel, chiar dacă autoritatea contractantă a sesizat existența unei numerotări defectuoase la nivelul propunerii tehnice, din moment ce pe o coloană se regăsesc prevederile caietului de sarcini, iar pe cealaltă asumarea lor, înseamnă că acestea permit indentificarea facilă a corespondenței cu specificațiile tehnice minime din caietul de sarcini, simpla numerotare eronată nefiind motiv de respingere a ofertei. În ceea ce privește susținerea autorității referitoare la copierea caietului de sarcini, Consiliul reține că tipul serviciilor de o complexitate scăzută, incompatibile cu creația intelectuală, nu permite o descriere a acestora, orice descriere neaducând un plus unei oferte. Astfel, din moment ce autoritatea descrie exact serviciile și dotările, este inutilă prezentarea unor descrieri suplimentare, cum ar fi, de pildă, în situația bastonului de cauciuc, nu este necesară nici descrierea lui, nici cum se realizează imobilizarea persoanelor folosind acest dispozitiv. „Copierea” cerințelor a fost stabilită prin documentația de atribuire pentru o mai ușoară verificare a modului de îndeplinire a cerințelor, respectiv „identificarea facilă a specificațiilor tehnice”, motiv pentru care s-a impus ca ofertanții să prezinte „o matrice de conformitate conținând 13

§ 14

două coloane”, coloana 1 cu cerința minimă din caietul de sarcini și coloana 2 cu modul concret de îndeplinire a acestora. Consiliul constată că atât prevederile din fișa de date a achiziției de la cap. IV.4.1 cât prevederea din caietul de sarcini potrivit căreia „ofertanții vor trebui să precizeze modul concret în care își vor îndeplini obligațiile stabilite în caietul de sarcini”, a fost îndeplinită prin indicarea în mod concret a serviciilor care urmează a fi prestate conform cerințelor din caietul de sarcini, detalierea acestora fiind, practic, inoportună, irealizabilă, în condițiile în care niciun ofertant, nici chiar ofertanta câștigătoare, neprezentând detalii referitoare la cerințele respective. Astfel, ceea ce aparent pare o detaliere în oferta câștigătoarei, respectiv mențiunile suplimentare de la specificația 4.7, reprezintă, de fapt, preluarea unor specificații de la alte cerințe, respectiv 4.2 - respectarea legislației incidente, 4.5 - respectarea planului de pază, respectarea clauzelor contractuale, a personalului de pază convenit, condiție subînțeleasă în orice contract, 4.10- asumarea responsabilității pentru prestarea serviciilor, inclusiv o serie de norme referitoare la respectarea sarcinilor de către agenți prevăzute la 4.8, obligația de informare a beneficiarului și a poliției prevăzute la 4.7 etc, aspect care formează convingerea Consiliului că operatorii au înțeles în același mod documentația de atribuire, descrierea suplimentară activităților fiind improprie unui serviciu lipsit de complexitate și descris exhaustiv de autoritatea contractantă. În acest sens, Consiliul constată că în evaluarea ofertelor comisia de evaluare avea obligația de a respecta atribuțiile care îi revin în conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini”. În consecință, față de cele constatate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată caracterul fondat al criticilor, situație în care va admite contestația formulată de către SC ...SRL, în contradictoriu cu ... și va obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 5782/23.10.2020 și a actelor subsecvente acestuia, și dispune reevaluarea ofertei depusă de SC ...SRL, conform considerentelor de mai sus. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 14

§ 15

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu .... Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 5782/23.10.2020 și a actelor subsecvente acestuia, și dispune reevaluarea ofertei depusă de SC ...SRL, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei. Respinge cererea de intervenție formulată de SC ... SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 5 exemplare, conţine 15 (cincisprezece) pagini. 15

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.