Decizie 2013/2019
Decizie CNSC2019_2013_2019_Decizie_2013.pdf
Document CNSC
RELOC SA în contradictoriu cu SNTFC "CFR CALATORI" S.A.
Decizia CNSC nr. 2013/C5/2268 din 11.11.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Amortizori orizontali și verticali pentru repararea locomotivelor din parcul Depoului București Călători și Depoului Ploiești - SRTFC București”, cod CPV 34325100-2 (Rev.2), inițiată de SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA – SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Piața Gării de Nord nr. 1-3, sector 1 și a solicitat următoarele: - anularea „procesului verbal nr. BC1.10/IB/1409/02.10.2019 al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice prin care oferta depusă de MAXMAN SRL a fost declarată admisibilă și conformă”, precum și a oricăror acte interne anterioare și/sau subsecvente și conexe acestuia emise în cadrul procedurii de atribuire cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei depuse de către acest ofertant și obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de RELOC SA, în contradictoriu cu în contradictoriu cu SNTFC „CFR CĂLĂTORI” SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, în calitate de entitate contractantă, anulează, în parte, raportul procedurii nr. BC1.10/IB/1483/ 10.10.2019 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de MAXMAN SRL și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă entitatea contractantă, ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de MAXMAN SRL cu respectarea dispozițiilor legale, a prevederilor documentației de atribuire și a celor reținute în motivare. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere formulat de RELOC SA referitor la „anularea procesului verbal nr. BC1.10/IB/1409/ 02.10.2019 al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice prin care oferta depusă de MAXMAN SRL a fost declarată admisibilă și conformă”, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Î…Verifică pasajul în context →
care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare”]. Din conținutul contestației rezultă, în principal, nemulțumirea autoarei acesteia de decizia entității contractante de a stabili oferta câștigătoare, în legătură cu care susține că nu deține „Autorizație de furnizor Feroviar”, contestatoarea formulând, în același tip și critici care vizează documentația de atribuire (formularul de ofertă) și modalitatea în care entitatea contractantă ar fi trebuit să răspundă solicitărilor de clarificări ce i-au fost adresate. În analizarea acestei contestații Consiliul reține faptul că, prin documentația de atribuire, respecti…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_2013_2019_Decizie_2013.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2013/C5/2268 Data: 11.11.2019 Prin contestația nr. 14324/22.10.2019, transmisă în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 43008/25.10.2019, RELOC SA, cu sediul în municipiul Craiova, bd. Decebal nr. 109, județul Dolj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J16/259/1992, având CIF RO 2300870, reprezentată legal de dl. Grațian George Calin, în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație, a contestat Procesul verbal nr. BC1.10/IB/1409/02.10.2019 al ședinței de evaluare a propunerilor
tehnice
și
Raportul
procedurii
nr. BC1.10/IB/1483/16.10.2019, documente emise în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „Amortizori orizontali și verticali pentru repararea locomotivelor din parcul Depoului București Călători și Depoului Ploiești - SRTFC București”, cod CPV 34325100-2 (Rev.2), inițiată de SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA – SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în municipiul București, str. Piața Gării de Nord nr. 1-3, sector 1 și a solicitat următoarele: - anularea „procesului verbal nr. BC1.10/IB/1409/02.10.2019 al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice prin care oferta depusă de MAXMAN SRL a fost declarată admisibilă și conformă”, precum și a oricăror acte interne anterioare și/sau subsecvente și conexe acestuia emise în cadrul procedurii de atribuire cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei depuse de către acest ofertant și obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea 1/2
dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, cu consecința stabilirii neconformității și inadmisibilității ofertei depusă de MAXMAN SRL raportat la criteriile de atribuire impuse prin documentația de atribuire; - anularea Raportului procedurii nr. BC1.10/IB/1483/16.10.2019 precum și a oricăror acte interne anterioare și/sau subsecvente și conexe acestuia și dispunerea reevaluării ofertelor în privința aspectelor criticate în contestație, cu consecința stabilirii neconformității și inadmisibilității ofertei depuse de MAXMAN SRL raportat la criteriile de atribuire impuse prin documentația de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de RELOC SA, în contradictoriu cu în contradictoriu cu SNTFC „CFR CĂLĂTORI” SA - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI, în calitate de entitate contractantă, anulează, în parte, raportul procedurii nr. BC1.10/IB/1483/ 10.10.2019 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de MAXMAN SRL și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă entitatea contractantă, ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de MAXMAN SRL cu respectarea dispozițiilor legale, a prevederilor documentației de atribuire și a celor reținute în motivare. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere formulat de RELOC SA referitor la „anularea procesului verbal nr. BC1.10/IB/1409/ 02.10.2019 al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice prin care oferta depusă de MAXMAN SRL a fost declarată admisibilă și conformă”, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2/2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2013/C5/2268 Data: 11.11.2019 Prin contestația nr. 14324/22.10.2019, transmisă în original, prin poștă, înregistrată la Consiliu sub nr. 43008/25.10.2019, ... SA, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal de dl. ..., în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație, a contestat Procesul verbal nr. BC1.10/IB/1409/02.10.2019 al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice și Raportul procedurii nr. BC1.10/IB/1483/16.10.2019, documente emise în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „Amortizori orizontali și verticali pentru repararea locomotivelor din parcul Depoului București Călători și Depoului Ploiești - ... București”, cod CPV 34325100-2 (Rev.2), inițiată de ..., în calitate de entitate contractantă, cu sediul în municipiul ... și a solicitat următoarele: - anularea „procesului verbal nr. BC1.10/IB/1409/02.10.2019 al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice prin care oferta depusă de ... SRL a fost declarată admisibilă și conformă”, precum și a oricăror acte interne anterioare și/sau subsecvente și conexe acestuia emise în cadrul procedurii de atribuire cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei depuse de către acest ofertant și obligarea entității contractante la continuarea procedurii de atribuire cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, cu consecința stabilirii neconformității și inadmisibilității ofertei depusă de ... SRL raportat la criteriile de atribuire impuse prin documentația de atribuire; - anularea Raportului procedurii nr. BC1.10/IB/1483/16.10.2019 precum și a oricăror acte interne anterioare și/sau subsecvente și conexe 1/12
acestuia și dispunerea reevaluării ofertelor în privința aspectelor criticate în contestație, cu consecința stabilirii neconformității și inadmisibilității ofertei depuse de ... SRL raportat la criteriile de atribuire impuse prin documentația de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținere, autoarea contestației consideră că entitatea contractantă „nu a respectat dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 101/2016”, aceasta solicitând, prin fișa de date a achiziției, Autorizația de Furnizor Feroviar pentru serviciul de salubrizare a vagoanelor de călători, care, ulterior, s-a modificat prin erata nr. EN1012665/ 16.09.2019, în sensul că sintagma a fost înlocuită cu „Autorizația de Furnizor Feroviar însoțită de Agrement Tehnic Feroviar/Certificat de Omologare Tehnică Feroviară/vizat conform OMT 290/2000 emis de AFER, în termen de valabilitate la data livrării produselor ce fac obiectul procedurii”. Totodată, contestatoarea aduce la cunoștință că în fișa de date s-a solicitat Autorizația de Furnizor Feroviar sau Agrement Tehnic Feroviar vizat de către AFER în conformitate cu cerințele art. 1 din OMT 290/2000, valabilă la momentul prezentării prin care să ateste că operatorul economic executant are capabilitatea de a „presta serviciul de salubrizare a vagoanelor de călători”, solicitare pe care o consideră eronată, întrucât obiectul achiziției nu are nimic în comun cu „salubrizarea vagoanelor”. Contestatoarea încunoștințează că entitatea contractantă a solicitat ofertantului clasat pe primul loc – ... SRL, la data de 15.10.2019, să prezinte documente justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv: „(...) - Autorizația de Furnizor Feroviar în termen de valabilitate și viza anuală, actualizate la data livrării produselor, eliberată de către AFER cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu OMT nr. 290/2000 în temeiul HG nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar cu modificările ulterioare, în termen de valabilitate; - Agrement tehnic feroviar/certificat de omologare tehnică feroviară a produselor, emis de AFER cu modificările și completările ulterioare, în termen de valabilitate la data livrării produselor, sau certificat CE/NNTR eliberat de organele abilitate: ONFR și ASFR în temeiul HG nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar cu modificările ulterioare, în termen de valabilitate”. Astfel, contestatoarea arată că, în Raportul procedurii nr. BC1.10/IB/1483/16.10.2019 se confirmă faptul că informațiile din DUAE prezentate de ... SRL sunt demonstrate, însă, potrivit Buletinului AFER nr. 3/2019 din data de 30.06.2019, respectiv „Situație Autorizații de Furnizor Feroviar” eliberate conform OMT 290/2000, până la data de 2/12
30.06.2019, ... SRL nu avea Autorizație de Furnizor Feroviar, deși a declarat în DUAE că o deține, „încărcând-o în SEAP la data de 15.10.2019”. Față de cele de mai sus, contestatoarea consideră că ... SRL, în data de 15.10.2019, nu deținea Autorizație de Furnizor Feroviar, declarația din DUAE fiind nefondată. Sub acest aspect, ... SA invocă dispozițiile art. 202 din Legea nr. 99/2016, susținând că entitatea contractantă nu a respectat alin. (4) al acestui articol și subliniază că societatea sa a depus toate documentele solicitate, inclusiv Autorizația de Furnizor Feroviar seria AF nr. 7404, cu valabilitate între 27.09.2017 - 26.09.2020 și cu viza AFER în termen de valabilitate, inclusiv Agrementul Tehnic Feroviar seria AT nr. 182/2017 pentru amortizori hidraulici utilizați la fabricarea și repararea vehiculelor feroviare. De asemenea, contestatoarea observă că entitatea contractantă a făcut o altă confuzie și în secțiunea „Propunere Financiară”, Formularul nr. 6 denumit „Formular de Propunere Financiară”, obiectul procedurii și codul CPV sunt eronate, respectiv în loc de „Amortizori orizontali și verticali pentru repararea locomotivelor din parcul Depoului București Călători și Depoului Ploiești - S.R.T.F.C. București” este menționat „Motoare electrice de 4kW, 5,5kW, 11kW pentru repararea locomotivelor din parcul Depoului București Călători și Depoul Ploiești”, iar codul CPV 31110000-0 – Motoare electrice, în loc de cod CPV 34325100-2 – Amortizoare. Totodată, contestatoarea informează că, în perioada de desfășurare a procedurii, cu maxim 18 zile înainte de depunerea ofertelor, ofertanții au făcut solicitări de clarificare, după cum urmează: - în data de 30.08.2019, cu data limită de răspuns 01.10.2019, entitatea contractantă publicând răspunsul la data de 02.09.2019; - în data de 04.09.2019, cu data limită de răspuns 01.10.2019, entitatea contractantă publicând răspunsul la data de 04.09.2019; - în data de 11.09.2019, cu data limită de răspuns în 01.10.2019, entitatea contractantă publicând răspunsul la data de 17.09.2019. Invocând prevederile art. 172 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 99/2016, art. 66 alin. (1) și art. 69 alin. (1), (2) și (3) din HG nr. 394/2016, contestatoarea apreciază că entitatea contractantă nu a transmis, către toți participanții înscriși la procedură, răspunsurile la solicitările de clarificări. Pentru toate considerentele anterior descrise, ... SA solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În dovedire, ... SA a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri. Având în vedere contestația formulată de ... SA, în temeiul art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul, prin adresa nr. 43388/2268 C5/28.10.2019, a solicitat contestatoarei transmiterea, în termen de 3 zile de la data primirii adresei, sub sancțiunea respingerii contestației, ca inadmisibilă, a recipisei de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul prevăzut de lege, cu precizarea că modalitatea de constituire a cauțiunii se va face conform art. 1057 din Codul de procedură civilă, 3/12
coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la CEC Bank - S.A., Trezoreria Statului sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. Prin adresa nr. 14698/31.10.2019, transmisă prin fax și e-mail, înregistrată la Consiliu sub nr. 44050/31.10.2019, respectiv, sub nr. 44060/31.10.2019, ... SA a înaintat, în copie, recipisa de consemnare, precizând că originalul acesteia a fost transmis prin Poșta Română la data de 31.10.2019. Prin adresa nr. BC 1.10/IB/1567/29.10.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 43565, entitatea contractantă ... a transmis punctul de vedere referitor la contestație, însoțit de dosarul achiziției publice, precum și de ofertele participanților la procedura de atribuire. În punctul său de vedere, entitatea contractantă aduce la cunoștință că, înainte de termenul de depunere a ofertelor, au fost solicitate clarificări în zilele de 30.08.2019, 04.09.2019 și 11.09.2019, răspunsurile fiind transmise în datele de 02.09.2019, 04.09.2019 și, respectiv 17.09.2019. În conformitate cu dispozițiile art. 139 alin (1) și (2) din HG nr. 394/2016, în urma evaluării propunerilor tehnice, comisia de evaluare a concluzionat că, propunerile tehnice depuse de operatorii economici ... SRL și ... SA, satisfac în mod corespunzător cerințele minime din caietului de sarcini, acestea fiind conforme, având în vedere prevederile legale în vigoare. Entitatea contractantă arată că, prin adresa nr. BC1.10/IB/1460/ 10.10.2019 au fost solicitate clarificări ... SRL referitoare la prezentarea documentelor justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, ofertantul încărcând aceste documente în SEAP, la data de 15.10.2019, iar în urma evaluării acestora, comisia de evaluare a constatat ca informațiile din DUAE sunt demonstrate. Astfel, în urma aplicării criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut”, a fost stabilit clasamentul, pe locul I fiind ... SRL, cu o propunere financiară de 473.600 lei, iar pe locul II fiind ... SA, cu o propunere financiară de 477.396,48 lei. În ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la cerința privind deținerea Autorizației de furnizor Feroviar pentru serviciul de salubrizare a vagoanelor de călători, entitatea contractantă aduce la cunoștință că aceasta a fost trecută eronat în fișa de date a achiziției, fapt pentru care, în data de 16.09.2019, a fost postată în SEAP erata nr. EN1012665 referitoare la secțiunea III.1.1) „Capacitatea de exercitare a activității profesionale, inclusiv cerințele privind înscrierea în registrele profesionale sau comerciale”, astfel: în loc de „Autorizație de Furnizor Feroviar sau Agrement feroviar eliberat/vizat de către AFER în conformitate cu cerințele art. 1 din OMT 290/2000, valabilă la momentul prezentării prin care să ateste că agentul economic executant are capabilitatea de a presta serviciul de salubrizare a vagoanelor de călători” a se citi „Autorizație de Furnizor Feroviar însoțită de Agrement tehnic feroviar/certificat de omologare tehnica feroviară/vizat conform 4/12
OMT 290/2000 emis de AFER, în termen de valabilitate la data livrării produselor ce fac obiectul procedurii”. În continuare, entitatea contractantă învederează că, prin adresa nr. BC1.10/IB/1460/10.10.2019, a solicitat ... SRL să prezinte documentele justificative actualizate pentru demonstrarea informațiilor cuprinse în DUAE, respectiv: „(...) - Autorizația de furnizor feroviar în termen de valabilitate și viza anuală actualizate la data livrării produselor, eliberată de către AFER cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu O.M.T. 290/2000 în temeiul HG nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar cu modificările ulterioare, în termen de valabilitate; - Agrement tehnic feroviar/certificat de omologare tehnică feroviară a produselor, emis de AFER cu modificările și completările ulterioare, în termen de valabilitate la data livrării produselor, sau certificat CE/NNTR, eliberat de către organele abilitate: ONFR și ASFR în temeiul HG nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar cu modificările ulterioare, în termen de valabilitate; (...)”. Ținând cont de faptul că, produsele „Amortizori orizontali și verticali pentru repararea locomotivelor parcul Depoului București Călători și Depoul Ploiești”, sunt produse din import, așa cum reiese din propunerea tehnică și documentele depuse de ... SRL, entitatea contractantă subliniază că este valabil doar Agrementul Tehnic Feroviar solicitat la procedură, conform OMT nr. 290/2000, acest aspect fiind prevăzut în caietul de sarcini nr. DT6/05/202/2019, cap. 4 „Documentații ce trebuie furnizate entității contractante în legătură cu produsul” - Agrement Tehnic Feroviar dacă livrează produse de import (sau furnizor unic) și conform prevederilor art. 2 alin. (5) și (6) din OMT nr. 290/2000 privind admiterea tehnică a produselor și/sau serviciilor destinate utilizării în activitățile de construire, modernizare, întreținere și de reparare a infrastructurii feroviare și a materialului rulant, pentru transportul feroviar și cu metroul. Astfel, ...SA opinează că, din documentele depuse de ... SA reiese faptul că amortizorii hidraulici sunt importați de la același furnizor ca și ... SRL, ... SA având cunoștință despre faptul că, atunci când se livrează produse de import, este valabil doar Agrementul Tehnic Feroviar. Referitor la critica autoarei contestației privind datele de răspuns la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici înainte de data limită de depunere a ofertelor, entitatea contractantă o consideră neîntemeiată, menționând că au fost respectate termenele stabilite conform fișei de date a achiziției, în sensul că operatorii economici au solicitat clarificări cu 18 zile înainte de termenul stabilit (01.10.2019), iar entitatea contractantă a răspuns, conform art. 108 alin. (3) din HG nr. 394/2016, cu 11 zile înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. În final, entitatea contractantă consideră că oferta depusă de ... SRL a fost justificată, îndeplinind criteriile de calificare și selecție și 5/12
factorii de evaluare prevăzuți în documentația de atribuire, comisia de evaluare respectând principiile care stau la baza atribuirii contractului sectorial. Față de cele mai sus prezentate, entitatea contractantă solicită CNSC să analizeze expunerile sale și să dispună în consecință. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 44759/05.11.2019, contestatoarea ... SA a depus, în original, Recipisa de consemnare nr. 205843334/1 din 31.10.2019, emisă de CEC Bank – Unitatea Calea București N1, în sumă de 9.547,93 RON. Prin adresa nr. 45631/2268 C5/08.11.2019, Consiliul a înștiințat contestatoarea despre faptul că poate transmite eventuale susțineri referitoare la punctul de vedere formulat de entitatea contractantă, prin adresa nr. BC 1.10/IB/1567/29.10.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 43565/29.10.2019. Contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 15352/11.11.2019, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și prin fax, înregistrată la Consiliu
sub
nr.
45702/11.11.2019,
respectiv,
sub
nr. 45725/11.11.2019, prin care a observat, pentru început, că entitatea contractantă nu a explicat motivul eratei nici prin Anunțul tip erată EN 1012665/16.09.2019 și nici prin punctul său de vedere. Sub acest aspect, contestatoarea învederează recunoaşterea pe care entitatea contractantă a făcut-o cu privire la faptul că nu a fost depusă Autorizația de Furnizor Feroviar în termen de valabilitate și viza anuală actualizate la data livrării produselor, eliberată de către AFER, în conformitate cu O.M.T. 290/2000 în temeiul HG nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar cu modificările ulterioare, în termen de valabilitate de către ... SRL, nefiind depusă nicio dovadă rezonabilă care să susțină cele menționate și reținute prin raportul procedurii. Contestatoarea completează prin aceea că, în mod total discreționar, entitatea contractantă, în această etapă a procedurii de achiziție, a apreciat că nu se mai impune respectarea criteriilor de calificare și selecție, factorii de evaluare în documentația de atribuire, documentele justificative pentru demonstrarea informațiilor cuprinse în DUAE, respectiv existența și dovada Autorizației de Furnizor Feroviar și că ar fi valabil doar Agrementul Tehnic Feroviar solicitat la procedură, conform OMT nr. 290/2000. Așadar, atât timp cât ...SA a prevăzut în mod expres în fișa de date existența Autorizației de Furnizor Feroviar, contestatoarea apreciază că aceasta era obligată să parcurgă această solicitare, respectiv să folosească mijloacele convențional stabilite pentru a determina respectarea criteriilor de calificare și selecție. Contestatoarea arată că ... SRL a declarat că ar îndeplini cerințele impuse, deși îi lipsește o astfel de certificare, prin urmare, în lipsa dovezii Autorizației de Furnizor Feroviar de către ... SRL, oferta este neconformă urmare a nerespectării cerințelor impuse. ... SA consideră că solicitările de clarificări ale ... SRL și răspunsurile, în maniera în care entitatea contractantă a înțeles să le prezinte, nu respectă forma legală stabilită de art. 172 alin. (3) din 6/12
Legea nr. 99/2016, art. 66 alin. (1) și art. 69 alin. (1) din HG nr. 394/2016. Totodată, contestatoarea susține că nu s-a specificat nimic în punctul de vedere despre formularul de ofertă depus incorect, aspect sesizat în contestație. Având în vedere cele precizate, contestatoarea solicită să se constate că susținerile entității contractante sunt neîntemeiate. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin „licitație deschisă”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect „Amortizori orizontali și verticali pentru repararea locomotivelor din parcul Depoului București Călători și Depoului Ploiești - ... București”, cod CPV 34325100-2 (Rev.2), prin publicarea în SICAP a anunțului de participare nr. ..., stabilind „termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” la 01.10.2019, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și valoarea estimată, fără TVA, de 477.396,48 RON. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 3 operatori economici, printre care și contestatoarea din prezenta cauză, așa cum rezultă din conținutul procesului verbal nr. BC1.10/IB/1455/10.10.2019. După evaluarea ofertelor, entitatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. BC1.10/IB/1483/ 10.10.2019, potrivit căruia oferta câștigătoare a fost declarată ... SRL, în timp ce oferta depusă de SC ... SA a fost poziționată pe locul 2 în clasament. Autoarea contestației a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare nr. 205843334/1 din 31.10.2019, emisă de CEC Bank – Unitatea Calea București N1, în sumă de 9.547,93 RON. Recipisa de consemnare a cauțiunii se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă: [„(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus”], coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare [„(5) Cauţiunea depusă se restituie, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a plângerii, respectiv după încetarea efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (6) Cauţiunea se restituie celui 7/12
care a depus-o, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor suspendării procedurii de atribuire şi/sau a executării contractului. (7) Consiliul sau instanţa, după caz, se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare”]. Din conținutul contestației rezultă, în principal, nemulțumirea autoarei acesteia de decizia entității contractante de a stabili oferta câștigătoare, în legătură cu care susține că nu deține „Autorizație de furnizor Feroviar”, contestatoarea formulând, în același tip și critici care vizează documentația de atribuire (formularul de ofertă) și modalitatea în care entitatea contractantă ar fi trebuit să răspundă solicitărilor de clarificări ce i-au fost adresate. În analizarea acestei contestații Consiliul reține faptul că, prin documentația de atribuire, respectiv pct. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, din fișa de date a achiziției, entitatea contractantă a stabilit, la lit. b), următoarea cerință: „b) Operatorii economici ce depun oferta trebuie să dețină autorizație/certificat ori apartenența din punct de vedere profesional, obligatorii pentru desfășurarea contractului, respectiv să dețină: Pentru persoane juridice romane: 1. Autorizație de Furnizor Feroviar sau Agrement feroviar eliberat/vizat de către AFER în conformitate cu cerințele art. 1 din OMT 290/2000, valabilă la momentul prezentării prin care să ateste că agentul economic executant are capabilitatea de a presta serviciul de salubrizare a vagoanelor de calatori”. În legătură cu această cerință, entitatea contractantă a emis anunțul de tip erată nr. EN1012665/16.09.2019, potrivit căruia s-a înlocuit cerința redată anterior cu următoarea cerință: „Autorizație de Furnizor Feroviar însoțită de Agrement tehnic feroviar eliberat/vizat conform OMT 290/2000 emis de AFER, în termen de valabilitate la data livrării produselor ce fac obiectul procedurii”. Documentația de atribuire nu a fost contestată în termen legal de niciun potențial ofertant, astfel că aceasta și-a dobândit forța obligatorie atât pentru ofertanți, care aveau obligația de a prezenta oferta în conformitate cu cerințele stabilite în documentația de atribuire, așa cum a fost aceasta modificată prin anunțul de tip erată, cât și pentru entitatea contractantă, care avea obligația de a verifica ofertele depuse, respectiv îndeplinirea condițiilor de calificare, prin raportare la cerințele stabilite în aceasta. Din conținutul ofertei depusă de ... SRL, respectiv a informațiilor furnizate în DUAE, rezultă faptul că, în cadrul cap. A. „Capacitatea de a corespunde cerințelor”, la rubrica „Pentru contractele de achiziție de servicii: este necesară o autorizație” ofertantul a menționat „Da”. Verificând lucrările membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că, în cadrul procesului verbal nr. BC1.10/IB/1482/16.10.2019, după aplicarea criteriului de atribuire, aceștia au stabilit clasamentul intermediar, potrivit căruia pe locul 1 a fost poziționată oferta depusă 8/12
de ... SRL, precum și necesitatea transmiterii către acest ofertant a solicitării de a depune documente justificative care să demonstreze îndeplinirea criteriilor de calificare și selecție menționate în DUAE. În acest sens, prin adresa nr. BC1.10/IB/1460/10.10.2019, entitatea contractantă a solicitat ofertantului ... SRL, prezentarea mai multor documente, printre care și: „- Autorizația de Furnizor Feroviar în termen de valabilitate și viza anuală, actualizate la data livrării produselor, eliberată de către AFER cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu OMT nr. 290/2000 în temeiul HG nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar cu modificările ulterioare, în termen de valabilitate; - Agrement tehnic feroviar/certificat de omologare tehnică feroviară a produselor, emis de AFER cu modificările și completările ulterioare, în termen de valabilitate la data livrării produselor, sau certificat CE/NNTR eliberat de organele abilitate: ONFR și ASFR în temeiul HG nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar cu modificările ulterioare, în termen de valabilitate”. Ofertantul a răspuns acestei solicitări, depunând doar Agrementul tehnic feroviar seria AT nr. 207/2019, emis de Autoritatea Feroviară Română – AFER, prin care se atestă că produsele feroviare critice „Amortizoare pentru vehicule feroviare motoare” furnizate de ... SRL, îndeplinesc condițiile pentru utilizarea în domeniul transportului feroviar, eliberat la data de 22.04.2019. De asemenea, în cadrul acestui agrement se menționează că „produsele feroviare critice «amortizoare pentru vehicule feroviare motoare» sunt realizate de către persoana juridică ... Kft, cu sediul în localitatea ...”. Acest răspuns a fost considerat concludent de care membrii comisiei de evaluare, care au stabilit ca fiind câștigătoare această ofertă, aspect consemnat în raportul procedurii nr. BC1.10/IB/1483/16.10.2019. Analizând critica autoarei contestației privind decizia entității contractante de a stabili câștigătoare oferta depusă de ... SRL Consiliul constată că aceasta este eronată în condițiile în care decizia a fost adoptată cu încălcarea principiului transparenței prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 99/2016. Astfel, așa cum s-a reținut într-un paragraf anterior, entitatea contractantă a stabilit, printre cerințele de calificare, obligația ofertanților de a prezenta, pentru dovedirea capacității de exercitare a activității profesionale, „Autorizație de Furnizor Feroviar însoțită de Agrement tehnic feroviar eliberat/vizat conform OMT 290/2000 emis de AFER, în termen de valabilitate la data livrării produselor ce fac obiectul procedurii”, deci două documente distincte (autorizație și agrement), iar, prin răspunsul transmis entității contractante, ofertantul ... SRL a prezentat doar agrementul tehnic emis de Autoritatea Feroviară Română – AFER, neprezentând și Autorizație de Furnizor Feroviar emisă de AFER. Faptul că, în speță, ... SRL a ofertat un produs din import (în cadrul propunerii tehnice este indicat ca producător ... Kft), nu este de natură să înlăture obligația ofertanților de a respecta documentația de atribuire așa cum a fost aceasta modificată prin anunțul de tip erată, susținerea 9/12
entității contractante privind acest aspect neputând fi reținută de Consiliu. Consiliul nu poate reține trimiterea entității contractante la prevederile caietului de sarcini, având în vedere faptul că mențiunile la care face referire aceasta se regăsesc în cap. 4 „Documentații ce trebuie furnizate Entității contractante”, în cadrul căruia se menționează „Documentele pe care contractantul trebuie să le livreze entității contractante la livrare, (...)”, aceste cerințe urmând să fie îndeplinite de contractant/furnizor (deci în etapa de derulare a contractului) și nu de ofertant (deci în etapa de atribuire a contractului). Este adevărat faptul că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (5) din Ordinul nr. 210/2000 privind admiterea tehnică a produselor şi/sau serviciilor destinate utilizării în activitățile de construire, modernizare, întreținere şi de reparare a infrastructurii feroviare şi a materialului rulant, pentru transportul feroviar şi cu metroul, pentru produsele provenite din import sau de la furnizori unici, ar fi suficientă dovedirea deținerii unui agrement tehnic feroviar pentru fiecare produs, însă, entitatea contractantă a fost cea care a stabilit, prin fișa de date a achiziției, dovedirea de către ofertanți, indiferent de proveniența produselor ofertate (indigene sau de import), a deținerii capacității de exercitarea a activității profesionale prin prezentarea mai multor documente, respectiv autorizația de furnizor feroviar și agrement tehnic feroviar. În speță, documentația de atribuire, necontestată în termen legal devine regula după care se elaborează ofertele de către ofertanți și se evaluează aceleași oferte de către entitatea contractantă, prin aceasta fiind stabilită, fără niciun fel de referire/distingere privind proveniența produselor, obligația ofertanților de a prezenta 2 tipuri de documente, respectiv autorizație de furnizor feroviar și agrement tehnic feroviar, susținerea entității contractante referitoare la acest aspect neputând fi reținută de Consiliu. Acceptarea opiniei entității contractante ar însemna schimbarea regulilor pe parcursul desfășurării procedurii de atribuire. De altfel, Consiliu constată că însăși entitatea contractantă, a solicitat ofertantului criticat, în mod concret, prin adresa nr. BC1.10/IB/ 1460/10.10.2019, depunerea „autorizației de furnizor feroviar”, deși, la momentul emiterii acestei solicitări, cunoștea faptul că produsele ofertate de ... SRL nu sunt de provenință indigenă. Capătul de cerere formulat de contestatoare privind „anularea procesului verbal nr. BC1.10/IB/1409/02.10.2019 al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice prin care oferta depusă de ... SRL a fost declarată admisibilă și conformă”, va fi respins de Consiliu, acesta fiind nefondat, în condițiile în care, din conținutul acestui document rezultă că scopul elaborării acestuia a fost „deschiderea și verificarea ofertelor depuse online”, sens în care s-au reținut doar documentele depuse de ofertanți, fără a se face o evaluare a ofertelor depuse, nefiind declarată în cadrul acestui document, așa cum susține contestatoarea, „admisibilă și conformă” oferta depusă de ... SRL. 10/12
Criticile contestatoarei care referitoare la erorile entității contractante din modelul de formular de ofertă, precum și cele referitoare la răspunsurile la solicitările de clarificări privind documentația de atribuire pe care entitatea contractantă ar fi trebuit să le transmită potențialilor ofertanți, nu vor fi reținute de Consiliul, acestea fiind tardiv formulate la acest moment. Astfel, Consiliul constată că, în condițiile în care, în speță, se atribuire un contract de furnizare a cărui valoare estimată (477.369,48 lei) este situată sub pragul revăzut de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016 (994.386 lei), formularul de ofertă publicat în SEAP la data de 28.08.2019 (parte din documentația de atribuire), putea fi contestat până la data de 02.09.2019, iar răspunsurile entității contractante la solicitările de clarificări, puteau fi contestate în termen de 5 zile de la publicarea acestora în SEAP. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... SA, în contradictoriu cu în contradictoriu cu ...SA - ..., în calitate de entitate contractantă, va anula, în parte, raportul procedurii nr. BC1.10/IB/1483/16.10.2019 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de ... SRL și la aplicarea criteriului de atribuire și va obliga entitatea contractantă, ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ... SRL cu respectarea dispozițiilor legale, a prevederilor documentației de atribuire și a celor reținute în motivare. Consiliul va respinge, ca nefondat, capătul de cerere formulat de ... SA referitor la „anularea procesului verbal nr. BC1.10/IB/1409/ 02.10.2019 al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice prin care oferta depusă de ... SRL a fost declarată admisibilă și conformă”, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ... SA, în contradictoriu cu în contradictoriu cu ...SA - ..., în calitate de entitate contractantă, anulează, în parte, raportul procedurii nr. BC1.10/IB/1483/ 10.10.2019 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de ... SRL și la aplicarea criteriului de atribuire și obligă entitatea contractantă, ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ... SRL cu respectarea dispozițiilor legale, a prevederilor documentației de atribuire și a celor reținute în motivare. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere formulat de ... SA referitor la „anularea procesului verbal nr. BC1.10/IB/1409/ 02.10.2019 al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice prin care oferta depusă 11/12
de ... SRL a fost declarată admisibilă și conformă”, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET .... .... Redactat în 4 exemplare originale, conține 12 pagini. 12/12
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.