Decizie 2145/2019
Decizie CNSC2019_2145_2019_Decizie_2145.pdf
Document CNSC
TCS & CT SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI FANTANELE
Decizia CNSC nr. 2145/C5/2291 din 29.11.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție, în cadrul proiectului «Realizare și dotare Școală Generală în localitatea Fântânele, județul Arad»”, cod CPV 45214220-8 (Rev.2), inițiată de COMUNA FÂNTÂNELE, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Fântânele, str. Principală nr. 115, județul Arad și a solicitat, în principal, anularea actului atacat și a celor subsecvente acestuia și, în subsidiar, reevaluarea ofertelor și emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu documentația de atribuire și legislația privind achizițiile publice. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2Verifică pasajul în context →
Admite, în parte, contestația formulată de TCS & CT SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA FÂNTÂNELE, anulează, în parte, raportul procedurii nr. 5666/21.10.2019 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de FOREST NATUR FRUCT SRL și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de FOREST NATUR FRUCT SRL, cu respectarea celor reținute în motivare. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatoarei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2/2Verifică pasajul în context →
aceasta este nefondată, așa cum rezultă din considerentele care urmează. Din conținutul documentației de atribuire, Consiliul reține relevante următoarele prevederi: - pct. 4.4.2 Modul de prezentare a propunerii financiare, din fișa de date a achiziției publice precum și pct. 2 Date tehnice - Propunerea financiară, din caietul de sarcini: „Propunerea financiară va cuprinde următoarele: - formularul de ofertă (formularul nr. 4); lipsa formularului de ofertă reprezintă lipsa ofertei, respectiv lipsa actului juridic de angajare în contract; - centralizatorul cu lucrările executate de asociați, subcontractanți; - centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv (formularul F1); - centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte (formularul F2); - listele cu cantitățile de lucrări, pe categorii de lucrări (formularul F3); - listele cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări (formularul F4); - fișele tehnice ale utilajelor și echipamentelor tehnologic…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_2145_2019_Decizie_2145.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2145/C5/2291 Data: 29.11.2019 Prin contestația nr. 105/28.10.2019, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 43377/28.10.2019, respectiv, sub nr. 43735/30.10.2019, TCS & CT SRL, cu sediul în municipiul Arad, str. Banu Mărăcine nr. 22, județul Arad, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J02/647/1996, având CIF RO 8888222, reprezentată legal prin dl. Tiberiu Metzner și reprezentant împuternicit, dna. Sofia Metzner, în calitate de Director General, a contestat adresa nr. 5668/21.10.2019 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție, în cadrul proiectului «Realizare și dotare Școală Generală în localitatea Fântânele, județul Arad»”, cod CPV 45214220-8 (Rev.2), inițiată de COMUNA FÂNTÂNELE, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Fântânele, str. Principală nr. 115, județul Arad și a solicitat, în principal, anularea actului atacat și a celor subsecvente acestuia și, în subsidiar, reevaluarea ofertelor și emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu documentația de atribuire și legislația privind achizițiile publice. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2
Admite, în parte, contestația formulată de TCS & CT SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA FÂNTÂNELE, anulează, în parte, raportul procedurii nr. 5666/21.10.2019 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de FOREST NATUR FRUCT SRL și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de FOREST NATUR FRUCT SRL, cu respectarea celor reținute în motivare. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatoarei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2/2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2145/C5/2291 Data: 29.11.2019 Prin contestația nr. 105/28.10.2019, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 43377/28.10.2019, respectiv, sub nr. 43735/30.10.2019, ...SRL, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin dl. ... și reprezentant împuternicit, dna. ..., în calitate de Director General, a contestat adresa nr. 5668/21.10.2019 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție, în cadrul proiectului «Realizare și dotare Școală Generală în localitatea ..., județul Arad»”, cod CPV 45214220-8 (Rev.2), inițiată de COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna ..., str. ... și a solicitat, în principal, anularea actului atacat și a celor subsecvente acestuia și, în subsidiar, reevaluarea ofertelor și emiterea unui nou raport al procedurii, în conformitate cu documentația de atribuire și legislația privind achizițiile publice. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținere, contestatoarea aduce la cunoștință că, potrivit comunicării rezultatului procedurii nr. 5668/21.10.2019, autoritatea contractantă o informează că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, întrucât nu s-a putut lua în considerare răspunsul primit la solicitarea de clarificări nr. 5220/26.09.2019, deoarece se face referire la 1/18
art. 2.2.2 din cadrul Ordinului nr. 1568/2002 în care este menționat faptul că operatorul economic are dreptul de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție, dar nu impune în mod cert obligativitatea ca autoritatea contractantă să accepte modificări de rețete, prin urmare, prin răspunsul la clarificări se completează propunerea tehnică. Astfel, contestatoarea arată că, prin adresa nr. 5220/26.09.2019, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări referitoare la indicarea modalității prin care se asigură respectarea formularului C6, depus în cadrul caietul de sarcini, în corelare cu formularele C6 regăsite în cadrul propunerii sale financiare, respectiv, a formularelor C7 și C8 din caietul de sarcini, în corelare cu formularele C7 și C8 regăsite în cadrul propunerii sale financiare. Contestatoarea menționează că a răspuns la solicitarea de clarificări, prin adresa nr. 99/30.09.2019, precizând că a uzitat de art. 2.2.2. din Ordinul nr. 1568/2002, întrucât autoritatea contractantă nu a publicat în SEAP rețetele articolelor folosite la întocmirea listelor de cantități, menținându-și valorile prezentate în formularele C6, C7 și C8. Sub acest aspect, contestatoarea prezintă toate documentele pe care autoritatea contractantă le-a încărcat în SEAP, la secțiunea „Documentație de atribuire”, învederând că printre acestea nu se regăsesc rețetele articolelor folosite la întocmirea listelor de cantități, fapt pentru care, conform art. 2.2.2 din Ordinul nr. 1568/2002, a folosit propriile consumuri și tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor cantitative și calitative prevăzute în proiectul tehnic și în caietul de sarcini. Contestatoarea consideră că, atâta vreme cât există un temei legal în domeniu (Ordinul nr. 1568/2002), acesta se aplică tuturor, prin urmare, autoritatea contractantă nu poate susține că „nu impune în mod cert obligativitatea ca autoritatea contractantă să accepte modificări de rețete”, iar dacă s-ar fi prevăzut în cadrul documentației de atribuire că trebuie respectate întru-totul rețetele articolelor folosite la întocmirea listelor de cantități de către proiectant, atunci ar fi trebuit să le pună la dispoziția operatorilor economici prin publicarea acestora în SEAP. În ceea ce privește afirmația autorității contractante, potrivit căreia, „prin răspunsul la solicitarea de clarificări se completează propunerea tehnică transmisă inițial /.../”, contestatoarea infirmă acest aspect, precizând încă o dată faptul că își menține valorile prezentate în formularele C6, C7 și C8, asigurând că toate articolele și cantitățile de lucrări cuprinse în ofertă vor fi executate cu material și manoperă de calitate, respectând toate cerințele din caietul de sarcini, proiectul tehnic și normele de execuție în vigoare. Totodată, aceasta subliniază că propunerea sa tehnică este declarată, în SEAP, ca fiind admisibilă. ...SRL aduce la cunoștință că a solicitat studierea dosarului achiziției publice la sediul autorității contractante, întrucât s-a pus problema cunoașterii, de către ceilalți ofertanți în procedură, a rețetelor articolelor, deși acestea nu au fost încărcate în SEAP. Astfel, ca urmare a studierii dosarului, contestatoarea a observat faptul că, în cadrul raportului procedurii, pct. 3.2.2. - Evaluarea 2/18
propunerilor tehnice, s-a inserat solicitarea de clarificări nr. 4754/03.09.2019, adresată societății ...SRL și răspunsul acesteia la solicitare, din care a concluzionat că ofertantul nu a evidențiat în graficul Gantt, pe activitățile proiectului privind execuția lucrărilor, cantitățile de lucrări/echipamente cu unitatea de măsură pentru cantitatea de lucrări prevăzută precum și cantitatea de manoperă alocată pe fiecare activitate, așa cum se prevede în cadrul fișei de date, la cap. IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice”, pct. 4.2., considerând că în această situație graficul Gantt este incomplet. De asemenea, contestatoarea face trimitere și la răspunsul acestui ofertant la solicitarea de clarificări, potrivit căruia „cantitatea de manoperă și echipamente alocată pentru fiecare activitate este conform indicatoarelor de norme de deviz pentru lucrări, la întocmirea ofertei s- au folosit doar norme de deviz nemodificate”, ...SRL fiind nelămurită cum a folosit ofertantul norme de deviz nemodificate. În continuare, contestatoarea aduce critici în ceea ce privește formularele C7 și C8, susținând că a constatat necorelări între acestea și listele de cantități, prezentându-le sub formă tabelară, după cum urmează: Formular C7 Denumire meserie Consumuri (om - ore) cu manoperă directă Caiet de sarcini Ofertant ...SRL Dulgher construcții 4559,028 4067,900 Instalator electrician 1420,32 1423,541 Instalator încălzire 1439,642 1410,374 Izolator hidrofug 165,433 113,969 Izolator termic 746,247 659,204 Zidar 7728,865 881,575 Muncitor deservire c-ții. montaj 5156,909 4877,794 Lăcătuș construcții metalice 2280 1049,570 Sudor electric 17,182 13,960 Montator c-ții. metalice 2635,803 467,913 Lăcătuș construcții metalice B 26,288 25,848 Sudor electric B 173,329 5,762 Formular C8 Denumire utilaj Consumuri - ore de funcționare Caiet de sarcini Ofertant ...SRL Macara de fereastră 0,15 TF 5,52 5,172 Macara pionier 0,5-0,75 TF 0,12 0,060 Bob elevator mobil de 4,5 KW 153,075 147,539 Având în vedere aceste date, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă nu a analizat corect oferta depusă de ...SRL. În ceea ce privește răspunsul ofertantului referitor la pct. 2 din solicitarea de clarificări, și anume „Alocarea financiară pe activitățile proiectului conține elemente din propunerea financiară, care se va putea decripta după finalizarea de către autoritatea contractantă a evaluării tehnice, prin urmare nu s-a putut include în propunerea tehnică”, contestatoarea aduce la cunoștință că, în urma studierii propunerii financiare, nu a regăsit alocarea financiară pe activitățile proiectului din graficul Gantt, corelat cu cantitățile de lucrări, respectiv, drumul critic s- 3/18
a regăsit în cadrul diagramei Pert și nu în raportul graficului Gantt, așa cum s-a solicitat în cadrul fișei de date a achiziției. ...SRL face trimitere la cap. III.1.3.a) „Capacitatea tehnică și profesională” din „Instrucțiunile pentru ofertanți”, referitor la experiența similară și la răspunsul ofertantului declarat câștigător la solicitarea de clarificări nr. 5485/10.10.2019, potrivit căruia acesta a invocat prevederile art. 30 alin. (6) și cele ale art. 20 alin. (1) din HG nr. 395/2016, concluzionând că orice cerință care nu este cuprinsă în cadrul fișei de date a procedurii sau în anunțul de participare simplificat este considerată clauză nescrisă. Raportat la acest aspect, contestatoarea arată că societatea sa a declarat că are un terț susținător în ceea ce privește experiența similară, tocmai pentru a îndeplini această cerință. Astfel, contestatoarea susține că este de acord cu observația ofertantului declarat câștigător, doar că nu înțelege cum autoritatea contractantă nu a publicat în SEAP, în documentația de atribuire, cerința referitoare la experiența similară, aceasta regăsindu-se doar în cadrul „Instrucțiunilor pentru ofertanți”. Având în vedere cele prezentate anterior, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă nu a procedat la analiza în detaliu a ofertelor, încălcând și ignorând prevederile din domeniul achizițiilor publice. În dovedire, ...SRL a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri. Având în vedere contestația formulată de ...SRL, Consiliul, prin adresa nr. 43614/2291 C5/29.10.2019, în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a solicitat contestatoarei transmiterea, în termen de 3 zile de la data primirii adresei, sub sancțiunea respingerii contestației, ca inadmisibilă, a recipisei de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul prevăzut de lege, cu precizarea că modalitatea de constituire a cauțiunii se va face conform art. 1057 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la CEC Bank - S.A., Trezoreria Statului sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. Prin corespondența înregistrată la Consiliu sub nr. 43976/ 31.10.2019, ...SRL a depus, în original, Recipisa de consemnare nr. 205838162/1 din 29.10.2019, emisă de CEC Bank – Sucursala Arad, în sumă de 35.000 lei. Prin adresa nr. 45566/2291 C5/08.11.2019, Consiliul a solicitat autorității contractante COMUNA ... înaintarea dosarului achiziției publice, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 101/2016, oferta depusă de contestatoare și de ofertantul declarat câștigător, precum și dovezi privind publicarea, în SEAP, a contestației și transmiterea punctului de vedere către contestatoare. COMUNA ... a răspuns la solicitarea CNSC nr. 45566/2291 C5/08.11.2019, prin adresa nr. 6109/13.11.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 46990/18.11.2019, comunicând punctul de vedere nr. 5858/ 31.10.2019, referitor la contestație, însoțit de documentele solicitate de Consiliu, respectiv, dosarul achiziției publice și ofertele celor doi ofertanți. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă declară faptul că își menține decizia luată, arătând în acest sens faptul că a solicitat 4/18
clarificări autoarei contestației, prin adresa nr. 5220/26.09.2019, referitoare la modalitatea prin care se asigură respectarea formularului C6 din caietul de sarcini, în corelare cu formularele C6 depuse în propunerea sa financiară, respectiv a formularelor C7 și C8 din caietul de sarcini, în corelare cu formularele C7 și C8 depuse în propunerea sa financiară, prin răspunsul nr. 99/30.09.2019, ofertantul declarând că a uzitat de art. 2.2.2 din Ordinul nr. 1568/2002 cu respectarea cerințelor impuse în caietul de sarcini din punct de vedere tehnic și calitativ, având în vedere că nu s-au pus la dispoziție rețetele articolelor folosite la întocmirea listelor de cantități. Totodată, ofertantul a menționat faptul că a respectat în proporție de 100% Formularul F3 din caietul de sarcini, respectiv, că își menține valorile prezentate în formularele C6, C7 și C8. Astfel, autoritatea contractantă învederează că, în urma analizării răspunsului transmis de către ...SRL, nu l-a putut lua în considerare, deoarece se face referire la art. 2.2.2 din Ordinul nr. 1568/2002 în care este menționat faptul că operatorul economic are dreptul de a-și prevede în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție dar nu impune în mod cert obligativitatea ca autoritatea contractantă să accepte modificări de rețete. Pin urmare, având în vedere că până la data limită de depunere a ofertelor nu au fost solicitate clarificări cu privire la permiterea cotarii consumurilor proprii, autoritatea contractantă arată că nu poate accepta răspunsul la clarificări, întrucât, prin acceptarea lui, s- ar produce un avantaj incorect față de ceilalți participanți la procedură, încălcându-se principiile proporționalității și al tratamentului egal prevăzute la art. 2 din Legea nr. 98/2016. Având în vedere că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, se completează propunerea tehnică, autoritatea contractantă arată că a declarat oferta contestatoarei ca neconformă și inacceptabilă. Referitor la critica privind neincluderea, în cadrul „documentelor de calificare”, a rețetelor articolelor folosite la întocmirea listelor de cantități, autoritatea contractantă subliniază că a pus la dispoziție aceste documente, respectiv, listele de cantități F3, extrasele de utilaje, manoperă și transport, acestea fiind detaliate prin intermediul formularelor, iar ofertanții având posibilitatea doar de a introduce propriile prețuri. COMUNA ... opinează că a avut la bază principiul tratamentului egal și, în cazul admiterii consumurilor de manoperă și utilaje diminuate și/sau asimilate, acesta nu ar fi respectat deoarece în evaluarea tuturor ofertelor, s-ar accepta reguli diferite pentru situații similare. Mai mult, neoferind posibilitatea ofertanților pentru cotarea propriilor consumuri, autoritatea contractanta arată că a analizat ofertele cu respectarea legislației principale prioritar față de legislația secundară. În ceea ce privește criticile contestatoarei cu privire la oferta declarată câștigătoare, autoritatea contractantă învederează că a solicitat clarificări ...SRL, prin adresa nr. 5219/26.09.2019, referitoare la modalitatea prin care se asigură respectarea formularului F3 din caietul de sarcini, în corelare cu formularul F3 depus în propunerea sa financiară, respectiv a formularelor C6-C9 (cantități totale) din caietul de sarcini, în corelare cu formularele C6-C9 (pentru fiecare obiect în parte) 5/18
depuse în propunerea sa financiară, prin răspunsul nr. 170/30.09.2019, ofertantul declarând următoarele: - diferențele apărute în urma unei erori de tehnoredactare la articolele menționate sunt considerate o abatere tehnică minoră, cuantificarea în valoare monetară a respectivelor diferențe fiind de 727,58 lei + TVA, reprezentând 0,027% din prețul total al ofertei, aceasta fiind suportată din profitul societății; - având în vedere faptul că în fișa de date a achiziției nu era specificată modalitatea de prezentare a formularelor C6-C9 (total investiție sau fiecare deviz în parte), atașează extrasele de resurse (formularele C6, C7, C8 și C9) pentru fiecare deviz în parte, suplimentar atașând formularele C6, C7, C8 și C9 cumulate pentru toate devizele investiției. Față de aceste aspecte, autoritatea contractantă menționează că a luat în considerare răspunsul ...SRL, fiind de acord cu modificarea abaterilor tehnice regăsite, întrucât s-a exemplificat că acestea se încadrează în 1% conform art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016 și mai mult de atât, acesta a depus formularele corectate. Având în vedere cele mai sus prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca nefondată. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „Execuția lucrărilor de construcție, în cadrul proiectului «Realizare și dotare Școală Generală în localitatea ..., județul Arad»”, cod CPV 45214220-8 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ..., stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare, la 26.08.2019, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, de 2.889.187,82 lei. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 2 operatori economici, printre care și ...SRL, aspect consemnat în cadrul procesului verbal nr. 4520/28.08.2019. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 5666/21.10.2019, potrivit căruia oferta depusă de ...SRL a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, fiind declarată câștigătoare oferta depusă de ...SRL. Nemulțumit de acest rezultat, comunicat prin adresa nr. 5668/21.10.2019, ofertantul ...SRL a depus contestația care face obiectul prezentei cauze. Autoarea contestației a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare nr. 205838162/1 din 29.10.2019, emisă de CEC Bank – Sucursala Arad, în sumă de 35.000 lei. Recipisa de consemnare a cauțiunii se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă: [„(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv 6/18
după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus”], coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare [„(5) Cauțiunea depusă se restituie, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire și/sau a executării contractului. (6) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire și/sau a executării contractului. (7) Consiliul sau instanța, după caz, se pronunță asupra cererii de restituire a cauțiunii cu citarea părților, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare”]. Din conținutul contestației rezultă faptul că autoarea acesteia este nemulțumită atât de decizia autorității contractante de a respinge oferta sa, cât și de decizia de a stabili ca ofertă câștigătoare oferta depusă de ...SRL, contestatoarea formulând următoarele critici: - autoritatea contractantă nu poate invoca nerespectarea cerințelor caietului de sarcini câtă vreme în cadrul acestuia nu au fost incluse rețetele articolelor folosite la întocmirea listelor de cantități de către proiectant; - în graficul Gantt depus de ofertantul declarat câștigător nu s-au evidențiat, pe activitățile proiectului, cantitățile de lucrări/echipamente cu unitatea de măsură pentru cantitatea de lucrări prevăzută precum și cantitatea de manoperă alocată pe fiecare activitate, așa cum se prevede în cadrul fișei de date cap. IV.4.1; - autoritatea contractantă nu a evaluat corect ofertele în condițiile în care oferta depusă de ofertantul declarat câștigător conține necorelări între formularele C7 și C8 și listele de cantități de lucrări, necorelări care nu au fost sesizate de autoritatea contractantă, în timp ce oferta sa a fost exclusă ca urmare a răspunsul transmis; - în cadrul propunerii financiare nu se regăsește alocarea financiară pe activitățile proiectului din graficul Gantt, corelat cu cantitățile de lucrări; - drumul critic s-a regăsit în cadrul diagramei PERT și nu „raportul graficului”, așa cum s-a solicitat în fișa de date a achiziției. În finalul contestației, autoarea acesteia critică faptul că, în fișa de date a achiziției lipsește cerința de calificare privind experiența similară, așa cum se regăsește aceasta menționată în cadrul Instrucțiunilor către ofertanți. Analizând critica autoarei contestației referitoare la decizia autorității contractante de a respinge oferta sa, Consiliul constată că 7/18
aceasta este nefondată, așa cum rezultă din considerentele care urmează. Din conținutul documentației de atribuire, Consiliul reține relevante următoarele prevederi: - pct. 4.4.2 Modul de prezentare a propunerii financiare, din fișa de date a achiziției publice precum și pct. 2 Date tehnice - Propunerea financiară, din caietul de sarcini: „Propunerea financiară va cuprinde următoarele: - formularul de ofertă (formularul nr. 4); lipsa formularului de ofertă reprezintă lipsa ofertei, respectiv lipsa actului juridic de angajare în contract; - centralizatorul cu lucrările executate de asociați, subcontractanți; - centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv (formularul F1); - centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte (formularul F2); - listele cu cantitățile de lucrări, pe categorii de lucrări (formularul F3); - listele cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări (formularul F4); - fișele tehnice ale utilajelor și echipamentelor tehnologice inclusiv dotări (formularul F5); - Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale. (Formularul C6); - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru (Formularul C7); - Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții (Formularul C8); - Lista cuprinzând consumurile privind transporturile (Formularul C9). Formularele F1-F5, completate cu prețuri unitare şi valori, devin formulare pentru devizul ofertei şi vor fi utilizate pentru întocmirea situațiilor de lucrări executate, în vederea decontării”; - pct. 1 (Obiectul achiziției) și pct. 2 (Date tehnice) din caietul de sarcini: „Descrierea generală a lucrărilor precum și situația propusă sunt detaliate în PTh anexat la prezentul caiet de sarcini”, respectiv „Proiectul tehnic (PTh), cu specificațiile tehnice și indicatorii tehnico-economici ai investiției a fost realizat pe baza expertizei tehnice și a fost aprobat prin HCL. Soluția tehnică prevăzută în PTh trebuie respectată la execuția lucrărilor. Partea scrisă și partea desenată a PTh se găsesc atașate pe SEAP”; - pct. 6 – Execuția lucrărilor, din caietul de sarcini, potrivit căruia „Execuția lucrărilor se va realiza în conformitate cu prevederile actelor normative, reglementărilor tenico-economice din domeniu și a Proiectului tehnic aprobat”; - cap. VI. LISTE CU CANTITĂȚI DE LUCRĂRI, lit. c) și lit. f) (pag. 242 – 299, 315 - 356) din „Proiectul tehnic”, parte a documentației de atribuire, care conțin listele cu cantitățile de lucrări pe categorii de lucrări (formulare F3), listele cu cantitățile de utilaje şi echipamente tehnologice, inclusiv dotări (formularele F4), lista consumurilor de 8/18
resurse materiale, lista consumurilor cu mâna de lucru, lista consumurilor de ore de funcționare a utilajelor de construcții (formularul C8), lista consumurilor privind transporturile (formularul C9). Documentația de atribuire nu a fost contestată în termen legal de niciun potențial ofertant, astfel că aceasta și-a dobândit forța obligatorie atât pentru ofertanți, care aveau obligația de a elabora/prezenta oferta în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, cât și pentru autoritatea contractantă, care avea obligația de a verifica conformitatea/admisibilitatea ofertelor prin raportare la cerințele stabilite în aceasta. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în cadrul procesului verbal nr. 5150/16.09.2019, privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice”, aceștia au reținut necesitatea clarificării unor aspecte cu autoarea contestație, sens în care, prin adresa nr. 5220/26.09.2019 a fost transmisă contestatoarei următoarea solicitare de clarificări: „Având în vedere că în cadrul Fișei de date, secțiunea «IV.4.2.Modul de prezentare a propunerii financiare» se solicită prezentarea în cadrul ofertei financiare a următoarelor documente: - Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale (Formularul C6); - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru (Formularul C7); - Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții (Formularul C8). Vă solicităm să ne indicați modalitatea prin care asigurați respectarea formularului C6, depuse în cadrul caietului de sarcini parte integrantă a documentației de atribuire a prezentei proceduri, în corelare cu formularele C6, regăsite în cadrul propunerii financiare depuse de către dumneavoastră în cadrul prezentei proceduri. Vă solicităm să ne indicați modalitatea prin care asigurați respectarea formularelor C7, C8 depuse în cadrul caietului de sarcini parte integrantă a documentației de atribuire a prezentei proceduri, în corelare cu formularele C7, C8 - regăsite în cadrul propunerii financiare depuse de către dumneavoastră în cadrul prezentei proceduri. În acest sens evidențiem următoarele: Articolele menționate mai jos nu corespund cantitativ cu cele prezentate de autoritatea contractantă în cadrul Listelor de Cantități - din cadrul documentației de atribuire: Formularul C7 Denumire meserie Consumuri (om-ore) cu manopera directă Caiet sarcini ofertant Betonist 851,486 836,864 Fierar betonist 2.277,20 2.271,236 Instalator frigotehnist 67,115 36,21 Izolator termic 746,247 599,889 Montator prefabricate beton 3,024 1,512 Electromecanic telecomunicații 520,046 279,375 Lăcătuș mecanic întreținere-reparații 5,620 1,636 Sudor electric 17,182 12,52 Lăcătuș construcții metalice - B 26,288 25,594 9/18
Formularul C8 Denumire utilajului Consumuri – ore funcționare Caiet sarcini ofertant Betoniera cu cădere libera act. Electric 101-250 1 13,395 10,931 Vibrator de ext act. Electric 0,25 –1 KW 1,778 - Malaxor pt. Mortar acționat electric, 150 l 0,288 - Topitor de bitum tractat 500-1000 l 0,320 0,07” Prin adresa nr. 99/30.09.2019, ofertantul ...SRL a răspuns acestei solicitări, menționând următoarele: „Potrivit Ordin 1568/2002 - Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru investițiile realizate din fonduri publice, Indicativ P91/1-02, coroborat cu lipsa punerii la dispoziție pe SEAP de către autoritatea contractantă a rețetelor articolelor folosite la întocmirea listelor de cantități, subsemnata a uzitat de Art. 2.2.2 cu respectarea cerințelor impuse în Caietul de sarcini din punct de vedere tehnic și calitativ. Art. 2.2.2. Executanții (ofertanții) au deplină libertate de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție, cu respectarea cerințelor cantitative și calitative prevăzute în proiectul tehnic, în Caietul de sarcini și în alte acte normative în vigoare care reglementează execuția lucrărilor. Menționăm respectarea în proporție de 100% a Formularului F3 din Caietul de sarcini; ne menținem valorile prezentate în formularele C6, C7 și C8 și vă asigurăm că toate articolele și cantitățile de lucrări cuprinse în ofertă vor fi executate cu material și manoperă de calitate, respectând toate cerințele din Caietul de Sarcini, Proiectul Tehnic și Normele de execuție în vigoare. Având convingerea că am răspuns corespunzător solicitării Comisiei de evaluare și că aprecierea acesteia se va raporta strict la mențiunile și cerințele cuprinse în documentația de atribuire și la o înțelegere corectă a textelor legale incidente în materie cât și cu angajamentul de a prezenta și alte clarificări și documente necesare”. Membrii comisiei de evaluare au analizat acest răspuns și, în cadrul procesului verbal nr. 5342/07.10.2019, privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, au stabilit că acesta este neconcludent, invocând art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, precum și art. 17 alin. (3) lit. a) din același act normativ, întrucât ofertantul a făcut „referire la art. 2.2.2 din cadrul Ordinului nr. 1568/2002 în care este menționat faptul că operatorul economic are dreptul de a-și prevedea în ofertă propriile consumuri și tehnologii de execuție dar nu impune în mod cert obligativitatea ca autoritatea contractantă să accepte modificări de rețete. În situația în care până la data limită de depunere a ofertelor nu au fost solicitate clarificări cu privire la permiterea cotării consumurilor proprii, autoritatea contractantă nu poate accepta răspunsul la clarificări nr. 5220 din data de 26.09.2019 întrucât prin acceptarea lui s-ar produce un avantaj incorect față de ceilalți participanți la procedura și se încalcă principiul proporționalității și tratamentul egal prevăzute la art. 2 din Legea 98/2016”. 10/18
Analizând decizia comisiei de evaluare de respingere a ofertei contestatoarei prin raportare la prevederile documentației de atribuire, a conținutul ofertei acesteia și a răspunsului la solicitarea de clarificări, Consiliul constată că aceasta este corectă în condițiile în care, așa cum rezultă din răspunsul transmis de ofertant, acesta nu a respectat întocmai cantitățile de resurse umane și materiale stabilite de autoritatea contractantă în cadrul proiectului tehnic, parte a documentației de atribuire, deși potrivit art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 „(1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (...)”. Astfel, așa cum s-a reținut anterior, autoritatea contractantă a stabilit, prin caietul de sarcini, necesitatea respectării prevederilor proiectului tehnic, iar în cadrul proiectului tehnic au fost prevăzute listele cu cantitățile de lucrări, precum și, printre altele, listele cu cantitățile de resurse umane și listele cu orele de funcționare a utilajelor, nepermițând ofertanților stabilirea propriilor consumuri. Rezultă că, autoritatea contractantă a stabilit, în sarcina ofertanților, obligația respectării listelor cu cantități de lucrări, a listelor cu resurse umane, a listelor cu resursele materiale, ore funcționare utilaje, etc. Ori, din verificarea proiectului tehnic, parte a documentației de atribuire, rezultă că meseriile și utilajele invocate de autoritatea contractantă în cadrul solicitării de clarificări adresată contestatoarei ca înregistrând diferențe față de cerințele documentației de atribuire se regăsesc la următoarele poziții: - Betonist – pag. 351, poz. 1 - 851,486 ore manoperă; - Fierar betonist – pag. 351, poz. 4 – 2.277,200 ore manoperă; - Instalator frigotehnist – pag. 351, poz. 11 - 67,115 ore manoperă; - Izolator termic – pag. 352, poz. 15 - 746,247 ore manoperă; - Montator prefabricate beton - pag. 352, poz. 17 - 3,024 ore manoperă; - Electromecanic telecomunicații - pag. 352, poz. 30 - 520,046 ore manoperă; - Lăcătuș mecanic întreținere-reparații - pag. 352, poz. 33 - 5,620 ore manoperă; - Sudor electric - pag. 352, poz. 34 - 17,182 ore manoperă; - Lăcătuș construcții metalice - B - pag. 353, poz. 44 - 26,288 ore manoperă; - Betonieră cu cădere libera act. Electric 101-250 l – pag. 354, poz. 11, 13,395 ore de funcționare; - Vibrator de ext act. Electric 0,25 –1 KW – pag. 354, poz. 13, 1,778 ore de funcționare; - Malaxor pt. Mortar acționat electric, 150 l - pag. 354, poz. 14, 0,288 ore de funcționare; - Topitor de bitum tractat 500-1000 l - pag. 354, poz. 20, 0,320 ore de funcționare.
Constestatoarea nu a solicitat, anterior depunerii ofertelor, informații referitoare la consumurile de resurse materiale, umane stabilite de autoritatea contractantă și nici la inexistența unor rețete ale 11/18
articolelor prevăzute de proiectant în proiectul tehnic, dar nici nu a contestat, în cadrul termenului legal, cantitățile prevăzute în listele cu resurse materiale și umane, astfel că avea obligația de a le respecta întocmai, iar considerarea, de către membrii comisiei de evaluare, ca fiind concludent a răspunsului ofertantului ar fi condus la încălcarea principiului transparenței, prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016. În aceste condiții, Consiliul va respinge, ca nefondată această critică. În ceea ce privește criticile autoarei contestației care vizează oferta declarată câștigătoare, respectiv faptul că în graficul Gantt depus de ofertantul declarat câștigător nu s-au evidențiat, pe activitățile proiectului, cantitățile de lucrări/echipamente cu unitatea de măsură pentru cantitatea de lucrări prevăzută precum și cantitatea de manoperă alocată pe fiecare activitate, așa cum se prevede în cadrul fișei de date cap. IV.4.1, Consiliul constată că aceasta este fondată, așa cum rezultă din următoarele considerente: Din conținutul fișei de date a achiziției, pct. IV.4.1 Modul de prezentare a propunerii tehnice, rezultă că autoritatea contractantă a stabilit în sarcina ofertanților, următoarele: „Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în prezentul document și în caietul de sarcini și va conține: 1. Prezentarea modului de realizare a lucrărilor prin care ofertantul va demonstra că va executa toate lucrările prevăzute în documentația de atribuire cu respectarea tuturor prevederilor caietului de sarcini; (...) 4. Graficul de execuție al lucrării, cu prezentarea următoarelor documente: - 4.1. Structura WBS (Work Breakdown Structure) – Structura de Dezvoltare Ierarhică privind activitățile proiectului. - 4.2. Graficul Gantt al lucrării, realizat în baza structurii WBS, cu evidențierea relației dintre activitățile proiectului. Pe activitățile proiectului privind execuția lucrărilor, din Graficul Gantt se vor evidenția: cantitățile de lucrări/echipamente cu unitatea de măsură pentru cantitatea de lucrări prevăzută precum și cantitatea de manoperă alocată pe fiecare activitate”. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în legătură cu această cerință, aceștia au transmis ofertantului ...SRL, adresa nr. 4754/03.09.2019, solicitând, printre altele, următoarele: „Referitor la oferta depusă de dumneavoastră în cadrul procedurii de atribuire /.../, vă transmitem următoarele solicitări de clarificări: Solicitare de clarificări nr. 1 Indicarea secțiunii din Graficul Gantt al lucrării din cadrul ofertei, unde pe activitățile proiectului privind execuția lucrărilor, sunt evidențiate: cantitățile de lucrări/echipamente cu unitatea de măsură pentru cantitatea de lucrări prevăzută precum și cantitatea de manoperă alocată pe fiecare activitate”. 12/18
Prin adresa nr. 127/05.09.2019, ofertantul ...SRL a răspuns solicitării autorității contractante precizând următoarele: „1. Cantitățile de lucrări pe activitățile proiectului privind execuția lucrărilor sunt evidențiate în listele de cantități fără valori din propunerea tehnică la pag. 19-90, iar cantitatea de manoperă și echipamente alocată pentru fiecare activitate este conform indicatoarelor de norme de deviz pentru lucrări, deoarece la întocmirea ofertei s-au folosit doar norme de deviz nemodificate. Suplimentar vă atașăm listele de cantități cu rețeta fiecărui articol”. Membrii comisiei de evaluare au analizat acest răspuns și, în cadrul procesului verbal nr. 4923/11.09.2019, au reținut că acesta „oferă informații clare prin care lămurește o bună parte din aspectele solicitate de către autoritatea contractantă prin solicitarea de clarificări nr. 4754/03.09.2019”, considerând că cerința în discuție este îndeplinită. Analizând această concluzie a membrilor comisiei de evaluare, prin raportare la prevederile documentației de atribuire, Consiliul constată că, în mod eronat, s-a stabilit concludența răspunsului, în condițiile în care acesta face dovada că graficul Gantt depus de ofertantul criticat nu respectă cerința obligatorie, stabilită chiar de autoritatea contractantă în documentația de atribuire, potrivit căreia „pe activitățile proiectului privind execuția lucrărilor (...) se vor evidenția: cantitățile de lucrări/echipamente cu unitatea de măsură pentru cantitatea de lucrări prevăzută precum și cantitatea de manoperă alocată pe fiecare activitate”. Consiliul apreciază că, față de prevederile documentației de atribuire, prin care, autoritatea contractantă a stabilit că graficul Gantt trebuie să conțină/evidențieze o serie de informații (cantități de lucrări/ echipamente cu unitatea de măsură pentru cantitatea de lucrări prevăzută precum și cantitatea de manoperă alocată pe fiecare activitate), lipsa menționării acestor informații în documentul solicitat reprezintă o neconformitate cu cerințele obligatorii ale documentației de atribuire, iar acceptarea de către autoritatea contractantă a prezentării graficului în forma prezentată de ofertantul declarat câștigător ar însemna schimbarea regulilor stabilite în documentația de atribuire pe parcursul procedurii și, implicit, încălcarea principiului transparenței prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/2016. În situația în care autoritatea contractantă aprecia că este suficient ca informațiile referitoare la „cantitățile de lucrări/echipamente cu unitatea de măsură pentru cantitatea de lucrări prevăzută precum și cantitatea de manoperă alocată pe fiecare activitate” să rezulte din conținutul mai multor documente ale propunerii tehnice și nu, așa cum s- a stabilit în prezenta procedură de atribuire, dintr-un singur document – grafic Gantt, trebuia să precizeze această posibilitate în documentația de atribuire. Ori, autoritatea contractantă a stabilit, în cadrul documentației de atribuire, care sunt documentele obligatorii a fi depuse de ofertați și informațiile care trebuie să se regăsească în respectivele documente, printre acestea regăsindu-se, așa cum s-a mai reținut, și obligația de a evidenția, în grafiul Gantt, cantitățile de lucrări/echipamente cu unitatea de măsură pentru cantitatea de lucrări prevăzută precum și 13/18
cantitatea de manoperă alocată pe fiecare activitate. În lipsa unor astfel de precizări, și având în vedere prevederile exprese ale documentației de atribuie, ofertații aveau obligația de a elabora oferta cu respectarea acestor cerințe, iar autoritatea contractantă avea obligația de a evalua ofertele prin raportare la aceleași cerințe. Având în vedere cele reținute anterior, Consiliul constată că este întemeiată critica analizată. În ceea ce privește critica potrivit căreia autoritatea contractantă nu a evaluat corect ofertele în condițiile în care oferta depusă de ofertantul declarat câștigător conține necorelări între formularele C7 și C8 și listele de cantități de lucrări, necorelări care nu au fost sesizate de autoritatea contractantă, iar oferta sa a fost exclusă ca urmare a răspunsul transmis, Consiliul costată următoarele: Prin adresa nr. 5219/26.09.2019, autoritatea contractantă a transmis ofertantului criticat, ...SRL, următoarea solicitare de clarificări: „Având în vedere că în cadrul Fișei de date, secțiunea «IV.4.2.Modul de prezentare a propunerii financiare», se solicită prezentarea în cadrul ofertei financiare a următoarelor documente: - Listele cu cantitățile de lucrări, pe categorii de lucrări, (conform Formularului F3; - Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale (Formularul C6); - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru (Formularul C7); - Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții (Formularul C8); - Lista cuprinzând consumurile privind transporturile (Formularul C9) Vă solicităm să ne indicați modalitatea prin care asigurați respectarea formularului F3 - Listele cu cantitățile de lucrări, pe categorii de lucrări, depus în cadrul caietului de sarcini parte integrantă a documentației de atribuire a prezentei proceduri, în corelare cu formularul F3 - regăsit în cadrul propunerii financiare depuse de către dumneavoastră în cadrul prezentei proceduri. În acest sens evidențiem următoarele: Articolele menționate mai jos nu corespund cantitativ cu cele prezentate de autoritatea contractantă în cadrul Listelor de Cantități - din cadrul documentației de atribuire: Construcții - Rezistență Poziția Articolul Cantitate Caiet Sarcini Ofertant 014 CA0211 32,880 mc (pag. 251 ) 32,80 mc (pag. 47) 014 2100969 33,143 mc (pag. 251 ) 33,062 mc (pag. 47) Instalații interioare încălzire central termică 001 IA07A1 2,00 buc (pag. 268 ) 1,00 buc (pag. 76) 002 IA35A1 2,00 buc (pag. 268) 1,00 buc (pag. 76) 010 IC05B1 6,00 m (pag. 269) 5,00 m (pag. 77) 010 3334429 6,00 m (pag. 269) 5,00 m (pag. 77) Vă solicităm să ne indicați modalitatea prin care asigurați respectarea formularelor C6, C7, C8 și C9 (cantități totale) - depuse în 14/18
cadrul caietul de sarcini parte integrantă a documentației de atribuire a prezentei proceduri, în corelare cu formularele C6, C7, C8 și C9 (pentru flecare obiect în parte) - regăsit în cadrul propunerii financiare depuse de către dumneavoastră în cadrul prezentei proceduri”. Ofertantul ...SRL a răspuns solicitării, adresată de către autoritatea contractantă, prin adresa nr. 170/30.09.2019: „a) Diferențele apărute în urma unei erori de tehnoredactare la articolele menționate de dvs. din oferta noastră sunt considerate o abatere tehnică minoră. Cuantificarea în valoare monetară a respectivelor diferențe este de 727,58 lei + TVA, reprezentând 0,027 % din prețul total al ofertei. Detalierea diferenței de 727,58 lei + TVA este următoarea: art. 014 CA02I1 0,08 mc X 79,38 lei = 6,35 lei art. 014 2100969 0,08 mc X 220,00 lei = 17,60 lei art. 001 IA07A1 1,00 buc X 507,95 lei = 507,95 lei art. 002 IA35A1 1,00 buc X 169,17 lei = 169,17 lei art. 010 IC05B1 1,00 m X 6,53 lei = 6,53 lei art. 010 3334429 1,00 m X 19,98 lei = 19,98 lei Total =727,58 lei Conform art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016 modificările aduse propunerii tehnice pot fi considerate o abatere tehnică minoră a ofertei, deoarece cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni nu depășește 1% din prețul total al ofertei. Menționăm faptul că în cazul în care suntem desemnați câștigători vom executa toate lucrările, conform listelor de cantități publicate pe SEAP. Suplimentar față de cele precizate, menționăm că ne însușim/asumăm toată documentația de atribuire, inclusiv Proiectul tehnic, și ne angajăm că nu vom modifica oferta financiară. Diferența de preț apărută din modificări se va suporta din profitul societății. b) Având în vedere faptul că în Fișa de date a achiziției nu era specificată modalitatea de prezentare a formularelor C6, C7, C8 și C9 (total investiție sau fiecare deviz în parte), în ideea depunerii unei oferte cât mai precise, am atașat extrasele de resurse (formularele C6, C7, C8 și C9) pentru fiecare deviz în parte. Suplimentar vă atașăm formularele C6, C7, C8 și C9 cumulate pentru toate devizele investiției”. Răspunsul de mai sus a fost analizat de membrii comisiei de evaluare, în cadrul procesului verbal nr. 5342/07.10.2019, reținându-se că acesta este concludent, întrucât aceste informații pot fi considerate abateri tehnice minore în baza art. 134 alin. (9) lit. a) din HG nr. 395/2016. Pe de altă parte, însă, Consiliul constată că, în cadrul propunerii financiare depusă de ...SRL mai existau o serie de necorelări cu informațiile din listele de cantități din documentația de atribuire, în speță, fiind vorba de următoarele aspecte: Dulgher construcții (pag. 351 din Proiectul tehnic, poz. 2 din Lista consumurilor cu mâna de lucru) – 4.559,028 ore, iar din propunerea financiară (pag. 1, 2, 4, 10, 14 aferente formularelor C7) rezultă că s- au prevăzut 4.067,900 ore; 15/18
Instalator electrician (pag. 351 din Proiectul tehnic, poz. 8 din Lista consumurilor cu mâna de lucru) – 1.420,32 ore, iar din propunerea financiară (pag. 5, 7, 9, 10, 11, 12 aferente formularelor C7) rezultă că s-au prevăzut 1.423,542 ore; Instalator încălzire (pag. 351 din Proiectul tehnic, poz. 10 din Lista consumurilor cu mâna de lucru) – 1.439,642 ore, iar din propunerea financiară (pag. 3, 5, 6, 8, 9, 10, 13 aferente formularelor C7) rezultă că s-au prevăzut 1.410,374 ore; Izolator hidrofug (pag. 352 din Proiectul tehnic, poz. 14 din Lista consumurilor cu mâna de lucru) – 165,433 ore, iar din propunerea financiară (pag. 1, 4, 10 aferente formularelor C7) rezultă că s-au prevăzut 113,97 ore; Izolator termic (pag. 352 din Proiectul tehnic, poz. 15 din Lista consumurilor cu mâna de lucru) – 746,247 ore, iar din propunerea financiară (pag. 1, 3, 10 aferente formularelor C7) rezultă că s-au prevăzut 659,203 ore; Zidar (pag. 352 din Proiectul tehnic, poz. 23 din Lista consumurilor cu mâna de lucru) – 7.728,865 ore, iar din propunerea financiară (pag. 1, 4 aferente formularelor C7) rezultă că s-au prevăzut 5881,575 ore; Muncitor deservire c-ții. montaj (pag. 352 din Proiectul tehnic, poz. 25 din Lista consumurilor cu mâna de lucru) – 5.156,909 ore, iar din propunerea financiară (pag. 1, 2, 4, 6, 8, 9, 10, 11, 14 aferente formularelor C7) rezultă că s-au prevăzut 4.877,794 ore; Lăcătuș construcții metalice (pag. 352 din Proiectul tehnic, poz. 31 din Lista consumurilor cu mâna de lucru) – 26,288 ore, iar din propunerea financiară (pag. 1, 6, 12 aferente formularelor C7) rezultă că s-au prevăzut 28,128 ore; Sudor electric B (pag. 353 din Proiectul tehnic, poz. 46 din Lista consumurilor cu mâna de lucru) – 173,329 ore, iar din propunerea financiară (pag. 1, 6, 9, 10 aferente formularelor C7) rezultă că s-au prevăzut 19,722 ore; Macara de fereastră 0,15 TF (pag. 355 din Proiectul tehnic, poz. 26 din Lista consumurilor de ore de funcționare a Utilajelor de construcții) – 5,52 ore iar din propunerea financiară (pag. 1, 8 aferente formularelor C8) rezultă că s-au prevăzut 5,172 ore; Macara pionier 0,5-0,75 TF (pag. 355 din Proiectul tehnic, poz. 27 din Lista consumurilor de ore de funcționare a Utilajelor de construcții) – 0,12 ore iar din propunerea financiară (pag. 5 aferentă formularelor C8) rezultă că s-au prevăzut 0,06 ore; Bob elevator mobil de 4,5 KW (pag. 355 din Proiectul tehnic, poz. 30 din Lista consumurilor de ore de funcționare a Utilajelor de construcții) – 153,075 ore iar din propunerea financiară (pag. 1, 2 aferentă formularelor C8) rezultă că s-au prevăzut 147,839 ore. Ori, așa cu rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, necorelările menționate anterior nu se regăsesc în cadrul solicitării de clarificări nr. 5219/26.09.2019 adresată ofertantului criticat și nici nu au făcut obiectul vreunei alte solicitări de clarificări, critica privind acest aspect fiind întemeiată. 16/18
Față de cele de mai sus reținute, respectiv caracterul întemeiat al criticilor care au vizat oferta depusă de ...SRL, anterior analizate, în scopul respectării principiului celerității, garantat de prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul nu va mai proceda la analiza celorlalte critici care vizează oferta depusă de ...SRL, deoarece concluzia anterioară a fost suficientă pentru a-și forma convingerea privind soluția ce urmează a fi pronunțată, respectiv neconcludența răspunsului ofertantului ...SRL la solicitarea de clarificări a autorității contractate privind evidențierea în cadrul graficului Gantt a „cantităților de lucrări/echipamente cu unitatea de măsură pentru cantitatea de lucrări prevăzută precum și cantitatea de manoperă alocată pe fiecare activitate”. În raport de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte, contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ..., va anula, în parte, raportul procedurii nr. 5666/21.10.2019 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de ...SRL și la aplicarea criteriului de atribuire și va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ...SRL, cu respectarea celor reținute în motivare.
Consiliul va respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatoarei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ..., anulează, în parte, raportul procedurii nr. 5666/21.10.2019 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de ...SRL și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ...SRL, cu respectarea celor reținute în motivare. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatoarei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE COMPLET ... 17/18
MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... .... Redactat în 4 exemplare originale, conține 18 pagini. 18/18
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.