Decizie 2530/2017
Decizie CNSC2017_2530_2017_Decizie_2530.pdf, BO2017_2530_2017_BO2017_2530.pdf
Document CNSC
EUROPROTECT SECURITY SRL în contradictoriu cu COMUNA BOTOROAGA (PRIMARIA BOTOROAGA)
Decizia CNSC nr. 2530/C4/3160 din 28.09.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „servicii de pază și protecție în comuna Botoroaga, județul Teleorman”, s-a solicitat: - anularea rezultatului procedurii, a raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente acestuia, ca fiind netemeinice şi nelegale; - reevaluarea ofertei situată pe locul 1; - anularea răspunsului la notificarea prealabilă. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestaţia formulată de SC EUROPROTECT SECURITY SRL în contradictoriu cu COMUNA BOTOROAGA (PRIMĂRIA COMUNEI BOTOROAGA) şi anulează raportul procedurii nr. 3552/23.08.2017 şi adresele de comunicare a rezultatului procedurii. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestaţia formulată de SC EUROPROTECT SECURITY SRL în contradictoriu cu COMUNA BOTOROAGA (PRIMĂRIA COMUNEI BOTOROAGA) şi anulează raportul procedurii nr. 3552/23.08.2017 şi adresele de comunicare a rezultatului procedurii. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_2530_2017_Decizie_2530.pdf, BO2017_2530_2017_BO2017_2530.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2530/C4/3160 Data: 28.09.2017 Prin contestaţia nr. 3492/04.09.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 36984/04.09.2017, înaintată de SC EUROPROTECT SECURITY SRL, cu sediul în Alexandria, str. Viilor nr. 3, județul Teleorman, având CUI 29536580, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J34/10/2012, formulată împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 3554/23.08.2017, precum și a răspunsului la notificarea prealabilă, având nr. 3658 din 30.08.2017, emise de către COMUNA BOTOROAGA (PRIMĂRIA COMUNEI BOTOROAGA), cu sediul în comuna Botoroaga, județul Teleorman, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „servicii de pază și protecție în comuna Botoroaga, județul Teleorman”, s-a solicitat: - anularea rezultatului procedurii, a raportului procedurii de atribuire și a actelor subsecvente acestuia, ca fiind netemeinice şi nelegale; - reevaluarea ofertei situată pe locul 1; - anularea răspunsului la notificarea prealabilă. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestaţia formulată de SC EUROPROTECT SECURITY SRL în contradictoriu cu COMUNA BOTOROAGA (PRIMĂRIA COMUNEI BOTOROAGA) şi anulează raportul procedurii nr. 3552/23.08.2017 şi adresele de comunicare a rezultatului procedurii. 1
Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei prezentate de SC CRYS GUARD SECURITY SRL, în termen de 15 zile de la primirea deciziei cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului ..., având CUI ..., reprezentată de ... – Administrator și convențional prin Cabinet de Avocat ..., cu sediul în ..., împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 206/22.12.2016, a raportului de evaluare ce a stat la baza acestuia și a tuturor actelor subsecvente, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect “EXECUȚIE LUCRĂRI DE AMENAJARE A DRUMURILOR AGRICOLE ÎN LOCALITATEA ... ÎN CADRUL PROIECTULUI «AMENAJARE DRUMURI AGRICOLE ÎN ..., JUDEȚUL ...»”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), s-a solicitat anularea raportului de evaluare ce a stat la baza comunicării rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente, anularea adresei nr. 206/22.12.2016, reevaluarea tuturor ofertelor și respingerea acelora care se demonstrează a fi inacceptabile, precum și declararea ofertei sale, ca fiind acceptabilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1/5
Prin contestația depusă, ..., în calitate de ofertant la procedura de cerere de oferte online organizată de către autoritatea contractantă ..., în vederea atribuirii contractului având ca obiect “EXECUȚIE LUCRĂRI DE AMENAJARE A DRUMURILOR AGRICOLE ÎN LOCALITATEA ... ÎN CADRUL PROIECTULUI «AMENAJARE DRUMURI AGRICOLE ÎN ..., JUDEȚUL ...»”, inițiată prin publicarea în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) a invitației de participare nr. ..., a solicitat cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea face trimitere la solicitarea de clarificări a autorității contractante cu nr. 162/20.10.2016, apreciind formularea acesteia, ca fiind tendențioasă, conducând la un răspuns ce a generat dreptul aparent al ... ... (... ... ...) la a declara drept inadmisibilă oferta sa. În concret, aceasta afirmă că s-au solicitat clarificări cu privire la îndeplinirea cerinței din fișa de date, punctul IV.4.3), considerând că, întrucât, în mod inexplicabil, documentelor ofertei sale apar în SEAP fără semnătură electronică extinsă atașată, solicitarea unor explicații cu privire la modul în care se respectă cerința, este nefondată. Autoarea contestației arată că, prin adresa nr. 2836/20.10.2016, i- a comunicat autorității contractante că nu cunoaște motivul celor prezentate mai sus, demonstrând totodată că documentele au fost semnate electronic, încă din data de 23.06.2016, mai mult, atașând răspunsului, documentele semnate cu o semnătură electronică conformă. Aceasta apreciază că autoritatea contractantă trebuia să ia act de existența unui viciu de formă, potrivit prevederilor art. 80 alin. (3) din HG nr. 925/2006 și să solicite îndreptarea lui. ... consideră că s-a realizat un abuz de drept, încălcându-se totodată și principiul proporționalității, apreciind neîntemeiată decizia autorității contractante de a declara oferta sa inacceptabilă. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat Agenției Pentru Agenda Digitală a României, să comunice dacă documentele depuse de ... în cadrul procedurii în cauză, anterior datei deschiderii ofertelor, au fost depuse cu semnătură electronică. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractante să comunice copia dosarului achiziției, orice alte documente considerate edificatoare în soluționarea cauzei, precum și punctul de vedere cu privire la contestație, inclusiv dovada comunicării acestuia contestatoarei. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., Agenția Pentru Agenda Digitală a României a comunicat, sub formă de tabel, jurnalul documentelor atașate de contestatoare în perioada de depunere a ofertei, în cadrul procedurii de atribuire în discuție, precizând că documentele atașate și bifate de ofertantă, drept formulare de ofertă financiară, sunt marcate de sistem cu eticheta DA, putând fi vizualizate de către autoritatea contractantă în etapa de evaluare financiară. De asemenea, menționează că respectivele documente nu prezintă elemente din care să reiasă aplicarea semnăturii electronice bazate pe 2
un certificat calificat la nivelul acestora, aceste aspecte putând fi identificate și de autoritatea contractantă, arătând totodată că, întreaga responsabilitate de verificare a integrității sau conținutului documentelor atașate la nivelul unei proceduri de atribuire, cade strict în sarcina operatorilor economici participanți la procedurile de atribuire, SEAP neavând astfel de atribuții. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă a comunicat documentele necesare soluționării cauzei, precum și punctul de vedere cu privire la contestație. Autoritatea contractantă consideră nefondate criticile formulate de către contestatoare, afirmând că, în cadrul ședinței de vizualizare a ofertelor din data de 29.06.2016, s-a constatat faptul că ... a încărcat în SEAP fișiere ce nu poartă extensie specifică semnăturii electronice, respectiv “doc exterioare.pdf”, “calificare ....pdf”, “tehnică ....pdf”. Aceasta menționează că fișierele de tip “.pdf” nu poartă semnătură electronică extinsă, întrucât, documentele însoțite de o astfel de semnătură, conțin în denumire extensia “.p7s”, afirmând că, operațiunea de deschidere a documentelor semnate electronic nu poate fi realizată fără ca, în prealabil, să fie parcursă o procedură electronica de verificare a validității certificatelor digitale prin care a fost create semnătura electronica a documentelor respective. Mai mult, se arată că după vizualizarea documentelor depuse de contestatoare, comisia de evaluare nu a identificat în interiorul documentelor o marcă vizibilă pe pagina documentului PDF, pentru a indica faptul că a fost aplicată semnătura electronică. Autoritatea contractantă precizează că a solicitat clarificări contestatoarei, prin adresa nr. 162/20.10.2016, în continuare redând răspunsul formulat de aceasta prin adresa nr. 2836/20.10.2016, transmițând totodată și documentele depuse inițial, de această dată purtând semnătura electronică extinsă, documente ce au fost încărcate în SEAP la secțiunea “Întrebări” și nu la secțiunea “Participare”. De asemenea, ... ... (... ... ...) menționează că, din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 455/2001, rezultă că lipsa semnăturii electronice nu constituie un viciu de formă, ci un viciu de fond, întrucât, aceasta reprezintă manifestarea expresă de voință a părții contractante, iar consimțământul este o condiție esențială pentru validitatea oricărui act juridic. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura de cerere de oferte online, a fost inițiată de ... ... (... ... ...), în vederea încheierii atribuirii contractului având ca obiect “EXECUȚIE LUCRĂRI DE AMENAJARE A DRUMURILOR AGRICOLE ÎN LOCALITATEA ... ÎN CADRUL PROIECTULUI «AMENAJARE DRUMURI AGRICOLE ÎN ..., JUDEȚUL ...»”, prin publicarea în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) a invitației de participare nr. .... Potrivit acesteia, 3/5
criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului fiind 3.851.967 lei, fără TVA. Conform raportului procedurii de atribuire nr. 197/21.12.2016, oferta contestatoarei a fost respinsă, ca inadmisibilă, deoarece nu a respectat punctul IV.4.3) Modul de prezentare a ofertei din fișa de date a achiziției, unde autoritatea contractantă a precizat că ”Documentele de calificare și selecție, Propunerea tehnică și Propunerea financiară vor fi transmise în format electronic conform instrucțiunilor SEAP, semnate cu semnătura electronică extinsă a reprezentantului legal/împuternicit”. Contestatoarea susține în contestația formulată că a semnat documentele în cauză cu semnătură electronică extinsă în data de 23.06.2016, respectând cerința autorității contractante și că eventuala lipsă a semnăturii electronice extinse reprezintă un viciu de formă în sensul prevederilor art. 80 alin. (3) din HG nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, care a fost remediat prin retransmiterea documentelor cu semnătură electronică extinsă, prin răspunsul nr. 2836/20.10.2016 la solicitarea de clarificări nr. 162/20.10.2016, formulată de către autoritatea contractantă. Consiliul a întreprins demersuri de clarificare a susținerii contestatoarei cu privire la faptul că a semnat toate documentele cu semnătura electronică extinsă în data de 23.06.2016 și a solicitat Agenției Pentru Agenda Digitală a României, prin adresa nr. ..., să comunice dacă documentele depuse de ... în cadrul procedurii în cauză, anterior datei deschiderii ofertelor, au fost depuse cu semnătură electronică, aceasta răspunzând prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., în care se precizează că ”documentele atașate de către operatorul economic nu prezintă elemente din care să reiasă aplicarea semnăturii electronice bazate pe un certificat calificat la nivelul acestora”. Coroborând aceste informații cu faptul că, în susținerea respectivei afirmații, contestatoarea nu prezintă dovezi concrete din care să rezulte că documentele depuse în SEAP au fost semnate cu semnătură electronică extinsă, ci se limitează la a demonstra doar că are în sistemul informatic propriu aceste documente semnate cu semnătură electronică extinsă, dar nu face dovada transmiterii acestora în SEAP, Consiliul constată că autoritatea contractantă a respins, ca inadmisibilă, oferta ... cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data publicării în SEAP a invitației de participare nr. .... Consiliul nu va reține, în soluționare, susținerea contestatoarei conform căreia eventuala lipsă a semnăturii electronice extinse reprezintă un viciu de formă în sensul prevederilor art. 80 alin. (3) din HG nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, deoarece eroarea constatată se referă la toate documentele depuse de contestatoare, nu la un singur document, excedând astfel prevederilor legale invocate. 4
Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația depusă de ... în contradictoriu cu .... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 5 (cinci) pagini. 5/5
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.