AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1892/2025

GENERAL SECURITY SRL în contradictoriu cu ORASUL CURTICI

Decizia CNSC nr. 1892/C5/2111 din 07.07.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1892/C5/2111 din 07.07.2025

Data din document
2025-07-07
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Orașul Curtici”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1163181/27.05.2025, s-a solicitat: In principal: 1. Obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere, constând în eliminarea/modificarea unor cerințe și specificații tehnice din documentele achiziției și din fișa de date; 2. Obligarea autorității contractante la stabilirea unui nou termen- limită pentru depunerea ofertelor. 3. În subsidiar: în condițiile în care nu este posibilă luarea măsurilor de remediere, sa dispuneți anularea procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de GENERAL SECURITY SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ORAȘUL CURTICI, anulează procedura de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1892/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 37950Data înregistrării: 2025-06-10
ContestatorGENERAL SECURITY SRLCUI 11160619
Autoritate contractantăORASUL CURTICI

2025_1892_2025_Decizie_1892.pdf, BO2025_1892_2025_BO2025_1892.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.352 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1892/C5/2111 Data: 07.07.2025 Prin contestația nr. 318/10.06.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 37950/10.06.2025, formulată de către GENERAL SECURITY SRL, cu sediul social în Cluj- Napoca, Piața 1 Mai 4-5, județul Cluj, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. J12/1732/1998, având cod unic de înregistrare RO 11160619, reprezentată de DAN BOGOS, împotriva răspunsului consolidat la clarificări publicat pe SEAP la data de 06.06.2025 09:05, emis de către ORAȘUL CURTICI, cu sediul în str. Primăriei nr. 47, Curtici, județul Arad, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Orașul Curtici”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1163181/27.05.2025, s-a solicitat: In principal: 1. Obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere, constând în eliminarea/modificarea unor cerințe și specificații tehnice din documentele achiziției și din fișa de date; 2. Obligarea autorității contractante la stabilirea unui nou termen- limită pentru depunerea ofertelor. 3. În subsidiar: în condițiile în care nu este posibilă luarea măsurilor de remediere, sa dispuneți anularea procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Admite contestația formulată de GENERAL SECURITY SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ORAȘUL CURTICI, anulează procedura de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 35.080 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de către ... SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ..., având cod unic de înregistrare ..., reprezentată de ..., împotriva răspunsului consolidat la clarificări publicat pe SEAP la data de 06.06.2025 09:05, emis de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în ...”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ..., s-a solicitat: In principal: 1. Obligarea autorității contractante la luarea măsurilor de remediere, constând în eliminarea/modificarea unor cerințe și specificații tehnice din documentele achiziției și din fișa de date; 2. Obligarea autorității contractante la stabilirea unui nou termen- limită pentru depunerea ofertelor. 3. În subsidiar: în condițiile în care nu este posibilă luarea măsurilor de remediere, sa dispuneți anularea procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL solicită cele redate în partea introductivă. Cu privire la nelegalitatea și netemeinicia răspunsului consolidat, ... SRL arată: Pagina 1 din 14

§ 2

Cerințele răspunsului consolidat încalcă principiile tratamentului egal și îngrădesc accesul prin restrângerea nepermisa a concurentei, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie din Legea nr. 98/2016. Cu doar 4 zile înainte de termenul-limită stabilit pentru depunerea ofertelor, dintre care 3 zile au fost nelucrătoare, autoritatea contractantă a introdus cerințe noi restrictive, constând în obligativitatea integrării unui produs software suplimentar și a modificat considerabil specificațiile tehnice ale stațiilor de încărcare. Aceste modificări au avut caracter esențial și sunt de natură să limiteze nejustificat accesul operatorilor economici la procedură, întrucât pot fi îndeplinite, în fapt, doar de un singur operator economic. ... SRL menționează că autoritatea contractantă nu a procedat la prelungirea termenului de depunere a ofertelor, deși, conform art. 153 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, orice modificare semnificativă a documentației de atribuire impune prelungirea corespunzătoare a termenului-limită, astfel încât operatorii economici să dispună de un timp suficient pentru analizarea noilor cerințe. ... SRL solicităm remedierea situației prin anularea modificărilor nejustificate, prelungirea termenului de depunere și restabilirea cadrului legal. „Platforma administrare și monitorizare” - produs software nou introdus prin răspuns la clarificare. După cum se poate constata, nici în proiectul tehnic și nici în caietul de sarcini inițial, nu s-a solicitat nicio platforma de monitorizare și administrare. Descrierea extrem de detaliată și specifică duce exact la platforma Elvo Soft (deținută de compania ...) cu care compania ...SRL are contract, La punctul 5 in clarificări se solicita modificarea caietului de sarcini abuziv: „Clarificarea nr. 5 Vă solicităm publicarea unui Formular F5 distinct, dedicat platformei de administrare și monitorizare, în care să fie enunțate clar și obiectiv cerințele tehnice funcționale solicitate, într-un mod neutru, fără a face trimitere la o platformă sau un furnizor anume.” ... SRL susține că nici în proiect și nici în caietul de sarcini nu era vorba despre nici o platformă de monitorizare. Mai mult în răspunsul autorității se comunică urmatoarele: „NOTE: Aplicația mobilă pentru utilizatori nu va fi cuantificată și nici ofertată de ofertanți. Pagina 2 din 14

§ 3

Aceasta trebuie să fie disponibila gratuit pe Google Play și Appstore și să îndeplinească specificațiile solicitate. 5. Prezentarea softului în prezenta procedură este necesar pentru ca autoritatea contractantă să aibă confirmarea ca stațiile de încărcare vor permite integrarea într-o platformă specializată, dedicată pentru public, de administrare si operare prin intermediul protocoalelor dedicate (minim OCPP16J) și vor fi capabile să transmită toate informațiile necesare platformei pentru a îndeplini solicitările beneficiarului.” ... SRL susține că această afirmație este contradictorie și falsă, întrucât: - Dacă operarea comercială a stațiilor va face obiectul unei alte proceduri, nu există nicio justificare legală sau tehnică pentru introducerea platformei în prezenta procedură, care vizează achiziția de echipamente; - Platforma nu face parte din obiectul contractului și nu poate fi impusă printr-un formular apărut ulterior publicării documentației de atribuire; Prin urmare, această fișă tehnică nu are rolul de a asigura interoperabilitate, ci de a masca o trimitere directă la un produs determinat, controlat de un anumit operator, în scopul restrângerii accesului altor ofertanți la procedură. Autoritatea contractantă a renunțat la una dintre cele mai importante cerințe tehnice obiective în domeniul mobilității electrice: - certificarea de conformitate OCPP (Open Charge Point Protocol) a stației de încărcare, certificare care reprezintă singura garanție reală că stația poate fi ulterior integrată într-o platformă de operare compatibilă. Această certificare poate fi emisă doar de organizații recunoscute (ex. Open Charge Alliance sau entități acreditate), în urma unui proces de testare standardizat. Dacă o stație nu este certificată OCPP, nici cea mai avansată platformă nu o poate integra cu succes, ceea ce face ca argumentul privind „testarea platformei” să fie irelevant. În loc să solicite certificarea OCPP a stației, autoritatea introduce în documentație, fără legătură cu obiectul achiziției, o fișă tehnică a unei platforme software comerciale - platformă ce nu face obiectul acestei licitații. Prin impunerea ca ofertantul să prezinte pe o platformă pe care ulterior autoritatea va semna un contract de operare, solicitarea de numeroase si detaliate specificații tehnice și cerința ca platforma sa dețină certificat OCPP 1.6, restrânge concurenta și elimină inclusiv companiile care instalează stații de încărcare dar care nu pot oferi un soft de operare a stațiilor, mai ales softul solicitat cu specificații cerute, soft care nu face parte din obiectul contractului. Pagina 3 din 14

§ 4

Cerința fisei tehnice nou introdusa este: „Platforma software de administrare, management si operare Stații de încărcare pentru vehicule electrice, cu Aplicație mobilă pentru utilizatori” Obiectul acestei licitații nu este operarea stațiilor de încărcare, deci aceasta fisa tehnică nu aparține acestei licitații. „Ofertanții vor prezenta: Certificat cu privire la conformarea cu protocolul OCPP 1.6 emis de o instituție autorizată.” „1.3 Platforma trebuie să fie certificată de un laborator de testare acreditat OCA, Charging Station Management System (CSMS) cel puțin «Fully Certified»” Aceasta impunere de prezentare a unui software care de fapt nu se licitează, nu face parte din obiectul contractului, serviciile de operare fiind interzise a se licita în același timp cu licitația de achiziție de echipamente, va duce la apariția efectului de captivitate și dependența față de un ofertant. Ulterior, autoritatea va invoca imposibilitatea de a atribui serviciile de operare altui operator economic decât contractantului inițial, în temeiul efectului de dependență sau captivitate față de acesta din urmă, cu consecința restrângerii artificiale a sferei potențialilor operatori economici participanți la respectiva procedură. Mai mult, autoritatea impune o sumedenie de specificații care sunt specifice unor integrări punctuale ce nu aparțin protocolului OCPP cum ar fi de exemplu, impunerea transmiterii pe aplicația mobilă a timpului rămas până la finalizarea unei încărcări. Cu referire la solicitarea abuzivă ca platforma să aibă min 2 ani vechime și în acest sens trebuie să se prezinte declarația producătorului, ... SRL face următoarele observații: - Daca platforma deține certificare OCPP, ce relevanță are vechimea software?  - Atâta timp cat autoritatea afirma: Operarea în scop comercial a stațiilor va face obiectul unei alte proceduri, este foarte clar că acest produs software nu face parte din licitație, nu se ofertează. ... SRL solicită eliminarea oricărei specificații referitoare la platforma software și impunerea de deținere a unei astfel de platforme si solicitarea de certificare OCPP a stațiilor de încărcare. În fisa tehnica a stației se solicită, din nou, o sumedenie de cerințe specifice stațiilor comercializate de către ...SRL. Solicitarea cu privire la demonstrarea prin fotografii a dimensiunilor stațiilor, care oricum sunt solicitate abuziv, fiind strict caracteristici Pagina 4 din 14

§ 5

constructive (fără ca prin proiect să fie necesară impunerea acestor dimensiuni) respectiv impunerea unei noi metode de certificare prin: „Pentru specificațiile referitoare la dimensiuni, probele fotografice vor conține o scara de referință/etalon”, este din nou o impunere abuzivă, neexistând o metoda fotografică de certificare ci doar posibil o certificare făcută de o companie de certificare. Această cerință conduce la favorizarea unui singur operator care are deja echipamentul în stoc-ceea ce încalcă principiile transparenței și tratamentului egal prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.  Solicitarea autorității contractante de a demonstra îndeplinirea anumitor cerințe tehnice exclusiv prin „probe fotografice” este nelegală, întrucât constituie o metodă neomologată și nenormată ca mijloc obligatoriu de dovedire. Conform art. 158 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligația să accepte orice document justificativ care dovedește îndeplinirea cerințelor — inclusiv fișe tehnice, rapoarte de încercare, certificate de conformitate sau descrieri. Legea nu prevede o ierarhie între aceste mijloace și nici nu acordă autorității dreptul de a impune unilateral un anumit tip exclusiv de probă, în detrimentul altora deja consacrate și recunoscute oficial. ... SRL solicită excluderea din cerințele stațiilor a metodelor inventate de certificare prin fotografiere, sau alte metode inventate, metode neomologate de nici o companie de certificare, cât și a tuturor specificațiilor care prin asumarea fișei tehnice a producătorului respectiv a importatorului/sunt demonstrate implicit. Introducerea în fișa tehnică a specificațiilor impuse de necesitatea limitării concurentei de către ...SRL, prin impunerea de dimensiuni fixe a staților de încărcare și a greutății este din nou o tehnică abuzivă de limitare a concurentei. ... SRL menționează că în faza de elaborare inițială a proiectului tehnic (realizat în urmă cu aproximativ un an), nu a fost inclusă nicio cerință specifică, discriminatorie sau limitativă în privința stației de încărcare, software-ului asociat ori a materialelor constructive. ... SRL solicită eliminarea dimensiunilor impuse abuziv, deoarece au fost aleatoriu alese fără nici o logica legala sau acceptarea de tolerante de min 10% la aceste dimensiuni astfel încât și alte stații să poată fi compatibile. ... SRL solicită acest aspect prin faptul ca înălțimea impusă este cu 5 cm mai mică decât stațiile comercializate de ea noi, iar aceasta caracteristică de înălțime, nu afectează în niciun mod performantele staților. Pagina 5 din 14

§ 6

Cu privire la caracterul cumulativ restrictiv al cerințelor tehnice, ... SRL arată că autoritatea contractantă susține că impunerea temperaturii de funcționare -35°C ~ +70°C nu este abuzivă, întrucât „și alte stații de încărcare funcționează în acești parametri". Această justificare este incompletă și profund înșelătoare, deoarece omite faptul că nu un singur parametru este restrictiv, ci ansamblul acestora, impus cumulativ: - Dimensiuni exacte: 360 x 700 x 1700 mm - Temperatură de funcționare: -35°C ~ +70°C - Cerință specifică ce reflectă o invenție a companiei ... SRL: Toate aceste cerințe - considerate cumulativ - fac imposibilă participarea oricărui alt operator economic în afara companiei ...SRL, care comercializează stații care îndeplinesc aceste specificații în mod integral, conform propriei fișe tehnice. ... SRL solicită ca autoritatea contractantă și proiectantul să indice cel puțin un alt model de stație de încărcare, de la un alt producător decât cel reprezentat de compania ...SRL, care îndeplinește cumulativ toate cerințele tehnice impuse. ... SRL cerem eliminarea ansamblului de cerințe abuzive care solicitate simultan fac unica conformitatea stației. Cu privire la caracterul fictiv și restrictiv al cerinței de „POS integrat cu modul fiscal și bon fiscal electronic”, ... SRL arată că nu toate sistemele POS necesită încorporare fizică în carcasă prin găuri și decupaje. Există multiple soluții comerciale POS conforme CE care funcționează extern, prin rețea sau aplicație, fără nicio integrare fizică invazivă. Solicitarea de a practica goluri și decupaje în carcasă de către producător, pentru un POS nereglementat, afectează: - integritatea echipamentului; - certificările CE/EMC/IP; - și contravine normelor de omologare pentru stații de încărcare. Bonul fiscal electronic este un concept care nu este încă implementat în legislația fiscala din România. Mai mult în România nu există nici un POS cu modul fiscal care sa emită bon fiscal electronic. În nici un articol de lege nu este prevăzuta existenta și posibilitatea emiterii si decontării de „BON FISCAL ELECTRONIC”. Emiterea de bonuri fiscal se poate face doar de către un aparat de marcat electronic fiscal ce înglobează o imprimanta sau dacă constructiv nu înglobează o imprimanta au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le înmâneze clienților. Pagina 6 din 14

§ 7

În punctul său de vedere nr. ... asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă solicită, respingerea contestației. Referitor la solicitările de clarificări, autoritatea contractantă învederează că acestea au fost adresate exclusiv proiectului tehnic întocmit de către un operator contractat, (SC ... SRL) de către ..., autoritatea contractantă neavând în cadrul instituției specialiști în acest sens. În acest sens, comisia de evaluare a transmis solicitările de clarificări celui care a elaborat proiectul tehnic în vederea formulării răspunsului consolidat. Autoritatea contractantă menționează că ... SRL nu a transmis nici o solicitare de clarificări în perioada legală pentru transmiterea acestora. Autoritatea contractantă considerăm că era just din partea contestatarului să transmită solicitări de clarificări pentru aspecte care trebuiau clarificate, sau să solicite prelungirea termenului de depunere a ofertelor dacă se impunea acest lucru, acestea fiind instrumente legale prevăzute de legislația în vigoare. Există și posibilitatea legală de a contesta documentația de atribuire în termenul legal în care considera că există aspecte care să conducă la acest lucru. Contestatoarea nu a apelat la niciunul dintre aceste instrumente, depunând o contestație în data de 10.06.2025, data la care conform calendarului procedurii comisia de evaluare a procedat la deschiderea ofertelor. Conform declarației de participare, operatorii economici care au depus oferta sunt cei înscriși în documentul postat în SEAP. Din câte se poate observa, ... SRL nu a depus oferta în cadrul procedurii, în acest moment, contestatoarea neavând nici o calitate în cadrul procedurii de atribuire. Contestatoarea afirmă că înainte cu 4 zile de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor autoritatea a introdus cerințe restrictive care să poată fi îndeplinite doar de către un operator economic, fapt total neadevărat. Răspunsul transmis în SEAP de către autoritatea contractantă a fost transmis în termenul legal, stabilit prin cadrul fișei de date a achiziției. Conform legislației în vigoare, solicitările de clarificări și răspunsurile transmise de către autoritățile contractante se calculează în zile calendaristice. Acuza la adresa autorității contractante pentru faptul că nu a prelungit perioada de depunere a ofertelor din propria inițiativă este nejustificată, autoritatea contractantă neavând nimic împotriva acestei prelungiri în cazul că unul dintre participanții la procedură ar fi solicitat acest lucru. Niciunul dintre participanții la procedură nu a solicitat extinderea termenului de depunere a ofertelor. Având în vedere cele expuse mai sus, autoritatea contractantă consideră că, criticile aduse sunt tardive și nefondate. Pagina 7 din 14

§ 8

Autoritatea contractantă apreciază că contestația transmisă tardiv depusă, ... SRL în acest moment nu mai are nici o calitate în cadrul procedurii, comisia de evaluare procedând în acest moment la deschiderea ofertelor depuse. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... SRL a transmis recipisa de consemnare nr. ..., eliberată de ..., la data de 13.06.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 12.899 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. .... Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în ...”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .... Valoarea estimată a contractului de furnizare este de 644.926,75 lei, iar criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preț”. Contestatorul este nemulțumit de răspunsul la solicitările de clarificări consolidat. În soluționare Consiliul reține că autoritatea contractantă a postat documentația în SEAP la data de 27.05.2025, iar data de 10.06.2025 a fost stabilită ca termen limită pentru primirea ofertelor. În cadrul anunțului de participare simplificat la cap. II.1.4) Descriere succinta autoritatea contractantă menționează „Obiectul prezentului contract de achiziție publică constă în achiziția și contractarea furnizării „ Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în ...” cod unic de achizitie finanțat prin PNRR din cadrul Componentei C10 – Gondul Local, I.1.3. – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice Realizarea obiectivului de investiții vizează în principal execuția următoarelor jaloane: • Echipamente achiziționate: 6 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice care vor fi amplasate pe raza Orașului Curtici, conform Proiectului tehnic și Planurilor de Situație atașate vor livra stații de reîncărcare cu funcționare în curent continuu și alternativ care să permită încărcarea simultană la puterile declarate. • Lucrările de instalare ce se vor efectua sunt: Amenajări pentru aducerea terenului la starea inițiala, instalațiile de utilizare a stațiilor de reîncărcare, montarea stațiilor, probe tehnologice si instruire personal. Cerințele specifice ale lucrărilor de instalare sunt prezentate în partea scrisa si partea desenata aflata in proiectul tehnic elaborat nr. L563/2024, elaborator SC ... SRL, atasat prezentei documentatii. Modificarea contractului in cursul perioadei sale de valabilitate, altfel decat in cazurile si conditiile prevazute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 cu modificarile si completarile ulterioare, se realizeaza prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, in conformitate cu dispozitiile legii. Pașii procedurali necesari implementării unei modificări tehnice care poate Pagina 8 din 14

§ 9

interveni pe timpul execuției sunt detaliate la cap. 11 al Caietului de sarcini respectiv în cadrul Proiectului de contract atașat prezentei documentații. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare, termenul limita pana la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achizitie publica are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 7 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta stabileste ca termenul limita in care va raspunde tuturor solicitarilor de clarificari sau informatii suplimentare, este in a 3 a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor.” La dosarul cauzei, autoritatea contractantă a omis să depusă solicitările de clarificări formulate de operatorii economici în baza art. 160 din Legea nr. 98/2016 depunând doar răspunsul consolidat. Procedând la verificarea documentelor postate în SEAP, Consiliul reține că la data de 02.06.2025 orele 12:14 minute, operatorul economic ...SRL depuse solicitarea de clarificări postată sub identificatorul „[.../00011] Solicitare_clarificari Curtici.pdf” prin care solicită: „1. În urma analizei documentației puse la dispoziție în cadrul procedurii de achiziție, am identificat o serie de neclarități și inconsecvențe care afectează transparența și corecta înțelegere a cerințelor tehnice ce trebuie respectate de către ofertanți. În forma actuală, documentația include mai multe seturi de specificații tehnice pentru stația de încărcare, fără o structură unitară sau o delimitare clară a cerințelor obligatorii. Astfel, în Proiectul Tehnic este prezentată o categorie de „specificații tehnice stație de reîncărcare”, în timp ce în documentul denumit „Centralizator cheltuieli fără valori” apar alte cerințe tehnice, cu trimiteri la o presupusă Fișă Tehnică nr. 1, fișă care nu este prezentată în mod distinct și oficial. În același context este menționată o platformă de monitorizare și operare, referită ca obiect al Fișei Tehnice nr. 2, însă această fișă nu se regăsește deloc în documentația transmisă. Această lipsă de coerență creează ambiguitate asupra cerințelor reale și obligatorii, ceea ce poate duce la interpretări divergente și poate afecta tratamentul egal al operatorilor economici. În lipsa unei fișe tehnice unice, clare și centralizate, riscul de a interpreta eronat cerințele este ridicat, ceea ce afectează grav transparența procedurii. Mai mult, semnalăm că în documentul „Centralizator cheltuieli fără valori” sunt introduse cerințe de natură restrictivă, precum impunerea unor dimensiuni precise și a unei greutăți maxime pentru echipamentele ofertate. Astfel de specificații, în lipsa unei justificări tehnice obiective și fundamentate, reprezintă cerințe abuzive și contravin legislației privind achizițiile publice, respectiv art. 156 din Legea 98/2016 și art. 22 din HG nr. 395/2016, întrucât pot conduce la limitarea artificială a concurenței. Pagina 9 din 14

§ 10

În ceea ce privește platforma de administrare și monitorizare, atragem atenția asupra unui aspect extrem de grav: în cadrul documentației se face referire directă la o platformă aparținând unui anumit furnizor, fără a fi precizate cerințe funcționale generale, compatibile cu soluțiile existente pe piață. Această abordare este profund nelegală și contravine flagrant principiului tratamentului egal și al nediscriminării, fiind interzisă de legislația în vigoare. Conform art. 156 alin. (1) din Legea 98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a formula cerințele tehnice în mod clar, precis și neutru din punct de vedere comercial, fără a favoriza sau dezavantaja nejustificat un operator economic sau un produs anume. Solicitarea nr. 1.1: Prin urmare, vă solicităm, pe de o parte, publicarea unui Formular F5 oficial, clar, unic și complet pentru stația de încărcare, care să centralizeze toate cerințele tehnice esențiale și obligatorii, excluzând orice specificație restrictivă care nu este justificată prin cerințe de funcționare esențială. Această fișă ar trebui să fie documentul de referință unic, cu caracter oficial, pentru toți ofertanții. Solicitarea nr. 1.2: Pe de altă parte, vă solicităm publicarea unui Formular F5 distinct, dedicat platformei de administrare și monitorizare, în care să fie enunțate clar și obiectiv cerințele tehnice și funcționale solicitate, într- un mod neutru, fără a face trimitere la o platformă sau un furnizor anume. (...)” Procedând la verificarea centralizatorului cheltuielilor fără valori anexat proiectului tehnic, Consiliul constată că: - la pag. 26 se regăsește menționat în mod expres „Fișa tehnică nr. 2 – 101 Acces la platforma NGT pentru monitorizarea administrarea și operarea stațiilor de încărcare pentru o perioadă de (...)” - la pag. 33 se regăsește menționat în mod expres „Fișa tehnică nr. 2 – 101 Acces la platforma NGT pentru monitorizarea administrarea și operarea stațiilor de încărcare pentru o perioadă de (...)” - la pag. 34 se regăsește menționat în mod expres în cadrul listei cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice „101 Acces la platforma NGT pentru monitorizarea administrarea și operarea stațiilor de încărcare pentru o perioadă de 5 ani, inclusiv asigurarea conexiunii la internet prin SIM de date” Astfel, constatând că în cadrul centralizatorului autoritatea contractantă a menționat în mod expres denumirea platformei NGT – ...SRL, acesta a încercat să se delimiteze de acțiunile autorității contractante de încălcarea a prevederilor legale și a solicitat să fie depus un Formular F5 distinct, dedicat platformei de administrare și monitorizare, în care să fie enunțate clar și obiectiv cerințele tehnice și Pagina 10 din 14

§ 11

funcționale solicitate, într-un mod neutru, fără a face trimitere la o platformă sau un furnizor anume. La această solicitare de clarificări autoritatea contractantă răspunde însă omite ca în cadrul răspunsului la solicitări să posteze întrebarea aferentă în integralitate, ci doar solicitarea de a depune o fișă tehnică a platformei, încălcând astfel prevederile art. 160 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, inducând ideea operatorilor economici că a fost formulată o simplă solicitare de postare a unei fișe tehnice, respectiv un simplu înscris care prezintă cerințele tehnice și funcționale în mod neutru. Această solicitare de clarificări prin care ...SRL menționează expres că documentația face referire directă la o platformă sa, autoritatea contractantă omite să o depună în dosarul achiziției depus la CNSC. Pentru soluționarea dosarului, Consiliul a consultat solicitarea de clarificări prin accesarea în mod direct a platformei SEAP. Răspunsul consolidat și fișele tehnice ale stației de încărcare și ale platformei de administrare și monitorizare au fost postate în SEAP, vineri, în data de 06.06.2025 orele 8:36 sub indicativul „[.../00015] FISA TEHNICA- Statie incarcare rapida.pdf.p7s” conținând 13 pagini de specificații tehnice pe care operatorii economici ar fi trebuit să le completeze acesta făcând parte din propunerea tehnică și mai mult aceștia trebuia să fotografieze anumite părți ale produsului real ofertat și care să conține și o scara de referință/etalon de scara/rigla de calibrare în vederea demonstrării dimensiunilor anumitor specificații tehnice expres indicate de către autoritatea contractantă în cadrul respectivei fișe, până la data de 10.06.2025 (marți) în condițiile în care zile 08.06-09.06 au fost sărbători legale libere fiind sărbătoarea de rusalii. Rezultă astfel fără putință de tăgadă că, autoritatea contractantă prin răspunsul la solicitările de clarificări a modificat documentația de atribuire și nu a oferit operatorilor economici un timp rezonabil pentru elaborarea unei oferte conforme. În soluționare, Consiliul nu poate reține susținerile autorității contractante cu privire la faptul că „considerăm că era just din partea contestatorului să transmită solicitări de clarificări pentru aspecte care trebuiau clarificate, sau să solicite prelungirea termenului de depunere a ofertelor dacă se impunea acest lucru, acestea fiind instrumente legale prevăzute de legislația în vigoare” având în vedere următoarele aspecte: - fișa tehnică a stației de încărcare postată în SEAP la data de 06.06.2025 este neconcordantă cu proiectul tehnic și cu centralizatorul de cheltuieli fără valori, astfel cu titlu de exemplu se reține: Pagina 11 din 14

§ 12

o în cadrul proiectului tehnic postat în SEAP se menționează la pag. 7 că se dorește achiziționarea unor stații de reîncărcare care să comunice „prin protocol de tip OCPP – Open Charge Point Protocol minim 1.5 (...)” o în cadrul centralizatorului de cheltuieli fără valoare anexă la proiectul tehnic postat în SEAP se menționează la pag. 25 și 32 că stația de încărcare DC ultrarapidă 60+22KW/2 conectori să aibă „comunicație: OCPP 1,6J” o în cadrul fișei tehnice postată în SEAP la data de 06.06.2025 de autoritatea contractantă se menționează că „Prezentarea softului in prezenta procedura este necesar pentru ca autoritatea contractanta sa aibă confirmarea ca stațiile de încărcare vor permite integrarea într-o platforma specializată, dedicată pentru public, de administrare si operare prin intermediul protocoalelor dedicate (minim OCPP1.6J) si vor fi capabile sa transmită toate informațiile necesare platformei pentru a îndeplini solicitările beneficiarului” o în cadrul centralizatorului de cheltuieli fără valoare anexă la proiectul tehnic postat în SEAP se menționează la pag. 25 și 32 „dimensiuni produs: 950*760*1600mm, greutate 285 kg” o în cadrul fișei tehnice postată în SEAP la data de 06.06.2025 de autoritatea contractantă se menționează „dimensiuni lățime: maxim: 360 mm adâncime: maxim 700 mm înălțime: maxim 1700 mm, greutate: maxim 200 kg” - prin fișa tehnică postată în SEAP în 06.06.2025 autoritatea contractantă a modificat parte din specificațiilor tehnice menționate în cadrul proiectului tehnice - astfel că o solicitare de clarificări formulate de către contestator așa cum susține autoritatea contractantă în cadrul punctului de vedere era imposibil de formulat în temeiul art. 160 din Legea nr. 98/2016 în condițiile și limitele impuse în anunțul de participare - nici o solicitare de prelungire a termenului de depunere a ofertelor nu se putea formula având în vedere că din cele 4 zile dintre data postării răspunsului și data depunerii ofertelor, 3 zile au fost zile libere (sâmbătă și duminică) și sărbători legale libere (sărbătoarea de rusalii). Față de aceste aspecte autoritate contractantă a încălcat următoarele prevederi legale: Pagina 12 din 14

§ 13

- art. 153 din Legea nr. 98/2016 „(1) Autoritatea contractantă prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri: a) în cazul în care, din orice motiv, informaţiile suplimentare sau răspunsul autorităţii contractante la solicitările de clarificări transmise de către operatorii economici nu sunt transmise în termenele prevăzute la art. 161, deşi clarificările sau informaţiile suplimentare au fost solicitate de operatorul economic în termenul prevăzut în anunţul de participare/simplificat/de concurs; b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziţiei” - art. 55 din Legea nr. 98/2016 „(1) În cazul în care, după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de informaţiile deja existente în acesta, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, care trebuie să fie publicat nu mai târziu de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare. (2) În condiţiile art. 153 din Lege, autoritatea contractantă are obligaţia de a prelungi termenul-limită de depunere a ofertelor în cazul în care modificările prevăzute la alin. (1) conduc la ajustări/completări ale documentaţiei de atribuire care presupun timp suplimentar pentru reacţia potenţialilor ofertanţi, cu excepţia modificărilor semnificative care conduc la anularea procedurii de atribuire deoarece: a) afectează atât de mult elementele ce descriu contextul achiziţiei publice încât au ca efect schimbarea indicatorilor principali ce caracterizează rezultatul contractului ce urmează a fi atribuit, fapt ce afectează nivelul de competiţie sau schimbă piaţa de profil la care se adresează; b) conduc la modificări substanţiale a criteriilor de calificare şi selecţie, în sensul extinderii nivelului acestora sau introducerii unora noi, fapt ce determină restrângerea competiţiei sau favorizarea unor anumiţi operatori economici”. Față de aceste aspecte, având în vedere că: - la data de 10.06.2025 au fost depuse ofertele iar autoritatea contractantă nu a oferit o perioadă de timp suficientă pentru elaborarea ofertelor potrivit specificațiilor tehnice postate în SEAP urmare a solicitărilor de clarificări, că autoritatea contractantă a indicat în mod expres denumirea unui operator economic care a și depus ofertă, respectiv ...SRL în cadrul procedurii astfel cum rezultă din SEAP, - prevederile proiectului tehnic sunt neconcordante cu caietul de sarcini și fișele tehnice ale stației de încărcare și ale platformei de administrare și monitorizare, Pagina 13 din 14

§ 14

- necesitarea autorității contractante nu rezultă în mod clar în ce constă, respectiv dacă se dorește doar achiziționarea unor stații de încărcare sau și a unei platforme de administrare și monitorizare, - s-au depus oferte în cadrul acestei proceduri de atribuire, Consiliul constată că aspectele sesizate în cadrul contestației sunt întemeiate urmând a fi admise și deoarece nu va putea dispune remediere documentației de atribuire va anula procedura de atribuire. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (7) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., va anula procedura de atribuire.

§ 15

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., anulează procedura de atribuire. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua deciziei: ... Redactată în 4 exemplare originale, conține 13 (treisprezece) pagini. Pagina 14 din 14

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.