AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1398/2020

PRIMA FOREST SRL în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI BUZAU

Decizia CNSC nr. 1398/C11/1581 din 12.08.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1398/C11/1581 din 12.08.2020

Data din document
2020-08-12
Complet
C11

Obiectul procedurii

având ca obiect ”Lemn de foc”, s-a solicitat Consiliului anularea procesului verbal nr. 349906/22.07.2020. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, pentru neconstituirea cauțiunii, contestația PRIMA FOREST SRL, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BUZĂU. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, pentru neconstituirea cauțiunii, contestația PRIMA FOREST SRL, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BUZĂU. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura simplificată, desfășurată online, a fost inițiată de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ....., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Lemn de foc”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare .....din 06.07.2020, valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit fiind de 208.625,10 lei, fără TVA. Preliminar, Consiliul constată că, raportat la valoarea estimată a contractului ce face obiectul contestației, în cauză, sunt incidente prevederile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016: Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractu…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1398/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 31275Data înregistrării: 2020-08-03
ContestatorPRIMA FOREST SRL
Autoritate contractantăINSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI BUZAU

2020_1398_2020_Decizie_1398.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.030 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1398/C11/1581 Data: 12.08.2020 Prin contestația nr. 35/29.07.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 31275/03.08.2020, PRIMA FOREST SRL, cu sediul în Dedulești, nr. 490, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J10/926/2005, având CUI RO 17834612, reprezentată legal prin Dragomir Nicu Ionel, în calitate de administrator, împotriva procesului verbal nr. 349906/22.07.2020, emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BUZĂU, cu sediul în Buzău, str. Chiristigii nr. 8-10, județul Buzău, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, desfășurată online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect ”Lemn de foc”, s-a solicitat Consiliului anularea procesului verbal nr. 349906/22.07.2020. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, pentru neconstituirea cauțiunii, contestația PRIMA FOREST SRL, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BUZĂU. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.

§ 2

2/2

Motivare · BO2020_12824

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.842 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1398/C11/1581 Data: 12.08.2020 Prin contestația nr. 35/29.07.2020, înregistrată la Consiliul Național

§ 2

de

§ 3

Soluționare

§ 4

a

§ 5

Contestațiilor

§ 6

cu

§ 7

nr. 31275/03.08.2020, .....SRL, cu sediul în ....., în calitate de administrator, împotriva procesului verbal nr. 349906/22.07.2020, emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ....., cu sediul în ....., str. ....., județul ....., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, desfășurată online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect ”Lemn de foc”, s-a solicitat Consiliului anularea procesului verbal nr. 349906/22.07.2020. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația depusă, .....SRL critică procesul verbal nr. 349906/22.07.2020, prin care autoritatea contractantă a modificat procesul verbal din data de 20.07.2020, introducând în cadrul procedurii de atribuire doi ofertanți cu privire la care constatase inițial că nu au depus DUAE. Prin adresa nr. 31902/1581/C11/05.08.2020, Consiliul solicită contestatoarei depunerea cauțiunii în conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, aceasta a răspuns prin emailul cu nr. 32986/11.08.2020 de înregistrare la CNSC, conform căruia nu intenționează să depună cauțiune. Prin adresa nr. 350203/06.08.2020, înregistrată la CNSC cu nr. 32819/10.08.2020,autoritatea contractantă a transmis dosarul achiziției și punctul de vedere cu privire la contestația .....SRL, în care susține că a constatat ulterior publicării primului proces verbal că cei 2 ofertanți au depus DUAE în termen.

§ 8

Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura simplificată, desfășurată online, a fost inițiată de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ....., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Lemn de foc”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare .....din 06.07.2020, valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit fiind de 208.625,10 lei, fără TVA. Preliminar, Consiliul constată că, raportat la valoarea estimată a contractului ce face obiectul contestației, în cauză, sunt incidente prevederile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016: Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b). Consiliul reține că .....SRL nu a depus în termenul stabilit cauțiunea, deși i-a fost adusă la cunoștință această obligație prin adresa nr. 31901/1565/C11/05.08.2020, transmis prin email și prin fax, confirmat de primire. În aceste condiții, Consiliul constată că .....SRL nu a respectat prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, la dosarul cauzei neexistând o dovadă privind constituirea cauțiunii. În aceste condiții, contestația sa nu poate fi soluționată, iar în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (6), coroborate cu prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge contestația formulată de .....SRL, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ....., pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului contestației. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării 2/3

§ 9

la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, pentru neconstituirea cauțiunii, contestația .....SRL, în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN ...... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 3(trei) pagini. 3/3

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.