Decizie 1960/2020
Decizie CNSC2020_1960_2020_Decizie_1960.pdf, BO2020_1960_2020_BO2020_1960.pdf
Document CNSC
PASIROM INTERACTIV SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI SCÂNTEIA
Decizia CNSC nr. 1960/C5/1709 din 26.10.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru proiectul de investiție «Canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Scânteia, județul Ialomița»”, cod CPV 45232400-6 (Rev.2), inițiată de COMUNA SCÂNTEIA (CONSILIUL LOCAL SCÂNTEIA IALOMIȚA), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Scânteia, str. Ștefan cel Mare nr. 46, județul Ialomița și a solicitat: „I. Ca şi chestiune preliminară, suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei până la comunicarea Hotărârii nr. 1327/ 24.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 2482/2/2020 la Curtea de Apel Bucureşti; iar II. Pe fondul contestaţiei: (1) Admiterea contestației (...) şi, pe cale de consecință, 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea formulată de asocierea MEGA EDIL SRL – PASIROM INTERACTIV SRL – INTERACTIVE DESIGN SRL, prin PASIROM INTERACTIV SRL privind suspendarea soluționării contestației. Admite, în parte, contestația formulată de asocierea MEGA EDIL SRL – PASIROM INTERACTIV SRL – INTERACTIVE DESIGN SRL, în contradictoriu cu COMUNA SCÂNTEIA (CONSILIUL LOCAL SCÂNTEIA IALOMIȚA). Anulează raportul procedurii de atribuire nr. 4919/04.08.2020 și actele subsecvente acestuia și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea acestei decizii, să reevalueze oferta contestatorului, conform celor reținute în motivare. Respinge capătul de cerere privind reevaluarea ofertei câștigătoare, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2/2Verifică pasajul în context →
Prin adresa nr. 44982/1709/C5/15.10.2020, Consiliul a informat părțile cu privire la prelungirea, cu 10 zile, a termenului de soluționare a contestației, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pentru soluționarea contestației, la dosarul cauzei au fost anexate dosarele CNSC nr. 2694/2019, nr. 72/2020 și nr. 555/2020, soluționate prin deciziile nr. 260/C5/2694/72/19.02.2020 și nr. 771/C5/555 din 12.05.2020. Aspecte privind confidențialitatea ofertelor: Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că autoarea contestației, ...SRL, a solicitat Consiliului acces la dosarul cauzei. Conform legislației în vigoare, accesul părților la dosarul constituit la Consiliu se face în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: „(1) La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit pr…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2020_1960_2020_Decizie_1960.pdf, BO2020_1960_2020_BO2020_1960.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1960/C5/1709 Data: 26.10.2020 Prin contestația nr. 1292/14.08.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și ulterior, prin poștă, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 33958/17.08.2020, respectiv sub nr. 34126/17.08.2020, asocierea MEGA EDIL SRL – PASIROM INTERACTIV SRL – INTERACTIVE DESIGN SRL, prin PASIROM INTERACTIV SRL, în calitate de membru al asocierii, cu sediul în municipiul București, Intrarea Horbotei nr. 4, bloc G5, sc. 1, ap. 23, sectorul 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/10243/2002, având CIF RO 14947358, reprezentată legal de Pascu Maria, în calitate de administrator, având adresa de corespondență la reprezentantul convențional SCPA „CEPARU ȘI IRIMIA”, în municipiul București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sectorul 2, a contestat adresa nr. 5009/07.08.2020, reprezentând comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru proiectul de investiție «Canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Scânteia, județul Ialomița»”, cod CPV 45232400-6 (Rev.2), inițiată de COMUNA SCÂNTEIA (CONSILIUL LOCAL SCÂNTEIA IALOMIȚA), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Scânteia, str. Ștefan cel Mare nr. 46, județul Ialomița și a solicitat: „I. Ca şi chestiune preliminară, suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei până la comunicarea Hotărârii nr. 1327/ 24.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 2482/2/2020 la Curtea de Apel Bucureşti; iar II. Pe fondul contestaţiei: (1) Admiterea contestației (...) şi, pe cale de consecință, 1/2
(2) Anularea deciziei autorităţii contractante privind declararea ofertei subscrisei ca neconformă şi inacceptabilă, anularea tuturor actelor care au stat la baza acestei decizii şi a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a Raportului procedurii nr. 4919/04.08.2020 şi a adresei nr. 5009/ 07.08.2020 prin care ne-a fost comunicat rezultatul procedurii; (3) Anularea deciziei autorităţii contractante privind declararea ofertei asocierii CONCIVIC SRL - PROCIVIL SRL - DFR SISTEM SRL ca fiind conformă şi acceptabilă, anularea tuturor actelor care au stat la baza acestei decizii şi a tuturor actelor subsecvente; (4) Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de la etapa verificării admisibilităţii ofertelor şi la stabilirea ofertantului câştigător dintre ofertele admisibile”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea formulată de asocierea MEGA EDIL SRL – PASIROM INTERACTIV SRL – INTERACTIVE DESIGN SRL, prin PASIROM INTERACTIV SRL privind suspendarea soluționării contestației. Admite, în parte, contestația formulată de asocierea MEGA EDIL SRL – PASIROM INTERACTIV SRL – INTERACTIVE DESIGN SRL, în contradictoriu cu COMUNA SCÂNTEIA (CONSILIUL LOCAL SCÂNTEIA IALOMIȚA). Anulează raportul procedurii de atribuire nr. 4919/04.08.2020 și actele subsecvente acestuia și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea acestei decizii, să reevalueze oferta contestatorului, conform celor reținute în motivare. Respinge capătul de cerere privind reevaluarea ofertei câștigătoare, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2/2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1960/C5/1709 Data: 26.10.2020 Prin contestația nr. 1292/14.08.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și ulterior, prin poștă, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 33958/17.08.2020, respectiv sub nr. 34126/17.08.2020, asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL, prin ...SRL, în calitate de membru al asocierii, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de ... în calitate de administrator, având adresa de corespondență la reprezentantul convențional SCPA „...”, în municipiul ..., a contestat adresa nr. 5009/07.08.2020, reprezentând comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru proiectul de investiție «Canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Scânteia, județul Ialomița»”, cod CPV 45232400-6 (Rev.2), inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna ...și a solicitat: „I. Ca şi chestiune preliminară, suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei până la comunicarea Hotărârii nr. 1327/ 24.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 2482/2/2020 la Curtea de Apel Bucureşti; iar II. Pe fondul contestaţiei: (1) Admiterea contestației (...) şi, pe cale de consecință, (2) Anularea deciziei autorităţii contractante privind declararea ofertei subscrisei ca neconformă şi inacceptabilă, anularea tuturor actelor care au stat la baza acestei decizii şi a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a Raportului procedurii nr. 4919/04.08.2020 şi a adresei nr. 5009/ 07.08.2020 prin care ne-a fost comunicat rezultatul procedurii; 1/44
(3) Anularea deciziei autorităţii contractante privind declararea ofertei asocierii ... SRL - ... SRL - ...SRL ca fiind conformă şi acceptabilă, anularea tuturor actelor care au stat la baza acestei decizii şi a tuturor actelor subsecvente; (4) Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de la etapa verificării admisibilităţii ofertelor şi la stabilirea ofertantului câştigător dintre ofertele admisibile”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În partea introductivă a contestației, ...SRL a prezentat un istoric al derulării procedurii de atribuire. În susținerea contestației, ...SRL a învederat faptul că autoritatea contractantă, fără a mai aştepta motivarea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 2482/2/2020, a reluat procedura de atribuire, iar prin adresa nr. 5009/07.08.2020, a fost informată cu privire la respingerea ofertei sale. În continuarea susținerilor sale, ...SRL a prezentat motivele pentru care oferta a fost considerată inacceptabilă şi neconformă, în baza Raportului procedurii nr. 4919/04.08.2020. Referitor la solicitarea privind suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei, ...SRL a precizat că până la momentul redactării contestaţiei, Curtea de Apel Bucureşti, încă nu a comunicat părţilor Hotărârea nr. 1327/24.07.2020, pronunțată în dosarul nr. 2482/2/2020. ...SRL consideră că prezenta contestaţie nu poate fi soluţionată fără a cunoaşte motivarea Curţii de Apel Bucureşti cu privire la plângerea ce a făcut obiectul dosarului nr. 2482/2/2020, respectiv limitele reevaluării trasate prin hotărârea acesteia. Motivarea respectivei hotărâri poate avea o înrâurire decisivă atât asupra soluţiei ce se va pronunţa în prezenta contestaţie, cât și asupra rezultatului procedurii de atribuire. În mod special trebuie observat că aspectele din contestaţie referitoare la neconformitatea ofertei asocierii ... SRL - ... SRL - ... SRL nu pot fi soluţionate fără a cunoaşte în mod complet considerentele care au stat la baza hotărârii Curţii de Apel Bucureşti şi limitele reevaluării trasate prin respectiva hotărâre. Cu privire la motivele privind nelegalitatea şi netemeinicia deciziei autorității contractante, de respingere a ofertei sale ca neconformă și inacceptabilă, ...SRL considră că decizia de respingere a ofertei sale a fost emisă de autoritatea contractantă cu încălcarea principiului proporţionalitătii. Autoarea contestației a precizat că în baza rolului activ ce revine comisiei în procesul de evaluare a ofertelor, aceasta avea obligaţia să efectueze acele demersuri care să conducă la lămurirea tuturor neclarităţilor avute în legătură cu oferta depusă, iar nu să ia măsura total disproporţionată a respingerii ofertei ca inacceptabile. În acest sens, ...SRL a invocat jurisprudenţa CNSC. 2/44
În cazul de faţă, atunci când a dispus respingerea ofertei ...SRL, în loc să opteze pentru o atitudine diligentă prin care s-ar fi evitat adoptarea unei măsuri disproporţionate a autorităţii contractante faţă de societatea sa, autoritatea contractantă a acţionat sub imperiul unui formalism exagerat, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din adresele de răspuns la solicitările de clarificări, pe parcursul derulării procedurii de atribuire a lămurit în mod exhaustiv toate neclarităţile semnalate de autoritate. Pentru a evita luarea unei decizii disproporţionate faţă de scopul urmărit, respectiv faţă de necesitatea de a asigura concurenţa în cadrul procedurii de atribuire, în cazul în care, în ciuda răspunsurilor exhaustive ale ...SRL la solicitările de clarificări ale Comunei Scânteia, autoritatea contractantă consideră că mai sunt şi alte aspecte care ar trebui clarificate, comisia de evaluare avea posibilitatea de a solicita ofertantului orice alte documente sau informaţii lămuritoare cu privire la oferta depusă. În concluzie, prin răspunsurile la solicitările de clarificări ...SRL nu a procedat la modificarea propunerii tehnice, iar prin documentele depuse a clarificat, în mod complet, nelămuririle semnalate de autoritatea contractantă cu privire la propunerea tehnică, în conformitate cu solicitările Comunei Scânteia. În acest context, decizia de respingere a ofertei ...SRL apare ca fiind contrară principiului proporţionalităţii. În ceea ce privește respingerea ofertei ...SRL pentru motive care se încadrează în categoria viciilor de formă, se arată că aceasta încalcă prevederile Normelor metodologice adoptate prin HG nr. 395/2016, autoarea contestației precizând că legiuitorul a înţeles să definească viciile de formă ca fiind acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. Contrar opiniei autorităţii contractante, ...SRL a răspuns, în mod concludent, solicitării de clarificări cu privire la eroarea materială strecurată în cuprinsul propunerii tehnice cu privire la menţionarea societății ...SRL. În acest sens, pe parcursul derulării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă i-a solicitat să clarifice propunerea tehnică a societății ...SRL de la pagina 45. Astfel, a răspuns prin îndreptarea erorii materiale, respectiv la punctul 4) Programul de control al calităţii - în acest capitol, Ofertantul trebuie să prezinte Programul de Control al calităţii lucrărilor elaborat cu respectarea prevederilor de la Cap. 6.1. Planul/Programul de control calităţii din prezentul caiet de sarcini la care a indicat propunere tehnică - ...SRL, ...SRL, prin urmare a îndreptat eroarea materială, care constă în indicarea greşită a societății ...SRL în propunerea tehnică, împrejurare care potrivit Normelor metodologice adoptate prin HG nr. 395/2016 se încadrează în categoria viciilor de formă care nu conduc la declararea ofertei ca inacceptabilă/neconformă. 3/44
...SRL a învederat faptul că, deşi autoritatea contractantă a reţinut, în mod corect, că menţionarea ...SRL în cuprinsul propunerii tehnice a societății sale este o eroare materială şi că respectiva societate nu este ofertant în procedura de atribuire, în mod surprinzător, autoritatea contractantă a făcut totală abstracţie de îndreptarea erorii materiale, respectiv de celelalte documente şi informaţii existente iniţial în oferta contestatoarei, insistând că această împrejurare ar constitui un motiv de neconformitate a ofertei societății sale. Prin raportare la dispoziţiile art. 134 alin. (7) lit. a) şi la cele ale art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, decizia autorităţii contractante de a considera oferta ...SRL neconformă pentru acest motiv este nelegală şi netemeinică. Prin răspunsul ...SRL la solicitarea de clarificări s-a arătat că, şi în acest caz, în ceea ce priveşte menţiunea că nu ar fi elemente de instalaţii electrice în acest proiect, a fost vorba despre o eroare materială de tehnoredactare, pe care a corectat-o prin retransmiterea paginii respective. În acest sens, prin răspunsul ...SRL la solicitarea de clarificări s-a arătat că: „instalaţiile electrice vor fi elaborate în colaborare cu subcontractantul ...fiind autorizat ANRE să execute şi să proiecteze linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de până la 20 KV (conform atestat Tarif D1 13240)”. Aceste informaţii furnizate în cuprinsul răspunsului ...SRL la solicitarea de clarificări erau confirmate de alte documente şi informaţii existente iniţial în oferta sa, şi anume de faptul că în cuprinsul propunerii tehnice fuseseră tratate pe larg şi în mod complet toate componentele ce făceau obiectul achiziţiei, inclusiv instalaţiile electrice, respectiv de împrejurarea că, astfel cum reieşea din art. 3 din Acordul de subcontractare nr. 3002/03.10.2019, ...fusese declarat ca subcontractant autorizat ANRE să execute şi să proiecteze linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de până la 20 kV (conform atestat Tarif D1 13240) pentru proiectarea şi execuţia acestor tipuri de lucrări/servicii. Deşi ...SRL a îndreptat eroarea, în cuprinsul Raportului procedurii nr. 4919/04.08.2020 autoritatea contractantă a apreciat, în mod greşit şi nelegal prin raportare la dispoziţiile art. 134 alin. (7) lit. a) şi la cele ale art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, că „greşeala de tehnoredactare nu este justificată, având în vedere importanţa acestor categorii de lucrări, mai mult corelând cu lipsa din echipa cheie prezentată a personalului responsabil”. ...SRL insistă asupra faptului că retransmiterea paginii şi corectarea erorii materiale nu a reprezentat o completare deghizată a ofertei, astfel cum lasă autoritatea contractantă să se înţeleagă în cuprinsul Raportului procedurii nr. 4919/04.08.2020. În mod evident, dacă ...SRL nu ar fi luat în calcul ca oferta sa, să cuprindă şi servicii de proiectare în domeniul electric/energetic, nu ar fi inclus în ofertă un subcontractant specializat şi autorizat să execute lucrări de instalaţii electrice. 4/44
Contrar opiniei autorității contractante, din propunerea tehnică reiese clar că elementele de instalaţii electrice şi personalul de specialitate pe acest domeniu au fost avute în vedere la elaborarea propunerii tehnice şi incluse în mod corespunzător în cuprinsul acesteia. În ceea ce priveşte „personalul responsabil”, despre care autoritatea contractantă a opinat că ar lipsi, sens în care a dedus că nu ar fi fost avut în vedere acest aspect la întocmirea ofertei de proiectare, ...SRL a menţionat că, pe de o parte, niciunde în documentaţia de atribuire nu apare obligaţia de a nominaliza experţii cheie, iar, pe de altă parte, ...SRL nu este autorizată să stocheze şi să prelucreze date cu caracter personal, prin prisma legislaţiei specifice - GDPR. Prin urmare, prin prisma acestor argumente, prin raportare la dispoziţiile art. 134 alin. (7) lit. a) şi la cele ale art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, decizia autorităţii contractante de a considera oferta societății sale neconformă pentru acest motiv este nelegală şi netemeinică. Contrar opiniei autorităţii contractante, ...SRL a a răspuns în mod concludent solicitării de clarificări cu privire la eroarea materială strecurată în cuprinsul propunerii tehnice referitoare la anexarea anumitor documente la secţiunea Proiectare (plan de încadrare, plan de situaţie, profile longitudinale, profile transversale tip şi detalii de execuţie). Cu privire la acest aspect, pe parcursul derulării procedurii de atribuire autoritatea contractantă i-a solicitat să indice: „Unde sunt următoarele documente pe care spuneţi că le anexaţi la secţiunea - Proiectare (plan de încadrare, plan de situaţie, profile longitudinale, profile transversale tip şi detalii de execuţie)”. Prin răspunsul ...SRL la solicitarea de clarificări s-a arătat că în acest caz a fost vorba despre o eroare materială de tehnoredactare, pe care a corectat-o menţionând că paragraful respectiv se elimină din cuprinsul propunerii tehnice. În fapt, pentru elaborarea propunerii tehnice ...SRL a folosit un „template” în care, în fişierul „Propunere tehnică proiectare”, figura şi secţiunea „Proiectare” (plan de încadrare, plan de situaţie, profile longitudinale etc.), secţiune care, dintr-o simplă eroare materială, nu a fost înlăturată din cuprinsul versiunii finale a propunerii tehnice depusă în procedura de atribuire ce face obiectul prezentei contestaţii. În acest context, important de reţinut este că, prin documentaţia de atribuire nu s-a solicitat prezentarea unui plan de încadrare, plan de situaţie, profile longitudinale, profile transversale tip şi detalii de execuţie. Drept urmare, menţiunea respectivă era o simplă eroare materială fără legătură cu procedura de achiziţie. În ciuda acestor precizări ale ...SRL, autoritatea contractantă a considerat, în mod greşit şi nelegal, că prezenţa în propunerea tehnică a societății sale a unei menţiuni referitoare la anexarea unor documente nesolicitate prin documentaţia de atribuire, fără ca aceste documente să fi fost anexate, ar reprezenta un motiv de neconformitate a ofertei. 5/44
Contrar opiniei autorităţii contractante, o solicitare de clarificări neclară, greşită și/sau incompletă nu poate atrage respingerea unei oferte ca neconformă. ...SRL a făcut trimitere la dispoziţiile art. 134 din HG nr. 395/2016. În speţă, ...SRL a precizat că pe parcursul derulării procedurii de atribuire autoritatea contractantă i-a transmis o solicitare de clarificări prin care i-a cerut, printre altele, să indice: „La ce pagină din propunerea tehnică se regăseşte descrierea lucrărilor privind utilităţile necesare obiectivului de investiţie? Alimentarea cu energie electrică, alimentarea cu apă, accesul la staţia de epurare, sistematizarea verticală, împrejurimi, etc.” ...SRL a arătat că solicitarea autorităţii contractante este echivocă şi lipsită de claritate, în mod special întrucât utilităţile necesare obiectivului de investiţii sunt numai: alimentarea cu energie electrică, alimentarea cu apă şi accesul la staţia de epurare. Staţia de epurare, sistematizarea verticală, împrejmuirile, „etc.” nu pot fi încadrate în categoria „utilităţi”. Potrivit Metodologiei privind elaborarea devizului general şi a devizului pe obiect din 29.11.2016, precum şi HG nr. 907/2016, sunt cuprinse, printre altele următoarele cheltuieli: „Se includ cheltuielile aferente asigurării cu utilităţile necesare funcţionării obiectivului de investiţie, precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telefonie, radio-tv, drumuri de acces, căi ferate industriale, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic, ca aparţinând obiectivului de investiţie, precum şi cheltuielile aferente branşării la reţelele de utilităţi”. În egală măsură trebuie remarcat că utilităţile necesare obiectivului de investiţie nu fac obiectul contractului ce urmează să fie atribuit prin procedura de atribuire ce face obiectul prezentei contestaţii, astfel încât o solicitare de clarificări a autorităţii contractante cu privire la această chestiune era nejustificată şi lipsită de interes. De asemenea, în enumerarea din cuprinsul solicitării de clarificare autoritatea contractantă a inclus şi „accesul la staţia de epurare”. Staţia de epurare nu este un corp răzleţ printre alte corpuri de construcţii „din incinta obiectivului”, ci este un ansamblu de construcţii şi echipamente care împreună, în ansamblul lor formeaza „obiectivul” - „Staţia de Epurare”. Neclaritatea şi echivocul solicitării autorităţii contractante rezultă, prin urmare, din alăturarea/amestecarea în cuprinsul enumerării ce s-a dorit cu titlu exemplificativ a unor elemente diferite din punctul de vedere al naturii lor tehnice, unele incluse în obiectul contractului, altele nu, folosirea în finalul enumerării a cuvântului „etc.” lăsând deschisă autorităţii contractante o largă marjă de apreciere cu privire la concludenţa/ neconcludenţa răspunsurilor cu privire la solicitarea sa de clarificări. În contextul descris, deşi ...SRL a răspuns solicitării de clarificări a autorităţii contractante aducându-i la cunoştinţă toate aceste aspecte şi solicitându-i acesteia clarificarea întrebării, astfel cum rezultă din 6/44
cuprinsul Raportului procedurii nr. 4919/04.08.2020, răspunsul a fost considerat neconcludent. Neclaritatea şi incoerenţa întrebării din cuprinsul solicitării de clarificări a autorităţii contractante rezultă şi din motivarea neclară şi incoerentă a deciziei autorităţii contractante de a considera răspunsul subscrisei ca neconcludent. Prin prisma celor de mai sus, ...SRL consideră, contrar opiniei autorităţii contractante, că o solicitare de clarificări neclară, greşită şi/sau incompletă nu poate atrage respingerea unei oferte ca neconformă, fiind încălcate dispoziţiile art. 134 din HG nr. 395/2016. Contrar opiniei autorităţii contractante, completările formale sau de confirmare aduse prin răspunsurile la solicitările de clarificări nu reprezintă motive care să atragă respingerea ofertei ca inacceptabilă sau neconformă. Contrar opiniei autorității contractante, ...SRL a precizat că a răspuns în mod concludent solicitării de clarificări cu privire la declaraţia pe propria răspundere referitoare la durata de execuţie a lucrărilor. Printr-o solicitare de clarificări cu privire la acest aspect, pe parcursul derulării procedurii de atribuire autoritatea contractantă a solicitat ...SRL următoarele: „Clarificaţi lipsa declaraţiei pe proprie răspundere cu durata de execuţie a lucrărilor? Clarificaţi de ce conform graficului anexat la proiectare durata de finalizare a serviciilor de proiectare este de 180 de zile de la ordinul de începere (se regăseşte la proiectare componentă 1. în loc de 45 de zile conform caietului de sarcini)”. Prin răspunsul ...SRL la solicitarea de clarificări, acesta a arătat că documentaţia de atribuire nu conţine un formular standard pentru „declaraţia pe proprie răspundere”, motiv pentru care a considerat graficul GANTT ca fiind o astfel de „declaraţie pe proprie răspundere”, confirmând totodată şi durata etapei de proiectare ca fiind de maxim 44 de zile calendaristice. După cum rezultă din Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020, cerinţele documentaţiei de atribuire cu privire la declaraţia pe propria răspundere referitoare la durata de execuţie a lucrărilor fuseseră îndeplinite şi clarificate în mod corespunzător de ...SRL, autoritatea contractantă a interpretat răspunsul societății sale ca o dovadă că nu ar fi depus declaraţie pe proprie răspundere, că nu ar fi solicitat clarificări în perioada depunerii ofertelor cu privire la inexistenţa unui model de declaraţie pe propria răspundere în cuprinsul documentaţiei de atribuire, şi că ar fi solicitat modificarea ofertei depuse. Contrar opiniei autorităţii contractante, ...SRL arată că la elaborarea propunerii tehnice, societatea sa a avut în vedere atât cerinţele fişei de date a achiziţiei, Cap IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice în cuprinsul căreia nu se face nici o precizare cu privire la obligativitatea depunerii unei astfel de declaraţii pe propria răspundere, cât şi cele din caietul de sarcini descrise la pagina 8 alin. (A) Prezentare servicii de proiectare, în cuprinsul căreia apăreau următoarele cerinţe: 2. „Precizarea duratei de elaborare a proiectului tehnic - declaraţie pe propria răspundere”. 7/44
În aceste circumstanţe, ...SRL a depus în cuprinsul propunerii tehnice graficul Gantt, în care a declarat pe propria răspundere durata de elaborare a proiectului tehnic, termen asumat prin depunerea ofertei în cadrul procedurii de atribuire. Totodată, ...SRL a precizat că termenul de 45 de zile stabilit în acest sens în caietul de sarcini este un termen maximal impus prin documentaţia de atribuire pentru serviciile de proiectare. Prin urmare, atâta timp cât ...SRL a propus prin oferta depusă un termen maximal de execuţie de 44 de zile pentru această etapă, propunerea societății sale corespunde cerinţelor documentaţiei de atribuire. În ceea ce priveşte cele 180 de zile la care se face referire în raportul procedurii, ce apareau în mod eronat în cuprinsul propunerii tehnice la pagina 45 a fişierului „Propunere Tehnică Proiectare”, aceasta se încadrează în categoria viciilor de formă care nu atrag respingerea ofertei. De altfel, prin răspunsul la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante ...SRL a corectat respectiva eroare materială, confirmând faptul că termenul de execuţie este de 44 de zile, în conformitate cu graficul Gantt depus. În egală măsură trebuie remarcat că respectivele grafice Gantt se generează cu ajutorul softurilor specializate (Microsoft Project, în speţă) care nu iau în considerare zilele nelucrătoare în calculul duratelor. Din această perspectivă, cele 33 de zile la care autoritatea contractantă face referire se regăsesc în graficul Gantt însă sunt zile lucrătoare. Evidenţa acestor argumente izvorăşte din faptul că în cuprinsul graficului Gantt sunt redate următoarele: data de start Wed 05.02.20 (adică miercuri 05.02.2020) şi data de finish (final) Fri 20.03.20 (adică vineri 20.30.2020) astfel încât în respectivul interval sunt 44 de zile calendaristice dintre care 33 de zile sunt lucrătoare. Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte pretinsa modificare a ofertei depuse prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ...SRL a învederat faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, ori de câte ori comisia de evaluare are unele neclarităţi cu privire la conţinutul unei oferte, astfel cum a fost cazul în speţă, neclarităţi care pot fi lămurite printr-o simplă solicitare de clarificări adresată ofertantului, atunci are obligaţia de a accepta completările formale sau de confirmare ale documentelor depuse iniţial aduse prin răspunsurile la solicitările de clarificări pe care le solicită, neavând niciun temei de a considera o ofertă ca fiind inacceptabilă sau neconformă din acest motiv. Contrar opiniei autorității contractante, ...SRL a răspuns în mod concludent solicitării de clarificări cu privire la graficul separat pentru servicii şi activitatea inginerului de instalaţii electrice. Printr-o solicitare de clarificări cu privire la acest aspect, pe parcursul derulării procedurii de atribuire autoritatea contractantă i-a solicitat următoarele: „Unde este graficul separat pentru serviciile care evidenţiază fiecare etapă a proiectării cu resursele folosite? Vă rugăm clarificaţi activitatea pentru inginerul de instalaţii electrice pentru stabilirea cantităţilor de lucrări (materiale, manoperă, utilaje, 8/44
echipamente) în vederea realizării instalaţiilor electrice aferente obiectivului de investiţii”. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări ...SRL a indicat că în graficul Gantt depus odată cu oferta au fost evidenţiate pentru fiecare etapă de proiectare resursele folosite, fiind vorba preponderent de resurse umane - prestaţie intelectuală. În ceea ce priveşte partea de instalaţii electrice, atât în ceea ce priveşte proiectarea, cât şi execuţia, ...SRL a menţionat că acestea vor fi elaborate și executate de subcontractantul .... Concluziile autorităţii contractante referitoare la împrejurarea că în propunerea tehnică pentru proiectare nu ar exista nicio referire la proiectantul de instalaţii electrice a personalului cheie, iar subcontractantul ...nu ar fi menţionat în liste pentru elaborarea documentaţiei tehnice faza PT + DTAC + DE, acestea sunt complet eronate. Astfel cum rezultă fără putinţă de tăgadă din oferta ...SRL, atât „instalaţiile electrice”, cât şi personalul de specialitate pentru instalaţii electrice au fost incluse în mod corespunzător în ofertă. În ceea ce priveşte susţinerile autorităţii contractante referitoare la nemenţionarea în liste a subcontractantului ...pentru elaborarea documentaţiei tehnice, ...SRL a precizat că ...nu este subcontractantul ...SRL, aşa cum eronat a înţeles autoritatea contractantă, însă, dat fiind faptul că ...este autorizat ANRE să execute şi să proiecteze linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de până la 20 kV (conform atestat Tarif D1 13240), inginerul va fi coordonat (din punct de vedere al legislaţiei specifice ANRE obligatorii!) de ...(subcontractant al ...SRL - lider de asociere), inclusiv la elaborarea listelor de cantităţi ce pot include: materiale, manoperă, utilaje, echipamente. Nefiind subcontractantul ...SRL, ...în mod corect nu a fost menţionat în listele pentru elaborarea documentaţiei. Se mai arată că, pe parcursul elaborării documentaţiilor tehnice, în anumite puncte (etape) se transmit diverse informaţii şi documentaţii spre aprobare/verificare/avizare de către toţi factorii implicaţi, implicit spre ..., asocierea lucrând în BIM - Building Information Modelling), fiind necesare aprobări pe utilaje, echipamente, material etc. Aceste interacţiuni nu pot aduce modificări asupra modului de prezentare a graficului Gantt (acesta fiind unul particularizat pe etape-în speţă proiectare), astfel de activităţi fiind de management/coordonare şi nu de producţie cum sunt cele etapizate şi evidenţiate ca fiind esenţiale/principale. Mai mult decât atât, prin documentaţia de atribuire nu s-a cerut un grafic Gantt detaliat la nivel de proces, ci numai prezentarea „graficului de timp prevăzut pentru îndeplinirea activităţilor şi sarcinilor respective, cuprinzând descrierea detaliată a fazelor de proiectare (proiect tehnic, detalii de execuţie, caiete de sarcini, documentaţii pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor) şi etapele ce urmează a fi realizate de subcontractanţi, în cazul subcontractării”. 9/44
Un grafic Gantt la nivel de proces are sute de activităţi şi subactivităţi cu priorităţi de acces, cu informaţii pentru cei ce trebuie să aibe acces, şi mai puţin vizibile pentru cei ce nu trebuie să deţină acces la anumite părţi, costuri etc., şi se coordonează de către managerul de proiect. Astfel, dacă autoritatea contractantă avea nelămuriri cu privire la modul de funcţionare al unui sistem ce integrează mai multe specialităţi şi domenii, avea posibilitatea legală de a solicita contestatoarei clarificări suplimentare, iar nu să declare oferta ...SRL neconformă. ...SRL a precizat că, contrar afirmaţiilor autorităţii contractante, nicăieri în documentaţia de atribuire nu apare o obligaţie a ofertanţilor de a nominaliza (nume, prenume, diplome etc.) experţii cheie. Pe de altă parte în lumina normelor GDPR, nici nu se pot nominaliza experţii respectivi, membrul asocierii ...SRL nefiind autorizat să stocheze şi să prelucreze date cu caracter personal (cum de altfel nici autoritatea contractantă nu poate prelucra şi stoca astfel de date). Contrar opiniei autorității contractante, ...SRL a precizat că a răspuns, în mod concludent, solicitării de clarificări cu privire la necesitatea unui arhitect cu drept de semnătură ce realizează designul special pentru lucrări de mobilier şi amenajări interioare. În acest sens, pe parcursul derulării procedurii de atribuire autoritatea contractantă i-a solicitat următoarele: „Vă rugăm să clarificaţi la care din obiectele proiectului Arhitectul cu drept de semnătură - realizează designul special pentru lucrări complexe de mobilier şi amenajări interioare”. Răspunzând la această solicitare de clarificare, ...SRL a arătat că necesitatea unui arhitect cu drept de semnătură este impusă de proiectarea şi autorizarea staţiei de vacuum - o veritabilă construcţie supraterană ce trebuie obligatoriu proiectată de un astfel de arhitect, pentru a se putea obţine autorizaţia de construire cu respectarea legii. În continuare ...SRL a arătat că doar un arhitect cu drept de semnătură poate proiecta astfel de lucrări pe teritoriul României. În ciuda clarificărilor aduse de ...SRL, autoritatea contractantă a reţinut în mod greşit în cuprinsul Raportului procedurii că răspunsul pe care contestatoarea l-a furnizat nu ar fi fost concludent întrucât specializarea arhitectului propus nu poate fi considerată necesară pentru construcţia staţiei de vacuum şi staţiei de epurare. Contrar opiniei autorităţii contractante orice construcţie trebuie obligatoriu să fie proiectată de un arhitect cu drept de semnătură. Arhitectul, cu drept de semnătură, în cazul proiectului actual are rolul de a dezvolta din punct de vedere arhitectural construcţiile subterane şi supraterane, inclusiv cu privire la lucrările complexe de amenajări interioare pe care le presupun diversele componente ale staţiei de epurare ce face obiectul procedurii de atribuire. Aşa cum a explicat şi prin răspunsul la solicitarea de clarificări a ...SRL, pentru a ilustra necesitatea cooptării unui astfel de arhitect, contestatoarea a dat ca exemplu staţia de vacuum - o veritabilă construcţie supraterană având suprafaţa construită Sc = 5,69 x 3,00 m 10/44
= 17,07 mp ce adăposteşte printre altele 3 pompe rotative pe care le-a denumit generic „mari”. Faptul că în staţia de vacuum se impune montarea acestor 3 pompe (ca rezultat al calculelor hidraulice pe care le dezvoltă inginerul de instalaţii), amplasarea pompelor în interiorul construcţiei se face de către arhitect (urmând ca inginerul de instalaţii să-şi detalieze racordurile, traseele etc.) pentru a se asigura că cel puţin următoarele condiţii vor fi îndeplinite: 1. Pompele să încapă în clădirea propusă şi să fie îndeplinite cerinţele de siguranţă în exploatare (poate dimensiunile propuse la faza SF și anume Sc = 5,69 x 3,00 m = 17,07 mp sunt prea mari sau poate sunt prea mici); 2. Dacă spre exemplu aceste 3 pompe „mari” necesită a fi schimbate şi încap pe o uşă tehnologică standard propusă prin proiectul iniţial (aşa cum au fost şi montate) dar sunt foarte grele, cu siguranţă arhitectul va propune variante autorităţii contractante, urmând ca acesta să decidă ce soluţie preferă în exploatare: (i) acces cu liza transportoare (în acest caz poate o uşă folosită în prima fază de către constructor este prea mică, beneficiarul neavând aceleaşi posibilităţi tehnice), (ii) acces cu utilaje mici, poduri rulante, scripeţi (în acest caz construcţia ar trebui prevăzută cu puncte de agăţare rezistente, sau poate manipularea ar trebui efectuată cu muncitori necalificaţi, etc.). 3. Aceste 3 pompe rotative, denumite generic „mari” se vor conecta la un tablou electric. Perimetrul zonei de amplasare al tabloului electric se va contura pe pardoseală prin proiectul de arhitectură de către arhitect (cu drept de semnătură) detalii cu zona şi specificul vopselurilor/ materialului propus mediului în care se aplică (la distanţa de siguranţă calculată de inginerul de instalaţii). Această zonă de protecţie la „arc electric” de care vor ţine cont cei ce intră în interiorul construcţiei dar nu au echipamente de protecţie adecvate. Toate aceste detalii reprezintă „lucrări complexe de mobilier și amenajări interioare”. Mobilier şi amenajari interioare nu înseamnă numai amplasarea de paturi, birouri, scaune, dulapuri, etc., astfel cum în mod greşit îşi imaginează autoritatea contractantă. Când în discuţie sunt lucrări tehnologice, „mobilarea” şi amenajarea interioară se face cu echipamente tehnologice. Este adevărat ca aceste „lucrări complexe de mobilier şi amenajări interioare” antemenţionate le poate face şi un arhitect fără drept de semnătură (stagiar) însă nu şi restul lucrărilor (faţade, planuri, secţiuni, etc.) ce se raportează la OAR. Neavând arhitecţi fără drept de semnătură (stagiari) în cadrul societăţii, ...SRL a dimensioant propunerea tehnică şi financiară conform posibilităţilor tehnice respectând documentaţia de atribuire. Contrar opiniei autorității contractante, ...SRL a răspuns în mod concludent solicitării de clarificări cu privire la îndeplinirea cerinţei caietului de sarcini referitoare la asigurarea serviciilor de asistenţă tehnică pentru o perioadă de 36 de luni. În acest sens, pe parcursul derulării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă i-a solicitat următoarele: „Vă rugăm să precizaţi la care pagină a propunerii tehnice, 11/44
serviciile de asistenţă tehnică se desfăşoară pe perioada de 36 de luni de la data recepţiei la terminarea lucrărilor”. Prin răspunsul ...SRL la solicitarea de clarificări s-au indicat că serviciile de asistenţă tehnică se desfăşoară pe toată perioada de execuţie a lucrărilor, inclusiv participarea la toate fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuţie, avizat de către ISC - pe întreaga perioadă de execuţie. Termenul de 36 de luni din caietul de sarcini se referă la garanţia acordată lucrării. Faţă de motivarea autorităţii contractante potrivit căreia: „răspunsul nu corespunde solicitării din caietul de sarcini, prin care autoritatea contractantă solicită ofertantului să acorde asistenţă tehnică pe toată perioada de garanţie a lucrărilor de 36 luni, ofertantul a ales să răspundă ironic referindu-se la un cu totul alt subiect: comportarea în timp”, ...SRL a adus în discuţie prevederile caietului de sarcini, potrivit cărora: „La recepţiile care se vor efectua, proiectantul are obligaţia de a respecta prevederile legale în vigoare referitoare la atribuţiile care-i revin, să întocmească referatul proiectantului la terminarea lucrărilor, precum şi instrucţiuni de exploatare, iar pe perioada de până la recepţia finală a lucrărilor să asiste autoritatea contractantă în urmărirea comportării construcţiei în timp”. Prin urmare, în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini, răspunsul ...SRL la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante a făcut în mod corect referire la „urmărirea comportării construcţiei în timp”, nefiind în niciun caz vorba despre vreo „ironie”, astfel cum în mod greşit a consemnat autoritatea contractantă în cuprinsul Raportului procedurii. De altfel, urmărirea comportării în timp a construcţiei se desfăşoară pe o perioada mult mai îndelungată de 36 de luni, şi este o obligaţie care rezultă din dispoziţiile imperative ale legii, respectiv din Regulamentul privind urmărirea comportării în exploatare, intervenţiile în timp şi postutilizarea construcţiilor din 21.11.1997, precum și din art. 9, art. 18, art. 23 și art. 36 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii. Trebuie, de asemenea, remarcat că, potrivit caietului de sarcini au fost stabilite printre altele şi următoarele cerinţe: „Termen de prestare servicii: maxim 45 zile de semnarea contractului pentru serviciile de proiectare şi pe tot parcursul execuţiei lucrărilor pentru serviciile de asistenţă tehnică. Termen de execuţie lucrări: maxim 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Termen de garanţie tehnică lucrări: minim 36 luni”. Aşadar, contrar susţinerilor autorităţii contractante, nu există vreo cerinţă în documentaţia de atribuire referitoare la asigurarea serviciilor de asistenţă tehnică pe o perioadă de 36 de luni de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, ci la asigurarea serviciilor de asistenţă tehnică „pe tot parcursul executării lucrărilor”, termenul de 36 de luni fiind stabilit pentru „garanţia tehnică a lucrărilor”. Din această perspectivă solicitarea de clarificări a autorităţii contractante a fost una greşită, fiind solicitate ...SRL în mod nelegal clarificări cu privire la îndeplinirea unei cerinţe care nu există în 12/44
documentaţia de atribuire, cu încălcarea prevederilor art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016. În ceea ce priveşte propunerea tehnică a ...SRL, trebuie remarcat că în acest sens s-a prevăzut următoarele: „Activitatea de asistenţă tehnică se va desfăşura pe parcursul execuţiei lucrărilor, începând de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, până la aprobarea de către conducătorul AC a recepţiei la terminarea lucrărilor, precum și pe perioada iniţierii procedurii de recepţie finală ca urmare a expirării garanţiei tehnice a lucrărilor executate în baza proiectului tehnic elaborat de viitorul contractant”. Concluzionând, ...SRL consideră că autoritatea contractantă avea obligaţia ca în evaluarea ofertelor şi a răspunsurilor la solicitările de clarificări să se raporteze la cerinţele clare prevăzute în propria documentaţie de atribuire, fără a reinterpreta aceste cerinţe în favoarea operatorului economic concurent. Prin prisma tuturor acestor argumente, prin raportare la cerinţele şi termenele de prestare a serviciilor stabilite prin documentaţia de atribuire şi la dispoziţiile legale incidente, răspunsul ...SRL la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante a fost unul concludent, serviciile de asistenţă tehnică urmând a se desfăşura pe toată perioada de execuţie a lucrărilor inclusiv pe durata fazelor incluse în programul de control al lucrărilor de execuţie avizat de către ISC. Contrar opiniei autorității contractante, ...SRL a a răspuns în mod concludent solicitării de clarificări cu privire la activitatea şefului de proiect şi a echipei de proiectare. În acest sens, pe parcursul derulării procedurii de atribuire autoritatea contractantă i-a solicitat următoarele: „Vă rugăm să clarificaţi de ce pentru activităţile prezentate la pag. 50- 51-52 la punctul c) şi d) sunt aceleaşi activităţi ale şefului de proiect şi la c) nu se face referire la toţi membrii echipei de proiectare?”. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ...SRL a indicat că la ambele puncte c) şi d) este descris modul de coordonare şi interacţiune în cadrul echipei de proiect, în conformitate cu cerinţele documentaţiei de atribuire. Așa cum reiese din raportul procedurii, la fel ca în situaţia altor solicitări de clarificări ale autorităţii contractante, ...SRL consideră că şi această solicitare încalcă prevederile art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016. În acest sens, ...SRL a subliniat faptul că din modul de redactare al solicitării de clarificări nu reieşea în niciun caz că scopul urmărit de comisia de evaluare ar fi clarificarea pretinsei lipse din propunerea tehnică a societății sale a activităţilor pentru managerul de proiectare. În mod evident răspunsul ...SRL la solicitarea de clarificări nu poate fi considerat neconcludent prin raportare la o întrebare pe care autoritatea contractantă nu a adresat-o. În egală măsură, trebuie remarcată discrepanţa dintre ambiguitatea şi echivocul solicitărilor de clarificări, pe de-o parte, şi claritatea motivării din Raportul procedurii pe de altă parte, împrejurare care ilustrează modul arbitrar şi abuziv în care a acţionat autoritatea contractantă în prezenta procedură de atribuire. 13/44
În plus faţă de cele reţinute de autoritatea contractantă ca şi pretins motiv de neconformitate a ofertei ...SRL, contestatoarea arată că răspunsul său a fost unul mult mai detaliat. Contrar opiniei autorității contractante, ...SRL a precizat că a răspuns în mod concludent solicitării de clarificări cu privire la vizitarea amplasamentului. În acest sens, pe parcursul derulării procedurii de atribuire, ...SRL a precizat că autoritatea contractantă i-a solicitat următoarele: „Vă rugăm să precizaţi de ce procesul verbal de vizitare a amplasamentului nu dovedeşte că aţi respectat caietul de sarcini”. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări ...SRL a indicat că între fişa de date a achiziţiei, potrivit căreia „Ofertantul poate să viziteze amplasamentul pentru a obţine datele necesare pentru elaborarea ofertei, împreună cu o persoană desemnată din partea autorităţii contractante”, şi caietul de sarcini, potrivit căruia „Ofertanţii au obligaţia de a vizita amplasamentul investiţiei ce face obiectul prezentei proceduri (având în vedere serviciul de proiectare şi asistenţă tehnică)” există o discrepanţă menită să inducă în eroare participanţii la procedura de atribuire. În egală măsură ...SRL a făcut autorităţii contractante în mod corespunzător dovada vizitării amplasamentului şi a introdus informaţiile obţinute cu această ocazie în propunerea tehnică. ...SRL a mai precizat că, deşi nu a contestat vizitarea amplasamentului de către societatea sa, totuşi autoritatea contractantă a considerat acest răspuns neconcludent, conform mențiunilor din Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020. Cu alte cuvinte, deşi ...SRL nu a contestat vizitarea amplasamentului, autoritatea contractantă a considerat că, mai importantă decât vizitarea amplasamentului în sine în scopul obţinerii tuturor informaţiilor necesare întocmirii unei oferte cât mai corecte şi complete, era ca această vizită să fie efectuată cu 5 zile înainte de depunerea ofertelor cu anunţarea în prealabil a autorităţii contractante. În aceste circumstanţe, ...SRL consideră că în cazul de faţă, atunci când a dispus respingerea ofertei sale pentru acest motiv în loc să opteze pentru o atitudine diligentă prin care s-ar fi evitat adoptarea unei măsuri disproporţionate a autorităţii faţă de societatea sa, autoritatea contractantă a acţionat sub imperiul unui formalism exagerat, încălcând principiul proporţionalităţii consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Ca expresie a priorităţii principiului proporţionalităţii, actele instituţiilor publice trebuie să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându- se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite, respectiv de a asigura o competiţie adecvată în cadrul procedurii. Aşadar, în baza rolului activ ce revenea comisiei în procesul de evaluare a ofertelor, aceasta avea obligaţia de a analiza dacă, în 14/44
contextul contradicţiei dintre cerinţele din fişa de date a achiziţiei şi cele ale caietului de sarcini, împrejurarea că vizitarea amplasamentului de către ...SRL nu a avut loc cu 5 zile înainte de depunerea ofertelor sau cu anunţarea în prealabil a autorităţii contractante era una care să afecteze interesele legitime ale autorităţii contractante legate de desfăşurarea procedurii de atribuire şi/sau competiţia dintre ofertanţii participanţi la procedură. Procedând la luarea unei măsuri total disproporţionate faţă de natura pretinsei încălcări a cerinţelor contradictorii ale documentaţiei de atribuire, şi anume respingerea ofertei ca neconformă, autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Concluzionând, astfel cum se poate observa din modalitatea în care au fost formulate solicitările de clarificări anterior antamate, precum şi din răspunsurile pe care le-a oferit, autoritatea contractantă nu a avut pe parcursul procedurii de atribuire un comportament corect şi obiectiv faţă de ...SRL. Pe de o parte, unele dintre solicitări au fost formulate între-un mod echivoc/dificil de înţeles, însă cu toate acestea, ...SRL a depus toate eforturile pentru a răspunde la fiecare dintre aceste solicitări cât mai complet şi corect posibil, în strictă concordanţă cu cerinţele documentaţiei de atribuire. Pe de altă parte, autoritatea contractantă a ales să nesocotească unele dintre răspunsurile furnizate de ...SRL, prin care aceasta a îndreptat erori materiale sau a adus clarificări, încălcând astfel dispoziţiile incidente ale legislaţiei achiziţiilor publice. Oferta ...SRL a fost respinsă pentru că a fost considerată neconformă şi inacceptabilă, cu motivarea că „Pe întrega perioadă, se pot observa nenumărate schimbări aduse de către contestatoare motivate de explicaţii ce nu corespund caietului de sarcini şi fişei de date, ceea ce demonstrează superficialitatea cu care a fost tratată această documentaţie”. Ori, ...SRL nu a modificat conţinutul propunerii tehnice, iar completările eventuale care au fost făcute ca răspuns la solicitările autorităţii contractante nu au reprezentat modificări ale ofertei, cel mult putând fi încadrate ca remedieri ale unor vicii de formă. În raport de argumentele prezentate, ...SRL a precizat că drepturile şi interesele sale legitime privind procedura de atribuire sunt în mod grav vătămate de decizia autorităţii contractante de a respinge oferta sa ca neconformă şi inacceptabilă. Această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin admiterea contestaţiei, cu consecinţa anulării deciziilor autorităţii contractante, a actelor ce au stat la baza acestor decizii, precum şi a celor subsecvente deciziilor, inclusiv, dar fără a se limita la Raportul procedurii înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 4919/04.08.2020 şi comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 5009/07.08.2020 şi a obligării autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale de la etapa verificării conformităţii acesteia. Referitor la motivele privind nelegalitatea și netemeinicia deciziei autorității contractante prin care oferta ... SRL a fost acceptată și 15/44
declarată conformă, ...SRL a precizat că în mod greşit autoritatea contractantă a procedat astfel, întrucât nici unul dintre membrii respectivei asocieri nu este autorizat/atestat de către ANRE pentru a proiecta sau executa instalaţii electrice. Așa cum rezultă din Raportului procedurii, oferta asocierii ... SRL - ... SRL - ...SRL a fost declarată conformă, deşi niciunul dintre membrii asocierii nu deţine atestat pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice interioare. Astfel, s-a reţinut de către membrii comisiei de evaluare a ofertelor că oferta depusă de ... SRL „îndeplineşte cerinţele caietului de sarcini şi a documentaţiei de atribuire iar propunerea tehnică ofertată este clară şi concisă, fără a fi necesare clarificări majore iar prin răspunsurile oferite la clarificări comisia a considerat că oferta îndeplineşte cerinţele minime din documentaţie”. Trebuie remarcat că prin adresa nr. 7109/02.12.2019 au fost cerute clarificări ... SRL cu privire la următoarele aspecte: - care este persoana responsabilă avizată pentru instalaţii electrice din lista de personal ataşată ofertei tehnice; - clarificaţi neînsuşirea contractului (semnat şi ştampilat pe fiecare pagină); - clarificaţi care este personalul auxiliar pentru managementul contractului. Răspunzând la prima solicitare de clarificare, ... SRL a precizat prin adresa nr. 1164/„03.11.2019”, faptul că „persoana responsabilă atestată pentu a proiecta instalaţii electrice este dl. ...., atestatul se regăseşte la pag. 85 şi declaraţia de disponibilitate la pag. 86”. Răspunsul furnizat a fost acceptat de autoritatea contractantă, cerinţa minimă considerându- se a fi fost îndeplinită. ...SRL apreciază că, în mod greşit şi nelegal, autoritatea contractantă a considerat că răspunsul la solicitarea de clarificări cu privire la persoana responsabilă pentru a proiecta instalaţii electrice este unul satisfăcător şi că prin aceasta cerinţa minimă ar fi fost îndeplinită, întrucât nu a declarat că va executa contractul cu subcontractanţi, astfel încât şi-a asumat în totalitate execuţia acestuia, implicit fiind necesar ca asocierea să acopere toate cerinţele din documentaţia de atribuire prin capacitate proprie. Prin răspunsul furnizat la solicitarea de clarificări prin care a fost indicată persoana responsabilă pentru a proiecta instalaţii electrice ca fiind „dl. ...”, nu a fost îndeplinită cerinţa minimă, întrucât nu s-a demonstrat că asocierea are dreptul de a proiecta şi executa instalaţii electrice interioare şi că deţine autorizările legale necesare în acest scop. Din datele publice oficiale ale ANRE ce pot fi consultate pe portalul acestei instituţii, reies urmatoarele: a) ... SRL - nu figurează ca deţinând un astfel de atestat, astfel încât nu are autorizaţie/atestat pentru a proiecta sau a executa instalaţii electrice interioare; b) ... SRL - nu figurează ca deţinând un astfel de atestat, astfel nu are autorizatie/atestat pentru a proiecta sau pentru a executa instalaţii electrice interioare. 16/44
Potrivit Ordinului nr. 45/2016 al ANRE, activitatea de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice (în particular, instalaţii electrice interioare și branşamente electrice) se realizează de către operatori economici care deţin un atestat emis de ANRE în limitele competenţelor acordate de tipul de atestat pe care îl deţin, cu respectarea prevederilor legii şi a reglementărilor în vigoare. Este adevarat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 30 lit. a) din Regulamentul pentru autorizarea electricienilor, verificatorilor de proiecte, responsabililor tehnici cu execuţia, precum şi a experţilor tehnici de calitate şi extrajudiciari în domeniul instalaţiilor electrice, aprobat prin Ordinul nr. 116/20.12.2016, se reţine că, prin derogare de la regulamentul de atestare, activităţile de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice interioare pot fi executate fără a deţine atestat şi de către electricieni autorizaţi în calitate de PFA, titulari ai unor întreprinderi individuale sau familiale, în conformitate cu reglementările în vigoare. Astfel, după cum reiese din prevederile legale, există, într-adevăr, o derogare, însă aceasta se referă la electricienii autorizaţi în calitate de PFA, titulari de întreprindere individuală sau familială. După cum lesne se poate observa niciuna dintre aceste norme sau derogări nu sunt incidente în cauză, asocierea indicând o persoană fizică - dl. ..., acesta neavând calitatea de operator economic, pentru a putea deţine atestat şi nici PFA sau întreprindere individuală/ familială, pentru a putea realiza activităţi de proiectare instalaţii electrice în lipsa unui atestat. Pe de altă parte, niciunul dintre operatorii economici care formează asocierea nu deţine atestat, aşa cum am arătat anterior. Deşi niciunul dintre membrii asocierii nu are capacitatea legală de a proiecta şi executa instalaţii electrice interioare, respectiva asociere nu a înţeles să subcontracteze această activitate unui terţ autorizat în mod corespunzător, care să poată realiza aceste servicii în mod legal. În continuarea susținerilor sale, ...SRL a reprodus din prevederile art. 3 alin. (1) lit. yy) din Legea nr. 98/2016, referitoare la definirea subcontractantului. De asemenea, ...SRL a făcut trimitere și la art. 193 alin. (3) din Legea nr. 98/2016. Drept urmare, ori de câte ori părţi ale contractului de achiziţie publică sunt realizate de terţe persoane, care nu au calitatea de ofertant unic/ asociat, acestea trebuie să fie declarate ca subcontractant. ...SRL a invocat în acest sens jurisprudenţa CNSC. Contestatoarea ...SRL a solicitat accesul la dosarul achiziției. În dovedirea contestației, ...SRL a depus, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 34177/1709/C5/17.08.2020, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită, în termen de 5 zile de la data sesizării Consiliului, sub sancțiunea respingerii contestației, ca inadmisibilă, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original. Prin aceeași adresă, Consiliul a solicitat contestatoarei, ca în termen de 3 zile de la primirea corespondenței, să comunice, în original, contestația și împuternicirea avocațială, iar în copie conformă cu 17/44
originalul, actul atacat, dovada datei luării la cunoştinţă a actului atacat, precum și dovada asocierii încheiată între ...SRL, ...SRL și ...SRL. Totodată, Consiliul a înștiințat contestatoare cu privire la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, având în vedere solicitarea acesteia de a studia dosarul cauzei. La data de 17.08.2020, Consiliul a înregistrat sub nr. 34126, contestația expediată de ...SRL, în original, prin poștă, împreună cu un set de documente justificative, precum și împuternicirea avocațială, în original. ...SRL a transmis prin mijloace electronice (e-mail), corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 34725/19.08.2020, reprezentând documentele solicitate de CNSC prin adresa nr. 34177/ 1709/C5/17.08.2020. Ulterior, ...SRL a transmis corespondența nr. 102/19.08.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 34822/20.08.2020, având anexată, în original, Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206454193/1 eliberată la data de 18.08.2020 de CEC BANK – Sucursala Tulcea, în sumă de 88.000,00 RON. Prin adresa nr. 35120/1709/C5/21.08.2020, expediată prin poștă, Consiliul a solicitat autorității contractante documentele necesare soluționării contestației. Prin adresa nr. 35131/1709/C5/21.08.2020, expediată prin mijloace electronice (e-mail), Consiliul a solicitat autorității contractante să transmită, în cel mai scurt timp, la dosarul cauzei, Decizia civilă nr. 1327/2020 din 24.07.2020, în vederea dispunerii unor măsuri de către Consiliu, iar în eventualitatea în care aceasta nu i-a fost redactată/nu i-a fost comunicată de către instanța de judecată, să comunice orice alte informații pe care le deține în legătură cu soluționarea dosarului Curții de Apel București având nr. 2482/2/2020. Autoritatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e- mail), punctul de vedere nr. 5285/24.08.2020, înregistrat la Consiliu sub nr. 35326/24.08.2020. În ceea ce privește cererea contestatoarei de suspendare a procedurii de soluţionare a contestației sale, având în vedere că nu a fost comunicată Hotărârea nr. 1327/24.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr. 2482/2/2020, autoritatea contractantă a precizat că nu se impune luarea unei asemenea măsuri având în vedere următoarele aspecte: În conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, hotărârile pronunțate, în recurs, în litigiile derulate în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt definitive. În conformitate cu dispoziţiile art. 632 ale Codului de procedură civilă executarea silită se poate efectua în baza hotărârilor definitive. În conformitate cu dispoziţiile art. 622 ale Codului de procedură civilă obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bună voie. În atare situație, ca urmare a pronunţării Hotărârii nr. 1327/2020 din 24.07.2020 în dosarul nr. 2482/2/2020 de către Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere dispozitivul șentinței prin care s-a dispus 18/44
admiterea în parte a contestației formulată de asocierea ...SRL - ...SRL - ... SRL în sensul anulării în parte a Raportului procedurii nr. 2030/24.03.2020, precum și obligativitatea ca autoritatea contractantă să procedeze la reevaluarea ofertei Asocierii, iar în situația respingerii acesteia să comunice motivele concrete care au stat la baza acestei decizii, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă a precizat că a procedat la executarea obligaţiilor impuse de instanță prin hotărâre definitivă și a comunicat actele întocmite ca urmare a măsurii dispuse de instanță. În ceea ce priveşte fondul contestației, autoritatea contractantă a precizat faptul că în urma analizării ofertelor a apreciat că oferta contestatoarei este neconformă având în vedere dispoziţiile art. 215 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 și a declarat-o inacceptabilă în baza art. 134 alin. (6) potrivit dispoziţiilor alin. (1), modificat prin art. V pct. 74 din HG nr. 419/2018, prevederile art. 215 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 133 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016. În esenţă aceasta nu a îndeplinit cerinţele minime prevăzute în documentația de atribuire. În cadrul etapei 2 de „evaluare calificare/tehnică”, autoritatea contractantă a precizat că prin adresa nr. 6297/28.10.2019 a solicitat ...SRL clarificări cu privire la unele aspecte din propunerea tehnică depusă prin ofertă. Ulterior, în urma răspunsului acordat la solicitarea autorității contractante de clarificări nr. 6297/28.10.2019, comisia de evaluare a ofertelor, „prin solicitarea de clarificări nr. 6442/ 31.10.2019 a concluzionat următoarele”: 1. sistemul prezentat de societatea în asociere ...SRL nu poate fi asimilat cu o canalizare prin vacuum, motivat de faptul că acest din urmă sistem menționat este un sistem de canalizare unde se aplică o presiune pozitivă, față de sistemul de canalizare prin vacuum, care reprezintă un sistem de canalizare în care se aplică o presiune negativă, diferenţa fiind evidentă. De asemenea, sistemul de canalizare prin vacuum trebuie executat conform unor standarde diferite față de sistemul prezentat, iar profilul longitudinal al reţelei după care este executat sistemul, este unul total diferit față de soluţia prezentată de societatea ...SRL. În cadrul conductelor de canalizare prin vacuum, datorită faptului că se aplică o presiune negativă în conductă, eforturile se însumează, iar conducta folosită cât și hidraulica trebuie să aibă în vedere acest lucru, ceea ce face ca atât proiectarea cât și execuţia să fie total diferite față de sistemul prezentat, singura conductă forțată în acest proiect este cea de la stația de epurare la emisar; 2. lipsa prezentării procesului-verbal de recepţie din care să reiasă următoarele: beneficiarul (cu date de identificare, date de contact, reprezentanți legali, etc.) traduse în limba română conform legislaţiei române în vigoare; detalierea valorifică a lucrărilor similare executate, Certificatul de finalizare a lucrărilor semnat cu terțul susținător - ...pentru experienţa similară. În concluzie, „deoarece nu se justifică îndeplinirea cerinţei de calificare, comisia de evaluare a considerat cerinţele minime de calificare ca fiind îndeplinite”. 19/44
Autoritatea contractantă a învederat faptul că în continuarea etapei nr. 2, a mai emis adresa nr. 7138/28.11.2019 prin care au fost solicitate punctual o serie de clarificări privind propunerea tehnică, iar ... SRL a înțeles să răspundă clarificărilor solicitate prin care a comunicat, în mai multe rânduri, că dorește eliminarea din ofertă a mai multor paragrafe, înlocuirea unor documente cu altele sau răspunsuri diferite care nu fac obiectul întrebărilor formulate, astfel cum reiese din documentele aflate la dosarul achiziţiei. Prin raportare la corespondența purtată între autoritatea contractantă și autoarea contestației, au existat nenumărate argumente pentru care oferta acesteia a fost declarată inacceptabilă/neconformă. Autoritatea contractantă a subliniat faptul că pe parcursul derulării procedurii, în cadrul etapelor de evaluare, a solicitat o serie de clarificări asocierii ...SRL - ...SRL - ...SRL, respectiv prin adresele nr. 6297/28.10.2019, nr. 6442/ 31.10.2019 și nr. 7138/28.11.2019, iar prin răspunsurile oferite aceasta nu a lămurit toate aspectele învederate, ci doar a răspuns invocând lipsa timpului pentru întocmirea unor planşe, eliminarea mai multor paragrafe din propunerea tehnică, înlocuirea personalului care execută instalaţiile electrice, neconcoordanța dintre termenele de execuţie, neefectuarea vizitei în teren. În urma răspunsurilor oferite, comisia de evaluare a comunicat contestatoarei faptul că oferta acesteia a fost considerată neconformă și inacceptabilă urmată de comunicarea rezultatului procedurii. În ceea ce priveşte criticile cu privire la faptul că, în mod nelegal, ar fi fost declarată câștigătoare oferta depusă de ... SRL - ... SRL - ...SRL, autoritatea contractantă a precizat faptul că prin adresa nr. 7109/02.02.2019 a solicitat respectivului ofertant clarificări, fiind primit răspuns prin adresa nr. 1164/03.12.2019, în sensul că persoana responsabilă atestată pentru a proiecta instalaţiile electrice este ..., atestatul regăsindu-se în propunerea depusă precum și declarația de disponibilitate a acestuia. Răspunsul furnizat de către ofertant a fost acceptat, astfel că „îndeplineşte cerinţele caietului de sarcini și a documentaţiei de atribuire iar propunerea este clară și concisă, fără a fi necesare clarificării majore deoarece conform caietului de sarcini la nivelul propunerii tehnice, în secţiunea dedicată personalului contractantului/resurse și organizare, ofertanţii urmează să includă o descriere a modului de acces la specialiştii atestaţi/autorizaţi, care sunt strict necesari pentru îndeplinirea obiectului contractului, demonstrând astfel îndeplinirea cerinţelor tehnice şi contractuale precum şi a reglementărilor, standardelor şi normelor aplicabile în domeniul din care face parte obiectul contractului, atât pentru proiectare cât și pentru execuţie”. În urma primirii răspunsului și verificând documentaţia depusă de asocierea ... SRL - ... SRL - ...SRL, la capitolul Resurse - personal responsabil de îndeplinirea contractului, ofertantul avea depusă lista cu tot personalul și atribuțiile acestuia pentru îndeplinirea contractului, iar la poziţia 6 din listă se regăsește și .... În acest context, comisia de evaluare a apreciat corect răspunsul la clarificările solicitate în ceea ce privește oferta depusă de asocierea ... 20/44
SRL - ... SRL - ...SRL. Conform documentaţiei de atribuire nu s-a solicitat expres un anume tip de autorizație/atestat emis de o entitate/autoritate anume (ISCIR/ANRE/ANEVAR/ANCPI/ CECAR, etc.). Acelaşi aspect a fost reținut și în decizia atacată, Consiliul apreciind corectă decizia noastră din aceasta perspectivă. Față de acest aspect, autoritatea contractantă a invocat incidența art. 179 lit. c) din Legea nr. 98/2016. Ulterior, autoritatea contractantă a transmis, prin poștă, punctul de vedere, în original, înregistrat de Consiliu sub nr. 36642/31.08.2020, împreună cu o parte a documentelor necesare soluționării contestației. Prin adresa nr. 5374/27.08.2020, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 36160/27.08.2020, autoritatea contractantă a precizat că nu i-a fost comunicată, de către Curtea de Apel București, Sentința Civilă nr. 1327/24.07.2020, pronunțată în dosarul nr. 2482/2/2020, deși termenul de redactare a fost depăşit, iar măsurile pe care instituția sa le-a dispus, au fost ca urmare a informaţiilor existente pe portalul instanțelor de judecată și conform dispoziţiilor art 51 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 hotărârile pronunțate în recurs în litigiile derulate în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică sunt definitive, conform dispoziţiilor art 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se poate efectua în baza hotărârilor definitive, conform dispoziţiilor art. 622 din Codul de procedură civilă, obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bună voie. Astfel, având în vedere dispozitivul sentinței pronunțată de instanță, prin care s-a dispus admiterea în parte a contestației formulată de Asocierea ...SRL - ...SRL - ... SRL, în sensul anulării în parte a Raportului procedurii nr. 2030/ 24.03.2020, precum și obligativitatea reevaluării ofertei Asocierii, iar în situația respingerii acesteia, să fie comunicate motivele concrete care au stat la baza acetei decizii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă a procedat la executarea obligațiilor impuse de instanță și a comunicat actele întocmite ca urmare a măsurii dispuse de instanță. Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 37219/ 02.09.2020, autoritatea contractantă a transmis un set de documente justificative. Prin adresa nr. 37797/1709/C5/04.09.2020, Consiliul a solicitat Curții de Apel București – Secției a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, să comunice decizia motivată pronunțată în dosarul nr. 2482/2/2020. La data de 11.09.2020, Consiliul a înregistrat sub nr. 38967/ 11.09.2020, corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail) de Curtea de Apel București, reprezentând Decizia Civilă nr. 1327/24.07.2020, pronunțată în dosarul nr. 2482/2/2020. Având în vedere cererea ...SRL de studiere a dosarului cauzei la sediul Consiliului, prin adresa nr. 38913/1709/C5/11.09.2020, contestatoarea a fost invitată, în acest sens, în data de 15.09.2020 la sediul CNSC. 21/44
După studierea dosarului cauzei la data de 15.09.2020, ...SRL nu a transmis note/concluzii. Prin adresa nr. 40578/1709/C5/21.09.2020, Consiliul i-a reamintit autorității contractante, faptul că prin adresa nr. 35120/1709/ C5/21.08.2020, CNSC i-a solicitat transmiterea dosarului achiziției publice, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 101/2016, oferta depusă de asocierea ... SRL – ... SRL – ...SRL și respectiv depusă de asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL. Totodată, autoritatea contractantă a fost informată că documentele transmise de instituția sa anterior la CNSC au fost înaintate Curții de Apel București ca urmare a formulării plângerii împotriva deciziei nr. 771/C5/555 din 12.05.2020. Astfel, întrucât prin corespondențele autorității contractante înregistrate la Consiliu sub nr. 36642/31.08.2020, nr. 37219/02.09.2020 și nr. 37421/03.09.2020, nu au fost înaintate toate documentele necesare soluționării contestației, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat, ca în termen de cel mult 3 (trei) zile de la primirea prezentei, să transmită, prin poștă, în copie conformă cu originalul, pe suport hârtie, următoarele documente lipsă: - din propunerea financiară a ... SRL, paginile impare, cuprinse între 1 și 29 (numerotarea ofertantului); - din propunerea tehnică, paginile cuprinse între 83 și 181 (numerotarea ofertantului); - solicitarea de clarificări nr. 6442/13.10.2019 și răspunsul aferent; - adresa nr. 2044/24.03.2020, reprezentând comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire; - documentele suport DUAE ale asocierii ... SRL – ... SRL – ...SRL; - alte documentele decât cele transmise la dosar și neindicate anterior (în situația în care acestea există). Totodată, Consiliul i-a solicitat autorității contractante transmiterea, în format electronic (suport CD), a tuturor documentelor primite de instituția sa din partea asocierii ... SRL – ... SRL – ...SRL și asocierii ...SRL – ...SRL – ...SRL (propunere financiară, propunere tehnică, DUAE, documentele suport DUAE). La data de 24.09.2020, Consiliul a înregistrat sub nr. 41332/24.09.2020, corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail) de autoritatea contractantă, reprezentând un set de documente. Ulterior, Consiliul a înregistrat sub nr. 41514/25.09.2020, corespondența autorității contractante, reprezentând documentele solicitate de Consiliu prin adresa nr. nr. 40578/1709/C5/21.09.2020. Prin adresa nr. 1557/29.09.2020, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. 42045/29.09.2020, ...SRL a solicitat din nou studierea dosarului, având în vedere documentele depuse ulterior de autoritatea contractantă. Având în vedere cererea ...SRL de studiere a dosarului cauzei la sediul Consiliului, prin adresa nr. 38913/1709/ C5/11.09.2020, contestatoarea a fost invitată, în acest sens, în data de 01.10.2020 la sediul CNSC. După studierea dosarului cauzei la data de 01.10.2020, ...SRL nu a transmis note/concluzii. 22/44
Prin adresa nr. 44982/1709/C5/15.10.2020, Consiliul a informat părțile cu privire la prelungirea, cu 10 zile, a termenului de soluționare a contestației, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pentru soluționarea contestației, la dosarul cauzei au fost anexate dosarele CNSC nr. 2694/2019, nr. 72/2020 și nr. 555/2020, soluționate prin deciziile nr. 260/C5/2694/72/19.02.2020 și nr. 771/C5/555 din 12.05.2020. Aspecte privind confidențialitatea ofertelor: Din documentele depuse la dosarul cauzei rezultă că autoarea contestației, ...SRL, a solicitat Consiliului acces la dosarul cauzei. Conform legislației în vigoare, accesul părților la dosarul constituit la Consiliu se face în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: „(1) La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiţionat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice sau legislaţiei privind achiziţiile sectoriale ori legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanţi, în mod explicit şi vizibil, ca fiind confidenţiale. Consultarea documentelor confidenţiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanţi”. Pentru a stabili care dintre documentele transmise Consiliului de către autoritatea contractantă vor fi puse la dispoziția contestatoarei pentru a fi studiate la sediul CNSC, Consiliul a procedat la verificarea acestora. Astfel, Consiliul reține următoarele: - ... SRL a depus, în cadrul ofertei, declarație privind partea/părțile din propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial, datată 03.10.2019, în cadrul căreia a indicat ca având caracter confidențial propunerea tehnică și propunerea financiară; - ...SRL a depus, în cadrul ofertei, declarație privind partea/părțile din propunerea tehnică care au caracter confidențial, datată 04.10.2019, în cadrul căreia a indicat ca având caracter confidențial propunerea tehnică. Având în vedere solicitarea contestatoarei privind studierea dosarului cauzei la sediul CNSC și „Declarația cuprinzând informațiile confidențiale” depusă de ofertantul declarat câștigător, ... SRL, în cadrul procedurii de atribuire, Consiliul, în conformitate cu dispozițiile art. 20 23/44
din Legea nr. 101/2016, i-a solicitat acestuia, prin adresa nr. 37872/1709/C5/07.09.2020, să comunice temeiul juridic al încadrării acestor înscrisuri ca fiind confidențiale, să probeze, respectiv, să prezinte dovada care conferă caracter de „confidențialitate” informațiilor indicate de societatea sa ca atare, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că „La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală”. ... SRL a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), adresa fn/10.09.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 38613/10.09.2020, prin care a formulat un răspuns la solicitarea CNSC din adresa nr. 37872/1709/C5/07.09.2020, referitoare la justificarea caracterului confidențial al propunerii sale tehnice și financiare, precum și prejudiciul concret adus societății sale prin eventuala dezvăluire a informațiilor. Analizând documentele aflate la dispoziția sa, Consiliul a decis să pună la dispoziția contestatoarei, care și-a manifestat dorința de a studia dosarul cauzei, întregul dosar al achiziției publice al cărui conținut este prevăzut de dispozițiile art. 148 din HG nr. 395/2016, inclusiv răspunsurile la clarificări, care fac parte integrantă din dosarul achiziției publice [art. 148 lit. j) și l) din HG nr. 395/2016], mai puțin propunerea tehnică, declarată confidențială de către Asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL. Pentru a decide astfel, Consiliul a aplicat principiul tratamentului egal stipulat de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, nepermițând contestatoarei, care la rândul său a invocat caracterul confidențial al propunerii sale tehnice, accesul la documentele declarate confidențiale de asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL. De asemenea, propunerea financiară a asocierii ... SRL – ... SRL – ... SRL nu a fost pusă la dispoziția contestatoarei, având în vedere faptul că autoarea contestației nu a formulat critici în legătură cu aceasta, studierea acesteia fiind lipsită de interes. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat, procedura de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru proiectul de investiție «Canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Scânteia, județul Ialomița»”, cod CPV 45232400-6 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ..., stabilind termen limită pentru primirea ofertelor la 24/44
04.10.2019 ora 1500, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată de 23.218.606,26 RON, fără TVA. În cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 2 oferte de către asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL, respectiv de către asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL. Autoritatea contractantă a evaluat propunerile tehnice, aspect consemnat în procesul verbal nr. 6544/05.11.2019, stabilind că oferta depusă de asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL este neconformă, prin adresa nr. 7411/10.12.2019, comunicând contestatorului rezultatul evaluării tehnice. În cadrul prezentei proceduri de atribuire, Consiliul a mai pronunțat decizia nr. 260/C5/2694/72 din 19.02.2020, prin care a dispus: „Admite excepția invocată din oficiu și respinge ca premature contestațiile formulate de asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL, prin ...SRL (Dosar nr. 2694/2019 și Dosar nr. 72/2020), în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Respinge, ca nedovedită, cererea autorității contractante privind obligarea contestatoarei la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de soluționarea contestației. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.” De asemenea, în cadrul aceleași proceduri de atribuire, Consiliul a mai pronunțat decizia nr. 771/C5/555 din 12.05.2020, prin care a dispus: „Respinge excepția invocată de către autoritatea contractantă privind inadmisibilitatea contestației. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL, prin ...SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.” Această decizie a fost atacată cu plângere de către – ...SRL la Curtea de Apel București, sens în care s-a constituit Dosarul nr. 2482/2/2020, instanța, prin Decizia nr. 1327/2020 din 24.07.2020, a dispus următoarele: „Respinge excepţia tardivităţii. Admite plângerea. Modifică decizia CNSC contestată în sensul că: Admite, în parte, contestaţia formulată de Asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL prin ...SRL. Anulează Raportul procedurii nr. 2030/24.03.2020 şi adresa nr. 2044/24.03.2020. Obligă autoritatea contractantă să reevalueze oferta Asocierii ...SRL – ...SRL – ...SRL, iar, în ipoteza respingerii acestei oferte, să comunice acesteia motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere. Respinge, în rest, contestaţia, ca nefondată. Definitivă.” În speță, CNSC apreciază relevante prevederile art. 34 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 101/2016. Întrucât părțile nu au putut pune la dispoziția Consiliului decizia motivată a Curții de Apel București - Secției a IX-a Contencios 25/44
Administrativ și Fiscal, prin adresa nr. 37797/1709/ C5/04.09.2020, Consiliul a solicitat instanței motivarea acesteia, iar Curtea de Apel București a remis decizia motivată la data de 11.09.2020. Ulterior, emiterii deciziei Curții de Apel București, anterior menționată, prin Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020, membrii Comisiei de evaluare au desemnat ca ofertant câștigător pe asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL. Prin adresa nr. 5009/07.08.2020, autoritatea contractantă a comunicat asocierii ...SRL – ...SRL – ...SRL rezultatul procedurii de atribuire, respectiv respingerea ofertei sale și desemnarea ca fiind câștigătoare a ofertei depusă de asocierea ... SRL – ... SRL – ... SRL. Fiind nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire, asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL a transmis Consiliului, prin mijloace electronice (e-mail), contestația nr. 1292/14.08.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 34.126/17.08.2020, care formează obiectul prezentului dosar. Autoarea contestației a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206454193/1 eliberată la data de 18.08.2020 de CEC BANK – Sucursala Tulcea, în sumă de 88.000,00 RON. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Preliminar, analizării fondului cauzei, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, solicitarea contestatorului privind suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei până la comunicarea Hotărârii nr. 1327/24.07.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 2482/2/2020, deoarece, prin adresa nr. 37797/1709/C5/04.09.2020, Consiliul a solicitat Curții de Apel București să transmită decizia motivată emisă în dosarul nr. 2482/2/2020, iar Curtea a răspuns solicitării în data de 11.09.2020. Pe fondul cauzei, analizând contestația care formează obiectul prezentului dosar, Consiliul reține că asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL critică, pe de o parte, respingerea ofertei sale, iar, pe de altă parte, oferta desemnată câștigătoare. În ceea ce privește respingerea ofertei sale, asocierea contestatoare critică următoarele aspecte: - decizia de respingere a ofertei sale a fost emisă de autoritatea contractantă cu încălcarea principiului proporționalității; - formulează critici concrete cu privire la motivele de respingere invocate de către autoritatea contractantă în raportul procedurii. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că decizia de respingere a ofertei sale, pentru motive care se încadrează în categoria viciilor de formă, încalcă prevederile H.G. nr. 395/2016, Consiliul o apreciază ca fiind fondată pentru următoarele motive: 26/44
Prin adresa nr. 5009/07.08.2020, autoritatea contractantă a comunicat contestatoarei rezultatul procedurii de atribuire, aducându-i la cunoștință următoarele: „oferta dvs. a fost declarată respinsă deoarece a fost considerată neconformă conform art. 134. alin (6) în cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă, (alineat modificat prin art. V pct. 74 din H.G. nr. 419/2018, în vigoare de la 18 iunie 2018) în condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situații: nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini și în condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini; Art. 133. - (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini. Motivele pentru care Oferta a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă sunt: ofertantul nu îndeplineşte toate cerinţele minime din Caietul de Sarcini și Fișa de Date, ofertantul transmițând răspunsuri neconcludente înlocuind mai multe părți din propunerea tehnică răspunsurile la clarificări nu făceau dovada admisibilității ofertei. Aceste motive se regăsesc și în Anexa 5 Ordin ANAP 1581 din 2018.” De asemenea, în cadrul Raportului procedurii de atribuire nr. 4919/04.08.2020 (depus la dosarul cauzei și de către contestatoare), la punctul 3.2.2 Evaluarea propunerilor tehnice, Comisia de evaluare a menționat următoarele informații: „Propunerile tehnice au fost evaluate de comisia de evaluare în raport cu cerințele minime din Caietul de sarcini pe baza informațiilor prezentate în propunerea tehnică, iar rezultatul evaluării se regăsește în procesul-verbal nr. 6544/05.11.2019 care este parte a dosarului achiziției. (...) În urma evaluării propunerilor tehnice au fost declarate inacceptabile/neconforme/neadecvate de către comisia de evaluare ofertele depuse de următorii ofertanți: Nr. crt . Ofertant Motivele care au stat la baza deciziei 1. Ofertant
Asociere ...SRL – ...SRL – ...SRL. Subcontractare SC ...SRL – SC GENERAL
BIOTECH SRL; Terț susținător SC
CONSORZIO STABILE EBG în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea. nr. 98/2016, oferta depusă a fost declarată inacceptabilă în baza prevederilor art. 134 alin. (6) potrivit dispoziţiilor (1) alineat modificat prin art. V pct. 74 din H.G. nr. 419/2018, în baza prevederilor art. 215, alin. (5) lit. a) din Legea nr.98/2016, coroborat cu art. 133 alin. (1), (2) din HG nr.395/2016, fiind respinsă (...) Motivele pentru care Oferta a fost respinsă ca inacceptabilă sunt: în urma solicitărilor de clarificări din data de 28.11.2019, ofertantul a transmis răspunsuri neconcludente la solicitările de clarificări cu termen de răspuns 29.11.2019. Motivele pentru care oferta a fost respinsă ca neconformă în urma solicitării de clarificări cu nr. 7138/28.11.2019 sunt: (...) 27/44
După emiterea deciziei Curții de Apel București, autoritatea contractantă a întocmit Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020, în care a menționat motivele pentru care oferta contestatoarei a fost respinsă în etapa de evaluare tehnică. Analizând raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020 și punctul de vedere formulat de autoritatea contractantă în legătură cu prezenta contestație, Consiliul reține următoarele motive de respingere a ofertei contestatoarei: I. Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020 „la solicitarea de clarificări privind includerea firmei SC ...SRL în documentația propunerii tehnice, ofertantul a motivat-o ca fiind o eroare materială. Comisia de evaluare a concluzionat că nu poate accepta motivația având în vedere că acea firmă nu depusese documente de calificare în procedură, ceea ce dovedește că au folosit-o dintr-o altă documentație.” Punctul de vedere nr. 5285/24.08.2020 „SC ...SRL, nu face parte din asocierea ...- ...- ...și nu au depus documente de calificare în cadrul procedurii.” Referitor la acest motiv de respingere Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 7138/28.11.2019 autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei: „Clarificați «Propunerea tehnică SC ...SRL» de la pagina 45”, la care contestatorul a răspuns: „Atașăm îndreptarea erorii materiale Nota: A se înlocui cu pagina 58 a fișierului «Propunere Tehnică Proiectare» Nota: A se înlocui cu pagina 56 a fișierului «Propunere Tehnică Proiectare».” La această solicitare de clarificare contestatorul a răspuns prin îndreptarea erorii materiale de la pagina 45, respectiv a indicat „Propunere tehnică - S.C. ...S.R.L., S.C. ...S.R.L.”. Prin urmare, a îndreptat eroarea materială, care constă în indicarea greșită a S.C. ...S.R.L. în propunerea tehnică, împrejurare care, potrivit H.G. nr. 395/2016, se încadrează în categoria viciilor de formă. Menţionarea S.C. ...S.R.L. în cuprinsul propunerii tehnice a contestatorului este o eroare materială, respectiva societate nefiind ofertant în procedura de atribuire. Autoritatea contractantă a făcut abstracţie de îndreptarea erorii materiale și a respins, în mod eronat, oferta contestatoarei pentru acest motiv. Decizia autorităţii contractante încalcă prevederile art. 134 alin. (7) lit. a) şi ale art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016. II. Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020 „În cadrul propunerii tehnice ofertantul a scris că în cadrul proiectului nu sunt elemente de instalații electrice. La solicitarea de clarificări a motivat o altă eroare de tehnoredactare. Rămânând un paragraf eronat, Comisia a evaluat răspunsul ca greșeală de tehnoredactare, nu se justifică având 28/44
în vedere importanța acestor categorii de lucrări, mai mult corelând cu lipsa din echipa cheie prezentată a personalului responsabil.” Punctul de vedere nr. 5285/24.08.2020 „greşeala de tehnoredactare nu este justificată, având în vedere importanța acestor categorii de lucrări, mai mult corelând cu lipsa din echipa cheie prezentată de proiectant a personalului responsabil, rezultă că nu a fost luată în considerare la întocmirea ofertei de proiectare.” Referitor la acest motiv de respingere Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 7138/28.11.2019 autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei: «Vă rugăm să precizați cine face proiectarea instalațiilor electrice pentru obiectele din cadrul proiectului (staţie vacuum, staţii de pompare, staţie de epurare), deoarece la pagina 55 menţionaţi că „întreaga activitate de proiectare şi asistenţă tehnică va fi realizată de S.C. ...S.R.L. - nu sunt elemente de instalaţii electrice în acest proiect”», la care contestatorul a răspuns: „Dintr-o regretabilă eroare de tehnoredactare a mai rămas un paragraf eronat. Retransmitem corectat această pagină. Notă: A se înlocui cu pagina 68 a fișierului «Propunere Tehnică Proiectare» Instalațiile electrice vor fi elaborate în colaborare cu subcontractantul ...fiind autorizat ANRE să execute şi să proiecteze linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de până la 20 KV (conform atestat Tarif D1 13240).” Prin răspunsul său la solicitarea de clarificări contestatorul a arătat că şi în acest caz, în ceea ce priveşte menţiunea că nu ar fi elemente de instalaţii electrice în acest proiect, a fost vorba despre o eroare materială de tehnoredactare, pe care a corectat-o prin retransmiterea paginii respective. Aceste informaţii furnizate în cuprinsul răspunsului său la solicitarea de clarificări erau confirmate de alte documente şi informaţii existente iniţial în oferta contestatorului, respectiv mențiunile din art. 3 din Acordul de subcontractare nr. 3002/03.10.2019, potrivit cărora ...fusese declarat ca subcontractant autorizat ANRE să execute şi să proiecteze linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de până la 20 kV (conform atestat Tarif D1 13240) pentru proiectarea şi execuţia acestor tipuri de lucrări/servicii. Retransmiterea paginii şi corectarea erorii materiale nu a reprezentat o completare a ofertei sale, astfel cum eronat apreciază autoritatea contractantă. Din propunerea tehnică reiese că elementele de instalaţii electrice au fost avute în vedere la elaborarea propunerii tehnice şi incluse în mod corespunzător în cuprinsul acesteia. În ceea ce priveşte lipsa personalului responsabil, despre care autoritatea contractantă afirmă în Raportul procedurii nr. 4919/ 04.08.2020, Consiliul constată că în documentaţia de atribuire nu apare obligaţia de a nominaliza experţii cheie. III. Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020 29/44
„În cadrul propunerii ofertantul nu a menționat nimic despre descrierea lucrărilor privind utilitățile necesare obiectivului (alim. cu energie, alim. cu apa, accesul la stația de epurare, sistematizare verticală, imprejmuiri, etc). Răspunsul ofertantului a fost ca informațiile la care autoritatea contractantă face referire nu își găsesc locul ca și cheltuieli. Deși întrebarea de clarificări a fost destul de clară referindu-se la utilitățile din incinta obiectivului, răspunsul face referire la Cap. II din devizul general care nu se licitează, deviz care a fost publicat în documentaţia oferită de autoritatea contractantă și ofertantul a avut acces la el.” Punctul de vedere nr. 5285/24.08.2020 „Deși întrebarea de clarificări este destul de clară referindu-se la utilitățile din incinta obiectivului, răspunsul face referire la Cap. II din Devizul general capitol care nu se licitează.” Referitor la acest motiv de respingere Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 7138/28.11.2019 autoritatea contractantă a solicitat: „La ce pagină din propunerea tehnică se regăsește descrierea lucrărilor privind utilitățile necesare obiectivului de investiție? Alimentarea cu energie electrică, alimentarea cu apă, accesul la stația de epurare, sistematizare verticală, împrejmuiri, etc.”, la care contestatorul a răspuns: „Vă reamintim obiectul contractului. Utilitățile necesare obiectivului de investiție ați ales să nu-și facă obiectul prezentului contract! (...) Informațiile la care faceți referire nu își găsesc locul ca și cheltuieli în aceste linii bugetare pe de o parte, iar pe de altă parte sunt și enumerate în mod greșit/nepotrivit/amestecate. Vă rugăm să ne ajutați să înțelegem ce se dorește a se clarifica!”. Conform art. 134 din H.G. nr. 395/2016: „(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte [...]." (4) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare [...].” Consiliul apreciază că răspunsul la clarificări nu poate fi apreciat ca neconcludent, deoarece solicitarea de clarificări a autorităţii contractante a fost echivocă şi lipsită de claritate, întrucât utilităţile necesare unui obiectiv de investiţii sunt: alimentarea cu energie electrică, alimentarea cu apă şi accesul la staţia de epurare, iar sistematizarea verticală, împrejmuirile, etc. nu pot fi încadrate în categoria „utilităţi”. Conform HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, Anexa 6 Metodologia privind elaborarea devizului general şi a devizului pe obiect din 29.11.2016, CAPITOLUL I Structura devizului general, SECŢIUNEA a 2-a Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii: „Cuprinde cheltuielile aferente lucrărilor pentru asigurarea cu utilităţile necesare a funcţionării obiectivului de investiţie, care se execută pe 30/44
amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului de investiţie, precum şi cheltuielile aferente racordării la reţelele de utilităţi, precum: a) alimentare cu apă; b) canalizare; c) alimentare cu gaze naturale; d) agent termic; e) energie electrică; f) telecomunicaţii; g) drumuri de acces; h) căi ferate industriale; i) alte utilităţi.” Neclaritatea şi echivocul solicitării autorităţii contractante, reclamate chiar de contestatoare prin răspunsul la clarificări, rezultă prin urmare din alăturarea/amestecarea în cuprinsul enumerării ce s-a dorit cu titlu exemplificativ a unor elemente diferite din punctul de vedere al naturii lor tehnice, unele incluse în obiectul contractului, altele nu, folosirea în finalul enumerării a cuvântului „etc.” lăsând deschisă autorităţii contractante o largă marjă de apreciere cu privire la concludenţa/ neconcludenţa răspunsurilor cu privire la solicitarea sa de clarificări. Deşi contestatorul a răspuns solicitării de clarificări a autorităţii contractante, aducându-i la cunoştinţă toate aceste aspecte şi solicitându-i acesteia clarificarea întrebării, autoritatea contractantă nu a revenit cu o nouă solicitare clară și completă, ci a considerat răspunsul ca fiind neconcludent. Se poate observa cu uşurinţă că solicitarea autorităţii contractante este lipsită de transparenţă şi claritate, motiv pentru care contestatorul a cerut lămuriri suplimentare. În situația în care autoritatea contractantă considera necesară clarificarea în continuare a acestui aspect, avea posibilitatea de a solicita noi clarificări, potrivit art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. IV. Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020 „La întrebarea privind lipsa declarației pe propria răspundere cu durata de execuţie a lucrărilor, ofertantul a motivat că nu a găsit un model adecvat și a considerat graficul Gannt ca fiind o declarație. Abia la solicitarea de clarificări confirmă că durata de execuţie este de 44 zile calendaristice. Comisia de evaluare a constatat că în perioada depunerii ofertelor ofertantul nu a solicitat clarificări privind lipsa unui model în răspuns nu clarifică acest aspect, mai mult dorește înlocuirea paginii nr. 45 din propunerea tehnică depusă încălcând prevederile caietului de sarcini și legislația în vigoare. Conform graficului GANTT termenul de finalizare a etapei I este de 180 zile, în alt grafic depus este 33 zile iar în urma solicitării de clarificări spune că termenul este de 44 zile (conform caietului de sarcini termenul pentru prima etapă este de 45 zile).” Punctul de vedere nr. 5285/24.08.2020 „ofertantul recunoaște că nu a depus declaraţia pe propria răspundere, nu a solicitat clarificări în perioada depunerii ofertelor și în răspuns nu 31/44
clarifică acest aspect, mai mult doreşte înlocuirea paginii nr. 45 din propunerea tehnică depusă încălcând prevederile caietului de sarcini și legislația în vigoare. Conform graficului GANTT termenul de finalizare a etapei I este de 180 zile, în alt grafic depus este 33 zile iar în urma solicitării de clarificări spune că termenul este de 44 zile (conform caietului de sarcini termenul pentru prima etapă este de 45 zile).” Referitor la acest motiv de respingere Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 7138/28.11.2019 autoritatea contractantă a solicitat: „Clarificați lipsa declarației pe proprie răspundere cu durata de execuţie a lucrărilor? Clarificați de ce conform graficului anexat la proiectare durata de finalizare a serviciilor de proiectare este de 180 de zile de la ordinul de începere (se regăsește la proiectare componentă 1) în loc de 45 de zile conform caietului de sarcini”, la care contestatorul a răspuns: „Dat fiind faptul că nu am regăsit un model în documentaţia de atribuire a «declarației pe proprie răspundere» la care faceți referire am considerat graficul GANTT ca fiind o «declaratie pe proprie răspundere». Vă confirmăm faptul că durata ETAPEI 1 este de maxim 44 de zile calendaristice (în conformitate cu graficul GANTT). Nota: A se înlocui cu pagina 45 a fișierului «Propunere Tehnica Proiectare» Maxim 44 de zile calendaristice de la ordinul de începere.” Prin răspunsul său la solicitarea de clarificări contestatorul a arătat că documentaţia de atribuire nu conţine un formular standard pentru „declaraţia pe proprie răspundere”, motiv pentru care a considerat că graficul GANTT este o astfel de declaraţie, confirmând totodată că durata etapei de proiectare este de maxim 44 de zile calendaristice. Propunerea unei durate de timp este un angajament, ce a fost asumat de ofertant prin depunerea ofertei. La elaborarea propunerii tehnice contestatorul a avut în vedere, atât cerinţele fişei de date a achiziţiei, Cap IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, în cuprinsul căreia nu se face nicio precizare cu privire la obligativitatea depunerii unei astfel de declaraţii pe propria răspundere. Pe de altă parte, cerințele din Caietul de sarcini, descrise la pagina 8 alin. (A) Prezentare servicii de proiectare, prevăd necesitatea „Precizării duratei de elaborare a proiectului tehnic - declaraţie pe propria răspundere”, însă nu există în documentaţia de atribuire vreun formular obligatoriu pentru „precizarea duratei de elaborare a proiectului tehnic” sau pentru „declaraţia pe propria răspundere”. Contestatorul a depus în cuprinsul propunerii tehnice Graficul GANTT în care a precizat durata de elaborare a propunerii tehnice, ceea ce reprezintă, în fapt, o declarație angajantă a ofertantului ce poate fi asimilată unei declarații pe propria răspundere a duratei de elaborare a proiectului tehnic, termen asumat prin depunerea ofertei în cadrul procedurii de atribuire. Astfel, din moment ce contestatorul a precizat durata de elaborare a proiectului tehnic prin graficul GANTT, este suficient. Acest semn grafic 32/44
(-) nu poate transpune o obligaţie de a depune două documente (cu acelaşi scop) și anume: 1. Precizarea duratei de elaborare a proiectului tehnic și 2. Declaraţie pe propria răspundere, cu atât mai mult cu cât nu a regăsit un model în documentaţia de atribuire a „declaraţiei pe proprie răspundere” ce se referă la termene de prestare. Termenul de 45 de zile, stabilit în caietul de sarcini, este un termen maximal impus prin documentaţia de atribuire pentru serviciile de proiectare (pagina 5 din caietului de sarcini). Prin urmare, atâta timp cât contestatorul a propus prin oferta depusă un termen maximal de 44 de zile pentru această etapă, propunerea contestatorului corespunde cerinţelor documentaţiei de atribuire. În ceea ce priveşte termenul de 180 de zile la care se face referire în Raportul procedurii, ce apăreau în mod eronat în cuprinsul propunerii tehnice la pagina 45 a fişierului „Propunere Tehnica Proiectare", acesta se încadrează în categoria viciilor de formă care nu atrag respingerea ofertei. De altfel, prin răspunsul la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante contestatorul a corectat respectiva eroare materială, confirmând faptul că termenul de execuţie este de 44 de zile, în conformitate cu graficul GANTT depus. Cele 33 de zile, la care autoritatea contractantă face referire, se regăsesc în graficul GANTT, însă sunt zile lucrătoare. Evidenţa acestor argumente izvorăşte din faptul că în cuprinsul graficului GANTT sunt redate următoarele: data de start Wed 05.02.20 (adică miercuri 05.02.2020) şi data de finish (final) Fri 20.03.20 (adică vineri 20.03.2020) astfel încât în respectivul interval sunt 44 de zile calendaristice dintre care 33 de zile sunt lucrătoare. V. Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020 „La întrebarea privind graficul separat pentru serviciile care evidențiază fiecare etapă a proiectării cu resursele folosite și activitatea pentru inginerul de instalații electrice pentru stabilirea cantităților de lucrări (materiale, manoperă, utilaje, echipamente) în vederea realizării instalațiilor electrice aferente obiectivului de investiții, ofertantul a răspuns că în grafic sunt evidențiate fiecare etapă de proiectare iar experţii cheie sunt esențiali iar partea de instalații electrice atât pe proiectare cât și pe executare sunt elaborate de subcontractantul SC .... Comisia constată că în oferta tehnică pentru proiectare nu există nicio referire la proiectantul de instalații electrice a personalului cheie, mai mult subcontractantul SC ...nu este menționat în liste pentru elaborarea documentației tehnice faza PT+DTAC+DE.” Procesul-verbal nr. 6544/05.11.2019 „Prin răspunsul oferit comisia de evaluare accepta răspunsul. Cerinţa minima îndeplinita”. Punctul de vedere nr. 5285/24.08.2020 „în oferta tehnică pentru proiectare nu există nici o referire la proiectantul de instalații electrice a personalului cheie, mai mult 33/44
subcontractantul SC ...nu este menționat în liste pentru elaborarea documentației tehnice faza PT+DTAC+DE.” Referitor la acest motiv de respingere Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 7138/28.11.2019 autoritatea contractantă a solicitat: „Unde este graficul separat pentru serviciile care evidenţiază fiecare etapă a proiectării cu resursele folosite? Vă rugăm clarificați activitatea pentru inginerul de instalaţii electrice pentru stabilirea cantităților de lucrări (materiale, manoperă, utilaje, echipamente) în vederea realizării instalaţiilor electrice aferente obiectivului de investiţii”, la care contestatorul a răspuns: „În graficul Gantt sunt evidențiate pe fiecare etapă de proiectare resursele folosite. Fiind o prestație intelectuală resursa umană (experţii cheie) sunt resursele esențiale. Așa cum se bine înțelege partea de instalații electrice atât pe proiectare cât și pe execuție vor fi elaborate/executate în colaborare cu subcontractantul .... ...fiind autorizat ANRE să execute și să proiecteze linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de până la 20 kV (conform atestat Tarif Dl 13240). Inginerul nostru va fi coordonat (din punct de vedere al legislaţiei specifice ANRE) de ...(subcontractant) inclusiv la elaborarea listelor de cantități ce pot include : materiale, manoperă, utilaje, echipamente.” Prin răspunsul său la solicitarea de clarificări contestatorul a indicat că în graficul GANTT depus odată cu oferta au fost evidenţiate, pentru fiecare etapă de proiectare, resursele folosite, fiind vorba preponderent de resurse umane (prestaţie intelectuală). În ceea ce priveşte partea de instalaţii electrice, atât în ceea ce priveşte proiectarea, cât şi execuţia, contestatorul a menţionat că acestea vor fi elaborate/executate de subcontractantul .... Acest fapt rezultă și din Acordul de subcontractare nr. 3002/03.10.2019, încheiat între ...SRL şi ...atât pentru servicii de proiectare, cât şi pentru lucrări de instalaţii electrice. În Procesul-verbal nr. 6544/05.11.2019 s-a menționat că cerința este îndeplinită. În ceea ce priveşte susţinerile autorităţii contractante referitoare la nemenţionarea în liste a subcontractantului ...SRL pentru elaborarea documentaţiei tehnice, Consiliul reține că ...SRL nu este subcontractantul lui S.C. ...S.R.L. (membrul asocierii însărcinat cu întocmirea documentaţiei de proiectare), aşa cum consideră autoritatea contractantă. Dat fiind faptul că ...este autorizat ANRE să execute şi să proiecteze linii electrice, aeriene sau subterane, cu tensiuni nominale de până la 20 kV (conform atestat Tarif D1 13240), așa cum rezultă din constatarea CNSC, inginerul proiectant va fi coordonat de ... (subcontractant al SC ...SRL- lider de asociere), inclusiv la elaborarea listelor de cantităţi ce pot include materiale, manopera, utilaje, echipamente. Nefiind subcontractantul lui S.C. ...S.R.L., ...nu a fost menţionat în listele pentru elaborarea documentaţiei. 34/44
Dacă autoritatea contractantă avea nelămuriri, avea posibilitatea legală de a solicita contestatorului clarificări suplimentare. În documentaţia de atribuire nu apare o obligaţie a ofertanţilor de a nominaliza experţii cheie (nume, prenume, diplome etc.), așa cum Consiliul a mai arătat anterior. VI. Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020 „La întrebarea privind la care din obiectele proiectului este necesar un arhitect cu drept de semnătură ce realizează designul special pentru lucrări de mobilier și amenajări interioare, ofertantul a răspuns neconcludent precizând că stația de vacuum este o veritabilă construcție ce necesită amenajări interioare complexe. Prin răspunsul oferit comisia constată că nu răspunde solicitării de clarificări, deoarece întrebarea se referă nu la dreptul de semnătură al arhitectului ci la faptul că în cadrul proiectului a fost desemnat să realizeze categorii de lucrări-complex de mobilier și amenajări interioare care nu au legătură cu obiectul licitației și nu pot fi considerate necesare pentru construcția stației de vacuum și stației de epurare. Verificarea proiectului la exigența C D nu o face un arhitect cu drept de semnătură ci un verificator care a dobândit dreptul de verificare MPAT. Din câte știm STAȚIILE DE VACUUM din documentaţie - este o construcție supraterană - ce adăpostește pompele de vid - instalațiile hidraulice, electrice aferente și sistemul de comanda și control automata deci nu este nevoie de un arhitect cu drept de semnătură ce realizează designul special pentru lucrări de mobilier și amenajări interioare.” Punctul de vedere nr. 5285/24.08.2020 „ofertantul prin răspunsul transmis dovedește că nu răspunde solicitării de clarificări, deoarece întrebarea se referă nu la dreptul de semnătură al arhitectului ci la faptul că în cadrul proiectului a fost desemnat să realizeze categorii de lucrări-complex de mobilier și amenajării interioare care nu au legătură cu obiectul licitației și nu pot fi considerate necesare pentru construcția stației de vacuum și stației de epurare. Verificarea proiectului la exigența C D nu o face un arhitect cu drept de semnătură ci un verificator care a dobândit dreptul de verificare MPAT. Răspunsul ofertantului dovedește încă o dată nerespectarea documentației precum și prevederile HG 395/2016.” Referitor la acest motiv de respingere Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 7138/28.11.2019 autoritatea contractantă a solicitat: «Vă rugăm să clarificați la care din obiectele proiectului „Arhitectul cu drept de semnătură - realizează designul special pentru lucrări complexe de mobilier şi amenajări interioare”», la care contestatorul a răspuns: „Din înțelegerea proiectului al cărui beneficiar sunteți și pe care suntem conştienţi că îl cunoașteți foarte bine, se dezvoltă construcții atât subterane cât și supraterane ce adăpostesc în mare parte echipamente specifice lucrărilor hidroedilitare. Aceste construcții cum ar fi spre exemplu STAȚIA DE VACUUM ce este o veritabilă construcție supraterană având suprafața construită Sc = 5.69 x 3.00 m = 17.07 mp 35/44
ce este obligatoriu a fi proiectată de un arhitect cu drept de semnătură pentru a putea obţine autorizaţia de construire cu respectarea legii. Din acest motiv s-a propus și verificarea proiectului la exigența C D. Astfel, acest subiect tratat altfel nu este corect, deoarece aceste competențe profesionale pe teritoriul României le are numai un arhitect cu drept de semnătură!”. Răspunzând la această solicitare de clarificare contestatorul a arătat că necesitatea unui arhitect cu drept de semnătură este impusă de proiectarea şi autorizarea staţiei de vacuum, o veritabilă construcţie supraterană ce trebuie obligatoriu proiectată de un astfel de arhitect, pentru a se putea obţine autorizaţia de construire cu respectarea legii. Contestatorul susține că orice construcţie trebuie obligatoriu să fie proiectată de un arhitect cu drept de semnătură, deoarece: «Arhitectul (cu drept de semnătură) în cazul proiectului actual are rolul de a dezvolta din punct de vedere arhitectural construcţiile subterane şi supraterane, inclusiv cu privire la lucrările complexe de amenajări interioare pe care le presupun diversele componente ale staţiei de epurare ce face obiectul procedurii de atribuire. Aşa cum am explicat şi prin răspunsul la solicitarea de clarificări a subscrisei, pentru a ilustra necesitatea cooptării unui astfel de arhitect, am dat ca exemplu staţia de vacuum - o veritabilă construcţie supraterană având suprafaţa construită Sc = 5.69 x 3.00 m = 17.07 mp ce adăposteşte printre altele 3 pompe rotative pe care le vom denumi generic „mari". Faptul că în staţia de vacuum se impune montarea acestor 3 pompe (ca rezultat al calculelor hidraulice pe care le dezvoltă inginerul de instalaţii), amplasarea pompelor în interiorul construcţiei se face de către arhitect (urmând ca inginerul de instalaţii să-şi detalieze racordurile, traseele etc) pentru a se asigura că cel puţin următoarele condiţii vor fi îndeplinite: 1. Pompele să înceapă în cladirea propusă şi să fie îndeplinite cerinţele de siguranţă în exploatare (poate dimensiunile propuse la faza SF și anume Sc = 5.69 x 3.00 m = 17.07 mp sunt prea mari sau poate sunt prea mici); 2. Dacă spre exemplu aceste 3 pompe „mari" necesită a fi schimbate şi încap pe o uşă tehnologică standard propusa prin proiectul iniţial (aşa cum au fost şi montate) dar sunt foarte grele, cu siguranţă arhitectul va propune variante autorităţii contractante, urmând ca acesta să decidă ce soluţie preferă în exploatare: (i) acces cu liza transportoare (în acest caz poate o uşă folosită în prima fază de către constructor este prea mică, beneficiarul neavând aceleaşi posibilităţi tehnice), (ii) acces cu utilaje mici, poduri rulante, scripeţi (în acest caz construcţia ar trebui prevăzută cu puncte de agăţare rezistente, sau poate manipularea ar trebui efectuată cu muncitori necalificaţi, etc). 3. Aceste 3 pompe rotative pe care le vom denumi generic cel puţin „mari" se vor conecta la un tablou electric. Perimetrul zonei de amplasare al tabloului electric se va contura pe pardoseală prin proiectul de arhitectură de către arhitect (cu drept de semnătură) detalii cu zona şi specificul vopselurilor/materialului propus mediului în care se aplică (la 36/44
distanţa de siguranţă calculată de inginerul de instalaţii). Această zonă de protecţie la „arc electric" de care vor ţine cont cei ce intra în interiorul construcţiei dar nu au echipamente de protecţie adecvate. Toate aceste detalii reprezintă
lucrări complexe de mobilier si amenajari interioare. Mobilier şi amenajari interioare nu înseamnă numai amplasarea de paturi, birouri, scaune, dulapuri, etc., astfel cum în mod greşit îşi imaginează autoritatea contractantă. Când în discuţie sunt lucrări tehnologice, mobilarea şi amenajarea interioară se face cu echipamente tehnologice.» Consiliul consideră că elaborarea ofertei este atribuitul ofertantului, astfel că, în lipsa unor restricții impuse cu privire la aspectul în discuție nu i se poate reproșa ofertantului folosirea în îndeplinirea contractului a expertului „arhitect”. VII. Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020 „În documentație ofertantul precizează că la secţiunea proiectare va ataşa planşe cum sunt (plan de încadrare, plan de situație, profile longitudinale, profile transversale tip și detalii de execuție). În ciuda faptului că în documentație autoritatea nu a solicitat aceste planșe, ofertantul din exces de zel a trecut aceste planşe ca fiind parte din documentaţie. La solicitarea de clarificării adresată de autoritatea contractantă a răspuns că din lipsa timpului nu au reuşit să respecte ceea ce au prezentat în oferta eliminând paragraful cu pricina.” Punctul de vedere nr. 5285/24.08.2020 „lipsesc documente din propunerea tehnică invocând lipsa timpului în elaborarea acestora ceea ce dovedește superficialitatea în elaborarea ofertei și nerespectarea cerinţelor caietului de sarcini. Ofertantul solicită înlocuirea paginilor din oferta tehnică din SEAP cu alte pagini cu un alt conținut ceea ce dovedește că oferta este incompletă și nu respectă cerinţele documentaţiei.” Referitor la acest motiv de respingere Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 7138/28.11.2019 autoritatea contractantă a solicitat: „Unde sunt următoarele documente pe care spuneţi că le anexaţi la secţiunea Proiectare (plan de încadrare, plan de situaţie, profile longitudinale, profile transversale tip şi detalii de execuţie)”, la care contestatorul a răspuns: „Se elimină acest paragraf! Din motive de timp nu am mai reușit să le mai elaborăm la nivel de prezentare deși am depus eforturi considerabile. Nota: A se înlocui cu pagina 28 a fișierului Propunere Tehnică Proiectare.” Și în acest caz a fost vorba despre o eroare materială de tehnoredactare, pe care contestatorul a corectat-o menţionând că paragraful respectiv se elimină din cuprinsul ofertei tehnice. În fişierul „Propunere tehnică proiectare” figura şi secţiunea Proiectare (plan de încadrare, plan de situaţie, profile longitudinale etc.), secţiune care, dintr-o simplă eroare materială, nu a fost înlăturată din cuprinsul 37/44
versiunii finale a ofertei tehnice depuse în procedura de atribuire ce face obiectul prezentei contestaţii. Important de reţinut este că prin documentaţia de atribuire nu s-a solicitat prezentarea unui plan de încadrare, plan de situaţie, profile longitudinale, profile transversale tip şi detalii de execuţie. Drept urmare, menţiunea respectivă era o simplă eroare materială fără legătură cu procedura de achiziţie. În mod eronat, autoritatea contractantă a considerat că prezenţa în oferta tehnică a contestatorului a unei menţiuni referitoare la anexarea unor documente nesolicitate prin documentaţia de atribuire (fără ca aceste documente să fi fost anexate) ar reprezenta un motiv de neconformitate a ofertei. VIII. Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020 „În cadrul aceleiași solicitări de clarificări autoritatea contractantă i-a cerut să precizeze la ce pagină din propunerea tehnică serviciile de asistență tehnică se desfășoară pe perioada de 36 de luni conform Caietului de Sarcini. La această solicitare ofertantul răspunde că serviciile de asistență se desfășoară pe toată perioada de execuție a lucrărilor, termen care este de 18 luni cu precizarea că termenul de 36 de luni ar fi pentru urmărirea în timp a lucrării. Conform caietului de sarcini autoritatea contractantă solicită ofertanților să acorde asistență tehnică pe toată perioada de garanție a lucrărilor de 36 luni, ofertantul a ales să răspundă ironic referindu-se la un cu totul alt subiect- comportarea în timp.” Punctul de vedere nr. 5285/24.08.2020 „răspunsul nu corespunde solicitării din caietul de sarcini, prin care autoritatea contractantă solicită ofertantului să acorde asistență tehnică pe toată perioada de garanţie a lucrărilor de 36 luni, ofertantul a ales să răspundă ironic referindu-se la un cu totul alt subiect: comportarea în timp. În fapt autoritatea contractantă așa cum a precizat în caietul de sarcini dorește servicii de asistență tehnică pe toata perioada de 36 luni, deoarece în această perioadă având în vedere asocierea cu antreprenorul (SC MEGA EDIL), ofertantul (contestatarul) la apariția unor neconformități la solicitarea Autorității contractante trebuie să dea soluții de remediere fiind responsabil ca și antreprenorul general în perioada de garanție.” Referitor la acest motiv de respingere Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 7138/28.11.2019 autoritatea contractantă a solicitat: „Vă rugăm să precizaţi la care pagină a propunerii tehnice, serviciile de asistenţă tehnică se desfășoară pe perioada de 36 de luni de la data recepției la terminarea lucrărilor (conf. CS)”, la care contestatorul a răspuns: „Serviciile de asistență tehnică se desfășoară pe toată perioada de execuție a lucrărilor inclusiv participarea la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către ISC - Pe întreaga perioadă de Execuție! Termenul de 36 de luni din caietul de sarcini se referă la garanția acordată lucrării. 38/44
Dacă vă referiți la urmărirea comportării în timp a construcției această activitate se desfășoară pe o perioadă mult mai îndelungată de 36 de luni, și este o obligație legislativă!” În caietul de sarcini (pagina 3 - secţiunea 2. Asistenţa tehnică din partea proiectantului pe perioada implementării proiectului), se precizează: „La recepţiile care se vor efectua, proiectantul are obligaţia de a respecta prevederile legale în vigoare referitoare la atribuţiile care-i revin, să întocmească referatul proiectantului la terminarea lucrărilor, precum şi instrucțiuni de exploatare, iar pe perioada de până la recepţia finală a lucrărilor să asiste autoritatea contractantă
în urmărirea comportării construcţiei în timp.” Prin urmare, în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini, răspunsul contestatorului la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante a făcut, în mod corect, referire la urmărirea comportării construcţiei în timp. Urmărirea comportării în timp a construcţiei se desfăşoară pe o perioadă mai îndelungată, de 36 de luni, şi este o obligaţie care rezultă din următoarele prevederi legale: Regulamentul privind urmărirea comportării în exploatare, intervenţiile în timp şi postutilizarea construcţiilor din 21.11.1997; Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii: Art. 9 - „Sistemul calităţii în construcţii se compune din [...]: j) urmărirea comportării în exploatare şi intervenţii la construcţiile existente, precum şi postutilizarea construcţiilor”; Art. 18. - „(1) Urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor se face pe toată durata de existenţă a acestora şi cuprinde ansamblul de activităţi privind examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare şi măsurare specifice, în scopul menţinerii cerinţelor fundamentale”; Art. 23 - „Proiectanţii de construcţii răspund de îndeplinirea următoarelor obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor [...]: d) elaborarea caietelor de sarcini, a instrucţiunilor tehnice privind execuţia lucrărilor, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile, precum şi, după caz, a proiectelor de urmărire privind comportarea în timp a construcţiilor. Documentaţia privind postutilizarea construcţiilor se efectuează numai la solicitarea proprietarului”; Art. 36 - „în sensul prezentei legi constituie contravenţie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să constituie infracţiuni şi se sancţionează cu amendă, astfel [...]: II. [...] f) neexecutarea obligaţiilor privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor de complexitate şi importanţă deosebită, referitoare la cerinţa fundamentală rezistenţă mecanică şi stabilitate [...]. h) neexecutarea obligaţiilor privind urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor, şi neexecutarea, în condiţiile legii, a lucrărilor de de reparaţii şi de consolidări.” Potrivit caietului de sarcini (paginile 5-6) au fost stabilite şi următoarele cerinţe: 39/44
„Termen de prestare servicii: maxim 45 zile de semnarea contractului pentru serviciile de proiectare şi pe tot parcursul execuţiei lucrărilor pentru serviciile de asistenţă tehnică. Termen de execuţie lucrări: maxim 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Termen de garanţie tehnică lucrări: minim 36 luni.” Contrar susţinerilor autorităţii contractante, nu există vreo cerinţă în documentaţia de atribuire referitoare la asigurarea serviciilor de asistenţă tehnică pe o perioadă de 36 de luni de la data recepţiei la terminarea lucrărilor, ci la asigurarea serviciilor de asistenţă tehnică „pe tot parcursul executării lucrărilor”, termenul de 36 de luni fiind stabilit pentru „garanţia tehnică a lucrărilor”. Solicitarea de clarificări a autorităţii contractante a avut în vedere îndeplinirea unei cerinţe care nu există în documentaţia de atribuire, încălcând prevederilor art. 134 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016. Propunerea tehnică a contestatorului prevede următoarele: „Activitatea de asistenţă tehnică se va desfăşura pe parcursul execuţiei lucrărilor, începând de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, până la aprobarea de către conducătorul AC a recepţiei la terminarea lucrărilor, precum si pe perioada iniţierii procedurii de recepţie finală ca urmare a expirării garanţiei tehnice a lucrărilor executate în baza proiectului tehnic elaborat de viitorul contractant" (pagina 28).” Autoritatea contractantă avea obligaţia ca în evaluarea ofertelor şi a răspunsurilor la solicitările de clarificări să se raporteze la cerinţele clare prevăzute în propria documentaţie de atribuire. Răspunsul contestatorului la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante a fost unul concludent, serviciile de asistenţă tehnică urmând a se desfăşura pe toată perioada de execuţie a lucrărilor, inclusiv pe durata fazelor incluse în programul de control al lucrărilor de execuţie avizat de către ISC. IX. Raportul procedurii nr. 4919/04.08.2020 „Vă rugăm să clarificați de ce pentru activitățile prezentate la pag. 50- 51-52 la punctul c) și d) sunt aceleași activități ale şefului de proiect și la c) nu se face referire la toți membrii echipei de proiectare? La această întrebare ofertantul a răspuns evaziv că ambele puncte vizează o activitate de coordonare și interacţiune în cadrul echipei de proiect. Considerăm că modul de prezentare a ofertei tehnice a fost parcurs corect însă vă asigurăm că nu este limitativ. Răspunsul oferit nu răspunde la întrebarea autorității și nu clarifică lipsa activităților pentru managerul de proiectare este membru important în cadrul proiectului.” Procesul-verbal nr. 6544/05.11.2019 „Răspunsul nu clarifică lipsa activităților pentru managerul de proiect care este un membru important în cadrul îndeplinirii contractului de achiziție”. Punctul de vedere nr. 5285/24.08.2020 Nu face nicio precizare referitoare la acest motiv de respingere. Referitor la acest motiv de respingere Consiliul reține următoarele: Prin adresa nr. 7138/28.11.2019 autoritatea contractantă a solicitat: 40/44
„Vă rugăm să clarificați de ce pentru activitățile prezentate la pag. 50- 51-52 la punctul c) și d) sunt aceleași activități ale șefului de proiect și la c) nu se face referire la toți membrii echipei de proiectare?”, la care contestatorul a răspuns: „deoarece ambele puncte vizează o activitate de coordonare și interacțiune în cadrul echipei de proiect. Considerăm că modul de prezentare a ofertei tehnice că a fost parcurs corect însă vă asigurăm că nu este limitativ.” Prin răspunsul său la solicitarea de clarificări contestatorul a indicat că la ambele puncte c) şi d) este descris modul de coordonare şi interacţiune în cadrul echipei de proiect, în conformitate cu cerinţele documentaţiei de atribuire. Analizând motivul de respingere, respectiv ofertantul „nu a clarificat lipsa activității pentru managerul de proiectare”, în raport de solicitarea de clarificări a autorității contractante, Consiliul apreciază că din modul de redactare al solicitării de clarificări, nu reiese, în niciun caz, că scopul urmărit de comisia de evaluare ar fi clarificarea pretinsei lipse, din propunerea tehnică a contestatorului, a activităţilor pentru managerul de proiectare. În mod evident răspunsul contestatorului la solicitarea de clarificări a autorităţii contractante nu poate fi considerat neconcludent prin raportare la o întrebare pe care autoritatea contractantă nu a adresat-o, dovedindu-se ambiguitatea şi echivocul solicitării de clarificări. În situaţia în care comisia de evaluare a urmărit un alt scop prin solicitarea de clarificări, altul decât cel declarat în cuprinsul solicitării, avea obligația de a reveni cu o nouă solicitare de clarificări în acest sens. X. Motivul de respingere privind vizitarea amplasamentului nu este întemeiat având în vedere următoarele considerente ale Deciziei, definitivă, a Curții de Apel București, respectiv: «Procedând la analiza motivului de respingere a ofertei contestatoarei reţinut de către membrii Comisiei de evaluare referitor la nerespectarea procedurii inclusă de către autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini cu privire la vizitarea amplasamentului, în mod greşit Consiliul a apreciat ca este întemeiat. Contrar opiniei CNSC, pretinsa nevizitare a amplasamentului de către petentă nu putea conduce la declararea ofertei ca neconformă, vizitarea amplasamentului nefiind un criteriu de calificare si selecţie conform dispoziţiilor incidente ale legislaţiei achiziţiilor publice. Trebuie subliniat că potrivit prevederilor Secţiunii IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date a achiziţiei: «Ofertantul poate să viziteze amplasamentul pentru a obţine datele necesare pentru elaborarea ofertei, împreună cu o persoană desemnată din partea Autorităţii Contractante. Planificarea vizitei se va face la tel: +40 243242058, e-mail:primariascinteia@yahoo.com. Potenţialii ofertanţi care intenţionează să viziteze amplasamentul, trebuie să înştiinţeze autoritatea contractantă cu cel puţin 2 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru vizita amplasamentului. Participanţii la vizita 41/44
amplasamentelor îşi vor asigura mijloacele de transport în vederea efectuării vizitei.» Prin urmare ofertantul avea posibilitatea (iar NU obligaţia) de a vizita amplasamentul în situaţia în care considera că ar fi avut nevoie de informaţii suplimentare pentru întocmirea ofertei. Astfel cum rezultă din punctele de vedere ale autorităţii contractante, depuse pe parcursul soluţionării contestaţiilor succesive, aceasta nu a contestat niciun moment că vizitarea amplasamentului de către aceasta a avut loc efectiv. Mai mult decât atât, prin raportare la dispoziţiile incidente ale legislaţiei achiziţiilor publice, vizitarea amplasamentului nu constituie un criteriu de selecţie şi/sau calificare, astfel încât o eventuală nevizitare a amplasamentului înainte de depunerea ofertei nu poate atrage neconformitatea acesteia. În acest sens, conform prevederilor art. 30 din H.G. nr. 395/2016 [...]: „(2) Autoritatea contractantă stabileşte criterii de selecţie în cadrul documentaţiei de atribuire atunci când aplică în cadrul procedurii de atribuire etapa de selecţie a candidaţilor şi trebuie să se raporteze la criteriile de calificare stabilite prin documentara de atribuire. (3) Criteriile de selecţie pot privi numai situaţia economică si financiară si/sau capacitatea tehnică si profesionala şi trebuie să se raporteze la criterii de calificare ce au fost stabilite de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire. (4) Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă sunt incluse în anunţul de participare/simplificat/de concurs. [...]. (6) Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă şi care nu sunt prevăzute în anunţul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise.” Vizitarea amplasamentului nu priveşte nici situaţia economică şi financiară, şi nici capacitatea tehnică şi profesională a ofertantului. Scopul vizitării amplasamentului, şi anume colectarea informaţiilor necesare elaborării unei oferte conforme şi complete a fost atins prin vizitarea amplasamentului de către aceasta. În acest context, atâta timp cât petentă a depus o ofertă conformă şi completă în cadrul procedurii, apare ca fiind irelevant dacă amplasamentul a fost vizitat cu o zi sau cu 5 zile înainte de depunerea ofertei, sau dacă această vizită a avut loc în prezenţa unui reprezentant al autorităţii contractante sau nu. O respingere a ofertei pentru că amplasamentul a fost vizitat cu o zi înainte de depunerea ofertei şi nu cu 5 zile înainte de respectivul moment este în mod evident exagerată şi disproporţionată faţă de scopul urmărit de autoritate prin includerea în Fişa de date a achiziţiei a posibilităţii ofertanţilor de a vizita amplasamentul în vederea colectării informaţilor necesare elaborării ofertei, respectiv faţă de scopul urmărit prin încheierea contractului de achiziţie publică, şi anume proiectare şi execuţie pentru obiectivul de investiţii „Canalizare menajeră şi staţie de epurare în comuna Scânteia, judeţul Ialomiţa." 42/44
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, legislaţia achiziţiilor publice este guvernată, printre altele, şi de principiul proporţionalităţii. Ca expresie a priorităţii principiului proporţionalităţii, actele instituţiilor publice trebuie să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curţii din 5 mai 1998, National Farmers' Union şi alţii, C-157/96, pct. 60), şi anume acela de a asigura o competiţie adecvată în cadrul procedurii. Aşadar, în baza rolului activ ce revine comisiei în procesul de evaluare a ofertelor, aceasta avea obligaţia de a lua în considerare elementele relevante în legătură cu oferta depusă, iar nu să ia măsura total disproporţionată a respingerii ofertei ca neconforme şi inacceptabile în baza motivului că amplasamentul a fost vizitat de petentă cu o zi înainte de depunerea ofertei şi nu cu 5 zile înainte de respectivul moment». În continuare, Consiliul procedează la analiza singurei critici formulate de contestatoare cu privire la oferta asocierii ... SRL – ... SRL – ... SRL, declarată câștigătoare, critică formulată și în contestația ce a făcut obiectul dosarului nr. 555/2020. Urmare soluționării acestui dosar, referitor la această critică, în decizia nr. 771/C5/555 din 12.05.2020, Consiliul a reținut faptul că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele exprimate la pag. 33- 38 ale acelei decizii. Această decizie a fost atacată cu plângere de către – ...SRL la Curtea de Apel București, sens în care s-a constituit Dosarul nr. 2482/2/2020, iar instanța, prin Decizia nr. 1327/2020 din 24.07.2020, a admis plângerea, în ceea ce privește constatările CNSC cu privire la oferta contestatoarei, menținând decizia CNSC cu privire la oferta câștigătoare. Decizia precitată a Curţii de Apel București, este definitivă, cele statuate în dispozitivul şi cuprinsul motivării ei beneficiind de autoritate de lucru judecat, conform dispozițiilor art. 430 alin. (2) C.proc.civ. care stipulează următoarele: „Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”. În atari condiţii, părţile din cauza judecată de instanţă, sunt obligate să respecte întocmai decizia pronunţată, noul rezultat al procedurii fiind stabilit de către autoritatea contractantă în baza unei decizii a Curţii de Apel București, în speță, considerentele CNSC privind criticile referitoare la oferta câștigătoare dobândind autoritate de lucru judecat. În consecință, operând autoritatea de lucru judecat, nu se mai pot repune în discuție cele statuate de CNSC cu privire la oferta ... S.R.L., astfel, Consiliu nu poate infirma cele stabilite anterior. În consecință, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliu va admite, în parte, contestația formulată de 43/44
asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL, în contradictoriu cu ... și va anula raportul procedurii de atribuire nr. 4919/04.08.2020 și actele subsecvente acestuia și va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea acestei decizii, să reevalueze oferta contestatorului, conform celor reținute în motivare. În baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliu va respinge capătul de cerere privind reevaluarea ofertei câștigătoare, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea formulată de asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL, prin ...SRL privind suspendarea soluționării contestației. Admite, în parte, contestația formulată de asocierea ...SRL – ...SRL – ...SRL, în contradictoriu cu .... Anulează raportul procedurii de atribuire nr. 4919/04.08.2020 și actele subsecvente acestuia și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea acestei decizii, să reevalueze oferta contestatorului, conform celor reținute în motivare. Respinge capătul de cerere privind reevaluarea ofertei câștigătoare, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 45 pagini. 44/44
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.