Decizie 1592/2019
Decizie CNSC2019_1592_2019_Decizie_1592.pdf
Document CNSC
MEDICINA PREVENTIVA DR. IVANUS SRL în contradictoriu cu TRIBUNALUL DOLJ
Decizia CNSC nr. 1592/C5/1847 din 18.09.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de organizare măsuri de protecția muncii pentru Tribunalul Dolj – aparat propriu și cele 5 judecătorii din subordine”, cod CPV 71317000-3 (Rev.2), inițiată de TRIBUNALUL DOLJ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Craiova, str. Brestei nr. 12, județul Dolj. CONSILIUL DECIDE: Respinge cererea de conexare formulată de SOCIETATEA MEDICINĂ PREVENTIVĂ DR. IVĂNUȘ SRL. Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu și declină competența de soluționare a contestației formulată de SOCIETATEA MEDICINĂ PREVENTIVĂ DR. IVĂNUȘ SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă TRIBUNALUL DOLJ, în favoarea Tribunalului Vaslui. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul Vaslui. Fără cale de atac. 1/1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge cererea de conexare formulată de SOCIETATEA MEDICINĂ PREVENTIVĂ DR. IVĂNUȘ SRL. Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu și declină competența de soluționare a contestației formulată de SOCIETATEA MEDICINĂ PREVENTIVĂ DR. IVĂNUȘ SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă TRIBUNALUL DOLJ, în favoarea Tribunalului Vaslui. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul Vaslui. Fără cale de atac. 1/1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_1592_2019_Decizie_1592.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1592/C5/1847 Data: 18.09.2019 Prin contestația neînregistrată și nedatată la emitentă, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 35857/13.09.2019, de SOCIETATEA MEDICINĂ PREVENTIVĂ DR. IVĂNUȘ SRL, cu sediul în comuna Fălciu, satul Fălciu nr. 318, județul Vaslui, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J37/52/2017, având CIF RO 36981202, reprezentată legal prin administrator Ivănuș Marius Gabriel, a contestat Raportul nr. 2051/16A/26.07.2019, întocmit pentru „achiziția directă” având ca obiect „Servicii de organizare măsuri de protecția muncii pentru Tribunalul Dolj – aparat propriu și cele 5 judecătorii din subordine”, cod CPV 71317000-3 (Rev.2), inițiată de TRIBUNALUL DOLJ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul Craiova, str. Brestei nr. 12, județul Dolj. CONSILIUL DECIDE: Respinge cererea de conexare formulată de SOCIETATEA MEDICINĂ PREVENTIVĂ DR. IVĂNUȘ SRL. Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu și declină competența de soluționare a contestației formulată de SOCIETATEA MEDICINĂ PREVENTIVĂ DR. IVĂNUȘ SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă TRIBUNALUL DOLJ, în favoarea Tribunalului Vaslui. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul Vaslui. Fără cale de atac. 1/1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1592/C5/1847 Data: 18.09.2019 Prin contestația neînregistrată și nedatată la emitentă, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 35857/13.09.2019, de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO .., reprezentată legal prin administrator ..., a contestat Raportul nr. 2051/16A/26.07.2019, întocmit pentru „achiziția directă” având ca obiect „Servicii de organizare măsuri de protecția muncii pentru ... – aparat propriu și cele 5 judecătorii din subordine”, cod CPV 71317000-3 (Rev.2), inițiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în .... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În susținerea contestației, ... a criticat autoritatea contractantă întrucât a încălcat principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, prin faptul că „procedura va fi reluată după data de 26 august 2019”. În cadrul aceleiași contestații, ... a formulat critici referitoare cu privire la „achiziția directă” organizată de autoritatea contractantă ... având ca obiect „Servicii de organizare măsuri de protecția muncii”, anunț de publicitate publicat în SEAP sub nr. ADV1079921/23.05.2019, fiind constituit la CNSC dosarul nr. 1845/2019, repartizat Completului de soluționare nr. 9. 1/7
În vederea soluționării contestației, Consiliul, prin adresele nr. 36152/1847 C5/16.09.2019 și nr. 36154/1847 C5/16.09.2019, a solicitat părților transmiterea susținerilor referitoare la excepția, invocată din oficiu, privind lipsa competenței materiale a Consiliului în soluționarea cauzei și declinarea soluționării acesteia către instanța de judecată competentă potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 [art. 10 alin. (3)], respectiv Tribunalul Vaslui, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1) și (5) din Legea nr. 98/2016, precum și faptul că „achiziția directă” nu este menționată ca procedură de atribuire prin dispozițiile art. 68 din Legea nr. 98/2016, iar conform dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor/.../”. ... a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), adresa nr. 1/17.09.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 36265/17.09.2019, prin care a învederat confuzia creată de sintagma „achiziție directă”, pe care autoritatea contractantă a folosit-o în mod eronat, întrucât, în speță, este vorba despre o procedură de atribuire care urmează a fi definitivată prin „cumpărare directă” în urma evaluării unor eventuale oferte. ... a opinat că, în conformitate cu art. 2 alin. (1), respectiv art. 3 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 101/2016, CNSC este instituția competentă să soluționeze contestația, iar prevederile enunțate îndepărtează prezumpția de necompetență invocată din oficiu. Totodată autoarea contestației a solicitat conexarea celor două dosare. Prin corespondența nr. 2342/16A/04.09.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 36353/17.09.2019, ... a precizat că achiziţia directă „Servicii de organizare măsuri de protecţia muncii pentru ... - aparat propriu şi cele 5 judecătorii din subordine” a fost iniţiată în conformitate cu art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, procedura nefiind menţionată ca procedură de atribuire prin dispoziţiile art. 68 din Legea nr. 98/2016, iar conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 „Consiliul este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor...”. Astfel, în speță, se aplică Legea nr. 554/2004, care prevede la art. 10 alin. (3), faptul că „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său”. Din documentele aflate la dosarul cauzei și din susținerile autorității contractante, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SICAP anunțul de publicitate nr. ADV1094584/29.07.2019 privind „achiziția directă”, a contractului de servicii având ca obiect „Servicii de organizare măsuri de protecția muncii pentru ... – aparat propriu și cele 5 judecătorii din subordine”, cod CPV 71317000-3 (Rev.2), stabilind o valoare estimată cuprinsă între 100 RON și 1.500 RON. Referitor la cererea de conexarea celor două dosare constituite la CNSC ca urmare a formulării unei contestații comune, Consiliul constată că pe rolul CNSC sunt următoarele dosare: 2
- nr. 1845/2019, repartizat Completului de soluționare nr. 9, care are ca obiect soluționarea contestației cu privire la anunțul de publicitate publicat de ..., în calitate de autoritate contractantă, în SEAP, sub nr. ADV1079921/23.05.2019, pentru „achiziția directă” având ca obiect „Servicii de organizare măsuri de protecția muncii”; - nr. 1847/2019, repartizat Completului de soluționare nr. 5, care are ca obiect soluționarea contestației cu privire la anunțul de publicitate publicat de ..., în calitate de autoritate contractantă, în SEAP, sub nr. ADV1094584/29.07.2019, având ca obiect „Servicii de organizare măsuri de protecția muncii pentru ... – aparat propriu și cele 5 judecătorii din subordine”, astfel încât, Consiliul o va respinge, având în vedere faptul că cele două achiziții directe sunt distincte, nefiind incidente dispozițiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: „Pentru a se asigura pronunţarea unei soluţii unitare, contestaţiile formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire se soluţionează astfel: a) în etapa de până la data-limită de depunere a candidaturilor/ofertelor sunt soluţionate de acelaşi complet; b) în etapa de după data-limită de depunere a candidaturilor/ofertelor sunt soluţionate de acelaşi complet, altul decât cel prevăzut la lit. a).” În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va analiza excepția lipsei de competență materială în soluționarea contestației, invocată din oficiu. În analiza acestei excepții, Consiliul apreciază ca incidente următoarele prevederi legale: - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care stipulează că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într- un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi”; - art. 3 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, care definește actul autorității contractante ca fiind „orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire prevăzute de art. 68 din Legea nr. 3/7
98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare”; - art. 12 alin. (1) din actul normativ invocat, potrivit căruia „Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)”; - art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 potrivit căruia „Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluții cu o valoare estimată egală sau mai mare decât valorile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitația deschisă; b) licitația restrânsă; c) negocierea competitivă; d) dialogul competitiv; e) parteneriatul pentru inovare; f) negocierea fără publicare prealabilă; g) concursul de soluții; h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice; i) procedura simplificată”; - art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform căruia „Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 135.060 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 450.200 lei”. În speță, Consiliul are în vedere faptul că, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, serviciile ce constituie obiectul contractului de achiziție publică ce urmează a se încheia, respectiv „Servicii de organizare măsuri de protecția muncii pentru ... – aparat propriu și cele 5 judecătorii din subordine”, urmează a fi atribuite prin intermediul unei achiziții directe, așa cum este aceasta prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, citat anterior și nu printr-o procedură de atribuire de tipul celor prevăzute de art. 68 din același act normativ. Autoritatea contractantă a inițiat „achiziția directă” („cumpărare directă”) printr-un anunț publicat pe SICAP, la secțiunea „Publicitate anunțuri” și nu printr-un anunț de participare, publicat în SICAP, de tipul celor prevăzute de art. 72 – licitație deschisă, art. 77 – licitația restrânsă, art. 81 – negocierea competitivă, art. 87 – dialog competitiv, art. 96 – parteneriatul pentru inovare, art. 111 – servicii sociale și alte servicii specifice, art. 113 – procedura simplificată, așa cum este obligatoriu în cazul unei proceduri de atribuire organizate în condițiile prevăzute de Legea nr. 98/2016. 4
Întrucât, în speță, contestația vizează o „achiziție directă”, Consiliul nu este competent a o soluționa, deoarece, potrivit dispozițiilor citate în paragrafele anterioare, în competența sa intră contestațiile formulate în cadrul procedurilor de atribuire prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016, iar potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, ce face referire la posibilitatea înaintării unei contestații pe cale administrativ- jurisdicțională, ... nu putea uza de calea administrativ-jurisdicțională de atacare a actelor emise de autoritatea contractantă. Față de această situație, Consiliul apreciază ca fiind incidente și următoarele dispoziții legale: - art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „Decizia de declinare a competenței Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 231 din Legea nr. 98/2016, care stipulează că „În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun”; - art. 2 din Codul de procedură civilă, care stipulează că „(1) Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă. (2) De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare”; - art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, conform căruia „Tribunalele judecă: în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”; - art. 132 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stipulează că: „Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. (...)”; - art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia „Litigiile privind actele administrative emise 5/7
sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”; - art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului”. Rezultă că, în cauză, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 referitoare la soluționarea contestațiilor, competența materială aparține Tribunalului Vaslui de la sediul reclamantului [conform prevederilor art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004], contestatoarea având posibilitatea ca, împotriva actului considerat nelegal în cadrul unei proceduri de achiziție publică de tipul celei în cauză, să se adreseze instanței de contencios administrativ, competentă potrivit legii. Nu în ultimul rând, este de reținut că excepția de necompetență materială, fiind de ordine publică, face imposibilă extinderea competențelor Consiliului, care, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, este competent să soluționeze contestații cu privire la procedura de atribuire. Drept pentru care, raportat la dispozițiile art. 231 din Legea nr. 98/2016, ce prevăd aplicabilitatea dispozițiilor de drept comun în lipsa unor dispoziții exprese ale legii, coroborate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă și art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 101/2016, constatând lipsa de competență materială a sa în soluționarea cauzei, Consiliul va trimite dosarul la instanța competentă. În consecință, raportat la dispozițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 ce prevăd aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare, coroborate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, Consiliul va admite excepția de necompetență materială a CNSC privind soluționarea contestației, invocată din oficiu și, ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la natura litigiului, tipul de autoritate emitentă a actului atacat și sediul reclamantei, constată că Tribunalul Vaslui are competența materială privind soluționarea cauzei, astfel că va declina cauza către 6
instanța de judecată, soluție care, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, nu este supusă niciunei căi de atac. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Fără pronunțare asupra fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge cererea de conexare formulată de .... Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu și declină competența de soluționare a contestației formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., în favoarea Tribunalului Vaslui. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul Vaslui. Fără cale de atac. PREȘEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET
MEMBRU COMPLET ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 7 pagini. 7/7
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.