Decizie 2409/2025
Decizie CNSC2025_2409_2025_Decizie_2409.pdf, BO2025_2409_2025_BO2025_2409.pdf
Document CNSC
EKONATIONAL DISTRIBUTION SRL | ECO FIRE SISTEMS SRL în contradictoriu cu SPITALUL DE URGENTA AL MAI PROF. DR. DIMITRIE GEROTA BUCURESTI
Decizia CNSC nr. 2409/C9/2538, 2586 din 18.08.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect servicii de colectare, transport şi eliminarea finală a deşeurilor medicale periculoase/ infecţioase rezultate din activitatea medicală cu furnizare de ambalaje din Siptalul de Urgenţă Prof. Dr. Dimitrie Gerota, cod CPV 90524400-0 Servicii de colectare, de transport şi de eliminare a deşeurilor spialiceşti (Rev.2), de SIPTALUL DE URGENŢĂ „PROF. DR. DIMITRIE GEROTA‟, cu sediul în București, str. Stroescu Vasile Vasilievici nr. 29-31, sectorul 2, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: anularea raportului procedurii nr. 1106968/03.07.2025, prin care s-a stabilit rezultatul procedurii de atribuire, în sensul că, în mod nelegal, a fost declarată ca neconformă oferta sa şi declarată câştigătoare, clasată pe locul I, oferta prezentată de STERILECO SRL, precum şi a actelor subsecvente; obligarea autorităţii contractate la reevaluarea/ reexaminarea ofertelor prezentate în cadrul procedurii de atribuire, cu consecinţa constatării ofertei sale ca fiind…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de EKONAȚIONAL DISTRIBUTION SRL, în contradictoriu cu SIPTALUL DE URGENŢĂ „PROF. DR. DIMITRIE GEROTA‟. Respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor determinate de soluționarea litigiului. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de Eco Fire Sistems SRL, în partea ce privește pct. III.2 și III.3 din cerere, și o admite. Respinge, ca inadmisibilă, cererea în partea ce privește pct. III.1. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_2409_2025_Decizie_2409.pdf, BO2025_2409_2025_BO2025_2409.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2409/C9/2538, 2586 Data: 18.08.2025 Prin contestația nr. 2458/07.07.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45323/07.07.2025, obiect al dosarului nr. 2538/2025, depusă de EKONAȚIONAL DISTRIBUTION SRL, cu sediul în comuna Bucov, satul Pleaşa, str. Fabricilor nr. 7, judeţul Prahova, înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J2013001840294, având CUI RO 32510288, reprezentată legal prin Neacşu Corina Nicoleta - administrator statutar, privind procedura simplificată, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect servicii de colectare, transport şi eliminarea finală a deşeurilor medicale periculoase/ infecţioase rezultate din activitatea medicală cu furnizare de ambalaje din Siptalul de Urgenţă Prof. Dr. Dimitrie Gerota, cod CPV 90524400-0 Servicii de colectare, de transport şi de eliminare a deşeurilor spialiceşti (Rev.2), de SIPTALUL DE URGENŢĂ „PROF. DR. DIMITRIE GEROTA‟, cu sediul în București, str. Stroescu Vasile Vasilievici nr. 29-31, sectorul 2, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: anularea raportului procedurii nr. 1106968/03.07.2025, prin care s-a stabilit rezultatul procedurii de atribuire, în sensul că, în mod nelegal, a fost declarată ca neconformă oferta sa şi declarată câştigătoare, clasată pe locul I, oferta prezentată de STERILECO SRL, precum şi a actelor subsecvente; obligarea autorităţii contractate la reevaluarea/ reexaminarea ofertelor prezentate în cadrul procedurii de atribuire, cu consecinţa constatării ofertei sale ca fiind conformă/admisă şi declararea ca fiind câştigătoare, prin aplicarea criteriului de atribuire impus, preţul cel mai scăzut; obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate de contestaţie, în conformitate cu prev. art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prev. art. 453 C.pr.civ. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu sub nr. 47138/ 14.07.2025, în dosarul nr. 2538/2025, ECO FIRE SISTEMS SRL, cu sediul în comuna Lumina, sola A 314/1/1, județul Constanța, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J13/2144/2001, având CUI RO14356289, reprezentată legal prin administrator Popescu Sandu Ionel, cu sediul Pagina 1 din 4
procesual ales la SCA „Tudorache Stefanovici", cu sediul în Constanța, bd. 1 Mai nr. 46A, judeţul Constanța, a solicitat: să admită în principiu cererea de intervenție formulată; să respingă în integralitate ca nefondată contestația împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 1196968/03.07.2025 formulată de către Ekonațional Distribution SRL. Prin contestația înregistrată la Consiliul sub nr. 46117/09.07.2025, obiect al dosarului nr. 2586/2025, depusă de ECO FIRE SISTEMS SRL, s-a solicitat: constatarea nelegalității refuzului autorității contractante de a-i asigura accesul la documentele din dosarul achiziţiei și constatarea reţinerii eronate a caracterului confidenţial al propunerii tehnice și financiare și al documentelor anexă în integralitatea lor; asigurarea accesului la dosarul achiziţiei, inclusiv la oferta tehnică, documentele anexa și oferta financiară cu posibilitatea de a preciza motivele de contestație în funcţie de continutul documentaţiei refuzate sau cu posibilitatea de a formula motive de contestație de la momentul la care i se asigură accesul la documentaţia refuzată; obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei Sterileco SRL, cu consecinţa respingerii acestei oferte ca neconformă/inacceptabilă sau pentru incidenţa unor motive de excludere. În temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, accesul la dosarul constituit la Consiliu care include întreg dosarul achiziţiei, inclusiv la documentele declarate, dar neprobate ca fiind confidenţiale de către Sterileco, cu posibilitatea precizării/ completării motivelor de contestatie. Prin cererea de intervenție nr. 1501/16.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 48227/16.07.2025, în dosarul nr. 2586/2025, EKONAȚIONAL DISTRUBITON SRL a solicitat constatarea nelegalităţii refuzului autorităţii contractante, Spitalul de Urgenţă al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota", de a îi asigura accesul la dosarul achiziţiei, inclusiv la oferta tehnică, documentele anexe şi oferta financiară ale Eco Fire Sistems SRL, asigurarea accesului la acest dosar de achiziţie, implicit, anularea raportului procedurii nr. 1196986/03.07.2025 şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei Sterileco SRL, cu consecinţa respingerii acesteia ca neconformă/inacceptabilă, sau pentru incidenţa unor motive de excludere. Prin cererea de intervenție datată 18.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 49027/21.07.2025, în dosarul nr. 2586/2025, STERILECO SRL, cu sediul în București, Calea Văcăreşti nr. 391, Clădirea Sun Offices, intrarea A, etaj 3, sectorul 4, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J40/1293/2023, având CUI RO15071999, reprezentată legal prin administrator Valentina Harpău și convențional prin Societatea Civilă de Avocați ”Mircea și Asociații”, a solicitat: admiterea, în principiu, a cererii de intervenţie voluntară accesorie în interesul autorităţii contractante Spitalul de Urgenţă al MAI prof. dr. Dimitrie Gerota Bucureşti; respingerea contestaţiei ECO FIRE SISTEMS SRL, ca nefondată, cu privire la criticile aduse ofertei sale, clasată pe locul I, Pagina 2 din 4
după aplicarea criteriului de atribuire preţul cel mai scăzut; menţinerea ca temeinice şi legale actele emise de către autoritatea contractantă, între care se află raportul procedurii nr. 1196968/03.07.2025 şi actele subsecvente sau conexe cu acesta. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. 2538/2025 și 2586/2025 au fost conexate, pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de EKONAȚIONAL DISTRIBUTION SRL, în contradictoriu cu SIPTALUL DE URGENŢĂ „PROF. DR. DIMITRIE GEROTA‟. Respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor determinate de soluționarea litigiului. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de Eco Fire Sistems SRL, în partea ce privește pct. III.2 și III.3 din cerere, și o admite. Respinge, ca inadmisibilă, cererea în partea ce privește pct. III.1. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite, în parte, contestația formulată de ECO FIRE SISTEMS SRL, în contradictoriu cu SIPTALUL DE URGENŢĂ PROF. DR. DIMITRIE GEROTA, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 1196968/03.07.2025, în partea ce privește oferta Sterileco SRL, procesul-verbal de evaluare DUAE nr. 1196319/24.04.2025, în partea ce privește oferta Sterileco SRL, și comunicările privind rezultatul procedurii transmise Sterileco SRL și Eco Fire Sistems SRL. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Sterileco SRL și la stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 20 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale aplicabile. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la respingerea Pagina 3 din 4
ofertei Sterileco SRL și, ca nefondate, capetele de cerere vizând accesul la dosarul achiziției. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de Sterileco SRL și o admite, în parte. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de Ekonațional Distribution SRL, în partea ce privește pct. 2.1 din cerere, și o admite. Respinge, ca inadmisibilă, cererea, în partea ce privește pct. 2.2. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 4 din 4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 2458/07.07.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45323/07.07.2025, obiect al dosarului nr. .../2025, depusă de ... DISTRIBUTION SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal prin ... - administrator statutar, privind procedura simplificată, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect servicii de colectare, transport şi eliminarea finală a deşeurilor medicale periculoase/ infecţioase rezultate din activitatea medicală cu furnizare de ambalaje din Siptalul de Urgenţă Prof. Dr. ..., cod CPV 90524400-0 Servicii de colectare, de transport şi de eliminare a deşeurilor spialiceşti (Rev.2), de SIPTALUL DE URGENŢĂ „PROF. DR. ...‟, cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: anularea raportului procedurii nr. 1106968/03.07.2025, prin care s-a stabilit rezultatul procedurii de atribuire, în sensul că, în mod nelegal, a fost declarată ca neconformă oferta sa şi declarată câştigătoare, clasată pe locul I, oferta prezentată de ... SRL, precum şi a actelor subsecvente; obligarea autorităţii contractate la reevaluarea/ reexaminarea ofertelor prezentate în cadrul procedurii de atribuire, cu consecinţa constatării ofertei sale ca fiind conformă/admisă şi declararea ca fiind câştigătoare, prin aplicarea criteriului de atribuire impus, preţul cel mai scăzut; obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate de contestaţie, în conformitate cu prev. art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prev. art. 453 C.pr.civ. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu sub nr. 47138/ 14.07.2025, în dosarul nr. .../2025, ... SISTEMS SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J13/2144/2001, având CUI RO..., reprezentată legal prin administrator ..., cu sediul procesual ales la SCA „...", cu sediul în ..., a solicitat: să admită în principiu cererea de intervenție formulată; să respingă în integralitate ca nefondată contestația împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 1196968/03.07.2025 formulată de către ... Distribution SRL. Pagina 1 din 35
Prin contestația înregistrată la Consiliul sub nr. 46117/09.07.2025, obiect al dosarului nr. .../2025, depusă de ... SISTEMS SRL, s-a solicitat: constatarea nelegalității refuzului autorității contractante de a-i asigura accesul la documentele din dosarul achiziţiei și constatarea reţinerii eronate a caracterului confidenţial al propunerii tehnice și financiare și al documentelor anexă în integralitatea lor; asigurarea accesului la dosarul achiziţiei, inclusiv la oferta tehnică, documentele anexa și oferta financiară cu posibilitatea de a preciza motivele de contestație în funcţie de continutul documentaţiei refuzate sau cu posibilitatea de a formula motive de contestație de la momentul la care i se asigură accesul la documentaţia refuzată; obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei ... SRL, cu consecinţa respingerii acestei oferte ca neconformă/inacceptabilă sau pentru incidenţa unor motive de excludere. În temeiul prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, accesul la dosarul constituit la Consiliu care include întreg dosarul achiziţiei, inclusiv la documentele declarate, dar neprobate ca fiind confidenţiale de către ..., cu posibilitatea precizării/ completării motivelor de contestatie. Prin cererea de intervenție nr. 1501/16.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 48227/16.07.2025, în dosarul nr. .../2025, ... DISTRUBITON SRL a solicitat constatarea nelegalităţii refuzului autorităţii contractante, ... „Prof. Dr. ...", de a îi asigura accesul la dosarul achiziţiei, inclusiv la oferta tehnică, documentele anexe şi oferta financiară ale ... Sistems SRL, asigurarea accesului la acest dosar de achiziţie, implicit, anularea raportului procedurii nr. 1196986/03.07.2025 şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei ... SRL, cu consecinţa respingerii acesteia ca neconformă/inacceptabilă, sau pentru incidenţa unor motive de excludere. Prin cererea de intervenție datată 18.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 49027/21.07.2025, în dosarul nr. .../2025, ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. ..., având CUI RO..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin Societatea Civilă de Avocați ”...”, a solicitat: admiterea, în principiu, a cererii de intervenţie voluntară accesorie în interesul autorităţii contractante ... prof. dr. ... Bucureşti; respingerea contestaţiei ... SISTEMS SRL, ca nefondată, cu privire la criticile aduse ofertei sale, clasată pe locul I, după aplicarea criteriului de atribuire preţul cel mai scăzut; menţinerea ca temeinice şi legale actele emise de către autoritatea contractantă, între care se află raportul procedurii nr. 1196968/03.07.2025 şi actele subsecvente sau conexe cu acesta. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. .../2025 și .../2025 au fost conexate, pentru a se pronunța o soluție unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire. Pagina 2 din 35
Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor conexate de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care ... DISTRIBUTION SRL și ... SISTEMS SRL critică rezultatul procedurii de atribuire. Dosarul nr. .../2025: Contestatoarea ... DISTRIBUTION SRL consideră că este complet greşită decizia autorităţii contractante de a declara oferta sa neconformă, deoarece, în realitate, în cadrul procedurii, a prezentat documente suficiente pentru a dovedi două soluţii alternative pentru executarea activităţilor de eliminare finală a deşeurilor medicale ce urmează a fi colectate şi transportate, în baza contractului de achiziţie publică. Cerinţa inclusă în caietul de sarcini a fost: „Prestatorul va avea o soluţie de rezervă în cazul în care instalaţia de tratare şi eliminare nu funcţionează. Se acceptă ca instalaţia de incinerare să fie dotată cu câte 2 linii care funcţionează independent, linia de bază şi linia de rezervă pentru asigurarea continuităţii procesului de eliminare a deşeurilor medicale. Se vor prezenta documente cu privire la îndeplinirea acestei cerinţe." Această cerinţă impune ca ofertantul să dovedească că poate îndeplini activităţile de tratare şi eliminare finală a deşeurilor medicale periculoase/infecţioase rezultate din activitatea medicală, oferind 2 soluţii alternative, respectiv şi pentru cazul în care instalaţia de tratare şi eliminare finală nu ar funcţiona, ceea ce presupune 4 variante posibile pentru executarea acestor servicii de tratare şi eliminare a deşeurilor medicale colectate, în condiţiile impuse de autoritatea contractantă, respectiv: (i) ofertantul face dovada că deţine o instalaţie proprie de tratare şi eliminare finală, dotată cu 2 linii de funcţionare independente, linie de bază şi linie de rezervă; (ii) ofertantul face dovada că deţine o instalaţie proprie, cu o singură linie de funcţionare şi poate folosi servicii similare furnizate de un partener contractual, care deţine, sau poate utiliza tot o instalaţie de eliminare cu o singură linie de funcţionare; (iii) ofertantul poate folosi servicii similare furnizate de un partener contractual, care deţine, sau poate utiliza o instalaţie de eliminare cu 2 linii de funcţionare independente, linie de bază şi linie de rezervă; (iv) ofertantul poate folosi servicii de eliminare finală furnizate de 2 parteneri contractuali, care deţin sau pot utiliza instalaţii dotate cu căte o linie de funcţionare. Deoarece, în propunerea tehnică, a prezentat pentru executarea serviciilor de tratare şi eliminare finală a deşeurilor medicale periculoase/ Pagina 3 din 35
infecţioase, contractul de prestări servicii nr. 579/01.07.2021 cu actul adiţional din 01.07.2024, încheiat cu ... SRL, iar prin răspunsul la solicitarea de clarificări din data de 06.06.2025 a prezentat şi contractul de prestări servicii nr. 6593/27.05.2024 şi actul adiţional nr. 1/14.05.2025, încheiate cu ... SISTEMS SRL, se poate constata că a făcut dovada celor 2 soluţii alternative impuse prin caietul de sarcini privind această cerinţă. Motivarea ce a fost reţinută de autoritatea contractantă, în sensul că: "operatorul economic nu a furnizat dovezi care să ateste îndeplinirea cerinţei specificate, respectiv faptul că S.C. ... SISTEMS SRL dispune de o instalaţie de tratare şi eliminare a deşeurilor" este complet greşită. Evident, analizând conţinui contractului încheiat cu această societate, se observă că ... SISTEMS SRL s-a angajat să furnizeze servicii de "eliminare finală deşeuri cod 18.01. şi 18.02 în instalaţii specaile ce asigură neutralizarea/eliminarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale utilizându-se echipamente autorizate". Cerinţa la care face referire nu a impus decât prezentarea a 2 soluţii alternative pentru eliminarea finală a deşeurilor medicale şi nicidecum prezentarea de dovezi că partenerii contractuali furnizori ai acestor servicii deţin efectiv instalaţii destinate acestui scop astfel încât, sub acest aspect, motivarea deciziei autorităţii contractante este neconcordantă cu condiţia impusă prin caietul de sarcini. În consecinţă, oferta sa, prin propunerea tehnică completată cu răspunsul la solicitarea de clarificări, este conformă cerinţelor din caietul de sarcini al achiziţiei, fiind greşit declarată ca neconformă de către autoritatea contractantă. În procedura de achiziţie publică finalizată prin raportul contestat nu sunt incidente prev. art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu prev. art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016, cu completările şi modificările ulterioare, care au fost greşit reţinute şi aplicate pentru motivarea deciziei de declarare a ofertei sale ca neconformă. Pentru aceste considerente, solicită să se constate că este întemeiată contestația, urmând a fi admisă. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul ”[SCN.../00059] Contestatie ... semnat.pdf]”, postat de autoritate în SEAP la 07.07.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. SCN.../10.02.2025. Prin adresa nr. 1197067/11.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 46687/11.07.2025, ... prof. dr. ... transmite punctul său de vedere asupra contestației, în care, referitor la motivele invocate de către contestatoare, solicită ca acestea să fie respinse în totalitate ca fiind lipsite de orice temei. Cu privire la capătul de cerere „Anularea Raportului procedurii înreg. cu nr. 1106968/03.07.2025, prin care s-a stabilit rezultatul procedurii de Pagina 4 din 35
atribuire, în sensul că a fost în mod nelegal, a fost declarată ca fiind neconformă oferta depusă de societatea noastră şi declarată câştigătoare, clasată pe locul I, oferta prezentată de ... SRL, precum şi a actelor subsecvente" solictă să se constate că documentaţia de atribuire a prevăzut în mod expres următoarea cerinţă tehnică obligatorie: „Prestatorul va avea o soluţie de rezervă în cazul în care instalaţia de tratare şi eliminare nu funcţionează. Se acceptă ca instalaţia de incinerare să fie dotată cu câte 2 linii care funcţionează independent, linia de bază şi linia de rezervă pentru asigurarea continuităţii procesului de eliminare a deşeurilor medicale. Se vor prezenta documente cu privire la îndeplinirea acestei cerinţe." Această cerinţă este justificată de natura critică a serviciilor - eliminarea deşeurilor medicale - care are impact direct asupra sănătăţii publice. Prin urmare, asigurarea unei soluţii funcţionale de rezervă este esenţială şi obligatorie pentru continuarea activităţii fără intermitenţe. Totodată, precizează că din Referatul tehnic al instalaţiei de decontaminare termică (pag. 101- 109), componentă a propunerii tehnice prezentate de către ... DISTRIBUTION SRL nu reiese că aceasta este dotată cu două linii independente (una de bază şi una de rezervă). Echipamentul de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute deţinut de ... DISTRIBUTION SRL, model AKARMAK AKR1000A produs de compania ... Turcia este utilizat numai pentru decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor rezultate din activitatea medicală şi numai pentru codurile de deşeuri 18 01 03* şi 18 01 01. Prin urmare, documentaţia tehnică depusă nu demonstrează capacitatea instalaţiei de a asigura colectarea şi eliminarea finală a tuturor codurilor de deşeuri medicale solicitate prin caietul de sarcini, nefiind îndeplinită cerinţa privind soluţia de rezervă. Prin procesul-verbal nr. 1 de analiză a propunerilor tehnice nr. 1196786/ 06.06.2025, s-a constatat că ... DISTRIBUTION SRL a inclus contractul de prestări servicii nr. 579/01.07.202 şi actul adiţional din data de 01.07.2024, cu valabilitate până la data de 01.07.2025, încheiate cu ... SRL, în calitate de prestator. Obiectul acestor documente îl constituie colectarea şi eliminarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase, inclusiv a celor rezultate din activităţile medicale. Cu toate acestea, contestatoarea nu a indicat în mod expres, în cadrul propunerii tehnice, că acest contract ar reprezenta soluţia de rezervă solicitată de autoritatea contractantă, conform cerinţei din caietul de sarcini. De asemenea, operatorul economic a depus doar autorizaţia de mediu nr. 64/14.04.2020 emisă pentru ... SRL, însă, din conţinutul acesteia, nu rezultă că instalaţia deţinută este echipată cu două linii de incinerare independente - respectiv o linie de bază şi una de rezervă; în plus, nu au fost prezentate documente tehnice suplimentare sau alte dovezi care să ateste îndeplinirea acestei cerinţe esenţiale prevăzute în mod expres de caietul de sarcini. Pagina 5 din 35
Comisia de evaluare, constatând faptul că documentaţia iniţială nu conţinea dovezi suficiente care să ateste îndeplinirea cerinţei, a formulat solicitarea de clarificare nr. 1196789/06.06.2025, prin care i-a oferit operatorului economic posibilitatea de a îndrepta erorile constatate în propunerea tehnică. Cu toate acestea, în răspunsul său, contestatoarea nu a transmis niciun document suplimentar relevant: nu au fost furnizate fişe tehnice, schiţe, autorizaţii specifice sau alte dovezi care să confirme existenţa a două linii independente, funcţionale, ale partenerului ... SRL cu care are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi eliminarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase, inclusiv a celor rezultate din activităţile medicale. De asemenea, ... DISTRIBUTION SRL, în loc să susţină cu documente relaţia contractuală cu ... SRL, a prezentat un alt contract de prestări servicii, încheiat cu ... SISTEMS SRL, societate care figurează ca ofertant distinct în cadrul aceleiaşi proceduri. Astfel, contractul nr. 6593/27.05.2024 şi actul adiţional nr. 1/14.05.2025, încheiate cu ... SISTEMS SRL, nu au fost menţionate în oferta iniţială, nu au fost însoţite de autorizaţii, documentaţie tehnică sau alte dovezi privind instalaţia cu 2 linii, iar transmiterea acestuia în etapa de clarificări reprezintă o modificare substanţială a ofertei, care poate fi realizată numai în condiţiile prevăzute de art. 221-222 din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, reiterează că operatorul economic, atât pentru ..., cât şi pentru ... SISTEMS SRL, nu a făcut dovada existenţei fizice a unei instalaţii cu două linii independente, a autorizaţiilor specifice emise de autorităţi competente, precum şi a fişelor tehnice sau a documentelor care să demonstreze funcţionarea simultană a unei linii de rezervă. Astfel, prin procesul-verbal nr. 2 de analiză a propunerilor tehnice nr. 1196859/23.06.2025, oferta operatorului economic a fost declarată neconformă în conformitate cu art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Având în vedere cele prezentate, consideră că oferta depusă de ... DISTRIBUTION SRL a fost corect şi justificat respinsă ca neconformă. Referitor la solicitarea contestatoarei privind plata cheltuielilor de judecată, autoritatea contractantă consideră că aceste cheltuieli nu trebuie puse în sarcina sa, întrucât contestaţia formulată este un demers întreprins din proprie voinţă de către contestatoare, mai ales în contextul în care oferta depusă de aceasta este neconformă. În concluzie, având în vedere aspectele menţionate anterior, solicită Consiliului să respingă contestaţia formulată de către ... DISTRIBUTION SRL, ca nefondată, şi, în consecinţă, să aprecieze raportul procedurii nr. 1196968/03.07.2025 ca fiind temeinic şi legal. Prin adresa nr. 1197065/11.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 46687/11.07.2025, autoritatea contractantă a transmis dosarul achiziției și documentele necesare soluționării cauzei în format electronic. Pagina 6 din 35
Societatea contestatoare, prin adresa nr. 2485/11.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 47099/14.07.2025, a transmis răspuns față de punctul de vedere al autorității contractante. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu sub nr. 47138/14.07.2025, în dosarul nr. .../2025, ... SISTEMS SRL a solicitat Consiliului cele menționate în partea introductivă a deciziei. Susține că nu și-a exprimat acordul niciodată și prin niciun document pentru folosirea contractului cadru încheiat cu ... Distribution SRL (contractul nr. 6593/2024) în cadrul procedurii de față și nici nu și-a asumat răspunderea de a pune la dispoziția acestei societăți instalația de incinerare în această procedură. Apreciază că societatea contestatoarea și-a modificat oferta prin răspunsul la clarificări. Prin Întâmpinarea nr. 2495/15.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 47980/16.07.2025, ... Distribution SRL a răspuns cererii de intervenție formulată de ... Sistems SRL. ... Distribution SRL transmite, prin adresa nr. 2525/ 21.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 49261/21.07.2025, renunțarea la cererea de încuviințare a studierii documentelor din dosarul achiziției. Dosarul nr. .../2025: Prin cea de-a doua contestație formulată în cadrul procedurii, ... Sistems SRL consideră că autoritatea contractantă a refuzat în mod nelegal accesul său la dosarul achiziţiei publice, deși conform prevederilor legale aplicabile declararea confidențialității unei părți a documentelor (în măsura în care conţin secrete comerciale, tehnice, date personale sau informaţii protejate de un drept de proprietate intelectuală) trebuie să fie însoțită de documente suport care să demonstreze caracterul confidenţial. În consecinţă, contestația vizează (i) în principal, refuzul autorității contractante de a asigura accesul la dosarul achiziţiei, iar măsura de remediere care se impune cu privire la acest fapt este asigurarea accesului contestatoarei la dosarul achiziţiei cu posibilitatea de a formula motive de contestație de la momentul la care i se asigura acest acces; (ii) în subsidiar, contestatoare a formulat motive de contestație a căror invocare nu a necesitat accesul la dosarul achiziţiei, respectiv incidenţa unor motive de excludere în privinţa ofertantului ..., urmând să completeze motivele de contestație după ce i se asigură accesul la dosarul achiziţiei; (iii) contestatoarei trebuie să i se acorde posibilitatea de a invoca dacă este cazul alte motive de contestație cu privire la criterii de calificare și cerinţe tehnice care pot fi verificate doar accesând conținutul documentaţiei ... la care i s-a refuzat accesul. Referitor la dovada caracterului confidenţial al documentaţiei ... SRL, arată că această societate a declarat oferta ca fiind confidențială/clasificată/protejată de un drept de proprietate intelectuală, respectiv oferta tehnică în integralitatea ei, documentele care însoțesc oferta tehnică și oferta financiară. Pagina 7 din 35
Simpla declarare a caracterului confidenţial al documentelor depuse nu este suficientă, ofertantul fiind obligat să ataşeze declaraţiei privind confidenţialitatea documente concrete pentru demonstrarea caracterului confidenţial. În cazul de față, întrucât lipsește orice dovadă cu privire la pretinsul caracter confidenţial al documentelor ..., autoritatea contractantă avea obligaţia să asigure accesul contestatoarei la dosarul achiziţiei. Decizia de a declara anumite elemente ale documentaţiei depuse ca fiind confidenţiale nu este la latitudinea unilaterală a ofertantului pentru că dreptul acestuia s-ar exercita discreţionar și ar lăsa loc abuzului acelor operatori care au interesul să ascundă contraofertanților anumite neregularități ale propriei documentaţii. Sub acest aspect, autoritatea contractantă, în baza obligaţiei ce îi revine de a asigura respectarea principiilor procedurii de atribuire, printre care și principiile transparenței, tratamentului egal și nediscriminării, trebuie să verifice și să valideze/invalideze caracterul confidenţial al documentelor. Prin refuzul autorității contractante de a asigura accesul la dosarul achiziţiei, prin imposibilitatea contestatoarei de a verifica modul în care ofertantul ... îndeplinește cerinţele de calificare și specificaţiile tehnice, în condiţiile în care acest ofertant nu a depus nicio dovadă prin care să probeze caracterul confidenţial al documentelor, se neagă contestatoarei posibilitatea de a ataca actul autorității contractante și de a invoca eventuale motive de nelegalitate a ofertei .... Cu privire la justificarea caracterului confidenţial al documentelor ofertantului ... SRL, arată că metodele de eliminare sunt reglementate prin lege cu caracter obligatoriu (art. 45 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 1226/2012), iar respectarea acestora reprezenta chiar specificaţia tehnică impusă prin caietul de sarcini, astfel că nu poate intra sub incidenţa confidentialității. Cu privire la echipamentele deținute de către ofertant, pe de o parte acestea sunt indisolubil legate de metodele de eliminare și pe de altă parte, nu pot fi decât instalații autorizate de către autoritățile competente, utilizate în procesul de eliminare a deşeurilor medicale, nu reprezintă secrete tehnice sau comerciale în sensul art. 11 din Legea 11/1991. Mai mult chiar, autoritatea trebuie să verifice dacă astfel de instalații există, sunt autorizate și asigură continuitatea prestării serviciului. Contractele cu colaboratorii pot fi declarate confidenţiale exclusiv în privinţa prețurilor, însă celelalte elemente prin care se dovedeşte îndeplinirea cerinţelor documentaţiei de atribuire nu pot fi confidenţiale. În egală măsură, invocarea unui drept de proprietate intelectuală cu privire la oferta tehnică este lipsită de orice relevanță în condiţiile în care nu există dovezi ale existentei și recunoaşterii unui astfel de drept, precum certificate emise de către autoritățile competente; regulamentul intern la care ... face trimitere și Pagina 8 din 35
care nu a fost depus ca document suport, nu este de natură să dovedească nici caracterul de secret comercial al informaţiilor confidențializate și nici recunoaşterea unui drept de prioprietate intelectuală. Într-o cauză absolut similară în care autoritatea contractantă a refuzat accesul contestatoarei la dosarul achiziţiei, invocând caracterul confidenţial al documentaţiei ofertantului ... reținut în baza declaraţiei unilaterale a acestui ofertant și fără documente suport, contestatoarea susține că a atacat acest refuz, iar Curtea de Apel Bucureşti soluţionând această cauză (plângerea împotriva deciziei Consiliului) prin Decizia civilă nr. 608/23.09.2024 a constatat că refuzul autorității de a asigura accesul la dosarul achiziţiei este nelegal și încalcă dreptul la o cale de atac efectivă. În ceea ce privește motivele care nu au necesitat accesul la dosarul achiziției, arată că, în mod nelegal, autoritatea contractantă a declarat admisibilă și a clasat pe primul loc oferta ... SRL, deși în privinţa acestui operator sunt incidente motive de excludere prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016. Astfel, acesta a săvârșit în perioada 2023-2024 patru încălcări ale reglementărilor de mediu pentru care a fost sancționat de către autoritățile competente: (a) depăşiri ale valorilor permise ale emisiilor, fiind sancționat de către Garda Naţională de Mediu; (b) încălcarea prevederilor autorizaţiei integrate de mediu, fiind sanctionat de către Garda Naţională de Mediu; (c) utilizarea ambalajelor neconforme pentru deşeuri, fiind sanctionat de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti; (d) depozitarea deşeurilor medicale infecțioase cu încălcarea autorizaţiei integrate de mediu, fapt atestat de către Garda Naţională de Mediu prin adresa nr. 6559/GM/20.08.2024. Rezultă că operatorul economic ... SRL a fost sancționat pentru săvârșirea unor fapte (în mod repetat) prin care a încălcat reglementări de mediu, fiind întocmite de către autorități documentele corespunzătoare conform menţiunilor de mai sus. Spre deosebire de motivele de excludere reglementate la art. 164 și a celor de la art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 în cazul cărora este necesară existența unei hotărâri definitive de condamnare sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în cazul motivelor de excludere vizând încălcări ale reglementărilor de mediu, existența acestui motiv poate fi demonstrată cu orice mijloc de probă adecvat (conform textului expres de lege) cum ar fi decizii ale unei autorități competente. Faptele săvârșite de către ... SRL nu sunt abateri minore (ci fapte care pot avea consecinţe grave asupra mediului și sănătății, iar caracterul grav al încălcărilor este cu atât mai evident în condiţiile existenței unui număr mare de fapte. Pagina 9 din 35
Cu privire la incidenţa motivelor de excludere de la art. 167 alin. (1), lit. h) și lit. i) din Legea nr. 98/2016, trebuie menționat că, la data completării DUAE în procedura de atribuire, ... SRL era deja sancționat pentru încălcarea reglementărilor de mediu, ceea ce înseamnă că avea obligaţia de a furniza informaţii reale privind existența motivelor de excludere și de a face dovada unor măsuri de remediere adoptate pentru a-și demonstra credibilitatea conform art. 171 din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea arată că nu a putut analiza conținutul documentaţiei existente în dosarul achiziţiei și nu a putut formula motive de contestație cel puţin cu privire la următoarele aspecte: modul în care ... îndeplineşte criteriile de calificare din documentaţia de atribuire, modul în care ... îndeplineşte cerinţele tehnice stabilite prin caietul de sarcini. Cu privire la toate aceste aspecte, solicită Consiliului să-i acorde posibilitatea de a formula motive de contestație, termenul de formulare a acestora urmând să curgă de la data la care i se asigură accesul la dosarul achiziţiei. Pentru considerentele evidențiate, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul ”[ Document: [SCN.../00060] Contestatie ... SEMNAT.pdf]”, postat de autoritate în SEAP la 10.07.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. SCN.../10.02.2025. Prin adresa nr. 1197068/11.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 46689/11.07.2025, ... prof. dr. ... București transmite punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de ... SISTEMS SRL. Cu privire la capătul de cerere „Constatarea nelegalităţii refuzului autoritătii contractante de a asigura accesul contestatoarei la documentele din dosarul achiziţiei si constatarea reţinerii eronate a caracterului confidenţial al propunerii tehnice si financiare si al documentelor anexa in integralitatea lor precizează că, prin procesul-verbal nr. 1197007/08.07.2025 de asigurare a accesului la dosarul achiziţiei, autoritatea contractantă a pus la dispoziţia persoanelor împuternicite de ... SISTEMS SRL toate documentele întocmite în etapa evaluării intermediare şi finale (procese- verbale de evaluare, solicitări de clarificări, matrici de evaluare, adrese, comunicări, raportul procedurii) cu excepţia propunerii tehnice/financiare depusă de către STSERILECO SRL şi ... DISTRIBUTION SRL. Menţionează că a luat această decizie având în vedere declaraţiile depuse de către operatorii economici sus-menţionaţi privind partea/ părţile din propunerea tehnică şi financiară cu caracter confidenţial, în conformitate cu prevederile articolului 60 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Operatorii economici au motivat caracterul confidenţial al informaţiilor, invocând faptul că modul de întocmire a ofertei are la bază Pagina 10 din 35
o metodologie de ofertare care a fost dezvoltată la nivelul societăţilor şi în acest context, punerea acestuia la dispoziția altor operatori economici este de natură să le prejudicieze interesele legitime decurgând din probabilitatea/posibilitatea copierii acestui model de ofertare şi utilizarea acestuia în cadrul altor proceduri de atribuire, fiind calificate astfel ca secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform Ordonanţei de urgenţă nr. 25/2019 privind protecţia know-how-ului şi a informaţiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale. De asemenea, propunerea financiară şi modul de întocmire a acesteia indică strategii comerciale şi de preţ care, dacă ar fi divulgate, ar aduce un prejudiciu semnificativ competivităţii ofertantului. Cu privire la capătul de cerere „Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei ..., cu consecinţa respingerii acestei oferte ca neconformă/inacceptabilă sau pentru incidenţa unor motive de excludere", solicită să se constate că ... SRL a respectat în integralitate cerinţele stabilite de către autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire, oferta acestuia fiind considerată conformă de către comisia de evaluare, rezultatul fiind concretizat în procesele-verbale nr. 1196786/06.08.2025 şi 1196859/23.06.2025. Referitor la motivele de nelegalitate invocate de contestatoare, precizează că operatorul economic a prezentat autorizaţia integrată de mediu nr. 40/11.07.2024 şi declaraţie privind respectarea prevederilor caietului de sarcini şi a legislaţiei în domeniu. Astfel, comisia de evaluare nu a constatat, în nicio etapă a evaluării, încălcări ale legislaţiei care să o determine să califice oferta operatorului economic ca neconformă şi inadmisibilă. Referitor la rezultatul evaluării propunerii financiare, prezentat în procesul-verbal nr. 11196860/23.06.2025, achizitoarea pecizează că oferta prezentată de către ... SRL, anume 409.500,00 lei, fără TVA, reprezentând 81,30% din valoarea estimată, a fost considerată câştigătoare, fiind situată în clasament pe locul I. Totodată, propunerea financiară a ... SISTEMS SRL a fost de 483.840,00 lei fără TVA, fiind situată în clasament pe locul II, urmând ca acordul-cadru să fie semnat cu ambii operatori economici. În concluzie, faţă de cele expuse anterior şi contrar afirmaţiilor prezentate în contestaţie, autoritatea consideră că oferta prezentată de ... SRL respectă cerinţele solicitate prin documentaţia de atribuire, fiind declarată câştigătoare ca urmare a aplicării criteriului de atribuire "preţul cel mai scăzut", fiind clasată pe primul loc. Prin urmare, având în vedere aspectele menţionate anterior, solicită Consiliului să respingă contestaţia formulată de către ... SISTEMS SRL, ca nefondată, şi, în consecinţă, să aprecieze raportul procedurii nr. 1196968/03.07.2025 ca fiind temeinic şi legal. Prin cererea de intervenție nr. 1501/16.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 48227/16.07.2025, în dosarul nr. .../2025, ... DISTRUBITON SRL a solicitat cele menționate în partea introductivă a Pagina 11 din 35
deciziei. Apreciază cererea ... Sistems SRL privind constatarea nelegalității refuzului autorității de a i se asigura accesul la toate documentele din dosar neîntemeiată. În privința motivelor de excludere a ofertei ... SRL susține că achizitoarea ar fi trebuit să constate că există motive de excludere a acestei oferte. Solicită admiterea, în parte, a contestației ... Sistems SRL. Prin cererea de intervenție datată 18.07.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 49027/21.07.2025, în dosarul nr. .../2025, ... SRL a solicitat cele menționate în partea introductivă a deciziei. Consideră că a justificat caracterul confidențial al ofertei și atitudinea autorității contractante de a nu asigura accesul la oferta sa nu este abuziv. Susține că nu îi sunt aplicabile motivele de excludere la care face referire contestatoarea. Prin adresa nr. 49381/.../C9/21.07.2025, Consiliul a solicitat ... DISTRIBUTION SRL, cu privire la cererea de intervenție formulată, să transmită dacă înțelege să formuleze o contestație împotriva modului de evaluare a ofertei ... SRL. În caz afirmativ, să constituie cauțiunea conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. De asemenea, să comunice punctul de vedere asupra tardivității formulării criticilor împotriva ofertei ... SRL, raportat la prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016, având în vedere că a luat cunoștință în data de 03.07.2025 de raportul procedurii nr. 1196968/03.07.2025, care cuprinde rezultatul procedurii. ... DISTRIBUTION SRL nu a răspuns solicitării Consiliului. Contestatoarea ... SISTEMS SRL a studiat dosarul cauzei în data de 17.07.2025, prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 49077/21.07.2025, formulând concluzii scrise. Față de cererea de intervenție depusă de ... SRL, prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 52257/31.07.2025, ... SISTEMS SRL a transmis concluzii scrise. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 56133/13.08.2025, ... SRL a depus concluzii scrise. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: SIPTALUL DE URGENŢĂ „PROF. DR. ...‟ București, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect servicii de colectare, transport şi eliminarea finală a deşeurilor medicale periculoase/ infecţioase rezultate din activitatea medicală cu furnizare de ambalaje din Siptalul de Urgenţă Prof. Dr. ..., cod CPV 90524400-0 Servicii de colectare, de transport şi de eliminare a deşeurilor spialiceşti (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN.../10.02.2025, data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită pentru 22.04.2025, ora 1000. Valoarea estimată a acordului-cadru de servicii este 504.000,00 lei, Pagina 12 din 35
fără TVA, valoarea celui mai mare contract subsecvent fiind 112.000 lei, fără TVA. Contestatoarea ... DISTRIBUTION SRL a constituit cauțiunea în sumă de 4.480,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 211476395/1, eliberată de CEC Bank – Unitatea Victoriei, la data de 11.07.2025. Contestatoarea ... SISTEMS SRL a constituit cauțiunea în sumă de 4.480,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 211475570/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Constanța, la data de 11.07.2025. În soluționare, Consiliul are în vedere că, în cadrul dosarului nr. .../2025, a formulat cerere de intervenție ... Sistems SRL, ofertantă clasată pe locul II, iar în cadrul dosarului nr. .../2025 au formulat cerere de intervenție ... Distribution SRL și ... Sistems SRL. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulate de ... Sistems SRL în cadrul dosarului nr. .../2025, Consiliul are în vedere situația acestui operator economic, respectiv declararea ofertei sale ca fiind câștigătoare și clasate pe locul II în clasament, în cauză urmând a se încheia un acord-cadru cu maximum trei operatori economici. Totodată, trebuie avut în vedere că ... Sistems SRL a formulat contestație în cadrul procedurii, obiect al dosarului nr. .../2025, împotriva ofertantei clasate pe locul I în clasament. În aceste condiții, este evident interesul acestei societăți de menținere a deciziei de respingere a ofertei ... Distribution SRL, ofertanta urmărind respingerea din competiție a contracandidatelor sale. Consiliul urmează a încuviința în principiu cererea de intervenție formulată de ... Sistems SRL în dosarul nr. .../2025 ca cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, în partea ce privește pct. III.2 și III.3 din cerere. Raportat la dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora ”Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației”, cererea de intervenție accesorie a fost transmisă, prin e-mail, în termen legal, data de 14.07.2025, către Consiliu, societatea contestatoare și autoritatea contractantă, contestația fiind publicată în SEAP în data de 07.07.2025. Totodată, Consiliul are în vedere că, în cadrul cererii de intervenție, a fost criticat modul de asigurare a accesului la dosarul achiziției de către autoritatea contractantă, aspect criticat și în cadrul contestației care formează obiectul dosarului nr. .../2025. Aceste critici (pct. III.1 din cerere) sunt inadmisibile pe calea intervenției, nefiind în sprijinul Pagina 13 din 35
niciuneia dintre părți și urmărind modificarea actelor achizitoarei, astfel că urmează a fi soluționate în cadrul contestației. Cu privire la cererea de intervenție formulată de ... SRL în cadrul dosarului nr. .../2025, interesul acestei societăți declarată câștigătoare și aflată în clasament pe locul I este evident, astfel că cererea de intervenție va fi încuviințată ca cerere de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante, urmărind menținerea ca temeinice și legale a actelor autorității contractante. În ce privește cererea de intervenție formulată de ... Distribution SRL în cadrul dosarului nr. .../2025, Consiliul constată că, prin aceasta, pe de o parte, se urmărește constatarea corectitudinii deciziei autorității contractante de a nu asigura accesul operatorului economic contestator la oferta sa, iar pe de altă parte, sunt formulate critici împotriva deciziei de desemnare câștigătoare a ofertei ... SRL. În acest context, este de amintit că operatorii economici respinși au la îndemână, pentru înlăturarea deciziei de desemnare a operatorilor economici câștigători, doar calea unei contestații formulate în termenul legal și cu respectarea rigorilor impuse de Legea nr. 101/2016, respectiv depunerea cauțiunii aferente. Cererea de intervenție formulată de ... Distribution SRL nu sprijină poziția autorității contractante în privința deciziei de desemnare câștigătoare a ... SRL și nici poziția acestei societăți, interesele celor două firme fiind contrare, respectiv câștigarea acordului-cadru. Criticile aduse ofertantei desemnate câștigătoare, aparținând ... SRL, trebuiau să fie formulate în termenul legal raportat la data luării la cunoștință de rezultatul procedurii (comunicarea privind rezultatul procedurii din 03.07.2025 cuprinde informații legate de câștigătoare procedurii), fiind inadmisibile pe calea cererii de intervenție. Prin contestația depusă la Consiliu în termenul legal, ... Distribution SRL a înțeles să critice exclusiv oferta sa, nu și decizia de desemnare câștigătoare a ofertei ... SRL. În aceste condiții, Consiliul încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ... Distribution SRL vizavi de punctul 2.1 din cerere ca cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante și respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenție față de punctul 2.2 din cerere. Se are, totodată, în vedere că, deși Consiliul a solicitat expres ... Distribution SRL să precizeze dacă înțelege să formuleze contestație împotriva ofertei câștigătoare și să depună cauțiunea aferentă, această nu a răspuns solicitării. Preliminar, vizavi de modul în care s-a asigurat accesul la dosarul achiziției de către autoritatea contractantă și modul în care s-a asigurat accesul la dosarul cauzei de către Consiliul, se are în vedere că toți cei trei operatori economici ... Distribution SRL, ... Sistems SRL și ... SRL au declarat confidențiale propunerile tehnice și financiare, ... SRL declarând confidențiale și răspunsurile la clarificări. Pagina 14 din 35
Consiliul a luat în considerare prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora (1) La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiţionat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice sau legislaţiei privind achiziţiile sectoriale ori legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanţi, în mod explicit şi vizibil, ca fiind confidenţiale. Consultarea documentelor confidenţiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanţi. A fost admisă solicitarea ... Sistems SRL de studiere a dosarului cauzei, asigurându-se accesul la dosarul constituit la Consiliu în data de 17.07.2025. ... Distribution SRL a renunțat la cererea de studiere a dosarului cauzei prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 49261/21.07.2025. Luând act de documentele aflate la dispoziția sa și susținerile părților, Consiliul a decis să nu pună la dispoziţia contestatoarei ... Sistems SRL care și-a manifestat dorința de a studia dosarului cauzei, documentele declarate confidențiale ale contracandidatelor ei, respectiv propunerea tehnică și propunerea financiară și răspunsurile la clarificări ale ... Distribution SRL și ... SRL. Referitor la criticile aduse de contestatoare privind neprobarea de către câștigătoarea ... SRL a caracterului confidențial al informațiilor din cuprinsul declarației de confidențialitate, Consiliul constată netemeinicia acestor susțineri. În stabilirea acestei finalități se are în vedere că ... Sistems SRL a avut aceeași conduită ca și contracandidata sa, respectiv a declarat confidențiale propunerea tehnică și propunerea financiară, depunând declarație de confidențialitate în acest sens. În aceste condiții, autoarea contestației având exact aceeași conduită ca și contracandidata sa care a depus declarație de confidențialitate, nu poate solicita un tratament diferit, respectiv acordarea accesului la întreaga oferta depusă a competitoarea sa, în condițiile în care și ea beneficiază de aceeași protecție. Tratamentul egal presupune și aplicarea aceluiași tratament tuturor ofertanților, or, în măsura în care ofertanta contestatoare pretinde respectarea confidențialității ofertei sale, nu există niciun motiv pentru care ofertanta contracandidată nu ar beneficia de același tratament. De asemenea, Consiliul are în vedere și jurisprudența europeană, cauza C-54/21 Antea Polska, potrivit căreia Curtea a stabilit că legislația națională nu poate impune ca ofertele depuse de operatorii economici să fie publicate integral, sens în care face vorbire de transmiterea informațiilor într-o formă rezumată, așadar, acele informații vor fi Pagina 15 din 35
comunicate, ori acestea au fost deja comunicate, raportul procedurii, procesele-verbale de evaluare elaborate de membrii comisiei de evaluare și comunicările privind rezultatul procedurii fiind puse la dispoziția ofertantei. Relevant este și faptul că legislația națională, în concordanță cu legislația comunitară, nu stabilește o obligație de comunicare integrală a ofertelor către operatorii economici din procedură, dar permite accesul la informații către operatori comunicându-se un rezumat și reține că dispozitivul hotărârii de mai sus stabilește o marjă de apreciere largă pentru entitățile contractante de a decide ce documente divulgă contracandidaților, în niciun caz neputând fi vorba de o comunicare integrală a ofertelor de către entitatea contractantă celui care solicită acest lucru. Totodată, Consiliul a luat în considerare și faptul că jurisprudența europeană (cauza C-927/19) stabilește că ”obligația de a furniza ofertantului respins informații suficiente pentru a-i garanta dreptul la o cale de atac eficientă trebuie să fie evaluată comparativ cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora”. Contrar celor susținute de ... Sistems SRL vizavi de lipsa justificării caracterului confidențial al informațiilor cuprinse în declarația de confidențialitate de contracandidata sa, Consiliul face apel la informațiile cuprinse în pagini de internet oficiale ale Uniunii Europene: -https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/36/proprietatea- intelectuala-industriala-si-comerciala -https://europa.eu/youreurope/business/running-business/intellectual- property/trade-secrets/index_ro.htm potrivit cărora se precizează: Secretele comerciale: Practica păstrării confidențialității asupra informațiilor comerciale („know-how”) are o tradiție seculară. În multe țări există instrumente legale pentru a proteja secretele comerciale, fie că sunt sau nu definite ca parte a DPI. Nivelul de protecție acordat informațiilor confidențiale nu poate fi comparat cu alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale, cum sunt brevetele, drepturile de autor și mărcile, dar poate, în principiu, să se aplice pe termen nelimitat, mai degrabă decât pentru o perioadă limitată. Protecția secretelor comerciale diferă de la un stat la altul mai mult decât alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale și poate fi chiar mai avantajoasă și mai ieftină decât solicitarea protecției oficiale a brevetelor. Din 2016, a existat un cadru juridic al UE, și anume Directiva (UE) 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale. Secretele comerciale pot include o cantitate vastă de informații și cunoștințe care nu sunt protejabile sau care nu pot fi protejate corespunzător prin brevete, ca de exemplu: -invenții aflate în faze incipiente -procese de fabricație -liste de furnizori și clienți Informațiile protejate de secrete comerciale pot fi strategice pe termen lung (de ex., rețete sau compuși chimici) ori pe termen scurt (de ex. rezultatele unui studiu de marketing, o denumire de marcă, prețul și data lansării unui produs nou sau prețul oferit în cadrul unei licitații). Punerea la dispoziția societăților competitoare a unor informații cu privire la resursele umane şi/sau tehnice, informaţii privind Pagina 16 din 35
managementul costurilor, furnizori, colaboratori, oferte şi discount-uri, date bancare etc., afectează interesele comerciale ale societății, prin divulgarea secretului comercial. Astfel, o dată luate la cunoștință asemenea informații de către competitorii săi, aceștia vor dobândi un avantaj evident în privința elaborării și depunerii ofertelor în cadrul unor proceduri de atribuire viitoare cu obiect similar, pe această cale fiind afectate inclusiv principiile tratamentului egal, promovării concurenței între operatorii economici și al asigurării integrității desfășurării procesului de achiziție publică. Potrivit jurisprudenței CJUE (Hotărârea Curții din 14 februarie 2008, cauza C-450/06, Varec SA c. Etat belge, în prezenta Diehl Remscheid GmbH & Co), în etapa căilor de atac, obligația de respectare a confidențialității informațiilor se transmite de la autoritatea/entitatea contractantă către organismul responsabil cu soluționarea respectivei căi de atac – C.N.S.C., acesta din urmă fiind obligat să asigure menținerea unei concurențe loiale, precum și protecția intereselor legitime ale operatorilor economici. Jurisprudența a demonstrat că atât timp cât organismul responsabil cu soluționarea căii de atac – C.N.S.C., dispune de informațiile necesare pentru a se putea pronunța în cunoștință de cauză, acesta are posibilitatea de a cenzura dreptul de acces la toate informațiile referitoare la procedura de atribuire, astfel încât să fie asigurată menținerea concurenței loiale. Aceasta cu atât mai mult cu cât calea de atac este formulată împotriva actului autorității contractante, ofertantul, ale cărui informații sunt în pericol a fi dezvăluite, fiind un terț față de litigiul respectiv. Nu există repere obiective și dispoziții neechivoce în legislația română în materie față de care să se poată aprecia punctul de echilibru între contradictorialitate/transparență și confidențialitate, practica fiind singura care va stabili o anumită predictibilitate a acestor situații. În lumina celor reţinute, după cum s-a arătat mai sus, nu se putea permite ofertantei contestatoare să studieze documentele declarate confidențiale. În aceeași direcție acționează și instanțele de judecată relevantă fiind Hotărârea nr. 354/2021 din data de 08.03.2021 emisă de Curtea de Apel Ploiești, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal care a reținut următoarele: ”In ceea ce privește critica referitoare la asigurarea accesului la întregul dosar al cauzei (în principal) sau cel puțin la înscrisurile care nu au fost declarate confidențiale de către Supercom la momentul depunerii ofertei (în subsidiar), petenta a susținut că solicitarea sa a fost respinsă atât de către autoritatea contractantă cât și de către CNSC, fără temei și fără argumente credibile/întemeiate, pe motiv că ofertele criticate sunt confidențiale în integralitate deoarece ofertanții le-au declarat confidențiale. Învederează petenta că acest refuz a determinat încălcarea dreptului la apărare și a accesului la probele care urmau a fi analizate de către CNSC, încălcarea principiul transparentei și al echității ("egalității armelor), petenta fiind în mod evident într-o poziție inferioară față de autoritatea contractantă, încercând să Pagina 17 din 35
dovedească o situație de fapt și de drept fără a avea acces concret la dosarul de achiziție publică. Curtea constată că, în mod neîntemeiat, petenta susține că se află într-o poziție de inferioritate față autoritatea contractantă, esențială este asigurarea principiului egalității de tratament între ofertanți și nu în raport cu autoritatea contractantă. Principiul egalității de tratament între ofertanți a fost respectat având în vedere faptul că toți ofertanții au depus declarații de confidențialitate în aceleași condiții. Pe de altă parte, autoritatea contractantă a avut acces la întregul dosar al achiziției publice, la fel și Consiliul. (...) În sprijinul celor antemenționate este și Hotărârea din 14 februarie 2008 a Curții Justiție a Uniunii Europene, cauza C-450/06, Varec SA împotriva État belge, în considerentele căreia s-a statuat: ”34 Obiectivul principal al normelor comunitare în materie de contracte de achiziții publice constă în deschiderea spre o concurență nedenaturată în toate statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2005, Stadt Halle și RPL Lochau, C-26/03, Rec., p. I-1, punctul 44). 35 Pentru a realiza acest obiectiv, se impune ca autoritățile contractante să nu divulge informații referitoare la proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice al căror conținut ar putea fi utilizat pentru a denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri de atribuire ulterioare. 36 În plus, atât prin natura acestora, cât și potrivit sistemului reglementării comunitare în materie, procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice sunt fondate pe o relație de încredere între autoritățile contractante și operatorii economici care participă la aceste proceduri. Aceștia din urmă trebuie să poată comunica autorităților contractante respective orice informații utile în cadrul procedurii de atribuire, fără a se teme că acestea vor comunica terților informații a căror divulgare ar putea fi prejudiciabilă pentru operatorii respectivi. 37 Pentru aceste motive, articolul 15 alineatul (2) din Directiva 93/36 prevede că autoritățile contractante au obligația de a respecta caracterul confidențial al tuturor informațiilor puse la dispoziție de acești furnizori. 38 În cadrul specific al comunicării către un candidat sau un ofertant respins a motivelor respingerii candidaturii sau a ofertei acestuia, precum și în cel al publicării anunțului de atribuire a unui contract, articolul 7 alineatul (1) și articolul 9 alineatul (3) din respectiva directivă recunosc autorităților contractante posibilitatea de a nu comunica anumite informații, în cazul în care divulgarea acestora ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale întreprinderilor publice sau private sau ar aduce atingere concurenței loiale dintre furnizori.” De asemenea, în Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 21 septembrie 2016, Secolux/Comisia, T-363/14, s-au reținut următoarele: ”46 În cazul în care instituția vizată decide să refuze accesul la un document a cărui comunicare îi este cerută, acesteia îi revine, în principiu, obligația de a furniza explicații cu privire la modul în care accesul la acel document ar putea să aducă atingere concret și efectiv interesului protejat de o excepție prevăzută la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 pe care această instituție o invocă. În plus, riscul unei astfel de atingeri trebuie să fie previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic. Cu toate acestea, este permis instituției în cauză să se întemeieze în această privință pe prezumții generale care se aplică anumitor categorii de documente, considerații de ordin general similare fiind susceptibile să se aplice unor cereri de Pagina 18 din 35
divulgare cu privire la documente de aceeași natură (Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T-339/10 și T-532/10, EU:T:2013:38, punctul 90). 47 Rezultă din jurisprudență că ofertele depuse de ofertanți în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă pot intra în domeniul de aplicare al excepției referitoare la protecția intereselor comerciale, în special datorită elementelor economice și tehnice cuprinse în oferte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T-339/10 și T-532/10, EU:T:2013:38, punctul 95). 48 Pe de altă parte, protecția ofertelor ofertanților față de alți ofertanți este prevăzută de dispozițiile relevante din Regulamentul financiar și în special la articolul 113 alineatul (2) din acesta, care nu prevede divulgarea ofertelor depuse, nici chiar după formularea unei cereri scrise de către ofertanții ale căror oferte nu au fost reținute. Această restricție este inerentă obiectivului urmărit prin normele Uniunii în materie de contracte de achiziții publice, care se întemeiază pe o concurență nedenaturată. Pentru a realiza acest obiectiv, se impune ca autoritățile contractante să nu divulge informații referitoare la proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice al căror conținut ar putea fi utilizat pentru a denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri de atribuire ulterioare (Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T-339/10 și T-532/10, EU:T:2013:38, punctul 100). 49 Având în vedere cele ce precedă, jurisprudența a stabilit existența unei prezumții generale potrivit căreia accesul la ofertele ofertanților aduce, în principiu, atingere protecției intereselor comerciale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T-339/10 și T-532/10, EU:T:2013:38, punctul 101). 50 Trebuie subliniat însă că prezumția generală menționată la punctul 49 de mai sus nu exclude posibilitatea de a demonstra că un anumit document a cărui divulgare este solicitată nu face obiectul acestei prezumții sau că există un interes public superior care justifică divulgarea (Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C-404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 126). 51 Prezenta cauză trebuie examinată în lumina acestor principii. (…) În aceeași cauză Varec, C-450/06, în referire la modul de acțiune al organismului responsabil cu soluționarea căilor de atac, s-au stabilit următoarele: ”39 Desigur, aceste dispoziții vizează conduita autorităților contractante. Totuși, se impune să se recunoască faptul că efectul util al acestora ar fi grav compromis dacă, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, toate informațiile privind această procedură de atribuire ar trebui, fără nicio limitare, puse la dispoziția autorului acestei acțiuni și chiar a altor persoane, precum intervenienții. Pagina 19 din 35
40 Într-un asemenea caz, simpla introducere a unei căi de atac ar da acces la informații care ar putea fi utilizate pentru a denatura concurența sau pentru a aduce atingere intereselor legitime ale operatorilor economici care au participat la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în discuție. O astfel de posibilitate ar putea chiar stimula operatorii economici să introducă acțiuni doar în simplul scop de a obține acces la secretele comerciale ale concurenților lor. (…) 51 Rezultă astfel că, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora. 52 Principiul protecției informațiilor confidențiale, precum și a secretelor comerciale trebuie pus în aplicare astfel încât să fie compatibil cu cerințele unei protecții juridice efective și cu respectarea dreptului la apărare al părților în litigiu (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 13 iulie 2006, Mobistar, C-438/04, Rec., p. I-6675, punctul 40) și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, astfel încât să se asigure respectarea faptului că procedura, în ansamblul său, respectă dreptul la un proces echitabil. 53 În acest scop, organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac trebuie în mod necesar să poată dispune de informațiile necesare pentru a se putea pronunța în cunoștință de cauză, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Mobistar, citată anterior, punctul 40). 54 Având în vedere prejudiciul extrem de grav care ar putea rezulta din comunicarea ilegală a anumitor informații către un concurent, organismul menționat trebuie ca, înainte de a comunica aceste informații unei părți la litigiu, să dea posibilitatea operatorului economic vizat să invoce caracterul confidențial sau de secret comercial al acestora (a se vedea, prin analogie, Hotărârea AKZO Chemie și AKZO Chemie UK/Comisia, citată anterior, punctul 29). 55 Prin urmare, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 alineatul (1) din Directiva 89/665, coroborat cu articolul 15 alineatul (2) din Directiva 93/36, trebuie interpretat în sensul că organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac prevăzute la articolul 1 alineatul (1) menționat trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi sunt comunicate de către părțile la litigiu, în special de către autoritatea contractantă, organismul respectiv având totuși dreptul să cunoască el însuși aceste informații și să le ia în considerare. Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților la litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil.” Consiliul constată a fi nefondată critica privind nelegalitatea acordării accesului la documentele declarate confidențiale de către contracandidatele contestatoarei, având în vedere că atât autoritățile contractante, cât și „organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac prevăzute la articolul 1 alineatul (1) (notă: DIRECTIVA 2007/66/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2007) menționat trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi Pagina 20 din 35
sunt comunicate de către părțile la litigiu, în special de către autoritatea contractantă, organismul respectiv având totuși dreptul să cunoască el însuși aceste informații și să le ia în considerare. Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților în litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil” (cauza C450/06 Varec împotriva État belge). Modul de a proceda al Consiliului este în acord cu principiul tratamentului egal și se circumscrie celor reținute la pct. 55 din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 februarie 2008, cauza C-450/06, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE, a cărei acțiune principală a avut ca obiect dreptul la protecția informațiilor confidențiale, prin care Curtea a reținut că: (...) Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților la litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil. Într-o atare situație, Consiliul constată neîntemeiate criticile contestatoarei vizavi de punerea la dispoziție a informațiilor din propunerea tehnică și financiară și răspunsurile la clarificări declarate confidențiale de contracandidatele sale, motivate de pretinsa nedovedire a caracterului confidențial de către aceste ofertante, constatându-se că, în exercitarea atribuțiilor legale, Consiliul a ținut seama de solicitarea formulată de ofertante privind respectarea caracterului confidențial al documentelor declarate confidențiale, conform celor menționate anterior în considerentele expuse, dat fiind dispozițiile legiuitorului, care a prevăzut la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți”. Un astfel de acord din partea ... Distribution SRL și ... SRL nu a fost pus la dispoziția societății contestatoare. Cum s-a arătat anterior, au fost puse la dispoziție procesele- verbale de evaluare, raportul procedurii și comunicările privind rezultatul procedurii, nefiind asigurat accesul la propunerile tehnice, financiare, răspunsuri la clarificări în referire la propunerea tehnică și financiară, cu respectarea principiului tratamentului egal. Astfel fiind, nu se poate constata caracterul nelegal al refuzului autorității contractante de a pune la dispoziția contestatoarei documentele declarate confidențiale din ofertele concurente. Analizând în continuare prima contestație formulată în cadrul procedurii de ... Distribution SRL, Consiliul constată că aceasta este îndreptată împotriva deciziei de respingere ca neconformă a ofertei sale. Pagina 21 din 35
Motivele respingerii ofertei au fost comunicate cu adresa nr. 1196971/03.07.2025, astfel: Propunerea tehnică depusă nu a demonstrat îndeplinirea cerinţei - Prestatorul va avea o soluţie de rezervă în cazul în care instalaţia de tratare şi eliminare nu funcţionează. Se acceptă ca instalaţia de incinerare să fie dotată cu câte 2 linii care funcţionează independent, linia de bază şi linia de rezervă pentru asigurarea continuităţii procesului de eliminare a deşeurilor medicale. În propunera tehnică iniţială aţi prezentat un contract cu SC ... SRL nr 579/01.07.2021 valabilitate 1 an pentru colectare şi eliminare deşeuri periculoase şi nepericuloase pag 329-331, AA 01.07.2024-01.07.2025 pag 337, iar după solicitarea de clarificări ați prezentat un Contract de prestări servicii nr. 6593/27.05.2024 si AA1/1481/14.05.2025-26.05.2026 cu ... SISTEMS SRL - pentru preluarea și eliminarea finală a deşeurilor medicale. Propunerea tehnică este considerată neconformă, întrucât operatorul economic nu a furnizat dovezi care să ateste îndeplinirea cerinţei specificate, respectiv faptul că S.C. ... SISTEMS SRL dispune de o instalaţie de tratare şi eliminare a deşeurilor. În soluționare, se reține că, în caietul de sarcini, s-a prevăzut: Prestatorul va avea o soluţie de rezervă în cazul în care instalaţia de tratare şi eliminare nu funcţionează. Se vor prezenta documente cu privire la îndeplinirea acestei cerinţe. În cadrul răspunsului consolidat publicat în SEAP în data de 15.04.2025, urmare unor solicitări de clarificări ale operatorilor economici, autoritatea contractantă a menționat: autoritatea contractantă consideră îndeplinită cerinţa şi prin faptul că instalaţiile de incinerare, respectiv de decontaminare termică sunt dotate cu câte două linii care funcţionează independent, linia de baza şi linia de rezervă, aceasta din urmă având rolul de a asigura continuitatea procesului de eliminare in cazuri de întrerupere a funcţionării liniei de bază datorită unor lucrări de mentenanţă, reparaţie, etc. În tabelul de evaluare a propunerii tehnice a ... Distribution SRL, după clarificări, se menționează de către autoritatea contractantă: Nu a prezentat documente din care să reiasă că are o soluție de rezervă în cazul în care instalația de tratare și eliminare nu funcționează; Referat tehnic pentru instalatia AKARMAK AKR 1000A produs de ... Turcia –decontaminare termică pentru deșeuri 18 01 03* și 18 01 01 pagina 101-109; Contract SC ... SRL nr 579/01.07.2021 valabilitate 1 an pentru colectare și eliminare deșeuri periculoase și nepericuloase pag 329-331, AA 01.07.2024- 01.07.2025 pag 337; Autorizație de mediu subcontractant S.C. ... S.R.L. Autorizația de mediu nr. 64/14.04.2020, Colectare, depozitare, tratare și eliminare deșeuri periculoase și periculoase pag 189-256 Decizie nr.63/22.01.2024-14.04.2025, pag 186 Decizia nr. 88/28.01.2025-13.04.2026 pag 187. Se solicită clarificări: Nu au fost regăsite suficiente informații care să ateste îndeplinirea cerinței: Prestatorul va avea o soluție de rezervă în cazul în care instalația de tratare și eliminare nu funcționează. Se acceptă ca instalația de incinerare să fie dotată cu câte 2 linii care funcționează independent, linia Pagina 22 din 35
de bază și linia de rezervă pentru asigurarea continuității procesului de eliminare a deșeurilor medicale. Se vor prezenta documente cu privire la îndeplinirea acestei cerințe. Vă rugăm să ne transmiteți cum considerați că îndepliniți cerința și să ne transmiteți documente suport pentru care atestă îndeplinirea acesteia. Răspuns de clarificări: Declarația nr. 2341/10.06.2025 pentru asigurarea continuității serviciilor atunci când instalațiile sunt în mentenanță sau nefuncționale Contract
de
prestări
servicii
nr.
6593/27.05.2024
si AA1/1481/14.05.2025-26.05.2026 cu ... SISTEMS SRL - pentru preluarea și eliminarea finală a deșeurilor medicale clasa 18.01 și 18.02-punct de lucru Popești Leordeni, minim 4000kg/lună. Concluzia comisiei: Operatorul economic nu a demonstrat îndeplinirea cerinței. În propunerea tehnică inițială a prezentat un contract cu SC ... SRL nr 579/01.07.2021 valabilitate 1 an pentru colectare și eliminare deșeuri periculoase și nepericuloase pag 329-331, AA 01.07.2024-01.07.2025 pag 337, iar după solicitarea de clarificări a prezentat un Contract de prestări servicii nr. 6593/27.05.2024 si AA1/1481/14.05.2025-26.05.2026 cu ... SISTEMS SRL - pentru preluarea și eliminarea finală a deșeurilor medicale. Propunerea tehnică este considerată neconformă, întrucât operatorul economic nu a furnizat dovezi care să ateste îndeplinirea cerinței specificate. Prin contestație s-a susținut, între altele: Deoarece, în propunerea tehnică, societatea noastră a prezentat pentru executarea serviciilor de tratare şi eliminare finală a deşeurilor medicale periculoase/ infecţioase, contractul de prestări servicii nr. 579/01.07.2021 cu Actul adiţional din 01.07.2024, încheiate cu ... SRL, iar prin răspunsul la solicitarea de clarificări din data de 06.06.2025, a prezentat şi Contractul de prestări servicii nr. 6593/27.05.2024 şi Actul adiţional nr. 1/14.05.2025, încheiate cu ... SISTEMS SRL, veţi constata că am făcut dovada celor 2 soluţii alternative impuse prin caietul de sarcini privind această cerinţă. Motivarea ce a fost reţinută de autoritatea contractantă, în sensul că:"operatorul economic nu a furnizat dovezi care să ateste îndeplinirea cerinţei specificate, respectiv faptul că S.C. ... SISTEMS SRL dispune de o instalaţie de tratare şi eliminare a deşeurilor" este complet greşită. Evident, analizând conţinui contractului încheiat cu această societate, se observă lămurit şi cert că ... SISTEMS SRL s-a angajat să ne funizeze servicii de "eliminare finală deşeuri cod 18.01. şi 18.02 în instalaţii specaile ce asigură neutralizarea/eliminarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale utilizându- se echipamente autorizate". Cerinţa la care facem referire nu a impus decât prezentarea a 2 soluţii alternative pentru eliminarea finală a deşeurilor medicale şi nicidecum, prezentarea de dovezi că partenerii contractuali furnizori ai acestor servicii deţin efectiv instalaţii destinate acestui scop astfel încât, sub acest aspect, motivarea deciziei autorităţii contractante este neconcordantă cu condiţia impusă prin caietul de sarcini. Pagina 23 din 35
Așadar, se poate observa că societatea contestatoare susține îndeplinirea cerinței prin intermediul contractelor și actelor adiționale încheiate cu ... SRL și ... Sistems SRL. Analizând propunerea tehnică a contestatoarei, se constată că, astfel cum a reținut și autoritatea contractantă, din documentația prezentată (pag. 101-109 folderul Propunere tehnică 2) rezultă că instalația de tratare prin decontaminare termică, Akmara Makina Turcia, a ... Distribution SRL este utilizată pentru codurile de deșeuri 18 01 03* și 18 01 01, și nu pentru toate tipurile de deșeuri, iar din contractul de prestări servicii încheiat cu ... SRL și actele adiționale ulterioare (pag. 329-337 din propunere tehnică partea 4) nu rezultă că această societate asigură, pentru toate tipurile de deșeuri prevăzute în caietul de sarcini o instalație de bază și o instalație de rezervă. Deși i s-au solicitat clarificări vizavi de modul de îndeplinire a cerinței, operatorul economic contestator nu a depus documente din care să rezulte modul de îndeplinire a cerinței în discuție, dimpotrivă, a depus un alt contract de prestări servicii, care nu a fost depus inițial în cadrul propunerii tehnice. Or, un astfel de răspuns nu putea fi considerat concludent. Se reține că, în răspunsul consolidat, autoritatea contractantă a menționat expres că instalațiile de incinerare, respectiv de decontaminare termică sunt dotate cu câte două linii care funcţionează independent, linia de baza şi linia de rezervă, ac d urm având rolul d a a c proc d e i ca d î a funcţionări l d baz d un lucrăr d me r , etc, iar în caietul de sarcini s-a menționat că Prestatorul va avea o soluţie de rezervă în cazul în care instalaţia de tratare şi eliminare nu funcţionează. Se vor prezenta documente cu privire la îndeplinirea acestei cerinţe, astfel că nu pot fi reținute cele afirmate de contestatoare că nu s-au solicitat dovezi din care să rezulte că prestatorii serviciilor de decontaminare asigură îndeplinirea cerinței astfel cum a fost impusă. A primi interpretarea contestatoarei potrivit căreia nu s-a impus decât prezentarea de două soluții alternative pentru eliminarea finală a deșeurilor medicale, nu și prezentarea dovezilor că partenerii contractuali, furnizorii serviciilor dețin instalațiile destinate acestui scop, înseamnă a înlătura obligația operatorilor economici de a demonstra îndeplinirea cerinței impuse prin caietul de sarcini și a autorității contractante de verificare a documentelor care atestă îndeplinirea cerinței. Or, achizitoarea nu putea accepta contracte de prestări servicii cu anumiți furnizori fără a verifica dacă cerința din caietul de sarcini este îndeplinită, respectiv dovada deținerii instalației de bază și a celei de rezervă, aceasta din urmă pentru asigurarea continuității prestării serviciilor. Pagina 24 din 35
De altfel, câtă vreme s-a cerut o instalație de bază și una de rezervă și prezentarea de documente care să ateste îndeplinirea cerinței, ofertanții trebuiau să facă depună astfel de dovezi. În plus, trebuie subliniat că nici cel puțin prin intermediul contestației ... Distribution SRL nu a demonstrat că îndeplinește cerința astfel cum a fost impusă, prin documentele depuse în cadrul propunerii tehnice. Răspunsul contestatoarei la clarificări nu putea fi considerat concludent câtă vreme nu s-a demonstrat că, prin intermediul contractului încheiat cu ... SRL se putea asigura eliminarea deșeurilor printr-o instalație de bază și una de rezervă, pentru toate tipurile de deșeuri menționate în caietul de sarcini, acesta fiind contractul depus în cadrul propunerii tehnice. Acceptarea unui nou contract, încheiat cu ... Sistems SRL, depus pentru prima dată prin intermediul clarificărilor, ar fi condus la o modificare semnificativă a ofertei, nu o completare formală sau de confirmare în sensul art. 134 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, astfel că nu putea fi acceptată. Modul de elaborare a propunerii tehnice de către ... Distribution SRL nu permite constatarea caracterului admisibil al ofertei, chiar contestatoarea susținând că ar îndeplini cerința prin intermediul a două contracte, cel de-al doilea fiind încheiat cu ... Sistems SRL. Or, acest al doilea contract nu putea fi acceptat în completarea propunerii tehnice fiind o completare substanțială care, dacă ar fi fost admisă, ar fi determinat încălcarea principiilor transparenței și tratamentului egal. În considerarea celor prezentate, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... Distribution SRL. Va fi respinsă în consecință solicitarea de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor determinate de soluționarea litigiului. Va fi admisă cererea de intervenție formulată de ... Sistem SRL în privința pct. III.2 și III.3 din cerere. Trecând în continuare la analiza contestației formulate de ... Sistems SRL, trebuie amintit, mai întâi, că în partea de început a motivării Consiliul s-a pronunțat asupra modului în care s-a asigurat accesul la dosarul achiziției de către autoritatea contractantă și dosarul cauzei constituit la Consiliu, constatându-se caracterul neîntemeiat al criticilor. În cele ce urmează Consiliul se va pronunța asupra criticilor vizând incidența în privința ofertei ... SRL a motivelor de excludere prevăzute la art. 167 din Legea nr. 98/2016, contestatoarea invocând, în cuprinsul contestației, săvârșirea de către această societate în perioada 2023-2024 a patru încălcări ale reglementărilor de mediu pentru care a fost sancționat de autoritățile competente. Pagina 25 din 35
Au fost atașate contestației următoarele documente: procesul- verbal de inspecție nr. RU.C46/18.11.2024 (211/20.11.2024) al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Municipiului București, privind aplicarea sancțiunii contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 104/2011, art. 59 alin. (1); nota de constatare nr. 251/29.05.2023 a Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Iași, privind sancționarea cu avertisment în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) lit. b)/art. 96 alin. (3) pct. 1 din OUG nr. 195/2005; proces-verbal de constatare nr. 27/20.04.2023 încheiat de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, privind sancționarea contravențională conform art. 31 lit. g) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011; adresa nr. 6559/GM/20.08.2024, a Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul General, în care se face referire la sancționarea cu amendă contravențional a ... SRL pentru depozitarea unor cantități mari de deșeuri medicale periculoase în afara spațiilor autorizate. Față de criticilor formulate, se reține că potrivit art. 167 alin. (1) lit. a) și h) din Legea nr. 98/2016 Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situaţii: a) a încălcat obligaţiile stabilite potrivit art. 51, iar autoritatea contractantă poate demonstra acest lucru prin orice mijloc de probă adecvat, cum ar fi decizii ale autorităţilor competente prin care se constată încălcarea acestor obligaţii; h) operatorul economic s-a făcut vinovat de declaraţii false în conţinutul informaţiilor transmise la solicitarea autorităţii contractante în scopul verificării absenţei motivelor de excludere sau al îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, nu a prezentat aceste informaţii sau nu este în măsură să prezinte documentele justificative solicitate. Dispozițiile art. 51 din același act normativ stabilesc că (1) Autoritatea contractantă precizează în documentaţia de atribuire reglementările obligatorii în domeniile mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele, convenţiile şi acordurile internaţionale în aceste domenii, care trebuie respectate pe parcursul executării contractului de achiziţie publică ori să indice instituţiile competente de la care operatorii economici pot obţine informaţii detaliate privind reglementările respective. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), autoritatea contractantă are totodată obligaţia de a solicita operatorilor economici să indice în cadrul ofertei faptul că la elaborarea acesteia au ţinut cont de obligaţiile relevante din domeniile mediului, social şi al relaţiilor de muncă. Sunt, de asemenea, relevante dispozițiile art. 171 alin. (1) – (32) din lege potrivit cărora (1) Orice operator economic aflat în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 164 şi 167 care atrag excluderea din procedura de atribuire poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-şi demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere. (2) În cazul în care autoritatea contractantă consideră dovezile prezentate de operatorul economic în conformitate cu prevederile alin. (1) ca Pagina 26 din 35
fiind suficiente pentru demonstrarea în concret a credibilităţii, autoritatea contractantă nu exclude operatorul economic din procedura de atribuire. (3) Dovezile pe care operatorul economic aflat în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 164 şi 167 le poate furniza autorităţii contractante, în sensul prevederilor alin. (1), se referă la efectuarea de către operatorul economic a plăţii sau la asumarea de către operatorul economic a obligaţiei de plată a despăgubirilor în ceea ce priveşte eventualele prejudicii cauzate printr-o infracţiune sau printr-o altă faptă ilicită, clarificarea de către operatorul economic în mod complet a faptelor şi împrejurărilor în care a fost comisă infracţiunea sau altă faptă ilicită, prin cooperarea activă cu autorităţile care efectuează investigaţia, şi la adoptarea de către operatorul economic a unor măsuri concrete şi adecvate la nivel tehnic, organizaţional şi în materie de personal, cum ar fi eliminarea legăturilor cu persoanele şi organizaţiile implicate în comportamentul necorespunzător, măsuri de reorganizare a personalului, implementarea unor sisteme de control şi raportare, crearea unei structuri de audit intern pentru verificarea respectării dispoziţiilor legale şi a altor norme sau adoptarea unor reguli interne privind răspunderea şi plata despăgubirilor, pentru a preveni săvârşirea unor noi infracţiuni sau alte fapte ilicite. (31) Autoritatea contractantă evaluează măsurile luate de operatorii economici şi dovedite în conformitate cu prevederile alin. (3), ţinând seama de gravitatea şi circumstanţele particulare ale infracţiunii sau abaterii avute în vedere. (32) În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (31) sunt considerate insuficiente de către autoritatea contractantă, aceasta transmite operatorului economic o expunere a motivelor care au condus la luarea deciziei de excludere a acestuia din procedura de atribuire. În punctul său de vedere asupra contestației, autoritatea contractantă a precizat că operatorul economic a prezentat autorizaţia integrată de mediu nr. 40 din 11.07.2024 şi declaraţie privind respectarea prevederilor caietului de sarcini şi ale legislaţiei în domeniu. Astfel, comisia de evaluare nu a constatat, în nicio etapă a evaluării, încălcări ale legislaţiei care să o determine să califice oferta operatorului economic ca fiind neconformă şi inadmisibilă. Intervenienta ... SRL a susținut că, în cauza de faţă, excluderea sa nu ar fi justificată deoarece: a) deţine toate autorizaţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii, având aplicată viza anuală pe anii 2025-2026 de către ANPM pe Autorizaţia Integrată de mediu nr. 40/2024 (anexată); b) Amenda asupra căreia insistă contestatoarea (august 2024) este contestată în instanţă şi nu există o hotărâre definitivă iar celelelate nu au afectat în nicio măsură mediul ca să se impună măsura încetării sau suspendării activităţii; c) Aplicarea prezumţiei de nevinovăţie impune să nu se tragă concluzii definitive până la soluţionarea în instanţă a litigiului cu GNM; d) Proporţionalitatea măsurii impune ca excluderea să fie ultimul resort, după verificarea tuturor circumstanţelor cauzei. Pagina 27 din 35
A adăugat între altele: Contestatoare se află într-o gravă eroare când invocă prevederile art. 167 alin.1 lit.a) şi h) coroborate cu art. 51 din Legea nr.98/2016, deoarece ofertantul ... SRL nu a produs o încălcare a legislaţiei de mediu de natură să poată fi sancţionată cu excluderea din procedura de atribuire, în contextul în care: (i) Omisiunea declarării amenzii contravenţionale în DUAE nu este susceptibilă să atragă prin ea însăşi excluderea ofertantului din cadrul procedurii de atribuire, fapt stabilit deja cu putere de lucru judecat în cadrul aceleiaşi proceduri de achiziţie publică; (ii) Orice operator economic care se afla în una dintre situaţiile menţionate art. 167 poate furniza dovezi care să arate că măsurile luate de operatorul economic sunt suficiente pentru a demonstra fiabilitatea acestuia, iar Autoritatea contractantă are obligaţia să motiveze în concret de ce măsurile nu sunt considerate suficiente; (iii) Legea prevede ca, într-o primă etapă, autoritatea contractantă să solicite ofertantului explicaţii şi documente relevante asupra pretinsei incidenţe a cazului de excludere menţionat anterior, iar, în cazul în care se confirmă susţinerile contestatorului, conform cărora, ... SRL s-ar afla în situaţia descrisă la art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, să-i ofere acestuia posibilitatea de a-şi demonstra credibilitatea, conform art. 171 din acelaşi act normativ; (iv) Fundamentarea excluderii pe omisiunea menţionării în DUAE a amenzii contravenţionale este absolut nelegală şi reprezintă un grav exces de putere al Autorităţii Contractante; (v) Principiul proporţionalităţii se opune unei excluderi automate, fără a-i da posibilitatea ofertantului să-şi expună argumentele, dovezile sau măsurile luate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 171 alin. (3) Legea nr. 98/2016. Analizând Formularul DUAE depus în cadrul procedurii de ... SRL, Consiliul constată că, la cap. C: Motive legate de insolvență, conflict de interese sau abateri profesionale - Încetare anticipată, daune-interese sau alte sancțiuni comparabile a specificat: NU. Din verificarea documentelor întocmite de autoritatea contractantă, Consiliul constată că nu a existat o analiză a acesteia vizavi de sancționarea operatorului economic amintit, aspect de altfel recunoscut și în punctul de vedere asupra contestației. Totodată, trebui amintit că, prin concluziile scrise, ... Sistems SRL a făcut trimitere la decizia Consiliului nr. 854/C1/538 din 31.03.2025, rămasă definitivă prin respingerea ca lipsită de interes a plângerii formulate de această societate la Curtea de Apel Galați, Secţia contencios administrativ şi fiscal (dosar nr. 197/44/2025, hotărâre nr. 137/2025 din 14.05.2025), în care s-au reținut între altele: Procedând la analiza fondului cauzei, Consiliul reține că, un motiv pentru care solicită ... SISTEMS SRL anularea rezultatului procedurii, îl constituie faptul că ... SRL nu a declarat, iar, autoritatea contractantă nu a verificat, eventuala incidență a prevederilor art. 167 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, aspect pe care contestatorul îl deduce din faptul că a fost publicat în presă un Pagina 28 din 35
articol în care se menționează că ... SRL a fost sancționat de către Garda Națională de Mediu pentru depozitarea unor deșeuri medicale periculoase în afara spațiilor autorizate. […] Art. 51 din Legea nr. 98/2016 se referă, printre altele, la reglementările obligatorii din domeniul mediului, iar, textul art. 167 alin. (1) lit. a) din același act normativ, face trimitere, explicit, la această normă juridică, aspect din care rezultă că autoritatea contractantă are obligația de a exclude (textul art. 167 fiind imperativ) din procedură orice operator economic referitor la care a demonstrat, prin orice mijloc de probă adecvat, încălcarea obligațiilor de mediu, astfel de mijloace de probă fiind, cum ar fi, decizii ale autorităților competente prin care se constată încălcarea acestor obligații. Or, o astfel de decizie a unei autorități competente prin care se constată încălcarea obligațiilor de mediu, apare a fi decizia emisă de Garda Națională de Mediu, invocată de către ... SISTEMS SRL, motivat de faptul că, în adresa nr. 6559/GM/20.08.2024, emisă de Garda Națională de Mediu se vorbește despre anumite abateri, neconformități (sintagma este „depozitarea unor cantități mari de deșeuri medicale periculoase în afara spațiilor autorizate”) sancțiuni aplicate, sesizarea organelor de urmărire penală și măsuri de conformare dispuse. Pe de altă parte, omisiunea declarării de către ... SRL, în cadrul DUAE, a abaterii pe linie de mediu, despre care se menționează în adresa nr. 6559/GM/20.08.2024, nu este de natură a atrage automat excluderea acestuia din procedură, sub condiția ca, eventualele dovezi furnizate de către operatorul economic să fie suficiente și de natură a demonstra în mod concret credibilitatea acestuia în raport cu autoritatea contractantă, fiind aplicabile în acest caz dispozițiile art. 171 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (31), alin. (32) și alin. (5) lit. b), care stipulează următoarele: […] Față de cele de mai sus, Consiliul reține că excluderea unui operator economic implică o analiză în 2 etape, respectiv, într-o primă etapă, constatarea incidenței unuia din cazurile prevăzute la art. 164 sau 167 din lege, iar subsecvent, într-o a doua etapă, verificarea eventualelor dovezi furnizate de către operatorul economic în scopul demonstrării concrete a credibilității. Potrivit prevederilor legale, analiza ofertelor prezentate nu se face prin raportare la informațiile din presa online, ci, prin compararea înscrisurilor depuse de ofertanți în SEAP cu cerințele documentației de atribuire. Pe de altă parte, Consiliul nu poate face abstracție de situația faptică descrisă în adresa nr. 6559/GM/20.08.2024, motiv pentru care, apreciind că abaterile consemnate în aceasta se încadrează în situația prevăzută la art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 (în măsura în care se confirmă autenticitatea actelor), va dispune reevaluarea ofertei ... SRL, urmând ca autoritatea contractantă să solicite, într-o primă etapă, explicații și documente din care să se edifice asupra pretinsei incidențe a cazului de excludere menționat anterior, iar, în cazul în care se confirmă susținerile contestatorului, conform cărora, ... SRL s-ar afla în situația descrisă la art. 167 alin. (1) lit. a) Pagina 29 din 35
din Legea nr. 98/2016, să-i ofere acestuia posibilitatea de a-și demonstra credibilitatea, conform art. 171 din același act normativ. Vizavi de lipsa informațiilor din formularul DUAE, este de reținut că, într-adevăr, acestea au rolul de informa autoritatea contractantă asupra situației operatorului economic, autoritatea fiind cea care urmează să aprecieze și să decidă asupra respectivelor informații. Pe de altă parte, însă, nu poate fi luată măsura excluderii operatorului economic pentru lipsa menționării în formularul DUAE a sancțiunii aplicate de Garda de Mediu, câtă vreme din cererea de intervenție rezultă că aprecierea operatorului economic a fost în sensul că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, astfel că nu s-ar fi impus excluderea sa, iar asupra credibilității acestuia nu s-au efectuat verificări asupra. Totodată, în analiză, Consiliul are în vedere și jurisprudența Curții Europene, Curtea Europeană de Justiție în Hotărârea pronunțată la 19 iunie 2019 în cauza C-41/18 (Meca SRL împotriva Comune di Napoli) statuând următoarele: 28. În al doilea rând, potrivit articolului 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24, „[a]utoritățile contractante pot exclude sau statele membre le pot solicita acestora să excludă de la participarea la o procedură de achiziție publică orice operator economic aflat în oricare din situațiile [menționate la această dispoziție]”. Astfel, din textul dispoziției respective rezultă că autoritățile contractante, iar nu instanța națională, sunt cele cărora lea fost încredințată sarcina de a aprecia dacă un operator economic trebuie să fie exclus dintro procedură de achiziții publice. 29. În al treilea rând, posibilitatea de care dispune orice autoritate contractantă de a exclude un ofertant de la o procedură de achiziții publice este menită în special să îi permită să aprecieze integritatea și fiabilitatea fiecăruia dintre ofertanți, astfel cum dovedesc articolul 57 alineatul (4) literele (c) și (g), precum și considerentul (101) al Directivei 2014/24.
31. În al patrulea rând, potrivit articolului 57 alineatul (5) din Directiva 2014/24, autoritățile contractante trebuie să poată exclude un operator economic „în orice moment în cursul procedurii”, iar nu numai după ce o instanță judecătorească șia pronunțat hotărârea, ceea ce constituie un indiciu suplimentar al voinței legiuitorului Uniunii de a permite autorității contractante să își facă propria apreciere cu privire la faptele comise sau omise, fie înainte, fie în cursul procedurii de achiziții, în una dintre situațiile menționate la articolul 57 alineatul (4) din această directivă.
34. Or, astfel cum s-a arătat la punctul 28 din prezenta hotărâre, reiese din textul articolului 57 alineatul 4 din Directiva 2014/24 că legiuitorul Uniunii a intenționat să încredințeze autorității contractante, și doar acesteia, în faza de selecție a ofertanților, sarcina de a aprecia dacă un candidat sau un ofertant trebuie să fie exclus de la o procedură de achiziții publice. Pagina 30 din 35
Aceeași instanță europeană a făcut trimitere la cele mai sus evocate și în Hotărârea din 3 octombrie 2019 în cauza C-267/18 Delta Antrepriză de Construcții și Montaj 93 SA împotriva Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, CJUE s-a pronunțat astfel: 25. Astfel cum rezultă din modul de redactare a articolului 57 alineatul (4) din Directiva 2014/24, legiuitorul Uniunii a intenționat să încredințeze autorității contractante și doar acesteia, în faza de selecție a ofertanților, sarcina de a aprecia dacă un candidat sau un ofertant trebuie să fie exclus de la o procedură de achiziție publică (Hotărârea din 19 iunie 2019, Meca, C-41/18, EU:C:2019:507, punctul 34). 26. Această posibilitate de care dispune orice autoritate contractantă de a exclude un ofertant de la o procedură de achiziție publică este menită în special să îi permită să aprecieze integritatea și fiabilitatea fiecăruia dintre ofertanți. În special, cauza facultativă de excludere menționată la articolul 57 alineatul (4) litera (g) din Directiva 2014/24 coroborat cu considerentul (101) al acestei directive are la bază un element esențial al relației dintre ofertantul câștigător și autoritatea contractantă, și anume fiabilitatea ofertantului, pe care se întemeiază încrederea acordată acestuia de autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iunie 2019, Meca, C-41/18, EU:C:2019:507, punctele 29 și 30). 27. Stabilirea unei relații de încredere între autoritatea contractantă și ofertantul câștigător presupune, așadar, ca această autoritate contractantă să nu fie în mod automat ținută de aprecierea făcută, în cadrul unui contract de achiziții publice anterior, de o altă autoritate contractantă, în special pentru a fi în măsură să acorde o atenție deosebită principiului proporționalității la momentul aplicării cauzelor facultative de excludere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iunie 2019, Meca, C-41/18, EU:C:2019:507, punctele 30 și 32). Astfel, acest principiu impune ca autoritatea contractantă să examineze și să aprecieze ea însăși faptele. În această privință, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 32 din concluziile sale, din modul de redactare a articolului 57 alineatul (4) litera (g) din Directiva 2014/24 reiese că neregula săvârșită de ofertant trebuie să fi fost suficient de gravă pentru a justifica, din perspectiva principiului proporționalității, rezilierea contractului. 28. Rezultă că o autoritate contractantă nu poate deduce în mod automat din decizia unei alte autorități contractante de a rezilia un contract de achiziții publice anterior, pentru motivul că ofertantul ar fi subcontractat o parte din lucrări fără autorizarea sa prealabilă, că acest ofertant a dat dovadă de deficiențe semnificative sau persistente, în sensul articolului 57 alineatul (4) litera (g) din Directiva 2014/24, referitor la îndeplinirea unei cerințe de fond aferente acestui contract de achiziții publice. 29. Revine astfel autorității contractante sarcina de a efectua propria evaluare a comportamentului operatorului economic vizat de rezilierea unui contract de achiziții publice anterior. În această privință, ea trebuie să examineze, în mod diligent și imparțial, pe baza tuturor elementelor relevante, printre care decizia de reziliere, și având în vedere principiul proporționalității, dacă acest operator este, din punctul său de vedere, răspunzător pentru deficiențe semnificative sau persistente Pagina 31 din 35
de care a dat dovadă la îndeplinirea unei cerințe de fond care îi revenea în cadrul contractului menționat, deficiențele respective fiind susceptibile să provoace ruperea legăturii de încredere cu operatorul economic în cauză. (...) 37 (...) în cazul în care constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 57 alineatul (4) litera (g) sau (h) din Directiva 2014/24, autoritatea contractantă trebuie, pentru a respecta prevederile articolului 57 alineatul (6) din această directivă coroborat cu considerentul (102) al directivei menționate, să lase posibilitatea operatorului economic în cauză să furnizeze dovezi care să ateste că măsurile corective pe care acesta din urmă le-a luat sunt suficiente pentru a evita repetarea neregularității aflate la originea rezilierii contractului de achiziții publice anterior și că, prin urmare, acestea sunt de natură să demonstreze fiabilitatea sa în pofida existenței unei cauze facultative de excludere relevante. În mod judicios a reținut Consiliul că, raportat la normele legale incidente şi la jurisprudența C.J.U.E. în materie, rezultă că în ipoteza existenței unui motiv de excludere facultativă, existența unui document constatator al situației nu conduce în mod automat la excludere, iar pe de altă parte, că, prezentarea unor dovezi privind măsurile luate de ofertant pentru înlăturarea cauzelor care au condus la neexecutarea contractului anterior poate să convingă sau poate să nu convingă autoritatea contractantă cu privire la credibilitatea prezentă a ofertantului. Chiar dacă deciziile Curții se referă la aplicarea dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016 situația este similară și pentru lit. a) în sensul în care, din interpretarea dispoziții legale, rezultă faptul că autoritatea contractantă are obligația de a exclude operatorul care se află în situaţiile de excludere, operator care, la rândul său, are posibilitatea de a furniza dovezi care să arate că măsurile luate de acesta sunt suficiente pentru a-şi demonstra în concret credibilitatea; de aici, concluzia că, pe de o parte, existența unui act administrativ de sancționare nu conduce în mod automat la excludere, iar pe de altă parte, că, prezentarea unor astfel de dovezi ale credibilității operatorului economic poate sau nu să convingă autoritatea contractantă, care-şi poate asuma răspunderea de a păstra în procedură ofertantul. Prin urmare, autoritatea contractantă dispune de un drept de apreciere în ceea ce priveşte excluderea din procedură, în cazul incidenţei situaţiei prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, însă, stabilirea incidenţei acestei situaţii de excepţie este lăsată la aprecierea autorităţii contractante, aspect în strânsă legătură cu principiul asumării răspunderii statuat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, comisiei de evaluare revenindu-i sarcina de a stabili dacă prin documentele depuse, ofertantul dovedeşte că are capacitatea de a presta serviciile care fac obiectul prezentei proceduri de atribuire. Această concluzie este susţinută şi de interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 171 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 potrivit cu care: „În cazul în care autoritatea contractantă consideră dovezile prezentate de operatorul economic în conformitate cu Pagina 32 din 35
prevederile alin. (1) ca fiind suficiente pentru demonstrarea în concret a credibilităţii, autoritatea contractantă nu exclude operatorul economic din procedura de atribuire”. Aşadar, operatorul economic aflat într-una din situaţiile de excludere trebuie să prezinte dovezi suficiente, de natură a demonstra în concret şi a convinge autoritatea contractantă de credibilitatea sa. Prin urmare, dispoziţiile invocate instituie, pe de o parte, posibilitatea operatorului economic aflat într-una din situaţiile de excludere, de a aduce dovezi concrete pentru a convinge autoritatea contractantă de credibilitatea sa, iar pe de altă parte, dreptul autorităţii contractante de a aprecia suficienţa acestor dovezi. Revenind la speță, din documentele depuse, rezultă că autoritatea contractantă trebuie să își exercite dreptul de apreciere în limitele impuse de lege, în sensul că are posibilitatea de a exclude sau, dimpotrivă, de a păstra operatorul economic în procedură, în cazul în care s-a făcut dovada că au fost adoptate măsuri concrete și adecvate, suficiente pentru a-şi demonstra în concret credibilitatea prin raportare la motivele de excludere și intrarea într-o relație contractuală de încredere cu operatorul economic. Cum s-a arătat și în decizia nr. 854/C1/538 din 31.03.2025, o decizie a unei autorități competente prin care se constată încălcarea obligațiilor de mediu, în sensul art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, apare a fi decizia emisă de Garda Națională de Mediu, invocată de către ... Sistems SRL, motivat de faptul că, în adresa nr. 6559/GM/20.08.2024, emisă de Garda Națională de Mediu se vorbește despre anumite abateri, neconformități (sintagma este „depozitarea unor cantități mari de deșeuri medicale periculoase în afara spațiilor autorizate”) sancțiuni aplicate, sesizarea organelor de urmărire penală și măsuri de conformare dispuse. Ținând seama de specificul activității ... SRL, de obiectul acordului-cadru care urmează a fi încheiat, precum și de documentele depuse în susținere de contestatoare, nu poate fi ignorată situația mai sus expusă, astfel că se constată necesitatea efectuării unei analiza amănunțite a situației ... SRL, raportat la documentele anexate contestației, și luarea în consecință a unei decizii în privința acestei societăți. De altfel, în concluziile scrise înregistrate la Consiliu sub nr. 56133/13.08.2025, ... SRL a susținut, între altele, că, aşa cum reiese în mod cert din actele aflate la dosarul achiziţiei, încălcările constatate de autoritatea de mediu sunt de natură pur administrativă şi procedurală, şi dovedesc faptul că nu s-au constatat: poluarea efectivă a mediului (apă, aer, sol), evacuări necontrolate de substanţe periculoase, incidente de mediu sau afectarea sănătăţii populaţiei sau a mediului înconjurător, aşa cum reiese din Rapoartele de inspecţie pentru anii 2023- 2024 şi Nota de constatare depusă la dosar de către ... SISTEMS SRL. Pagina 33 din 35
Este evident că sancţiunea minimă aplicată în anul 2023 - Nota de constatare 251/29.05.2023 demonstrează lipsa gravităţii faptei, deoarece Inspectorii de mediu au aplicat doar AVERTISMENT, deşi legislaţia permitea: • Amenzi între 3.000 - 6.000 lei (persoane juridice) conform art. 96 din OUG 195/2005 • Suspendarea activităţii • Sistarea funcţionării instalaţiilor. Faptul că s-a ales cea mai uşoară sancţiune posibilă indică faptul că în evaluarea autorităţii competente de mediu NU există un pericol real sau iminent pentru mediu şi/sau sănătatea populaţiei. De asemenea, continuarea activităţii fără nicio întrerupere este încă o dovadă a lipsei de pericol pentru mediul înconjurător. Or, toate aceste elemente întăresc concluzia că, în cauză, trebuie efectuată o analiză amănunțită de către achizitoare pe baza căreia să se decidă asupra măsurii de excludere sau păstrare în procedură a ofertantei. Raportat la situația factuală și de drept, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... Sistems SRL și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ... SRL. Va fi respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante să respingă oferta ... SRL, stabilirea ofertelor inacceptabile/conforme/neconforme/admisibile fiind atributul autorității raportat la atribuțiile ce îi revin potrivi art. 127 alin. (1) lit. j) și k) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Vor fi respinse, ca nefondate, capetele de cerere vizând accesul la dosarul achiziției. Fiind admisă, în parte, contestația, Consiliul va admite, în parte, cererea de intervenție formulată de ... SRL. Va fi admisă cererea de intervenție formulată de ... Distribution SRL în privința pct. 2.1 din cerere.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... DISTRIBUTION SRL, în contradictoriu cu SIPTALUL DE URGENŢĂ „PROF. DR. ...‟. Respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor determinate de soluționarea litigiului. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ... Sistems SRL, în partea ce privește Pagina 34 din 35
pct. III.2 și III.3 din cerere, și o admite. Respinge, ca inadmisibilă, cererea în partea ce privește pct. III.1. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite, în parte, contestația formulată de ... SISTEMS SRL, în contradictoriu cu SIPTALUL DE URGENŢĂ PROF. DR. ..., și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 1196968/03.07.2025, în partea ce privește oferta ... SRL, procesul-verbal de evaluare DUAE nr. 1196319/24.04.2025, în partea ce privește oferta ... SRL, și comunicările privind rezultatul procedurii transmise ... SRL și ... Sistems SRL. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ... SRL și la stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 20 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale aplicabile. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la respingerea ofertei ... SRL și, ca nefondate, capetele de cerere vizând accesul la dosarul achiziției. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ... SRL și o admite, în parte. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de ... Distribution SRL, în partea ce privește pct. 2.1 din cerere, și o admite. Respinge, ca inadmisibilă, cererea, în partea ce privește pct. 2.2. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... .. ...
Pagina 35 din 35
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.