Decizie 2278/2025
Decizie CNSC2025_2278_2025_Decizie_2278.pdf, BO2025_2278_2025_BO2025_2278.pdf
Document CNSC
EURO AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu COMUNA NUSFALAU
Decizia CNSC nr. 2278/C5/2532 din 06.08.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare și montaj echipamente pentru obiectivul de investiții «Modernizarea infrastructurii de iluminat public în comuna Nușfalău, județul Sălaj»”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1077656/07.02.2025, s-a solicitat: 1. Anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei EURO-AUDIT SERVICE SRL și de anulare a procedurii, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; 2. Obligarea autorității contractante la reevaluarea acesteia și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; 3. Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de soluționare ocazionate de prezenta procedura conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. Procedura de soluționare în fața Consil…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de către EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu COMUNA NUȘFALĂU Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_2278_2025_Decizie_2278.pdf, BO2025_2278_2025_BO2025_2278.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2278/C5/2532 Data: 06.08.2025 Prin contestația nr. 570/04.07.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 45244/07.07.2025, formulată de către EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul social în str. Calafat nr. 7, Târgoviște, județul Dâmbovița, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. J15/954/2004, având cod unic de înregistrare RO16869469, reprezentată de Alexandru Cârlig - administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 9224/27.06.2025 și a raportului procedurii nr. 9223/27.06.2025, emis de către COMUNA NUȘFALĂU, cu sediul în str. Arany Janos nr. 1, Nușfalău, județul Sălaj în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare și montaj echipamente pentru obiectivul de investiții «Modernizarea infrastructurii de iluminat public în comuna Nușfalău, județul Sălaj»”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1077656/07.02.2025, s-a solicitat: 1. Anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei EURO-AUDIT SERVICE SRL și de anulare a procedurii, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; 2. Obligarea autorității contractante la reevaluarea acesteia și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; 3. Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de soluționare ocazionate de prezenta procedura conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de către EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu COMUNA NUȘFALĂU Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de către ...SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ..., având cod unic de înregistrare .., reprezentată de ...- administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. ... și a raportului procedurii nr. ..., emis de către ..., cu sediul în ... în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare și montaj echipamente pentru obiectivul de investiții «Modernizarea infrastructurii de iluminat public în ..., județul ...»”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., s-a solicitat: 1. Anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei ...SRL și de anulare a procedurii, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; 2. Obligarea autorității contractante la reevaluarea acesteia și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; 3. Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de soluționare ocazionate de prezenta procedura conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ...SRL solicită cele redate în partea introductivă. Pagina 1 din 31
Cu privire la critica conform căreia decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale este nelegală, ...SRL arată următoarele: Autoritatea contractantă are obligația de a realiza evaluarea ofertelor strict prin raportare la cerințele documentației de atribuire, nu prin raportare la altele, diminuate sau majorate, sens în care au statuat atât CNSC, cât și instanțele de judecată, autoritatea contractantă având obligația în aceeași măsură cu ofertanții, de a respecta întocmai cerințele documentației de atribuire, cu privire la care îi incumbă obligația prevăzută de alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 98/2016. Totodată, în conformitate cu prevederile alin. (2) al art. 20 din HG nr. 395/2016, documentația de atribuire conține orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/ candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Cu privire la primul motiv de respingere a ofertei ...SRL, respectiv cel referitor la dimensiunile aparatului de iluminat aferent fișei tehnice nr. 2., contestatoarea învederează următoarele: În contradicție cu alegațiile autorității contractante potrivit cărora, deși nu se impun dimensiuni, ar fi fost necesară menționarea acestora, din sintagma „nu se impun dimensiuni” care se regăsește la pct. 4- Carcasa, din cadrul Fișei tehnice nr. 2 - Aparat de iluminat cu sursa LED destinat iluminatului stradal, pag. 50 din fișierul „3.PTiluminat comuna ... cu VT”, coroborată cu sintagma „dimensiuni orientative”, rezultă fără putință de tăgadă atât faptul că nu sunt impuse dimensiuni, cât și faptul că, pe cale de consecința logică, nu este necesară nici menționarea acestora. Însă, chiar presupunând prin absurd că ar fi fost necesară menționarea acestora, dimensiunile orientative nesolicitate (astfel cum se exprimă autoritatea contractantă în însuși formularea cerinței) pentru aparatele de iluminat ofertate sunt precizate la pag. 2 din Fișa tehnică F5 nr. 2, col. 2 din fișierul „516.06 Propunere tehnica ...EA F.T. și documente echipamente PARTEA 1.pdf, sub forma: „Dimensiuni conform IP, IK, EMC; Conform fișă specificații tehnice BBIER — pag.5; Conform raport testare IP și IK—pag.419;455”, fiind indicate paginile din oferta la care se regăsesc rapoartele de testare, respectiv Fișa specificații tehnice BBIER. Cu privire la cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei ...SRL, respectiv cel referitor la obligativitatea prezentării documentelor emise în altă limbă atât în varianta originală, cât și în traducere autorizată, contestatoarea învederează următoarele: Întrucât solicitarea de clarificări nr. 8772/13.06.2025 conține două puncte indicate cu nr. 8, ...SRL a răspuns doar la unul din punctele numerotate cu 8, ca urmare a unei erori umane și a factorului psihologic ca ordinea numerotării întrebărilor trebuie să fie continuă, fără Pagina 2 din 31
întreruperi și suprapuneri, astfel încât să nu fie posibilă o eroare umană. Fiind vorba de o culpă comună (eroarea de numerotare a autorității contractante și lipsa de concentrare a elaboratorului răspunsului la solicitarea de clarificări), autoritatea contractantă, în cazul în care ar fi fost interesată de o evaluare corectă a ofertei prezentate de către ...SRL, avea obligația de a solicita încă o clarificare cu privire la acest aspect, fiind vorba în mod cât se poate de clar de o confuzie și o eroare cauzată de numerotarea defectuoasă realizată de către autoritatea contractantă cu nr. 8 pentru două clarificări complet diferite. Mai mult decât atât nicăieri în documentația de atribuire autoritatea contractantă nu a făcut referire la prevederile Ordinului nr. 2333/C/2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, respectiv nu a impus cerința potrivit căreia documentele emise într-o limbă străină să fie depuse cu respectarea art. 319 alin. (2) din Ordinul nr. 2333/C/2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, astfel încât aceste prevederi să poată fi invocate prin solicitarea de clarificări. Textul art. 319 alin. (2) din Regulament se referă exclusiv la activitatea notarială, pe care de altfel o reglementează și nu la depunerea traducerilor autorizate în procedurile de achiziție publică potrivit Legii nr. 98/2016. Cu alte cuvinte prevederile legale invocate de către autoritatea contractantă fac referire la traducerile legalizate, nu autorizate, astfel cum a fost solicitat prin intermediul documentației de atribuire aferente procedurii, condiții în care este în mod vădit neavenită invocarea lor. Traducătorul autorizat în cazul traducerilor unor documente pentru participarea la procedurile de achiziție publică confirma prin semnătură și parafa de traducător autorizat faptul ca traducerea în limba româna este conform cu documentul în limba străină, rolul traducerilor este pentru uzul comisiei de evaluare care se presupune ca nu cunoaște limba de emitere a documentului. În toate situațiile, documentul în limba străină însoțește documentul în traducere autorizată. Răspunderea traducătorului autorizat se realizează prin semnătura și parafa acestuia depuse pe documentul tradus. Cu privire la cel de-al treilea motiv de respingere a ofertei ...SRL, respectiv cel referitor la garanția acordată manoperei aferente înlocuirii pieselor de schimb de către un service sau agent economic autorizat, contestatoarea învederează următoarele: În contradicție cu alegațiile emise de autoritatea contractantă, propunerea tehnică depusă de către ...SRL este intactă și nu a fost modificată astfel cum încearcă să acrediteze cu rea-credința ideea autoritatea contractantă. Termenul de garanție acordat de către ...SRL lucrărilor executate, aparatelor de iluminat, sistemului de telegestiune Pagina 3 din 31
ofertate este de 10 ani, care se compune din 5 ani garanție impusă de către autoritatea contractantă prin documentația de atribuire și din 5 ani garanție extinsă. Aceste termene se regăsesc în propunerea tehnică la pag. 6 pct. c). din cap. Rezumat, pag.151, pct. 2.1.10.2 Planul privind masurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție acordată din fișierul „516.06 Propunere tehnica ... EA - TEHNICA.pdf” și Fișele tehnice F5 semnate și stampilate de producător, specificațiile tehnice ale producătorului (fise tehnice) semnate și însușite de acesta și ...SRL ce se regăsesc în fișierele „516.06 Propunere tehnica ... EA F.T. și documente echipamente PARTEA 1.pdf” pentru aparatele de iluminat și „516.06 Propunere tehnica ... EA F.T. și documente echipamente PARTEA 2”, pag. 44. Cu privire la cel de al patrulea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la depunerea fisei tehnice nr. 1 revizuite, ...SRL învederează următoarele: Fișa tehnică F5 nr. 1 a fost retransmisă ca urmare a solicitării de clarificări nr. 7, liniuța 2, prin intermediul căreia autoritatea contractantă i-a solicitat completarea rd. 11 privind service în garanție și service în post garanție cu datele existente în declarația de garanție care se regăsește la pag. 44 din fișierul „516.06 Propunere tehnica ... EA F.T. și documente echipamente PARTEA 2.pdf”, întrucât în fișa tehnică F5 nr. 1 inițială rd.11 col. 2 era COMPLETAT CU FORMULA: Conform declarație de garanție anexată, fără a se preciza în clar durata garanției și post garanției (cu toate ca acestea rezultau în mod evident din cuprinsul declarației care se regăsește la pag. 44 din fișierul „516.06 Propunere tehnica ... EA F.T. și documente echipamente PARTEA 2.pdf”, nici măcar nefiind necesară o solicitare de clarificări cu privire la aceste aspecte, aceasta fiind izvorâtă exclusiv din comoditatea comisiei de evaluare care nu a depus nici măcar minimul efort de a lectura informațiile din cuprinsul declarației care se regăsește la pag. 44 indicată). Faptul că odată cu retransmiterea Fișei tehnice F5 nr. 1 s-au modificat secțiunile indicate de către autoritatea contractantă în sensul înlocuirii informațiilor care se regăsesc în coloana din partea dreaptă a Fișei tehnice F5 cu sintagma „conform FT produs” nu este în niciun caz de natura a conduce la concluzia eronată a autorității contractante potrivit căreia ...SRL și-ar fi modificat propunerea tehnică, o asemenea alegație fiind în mod evident un nonsens, iar respingerea ofertei din cauza acestui motiv fiind excesivă și disproporționată. Este mai mult decât evident faptul că modificarea secțiunilor indicate de către autoritatea contractantă în sensul înlocuirii informațiilor care se regăsesc în coloana din partea dreapta a fișei tehnice F5 cu sintagma „conform FT produs” a fost cauzată de o eroare de redactare a fișei tehnice F5 nr. 1, în urma căreia s-au modificat accidental și rd. 3, 5, 6, 7 și 8, col.2 în sensul ca s-a înscris „Conform FT produs”, dispărând Pagina 4 din 31
datele concrete existente în Fișa tehnică F5 nr.1 inițială. Întrucât, clarificarea nr. 7, liniuța 2, se referea strict la rd.11 din fișa tehnică, este cert și cât se poate de logic că nu există niciun interes al ...SRL de a modifica specificațiile din Fișa tehnică F5 nr. 1 inițială depusă în propunerea tehnică, decât ca urmare a unei erori accidentale. Singura explicație logica pentru o asemenea modificare o reprezintă eroarea umană. Cu privire la cel de al cincilea motiv de respingere a ofertei ...SRL, respectiv cel referitor la standardele din cuprinsul fișei tehnice nr. 1 revizuite, contestatoarea învederează următoarele: Susținerile de la capătul de cerere de mai sus sunt aplicabile în integralitate și în cazul acestui capăt de cerere. Cu privire la cel de al șaselea motiv de respingere a ofertei ...SRL, respectiv cel referitor la standarde aplicabile din cuprinsul fișei tehnice nr. 1 revizuite contestatoarea învederează că susținerile sale de la capetele de cerere IV și V de mai sus sunt aplicabile în integralitate și în cazul acestui capăt de cerere. Cu privire la cel de al șaptelea motiv de respingere a ofertei ...SRL, respectiv cel referitor la fișa tehnică aferentă sistemului SPID (sistem de iluminat public digitalizat) revizuită, contestatoarea precizează că susținerile sale de la capetele de cerere IV, V și VI de mai sus sunt aplicabile în integralitate și în cazul acestui capăt de cerere. Cu privire la cel de al optulea motiv de respingere a ofertei ...SRL, respectiv cel referitor la standard de calitate de tip ISO pentru producția de tablouri electrice de distribuție și automatizare, încercări de echipamente și instalații electrice de joasă tensiune, contestatoarea învederează următoarele: În propunerea tehnică depusă de către ...SRL pentru punctul de aprindere - cu centrală de monitorizare și analiză energetică (CMAE) al rețelei de iluminat public și comandă aparate de iluminat ce face obiectul Fisei tehnice F5 nr. 1 ce se regăsește la pag.1 din fișierul „516.06 Propunere tehnica...EA F.T. și documente echipamente PARTEA 2.pdf”, a declarat producător al acestuia firma ESAVE-AG ELVETIA, ale cărei produse sunt certificate de laboratoare acreditate de Organizația Internațională de Standardizare (ISO). Certificarea producției de tip ISO privește întreaga producție fabricată de către un producător și nu părți ale acesteia, astfel că certificarea ISO 9001:2015 privește întreaga producție a producătorului ... care include și „Producția tablouri electrice de distribuție și automatizări, încercări de echipamente și instalații electrice de joasă tensiune”. Toate certificările depuse în propunerea tehnică de la pag. 97-100, ISO 9001, ISO 14001, ISO 27001, pag. 89, pct. 2.3 și pag.16-54 sunt pentru produsele proiectate și produse de către ..., între care și producția de tablouri electrice de distribuție și automatizare, ofertate de Pagina 5 din 31
...SRL. Autoritatea contractantă ar trebui să cunoască pentru o evaluare corectă a ofertei ...SRL că furnizorii de bunuri și servicii nu fac parte din procedura de achiziție publică și nu trebuie declarați ca subcontractanți, ci ca furnizori, astfel cum a procedat în oferta sa. Autoritatea contractantă are serioase probleme cu aplicabilitatea legislației achizițiilor publice când confundă furnizorul de materiale și servicii cu subcontractantul care trebuie autentificat în SEAP. Cerința de la rd.10 din Fișa tehnică F5 nr.1 „PUNCT DE APRINDERE SMART - cu centrală de monitorizare și analiza energetică (CMAE) al rețelei de iluminat public și comandă aparate de iluminat”, astfel cum este formulată, nu prevede titlul în clar al standardului ISO solicitat și nici emitentul acestuia, astfel încât să fie respectate principiile tratamentului egal și al nediscriminării al ofertanților care prevăd ca la formularea unei cerințe să fie indicate cu claritate tipul documentului și emitentul acestuia, pentru egalitatea de tratament în evaluarea ofertelor, pe baza acelorași documente pentru toți ofertanții. Cerința de la rd. 10 din Fisa tehnica F5 nr. 1, astfel cum aceasta a fost publicată în SEAP: „Condiții privind conformitatea cu standardele relevante: -Standard de calitate de tip ISO pentru Producția tablouri electrice de distribuite și automatizări, încercări de echipamente și instalații electrice de joasă tensiune”. După cum se poate observa, din formularea cerinței, nicăieri nu se specifică obligativitatea ofertanților de a depune în propunerea tehnică un anumit certificat de conformitate CE/raport de testare care sa conțină un anumit standard și nu este specificat tipul documentului și emitentul acestuia. Singura condiție solicitată este aceea că produsul care va fi livrat să fie în conformitate cu standardele relevante în domeniu. În condițiile în care autoritatea contractantă, la momentul întocmirii documentației de atribuire, ar fi considerat necesară îndeplinirea cerinței printr-un anume document clar indicat (cu nume și emitent), cu siguranță ar fi nominalizat acest document, astfel încât, respectând principiul egalității de tratament, toți ofertanții să depună același tip de document în vederea justificării îndeplinirii cerinței. În condițiile în care nu a procedat astfel autoritatea contractantă a lăsat la latitudinea ofertanților prezentarea documentului prin care sa justifice îndeplinirea cerinței. În acest sens, ...SRL a considerat îndeplinită cerința prin depunerea Fișei tehnice F5 nr. 1 semnată olograf și stampilată. Cu privire la cel de al nouălea motiv de respingere a ofertei, respectiv cel referitor la cerința din cuprinsul fisei tehnice nr. 2 cantitatea de lumina emisa de aparat în condiții de funcționare, contestatoarea învederează următoarele: Prin intermediul adresei nr. 510/17.06.2025, reprezentând răspunsul ...SRL la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare la întrebarea nr. 7, prima liniuța din adresa nr. Pagina 6 din 31
8772/13.06.2025, mărimile indicatorilor solicitați (cantitate de lumina după stabilizare și putere), astfel cum am precizat, se regăsesc la paginile indicate în răspunsul ...SRL. Pentru a indica o cantitate de energie electrică consumată de un aparat de iluminat, este nevoie de indicarea unui timp de funcționare a acestuia, ceea ce autoritatea contractantă nu a făcut prin solicitarea de clarificări. Acesta este motivul pentru care ...SRL în răspunsul la aceasta clarificare a indicat cu claritate tabelele centralizatoare de la pag.7-9 din fișierul „516.06 Propunere tehnica... EA - Calculluminotehnic.pdf”, cu puterile ofertate și consumul de elegie electrica cu funcționare de 100% și funcționare în diming a iluminatului public pentru o perioada de timp de 4150 ore. Cu privire la cel de-al zecelea motiv de respingere a ofertei subscrisei, respectiv cel referitor la cerința din cuprinsul fișei tehnice nr. 2 lm factor: l90b50>320.000 ore; l90b10>313.000 ore, contestatoarea învederează următoarele: Cu toate ca în formularea cerinței de la rd. 2.8 din Fișa tehnica F5 nr. 2 Autoritatea contractanta nu a indicat nici tipul documentului și nici emitentul acestuia în ceea ce privește determinarea duratei de funcționare a aparatului de iluminat solicitat, L90B50>320.000 ore și L90B10>313.000 ore, subscrisa am depus la pag. 494 din fișierul "516.06Propunere tehnica...EA F.T. și documente echipamente PARTEA 1.pdf" Raportul de testare LM84TM28 pentru determinarea duratei de funcționare eficientă a aparatelor de iluminat ofertate. Testarea LM84-14 presupune o testare fizică oră/oră de funcționare a aparatului de iluminat pentru anumite perioade de timp, stabilite de laboratorul de testare (exact cum se stabilește eșantionul respondenților în cazul sondajelor de opinie), care pot fi de 3000 ore, 6000 ore, 10000 ore, 18000 ore etc., după care durata respectivă de testare se extrapolează de 6 ori și rezultă o durată de funcționare obținută prin extrapolare. În acest moment intervine testul TM28-14 care reprezintă o modelare matematica de finite, luându-se în calcul o serie de elemente probabile, pentru determinarea duratei probabile de funcționare a aparatelor de iluminat peste perioada extrapolată. În mod logic, cu cât perioada de testare fizică a corpurilor de iluminat este mai mare, cu atât și perioada extrapolată este mai mare și pe cale de consecință și perioada de funcționare probabilă se poate determina prin modelare matematică mai exactă. Din cauza duratei mari de funcționare a LED-urilor perioada de testare fizică nu se poate realiza din cauze comerciale pe perioade lungi de timp, întrucât s-ar pierde noutatea tehnologica și posibilitatea lansării produsului pe piață. Prin modalitatea de formulare a cerinței autoritatea contractantă nu a solicitat niciun document și nici nu a indicat un emitent al acestuia, astfel încât respectând principiile nediscriminării și tratamentului egal al ofertanților, fiecare dintre aceștia să probeze în egală măsură Pagina 7 din 31
îndeplinirea cerinței prin prezentarea acelorași tipuri de documente emise de laboratoare de testare independente. În lipsa nominalizării unor astfel de documente ...SRL și-a asumat cerința prin Fișa tehnică F5 nr.1, rd.2.8, col.2, semnată și stampilată și prin depunerea Raportului de testare LM84TM28 pentru determinarea duratei de funcționare a aparatului de iluminat ofertat. Cu privire la cel de-al unsprezecelea motiv de respingere a ofertei, respectiv cel referitor la fisa tehnica aferenta sistemului de telegestiune AIL led, contestatoarea învederează următoarele: În contradicție cu alegațiile neîntemeiate ale autorității contractante și așa cum a demonstrat prin intermediul adresei nr. 510/ 17.06.2025, reprezentând răspunsul ...SRL la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare, standardele de conformitate a produselor ofertate invocate la pct. 3 d). din adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 9224/27.06.2025, respectiv ETSI EN 303413 V1.1.1 și ETSI EN 301 489-19 V2.1.1 cu privire la care aceasta susține ca nu se regăsește în oferta tehnică, pot fi identificate cu ușurința în declarațiile de conformitate a producătorului ... depuse la pag. 38, 41 și 48 din fișierul „516.06 Propunere tehnica ...EA F.T. și documente echipamente PARTEA 2.pdf.” Verificarea existentei declarației de conformitate care este o declarație pe proprie răspundere a producătorului pentru produsele fabricate a fost vizibilă în permanență comisiei de evaluare, astfel încât putea fi evitată solicitarea de clarificări. În punctul său de vedere nr. 9814/14.07.2025 asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. 47729/15.07.2025, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca nefondată. Autoritatea contractantă precizează că, în conformitate cu art. 215, alin. (1) și alin. (2), lit. b) din Legea nr. 98/2016, a comunicat motivele concrete pentru care oferta a fost declarata respinsă, reiterate în cuprinsul contestației: Nu prezintă răspuns integral la toate solicitările de clarificări transmise de către comisia de evaluare prin adresa nr. 8772/ 13.06.2025. Respectiv, prin adresa nr. 8772/13.06.2025 comisia de evaluare a solicitat o serie de clarificări la care nu a oferit un răspuns până la data limită de răspuns 17.06.2025: În cadrul documentației de atribuire, mai exact fișa tehnică nr. 2 s- a solicitat indicarea dimensiunilor orientative ale aparatului de iluminat, cu mențiunea că nu se impun dimensiuni, însă specificarea dimensiunilor a rămas necesară. A prezentat în cadrul propunerii tehnice fișa tehnică nr. 2 cu următoarea mențiune: „Dimensiuni conform IP, IK, EMC”, fără a furniza niciun fel de valoare numerică referitoare la dimensiuni (lungime, lățime, înălțime). Mențiunea privind conformitatea cu standardele 1P, IK și EMC Pagina 8 din 31
este ¡relevantă în contextul solicitării privind dimensiunile fizice ale echipamentului și nu poate substitui informația solicitată, cu atât mai mult încât IP, IK și EMC nu sunt standarde de dimensiuni, ci de protecție la praf/ apă, șoc mecanic și compatibilitate electromagnetică. Comisia de evaluare a solicitat clarificări cu privire la acest aspect în vederea clarificării dimensiunilor aparatului, însă nu a oferit un răspuns pentru acest punct. De asemenea, având în vedere mențiunea din Fișa de date: „În cazul în care documentele sunt emise în altă limbă, aceste se vor prezenta atât în varianta originală, cât și în traducere autorizată. Traducerea va fi făcută de traducător autorizat și fiecare pagină a traducerii va fi ștampilată și semnată de acesta. Neprezentarea documentelor în acest format atrage declararea ofertei ca neconformă. Și ținând cont de Regulamentul din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul nr. 2.333/C din 24 iulie 2013, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 479 din 1 august 2013, art. 318 - 320, respectiv art. 319, alin. (2): „Interpretul și traducătorul autorizat are obligația de a traduce complet, fără omisiuni, textul prezentat spre traducere și de a nu îi denatura conținutul și sensul. (...) La sfârșitul traducerii se va înscrie formula de certificare a traducerii, prin care interpretul și traducătorul autorizat va certifica exactitatea traducerii, faptul că textul prezentat spre traducere a fost tradus în întregime, fără omisiuni, și că. prin traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conținutul și sensul.” Comisia de evaluare a solicitat clarificarea neconformității documentelor traduse cu prevederile legislației specifice, respectiv: Clarificarea faptului că în Fisa tehnica a menționat Temperatura de funcționare -40° C ~ + 55°C, însă din Certificatul nr. H+ 69291177 rezulta Max. temperatura ambiantă (Ta): 50°C; - Clarificarea faptului că REZUMATUL RAPORTULUI DE TESTARE nr. CN2300I2 002 din 2024-04- 07 are tradusă în limba română doar prima pagină (neacurat), iar restul sunt netraduse. Clarificarea faptului ca Raportul nr. CN2343CL 002 din 2024-04-17 nu este tradus acurat, respectiv din acesta nu reies toate specificațiile conținute de Raportul original în engleză. Clarificarea faptului că Atestarea conformității nr. LCSD12083002R nu are ultima pagina tradusă. Clarificarea faptului că din cauza lipsei de acuratețe în procesul de traducere a Testului nr. LCSD12083002R nu sunt vizibile toate specificațiile tehnice ale produsului. Clarificarea faptului că din cauza lipsei de acuratețe în procesul de traducere a Testului nr. LCSB06102202ÎS nu sunt vizibile toate specificațiile tehnice ale produsului la pag. 1,2. 13, 36, 40, 41, 44 paginile 3, 47 nu sunt traduse. Pagina 9 din 31
Clarificarea faptului că din cauza lipsei de acuratețe în procesul de traducere a Testului nr. LCSB12083012E nu sunt vizibile toate specificațiile tehnice ale produsului la pag. 27, 28, 32 și 33; pagina 14 nu este tradusă; Clarificarea faptului că din cauza lipsei de acuratețe în procesul de traducere a Testului nr. LCSC12083027K nu sunt vizibile toate specificațiile tehnice ale produsului la pag. 4, 5, 11, 14; paginile 11 și 15 nu sunt traduse în totalitate; Clarificarea faptului că din cauza lipsei de acuratețe în procesul de traducere a Testului nr. LCSB12083023S nu sunt vizibile toate specificațiile tehnice ale produsului la pag. 10, 12, 13, 14; pagina 10 nu este tradusa în totalitate; Clarificarea faptului că din cauza lipsei de acuratețe în procesul de traducere a Testului nr. LCSB061022013S nu sunt vizibile toate mențiunile la pag. 1, 4, 9; Clarificarea faptului că din cauza lipsei de acuratețe în procesul de traducere a Fisei tehnice 75W NFC Driver with DALI-2 and D4i, nu sunt vizibile toate specificațiile tehnice ale produsului. Clarificarea faptul ca din cauza lipsei de acuratețe în procesul de traducere a Testului nr. LCSB12083016S nu sunt vizibile toate mențiunile la pag. 5, 6; Clarificarea faptului că nu s-a regăsit traducerea testului nr. LCSC022223005K. Clarificarea faptului că nu s-a regăsit traducerea Certificatului de acreditare a laboratorului Shenzhen Southern LCS Compliance Testing Co., Ltd., a Certificatului nr. 15722S20162R0S, Certificatului nr. 15722Q20310R0S și a Certificatului nr. 15722E20188R0S. Însă nici la aceasta clarificare nu a prezentat un răspuns în termenul stabilit de comisia de evaluare. Autoritatea contractantă menționează că ...SRL, prin răspunsul la clarificări, își modifică propunerea tehnică inițială. Având în vedere cerința din Caietul de sarcini, secțiunea 3.4.1 Cerințe privind asigurarea service-ului și garanția: Garanția trebuie să fie asigurată atât pentru piesele de schimb cât și pentru manopera aferenta înlocuirii acestora de către un service sau agent economic autorizat. Comisia de evaluare a solicitat prin adresa nr. 8772/13.06.2025 clarificarea garanției acordate manoperei aferente înlocuirii pieselor de schimb de către un service sau agent economic autorizat. A răspuns la aceasta solicitare de clarificări, publicând în SEAP răspunsul sub nr. .../00040, .../00041, CN .../ 00042 și CN .../00043 în data de 17.06.2025, ora 23:56, semnat cu semnătură electronică extinsă. A prezentat răspuns în care a menționat următoarele: „Garanția și garanția extinsă a lucrărilor și echipamentelor sunt declarate în peste 30 de poziții în cadrul documentului 516.06 Propunere tehnica ... EA - Pagina 10 din 31
TEHNICA. La pagina 141 din documentul 516.06 Propunere tehnica ... EA - TEHNICA se precizează: „Se vor remedierea pe propria cheltuială a executantului defectele calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuție cât și în perioada de garanție stabilita potrivit legii”, cheltuiala executantului însemnând valoarea completă a pieselor și manoperei. Garanția asigurată de societatea noastră în calitate de executant al lucrării și de agent economic autorizat este, de astfel cum reiese din Propunerea tehnică depusa de 5 ani (60 luni) și service pentru o perioada de postgaranție de 10 ani.” Răspunsul este considerat neconform întrucât în cadrul întregului conținut al propunerii financiare declară faptul că ofertează 10 ani garanție pentru lucrări, corpuri de iluminat și sistem de telegestiune, însă în urma răspunsului la clarificări modifică propunerea tehnică prin modificarea garanției aferente lucrării. Comisia de evaluare a solicitat prin adresa nr. 8772/13.06.2025 o lista de clarificări cu privire la Fișa tehnică nr. 1, în urma căreia a redepus Fișa tehnică revizuită. Pe de altă parte, modifică propunerea tehnică întrucât inițial în Fișa tehnică nr. 1, coloana Corespondența propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini s-au regăsit enumerate în mod clar următoarele specificații tehnice: Cu privire la Comunicație: -Comunicație simultană pe 3 faze -Protocol: de producător -Modulație: FSK -Banda de frecvență: CENELEC-B -Clasa de semnal: 122 -Lățime bandă < 5 kHz -Valoare maximă semnal 120 dBμV -Viteza de transfer: 100 bps Cu privire la LAN: -Standard: 802.3(u) Ethenrnet -Tip: 10 base-T/ 100BASE-TX -Conexiune: 8P8C ("RJ45"), auto MDI-X Cu privire la Port serial (1,2): - Port serial - 2 bucăți (1,2) - Tip RS232, full duplex - Conexiune 8P8C ("RJ45") - Ieșire tensiune secundară: 12V, max. 50 mA Cu privire la Port serial (3,4): - Port serial - 2 bucăți (3,4) - Tip RS485, half duplex Conexiune conectori cu arc, max 0,5 mmp Cu privire la GPIO (1,2) - GPIO (1,2) - Tip: Ieșire Open collector Pagina 11 din 31
- Conexiune: conectori cu arc max 0,5 mmp Iar în urma răspunsului la clarificări, aceste specificații inițial ofertate și asumate, sunt înlocuite de mențiunea Conform FT produs. Totodată, răspunsul este neconform întrucât conform fișei de date, secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice se menționează: „11) Pentru fiecare tip de echipament, ofertanții au obligația de a completa formularele F5, fișe tehnice (anexa la CS). În formulare se va face o descriere completă a echipamentelor care urmează a fi furnizate, cu informații preluate din fișe tehnice ale producătorului și nu se acceptă expresii precum „Conform”, „Identic”, „Da” sau copierea prescripțiilor cerute.” Cu privire la standarde, inițial menționează: în conformitate cu standardele: EN 60068, EN 62368, EN 61000, EN 55022, EN 55024, însă în urma răspunsului la clarificări modifica Fișa tehnică specificând: „În conformitate cu standardele specificate în declarația dată de producător/furnizor autorizat”. Similar punctului anterior, răspunsul este neconform întrucât conform fișei de date, secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice se menționează: „11) Pentru fiecare tip de echipament, ofertanții au obligația de a completa formularele F5, fișe tehnice (anexa la CS). În formulare se va face o descriere completă a echipamentelor care urmează a fi furnizate, cu informații preluate din fișe tehnice ale producătorului și nu se acceptă expresii precum „Conform”, „Identic”, „Da” sau copierea prescripțiilor cerute.” Cu privire la Standarde aplicabile, inițial își asumă în mod clar conformitatea cu standardele solicitate, ofertând: - Standarde aplicabile: EN 55022, EN 50065-1:2011, EN 50065-2-1:2003/A 1:2006, EN 61000-4-2:2009, EN 61000-4-4:2013, EN 61000-4-5:2007, EN 61000-4-6:2014, însă în urma răspunsului la clarificări, modifică Fișa tehnică făcând trimitere la declarația de la producător menționând: „În conformitate cu standardele similare specificate în declarația data de producător anexată”. Din nou, răspunsul nu corespunde cerințelor fișei de date, secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice se menționează: „11) Pentru fiecare tip de echipament, ofertanții au obligația de a completa formularele F5, fișe tehnice (anexa la CS). În formulare se va face o descriere completă a echipamentelor care urmează a fi furnizate, cu informații preluate din fișe tehnice ale producătorului și nu se acceptă expresii precum „Conform”, „Identic”, „Da” sau copierea prescripțiilor cerute.” Pagina 12 din 31
De asemenea, și fișa tehnică aferentă Sistemul SIPD (Sistem de Iluminat Public digitalizat a suferit modificări în urma redepunerii acesteia, respectiv: Cu privire la Interfața management și raportare energetica inițial în propunerea tehnică menționează: „-Sistemul va permite colectarea și analiza datelor privind performanța energetică a infrastructurii de iluminat public, urmărire a consumului de energie, evitarea înainte ca acestea să devină critice. Sistemul va fi certificat pentru gestionare datelor privind energia în conformitate cu ISO 50001. - sau organizări ale interfeței echivalente care prezintă aceleași funcționalități însă în urma redepunerii fisei tehnice, se regăsește după cum urmează: „-Sistemul va permite colectarea și analiza datelor privind performanta energetică a infrastructurii de iluminat public, urmărirea consumului de energie, evitarea evenimentelor critice prin gestionarea evenimentelor înainte ca aceasta sa devină critice. Sistemul va fi certificat pentru gestionare datelor privind energia în conformitate cu ISO 50001”. Oferta prezentată nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, respectiv: În cadrul Fișei tehnice nr. 1 s-a solicitat: Condiții privind conformitatea cu standardele relevante: Standard de calitate de tip ISO pentru Producția tablouri electrice de distribuție și automatizări, încercări de echipamente și instalații electrice de joasa tensiune; Întrucât și-a asumat îndeplinirea cerinței, preluând-o cu exactitate în cadrul coloanei „Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini” comisia de evaluare a solicitat să indice de unde reiese în mod clar și fără echivoc îndeplinirea cerinței. A răspuns la aceasta solicitare de clarificări, publicând în SEAP răspunsul sub nr. .../00040, .../00041, .../ 00042 și .../00043 în data de 17.06.2025, ora 23:56, semnat cu semnătură electronică extinsă. A prezentat răspuns în care a menționat următoarele: „7.7 Societatea noastră și-a asumat prin depunerea ofertei, respectarea tuturor cerințelor minime impuse în documentația de atribuire. Astfel, execuția punctului de aprindere se va face de către o firmă specializată, care îndeplinește toate cerințele de atestare profesional, iar producția se va face conform standardelor impuse în cadrul documentației de atribuire. Deși, inițial, și-a asumat îndeplinirea cerinței privind „Standard de calitate de tip ISO pentru Producția tablouri electrice de distribuție și automatizări, încercări de echipamente și instalații electrice de joasă tensiune, în urma răspunsului la solicitarea de clarificări se constată că nu deține o astfel de certificare. Astfel, cerința minimă este neîndeplinită. Pagina 13 din 31
De asemenea, prin răspunsul la clarificări, declară faptul că o altă firmă va îndeplini o parte din contract, însă nu declară la momentul depunerii ofertei nici un subcontractant, ceea ce este contrar specificațiilor fișei de date, secțiunea 1V.4.3 Modul de prezentare al ofertei: „Pentru cazurile în care ofertantul este o asociere de operatori economici sau pentru cazurile în care ofertantul are subcontractanți sau terți susținători, fiecare operator economic se va autentifica în SEAP și va accesa prezenta procedura de atribuire în vederea completării DUAE în calitatea în care a fost inclus în prezenta procedura de atribuire (asociat, subcontractant, terț susținător). Odată cu DUAE se vor depune acordul de asociere/acordul de subcontractare/angajamentul ferm al terțului susținător din care rezulta modul efectiv în care se va materializa susținerea acestuia.” Cu privire la Fișa tehnică nr. 2 comisia de evaluare a solicitat clarificarea următoarelor aspecte prin adresa nr. 8772/13.06.2025: „Având în vedere mențiunea din Fișa de date, secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: În formulare se va face o descriere completă a echipamentelor care urmează a fi furnizate, cu informații preluate din fișe tehnice ale producătorului și nu se acceptă expresii precum „Conform”, „Identic”, „Da” sau copierea prescripțiilor cerute.” Clarificarea cantitatea de lumina emisă de aparat în condiții de funcționare, după stabilizare termica și puterea, menționând în mod clar care sunt acestea. A răspuns la aceasta solicitare de clarificări, publicând în SEAP răspunsul cu nr. .../00040, .../00041, CN .../ 00042 și CN .../00043 în data de 17.06.2025, ora 23:56, semnat cu semnătură electronică extinsă. A prezentat răspuns în care a menționat următoarele: „7.1 Descrierea completa a aparatelor de iluminat se regăsește în Propunerea Tehnica în următoarele poziții: în „Propunere tehnică ...EA - Calcul luminotehnic”: Pag.7 - Tabel Centralizator Corpuri: Puterea [lx], Flux fix] (cantitatea de lumină la suprafața dispersorului), Randamentul luminos [%], Eficienta luminoasă [lm/W] (cantitatea de lumină pe W); Pag. 8 - Anexa Nr. 1 CENTRALIZATOR: Putere [W], Flux [lx], Randament luminos [%]; Pag. 14 - Lista aparatelor de iluminat: Putere [W], Flux [lx], Eficienta luminoasă Flux [lx]; Pag. 15 - Fișa Tehnică a aparatului de iluminat: Puterea [W], Flux [lx] (cantitatea de lumina la suprafața dispersorului), Randamentul luminos [%], Eficiența luminoasă [lm/W] (cantitatea de lumină pe W); Diagrama polara În „Propunere tehnica ... EA - Calcul luminotehnic EVO”:- Anexa nr. 1 CENTRALIZATOR (format Excel): Putere [W], Flux fix]. Randament luminos [%];” Pagina 14 din 31
Având în vedere faptul că prin solicitarea de clarificări s-a solicitat în mod special „Clarificați Cantitatea de lumina emisă de aparat în condiții de funcționare, după stabilizare termica și Puterea, menționând în mod clar care sunt acestea” răspunsul va fi considerat neconcludent, întrucât și în urma răspunsului la clarificări va limitați doar la a face trimiteri, nespecificând în mod clar cele solicitate de către comisia de evaluare. În cadrul aceleiași Fișe tehnice, s-a solicitat LM factor: L90B50>320.000 ore; L90B10>313.000 ore. Întrucât și-a asumat pe deplin aceasta cerința, preluând-o cu exactitate în cadrul coloanei „Corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini”, comisia de evaluare a solicitat clarificarea și indicarea în mod clar de unde reiese LM-ul solicitat prin documentația de atribuire, respectiv ofertat, întrucât în raportul de testare indicat LM84TM28, este indicat LM-ul doar după 6.000 ore de funcționare. A răspuns la această solicitare de clarificări, publicând în SEAP răspunsul sub nr. .../00040, .../00041, CN .../ 00042 și .../00043 în data de 17.06.2025, ora 23:56, semnat cu semnătură electronică extinsă. A prezentat răspuns în care a menționat următoarele: „Durata de viață a led-ului este dată de raportul de testare LM. Nu este posibilă testarea led-ului la un număr așa mare de ore ci este folosit un algoritm pentru determinarea aproximativa a orelor de funcționare. Pentru producători, nu este însă posibil să se măsoare valorile utile ale duratei de viață de exemplu x ore înainte de a lansa noi produse. în schimb, producătorii folosesc perioade de evaluare mai scurte (Ex: 6.000 ore) și extrapolează rezultatele pentru a ajunge la predicții. Standardele de performanță IEC/EN descriu în prezent valorile duratei de viață pentru produsele bazate pe LED, dar nu și cum se măsoară /calculează/estimează acest parametru.” Cerința privind LM factor: L90B50>320.000 ore; L90B10>313.000 ore nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care aceasta a devenit obligatorie atât pentru ofertanții participanți în procedura cât și pentru autoritatea contractantă. Fiecare ofertant are obligația de a întocmi propunerea tehnică cu respectarea cerințelor minime ale documentației de atribuire, în caz contrar oferta fiind considerate neconforma, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (3), lit. a) din anexa la HG nr. 395/2016. În raport cu prevederile art. 133 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016, a depus oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, corelativ, autorității contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care Pagina 15 din 31
ea însăși le-a stabilit, fără a putea declara admisibilă o ofertă cu încălcarea cerințelor imperative stabilite din documentație. Prin depunerea ofertelor, se presupune ca ofertanții si-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, în afara excepțiilor expres prevăzute de lege. În practica, s-a arătat în mod constant ca legislația achizițiilor publice nu permite crearea unui avantaj participanților la procedura de atribuire prin solicitări de clarificări multiple. Astfel, având în vedere ca în cadrul documentației de atribuire, s-a solicitat conformitatea cu un factor de menținere a fluxului luminos (LM factor) de tipul: • L90B50 > 320.000 ore • L90B10> 313.000 ore Iar prin ofertarea LM factor: L90B50>320.000 ore; L90B10>313.000 ore în cadrul fișei tehnice nr. 2, se presupune ca și-a asumat pe deplin îndeplinirea cerinței, răspunsul prezentat în urma solicitării de clarificări este neconcludent întrucât reiese faptul că nu puteți demonstra îndeplinirea acestei cerințe. A prezentat în susținerea acestor valori un raport de testare conform IES LM-84, cu extrapolare TM-28, realizat pe o perioadă de 6.000 ore. Conform metodologiei TM-28 (IES TM-28-14), durata maximă de extrapolare recomandată este limitată, de regulă, la cel mult 6 ori durata testului efectuat. În acest caz, durata testului de 6.000 ore permite, în mod valid, o extrapolare până la aproximativ 36.000 ore. Prin urmare, valoarea de L90B50 > 320.000 ore nu poate fi considerată justificată tehnic conform standardelor IES, iar raportul prezentat nu este suficient pentru a susține cerințele din documentația de atribuire, în consecință, aparatul de iluminat ofertat nu corespunde cerințelor minime tehnice solicitate. În cadrul documentației de atribuire, mai exact Fișa tehnică nr. 2 - aparat de iluminat cu sursă LED s-a solicitat indicarea dimensiunilor orientative ale aparatului de iluminat, cu mențiunea că nu se impun dimensiuni, însă specificarea dimensiunilor a rămas necesară, fiind solicitată și prin solicitarea de clarificare. Comisia de evaluare a procedat conform art. 134 din HG 395/2016: „Comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare ...”. Astfel, în cazul în care ofertantul a considerat că acele clarificări nu s-au impus sau au fost nelegale, avea dreptul de a contesta actul respectiv, iar mențiunea acestuia din cuprinsul contestației: „Prin abuz de putere și lipsa de interes în evaluarea cu responsabilitate a ofertei noastre Autoritatea contractanta a solicitat clarificări pentru o situație foarte clară (care putea fi rezolvată doar prin verificarea indicațiilor noastre din Fișa Pagina 16 din 31
tehnica F5 nr. 2, rd. 4.7), însă autoritatea contractantă prelevându-se de lipsa precizării unei cerințe care nu era solicitată din răspunsul de clarificări nr. 510/17.06.2025 transmis de către subscrisa a preferat respingerea nelegala a ofertei noastre” este tardivă. Clarificările au fost transmise către ofertantul cu respectarea art. 134, alin (4). Autoritatea contractantă susține că, chiar dacă s-au numerotat cu cifra 8 două solicitări distincte, acestea au fost formulare clar și concis, așa cum recunoaște și contestatoarea, însă aceasta a omis o pagină întreagă din solicitarea de clarificări. Conform art. 125 din HG 395/2016, riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă, iar autoritatea contractanta nu avea nici o obligația în a resolicita clarificări în acest caz, iar ofertantul nu menționează prevederile legale care ii incumba autorității contractante de a dubla o solicitare la care operatorul nu a răspuns. Autoritatea a respectat prevederile art. 134, respectiv a solicitat o data clarificări de completare. Totodată, solicitarea cu privire la prezentarea traducerilor autoritate s-a realizat în baza Fișei de date, secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice: „În cazul în care documentele sunt emise în altă limbă, aceste se vor prezenta atât în varianta originală cât și în traducere autorizată. Traducerea va fi făcută de traducător autorizat și fiecare pagină a traducerii va fi ștampilată și semnată de acesta. Reprezentarea documentelor în acest format atrage declararea ofertei ca neconformă”. Solicitarea nu s-a realizat în baza Regulamentul din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 aprobat prin Ordinul nr. 2.333/C din 24 iulie 2013, publicat în Monitorul Oficial, ci ținând cont de acesta, iar acesta a fost menționat pentru a detalia cat mai concis la ce se refera termenul de traducere autorizată menționat în fișa de date, secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, punctul 11. Cu privire la termenul de garanție acordat, în cadrul întregului conținut al propunerii financiare, declara faptul că ofertează 10 ani garanție pentru lucrări, corpuri de iluminat și sistem de telegestiune, însă în urma răspunsului la clarificări, modifică propunerea tehnică astfel: „Garanția asigurată de societatea noastră în calitate de executant al lucrării și de agent economic autorizat este, de astfel cum reiese din Propunerea tehnică depusă de 5 ani (60 luni) și service pentru o perioada de postgaranție de 10 ani.” Perioada de postgaranție nu se asimilează cu garanția pentru lucrări, corpuri de iluminat și sistem de telegestiune, ci intra în vigoare după expirarea acesteia. Cu privire la fișa tehnică nr. 1, ofertantul elimină anumite specificații tehnice și standarde ofertate inițial și înlocuiește textul cu Pagina 17 din 31
mențiunea Conform FT produs. Pe de-o parte, renunță la specificațiile inițial ofertate și asumate, iar pe de cealaltă parte, transmite un răspuns contrar fișei de date, secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice se menționează: „11) Pentru fiecare tip de echipament, ofertanții au obligația de a completa formularele F5, fișe tehnice (anexa la CS). în formulare se va face o descriere completă a echipamentelor care urmează a fi furnizate, cu informații preluate din fișe tehnice ale producătorului și nu se acceptă expresii precum „Conform”, „Identic”, „Da” sau copierea prescripțiilor cerute.” Ofertantul invocă din nou, o eroare umană, de redactare, însă similar celor menționate, riscurile transmiterii documentelor cad în sarcina ofertanților, și în cazul în care sursa neconformităților rezultate este o eroare umană sau de redactare. Cu atât mai mult, prevederile legislative nu obliga autoritățile contractante la reclarificarea unor aspecte astfel încât ofertantul, chiar daca este unicul participant la procedura, să își corectează „regretabilele erori umane”. Cu privire la standardul ISO: în cadrul Fișei tehnice nr. 1 s-a solicitat: „Condiții privind conformitatea cu standardele relevante: Standard de calitate de tip ISO pentru Producția tablouri electrice de distribuție și automatizări. Încercări de echipamente și instalații electrice de joasă tensiune.” Astfel, autoritatea a solicitat prezentarea acestuia, având în vedere faptul ca ofertantul și-a asumat îndeplinirea acestei cerințe. Ofertantul nu a prezentat un certificat ISO pentru „Producția tablouri electrice de distribuție și automatizări. Încercări de echipamente și instalații electrice de joasă tensiune” și nici nu a contestat solicitarea autorității contractate. Având în vedere faptul că fiecare certificat ISO 9001 are specificat în mod clar domeniul de activitate acoperit, afirmația contestatoarei „certificarea ISO 9001:2015 privește întreaga producție a producătorului ESAVE ELVEȚIA” este nefondată. în cazul în care titlul certificatului ISO solicitat nu a fost „în clar”, ofertantul avea dreptul de a solicita clarificări cu privire la documentația de atribuire, înainte de a prezenta o ofertă în care și-a asumat deținerea acestuia. „Depunerea Fișei tehnice F5 nr. 1 semnată olograf și stampilata", așa cum menționează în cuprinsul contestației, nu demonstrează deținerea unui certificat emis de un organism autorizat de certificare. De asemenea, prin răspunsul la clarificări, ofertantul declară faptul că o altă firmă va îndeplini o parte din contract, rol pe care îl are un subcontractant (Astfel, execuția punctului de aprindere se va face de către o firmă specializată, care îndeplinește toate cerințele de atestare profesională, iar producția se va face conform standardelor impuse în cadrul documentației de atribuire). Pagina 18 din 31
Cu privire la: Cantitatea de lumină emisă de aparat în condiții de funcționare, după stabilizare termică și Puterea, autoritatea contractantă precizează că a solicitat clarificări cu privire la aceste specificații tehnice astfel: „Clarificați Cantitatea de lumina emisă de aparat în condiții de funcționare, după stabilizare termică și Puterea, menționând în mod clar care sunt acestea”. Prin răspunsul la clarificări, ofertantul nu răspunde clar și concis la întrebarea adresată de către comisia de evaluare, ci face trimiteri la alte documente. În aceeași ordine de idei, ofertantul trebuia să menționeze în mod clar cele solicitate. Cu privire la LM factor: L90B50>320.000 ore; L90B10>313.000 ore solicitat, autoritatea contractantă arată că în cadrul propunerii tehnice depuse, ofertantul își asumă îndeplinirea cerinței, însă în cadrul răspunsului la clarificări, contrar celor prezentate inițial, susține că „Nu este posibilă testarea led-ului la un număr așa mare de ore ci este folosit un algoritm pentru determinarea aproximativă a orelor de funcționare. Pentru producători, nu este însă posibil să se măsoare valorile utile ale duratei de viață de exemplu x ore înainte de a lansa noi produse. În schimb, producătorii folosesc perioade de evaluare mai scurte (Ex: 6.000 ore) și extrapolează rezultatele pentru a ajunge la predicții. Standardele de performanță IEC/EN descriu în prezent valorile duratei de viață pentru produsele bazate pe LED, dar nu și cum se măsoară /calculează/estimează acest parametru.”, respectiv admite că nu poate demonstra conformitatea produsului cu cele asumate prin fișa tehnică. Chiar și din fișele tehnice de la producător, prezentate la paginile 5 și 9 din cadrul fișierului „516.06 Propunere tehnica ...EA F.T. și documente echipamente PARTEA 1”, reiese durata de viață de 100.000 de ore și nu 320.000 sau 313.000. Având în vedere că prin Fișa de date s-a prevăzut „Ofertanții sunt obligați să atașeze fișele tehnice /paginile de catalog ale producătorului, precum și link-uri către paginile produselor ofertate, de pe site-ul producătorului pentru a demonstra corespondența cu cerințele tehnice”, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita documente care să demonstreze corespondența cu cerințele tehnice, inclusiv demonstrarea factorului LM asumat, ba mai mult, ofertantul era obligat însuși să le prezinte. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ...SRL a transmis recipisa de consemnare nr. 211465229/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Victoria, la data de 08.07.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 15.248 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. .... Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: Pagina 19 din 31
În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „Furnizare si montaj echipamente pentru obiectivul de investiții "Modernizarea infrastructurii de iluminat public în ..., județul ...”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate- preț”, iar valoarea estimată a contractului este de 762.352,27 lei fără TVA. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că societatea contestatoare critică modul de evaluare a ofertei sale. În cadrul fișei de date a achiziției postată în SEAP sub identificatorul „[.../00008]
FisaDate_DF1236808.pdf”,
autoritatea contractantă a stabilit la cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice următoarele: „Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini și proiectul tehnic. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini și proiectul tehnic. Este obligatorie întocmirea acesteia astfel încât în procesul de evaluare, informațiile și propunerea tehnica să permită identificarea facilă a corespondentei cu cerințele tehnice din caietul de sarcini și proiectul tehnic. Propunerea tehnica va avea un caracter ferm și obligatoriu din punct de vedere al conținutului pe toată perioada de valabilitate stabilită de autoritatea contractanta. Propunerea tehnică se va prezenta la rubrica special prevăzută în SEAP în acest sens, respectiv „Documente de calificare și propunere tehnica” și va include: 1) Formularul de Propunere Tehnica (conform Formularului nr. 10) pus la dispoziție de Autoritatea contractanta; 2) Descrierea detaliata a caracteristicilor tehnice si funcționale esențiale ale echipamentelor , astfel cum sunt identificate în caietul de sarcini, proiectul tehnic si anexele acestuia: 3) Graficul de livrare a produselor; 4) Termenul de furnizare a produsului este de maxim 6 luni de la emiterea ordinului de începere; 5) Declarația privind termenul de garanție acordat produselor furnizate; 6) Informații referitoare la condițiile de livrare și intervenție în perioada de garanție; 7) Declarație ca orice reparație executată se vor folosi numai produse noi, de origine și materiale tehnice certificate/omologate, conform legislației in vigoare; Ofertanții vor întocmi propunerea tehnica într-o maniera organizata, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondentei cu cerințele/specificațiile prevăzute în cadrul prezentei secțiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul Pagina 20 din 31
caietului de sarcini și a proiectului tehnic la acesta, care fac parte integrantă din documentația de atribuire; 8) Fisele tehnice ale echipamentelor; (...) 10) In cadrul propunerii tehnice se va prezenta Acord privind prelucrarea datelor personale. Specificațiile tehnice aferente caietului de sarcinii si proiectului tehnic reprezintă cerințe minimale referitoare la nivelul calitativ, tehnic si de performanta, scop în care soluțiile ofertate în cadrul propunerii tehnice pot face referire la atingerea unor niveluri superioare; 11) Pentru fiecare tip de echipament, ofertanții au obligația de a completa formularele F5, fișe tehnice (anexa la CS). În formulare se va face o descriere completă a echipamentelor care urmează a fi furnizate, cu informații preluate din fișe tehnice ale producătorului și nu se acceptă expresii precum „Conform”, „Identic”, „Da” sau copierea prescripțiilor cerute. Ofertanții sunt obligați să atașeze fișele tehnice /paginile de catalog ale producătorului, precum și link-uri către paginile produselor ofertate, de pe site-ul producătorului pentru a demonstra corespondența cu cerințele tehnice. În cazul în care documentele sunt emise în altă limbă, aceste se vor prezenta atât în varianta originală cât și în traducere autorizată. Traducerea va fi făcută de traducător autorizat și fiecare pagină a traducerii va fi ștampilată și semnată de acesta. Neprezentarea documentelor în acest format atrage declararea ofertei ca neconformă.” În cadrul propunerii tehnice, contestatorul a depus în fișierului denumit „516.06 Propunere tehnica ... EA F.T. si documente echipamente PARTEA 1.pdf” următoarele documente: - fișa tehnică nr. 2 - Utilajul, echipamentul tehnologic: AIL 24 W, smart - Aparat de iluminat cu sursa LED destinat iluminatului stradal, completată, cu titlu de exemplu astfel: Caracteristici generale 2.1 Cantitate de lumină emisă de aparat în condiții de funcționare, după stabilizare termica: min 1451m/W 2.2 Putere: medie 24 W 2.3 Temperatura ambientală de funcționare -40C la +50C 2.4 Driver DALI compatibil D41 sau echivalent echipat cu protecție la supratensiuni 10kV, protecție la supratemperatura, scurtcircuit 2.5
Având
în
vedere numeroasele defecte cauzate de
calitatea
slabă
a alimentarii,
aparatul
de Caracteristici generale ↔ Cantitate de lumina emisa de aparat în condiții de funcționare, după
stabilizare
termica: conform calcule luminotehnice ↔ Putere – conform calcule luminotehnice ↔ Temperatura de funcționare -400C ~ +550C ↔ Driver Dali compatibil D4i, echipat
cu
protecție
la supratemperatura si scurtcircuit ↔ Aparatul de iluminat cu LED are posibilitatea echipării cu protecție la supratensiuni suplimentare ↔ Montarea echipamentelor pe stâlp, in stâlp sau pe consola nu se realizează în cutii de montaj de BBIER No. 37 KENG WEIAVE SHENZHEN CHINA 5181080086- 183188 10054 Pagina 21 din 31
iluminat va avea posibilitatea de echipare cu protecție la supratensiuni suplimentara 2.6 Nu este acceptat montarea oricărui echipament/componenta
in cutii de montaj de policarbonat sau metalice suplimentare pe stâlp, în stâlp, pe consola, etc. 2.7 Clasa de izolare - Clasa I 2.8 LM factor: L90B50 > 320.000 ore; L90B10 > 313.000 ore policarbonat sau metalice ↔ Clasa de izolație I ↔ LM factor: L90B50 > 320.000 ore; L90B10 > 313.000 ore Conform
fisa
specificații tehnice BBIER – pag.5 Conform ENEC – pag.40 Conform raport TEMPERATURA – pag.401 Conform fisa tehnica Driver Inventronics – pag.513 Conform raport testare LM84- TM28 – pag.494 - Raportul de testare LM84-TM28 – pag. 494 – 509 din care rezultă: - Metoda de testare „Măsurătorile probei au fost efectuate folosind un spectroradiometru conectat printr-un cablu de fibră optică și detector prin portul detector al sferei integratoare. Proba a funcționat la tensiunea nominală și a fost stabilizată înainte de măsurare. Fluxul luminos, eficacitatea lămpii, coordonatele cromatice, temperatura de culoare corelată și indicele de redare a culorii au fost calculate din măsurătorile fluxului radiant spectral efectuate la intervale de 1 nm în intervalul 380 până la 780 nm. Puterea de intrare, factorul de putere, tensiunea, curentul au fost calculate din contorul digital de putere. (...) Condimentați lampa LED de la 0 ore la 6000 de ore. Proba funcționează în regim staționar (fără ciclu) pentru o perioadă de 6000 de ore, se verifică fluxul de lumeni și deplasarea cromatică la fiecare 1000 de ore. Probele sunt inspectate la intervale regulate (24 de ore) pe parcursul celor 6000 de ore. Se înregistrează ora și data defectării fiecărei lămpi. Timpul efectiv scurs pentru fiecare pachet de lumină este în oră. (...) 4.6 Proiecția de menținere a fluxului luminos (metoda IESNA TM-28- 14) Element criteriu Rezultat 25.000 de ore de luminanță a sursei de lumină 97.50% Curent de acționare pe fiecare sursă de lumină 66.04mA Durata de întreținere raportată a fluxului luminos L90 >36000 ore – 96 % >100.000 ore – 92,8 % Având în vedere cerințele autorității contractante exprese cu privire la modalitatea de elaborare a propunerii tehnice coroborat cu informațiile care se regăsesc în propunerea tehnică depusă de ...SRL, autoritatea contractantă în mod legal a făcut aplicarea prevederilor art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 astfel prin adresa nr. 8772/13.06.2025 a solicitat contestatorului clarificări cu privire la acest aspect. Pagina 22 din 31
Prin adresa nr. 510/17.06.2025 la această solicitare contestatorul a răspuns astfel „7.4 Conform documentației de atribuire nu este indicat nicăieri ca aceasta cerință trebuie demonstrată. Conform fișe cu specificații tehnice BBIER de la pag. 6 reiese indexul de strălucire D3 care este conform standardului solicitat și ofertat în formularul F5, fișa tehnică semnată ștampilată și asumată atât de producătorul corpurilor cât și de ofertant. Durata de viată a led-ului este data de raportul de testare LM. Nu este posibila testarea led-ului la un număr așa mare de ore ci este folosit un algoritm pentru determinarea aproximativa a orelor de funcționare. Pentru producători, nu este însă posibil să se măsoare valorile utile ale duratei de viață de exemplu x ore înainte de a lansa noi produse. În schimb, producătorii folosesc perioade de evaluare mai scurte (Ex: 6.000 ore) și extrapolează rezultatele pentru a ajunge la predicții. Standardele de performanță IEC/EN descriu în prezent valorile duratei de viață pentru produsele bazate pe LED, dar nu și cum se măsoară/calculează/estimează acest parametru”. În soluționare, Consiliul reține că în mod legal, comisia de evaluare a considerat acest răspuns ca fiind neconcludent, având în vedere următoarele aspecte: - referitor la susținerea contestatorului cu privire la asumarea fișei tehnice atât de producător cât și de ofertant, Consiliul constată că așa zisa „semnătură și ștampilă a producătorului” în fapt reprezintă o stampilă și o semnătură scanată și aplicată pe această ofertă - referitor la susținerile că în cadrul documentația nu este indicat că această cerință trebuie demonstrată, Consiliul reține că în cadrul fișei de date autoritatea contractantă a detaliat în mod clar cum trebuia elaborată propunerea tehnice rezultând fără putință de tăgadă că ofertanții trebuiau să demonstreze îndeplinirea fiecărei specificații tehnice, prin orice mijloace de probă. Cu privire la cerința în discuție contestatorul a ales să indice în mod expres în cadrul propunerii tehnice modalitatea de demonstrare a îndeplinirii acesteia „Conform raport testare LM84-TM28 – pag.494” Pagina 23 din 31
Față de aceste aspecte, criticile sunt neîntemeiate urmând a fi respinse. În cadrul propunerii tehnice, contestatorul a depus în fișierului denumit „516.06 Propunere tehnica ... EA F.T. si documente echipamente PARTEA 2.pdf” următoarele documente: - fișa tehnică nr. 1 - Utilajul, echipamentul tehnologic: Punct de aprindere SMART - cu centrala de monitorizare si analiza energetică (CMAE) al rețelei de iluminat public si comanda aparate de iluminat, completată, cu titlu de exemplu astfel: 9 Standarde: EN 60068, EN 62368, EN 61000, EN 55022, EN 55024 În conformitate cu standardele: EN 60068, EN 62368, EN 61000, EN 55022, EN 55024 - declarația de conformitate pentru echipament – controler pentru iluminat inteligent de generația a 2-a – pag. 38-39 din care rezultă că echipamentele menționate mai sus îndeplinesc cerințele pentru echipamente radio EMC și siguranță electrică conform Directivei 2014/53/EU, au fost utilizate următoarele standarde armonizate: EN 300328 V2.2.2; EN301489-1 V2.2.2; EN 301489-1 V2.2.3; EN301489- 17 V3.2.2; EN 301489-52 V1.1.0 (doar pentru SLC-Hub203C, SLC- Motion203C și SLC-Enviro203C); EC62368-1; EN62479:2010; EN 301511 V12.5.1 (doar pentru SLC-Hub203C, SLC-Motion203C și SLC- Enviro203C); EN 301908-1/-13 (doar pentru SLC-Hub203C, SLC- Motion203C și SLC-Enviro203C); EN 61000-6-2:2005 - Declarația de conformitate pentru echipament console cu controller inteligent al luminii– pag. 40-41 din care rezultă că echipamentele menționate mai sus îndeplinesc cerințele pentru echipamente radio EMC și siguranță electrică conform Directivei 2014/53/EU, au fost utilizate următoarele standarde armonizate: EN 300328 V2.1.1: 2017-01; EN301489-1 V2.2.2:2017 - 03; EN 301489-17 V3.2.1:2017-03; EN 60950-1:2006; EN62479:2010; EN 303413 V1.1.1. (doar pentru SLC- Box GPS) - declarația de conformitate pentru produsele contoare de energie trifazate WM3-6, WM3E6, WM3M6– pag. 42-43 din care rezultă că sunt în conformitate cu dispozițiile următoarele regulamente: Directiva CE privind EMC 2014/30/UE; Directiva CE privind LVD 2014/35/UE; Directiva privind instrumentele de măsurare 2014/32/UE; Directiva CE privind RoHS 2011/65/UE, au fost utilizate următoarele standarde drept referință și pentru a se stabili conformitatea: EN 50470-1:2006; EN 50470-3:2006; EN 62053-21:2003, A1:2017; EN 62052-11:2003, A1:2017; EN 62053-23:2003, A1:2017; EN 62052-31:2016; 62059-32- 1:2012. Față de aceste înscrisuri autoritatea contractantă în mod legal a făcut aplicarea prevederilor art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 astfel Pagina 24 din 31
prin adresa nr. 8772/13.06.2025 a solicitat contestatorului clarificări cu privire la acest aspect. Prin adresa nr. 510/17.06.2025 la această solicitare contestatorul a răspuns astfel: „7.6 Punctul de aprindere este alcătuit din mai mult echipamente, conform răspunsului anterior de la punctul 7, privind componența CMAE, pentru care s-au prezentat in cadrul ofertei fisele tehnice ale produselor ofertate. In conformitate cu declarațiile producătorilor prezentate la paginile 38-44 din oferta tehnica pentru: „Controler pentru iluminat inteligent de generația a 2-a” si pentru „Contoarele de energie trifazate WM3-6, WM3E6, WM3M6”, unde au fost prezentate directivele si standardele de referință, menționăm ca echipamentele ofertate ce alcătuiesc un „punct de aprindere” respecta in totalitate cerințele documentației de atribuire. Potrivit mențiunii din caietul de sarcini, potrivit căreia: “Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție/metoda specifica de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea ”sau echivalent”, considerăm ca au fost prezentate documente care atesta echivalenta standardelor specificate in documentația de atribuire: Pentru echipamentele: Controler pentru iluminat inteligent de generația a 2-a: - DIRECTIVEI 2014/53/EU Echipament radio art. 3.2 Au fost utilizate următoarele standarde armonizate: - EN 300328 V2.2.2 - EN 301489-1 V2.2.3 - EN 301489-17 V3.2.2 - EN 301489-52 V1.1.0 (doar pentru SLC-Hub203C, SLC-Motion203C și SLC- Enviro203C) - EN 62368-1 - EN 62479:2010 - EN 301511 V12.5.1 (doar pentru SLC-Hub203C, SLC-Motion203C și SLC- Enviro203C) - EN 301908-1/-13 (doar pentru SLC-Hub203C, SLC-Motion203C și SLC- Enviro203C) - EN 61000-6-2:2005 Restricții referitoare la utilizarea anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice Directiva (RoHs), 2011/65/UE - EN 50581:2012 Precizăm că echipamentele au fost evaluate și reglementate în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii Europene privind armonizarea, după cum urmează: Directiva CE privind EMC 2014/30/UE Directiva CE privind LVD 2014/35/UE Directiva CE privind instrumentele de măsură 2014/32/UE Directiva CE privind RoHS 2011/65/ Pentru care au fost utilizate următoarele standarde armonizate: (...) Pagina 25 din 31
Standardele tehnice menționate în cadrul cerințele minime impuse (EN 61000, EN 55022, EN 55024, EN 60068, EN 62368-1) sunt parte din setul de standarde armonizate cu directivele europene sus- menționate. Din cele prezentate mai sus considerăm ca echipamentele ofertate respectă cadrul legislativ european în vigoare privind echipamentele electrice și electronice, fiind testate și certificate conform standardelor armonizate aplicabile. Soluția tehnică propusă este conformă cu cerințele documentației de atribuire” Față de acest răspuns, în mod corect autoritatea contractantă a considerat răspunsul ca fiind neconcludent deoarece, în înscrisurile depuse sunt menționate expres care au fost standardele care au stat la baza testelor printre acestea neregăsindu-se toate standardele solicitate de către autoritatea contractantă. Referitor la criticile contestatorului cu privire la „obligativitatea prezentării documentelor emise în altă limbă atât în varianta originală cât și în traducerea autorizată”, Consiliul reține că autoritatea contractantă a stabilit în mod expres cum trebuia elaborată oferta. Astfel, constatând anumite neconcordanțe între documentele depuse într-o altă limbă și cele traduse în limba română, autoritatea contractantă în mod legal a solicitat clarificări. Faptul că autoritatea contractantă a numerotat dintr-o eroare de tehnoredactare două întrebări cu același număr, respectiv cifra 8, nu poate constitui motiv întemeiat ca această să solicite noi clarificări contestatorului, deoarece acesta a omis să răspundă la ambele întrebări, justificând „eroarea umană și factorul psihologic ca ordinea numerotării întrebărilor trebuie să fie continuă, fără întreruperi și suprapuneri, astfel încât să nu fie posibilă o eroare umană”. Consiliul reține că singura obligație legală a autorității contractante constă potrivit art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016 „Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare” obligație îndeplinită de autoritatea contractantă și nu în numerotarea sau nu a solicitărilor. Riscul elaborării răspunsului la clarificări la fel ca și cel al elaborării ofertei cade în sarcina ofertantului, iar netransmiterea răspunsului la solicitările de clarificări este sancționată cu respingerea ofertei conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Orice decizie a comisiei de evaluare privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare legală și temeinică, sub toate aspectele acesteia, având certitudinea că propunerile tehnice ofertate de operatorii economici sunt sustenabile, țin cont de toate prevederile legale în vigoare și cerințele documentației de atribuire, astfel încât rezultatul procedurii să nu fie viciat de aceștia prin simpla prezumție că urmare a declarării ca și câștigătoare a ofertei lor, Pagina 26 din 31
vor găsi o modalitate prin care să se încadreze în cerințele impuse în caietul de sarcini. În soluționare Consiliul reține incidența următoarelor prevederi legale: - HG nr. 395/2016 o Art. 123 alin. (1) „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, în condițiile art. 57 alin. (4) din Lege”. o Art. 125 „Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă”. Astfel ofertantul contestator trebuia să depune oferta astfel cum a stabilit autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire. Raportat la cele evocate și ținând seama de atribuțiile comisiei de evaluare prevăzute la art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că activitatea comisiei de evaluare s-a desfășurat cu rigurozitatea impusă de lege în ceea ce privește verificarea ofertei depusă de contestator. În soluționarea celor trei contestații Consiliul reține Cauza Cartiera dell’Adda SpA vs. CEM Ambiente SpA (C-42/13) considerentul 44 „Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/CAS Succhi di Frutta, C- 496/99 P, EU:C:2004:236, punctele 108-111)”. La punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că: „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit Pagina 27 din 31
(a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)”. Astfel contestatorul nu își poate invoca propria culpă, rezultată din neglijența sa în etapa de elaborare a răspunsului la solicitările de clarificări. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că în etapa de evaluare a ofertelor autoritatea contractantă și-a respectat propria documentație de atribuire și a ales să verifice în mod riguros și corect oferta tehnică depusă de contestator în raport de cerințele impuse. Astfel autoritatea contractantă nu avea dreptul să accepte propunerea tehnică elaborată de către contestator, având în vedere prevederile art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016 o ofertă care nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini este neconformă. Mai mult, atât prevederile documentației de atribuire cât și solicitării autorității contractante, au fost clare și exprese și nu au fost contestate în termenul legal. Astfel, contestatorul nu a demonstrat prin niciun mijloc de probă că propunerea tehnică îndeplinește toate specificațiile tehnice expres menționată în cadrul documentației de atribuire. În acest context, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 154 din Legea nr. 98/2016 și cele ale art. 20 alin. (2) HG nr. 395/2016, care statuează că: „Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire. Documentația de atribuire conține orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire”. De asemenea art. 123 alin. (1) HG nr. 395/2016 menționează că „ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire”. Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că autoritatea contractantă are obligația să evalueze ofertele raportându-se strict la documentația de atribuire care guvernează procedura de atribuire, care prin neatacare și-a consolidat forța obligatorie. Pagina 28 din 31
Totodată, în soluționare Consiliul reține faptul că nu este în sarcina comisiei de evaluare să extragă câte o informație din fiecare document depus de ofertant, să le coreleze, să le integreze/interpreteze în mod global și distinct în cadrul unui înscris (înscris solicitat în mod expres de autoritatea contractantă) și să deducă ea însăși elemente ale documentelor prezentate de ofertant, pe baza unor informații insuficiente sau nerelevante. Rolul comisiei de evaluare este, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016 de a verifica propunerile tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vederea al modului în care acestea corespund cerințelor minime din caietul de sarcini. Mai mult, solicitările autorității contractante, au fost clare și exprese și nu au fost contestate în termenul legal. În soluționare sunt relevante și următoarele cauze CJUE: Hotărârea din 10 octombrie 2013, în care CJUE s-a pronunțat în cauza C-336/12 astfel: „31 Principiul egalității de tratament și obligația de transparență se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri unui ofertant a cărui ofertă apreciază că este imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C 599/10, punctele 36 și 37). 32 Curtea a precizat însă că articolul 2 din Directiva 2004/18 nu se opune ca datele referitoare la ofertă să poată fi corectate sau completate punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 33 Curtea a formulat în această hotărâre anumite cerințe care delimitează această posibilitate de a solicita în scris ofertanților o clarificare a ofertei lor. 34 Mai întâi, o cerere de clarificare a unei oferte, care poate interveni numai după ce autoritatea contractantă a luat cunoștință de ansamblul ofertelor, trebuie, în principiu, adresată în mod echivalent tuturor ofertanților care se află în aceeași situație (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctele 42 și 43). 35 În continuare, cererea trebuie să privească toate punctele ofertei care impun o clarificare (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 44). 36 În plus, această cerere nu poate conduce la prezentarea de către un anumit ofertant a ceea ce în realitate ar fi o nouă ofertă (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 37 În sfârșit, în general, în cadrul exercitării puterii de apreciere de care dispune în ceea ce privește posibilitatea de a solicita candidaților să își clarifice oferta, autoritatea contractantă trebuie să trateze candidații în mod egal și Pagina 29 din 31
loial, astfel încât să nu se poată considera, la finalizarea procedurii de selecție a ofertelor și în raport cu rezultatul acesteia, că solicitarea de clarificare a favorizat sau a defavorizat nejustificat candidatul sau candidații cărora le a fost adresată (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 41)”. La considerentul 28 din Hotărârea pronunțată în cauza C131/16, CJUE s-a pronunțat astfel: „a permite autorității contractante să solicite unui candidat a cărui ofertă o apreciază a fi imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini clarificări în această privință ar implica riscul de a se considera că această autoritate contractantă, în cazul în care oferta candidatului respectiv ar fi în final reținută, a negociat în mod confidențial această ofertă, în detrimentul celorlalți candidați și cu încălcarea principiului egalității de tratament (Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C599/10, EU:C:2012:191, punctul 37)”. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punct de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din documentația tehnică, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. g) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare în situația ofertantului contestator s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu. În ceea ce privește restul motivelor care au stat la baza deciziei autorității contractante de a respinge oferta depusă de contestator, Consiliul nu mai analizează conformitatea acestora, atâta vreme cât datorită motivelor antemenţionate nu poate fi înlăturat caracterul de neconformitate al ofertei depuse de contestatoare. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de către ...SRL în contradictoriu cu .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de către ...SRL în contradictoriu cu ... Obligatorie. Pagina 30 din 31
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … … … Redactat practicaua deciziei: ... Redactată în 4 exemplare originale, conține 28 (douăzecișiopt) pagini. Pagina 31 din 31
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.