Decizie 3438/2017
Decizie CNSC2017_3438_2017_Decizie_3438.pdf, BO2017_3438_2017_BO2017_3438.pdf
Document CNSC
SC ROMAIR CONSULTING SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN
Decizia CNSC nr. 3438/C8/4416 din 22.12.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Plan urbanistic zonal - «Parcelare în vederea construirii de locuințe și funcțiuni complementare» în municipiul Drobeta Turnu Severin”, s-a solicitat Consiliului admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, și obligarea autorității contractante la: - anularea comunicării rezultatului procedurii și a raportului procedurii, precum și a tuturor actelor conexe subsecvente, prin care s-a declarat necâștigătoare oferta depusă de asocierea SC ROMAIR CONSULTING SRL - DOBRESCU LAURA ANDREEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ și câștigătoare oferta depusă de SC Quattro Design SRL; - reluarea evaluării propunerii financiare depusă de SC Quattro Design SRL și stabilirea ofertei câștigătoare, cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de SC ROMAIR CONSULTING SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN. Anulează raportul procedurii nr. 27327/22.11.2017 și actele subsecvente lui, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, prin reevaluarea ofertei depuse de SC QUATTRO DESIGN SRL, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_3438_2017_Decizie_3438.pdf, BO2017_3438_2017_BO2017_3438.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3438/C8/4416 Data: 22.12.2017 Prin contestația nr. -/DD-O/RIE 2017 7615/04.12.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 51608/04.12.2017, depusă de SC ROMAIR CONSULTING SRL, cu sediul în București, str. Mr. Av. Ștefan Sănătescu nr. 53, corp 3 parter, corp 3 et. 1, și birourile 3, 4, 5 și 6 din corp 5 etaj 3, sector 1, având CUI RO10182058 și număr de înregistrare în Registrul comerțului J40/9663/1997, reprezentată de Bogdan Eugeniu Boeru - administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 27329/22.11.2017, emisă de MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, str. Mareșal Averescu nr. 2, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate online - într-o singură etapă, pentru atribuirea contractului de servicii, având ca obiect „Plan urbanistic zonal - «Parcelare în vederea construirii de locuințe și funcțiuni complementare» în municipiul Drobeta Turnu Severin”, s-a solicitat Consiliului admiterea contestației, astfel cum a fost formulată, și obligarea autorității contractante la: - anularea comunicării rezultatului procedurii și a raportului procedurii, precum și a tuturor actelor conexe subsecvente, prin care s-a declarat necâștigătoare oferta depusă de asocierea SC ROMAIR CONSULTING SRL - DOBRESCU LAURA ANDREEA BIROU INDIVIDUAL DE ARHITECTURĂ și câștigătoare oferta depusă de SC Quattro Design SRL; - reluarea evaluării propunerii financiare depusă de SC Quattro Design SRL și stabilirea ofertei câștigătoare, cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice. 1
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de SC ROMAIR CONSULTING SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN. Anulează raportul procedurii nr. 27327/22.11.2017 și actele subsecvente lui, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, prin reevaluarea ofertei depuse de SC QUATTRO DESIGN SRL, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în motivare, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, Bucureşti, România,CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 275/04.04.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 11885/04.04.2017, formulată de ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF ..., atribut fiscal RO, reprezentată legal de ..., împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 8550/17.03.2017, emisă de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitație deschisă”, a acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Achiziționare tonere”, cod CPV 30125110-5 – Toner pentru imprimantele laser/faxuri (Rev. 2), s-a solicitat anularea comunicării nr. 8550/17.03.2017, prin care oferta contestatorului a fost declarată neconformă, precum și reevaluarea ofertei societății contestatoare în conformitate cu cerințele documentației de atribuire dar și cu prevederile Legii nr. 98/2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluţioneze contestaţia prin care ofertantul ... reclamă rezultatul procedurii din cadrul procedurii de atribuire în cauză și solicită cele evocate în preambulul prezentei decizii. Contestatorul precizează că a participat la prezenta procedură depunând oferta în SEAP, până la data limită stabilită. La data de 07.03.2017, autoritatea contractantă i-a transmis societății, prin intermediul SEAP, solicitarea de clarificări nr. 7162, prin care s-au solicitat următoarele: - unde în cadrul documentaţiei depuse se găsesc documente elaborate de un laborator neutru de încercări recunoscut în UE, care să
conțină teste obiective privind calitatea imaginii oferită de produsele echivalente și orice teste din care să rezulte faptul că produsele echivalente pot fi folosite fără niciun fel de restricție de ordin tehnic pe echipamentele respective (acest laborator trebuie să nu aparțină producătorului sau operatorilor economici din lanţul de distribuție sau ofertantului) sau este prezentat dosarul tehnic al producătorului sau alte documente care să ateste echivalența acestora cu produsele OEM; - având în vedere declaraţia pe proprie răspundere din cadrul propunerii tehnice și a declaraţiei din DUAE, să comunice motivul pentru care nu a comunicat autorității contractante faptul că acreditarea de către RENAR a laboratorului ... a fost suspendată începând cu data de 31.08.2016, lucru care induce suspiciuni serioase asupra profesionalismului acestui laborator și asupra testelor efectuate asupra cartuşelor produse de ...; - unde în cadrul documentaţiei depuse se găsesc documente care să certifice echivalența codurilor producătorului ... cu codurile cerute deoarece simpla enumerare în cadrul tabelului centralizator nu dovedeşte echivalența respectivelor coduri ale producătorului ... cu codurile solicitate; - unde în cadrul documentaţiei depuse se găsesc certificatele de garanţie și conformitate sau declaraţia de conformitate din partea producătorilor: MVP OFFICE PRONT EOOD, HP, CANON, LEXMARK. Prin adresa nr. 259/10.03.2017, societatea a răspuns că documentele depuse în cadrul propunerii tehnice pentru consumabilele echivalente îndeplinesc întru totul prevederile art. 159 din Legea nr. 98/2016. De asemenea, documentele prezentate sunt conforme și cu următoarea cerinţă din caietul de sarcini: «Un mijloc adecvat de a dovedi conformitatea produselor cu specificaţiile tehnice solicitate îl poate reprezenta dosarul tehnic al producătorului, iar printre documentele din dosar trebuie să se regăsescă buletinele de analiză/rapoarte/alte documente care să certifice echivalența acestora cu produsele OEM. Nu se admite doar o declaraţie proprie de la producătorul consumabilului.» Contestatorul precizează că acreditarea laboratorului a fost suspendată ca urmare a faptului că s-a schimbat administratorul fără a notifica în prealabil RENAR. Activitatea laboratorului a fost reacreditată începând cu luna februarie 2017, după vizita de evaluare a experţilor RENAR. Din comunicarea laboratorului ataşată, reiese faptul că în cursul acestei luni urmează ca informaţiile de pe site-ul RENAR să fie actualizate, în sensul ridicării suspendării laboratorului. În ceea ce priveşte rapoartele de testare, acestea au fost emise anterior datei ridicării suspendării și își păstrează valabilitatea. ... a comunicat că a transmis către RENAR o solicitare în acest sens (legat de valabilitatea rapoartelor de testare emise de ..., cauzele ridicării suspendării și data reacreditării), urmând ca zilele următoare să primească un răspuns, pe care contestatorul îl va pune la dispoziţie deîndată. Referitor la cel de-al treilea punct al solicitării de clarificări, contestatorul arată că prin documentaţia de atribuire nu s-au solicitat
documente care să certifice echivalența codurilor produselor ofertate cu cele ale produselor OEM pe care le înlocuiesc. Enumerarea din propunerea tehnică nu este una aleatorie, ci produsele, așa cum sunt trecute în ofertă cu descriere și cod, sunt extrase din oferta producătorului și din programul de gestiune. Codificarea unui produs nu este supusă unor reglementări speciale. La punctul nr. 4 din caietul de sarcini, cerinţa a fost foarte clară: „Pentru fiecare produs în parte se va menţiona codul de comercializare al producătorului produselor respective, și în cazul livrării de produse echivalente, se va menţiona de asemenea și codul produselor OEM cu care acestea sunt echivalente.” Contestatorul consideră că, prin propunerea tehnică depusă a răspuns întrutotul solicitării. De asemenea, cartuşele având codurile respective au fost testate în conformitate cu standardele ISO/lEC 19752/19798/24711. Rezultatul testării a fost transpus în rapoarte de testare. Referitor la cel de-al patrulea punct al solicitării de clarificări, contestatorul precizează că nu s-a solicitat în mod explicit ca declaraţia de conformitate să provină din partea producătorilor ale căror produse s-au ofertat și consideră că a procedat în conformitate cu cerinţa caietului de sarcini, transmițând declaraţia de conformitate emisă de societate. Dar, pentru a elimina orice suspiciune, transmite declaraţiile de conformitate pentru produsele ofertate, de la producătorii acestora. La data de 17.03.2017, vineri, la ora 19:10, societatea a fost informată prin intermediul SEAP de faptul că la rubrica „întrebări” din cadrul procedurii, autoritatea contractantă a transmis o solicitare (sau a publicat un document). Luni, în data de 20.03.2017, contestatorul a luat la cunostință de comunicarea autorității contractante nr. 8550/ 17.03.2017. Nemulţumiţi de conținutul comunicării, la data de 24.03.2017 a transmis autorității contractante notificarea prealabilă nr. 264, prin intermediul căreia a solicitat cu argumente reluarea procesului de evaluare a ofertelor, considerând oferta sa ca fiind conformă. Până la data întocmirii contestației, autoritatea contractantă nu a răspuns notificării prealabile În ceea ce priveşte răspunsul la primul punct al comunicării intermediare, contestatorul precizează că a depus dosarul tehnic al producătorului ..., compus din rapoarte de testare emise de un laborator acreditat, în conformitate cu standardele ISO/IEC 19752/19798/24711, ca parte a ofertei tehnice a societății, fiind în totală concordanță și respectând întru totul cerinţele caietului de sarcini și dispozițiile art. 159 din Legea nr. 98/2016. În ceea ce priveşte acreditarea laboratorului, contestatorul a transmis documentele promise autorității contractante în răspunsul nr. 259/10.03.2017, din partea RENAR, care certifică faptul că rapoartele de testare emise anterior datei suspendării activității laboratorului își păstrează valablitatea și un document din care reiese faptul că suspendarea laboratorului a fost ridicată. La momentul de față, pe site-ul RENAR, activitatea laboratorului nu mai este suspendată.
Referitor la cel de-al doilea punct al comunicării intermediare, contestatorul precizează că autoritatea contractantă nu a solicitat clar în caietul de sarcini, în conformitate cu prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016, cine trebuie să fie emitentul declaraţiei de conformitate. Contestatorul consideră că a procedat corect transmițând iniţial declaraţia de conformitate emisă de societate, având în vedere că autoritatea contractantă nu a precizat niciunde în documentaţia de atribuire (ci în solicitarea de clarificări transmisă societății, după deschiderea ofertelor) faptul că respectiva declaraţie de conformitate trebuie să fie emisă de producătorul produselor ofertate. Contestatorul consideră că transmiterea declaraţiilor de conformitate emise de producătorii produselor ofertate, ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 7162/07.03.2017 nu poate fi considerată o modificare a propunerii tehnice depuse de societate din următoarele motive: Documentele prezentate în clarificări nu modifică conținutul propunerii tehnice, ci îl completează cu informaţii pe care autoritatea contractantă le-a solicitat ulterior datei deschiderii ofertelor: declaraţii de conformitate emise de producătorul produselor ofertate. Cerinţa din caietul de sarcini solicita ca ofertanţii să facă dovada conformităţii fiecărui produs ofertat prin prezentarea „certificatului de calitate și conformitate” sau „Declaraţia de conformitate” fără să se facă referire la emitentul acestor documente. De asemenea, societatea nu a operat nicio modificare asupra propunerii tehnice, ci, la solicitarea autorității contractante, i-a pus acesteia la dispoziţie documentele solicitate, documente a căror solicitare nu s-a regăsit în documentaţia de atribuire și nici în clarificări până la data depunerii ofertelor în SEAP. Contestatorul invocă prevederile standardului internaţional ISO/IEC 17050-1:2010 și precizează că nu contestă faptul că autoritatea contractantă a solicitat declaraţia de conformitate emisă de producătorul produselor ofertate (chiar și după deschiderea ofertelor, deși nu a fost solicitată prin caietul de sarcini), ci contestă faptul că, deși aceste declaraţii de conformitate au fost depuse în clarificări, ca urmare a solicitării autorității contractante, aceasta a considerat că oferta trebuia să conțină aceste declaraţii la data depunerii ofertei. Contestatorul precizează că nu are capacitatea de a interpreta solicitările unei autorități contractante și nici nu ar trebui, atâta timp cât aceste solicitări sunt trecute în mod clar în documentaţia de atribuire și nu au fost contestate sau clarificate până la data depunerii ofertelor în SEAP. În acest caz, autoritatea contractantă se face vinovată de interpretarea eronată a propriilor cerinţe. Autoritatea contractantă putea face uz, în schimb, de prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, dacă dorea să obțină documentele solicitate. În drept, contestatorul invocă dispoziţiile Legii nr. 98/2016 și ale H.G. nr. 395/2016. Prin adresa nr. 11925/18.04.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 14716/20.04.2017, autoritatea contractantă a transmmis punctul de
vedere cu privire la contestație, prin care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată cu efectul menţinerii deciziei comisiei de evaluare prin care oferta contestatoarei a fost declarată neconformă, ca temeinică și legală. Autoritatea contractantă precizează că, până la data limită de depunere a ofertelor, documentaţia de atribuire (exceptând câteva clauze din proiectul de contract) nu a făcut obiectul niciunei notificări prealabilă/contestații. Prin urmare, la acest moment nu pot fi emise/formulate critici în legătură cu prevederile documentaţiei de atribuire, întrucât acestea ar fi vădit tardive raportat la termenul prevăzut de Legea nr. 101/2016 pentru acest demers. Ulterior analizării și evaluării DUAE-ului ofertanţilor, Comisia de evaluare a procedat la evaluarea/analizarea propunerilor tehnice depuse de către aceştia sub aspectul îndeplinirii cerinţelor impuse prin caietul de sarcini, cu raportare la dispoziţiile art. 133 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, ocazie cu care a constat faptul că propunerea tehnică depusă de către contestatoare nu respectă cerinţele caietului de sarcini publicat în SEAP și asumat de către contestatoare. Astfel, s-a consemnat în actele de evaluare faptul că ... nu a depus la data limită de depunere a ofertelor documente din care să reiasă calitatea imaginii oferită de produsele ... și orice teste din care să rezulte faptul că produsele ... pot fi folosite fără niciun fel de restricție de ordin tehnic pe echipamentele respective, conform cerinţei din Caietul de sarcini, capitolul Caracteristici tehnice si de calitate, pct. 2. Contestatoarea ... face precizarea că a depus dosarul tehnic al Producătorului ..., compus din rapoarte de testare emise de un laborator acreditat, ..., în conformitate cu standardele ISO/IEC 19752/19798/24711. În urma analizei documentelor depuse în cadrul dosarului tehnic al Producătorului ..., comisia de evaluare a recunoscut acest mijloc de probă, dar conform art. 159 din Legea nr. 98/2016, acest dosar al producătorului constituie mijloc de probă în măsura în care „atestă faptul că lucrările, produsele sau serviciile executate/furnizate/prestate îndeplinesc cerinţele sau criteriile stabilite prin specificaţiile tehnice, factorii de evaluare sau condiţiile de executare a contractului”. Prin Caietul de sarcini, capitolul Caracteristici tehnice si de calitate, pct. 2, autoritatea contractată a impus cerinţa prezentării de documente emise de un laborator neutru de încercări, recunoscut în UE, care să conţină teste obiective privind numărul de printuri realizat cu consumabilele echivalente comparativ cu cele OEM, calitatea imaginii oferită de produsele echivalente și orice alte teste din care să rezulte faptul că produsele echivalente pot fi folosite fără niciun fel de restricție de ordin tehnic pe echipamentele respective. Din analiza documentelor din dosarul producătorului ... reiese faptul că singurele buletinele de încercare depuse pentru produsele ofertate se referă strict la numărul de printuri realizat cu tonerele și cartuşele de cerneală respective, conform standardelor ISO/IEC 19752:2004, ISO/IEC 19798:2007 și ISO/IEC 24711:2007.
Autoritatea contractantă precizează că standardele mai sus menționate se referă doar la numărul de printuri realizate cu tonerele și cartuşele de cerneală testate, lucru precizat de altfel și în cadrul buletinelor de testare emise de .... Pe cale de consecinţă, rezultă că prin documentele depuse în cadrul dosarului Producătorului ..., s-a dovedit doar respectarea primei părți a acestei cerinţe din Caietul de sarcini, capitolul Caracteristici tehnice și de calitate, pct. 2 și anume aceea privitoare la testele privind numărul de printuri realizat cu respectivele tonere și cartuşe de cerneală. Nefiind îndeplinite cerinţele de la punctele b și c, comisia de evaluare a considerat în mod întemeiat și legal că cerinţa impusă prin caietul de sarcini nu a fost respectată. O a doua neconformitate a ofertei se referă la acreditarea laboratorului ..., documentele depuse de către contestatoare în cadrul răspunsului nr. 259 publicat în SEAP la data de 10.03.2017 la solicitarea de clarificări adresată de către Comisia de evaluare nu dovedesc că RENAR a reacreditat acest laborator. Singurul lucru cert este faptul că ... a înaintat către RENAR o cerere de reacreditare în urma căreia RENAR a constituit o comisie de audit, a stabilit o dată pentru efectuarea acestui audit și un plan de evaluare. Niciun document din cele depuse de către contestatoare nu se referă la faptul/nu certifica faptul că acest audit a avut loc, nici nu precizează rezultatul auditului, respectiv revocarea suspendării acreditării. În concluzie, comisia de evaluare a verificat situația juridică a acestui laborator care, la momentul evaluării, în raport cu documentele existente în oferta contestatoarei, s-a dovedit că are activitatea suspendată. Mai mult, în culpă se află contestatoarea care nu a depus nicio diligență, dând dovadă de pasivitate atunci când nu a întreprins niciun demers să dovedească contrariul celor constatate de comisia de evaluare. Autoritatea contractantă precizează că a treia neconformitate este aceea că ... nu a depus documente de conformitate din partea producătorilor ..., HP, CANON, LEXMARK, conform cerinţei din Caietul de sarcini, Capitolul Caracteristici tehnice și de calitate, pct. 5. Autoritatea contractantă consideră că societatea contestatoare încearcă să inducă ideea că lipsa acestor documente se datorează unor motive neimputabile acesteia, omițând faptul că termenele procedurale ale unei licitații sunt foarte mari, iar de la momentul publicării anunţului de participare și până la data limită de depunere a ofertelor aceasta avea posibilitatea de a consulta atent cerinţele impuse de autoritatea contractantă, astfel încât să poata obţine în timp util orice document solicitat. Autoritatea contractantă apreciază că, în condiţiile în care comisia de evaluare i-a solicitat contestatoarei să indice unde în propunerea tehnică se află documentele omise (declaraţii de conformitate la care se anexează copie a documentelor de conformitate emise de către producător), însă acesta a preferat să le depună abia în urma clarificării, contestatoarea a adus o completare a propunerii tehnice depuse inițial, demers care nu este
permis de către legiuitor, fiind incidente prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă precizează că o altă dovadă a pasivității și neatenției în elaborarea ofertei de către contestatoare o reprezintă modul prin care aceasta revine și repetă faptul că, prin caietul de sarcini nu s-a cerut ca declaraţiile de conformitate să fie emise de producător, în pofida faptului că în caietul de sarcini, Capitolul Caracteristici tehnice și de calitate, pct. 5. se menționează că ofertanții au obligaţia de a face dovada conformităţii fiecărui produs ofertat prin prezentarea Certificatului de calitate și conformitate sau Declaraţia de conformitate la care se anexează copie a documentelor de conformitate emise de către producător. Nedepunerea anumitor înscrisuri din propunerea tehnică nu se încadrează în categoria abaterilor tehnice minore așa cum contestatoarea susţine întrucât prevederile art. 134 alin. (9) lit. e) din H.G. nr. 395/2016 actualizată stipulează clar că o modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe. Pornind de la textul de lege mai sus menționat, autoritatea contractantă a exclus posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale fișei de date și ale caietului de sarcini, prin cuprinderea în fișa de date a achiziţiei la cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, a următoarei menţiuni: „Ofertele care nu satisfac cerinţele tehnice cuprinse în documentaţia de atribuire sau cerinţele minimale ale documentaţiei tehnice sau ofertele care nu au fost depuse cu însușirea în tot și întocmai a cerinţelor din prezenta Fișă de date vor fi declarate neconforme”, iar în Caietul de Sarcini a specificaţiei: „Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a verifica datele tehnice prezentate de către ofertanți, în cazul unor neconcordanțe sau a prezentării unor date false autoritatea contractantă are dreptul de a elimina oferta respectivă”. Autoritatea contractantă precizează că, potrivit fișei de date a achiziţiei - cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, se menționeazp: „Propunerea tehnică va conţine, un comentariu, articol cu articol, al specificaţiilor tehnice conținute în Caietul de sarcini, prin care să se demonstreze corespondența propunerii tehnice cu specificaţiile respective. Operatorul economic va elabora și prezenta propunerea tehnică astfel încât să permită comisiei de evaluare stabilirea conformităţii produselor ofertate cu specificaţiile din caietul de sarcini. Specificaţiile tehnice ale produselor vor fi susținute de prospecte, fișe tehnice, fotografii etc. din care să reiasă conformitatea produselor care urmează să fie furnizate cu cerinţele prevăzute în Caietul de sarcini. (...).” De asemenea, în caietul de sarcini s-a precizat că autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a verifica datele tehnice prezentate de
către ofertanți, iar în cazul unor neconcordanțe sau a prezentării unor date false, autoritatea contractantă are dreptul de a elimina oferta respectivă. Autoritatea contractantă arată că legislaţia achiziţiilor publice nu cuprinde o interdicţie pentru autorităţile achizitoare de a solicita efectuarea anumitor teste privitoare la produsele achiziţionate, practic, în funcţie de propriile necesităţi, autoritatea contractantă este suverană în stabilirea cerinţelor ce trebuie îndeplinite de către produsul dorit, independent de opoziţia contestatoarei, iar specificaţiile tehnice sunt definite de Legea nr. 98/2016. Cenzurarea sau modificarea performanţelor ori caracteristicilor tehnice impuse de autoritate pot face obiectul contestării de către operatorii economici interesaţi într-un termen care curge de la momentul publicării documentaţiei de atribuire în SEAP, iar nu ulterior finalizării evaluării ofertelor şi anunţării rezultatului acesteia. Necesitatea sau oportunitatea achiziţionării anumitor produse, precum și caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească acestea sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă, propriile necesități nefiind mai bine cunoscute decât de compartimentele interne ale acesteia. Autoritatea contractantă invocă dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 și precizează că, în funcţie de propunerea tehnică a contestatoarei, care a prezentat un produs care nu respectă în integralitate cerinţele caietului de sarcini, membrii comisiei de evaluare au respectat atribuţiile legale de a verifica dacă produsul propus de societate este sau nu conform în integralitate specificaţiilor tehnice date de autoritate în documentaţie şi clarificările ulterioare la aceasta. Prin urmare, fiind încălcată documentaţia de atribuire (caietul de sarcini), au devenit aplicabile prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din norme (oferta este considerată neconformă dacă nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini) şi cele ale art. 137 alin. (1) din acelaşi act normativ (comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi ofertele neconforme), iar singura decizie legală ar fi aceea de respingere a ofertei pentru motive de neconformitate. Întocmirea deficitară a ofertei este imputabilă societăţii care a prezentat-o, iar nu autorităţii contractante, a cărei obligaţie era de a controla respectarea întocmai de către ofertanţi a prescripţiilor documentaţiei, astfel cum a fost completată prin clarificări. Contrar opiniei contestatoarei, particularităţile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică impun o rigoare deosebită atât din partea autorităţilor contractante, cât şi, mai ales, din partea celor care doresc să obţină aceste contracte finanţate din fonduri publice. În aceste condiţii, orice operator economic interesat să participe la o astfel de procedură trebuie să manifeste o diligenţă sporită, încât să nu existe suspiciuni sau neclarităţi cu privire la oferta sa şi, astfel, să prevină orice risc de respingere a ei. Vizavi de obligaţia de conformitate tehnică a ofertelor, în Hotărârea sa din 13 septembrie 2011, cauza T-8/09, Dredging International NV şi Ondernemingen Jan de Nul NV, reclamante, împotriva Agenţiei Europene pentru Siguranţa Maritimă, pârâtă, pct. 136, Tribunalul Uniunii Europene a
reţinut: În această privinţă, trebuie adăugat că scopul procedurii de atribuire a contractelor este satisfacerea nevoilor autorităţii contractante în cele mai bune condiţii posibile. În consecinţă, autoritatea contractantă trebuie să poată defini în mod liber obiectul unui contract de achiziţii publice în funcţie de nevoile sale, ceea ce implică faptul că nu poate fi obligată să ia în considerare o ofertă care se referă la un alt obiect decât cel avut în vedere de autoritatea menţionată, astfel cum este stabilit în documentele de invitaţie la licitaţie. Tot astfel, de regulă, nerespectarea obiectului contractului face imposibilă compararea efectivă a ofertelor depuse, în măsura în care elimină baza comună de referinţă. În plus, îndepărtarea autorităţii contractante de la documentele de invitaţie la licitaţie, prin acceptarea unor oferte care nu corespund obiectului contractului, astfel cum este definit în documentele menţionate, ar fi ireconciliabilă cu principiile transparenţei şi egalităţii de tratament. În aceste condiţii, trebuie să se considere că, conformitatea cu obiectul contractului, astfel cum este descris în documentele de invitaţie la licitaţie, constituie o condiţie prealabilă pe care orice ofertă trebuie să o îndeplinească pentru a putea fi luată în considerare în cadrul procedurii de atribuire a contractului. Nerespectarea acestei condiţii trebuie să conducă la eliminarea de către autoritatea contractantă a ofertei în cauză, fără ca aceasta să mai fie comparată cu celelalte oferte depuse. Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 20 martie 2013, cauza T- 415/10, Nexans France, reclamantă, împotriva întreprinderii comune europene pentru ITER şi pentru dezvoltarea energiei de fuziune, pârâtă, în care se aminteşte de la bun început că, în cazul în care, în cadrul unei proceduri, autoritatea contractantă defineşte condiţiile pe care intenţionează să le impună ofertanţilor, aceasta limitează exercitarea propriei puteri de apreciere şi nu poate, în plus, să se abată, faţă de vreun ofertant, de la condiţiile pe care le-a definit astfel fară să încalce principiul egalităţii de tratament între candidaţi. Caietul de sarcini trebuie interpretat, aşadar, din punctul de vedere al principiului conform căruia actele emise de administraţie sunt obligatorii pentru aceasta şi al principiului respectării egalităţii de tratament între candidaţi, în scopul de a stabili dacă acesta, astfel cum susţine reclamanta, era de natură să permită întreprinderii comune acceptarea rezervelor. Autoritatea contractantă invocă prevederile art. 123, alin (1), art. 133, alin. (2), art. 134, alin. (6) și alin. (9) din H.G. nr. 395/2016, precum și specificaţiile din fișa de date a achiziţiei, cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, specificaţia din caietul de sarcini: „Autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a verifica datele tehnice prezentate de către ofertanți. În cazul unor neconcordanțe sau a prezentării unor date false autoritatea contractantă are dreptul de a elimina oferta respectivă”, și precizează că, nefiind îndeplinite cerinţele tehnice mai sus menționate, avînd în vedere prevederile art. 137 alin. (3)
din H.G. nr. 395/2016 coroborat cu dispoziţiile art. 137 alin. (1), oferta tehnică depusă de către contestator a fost declarată neconformă. În drept, autoritatea contractantă invocă dispozițiile art. 18 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, art. 75 din Legea nr. 98/2016, art. 123 alin. (1), art. 133 alin. (2), art. 134 alin. (9) lit. e), art. 35 alin. (10), art. 123 alin. (1), art. 127 alin. (1), art. 137 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. Prin adresa nr. 310/08.05.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 17340/08.05.2017, contestatorul a transmis concluzii scrise în urma studierii dosarului cauzei, în care precizează că autoritatea contractantă a înțeles să evalueze oferta societății în conformitate cu doar o parte a cerinţelor tehnice din caietul de sarcini și ignorând legislaţia naţională din domeniul declarării conformităţii produselor. Astfel, sunt incidente în acest caz prevederile art. 2 din Legea nr. 98/2016 privitoare la nediscriminare, în sensul că autoritatea contractantă a evaluat oferta în conformitate cu doar o parte a cerinţelor caietului de sarcini, atâta timp cât, în cadrul aceleiaşi cerinţe de la punctul nr. 2, se specifică: „Un mijloc adecvat de a dovedi conformitatea produselor cu specificaţiile tehnice solicitate îl poate reprezenta dosarul tehnic al producătorului, buletinele de analiză/rapoarte/alte documente care să certifice echivalența acestora cu produsele OEM. Nu se admite doar o declaraţie proprie de la producătorul consumabilului.” Contestatorul precizează că aceasta se poate îndeplini în două modaiități: fie așa cum a solicitat autoritatea contractantă prin clarificările adresate societății, fie așa cum a procedat societatea, prezentând în cadrul propunerii tehnice dosarul tehnic al producătorului, format din rapoarte de testare emise de un laborator acreditat, în conformitate cu standardele internaţionale ISO/IEC 19752, ISO/IEC 19798 și ISO/IEC 24711. În aceste condiţii, oferta societății este conformă cu prevederile art. 158 și art. 159 din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă a procedat în mod eronat în procesul de evaluare al ofertelor, refuzând, contrar prevederilor art. 158 din Legea nr. 98/2016, rapoartele de încercare eliberate de un organism de evaluare a conformităţii, drept mijloc de probă care să ateste conformitatea produselor ofertate de societate. Contestatorul solicită respingerea tuturor afirmaţiilor autorității contractante referitoare la nulitatea rapoartelor de testare emise de laboratorul ..., în cadrul contesțatiei, la anexa nr. 4, paginile 4-5 fiind depuse documente emise de autoritatea naţională de acreditare din România - RENAR care demontează toate alegaţiile autorității contractante cu privire la situația laboratorului și a rapoartelor de testare. Contestatorul consideră că alegaţiile autorității contractante cu privire la pasivitatea societății în raport cu situația laboratorului sunt nefondate, deoarece contestatorul nu este în măsură să depună diligențe cu privire la activitatea laboratorului, o entitate comercială distinctă. De asemenea, încă din cadrul răspunsului nr. 259/10.03.2017 a precizat că rapoartele de testare emise înainte de data ridicării acreditării rămân valabile. Societetea
a întreprins toate diligențele în măsura în care a avut competența să dovedească acest fapt, această acţiune finalizându-se prin comunicarea nr. 82899/16.03.2017 (Anexa nr. 4, pagina nr. 4 din contestație). Referitor la declaraţia de conformitate, societatea contestatoare precizează că a prezentat acest document în conformitate cu Directiva CE, directivă transpusă în legislaţia naţională prin H.G. nr. 1022/2002. Prin intermediul declaraţiei de conformitate, cea definită de H.G. nr. 1022/2002, emitentul declaraţiei trebuie să asigure, să garanteze şi să declare că produsele care fac obiectul declaraţiei nu periclitează viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului. Societatea a emis declaraţia de conformitate prezentată în cadrul prezentei proceduri în conformitate cu prevederile art. 5 din H.G. nr. 1022/2002. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 4 din H.G. nr. 1022/2002, Persoana responsabilă cu introducerea pe piaţă a produselor este producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul sau orice persoană fizică ori juridică, după caz. Autoritatea contractantă a emis pe numele ofertantului desemnat câștigător, ..., recomandarea nr. 3226/02.02.2017, având ca obiect furnizarea de tonere în valoare de 1.021.616,13 lei. În SEAP nu există nicio altă procedura de atribuire în afară de prezenta, organizată de ..., având ca obiect achiziţionarea de tonere sau orice alt tip de consumabil pentru echipamente de tipărire. De asemenea, nu există niciun anunţ de atribuire având ca autoritate contractantă ... și ofertant desemnat câștigător ... din .... Contestatorul subliniază că această situație ridică suspiciuni serioase cu privire la autenticitatea și veridicitatea recomandării nr. 3226/02.02.2017, având ca obiect furnizarea de tonere în valoare de 1.021.616,13 lei. În aceste condiţii, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 101/2016, contestatorul notifică autoritatea contractantă să probeze autenticitatea recomandării nr. 3226/02.02.2017 și să-i pună la dispoziţie următoarele înscrisuri: - numărul procedurii de atribuire în cadrul căreia a fost desemnată câștigătoare oferta de 1.021.616,13 lei a operatorului economic ...; - numărul anunţului de atribuire; - numărul și data contractului sau a acordului-cadru și a contractelor subsecvente acestuia; - facturile fiscale emise de ... din care să reiasă valoarea de 1.021.616,13 lei sau fișa furnizorului. De asemenea, contestatorul notifică autoritatea contractantă, în baza principiului nediscriminării, să dovedească faptul că declaraţiile de conformitate prezentate de ofertantul desemnat câștigător sunt în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1022/2002 și precizează că, în caz contrar, oferta acestuia este neconformă. Contestatorul solicită autorității contractante să se supună legislaţiei naţionale din domeniul evaluării conformităţii produselor.
În consecinţă, conform dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, contestatorul solicită autorității contractante ca, în termen de 3 zile să-i pună la dispoziţie documentele solicitate și să dovedească faptul că declaraţiile de conformitate prezentate de ofertantul desemnat câștigător sunt conforme cu H.G. nr. 1022/2002. De asemenea, contestatorul înștiințează autoritatea contractantă că, în caz contrar, înţelege să formuleze o nouă contestație care se va conexa cu dosarul prezentei cauze. Analizând susţinerile părţilor şi documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitaţie deschisă, în vederea atribuirii acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Achiziționare tonere”, cod CPV 30125110-5 – Toner pentru imprimantele laser/faxuri (Rev. 2). În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat, în SEAP, anunțul de participare nr. ..., potrivit căruia valoarea estimată, fără TVA, a contractului de furnizare este între 792.812 RON și 1.854.768 RON, criteriul de atribuire ales fiind „prețul cel mai scăzut”. Analizând criticile formulate de către societatea contestatoare, Consiliul constată că acestea vizează în principal aspecte legate de modul în care comisia de evaluare a analizat şi apreciat oferta depusă de aceasta. Astfel sunt avute în vedere aspecte legate de neîndeplinirea unor cerințe stipulate în cadrul caietului de sarcini. Potrivit comunicării rezultatului procedurii nr. 8550/17.03.2017, oferta contestatorului a fost considerată neconformă, fiind respinsă ]n tenmeiul dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece „nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”. ”1. Nu ati depus documente din care sa reiasa calitatea imaginii oferita de produsele ... si orice teste din care sa rezulte faptul ca produsele ... pot fi folosite fara niciun fel de restrictie de ordin tehnic pe echipamentele respective, conform cerinţei din Caietul de sarcini, capitolul Caracteristici tehnice si de calitate, pct .2 - "Se vor prezenta documente emise de un laborator neutru de încercări, recunoscut in UE, care sa conţină teste obiective privind numărul de printuri ralizat cu consumabilele echivalente comparativ cu cele OEM, caliatatea imaginii oferita de produsele echivalente si orice alte teste din care sa rezulte faptul ca produsele echivalente pot fi folosite fara niciun fel de restrictie de ordin tehnic pe echipamentele respective". Singurele buletinele de încercare depuse pentru produsele ofertate se refera strict la numărul de printuri realizat cu tonerele si cartuşele de cerneala respective, coform standardelor: - ISO/IEC 19752:2004 - ISO/1EC 19798:2007 - ISO/IEC 24711:2007 In ceea ce priveşte acreditarea laboratorului ..., documentele depuse de către dumneavoastra in cadrul răspunsului Ia solicitarea de clarificari din partea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenta ..., nu dovedesc ca REN AR a reacreditat acest laborator. Singurul lucru cert este faptul ca ... a înaintat către RENAR o cerere de reacreditare, in urma careia RENAR a constituit o comisie de audit, a stabilit o data pentru efectuarea acestui audit si un plan de evaluare. Nici un document din cele depuse nu se refera la faptul ca acest audit a avut loc, la rezultatul auditului si nici la ridicarea suspendării acreditarii. 2. In oferta tehnica iniţiala nu ati depus documente de conformitate din partea producătorilor ..., HP, CANON, LEXMARK, conform cerinţei din Caietul de sarcini, Capitolul Caracteristici tehnice si de calitate, pct. 5. "Ofertantii au obligaţia de a face dovada conformităţii fiecărui produs ofertat prin prezentarea Certificatului de calitate si conformitate sau Declaraţia de
conformitate la care se anexează copie a documentelor de conformitate emise de către producător" Prin răspunsul oferit la solicitările de clarificari nu ati evidentiat existenta in cadrul documentaţiei tehnice depuse iniţial, a documentelor mai sus mentionate. Prin urmare oferta tehnica nu satisface in mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. Procedând la analiza pe fond a aspectelor sesizate de ..., Consiliul reține că un prim motiv care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei depuse de autoarea contestației a vizat faptul că ofertantul nu a depus documente din care sa reiasă calitatea imaginii oferită de produsele ... și orice teste din care să rezulte faptul că produsele ... pot fi folosite fără niciun fel de restricție de ordin tehnic pe echipamentele respective. Se are în vedere că în referire la aspectul în discuție, autoritatea coontractantă a solicitat ... clarificări cu actul nr. 7162/07.03.2017, respectiv: ” NU se indeplineste cerinţa nr. 4. In cadrul documentaţiei tehnice exista un Certificat de Acreditare eliberat de RENAR cu nr. LI 1008 prin care se dovedeşte acreditarea laboratorului ... pentru încercări privind determinarea capacitatii (randamentului) de tipărire a cartuşelor de toner si de cerneala conform ISO 19752/2004, 19798/2004 si 24711/2007. Sunt prezentate rapoarte de incercari pentru cartuşele furnizate care determina capacitatea de printare cu respectivele cartuşe. Nu sunt prezentate documente care sa conţină teste obiective privind calitatea imaginii oferita de produsele ... si orice teste din care sa rezulte faptul ca produsele echivalente pot fi folosite fara niciun fel de restrictie de ordin tehnic pe echipamentele respective. Mai mult nu exista in cadrul respectivelor rapoarte de testare nici o specificaţie care sa arate echivalenta codului ofertat cu codul solicitat. Simpla enumerare in cadrul tabelului centralizator nu dovedeşte echivalenta respectivelor coduri ale producătorului ... cu codurile solictate. Conform site-ului RENAR, incepand cu data de 07.09.2016, acreditarea laboratorului ... este suspendata, lucru necomunicat de către dvs, care prin DUAE si prin declaraţia data in cadrul ofertei tehnice, declara pe proprie răspundere ca informaţiile furnizate sunt exacte şi corecte şi că au fost furnizate cunoscând pe deplin consecinţele cazurilor grave de declaraţii false. Avand in vedere ca acreditarea laboratorului ... este suspendata, nu se pot lua in considerare testele efectuate de către acest laborator. Clarificari: 1. Avand in vedere prevederile din caietul de sarcini, va solicitam se ne precizaţi unde in cadrul documentaţiei depuse pentru licitatia deschisa publicata in SEAP cu nr. 172694/20.01.2017, pentru încheiere a unui acord cadru pentru achiziţionarea de tonere pentru imprimante, organizata de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta ..., se găsesc documente elaborate de un laborator neutru de incercari recunoscut in UE, care sa conţină teste obiective privind calitatea imaginii oferita de produsele echivalente si orice teste din care sa rezulte faptul ca produsele echivalente pot fi folosite fara niciun fel de restrictie de ordin tehnic pe echipamentele respective (acest laborator trebuie sa nu apartina producătorului sau oprrtorilor economici din lanţul de distributie sau ofertantului) sau este prezentat dosarul tehnic al producătorului sau alte documente care sa ateste echivalenta acestora cu produsele OEM.) 2. Având in vedere declaraţia pe proprie răspundere din cadrul propunerii tehnice si a declaraţiei din DUAE prin care va asumaţi faptul ca toate informaţiile furnizate sunt exacte si corecte si ca au fost furnizate cunoscând pe deplin consecinţele cazurilor grave de declaraţii false, va solicitam sa ne comunicaţi motivul pentru care nu ati comunicat autoritatii contractante faptul ca acreditarea de către RENAR a laboratorului ... a fost suspendata incepand cu data de 31.08.2016, lucru care induce suspiciuni serioase asupra profesionalismului acestui laborator si asupra testelor efectuate asupra cartuşelor produse de ....” ... a răspuns solicitării adresate de autoritatea contractantă, cu actul nr. 259/10.03.2017, menționând următoarele: ”Documentele depuse in cadrul propunerii tehnice pentru consumabilele echivalente indeplinesc intru totul prevederile art. 159 din Legea nr. 98/2016: «Art. 159. — în cazul în care
un operator economic nu deţine certificatele sau rapoartele de încercare prevăzute la art. 158 alin. (1) sau nu are posibilitatea de a le obţine în termenele stabilite, pentru motive care nu îi sunt imputabile, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta şi alte mijloace de probă adecvate, cum ar fi un dosar tehnic al producătorului, în măsura în care astfel de mijloace de probă atestă faptul că lucrările, produsele sau serviciile executate/furnizate/prestate îndeplinesc cerinţele sau criteriile stabilite prin specificaţiile tehnice, factorii de evaluare sau condiţiile de executare a contractului. » De asemenea, documentele prezentate sunt conforme si cu urmatoarea cerinţa din caietul de sarcini: «Un mijloc adecvat de a dovedi conformitatea produselor cu specificaţiile tehnice solicitate il poate reprezenta dosarul tehnic al producătorului, iar printre documentele din dosar trebuie sa se regasesca buletinele de analiza/rapoarte/alte documente care sa certifice echivalenta acestora cu produsele OEM. Nu se admite doar o declaraţie proprie de la producătorul consumabilului.» Referitor la cel de-al doilea punct al solicitării de clarificari precizam urmatoareie: Acreditarea laboratorului a fost suspendata ca urmare a faptului ca s-a schimbat administratorul fara a notifica in prealabil RENAR. Activitatea laboratorului a fost reacreditata începând cu luna februarie 2017, dupa vizita de evaluare a experţilor RENAR. Din comunicarea laboratorului ataşata, reiese faptul ca in cursul acestei luni urmeaza ca informaţiile de pe site-ul RENAR sa fie actualizate, in sensul ridicării suspendării laboratorului. In ceea ce priveşte rapoartele de testare, acestea au fost emise anterior datei ridicării suspendării si isi pastreaza valabilitatea. MVP Office Prinţ ne-a comunicat ca a transmis către RENAR o solicitare in acest sens (legat de valabilitatea rapoartelor de testare emise de ..., cauzele ridicării suspendării si data reacreditarii), urmând ca zilele urmatoare sa primeasca un răspuns, pe care vi-1 vom pune la dispoziţie de indata, pentru a va inlatura suspiciunile”. Nemulțumirea contestatorului vizează faptul că autoritatea contractantă, în opinia acestuia, nu a luat în considerare faptul că a depus dosarul tehnic al producătorului ..., compus din rapoarte de testare emise de un laborator acreditat, în conformitate cu standardele ISO/IEC 19752/1979/24711. În replică la cele susținute de autoarea contestației, autoritatea contractantă menționează că ofertantul nu a depus niciun document/înscris/raport care să conţină teste obiective privind calitatea imaginii oferită de produsele ... și orice teste din care să rezulte faptul că produsele echivalente pot fi folosite fără niciun fel de restricție de ordin tehnic pe echipamentele respective. În cuprinsul Caietului de sarcini, parte a documentației de atribuire, capitolul ”Caracteristici tehnice și de calitate” autoritatea contractantă a prevăzut îndeplinirea de către operatorii economici a următoarelor cerințe: ”2. Pentru produsele echivalente, ofertantantii vor prezenta certificate sau alte documente emise de organisme abilitate, care sa ateste conformitatea fiecaruia dintre produsele ofertate. Se vor prezenta documente elaborate de un laborator neutru de incercari recunoscut in UE, care sa conţină teste obiective privind numărul de printuri realizat cu consumabilele echivalente comparativ cu cele OEM, calitatea imaginii oferita de produsele echivalente si orice alte teste din care sa rezulte faptul ca produsele echivalente pot fi folosite fara niciun fel de restrictie de ordin tehnic pe echipamentele respective. Acest laborator nu trebuie să aparţină producătorului, operatorilor economici din lanţul de distribuţie a produselor sau ofertantului. Un mijloc adecvat de a dovedi conformitatea produselor cu specificaţiile tehnice solicitate il poate reprezenta dosarul tehnic al producătorului, buletine de analiza/rapoarte/alte documente care sa
certifice echivalenta acestora cu produsele OEM. Nu se admite doar o declaraţie proprie de la producătorul consumabilului”. Din examinarea documentelor propunerii depuse de ... și completată, urmare a clarificărilor solicitate de membrii comisiei, Consiliul reține că acesta a depus următoarele înscrisuri: - potrivit centralizatorului care cuprinde produsele ofertate, se are în vedere că o parte din aceste consumabile sunt originale (producători: Canon, Lexmark, HP), iar o parte sunt produse echivalente, producătorul fiind ...; - pentru produsele echivalente sunt depuse o serie de rapoarte de încercare, emise de laboratorul .... În cadrul rapoartelor sunt menționate date cu privire la rezultatele încercărilor: valoarea capacității de tipărire este declarată în conformitate cu standardele ISO/IEC 19752:2004. Analizând modul în care autoritatea contractantă a elaborat și întocmit cerința în discuție, Consiliul constată că aceasta solicită operatorilor economici să depună documente/înscrisuri/certificate care trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinţe: a) sa conţină teste obiective privind numărul de printuri realizat cu consumabilele echivalente; b) sa conţină teste obiective privind calitatea imaginii oferita de produsele echivalente; c) si orice alte teste din care sa rezulte faptul ca produsele echivalente pot fi folosite fara niciun fel de restrictie de ordin tehnic pe echipamentele respective. Contrar susținerilor autoarei contestației, autoritatea contractantă a luat în considerare dosarul producătorului ..., care a cuprins rapoarte de testare emise de un laborator acreditat, astfel cum rezultă din consemnările membrilor comisiei de evaluare din cadrul Procesului-verbal de evaluare nr. 8407/17.03.2017: ”Singurele buletinele de incercare depuse pentru produsele ofertate se refera strict la numărul de printuri realizat cu tonerele si cartuşele de cerneala respective, conform standardelor: - ISO/IEC 19752:2004 - ISO/IEC 19798:2007 - ISO/IEC 24711:2007.” Din examinarea documentelor depuse de ..., mai sus reținute, Consiliul constată că într-adevăr aceste documente fac doar dovada îndeplinirii cerinței privitoare la testele privind numărul de printuri realizat cu respectivele tonere si cartuşe de cerneală. În dovedirea îndeplinirii celorlalte două cerințe, respectiv calitatea imaginii oferită de produsele echivalente și orice alte teste din care să rezulte faptul că produsele echivalente pot fi folosite fără niciun fel de restricție de ordin tehnic pe echipamentele respective, autoarea contestației nu depune niciun document/înscris/certificat/test. Argumentul decisiv adus de autoarea contestației în favoarea faptului că îndeplinește cerința criticată este depunerea dosarului tehnic al
producătorului „format din rapoarte de testare emise de un laborator acreditat, în conformitate cu standardele internaţionale ISO/IEC 19752, ISO/IEC 19798 si ISO/IEC 24711”. Mai menționează ... că autoritatea contractantă a procedat în mod eronat în procesul de evaluare al ofertelor, refuzând, contrar prevederilor art. 158 din Legea nr. 98/2016, rapoartele de încercare eliberate de un organism de evaluare a conformităţii, drept mijloc de probă care să ateste conformitatea produselor ofertate de acesta. Contrar susținerilor contestatoarei, autoritatea contractantă a ținut seama de rapoartele depuse și le-a luat în considerare în dovedirea conformității produselor ofertate în referire la numărul de printuri realizate cu tonerele și cartuşele de cerneală testate, lucru precizat în cadrul buletinelor de testare emise de .... Astfel, în mod corect autoritatea contractantă a concluzionat că prin documentele depuse in cadrul dosarului producătorului ..., s-a dovedit doar respectarea primei parti a acestei cerinţe din Caietul de sarcini, capitolul Caracteristici tehnice si de calitate, pct. 2 si anume aceea privitoare la testele privind numărul de printuri realizat cu respectivele tonere si cartuşe de cerneala. Interpretarea autoarei contestației este că, prin depunerea dosarului tehnic al producătorului ..., compus din rapoarte de testare emise de un laborator acreditat, în conformitate cu standardele ISO/IEC 19752/19798/24711, a fost respectată cerința de la pct. 2 din caietul de sarcini. Mai menționează că autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art. 159 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „În cazul în care un operator economic nu deţine certificatele sau rapoartele de încercare prevăzute la art. 158 alin. (1) sau nu are posibilitatea de a le obţine în termenele stabilite, pentru motive care nu îi sunt imputabile, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta şi alte mijloace de probă adecvate, cum ar fi un dosar tehnic al producătorului. în măsura în care astfel de mijloace de probă atestă faptul că lucrările. produsele sau serviciile executate/furnizate/prestate îndeplinesc cerinţele sau criteriile stabilite prin specificaţiile tehnice, factorii de evaluare sau condiţiile de executare a contractului.” Niciunde în cadrul documentației de atribuire nu se menționează că depunerea dosarului tehnic al producătorului (care a fost compus din rapoarte de testare emise de un laborator acreditat) conduce implicit la îndeplinirea cerinței astfel cum a fost formulată la pct. 2 . Sunt incidente în speță următoarele dispoziții legale: „Art. 158. - (1) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita operatorilor economici să furnizeze un raport de încercare eliberat de un organism de evaluare a conformităţii sau un certificat emis de un astfel de organism drept mijloc de probă care să ateste conformitatea produselor, serviciilor sau lucrărilor care fac obiectul achiziţiei cu cerinţele sau criteriile
stabilite prin specificaţiile tehnice, factorii de evaluare sau condiţiile de executare a contractului. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) în care autoritatea contractantă solicită prezentarea unor certificate emise de un anumit organism de evaluare a conformităţii, aceasta acceptă şi certificate echivalente emise de alte organisme de evaluare a conformităţii. (3) În sensul alin. (1) şi (2), un organism de evaluare a conformităţii este un organism care efectuează activităţi de evaluare a conformităţii, inclusiv etalonare, încercare, certificare şi inspecţie, acreditat în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93. Art. 159. - În cazul în care un operator economic nu deţine certificatele sau rapoartele de încercare prevăzute la art. 158 alin. (1) sau nu are posibilitatea de a le obţine în termenele stabilite, pentru motive care nu îi sunt imputabile, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta şi alte mijloace de probă adecvate, cum ar fi un dosar tehnic al producătorului, în măsura în care astfel de mijloace de probă atestă faptul că lucrările, produsele sau serviciile executate/furnizate/prestate îndeplinesc cerinţele sau criteriile stabilite prin specificaţiile tehnice, factorii de evaluare sau condiţiile de executare a contractului.” Din economia textelor legale invocate rezultă că legiuitorul a dat posibilitate operatorilor economici să depună ca mijloc de probă și dosarul tehnic al producătorului, în masura in care "atesta faptul ca lucrările, produsele sau serviciile executate/furnizate/prestate îndeplinesc cerinţele sau criteriile stabilite prin specificaţiile tehnice, factorii de evaluare sau condiţiile de executare a contractului. În considerarea celor antemenționate sunt relevante în soluționare mențiunile autorității contractante din cadrul punctului de vedere formulat, potrivit cărora: ” Din analiza documentelor din dosarul producătorului MVP Office Prinţ reiese faptul ca singurele buletinele de incercare depuse pentru produsele ofertate se refera strict la numărul de printuri realizat cu tonerele si cartuşele de cerneala respective, conform standardelor: ISO/IEC 19752:2004; ISO/IEC 19798:2007; ISO/IEC 24711:2007. Facem precizarea ca standardele mai sus mentionate se refera doar la numărul de printuri realizate cu tonerele si cartuşele de cerneala testate, lucru precizat de altfel si in cadrul buletinelor de testare emise de .... Pe cale de consecinţa rezulta ca prin documentele depuse in cadrul dosarului Producătorului ..., s-a dovedit doar respectarea primei parti a acestei cerinţe din Caietul de sarcini, capitolul Caracteristici tehnice si de calitate, pct. 2 si anume aceea privitoare la testele privind numărul de printuri realizat cu respectivele tonere si cartuşe de cerneala”.
Cu luarea în considerare a celor mai sus prezentate, Consiliul determină că, în mod corect, autoritatea contractantă a făcut aplicarea prevederilor art. 137 alin. (3) lit a) din H.G. nr. 395/2016 și a declarat oferta depusă de ... ca neconformă. În ceea ce privește aspectul reținut de autoritatea contractantă în referire la faptul că, având în vedere că acreditarea de către RENAR a laboratorului ... a fost suspendată începând cu data de 31.08.2016, aspect care conduce la suspiciuni asupra testelor efectuate asupra cartuşelor produse de ..., Consiliul constată netemeinicia acestuia din considerentele prezentate în continuare. Autoarea contestației a menționat în răspunsul transmis că: ”Acreditarea laboratorului a fost suspendata ca urmare a faptului ca s-a schimbat administratorul fara a notifica in prealabil RENAR. Activitatea laboratorului a fost reacreditata începând cu luna februarie 2017, dupa vizita de evaluare a experţilor RENAR. Din comunicarea laboratorului ataşata, reiese faptul ca in cursul acestei luni urmeaza ca informaţiile de pe site-ul RENAR sa fie actualizate, in sensul ridicării suspendării laboratorului. In ceea ce priveşte rapoartele de testare, acestea au fost emise anterior datei ridicării suspendării si isi pastreaza valabilitatea. ... ne-a comunicat ca a transmis către RENAR o solicitare in acest sens (legat de valabilitatea rapoartelor de testare emise de ..., cauzele ridicării suspendării si data reacreditarii), urmând ca zilele urmatoare sa primeasca un răspuns, pe care vi-1 vom pune la dispoziţie de indata, pentru a va inlatura suspiciunile”. Cu ocazia formulării notificării prealabile, ... a menționat: „În ceea ce privește acreditarea laboratorului, atașat vă trimitem documentele promise în răspunsul nr. 259/10.03.2017, din partea RENAR care certifică faptul că rapoartele de testare emise anterior datei suspendării activității laboratorului își păstrează valabilitatea și un document din care reiese faptul că suspendarea laboratorului a fost ridicată.” A atașat Adresa nr. 82897/16.03.2017 de la RENAR adresată ... și Comunicarea nr. 83110/22.03.2017 deciziei RENAR privind acreditarea, adrestă .... Autoritatea contractantă nu poate ignora documentele depuse de ..., de care a luat la cunoștință încă de la formularea răspunsului acestuia, sub aspectul că: Documentele depuse în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări nu dovedesc că RENAR a reacreditat acest laborator. (...) Nici un document din cele depuse nu se refera la faptul ca acest audit a avut loc, la rezultatul auditului si nici la ridicarea suspendării acreditarii”, în condițiile în care RENAR a menționat că rapoartele de testare emise de laborator anterior datei supendării își păstrează valablitatea și cu actul nr. 83110/21.03.2017 comunică ... decizia RENAR privind acreditarea. În ceea ce privește ce de-al doilea motiv care a stat la baza deciziei de respingere a ofertei depuse de ..., în referire la faptul că ofertantul nu a depus documente de conformitate din partea producătorilor ..., HP, CANON, LEXMARK, conform cerinţei din Caietul de sarcini, Capitolul Caracteristici tehnice si de calitate, pct. 5. "Ofertantii au obligaţia de a face dovada conformităţii fiecărui produs ofertat prin prezentarea Certificatului de calitate si conformitate sau Declaraţia de conformitate la care se anexează copie a documentelor de conformitate emise de către producător" la data depunerii ofertelor, Consiliul constată temenicia acestuia din considerentele mai jos prezentate.
Se are în vedere că autoritatea contractantă a solicitat în cadrul caietului de sarcini, la pct. 5 următoare cerință: ”Ofertantii au obligaţia de a face dovada conformităţii fiecărui produs ofertat prin prezentarea "Certificatului de calitate si conformitate'' sau "Declaraţia de conformitate'' la care se anexeaza copie a documentelor de conformitate emise de catre producător”. În raport de modul în care autoritatea contractantă a formulat cerința, nu pot fi primite susținerile autoarei contestației potrivit cărora: ” autoritatea contractanta nu a solicitat clar, in conformitate cu prevederile art. 154 din Legea nr. 98/20161, in caietul de sarcini cine trebuie sa fie emitentul declaraţiei de conformitate. Consideram ca am procedat corect transmitand iniţial declaraţia de conformitate emisa de societatea noastra, avand in vedere ca autoritatea contractanta nu a precizat niciunde in documentaţia de atribuire (ci in solicitarea de clarifican transmisa societatii noastre, dupa deschiderea ofertelor) faptul ca respectiva declaraţie de conformitate trebuie sa fie emisa de producătorul produselor ofertate.” Contrar susținerilor autoarei contestației, autoritatea contractantă a solicitat: "Certificatului de calitate si conformitate'' sau "Declaraţia de conformitate'' – cerință îndeplinită de ..., prin depunerea Declarației de conformitate emisă de acesta, însă acest document trebuia însoțit de documentele de conformitate emise de catre producători. În referire la acest aspect, autoritatea contractantă a solicitat clarificări ofertantului, respectiv: „4. Având in vedere prevederile din caietul de sarcini, va solicitam se ne precizaţi unde in cadrul documentaţiei depuse pentru licitatia deschisa publicata in SEAP cu nr. 172694/20.01.2017, pentru încheiere a unui acord cadru pentru achiziţionarea de tonere pentru imprimante, organizata de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta ..., se găsesc certificatele de garanţie si conformitate sau declaraţia de conformitate din partea producătorilor: ..., HP, CANON, LEXMARK.” În răspunsul furnizat, societatea contestatoare menționează că: ”Referitor la cel de-al patrulea punct al solicitării de clarificari, precizam ca nu ati solicitat in mod explicit ca declaraţia de conformitate sa provină din partea producătorilor ale căror produse le-am ofertat. Consideram ca am procedat in conformitate cu cerinţa caietului de sarcini transmitandu-va declaraţia de conformitate emisa de societatea noastra. Dar, pentru a elimina orice suspiciune, ataşat va transmitem declaraţiile de conformitate pentru produsele ofertate, de la producătorii acestora”. Nu pot fi reținute în soluționare susținerile autoarei contestației, potrivit cărora transmiterea declaraţiilor de conformitate emise de producătorii produselor ofertate, ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 7162/07.03.2017, nu poate fi considerată o modificare a propunerii tehnice, atâta vreme cât, pe de o parte, acesta nu a depus documentele de conformitate solicitate în mod expres în cadrul documentației de atribuire, inițial în cadul propunerii tehnice depuse, iar pe de altă parte, nedepunerea anumitor înscrisuri din propunerea tehnică nu se încadrează în categoria abaterilor tehnice minore întrucât prevederile art. 134 alin (9) lit. e) din H.G. 395/2016 stipulează că: „O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să
se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe”. Autoritatea contractantă a exclus posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele fișei de date si ale caietului de sarcini, prin cuprinderea în fișa de date a achiziţiei la cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice a urmatoarei menţiuni: „Ofertele care nu satisfac cerinţele tehnice cuprinse in documentaţia de atribuire sau cerinţele minimale ale documentaţiei tehnice sau ofertele care nu au fost depuse cu insusirea in tot si întocmai a cerinţelor din prezenta Fisa de date vor fi declarate neconforme.” Orice document omis din propunerea tehnică și depus in completarea acesteia, in urma clarificării atrage dupa sine neconformitatea ofertei, în condiţiile în care o abordare diferită ar presupune crearea unui avantaj în favoarea ofertantului, conduită nepermisă de legiuitor. Criticile cu privire la ofertantul declarat căștigător, formulate în urma studierii dosarului achiziției publice vor fi respinse ca inadmisibile, fiind depuse pe calea concluziilor scrise formulate. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia. Din ansamblul tuturor considerentelor prezentate, Consiliul determină că față de oferta depusă de ..., sunt incidente dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, pe cale de consecinţă, critica contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei depuse este neîntemeiată, urmând să fie respinsă. În considerarea celor prezentate, constatându-se netemeinicia criticilor contestatoarei în privinţa modului de evaluare a ofertei sale, Consiliul va respinge ca nefondată contestaţia formulată de ... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.