AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1434/2019

SC AL CARINA SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC NICOLAE MALAXA

Decizia CNSC nr. 1434/C3/1528 din 23.08.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1434/C3/1528 din 23.08.2019

Data din document
2019-08-23
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Dezinfectanți”, inițiată cu anunțul de participare nr. CN1013370, publicat în SEAP la 22.07.2018, s-a solicitat ”adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru loturile 2,3 și 5”, dar și suspendarea procedurii, până la soluționarea cauzei pe fond. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația, în parte, privind modificarea caietului de sarcini pentru loturile 2, 3 și 5, în sensul următor: 1
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

produs cu toxicitate redusă pentru pacienți și personalul medical, având în vedere că aceste substanțe prezintă un risc ridicat de toxicitate/iritații când sunt aplicate prin pulverizare. Întrucât intenționează a achiziționa un produs gata de utilizare (care nu necesită preparare/diluare), comparația va avea în vedere pentru un litru de soluție gata de utilizare. Cantitatea de produs necesară dezinfecției pentru un metru pătrat este un criteriu greu de folosit în realitate deoarece gradul de murdărie diferă de la un spital la altul, deci cantitatea de produs utilizată diferă de la o suprafață la alta. Produsul va fi utilizat și pe dispozitive medicale, unde este foarte dificil să se calculeze aria în metri pătrați. Referitor la criticile aduse specificațiilor lotului 5, autoritatea contractantă precizează că timpul de contact, de 60 minute, stabilit prin caietul de sarcini, este în conformitate cu legislația în vigoare, și anume timp de contact maxim 60 minute. Lotul 5, vizând un produ…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1434/2019

Decizie CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 29998Data înregistrării: 2019-08-01
ContestatorSC AL CARINA SRLCUI 4621450
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC NICOLAE MALAXA

2019_1434_2019_Decizie_1434.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.167 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1434/C3/1528 Data: 23.08.2019 Prin contestația nr. 1000/31.07.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 29998/01.08.2019, înaintată de SC AL CARINA SRL, cu sediul în Ploiești, str. Piramidei nr. 8, județul Prahova, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J29/2280/1993, având CUI 4621450, reprezentată legal de Cruceanu Dan- administrator, formulată împotriva documentației de atribuire întocmite de SPITALUL CLINIC NICOLAE MALAXA, cu sediul în București, strada Vergului nr. 12, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, în procedura, licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți”, inițiată cu anunțul de participare nr. CN1013370, publicat în SEAP la 22.07.2018, s-a solicitat ”adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru loturile 2,3 și 5”, dar și suspendarea procedurii, până la soluționarea cauzei pe fond. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele:

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația, în parte, privind modificarea caietului de sarcini pentru loturile 2, 3 și 5, în sensul următor: 1

§ 3

- obligă autoritatea contractantă să precizeze necesitatea ca produsele ofertate pentru Lotul 2 să respecte întocmai prevederile SR EN 14885/2015, inclusiv timpul de contact și tipul de tulpini pe care trebuie analizate; - obligă autoritatea contractantă să precizeze necesitatea respectării, de către produsele ofertate pentru Lotul 3, a timpului de contact și a tipului de tulpini pe care trebuie analizate, prevăzute în Ordinul nr. 1071/16413/2017; - obligă autoritatea contractantă la eliminarea textului ”să nu conțină: clor, aldehide, compuși cuaternari de amoniu” din specificațiile aferente lotului 3, dar și la înlocuirea sintagmei ”prețul unui litru soluție de lucru” cu o sintagmă care să se refere la prețul pe m2; - obligă autoritatea să completeze prevederea legată de timpul de contact, prin adăugarea mențiunii contactului de 5 minute, sau excluderea mențiunii exclusive a timpului de contact de 60 minute, între specificațiile aferente produsului de la Lotul 5; - obligă autoritatea contractantă la completarea caietului de sarcini, fie prin precizarea că, pentru toate activitățile produsului de la Lotul 5 se aplică prevederile standardului EN 14885:2015, fie prin eliminarea prevederii tulpinilor aferente activității sporicide; - obligă autoritatea contractantă la excluderea din caietul de sarcini a cerinței ”raport de testare NF-T 72 281”, dar și a textului ”să nu conțină acid peracetic”, din specificațiile aferente lotului 5. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 15 zile de la primirea deciziei, inclusiv cu decalarea termenului de prezentare a ofertelor, pentru loturile 2, 3 și 5, cu minimum 6 zile. Respinge, ca rămasă fără obiect, partea din contestație privitoare la nevoia, reclamată, ca referirea să se facă la ”soluția gata de utilizare să nu fie corozivă”, privitor la produsul aferent lotului 2. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, 2

§ 4

Redactată în 4 exemplare originale, conţine 15 pagini. 3

Motivare · BO2019_10498

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 41.591 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1434/C3/1528 Data: 23.08.2019 Prin contestația nr. 1000/31.07.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 29998/01.08.2019, înaintată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal de .........- administrator, formulată împotriva documentației de atribuire întocmite de ........., cu sediul în ......... în calitate de autoritate contractantă, în procedura, licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți”, inițiată cu anunțul de participare nr. CN1013370, publicat în SEAP la 22.07.2018, s-a solicitat ”adoptarea de remedieri privind documentația de atribuire aferentă specificațiilor tehnice pentru loturile 2,3 și 5”, dar și suspendarea procedurii, până la soluționarea cauzei pe fond. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. 1000/31.07.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 29998/01.08.2019, SC ......... SRL ........., în calitate de autoritate contractantă, în procedura organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți”, considerând că parte dintre ele sunt nelegale, întrucât nu respectă modelul documentației de atribuire standard privind achiziția de produse biocide. În opinia contestatoarei, raportat la modul de constituire a specificațiilor tehnice din caietul de sarcini, pentru fiecare lot în parte, autoritatea contractantă nu respectă prevederile Legii nr. 98/2016, dar nici Ordinul nr. 1071/2017 și standardul SR EN 14885:2015. 1

§ 2

În ceea ce privește lotul 2 – Detergent dezinfectant de nivel mediu pentru suprafețe, pavimente - contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la modificarea următoarelor specificații tehnice din caietul de sarcini, având în vedere tulpinile obligatorii de testare, precum și timpii de acțiune obligatorii, prevăzuți de standardul SR EN 14885:2015, pentru fiecare spectru de activitate: 1. Bactericida: EN 13727 (2,1); 2. Bactericida/Fungicidă: EN 13697 (2,2) (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis); 3. Levuricida: EN 13624 (2,1) (Candida albicans) 4. Fungicida/Levuricida: EN 13624 (2,1) (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis); 5. Micobactericida: EN 14348 (2,1); 6. Virucida: EN 14476 (2,1). Ordinul nr. 1071/2017, la secțiunea “Dezinfecția suprafețelor semicritice”, subpunctul “Activitate antimicrobiană și standarde”, prevede, în mod expres, următoarele tipuri de activitate: - Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact ≤5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau ≤60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg.≥5,0 - Bactericidă/Fungicidă: EN 13697 (2,2), timp de contact 5 min., reducere lg. ≥4,0; - Levuricidă: EN 13624 (2,1) (Candida albicans), timp de contact ≤5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau ≤60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg.≥4,0; - Fungicidă/Levuricidă: EN 13624 (2,1) (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis) timp de contact ≤5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau ≤60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg.≥4,0; - Micobactericidă: EN 14348 (2,1), timp de contact 60 min., reducere lg. ≥4,0; - Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact ≤5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau ≤60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg.≥4,0. Astfel, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă nu respectă prevederile standardului 14885:2015, privind activitatea bactericidă EN 13727, conform cărora timpul de contact ar fi ≤5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau ≤60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg.≥5,0 și tulpinile obligatorii de testare. Autoritatea contractantă nu respectă prevederile standardului 14885:2015 nici cu privire la activitatea levuricidă EN 13624 (Candida albicans), respectiv activitatea fungicidă (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis), conform cărora timpul de contact ≤5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau ≤60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg.≥4,0. 2

§ 3

De asemenea, nu respectă prevederile standardului 14885:2015 nici privind activitatea virucidă: EN 14476 (2,1), conform cărora timpul de contact ≤5 min. (pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau personalul medical) sau ≤60 min. (pentru alte tipuri de suprafețe), reducere lg.≥4,0. Referitor la cerința din caietul de sarcini “Conform fișei de securitate să nu fie catalogat ca produs coroziv”, contestatoarea solicită adoptarea de remedieri, în sensul că, potrivit Ordinului nr. 1071/2017, regula ar trebui să se refere la “soluția de lucru să nu fie corozivă”. În ceea ce privește lotul 3 – Produs dezinfectant spray pentru suprafețe mici și aparatură medicală – se solicită obligarea autorității contractante la modificarea următoarelor specificații tehnice: - Bactericidă EN 13727 (2,1) - Bactericidă/Fungicidă EN 13697 (2,2) - Levuricidă EN 13624 (Candida albicans) (2,1) - Fungicidă/Levuricidă: EN 13624 (2,1) (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis) - Microbactericidă/Tuberculoid EN 14348 (2,1) - Virucidă EN 14476 (2,1) Referitor la cerința “Să nu conțină clor, aldehide, compuși cuaternari de amoniu”, contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la eliminarea ei, deoarece, în opinia sa, aceasta îngrădește participarea la procedură a anumitor operatori economici, care ofertează produse ce îndeplinesc toate celelalte cerințe menționate în caietul de sarcini. Contestatoarea consideră că această cerință are ca scop favorizarea anumitor produse și încalcă Regulamentul European 528/2012, care reglementează, din punct de vedere al toxicității pentru utilizatori, substanțele admise în compoziția produselor biocide. Acest Regulament este unul de acceptare doar a substanțelor active nepericuloase, nenominalizând obligativitatea unor combinații de substanțe, existente în componența unor produse biocide. Din punctul de vedere al contestatoarei, autoritatea contractantă nu are cunoștințele unui producător de dezinfectanți, pentru a putea indica exact ce compoziție dorește pentru un anumit dezinfectant. Doar producătorii de dezinfectanți, în urma unor teste de eficacitate, pot decide care tip de substanțe trebuie incluse sau nu în compoziția unui produs, astfel încât să se obțină efectul dorit; autoritatea contractantă neavând competențele necesare, nu poate decide care tipuri de substanțe pot fi sau nu incluse într-un singur produs. Atâta vreme cât substanțele active ale unui produs sunt avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide (singura autoritate în măsură să avizeze un produs), autoritatea contractantă nu poate introduce în caietul de sarcini criterii selective, pentru ofertarea produselor de achiziționat. În acest sens, contestatoarea invocă și Decizia CNSC nr. 457/ C8/4769 din data de 22.02.2012. 3

§ 4

Autoritatea contractantă restrânge în mod nejustificat concurența, permițând accesul doar anumitor operatori economici, fapt care încalcă principiul transparenței și principiul egalității de tratament. În ceea ce privește analiza comparativă, ce va avea în vedere prețul unui litru de soluție de lucru care acoperă în totalitate spectrul de acțiune solicitat – timp maxim 15 minute, se solicită obligarea autorității contractante la completarea acesteia, astfel încât să fie făcută în funcție de cantitatea exprimată în mililitri care se aplică pe 1 m², cantitate specificată în Avizul Bio. Autoritatea contractantă a solicitat, în caietul de sarcini, ca produsul să fie ambalat în recipiente cu capacitate maximă de 1 litru, prevăzute cu pulverizator, deci produsul va fi aplicat prin pulverizare pe suprafețe. Conform Ordinului nr. 961/19.08.2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, tehnicii de lucru și interpretare pentru testele de evaluare a eficienței procedurii de curățenie și dezinfecție, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcție de suportul pe care urmează să fie tratat și a metodelor de evaluare a derulării și eficienței procesului de sterilizare, Anexa 4 Metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcție de suportul care urmează să fie tratat, pentru produsele care se aplică prin pulverizare este necesară respectarea indicației: “... În cazul în care dezinfectantul se aplică prin pulverizare se va utiliza cantitatea specificată în aviz pentru a fi utilizată pentru un m² sau un mc la timpii recomandați.” Se solicită de contestatoare ca analiza comparativă a ofertelor să aibă în vedere aspectele de mai sus și să fie făcută în funcție de cantitatea exprimată în ml ce se aplică pe 1 m², cantitate specificată în Avizul Bio. De asemenea, se solicită obligarea autorității contractante la modificarea timpului maxim de acțiune, de 15 minute, prevăzut în specificațiile caietului de sarcini la analiza comparativă și obligarea să respecte timpul de contact de 5 minute, conform Standardului 14885:2015, întrucât pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau cu personalul medical se utilizează acest timp maxim de acțiune, pentru dezinfecția rapidă a suprafețelor. Referitor la lotul 5 – Dezinfectant de nivel înalt pentru aeromicroflora– nebulizare electrică – se solicită obligarea autorității contractante să modifice specificațiile tehnice menționate în caietul de sarcini și să aibă în vedere tulpinile obligatorii de testare precum și timpii de acțiune obligatorii, potrivit Standardului EN 14885/2015, pentru fiecare spectru de activitate. Potrivit Ordinului nr. 1071/2017, la secțiunea “Dezinfecția suprafețelor critice”, subpunctul “Activitate antimicrobiană și standarde”, sunt prevăzute, în mod expres, spectrele de activitate, conform EN 14885:2015. Autoritatea contractantă nu respectă prevederile standardului 14885:2015, privind activitatea bactericidă EN 13727, activitatea 4

§ 5

fungicidă (Candida albicans + Aspergillus brasilliensis), activitatea microbactericidă/tuberculocidă EN 14348 (2,1), activitatea virucidă EN 14476, activitatea bactericidă/fungicida EN 13697 și activitatea sporicidă EN 13704. Cu privire la cerința “Sporicidă EN 13704 produsul trebuie să fie testat pe Clostridium Sporogenes, Bacillus Cereus, Bacillus Subtilis”, se solicită modificarea acesteia, motivat de faptul că, potrivit standardului EN 14885:2015, norma EN 13704, privind activitatea sporicidă, testarea este obligatoriu să fie efectuată pe tulpina Bacillus Subtilis și pe tulpinile adiționale Bacillus Cereus și Clostridium Sporogenes. Referitor la cerința autorității contractante “Produsul să fie testat după normele de dezinfecție pe cale aeriană. Să prezinte raport de testare NF-T 72 281”, se solicită obligarea autorității contractante la acceptarea testărilor efectuate de producătorul produsului biocid și de producătorul aparatului de nebulizare privind compatibilitatea acestora. Cu privire la NF-T-281, contestatoarea menționează faptul că, atâta vreme cât produsul trebuie să fie autorizat pe piața din România de Comisia Națională pentru Produse Biocide, respectând Standardul European 14885:2015, autoritatea contractantă îngrădește participarea la procedură a operatorilor economici care au în avizul sanitar ca și arie de aplicare dezinfecția aeromicroflorei depuse pe suprafețe. Se mai precizează și faptul că norma NF-T 72-281 nu este prevăzută în Standardul European 14885:2015, în baza căruia a fost întocmit caietul de sarcini. Conform Ordinului nr. 604/880/2017 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății, al ministrului mediului și pădurilor și al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 10/368/11/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piață pe teritoriul României, precum și pentru modificarea Ordinului ministrului sănătății nr. 961/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, tehnicile de lucru și interpretare pentru testele de evaluare a eficienței procedurii de curățenie și dezinsecție, procedurilor recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc, metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcție de suportul care urmează să fie tratat și a metodelor de evaluare a derulării și eficienței procesului de sterilizare, la art. 1 lit. g⁶ “Rapoartele de testare pentru produsele biocide care fac parte din grupa principală 1: Dezinfectanți, tip de produs TP2 cu aria de aplicare în unitățile sanitare, trebuie să fie emise ulterior datei de publicare a Standardului European 14885:2015 și, orice altă testare trebuie să fie efectuată după ultimele modificări aduse Standardului, respectiv august 2015. Contestatoarea consideră că, cerința “Dozaj – între 1-3 ml/m³” este de fapt un criteriu selectiv, care încalcă principiul egalității și al transparenței și, solicită modificarea acesteia și acceptarea produselor cu dozaje diferite. 5

§ 6

Referitor la cerința din caietul dec sarcini “Să nu conțină acid peracetic”, se solicită eliminarea acesteia motivat de faptul că, această cerință are ca scop favorizarea anumitor produse, încălcându-se, astfel, Regulamentul European 528/2012, care reglementează, din punct de vedere al toxicității pentru utilizatori, substanțele active permise în cadrul produselor biocide. În acest sens, se invocă Decizia CNSC nr. 457/C8/4769 din 22.02.2018. Contestatoarea mai solicită și obligarea autorității contractante la modificarea timpului maxim de acțiune, de 60 minute, prevăzut în specificațiile caietului de sarcini și obligarea la respectarea timpului de contact de 5 minute, conform Standardului 14885:2015, întrucât pentru suprafețele ce intră în contact cu pacienții sau cu personalul medical se utilizează acest timp maxim de acțiune pentru dezinfecția de nivel înalt a suprafețelor prin nebulizare. În drept, contestația se întemeiază pe dispozițiile legale invocate în cuprinsul ei. Prin adresa nr. 7089/07.08.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 30654/07.08.2019, autoritatea contractantă a depus la dosarul cauzei punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de SC ......... SRL, prin care solicită respingerea acesteia, pentru următoarele considerente: Referitor la criticile aduse specificațiilor lotului 2, autoritatea contractantă precizează că tipul de produs ce face obiectul lotului urmează a fi utilizat pe suprafețe care nu intră în contact cu pacienții sau cu personalul medical, iar conform legii, se acceptă timpi de contact de maxim 60 minute, timpi pe care este liberă să-i stabilească în funcție de propriile necesități. Totodată, consideră că a respectat timpii de contact prevăzuți de Ordinul nr. 1071/2017, prin stabilirea valorii de 30 minute. În ceea ce privește tulpinile invocate de contestatoare, autoritatea contractantă decide să urmeze formatul impus de Ordinul nr. 1071/2017, care prevede în mod special doar tulpinile Candida albicans și Aspergillus brasiliensis. Prin raportare la Ordinul nr. 1071/2017, cerința “Conform fișei de Securitate, să nu fie catalogat ca produs coroziv” se referă la soluția de lucru, și nu la produsul concentrat. Referitor la criticile aduse lotului 3, specifică că produsul care face obiectul lotului 3 urmează a fi utilizat pe suprafețe ce intră în contact cu pacienții sau cu personalul medical iar conform legii se acceptă timpi de contact de maxim 5 minute, iar autoritatea contractantă este liberă să-l stabilească funcție de propriile necesități. În baza intervalului acordat de legiuitor (de cel mult 5 minute), autoritatea decide să modifice timpul de contact la maxim 1 minut, pentru toate standardele solicitate. În ceea ce privește tulpinile invocate de contestatoare, autoritatea contractantă decide să urmeze formatul impus de Ordinul nr. 1071/2017, care prevede în mod special doar tulpinile Candida albicans și Aspergillus brasiliensis. Cerința “Să nu conțină clor, aldehide, compuși cuaternari de amoniu”, reprezintă garanția autorității contractante că va achiziționa un 6

§ 7

produs cu toxicitate redusă pentru pacienți și personalul medical, având în vedere că aceste substanțe prezintă un risc ridicat de toxicitate/iritații când sunt aplicate prin pulverizare. Întrucât intenționează a achiziționa un produs gata de utilizare (care nu necesită preparare/diluare), comparația va avea în vedere pentru un litru de soluție gata de utilizare. Cantitatea de produs necesară dezinfecției pentru un metru pătrat este un criteriu greu de folosit în realitate deoarece gradul de murdărie diferă de la un spital la altul, deci cantitatea de produs utilizată diferă de la o suprafață la alta. Produsul va fi utilizat și pe dispozitive medicale, unde este foarte dificil să se calculeze aria în metri pătrați. Referitor la criticile aduse specificațiilor lotului 5, autoritatea contractantă precizează că timpul de contact, de 60 minute, stabilit prin caietul de sarcini, este în conformitate cu legislația în vigoare, și anume timp de contact maxim 60 minute. Lotul 5, vizând un produs care realizează dezinfecția aerului, se impune un timp de contact de 60 minute, pentru ca particulele dispersate în aer să aibă timp să se așeze pe suprafețe și pentru a se evita eventuale efecte toxice de inhalare. Standardul EN 13704 prevede 3 tulpini standard, și anume, bacillus subtilis (obligatorie), dar și bacillus cereus și clostridium sporogenes (permise ca tulpini adiționale). În opinia autorității, această cerință este perfect legitimă și este justificată de necesitatea sa, un produs cu eficacitate împotriva tuturor celor 3 tulpini. Standardul EN 14885 nu prevede standarde pentru dezinfecția aeriană iar pentru această situație art. 4 lit. g din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 10/2010 prevede un standard de testare dedicat dezinfecției aerului, standard pe care autoritatea contractantă îl consideră relevant pentru calitățile de dezinfecție a aerului. Se solicită un dozaj cât mai redus, din considerente financiare (un dozaj redus reprezintă un consum redus de substanță dezinfectantă) și din considerente de biodegradabilitate și toxicitate (un dozaj redus reprezintă o încărcătură mai mică de substanță activă în aerul dezinfectat, deci este mai puțin toxic, în caz de inhalare accidentală). Acidul paracetic este o substanță activă deosebit de puternică, dar și cu un potențial toxic ridicat, astfel că eliminarea produselor pe bază de acid paracetic are ca scop protecția pacienților sau a personalului medical, în caz de inhalare accidentală. Mai menționează autoritatea contractantă că, pentru inițierea acestei proceduri, a consultat piața, conform art. 139 din Legea nr. 98/2016, publicând un anunț în SEAP prin care face cunoscută intenția de a achiziționa anumite produse și faptul că acceptă sugestii de la potențialii ofertanți în procedură. Analizând susținerile părților și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Dezinfectanți”, inițiată prin publicarea, în SEAP, la data de 7

§ 8

22.07.2019 a anunțului de participare nr. CN1013370 și a documentației de atribuire aferente. Împotriva unora dintre specificațiile tehnice pentru loturile 2,3 și 5, cuprinse în documentația de atribuire (caietul de sarcini aferent), SC ......... SRL a formulat contestația de față, solicitând obligarea autorității contractante la modificarea lor, corespunzător unor prevederi ale Ordinului nr. 1071/2017. Pentru a îndeplini procedura stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr.101/2016, contestatoarea a depus recipisa de consemnare a cauțiunii aferente contestației, , în valoare de 759,00 lei, emisă de CEC BANCK – SUCURSALA ........., în data de 06.08.2019, sub nr. 205645056/1. Recipisa a fost înregistrată la serviciul economic din cadrul CNSC sub nr. 1354 din 08.08.2019. Consiliul reține și că, la 12.08.2019, adică după primirea contestației de față, autoritatea contractantă a emis un document de clarificare a documentației de atribuire (adresa nr. 7234/12.08.2019), postat în SEAP, precizând, în acord și cu una dintre cererile contestatoarei (vezi răspuns întrebare nr. 8), că privitor la produsul aferent lotului 2, se modifică exprimarea ”produs coroziv” în sensul ”soluția gata de utilizare să nu fie corozivă”. Prin urmare, Consiliul constată că, sub acest aspect, cererea contestatoarei de remediere a specificației tehnice în cauză (punctul 2 al criticilor formulate față de lotul 2) a rămas fără obiect. În același timp, Consiliul constată că, prin punctul de vedere la contestație, autoritatea contractantă precizează că reformulează cerințele din caietul de sarcini privitoare la spectrul de activitate, pentru loturile 2 și 3, ”după cum este prevăzut în Ord. 1071/2017”. Din analiza textului caietului de sarcini și a conținutului pretins modificat al lui (ce ar rezulta din punctul de vedere la contestație), nu reies diferențe semnificative aparente, mai puțin referințele asociate spectrelor de activitate legate de materialele/organismele de testare și a numărului fazei de dezinfecție (2,2 sau 2,1). În privința cerințelor aferente Lotului 2, Consiliul constată că autoritatea contractantă a precizat, expres, în cadrul caietului de sarcini, următoarele condiții: ”să prezinte spectru de acțiune conform SR EN 14885/2015”, dar și ”spectrul de acțiune va fi dovedit prin prezentarea rapoartelor de testare, din care să reiasă respectarea SR EN 14885/2015, inclusiv testările actualizate conform Ord. MS 604/2017”. Or, susținerile contestatoarei că autoritatea contractantă nu ar respecta prevederile standardului SR EN 14885/2015, în privința tulpinilor de testare, pentru activitățile bactericidă, levuricidă, fungicidă, virucidă, micobactericidă/tuberculocidă sau bactericidă/fungicidă se bazează pe absența din caietul de sarcini a referirilor detaliate ale standardului în cauză privind toate tulpinile de testare. Cu toate acestea, autoritatea contractantă confirmă, prin punctul de vedere la contestație, că ar fi interesată de dovezi ale respectării standardului prin testări doar pe tulpinile indicate în Ordinul nr. 1071/2017, precizându-le (candida albicans și aspergillus brasiliensis). 8

§ 9

Văzând nota de final a Ordinului evocat de autoritatea contractantă (Ordinul nr. 1071/16413/2017 privind modificarea anexei nr. 3 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 1.082/731/2016 pentru aprobarea modelului de documentaţie de atribuire standard privind achiziţia de produse biocide), Consiliul constată că aceasta clarifică modalitatea în care trebuie înțelese și aplicate regulile din caietul de sarcini, cu referire la acele modalități de testare și la obligativitatea lor: - standarde conform SR EN 14885/2015: • obligatorii: bactericidă şi levuricidă (destinată suprafeţelor din arii noncritice, respectiv săli aşteptare, pavimente spaţii comune, grupuri sanitare etc.); • adiţionale (destinată suprafeţelor, instrumentarului şi tegumentelor din săli de intervenţii chirurgicale, săli de pansamente, secţii de terapie intensivă, neonatologie etc.). Este bine știut că un act normativ nu ar putea reproduce toate regulile dintr-un standard, din rațiuni ce țin de tehnica redactării actului normativ, dar asta nu conduce la aprecierea că referirea la standard ar putea fi înțeleasă altfel decât aplicarea sa obligatorie/opțională, care rezultă dint textul acelui act normativ. În cazul de față, autoritatea contractantă a impus respectarea întocmai a standardului SR EN 14885/2015, astfel că nu ar putea să ignore, la momentul evaluării ofertelor, specificațiile obligatorii ale acestuia (precum tulpinile de testare, altele decât cele precizate în punctul de vedere, dar care sunt conținute de respectivul standard, inclusiv cele la care face referire contestatoarea). Prin urmare, Consiliul consideră întemeiată susținerea contestatoarei că autoritatea contractantă nu are în vedere toate regulile de testare a produsului solicitat la lotul 2 al procedurii, motiv pentru care ar trebui, odată cu clarificarea aspectelor anterior statuate, să confirme că înțelege să achiziționeze produse care respectă regulile obligatorii din standardul amintit. Consiliul reamintește, în același timp, dispozițiile art. 156 alin. (4) din Legea nr. 98/2016: În cazul în care autoritatea contractantă stabileşte specificaţiile tehnice potrivit dispoziţiilor alin. (1) lit. b), aceasta nu respinge o ofertă pe motiv că lucrările, produsele sau serviciile oferite nu sunt conforme cu specificaţiile tehnice la care se face trimitere, dacă ofertantul demonstrează în oferta sa, prin orice mijloace adecvate, că soluţiile propuse îndeplinesc într-un mod echivalent cerinţele definite prin specificaţiile tehnice. În privința timpului de contact, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu justifică de ce impune o valoare mai mică decât valoarea standardului. Simpla apărare că limita aleasă se încadrează în standard, fără o justificare obiectivă a acestei alegeri, apare ca fiind o alegere arbitrară. Conform amintitei note de final a Ordinului nr. 1071/16413/2017: Aceste criterii au caracter de recomandare menite să sprijine activitatea epidemiologului de spital în selectarea produselor biocide de dezinfecţie 9

§ 10

adecvate situaţiei specifice a unităţilor sanitare, în conformitate cu Planul de supraveghere a infecţiilor nosocomiale (circulaţia germenilor, etiologia infecţiilor nosocomiale etc.) şi se aplică în funcţie de nivelul de dezinfecţie necesar suprafeţelor din unităţile sanitare critice sau noncritice şi nivelul de dezinfecţie indicat [...]. Astfel, alegerea produselor se poate face doar conform Planului de supraveghere a infecțiilor nosocomiale, adică pe baza unor justificări întemeiate, nu pe aprecieri de tipul 30 minute ”intră în intervalul acceptat de lege (și anume nu mai mult de 60 minute)”. Or, autoritatea contractantă nu a probat existența unor demersuri obiective de stabilire a acestui timp de contact, motiv pentru care se impune a fi obligată la modificarea lui, în limitele maxime acceptate de amintitul ordin. Prin urmare, Consiliul consideră întemeiate criticile contestatoarei împotriva modului de stabilire a timpului de contact și a tipului de tulpini pe care trebuie analizate produsele ofertate pentru Lotul 2, astfel că va obliga autoritatea contractantă la emiterea unui document de modificare a acestor caracteristici. În privința criticilor îndreptate împotriva caracteristicilor de la Lotul 3, privitor la spectrul de activitate al produsului, dar și la timpul de contact, pentru raționamente de fapt și de drept similare celor de la analiza disputei cauzate de caracteristicile similare ale Lotului 2, Consiliul le consideră întemeiate, urmând a obliga autoritatea contractantă la precizarea lor în limitele prestabilite de același ordin (invocat de ambele părți). De altfel, în privința timpului de contact, Consiliul constată că autoritatea contractantă acceptă, implicit, că cele 15 minute indicate în caietul de sarcini nu ar fi fost stabilite în mod obiectiv, întrucât prin punctul de vedere la contestație declară că preferă un timp de acțiune de 1 minut (conduită ce confirmă alegerea arbitrară a acestei caracteristici). Cât privește interdicția ca produsul din lotul 3 să conțină clor, aldehide ori compuși cuaternari de amoniu, Consiliul constată că motivația autorității contractante nu este bazată pe constatări de natură tehnică sau pe justificări de tipul celor care s-ar regăsi în documente emise de un epidemiolog. Explicațiile privitoare la intenția de evitare a intoxicațiilor sau iritațiilor nu sunt fundamentate, câtă vreme există specificații clare ale caietului de sarcini, în legătură cu produsele ofertate pentru lotul 3, privitoare la aceste măsuri: ”cu toxicitate redusă” și ”să nu aibă acțiune iritantă”. Prin urmare, întrucât produsul propus va respecta condițiile de toxicitate redusă și neiritant, conform documentelor tehnice obligatorii (precum, fișa de securitate a produsului), precizarea interdicției anumitor compuși chimici, ce nu sunt stabiliți prin lege ca prohibiți, reprezintă o măsură disproporționată a achizitorului, de natură a exclude din competiție, nefondat, anumite produse. În lipsa unei justificări întemeiate, Consiliul consideră că autoritatea contractantă ar încălca dispozițiile art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 (Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor 10

§ 11

economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.), motiv pentru care o va obliga la eliminarea textului: ”să nu conțină: clor, aldehide, compuși cuaternari de amoniu” din specificațiile aferente lotului 3 al caietului de sarcini. Din modalitatea de ambalare a produsului impusă (dezinfectant spray, cu dispozitiv de pulverizare), Consiliul reține că achizitorul urmează să aplice acest produs prin pulverizare, una dintre metodele precizate în Anexa 4 a Ordinului nr. 961/2016, al Ministerului Sănătății. Conform notei finale a acestei anexe,*) În cazul în care dezinfectantul se aplică prin pulverizare se va utiliza cantitatea specificată în aviz pentru a fi utilizată pentru un m2 sau un m3 la timpii recomandaţi. În consecință, pentru a se compara corect produsele ofertate, sub aspectul economicității pretinse de autoritatea contractantă, nu este de interes ”prețul unui litru soluție de lucru” așa cum s-a stabilit în caietul de sarcini, ci cantitatea pe m2, având în vedere că produsul este destinat dezinfecției pentru suprafețe mici și aparatură medicală. Prin urmare, Consiliul va obliga achizitorul la înlocuirea sintagmei ”prețul unui litru soluție de lucru” cu o sintagmă care să se refere la prețul pe m2 în cuprinsul specificațiilor pentru lotul 3. Cât privește caracteristicile tehnice ale produsului destinat Lotului 5, Dezinfectant de nivel înalt pentru aeromicrofloră – nebulizare electrică, a căror modificare este solicitată de contestatoare, Consiliul constată că prevederile caietului de sarcini contrazic susținerile autorității contractante din punctul de vedere la contestație, în privința timpului de contact și a tulpinilor obligatorii de testare. În fapt, caietul de sarcini prevede că produsul trebuie, printre altele; ”să nu fixeze proteinele pe suprafață, să poată fi utilizat pe suprafețele stropite de sânge/alte produse biologice”. În consecință, produsul nu este utilizat doar pentru dezinfecția aerului, așa cum pretinde autoritatea contractantă, prin punctul de vedere la contestație. Pentru aceste motive, timpul de acțiune ar trebui stabilit și în raport cu prevederile specifice din standardul evocat (EN 14885:2015), privitor la limita ”nu mai mult de 5 min (pentru suprafețe ce iau contact cu pacientul sau personalul medical) sau nu mai mult de 60 min (pentru alte suprafețe), întrucât este evident că suprafețele stropite cu substanțe biologice/sânge sunt dintre cele care au contact cu pacientul sau personalul medical. De altfel, chiar caietul de sarcini stabilește, în sarcina ofertanților (secțiunea II. Condiții eliminatorii privind substanțele biocide), obligația prezentării de dovezi de testare în condițiile impuse prin amintitul standard: ”în evaluarea produsului și demonstrarea eficacității acestora se aplică SR EN 14885:2015). Astfel, autoritatea contractantă a stabilit regulile de evaluare a conformității chiar în sensul pretins de contestatoare, dar a omis să includă referiri și la timpul de contact de maxim 5 minute, sus amintit. 11

§ 12

Consiliul va obliga autoritatea să completeze prevederea legată de timpul de contact, prin adăugarea mențiunii contactului de 5 minute, sus amintit sau excluderea mențiunii exclusive a timpului de contact de 60 minute, pentru a elimina caracterul ambiguu al specificațiilor, ce ar fi contrar prevederilor art. 154 din Legea nr. 98/2016: Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire. Privitor la tulpinile de testare, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu prezintă propriile apărări/susțineri în privința neindicării lor explicite în caietul de sarcini, decât pentru activitatea sporicidă, deși art. 15 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 o obliga: Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite informaţiile care le sunt cunoscute. În context, precizările din secțiunea II a caietului de sarcini, sus amintite, confirmă că, în drept, autoritatea contractantă nu poate face o aplicare parțială a prevederilor legale obligatorii, legate de respectarea întocmai a standardului. Cât privește tulpinile pentru testarea activității sporicide, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu face distincție între caracterul obligatoriu și cel adițional, în legătură cu sporii de bacillus subtilis/bacillus cereus și clostridium sporogens, stabilit chiar prin standardul de testare evocat în caietul de sarcini: EN 13704. Prin punctul de vedere, autoritatea contractantă nu justifică solicitarea tuturor tulpinilor de testare, pentru activitatea sporicidă, adică de ce cerința tehnică excede și rigorilor maxime ale standardului. Pentru a înlătura caracterul ambiguu al acestor specificații, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la completarea caietului de sarcini, fie prin precizarea că, pentru toate activitățile produsului se aplică prevederile standardului EN 14885:2015, fie prin eliminarea prevederii tulpinilor aferente activității sporicide. Solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la excluderea dintre cerințele caietului de sarcini, aferent lotului 5, a obligației de prezentare a unui ”raport de testare NF-T 72 281”, este considerată de Consiliu întemeiată. În condițiile în care autoritatea contractantă urmărește, de fapt, dezinfecția suprafețelor ”stropite de sânge/alte produse biologice”, este evident că cerințele tehnice trebuie adaptate acestei destinații, și nu unei pretinse dezinfecții a aerului. Prin urmare, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la excluderea din caietul de sarcini a cerinței ”raport de testare NF-T 72 281”. În privința dozajului impus prin caietul de sarcini (1-3ml/m3), Consiliul constată că susținerea autorității contractante, privind utilizarea cu ponderație a produsului, este combătută chiar de regula ca produsul 12

§ 13

preferat/ales să se bazeze pe consumul specific pe metru cub, caietul de sarcini precizând expres că analiza comparativă va fi făcută în raport cu cantitatea de produs utilizată pe m3. În același context, și interdicția de participare a produselor care ar avea în compoziție acid peracetic este lipsită de o justificare întemeiată, câtă vreme există condiția, acceptată, ca produsul să fie cu toxicitate redusă, în soluția gata de lucru. Astfel, produsul în cauză având autorizație de utilizare, autoritatea nu ar putea stabili compoziția lui decât pe baze tehnice/științifice obiective, care să determine o necesitate efectivă a achiziției și nu o alegere arbitrară. Similar raționamentului avut în analiza criticilor aferente Lotului 2, Consiliul consideră că, în lipsa unei justificări întemeiate, autoritatea contractantă ar încălca dispozițiile art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 (Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.), prin menținerea interdicției amintite, motiv pentru care o va obliga la eliminarea textului: ”să nu conțină acid peracetic” din specificațiile aferente lotului 5 al caietului de sarcini. În ce privește apărarea pe fond a autorității contractante că ar fi stabilit specificațiile tehnice și pe baza unei consultări a pieței, Consiliul constată că aceasta nu are temeinicia necesară combaterii susținerilor privind încălcarea unor prevederi legale/standardizate. În fapt, pare că această consultare a pieței are legătură cu economicitatea și modalitatea de prezentare/ambalare a produselor și nu cu nevoia efectivă/obiectivă a autorității contractante privind compoziția produselor sau metodele de testare a acestora. Drept care, constatând temeinicia, în parte, a criticilor contestatoarei, Consiliul va admite, în parte, cererile sale, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, în sensul obligării autorității contractante la modificarea acelor cerințe considerate inadecvate acestei proceduri, conform motivării precedente, prin continuarea procedurii, în maxim 15 zile de la primirea deciziei. În temeiul prevederilor de la alin. (6) al articolului 26 din Legea amintită, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, partea din contestație privitoare la nevoia, reclamată, ca referirea să se facă la ”soluția gata de utilizare să nu fie corozivă”, privitor la produsul aferent lotului 2, aceasta fiind îndeplinită voluntar, prin adresa nr. 7234/12.08.2019, postată în SEAP. Având în vedere, pe de o parte, decizia autorității contractante de a accepta unele modificări ale caietului de sarcini, sus amintită, dar și constatarea Consiliului că alte cerințe ale acestuia trebuie modificate și/sau eliminate, dar și faptul că termenul de elaborare a ofertelor este limitat până la 27.08.2019, se impune decalarea acestui termen, conform prevederilor art. 153 din Legea nr. 98/2016, privitor la loturile contestate. 13

§ 14

În privința solicitării contestatoarei de suspendare a procedurii, Consiliul a emis Încheierea nr. 1176/C3/1528 din 06.08.2019.

§ 15

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația, în parte, privind modificarea caietului de sarcini pentru loturile 2, 3 și 5, în sensul următor: - obligă autoritatea contractantă să precizeze necesitatea ca produsele ofertate pentru Lotul 2 să respecte întocmai prevederile SR EN 14885/2015, inclusiv timpul de contact și tipul de tulpini pe care trebuie analizate; - obligă autoritatea contractantă să precizeze necesitatea respectării, de către produsele ofertate pentru Lotul 3, a timpului de contact și a tipului de tulpini pe care trebuie analizate, prevăzute în Ordinul nr. 1071/16413/2017; - obligă autoritatea contractantă la eliminarea textului ”să nu conțină: clor, aldehide, compuși cuaternari de amoniu” din specificațiile aferente lotului 3, dar și la înlocuirea sintagmei ”prețul unui litru soluție de lucru” cu o sintagmă care să se refere la prețul pe m2; - obligă autoritatea să completeze prevederea legată de timpul de contact, prin adăugarea mențiunii contactului de 5 minute, sau excluderea mențiunii exclusive a timpului de contact de 60 minute, între specificațiile aferente produsului de la Lotul 5; - obligă autoritatea contractantă la completarea caietului de sarcini, fie prin precizarea că, pentru toate activitățile produsului de la Lotul 5 se aplică prevederile standardului EN 14885:2015, fie prin eliminarea prevederii tulpinilor aferente activității sporicide; - obligă autoritatea contractantă la excluderea din caietul de sarcini a cerinței ”raport de testare NF-T 72 281”, dar și a textului ”să nu conțină acid peracetic”, din specificațiile aferente lotului 5. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 15 zile de la primirea deciziei, inclusiv cu decalarea termenului de prezentare a ofertelor, pentru loturile 2, 3 și 5, cu minimum 6 zile. Respinge, ca rămasă fără obiect, partea din contestație privitoare la nevoia, reclamată, ca referirea să se facă la ”soluția gata de utilizare să nu fie corozivă”, privitor la produsul aferent lotului 2. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. 14

§ 16

PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare originale, conţine 15 pagini. 15

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.