Decizie 779/2016
Decizie CNSC2016_779_2016_Decizie_779.pdf, BO2016_779_2016_BO2016_779.pdf
Document CNSC
MEDIA PRINT SRL în contradictoriu cu INSTITUŢIA PREFECTULUI CĂLĂRAŞI
Decizia CNSC nr. 779/C11/939 din 09.05.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „ACHIZIŢIE DE SERVICII TIPOGRAFICE”, cod CPV 79810000-5, s-a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire, a rezultatului procedurii de achiziţie publică şi a tuturor actelor subsecvente emise în cadrul procedurii, rezultate comunicate prin adresa nr. 3319/26.04.2016; desfiinţarea măsurii de atribuire a contractului de achiziţie publică în cauză către REGIA AUTONOMĂ MONITORUL OFICIAL SA; eliminarea din cadrul procedurii de achiziţie publică a ofertantului REGIA AUTONOMĂ MONITORUL OFICIAL SA; obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii, reanalizarea şi reevaluarea ofertelor depuse în procedura de achiziţie publică. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE:Verifică pasajul în context →
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de MEDIA PRINT SRL, în contradictoriu cu INSTITUŢIA PREFECTULUI CĂLĂRAŞI. Dispune continuarea procedurii de achiziţie publică. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_779_2016_Decizie_779.pdf, BO2016_779_2016_BO2016_779.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 779/C11/939 Data: 09.05.2016 Prin contestaţia nr. 112/29.04.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 13277/03.05.2016, formulată de MEDIA PRINT SRL, cu sediul în Călăraşi, str. Bucureşti nr. 254 - 256, judeţul Călăraşi, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J51/1041/1994, având CUI RO 7171695, reprezentată legal de Aurelia Ion – Administrator, împotriva adresei nr. 3319/26.04.2016, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emisă de către INSTITUŢIA PREFECTULUI CĂLĂRAŞI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Călăraşi, str. Sloboziei nr. 9-11, judeţul Călăraşi, cod poştal 910001, în cadrul procedurii de cerere de oferte offline, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de servicii, având ca obiect „ACHIZIŢIE DE SERVICII TIPOGRAFICE”, cod CPV 79810000-5, s-a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire, a rezultatului procedurii de achiziţie publică şi a tuturor actelor subsecvente emise în cadrul procedurii, rezultate comunicate prin adresa nr. 3319/26.04.2016; desfiinţarea măsurii de atribuire a contractului de achiziţie publică în cauză către REGIA AUTONOMĂ MONITORUL OFICIAL SA; eliminarea din cadrul procedurii de achiziţie publică a ofertantului REGIA AUTONOMĂ MONITORUL OFICIAL SA; obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii, reanalizarea şi reevaluarea ofertelor depuse în procedura de achiziţie publică. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de MEDIA PRINT SRL, în contradictoriu cu INSTITUŢIA PREFECTULUI CĂLĂRAŞI. Dispune continuarea procedurii de achiziţie publică. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006,cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 548/28.03.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 8841/29.03.2016, depusă de către ..., cu sediul în ..., având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ... şi Cod Unic de Înregistrare ... formulată împotriva adresei nr. 7836/16.03.2016 ce reprezintă comunicarea rezultatului procedurii, emisă de către ... în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., în cadrul procedurii de licitaţie deschisă online pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Reactivi laborator şi punct transfuzii” - lotul 6, coduri CPV 33696500-0, 33696100-6, 33696200-7, s-a solicitat: - să se constate că decizia de desemnare a ofertantului câştigător pentru lotul 6 nu s-a realizat cu respectarea criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut” astfel cum a fost stabilit prin documentaţia de atribuire, - să se constate că, în mod nelegal, autoritatea contractantă a modificat criteriile de analiză a ofertelor financiare, respectiv a analizat propunerile financiare în funcţie de preţul/test, şi nu preţul/casetă, - obligarea autorităţii contractante să atribuire acordul - cadru aferent lotului 6 prin aplicarea criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut”, cu respectarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din HG nr. 925/2006 şi a criteriilor de analiză a propunerilor financiare astfel cum au fost stabilite prin documentaţia de atribuire, - anularea raportului procedurii de atribuire şi a tuturor actelor subsecvente, în ceea ce priveşte deciziile adoptate cu privire la atribuirea acordului – cadru pentru lotul 6, - în subsidiar, în măsura în care, din probele administrate, va rezulta că pe parcursul desfăşurării procedurii de atribuire s-au produs erori sau omisiuni de natură să facă imposibilă adoptarea unor măsuri de remediere fără încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) – f), anularea procedurii de atribuire. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: 1
În temeiul art. 278 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, admite contestaţia formulată de ... în contradictoriu cu ... şi dispune anularea procedurii de atribuire în partea dedicată lotului 6. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de maximum 15 zile de la comunicarea prezentei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia nr. 548/28.03.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 8841/29.03.2016, ..., în calitate de operator economic participant la procedura de licitaţie deschisă indicată mai sus, organizată de ...I, critică rezultatul procedurii de atribuire, întrucât prin adresa nr. 7836/16.03.2016, autoritatea contractantă a informat-o despre faptul că, deşi produsele ofertate pentru lotul 6 corespund cerinţelor tehnice din caietul de sarcini, totuşi „criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut, comisia de evaluare a decis ca evaluarea financiară să fie realizată în funcţie de preţ unitar/test, rezultând că SC ... SRL se află pe locul 2 în clasament”. Contestatoarea contestă cele ce i-au fost comunicate de către autoritatea contractantă deoarece, pe de o parte, a ofertat cel mai mic preţ pentru lotul nr. 6, neexistând niciun temei legal pentru care oferta sa să se claseze pe locul 2, şi totodată, există suspiciunea că, în procesul de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a modificat criteriile de analiză a ofertelor financiare astfel cum acestea au fost precizate în documentaţia de atribuire ceea ce a condus la favorizarea ofertantului ...SRL. Având în vedere cele precizate anterior, contestatoarea invocă faptul că oferta câştigătoare nu a fost stabilită prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut”, menţionând în acest sens că în cadrul fişei de date, cap. IV.4.2) Modul de prezentare a propunerii financiare, s-au stabilit următoarele reguli în ceea ce priveşte modul de elaborare a propunerii financiare: „Ofertantul va completa preţul unitar în lei fără TVA, cu două zecimale, ţinând cont de cantităţile maxime estimate pe întreaga perioadă a acordului cadru. Preţul total este obţinut din înmulţirea preţului unitar per produs cu cantitatea maximă estimată pe întreaga perioadă a acordului cadru (...)”. Prezenta procedură de atribuire se desfăşoară integral prin intermediul mijloacelor electronice iar potrivit dispoziţiilor art. 22 din HG 2
nr. 1660/2006 „(1) Propunerile financiare transmise de ofertanţi în SEAP nu sunt accesibile autorităţii contractante până la momentul finalizării verificărilor prevăzute la art. 20 şi art. 21. (2) După transmiterea către SEAP a informaţiilor prevăzute la art. 21 alin. (2) şi, după caz, a informaţiilor prevăzute la art. 21 alin. (3) sistemul informatic permite accesul autorităţii contractante, în mod automat, la informaţii privind: a) propunerile financiare ale ofertanţilor ale căror oferta au fost considerate admisibile; b) clasamentul ofertanţilor ale căror oferte au fost considerate admisibile”. De asemenea, potrivit art. 23 din acelaşi act normativ: „În cazul în care criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică este «preţul cel mai scăzut», clasamentul este realizat prin ordonarea în mod crescător a preţurilor prevăzute în propunerile financiare”. Totodată, în cadrul Manualului de utilizare a Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, se precizează următoarele: „[...] Oferta de preţ reprezintă valoarea întregii achiziţii, şi nu valoarea pentru un anumit produs din pachet sau un preţ unitar. Pentru introducerea ofertei de preţ se completează câmpul din secţiunea cu acelaşi nume şi se acţionează butonul Criptează. Înainte de a fi salvata în sistem, oferta de preţ trebuie mai întâi criptată [...] ". Din coroborarea celor menţionate anterior rezultă că, valoarea propunerii financiare pe baza căreia trebuie să se realizeze departajarea prin aplicarea criteriului de atribuire este valoarea totală ofertată. În cazul de faţă, având în vedere că procedura de atribuire presupune încheierea unui acord-cadru, rezultă că valoarea totală reprezintă, în fapt, valoarea ofertată pentru întreg acordul - cadru adică, valoarea aferentă cantităţilor maxime de „casete/produs" prevăzute de autoritatea contractantă în documentaţia de atribuire. Contestatoarea menţionează că pentru acordul-cadru aferent lotului nr. 6, a ofertat un preţ total în valoare de 69.209,69 lei fără TVA în vreme ce, ofertantul câştigător ... SRL a ofertat o valoare totală de 2.501.910 lei fără TVA. Preţul ofertei SC ... SRL s-a determinat prin înmulţirea preţului unitar cu cantităţile maxime de „casete" comunicate prin documentaţia de atribuire aşa cum a stabilit autoritatea contractantă în cadrul regulilor de elaborare a propunerilor financiare. Conform art. 72 alin. (1) lit. j) din HG nr. 925/2006, comisia de evaluare are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare prin aplicarea criteriului de atribuire, astfel cum a fost acesta prevăzut în documentaţia de atribuire. Or, în contextul în care autoritatea contractantă a stabilit că departajarea ofertelor se face prin aplicarea criteriului de atribuire preţul cel mai scăzut, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi art. 82 alin. (4) din HG nr. 925/2006, aceasta trebuia să compare preţurile totale ofertate pentru lotul nr. 6 şi să constate că, ... SRL este ofertantul care a ofertat cel mai mic preţ şi, în consecinţă, a cărui ofertă trebuia să fie 3
declarată câştigătoare. Nu există nicio justificare legală pentru care autoritatea contractantă a stabilit câştigătoare ofertanta depusă de ... SRL în condiţiile în care, preţul ofertat de acesta este de 36 de ori mai mare decât preţul SC .... SRL. De altfel, chiar prin dispoziţiile art. 13 alin. (1) din HG nr. 925/2006 se precizează explicit că, atunci când autoritatea contractantă alege ca atribuirea contractului/acordului-cadru să se realizeze pe baza criteriului preţul cel mai scăzut, singura acţiune pe care trebuie să o întreprindă este aceea de a compara preţurile ofertate, fără să fie cuantificate alte elemente de natură tehnică sau alte avantaje care rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. Totodată, contestatoarea invocă faptul că autoritatea contractantă a modificat nepermis criteriile în funcţie de care s-au evaluat propunerile financiare, cu consecinţa declarării câştigătoare a ofertei depusă de ... SRL. Având în vedere decizia adoptată de autoritatea contractantă cu privire la atribuirea acordului - cadru pentru lotul nr. 6 către un operator economic care a ofertat un preţ mult mai mare, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a modificat criteriile de evaluare a propunerilor financiare stabilite prin documentaţia de atribuire. În susţinerea afirmaţiilor sale, contestatoarea invocă dispoziţiile art. 33 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 şi arată că potrivit dispoziţiilor art. 66 lit. e) din HG nr. 925/2006, atunci când intenţionează să atribuie un acord-cadru, autoritatea contractantă are obligaţia de a include în cadrul documentaţiei de atribuire informaţii cu privire la estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord- cadru. Cu privire la unitatea de măsură în raport de care trebuia ofertat preţul unitar/produs, contestatoarea face precizarea că, prin caietul de sarcini, pentru lotul nr. 6, autoritatea contractantă a stabilit următoarele: Nr.c rt DENUMIRE PRODUS UM CANT MIN lună CANT MAX luna CANT MIN/36 luni CANT MAX/36 luni LOTUL 6 1 TEST MULTIDROG caseta 1 2 30 60 2 TEST CLOSTRIDIUM DIFFICILE GDH+A+B caseta 2 4 70 160 3 Test determinare Ag.CEA caseta 1 2 30 70 4 Test determinare Ag.AFP caseta 1 2 30 70 5 Ac.HELICOBACTER PYLORI caseta 1 2 50 80 6 Test determinare Ag. HELICOBACTER PYLORI+TRANSFERINA caseta 1 2 30 60 7 Test determinare Ag.PSA caseta 1 2 30 70 8 Test determinare PROCALCITONINA caseta 1 2 50 80 9 Test determinare ROTAVIRUS caseta 1 2 20 50 10 Test determinare Ag.HBs caseta 97 166 3500 6000 11 Test determinare Ac.HCV caseta 97 166 3500 6000 12 Test determinare Ac.HIV/2 caseta 83 139 3000 5000 13 Test determinare HEMORAGII OCULTE caseta 1 2 30 60 4
14 Test determinare ROTA+ADENO+ASTRO+NOR OVIRUS caseta 1 2 20 40 De asemenea, la pag. 13 – 15 din caietul de sarcini, în descrierea fiecărui produs ce face obiectul lotului 6, autoritatea contractantă a utilizat următoarele terminologii: „TEST MULTIDROG – SAU ECHIVALENT Test rapid pentru depistarea prezenţei drogurilor în urină – test imunocromatografic cu 10-11 determinări – tip casetă ambalată individual (...) TEST CLOSTRIDIUM DIFFICILE GDH + toxina A + toxina B – SAU ECHIVALENT Test imunocromatografic tip casetă, ambalată individual, pentru detecţia simultană calitativă a prezenţei în materiile fecale a GDH, toxinei A şi a toxinei B (...) Ag.CEA – caseta ambalată individual – SAU ECHIVALENT Test rapid imunocromatografic pentru determinarea calitativă a prezenţei antigelului carcinoembrionar (CEA) în ser, plasmă sau sânge integral (...)”. Din cele mai sus prezentate şi în lipsa altor informaţii rezultă că, unitatea de măsură pentru care se va oferta preţul unitar este „caseta” care trebuie să conţină „minimum un test”. În consecinţă, oferta financiară trebuia elaborată în funcţie de numărul maxim de „casete conţinând minimum un test”, astfel cum a fost comunicat de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini. Contestatoarea face precizarea că nici în documentaţia de atribuire şi nici prin răspunsurile de clarificare publicate la rubrica „Documentaţie, clarificări şi decizii" din SEAP, autoritatea contractantă nu a specificat dacă o casetă trebuie să conţină obligatoriu mai mult de 1 test. Dimpotrivă, prin utilizarea sintagmei „casetă ambalată individual" se deduce mai degrabă că se acceptă „casete" conţinând „un singur test". Întrucât prin solicitările de clarificări, cât şi prin comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă pune accentul pe termenul de „test", contestatoarea apreciază că, de fapt, operatorul ... SRL a ofertat „casete" care cuprind un număr mai mare de „teste". De aceea, există posibilitatea ca evaluarea propunerilor financiare să se fi realizat în funcţie de preţul per test şi nu de preţul per casetă. În cazul ofertei SC ... SRL întrucât casetele ofertate conţin un singur test, rezultă că preţul per casetă = preţ per test. Contestatoarea menţionează că în data de 14.03.2016, ora 14.33, autoritatea contractantă i-a solicitat următoarele clarificări: „vă rugăm să ne comunicaţi urgent până la ora 15.30, câte teste sunt pe casete pentru evaluarea financiară”. Având în vedere că termenul stabilit pentru transmiterea răspunsului a fost mai mic de o oră şi luând în considerare conţinutul întrebării care nu avea corespondent în documentaţia de atribuire, prin adresa nr. 457/14.03.2016 transmisă în SEAP în data de 14.03.2016, ora 15:07, SC ... SRL a pus în vedere autorităţii 5
contractante că unitatea de măsură ofertată din punctul de vedere al preţului, este cea solicitată prin caietul de sarcini, respectiv „casetă”. Ulterior, autoritatea contractantă a revenit cu următoarea cerere: „am primit răspunsul dumneavoastră dar nu putem face evaluarea financiară pe acest lot. Vă rugăm frumos ca până la data de 15.03.2016 ora 13.00 să ne transmiteţi răspunsul la întrebarea „câte teste sunt pe casetă pentru evaluarea financiară”. Prin adresa nr. 460/15.03.2016, contestatoarea susţine că a comunicat autorităţii contractante următoarele: „Având în vedere că testele rapide se livrează sub formă de stripuri sau casete ambalate individual, rezultă că 1 casetă = 1 test. Ofertarea noastră este făcută în conformitate cu solicitarea din caietul de sarcini". Contestatoarea mai arată că prin comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă o informează următoarele: „comisia de evaluare a decis ca evaluarea financiară să se realizeze în funcţie de preţ unitar/test”, astfel, conform acestei adrese, autoritatea contractantă practic a modificat unitatea de măsură în raport de care trebuiau evaluate ofertele financiare, din casetă în test. Or, în situaţia de faţă există suspiciunea că preţul per casetă (conţinând mai mult de un test) ofertat de ... SRL este mult mai mare decât preţul per casetă ofertat de SC ... SRL (care conţine un singur test), iar autoritatea contractantă în mod nelegal şi netransparent a ales să facă evaluarea ofertelor în funcţie de preţul per test şi nu de preţul per casetă. Având în vedere cele precizate anterior, contestatoarea invocă prevederile art. 170 din OUG nr. 34/2006 precum şi prevederile fişei de date cap. IV.4.2) Modul de prezentare a propunerii financiare şi menţionează că ofertantul avea obligaţia de a elabora oferta financiară cu respectarea cantităţilor maxime de „casete" specificate de autoritatea contractantă în documentaţia de atribuire. Totodată, autoritatea contractantă avea obligaţia corelativă de a analiza ofertele strict prin raportare la cerinţele comunicate transparent operatorilor economici interesaţi de participarea la procedura de atribuire şi, implicit, de a evalua oferta depusă de ... SRL în raport cu preţul per casetă. Analizând propunerile financiare raportat la unitatea de măsură „test", autoritatea contractantă a creat un avantaj evident ofertantului ... SRL, acesta având alte criterii de determinare a costului unitar, criterii despre care SC ... SRL nu a avut cunoştinţă. Mai mult, prin această abordare practic, autoritatea contractantă a modificat numărul de teste solicitate prin caietul de sarcini (un test = o casetă) şi implicit cantităţile maxime estimate aduse la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi de participarea la procedura de atribuire. În acest sens, contestatoarea susţine că în funcţie de cantităţile provizionate a fi achiziţionate, operatorii economici decid: - pe de o parte, dacă este avantajos din punct de vedere comercial să se angajeze într-un raport comercial cu autoritatea contractantă, 6
- iar pe de alta, în funcţie de cantităţile estimate se stabileşte şi preţul unitar pe care operatorul economic este dispus să-l oferteze pentru un anumit produs. Este evident că, în condiţiile în care un comerciant cunoaşte că poate livra o cantitate mare de produse, atunci acesta poate diminua preţul unitar al produselor, obţinând un profit din comercializarea unei cantităţi suplimentare de produse faţă de cea comercializată în condiţii normale. De asemenea, în cazul achiziţionării unei cantităţi mari de produse, furnizorii (cum este cazul ambilor ofertanţi) pot obţine din partea producătorilor reduceri importante ale preţurilor produselor şi, mai departe, le pot oferi pe piaţă la costuri mai scăzute pentru utilizatorul final faţă de preţul de vânzare utilizat pentru comerţul „la bucată" sau în cantităţi mici. Altfel spus, din raţiuni de ordin comercial, preţul pentru vânzarea unei singure unităţi dintr-un tip produs este de obicei mai mare decât preţul unitar pentru vânzarea unei cantităţi mai mari din acelaşi tip de produs. Prin modificarea unităţii de măsură în raport de care s-au evaluat propunerile financiare, autoritatea contractantă a distorsionat concurenţa în cadrul procedurii de atribuire şi a creat un avantaj evident operatorului economic care a ofertat cantităţi de „teste" mult mai mari decât cele cunoscute de SC ... SRL iar prin acest artificiu şi-a diminuat costul unitar per test care, în mod evident, este mai mic decât costul unitar pe care l- ar fi practicat pentru cantitatea de produse solicitată prin caietul de sarcini. Preţul de vânzare se determină în corelare cu cantitatea ce urmează a fi livrată mai ales că, în cazul de faţă, este vorba de un acord- cadru care se întinde pe o perioadă de 36 de luni iar ofertanţii trebuie să cuantifice în preţul ofertat inclusiv riscul apariţiei în această perioadă a unor condiţii care se reflectă în creşterea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul ofertat. Or, sub acest aspect, la Cap. IV.4.2) Modul de prezentare a propunerii financiare din fişa de date a achiziţiei, autoritatea contractantă a stabilit că „la întocmirea ofertei financiare ofertantul va avea în vedere faptul că preţul/u.m. ofertat va fi ferm menţinut pentru 36 luni de la data semnării acordului cadru” şi, deci, că ajustarea preţului nu va fi permisă. De aceea este imperios necesar ca, pentru a putea elabora o ofertă financiară care să cuprindă preţuri justificate din punct de vedere al desfăşurării unei activităţi comerciale, autoritatea contractantă să pună la dispoziţia ofertanţilor informaţiile corecte cu privire la cantităţile maxime de produse pe care intenţionează să le achiziţioneze, aşa cum dispune şi art. 33 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Mai mult, în ipoteza de lucru mai sus expusă, practic este imposibilă compararea celor două oferte întrucât SC ... SRL s-a angajat faţă de autoritatea contractantă să furnizeze câte un test (un test per casetă) din fiecare reactiv ce face obiectul lotului nr. 6, posibilitate permisă prin cerinţele caietului de sarcini, în vreme ce ... SRL s-a angajat 7
să furnizeze o cantitate mult mai mare de teste aferente fiecărui tip de reactiv ce face obiectul lotului nr. 6. Pe cale de consecinţă, contestatoarea solicită să se dispună măsuri de remediere constând din obligarea autorităţii contractante la aplicarea criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut" prin compararea valorilor totale ale ofertelor rezultate din înmulţirea preţurilor unitare „per casetă" cu cantităţile maxime de „casete" precizate în caietul de sarcini. Autoritatea contractantă a transmis documentele necesare soluţionării contestaţiei precum şi punctul său de vedere nr. 10013/05.04.2016, înregistrat la Consiliu cu nr. 10360/08.04.2016, în care solicită respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată. De asemenea, autoritatea contractantă menţionează că pentru elaborarea documentaţiei de atribuire au fost luate în considerare prevederile legale privind achiziţiile publice în special precum şi Normele privind furnizarea de reactivi pentru laborator. Se mai arată că urmare a evaluării financiare în SEAP, s-a constatat că oferta depusă de firma SC ... SRL a fost de 69.209,69 lei iar SC ... SRL, 2.501.910 lei. Înainte de data limită de depunere a ofertelor în SEAP, ofertantul avea tot dreptul să solicite clarificări privind eventualele neclarităţi sau după caz completări la prevederile documentaţiei de atribuire, însă contestatoarea nu s-a folosit de acest drept, considerând deci că nicio prevedere nu depăşeşte cadrul legal. În conformitate cu prevederile art. 202 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 a fost solicitată în SEAP o clarificare de la SC ...SRL cu privire la unitatea de măsură (kit/teste) întrucât valoarea întregului lot a avut o valoare neobişnuit de mică în raport cu produsele furnizate. Ofertantul a răspuns prin clarificarea nr. 460/15.06.2016 aducând la cunoştinţă comisiei de evaluare că oferta financiară a fost întocmită astfel (1 casetă = 1 test). Criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut conform documentaţiei de atribuire, comisia de evaluare a decis ca evaluarea financiară să fie realizată în funcţie de preţ unitar/test, rezultând că SC .... SRL s-a clasat pe locul doi. Prin adresa nr. 705/15.04.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 11419/18.04.2016, SC ... SRL formulează concluzii scrise ca urmare a studierii dosarului cauzei, în care menţionează că nu a solicitat clarificări sub aspectul modului de elaborare a propunerii financiare pentru lotul 6 întrucât regulile stabilite de autoritatea contractantă erau clare, dar în sensul că unitatea de măsură /produs ce trebuia ofertată şi care urma să fie evaluată era „caseta”, însă autoritatea contractantă a făcut evaluarea în funcţie de preţul „per test”. Faţă de afirmaţia autorităţii contractante referitoare la faptul că preţul întregului lot ofertat a fost unul neobişnuit de mic, contestatoarea recunoaşte că valoarea ofertată de acesta pentru lotul 6 este mică în raport cu valoarea estimată a achiziţiei, însă a ofertat cantitatea de produse (casete) menţionată de autoritatea contractantă în caietul de sarcini. 8
De asemenea, contestatoarea precizează că dacă ar fi ofertat o cantitate mai mică de produse, aşa cum lasă să se înţeleagă autoritatea contractantă, atunci propunerea sa tehnică nu ar fi corespuns cerinţelor minime ale caietului de sarcini şi ar fi trebuit respinsă din cadrul procedurii, în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006. În acelaşi sens, dacă oferta sa financiară a fost neobişnuit de scăzută, contestatoarea afirmă că, potrivit dispoziţiilor art. 202 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă avea obligaţia de a face verificări exclusiv cu privire la sustenabilitatea preţului ofertat şi nu să modifice obiectul achiziţiei astfel încât să evalueze ofertele în funcţie de late cantităţi de produse decât cele precizate în documentaţia de atribuire. Totuşi, autoritatea contractantă a stabilit că SC ...SRL a prezentat o ofertă admisibilă din punct de vedere tehnic. Potrivit art. 22 alin. (2) lit. b) din HG nr. 1660/2006 după stabilirea admisibilităţii ofertelor, SEAP pune la dispoziţia autorităţii contractante informaţii cu privire la clasamentul ofertanţilor ale căror oferte au fost considerate admisibile. De asemenea, potrivit art. 23 alin. (1) din HG nr. 1660/2006, în cazul în care criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică este „preţul cel mai scăzut”, clasamentul este realizat prin ordonarea în mod crescător a preţurilor prevăzute în propunerile financiare. Conform extraselor SEAP, sistemul informatic a stabilit următorul clasament: Poziţie: Preţ 1. SC ... SRL 69.209,69 2. SC ... SRL 2.501.910 Dispoziţiile art. 24 din HG nr. 1660/2006 potrivit cărora responsabilitatea stabilirii ofertei câştigătoare revine autorităţii contractante trebuie înţelese în corelare cu celelalte dispoziţii legale ce reglementează materia achiziţiilor publice. Mai precis, chiar dacă sistemul informatic stabileşte un clasament în funcţie de valorile ofertate, autoritatea contractantă are dreptul de a nu ţine seama de acesta în contextul în care o anumită ofertă ar conţine neconformităţi în ceea ce priveşte modul de elaborare a propunerii financiare. Per a contrario, în măsura în care nicio ofertă nu este respinsă din cadrul procedurii de atribuire pentru vreun motiv de neconformitate/ inacceptabilitate, atunci stabilirea ofertei câştigătoare trebuie realizată cu respectarea clasamentului pus la dispoziţie de SEAP. De asemenea, contestatoarea învederează faptul că ofertanta SC .... SRL nu şi-a elaborat propunerea financiară prin raportare la unitatea de măsură „casetă” şi nici măcar la „test” ci la „kit”. În perioada de elaborare a ofertelor, între autoritatea contractantă şi SC ... SRL a existat o corespondenţă privată cu privire la conţinutul documentaţiei de atribuire deşi prezenta procedură de atribuire se desfăşoară integral prin intermediul mijloacelor electronice şi prin urmare, toată comunicarea dintre autoritatea contractantă şi operatorii 9
economici trebuie să se realizeze utilizând facilităţile electronice puse la dispoziţie de SEAP. În data de 01.02.2016, ora 14.59, SC ... SRL a solicitat autorităţii contractante să menţioneze dacă pentru lotul 6, unitatea de măsură este „caseta” sau „trusa”. În răspunsul la această întrebare, autoritatea contractantă a precizat că „unitatea de măsură este kit-ul pentru toate produsele din lot”. De asemenea, în data de 05.02.2016, ora 13.29 acelaşi ofertant i- a solicitat autorităţii contractante să precizeze care este numărul de „teste/kit". La această solicitare autoritatea contractantă a menţionat că un kit trebuie să conţină 50 de teste. Totuşi, corespondenţa purtată între autoritatea contractantă şi ... SRL sub acest aspect nu a fost făcută cunoscută şi celorlalţi operatori economici interesaţi să participe la procedura de atribuire. De fapt, operatorul economic a solicitat clarificări din contul propriu SEAP iar autoritatea contractantă i-a răspuns doar acestuia, prin utilizarea unei facilităţi de comunicare care nu este vizibilă şi altor persoane. Or, potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (3) din OUG nr. 34/2006 autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite răspunsurile de clarificare către toţi operatorii economici care au obţinut documentaţia de atribuire. Singura modalitate de informare ce putea fi utilizată de autoritatea contractantă era aceea de a publica răspunsurile de clarificare la secţiunea „Documentaţie, clarificări şi decizii" din SEAP, aceasta asigurând accesul necondiţionat al tuturor persoanelor interesate să consulte răspunsurile de clarificare emise în legătură cu modul de desfăşurare a procedurii de atribuire. Contestatoarea menţionează că din analiza tuturor răspunsurilor publicate la această secţiune se constată că niciunul nu face referire la obligativitatea ofertanţilor de a oferta kituri cu un conţinut minim de teste. În aceste condiţii contestatoarea apreciază că răspunsurile formulate de autoritatea contractantă în cadrul unei conversaţii private cu un alt operator economic nu sunt opozabile celorlalţi operatori economici care au înţeles să-şi elaboreze ofertele în funcţie de informaţiile puse la dispoziţie prin documentaţia de atribuire şi prin răspunsurile de clarificare publicate transparent în SEAP. De altfel, la cap. 2.1 Solicitări/răspunsuri de clarificări până la termenul limită de depunere, din Raportul procedurii de atribuire, autoritatea contractantă nici măcar nu a precizat că au fost solicitate clarificări cu privire la modul de elaborare a ofertei de către ... SRL. Mai mult, deşi autoritatea contractantă i-a specificat ofertantului SC ... SRL că fiecare kit trebuie să conţină 50 de teste, din conţinutul formularului de ofertă, niciunul dintre kit-urile ofertate de acesta nu conţine numărul de teste indicat în respectiva corespondenţă iar anumite kit-uri nici măcar nu conţin „teste” ci „casete”. 10
Aşadar, „kiturile" ofertate de ... SRL conţin fie mai multe „teste", fie mai multe „casete" şi, prin urmare, preţul ofertat pentru 1 kit este cu mult mai mare decât preţul per „casetă" ofertat de SC ... SRL. De asemenea, SC ... SRL nu a ofertat preţuri unitare per test/casetă şi preţuri globale per „kit". Prin urmare, este de neînţeles cum a stabilit autoritatea contractantă care este preţul unitar ofertat de ... SRL pentru fiecare element component al kit-ului. Contestatoarea prezintă în continuare preţurile comparative ofertate în cadrul procedurii de atribuire: Nr . crt Denumirea produsului UM Cantit ate MAX SC PROTON IMPEX 2000 SRL SC AMS 2000 TRADING IMPEX SRL 0 1 2 3 1 TEST MULTIDROG caseta 60 15.17 lei 942.00 lei 410 lei 24.600 lei 2 TEST CLOSTRIDIUM DIFFICILE GDH+A+B caseta 160 64.84 lei 10.374, 40 lei 610 lei 97.600 lei 3 Test determinare Ag.CEA caseta 70 6.14 lei 429.80 lei 159 lei 11.130 lei 4 Test determinare Ag.AFP caseta 70 4.78 lei 334.60 lei 121 lei 8.470 lei 5 Ac.HELICOBACTER PYLORI caseta 80 4.37 349.60 lei 130 lei 10.400 lei 6 Test determinare Ag. HELICOBACTER PYLORI+TRANSFERINA caseta 60 56.31 lei 3.378,6 0 lei 403 lei 24.180 lei 7 Test determinare Ag.PSA caseta 70 5.80 lei 406.00 lei 99 lei 6.930 lei 8 Test determinare PROCALCITONINA caseta 80 6.59 lei 527.20 lei 670 lei 53.600 lei 9 Test determinare ROTAVIRUS caseta 50 10.65 lei 532.50 lei 140 lei 7000 lei 10 Test determinare Ag.HBs caseta 6000 1.66 lei 9.960,0 0 lei 115 lei 690.000 lei 11 Test determinare Ac.HCV caseta 6000 3.43 lei 20.580, 00 lei 132 lei 792.000 lei 12 Test determinare Ac.HIV/2 caseta 5000 3.43 lei 17.150, 00 lei 148 lei 740.000 lei 13 Test determinare HEMORAGII OCULTE caseta 60 4.43 lei 265.80 lei 100 lei 6.000 lei Având în vedere cele prezentate anterior, contestatoarea menţionează că ofertanta SC ... SRL şi-a elaborat propunerea financiară într-o manieră de natură să conducă la imposibilitatea evaluării de către autoritatea contractantă. Împrejurarea că SC ... SRL a ofertat şi kituri care conţin un număr mai mare de teste decât „casetele" ofertate de SC ... SRL, nu este de natură să justifice decizia autorităţii contractante de a aplica criteriul de atribuire prin raportare la o altă unitate de măsură decât cea precizată în documentaţia de atribuire. Dispoziţiile art. 13 alin. (1) din HG nr. 925/2006 dispun foarte clar în sensul că aplicarea criteriului preţul cel mai scăzut se face exclusiv prin compararea preţurilor prezentate în cadrul ofertelor admisibile, fără să fie cuantificate alte elemente de natură tehnică sau alte avantaje care 11
rezultă din modul de îndeplinire a contractului de către operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. Or, decizia autorităţii contractante de a modifica regulile de evaluare a propunerilor financiare cu scopul de a achiziţiona cât mai multe teste/casete reprezintă tocmai o cuantificare a altor elemente de natură tehnică în cadrul etapei de departajare a ofertanţilor prin aplicarea criteriului de atribuire. Pe cale de consecinţă, rezultă fără echivoc faptul că autoritatea contractantă a realizat o analiză defectuoasă a ofertelor cu consecinţa declarării câştigătoare a unei oferte care nu respectă cerinţele documentaţiei de atribuire şi care prezintă un preţ cu mult mai mare decât cel ofertat de SC ... SRL. Analizând documentele existente la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: Pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare având ca obiect „Reactivi laborator şi punct transfuzii”, ..., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de licitaţie deschisă prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. ..., odată cu care a postat şi documentaţia de atribuire. Valoarea estimată a întregului acord cadru este de 12.308.499 lei, iar a lotului 6, vizat de contestaţia în analiză, este de 3.128.250 lei. La termenul limită de depunere a ofertelor, au fost depuse în SEAP, pentru lotul 6, două oferte, astfel cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei de vizualizare a ofertelor nr. 6206/01.03.2016. Rezultatul evaluării ofertelor a fost consemnat în raportul procedurii nr. 7833/16.03.2016, conform căruia autoritatea contractantă a declarat câştigătoare oferta depusă de SC ... SRL, iar oferta contestatoarei s-a clasat pe locul al doilea. Nemulţumită de rezultatul procedurii de atribuire (ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 7136/16.03.2016), SC .... SRL a formulat prezenta contestaţie, solicitând cele menţionate mai sus. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentaţia de atribuire nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei şi-au consolidat forţa obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. Prin urmare, documentaţia acceptată implicit de toate societăţile ofertante trebuie respectată cu stricteţe de acestea, dar mai ales de autoritatea contractantă, care are obligaţia de a evalua ofertele potrivit regulilor proprii stabilite. Pe fondul contestaţiei, Consiliul observă din analiza adresei de comunicare a rezultatului procedurii, că autoritatea contractantă a adus la cunoştinţa contestatoarei informaţii referitoare la modalitatea de evaluare a ofertelor, arătând că, întrucât „criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, comisia de evaluare a decis ca evaluarea financiară să fie realizată în funcţie de preţ unitar/test, rezultând că SC ... SRL se află pe locul 2 în clasament”. 12
Verificând preţurile celor două oferte astfel cum au fost postate în SEAP, Consiliul observă că preţurile ofertate sunt următoarele: - SC ... SRL - 69.209,69 lei - SC ... SRL - 2.501.910 lei. Astfel, din clasamentul aflat în SEAP, ordinea ofertelor este alta decât cea comunicată de autoritatea contractantă, respectiv oferta contestatoarei se află pe primul loc, iar cea depusă de SC ... SRL se află pe locul al doilea. Astfel, Consiliul observă că între cele două oferte există o diferenţă de preţ semnificativă, care nu poate fi justificată doar de regulile competiţiei, ci de o interpretare diferită a documentaţiei de atribuire. Prin urmare, este necesar a se urmări cum, anume, a fost elaborată documentaţia de atribuire, dar şi modalitatea în care operatorii economici au înţeles să îşi elaboreze ofertele în aplicarea acestei documentaţii. Potrivit caietului de sarcini, pentru LOT 6 – IMUNOLOGIE, s-au solicitat următoarele produse: ,,TEST MULTIDROG -SAU ECHIVALENT Test rapid pentru depistarea prezenţei drogurilor în urină - test imunocromatografic cu 10-11 determinari - tip caseta ambalata individual. - Trusa să conţină instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate şi modul de conservare. TEST CLOSTRIDJlJM DIFFlCJLE GDH+toxinaA+toxinaB-SAU ECHIVALENT Test imunocromatografic tip caseta, ambalata individual, pentru detecţia simultană calitativă a prezenţei în materiile fecale a GDH, a toxinei A si a toxinei B. - Trusa să conţină instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate şi modul de conservare. Ag. CEA- caseta ambalata individual-SAU ECHIVALENT Test rapid imunocromatografic pentru determinarea calitativă a prezenţei antigenului carcinoembrionar (CEA) în ser, plasmă sau sânge integral. - Trusa să conţină instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate şi modul de conservare. Ag. AFP - caseta ambalata individual - SAU ECHIVALENT Test rapid imunocromatografic pentru determinarea calitativă a prezenţei alfa fetoproteinei (AFP) în ser, plasmă umană. - Trusa să conţina instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate şi modul de conservare. TEST RAPID IMUNOCROMATOGRAFIC PENTRU DETERMINAREA CAUT ATIV A A Ac.HELICOBACTER PYLORT- caseta ambalată individual Test rapid pentru determinarea calitativă a prezenţei anticorpi lor de Helicobacter pylori în ser, plasmă sau sânge integral. - Trusa să conţina instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate şi modul de conservare. Ag. HELICOBACTER PY LORI + TRANSFERLNA - caseta ambalata individual-SAU ECHIVALENT Test imunocromatografic tip caseta utilizat pentru detectarea calitativă simultană a Ag. HEUCOBACTER PYLORI si a TRANSFERINEI în materiile fecale. Trusa să conţina instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate şi modul de conservare. PSA - caseta ambalata individual -SAU ECHIVALENT - Test rapid irnunocromatograflc pentru determinarea calitativă a prezenţei antigenului specific de prostata (PSA) în ser, plasmă umana. - Trusa să conţina instructiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate şi modul de conservare. - PROCALCITONINA - caseta ambalata individual-SAU ECHIVALENT -ROTAVIRUS -SAU ECHIVALENT Test rapid imunocromatografic pentru determinarea calitativă a prezenţei procalcitoninei in ser, plasma umana. - Trusa să conţină instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate şi modul de conservare. Test rapid imunocromatografic pentru determinarea calitativă a Rotavirus in materiile fecale. Kitul să conţină: Casete ambalate individual, Sisteme 13
pentru recoltare materii fecale, Instrucţiunile de utilizare. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate şi modul de conservare. Dacă testul nu poate fi efectuat imediat, proba să se poată păstra cel puţin 24 ore la 2-8°C sau pentru perioade mai lungi la -20 ˚C. - Ag HBs - caseta ambalată individual - SAU ECHIVALENT" Test rapid imunocromatografic pentru determinarea calitativă a prezenţei AgHBs in ser, plasmă umană. - Trusa să conţina instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate şi modul de conservare şi limita de detectie a testului. -AcHCV - caseta ambalata individual-SAU ECHIVALENT Test rapid imunocromatografic pentru determinarea calitativă a prezenţei AcHCV în ser, plasmă umană. - Trusa să conţină instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate, modul de conservare şi limita de detecţie a testului. -AcHIV 1/2 - caseta ambalata individual-SAU ECHIVALENT Test rapid imunocromatografic pentru determinarea calitativa a prezentei AcHIV 1/2 in ser, plasma umana. - Trusa să conţină instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate, modul de conservare şi limita de detecţie a testului. -ROTA+ADENO+ASTRO+NOROVIRUS
-SAU
ECHIVALENT
Test imunocromatografic multiplu pentru determinarea calitativă simultană a Ag. Rota/adeno/astrovirus/norovirus în materiile fecale. Kitul să contină 1. Casete ambalate individual 2. Sisteme pentru recoltare materii fecale 3. Trusa să conţină instrucţiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate, modul de conservare. -HEMORAGII OCULTE - SAU ECHIVALENT Test imunocromatografic pentru determinarea calitativa a sangelui in materiile fecale. Kitul sa contina: 1. Casete ambalate individual 2. Sisteme pentru recoltare materii fecale 3. Trusa sa contina instructiuni de lucru. Să aibă inscripţionate originea, termenul de valabilitate, modul de conservare. Cerinte suplimentare obligatorii: -Produsul să fie înregistrat la MSF; -Să fie însoţit de certificate de calitate emis de producător; -Să aiba marcaj CE. -Pe eticheta ambalajului să fie menţionate: Denumirea reactivului Numărul lotului de fabricaţie Data de expirare Condiţiile de stocare Numele şi adresa producătorului.’’
În cadrul caietului de sarcini, respectiv filele 1-5, sunt menţionate cantităţile necesare pentru toate loturile, iar pentru lotul 6 sunt prevăzute următoarele: Nr. crt Denumirea produsului UM Cantitate MAX Cantitate MAX 0 1 2 3 4 1 TEST MULTIDROG caseta 30 60 2 TEST CLOSTRIDIUM DIFFICILE GDH+A+B caseta 70 160 3 Test determinare Ag.CEA caseta 30 70 4 Test determinare Ag.AFP caseta 30 70 5 Ac.HELICOBACTER PYLORI caseta 50 80 6 Test determinare Ag. HELICOBACTER PYLORI+TRANSFERINA caseta 30 60 7 Test determinare Ag.PSA caseta 30 70 8 Test determinare PROCALCITONINA caseta 50 80 9 Test determinare ROTAVIRUS caseta 20 50 14
10 Test determinare Ag.HBs caseta 3500 6000 11 Test determinare Ac.HCV caseta 3500 6000 12 Test determinare Ac.HIV/2 caseta 3000 5000 13 Test determinare HEMORAGII OCULTE Caseta 30 60 14 ROTA+ADENO+ASTRO+NOROVIRUS caseta 20 40 Potrivit cap. IV.4.2) din fişa de date a achiziţiei, ,,Modul de prezentare a propunerii financiare’’, ,,Ofertantul va completa pretul UNITAR în LEI fără TVA, cu doua zecimale, ţinând cont de cantităţile maxime estimate pe întreaga perioadă a Acordului cadru. Preţul Total este obţinut din înmulţirea pretului unitar per produs cu cantitatea maxima estimata pe întreaga perioadă a Acordului cadru. Propunerea financiară va conţine preţul unitar şi total în lei şi euro, fără TVA. Ofertantul va evidenţia într-un centralizator de preţuri conf. Formularului nr. 13 – din Secţiunea III a prezentei documentatii de atribuire urmatoarele: Pret / u.m/ - lei si euro – fara TVA si evidentiat distinct TVA la cursul BNR de 4.5 lei pentru 1 euro valabil in data de 23.12.2015 Propunerea financiară trebuie sa fie valabila 90 de zile de la data limita de depunere a ofertelor, se va completa Formularul nr.14 din Sectiunea III a prezentei documentatii de atribuire. La intocmirea ofertei financiare ofertantul va avea in vedere faptul ca pretul/u.m. ofertat va fi ferm menţinut pentru 36 luni dela data semnarii Acordului cadru’’. Consiliul constată că din interpretarea coroborată a prevederilor documentaţiei de atribuire citate mai sus, rezultă, în mod clar, că unitatea de măsură este caseta, ofertanţii fiind obligaţi să calculeze preţul ofertei financiare prin înmulţirea preţului unitar per casetă cu cantitatea maximă estimată pe întreaga perioadă a Acordului cadru. De asemenea, este la fel de clar că nicăieri în conţinutul documentaţiei de atribuire nu se precizează că o casetă reprezintă un test, cum susţine contestatoarea, după cum nu rezultă nici că o casetă cuprinde 10, 20 ...50 teste. Cu privire la acest aspect, la Secţiunea ,,Documentaţie, clarificări, decizii’’, Consiliul nu a identificat vreun răspuns de clarificare din partea autorităţii contractante. Cu toate acestea, din analiza documentelor depuse la dosar de autoritatea contractantă, Consiliul observă că o solicitare de clarificare, în acest sens, a fost formulată de ofertantul SC ... SRL, în data de 01.02.2016, iar alta în data de 03.02.2016, la care autoritatea contractantă a formulat răspunsuri după cum urmează: -întrebarea 1 din data de 01.02.2016: ,,Vă rugăm ca pentru lotul 6, să ne precizaţi în clar dacă UM este caseta sau trusa’’. -răspuns din data de de 01.02.2016: ,,Unitatea de măsură este kit pentru toate produsele din lot’’. -întrebarea 2 din 05.02.2016: ,,Deoarece în caietul de sarcini nu este specificat numărul de teste/kit, vă rugăm să comunicaţi tuturor posibililor ofertanţi care este numărul de teste pe care să-l conţină fiecare kit ofertat’’. -răspuns din data de 18.02.2016: 15
-,,Kit-50 teste.’’ Cu toate acestea, autoritatea contractantă a omis să aducă la cunoştinţa ofertanţilor această informaţie esenţială, care modifică documentaţia de atribuire, răspunsurile nefiind publicate în SEAP, la Secţiunea ,,Documentaţie, clarificări, decizii’’, răspunsurile fiind comunicate, prin intermediul SEAP, doar ofertantului care a adresat întrebările, încălcându-se, astfel dispoziţiile art. 78 din OUG nr. 34/2006, coroborat cu art. 32 alin. (1) şi (2) din HG nr. 925/2006, care stabilesc următoarele: -art. 78 din OUG nr. 34/2006 ,,(1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire. (2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic. (3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite răspunsurile - însoţite de întrebările aferente - către toţi operatorii economici care au obţinut, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective. -art. 32 din HG nr. 925/2006 ,,(1) În cazul în care autoritatea contractantă primeşte solicitări de clarificare cu privire la prevederile documentaţiei de atribuire, aceasta are obligaţia de a răspunde la aceste solicitări, respectând prevederile art. 78 alin. (2) şi (3) din ordonanţa de urgenţă. (2) În cazul în care documentaţia de atribuire a fost pusă la dispoziţia operatorilor economici prin asigurarea accesului direct şi nerestricţionat la fişierul electronic disponibil în SEAP, autoritatea contractantă are obligaţia, respectând prevederile art. 78 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, de a face cunoscute clarificările sau eventualele modificări în legătură cu documentaţia de atribuire, prin crearea unui nou fişier electronic la care se va asigura accesul direct şi nerestricţionat, în mod similar cu accesul la fişierul iniţial’’. Rezultă, astfel, că autoritatea contractantă, neîncărcând răspunsul la secţiunea ,,Documentaţie, clarificări, decizii’’, a încălcat principiul transparenţei, dar şi al egalităţii între ofertanţi. Este de remarcat că ofertantul care a solicitat clarificarea a solicitat expres autorităţii contractante să comunice tuturor posibililor ofertanţi care este numărul de teste pe care să-l conţină fiecare kit ofertat, cu toate acestea, nu s-a achitat de obligaţia sa legală. Ca urmare a modului de lucru al autorităţii contractante, cei doi ofertanţi au tratat diferit modul de prezentare a propunerii financiare, ofertantul SC ... SRL depunând oferta sa luând în calcul un test/casetă, iar SC ... SRL a înţeles să depună oferta pentru o casetă= 50 teste. Drept urmare, constatând că nu poate compara ofertele celor doi ofertanţi, autoritatea contractantă a înţeles să schimbe modalitatea de 16
comparare a ofertelor, respectiv să înlocuiască preţul/casetă cu preţul/test. De remarcat este faptul că la fila 9 din raportul procedurii se regăseşte un tabel în care sunt menţionate preţurile/test pentru fiecare dintre cele două oferte, fără a se înmulţi cu cantitatea maximă ce trebuia ofertată, fiind încălcată grav documentaţia de atribuire, rezultatul fiind 98,96 lei preţul ofertei SC ... SRL şi 37,50 lei preţul ofertei SC ... SRL. Consiliul reţine că preţul ofertelor celor doi ofertanţi, astfel cum este calculat de autoritatea contractantă, nu are nicio legătură cu ,,Modul de prezentare a propunerii financiare’’ din fişa de date a achziţiei, cu sumele încărcate de ofertanţi în SEAP, autoritatea aducând modificări propunerilor financiare fără a cere acordul ofertanţilor. Aşa cum s-a precizat anterior, autoritatea contractantă are obligaţia de a evalua ofertele potriviut regulilor stabilite prin documentaţia de atribuire. Ofertantul SC ... SRL a respectat documentaţia de atribuire, deci oferta lui este conformă, iar preţul său este cel mai scăzut. De asemenea, ofertantul SC ... SRL a respectat indicaţiile autorităţii contractante din răspunsurile la solicitările de clarificări, nepublicate conform dispoziţiilor legale, deci şi oferta sa este conformă. Cu toate acestea, Consiliul constată că modalitatea în care autoritatea contractantă a înţeles să răspundă la solicitările de clarificări transmise de ofertanţi a avut drept consecinţă imposibilitatea comparării ofertelor din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor financiare, fapt ce a determinat-o pe aceasta să schimbe modalitatea de evaluare a ofertelor. Astfel, Consiliul reţine că autoritatea contractantă, în loc să evalueze ofertele după reguli noi, necunoscute anticipat ofertanţilor, avea obligaţia să anuleze procedura, în temeiul art. 209 alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (4) lit. b) din OUG nr. 34/2006, potrivit căruia ,,Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică în următoarele cazuri: b) dacă nu a fost depusă nicio ofertă sau dacă au fost depuse oferte care, deşi pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluţiilor tehnice şi/ori financiare. c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului. (4) În sensul prevederilor alin. (1) lit. c), prin abateri grave de la prevederile legislative se înţelege: b) pe parcursul analizei, evaluării şi/sau finalizării procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a)-f)’’. Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 278 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul va admite contestaţia SC ... SRL în contradictoriu cu ...şi va dispune anularea procedurii de atribuire în partea dedicată lotului 6. 17
Redactată în 4 exemplare, cuprinde optsprezece pagini.
PREŞEDINTE COMPLET, ...
MEMBRU, MEMBRU, ... 18
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.