AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 502/2020

SC PUBLIC RESEARCH SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL BÂRLAD

Decizia CNSC nr. 502/C3/423 din 27.03.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 502/C3/423 din 27.03.2020

Data din document
2020-03-27
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de consultanță și expertiză privind introducerea utilizării de instrumente de management al calității și performanței în administrația publică locală la nivelul Primăriei Municipiului Bârlad în cadrul proiectului: Dezvoltarea Capacității Administrative a Municipiului Bârlad", inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1059363, publicat în SEAP la 27.11.2019, s-a solicitat Consiliului: 1. anularea comunicării nr. 8409 din 05.03.2020; 2. anularea raportului procedurii nr. 8298 din 04.03.2020; 3. anularea procesului-verbal nr. 2 al ședinței de evaluare nr. INT 254 din 10.02.2020, precum și anexa aferentă acestuia; 4. anularea procesului-verbal nr. 3 al ședinței de evaluare nr. INT 373 din 25.02.2020, precum și anexele aferente acestuia; 5. procesul-verbal nr. 4 al ședinței de evaluare nr. INT 382 din 25.02.2020; 6. procesul-verbal nr. 5 al ședinței de evaluare nr. INT 436 din 04.03.2020; 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de SC PUBLIC RESEARCH SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL BÂRLAD și obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reanalizarea propunerii tehnice a contestatoarei, conform celor precizate în motivare și cu aplicarea dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit b) din Legea nr. 98/2016, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare, a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi.
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Servicii de consultanță și expertiză privind introducerea utilizării de instrumente de management al calității și performanței în administrația publică locală la nivelul Primăriei Municipiului ......... în cadrul proiectului: Dezvoltarea Capacității Administrative a Municipiului .........”, ......... (în calitate de autoritate contractantă) a inițiat o procedură simplificată, publicând în SEAP anunțul de participare nr. SCN1059363, la data de 27.11.2019 și documentația de atribuire aferentă. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire din adresa nr. 8409 din 05.03.2020 și a raportului procedurii nr. 8298 din 04.03.2020, SC ......... SRL a înaintat prezenta contestație, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Consiliul a luat act de faptul că SC ......... SRL a făcut dovada îndeplinirii procedurii stabil…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 502/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 9501Data înregistrării: 2020-03-10
ContestatorSC PUBLIC RESEARCH SRLCUI 24965203
Autoritate contractantăMUNICIPIUL BÂRLAD

2020_502_2020_Decizie_502.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.813 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 502/C3/423 Data: 27.03.2020 Prin contestația nr. 1518/10.03.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestații sub nr. 9501/10.03.2020, SC PUBLIC RESEARCH SRL, cu sediul în București, str. Davidești nr. 2B, sector 5, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/492/2009, având CUI 24965203, reprezentată legal prin Dragoș Valentin Dincă, administrator, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire nr. 8409 din 05.03.2020 și a raportului procedurii nr. 8298 din 04.03.2020, emise de MUNICIPIUL BÂRLAD, cu sediul în Bârlad, str. 1 Decembrie nr. 21, cp 731182, județul Vaslui, în calitate de autoritate contractantă, în procedura simplificată organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Servicii de consultanță și expertiză privind introducerea utilizării de instrumente de management al calității și performanței în administrația publică locală la nivelul Primăriei Municipiului Bârlad în cadrul proiectului: Dezvoltarea Capacității Administrative a Municipiului Bârlad", inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1059363, publicat în SEAP la 27.11.2019, s-a solicitat Consiliului: 1. anularea comunicării nr. 8409 din 05.03.2020; 2. anularea raportului procedurii nr. 8298 din 04.03.2020; 3. anularea procesului-verbal nr. 2 al ședinței de evaluare nr. INT 254 din 10.02.2020, precum și anexa aferentă acestuia; 4. anularea procesului-verbal nr. 3 al ședinței de evaluare nr. INT 373 din 25.02.2020, precum și anexele aferente acestuia; 5. procesul-verbal nr. 4 al ședinței de evaluare nr. INT 382 din 25.02.2020; 6. procesul-verbal nr. 5 al ședinței de evaluare nr. INT 436 din 04.03.2020; 1

§ 2

7. anularea tuturor documentelor elaborate de către comisia de evaluare în cadrul procesului de evaluare și care au stat la baza evaluării propunerii tehnice și financiare depuse de către operatorii economici participanți la procedură; 8. reevaluarea de către comisia de evaluare a ofertei depuse de către SC Public Research SRL, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de SC PUBLIC RESEARCH SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL BÂRLAD și obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reanalizarea propunerii tehnice a contestatoarei, conform celor precizate în motivare și cu aplicarea dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit b) din Legea nr. 98/2016, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare, a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi.

§ 3

2

Motivare · BO2020_11911

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 36.382 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 502/C3/423 Data: 27.03.2020 Prin contestația nr. 1518/10.03.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestații sub nr. 9501/10.03.2020, SC ......... SRL, cu sediul în ........., ....., ........., înregistrată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ........., administrator, formulată împotriva rezultatului procedurii de atribuire nr. 8409 din 05.03.2020 și a raportului procedurii nr. 8298 din 04.03.2020, emise de ........., cu sediul în ........., ......... cp 731182, județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în procedura simplificată organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Servicii de consultanță și expertiză privind introducerea utilizării de instrumente de management al calității și performanței în administrația publică locală la nivelul Primăriei Municipiului ......... în cadrul proiectului: Dezvoltarea Capacității Administrative a Municipiului .........", inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1059363, publicat în SEAP la 27.11.2019, s-a solicitat Consiliului: 1. anularea comunicării nr. 8409 din 05.03.2020; 2. anularea raportului procedurii nr. 8298 din 04.03.2020; 3. anularea procesului-verbal nr. 2 al ședinței de evaluare nr. INT 254 din 10.02.2020, precum și anexa aferentă acestuia; 4. anularea procesului-verbal nr. 3 al ședinței de evaluare nr. INT 373 din 25.02.2020, precum și anexele aferente acestuia; 5. procesul-verbal nr. 4 al ședinței de evaluare nr. INT 382 din 25.02.2020; 6. procesul-verbal nr. 5 al ședinței de evaluare nr. INT 436 din 04.03.2020; 7. anularea tuturor documentelor elaborate de către comisia de evaluare în cadrul procesului de evaluare și care au stat la baza evaluării 1

§ 2

propunerii tehnice și financiare depuse de către operatorii economici participanți la procedură; 8. reevaluarea de către comisia de evaluare a ofertei depuse de către SC ......... SRL, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. 1518/10.03.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestații sub nr. 9501/10.03.2020, SC ......... SRL atacă rezultatul procedurii de atribuire nr. 8409 din 05.03.2020 și raportul procedurii nr. 8298 din 04.03.2020, emise de ........., în procedura arătată, prin care oferta sa a fost declarată necâștigătoare. Preliminar, contestatoarea solicită Consiliului să constate interesul său, respectiv folosul practic urmărit prin contestația formulată, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Astfel, contestatoarea susține că, în speță, societatea sa are calitatea de ofertant în cadrul procedurii de atribuire, oferta sa clasându- se pe locul III, cu 76,00 puncte, la o distanță de 5,13 puncte față de oferta declarată câștigătoare, depusă de către ......, ce a obținut în urma aplicării criteriului de atribuire punctajul de 81,13. Precizează contestatoarea faptul că, din analiza raportului procedurii nr. 8298 din 04.03.2020, pct. 2.3.5., oferta depusă de către SC ......... SRL a avut cel mai mic preț, adică 210.000 lei, fără TVA, diferențierea dintre cele două oferte fiind făcută, în opinia sa, de modul eronat în care comisia de evaluare a ales să aplice algoritmul de calcul, atunci când a alocat punctajul privind experiența profesională a experților ofertați de către SC ......... SRL, respectiv: expert Implementare managementul calității, expert implementare CAF, expert implementare BSC. Prin urmare, contestatoarea consideră că, prin reevaluarea ofertei sale, respectiv reevaluarea modului în care a fost alocat punctajul privind experiența similară a experților propuși, oferta poate fi declarată câștigătoare, întrucât îndeplinește toate condițiile solicitate de autoritatea contractantă, prin fișa de date, secțiunea II 2.5, pentru a obține punctajul maxim alocat pentru experiența profesională a experților propuși, adică 30 de puncte. Astfel, contestatoarea susține că, prin recalcularea modalității de alocare a punctajului, privind experiența similară a experților propuși, oferta sa ar fi declarată câștigătoare, astfel că interesul său procesual este unul actual, în sensul că, dacă nu ar recurge la acțiune s-ar expune, prin inacțiune, unui prejudiciu. În ceea ce privește interesul legitim în depunerea contestației, autoarea ei precizează că este constituit de posibilitatea de a i se atribui 2

§ 3

contractul. Întrucât, în urma admiterii contestației, s-ar constata faptul că autoritatea contractantă a aplicat, în mod eronat, punctajul alocat experților propuși, prin neluarea în calcul a tuturor documentelor justificate depuse în vederea dovedirii experienței similare. Contestatoarea susține că adresa de comunicare nr. 8409 din 05.03.2020 nu respectă prevederile legale în vigoare, respectiv prevederile art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, articol care prevede informațiile pe care autoritatea contractantă are obligația să le cuprindă în cadrul comunicării, respectiv, legiuitorul obligă autoritatea contractantă să-i comunice operatorului economic care a depus o ofertă admisibilă, dar care nu a fost declarată câștigătoare, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei/ofertelor desemnate câștigătoare în raport cu oferta sa. Contestatoarea susține că redarea parțială, în cadrul comunicării nr. 8409 din 05.03.2020, a prevederilor art. 215 alin. (2) lit. c), fără a indica, în mod concret, care au fost documentele care nu au permis acordarea punctajului maxim, precum și prezentarea argumentată și obiectivă a aspectelor identificate în cadrul documentelor depuse, care au stat la baza depunctării ofertei sale, nu este suficientă pentru a considera îndeplinită cerința legală. Contestatoarea mai arată că, prin obligativitatea instituită în sarcina autorității contractante, de a prezenta, în cadrul comunicării, "caracteristicile și avantajele relative ale ofertei/ofertelor desemnate câștigătoare în raport cu oferta sa", legiuitorul a stabilit o modalitate concretă de aplicare a principiului transparenței (art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016). Prezentarea "caracteristicilor și avantajele relative ale ofertei/ ofertelor desemnate câștigătoare în raport cu oferta sa" presupune elaborarea și prezentarea unei analize comparative pentru fiecare dintre experții propuși de către operatorul economic desemnat câștigător (Locul I), raportat la experții propuși de către ceilalți operatori economici participanți la procedură, analiza comparativă în cadrul căreia, în baza principiului transparenței, nediscriminării și tratamentului egal, să fie evidențiate elementele de conformitate și, în special, cele de neconformitate care au dus la depunctarea experților propuși de SC ......... SRL, realizându-se astfel o informare corectă și obiectivă a operatorilor economici. În speță, având în vedere argumentele prezentate, respectiv conținutul comunicării nr. 8409 din 05.03.2020 și analizând prevederile legale în vigoare, contestatoarea consideră că este îndreptățită să suspecteze faptul că autoritatea contractantă a decis, cu bună știință și rea-credință, să-i limiteze accesul la informare, în ceea ce privește modul concret în care a avut loc evaluarea ofertei tehnice depuse. De asemenea, contestatoarea evidențiază faptul că, în conformitate cu prevederile art. 224 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016: "orice încălcare a prevederilor prezentei legi sau a actelor normative emise în aplicarea acesteia, având ca efect încălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea 3

§ 4

nr. 98/2016", în speță, prin emiterea comunicării nr. 8409 din 05.03.2020 cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, respectiv cu încălcarea principiului transparenței, ce constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000 lei și 30.000 de lei (art. 224 alin. (2) Legea nr. 98/2016). Având în vedere cele precizate, contestatoarea solicită anularea comunicării nr. 8409 din 05.03.2020 și emiterea unei noi comunicări, ca urmare a reluării procesului de evaluare a ofertelor. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă a formulat, în cadrul caietul de sarcini, pct. 8.1. Numărul de experți pe categorie de expertiză necesară, o serie de cerințe tehnice, cu privire la numărul resurselor umane implicate, precum și o descriere a profilului experților solicitați. Toate aceste elemente sunt necesare pentru realizarea activităților în contract. Astfel, pentru realizarea activităților în cadrul contractului, autoritatea contractantă a considerat că sunt necesari un număr de 3 experți, pentru fiecare domeniu, după cum urmează: • expert pentru implementarea IS09001:2015; • expert pentru implementarea CAF; • expert pentru implementarea BSC. În cadru caietului de sarcini profilul experților principali (personalului cheie) este solicitat astfel: 1) Expert

§ 5

implementare managementul calității conform ISO 9001: 2015 și Control Managerial Intern 2) Expert pentru implementare CAF 3) Expert pentru implementare BSC Certificare educație profesională •studii superioare încheiate cu diplomă de licență sau echivalent; •certificarea absolvirii unui curs autorizat ANC pentru ocupația specialist în domeniul calității Cod COR 214129 Pentru demonstrarea calificării educaţionale și/sau profesionale se vor depune: • diplomă de licenţă/similar certificat de absolvire curs autorizat ANC pentru ocupaţia Specialist în domeniul calităţii Cod COR 214129 Calificare educațională și/sau profesională •studii superioare încheiate cu diplomă de licență sau echivalent; •certificarea participării la un curs cu tematica CAF 2003 Pentru demonstrarea calificării educaționale și profesionale se vor depune: • diplomă de licență/similar • certificat de participare la curs cu tematica CAF 2003 eliberat de Institutul

§ 6

European

§ 7

de Administrație

§ 8

Publică

§ 9

sau Echivalent Calificare

§ 10

educațională

§ 11

și/sau profesională

§ 12

•studii superioare încheiate cu diplomă de licență sau echivalent; •certificarea participării la un curs cu tematica BSC Pentru

§ 13

demonstrarea

§ 14

calificării educaționale și profesionale se vor depune: • diplomă de licenţă/similar • certificarea de absolvire/participare la un curs cu tematica BSC Experienţă profesională specifică • Participarea la cel puțin un proiect similar, prin proiect similar înțelegându-se participarea într- un contract de servicii de consultanță ce a avut ca obiect implementarea sistemului de management al calității ISO 9001:2015 și Controlului intern managerial la nivelul unei instituții publice și în care a desfășurat activități specifice similare celor pe care la va avea Experienţă profesională specifică • Participarea la cel puţin un proiect similar, prin proiect similar

§ 15

înţelegându-se participarea într-un contract de servicii de consultanţă ce a avut ca obiect implementarea CAF la nivelul unei instituţii publice şi în care a desfăşurat activităţi specifice similare celor pe care le va avea în viitorul contract. Experienţă profesională specifică • Participarea la cel puţin un proiect similar,

§ 16

prin

§ 17

proiect

§ 18

similar înţelegându-se participarea într-un contract de servicii de consultanţă ce a avut ca obiect implementarea BSC la nivelul unei organizaţii şi în care a desfăşurat activităţi specifice similare celor pe care la va avea în viitorul contract. 4

§ 19

în viitorul contract. De asemenea, arată contestatoarea, autoritatea contractantă a decis, având în vedere obiectul contractului și ținând cont de experiența specifică a personalului cheie/experților principali, impuși prin caietul de sarcini, depinde de calitatea serviciilor și a documentațiilor rezultate și implicit, atingerea scopului propus, să puncteze experiența specifică a experților principali, exprimată în număr de proiecte similare la care a participat, experții cheie solicitați devenind astfel factori de evaluare. În acest sens, contestatoarea precizează că, în cadrul fișei de date, secțiunea II.2.5. Criterii de atribuire, autoritatea contractantă a stabilit ca ponderea maximă pentru fiecare expert să fie de maxim 10 puncte, urmând ca pentru fiecare contract similar finalizat de către experții propuși, să fie alocate câte 2 puncte, luându-se în considerare punctajele maxime pentru maxim 5 contracte similare, pentru care se demonstrează participarea, până la concurența a maximum 10 puncte. Având în vedere cerințele formulate de autoritatea contractantă, SC ......... SRL susține că a desemnat trei experți cheie pentru îndeplinirea contractului, respectiv: • ......- Expert pentru implementarea Controlului intern managerial și ISO 9001; (Anexa 6 - Documente suport experiență similară - ........); • ......... - Expert implementare CAF; (Anexa 7 - Documente suport experiență similară .....); • ..... - Expert implementare BSC; (Anexa 8 - Documente suport experiență similară ........). Pentru fiecare dintre experți, contestatoarea menționează că a depus documente suport, conform cerințelor din caietul de sarcini, respectiv copie după diploma de licență, copie după contractele de prestări servicii, recomandări, adeverințe, precum și documente din care rezultă îndeplinirea cerințelor privind demonstrarea calificării educaționale și profesionale, documente care, în opinia sa, respectă în totalitate cerințele din cadrul caietului de sarcini, precum și cerințele privind îndeplinirea experienței similare pentru fiecare dintre cei trei experți, la nivelul a maxim 5 contracte similare. Mai mult decât atât, SC ......... SRL susține că a răspuns în termen la solicitarea de clarificări, nr. 5161 din 10.02.2020, ce viza propunerea tehnică, furnizând, în mod explicit, informații privind denumirea proiectelor/contractelor de servicii și beneficiarii acestora prin care a 5

§ 20

demonstrat experiența specifică a fiecărui expert cheie (Anexa nr. 9 - Documente suport experiență similară - răspuns clarificare). Cu toate acestea, fără a i se preciza modul concret, respectiv modalitatea de alocare a punctajului, în conformitate cu algoritmul de calcul, comunicat la nivelul fișei de date, pentru fiecare contract similar finalizat, analizând raportul procedurii, care nu conține nici aceste informații suplimentare cu privire la modalitatea de aplicare a algoritmului de calcul, contestatoarea a constatat că, pentru fiecare dintre experții propuși de societatea sa, i-au fost alocate două puncte/expert, ceea ce înseamnă că, în urma analizei documentelor depuse privind experiența similară în cazul experților propuși, autoritatea contractantă a punctat un singur contract, considerând că restul documentelor depuse nu îndeplinesc cerința privind experiența similară, punctajul maxim obținut în urma aplicării algoritmului de calcul aferent experților propuși fiind de 6 puncte. Având în vedere documentele depuse pentru fiecare dintre experții propuși, documente care, în opinia sa, demonstrează îndeplinirea în totalitate a cerințelor privind experiența similară, așa cum au fost acestea solicitate/formulate în cadrul fișei de date, precum și în caietul de sarcini, și având în vedere depunctarea nejustificată în cadrul procesului de evaluare a documentelor suport privind experiența similară a experților propuși, SC ......... SRL solicită anularea procesului de evaluare și reevaluarea ofertei depuse, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum și cu respectarea în totalitate a cerințelor din cadrul documentației de atribuire. De asemenea, având în vedere limitarea accesului la informații, de către autoritatea contractantă, precum și faptul că, în conformitate cu informațiile prezentate în raportul procedurii, niciunul dintre operatorii economici nu și-a declarat oferta tehnică sau financiară confidențială, în vederea prezentării unor argumente suplimentare necesare susținerii motivelor deja prezentate, precum și în vederea formulării unor concluzii scrise, contestatoarea solicită accesul la dosarul achiziției în forma în care acesta va fi constituit la CNSC. În drept, contestatoarea invocă dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016. De asemenea, contestatoarea solicită cheltuieli de judecată în valoarea de 4.000 de lei, anexând în acest sens factura fiscală nr. F.2/29.01.2020, precum și dovada plății. Prin adresa nr. 9492/16.03.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 10345/16.03.2020, autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere față de contestația formulată de SC ......... SRL, solicitând respingerea ei, ca nefondată. Referitor la afirmațiile contestatoarei potrivit cărora rezultatul procedurii "nu respectă prevederile legale în vigoare", deoarece nu conține toate informațiile prevăzute de lege, autoritatea contractantă le consideră nefondate, susținând că acesta conține toate elementele 6

§ 21

menționate explicit și prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016. Astfel, autoritatea contractantă arată că, în cadrul adresei privind rezultatul procedurii, i s-au comunicat, în mod explicit "caracteristicile și avantajele relative ale ofertei desemnate câștigătoare, în raport cu oferta sa", constituite de: - punctajul obținut pentru factorii de evaluare aferenți componentei tehnice (16 puncte ale ofertei câștigătoare față de 6 puncte ale ofertei contestatoarei), incluzând și enumerarea factorilor de evaluare (reprezentați de Experiența profesională a Expertului pentru implementare managementul calității, Experiența profesională a Expertului pentru implementare CAF și Experiența profesională a Expertului pentru implementare BSC) și elementele ce au fost luate în calcul la acordarea punctajului pentru aceștia (număr de contracte similare duse la bun sfârșit, la care a participat expertul desemnat și în care să fi avut o poziție echivalentă sau similară în care a desfășurat activități specifice similare celor pe care le va avea în viitorul contract) conform descrierii din fișa de date la Secțiunea II.2.5 Criterii de atribuire; - punctajul total (81,3 puncte ale ofertei câștigătoare față de 76 puncte ale ofertei contestatoarei), oferindu-i, totodată, și informații despre prețul ofertei câștigătoare, astfel încât să fie cunoscute toate elementele ce au fost luate în calcul la acordarea punctajului ce a stat la baza realizării clasamentului; - menționarea ofertei desemnate câștigătoare (......), acestea fiind singurele elemente, în mod clar „relative”, ce pot fi analizate comparativ pentru oferta câștigătoare și pentru cea a contestatoarei în sensul prevederilor legale. În legătură cu mențiunile contestatoarei, referitoare la informațiile ce ar fi trebuit transmise în cadrul comunicării pentru a putea fi considerată "legală", respectiv: "de a comunica în mod concret care au fost acele elemente/proiecte/documente transmise în vederea dovedirii experienței similare de către operatorul economic SC ......... SRL, documente care nu au respectat, în accepțiunea comisiei de evaluare, cerințele din cadrul documentației de atribuire fiind astfel depunctate" și de „a indica în mod concret care au fost documentele care NU au permis acordarea punctajului maxim, precum și prezentarea argumentată și obiectivă a aspectelor identificate în cadrul documentelor depuse de către operatorul economic care au stat la baza depunctării ofertei depusă de SC ......... SRL”, autoritatea contractantă consideră că astfel de informații nu sunt din categoria celor specificate la art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, care să reflecte avantajele relative ale ofertei câștigătoare față de oferta necâștigătoare și care să fie, în mod obligatoriu, introduse în comunicarea pusă în discuție, ci mai degrabă ține de procesul de evaluare a ofertelor. De altfel, chiar și în procesul de evaluare, punctajul pentru fiecare ofertă se acordă pentru factorii de evaluare, stabiliți în funcție de modul 7

§ 22

în care se demonstrează, de către fiecare ofertant, îndeplinirea condițiilor de punctare, vis-à-vis de modul de punctare descris în fișa de date și nu printr-o analiză comparativă a informațiilor din diferite oferte, așa cum consideră și solicită, în mod eronat, contestatoarea. Autoritatea contractantă susține că o astfel de analiză comparativă nu există în procesul de evaluare, singura comparație ce evidențiază avantajele relative ale ofertelor este cea a punctajelor totale (acordate pe baza fișelor individuale de punctaj și a centralizatoarelor acestora) pe baza cărora se stabilește clasamentul ofertelor și eventual punctajele pe fiecare factor de evaluare sau grupe de factori (aferenți componentei tehnice sau financiare). În consecință, având în vedere conținutul și modul în care a fost făcută comunicarea privind rezultatul procedurii, transmisă către SC ......... SRL, autoritatea contractantă consideră că au fost respectate toate prevederile legale ce-i reglementează aceste obligații. Referitor la modul efectiv de analiză și evaluare a propunerii tehnice a SC ......... SRL, respectiv acordarea punctajului pentru factorii de evaluare aferenți componentei tehnice, constituiți de experiența profesională specifică a experților cheie solicitați prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă susține că a fost asigurat cu respectarea prevederilor legale și bunelor practici în domeniu, pe baza documentelor prezentate de ofertanți, ținându-se cont de prevederile documentației de atribuire cu relevanță pentru acest aspect. Astfel, citând prevederi din caietul de sarcini, cap. 8.3 – Profilul experților principali (personal cheie), precum și din fișa de date a achiziției, secțiunea II. 2.5 - Criterii de atribuire, secțiunea IV.4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice, punctul 3.1. Structura echipei propuse pentru realizarea serviciilor și punctul 7. Anexe la Propunerea Tehnică din formularul de propunere tehnică, autoritatea contractantă concluzionează că, pentru a putea fi punctată experiența profesională specifică a unui expert trebuie să se facă dovada, în mod cumulativ, prezentându-se documente relevante din care să rezulte, că: - a fost implicat într-un proiect/contract ce a avut ca obiect și servicii similare, cu responsabilități similare celor pentru care este propus; - respectivul contract este dus la bun sfârșit, respectiv că prestarea serviciile este confirmată de beneficiarul acestora. În continuare, autoritatea contractantă prezintă procesul de evaluare a ofertelor pentru stabilirea experienței profesionale specifice, respectiv numărului de proiecte la care demonstrează participarea fiecărui expert și, implicit, acordarea punctajului pentru factorii de evaluare aferenți componentei tehnice în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire ce au stat la baza acestei evaluări, așa cum a fost efectuată de comisia de evaluare. De asemenea, autoritatea contractantă susține că, așa cum rezultă din analiza comisiei de evaluare, bazată pe informațiile explicite și documentele din răspunsul ofertantului, cât și din cele inițiale, 8

§ 23

majoritatea contractelor/proiectelor invocate în scopul demonstrării experienței experților nu pot fi luate în considerare, nefiind îndeplinite în mod cumulativ, așa cum sunt impuse în documentația de atribuire, condițiile pentru a fi punctate, astfel: - nu s-au prezentat documente doveditoare că serviciile din contractele propuse au fost duse la bun sfârșit/recepționate/confirmate de beneficiarii serviciilor, fiind prezentate doar documente emise de prestatorii serviciilor, sub forma de adeverințe/recomandări etc. (alte societăți sau de însuși ofertantul SC ......... SRL, buna execuție a serviciilor și/sau contractului respectiv nefiind confirmată de către beneficiarul acestora, cum se solicita în documentația de atribuire); - obiectul contractelor propuse și responsabilitățile experților în acestea nu sunt similare celor pe care le va avea expertul în contractul ce face obiectul procedurii din speță (de exemplu, întocmirea de strategii de dezvoltare nu are nimic în comun cu implementarea BSC la nivelul unei organizații, presupunând cu totul alte activități). Autoritatea contractantă precizează că, pe baza analizei documentelor depuse, s-a efectuat acordarea punctajelor pentru factorii de evaluare aferenți componentei tehnice, de către fiecare membru al comisiei de evaluare, în fișele individuale de punctaj, fiind centralizate în centralizatorul fișelor de punctaj, anexe la procesul-verbal nr. 3 al ședinței de evaluare, înregistrat sub nr. INT 373/25.03.2020 și, ulterior, continuându-se evaluarea cu respectarea prevederilor legale și facilităților tehnice oferite de SEAP (SICAP). Autoritatea contractantă susține că, pentru evaluarea tuturor ofertelor au fost aplicate aceleași reguli și aceeași măsură, respectiv cele stabilite prin documentația de atribuire, cunoscute și acceptate de toți ofertanții, fiind respectate principiile nediscriminării și tratamentului egal. De asemenea, întregul proces de evaluare este relatat pe larg în raportul procedurii nr. 8298/04.03.2020, ce a fost publicat în SEAP, în data de 06.03.2020, conform prevederilor legale.  În concluzie, având în vedere modul în care a decurs procesul de evaluare, acțiunile și solicitările comisiei de evaluare, dar și oferta și conținutul răspunsurilor la solicitarea de clarificare depuse de SC ......... SRL, autoritatea contractantă consideră că evaluarea și acordarea punctajului s-a făcut în condițiile respectării tuturor prevederilor legale referitoare la achizițiile publice, neimpunându-se anularea vreunui act al autorității contractante. Prin adresa nr. 9492/17.03.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 10742/18.03.2020, autoritatea contractantă a transmis copia unor documente din dosarul achiziției publice. Prin adresa nr. 1521, înregistrată la CNSC sub nr. 11315/23.03.2020, SC ......... SRL a transmis Concluzii scrise față de punctul de vedere al autorității contractante, reiterând susținerile sale din contestația inițială. 9

§ 24

Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Servicii de consultanță și expertiză privind introducerea utilizării de instrumente de management al calității și performanței în administrația publică locală la nivelul Primăriei Municipiului ......... în cadrul proiectului: Dezvoltarea Capacității Administrative a Municipiului .........”, ......... (în calitate de autoritate contractantă) a inițiat o procedură simplificată, publicând în SEAP anunțul de participare nr. SCN1059363, la data de 27.11.2019 și documentația de atribuire aferentă. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire din adresa nr. 8409 din 05.03.2020 și a raportului procedurii nr. 8298 din 04.03.2020, SC ......... SRL a înaintat prezenta contestație, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Consiliul a luat act de faptul că SC ......... SRL a făcut dovada îndeplinirii procedurii stabilite la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în sensul depunerii unei cauțiuni, conform celor consemnate prin Recipisa de consemnare nr. 206158471/1 din data de 10.03.2020, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, în valoare de 6.700 lei. În referire la modul în care a fost întocmită adresa de comunicare a rezultatului procedurii, nr. 8409/05.03.2020, Consiliul constată că i-au fost indicate contestatoarei următoarele: „(...) oferta dvs nu a fost declarată câștigătoare deoarece a avut un punctaj total de 76 puncte, mai mic decât cel al ofertei câștigătoare depusă de ...... ce a totalizat 81,13 puncte și cu un preț de 225.700 lei, fără TVA. Avantajul relativ al ofertei câștigătoare față de oferta dvs l-a constituit punctajul obținut pentru factorii de evaluare aferenți componentei tehnice (...) care a totalizat 16 puncte față de 6 puncte obținute de oferta dvs (...)”. În cauză, sunt considerate incidente prevederile art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „(2) În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: ... c) fiecărui ofertant care a depus o ofertă admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertantului/ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru. Astfel, întrucât oferta contestatoarei a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, se impunea ca autoritatea contractantă să-i indice acesteia caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa. Criteriul de atribuire stabilit pentru procedură este „cel mai bun raport calitate-preț”, cu factorii de evaluare Prețul ofertei (70 pct.) și Componenta tehnică (30 pct.) cu următorii subfactori: - Experiența profesională specifică a Expertului pentru implementare managementului calității conform ISO 9001:2015 și 10

§ 25

Controlului intern managerial, care trebuie demonstrată cu „număr de contracte similare duse la bun sfârșit, la care a participat expertul desemnat și care au avut ca obiect cel puțin implementarea managementului calității conform ISO 9001:2015 la nivelul unei organizatii (autoritate publică sau societate comercială) și în care să fi avut o poziție echivalentă sau similară în care a desfășurat activități specifice similare celor pe care le va avea în viitorul contract”, cu următorul algoritm de calcul: „Pentru fiecare contract similar finalizat (prin demonstrare implementării sistemului calității sau recepționarea serviciilor de către beneficiar) la care se demonstrează participarea, se acordă câte două (2) puncte. Se iau în considerare punctajele maxime pentru maximum 5 contracte similare pentru care se demonstrează participarea (până la concurența a maximum 10 puncte); - Experiența profesională specifică a Expertului pentru implementare CAF, care trebuie demonstrată cu „număr de contracte similare duse la bun sfârșit, la care a participat expertul desemnat și care au avut ca obiect implementarea Cadrului comun de Autoevaluare al modului de Funcţionare a Instituției publice (CAF) la nivelul unei autorități publice și în care să fi avut o poziție echivalentă sau similară în care a desfășurat activități specific similare celor pe care le va avea în viitorul contract”, cu următorul algoritm de calcul: „ Pentru fiecare contract similar finalizat (prin demonstrarea recepționării serviciilor de către beneficiar) la care se demonstrează participarea, se acordă câte două (2) puncte. Se iau în considerare punctajele maxime pentru maximum 5 contracte similare pentru care se demonstrează participarea (până la concurența a maximum 10 puncte)”; - Experiența profesională specifică a Expertului pentru implementare BSC, care trebuie demonstrată cu „duse la bun sfârșit, la care a participat expertul desemnat și care au avut ca obiect Dezvoltarea și implementarea instrumentului de management al performanței Balanced Scorecard (BSC) la nivelul unei organizații (autoritate publică sau societate comercială) și în care să fi avut o poziție echivalentă sau similară în care a desfășurat activități specific similare celor pe care le va avea în viitorul contract”, cu următorul algoritm de calcul: „Pentru fiecare contract similar finalizat (prin demonstrarea recepționării serviciilor de către beneficiar) la care se demonstrează participarea, se acordă câte două (2) puncte. Se iau în considerare punctajele maxime pentru maximum 5 contracte similare pentru care se demonstrează participarea (până la concurența a maximum 10 puncte)”. În acest context, neputându-se estima/deduce pe seama unui simplu calcul matematic punctajul acordat, trebuia ca autoritatea contractantă, prin adresa care cuprinde rezultatul procedurii, să-i indice contractele experților pe care nu le-a luat în considerare și să justifice această decizie. Consiliul constată că, din documentele aflate la dosarul 11

§ 26

cauzei (procese-verbale de evaluare, raportul procedurii și adresa de comunicare), nu se cunosc motivele pentru care nu au fost luate în considerare toate contractele prezentate pentru experți. În această situație, Consiliul constată că s-a încălcat principiul transparenței, statuat de art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016, precum și dispozițiile art. 215 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, la dosarul cauzei neregăsindu-se informații/documente care să confirme/infirme „caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa”. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... și va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reanalizarea propunerii tehnice a contestatoarei, conform celor precizate în motivare și cu aplicarea dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit b) din Legea nr. 98/2016, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Cât privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în sumă de 4000 lei, reprezentând onorariu consultanță, Consiliul o va admite în parte, reducând cuantumul cheltuielilor și va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare, a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu. În aprecierea acestei finalități, Consiliul are în vedere documentele aflate la dosar și complexitatea cauzei, precum și dispozițiile art. 451 cpciv, potrivit cărora: „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. (2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”.

§ 27

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... și obligă autoritatea contractantă la 12

§ 28

continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reanalizarea propunerii tehnice a contestatoarei, conform celor precizate în motivare și cu aplicarea dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit b) din Legea nr. 98/2016, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare, a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi.

§ 29

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... .......

§ 30

..............

§ 31

13

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.