AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 996/2016

CORAL IMPEX SRL în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI DEVA

Decizia CNSC nr. 996/C2/1173 din 09.06.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 996/C2/1173 din 09.06.2016

Data din document
2016-06-09
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect ”delegarea gestiunii prin concesiune a Serviciului de salubrizare pentru activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție din municipiul Deva” , coduri CPV 90921000-9 – Servicii de dezinfecție și de dezinsecție (Rev. 2), 90923000-3 – Servicii de deratizare (Rev. 2), organizată de MUNICIPIUL DEVA, cu sediul în piața Unirii nr. 4, Deva, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat anularea în parte a răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 2, în referire la întrebarea nr. 29, a răspunsului la solicitările de clarificări nr. 5 și 6, în referire la întrebările nr. 1, 2, 3, 4, 5, 13 și 14, obligarea autorității contractante la emiterea unor noi răspunsuri și pe cale de consecință anularea în parte a anunțurilor de tip erată, subsecvente răspunsurilor la solicitările de clarificări și obligarea acesteia la publicarea unui nou anunț, în acord cu răspunsurile care se vor emite, precum şi suspendarea procedurii de atribuire. 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia formulată de CORAL IMPEX SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL DEVA. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 996/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 16813Data înregistrării: 2016-06-02
ContestatorCORAL IMPEX SRLCUI 4986244
Autoritate contractantăPRIMARIA MUNICIPIULUI DEVA

2016_996_2016_Decizie_996.pdf, BO2016_996_2016_BO2016_996.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.075 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 996/C2/1173 Data: 09.06.2016 Prin contestaţia nr. 3399/02.06.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 16813/02.06.2016, completată prin adresa nr. 3510/06.06.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 17113/06.06.2016, depusă de CORAL IMPEX SRL, cu sediul în str. Peneș Curcanu nr. 8, bloc 151C, sc. A, ap. 10, județul Prahova, CUI RO4986244, număr de înregistrare în registrul comerţului J29/2811/1993, reprezentată legal de administrator Badea Alexandru și convenţional de avocat Laurențiu Vețeleanu, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în b-dul Libertății nr. 1, sector 4, București, privind procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului de concesiune de servicii având ca obiect ”delegarea gestiunii prin concesiune a Serviciului de salubrizare pentru activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție din municipiul Deva” , coduri CPV 90921000-9 – Servicii de dezinfecție și de dezinsecție (Rev. 2), 90923000-3 – Servicii de deratizare (Rev. 2), organizată de MUNICIPIUL DEVA, cu sediul în piața Unirii nr. 4, Deva, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat anularea în parte a răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 2, în referire la întrebarea nr. 29, a răspunsului la solicitările de clarificări nr. 5 și 6, în referire la întrebările nr. 1, 2, 3, 4, 5, 13 și 14, obligarea autorității contractante la emiterea unor noi răspunsuri și pe cale de consecință anularea în parte a anunțurilor de tip erată, subsecvente răspunsurilor la solicitările de clarificări și obligarea acesteia la publicarea unui nou anunț, în acord cu răspunsurile care se vor emite, precum şi suspendarea procedurii de atribuire. 1

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia formulată de CORAL IMPEX SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL DEVA. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 25.001 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 şi +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. .../.../.. Data: .... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 14606/13.05.2016, depusă de ..., cu sediul în ..., str. ... nr. ..., județul ..., având CUI RO ..., reprezentată convențional prin Cabinet de Avocat ..., privind procedura internă de selecție de oferte, organizată de Consiliul Județean ..., cu sediul în ..., bd. ... nr. ..., judeţul ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de Servicii de pază şi servicii de monitorizare a sistemelor de alarmă la obiectivele aparţinând Consiliului Judeţean ..., loturile ... şi ..., coduri CPV 79713000-5 – Servicii de pază, 79711000-1 – Servicii de monitorizare a sistemelor de alarmă, contestatoarea a solicitat anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat cu adresa nr. 10981/03.05.2016, a deciziei de desemnare câștigătoare a ofertelor ..., pentru lotul nr. 1, și ..., pentru lotul nr. 2, anularea actelor subsecvente deciziei de desemnare drept câștigătoare a ofertelor ... și ..., precum și obligarea autorităţii contractante la reevaluarea tuturor ofertelor depuse cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația ..., în contradictoriu cu Consiliul Județean ..., și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 10871/28.04.2016, în partea ce privește oferta contestatoarei și - 1 -

§ 2

oferta ..., depuse pentru lotul 2, și comunicările transmise celor două ofertante pentru lotul amintit. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ... și la stabilirea rezultatului procedurii, pentru lotul 2, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale. Rezultatul procedurii va fi comunicat, pentru acest lot, operatorilor economici implicați în termenul legal. În temeiul art. 278 alin. (5) din ordonanță, respinge ca nefondate solicitările contestatoarei privind anularea deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare pentru lotul 1 și reevaluarea ofertelor depuse pentru acest lot. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de zece zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia depusă, ... a solicitat cele menţionate în partea introductivă a deciziei, criticând adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 10981/03.05.2016, prin care a luat la cunoştiinţă că oferta sa a fost declarată admisibilă, dar nu a fost declarată câștigătoare. Contestatoarea precizează că ofertele desemnate câștigătoare au fost cele depuse de ..., pentru lotul nr. 1, cu o valoare totală de 472.057,60 lei, fără TVA și un preț unitar pentru servicii de pază de 10,28 lei/oră, și de ..., pentru lotul nr. 2, cu o valoare totală de 368.656 lei fără TVA și un preț unitar pentru servicii de pază de 9,80 lei/oră, fără TVA, și un tarif al serviciilor de monitorizare de 220 lei/lună, fără a se preciza dacă această din urmă valoare include sau nu TVA. Astfel, contestatoarea afirmă că, din analiza modalității în care au fost determinate prețurile unitare pentru cele două oferte declarate câștigătoare, rezultă faptul că cei doi ofertanți au omis a include în structura acestor costuri toate cheltuielile necesare îndeplinirii obiectului contractului, cu încălcarea dispozițiilor Titlului V – Contribuții sociale obligatorii – din Codul fiscal, a dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 448/2006 și a unei întregi pleiade de prevederi statuate de Codul muncii (art. 123,125,126,137, 139, 144, 145 și 160). Susține că ofertele declarate câștigătoare se situează sub procentul de 80% din valoarea maximă estimată pentru fiecare dintre cele două loturi, autoritatea contractantă fiind obligată să aplice dispozițiile art. 202 alin. (1) și (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, cu atât mai mult cu cât prețurile ofertate nu acoperă nici măcar cheltuielile salariale necesar a fi efectuate conform prevederilor legale. Sunt citate, în continuare prevederile articolului mai sus precizat. De asemenea, afirmă că nu i se poate da relevanță criteriului de atribuire ”prețul cel mai scăzut”, întrucât ofertele nu respectă legislația muncii și fiscală, anume salariul minim garantat în plată, contribuțiile la fondurile - 2 -

§ 3

speciale datorate de angajat și de angajator, zilele de sărbători legale, concediul de odihnă minim legal, sporurile salariale acordate pentru munca prestată noaptea sau în zilele de sărbători legale sau în weekend–uri, nerespectarea acestor prevederi legale echivalând cu desfăşurarea de activităţi ilicite sancţionate de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. În opinia contestatoarei, în condițiile în care se respectă ad literam legislația muncii și fiscală, nivelul salariului minim garantat în plată de 1250 lei/lună începând cu 01.05.2016, cu o marjă de profit de 0% și cu cheltuieli directe și indirecte de 0% rezultă un tarif orar minim de 10,923 lei/oră, astfel că ofertele declarate câștigătoare nu pot fi decât rezultatul desconsiderării cu bună știință a prevederilor legale aplicabile în materie salarială și fiscală, coroborată cu munca la negru. Sunt citate prevederile art. 2 alin. (2) din Codul fiscal, precum și cele ale art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În susținerea celor afirmate, contestatoarea prezintă modul de calcul a fondului de handicap reglementat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap nr. 590/2008, privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 și expune, în detaliu, un exemplu în acest sens. ... arată că, la cap. 3 din caietul de sarcini, achizitoarea a statuat că propunerea tehnică trebuie să conţină specificaţiile tehnice privind prestarea serviciilor de pază, ofertanţii fiind ţinuţi a descrie modul de îndeplinire al cerinţelor caietului de sarcini astfel încât să se demonstreze corespondenţa cu toate cerinţele solicitate, însă la analizarea ofertelor se impunea verificarea și respectarea de către ofertanţi a prevederilor legale ce concură la stabilirea tarifului orar aferent prestării serviciilor, verificare pe care din păcate autoritatea contractantă nu a efectuat-o. Totodată, precizează că la cap. 4, alin. (3) din caietul de sarcini s-a impus ofertanţilor ca alăturat ofertei să depună şi un deviz care să conţină o detaliere a tarifului ofertat pe componente de preţ pentru activităţile specifice, autoritatea contractantă având obligația să raporteze fiecare dintre devize la normele legale şi să constate care dintre oferte se circumscrie acestor dispoziţii şi care nu, pentru ca mai apoi ofertele să fie declarate neconforme deoarece nu acoperă nici măcar cheltuielile salariale. În situația de față, afirmă că autoritatea contractantă a acceptat preţuri nejustificate şi stabilite în mod evident nelegal, lipsite de o motivare pertinentă şi acceptate fără o minimă verificare a respectării dispoziţiilor legale aplicabile în cauză în condiţiile în care tariful minim orar ce acoperă numai cheltuielile salariale (fără profit şi fără cheltuieli directe şi indirecte cum ar fi echipamente, combustibili, personal administrativ etc.) este de 10,923 lei/oră. Consideră că nu este lipsit de importanţă faptul că însăşi achizitoarea, în cuprinsul caietului de sarcini, atunci când a determinat valorile minime estimate calculate pentru perioada de derulare a contractului, respectiv - 3 -

§ 4

01.05.2016 - 31.12.2016, a avut în vedere un tarif pentru serviciile de pază de 11,80 lei/oră, plus TVA. Prin adresa nr. 14846/1018/C9/16.05.2016, Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 270 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, transmiterea motivării în concret a susţinerilor referitoare la faptul că: - autoritatea contractantă era ţinută a solicita celor doi ofertanţi fundamentarea economică a preţului oferit, cu atât mai mult cu cât preţul acestora nu acoperă nici măcar cheltuielile salariale necesar a fi efectuate conform prevederilor legale; - criteriul avut în vedere de către autoritatea contractantă respectiv preţul cel mai scăzut nu i se poate da relevanţă atât timp cât oferta nu respectă legislaţiile muncii şi fiscală anume salariul minim garantat în plată, contribuţiile la fondurile speciale datorate de angajat şi de angajator, zile de sărbători legale, concediul de odihnă minim legal, sporurile salariale acordate pentru munca prestată noaptea sau în zilele de sărbători legale sau în weekend–uri, nerespectarea acestor prevederi legale echivalând cu desfăşurarea de activităţi ilicite sancţionate de Legea nr. 241/2005 – pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale; - este evident că ne găsim în situaţia acceptării de către autoritatea contractantă a unor preţuri nejustificate şi stabilite în mod evident nelegal, lipsite de o motivare pertinentă şi acceptate fără o minimă verificare a respectării dispoziţiilor legale aplicabile în cauză în condiţiile în care tariful minim orar ce acoperă numai cheltuielile salariale (fără profit şi fără cheltuieli directe şi indirecte cum ar fi echipamente, combustibili, personal administrativ etc.) este de 10,923 lei/oră. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 15153/18.05.2016, contestatoarea a transmis răspunsul său cu privire la motivarea în concret a susţinerilor aflate în cuprinsul contestației, menționând faptul că, prin edictarea dispoziţiilor cap. 4 alin. (3) din caietul de sarcini, autoritatea contractantă a impus ofertanţilor ca alăturat ofertei financiare să depună un deviz care să conţină o detaliere a tarifului ofertat pe componente de preţ pentru activităţile specifice evidentă fiind, în opinia contestatoarei, necesitatea imperioasă de a se determina dacă tariful ofertat/oră este unul determinat cu stricta respectare a dispoziţiilor legale, respectiv în scopul de a se stabili de către autoritatea contractantă dacă la înaintarea unui anumit tarif orar ofertantul a avut în vedere toate obligaţiile ce-i incumbă în calitate de angajator şi dacă în componenţa acestuia se regăsesc toate costurile asociate respectiv toate contribuţiile sociale obligatorii. Menționează că, în situaţia în care la determinarea tarifului orar un ofertant a uitat să ia în calcul toate costurile salariale asociate raportate la salariul minim garantat în plată de 1.250 lei (contribuţiile la fondurile speciale datorate de angajat şi de angajator, zile de sărbători legale, concediul de odihnă minim legal, sporurile salariale acordate pentru munca prestată noaptea sau în zilele de sărbători legale sau în week-end-uri, etc.), nu se poate lua în discuție posibilitatea declarării drept câştigătoare a unei astfel de oferte, deoarece ar atrage după sine concluzia că autoritatea contractantă avea cunoştinţă despre încălcarea cu bună ştiinţă de către ofertanții declarați câştigători a prevederilor legale şi este de acord a fi părtaşă, în mod direct, la atitudinea neconformă, cu iz infracţional chiar, a acestora. - 4 -

§ 5

Totodată, precizează că, în condiţiile în care tariful orar minimal raportat la salariul minim garantat în plată, cu toate costurile salariale incluse, este de 10,923/oră şi văzând faptul că, prin aplicarea întocmai a prevederilor legislaţiei muncii şi a celei fiscale, nu se poate oferta un preţ/ oră mai mic decât cel amintit, situaţie prin prisma căreia criteriul preţului cel mal scăzut îşi poate găsi aplicabilitatea numai pentru tarife orare ce exced valorii de 10,923 lei/oră, orice altă valoare ofertată sub aceast preț este rezultatul unei modalităţi de determinare eronate, voită sau nu. Opinează că la adăpostul criteriului de atribuire preţul cel mai scăzut și prin declararea câştigătoare a unor oferte evident neconforme, cu prețuri de 9,80 lei/oră şi 10,28 lei/oră, autoritatea contractantă a încălcat, în mod evident, principiile statuate de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, respectiv nediscriminarea, deoarece a permis declararea drept câştigătoare a unor oferte neconforme şi nelegale, precum și tratamentul egal, întrucât oferta ..., deşi întocmită cu deplina respectare a legislaţiei în vigoare, a fost respinsă. Conchide afirmând că atitudinea autorităţii contractante este în totală contradicţie cu definiţia dată de dispoziţiile art. 3 lit. r) din acelaşi act normativ sintagmei operator economic, pe care o citează și consideră că în speță sunt relevante și dispozițiile art. 198 alin. (1) din ordonanță. Prin adresa nr. 12127/13.05.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 15271/18.05.2016, Consiliul Județean ... a transmis punctul său de vedere, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei, afirmând că, deși în cuprinsul contestației ... și-a motivat în drept contestația nu a precizat în ce constă încălcarea de către autoritatea contractantă a articolelor legale invocate. Totodată, menționează că ... nu a specificat ce anume principiu a fost încălcat în cadrul derulării procedurii, iar în ceea ce priveşte art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, acesta nu este aplicabil speței, întrucât propunerea tehnică a contestatoarei nu a fost respinsă. În referire la prevederile art. 202 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, autoritatea contractantă afirmă că ofertele declarate câştigătoare nu se situează sub pragul de 80% prevăzut de articolul de lege indicat de contestatoare, valoarea estimată pentru Servicii de pază şi servicii de monitorizare a sistemelor de alarmă la obiectivele aparţinând Consiliului Judeţean ..., lotul 1 este de 541.856 lei, fără TVA, iar prețul ofertei declarate câştigătoare este de 472.057,60 lei, fără TVA, reprezentând un procent de 87,11%, în timp ce valoarea estimată pentru Servicii de pază şi servicii de monitorizare a sistemelor de alarmă la obiectivele aparţinând Consiliului Judeţean ..., lotul 2 este de 433.296 lei, fără TVA, iar oferta declarată câştigătoare are un preț de 368.656 lei, fără TVA, respectiv un procent de 85,08%. Precizează că a solicitat clarificări privind propunerile financiare depuse de cele două societăţi declarate câştigătoare, respectiv ... şi ..., iar răspunsurile primite susţin cadrul legal al propunerilor financiare, atât din punct de vedere al legislației muncii, al Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi - 5 -

§ 6

promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cât şi din punct de vedere al Codului fiscal, aspectele sesizate de contestatoare nefiind întemeiate. Autoritatea contractantă subliniază faptul că solicitările de clarificări nu au avut ca temei legal prevederile art. 202 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006. Astfel, arată că solicitarea de clarificări către ... a vizat clarificări/documente justificative privind subvenţiile în valoare de 9.663,20 lei prezentate în cadrul tabelului privind justificarea propunerii financiare, iar solicitarea de clarificări către ... a vizat faptul că propunerea financiară pentru serviciile de pază aferentă lotului 2 a calculat un tarif de 9,8 lei/oră, fără TVA, diferit de tariful serviciilor de pază pentru lotul 1, de 10,35 lei/oră, fără TVA, pentru care a prezentat un deviz de calcul. Față de precizările formulate de ..., prin adresa nr. 12549/18.05.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 15370/19.05.2016, Consiliul Județean ... a arătat că nu se poate aprecia că ofertele declarate câștigătoare sunt neconforme și nelegale doar pentru că acestea cuprind o altă justificare a prețului decât cea oferită de contestatoare. De asemenea, menționează că oferta ... nu a fost respinsă, ci declarată necâștigătoare. Față de punctul de vedere exprimat anterior, precizează că în acesta s-a strecurat o eroare materială cu privire la valoarea estimată pentru lotul 2, care este de 442.296 lei, fără TVA, nu 433.296 lei, fără TVA, oferta declarată câștigătoare reprezentând 83,38% din valoarea estimată. Documentele necesare soluţionării cauzei au fost transmise Consiliului de către Consiliul Județean ... cu adresa nr. 12127/13.05.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 15339/19.05.2016. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: Pentru atribuirea contractului de Servicii de pază şi servicii de monitorizare a sistemelor de alarmă la obiectivele aparţinând Consiliului Judeţean ..., loturile 1 şi 2, coduri CPV 79713000-5 – Servicii de pază, 79711000-1 – Servicii de monitorizare a sistemelor de alarmă, Consiliul Judeţean ..., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura internă de selecție de oferte, prin publicarea, în SEAP, a anunțului de publicitate nr. 32517/28.03.2016. Din informaţiile acestui document s-a reţinut că valoarea estimată a contractului care se va atribui este de 983.952 lei, fără TVA, criteriul de atribuire stabilit este preţul cel mai scăzut, termenul limită de depunere a ofertelor a fost stabilit la 11.04.2016. Ulterior luării la cunoştinţă de rezultatul procedurii comunicat prin adresa nr. 10981/03.05.2016, pentru motivele evocate anterior, ... a depus la Consiliu contestaţia în analiză. Trecând la soluţionarea contestaţiei, Consiliul constată că, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 10981/03.05.2016, s-a adus la cunoştinţa ... că oferta sa a fost declarată admisibilă, dar necâștigătoare, pentru lotul 1, fiind clasată pe locul IV în urma aplicării criteriului de atribuire, cu o valoare totală de 511.548,80 lei fără TVA, cu un preț unitar (tarif) pentru servicii de pază de 11,14 lei/oră, fără TVA, iar oferta depusă pentru lotul 2 a - 6 -

§ 7

fost admisibilă, situată pe locul II, având o valoare totală de 417.060,80 lei, fără TVA, cu un preț unitar (tarif) pentru servicii de pază de 11,14 lei/oră, fără TVA, preț unitar (tarif) pentru servicii de monitorizare de 200 lei/lună fără TVA. Ofertele câștigătoare au fost ..., pentru lotul 1, cu o valoare totală de 472.057,60 lei, fără TVA, și un preț unitar pentru servicii de pază de 10,28 lei/oră, fără TVA, și ..., pentru lotul 2, cu o valoare totală de 368.656 lei, fără TVA, și un preț unitar, pentru servicii de pază, de 9,80 lei/oră, fără TVA, și un tarif al serviciilor de monitorizare de 220 lei/lună. Analizând contestația, Consiliul constată că aceasta cuprinde referiri generale, fără a se aduce în discuție aspecte concrete legate de ofertele desemnate câștigătoare. Nu au fost aduse critici fundamentate care să poată fi verificate de Consiliu prin raportare directă la ofertele ... și .... Societatea contestatoare nu a demonstrat că prețurile ofertate de societățile desemnate câștigătoare nu ar fi justificate și ar fi rezultatul desfășurării unor activități ilicite, astfel cum a susținut. Pe baza simplelor presupuneri ale petentei nu poate fi efectuată o verificare integrală a propunerilor financiare ale ... și ..., din contestație lipsind elemente concrete în referire la ofertele în discuție. De asemenea, simpla înșiruire a dispozițiilor legale considerate a fi încălcate, fără a se realiza o corespondență concretă cu informații din ofertele câștigătoare, nu permit o verificare a prețurilor ofertate, astfel încât să se constate că acestea sunt nereale. Nici în urma solicitării de motivare în concret a susținerilor din cuprinsul contestației nu au fost precizate elemente din cele două oferte care să poată fi verificate. Vizavi de criticile privind încălcarea prevederilor art. 202 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, Consiliul constată că, pentru lotul 1, valoarea estimată este 541.856 lei, fără TVA, iar pentru lotul 2, este 442096 lei, fără TVA. Pentru lotul 1, valoarea ofertată de ... este 472.057,60 lei, fără TVA, și, pentru lotul 2, valoarea ofertată de ... este 368.656 lei, fără TVA. Așadar, prețul ofertat de ... reprezintă 87,11% din valoarea estimată pentru lotul 1, iar prețul ofertat de ... reprezintă 83,38%, din valoarea estimată pentru lotul 2, prin urmare dispozițiile invocate de contestatoare nu erau aplicabile. După cum a susținut și organizatoarea procedurii, faptul că ofertele desemnate câștigătoare cuprind o altă justificare a prețului decât cea oferită de contestatoare nu înseamnă că acestea sunt neconforme. Autoarea contestației nu a demonstrat încălcarea principiilor nediscriminării și tratamentului egal, pe care le invocă. În ce privește utilizarea în calculul tarifului a salariului minim garantat în plată, Consiliul observă că, în devizele puse la dispoziție de cele două societăți declarate câștigătoare, este evidențiat salariul de 1250 lei, astfel cum a invocat și petenta. Devizele prezentate cuprind cheltuieli cu concediile de odihnă, repaus săptămânal, contribuțiile angajatorului, profit, cheltuieli indirecte, în lipsa - 7 -

§ 8

unor critici concrete, Consiliul neputând efectua o evaluare integrală a propunerilor financiare depuse de ofertantele desemnate câștigătoare, sub toate aspectele. Vizavi de devizul prezentat de ..., pentru concediu de odihnă, s-a trecut valoarea 0,00 lei, cu nota: ”posturile de pază vor fi acoperite cu agenți care au efectuat integral concediul de odihnă înainte de începerea prestării serviciilor”; pentru contribuții pentru concedii și indemnizații, s-a evidențiat valoarea -11,43 lei, cu nota: ”în ceea ce privește contribuția pentru concedii și indemnizații aceasta se compensează datorită faptului că există mai multe concedii plătite decât cota de plată”; pentru fond handicap, s-a trecut valoarea -15,50 lei, cu nota: ”în ceea ce privește plata fondului de handicap, precizăm că ... utilizează facilitatea prevăzută de art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, prin achiziționarea de produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat”. Nici din punctul de vedere și nici din documentele întocmite de achizitoare nu rezultă că achizitoarea ar fi cerut înscrisuri și explicații vizavi de notele cuprinse de ofertantă, pentru a verifica reflectarea acestora în preț. Simpla menționare a notelor, fără a face o dovadă în sensul celor menționate, nu putea constitui dată certă care să fie luată în considerare, fără o prealabilă verificare. De altfel, o analiză detaliată s-ar fi impus cu atât mai mult cu cât, după cum însăși organizatoarea procedurii a constatat, ... a ofertat două tarife diferite/agent/oră (10,35 lei – lotul 1, 9,80 lei – lotul 2). În considerarea celor prezentate, constatându-se că evaluarea ofertei desemnate câștigătoare pentru lotul 2, ..., nu a fost efectuată cu rigoarea impusă de dispozițiile legale, în baza atribuțiilor ce îi revin comisiei de evaluare (art. 72 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006), Consiliul va admite, în parte, contestația ... și va anula raportul procedurii de atribuire nr. 10871/28.04.2016, în partea ce privește oferta contestatoarei și oferta ..., depuse pentru lotul 2, și comunicările transmise celor două ofertante pentru lotul amintit. Va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ... și la stabilirea rezultatului procedurii, pentru lotul 2, cu respectarea celor din motivare și a dispozițiilor legale. Rezultatul procedurii va fi comunicat, pentru acest lot, operatorilor economici implicați în termenul legal. În temeiul art. 278 alin. (5) din ordonanță, va respinge ca nefondate solicitările contestatoarei privind anularea deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare pentru lotul 1 și reevaluarea ofertelor depuse pentru acest lot. PREŞEDINTE COMPLET, .... MEMBRU COMPLET,

§ 9

MEMBRU COMPLET, ... ... - 8 -

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.