Decizie 1308/2016
Decizie CNSC2016_1308_2016_Decizie_1308.pdf, BO2016_1308_2016_BO2016_1308.pdf
Document CNSC
CENTRUL DE PROIECTARE JUDEŢEAN SATU MARE SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI PLOPIS
Decizia CNSC nr. 1308/C7/1592 din 28.07.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Reconstrucţie şcoală gimnazială Iaz”, de către COMUNA PLOPIŞ (PRIMĂRIA COMUNEI PLOPIŞ), cu sediul în comuna Plopiş, judeţul Sălaj, în calitate de autoritate contractantă, se solicită anularea, în parte, a adresei privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 2440/13.07.2016 în ceea ce priveşte oferta S.C. LOTUS S.R.L., anularea raportului procedurii de atribuire precum şi a tuturor actelor subsecvente, cu declararea ca neconformă a ofertei depuse de către S.C. LOTUS S.R.L., obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor admisibile şi conforme şi, pe cale de consecinţă, stabilirea ofertei câştigătoare prin aplicarea criteriului de atribuire al procedurii prevăzut în documentaţia de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: …………………………………………………………………………………………………………. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestaţia formulată de către S.C. CENTRUL DE PROIECTARE JUDEŢEAN SATU MARE S.R.L., cu sediul în Satu Mare, str. Tudor Vladimirescu, nr. 9, etaj 4, apartament 17, judeţul Satu Mare, în contradictoriu cu COMUNA PLOPIŞ (PRIMĂRIA COMUNEI PLOPIŞ), cu sediul în comuna Plopiş, judeţul Sălaj, ca inadmisibilă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Mihaela ENACHE Bogdan-Marius BOGHIU Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 3 (trei) pagini. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_1308_2016_Decizie_1308.pdf, BO2016_1308_2016_BO2016_1308.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1308/C7/1592 Data:28.07.2016 Prin contestaţia (fără număr de înregistrare la emitent şi nedatată), înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 22240/21.07.2016, depusă de către S.C. CENTRUL DE PROIECTARE JUDEŢEAN SATU MARE S.R.L., cu sediul în Satu Mare, str. Tudor Vladimirescu, nr. 9, etaj 4, apartament 17, judeţul Satu Mare, CIF RO 23874611, reprezentată legal prin Vajda Zsolt Zoltan, în calitate de administrator şi prin Adrian Pop, în calitate de avocat, privind procedura de cerere de oferte online, organizată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, având ca obiect „Reconstrucţie şcoală gimnazială Iaz”, de către COMUNA PLOPIŞ (PRIMĂRIA COMUNEI PLOPIŞ), cu sediul în comuna Plopiş, judeţul Sălaj, în calitate de autoritate contractantă, se solicită anularea, în parte, a adresei privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 2440/13.07.2016 în ceea ce priveşte oferta S.C. LOTUS S.R.L., anularea raportului procedurii de atribuire precum şi a tuturor actelor subsecvente, cu declararea ca neconformă a ofertei depuse de către S.C. LOTUS S.R.L., obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor admisibile şi conforme şi, pe cale de consecinţă, stabilirea ofertei câştigătoare prin aplicarea criteriului de atribuire al procedurii prevăzut în documentaţia de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: …………………………………………………………………………………………………………. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestaţia formulată de către S.C. CENTRUL DE PROIECTARE JUDEŢEAN SATU MARE S.R.L., cu sediul în Satu Mare, str. Tudor Vladimirescu, nr. 9, etaj 4, apartament 17, judeţul Satu Mare, în contradictoriu cu COMUNA PLOPIŞ (PRIMĂRIA COMUNEI PLOPIŞ), cu sediul în comuna Plopiş, judeţul Sălaj, ca inadmisibilă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Mihaela ENACHE Bogdan-Marius BOGHIU Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 3 (trei) pagini. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 16682/14.07.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 21499/14.07.2016, formulată de SC ... SRL, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CIF RO ..., împotriva lipsei răspunsului autorităţii contractante la solicitările de clarificări „în termenele prevăzute de OUG nr. 34/2006 la art. 78”, referitoare la documentaţia de atribuire întocmită în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, offline, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru de achiziţie publică de furnizare având ca obiect „Achiziţia indicatoarelor rutiere şi a mijloacelor de semnalizare rutieră pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara”, iniţiată de ... SA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ..., s-a solicitat, „obligarea autorităţii contractante de a răspunde la cererea de clarificări” şi „decalarea termenului limită pentru depunerea ofertelor cu un interval de timp suficient pentru întocmirea ofertei”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. 16682/14.07.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 21499/14.07.2016, formulată de SC ... SRL, împotriva lipsei răspunsului autorităţii contractante la cererile de clarificări „în termenele prevăzute de OUG nr. 34/2006 la art. 78” referitoare la documentaţia de atribuire întocmită în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, offline, fără etapă finală de licitaţie electronică, a acordului- cadru de achiziţie publică de furnizare având ca obiect „Achiziţia indicatoarelor rutiere şi a mijloacelor de semnalizare rutieră pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara”, iniţiată de ... SA, în calitate de autoritate contractantă, s-a 1/5
solicitat, „obligarea autorităţii contractante de a răspunde la cererea de clarificări” şi „decalarea termenului limită pentru depunerea ofertelor cu un interval de timp suficient pentru întocmirea ofertei”. Contestatoarea arată că în data de 29.06.2016 a transmis autorităţii contractante o cerere de clarificări cu privire la procedura de atribuire ce face obiectul cauzei şi din cauza faptului că autoritatea contractantă nu a răspuns solicitării, a revenit asupra cererii în data de 07.07.2016, autoritatea contractantă refuzând în continuare să răspundă. Pe cale de consecinţă, contestatoarea a înaintat autorităţii contractante o Notificare prealabilă a contestaţiei înregistrată la registratura ... cu numărul 92/41824 din 11 Iulie 2016, însă nici până la data prezentei, 14.07.2016, nu a primit răspunsurile solicitate, motiv pentru care, consideră că aceasta (neemiterea răspunsurilor) reprezintă un act al autorităţii contractante în sensul definit de art. 3 al Legii nr. 101/2016 ce încalcă prevederile legale, art. 78 şi 79 din OUG nr. 34/2006. Având în vedere cele prezentate, contestatoarea SC ... SRL solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să răspundă la întrebările sale (pe care le reiterează în cuprinsul contestaţiei) şi să decaleze termenul de depunere a ofertelor astfel ca acestea să poată fi întocmite în mod corect şi complet. În dovedirea contestaţiei sale, SC ... SRL a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 21802/1518 C5/18.07.2016, Consiliul a încunoştiinţat autorităţii contractante ... SA depunerea contestaţiei formulată de SC ... SRL şi a solicitat transmiterea susţinerilor sale referitoare la excepţia, invocată de Consiliu din oficiu, privind rămânerea fără obiect a contestaţiei formulată, faţă de obiectul acesteia „de obligare a autorităţii contractante de a răspunde la cererea de clarificări”, având în vedere faptul că, la o zi după depunerea contestaţiei, respectiv la data de 15.07.2016 ora 09:02, a fost publicat în SEAP, răspunsul la solicitarea de clarificare şi anume „Clarificare - 2 ( [ CN168510/013 ] Clarificare - 2.pdf )”. Prin adresa nr. 21803/1518 C5/18.07.2016, comunicată prin fax şi recepţionată în aceeaşi zi, Consiliul a solicitat contestatoarei SC ... SRL şi transmiterea susţinerilor sale referitoare la excepţia, invocată de Consiliu din oficiu, privind rămânerea fără obiect a contestaţiei formulată, faţă de obiectul acesteia „de obligare a autorităţii contractante de a răspunde la cererea de clarificări”, având în vedere faptul că, la o zi după depunerea contestaţiei, respectiv la data de 15.07.2016 ora 09:02, a fost publicat în SEAP, răspunsul la solicitarea de clarificare şi anume „Clarificare-2 ([CN168510/013] Clarificare - 2.pdf )”. Totodată,
Consiliul
i-a comunicat autorităţii contractante că având în vedere obiectul contestaţiei şi răspunsul autorităţii contractante publicat în SEAP în data de 15.02.2016, în conformitate cu principiul disponibilităţii, limitele contestaţiei au fost deja determinate, stabilind obiectul acesteia, adică ceea ce se pretinde, iar în prezent aceste limite nu mai pot fi modificate conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care 2
stipulează că: „Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia”, astfel încât, pe cale de consecinţă, în situaţia în care se va dori învestirea Consiliului şi cu privire la răspunsul autorităţii contractante la solicitarea de clarificări publicat în SEAP în data de 15.07.2016, este necesară depunerea unei noi contestaţii, după parcurgerea procedurii prealabile. Autoritatea contractantă ... SA a răspuns prin adresa nr. 44211/20.07.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 22.073/20.07.2016, în cuprinsul căreia a arată că, datorită complexităţii obiectului contractului şi numărului mare de clarificări solicitate de operatorii economici, formularea răspunsurilor a presupus un termen mai mare de elaborare a acestora, astfel că, răspunsul la solicitările de clarificări transmise de către SC ... SRL în data de 29.0.62016, a fost publicat în SEAP la data de 15.07.2016. În aceste condiţii, autoritatea contractantă susţine că şi-a îndeplinit obligaţia de a răspunde la solicitările de clarificări transmise de către SC ... SRL şi consideră contestaţia formulată de SC ... SRL ca fiind lipsită de obiect. În ceea ce priveşte decalarea termenului limită pentru depunerea ofertelor, autoritatea contractantă menţionează că a publicat în SEAP Anunţul de tip erata nr. 91672 la anunţul de participare nr. 168510/25.05.2016 prin care informează operatorii economici că termenului limită de depunere şi deschidere a ofertelor este 25.07.2016. În concluzie, autoritatea contractantă susţine că argumentele aduse de contestatoare sunt neîntemeiate iar contestaţia este lipsită de obiect, astfel încât, solicită respingerea contestaţiei ca lipsită de obiect şi continuarea procedurii de achiziţie publică. În drept, autoritatea contractantă îşi întemeiază susţinerile pe dispoziţiile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Contestatoarea SC ... SRL a comunicat, spre ştiinţă Consiliului, adresa nr. 16686/18.07.2016 comunicată către ... SA, înregistrată la Consiliu sub nr. 21773/18.07.2016, în care susţine că răspunsurile la clarificări publicate în SEAP „pot fi acceptate numai într-o mică parte şi anume răspunsul 2 şi parţial 4”, astfel considerând că acestea nu clarifică aspectele sesizate, menţinându-se imposibilitatea formulării unei oferte financiare corecte şi complete. Prin adresa fără număr de înregistrare şi nedatată la emitent, înregistrată la Consiliu sub nr. 21594/19.07.2016, contestatoarea SC ... SRL a răspuns solicitării Consiliului nr. 21803/1518 C5/18.07.2016, susţinând că „intenţionăm să depunem contestaţie faţă de actul autorităţii contractante de a răspunde la cererea de clarificări fără să lămurească şi să ridice toate neclarităţile din documentaţia de atribuire” 3/5
indicate în actul său nr. 16686/18.07.2016, înregistrat la ... sub nr. 92/43701 şi la CNSC cu nr. 21773/18.07.2016. În completarea adresei sus menţionată, înregistrată la Consiliu sub nr. 21594/19.07.2016, contestatoarea a comunicat prin mijloace electronice (e-mail), „un mesaj” ce a fost înregistrat la Consiliu sub nr. 22023/20.07.2016, în care reiterează faptul că „intenţionăm să depunem contestaţie faţă de actul autorităţii contractante de a răspunde la cererea de clarificări fără să lămurească şi să ridice toate neclarităţile din documentaţia de atribuire” şi precizează că „dacă răspunsurile şi/sau remedierile făcute de autoritatea contractantă nu vor conduce la posibilitatea întocmirii unei oferte tehnice şi financiare corecte şi complete vom solicita în contestaţie inclusiv anularea procedurii” Din documentele depuse la dosarul cauzei şi din susţinerile părţilor, Consiliul reţine următoarele: Autoritatea contractantă ... SA a iniţiat procedura de încheiere, prin „licitaţie deschisă”, a acordului-cadru având ca obiect „Achiziţia indicatoarelor rutiere şi a mijloacelor de semnalizare rutieră pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara”, cod CPV 34992200-9 prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. .../25.05.2016, stabilind data limită de depunere a ofertelor la 18.07.2016, criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut” şi o valoarea maximă estimată a acordului-cadru, fără TVA, de 31.313.374,00 lei. În soluţionarea contestaţiei, Consiliul constată că SC ... SRL a transmis, prin mijloace electronice (e-mail), în data de 29.06.2016 o solicitare de clarificări autorităţii contractante, contestatoarea depunând la dosarul cauzei dovada transmiterii acesteia, respectiv o captură de ecran. În lipsa unui răspuns la solicitarea de clarificări din partea autorităţii contractante, contestatoarea a revenit în data de 07.07.2016, cu solicitarea de a se da curs solicitărilor sale de clarificări, document transmis de asemenea prin mijloace electronice (e-mail), la dosarul cauzei fiind de asemenea depusă ca dovada a transmiterii o captură de ecran. Consiliul constată că în data de 11.07.2016, de asemenea, în lipsa unui răspuns din partea autorităţii contractante, contestatoarea a transmis .... notificarea prealabilă, nr. 92/41824/11.07.2016, prin care notifică intenţia sa de a formula contestaţie prin care să solicite obligarea autorităţii contractante de a răspunde la întrebările care au făcut obiectul solicitării de clarificări şi reluate în cuprinsul notificării. În lipsa unui răspuns la notificarea prealabilă SC ... SRL a formulat contestaţia nr. 16682/14.07.2016, înregistrată la Consiliul sub nr. 21499/14.07.2016, „Împotriva actului Autorităţii contractante de a nu răspunde la cererile de clarificări în termenele prevăzute de OUG 34 la art. 78, prin care solicităm Onoratului Consiliu admiterea contestaţiei cu consecinţele: - Obligarea Autorităţii contractante de a răspunde la cererea de clarificări; 4
- Decalarea termenului limită pentru depunerea ofertelor cu un interval de timp suficient pentru întocmirea ofertei”. Ulterior datei la care a fost formulată contestaţia (14.07.2016), respectiv în ziua următoare depunerii acesteia, în data de 15.07.2016, autoritatea contractantă a răspuns solicitărilor de clarificări formulate de către contestatoare, împrejurare faţă de care Consiliul va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere referitor la „Obligarea Autorităţii contractante de a răspunde la cererea de clarificări” În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care se solicită „decalarea termenului limită pentru depunerea ofertelor cu un interval de timp suficient pentru întocmirea ofertei”, Consiliul constată că prin anunţul tip erată nr. 91672/17.07.2016, autoritatea contractantă a stabilit un nou termen limită de depunere a ofertelor la data de 25.07.2016, împrejurare faţă de care va fi respins ca rămas fără obiect şi acest capăt de cerere. Consiliul mai reţine că la dosarul cauzei contestatoarea a depus adresa, fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul sub nr. 21954/19.07.2016, document care reprezintă o „notificare prealabilă” prin care aduce la cunoştinţa autorităţii contractante faptul că intenţionează să depună contestaţie faţă de răspunsul la cererea de clarificări „fără să lămurească şi să ridice neclarităţile din documentaţia de atribuire”. Luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca rămasă fără obiect contestaţia formulată de SC ... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepţia invocată din oficiu de către Consiliu şi respinge, ca rămasă fără obiect, contestaţia formulată de SC ... SRL, cu sediul în cu sediul în municipiul ..., în contradictoriu cu ... SA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... Redactat în 4 exemplare originale, conţine 4 pagini. 5/5
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.