AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 157/2016

SC ALMATAR TRANS GMBH în contradictoriu cu UNITATEA MILITARA 02574 BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 157/C6/47 din 08.02.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 157/C6/47 din 08.02.2016

Data din document
2016-02-08
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziţie combustibil pentru încălzire tip M”, cod CPV 09134200-9, publicată pe site-ul Bursei Române de Mărfuri S.A., prin Ordinul iniţiator nr. 556/2015, s-au solicitat următoarele: „obligarea pârâtei să înlăture, din caietul de sarcini, caracteristicile tehnice de motorină, întrucât achiziţia publică se organizează în vederea achiziţionării de combustibil de încălzire şi nu combustibil auto”; „stabilirea, pe baza unor expertize de specialitate, a 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: În temeiul art. 158 alin. (1) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 297 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele de mai jos şi luând în considerare reglementările art. 96 coroborate cu art. 107 din C.pr.civ., declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de asocierea ALMATAR TRANS GmbH, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE – Unitatea Militară 02574, către Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Raportat la art. 20-22 C. proc. civ., constată ivirea unui conflict negativ de competenţă între Consiliu şi Curtea de Apel Ploieşti, motiv pentru care dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secția de contencios administrativ ș…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 157/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 1118Data înregistrării: 2016-01-15
ContestatorSC ALMATAR TRANS GMBH
Autoritate contractantăUNITATEA MILITARA 02574 BUCURESTI

2016_157_2016_Decizie_157.pdf, BO2016_157_2016_BO2016_157.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.906 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. 157 / C6 / 47 Data: 08.02.2016 Cu adresa înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 1118/15.01.2016, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a înaintat Consiliului dosarul nr. 760/42/2015, împreună cu sentinţa civilă nr. 259 din 2 decembrie 2015, prin care şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de ALMATAR TRANS GmbH, referită mai jos, în favoarea Consiliului. Prin contestaţia nr. 10/20.10.2015, înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti cu nr. 31984/21.10.2015, depusă de reclamanta ALMATAR TRANS GmbH, cu sediul în Brunhildenstr. 2B, D-85579 Neubiberg, Germania, 09184146/538, GewA 1, reprezentată legal de av. Sorin Sava Tarara, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în localitatea Păuleşti, str. Zootehniei nr. 768, judeţul Prahova, privind documentaţia de atribuire elaborată de MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE – UNITATEA MILITARĂ 02574 (UM 02574), cu sediul în Bucureşti, str. Drumul Taberei nr. 7B, sector 6, în calitate de autoritate contractantă pârâtă, în cadrul procedurii de negociere fără publicare a unui anunţ de participare, derulată pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având ca obiect „Achiziţie combustibil pentru încălzire tip M”, cod CPV 09134200-9, publicată pe site-ul Bursei Române de Mărfuri S.A., prin Ordinul iniţiator nr. 556/2015, s-au solicitat următoarele: „obligarea pârâtei să înlăture, din caietul de sarcini, caracteristicile tehnice de motorină, întrucât achiziţia publică se organizează în vederea achiziţionării de combustibil de încălzire şi nu combustibil auto”; „stabilirea, pe baza unor expertize de specialitate, a 1

§ 2

caracteristicilor tehnice ale combustibililor de încălzire ce trebuie achiziţionaţi de pârâtă, avându-se în vedere caracteristicile tehnice ale instalaţiilor de încălzire ale acesteia”; „obligarea pârâtei să menţioneze, în caietul de sarcini, având în vedere rezultatul celui de-al doilea capăt de cerere, caracteristicile tehnice ale combustibililor de încălzire ce sunt necesari potrivit cerinţelor instalaţiilor de încălzire ale acesteia”; „obligarea pârâtei să permită ofertanţilor să depună oferte alternative, conform rezultatului cerinţelor tehnice stabilite în modul prezentat la pct. 2 al cererii”. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 158 alin. (1) Cod procedură civilă, coroborat cu art. 297 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele de mai jos şi luând în considerare reglementările art. 96 coroborate cu art. 107 din C.pr.civ., declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de asocierea ALMATAR TRANS GmbH, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE – Unitatea Militară 02574, către Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Raportat la art. 20-22 C. proc. civ., constată ivirea unui conflict negativ de competenţă între Consiliu şi Curtea de Apel Ploieşti, motiv pentru care dispune trimiterea de îndată a dosarului cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. Fără cale de atac. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 46.631 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 8/14.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 1029/14.01.2016, S.C. ...S.R.L., cu sediul în municipiul ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CUI ..., a contestat răspunsul nr. 2/1043 din 11.01.2016 la solicitarea de clarificări, emis în cadrul procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, a contractului de achiziţie publică de furnizare având ca obiect „Achiziţie piese de schimb şi service pentru utilaje de import”, coduri CPV 34300000-0, 34913000- 0, 50100000-6, iniţiată de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, şi a solicitat „anularea procedurii de achiziţie publică întrucât autoritatea contractantă a refuzat să furnizeze toate informaţiile necesare în vederea elaborării ofertelor, încălcând în acest sens prevederile legale în materie” precum şi suspendarea procedurii de atribuire. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de S.C. ...S.R.L., cu sediul în municipiul ... 5, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... Dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE 1

§ 2

Prin contestaţia nr. 8/14.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 1029/14.01.2016, formulată de S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., împotriva răspunsului nr. 2/1043 din 11.01.2016 la solicitarea de clarificări, emis în cadrul procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, a contractului de achiziţie publică de furnizare având ca obiect „Achiziţie piese de schimb şi service pentru utilaje de import”, coduri CPV 34300000-0, 34913000-0, 50100000-6, s- a solicitat, „anularea procedurii de achiziţie publică întrucât autoritatea contractantă a refuzat să furnizeze toate informaţiile necesare în vederea elaborării ofertelor, încălcând în acest sens prevederile legale în materie” precum şi suspendarea procedurii de atribuire. În susţinerea contestaţiei sale, S.C. ...S.R.L. arată că în data de 08.01.2016, în conformitate cu prevederile legale cu „minim 6 zile înainte de data depunerii ofertelor”, a transmis, prin fax, solicitarea de clarificări nr. 1 cu privire la unele aspecte din documentaţia de calificare publicată de ... Iaşi şi susţine că, prin răspunsul primit de la autoritatea contractantă, în data de 11.01.2016, i s-a comunicat faptul că „solicitarea de clarificări nu a fost transmisă în timp util, punând autoritatea contractanta în imposibilitatea de a respecta prevederile obligatorii şi cumulative ale art. 79 alin. (2) din OUG nr. 34/2006(A)”. Contestatoarea apreciază că faţă de prevederile art. 79 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 şi de solicitările de clarificări pe care le-a transmis autorităţii contractante, nerăspunzând solicitărilor, autoritatea contractantă a comis un abuz, favorizând astfel potenţialii ofertanţi care în trecut au avut relaţii comerciale cu autoritatea contractantă pentru reparaţia utilajelor ce fac obiectul contractului ce se va atribui. În continuare, contestatoarea prezintă 12 solicitări de clarificări adresate autorităţii contractante şi consideraţiile sale faţă de aceste aspecte. Astfel, contestatoarea arată că, la punctul 1 din solicitarea de clarificări a solicitat autorităţii contractante să pună la dispoziţie seriile de şasiu şi anii de fabricaţie pentru utilajele ce fac obiectul acestei proceduri, acestea reprezentând un element util de verificare a corectitudinii codurilor pieselor de schimb prezentate de autoritatea contractantă, prin care nu se modifică modalitatea de elaborare a ofertelor. Referitor la clarificarea noţiunii „pe raza ... Iaşi”, contestatoarea susţine că „nu înţelegem prin ce s-ar fi putut modifica modul de elaborare a ofertelor dacă ar fi fost făcută această precizare”. Referitor la solicitarea adresată autorităţii contractante de a clarifica „dacă atelierul de prelucrări mecanice, atelierul de confecţii mecanice-sudură, atelierul de reparaţii instalaţii şi componente electrice, staţia ITP, linia de verificări finale proprie, spaţiul destinat operaţiunilor de vopsire şi tinichigerie, trebuie să fie situate pe raza ... Iaşi, întrucât în fişa de date este solicitat doar atelierul de reparaţii pe raza ... Iaşi”, contestatoarea, de asemenea, susţine că prin această precizare nu s-ar fi modificat modalitatea de elaborare a ofertelor. 2

§ 3

În ceea ce priveşte solicitarea de clarificare privind precizarea caracteristicilor pe care le solicită autoritatea contractantă pentru autovehicul cu platformă pentru tractarea autovehiculelor defecte, întrucât autovehiculele supuse acestei proceduri au diferite capacităţi, dimensiuni şi tonaje, contestatoarea susţine că, precizarea unor caracteristici tehnice pentru acest tip de autovehicul ar fi creat o bază egală de informaţii pentru întocmirea „ofertelor financiare”, toţi operatorii economici ofertând o autospecială cu caracteristici similare. Contestatoarea susţine că o altă solicitare de clarificare se referea la clarificarea sintagmei „staţie ITP ce va fi utilizată ori de câte ori va fi nevoie în urma reparaţiilor efectuate”, considerând că prin folosirea sintagmei „ori de cate ori este nevoie” nu sunt cuantificate în mod clar bunurile, produsele sau serviciile pe care vor să le achiziţioneze, astfel cum prevăd dispoziţiile OUG 34/2006. Pe de altă, contestatoarea susţine că autoritatea contractantă nu are dreptul să solicite ofertanţilor efectuarea de prestaţii gratuite, motiv pentru care apreciază că solicitarea de utilizare a staţiei ITP trebuie să fie cuprinsă în propunerea financiară şi trebuie să aibă un preţ separat stabilit în conformitate cu normele in vigoare. În aceeaşi ordine de idei, contestatoarea susţine că prestarea de servicii de inspecţie tehnică periodică este strict reglementată efectuându-se sub supravegherea Registrului Auto Român care încasează o taxă pentru fiecare operaţiune executată cu staţia ITP, acesta fiind motivul pentru care este absolut necesar ca autoritatea contractantă să precizeze dacă doreşte să achiziţioneze sau nu şi acest tip de serviciu. În cazul în care nu doreşte să achiziţioneze acest tip de serviciu, solicitarea de a deţine o staţie ITP nu îşi găseşte justificarea drept condiţie de calificare în documentaţia de atribuire. Referitor la solicitarea de clarificare a termenului de livrare definit ca fiind de „7 zile”, respectiv de precizare dacă este vorba de 7 zile calendaristice sau 7 zile lucrătoare, şi precizarea programului de lucru al autorităţii contractante, contestatoarea consideră că niciuna din aceste informaţii nu este de natură să modifice în vreun fel documentaţia de atribuire, ci erau necesare pentru elaborarea, în condiţii corecte, a propunerii financiare. Contestatoarea mai arată că a solicitat autorităţii contractante să precizeze care sunt responsabilităţile beneficiarului (achizitorului) în cazul în care produsele se defectează în perioada de garanţie din cauza montajului defectuos efectuat de către personalul beneficiarului sau alte persoane neautorizate. Având informaţii că autoritatea contractantă nu dispune de personal autorizat sau de ateliere de reparaţii în conformitate cu normele în vigoare pentru efectuarea de reparaţii pentru autovehicule şi utilaje, iar riscurile ca piesele de schimb să fie deteriorate la montaj sunt extrem de ridicate, contestatoarea consideră că informaţiile solicitate constituiau elemente esenţiale în vederea întocmirii propunerii tehnice şi financiare de către ofertanţi. Referitor la solicitarea de clarificare a clauzei introdusă în caietul de sarcini, privind punerea la dispoziţia ofertantului de piese în vederea efectuării reparaţiilor, contestatoarea susţine că autoritatea contractanta a refuzat să pună la dispoziţie informaţii esenţiale cu privire la stocul de 3

§ 4

piese existent şi cu privire la responsabilităţile ofertantului în ceea ce priveşte montarea acestor piese. Contestatoarea consideră că pentru buna derulare a contractului aceste informaţii sunt esenţiale în elaborarea ofertei tehnice şi financiare, întrucât nu cunosc care le sunt responsabilităţile în ceea ce priveşte piesele puse la dispoziţie de alţi furnizori sau ce anume piese vor avea de montat. Contestatoarea mai arată că a solicitat autorităţii contractante clarificări cu privire la tariful unic de reparaţii pentru manoperă, întrucât, din punctul său de vedere tariful unic de manoperă solicitat încalcă prevederile legale, iar un răspuns pozitiv sau negativ din partea autorităţii contractante nu ar fi modificat în nici un fel documentaţia de atribuire şi modalitatea de întocmire a ofertei în conformitate cu principiile legislaţiei privind achiziţiile publice. Contestatoarea susţine că, pentru a întocmi o „ofertă financiară” cât mai corectă, a solicitat autorităţii contractante să precizeze care este cantitatea de produse achiziţionată cu manoperă şi care este fără manoperă, considerând că precizarea acestor cantităţi nu ar fi modificat în nici un fel documentaţia de atribuire sau modul de elaborare al ofertelor, fiind evident faptul că nu modificau în nici un fel informaţiile deja publicate. O altă solicitare de clarificări transmisă de contestatoare se referea la cantităţile din fiecare tip de produs nominalizate de către autoritatea contractantă, considerând aceste informaţii ca fiind necesare pentru întocmirea unei propuneri financiare cât mai corecte şi nicidecum de natură a modifica documentaţia de atribuire sau modul de elaborare al ofertelor. Contestatoarea susţine că prin ultima clarificare a solicitat autorităţii contractante să precizeze listele cu consumabile pentru utilajele prezentate în cadrul caietului de sarcini - lista cu tipurile de utilaje şi echipamente pentru care autoritatea contractantă doreşte să achiziţioneze piese şi anume: 12 bucăţi autofreze Fresia şi 9 bucăţi echipamente de tip ciocan demolator Bosch. Contestatoarea consideră că aceste informaţii sunt esenţiale în vederea întocmirii propunerii tehnice şi financiare de către ofertanţi. Concluzionând, contestatoarea apreciază că, din cele prezentate rezultă în mod clar faptul că autoritatea contractantă a abuzat de prevederile legale, întrucât, clarificările pe care trebuia să le transmită aceasta, nu modificau în nici un fel informaţiile publicate şi modalitatea de elaborare a ofertelor, astfel că nu era necesară publicarea unei erate. Contestatoarea consideră că lipsa acestor informaţii favorizează operatorii economici care în trecut au derulat operaţiuni comerciale de acest gen cu autoritatea contractantă şi, pe cale de consecinţă, îi defavorizează pe ceilalţi. Luând în considerare faptul că a fost deja depăşit termenul de depunere a ofertelor, iar procedura de achiziţie publică este grav afectată prin îngrădirea dreptului unor ofertanţi de a participa la această procedură, contestatoarea consideră absolut necesară anularea prezentei proceduri de achiziţie publică. Contestatoarea a solicitat accesul la dosarul achiziţiei publice. 4

§ 5

În dovedirea contestaţiei sale, contestatoarea S.C. ...S.R.L. a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 1101/44 C5/15.01.2015, transmisă prin fax şi prin poştă către autoritatea contractantă ..., Consiliul a încunoştinţat-o pe aceasta că S.C. ...S.R.L. a depus contestaţie şi i-a solicitat, între altele, documentele necesare, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 din OUG nr. 34/2006, între care, dosarul achiziţiei publice definit de art. 213 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, dovada transmiterii unei copii a contestaţiei către operatorii economici interesaţi în procedură, precum şi dovada transmiterii punctului de vedere către contestatoare. Prin adresa nr. 142/1668/21.01.2016, transmisă prin fax şi poşta, înregistrată la Consiliu sub nr. 1594/21.01.2016 şi nr. 1640/22.01.2016, autoritatea contractantă ... a comunicat, în copie certificată, o parte din dosarul achiziţiei publice şi, în original, punctul său de vedere referitor la motivele de contestare invocate de S.C. ...S.R.L., solicitând respingerea contestaţiei ca nefondată şi constatarea legalităţii actelor întocmite, pentru motivele prezentate în continuare. Autoritatea contractantă menţionează că solicitarea de clarificări a fost înregistrată luni 11.01.2016 cu numărul 2/983, deoarece aceasta a fost transmisă prin fax, vineri 08.01.2016 ora 17:25, în afara programului de lucru al ... Iaşi care este de luni până vineri între orele 7:30 - 15:30. Autoritatea contractantă susţine că, şedinţa de deschidere fiind programată în data de 14.01.2016, prin raportare la conţinutul solicitărilor de clarificări ale contestatoarei, a fost pusă în imposibilitate obiectivă de a transmite răspuns în termenul prevăzut la art. 79 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Plecând de la analiza solicitării de clarificări atât din punct de vedere al volumului (12 puncte) cât şi din punct de vedere al informaţiilor ce se doreau a fi comunicate, autoritatea contractantă susţine, pe de o parte, că răspunsul nu ar fi putut fi primit de către operatorii economici înainte de data-limită de depunere a ofertelor iar pe de altă parte, răspunsul ar fi afectat/modificat informaţiile deja publicate, modul de elaborare a ofertelor şi, pe cale de consecinţa, ar fi fost necesara publicarea unei erate. Autoritatea contractantă arată că răspunsul său nu s-ar fi rezumat doar la simple precizări/corectări/adnotări ci, cu titlu de exemplu, precizează următoarele: - răspunsul la solicitarea nr. 1 ar fi însemnat completări cu informaţii care presupuneau atât timp de răspuns cât şi volum mare de informaţii în vederea identificării celor solicitate prin raportare la numărul mare de utilaje/echipamente, ceea ce ar fi atras modificarea informaţiilor deja publicate; - răspunsul la solicitarea 3 ar fi însemnat modificarea informaţiilor deja publicate; - răspunsul la solicitarea 10 ar fi influenţat modul de elaborare al propunerii financiare. Astfel, autoritatea contractantă susţine că, din experienţa anilor precedenţi, ar fi putut estima procentul de produse ce ar putea fi achiziţionate fără manopera dar nu poate fi considerat o regulă de întocmire a propunerii financiare deoarece acest procent poate 5

§ 6

fi diferit având în vedere gradul de uzură al utilajelor, orele de funcţionare în funcţie de necesităţi, conform manifestărilor meteorologice (viscol, îngheţ, ploi torenţiale), fenomene care nu pot fi previzionate de la un an la altul; - răspunsul la clarificarea nr. 11 ar fi afectat modul de elaborare al ofertelor şi ar fi condus la modificarea informaţiilor deja publicate, implicând şi o modificare a anexelor la Formularele de ofertă. Referitor la afirmaţiile contestatoarei potrivit cărora răspunsul la solicitarea de clarificări nu ar fi semnat de către persoana împuternicită a reprezenta ... Iaşi, autoritatea contractantă susţine contrariul şi precizează că răspunsul nr. 2/1043/11.01.2016 este semnat de către împuternicitul directorului regional executiv al ... Iaşi, în baza deciziei nr. 24 bis din data de „03.05.2015”. În replică la Punctul de vedere al autorităţii contractante, prin adresa nr. 19/25.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 1832/25.01.2016, contestatoarea apreciază că, nu sunt prezentate argumente sustenabile cu privire la modul în care informaţiile solicitate ar fi modificat informaţiile deja publicate şi ar fi influenţat elaborarea ofertelor. Astfel, contestatoarea susţine că motivarea faptului că programul de lucru al ... laşi este de luni până vineri între orele 7:30-15:30, nu poale fi luată în considerare, întrucât „legea nu leagă răspunsuri la clarificări de programul de lucru al autorităţii contractante”, astfel încât, autoritatea contractantă avea obligaţia legală de a comunica răspunsul la solicitarea de clarificări, în termenul solicitat de lege, solicitarea de clarificări fiind transmisă în termen legal. De altfel, contestatoarea susţine că, într-o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, prin care autoritatea contractantă a achiziţionat servicii de întreţinere pe timp de iarnă, deşi procedura de achiziţie publică prevedea depunerea ofertelor pe data de 14.01.2016, ora 9:00, pe data de 13.01.2016, ora 15:05, autoritatea contractantă a transmis o notificare de clarificare prin care modifica în mod esenţial datele procedurii, astfel cum rezultă din copiile documentelor menţionate, pe care contestatoarea le şi anexează. Ţinând cont de acest aspect, contestatoarea este surprinsă de poziţia autorităţii contractante, care, în aceeaşi perioadă, consideră că este discriminatoriu să clarifice nişte aspecte ale unei proceduri cu 6 zile înainte de depunerea ofertelor, iar 2 zile mai târziu, într-o altă procedură, modifică documentaţia de atribuire cu 18 ore înainte de depunerea ofertelor. Referitor la susţinerile autorităţii contractante cu privire la volum mare de informaţii în vederea identificării celor menţionate în solicitarea nr. 1, pe care ar fi trebuit să le pună la dispoziţie, contestatoarea susţine că este greu de crezut faptul că autoritatea contractantă nu are o evidenţă care să cuprindă numerele de identificare ale utilajelor solicitate (seriile de şasiu şi anii de fabricaţie pentru toate cele 27 de autospeciale de tip UNIM0G, buldoexcavatoarele de tip Caterpillar, rulourile de tip BOMAG, echipamentele de tip Schmidt, Assaloni şi Stanley) iar în ipoteza în care nu ar avea această evidenţă, contestatoarea apreciază că, găsirea numerelor de identificare ale utilajelor şi echipamentelor 6

§ 7

solicitate, nu ar dura mai mult de 60 minute din timpul compartimentului tehnic, ceea ce înseamnă ca în cursul zilei de luni 11.01.2016, ar fi putut fi identificate şi comunicate pe SEAP. Referitor la clarificarea nr. 3 prin care s-au solicitat informaţii cu privire la caracteristicile pentru autovehiculele cu platformă pentru tractarea autovehiculelor defecte, contestatoarea susţine că aceste informaţii erau absolut necesare în elaborarea ofertei, pentru că greutatea specifică diferitelor utilaje variază şi atunci există riscul ca ofertanţii să facă dovada existenţei unei platforme care în realitate să nu poată îndeplini cerinţele autorităţii contractante. Referitor la susţinerile autorităţii contractante privind un eventual răspuns la solicitarea nr. 10, prin care ar fi putut estima procentul de produse ce ar putea fi achiziţionate fără manoperă, contestatoarea consideră că, argumentul acesteia cum că acest procent poate fi diferit având în vedere gradul de uzură al utilajelor, nu este unul sustenabil, pentru că nimic nu obligă autoritatea contractantă să achiziţioneze piese de schimb fără montaj într-o anumită cantitate. Pe de altă parte, contestatoarea susţine că, refuzul autorităţii contractante de a stabili un procent maximal de produse achiziţionate fără manoperă, permite acesteia să achiziţioneze întreaga cantitate de produse fără manoperă, ceea ce înseamnă că ofertantul potenţial câştigător, deşi va mobiliza un număr semnificativ de specialişti pentru îndeplinirea contractului, este supus riscului de a nu încasa nici un leu pentru manoperă, ceea ce afectează grav interesele patrimoniale ale ofertantului câştigător. Referitor la susţinerea autorităţii contractante cu privire la faptul că răspunsul la solicitarea de clarificări ar fi semnat de către persoana împuternicită a ... Iaşi, contestatoarea arată că este invocată doar existenţa unei decizii nr. 24 bis din data de 03.05.2015, fără a fi pusă la dispoziţie această decizie. Pe de altă parte, contestatoarea susţine că termenul de „bis" indică în realitate faptul că decizia a fost numerotată ulterior datei de 03.05.2015, data de 03.05.2015 a fost într-o zi de duminică, când conform celor susţinute de D.R.D.P. Iaşi este o zi nelucrătoare. Concluzionând, contestatoarea susţine că autoritatea contractantă nu a respectat condiţiile prevăzute de lege pentru procedura de achiziţie publică motiv pentru care solicită anularea procedurii de achiziţie. Prin adresa nr. 21/27.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 2148/28.01.2016, contestatoarea a comunicat „Concluzii” cu privire la rezultatele din studiul documentelor existente în dosarul achiziţiei publice, pus la dispoziţie de Consiliu în data de 26.01.2016. Contestatoarea arată că din procesului verbal de deschidere a ofertelor, rezultă că au fost depuse două oferte, respectiv SC ... SRL şi asocierea ... SRL-... SRL. În această ordine de idei, contestatoarea prezintă consideraţiile sale privind favorizarea ofertantului SC ... SRL, societatea care a furnizat în ultimii 3 - 4 ani piese de schimb pentru utilajele ... Iaşi. Contestatoarea mai arată că din nota justificativă nr. 3/4970/08.10.2015 din dosarul achiziţiei rezultă că autoritatea contractantă avea stabilit procentul de piese de schimb achiziţionate fără 7

§ 8

manoperă, respectiv 30%, astfel că ar fi putut fără nici o îndoială să îl pună, în timp util, la dispoziţia posibililor ofertanţi, această informaţie fiind esenţială în elaborarea ofertei. Prin adresa nr. 2/2035/29.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 2317/29.01.2016, autoritatea contractantă a comunicat documentul intitulat „Precizări” cu privire la susţinerile contestatoarei din adresa nr. 19/27.01.2016, prezentând contraargumentele sale pentru fiecare afirmaţie a contestatoarei. Prin adresa nr. 2/2293/29.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 2341/29.01.2016, autoritatea contractantă a comunicat documentul intitulat „Punct de vedere cu privire la motivele contestate invocate de S.C. ...S.R.L. în adresa nr. 21/27.01.2016”, susţinând că afirmaţiile contestatoarei privind favorizarea ofertantului SC ... SRL sunt simple speculaţii, aceasta nefăcând dovada celor afirmate. De asemenea, prin intermediul aceleiaşi adrese autoritatea contractantă a menţionat faptul că, în mod eronat a indicat data deciziei nr. 24 bis ca fiind „03.05.2015”, în realitate această decizie fiind emisă la data de 03.02.2015. În acest sens, autoritatea contractantă a depus decizia în discuţie. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile părţilor, Consiliul reţine următoarele: Autoritatea contractantă a iniţiat procedura de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, fără fază finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică de furnizare având ca obiect „Achiziţie piese de schimb şi service pentru utilaje de import” coduri CPV 34300000-0, 34913000-0, 50100000-6, prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. 164692/02.12.2015, stabilind data deschiderii ofertelor la 14.01.2016, criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut” şi valoarea estimată, fără TVA, de 3.210.000 lei. Din documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul reţine că autoarea contestaţiei a constituit garanţia de bună conduită prin Poliţa de asigurare de garanţie nr. 0133051/14.01.2016 emisă de CertAsig Asigurare şi Reasigurare. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost soluţionată de Consiliu prin Decizia nr. 11s/C5/44 din 18.01.2016, în sensul că aceasta a fost respinsă ca nefondată. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte doi ofertanţi, respectiv SC ... SRL şi asocierea ... SRL-... SRL, aspect consemnat în procesul verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor înregistrat sub nr. 2/1279/14.01.2016, procedura de atribuire fiind în stadiul de evaluare a ofertelor. Din conţinutul contestaţiei rezultă că autoarea acesteia este nemulţumită de răspunsul autorităţii contractante, înregistrat sub nr. 2/1043 din 11.01.2016, la solicitarea de clarificări pe care a adresat-o acesteia prin adresa nr. 01/08.01.2016. Analizând contestaţia Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere motivele prezentate în continuare. 8

§ 9

Odată cu publicarea în SEAP a anunţului de participare, respectiv la data de 02.12.2015, autoritatea contractantă a publicat şi documentaţia de atribuire, postată anterior în SEAP la data de 27.11.2015. În legătură cu documentaţia de atribuire, aşa cum rezultă din documentele transmise de autoritatea contractantă şi informaţiile publicate în SEAP, au existat mai multe solicitări de clarificări adresate de posibili ofertanţi, la care autoritatea contractantă a răspuns după cum urmează: - prin adresa nr. 2/32608 din 14.12.2015, intitulată „Clarificare nr. 1”, publicată în SEAP sub aceeaşi titulatură, la data de 14.12.2015, autoritatea contractantă a răspuns solicitării formulată de operatorul economic SC ... SRL prin adresa nr. 2/31726 din 11.12.2015; - prin adresa nr. 2/33309 din 30.12.2015, intitulată „Clarificare”, publicată în SEAP sub denumirea „Clarificare piese de schimb utilaje import”, la data de 30.12.2015, autoritatea contractantă a răspuns solicitării formulată de operatorul economic SC ... SRL prin adresa nr. 2/33213 din 28.12.2015; - prin adresa nr. 2/854 din 07.01.2016, intitulată „Clarificare”, publicată în SEAP sub denumirea „CLARIFICARE 3”, la data de 07.01.2016, autoritatea contractantă a răspuns solicitării formulată de operatorul economic SC ... SRL prin adresa nr. 2/166 din 06.01.2016; - prin adresa nr. 2/1043 din 11.01.2016, publicată în SEAP sub denumirea „CLARIFICARE”, la data de 11.01.2016, autoritatea contractantă a răspuns solicitării formulată de contestatoarea SC ...SRL prin adresa nr. 01/08.01.2016. Prin intermediul acestui ultim răspuns la solicitarea de clarificări a contestatoarei, structurată în 12 întrebări referitoare la informaţii aferente caietului de sarcini, a unui criteriu de calificare precum şi referitoare la modul de elaborare a propunerii financiare, autoritatea contractantă a formulat următorul răspuns: „Ca urmare solicitării de clarificări înregistrată la ... Iaşi cu nr. 2/983/11.01.2016 (...), facem următoarele precizări: Solicitarea de clarificări nu a fost transmisă în timp util, punând autoritatea contractantă în imposibilitatea de a respecta prevederile obligatorii şi cumulative ale art. 79 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 (A). În caz contrar conform art. 79 alin. (3) din OUG nr. 34/2006 (A), răspunsul ar reprezenta o gravă abatere de la prevederile legislative în materia achiziţiilor publice”. Din conţinutul acestui răspuns al autorităţii contractante, document ce reprezintă actul atacat în prezenta speţă, rezultă că motivul pentru care autoritatea contractantă a formulat răspunsul criticat, a fost faptul că această solicitare de clarificări nu a fost transmisă în timp util, punând-o, astfel, în imposibilitatea de a respecta prevederile cumulative ale art. 79 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. Verificând situaţia expusă de autoritatea contractantă în actul atacat în legătură cu solicitarea de clarificări a contestatoarei înregistrată la emitentă sub nr. 01/08.01.2016, Consiliul constată că solicitarea de clarificări a contestatoarei a fost transmisă autorităţii contractante, prin fax, la data de 08.01.2016 (într-o zi de vineri), ora 17:25, aspect 9

§ 10

susţinut şi dovedit de contestatoare prin prezentarea desfăşurătorul transmiterilor sale prin fax din perioada 11.12.2015 – 08.01.2016, depus odată cu contestaţia. Aspectul referitor la momentul transmiterii solicitării de clarificări în discuţie este confirmat şi de autoritatea contractantă prin punctul de vedere formulat în legătură cu prezenta contestaţie. În analizarea criticii privind răspunsul autorităţii contractante, citat într-un paragraf anterior, Consiliul reţine ca relevante următoarele dispoziţii legale incidente în cauză: - potrivit art. 3 lit. k1) din OUG nr. 34/2006, fişa de date reprezintă un „document al documentaţiei de atribuire ce cuprinde informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special cu privire la adresă - inclusiv telefon, fax, e-mail, persoane de contact, mijloace de comunicare, formalităţi care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la procedura de atribuire, dacă sunt solicitate de autoritatea contractantă, toate cerinţele minime de calificare, precum şi toate documentele care urmează să fie prezentate de ofertanţi/candidaţi pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie, instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii tehnice şi financiare, informaţii detaliate şi complete privind criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea ofertei câştigătoare, instrucţiuni privind căile de atac prevăzute de lege, precum şi orice alte informaţii prevăzute de legislaţia în domeniu”; - potrivit art. 3 lit. z) din acelaşi act normativ, zilele sunt definite ca fiind „zilele calendaristice, în afara cazului în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare. Termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorităţii contractante nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”; - prevederile art. 33 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din ordonanţă, potrivit căruia „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în cadrul documentaţiei de atribuire orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire” şi „(2) Documentaţia de atribuire cuprinde: a) fişa de date; (...)”; - art. 78 alin. (1), (2) şi (3) din actul normativ invocat, cornform căruia: (1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări privind documentaţia de atribuire. (2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic. 10

§ 11

(3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite răspunsurile - însoţite de întrebările aferente - către toţi operatorii economici care au obţinut, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective. - art. 79 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă, care dispun: (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 78 alin. (2), în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie publicat/transmis nu mai târziu de 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor. (2) În cazul în care operatorul economic nu a transmis solicitarea de clarificare în timp util, punând astfel autoritatea contractantă în imposibilitate de a respecta termenul prevăzut la alin. (1), aceasta din urmă răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care se respectă, în mod cumulativ, următoarele: a) perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către operatorii economici înainte de data-limită de depunere a ofertelor; b) răspunsul nu modifică informaţiile deja publicate, nu afectează modul de elaborare a ofertelor şi nici nu devine necesară publicarea unei erate. - prevederile art. 170 din aceeaşi ordonanţă, potrivit căruia „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire (..)”. Verificând conţinutul documentaţiei de atribuire, respectiv al fişei de date a achiziţiei, pct. I.1) „Denumire adresă şi punct(e) de contact”, rezultă că autoritatea contractantă a stabilit că „numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor: 9”. Coroborând această informaţie cu cea referitoare la data limită de depunere a ofertelor, menţionată la pct. IV.3.4) din anunţul de participare aferent prezentei proceduri de atribuire, respectiv 14.01.2016, rezultă că data limită până la care posibilii ofertanţi puteau solicita clarificări autorităţii contractante privind documentaţia de atribuire a fost 04.01.2016. Această informaţie menţionată în documentaţia de atribuire, referitoare la numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor, nu a făcut obiectul niciunei solicitări de clarificări şi nici nu a fost contestată în termenul legal avut la dispoziţie de niciun posibil ofertant. Având în vedere cele reţinute în paragrafele anterioare rezultă că transmiterea de către contestatoare a solicitării de clarificări către autoritatea contractantă, la data de 08.01.2016, s-a făcut înafara termenului indicat în documentaţia de atribuire, deci cu nerespectarea acesteia. Practic, solicitarea de clarificări a fost transmisă de contestatoare cu 5 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor (termen calculat cu aplicarea prevederilor legale citate în paragrafele anterioare, respectiv 09.01.2016-13.01.2016), deci în afara termenului 11

§ 12

de 9 zile stabilit de autoritatea contractantă în fişa de date a achiziţiei ca număr de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor până la care se pot solicita clarificări. Prin acest mod de acţiune, respectiv formularea şi transmiterea unei solicitări de clarificări în afara termenului stabilit de autoritatea contractantă în documentaţia de atribuire, obligatorie pentru posibilii ofertanţi, contestatoarea şi-a asumat riscul de a nu primi un răspuns concret din partea autorităţii contractante la solicitările sale. Este adevărat că ofertanţii au posibilitatea de a solicita autorităţii contractante clarificări [potrivit art. 78 alin. (1) din OUG nr. 34/2006], însă acest demers trebuie făcut în aşa fel încât să respecte prevederile art. 79 alin. (1) din ordonanţă, respectiv să oferte autorităţii contractante suficient timp pentru a formula un răspuns şi deci pentru a respecta prevederile art. 78 alin. (2) şi art. 79 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ. Faţă de cele constatate, susţinerea contestatoarei referitoare la faptul că solicitarea de clarificări a fost transmisă cu 6 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, este neîntemeiată. Termenul de 6 zile stipulat de art. 79 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, este un termen stabilit în favoarea autorităţii contractante pentru a transmite răspunsul la solicitarea de clarificări ce îi este adresată de posibili ofertanţi şi nu în favoarea posibililor ofertanţi care solicită clarificări cu privire la documentaţia de atribuire. Susţinerile contestatoarei referitoare la data înregistrării solicitării de clarificări la autoritatea contractantă, respectiv în ziua de 11.01.2016, (respectiv cele referitoare la programul de lucru al autorităţii contractante), sunt nerelevante, întrucât această solicitare de clarificări a fost transmisă autorităţii contractante în afara termenului prevăzut în documentaţia de atribuire, în condiţiile în care indiferent de data de la care începe să se calculeze termenul în care a transmis contestatoarea solicitarea în discuţie, respectiv 09.01.2016 sau 11.01.2016, acesta nu este mai mare de 4 zile, deci nu respectă termenul stabilit de autoritatea contractantă. Faţă de prevederile legale prevăzute de art. 79 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 34/2006 rezultă că modul de acţiune al contestatoarei, respectiv transmiterea unei solicitări de clarificări cu 5 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, şi nu cu 9 zile, aşa cum a fost stabilit în documentaţia de atribuire, a condus, într-adevăr, la imposibilitatea autorităţii contractante de a formula un răspuns în sensul celor dorite de contestatoare, fiind evident faptul că autoritatea contractantă nu putea respecta obligaţia prevăzută la art. 79 alin. (1) din ordonanţă, respectiv „nu mai târziu de 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor” să răspundă/să publice/să transmită răspunsul aşteptat de contestatoare. Este evident faptul că transmiterea de către contestatoare a solicitării de clarificări nu s-a făcut în timp util, deci, prezentei speţe, nu-i îi pot fi aplicate prevederile art. 79 alin. (1) din acelaşi act normativ. Potrivit art. 79 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde unei solicitări de clarificări care nu a fost depusă în termen util [împiedicând-o astfel să respecte 12

§ 13

prevederile art. 79 alin. (1) din ordonanţă privind formularea răspunsului] doar în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute în norma indicată. Aşa cum rezultă din conţinutul solicitării de clarificări a contestatoarei înregistrată sub nr. 2/984/11.01.2016, aceasta conţinea 12 întrebări referitoare la unul din criteriile de calificare, la numeroase cerinţe şi specificaţii ale caietului de sarcini (exemple: transmiterea seriilor de şasiu pentru 27 de autospeciale, pentru buldoexcavatoare, pentru rulourile tip compactor, a seriilor de fabricaţie şi a anilor de fabricaţie pentru mai multe echipamente, a caracteristicilor autovehiculelor cu platformă pentru tractarea autovehiculelor defecte etc.) şi modul de întocmire a propunerii financiare. Având în vedere multitudinea, diversitatea şi volumul informaţiilor solicitate, Consiliul va reţine ca pertinente susţinerile autorităţii contractante referitoare la faptul că perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului făcea imposibilă primirea acestuia de către operatorii economici înainte de data-limită de depunere a ofertelor, neîndeplinindu- se, astfel, una din condiţiile obligatorii prevăzute de art. 79 alin. (2) din ordonanţă, respectiv cea de la lit. a). În aceste condiţii, nefiind îndeplinită una din condiţiile cumulative prevăzute de legiuitor, în stabilirea în sarcina autorităţii contractante a obligaţiei de a transmite un răspuns la solicitarea de clarificări ce nu a fost transmisă în timp util [respectiv art. 79 alin. (2) lit. a) din ordonanţă] este nerelevantă îndeplinirea sau neîndeplinirea celei de-a doua [respectiv art. 79 alin. (2) lit. b) din ordonanţă]. Dacă autoarea contestaţiei avea neclarităţi privind documentaţia de atribuire trebuia să fie diligentă şi să transmită solicitările de clarificări în timp util, având în vedere şi faptul că documentaţia de atribuire a fost publicată în SEAP la data de 02.12.2015 iar solicitarea de clarificări a cărui răspuns este contestat a fost transmisă autorităţii contractante la data de 08.01.2016. Prin netransmiterea către autoritatea contractantă, în termen util, a solicitării de clarificări, contestatoarea şi-a asumat riscul de a nu primi un răspuns punctual/concret la întrebările adresate prin solicitarea de clarificări. În aceste condiţii, critica autoarei contestaţiei privind răspunsul autorităţii contractante înregistrat sub nr. 2/1043 din 11.01.2016 va fi respinsă ca neîntemeiată. Susţinerile contestatoarei referitoare la imposibilitatea prestării anumitor servicii în lipsa informaţiilor solicitate prin adresa transmisă autorităţii contractante, respectiv faptul că informaţiile „erau absolut necesare în elaborarea ofertei”, nu pot fi reţinute de Consiliu, acestea având caracterul unor critici la documentaţia de atribuire, critici tardiv formulate la data de 14.01.2016 având în vedere data publicării în SEAP a documentaţiei de atribuire (respectiv 02.12.2015), în speţă fiind incidente prevederile art. 2562 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006, termenul de contestare a documentaţiei de atribuire expirând la data de 14.12.2015 (în condiţiile în care zilele de 12 şi 13 decembrie 2015 au fost zile nelucrătoare). 13

§ 14

În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că actul atacat nu este semnat de către persoana împuternicită a reprezenta Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care, actul atacat este semnat pentru „Director Regional Executiv” – ing. Ovidiu Mugurel Laicu, de către „Directorul adjunct întreţinere” – ing. Vlad Constantin Cercel, iar prin documentele depuse cu adresele înregistrate la Consiliu sub nr. 1594/21.01.2016 şi nr. 2317/29.01.2016, respectiv din conţinutul Deciziei nr. 24 bis din 03.02.2015, şi nu „03.05.2015” cum eronat a indicat iniţial autoritatea contractantă, emisă de Directorul Regional Executiv, depusă la dosarul cauzei, rezultă că, pe perioada lipsei justificate din unitate, domnului Vlad Constantin Cercel îi este delegat „să aducă la îndeplinire activităţile specificate în Împuternicirea Directorului General al ...”. Îndoielile contestatoarei referitoare la legalitatea dispoziţiei amintită anterior, respectiv „modul ciudat de numerotare”, nu pot fi reţinute de Consiliu, constituind aspecte pe care Consiliul nu este competent să le soluţioneze, documentul în discuţie nefiind un act al autorităţii contractante emis în legătură cu prezenta procedură de atribuire. Consiliul nu poarte reţine nici referirile contestatoarei cu privire la modul în care autoritatea contractantă a acţionat într-o altă procedură de atribuire, acestea nefăcând obiectul prezentei contestaţii. În aceste condiţii, critica autoarei contestaţiei privind acest aspect va fi respinsă de Consiliu ca fiind neîntemeiată. În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei transmise prin intermediul concluziilor scrise formulate după studierea dosarului achiziţiei, referitoare la favorizarea ofertantului SC ... SRL vor fi respinse ca inadmisibile, având în vedere faptul că, prin contestaţia ce face obiectul dosarului 44/2016 şi completarea la aceasta, nu au fost formulate critici referitoare la favorizarea acestui ofertant. Astfel, Consiliul are în vedere prevederile art. 270 din OUG nr. 34/2006, care stipulează următoarele: „Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente: a) numele, domiciliul sau reşedinţa contestatorului ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul lor şi codul unic de înregistrare. În cazul persoanelor juridice se vor indica şi persoanele care le reprezintă şi în ce calitate; b) denumirea şi sediul autorităţii contractante; c) denumirea obiectului contractului de achiziţie publică şi procedura de atribuire aplicată; d) obiectul contestaţiei; d1) dovedirea interesului legitim; e) motivarea în fapt şi în drept a cererii; f) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil; g) semnătura părţii sau a reprezentantului persoanei juridice. (2) În situaţia în care Consiliul apreciază că în contestaţie nu sunt cuprinse toate informaţiile prevăzute la alin. (1), va cere contestatorului ca, în termen de 3 zile de la înştiinţare, să completeze contestaţia. În cazul în care contestatorul nu se conformează obligaţiei impuse de Consiliu, contestaţia va fi respinsă ca inadmisibilă”. 14

§ 15

Din conţinutul normei expuse rezultă că persoana vătămată sesizează Consiliul, într-un termen anume dat, cu o contestaţie care trebuie să cuprindă obligatoriu motivarea în fapt şi drept. Nicăieri în cuprinsul cap. IX din ordonanţă nu se aminteşte că persoana vătămată îşi poate completa/modifica voluntar motivarea contestaţiei prin care s-a delimitat cadrul soluţionării, astfel încât Consiliul să analizeze alte critici decât cele cu care a fost învestit în termenul legal de contestare. Este adevărat că OUG nr. 34/2006, prin prevederile art. 275 alin. (6), recunoaşte dreptul părţilor de a depune „Concluzii scrise” în cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiilor, însă instituţia juridică a concluziilor scrise nu poate fi confundată cu cea a completării elementelor esenţiale ale contestaţiilor pentru care legiuitorul a instituit norma citată anterior. Aşadar, contestatoarea din cauza examinată are o viziune greşită asupra noţiunii de „Concluzii scrise”, înţelegând prin aceasta că ar putea să formuleze noi motivări. În realitate, concluziile scrise, astfel cum reiese chiar din denumirea lor, constituie o expunere finală a argumentaţiei asupra cererii supuse dezbaterii, nu o nouă motivare a cererii. Concluziile scrise nu pot schimba cadrul procesului, prin suplimentarea motivelor de contestaţie, pe de o parte, pentru că ele nu sunt supuse regulilor de comunicare către toţi candidaţii implicaţi care nu sunt parte în dosar, iar pe de altă parte, pentru că s-ar compromite principalul avantaj al procedurii de soluţionare a contestaţiei, adică celeritatea ei. În speţă, prin adresa nr. 1099/44 C5/15.01.2016, Consiliul a solicitat contestatoarei comunicarea, în cel mult trei zile, a motivării complete a contestaţiei şi a eventualelor mijloace de probă noi pe care se sprijină contestaţia precum şi a altor înscrisuri şi informaţii pe care le apreciază necesare pentru soluţionarea contestaţiei. Contestatoarea a răspuns acestei solicitări prin adresa nr. 17/18.01.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 1253/18.01.2016 fără a formula alte susţineri faţă de cele menţionate în cadrul contestaţiei. În aceste condiţii, Consiliul apreciază că, odată învestit în termen prin contestaţie cu anumite motive de nelegalitate a actului atacat emis de către autoritatea contractantă, nu mai poate fi reînvestit după expirarea termenului de contestare cu alte motive de nelegalitate, o astfel de conduită reprezentând o completare a motivării în afara termenului legal stipulat de art. 256² alin. (1) lit. b) din OUG nr. 35/2006. Practic, în materia achiziţiilor publice, pe calea concluziilor scrise, pot fi dezvoltate doar motivele despre care s-a făcut vorbire în contestaţia iniţială. În raport de cele reţinute, în temeiul art. 278 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ...SRL şi va dispune continuarea procedurii de atribuire. PREŞEDINTE COMPLET 15

§ 16

... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... Redactată în 4 exemplare originale, conţine 16 pagini. 16

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.