Decizie 1056/2020
Decizie CNSC2020_1056_2020_Decizie_1056.pdf
Document CNSC
AL CARINA SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PLOIESTI
Decizia CNSC nr. 1056/C9/975 din 24.06.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect încheierea unui acord cadru de Furnizare produse dezinfectante, cod CPV 24455000-8 - Dezinfectanți (Rev.2), organizată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, strada Găgeni nr. 100, județul Prahova, contestatoarea a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pentru loturile 1, 4 și 6 și obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru aceste loturi. Cererea de suspendare a fost respinsă ca nefondată prin Încheierea nr. 904/C9/975/26.05.2020. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a 1Verifică pasajul în context →
- Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical), reducere lg >=4,0; d) Proprietăți: - Să fie șervețele preimpregnate cu soluție de curățare și dezintecție; - Să poată fi utilizat pe orice categorie de material (covor pvc, tip tarkett, inox, plastic etc.); - Produsul să nu decoloreze suprafețele, să nu albească, să nu păteze, să nu necesite clătire; - Să fie compatibil cu materialul suprafețelor ce urmează a fi dezinfectate; - Produsul să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială; - Produsul să nu fie coroziv; - Să prezinte aviz emis de Comisia Națională pentru produse biocide, cu indicație de utilizare în unități medicale sau documentație pentru încadrarea ca dispozitiv medical. Perioada de garanție a produsului să fie de minim 2 ani din momentul livrării. Analiza comparativă va avea în vedere …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2020_1056_2020_Decizie_1056.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1056 / C9 / 975 Data: 24.06.2020 Prin contestația nr. 884/21.05.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 20049/22.05.2020, depusă de AL CARINA SRL, cu sediul în Ploiești, str. Piramidei nr. 8, județul Prahova, CUI RO4621450, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J29/2280/1993, privind procedura de licitație deschisă, online, având ca obiect încheierea unui acord cadru de Furnizare produse dezinfectante, cod CPV 24455000-8 - Dezinfectanți (Rev.2), organizată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, strada Găgeni nr. 100, județul Prahova, contestatoarea a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pentru loturile 1, 4 și 6 și obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru aceste loturi. Cererea de suspendare a fost respinsă ca nefondată prin Încheierea nr. 904/C9/975/26.05.2020. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a 1
contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestația formulată de AL CARINA SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ PLOIEȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1056 / C9 / 975 Data: 24.06.2020 Prin contestația nr. 884/21.05.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 20049/22.05.2020, depusă de ......... SRL, cu sediul în ........., …., județul ........., CUI …., înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul ........., privind procedura de licitație deschisă, online, având ca obiect încheierea unui acord cadru de Furnizare produse dezinfectante, cod CPV 24455000-8 - Dezinfectanți (Rev.2), organizată de ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., contestatoarea a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pentru loturile 1, 4 și 6 și obligarea autorității contractante la adoptarea de ......... aferentă specificațiilor tehnice pentru aceste loturi. Cererea de suspendare a fost respinsă ca nefondată prin Încheierea nr. 904/C9/975/26.05.2020. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ......... SRL reclamă documentația de atribuire întocmită de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, învederând în motivare următoarele: În fapt, menționează că a constatat cu ocazia descărcării din SICAP, în data de 19.05.2020, a documentației de atribuire aferentă procedurii de atribuire de față, că unele aspecte care nu respectă normele legale în 1
vigoare (Legea nr. 98/2016, OMS 1082/2016 completat cu OMS 1071/2017 și standardul EN 14885:2015). Consideră că prevederile documentației de atribuire a cărei refacere o solicită sunt nelegal întocmite deoarece caietul de sarcini nu respectă cerințele legale cu privire la modelul de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biocide pentru întreaga procedură. Specificațiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici. Față de modul de constituire a specificațiilor tehnice pentru fiecare lot în parte din caietul de sarcini, contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu respectă prevederile Legii nr. 98/2016, Ordinul 1071/2017 și standardul SR EN 14885:2015. Față de acest aspect, petenta a învederat următoarele: LOT 1 - Detergent dezinfectant pentru curățenie și dezinfecție pentru suprafețe critice 1. În ceea ce privește spectrul de activitate menționat în caietul de sarcini: • Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau max 30 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg>/= 5,0 • Bactericidă/Fungicidă: EN 13697 (2,2), timp de contact 5 min., reducere lg >/= 4,0 • Fungicidă: reducere lg >/= 3,0 • Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau max 30 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/= 4,0; • Fungicidă: EN 13624 (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis) (2,1), timp de contact </=5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau max 30 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/= 4,0 • Micobactericidă EN 14348 (2,1), timp de contact max 30 min., reducere lg >/= 4,0 • Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 30 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/=4,0; • Sporicidă: EN 13704 reducere log. >/=3,0 (conform Ordinului Ministrului Sănătății nr.961/2016). Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante să modifice specificațiile tehnice menționate în caietul de sarcini și să aibă în vedere timpii de acțiune obligatorii potrivit standardului EN 14885/2015, pentru fiecare spectru de activitate. Potrivit Ordinului nr. 1071/2017, la secțiunea „Dezinfecția suprafețelor critice", subpunctul „Activitate antimicrobiană și standarde" sunt prevăzute în mod expres următoarele spectre de activitate conform EN 14885:2015: 2
• Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg>/= 5,0 • Bactericidă/Fungicidă: EN 13697 (2,2), timp de contact 5 min., reducere lg >/= 4,0 • Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/= 4,0; • Fungicidă: EN 13624 (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis) (2,1), timp de contact <1-5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/= 4,0 • Micobactericidă EN 14348 (2,1), timp de contact 60 min., reducere lg >/= 4,0 • Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/=4,0; • Sporicidă: EN 13704 reducere log. >/=3,0 (conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 961/2016). De asemenea, precizează faptul că autoritatea contractantă nu respectă prevederile standardului 14885:2015 privind activitatea: - bactericidă (EN 13727), legat de timpul de contact </= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg>/= 5,0 și tulpinile obligatorii de testare; - levuricidă (Candida albicans), respectiv fungicidă (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis), conform cărora timpul de contact </=5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 min.(pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/= 4,0; - micobactericidă EN 14348 (2,1) legat de timpul de contact de 60 min. și tulpinile obligatorii de testare; - virucidă: EN 14476 (2,1), legat de timpul de contact </= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/=4,0 și tulpinile obligatorii de testare; - bactericidă/fungicidă (EN 13697), legat de timpii și tulpinile obligatorii de testare; - sporicidă (EN 13704), legat de timpii și tulpina obligatorie de testare Bacillus Subtilis. De asemenea, contestatoarea menționează faptul că pentru efectul micobactericid, standardul EN 14348 impune o utilizare a dezinfectantului într-un timp fix de 60 de minute, acest timp nepuntând fi redus de nicio autoritate contractantă. Precizează faptul că întregul efect al utilizării dezinfectantului se produce după trecerea timpului de contact cel mai lung, timp necesar producerii unor anumite activități antimicrobiene care necesită un asemenea timp de contact mai lung decât celelalte. 3
Indiferent de dorința autorității contractante de a achiziționa un produs care să realizeze dezinfecția dorită (adică pe toate activitățile antimicrobiene dorite) într-un timp de contact cât mai scurt, există obligația acesteia de a respecta timpii de contact ficși stabiliți prin normele tehnice obligatorii arătate în standardul EN 14885:2015. În acest sens, ori de câte ori se dorește o activitate micobactericidă a dezinfectantului, dezinfecția pe tot spectrul de activități antimicrobiene se va realiza în mod obligatoriu, într-un timp de 60 de minute așa cum prevede norma tehnică specializată. Acest timp este timpul general/maxim în care trebuie să se realizeze dezinfecția pe întregul spectru de activități dorit. Prin urmare, solicită obligarea autorității contractante la stabilirea unui singur timp de contact unitar pentru întregul spectru de activitate, respectiv 60 de minute cu respectarea întocmai a SR EN 14885/2016, OMS 1082/2016 completat cu OMS 1071/2017, întrucât în condițiile date, cei doi timpi specificați în caietul de sarcini lasă loc de interpretare. LOT 4 - Dezinfectant de nivel înalt pentru dezinfecția aeromicro florei prin nebulizare (suprafețe și dispozitive medicale): În ceea ce privește spectrul de activitate menționat în caietul de sarcini: • Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact </- 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg>/= 5,0 • Bactericidă/Fungicidă: EN 13697 (2,2), timp de contact 5 min., reducere lg >/= 4,0 pentru activitatea bactericidă • Fungicidă: reducere lg >/= 3,0 • Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/= 4,0; • Fungicidă: EN 13624 (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis) (2,1), timp de contact </=5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 min.(pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/= 4,0 • Micobactericidă EN 14348 (2,1), timp de contact max 30 min., reducere lg >/= 4,0 • Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact </= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau </= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >/=4,0; • Sporicidă: EN 13704 reducere log. >/=3,0 (conf.Ordinului Ministrului Sanatatii Nr.961/2016 cu modif. ulterioare). Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la stabilirea unui timp unitar de acțiune pentru întreg spectrul de activitate și obligarea acesteia la respectarea timpului de contact de 5 minute cu respectarea întocmai a SR EN 14885/2016, OMS 1082/2016, completat cu OMS 1071/2017, întrucât pentru produsele dezinfectante de nivel înalt, utilizate pentru dezinfecția suprafețelor critice ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical se utilizează acest timp de acțiune de 5 minute. 4
Referitor la activitatea micobactericidă și sporicidă, solicită obligarea autorității contractante la precizarea timpului de contact de 5 minute, stabilindu-se astfel un singur timp de contact unitar pentru întregul spectru de activitate cu respectarea întocmai a SR EN 14885/2016, OMS 1082/2016 completat cu OMS 1071/2017. LOT 6 - Șervețele pentru curat area și dezinfecția suprafețelor mici și dispozitivelor medicale, nivel mediu – semicritice: 1. În ceea ce privește spectrul de activitate menționat în caietul de sarcini: • Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact max 1 min, reducere lg>/= 5,0 • Bactericidă și Fungicidă: EN 13697 (2,2) (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis), timp de contact max 1 min., reducere lg >/= 4,0 • Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact max 1 min., reducere lg >/= 4,0; • Fungicidă: EN 13624 (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis) (2,1), timp de contact max 1 min., reducere lg >/= 4,0 • Micobactericidă EN 14348 (2,1), timp de contact max 30 min., reducere lg >/= 4,0 • Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact max 1 min., reducere lg >/=4,0; Susține că autoritatea contractantă nu respectă prevederile referitoare la activitatea bactericidă/fungicidă EN 13697, conform standardului EN 14885:2015, care nu prevede timpul de contact de 1 minut pe tulpinile obligatorii de testare (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis). De asemenea, precizează faptul că în Ordinul nr. 1071/2017 pentru activitatea bactericidă/fungicidă EN 13697 (2,2) este prevăzut un timp fix de contact de 5 minute. Pentru aceste considerente, solicită obligarea autorității contractante la modificarea timpului de contact de 1 minut cu cel de 5 minute, conform prevederilor legale. În ceea ce privește activitatea micobactericidă, solicită obligarea autorității contractante la modificarea timpului de contact de maxim 30 de minute cu cel de 5 minute conform standardului 14885:2015. Prin urmare, contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la precizarea timpului de contact de 5 minute, stabilindu-se astfel un singur timp de contact unitar pentru întregul spectru de activitate antimicrobiană, respectiv EN 13727, EN 13697, EN 13624, EN 14348, EN 14476, cu respectarea întocmai a SR EN 14885/2016. În susținerile criticilor de mai sus, contestatoarea invocă decizia CNSC nr. 1518/C3/1652/05.09.2019, unde societății sale i s-a admis contestația nr. 1088/14.08.2019 formulată împotriva aceleiași autorități contractante, dar la o altă licitație inițiată cu o documentație tehnică identică cu a licitației care face obiectul discuției. Avându-se în vedere cele de mai sus, solicită adoptarea măsurilor de remediere care se impun. 5
Prin adresa nr. 23636/02.06.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 21340/02.06.2020, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere la contestația depusă de ......... SRL. ........., prin punctul său de vedere, precizează referitor la prevederile documentației de atribuire, că va răspunde solicitărilor de clarificări depuse în SEAP de către operatorii economici: Lot 1 - Detergent dezinfectant pentru curățenie si dezinfectie pentru suprafețe critice a) Indicații: curățarea și dezinfectarea suprafețelor b) Substanțe active: să fie în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) nr. 1.062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente, conținute de produsele biocide. menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2Q12 al Parlamentului European al Consiliului, corespujizătoare tipului de produs avizat c) Activitate antimicrobiană și standarde; Spectrul de activitate conform EN14885/2015 - Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact personalul medical) sau <= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >= 5,0; - Bactericidă/Fungicidă: EN 13697 (2,2), timp de contact 5 min., reducere lg 4,0 pentru activitate bactericidă; - Fungicidă lg mai mare sau egal cu 3; - Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau <= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >= 4,0; - Fungicidă: EN 13624 (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis) (2,1), timp de contact <- 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau <= 60 min. (pentru alre tipuri de suprafețe), reducere lg >= 4,0; - Micobactericidă EN 14348 (2,1), timp de contact 60 min., reducere lg >= 4,0 - Virucidă: EN 14-176 (2,J), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact personalul medical) sau <= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >= 4,0 - Sporicidă: EN 13704 reducerca iog >= 3,0 (conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 961/2016. cu modificările ulterioare) d) Proprietăți: - Să poată fi utilizat pe orice categorie de material (covor pvc tip tarkett, inox, plastic etc.); - Produsul să nu decoloreze suprafețele, să nu pateze, să nu necesite clătire; - Să fie compatibil cu materialul suprafețelor ce urmează a fi dezinfectat; - Soluția de lucru să nu fie corozivă; - Să fie eficient în prezența substanțelor interferențe, materie organică; 6
- Să fie cu toxicitate redusă în soluția gata de utilizare; - Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială; - Conform fișei de securitate produsul gata de utilizare să nu fie catalogat ca produs coroziv; - Se va verifica corelarea formulării produsului cu suprafețele pe care acesta va fi utilizat; - Se prezinte aviz emis de Comisia Națională pentru produse biocide, cu indicație, de utilizare în unități medicale. Perioada de garanție a produsului să fie de minim 2 ani din momentul livrării. Analiza comparativă va avea în vedere prețul unui litru de soluție de lucru care acoperă tot spectrul specificat. Cerințele tehnice au fost stabilite conform Ordinului nr. 1082/2016. LOT 4 - Dezinfectant de nivel înalt pentru dezinfecția aeromicroflorei prin nebulizare (suprafețe și dispozitive medicale) a) Indicații: dezinfectarea aeromicroflorei; b) Substanțe active: să fie în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) nr. 1.062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente, conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, corespunzătoare tipului de produs avizat; c) Activitate antimicrobiană și standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885/2015: - Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >= 5,0; - Bactericidă/Fungicidă: EN 13697 (2,2), timp de contact 5 min., reducere Lg >= 4,0 pentru activitate bactericidă; - Fungicidă lg mai mare sau egal cu 3; - Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau <- 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >= 4,0; - Fungicidă: EN 13624 (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis) (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau <= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >= 4,0; - Micobactericidă EN 14348 (2,1), timp de contact 60 min., reducere lg >= 4,0; - Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact <- 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau <= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >= 4,0; - Sporicidă: EN 13704 rcducerea log >= 3,0 (conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 961/2016. cu modificările ulterioare); d) Proprietăți: - Produs lichid; 7
- Să poată fi utilizat în contact cu orice categorie de material (covor pvc tip turkett, inox, plastic etc.); - Să fie compatibil cu materialul suprafețelor, aparaturii medicale, dispozitivelor etc. prezente în spațiul ce urmează a fi dezinfectat; - Soluția de lucru să nu fie corozivă; - Să fie eficient în prezența substanțelor interferențe, materie organică; - Să fie cu toxicitate redusă în soluția gata de utilizare; - Soluția de lucru să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială; - Să nu necesite clătire și aerisire ulterior procedurii de dezinfecție prin nebulizare; - Să prezinte aviz emis de Comisia Națională pentru produse biocide pentru dezinfecția aeriană, cu indicație de utilizare în unități medicale; - Să asigure eficacitate pe tot spectrul cu un consum cât mai redus. Perioada de garanție a produsului să fie de minim 2 ani din momentul livrării. Analiza comparativă va avea în vedere prețul unei cantități de soluție pentru dezinfecția unui metru cub de aer, care acoperă tot spectrul specificat. Cerințele tehnice au fost stabilite conform Ordinului nr. 1082/2016 cu modificările si completările ulterioare. LOT 6 - Șervețele pentru curățarea și dezinfecția suprafețelor mici și a dispozitivelor medicale, nivel mediu – semicritice: a) Indicații: curățarea și dezinfectarea suprafețelor; b) Substanțe active: să fie în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) nr. 1.062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente, conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, corespunzătoare tipului de produs avizat; c) Activitate antimicrobiană și standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885/2015 - Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical), reducere lg >= 5,0; - Bactericidă/Fungicidă: EN 13697 (2,2), timp de contact 5 min., reducere lg >= 4,0; - Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical), reducere lg >= 4,0; - Fungicidă/Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis) (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical), reducere lg >= 4,0; - Micobactericidă EN 14348 (2,1), timp de contact 5 min., reducere lg >= 4,0; 8
- Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical), reducere lg >=4,0; d) Proprietăți: - Să fie șervețele preimpregnate cu soluție de curățare și dezintecție; - Să poată fi utilizat pe orice categorie de material (covor pvc, tip tarkett, inox, plastic etc.); - Produsul să nu decoloreze suprafețele, să nu albească, să nu păteze, să nu necesite clătire; - Să fie compatibil cu materialul suprafețelor ce urmează a fi dezinfectate; - Produsul să nu prezinte acțiune iritantă asupra pielii, căilor respiratorii, mucoasei oculare și bucale, să nu necesite utilizarea în încăperi cu ventilație specială; - Produsul să nu fie coroziv; - Să prezinte aviz emis de Comisia Națională pentru produse biocide, cu indicație de utilizare în unități medicale sau documentație pentru încadrarea ca dispozitiv medical. Perioada de garanție a produsului să fie de minim 2 ani din momentul livrării. Analiza comparativă va avea în vedere prețul pe șervețel care acoperă tot spectrul specificat. Cerințele tehnice au fost stabilite conform Ordinului nr. 1082/2016 și standardului EN 14885:2015 (pentru activitatea micobactericidă - condiții adiționale de testare). În vederea soluționării contestației, Consiliul a solicitat autorității contractante, prin adresa nr. 21507/975/C9/02.06.2020, în temeiul art. 18 din Legea nr. 101/2016, transmiterea copiei dosarului achiziției publice, care a fost comunicat în data de 05.06.2020, fiind înregistrat cu nr. 22143. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ......... a inițiat procedura de licitație deschisă, online, având ca obiect încheierea unui acord cadru de Furnizare produse dezinfectante, cod CPV 24455000-8 - Dezinfectanți (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1021203/19.05.2020, data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită pentru 29.06.2020, ora 1500. Valoarea estimată a acordului- cadru este de 11.988.000,00 lei, fără TVA. Nemulțumită de unele prevederi ale documentației de atribuire, ......... SRL a înaintat contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 20049/22.05.2020. Contestatoare a constituit cauțiunea în sumă de 8.880,00 lei, conform art. 611 alin. (21) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 206290539/1, eliberată de CEC BANK SA, Sucursala ........., la data de 26.05.2020. La analiza criticilor contestatoarei împotriva documentației de atribuire elaborată de autoritatea contractantă pentru loturile 1, 4 și 6, Consiliul constată, temeinicia, în parte, a criticilor. 9
Astfel, pe de o parte, Consiliul constată că, ulterior contestației, autoritatea contractantă, a publicat în SEAP punctul său de vedere la contestație, precizând expres faptul că răspunde solicitărilor de clarificări depuse în SEAP de către operatorii economici. Pe de altă parte, se constată că autoritatea contractantă a achiesat în parte la solicitările contestatoarei. Conform punctului de vedere al autorității contractante, în ceea ce privește lotul 1 – Detergent dezinfectant pentru curățenie și dezinfecție pentru suprafețe critice, Consiliul constată că au rămas fără obiect criticile contestatoarei legate de timpul de testare solicitat pentru activitatea bactericidă, achizitoarea modificând specificațiile referitoare la activitatea bactericidă (spectrul de activitate conform standardului EN 14885/2015) cu respectarea Ordinului nr. 1071/2017 privind modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui ANAP nr. 1.082/731/2016 pentru aprobarea modelului de documentație de atribuire standard privind achiziția de produse biocide: EN 13727 (2,1), timp de contact <= 5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact personalul medical) sau <= 60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg >= 5,0. Referitor la susținerile contestatoarei că prin caietul de sarcini nu sunt respectate tulpinile obligatoriii de testare conform prevederilor standardului EN 14885, privind activitatea bactericidă EN 13727, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a indicat nicio tulpină. Prin urmare, indicând în caietul de sarcini faptul că spectrul de activitate trebuie să fie conform standardului EN 14885/2015, activitate bactericidă - standard EN 13727, Consiliul apreciază că nu mai era necesară indicarea tulpinilor de testare, motiv pentru care criticile contestatoarei din acest punct de vedere sunt considerate nefondate. Nominalizarea standardului presupune respectarea prevederilor acestuia, inclusiv în ceea ce privește tulpinile de testare. În ceea ce privește activitatea bactericidă/fungicidă (EN 13697), Consiliul constată că autoritatea contractantă a transpus întocmai în documentația de atribuire prevederile Ordinului nr. 1071/2017, iar contestatoarea omis să precizeze în susținerile sale reducerea privind activitatea fungicidă lg >=3. De asemenea, și în acest caz Consiliul are în vedere că nominalizarea standardului presupune respectarea prevederilor acestuia, inclusiv în ceea ce privește tulpinile de testare. Referitor la activitatea levuricidă și fungicidă (EN 13624), Consiliul constată că autoritatea contractantă a modificat cerințele conform aceluiași Ordin nr. 1071/2017 și solicitărilor contestatoarei. De asemenea, a fost modificat timpul de contact pentru activitatea micobactericidă (EN 14348) la 60 minute, conform solicitării și ordinului amintit. Referitor la tulpinile de testare se constată că autoritatea contractantă nu a specificat tulpinile de testare, ci doar standardul de referință, respectiv EN 14348. Fiind specificat standardul de referință, susținerile contestatoarei legate de faptul că acesta nu este respectat sunt considerate lipsite de temei. Nominalizarea standardului presupune respectarea prevederilor acestuia, inclusiv în ceea ce privește tulpinile de testare. 10
Similar se constată că autoritatea contractantă s-a conformat prevederilor ordinului amintit și solicitărilor contestatoarei în ceea ce privește timpul de contact </= 60 minute pentru alte tipuri de suprafețe. De asemenea, se constată că, din nou, contestatoarea susține că n-au fost respectate prevederile ordinului/standardului în ceea ce privește activitatea virucidă (EN 14476) din punct de vedere al tulpinilor de testare, în condițiile în care nu au fost impuse anumite tulpini, ci doar indicat standardul EN 14476 (2,1). Ori, așa cum s-a reținut anterior, nominalizarea standardului presupune respectarea prevederilor acestuia, inclusiv în ceea ce privește tulpinile de testare. Cât privește susținerile contestatoarei referitoare la nerespectarea standardului EN 13704 legat de activitatea sporicidă, Consiliul constată că formularea achizitoarei este conformă prevederilor Ordinului nr. 1071/2017, fiind evident faptul că nominalizarea standardului presupune respectarea prevederilor acestuia. În aceste condiții, Consiliul constată că, fiind întemeiate, în parte, criticile contestatoarei pentru acest lot, achizitoarea a achiesat la acestea, făcând modificările prevederilor caietului de sarcini pentru lotul 1 în sensul că a modificat timpii de contact conform Ordinului nr. 1071/2017, astfel că au rămas lipsite de obiect, iar criticile contestatoarei legate de nerespectarea standardelor aplicabile prin nepublicarea tulpinilor de testare sunt lipsite de temei. Prin urmare, contestația formulată de contestatoare cu privire la acest lot va fi respinsă. În ceea ce privește criticile contestatoarei cu privire la specificațiile tehnice aferente lotului 4 – Dezinfectant de nivel înalt pentru dezinfecția aeromicroflorei prin nebulizare (suprafețe și dispozitive medicale), Consiliul constată că autoarea contestației a solicitat stabilirea unui timp unitar de acțiune pentru întreg spectrul de activitate, inclusiv pentru activitatea micobactericidă și sporicidă, respectiv respectarea timpului de contact de 5 minute pentru dezinfecția suprafețelor critice ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical. Ori, Consiliul constată că prin caietul de sarcini autoritatea contractantă a stabilit pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical un timp de contact de <= 5 minute pentru activitatea bactericidă (EN 13727), bactericidă/fungicidă (EN 13697), levuricidă (EN 13624), fungicidă (EN 13624) și virucidă (EN 14476), conform standardului EN 14885, astfel că solicitarea contestatoarei este lipsită de temei. Cât privește stabilirea aceluiași timp de contact de 5 minute pentru activitatea micobactericidă (EN 14348) și sporicidă (EN 13704), se constată că prin caietul de sarcini a fost stabilit un timp de max. 30 min, reducere lg>=4.0 pentru activitatea micobactericidă, iar pentru activitatea sporicidă a fost stabilită doar reducerea lg>=3.0. De asemenea, se constată că, pentru a se conforma prevederilor legale în vigoare, obligatorii a fi respectate, autoritatea contractantă a modificat timpul de contact pentru activitatea micobactericidă la 60 minute, deși inițial îl stabilise la maxim 30 minute. 11
Consiliul constată că aceste prevederi ale caietului de sarcini stabilite de achizitoare corespund Ordinului nr. 1071/2017. Astfel, în lipsa unor argumente din partea contestatoarei și având în vedere că standardul EN 14885 nu cuprinde o astfel de obligație, timpul de contact solicitat pentru aceste activități de 5 minute este nejustificat. În discuție nu este o imposibilitate a sa de a participa la procedura de atribuire datorită impunerii unor condiții restrictive pentru a se putea invoca un caracter nelegal al cerinței. O eventuală nevoie a autorității contractante de a stabili un timp unitar de contact de 5 minute ar fi trebuit justificat de aceasta, fiind permis de către standard un timp adițional de 5 minute, dar solicitarea de impunere a acestuia de către contestatoare contravine prevederilor Ordinului nr. 1071/2017 și prevederilor actuale ale standardului EN 14885. Autoritatea contractantă stabilește o astfel de nevoie, funcție de necesitățile sale obiective, neputând fi impus acesteia un timp adițional în detrimentul timpului obligatoriu de testare fără a exista o justificare temeinică în acest sens. Astfel, timpul adițional de 5 minute prevăzut în standardul EN 14885 nu poate fi impus autorității contractante atât timp cât condițiile obligatorii de testare prevăd 60 minute. De altfel, contestatoarea nu a adus niciun argument care să susțină o presupusă ilegalitate a modului de formulare a cerințelor caietului de sarcini pentru acest lot din punct de vedere al timpului de contact solicitat, cu toate că sarcina probei revine aceluia care reclamă (actori incumbit probatio), obligație prevăzută de Codul de procedură civilă la art. 249. Prin urmare, criticile contestatoarei cu privire la prevederile caietului de sarcini pentru acest lot sunt considerate nefondate. Referitor la susținerile contestatoarei legate de lotul 6 – Șervețele pentru curățarea și dezinfecția suprafețelor mici și a dispozitivelor medicale, nivel mediu – semicritice, Consiliul constată că, prin punctul de vedere la contestație, publicat în SEAP ca și răspuns la solicitările de clarificări, autoritatea contractantă a achiesat la criticile contestatoarei și a modificat cerințele caietului de sarcini conform Ordinului nr. 1071/2017 și solicitărilor autoarei contestației. Astfel, timpul de contact pentru activitatea bactericidă/fungicidă (EN 13697), a fost modificat de la 1 minut la 5 minute, iar pentru activitatea micobactericidă timpul de contact a fost redus de la 30 minute la 5 minute. În consecință, Consiliul constată că o parte din cerințele contestatoarei legate de prevederile caietului de sarcini pentru loturile 1 și 6 au fost acceptate de autoritatea contractantă, astfel că acestea au rămas fără obiect, în timp ce pentru criticile legate de tulpinile de testare pentru activitățile solicitate la lotul 1 și cele formulate împotriva cerințelor de la lotul 4 s-a stabilit lipsa de temei a acestora, motiv pentru care contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ........., va fi respinsă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 12
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactat practicaua deciziei .... Redactată în 4 exemplare, conține 13 pagini. 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.