Decizie 951/2016
Decizie CNSC2016_951_2016_Decizie_951.pdf, BO2016_951_2016_BO2016_951.pdf
Document CNSC
SC SALUBRITATE CRAIOVA SRL | COMPANIA ROMPREST SERVICE SA în contradictoriu cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA DE GESTIONARE A DESEURILOR ECODOLJ
Decizia CNSC nr. 951/C2/920, 948 din 02.06.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Delegarea prin concesionare a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea şi transportul deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri în judeţul Dolj precum şi operarea staţiei de sortare şi transfer Goicea, s-a solicitat anularea adresei nr. 133/20.04.2016 și obligarea autorității contractante la modificarea răspunsului la clarificări, implicit a documentației de atribuire, precum şi suspendarea procedurii de atribuire. Prin contestaţia nr. 2939/03.05.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13350/03.05.2016, depusă de SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, cu sediul în București, B-dul Poligrafiei nr. 1C, etaj 3, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J40/3673/28.03.2011, având CIF 13788556, în cadrul aceleiași proceduri, s-a solicitat anularea procedurii de atribuire și, în subsidiar, obligarea autorității contractante la furnizarea de informații complete, …Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite în parte contestaţia formulată de SC SALUBRITATE CRAIOVA SRL, în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DE GESTIONARE A DEŞEURILOR "ECODOLJ", și anulează adresa nr. 133/20.04.2016 în referire la răspunsurile 2 și 3. Respinge solicitarea de anulare a adresei nr. 133/20.04.2016, în referire la răspunsurile 1, 4 și 6. Admite în parte contestaţia formulată de SC COMPANIA ROMPREST SA în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DE GESTIONARE A DEŞEURILOR "ECODOLJ", și anulează răspunsurile la clarificările criticate. Respinge ca nefondată solicitarea de anulare a procedurii de atribuire formulată de SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA. Obligă autoritatea contractantă să răspundă la clarificările criticate, cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Răspunsurile vor fi publicate în SEAP în cadrul aceluiași termen. Dis…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_951_2016_Decizie_951.pdf, BO2016_951_2016_BO2016_951.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 şi +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. 951/C2/920, 948 Data: 02.06.2016 Prin contestaţia nr. 5737/28.04.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13099/29.04.2016, depusă de SC SALUBRITATE CRAIOVA SRL, cu sediul în Craiova, str. Brestei nr. 129A, județul Dolj, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J16/136/01.02.2011, având CIF 279691, privind procedura de licitație deschisă, organizată de ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DE GESTIONARE A DEŞEURILOR "ECODOLJ", cu sediul în Craiova, Calea Unirii nr. 19, camera 130, județul Dolj, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de concesiune, având ca obiect Delegarea prin concesionare a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea şi transportul deşeurilor municipale şi a altor fluxuri de deşeuri în judeţul Dolj precum şi operarea staţiei de sortare şi transfer Goicea, s-a solicitat anularea adresei nr. 133/20.04.2016 și obligarea autorității contractante la modificarea răspunsului la clarificări, implicit a documentației de atribuire, precum şi suspendarea procedurii de atribuire. Prin contestaţia nr. 2939/03.05.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 13350/03.05.2016, depusă de SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, cu sediul în București, B-dul Poligrafiei nr. 1C, etaj 3, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J40/3673/28.03.2011, având CIF 13788556, în cadrul aceleiași proceduri, s-a solicitat anularea procedurii de atribuire și, în subsidiar, obligarea autorității contractante la furnizarea de informații complete, prin răspunsul la solicitările de - 1 -
clarificări, amânarea datei de depunere a ofertelor în vederea elaborării acestora, precum şi suspendarea procedurii de atribuire. Conform prevederilor art. 273 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile ce fac obiectul dosarelor nr. 920/2016 şi nr. 948/2016, au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, fiind formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. Capetele de cerere privind suspendarea procedurii de atribuire formulate în cuprinsul contestaţiilor SC SALUBRITATE CRAIOVA SRL și SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA au fost admise prin decizia Consiliului nr. 129S/C2/920/948/05.05.2016, procedura de licitație deschisă fiind suspendată. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Admite în parte contestaţia formulată de SC SALUBRITATE CRAIOVA SRL, în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DE GESTIONARE A DEŞEURILOR "ECODOLJ", și anulează adresa nr. 133/20.04.2016 în referire la răspunsurile 2 și 3. Respinge solicitarea de anulare a adresei nr. 133/20.04.2016, în referire la răspunsurile 1, 4 și 6. Admite în parte contestaţia formulată de SC COMPANIA ROMPREST SA în contradictoriu cu ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ DE GESTIONARE A DEŞEURILOR "ECODOLJ", și anulează răspunsurile la clarificările criticate. Respinge ca nefondată solicitarea de anulare a procedurii de atribuire formulată de SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA. Obligă autoritatea contractantă să răspundă la clarificările criticate, cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, în termen de 20 zile de la primirea deciziei. Răspunsurile vor fi publicate în SEAP în cadrul aceluiași termen. Dispune continuarea procedurii, cu stabilirea unui nou termen de depunere şi deschidere a ofertelor, care să permită elaborarea ofertelor în mod corespunzător. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de zece zile de la comunicare. - 2 -
- 3 -
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 / +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 12/17.05.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 15001/17.05.2016, formulată de ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., având CIF: ..., împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. „nedescifrabil”, din data de 09.05.2016, emisă de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de „licitație deschisă”, în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect „Servicii de spălătorie”, cod CPV 98310000-9, s-a solicitat anularea comunicării către ... și obligarea autorității contractante de a considera conformă oferta sa. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge excepţia privind nerespectarea obligaţiei legale prevăzute de art. 2711 din O.U.G. nr. 34/2006, invocată de către autoritatea contractantă faţă de contestaţia în cauză. Admite în parte contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu .... Anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii şi în adresele de comunicare a rezultatului procedurii privitor la oferta depusă de societatea contestatoare şi va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire, în 10 zile de la primirea deciziei, prin reanalizarea ofertei depuse de acest ofertant, precum şi întocmirea
unui nou raport al procedurii care să respecte prevederile legale, ţinând cont de cele reţinute în motivarea deciziei. Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la considerarea ca și conformă a ofertei contestatoarei. Dispune continuarea procedurii de achizitie publică cu respectarea celor decise anterior. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE: În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia formulată, ... contestă rezultatul procedurii, comunicat prin adresa nr. „nedescifrabil”, din data de 09.05.2016, emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de „licitație deschisă”, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de spălătorie”, cod CPV 98310000-9, solicitând anularea comunicării către ... și obligarea autorității contractante de a considera conformă oferta sa. Contestatorul consideră că motivul de respingere a ofertei sale ca neconformă, potrivit căruia „propunerea tehnică nu respectă prevederile OMS nr. 1025/17.12.2000” este foarte vag, nefiind specificat de fapt un motiv real sau mai multe, oferta sa tehnică respectând întru totul cerințele Caietului de sarcini. Referitor la motivul potrivit căruia „din oferta tehnică rezultă că ofertantul asigură servicii de spălătorie doar pentru o cantitate de 1.200 kg, ceea ce nu respectă cerințele caietului de sarcini, respectiv ofertantul trebuie să asigure un volum de cel puțin 2.500 kg lenjerie prelucrată zilnic pentru ambele spitale”, contestatorul precizează că în oferta tehnică nu a specificat această cantitate ca fiind capacitatea de lucru a societății și, ca urmare, nu știe de unde provine această cantitate. La oferta tehnică este anexat un tabel cu utilajele de care dispune în acest moment și capacitățile de lucru ale fiecărui utilaj, fără a fi precizată durata unui ciclu al operației executate de fiecare și nici numărul de schimburi în care se lucrează. Ca urmare, determinarea capacității de lucru în 24 de ore nu se poate calcula cu aceste date. Contestatorul consideră că autoritatea contractantă ar fi trebuit să-i ceară clarificări pentru lămurirea acestei probleme, ceea ce nu s-a întâmplat. Referitor la motivul potrivit căruia „Conform raportului specialiștilor ... și ... nr. 9281 din 08.04.206, întocmit în urma vizualizării în teren a punctului de lucru s-au constatat mai multe
nereguli care nu corespund cerințelor caietului de sarcini”, contestatorul susține că nu a primit un exemplar al acestui raport, pe care în mod normal trebuia să îl primească întrucât era parte a verificării făcută de către autoritatea contractantă, astfel că nu știe ce „nereguli” s-au constatat în urma vizitei la punctul de lucru. Contestatorul consideră că s-au încălcat dispozițiile art. 201 din O.U.G. nr. 34/2006 și invocă prevederile art. 33 din același act normativ, fiind încălcate și cerințele caietului de sarcini de către autoritatea contractantă întrucât în evaluarea tehnică a ofertanților, ... nu a fost solicitată să presteze servicii în perioada de probă de 7 zile, conform cerințelor din caietul de sarcini, zile care se încheie cu un proces verbal de evaluare semnat de ambele părți. O altă inadvertență sunt mențiunile făcute de ... la sfârșitul procesului verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, deoarece în această ședință se prezintă aspecte formale, elementele ofertelor, urmând ca în ședințele ulterioare să se facă evaluarea acestora și luarea deciziilor care se impun. Contestatorul consideră că au fost încălcate principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică întrucât oferta sa este cu 1.125.000 lei + TVA mai mică decât a următorului ofertant. Prin adresa nr. 11336/23.05.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 15675/23.05.2016, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestație, în care solicită, pe cale de excepție, respingerea contestației ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei, respingerea contestației ca nefondată. Autoritatea contractantă precizează că societatea contestatoare nu și-a îndeplinit obligația instituită la art. 2711 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006 referitoare la constituirea garanției de bună conduită și depunerea acesteia, în original, la sediul autorității contractante și solicită respingerea contestației conform art. 2711 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 actualizată. Pe fondul cauzei, autoritatea contractantă precizează că a considerat neconformă oferta depusă de ... deoarece nu respectă cerințele caietului de sarcini din următoarele considerente: În conformitate cu cerințele caietului de sarcini, o comisie de specialiști ai autorității contractante a vizitat punctul de lucru unde își desfășoară activitatea de spălătorie fiecare ofertant. La vizitarea punctului de lucru al ofertantului ..., comisia a încheiat procesul verbal nr. 9281 din 08.04.2016, în prezența reprezentantului legal al societății, fapt confirmat prin semnarea fiecărei pagini de către acesta. În urma acestei verificări, au fost consemnate de către comisie unele neconformități care încalcă prevederile OMS nr. 1025/17.12.2000 și care duc la neîndeplinirea cerințelor menționate în caietul de sarcini, astfel: - Din oferta tehnică rezultă că ofertantul asigură servicii de spălătorie doar pentru o cantitate de 1.200 kg, lucru declarat și confirmat de
către ofertant în procesul verbal nr. 8505 din 12.04.2016 și în procesul verbal nr. 9281 din 08.04.2016, ceea ce nu respectă cerințele caietului de sarcini, respectiv ofertantul trebuie să asigure un volum de cel puțin 2.500 kg lenjerie prelucrată zilnic pentru ambele spitale; - Procesul de spălare și călcare nu corespunde; - Nu există proceduri de lucru; - Pentru îndeplinirea cerinței potrivit căreia ofertantul trebuie să dețină o sursă de apă alternativă, contestatorul a precizat că deține o fântână proprie a cărei apă nu are testările obligatorii și nu are o sursă de curent – condiția nefiind îndeplinită; - Nu se respectă cerința din caietul de sarcini cu privire la respectarea OMS nr. 1025/2000 pentru activitatea de servicii de spălătorie. Deoarece în caietul de sarcini se precizează faptul că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unor cerințe duce la declararea ofertei ca neconformă, nu s-a mai procedat pentru ofertantul ... la evaluarea prestării serviciilor în perioada de probă de 7 zile. În cadrul documentelor de calificare, ofertantul a prezentat o declarație pe proprie răspundere în care menționează că, în cazul în care oferta sa este declarată câștigătoare, va dubla numărul personalului și numărul echipamentelor tehnice deținute pentru a putea duce la îndeplinire contractul. Acest aspect este consemnat și în procesul verbal de deschidere a ofertelor. În caietul de sarcini s-a solicitat ca ofertantul să dețină personalul și echipamentele necesare pentru prestarea serviciilor ce fac obiectul achiziției la momentul depunerii ofertelor, pentru a asigura resursele necesare efectuării probei de lucru de 7 zile. Autoritatea contractantă precizează că în urma vizitei în teren a comisiei formulată din specialiștii nominalizați, contestatorul recunoaște că nu deține spațiul, personalul și echipamentele necesare pentru prestarea serviciilor ce fac obiectul achiziției prin depunerea la sediul autorității contractante a Angajamentului prin care se angajează ca până la data de 30.04.2016, să finiseze reamenajarea spălătoriei pentru a corespunde cerințelor din caietul de sarcini. Urmare celor antemenționate, autoritatea contractantă consideră că a respins în mod legal, ca neconformă, oferta depusă de ..., cu respectarea prevederilor legale și solicită respingerea contestației ca nefondată, precum și continuarea procedurii de atribuire. Analizând susţinerile şi documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ... în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de „licitație deschisă”, în vederea atribuirii acordului-cadru de achiziție publică având ca obiect „Servicii de spălătorie”, cod CPV 98310000-9. Acordul-cadru se va încheia cu 5 operatori economici iar durata acestuia este de 36 de luni. În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire
aferentă şi a publicat în S.E.A.P. anunţul de participare nr. ..., potrivit căruia valoarea maximă estimată a acordului-cadru este de 7.470.000 RON fără TVA, criteriul de atribuire stabilit fiind „preţul cel mai scăzut”. Conform prevederilor art. 278 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, Consiliul trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei. Faţă de cele de mai sus, Consiliul va lua în considerare că, referitor la contestaţia formulată de către ..., autoritatea contractantă solicită respingerea acesteia, pe cale de excepţie, pe motiv că societatea contestatoare nu a depus garanția de bună conduită în original la sediul autorității contractante, în termenul legal. În ceea ce priveşte excepţia invocată de către autoritatea contractantă, privind neconstituirea garanţiei de bună conduită, în original, în termenul legal, Consiliul va lua în considerare faptul că autoarea contestației a prezentat dovada transmiterii documentul intitulat „Asigurare de garanție de bună conduită” seria RO-Win nr. 00226, însoțit de Anexa la polița, depus la sediul autorității contractante, în original, la data de 25.05.2016, și astfel, respingerea contestației pe acest motiv ar fi o măsură disproporţionată, motiv pentru care va proceda la respingerea excepţiei invocate de către autoritatea contractantă. Prin urmare, scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui evetual comportament necorespunzător a fost atins. Anterior, pe rolul Consiliul s-a aflat dosarul 163 aferent contestaţiei formulate de ... împotriva documentației de atribuire soluţionată prin Decizia Consiliului nr. ... din 16.02.2016, prin care s-a respins ca rămasă fără obiect contestaţia depusă de către ..., în contradictoriu cu .... Potrivit Procesului-verbal nr. 5788/10.03.2016, la procedura de atribuire în cauză au depus ofertă un număr de 2 operatori economici. În urma derulării procesului de evaluare, oferta depusă de ... a fost respinsă fiind declarată neconformă, iar oferta depusă de ... a fost declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, toate aceste aspecte fiind consemnate în cadrul Raportului procedurii nr. 10432/09.05.2016. Ulterior evaluării ofertelor şi comunicării rezultatului procedurii de către autoritatea contractantă, pentru motivele evocate anterior, ... a depus la Consiliu contestaţia de faţă. Analizând criticile formulate de contestator, Consiliul constată că acestea vizează aspecte legate de modul în care autoritatea contractantă a evaluat şi apreciat oferta depusă de acesta. Având a verifica temeinicia deciziei de respingere a ofertei depuse de ..., Consiliul reţine următoarele: - potrivit actului de comunicare a rezultatului procedurii nr. 10438/09.05.2016, oferta depusă de către ... a fost respinsă ca fiind neconformă conform art. 36 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, motivat de faptul că „(...) propunerea tehnică nu respectă prevederile OMS nr. 1025/17.12.2000, din oferta tehnică rezultă că ofertantul
asigură servicii de spălătorie doar pentru o cantitate de 1200 kg, ceea ce nu respectă cerințele din caietul de sarcini, respectiv ofertantul trebuie să asigure un volum de cel puțin 2500 kg lenjerie prelucrată zilnic pentru ambele spitale. Conform raportului specialiștilor ... și ... nr. 2981 din 08.04.2016, întocmit în urma vizitării în teren a punctului de lucru s-au constatat mai multe nereguli care nu corespund cerințelor caietului de sarcini”; - un prim aspect criticat de societatea contestatoare este faptul că autoritatea contractantă nu a detaliat în cadrul actului de comunicare vizavi de mențiunile referitoare la nerepectarea OMS nr. 1025/17.12.2000, care prevederi nu au fost respectate, iar în ceea ce privește motivul invocat de autoritatea contractantă în decizia de respingere a ofertei, respectiv „din oferta tehnică rezultă că ofertantul asigură servicii de spălătorie doar pentru o cantitate de 1200 kg, ceea ce nu respectă cerințele din caietul de sarcini, respectiv ofertantul trebuie să asigure un volum de cel puțin 2500 kg lenjerie prelucată zilnic pentru ambele spitale”, societatea contestatoare menționează că niciunde în cadrul ofertei depuse nu a cuantificat cantitatea de 1200 de kg; - trecând la analiza celor mai sus reclamate, Consiliul reține că în Fişa de date a achiziţiei, parte a documentaţiei de atribuire elaborată de autoritatea contractantă în vederea derulării procedurii de achiziţie publică în discuţie, au fost menţionate cerinţele minime de calificare ce urmau a fi îndeplinite de către operatorii economici participanţi la procedură precum şi modul de prezentare a ofertei. Astfel, la capitolul IV.4.1) „Modul de prezentare a propunerii tehnice”, s-a menționat că „Propunerea tehnica trebuie sa respecte cerintele si specificatiile din caietul de sarcini Se va intocmi de catre fiecare participant si se va prezenta in plic inchis ( plic 2) - formularul PT anexat”, iar la capitolul IV.4.2) „Modul de prezentare a propunerii financiare”, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „Propunerea financiara va fi intocmita de catre fiecare participant si prezentata in plic inchis (plic 3): - Formularul FO si formularul OP- formular de oferta. Se vor intocmi ambele formulare. Preturile se vor exprima in lei fara TVA. Operatorul economic va fi atent la elaborarea propunerii financiare pentru a evita orice eroare aritmetica (in cifre si litere). Evaluarea ofertelor se va face prin compararea propunerilor financiare respective a valorilor maxime obtinute prin inmultirea pretului unitar ofertat cu cantitatile maxime”; - în cuprinsul caietului de sarcini autoritatea contractantă a menţionat: Obiectul supus procedurii de atribuire în cauză constă în achiziționarea de servicii de spălătorie și de curățenie uscată pentru ... și ... La capitolul II - Obiectul caietului de sarcini, sunt specificate următoarele: „Prestare servicii: colectare direct din stationare / sectii /compartimente /ambulatoriu /TBC /, transport, spalare, dezinfectie, reconditionare/ croitorie, uscare, calcare/ apretare, transport lenjerie curata in spatiile de unde s-a colectat”. Un alt aspect demn de reținut în
soluționare este cerința tehnică solicitată de autoritatea contractantă (fila 7 din cadrul caietului de sarcini), respectiv depunerea de operatorii economici a următoarelor: „O prezentare succinta a tuturor utilajelor folosite in procesul de spalare specificand tipul, data fabricatiei, capacitatea de spalare, calcare, uscare. Aceste utilaje vor trebui sa asigure un volum de cel putin 2500 kg de lenjerie prelucrata zilnic (se va preciza si in cate schimburi se lucreaza), pentru ambele spitale aceasta cantitate reprezentand max. 1000 kg / zi SCMO, iar diferenta de max. 1500 kg/zi SCJUO)”; - la capitulul „Alte mențiuni și completări” sunt menționate următoarele: „Evaluarea tehnica a ofertantilor va avea loc prin: -evaluarea propunerii tehnice si a documentelor specifice insotitoare; -evaluarea prin vizitarea punctelor de lucru; -evaluarea in perioada de proba- 7 zile. La sfarsitul fiecarei zile de proba, se va incheia un proces verbal semnat de ambele parti prin care vor fi mentionate evaluarile facute in prezenta reprezentantilor ambelor parti. Neindeplinirea unora sau mai multor cerinte, precum si indeplinirea defectuoasa a acestora duce la declararea ofertei ca fiind neconforma. Conditii de evaluare a ofertei tehnice in perioada de proba: -punerea la dispozitie incepand cu prima zi a perioadei de proba a carucioarelor/containerelor de transport in cuantumul solicitat in caietul de sarcini; -respectarea orelor de predare/primire; -calitatea spalarii si finisarii lenjeriei, uniformelor de lucru, articole bloc operator”; - cu privire la cele mai sus reținute, Consiliul constată că autoritatea contractantă a publicat în SEAP, în data de 20.02.2016, cu actul nr. 2730 următorul răspuns la solicitarea de clarificare adresată de un operator economic: „Întrebarea 1. Vă rugăm să detaliați modul de evaluare tehnică privind: 1. Evaluarea prin vizitarea punctelor de lucru: să enumerați criteriile de evaluare pe care le veți folosi și să specificați modul de declarare a ofertei ca fiind conformă/neconformă. 2. Evaluarea prin perioada de probă – 7 zile: să enumerați criteriile de evaluare pe care le veți folosi și să specificați modul de declararea a ofertei ca fiind conformă/neconformă. Răspuns: 1. Se va respecta Ordinul M.S. nr. 1025/2000, se va verifica dacă: - Spațiul respectă Ord. M.S. nr. 1025/2000; -Dotarea tehnică respectă Ord. M.S. nr. 1025/2000, corespunzător obiectului procedurii și volumelor maxime solicitate în caietul de sarcini; - Circuitele funcționale respectă Ord. M.S. nr. 1025/2000..
2. Evaluarea prin perioada de probă este specificată în caietul de sarcini, pag. 8, astfel: Conditii de evaluare a ofertei tehnice in perioada de proba: -punerea la dispozitie incepand cu prima zi a perioadei de proba a carucioarelor/containerelor de transport in cuantumul solicitat in caietul de sarcini; -respectarea orelor de predare/primire; -calitatea spalarii si finisarii lenjeriei, uniformelor de lucru, articole bloc operator”. Raţionamentul conturat de autoritatea contractantă în favoarea argumentelor care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei depuse de ..., respectiv „conform Raporului specialiștilor ... și ... nr. 9281 din 08.04.2016, întocmit în urma vizitării în teren a punctului de lucru s-au constatat mai multe nereguli care nu corespund cerințelor caietului de sarcini” nu este judicios în cauză şi nu va fi reţinut de Consiliu în soluţionare din următoarele considerente: - aşa cum a fost mai sus reţinut, în cazul de faţă, dată fiind natura serviciilor ce se achiziţionează, Consiliul constată că autoritatea contractantă dorește să realizeze evaluarea tehnică a ofertanților impunând trei condiții cumulative, respectiv: evaluarea propunerii tehnice si a documentelor specifice însoțitoare, evaluarea prin vizitarea punctelor de lucru și evaluarea în perioada de probă - 7 zile; - din examinarea documentelor aflate în copie la dosarul cauzei, Consiliul reține că autoritatea contractantă a realizat evaluarea tehnică a ofertei depuse de ..., parcurgând următorii pași: în cadrul Procesului–verbal al ședinței de lucru din data de 29.03.2016, încheiat de Compartimentul Managementul Calității Servicii Medicale, la pct. 7 s-a menționat că au fost stabiliți trei membrii pentru comisia responsabilă de evaluarea lenjeriei curate și verificarea direct la sediul firmei de spălătorie a condițiilor de spălare și transport conform contractului în vigoare(...)”; cu actul nr. 7975/05.04.2016, comisia de evaluare a comunicat ..., că vizitarea punctelor de lucru se va face în data de 08.04.2016, începând cu ora 09.00, de către comisia stabilită de managerul fiecărei unități; în urma vizitării punctului de lucru, a fost încheiat Procesul- verbal de evaluare nr. 8505/12.04.2016 între reprezentanții nominalizati de autoritatea contractantă și reprezentantul ...; urmare a vizitei la punctul de lucru, membrii comisiei de evaluare au întocmit Procesul-verbal nr. 9281/08.04.2016, cu ocazia evaluării spălătoriei și procesului tehnologic din cadrul societății ...; - din analiza celor două procese verbale mai sus amintite, Consiliul determină o serie de neconcordante, ca de exemplu:
în cadrul Procesul-verbal de evaluare nr. 8505/12.04.2016, încheiat între reprezentanții nominalizați de autoritatea contractantă și reprezentantul ... (cu ocazia vizitării punctului de lucru a spălătoriei ...) la pct. b)- Procesul de uscare, la cerința referitoare la prezentarea de către ofertant a specificațiilor tehnice ale mașinilor care vor îndeplini contractul, a prezentării actelor ce dovedesc dotarea cu utilaje și posibilitatea îndeplinirii în bune condiții a contractului, s-a specificat la rubrica „Observații”: „Se vor prezenta”, iar în cadrul Procesului-verbal nr. 9281/08.04.2016 încheiat de membrii comisiei de evaluare, cu ocazia evaluării spălătoriei și procesului tehnologic din cadrul societății ... la pct. b) Procesul de uscare s-a menționat că „În urma verificării documentelor tehnice prestatorul trebuie să le prezinte până la data de 13.04.2016, se va decide dacă condiția este îndeplinită”; în cadrul Procesului-verbal de evaluare nr. 8505/12.04.2016, încheiat între reprezentanții nominalizati de autoritatea contractantă și reprezentantul ... (cu ocazia vizitării punctului de lucru a spălătoriei ...) la pct. c)- Procesul de călcare, la cerința referitoare la prezentatea de către ofertant a specificațiilor tehnice ale mașinilor care vor îndeplini contractul, a prezentării actelor ce dovedesc dotarea cu utilaje și posibilitatea îndeplinirii în bune condiții a contractului, s-a specificat la rubrica „Observații”: „Se vor prezenta”, iar în cadrul Procesului-verbal nr. 9281/08.04.2016 încheiat de membrii comisiei de evaluare, cu ocazia evaluării spălătoriei și procesului tehnologic din cadrul societății ... la pct. c) Procesul de călcare s-a menționat că „Nu corespunde”; în cadrul Procesul-verbal de evaluare nr. 8505/12.04.2016, încheiat între reprezentanții nominalizați de autoritatea contractantă și reprezentantul ... (cu ocazia vizitării punctului de lucru a spălătoriei ...) la pct. d)- Proceduri de lucru, la cerința referitoare la prezentarea de către ofertant a procedurilor, s-a specificat la rubrica „Observații”: „Se vor prezenta procedurile de lucru conform ISO 9001, procedurile de lucru nu sunt afișate”, iar în cadrul Procesului-verbal nr. 9281/08.04.2016 încheiat de membrii comisiei de evaluare, cu ocazia evaluării spălătoriei și procesului tehnologic din cadrul societății ... la pct. d) Procedurile de lucru s-a menționat că „Nu există proceduri de lucru afișate, nu s-au prezentat comisiei proceduri de lucru. Condiție neîndeplinită”. Prin urmare, faţă de cele constatate anterior, Consiliul reţine că nu au fost respectate de către comisia de evaluare dispoziţiile art. 76 alin. (2), teza a doua, din H.G. nr. 925/2006 potrivit cărora „Comisia de evaluare are obligaţia să întocmească înscrisuri prin care se formalizează deciziile adoptate în cadrul procesului de evaluare”, având în vedere că
din cadrul Procesului-verbal nr. 9281/08.04.2016 nu rezultă modul în care membrii comisiei de specialiști ai autorității contractante au verificat şi analizat cele dispuse în urma vizitării punctului de lucru unde își desfășoară activitatea de spălătorie ... În lipsa unor argumente pertinente de ordin tehnic, cele raţionate de autoritatea contractantă în cadrul punctului de vedere formulat, nu vor fi reţinute de Consiliu ca fiind relevante în soluţionare. În ceea ce privește motivul reținut de autoritatea contractantă referitor la faptul că „din oferta tehnică rezultă că ofertantul asigură servicii de spălătorie doar pentru o cantitate de 1200 kg, ceea ce nu respectă cerințele din caietul de sarcini, respectiv ofertantul trebuie să asigure un volum de cel puțin 2500 kg lenjerie prelucrată zilnic pentru ambele spitale”, Consiliul constată că în cadrul ofertei tehnice depusă de ... nu se regăsește menționată cantitatea de 1200 de kg. Această cantitate este menționată doar în cadrul Procesului-verbal de evaluare nr. 8505/12.04.2016, încheiat între reprezentanții nominalizati de autoritatea contractantă și reprezentantul ..., respectiv la secțiunea dedicată prezentării succinte a tuturor utilajelor folosite in procesul de spalare specificand tipul, data fabricatiei, capacitatea de spalare, calcare, uscare. Aceste utilaje vor trebui sa asigure un volum de cel putin 2500 kg de lenjerie prelucrata zilnic (se va preciza si in cate schimburi se lucreaza), pentru ambele spitale aceasta cantitate reprezentand max. 1000 kg / zi SCMO, iar diferenta de max. 1500 kg/zi SCJUO), la rubrica „Observații” s-au specificat următoarele: „Capacitate zilnică 1200 kg (declarație reperzentant)”. În cadrul Procesului-verbal nr. 9281/08.04.2016 încheiat de membrii comisiei de evaluare, cu ocazia evaluării spălătoriei și procesului tehnologic din cadrul societății ... cu privire la aspectul în referință s-au consemnat următoarele: „h) Utilajele prezentate și puse în funcțiune asigură un volum de maxim 1200 kg, conform declarației reprezentantului, deci nu respectă cerințele caietului de sarcini, respectiv 2500 kg lenjerie prelucată zilnic pentru ambele spitale”. Astfel, nefiind respectate condiţiile legale de certitudine a datelor declarate de ofertantul în discuţie şi de rol activ al autorităţii contractante în clarificarea acestora, se constată că evaluarea realizată de autoritate a înregistrat abateri de la cadrul legal, motiv pentru care se impune clarificarea cu ofertantul amintit a aspectului în referinţă, pentru a permite realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Autoritatea are obligaţia să asigure ofertanţilor toate condiţiile pentru ca aceştia să îşi poată justifica şi proba calificarea şi conformitatea ofertei. În speţa de faţă, autoritatea contractantă potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3), art. 35 din H.G. nr. 925/2006 şi art. 201 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, trebuia să solicite clarificări în legătură cu aspectul în discuţie. Clarificarea este necesară pentru ca autoritatea să nu fie nevoită să deducă ea însăşi elemente ale documentelor prezentate de ofertant, pe baza unor informaţii
insuficiente sau nerelevante. Cu alte cuvinte, în absenţa clarificărilor relevante, cele raţionate de autoritate în raportul procedurii de atribuire şi în punctul său de vedere nu pot fi reţinute de Consiliu. În considerarea celor antemenționate sunt și susținerile societății contestatoare, potrivit cărora „(...) în oferta tehnică nu este precizată nicăieri cantitatea de 1200 kg ca fiind capacitate de lucru a firmei noastre și ca urmare nu știm de unde provine această valoare. La oferta tehnică a subscrisei avem anexat un tabel cu utilajele de care dispunem în acest moment și capacitățile de lucru ale fiecărui utilaj, fără a fi precizată durata unui ciclu al operației executate cu fiecare dintre ele și nici numărul de schimburi în care se lucrează. Ca urmare, determinarea capacității de lucru a subscrisei în 24 de ore nu se poate calcula cu aceste date. În situația dată, considerăm că autoritatea contractantă ar fi trebuit să ceară clarificări subscrisei pentru lămurirea acestei probleme, clarificări care nu au fost solicitate”. Așadar, în condițiile în care potrivit Procesul-verbal de evaluare nr. 8505/12.04.2016, încheiat între reprezentanții nominalizati de autoritatea contractantă și reprezentantul ... sunt menționate la rubrica observații, faptul că se vor prezenta documente/înscrisuri cu privire la o serie de cerințe menționate, este sub semnul întrebării faptul că în cadrul Procesului-verbal nr. 9281/08.04.2016 încheiat de membrii comisiei de evaluare, cu ocazia evaluării spălătoriei și procesului tehnologic din cadrul societății ... neținând seama de faptul că ofertantul trebuia să prezinte documentele solicitate a fi prezentate, astfel cum s-a menționat în cadrul Procesul-verbal de evaluare nr. 8505/12.04.2016, au concluzionat astfel: „Experții cooptați consideră că punctul de lucru prezentat nu corespunde cerințelor caietului de sarcini și prin modul de desfășurare a activității de spălătorie nu se respectă prevederile OMS nr. 1025/2000 (Norme tehnice de aplicare)”; Din examinarea documentelor aflate în copie la dosarul cauzei, Consiliul constată că între filele 164-180 se regăsesc o serie de înscrisuri (fișe tehnice ale aparatelor în folosință, proceduri de lucru conform ISO 9001, etc) elaborate de ..., înregistrate la autoritatea contractantă cu actul nr. 8730/14.04.2016. Referitor la aceste înscrisuri, Consiliul constată că niciunde în cadrul dosarului achiziției, nu se regăsește vreun document în care membrii comisiei să consemneze analiza asupra acestor documente depuse. Cu toate acestea, în cadrul punctului de vedere formulat, autoritatea contractantă argumentează decizia de respingere a ofertei depuse de ... și pe faptul că în urma vizitării în teren, societatea contestatoare recunoaște că nu deține spațiul, personalul și echipamentele necesare pentru prestarea serviciilor ce fac obiectul achiziției prin depunerea la sediul autorității contractante a angajamentului prin care se angajează ca până la data de 30.04.2016 să finiseze reamenajarea spălătoriei pentru a corespunde cerințelor din caietul de sarcini, Angajamentul nr. 12/14.04.2016 fiind depus alături de
celelalte înscrisuri mai sus amintite cu adresa de înaintare nr. 8730/14.04.2016. De asemenea autoritatea contractantă menționează în cadrul punctului de vedere și alte neconformități constatate cu privire la oferta depusă de ..., respectiv: procesul de spălare și călcare nu corespunde, nu există proceduri de lucru, pentru cerința din caietul de sarcini și anume ofertantul trebuie să dețină o sursă de apă alternativă (contestatorul a precizat că deține o fântână proprie a cărei apă nu are testările obligatorii și nu are o sursă de curent-condiție neîndeplinită) nu se respectă cerința din caietul de sarcini cu privire la respectarea circuitelor conform legislației în vigoare și anume OMS nr. 1025/2000 pentru activitatea de spălătorie. Toate aceste motive nu sunt aduse la cunoștință societății contestatoare, astfel că în absența comunicării acestora, Consiliul nu le va reține în soluționare ca fiind relevante. Societatea contestatoare a menționat în cadrul contestației formulate că a solicitat autorității contractante o copie a Procesului Procesului-verbal nr. 9281/08.04.2016 (despre care autoritatea contractantă menționează în cadrul actului de comunicare ca rezultatului procedurii că în acest raport s-au consemnat mai multe nereguli care nu corespund cerințelor din caietul de sarcini), însă a fost refuzat de autoritatea contractantă pe motiv că respectivul proces verbal este un act intern al acesteia. Contrar celor susținute de autoritatea contractantă în cadrul punctului de vedere, respectiv că „întrucât în caietul de sarcini se precizează faptul că neîndeplinirea unora sau mai multor cerințe, precum și îndeplinirea defectuoasă a acestora duce la declararea ofertei ca neconformă, nu s-a mai procedat pentru ofertantul ... la evaluarea în perioada de 7 zile a prestării serviciilor de spălătorie pentru cele două spitale care fac obiectul achiziției” , în cadrul caietului de sarcini nu există nicio mențiune cu privire la evaluarea ofertelor pe etape, astfel încât neîndeplinrea anumitor cerințe aferente unei etape, să conducă la declararea ofertei ca neconformă și implicit autoritatea contractantă să nu mai procedeze la evaluarea etapei următoare, cum este în cazul de față, respectiv evaluarea în perioada de probă nu a mai fost efectuată. Consiliul constată că în cadrul actului de comunicare a rezultatului procedurii, achizitoarea nu a precizat care cerințe/specificații tehnice din cadrul ofertei tehnice nu respectă prevederile ordinului OMS nr. 1025/17.12.2000. Achizitoarea nu a adus la cunoştinţa ofertantei care a fost cerinţa din caietul de sarcini care nu a fost respectată. Au fost încălcate astfel atât principiul transparenţei, cât şi prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) din ordonanţă. Potrivit art. 206 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 34/2006, „autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într-un
sistem de achiziţie dinamic, la rezultatul concursului de soluţii ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăuntrul termenului prevăzut la art. 200” şi „Comunicarea prin care se transmite informarea prevăzută la alin. (1) se transmite şi prin fax sau prin mijloace electronice”. Totodată, Consiliul va reţine că, potrivit art. 207 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, „în cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: (...) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini”. Așadar este clar că autoritatea contractantă trebuia să clarifice aspectele contestate cu ofertantul în cauză și să ia decizia de admitere/respingere a ofertei depuse de acesta, numai după primirea răspunsurilor și analizarea tuturor înscrisurilor depuse. Având în vedere toate aspectele mai sus evocate, solicitările contestatorului privind anularea comunicării rezultatului procedurii şi reevaluarea ofertei depusă de ..., sunt întemeiate, urmând a fi admise de Consiliu. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (2) şi (4) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul va admite în parte contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu ..., respectiv va anula rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii şi în adresele de comunicare a rezultatului procedurii privitor la oferta depusă de societatea contestatoare şi va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire, în 10 zile de la primirea deciziei, prin reanalizarea ofertei depuse de acest ofertant, precum şi întocmirea unui nou raport al procedurii care să respecte prevederile legale, ţinând cont de cele reţinute în motivarea de mai sus. Capătul de cerere privind obligarea autorității contractante la considerarea ca și conformă a ofertei contestatoarei va fi respins ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, declararea ofertelor admisibile și a celei câștigătoare fiind atributul exclusiv al autorității contractante, în conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006. În temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (6) din ordonanţa de urgenţă va dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză cu respectarea celor decise anterior.
PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... ...
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.