AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2055/2020

SOFTWARE IMAGINATION & VISION S.R.L. | TRIDENT SERVICII SI MENTENANTA S.A. în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA "ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME" SA CONSTANTA

Decizia CNSC nr. 2055/C5/1879/1885 din 06.11.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2055/C5/1879/1885 din 06.11.2020

Data din document
2020-11-06
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Sistem informatic integrat de management al resurselor companiei și de raportare managerială”, inițiată de COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANȚA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în municipiul Constanța, str. Incinta Port Constanța nr. 1, județul Constanța și a solicitat: „1. în principal, obligarea entității contractante la remedierea aspectelor din documentația de atribuire ca fiind restrictive și nelegale, astfel încât să permită derularea procedurii de achiziție publică în condiții de concurență reală, prin asigurarea informațiilor necesare pentru participarea la procedura de achiziție publică a tuturor operatorilor economici interesați; 2. în subsidiar, în eventualitatea în care nu s-ar mai putea dispune măsuri de remediere, /.../ anularea procedurii, în conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 99/2016; 3. suspendarea procedurii de atribuire, potrivit dispozițiilor art. 22 din Lege…
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

«o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv să existe implementări în minim 20 de țări, inclusiv Romania», se modifică și se citește de către ofertanți după cum urmează: «o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional». După primirea adresei nr. 8363/06.10.2020, contestatorul transmite Consiliului adresa nr. 2904/02.11.2020 în care precizează că: „Suntem de acord cu măsurile de remediere adoptate de entitatea Contractantă, prin care cerința de la pct 9 Descrierea Produsului, Obiective. Cerințe Tehnice Minimale, subcap. Principii generale ale achiziției din Caietul de sarcini prin care se solicita a se furniza «o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv să existe implementări în minim 20 țări inclusiv România» a fost modificată după cum urmează: «soluția informatic…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2055/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 37566, 37684Data înregistrării: 2020-09-03
ContestatorSOFTWARE IMAGINATION & VISION S.R.L. | TRIDENT SERVICII SI MENTENANTA S.A.CUI 41963989
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA "ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME" SA CONSTANTA

2020_2055_2020_Decizie_2055.pdf, BO2020_2055_2020_BO2020_2055.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.145 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2055/C5/1879/1885 Data: 06.11.2020 Prin contestația nr. 2345/03.09.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 37566/03.09.2020 și, respectiv, sub nr. 37571/03.09.2020, care formează obiectul Dosarului nr. 1879/2020, SOFTWARE IMAGINATION & VISON SRL, cu sediul în municipiul București, Șos. București-Ploiești nr. 73-81, Complex Victoria Park, corp C4, et. 2, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/16321/2019, având CIF RO 4196389, reprezentată legal de administrator Alexandru Mihail Rădășanu a contestat documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitație deschisă”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Sistem informatic integrat de management al resurselor companiei și de raportare managerială”, inițiată de COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME SA CONSTANȚA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în municipiul Constanța, str. Incinta Port Constanța nr. 1, județul Constanța și a solicitat: „1. în principal, obligarea entității contractante la remedierea aspectelor din documentația de atribuire ca fiind restrictive și nelegale, astfel încât să permită derularea procedurii de achiziție publică în condiții de concurență reală, prin asigurarea informațiilor necesare pentru participarea la procedura de achiziție publică a tuturor operatorilor economici interesați; 2. în subsidiar, în eventualitatea în care nu s-ar mai putea dispune măsuri de remediere, /.../ anularea procedurii, în conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 99/2016; 3. suspendarea procedurii de atribuire, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016 până la soluționarea prezentei contestații”. 1/2

§ 2

În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a depus contestația neînregistrată și nedatată la emitentă, înregistrată la Consiliu sub nr. 37684/04.09.2020, care formează obiectul Dosarului nr. 1885/2020, prin care TRIDENT SERVICII ȘI MENTENANȚĂ SA, cu sediul în municipiul București, Șos. Olteniței nr. 107A, corp C1, et. 4, cam. 11, sectorul 4, reprezentată legal de director general Gina Banu și convențional, de SCA „STOICA ȘI ASOCIAȚII”, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la reprezentantul convențional SCA „STOICA ȘI ASOCIAȚII” în municipiul București, str. Dr. Staicovici nr. 2, clădirea Opera Center II, et. 2, sectorul 5, a criticat documentația de atribuire și a solicitat: „1. anularea în tot a documentației de atribuire/procedurii de atribuire, având în vedere imposibilitatea încheierii contractului de achiziție publică, întrucât: 1.1. numeroase cerințe ale caietului de sarcini vizează în fapt elemente care fac obiectul Contractului 32659/30 noiembrie 2004, contract încă în derulare între CNAPM și TRIDENT; 1.2. numeroase dintre cerințele caietului de sarcini sunt nelegale; 1.3. valoarea estimată a contractului a fost stabilită în mod nelegal; 2. suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a prezentei contestații”. În temeiul art. 17 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a procedat la conexarea celor 2 (două) contestații. Cererile de suspendare a procedurii formulate de SOFTWARE IMAGINATION & VISON SRL și TRIDENT SERVICII ȘI MENTENANȚĂ SA, au fost soluționate prin Încheierea nr. 1610/C5/1879/1885 din 08.09.2020. 2/2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 101.795 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2055/C5/1879/1885 Data: 06.11.2020 Prin contestația nr. 2345/03.09.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 37566/03.09.2020 și, respectiv, sub nr. 37571/03.09.2020, care formează obiectul Dosarului nr. 1879/2020, ..., cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de administrator ... a contestat documentația de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitație deschisă”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Sistem informatic integrat de management al resurselor companiei și de raportare managerială”, inițiată de ..., în calitate de entitate contractantă, cu sediul în ... și a solicitat: „1. în principal, obligarea entității contractante la remedierea aspectelor din documentația de atribuire ca fiind restrictive și nelegale, astfel încât să permită derularea procedurii de achiziție publică în condiții de concurență reală, prin asigurarea informațiilor necesare pentru participarea la procedura de achiziție publică a tuturor operatorilor economici interesați; 2. în subsidiar, în eventualitatea în care nu s-ar mai putea dispune măsuri de remediere, /.../ anularea procedurii, în conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 99/2016; 3. suspendarea procedurii de atribuire, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 101/2016 până la soluționarea prezentei contestații”. În cadrul aceleiași proceduri de atribuire s-a depus contestația neînregistrată și nedatată la emitentă, înregistrată la Consiliu sub nr. 37684/04.09.2020, care formează obiectul Dosarului nr. 1885/2020, prin care ..., cu sediul în ..., reprezentată legal de director general ...și 1/34

§ 2

convențional, de SCA „...”, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la reprezentantul convențional SCA „...” în municipiul ..., a criticat documentația de atribuire și a solicitat: „1. anularea în tot a documentației de atribuire/procedurii de atribuire, având în vedere imposibilitatea încheierii contractului de achiziție publică, întrucât: 1.1. numeroase cerințe ale caietului de sarcini vizează în fapt elemente care fac obiectul Contractului 32659/30 noiembrie 2004, contract încă în derulare între ... și ...; 1.2. numeroase dintre cerințele caietului de sarcini sunt nelegale; 1.3. valoarea estimată a contractului a fost stabilită în mod nelegal; 2. suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea pe fond a prezentei contestații”. În temeiul art. 17 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a procedat la conexarea celor 2 (două) contestații. Cererile de suspendare a procedurii formulate de ... și ..., au fost soluționate prin Încheierea nr. 1610/C5/1879/1885 din 08.09.2020. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației care face obiectul dosarului nr. 1879/2020, ... a precizat că în urma analizei documentației de atribuire a constatat nelegalitatea cerinței de la cap. „Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale”, Subcap. 2.3 „Principiile generale al achiziției”, pct. 9, din caietul de sarcini, respectiv „să existe implementări în minim 20 țări, inclusiv România”. Din analiza obiectului contractului de achiziție și a obiectivelor propuse de entitatea contractantă a fi atinse și îndeplinite în urma implementării contractului de achiziție, rezultă că se dorește, în fapt, achiziționarea unui Sistem Informatic de tip CORE ERP care să fie implementat la nivelul companiei pentru a gestiona și asigura managementul resurselor companiei. După cum se poate observa, la pct. 3.1.3 Sistem disponibil comercial, pct. 28 din caietul de sarcini, se solicită ca soluția CORE ERP ofertată să provină de la un singur producător, componentele să fie nativ integrate, să fie de tip COTS, să fie disponibilă comercial de cel puțin 3 ani și să fie funcțională. Raportat la descrierea obiectului și obiectivelor contractului de achiziție, ... consideră excesivă și abuzivă cerința de la cap. „Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale”, subcap. 2.3 „Principiile generale al achiziției”, pct. 9, din caietul de sarcini prin care se solicită ofertanților să oferteze o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional respectiv să existe implementări în minim 20 țări, inclusiv România”. Ținând cont de cerințele caietului de sarcini și complexitatea contractului, cerința ca soluția informatică ofertată să fi fost 2/34

§ 3

implementată în minim 20 de țări, este nejustificată, nelegală și neîntemeiată. Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, entitatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin includerea unor cerințe care nu au relevanță și sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică. Conform art. 8 din Legea Concurenței, autoritățile contractante trebuie să se abțină de la orice acțiuni de natură a respinge, a împiedica sau a denatura concurența, prin stabilirea de condiții discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor. Această obligație este detaliată și în Studiul privind efectul de „lock-in” publicat de Consiliul Concurenței. Suplimentar, ... a precizat că necesitatea observației acestei cerințe legale prevăzută de art. 8 din Legea Concurenței nr. 21/1996, rezidă în mod expres și din deciziile emise de Consiliul Concurenței privind licitațiile publice. Astfel, se poate observa că, și în cadrul acestora Consiliul Concurenței a subliniat necesitatea introducerii unor cerințe proporționale privind experiența anterioară care asigură respectarea principiilor concurențiale prevăzute în Legea nr. 21/1996 și să nu intre sub incidența art. 8 ale aceleiași lege. De altfel, introducerea cerinței de la pct. 9 din caietul de sarcini ca soluția ofertată să fi fost implementată în „minim 20 țări, inclusiv România”, pe lângă faptul că este excesivă și nelegală, este și contradictorie cu cerința de la pct. 28 din caietul de sarcini, unde această „limitare” și „restricție” nu este prevăzută. Este evident că o astfel de cerință poate fi îndeplinită exclusiv de un număr foarte limitat de ofertanți, la nivel internațional și doar de multinaționale, companiile din România care dețin propriile produse de tip COTS ERP fiind dezavantajate, discriminate și excluse din start de la posibilitatea de a participa la această procedură, chiar dacă, din punct de vedere al competenței și experienței deținute la nivel național și poate, chiar internațional, au capacitatea de a oferta o soluție informatică competitivă, adaptată în totalitate legislației naționale, care să răspundă tuturor celorlalte cerințe din documentația de atribuire. Totodată, implementarea în minim 20 de țări nu se justifică în cazul prezentei proceduri, entitatea contractantă desfășurându-și activitatea doar în cadrul legislației române. Maturitatea soluției poate fi demonstrată de către ofertanți prin alte modalități relevante [spre exemplu: număr de implementări, implementări pentru domenii de business asemănătoare, SLA-uri (niveluri de acorduri de servicii) asemănătoare cu cel solicitat de către entitatea contractantă, etc)]. Includerea unei astfel de cerințe în caietul de sarcini, constituie o încălcare de către entitatea contractantă a principiilor proporționalității, nediscriminării, tratamentului egal statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Prin impunerea cerinței „să existe implementări în minim 20 țări, inclusiv România”, entitatea contractantă a creat mediul favorabil de a restrânge în mod artificial concurența, limitând asigurarea unei 3/34

§ 4

concurențe competitive, raportat la complexitatea contractului de achiziție, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 98/2016. ... consideră că cerința de la pct. 9 din caietul de sarcini este susceptibilă de a denatura concurența și de a avea un efect discriminatoriu în ceea ce privește operatorii economici naționali cu o largă experiență în domeniul IT, dar care nu pot demonstra că soluția pe care o ofertează a fost implementată în cel puțin 20 de țări intrând inclusiv sub incidența art. 8 din Legea nr. 21/1996. Este de neînțeles și nejustificat modul în care entitatea contractantă a formulat o astfel de cerință impunând nici mai mult nici mai puțin, ca soluția ofertată să fi fost implementată în „minim 20 de țări, inclusiv România”, excluzând operatorii economici naționali care pot demonstra că au implementat o astfel de soluție, la mai mult de 30 de autorități/instituții și entități de stat și private din România. De altfel, „la art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016”, cu modificările și completările ulterioare, se prevede obligativitatea entității contractante de a defini cerințele caietului de sarcini „astfel încât să corespundă necesității entității contractante”, ori, nicăieri în caietul de sarcini nu se regăsește vreo informație/cerință care să justifice și să fundamenteze necesitatea entității contractante de a dispune de o soluție informatică, care, prin aria de răspândire și de implementare, ar impune demonstrarea că aceasta ar mai fi fost implementată în minim 20 de țări, inclusiv România. Prin urmare, și din acest punct de vedere, al definirii cerințelor caietului de sarcini corespunzător cu necesitățile entității contractante, aceasta se face vinovată de încălcarea prevederilor art. 22 alin. (10) din „HG nr. 394/2016” și art. 8 din Legea nr. 21/1996. Astfel, ... solicită ca, prin decizia pe care o va pronunța CNSC, entitatea contractantă să fie obligată la eliminarea din caietul de sarcini a cerinței de la cap. „Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale”, subcap. 2.3 „Principiile generale ale achiziției”, pct. 9, respectiv paragraful „recunoscută pe plan intern și International, respectiv să existe implementări în minim 20 țări, inclusiv România” din cerința „Ofertanții vor lua în considerare în oferta lor următoarele principii: (...) CORE ERP trebuie să fie o soluție disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv să existe implementări în minim 20 țări inclusiv România”. ... a menționat faptul că în data de 02.09.2020 a depus la Consiliul Concurenței plângerea nr. 1075/ 02.09.2020 înregistrată la Consiliul Concurenței cu nr. 11263/03.09.2020, având ca obiect cerința abuzivă mai sus-menționată, inclusă de entitatea contractantă în procedura de achiziție care face obiectul contestației sale. Referitor la furnizarea de informații incomplete care nu permit ofertanților să definească soluția tehnică și să calculeze costurile asociate, ... a învederat faptul că în caietul de sarcini sunt prezentate 4/34

§ 5

mai multe cerințe lacunare, lipsite de informații esențiale pentru a pregăti o propunere tehnică și financiară corespunzătoare. Astfel, în caietul de sarcini sunt prezentate următoarele cerințe: a) cerința nr. 1253 - „migrarea și validarea datelor (Pentru acceptanța etapei de migrare se cere compararea rapoartelor din vechiul sistem cu cele din noul sistem)” – pag. 62, cap. 4.1.3 „Plan preliminar de proiect”; b) cerința nr. 1352 - „Plan de migrare” – pag. 66, cap. 4.6 „Livrabile proiect”; c) cerința nr. 1407 – „Migrarea și integrarea datelor” – pag. 68 cap. 4.7 „Grafic de implementare”, fără a oferi detalii clare și complete, cu ambiguități majore, fără specificații despre modul în care ar trebui îndeplinită această activitate. Aceste informații sunt esențiale pentru definirea unei soluții de către ofertanți în calculul costurilor asociate, lipsa acestora făcând imposibilă definirea soluției tehnice de către un potențial ofertant deoarece nu sunt furnizate informații detaliate privind: - datele pe care entitatea contractantă dorește să le migreze în CORE ERP, de tipul: nomenclatoare, documente primare, tranzacții, solduri contabile etc., perioada pentru care se dorește preluarea datelor din vechiul sistem în noul sistem (volumul și efortul este substanțial diferit dacă se dorește preluarea datelor istorice în totalitate); - care sunt criteriile de acceptanță care vizează realizarea planului de migrare cu succes. Autoarea contestației a menționat că această activitate este complexă și necesită asigurarea corectitudinii și mapării datelor pe noul sistem informatic, putând să ajungă ca pondere până la 1/3 din efortul de implementare al unui nou sistem ERP. Este absolut necesar ca entitatea contractantă să prezinte o descriere explicită dacă activitatea de migrare trebuie să acopere și preluarea setului complet de nomenclatoare, a datelor istorice complete sau a soldurilor existente la o anumită dată. Lipsa unor astfel de informații pune operatorii economici interesați în imposibilitatea de a prezenta o propunere tehnică corespunzătoare cu necesitățile entității contractante și, în mod implicit, de a calcula costurile necesare realizării acestei activități. Singura precizare pentru serviciile de migrare se regăsește la cerința 1253 „migrarea și validarea datelor” (Pentru acceptanța etapei de migrare se cere compararea rapoartelor din vechiul sistem cu cele din noul sistem), laconic exprimată, care face referire la rapoartele din vechiul sistem fără a oferi nici un fel de informație, cum ar fi cele despre categoriile de date care ar trebui verificate, nivelul de detaliere a activității necesar a fi prezentată în propunerea tehnică, etc. Aceste informații sunt absolut necesare pentru ca ofertantul să poată furniza o ofertă fundamentată corect din punct de vedere tehnic. Lipsa acestor informații tehnice, nu permit o estimare corectă a costurilor și efortului necesar pentru realizarea acestor activități. Din modul lacunar al formulării cerinței în ceea ce privește activitatea de migrare, ... nu are informațiile tehnice obligatorii pentru 5/34

§ 6

compararea rapoartelor din vechiul sistem cu cele din noul sistem. La nivelul cerințelor prezentate în caietul de sarcini trebuie detaliate informații cu privire la lista rapoartelor. Pentru fiecare raport din această listă trebuie precizate, în detaliu, informațiile specifice componentelor sistemului CORE ERP. În fapt, prin caietul de sarcini nu este definită aria activității de migrare și nici criteriile de acceptanță pentru activitatea de migrare date. Față de acest aspect, ... a făcut trimitere la cerința 410 din cap. 3.3.1.3 „Gestiune Bugete”, pag. 28 a caietului de sarcini prin care nu sunt detaliate în mod clar și complet cerințele necesare pentru realizarea acestei activități. De altfel, în procedura de consultare a pieței lansată de entitatea contractantă pentru pregătirea caietului de sarcini, deși la o întrebare de clarificare prin care s-a solicitat „detalierea fluxului și formularele utilizate de entitatea contractantă pentru derularea procesului descris în prezentul caiet de sarcini la cerința 410, respectiv detalierea cerințelor din Anexa de investiții/exploatare”, entitatea contractantă a precizat că „acest punct va fi reformulat și clarificat în caietul de sarcini, în funcție de situația actuală”, se poate observa fără putință de tăgadă că aceste detalii absolut esențiale pentru pregătirea corespunzătoare a propunerii tehnice, lipsesc cu desăvârșire din caietul de sarcini. De asemenea, ... a prezentat răspunsul entității contractante nr. 737/16.04.2020 din procedura de consultare a pieței și susține că entitatea contractantă nu a prezentat o detaliere a criteriilor de acceptanță, clare, complete și concise. Criteriile de acceptanță prezentate, sunt prezentate cu titlu generic, fără a exista un raport de corelare și corespondența clară și concisă între criteriile de acceptanță și fiecare componentă căreia i se aplică, care poate genera, pe de o parte, respingerea neîntemeiată și nejustificată a sistemului informatic la momentul finalizării contractului, iar pe de altă parte, un criteriu foarte subiectiv în aprecierea ofertelor prezentate de către operatorii economici. ... a precizat că cerința 11: „Analiza de detaliu (fluxurile de business) va fi primul livrabil și va reflecta în totalitate specificațiile din caietul de sarcini, completate (dacă va fi cazul) cu funcționalități care nu figurează în caiet, dar care au fost identificate ca necesare pe parcursul analizei”, are ca efect, pe de o parte definirea incompletă a cerințelor, lăsând libertatea entității contractante să adauge cerințe noi, inexistente în caietul de sarcini, iar, pe de altă parte, împiedică ofertanții să evalueze efortul/costurile aferente. Prin urmare, ... dorește reformularea și detalierea criteriilor de acceptanță raportate la fiecare componentă a sistemului informatic care este vizată pentru aplicarea acestora. ... consideră că toate aceste elemente fac imposibilă definirea unei soluții tehnice corespunzătoare cu necesitatea entității contractante de către operatorii economici interesați de prezenta procedură, cu respectarea principiilor privind, tratamentul egal, proporționalității și nediscriminării statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016. 6/34

§ 7

De asemenea, lipsa informațiilor detaliate din caietul de sarcini, care trebuie să fie cunoscute de ofertant pentru a prezenta o ofertă corespunzătoare, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 20 alin. (10) din „HG nr. 395/2016” și ale art. 155 alin. (1), (2) și (6) din Legea nr. 99/2016. În plus, lipsa informațiilor esențiale din caietul de sarcini, are ca efect, pe lângă imposibilitatea pregătirii unei propuneri tehnice corespunzătoare cu necesitatea entității contractante și un impact negativ în ceea ce privește estimarea și cuantificarea bugetului necesar pentru realizarea contractului, pentru operatorii economici care nu cunosc procesele de business ale entității contractante, rezultatul fiind o disproporție între propunerile financiare ale operatorilor economici, ceea ce reprezintă și o încălcare a principiilor privind nediscriminarea și tratamentul egal reglementate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016. În concluzie, ... dorește actualizarea caietului de sarcini prin furnizarea informațiilor detaliate. Un alt aspect al contestației formulată de ... se referă la subdimensionarea valorii estimate, a bugetului alocat. Conform pct. 11.1.5) Valoarea totală estimată din fișa de date a achiziției, fără TVA, aferentă procedurii este de 9.812.000 lei. Înainte de inițierea procedurii de atribuire, în conformitate cu prevederile art. 139 din Legea nr. 99/2016, entitatea contractantă a organizat procedura de consultare de piață, pentru pregătirea prezentei achiziții,

§ 8

prin

§ 9

publicarea

§ 10

în

§ 11

SICAP

§ 12

a

§ 13

anunțului

§ 14

nr. MC1009676/06.03.2020. Conform raportului privind rezumatul și rezultatul consultării de piață, până la data limită din anunț au fost primite propuneri de la 9 operatori economici, dintre care 7 oferte au prezentat și estimarea prețului total pentru sistemul informatic pentru care au depus propunerea tehnică, cu valori cuprinse între 2.000.000 euro (echivalentul a 9.800.000 lei) și 7.611.000 euro. Conform informațiilor din raport, valoarea estimată a contractului va porni de la propunerile primite în cadrul consultării de piață. Comparativ cu cerințele și componentele sistemului informatic ce se dorește a fi achiziționat, respectiv cele din anunțul pentru consultarea de piață și caietul de sarcini aferent procedurii, se arată că acestea sunt identice, cu excepția componentei GIS, care va face obiectul altei proceduri de achiziție. Raportat la prețurile totale primite de entitatea contractantă în procedura de consultare de piață, rezultă o medie de 5.800.000 euro, ori, având în vedere precizarea entității contractante din raportul procedurii de consultare a pieței conform căreia „valoarea estimată a contractului, care face obiectul acestei proceduri, se va stabili pornind de la propunerile primite, cerințele din caietul de sarcini privind sistemul informatic ce se dorește a fi achiziționat, ... consideră că valoarea estimată stabilită este subdimensionată și favorizează în mod evident un singur operator economic (cel care a propus valoarea de 2.000.000 euro), eliminând din competiție ceilalți operatorii economici care au 7/34

§ 15

propus valori cu peste 50% mai mult pentru buget raportat la specificațiile tehnice ale sistemului informatic ce se dorește a fi achiziționat, mai ales în condițiile în care entitatea contractantă a avut la dispoziție un număr considerabil de propuneri tehnice și financiare pentru determinarea valorii estimate aferente acestei proceduri de achiziție. Subdimensionarea bugetului unui contract are ca efect imposibilitatea achiziționării unui sistem informatic la standarde de calitate superioare raportat la cerințele caietului de sarcini și nevoia entității contractate, ceea ce ar reprezenta o încălcare, atât a principiilor privind utilizarea eficientă a fondurilor publice, cât și o restrângere artificială a concurenței, fiind defavorizați operatorii economici care dețin sisteme informatice de un înalt nivel calitativ. În concluzie, ... dorește anularea procedurii și stabilirea unui buget corespunzător și proporțional cu calitatea serviciilor și produselor ce se doresc a fi achiziționate raportat la prețurile de achiziție reale existente pe piață. ... a solicitat accesul la dosarul cauzei, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016. În dovedirea contestației, ... a depus, în copie, un set de înscrisuri. Ulterior, prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 37571/03.09.2020, ... a transmis la dosarul cauzei, în original, contestația și Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206485424/1 din 02.09.2020, în sumă de 196.240,00 lei, eliberată de CEC Bank – Sucursala Ilfov. Prin adresa nr. 37705/1879/C5/04.09.2020, Consiliul a solicitat entității contractante documentele necesare soluționării contestației formulată de .... Entitatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e- mail), punctul de vedere nr. 7696/10.09.2020, înregistrat la Consiliu sub nr. 38705/10.09.2020, cu privire la contestația formulată de .... În ceea ce privește cererea contestatoarei de anulare a procedurii, entitatea contractantă a învederat faptul că ... SRL și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, iar aceste prevederi legale nu sunt aplicabile procedurii de atribuire. În ceea ce privește cererea contestatoarei privind „nelegalitatea cerinței de la capitolul „Descrierea produsului. Obiective. Cerințe tehnice minimale”, Subcapitolul 2.3. „Principiile Generale ale Achiziției”, pct. 9 din caietul de sarcini „să existe implementări în minim 20 de țări, inclusiv România”, entitatea contractantă a solicitat respingerea motivelor invocate ca nefiind de natură să conducă la eliminarea cerinței din caietul de sarcini sau la anularea documentației de atribuire, pentru următoarele considerente: Cerința entității contractante nu denaturează concurența și nu are un efect discriminatoriu în ceea ce privește operatorii economici naționali deoarece operatorii economici naționali nu sunt limitați în a-și promova produsul în interiorul Uniunii Europene, dimpotrivă au aceleași drepturi ca și operatorii economici din statele Uniunii. Așadar operatorii economici 8/34

§ 16

naționali nu sunt limitați în vreun fel în a-și promova produsele la nivelul Uniunii, existând multipli operatori economici naționali care pot demonstra că au implementat o astfel de soluție. Cerința entității contractante este relevantă și proporționată cu natura și complexitatea contractului de achiziție deoarece urmărește implementarea unui produs care garantează existența unei rețele bine dezvoltate de parteneri ai furnizorilor de produse internaționale care pot presta servicii de mentenanță și suport în perioada post garanție, eliminându-se astfel dependența de furnizorul unic al soluțiilor de tip COTS cu număr mic de implementări, așa cum se specifică și în Ghidul de achiziții software pentru instituții publice. Susținerea contestatoarei potrivit căreia „implementarea în minim 20 de țări nu se justifică în cazul prezentei proceduri, entitatea contractantă desfășurându-și activitatea doar în cadrul legislației române”, este complet lipsită de fundament. Este adevărat că entitatea contractantă își desfășoară activitatea în baza legislației române, însă multe din activitățile specifice unei autorități portuare sunt sub incidența Convențiilor Maritime Internaționale la care România este parte, autoritatea portuară având atribuții directe și exprese în aplicarea acestora. Entitatea contractantă dorește achiziția unui produs recunoscut pe plan internațional, cu un număr mare de implementări de succes ce va facilita transformarea proceselor de business și a fluxurilor conform bunelor practici internaționale în domeniul de activitate specific, de autoritate portuară. Entitatea contractantă își dorește achiziția unor soluții și servicii validate la nivel internațional atât ca funcționalități și servicii/metodologie de implementare a proceselor funcționale din cadrul companiei cât și de asigurare a disponibilității serviciilor de suport tehnic în perioada post garanție. În stabilirea numărului de țări în care se solicită existența unor implementări a soluției CORE ofertată s-a avut în vedere profilul entității contractante, de autoritate portuară, care are relații comerciale și de colaborare cu entități externe (societăți comerciale, autorități portuare, instituții maritime internaționale, etc.), atât direct cât și prin reprezentanți și cu care interacționează sau intenționează să schimbe date în format electronic, direct sau prin intermediul unei platforme de integrare. În acest context reușita colaborării cât și competitivitatea Portului Constanța poate fi susținută optim prin implementarea unei soluții informatice similare celor pe care le au entitățile externe colaboratoare, reprezentanții acestora în Romania sau porturile similare europene și de la nivel mondial. Entitatea contractantă dorește să dezvolte un produs cu orientare spre viitor, cu perspectivă de dezvoltare pe termen lung și acest lucru poate fi asigurat de soluții informatice cu bază extinsă de utilizatori. O astfel de soluție garantează existența unei rețele bine dezvoltate de parteneri ai furnizorilor de soluții internaționale care pot presta 9/34

§ 17

servicii de mentenanță și suport în perioada post garanție, eliminându-se astfel dependența de furnizorul unic al soluțiilor de tip COTS cu număr mic de implementări. Entitatea contractantă a învederat că a solicitat integrarea cu SIIP (cerința 821) precum și integrarea cu Maritime Single Window (MSW) prin intermediul SIIP (punctul 3.3.8.2. din caietul de sarcini). MSW este implementat în toate statele membre UE ca urmare a Regulamentului EU 2019/1239 - European MSW ce prevede crearea unui mediu de raportare comun și interoperabil la nivel european. Regulamentul EU 2019/1239 împuternicește Comisia Europeană să definească un set de date care să acopere toate necesitățile de raportare și să dezvolte interfețe și servicii comune. De asemenea, entitatea contractanta a precizat că a formulat cerințele 825, 828, 831 și 832 ca fiind cerințe tehnice minime privind standarde de integrare cu alte sisteme precum și necesități de interoperabilitate și folosirea standardelor deschise la viitoare interfațări. Toate aceste cerințe din caietul de sarcini justifică necesitatea entității contractante de a dispune de o soluție informatică care prin aria de răspândire și de implementare ar impune demonstrarea că aceasta ar mai fi fost implementată în minim 20 de țări, inclusiv România. Pentru aceste considerente, entitatea contractantă a solicitat respingerea motivelor invocate de contestatoare ca nefiind de natură să conducă la anularea documentației de atribuire, entitatea contractantă având motive justificate, rezonabile și în legătură cu cerințele caietului de sarcini, pentru a solicita să existe implementări în minim 20 de țări, inclusiv România. În ceea ce privește „furnizarea de informații incomplete care nu permit ofertanților să definească soluția tehnică și să calculeze costurile asociate”, entitatea contractantă a solicitat respingerea criticilor ca neîntemeiate iar, pe cale de consecință, a solicitat Consiliului să constate că prevederile caietului de sarcini sunt clare, adecvate și suficiente astfel încât ofertanții să-și fundamenteze propunerea tehnică și financiară. În ceea ce privește cerințele nr. 1253, nr. 1352 și nr. 1407 din caietul de sarcini, entitatea contractantă a învederat că acestea se citesc împreună cu Anexa 3 la caietul de sarcini (graficul de livrare), potrivit cu care, definirea șabloanelor de migrare depinde de activitățile efectuate în faza de „Analiză”, respectiv diagrame de proces „TO BE”, activitate care se finalizează cu operațiunea de „Migrare finală a datelor”, din cadrul fazei de „Livrare” specificată în anexa 3. Graficul de implementare, respectiv migrarea datelor existente la nivelul entității contractante, se va realiza prin etapele de definire a șabloanelor de migrare „construcție șabloane migrare date” (în cadrul etapei de instalare și configurare) și de livrare, așa cum este specificat în etapele precizate în anexa 3 a caietului de sarcini. Conform anexei 3 a caietului de sarcini, construcția șabloanelor de migrare date depinde de produsul ofertat și nu poate fi realizată până la finalizarea fazei de „Analiză”, respectiv diagrame de proces „TO BE”. Așadar, prin modul de formulare, entitatea contractantă a avut în vedere 10/34

§ 18

libertatea deplină a ofertanților de a stabili definirea șabloanelor de migrare date în funcție de produsul ofertat și finalizarea fazei de „Analiză”, respectiv diagrame de proces „TO BE”. O detaliere mai amănunțită a activităților de migrare ar fi putut fi interpretată în sensul că această detaliere poate conduce către anumite categorii de produse, drept pentru care entitatea contractantă nu a optat pentru o astfel de detaliere. Produsele ofertate ar trebui să aibă încorporate și funcția de migrare a datelor, iar funcționalitățile produsului conferă, prin raportare la necesitățile entității contractante, capacitatea deplină a ofertanților de estimare și cuantificare a bugetului necesar pentru realizarea contractului. În ceea ce privește cerința 410 din caietul de sarcini privind gestionarea bugetului, entitatea contractantă a precizat că forma și structura bugetului este definită prin prevederi legislative exprese ale Ministerului Finanțelor Publice (cerința 390 din caietul de sarcini: Sistemul trebuie să aibă în vedere că anexele bugetului de venituri și cheltuieli sunt tipizate și aprobate prin OMFP nr. 20/2016 privind aprobarea formatului și structura bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor de fundamentare a acestuia, cu posibilitatea de modificare). La data implementării sistemului se va avea în vedere legislația actuală, respectiv Ordinul MFP nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului și structurii bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor de fundamentare a acestuia. Ordinele MFP (OMFP nr. 20/2016 și OMFP nr. 3818/2019) conferă suficiente informații astfel încât ofertanții să își fundamenteze propunerea tehnică și financiară. În ceea ce privește cerințele nr. 11, nr. 1298 și nr. 1310 din caietul de sarcini, entitatea contractanta a precizat că va testa toate funcționalitățile sistemului, așa cum sunt ele descrise ca cerințe minime în caietul de sarcini. Acceptanța sistemului se va face în baza testării tuturor cerințelor funcționale și nefuncționale a produsului livrat de către ofertant. De asemenea, în capitolul 4.3 din caietul de sarcini sunt descrise testele ce vor fi efectuate în vederea „acceptanței”. Entitatea contractantă a precizat că procedura de acceptanță constă în semnarea unui „raport de acceptanță”, așa cum este denumit în caietul de sarcini, de către comisia de acceptanță/echipa de proiect a beneficiarului. De asemenea, conform anexei 3 - Graficul de Livrare - fiecare fază a proiectului se încheie prin aprobarea/acceptanța/primirea de către echipa de proiect a beneficiarului a produselor livrate, integral sau parțial, precum și cu încheierea unui raport de stadiu/progres al proiectului, conform cerinței 1375 din caietului de sarcini. Termenul de aprobare/avizare a rapoartelor precum și soluționarea eventualelor probleme sunt descrise în cadrul cerinței nr. 1392 a caietului de sarcini. Echipa de proiect/Comisia de acceptanță este formată din mai mulți 11/34

§ 19

membri, angajați ai companiei, care vor asista la testele efectuate, astfel încât recepția și acceptanța produselor livrate nu poate fi subiectivă. În ceea ce privește critica referitoare la „subdimensionarea valorii estimate - bugetului alocat”, entitatea contractantă a precizat că susținerile contestatoarei nu pot fi primite deoarece valoarea estimată a contractului a fost stabilită în funcție de valoarea estimată în studiul de fezabilitate, propunerile primite în cadrul procedurii de consultare a pieței, în corelare cu resursele financiare disponibile la nivelul entității contractante. Entitatea contractantă a învederat faptul că nu este obligată să stabilească o medie a ofertelor primite în cadrul consultării pieței, iar contestatoarea nu a indicat temeiul legal sau dispoziția legală încălcată de entitatea contractantă. Este evident că a stabilit valoarea estimată, inclusiv, dar nu numai, prin raportare la resursele financiare disponibile, așa cum s-a precizat și în cuprinsul raportului de consultare a pieței. Entitatea contractantă consideră că împrejurarea referitoare la nemulțumirea unui ofertant față de valoarea estimată, prin raportare la propriile cheltuieli estimate, nu poate constitui motiv de anulare a procedurii, revenind ofertanților obligația de a-și estima cheltuielile și optimiza costurile în condiții de competiție. Ulterior, prin adresa nr. 1959/09.09.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 38621/10.09.2020, entitatea contractantă a transmis, prin poștă, punctul de vedere cu privire la contestația formulată de ..., împreună cu o copie a dosarului achiziției. Având în vedere cererea ... de studiere a dosarului cauzei la sediul Consiliului, prin adresa nr. 39261/1879/C5/14.09.2020, contestatoarea a fost invitată, în acest sens, la data de 16.09.2020. ... s-a prezentat în data de 16.09.2020 la sediul CNSC, iar în data de 17.09.2020 a transmis „concluziile scrise” nr. 2460/17.09.2020, înregistrate la Consiliu sub nr. 40034/17.09.2020, prin care a reiterat, în parte, aspecte prezentate anterior. Cu privire la argumentele prezentate de entitatea contractantă la secțiunea 1 din punctul de vedere referitoare la cererea subsidiară de anulare a procedurii, ... a menționat următoarele: Entitatea contractantă a precizat că societatea sa și-a întemeiat cererea cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) alin. (2) din Legea nr. 98/2016, nu pe dispozițiile Legii nr. 99/2016. Față de acest aspect, ... a menționat că dintr-o eroare a făcut trimitere la respectivele dispoziții, astfel că înțelege să complinească temeiul de drept aplicabil acestei proceduri de atribuire, respectiv art. 225 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 99/2016, în cazul în care entitatea contractantă ar fi în imposibilitatea de a adopta măsuri corective urmare a aspectelor de nelegalitate arătate în cadrul contestației. Autoarea contestației consideră că indicarea, din eroare, a temeiului de drept, nu este de natură a respinge capătul de cerere al contestației. În acest sens, a fost invocată jurisprudența ÎCCJ. În ceea ce privește argumentele prezentate de entitatea contractantă în punctul de vedere cu privire la critica referitoare la 12/34

§ 20

nelegalitatea cerinței de la cap. Descrierea produsului. Obiective. Cerințe tehnice minimale, Subcap. 2.3 Principii Generale ale Achiziției, pct. 9 din caietul de sarcini „să existe implementări în minim 20 de țări, inclusiv România”, ... consideră că apărările invocate nu fac altceva decât să întărească aspectele de nelegalitate și netemeinice pe care societatea sa le-a arătat în contestație. ... consideră că cerința entității contractante „Denaturează concurența și are un efect discriminatoriu în ceea ce privește operatorii naționali” atât pentru argumentele prezentate în contestație, cât si prin faptul că în Nota privind determinarea valorii estimate a contractului din dosarul achiziției depus de către entitatea contractantă la Consiliu, prin care s-a stabilit valoarea estimată a procedurii de atribuire raportat la serviciile și/sau produsele care urmează a fi achiziționate în cadrul procedurii de atribuire, în urma desfășurării procedurii de consultare de piață, entitatea contractantă a luat în considerare și a analizat doar aplicațiile CORE ERP ale producătorilor internaționali, respectiv aplicațiile Oracle EBS, SAP și Microsoft Dynamics, fără a lua în considerare și analiza și aplicațiile producătorilor din România care au fost prezentate la procedura de consultare de piață organizată de entitatea contractantă pentru această procedură în cadrul anunțului de participare nr. MC1009676/06.03.2020 publicat în SICAP. În Nota privind determinarea valorii estimate sunt menționate, cu titlu informativ, și soluțiile producătorilor naționali care au fost prezentate în cadrul procedurii de consultare a pieței care, însă, după cum se poate observa din conținutul acestei Note, în stabilirea valorii estimate a acestui contract, nu au fost luate în considerare și analiză ca și soluții tehnice viabile de către entitatea contractantă. Entitatea contractantă susține că această cerință nu denaturează concurența și nu are un efect discriminatoriu prin prisma faptului că „operatorii economici naționali nu sunt limitați în a-și promova produsul în interior Uniunii Europene, existând multipli operatori economici naționali care au implementat o astfel de soluție”. Ori, prin prisma modului în care entitatea contractantă a luat în considerare și a analizat pentru stabilirea evaluării estimate exclusiv soluțiile tehnologice ale producătorilor internaționali, rezultă fără putință de tăgadă preferințele entității contractante pentru un anumit furnizor, exclusiv internațional, prin impunerea cerinței ca „soluția ofertată să fie recunoscută internațional și să fi fost implementată în cel puțin 20 de țări, inclusiv România”. În ceea ce privește apărarea adusă de entitatea contractantă pentru a justifica modul în care a stabilit numărul de țări, potrivit căreia „în stabilirea numărului de țări în care se solicită existența unor implementări a soluției CORE ofertată s-a avut în vedere profilul entității contractante, autoritate portuară, care are relații comerciale și de colaborare cu entități externe, atât direct, cât și prin reprezentare și cu care entitatea contractantă interacționează sau intenționează să schimbe date în format electronic, direct sau prin intermediul unei platforme de integrare (...)”, ... a precizat că nu este susținută de nicio cerință 13/34

§ 21

începând cu Strategia de contractare nr. 32664/17.08.2020, Referatul de necesitate nr. 806/10.01.2020, Nota de determinare a valorii estimate a contractului nr. 805/10.01.2020 și nici vreo altă cerință privind caracteristicile tehnice din caietului de sarcini și/ sau din documentația de atribuire în integralitatea sa. Din contră, conform cerințelor 4 și 8 de la cap 2.2. Obiectivele sistemului, componentele CORE ERP trebuie să se integreze cu aplicațiile specifice activității portuare de unde se desprinde clar faptul că CORE ERP este un instrument managerial, pentru funcționalități standard „CORE ERP pentru funcționalitățile standard descrise la 3.1.8, integrat prin schimb de date cu platforma în care sunt dezvoltate aplicațiile specifice (descrise de asemenea la 3.1.8.)”, integrat cu aplicațiile care sunt pe profilul activității portuare „Platforma ERP”: ex: Gestiune Carnete de lucrători portuari, Gestiunea permiselor auto de acces pe platforma portuară. Prin urmare afirmația entității contractante conform căreia „Toate aceste cerințe din caietul de sarcini justifică necesitatea entității contractante de a dispune de o soluție informatică care, prin aria de răspândire și de implementare, ar impune demonstrarea că aceasta ar mai fi fost implementată în minim 20 de țări, inclusiv România”, este neîntemeiată și nejustificată raportat la descrierea caracteristicilor tehnice ale soluției CORE ERP prezentată în caietul de sarcini, deoarece aceasta nu atestă necesitatea entității contractante de a dispune de o soluție informatică care să fi fost implementată în minim 20 de țări, așa cum în mod nejustificat susține aceasta în punctul de vedere. De altfel, în punctul de vedere se observă că nu se regăsește vreun argument din care să rezulte, totuși, cum a fost stabilit numărul de „20 de țări”, prin urmare nu are relevanță din punct de vedere tehnic. Profilul entității contractante de autoritate portuară, invocat ca argument, că are relații comerciale și de colaborare cu entități externe, atât direct, cât și prin reprezentare și cu care interacționează sau intenționează să schimbe date în format electronic, direct sau prin intermediul unei platforme de integrare, este nerelevant și nejustificat în raport cu legislația aplicabilă și raportat la cerințele și specificațiile tehnice solicitate a fi îndeplinite de soluția CORE ERP ofertată pentru a impune obligativitatea de a fi fost implementată în minim 20 de țări. ... a reiterat aspectul referitor la calitatea soluției ofertate CORE ERP, care este dată de performanța soluției respective, ce se poate demonstra, la un nivel relevant, proporțional și justificat prin faptul că aceasta a fost implementată cu succes, este funcțională și prin prisma faptului că a fost implementată la nivelul autorităților publice și private din România într-un număr de minim 20 de astfel de entități. ... a menționat că specificitatea oricărei soluții CORE ERP constă în respectarea legislației naționale în care entitatea contractantă își desfășoară activitatea, chiar dacă aceasta are colaborări cu alte entități internaționale. În ceea ce privește afirmația entității contractante, conform căreia „intenționează să schimbe date în format electronic direct sau prin intermediul unei platforme de integrare cu entități externe 14/34

§ 22

internaționale”, ... a menționat că această cerință poate fi asigurată de aplicația CORE ERP ofertată care răspunde cerințelor din caietul de sarcini, cum ar fi cerințele 20, 21 și 51, prin urmare, cerința privind obligativitatea operatorilor economici de a oferta o soluție CORE ERP implementată în minim 20 de țări este neîntemeiată și nejustificată. Autoarea contestației consideră că demonstrarea maturității soluției nu poate fi legată de un furnizor unic al soluțiilor de tip COTS „cu număr mic de implementări”, iar transparența constă în faptul că orice furnizor de CORE ERP trebuie să aibă posibilitatea să-și prezinte experiența similară dovedind maturitatea aplicației prin numărul de implementări și nu prin numărul de țări în care s-a implementat. Prin legislația de achiziții se asigură cadrul legal necesar achiziționării serviciilor de mentenanță și suport tehnic, astfel încât achizitorul să-și poată atinge obiectivele propuse. ... a precizat că nu neagă colaborările internaționale pe care entitatea contractantă le are prin prisma profilului acesteia, însă, maturitatea soluției CORE ERP care se dorește a fi achiziționată prin această procedură de achiziție, ar trebui să fie atestată de caracteristicile tehnice ale acesteia și nu de preferințele acesteia pentru un anumit furnizor, preferință disimulată în spatele limitărilor arbitrare reclamate. În ceea ce privește invocarea Ghidului de achiziții software pentru instituții publice ca temei pentru a justifica stabilirea cerinței ca soluția CORE ERP să fi fost implementată în minim 20 de țări, ... a precizat că aceasta este falsă, deoarece, nicăieri, respectivul ghid nu se referă la criteriile cantitative de natura celor în a căror susținere este invocat. ... a observat că entitatea contractantă afirmă în punctul de vedere că dorește „să dezvolte un produs cu orientare spre viitor, cu perspectiva de dezvoltare pe termen lung și acest lucru poate fi asigurat de soluții informatice cu bază extinsă de utilizatori”. Într-adevăr, există astfel de cerințe minime și obligatorii și în caietul de sarcini, cum ar fi cele exprimate în cerințele de dimensionare, cu posibilitate de extindere, etc., exemplificând Cerințele 25, 95, însă îndeplinirea acestor cerințe se atestă prin ofertarea unei soluții moderne din punct de vedere tehnologic, aspect care nu poate fi legat de cerința prin care ofertanții sunt obligați să demonstreze că soluția CORE ERP trebuie să fi fost implementată în minim 20 de țări pentru a demonstra maturitatea soluției. ... consideră că nici afirmația entității contractante conform căreia: „... SA a solicitat integrarea cu SiiP (cerința 821) precum și integrarea cu Maritime Single Window (MSW) prin intermediul SiiP. (punctul 3.3.8.2. din caietul de sarcini). MSW este implementat în toate statele membre UE ca urmare a Regulamentului EU 2019/1239 - European MSW ce prevede crearea unui mediu de raportare comun și interoperabil la nivel european. Regulamentul EU 2019/1239 împuternicește Comisia Europeană să definească un set de date care să acopere toate necesitățile de raportare și să dezvolte interfețe și servicii comune. De asemenea, entitatea contractantă a formulat cerințele 825, 828, 831 și 832 ca fiind cerințe tehnice minime privind standarde de integrare 15/34

§ 23

cu alte sisteme precum și necesități de interoperabilitate și folosirea standardelor deschise la viitoare interfațări”, nu este de natură a justifica temeinicia impunerii operatorilor economici de a demonstra că soluția ofertată CORE ERP a mai fost implementată în minimum 20 de țări. Aspectele referite de entitatea contractantă, respectiv cerințele 825, 828, 831 și 832, de interfațare cu SIIP, prin intermediul serviciilor web pot fi acoperite de orice aplicație CORE ERP, modernă și matură din ultimii 3 ani care este deschisă către servicii. Entitatea contractantă a exemplificat Cerințele 20, 21 și 51, care sunt normale pentru orice sistem informatic integrat și nu justifică cerința ca CORE ERP să fi fost implementat în minim 20 de țări. ... a concluzionat că toate argumentele aduse de entitatea contractantă în punctul de vedere raportat la cerințele caietului de sarcini și chiar la profilul entității contractante, nu fac altceva decât să ateste nelegalitatea și netemeinicia stabilirii în caietul de sarcini a cerinței prin care solicită ca soluția ofertată CORE ERP să fie o soluție disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv să existe implementări în minim 20 țări inclusiv România. În fapt, această cerință denaturează concurența și are un efect discriminatoriu în ceea ce privește operatorii naționali, ceea ce contravine dispozițiilor art. 2 alin. (2) și art. 63 din Legea nr. 99/2016, art. 22 alin. (10) din HG nr. 394/2016 și art. 8 din Legea nr. 21/1996. În ceea ce privește argumentele prezentate de entitatea contractantă cu privire la critica societății sale referitoare la furnizarea de informații incomplete care nu permit ofertanților să definească soluția tehnică și să calculeze costurile asociate, ... a prezentat o serie de apărări. Astfel, referitor la cerințele nr. 1253, nr. 1352 și nr. 1407 din caietul de sarcini: În cadrul contestației sale, ... a precizat că a menționat faptul că acestea au fost prezentate fără a oferi detalii clare și complete, cu ambiguități majore, fără specificații despre modul în care ar trebui îndeplinită această activitate. În punctul de vedere, entitatea contractantă afirmă că „cerințele nr. 1253, nr. 1352 și 1407 din caietul de sarcini se citesc împreună cu Anexa 3 la caietul de sarcini (graficul de livrare), potrivit căreia definirea șabloanelor de migrare depinde de activitățile efectuate în faza de analiză, respectiv Diagrame de proces „to be”, activitate care se finalizează cu operațiunea de migrare finală a datelor, din cadrul fazei de livrare specificată în anexa 3. În primul rând, ... a precizat că Anexa 3 referită de entitatea contractantă nu se regăsește în cadrul documentației de atribuire publicată în SICAP în cadrul anunțului de participare aferent acestei proceduri de atribuire. Cerințele menționate, cum sunt: „Definirea șabloanelor de migrare depinde de activitățile efectuate în faza de analiză”, respectiv „Diagrame de proces TO BE, activitate care se finalizează cu operațiunea de Migrare finala a datelor, din cadrul fazei de Livrare specificată în anexa 3”, nu sunt menționate în clar în caietul de sarcini, prin urmare, în lipsa acestor 16/34

§ 24

informații operatorii economici nu pot să-și fundamenteze corect propunerea tehnică și financiară. Chiar dacă modalitatea de migrare a datelor se realizează conform procedurilor ofertantului, entitatea contractantă are obligația de a menționa conținutul datelor ce se doresc a fi migrate (nomenclatoare, istoric 10-20 ani, etc.) pentru a da posibilitatea operatorilor economici să pregătească o propunere tehnică corespunzătoare. ... a observat că entitatea contractantă afirmă că „Produsele ofertate ar trebui să aibă încorporate și funcția de migrare a datelor, iar funcționalitățile produsului conferă, prin raportare la necesitățile entității contractante, capacitatea deplină a ofertanților de estimare și cuantificare a bugetului necesar pentru realizarea contractului”, ceea ce este contrar cerințelor din caietul de sarcini. Nicăieri în caietul de sarcini nu se solicită ca produsul ofertat să dețină și funcția de migrare a datelor, ca o componentă/funcționalitate a sistemului informatic CORE ERP. ... a precizat că în lipsa Anexei 3, referită în punctul de vedere și pentru aspectele menționate în contestație, îți menține în continuare critica adusă cu privire la faptul că cerințele din caietul de sarcini privind activitățile de migrare a datelor sunt incomplete. În ceea ce privește cerința nr. 410 din caietul de sarcini, de asemenea, ... își menține argumentele aduse prin contestație, în sensul în care este necesară detalierea acestei activități în caietul de sarcini. În ceea ce privește cerințele nr. 11, nr. 1298 și nr. 1310 din caietul de sarcini, ... a precizat că își menține argumentele aduse prin contestație, în sensul în care este necesară reformularea și detalierea în caietul de sarcini a cerințelor privind criteriile de acceptanță raportate la fiecare componentă a sistemului informatic care este vizată pentru aplicarea acestora. În lipsa unor criterii clare și concise, ... consideră că va interveni subiectivismul în evaluarea obiectivă a ofertelor tehnice în ceea ce privește îndeplinirea acestor cerințe de către ofertanți. În ceea ce privește argumentele prezentate de entitatea contractantă cu privire la critica societății sale referitoare la subdimensionarea valorii estimate, ... a precizat că, contrar celor susținute de entitatea contractantă, în continuare societatea sa susține aspectele invocate în contestație prin care a arătat că a fost subdimensionată valoarea estimată raportat la sistemul informatic ce se dorește a fi achiziționat. Argumentele prezentate de entitatea contractanta în punctul de vedere sunt contrazise de modalitatea în care s-a stabilit valoarea estimată în Nota de determinare a valorii estimate nr. 805/10.01.2020. ... a învederat că pentru stabilirea valorii estimate entitatea contractantă a luat în considerare doar valorile „componentei” CORE ERP, așa cum se poate observa în Devizul estimativ de la pagina 6 din Nota de determinare a valorii estimate nr. 805/10.01.2020, fără a lua în considerare celelalte componente ale sistemului informatic care urmează să fie achiziționat. 17/34

§ 25

În finalul concluziilor sale, ... a mai precizat că din analiza componentelor care au stat la baza stabilirii valorii estimate se poate observa că valoarea suportului tehnic de minim 36 de luni, așa cum se solicită în caietul de sarcini, nu a fost luată în considerare, componentă care este precizată ca linie distinctă în Desfășurătorul de prețuri Anexă la Formularul de ofertă nr. 10. Prin adresa nr. 8221/30.09.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 42405/30.09.2020, entitatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), „concluzii scrise”, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nefondată. Entitatea contractantă a reiterat faptul că motivele invocate de contestatoare nu sunt de natură să conducă la anularea documentației de atribuire, entitatea contractantă având motive justificate, rezonabile și în legătură cu cerințele caietului de sarcini, pentru a solicita să existe implementări în minim 20 de țări, inclusiv România. În ceea ce privește „furnizarea de informații incomplete care nu permit ofertanților să definească soluția tehnică și să calculeze costurile asociate”, entitatea contractantă a solicitat respingerea susținerilor contestatoarei și reținerea că toate criticile invocate la punctul II din contestație nu sunt întemeiate iar pe cale de consecință prevederile caietului de sarcini sunt clare, adecvate și suficiente astfel încât ofertanții să-și fundamenteze propunerea tehnică și financiară. În ceea ce privește cerințele nr. 1253, nr. 1352 și nr. 1407 din caietul de sarcini, entitatea contractantă reiterează aceleași argumente din punctele sale de vedere anterioare. Entitatea contractantă a precizat că dintr-o regretabilă eroare Anexa 3 a caietului de sarcini nu a fost încărcată în SEAP împreună cu documentația de atribuire și a subliniat că, imediat după încetarea cauzelor de suspendare a procedurii această regretabilă eroare va fi remediată prin încărcarea în SEAP a Anexei 3 la caietul de sarcini pe calea unei erate, conform Legii nr. 99/2016. În ceea ce privește cerința 410 din caietul de sarcini privind gestionarea bugetului, entitatea contractantă reiterează argumentele sale. Entitatea contractantă a subliniat că imediat după încetarea cauzelor de suspendare a procedurii va proceda la încărcarea în SEAP a Anexei 3 la caietul de sarcini pe calea unei erate, conform Legii nr. 99/2016. Ulterior, prin adresa nr. 8363/06.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 43380/06.10.2020, entitatea contractantă a transmis „concluzii suplimentare”, prin care a reiterat faptul că urmează, ca printr-o erată, să modifice pct. 9 din subcap. 2.3., respectiv: „o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional”. Prin adresa nr. 2640/06.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 43440/07.10.2020, ... a formulat „note scrise”, prin care a reiterat, în parte, o serie de aspecte prezentate anterior. 18/34

§ 26

... a concluzionat că își menține în continuare critica adusă cu privire la subdimensionarea valorii estimate - bugetului alocat și a solicitat admiterea contestației sale așa cum a fost formulată. În vederea respectării principiului contradictorialității, stipulat de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, concluziile scrise au fost însoțite de dovada comunicării acestora către părțile din dosarul cauzei. Având în vedere adresa entității contractante ... nr. 8359/06.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 43380/06.10.2020, prin care au fost adoptate măsuri de remediere, în sensul modificării cerinței de la pct. 9 cap. „Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale”, subcap. „Pricipiile generale ale achiziției”, din caietul de sarcini, și anume, cerința „o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv să existe implementări în minim 20 de țări, inclusiv România” se modifică și se citește „o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional”, prin adresa nr. 47506/1879/ C5/30.10.2020, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei ... să comunice susținerile referitoare la aceste măsuri de remediere, respectiv să precizeze dacă își mai menține acest capăt de cerere din conținutul contestației. ... a răspuns prin adresa nr. 2904/02.11.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 47954/03.11.2020, precizând că renunță la acest capăt de cerere din conținutul contestației. În susținerea contestației care face obiectul dosarului nr. 1885/2020, ..., a subliniat caracterul de document clasificat al Contractului de prestări servicii nr. 32659/30.11.2004, contract aflat în derulare între societatea sa și entitatea contractantă. Contractul reprezintă secret de serviciu în înțelesul prevederilor HG nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, fiind înregistrat în Registrul de evidență a informațiilor secrete de serviciu sub nr. S-182 din 17.08.2005. Prin urmare: • documentele conțin detalii referitoare la obiectul contractului, obiect care, prin el însuși, justifică administrarea probelor în condiții de confidențialitate; • contractul conține informații referitoare la modalitatea de plată și implicit la plățile efectuate de către UTI/.... Față de aceste aspect, ... a solicitat ca, în virtutea dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, să se ia act de faptul că prezenta contestație implică accesul la informații clasificate și, pe cale de consecință, să se dispună soluționarea sa de către un complet alcătuit din membri autorizați în acest sens, potrivit prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. De asemenea, ... a prezentat scurte considerații privitoare la situația de fapt și interesul societății sale. Cu privire la documentația de atribuire, ... a precizat că aceasta este nelegală, întrucât numeroase cerințe ale caietului de sarcini vizează în fapt elemente care fac obiectul Contractului nr. 32659/30.11.2004, 19/34

§ 27

contract aflat încă în derulare între societatea sa și entitatea contractantă. ... apreciază că, în speță, singura soluție eficientă care se impune este anularea în tot a documentației de atribuire, având în vedere atât suprapunerile existente și cerințele afectate de nelegalitate, dar și lipsa unei consultări reale și efective între părți referitoare la integrarea celor două sisteme, consultare care se impunea în virtutea contractului inițial - art. 9.01 lit. m) din Contract. În virtutea acestor dispoziții contractuale, ... ar fi trebuit să fie implicată în pregătirea achiziției publice în discuție sens în care să fie emis un aviz tehnic final pozitiv pentru derularea unei proceduri de achiziție pro concurențială, deoarece: a) SIP a fost produs de către UTI special pentru nevoile APMC și este protejat din punct de vedere intelectual; b) SIP nu este în mod automat compatibil cu alte sisteme (fapt normal pentru un sistem creat pentru astfel de nevoi speciale), astfel încât cea mai ieftină și sigură metodă de a asigura funcționarea permanentă a sistemului este aceea de a întocmi documentația de atribuire și de a selecta oferta cea mai bună pe baza consultării permanente a lui UTI/ .... Nu poate fi avizată în mod complet și necondiționat o procedură de achiziționare a unui sistem informatic care se va racorda la SIP, înainte de a ști care vor fi caracteristicile tehnice ale viitorului SEN; c) lucrările de racordare a viitorului SEN la SIP trebuie să fie realizate de către ..., indiferent de persoana care va câștiga procedura de achiziție publică, întrucât entitatea contractantă are față de societatea sa o obligație contractuală justificată legal de a încredința acesteia astfel de lucrări, pe bază de negociere directă fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare; d) ar fi trebuit să fie nominalizate, în concret, serviciile tehnice care urmează să fie prestate de către ... în considerarea tuturor celor menționate mai sus. Atașat contestației ... a depus Împuternicirea avocațială seria B 5526297/03.09.2020 privind „redactare, semnare și înregistrare documente juridice, asistență juridică și reprezentare”. În finalul susținerilor sale, ... a solicitat susținerea de concluzii orale în fața Consiliului, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea 101/2016. În dovedirea contestației, ... a depus, în copie, un set de înscrisuri, printre care și originalul Recipisei de consemnare nr. 206486922/1 din 03.09.2020, în sumă de 196.240,00 lei, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria. Prin adresa nr. 37809/1885/C5/04.09.2020, Consiliul a solicitat entității contractante documentele necesare soluționării contestației formulată de .... Prin adresa nr. 37811/1885/C5/04.09.2020, Consiliul a solicitat contestatoarei ... să remită dovada transmiterii contestației către entitatea contractantă. Totodată, Consiliul a încunoștințat contestatoarea cu privire prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, având în vedere cererea acesteia privind susținerea de concluzii orale în fața Consiliului. 20/34

§ 28

... a transmis, inițial prin fax și ulterior prin mijloace electronice (e- mail), corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 37866/07.09.2020, respectiv sub nr. 37880/07.08.2020, reprezentând dovada comunicării contestației către entitatea contractantă. Entitatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e- mail), punctul de vedere nr. 7660/09.09.2020, înregistrat la Consiliu sub nr. 38555/10.09.2020, cu privire la contestația formulată de .... Prin punctul de vedere, entitatea contractantă a invocat excepția lipsei calității de reprezentant convențional al contestatoarei ..., întrucât contestația a fost semnată de SCA „...”, fără a se depune împuternicirea avocațială a SCA „...” de reprezentare a contestatoarei, solicitându-se în acest sens, anularea contestației. Ulterior, entitatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 39021/ 11.09.2020, reprezentând un set de documente justificative. Prin adresa nr. 2079/16.09.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 39697/16.09.2020, ... a formulat concluzii scrise, prin care a precizat că își menține toate considerațiile dezvoltate în cuprinsul contestației. ..., prin adresa nr. 2069/16.09.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 39643/16.09.2020, a reiterat faptul că „prezenta contestație implică accesul la informații clasificate”, astfel încât, cauza ar trebui soluționată de către un complet alcătuit din membri autorizați în acest sens, potrivit prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, autoarea contestației a precizat că urmează să depună documentele pe care și-a întemeiat susținerile din contestație imediat ce completul specializat îi va pune în vedere acest lucru. Prin adresa nr. 106/1885/C5/16.09.2020, completul învestit cu soluționarea dosarului nr. 1885/2020, a solicitat Structurii de securitate din cadrul CNSC, să comunice un punct de vedere și eventuale măsuri ce trebuie aplicate în soluționarea contestației, având în vedere că ..., a învederat faptul că „prezenta contestație implică accesul la informații clasificate”, astfel încât, în opinia sa, cauza ar trebui soluționată de către un complet alcătuit din membri autorizați în acest sens, potrivit prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, completul a încunoștințat Structura de Securitate din cadrul CNSC că, ulterior, prin corespondența nr. 2069/16.09.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 39588/16.09.2020, ... a solicitat confirmarea faptului că în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, „întrucât soluționarea contestației implică accesul la informații clasificate și, pe cale de consecință, că soluționarea se va face de către un complet alcătuit din membrii autorizați în acest sens (...)”. Structura de securitate din cadrul CNSC a răspuns prin adresa nr. N220/17.09.2020, prin care a precizat faptul că până la data de 17.09.2020, la dosarul nr. 1879/2020, respectiv dosarul nr. 1885/2020, nu au fost primite documente clasificate. 21/34

§ 29

Referitor la solicitarea ... prin care a pus în discuție aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, Structura de securitate din cadrul CNSC a precizat faptul că toate completurile de soluționare ale CNSC sunt autorizate să soluționeze contestații ce implică accesul la informații clasificate ca fiind „secret de serviciu”, iar în cazul informațiilor „secret de stat”, se pune în aplicare formarea unui complet de soluționare format din 3 membrii, aleși aleatoriu, dintre persoanele ce dețin autorizații de acces la astfel de informații. Prin adresa nr. 40090/1885/C5/17.09.2020, Consiliul a informat contestatoarea ... că, până la data prezentei, în dosarul cauzei nu au fost înregistrate documente clasificate, că toate completurile de soluționare ale CNSC sunt autorizate să soluționeze contestații ce implică accesul la informații clasificate „secret de serviciu”, așa cum se invocă în cuprinsul contestației, iar în cazul informațiilor „secret de stat”, se pune în aplicare formarea unui complet de soluționare format din 3 membri, aleși aleatoriu, dintre persoanele ce dețin autorizații de acces la informații „secrete de stat”. Față

§ 30

de

§ 31

aceste

§ 32

aspecte,

§ 33

prin

§ 34

adresa

§ 35

nr. 40090/1885/C5/17.09.2020, Consiliul, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, a solicitat contestatoarei ..., ca în termen de 3 zile de la primirea prezentei, să comunice, în copie conformă cu originalul, documentele pe care și-a întemeiat susținerile din contestație. Prin adresa nr. 4554/21.09.2020, înregistrată la CNSC, respectiv la Structura de securitate sub nr. N221/21.09.2020, ... a depus un set de documente (acestea fiind reținute în cadrul Structurii de securitate din CSNC). Prin adresa nr. N222/21.09.2020, Compartimentul Documente Clasificate din cadrul CNSC a informat completul învestit cu soluționarea contestației formulată de ... (dosar nr. 1885/2020), cu privire la faptul că în data de 21.09.2020, prin adresa nr. 4554/21.09.2020 emisă de contestatoare, înregistrată la structura de securitate a CNSC sub nr. N221/21.09.2020, s-au primit documente clasificate, nivel „secret de serviciu”, prezentându-se Anexe la Contractul de prestări servicii, respectiv un număr de 23 de file neclasificate și 97 de file clasificate „secret de serviciu”. Totodată structura de securitate din cadrul CNSC a precizat completului faptul că documentele clasificate se află în cadrul structurii de securitate și vor fi predate completului, la cerere, pe baza Condicii de predare-primire documente clasificate, conform HG nr. 585/2002, documentele neclasificate predându-se direct completului. Prin adresa nr. 107/1885/C5/21.09.2020, completul învestit cu soluționarea contestației aferentă dosarului nr. 1885/2020, a solicitat Compartimentului Documente Clasificate punerea la dispoziție a respectivelor file. Prin adresa nr. 40900/1885/C5/22.09.2020, Consiliul a solicitat entității contractante să transmită, în copie conformă cu originalul, Anexa nr. 1.2 la Contractul de prestări servicii nr. 32659/30.11.2004, 22/34

§ 36

precum și extrase cu art. 9.03.02 lit. c), art. 9.01 lit. d), art. 9.01 lit. l) și m) din Contractul de prestări servicii nr. 32659/30.11.2004. Prin adresa nr. 8083/24.09.2020, transmisă, de două ori, prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 41325/24.09.2020 și respectiv sub nr. 41325/24.09.2020, entitatea contractantă a solicitat denumirea compartimentului specializat și persoana de contact din cadrul CNSC în vedere transmiterii documentelor solicitate și care sunt clasificate „secret de serviciu”. Prin adresa nr. 41585/1885/C5/25.09.2020, Consiliul a răspuns solicitării entității contractante din adresa nr. 8083/24.09.2020. Prin adresa nr. 8219/30.09.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 42403/30.09.2020, entitatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), „concluzii scrise”, prin care a solicitat respingerea contestației depusă de ... ca neîntemeiată și nefondată. Ulterior, prin adresa nr. 8359/06.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 47358/29.10.2020, entitatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), „concluzii scrise suplimentare”, prin care a precizat că la data de 02.09.2020, Consiliul Concurenței a fost sesizat cu o plângere vizând posibila încălcare a art. 8 din Legea nr. 21/1996 de către ..., în cadrul procedurii de achiziție publică având ca obiect „Sistem informatic integrat de management al resurselor companiei și de raportare managerială”. Urmare a sesizării înregistrată la Consiliul Concurenței și a corespondenței purtată cu această instituție, la nivelul entității contractante a fost efectuată o analiză de risc în ceea ce privește posibila încălcare a Legii nr. 21/1996, cu ocazia organizării procedurii de achiziție publică având ca obiect achiziționarea unui „Sistem informatic integrat de management al resurselor companiei și de raportare managerială”, entitatea contractantă urmând a întreprinde următoarele măsuri de remediere: După reluarea procedurii de atribuire va emite o erată la documentația de atribuire potrivit cu care în caietul de sarcini, cerința de la cap. „Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale”, subcap. 2.3. „Principiile generale ale achiziției”, pct. 9: „o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv să existe implementări în minim 20 de țări, inclusiv România”, se modifică și se citește de către ofertanți după cum urmează: „o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional”. Având în vedere aspectele prezentate, precum și cele învederate prin cuprinsul concluziilor scrise depuse anterior, entitatea contractantă a solicitat respingerea contestației formulată ca fiind nefondată și neîntemeiată. În vederea respectării principiului contradictorialității, stipulat de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, concluziile au fost însoțite de dovada comunicării acestora către părțile din dosarul cauzei. Prin adresa nr. N233/07.10.2020, Compartimentul Documente Clasificate din cadrul CNSC a informat completul de soluționare că în 23/34

§ 37

data de 07.10.2020, prin adresa nr. 37827/29.09.2020, emisă de ..., înregistrată la structura de securitate a CNSC sub nr. N232/07.10.2020, s-au primit documente clasificate, nivel „secret de serviciu”, reprezentând Contractul de prestări servicii, la dosarul nr. 1885/2020 aflat pe rolul CNSC- Completul 5, iar dosarul este compus din 95 file clasificate „secret de serviciu”. Totodată, prin adresa nr. N233/07.10.2020, s-a precizat că documentele clasificate se află în cadrul structurii de securitate și vor fi predate completului, la cerere, pe baza Condicii de predare-primire documente clasificate, conform HG nr. 585/2002, documentele neclasificate predându-se direct completului. Prin adresa nr. 133/1885/C5/07.10.2020, Completul 5 a solicitat Compartimentului Documente Clasificate să îi pună la dispoziție documentele clasificate, nivel secret de serviciu, depuse de entitatea contractantă la Compartimentul Documente Clasificate conform adresei nr. 37827/29.09.2020. Prin adresa nr. 46931/1879/1885/C5/28.10.2020, Consiliul a informat părțile cu privire la prelungirea, cu 10 zile, a termenului de soluționare a contestațiilor, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Având în vedere adresa entității contractante ... nr. 8359/06.10.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 43380/06.10.2020, prin care au fost adoptate măsuri de remediere, în sensul modificării cerinței de la pct. 9 cap. „Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale”, subcap. „Principiile generale ale achiziției”, din caietul de sarcini, și anume: „o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv să existe implementări în minim 20 de țări, inclusiv România” se modifică și se citește „o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional”, prin adresa nr. 47508/1885/ C5/30.10.2020, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei ... ...SRL să comunice susținerile referitoare la aceste măsuri de remediere, respectiv să precizeze dacă își mai menține acest capăt de cerere din conținutul contestației. ... ... SRL a răspuns prin adresa nr. 2411/02.11.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 47692/02.11.2020, precizând că renunță la acest capăt de cerere. Ulterior, prin adresa nr. 2442/04.11.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 48444/04.11.2020, semnată și ștampilată de reprezentantul convențional ..., ... ... SRL a adus la cunoștință decizia societății sale de a renunța la contestația care formează obiectul prezentului dosar. Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 48593/05.11.2020, s-a transmis Împuternicirea avocațială a dnei. ... Seria B 5698931/05.11.2020 privind „Redactare, semnare, înregistrare documente juridice, inclusiv renunțare 24/34

§ 38

la contestație și orice alte formalități care se impun a fi efectuate în dosarul nr. 1885/2020”. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de entitate contractantă, a organizat, procedura de atribuire, prin „licitație deschisă”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Sistem informatic integrat de management al resurselor companiei și de raportare managerială”, cod CPV 4800000-8 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1023998/25.08.2020, stabilind „termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” la 28.09.2020 ora 1500, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate - preț” și valoarea estimată, fără TVA, de 9.812.000,00 lei. Cererile de suspendare a procedurii de atribuire formulate de ... și ... au fost respinse de către Consiliu, ca rămase fără obiect, prin Încheierea nr. 1610/C5/1879/1885 din 08.09.2020, procedura de atribuire fiind suspendată din propria inițiativă de către entitatea contractantă la data de 07.09.2020. În ceea ce privește dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată următoarele: ... a prezentat Consiliului Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206485424/1 din 02.09.2020, în sumă de 196.240,00 lei, eliberată de CEC Bank – Sucursala Ilfov, iar ... a prezentat Consiliului Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206486922/1 din 03.09.2020, în sumă de 196.240,00 lei, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria. Recipisele de consemnare se vor restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește contestația formulată de ... (dosar nr. 1879/2020), Consiliul constată următoarele: Analizând criticile formulate de contestator, Consiliul constată că acestea vizează documentația de atribuire, respectiv anumite cerințe tehnice din caietul de sarcini și subdimensionarea valorii estimate. Consiliul urmează a proceda la soluționarea contestației analizând modul în care entitatea contractantă a elaborat documentația de atribuire aferentă, sub aspectele criticate în contestație, cu luarea în considerare a legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice și a argumentelor transmise de către părți. Prima critică a contestatorului vizează nelegalitatea cerinței de la cap. Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale, subcap. 2.3 Principiile generale al achiziției, pct. 9, din caietul de sarcini „să existe implementări în minim 20 țări inclusiv România”. La acest capitol din caietul de sarcini, se prevăd următoarele: „Ofertanții vor lua în considerare în oferta lor următoarele principii: 25/34

§ 39

(...) CORE ERP trebuie să fie o soluție disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv să existe implementări în minim 20 țări, inclusiv România”. Contestatorul consideră excesivă și abuzivă cerința de la cap. „Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale”, subcap. 2.3 Principiile generale al achiziției, pct. 9, din caietul de sarcini prin care se solicită ofertanților să oferteze o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv „să existe implementări în minim 20 țări, inclusiv România”. Ținând cont de cerințele caietului de sarcini, complexitatea contractului, contestatorul consideră nejustificată, nelegală și neîntemeiată cerința ca soluția informatică ofertată să fi fost implementată în minim 20 de țări, inclusiv România. Prin urmare, contestatorul solicită Consiliului să oblige entitatea contractantă să elimine din caietul de sarcini o parte din cerința de la cap. „Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale”, subcap. 2.3 Principiile generale ale achiziției, pct. 9, respectiv paragraful: „să existe implementări în minim 20 țări, inclusiv România”. În legătură cu prima critică formulată de contestator, entitatea contractantă a menționat, în adresa nr. 8363/06.10.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 43380/06.10.2020, următoarea măsură de remediere, respectiv: „Exclusiv în legătură cu motivele de contestație constând în nelegalitatea cerinței de la capitolul Descrierea produsului. Obiective. Cerințe tehnice minimale, Subcapitolul 2.3. Principiile Generale ale Achiziției, pct. 9 din caietul de sarcini «să existe implementări în minim 20 de țări, inclusiv România». Prin care vă rugăm să rețineți poziția procesuală a entității contractante față de acest motiv de contestație, după cum urmează: La data de 02.09.2020 Consiliul Concurenței a fost sesizat cu o Plângere vizând o posibilă încălcare a art. 8 din legea Concurenței nr. 21/1996 de către ..., în cadrul procedurii de achiziție publică având ca obiect «Sistem informatic integrat de management al resurselor companiei și de raportare managerială». Urmare a sesizării înregistrate la Consiliul Concurenței și a corespondenței purtată cu această instituție, la nivelul entității contractante a fost efectuată o analiză de risc în ceea ce privește posibila încălcare a Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia organizării procedurii de achiziție publică având ca obiect achiziționarea unui «Sistem informatic integrat de management al resurselor companiei și de raportare managerială», entitatea contractantă urmând a întreprinde următoarele măsuri de remediere: După reluarea procedurii de atribuire entitatea contractantă va emite o erată la documentația de atribuire potrivit cu care în Caietul de sarcini cerința de la capitolul Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale, subcapitolul 2.3. Principiile generale ale achiziției, punctul 9: 26/34

§ 40

«o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv să existe implementări în minim 20 de țări, inclusiv Romania», se modifică și se citește de către ofertanți după cum urmează: «o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional». După primirea adresei nr. 8363/06.10.2020, contestatorul transmite Consiliului adresa nr. 2904/02.11.2020 în care precizează că: „Suntem de acord cu măsurile de remediere adoptate de entitatea Contractantă, prin care cerința de la pct 9 Descrierea Produsului, Obiective. Cerințe Tehnice Minimale, subcap. Principii generale ale achiziției din Caietul de sarcini prin care se solicita a se furniza «o soluție informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern și internațional, respectiv să existe implementări în minim 20 țări inclusiv România» a fost modificată după cum urmează: «soluția informatică disponibilă comercial de minim 3 ani, matură, recunoscută pe plan intern si internațional». Pe cale de consecință, urmare a implementării măsurii de remediere mai sus citate, înțelegem să renunțăm la capătul de cerere din conținutul Contestației pentru cerința de la pct. 9 Descrierea Produsului. Obiective. Cerințe Tehnice Minimale, subcap. Principii generale ale achiziției din Caietul de sarcini.” Având în vedere cele de mai sus, Consiliul ia act de renunțarea la această critică, entitatea contractantă având obligația de a pune în practică remedierea menționată în punctul de vedere, prin publicarea în SEAP, după reluarea procedurii de atribuire. Referitor la critica privind „Furnizarea de informații incomplete care nu permit ofertanților să definească soluția tehnică și să calculeze costurile asociate”, Consiliul reține următoarele: Din conținutul contestației rezultă că aceasta vizează următoarele aspecte tehnice prevăzute în caietul de sarcini: „Cerința nr. 1253 migrarea și validarea datelor (Pentru acceptanța etapei de migrare se cere compararea rapoartelor din vechiul sistem cu cele din noul sistem); - Pagina 62, capitolul 4.1.3 Plan preliminar de proiect Cerința nr. 1352 "Plan de migrare". - pagina 66, Capitolul 4.6 Livrabile proiect Cerința nr. 1407 Migrarea și integrarea datelor"; pagina 68 Capitolul 4.7 Grafic de implementare”. Contestatorul afirmă că entitatea contractantă nu a oferit detalii clare și complete, cu ambiguități majore, fără specificații despre modul în care ar trebui îndeplinită activitatea de migrare. Lipsa acestor informații pune operatorii economici interesați în imposibilitatea de a prezenta o propunere tehnică corespunzătoare cu necesitățile entității contractante și nu permit o estimare corectă a costurilor și efortului necesar pentru realizarea activității de migrare. Consiliul consideră întemeiată critica contestatorului din următoarele considerente: 27/34

§ 41

În punctul de vedere entitatea contractantă a precizat că «cerințele nr. 1253, nr. 1352 și nr. 1407 din caietul de sarcini se citesc împreună cu Anexa 3 la caietul de sarcini (Graficul de Livrare), potrivit cu care definirea șabloanelor de migrare depinde de activitățile efectuate în faza de „Analiză", respectiv Diagrame de proces "TO BE", activitate care se finalizează cu operațiunea de „Migrare finală a datelor” din cadrul fazei de „Livrare" specificată în anexa 3.» După primirea punctului de vedere, contestatorul a transmis Consiliului concluzii scrise în care precizează că Anexa 3, invocată de entitatea contractantă, nu se regăsește în cadrul documentației de atribuire publicată în SICAP în cadrul anunțului de participare aferent acestei proceduri de atribuire. Ca urmare a acestei situații, entitatea contractantă a transmis Consiliului concluzii scrise în care a precizat că: „dintr-o regretabilă eroare Anexa 3 a caietului de sarcini nu a fost încărcată în SEAP odată cu documentația de atribuire. Vă rugăm să rețineți că, imediat după încetarea cauzelor de suspendare a procedurii această regretabilă eroare va fi remediată prin încărcarea în SEAP a Anexei 3 la caietul de sarcini pe calea unei erate, conform Legii 99/2016.” Având în vedere cele de mai sus, Consiliul va admite critica autoarei contestației, entitatea contractantă având obligația să încarce în SEAP anexa 3, după reluarea procedurii de atribuire. După ce vor lua cunoștință de conținutul anexei 3, operatorii economici pot uza de dreptul de solicita clarificări, conform art. 172 alin. (1) din Legea nr. 99/2016. Din conținutul contestației rezultă că aceasta vizează și cerința 410, respectiv: „Gestionarea bugetului de venituri și cheltuieli aprobat și rectificat; propunerile de angajare a unei cheltuieli, angajamentele bugetare, propunerile de angajare a unei cheltuieli multianuale aferentă unui proiect/unei liste de proiecte pe surse de finanțare, conform anexei investiții/exploatare.” Contestatorul afirmă că entitatea contractantă nu a detaliat, în mod clar și complet, cerințele necesare pentru realizarea acestei activități. Consiliul consideră neîntemeiată critica contestatorului din următoarele considerente: În punctul de vedere, entitatea contractantă a precizat: „În ceea ce privește cerința 410 din caietul de sarcini privind gestionarea bugetului. Forma și structura bugetului este definită prin prevederi legislative exprese ale Ministerului Finanțelor Publice (cerința 390 din caietul de sarcini: Sistemul trebuie să aibă în vedere că anexele bugetului de venituri și cheltuieli sunt tipizate și aprobate prin OMFP nr. 20/2016 privind aprobarea formatului și structura bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor de fundamentare a acestuia, cu posibiltatea de modificare). La data implementării sistemului se va avea în vedere legislația actuală respectiv Ordinul MFP nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului și 28/34

§ 42

structurii bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor de fundamentare a acestuia. Ordinele MFP (OMFP nr. 20/2016 și OMFP nr. 3818/2019) conferă suficiente informații astfel încât ofertanții să își fundamenteze oferta tehnică și financiară”. Consiliul consideră, astfel, că ofertantul contestator are suficiente informații pentru întocmirea ofertei. Conform OMFP nr. 3818/2019: „Art. 1. - Se aprobă formatul și structura bugetului de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, anexele de fundamentare a acestuia, precum și instrucțiunile de completare, prevăzute în anexele nr. 1-6. Art. 2. - Începând cu data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, operatorii economici cărora le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, au obligația întocmirii bugetelor de venituri și cheltuieli în formatul prevăzut în anexa nr. 1. (...) ANEXA Nr. 6 INSTRUCȚIUNI pentru completarea bugetului de venituri și cheltuieli și a anexelor de fundamentare a acestuia de către operatorii economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară”. Analizând OMFP nr. 3818/2019, Consiliul constată că legiuitorul a stabilit o structură a bugetului obligatorie, astfel că ofertanții au obligația de a respecta acest ordin și de a întocmi o ofertă care să respecte bugetul de venituri și cheltuieli în formatul prevăzut în anexa 1. Totodată, în Anexa 6 sunt prezentate instrucțiuni pentru completarea bugetului de venituri și cheltuieli. Față de circumstanțele speței, Consiliul apreciază că în cauză este incident și adagi-ul „nemo censetur ignorare legem”, nimeni nu poate invoca necunoașterea legii. Important de precizat este faptul că OMFP nr. 20/2016 a fost abrogat și înlocuit de OMFP nr. 3145/2017, iar acesta a fost abrogat și înlocuit de OMFP nr. 3818/2019. Referitor la următoarele cerințe din caietul de sarcini: - Cerința nr. 11 „Implementarea: Analiza de detaliu (fluxurile de business) va fi primul livrabil și va reflecta în totalitate specificațiile din caietul de sarcini, completate (dacă va fi cazul) cu funcționalități care nu figurează în caiet dar care au fost identificate ca necesare pe parcursul analizei. Analiza va evidenția clar procesele ce urmează a fi implementate prin sistem, modalitatea de implementare (configurare aplicație, parametri) și va deveni documentul în baza căruia se va desfășura testarea și acceptanța finală a aplicației”, pagina 9, capitolul 2.3 Principiile generale ale achiziției. 29/34

§ 43

- Cerința 1298 „Planurile de testare care vor descrie în detaliu activitățile de testare planificate și vor conține cel puțin: (...)”, pagina 63, Cap. 4.3. Testarea și acceptarea sistemului. - Cerința 1310 „criterii de acceptanță”, pagina 64 cap. 4.3. Testarea și acceptarea sistemului, contestatorul afirmă că entitatea contractantă nu a prezentat o detaliere a criteriilor de acceptanță, clare, complete și concise. Prin urmare, solicită reformularea și detalierea criteriilor de acceptanță raportate la fiecare componentă a sistemului informatic care este vizată pentru aplicarea acestora. Consiliul consideră întemeiată critica contestatorului din următoarele considerente: În punctul de vedere entitatea contractantă a precizat că „în ceea ce privește cerințele nr. 11, nr. 1298 și nr. 1310 din caietul de sarcini (...), conform anexei 3 - Graficul de Livrare - fiecare fază a proiectului se încheie prin aprobarea/acceptanța/primirea de către echipa de proiect a beneficiarului a produselor livrate, integral sau parțial, precum și cu încheierea unui raport de stadiu/progres al proiectului, conform cerinței 1375 din caietului de sarcini. Termenul de aprobare/avizare a rapoartelor precum și soluționarea eventualelor probleme sunt descrise în cadrul cerinței nr. 1392 a caietului de sarcini. Echipa de proiect/Comisia de acceptanță este formată din mai mulți membri, angajați ai companiei, care vor asista la testele efectuate, astfel încât recepția și acceptanța produselor livrate nu poate fi subiectivă”. După primirea punctului de vedere, contestatorul transmite Consiliului concluzii scrise în care precizează că își menține argumentele aduse prin contestație. După primirea concluziilor scrise, entitatea contractantă transmite Consiliului concluzii scrise în care precizează că: „Vă rugăm să rețineți că, imediat după încetarea cauzelor de suspendare a procedurii vom proceda la încărcarea în SEAP a Anexei 3 la caietul de sarcini pe calea unei erate, conform Legii 99/2016.” Având în vedere cele de mai sus, Consiliul va admite critica contestatorului, entitatea contractantă având obligația să încarce în SEAP anexa 3. După ce vor lua cunoștință de conținutul anexei 3, operatorii economici pot uza de dreptul de solicita clarificări, conform art. 172 alin. (1) din Legea nr. 99/2016. Lipsa informațiilor detaliate din caietul de sarcini, care trebuie să fie cunoscute de ofertant pentru a prezenta o ofertă corespunzătoare, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 22 alin. (10) din HG nr. 394/2016, unde se prevede: „Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natura tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității entității contractante”, și ale art. 165, alin. (1), (2) și (6) din Legea nr. 99/2016: 30/34

§ 44

„(1) Specificațiile tehnice sunt stabilite prin documentația de atribuire și definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziției. (2) Caracteristicile prevăzute la alin. (1) pot de asemenea să vizeze procesul sau metoda specifică de execuție a lucrărilor, fabricație a produselor sau prestare a serviciilor solicitate ori un proces specific pentru un alt stadiu al ciclului de viață al acestora, chiar dacă aceste elemente nu fac parte din conținutul material al produselor, lucrărilor sau serviciilor care urmează să fie achiziționate, dar cu condiția ca aceste caracteristici să aibă legătură cu obiectul contractului sectorial/acordului-cadru și să fie proporționale prin raportare la valoarea și obiectivele acestuia. (6) Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici.” Pe de altă parte, Consiliul constată că entitatea contractantă a clarificat, în parte, cerințele nr. 11, nr. 1298 și nr. 1310 din caietul de sarcini, prin cele menționate în punctul său de vedere, respectiv: «Entitatea Contractantă va testa toate funcționalitățile sistemului, așa cum sunt ele descrise ca cerințe minime în caietul de sarcini. Acceptanța sistemului se va face în baza testării tuturor cerințelor funcționale și nefuncționale a produsului livrat de către ofertant. De asemenea, în capitolul 4.3 din caietul de sarcini sunt descrise testele ce vor fi efectuate în vederea acceptanței. Procedura de acceptanță constă în semnarea unui „raport de acceptanță", așa cum este denumit în caietul de sarcini, de către comisia de acceptanță/echipa de proiect a beneficiarului». În ceea ce privește critica autoarei contestației privind valoarea estimată, Consiliul o apreciază ca neîntemeiată din următoarele considerente: Se reține faptul că ... S.R.L. susține că valoarea estimată a contractului de 9.812.000 lei, fără TVA, este subdimensionată. Contestatoarea consideră că se impune anularea procedurii și stabilirea unui buget corespunzător și proporțional cu calitatea serviciilor și produselor ce se doresc a fi achiziționate raportat la prețurile de achiziție reale existente pe piață. Prin contestația formulată ... S.R.L. nu prezintă un calcul propriu cu privire la valoarea estimată, invocând faptul că entitatea contractantă nu a respectat propria precizare din Raportul procedurii de consultare a pieței conform căreia „valoarea estimată a contractului, care face obiectul acestei proceduri, se va stabili pornind de la propunerile primite”. În concluziile scrise, contestatorul precizează că entitatea contractantă a întocmit eronat documentația de atribuire prin neincluderea, în valoarea estimată din Nota de determinare a valorii estimate nr. 805/10.01.2020, a tuturor componentelor sistemului informatic care urmează să fie achiziționat prin această procedură de 31/34

§ 45

atribuire (cu excepția componentei CORE ERP) și nici valoarea suportului tehnic, componentă care este precizată ca linie distinctă în desfășurătorul de prețuri, Anexă la Formularul de oferta nr. 10. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere însă faptul că, modul de calcul al valorii estimate este atributul exclusiv al entității contractante, așa cum stabilesc dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 99/2016: „Entitatea contractantă calculează valoarea estimată a unei achiziții sectoriale având în vedere valoarea totală de plată, fără TVA, estimată de entitatea contractantă, luând în considerare orice eventuale forme de opțiuni și orice eventuale prelungiri ale contractului, menționate în mod explicit în documentele achiziției sectoriale.” Prin urmare, în ceea ce privește valoarea estimată, entitatea contractantă este singura îndreptățită, pe baza principiului asumării răspunderii, statuat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 99/2016, să stabilească cuantumul acesteia. Referitor la acest aspect, Consiliul constată că valoarea estimată de 9.812.000 lei, fără TVA, este rezultatul consultării de piață, fiind în concordanță cu prețurile existente pe piață din domeniul acesta. Astfel, rezultă că, înainte de a stabili cuantumul acestei valori, entitatea contractantă a efectuat un studiu de piață, astfel încât să se asigure că valoarea estimată este suficientă și î cadrul căreia se regăsește și Punctul 5 – Alte servicii, care poate să includă și valoarea suportului tehnic. În acest sens, Consiliul constată că, la dosarul cauzei, a fost depusă Nota privind determinarea valorii estimate nr. 805/10.01.2020, în conținutul căruia a fost reținută modalitatea de stabilire a valorii estimate, pe baza studiului de fezabilitate și a consultării de piață. De altfel, nu există în legislația actuală obligația legală a entității contractante de a face o medie a valorii ofertelor primite în cadrul consultării pieței. Dacă valoarea estimată se va dovedi insuficientă, nu vor fi depuse oferte, astfel încât entitatea contractantă va fi obligată să anuleze procedura de atribuire, în speță, intervenind principiul asumării răspunderii, prevăzut de art. 2 alin. 2 lit. f) din Legea nr. 99/2016. Consiliul va lua în considerare, ca fiind relevant în soluționare, și argumentul prezentat de entitatea contractantă în punctul său de vedere, respectiv: „Susținerile contestatoarei nu pot fi primite deoarece valoarea estimată a contractului a fost stabilită în funcție de valoarea estimată în studiul de fezabilitate, propunerile primite în cadrul procedurii de consultare a pieței, în corelare cu resursele financiare disponibile la nivelul entității contractante. Vă rugăm să aveți în vedere că entitatea contractantă nu este obligată să stabilească o medie a ofertelor primite în cadrul consultării pieței, iar contestatoarea nu a indicat temeiul legal sau dispoziția legală încălcată de autoritatea contractantă. 32/34

§ 46

Este evident că autoritatea contractantă stabilește valoarea estimată, inclusiv, dar nu numai, prin raportare la resursele financiare disponibile, așa cum s-a precizat și în cuprinsul raportului de consultare a pieței. Vă rugăm să rețineți și împrejurarea că nemulțumirea unui ofertant în ceea ce privește valoarea estimată, prin raportare la propriile cheltuieli estimate, nu poate constitui motiv de anulare a procedurii, revenind ofertanților obligația de a-și estima cheltuielile și optimiza costurile în condiții de competiție.” Date fiind cele constatate anterior, Consiliul reține caracterul nefondat al cererii subsidiare din contestație, în cauză nefiind identificate motive care să conducă la necesitatea luării măsurii de anulare a procedurii, așa cum solicită contestatoarea. Prin urmare, în raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de entitate contractantă. Va obliga entitatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentația de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la această procedură, să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Pentru considerentele expuse în motivare, Consiliul va respinge restul criticilor contestatoarei. În baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondat capătul de cerere privind anularea procedurii, având în vedere faptul că, în cauză, procedura de atribuire este suspendată, astfel încât au putut fi dispuse măsuri de remediere, nefiind necesară anularea procedurii de atribuire. În ceea ce privește contestația formulată de ... (dosar nr. 1885/2020), Consiliul reține că, prin adresa transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 48593/05.11.2020, formulată de același reprezentant convențional care a semnat și contestația – ..., purtând semnătura și ștampila acestuia, prin avocat ... (pentru care s-a prezentat Împuternicirea avocațială Seria B 5698931/05.11.2020 pentru renunțare la contestație), contestatoarea aduce la cunoștință că renunță la contestație, solicitând să se facă aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) și (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va lua act de renunțarea la contestația formulată de ..., în contradictoriu cu entitatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 33/34

§ 47

Admite, în parte, contestația formulată de ... (dosar nr. 1879/2020), în contradictoriu cu entitatea contractantă .... Obligă entitatea contractantă, ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei Consiliului, să remedieze documentația de atribuire corespunzător criticilor admise, cu respectarea celor evocate în motivare, să aducă modificările astfel efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la această procedură, să stabilească o nouă dată limită pentru primirea ofertelor. Respinge restul criticilor contestatoarei. Respinge ca nefondat capătul de cerere privind anularea procedurii. Ia act de renunțarea la contestația formulată de ... (dosar nr. 1885/2020), în contradictoriu cu entitatea contractantă .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... ... ... Redactat practicaua deciziei, ... Redactat în 5 exemplare originale, conține 35 pagini. 34/34

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.