AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1239/2016

NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL în contradictoriu cu ADMINISTRATIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1 BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 1239/C4/1299 din 13.07.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1239/C4/1299 din 13.07.2016

Data din document
2016-07-13
Complet
C4

Contestația, din document

Prin contestaţia nr. 622/16.06.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 18435/16.06.2016, completată prin adresa nr. 640/28.06.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 19467/ 28.06.2016, depusă de către SC NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Ghiozdanului nr. 6A, sector 1, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J40/6934/2013 şi Cod Unic de Înregistrare 31718222, formulată împotriva adresei nr. 6521/03.06.2016 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, emisă de către ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1, în calitate de autoritate contractantă cu sediul în Bucureşti, b-dul Poligrafiei nr. 4, sector 1, referitoare la atribuirea contractului privind servicii de pază, s-a solicitat: - anularea deciziei autorităţii contractante de declarare ca inacceptabilă a ofertei SC NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL, - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 6521/03.06.2016, pre…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de către SC NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL în contradictoriu cu ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1. În temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 61 alin. (2) şi 62 din Codul de Procedură Civilă, admite în principiu cererea de intervenţie principală formulată de SC MAGIC STAR SECURITY SRL, pe care, în temeiul art. 66 din Codul de procedură civilă, o admite pe fond. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1239/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 18435Data înregistrării: 2016-06-16
ContestatorNEI DIVIZIA DE SECURITATE SRLCUI 31718222
Autoritate contractantăADMINISTRATIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1 BUCURESTI

2016_1239_2016_Decizie_1239.pdf, BO2016_1239_2016_BO2016_1239.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.656 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1239/C4/1299 Data: 13.07.2016 Prin contestaţia nr. 622/16.06.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 18435/16.06.2016, completată prin adresa nr. 640/28.06.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 19467/ 28.06.2016, depusă de către SC NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Ghiozdanului nr. 6A, sector 1, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J40/6934/2013 şi Cod Unic de Înregistrare 31718222, formulată împotriva adresei nr. 6521/03.06.2016 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, emisă de către ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1, în calitate de autoritate contractantă cu sediul în Bucureşti, b-dul Poligrafiei nr. 4, sector 1, referitoare la atribuirea contractului privind servicii de pază, s-a solicitat: - anularea deciziei autorităţii contractante de declarare ca inacceptabilă a ofertei SC NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL, - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 6521/03.06.2016, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestei adrese, în baza cărora oferta depusă de către SC NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL a fost declarată inacceptabilă, respectiv raportul final al procedurii de atribuire, - obligarea autorităţii contractante la evaluarea ofertelor în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire. Prin adresa nr. 343/23.06.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 19083/23.06.2016, SC MAGIC STAR SECURITY SRL cu sediul în Bucureşti, str. Alexandru Bălăşanu nr. 3, sector 4, înmatriculată la O.R.C. sub nr. J40/10710/2010, având CUI 27675662, a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante în cadrul procedurii privind atribuirea contractului de servicii de pază, organizată de către ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1 în calitate de autoritate 1

§ 2

contractantă, criticând susţinerile din cadrul contestaţiei formulată de către SC NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL. Prin adresa nr. 636/24.06.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 19253/24.06.2016, SC NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, în cadrul procedurii privind atribuirea contractului de servicii de pază, organizată de către ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1 în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat respingerea cererii de intervenţie formulată de către SC MAGIC STAR SECURITY SRL. CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de către SC NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL în contradictoriu cu ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC SECTOR 1. În temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 61 alin. (2) şi 62 din Codul de Procedură Civilă, admite în principiu cererea de intervenţie principală formulată de SC MAGIC STAR SECURITY SRL, pe care, în temeiul art. 66 din Codul de procedură civilă, o admite pe fond. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 29.058 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. ..., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ..., având CIF ..., reprezentată de ... – Director general, împotriva rezultatului procedurii de achiziţie publică comunicat prin adresa nr. 10211/09.06.2016 şi adresei nr. 10810/22.06.2016, reprezentând răspunsul autorităţii contractante la notificarea prealabilă, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de concesionare, având ca obiect „DELEGARE GESTIUNE PRIN CONCESIONAREA UNOR ACTIVITĂŢI DIN SERVICIUL DE SALUBRIZARE DIN ...”, coduri CPV 90500000-2 – Servicii privind deşeurile menajere şi deşeurile (Rev. 2), 90512000-9 – Servicii de transport de deşeuri menajere (Rev. 2), 90610000-6 – Servicii de curăţare şi măturare a strazilor (Rev. 2), s-a solicitat anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii, anularea în parte a raportului procedurii, a proceselor verbale de evaluare şi refacerea lor în sensul respingerii ofertei depuse de ..., continuarea procedurii în urma aplicării măsurilor de remediere. Prin contestaţia nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ..., având CUI ..., reprezentată de ... – Director general, împotriva adresei nr. 10213/09.06.2016, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii şi adresei nr. 10809/21.06.2016, reprezentând răspunsul autorităţii contractante la notificarea prealabilă, emise de ..., în cadrul aceleiaşi proceduri, s-a solicitat anularea adresei nr. 10213/09.06.2016, precum şi obligarea autorităţii contractante la aplicarea măsurilor de remediere solicitate, cu respectarea prevederilor legislaţiei privind achiziţiile publice şi continuarea procedurii de atribuire.

§ 2

Prin „Cererea de intervenţie voluntară în litigiu” nr. 2255/01.07.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 20052/01.07.2016, formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ..., având CUI ..., reprezentată de ... – Administrator, s-a solicitat încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie, respingerea contestaţiei, ca nefondată, menţinerea ca temeinice şi legale, a actelor autorităţii contractante Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestaţiile ce fac obiectul dosarelor nr. ... şi nr. ... au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, fiind formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia depusă, ..., în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura organizată de ..., în vederea atribuirii contractului de concesionare, având ca obiect „DELEGARE GESTIUNE PRIN CONCESIONAREA UNOR ACTIVITĂŢI DIN SERVICIUL DE SALUBRIZARE DIN ...”, iniţiată prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) a anunţului de concesionare nr. ..., a solicitat cele menţionate în partea introductivă. De asemenea, contestatoarea a solicitat accesul la documentele dosarului achiziţiei. În cuprinsul contestaţiei, ... aduce critici cu privire la oferta depusă de câştigătoarea procedurii, apreciind această ofertă, ca fiind inacceptabilă, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. c) din HG nr. 925/2006 şi neconformă, prin raportare la prevederile art. 36 alin. (1) lit. b) şi art. 79 alin. (1) din acelaşi act normativ. Prin adresele nr. ... şi nr. ..., în temeiul art. 15 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat părţilor să transmită susţinerile referitoare la excepţia, invocată din oficiu, privind lipsa competenţei materiale a sa, în soluţionarea dosarului şi declinarea soluţionării cauzei către instanţa de judecată competentă potrivit legii, respectiv Tribunalul ... – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, întrucât, contestaţia depusă vizează o procedură de delegare a gestiunii unui serviciu de salubrizare, supus legislaţiei specifice constând în Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 şi Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, solicitând totodată autorităţii contractante, să transmită documentele prevăzute de art. 18 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a comunicat faptul că, în opinia sa, dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 101/2006, nu sunt aplicabile procedurii de atribuire, iar contestatoarea şi-a manifestat 2/11

§ 3

opţiunea, în sensul alegerii căii de atac, pe calea contestaţiei administrative, Consiliul, fiind investit prin lege cu jurisdicţie administrativă. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă a comunicat punctul de vedere cu privire la contestaţia formulată de ..., solicitând respingerea acesteia, ca fiind nefondată. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. ..., contestatoarea a solicitat respingerea excepţiei privind lipsa competenţei materiale, invocată din oficiu de Consiliu, aducând o serie de argumente în acest sens. Prin contestaţia depusă, ..., în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura organizată de ..., în vederea atribuirii contractului de concesionare, având ca obiect „DELEGARE GESTIUNE PRIN CONCESIONAREA UNOR ACTIVITĂŢI DIN SERVICIUL DE SALUBRIZARE DIN ...”, iniţiată prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) a anunţului de concesionare nr. ..., a solicitat cele menţionate în partea introductivă. De asemenea, contestatoarea a solicitat accesul la documentele dosarului achiziţiei. Prin adresele nr. ... şi nr. ..., în temeiul art. 15 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat părţilor să transmită susţinerile referitoare la excepţia, invocată din oficiu, privind lipsa competenţei materiale a sa, în soluţionarea dosarului şi declinarea soluţionării cauzei către instanţa de judecată competentă potrivit legii, respectiv Tribunalul ... – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, întrucât, contestaţia depusă vizează o procedură de delegare a gestiunii unui serviciu de salubrizare, supus legislaţiei specifice constând în Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 şi Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006. Prin „Cererea de intervenţie voluntară în litigiu” depusă, ... a solicitat cele menţionate în partea introductivă. În cuprinsul acesteia, intervenienta aduce argumente de natură a contrazice susţinerile contestatoarei în referire la oferta sa. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a comunicat documentul numit „OPINIE JURIDICĂ”, aducând argumente în susţinerea criticilor formulate în cuprinsul contestaţiei, cu privire la oferta câştigătoare. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a comunicat faptul că, în opinia sa, dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 101/2006, nu sunt aplicabile procedurii de atribuire, iar contestatoarea şi-a manifestat opţiunea, în sensul alegerii căii de atac, pe calea contestaţiei administrative, considerând Consiliul ca fiind investit, prin lege, cu jurisdicţie administrativă, invocând totodată şi prevederile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. 3/11

§ 4

Având în vedere solicitările ... şi a ... privind accesul la dosarul achiziţiei publice, Consiliul, prin adresele nr. ... şi nr. ..., le-a invitat la sediu, în acest sens, până la data de 07.07.2016, în acest interval urmând a fi depuse şi eventuale concluzii scrise. ... a primit fotocopiile solicitate la data de 05.07.2016. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia lipsei de competenţă materială a Consiliului, invocată din oficiu, afirmând că este justificată soluţionarea contestaţiei de către CNSC, întrucât, procedura de atribuire în cauză a fost demarată potrivit OUG nr. 34/2006. Totodată, aceasta precizează că, în comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă i-a indicat, ca şi cadru juridic pentru formularea contestaţiei, art. 2562 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă a comunicat punctul de vedere cu privire la contestaţia formulată de ..., solicitând respingerea acesteia, ca nefondată. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a comunicat faptul că, urmare efectuării studiului dosarului achiziţiei, a constatat lipsa unor documente ce au stat la baza criticilor formulate în cuprinsul contestaţiei, solicitând amânarea termenului de depunere a concluziilor scrise, până la data la care va putea studia documentele respective. ... a primit fotocopiile solicitate la data de 06.07.2016. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ... a formulat concluzii scrise, prezentând argumente în sprijinul celor menţionate în contestaţie, de asemenea, citând din BO al Consiliului nr. .... Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ... a formulat note scrise, prezentând, pe de o parte, argumente în sprijinul celor menţionate în contestaţie şi, pe de altă parte, critici aferente ofertei desemnate câştigătoare. Totodată, contestatoarea afirmă că oferta prezentată de ... conţine preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: Procedura de licitaţie deschisă, a fost iniţiată de ..., în vederea atribuirii contractului de concesionare, având ca obiect „DELEGARE GESTIUNE PRIN CONCESIONAREA UNOR ACTIVITĂŢI DIN SERVICIUL DE SALUBRIZARE DIN ...”, prin publicarea, în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP), a anunţului de concesionare nr. .... Potrivit acestuia, criteriul de atribuire aplicat a fost „oferta cea mai avantajoaă din punct de vedere economic”, valoarea estimată a contractului fiind de 12.072.840 lei, fără TVA. În cadrul anunţului de concesionare nr. ..., la punctul intitulat Descrierea succintă a contractului de concesionare, sunt menţionate următoarele informaţii: 4/11

§ 5

„Contractul presupune delegarea gestiunii prin concesionarea unor activităţi din cadrul serviciului de salubrizare din ..., respectiv: (...)”. Consiliul a procedat din oficiu la verificarea competenţei sale materiale, raportat la art.12 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora este competent să soluţioneze contestaţiile cu privire la procedurile de atribuire, contestaţiile care nu intră în competenţa sa de soluţionare fiind declinate, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Codul de procedură civilă interzice judecătorilor să refuze să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Consiliul fiind constituit ca şi organism administrativ-jurisdicţional, care are în componenţă funcţionari publici cu statut special, se limitează la competenţele stabilite explicit prin legea de funcţionare. Procedând la verificarea competenţei sale în soluţionarea contestaţiilor formulate de ... şi ..., în contradictoriu cu ..., Consiliul reţine că data iniţierii procedurii în analiză este 30.03.2016, potrivit anunţului de concesionare nr. ..., publicat în SEAP, dată la care era în vigoare OUG nr. 34/2006, procedura de atribuire rămânând supusă dispoziţiilor acestei ordonanţe de urgenţă. Totodată, având în vedere datele de depunere a contestaţiilor, se reţine de către Consiliu că prezentele contestaţii urmează a fi soluţionate potrivit dispoziţiilor Legii nr. 101/2006 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în vigoare cu data de 26.05.2016. Astfel, se reţine de către Consiliu faptul că respectivele contestaţii privesc delegarea gestiunii unui serviciu de salubrizare supus legislaţiei specifice, respectiv Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 şi Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, legislaţie conform cărora soluţionarea litigiilor în legătură cu atribuirea contractelor de delegare a gestiunii se realizează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, de către secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului. De asemenea, se reţine că, începând cu data de 26.05.2016, a intrat în vigoare Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, care reprezintă cadrul general în domeniul concesiunilor de lucrări şi servicii şi care dispune, la art. 116 alin. (1) şi alin. (2), astfel: „(1) Prezenta lege se aplică procedurilor de atribuire a concesiunilor de lucrări sau concesiunilor de servicii iniţiate după data intrării în vigoare a acesteia. (2) Procedurilor de atribuire a concesiunilor de lucrări sau a concesiunilor de servicii în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare 5/11

§ 6

a prezentei legi li se aplică legea în vigoare la data iniţierii procedurii de atribuire”. Aşadar, în privinţa normelor de derulare a procedurii de atribuire, aplicarea Legii nr. 100/2016 iese din discuţie, incidente rămânând regulile stabilite, în principal, de: - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii; - Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006; - Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, care figurează şi la pct. III.1.5) - Legislaţia aplicabilă din fişa de date a concesiunii. Problema care trebuie lămurită pentru determinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei aflate pe rol este legată de aflarea normelor de drept procesual care acoperă etapa de soluţionare a contestaţiilor, iar nu a normelor de drept material pe baza cărora se derulează procedura de atribuire, norme diferite şi pe care legiuitorul le tratează distinct. Legea nr. 101/2016 reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. De asemenea, ea se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor, după cum stabileşte art. 1 alin. (1) şi (2) al acesteia. Contestaţiile în analiză au fost depuse la Consiliu ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/ 2016, ca atare sunt supuse procedurii de soluţionare stabilită prin dispoziţiile acestei legi, care nu cuprinde nicio dispoziţie de aplicare a ei litigiilor/contestaţiilor privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii vreunui serviciu comunitar de utilităţi publice, inclusiv salubrizare. Potrivit Legii nr. 51/2006, contractul de delegare a gestiunii este definit ca fiind „un contract încheiat în formă scrisă, prin care unităţile administrativ-teritoriale, individual sau în asociere, după caz, în calitate de delegatar, atribuie, pe o perioadă determinată, unui operator licenţiat, în calitate de delegat, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de a furniza/ presta integral un serviciu de utilităţi publice ori, după caz, numai unele activităţi specifice acestuia, inclusiv dreptul şi obligaţia de a administra şi de a exploata infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului/activităţii furnizate/prestate, în schimbul unei redevenţe, după caz. (...) Contractul de delegare a gestiunii este asimilat actelor administrative şi intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 6/11

§ 7

Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice poate fi: a) contract de concesiune; (...) Procedurile de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice sunt: a) licitaţia publică deschisă - procedura la care orice operator licenţiat interesat are dreptul de a depune ofertă; (...)”. În speţă, ... urmăreşte să atribuie un contract de concesiune pentru delegarea gestiunii prin concesionare, a unor activităţi din serviciul de salubrizare din ..., context în care ar rezulta că litigiile vizând atribuirea, executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea şi denunţarea unilaterală contractului, precum şi cele de despăgubiri sunt guvernate de Legea-cadru a remediilor şi căilor de atac nr. 101/2016. Însă, concluzia este infirmată expres de către legislaţia specifică a delegării gestiunii serviciului de utilităţi publice, respectiv: - Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, care precizează, la art. 51 alin. (4), că soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale (...) şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului. - Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, care prevede, în art. 34 şi art. 36 alin. (1), completarea cu dispoziţiile Legii nr. 51/ 2006, iar, în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea şi executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum şi a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, stabileşte competenţa ca aparţinând instanţelor de contencios administrativ, în procedură de urgenţă. Apariţia art. 255 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, apărut în anul 2010, după intrarea în vigoare a legilor nr. 51/2006 şi nr. 101/2006, a adăugat o modalitate alternativă şi facultativă de tranşare a litigiilor precontractuale având ca obiect delegarea anumitor servicii, permiţând Consiliului să soluţioneze litigiile de acest gen, prevăzând că: "Soluţionarea contestaţiilor privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii unui serviciu comunitar de utilităţi publice pentru care legislaţia specifică face trimitere la aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă se realizează conform prezentului capitol", însă această adăugare nu a operat o abrogare sau o revizuire a textelor celor două legi, dovadă că acestea au continuat să fie aplicate de către instanţele de judecată, nefiind considerate abrogate (de pildă, 7/11

§ 8

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, deciziile nr. 2728 din 31 mai 2012, nr. 5683 din 11 iunie 2013 şi nr. 5865 din 20 iunie 2013). Este, de asemenea, de reţinut că darea în competenţa instanţelor de contencios administrativ a soluţionării litigiilor legate de încheierea contractelor de salubrizare a fost reiterată de legiuitor în anul 2014, prin Legea nr. 99/2014 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/ 2006. Având în vedere că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 98/2016, a fost abrogată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, inclusiv art. 255 alin. (5), redevin active dispoziţiile art. art. 51 alin. (4) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi cele ale art. 36 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, care stabilesc competenţa de soluţionare a litigiilor ca cel în analiză, ca aparţinând instanţelor de contencios administrativ, în procedură de urgenţă. Determinând că, urmare celor de mai sus, pentru procedurile iniţiate anterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 100/2016, Consiliul nu are definită explicit competenţa, în scopul evitării întârzierii derulării procedurilor de atribuire şi al evitării emiterii unor hotărâri lovite de nulitate, se stabileşte că temeiul legal pentru soluţionarea contestaţiilor sunt dispoziţiile în vigoare ale art. 51 alin. (4) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006: Soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului, şi ale art. 34 şi 36 alin. (1) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006: „Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile Legii nr. 51/2006 [...]”. „Soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea şi executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum şi a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competenţa instanţelor de contencios administrativ şi se face în procedură de urgenţă.” Aşadar, conform legislaţiei specifice contractului supus licitaţiei, soluţionarea litigiului dintre ... şi ... şi ... ar urma să intre în competenţa materială a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a 8/11

§ 9

cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului, în complet specializat în achiziţii publice. Astfel fiind, întrucât soluţionarea contestaţiei de faţă nu intră în sfera de competenţă materială a Consiliului şi luând în considerare normele legale precizate pe parcursul considerentelor prezentei, precum şi: - dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul cărora instanţa de judecată este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent; - prevederile art. 12 alin. (2) din Legea remediilor nr. 101/2016, potrivit cărora contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă, Consiliul va admite excepţia necompetenţei sale materiale, ridicată din oficiu, şi, constatând lipsa sa de competenţă în soluţionarea contestaţiilor formulate de ... şi de ..., urmează a face aplicarea art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv va transmite contestaţia, împreună cu dosarul constituit, instanţei de judecată competente. De menţionat este că există jurisprudenţă creată sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, inclusiv în sensul excluderii competenţei Consiliului în litigii precum cel de faţă; cu titlu de exemplu, sentinţa civilă nr. 2076 din 10 august 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, dosar nr. 41319/3/2014, regulator de competenţă, reţine, între altele: «Municipiul [...] a iniţiat procedura de atribuire, prin licitaţie deschisă, a contractului având ca obiect „delegarea gestiunii serviciului de salubrizare pentru activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în municipiul [...]” [...] intenţia legiuitorului a fost aceea de scoatere din sfera de aplicabilitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice. O atare modificare are consecinţe directe şi asupra competenţei de soluţionare a contestaţiilor, prin prisma prevederilor art. 256 alin. (1) şi art. 257 alin. (1) din respectiva ordonanţă, care nu se mai aplică unor proceduri de genul celor în cauză. Mai mult, în prezent, legislaţia specifică nu mai face trimitere la aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, iar art. 51 alin. (4) din Legea nr. 51/2006 stabileşte [...]. Totodată, dispoziţiile Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, ale cărei prevederi se completează cu cele ale Legii nr. 51/2006, stabilesc la art. 36 că soluţionarea litigiilor patrimoniale şi nepatrimoniale legate de încheierea şi executarea contractelor reglementate de Legea nr. 101/2006, precum şi a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, este de competenţa 9/11

§ 10

instanţelor de contencios administrativ şi se face în procedură de urgenţă. În raport de toate aceste considerente, Curtea de apel, în urma analizării conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului Bucureşti [în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului]». Elocvente sunt şi: - sentinţa nr. 39/F/CC/2009 din 8 decembrie 2009 (în condiţiile în care doar procedura de atribuire se realizează potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, iar legea specială ce reglementează delegarea de gestiune stabileşte expres şi imperativ competenţa materială de soluţionare a cauzelor, competenţa de soluţionare a contestaţiei revine secţiei de contencios administrativ a tribunalului), Curtea de Apel ..., Secţia de contencios administrativ şi fiscal; - decizia nr. 470 din 23 februarie 2010 [Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, la care se face trimitere în art. 30 alin. (12) din Legea nr. 51/2006, sunt aplicabile doar în ceea ce priveşte normele de drept material ce reglementează procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii. În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 alin. (3) ind. 1 din Legea nr. 51/2006, care statuează că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi că cererea se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui competenţă teritorială se află sediul operatorului], Curtea de Apel ..., Secţia de contencios administrativ şi fiscal; - deciziile nr. 824 din 12 mai 2010 şi nr. 836 din 14 mai 2010 (competenţa soluţionării contestaţiei privind atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare aparţine instanţei de contencios administrativ, nu Consiliului), Curtea de Apel ..., Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal; - decizia nr. 438/R din 24 martie 2010 (competenţa de soluţionare a contestaţiilor privind litigiile în legătură cu atribuirea contractelor de delegare a gestiunii revine instanţei de contencios administrativ, nu Consiliului), Curtea de Apel ..., Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. Date fiind cele ce preced, Consiliul va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei către instanţa judiciară competentă, care este Tribunalul ..., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ce urmează a se pronunţa asupra tuturor cererilor părţilor. Fără pronunţare asupra fondului contestaţiei. Pentru aceste motive, 10/11

§ 11

în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepţia de necompetenţă materială a sa, invocată din oficiu şi declină competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate de ... şi ..., în contradictoriu cu ..., în favoarea Tribunalului ... – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul ... – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Fără cale de atac. PREŞEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 6 (şase) exemplare, conţine 11(unsprezece) pagini. 11/11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.