AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2530/2026

IMPAR SRL în contradictoriu cu REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA RA

Decizia CNSC nr. 2530/C6/2878 din 04.08.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2530/C6/2878 din 04.08.2026

Data din document
2026-08-04
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „Pneuri si anvelope - D.S. Caras-Severin”, anunț de participare nr. CN1080674/ 30.04.2025, s-au solicitat următoarele: „1) anularea rezultatului procedurii comunicat prin adresa 7164/4 din data de 07.07.2026 privind declararea ofertei contestatoarei ca inacceptabilă după reevaluare si privind declararea ofertei depuse de societatea PRO TYRES SRL ca admisibilă si câștigătoare; 2) anularea raportului procedurii nr.4042 din data de 20.04.2026 în ceea ce privește declararea ofertei depuse de societatea PRO TYRES ca acceptabilă, precum si actele subsecvente acestuia; 3) anularea raportului de reevaluare a ofertelor realizat de achizitor în baza Deciziei CNSC nr. 1825/C6/1579 din data de 04.06.2026 și ale actelor subsecvente ale acestui raport, inclusiv comunicările realizate către ofertanți cu privire la rezultatul procedurii; 4) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de ofertantul PRO TYRES SRL și constatarea neconformității acesteia, …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite excepția invocată din oficiu și respinge contestația formulată de societatea IMPAR SRL, în contradictoriu cu REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA – DIRECȚIA SILVICĂ CARAȘ-SEVERIN, în calitate de autoritate contractantă, ca fiind lipsită de interes. Fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului cauzei. Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ.
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Pagina 3 din 8 Referitor la solicitarea de mai sus, contestatoarea răspunde prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 54149/20.07.2026, că „menținerea ofertei desemnate câștigătoare încalcă principiul tratamentului egal”. Contestatoarea înaintează la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 212528401/1 din 17.07.2026, în valoare de 18.710,00 lei, emisă de CEC BANK, Sucursala Odorheiu Secuiesc, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 54712/21.07.2026. Prin adresa nr. 7694/PDP/20.07.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 54692/21.07.2026, autoritatea contractantă transmite un punct de vedere potrivit căruia „este necesară revenirea procedurii în etapa de evaluare a propunerilor tehnice și declararea ambelor oferte ca fiind neconforme”. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat, prin licitație deschisă, procedura de achiziție publică în vederea a…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2530/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 53315Data înregistrării: 2026-07-15
ContestatorIMPAR SRLCUI 524625
Autoritate contractantăREGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA RA

2026_2530_2026_Decizie_2530.pdf, BO2026_2530_2026_BO2026_2530.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.283 caractere
§ 1

Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2530/C6/2878 Data: 04.08.2026 Prin contestația înregistrată la CNSC cu nr. 53315/15.07.2026, formulată de către societatea IMPAR SRL, cu sediul în municipiul Odorheiu Secuiesc, str. Beclean nr.228, județul Harghita, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J1991000178190, având CUI RO 524625, reprezentată legal prin administrator Barabas Ignac-Levente, împotriva rezultatului licitației publice organizată de către REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - DIRECȚIA SILVICĂ CARAȘ-SEVERIN, cu sediul în municipiul Reșița, str. Petru Maior, nr 69A, județul Caraș-Severin, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Pneuri si anvelope - D.S. Caras-Severin”, anunț de participare nr. CN1080674/ 30.04.2025, s-au solicitat următoarele: „1) anularea rezultatului procedurii comunicat prin adresa 7164/4 din data de 07.07.2026 privind declararea ofertei contestatoarei ca inacceptabilă după reevaluare si privind declararea ofertei depuse de societatea PRO TYRES SRL ca admisibilă si câștigătoare; 2) anularea raportului procedurii nr.4042 din data de 20.04.2026 în ceea ce privește declararea ofertei depuse de societatea PRO TYRES ca acceptabilă, precum si actele subsecvente acestuia; 3) anularea raportului de reevaluare a ofertelor realizat de achizitor în baza Deciziei CNSC nr. 1825/C6/1579 din data de 04.06.2026 și ale actelor subsecvente ale acestui raport, inclusiv comunicările realizate către ofertanți cu privire la rezultatul procedurii; 4) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de ofertantul PRO TYRES SRL și constatarea neconformității acesteia, cu consecința anulării în întregime a procedurii de atribuire în lipsa unei oferte conforme primite de la ofertanții participanți în procedură”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele:

§ 2

Pagina 2 din 2 ....................................................................................... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția invocată din oficiu și respinge contestația formulată de societatea IMPAR SRL, în contradictoriu cu REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA – DIRECȚIA SILVICĂ CARAȘ-SEVERIN, în calitate de autoritate contractantă, ca fiind lipsită de interes. Fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului cauzei. Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 23.165 caractere
§ 1

Pagina 1 din 8 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2530/C6/2878 Data: 04.08.2026 Prin contestația înregistrată la CNSC cu nr. 53315/15.07.2026, formulată de către societatea ... SRL, cu sediul în municipiul ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal prin administrator ..., împotriva rezultatului licitației publice organizată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „...”, anunț de participare nr. .../ 30.04.2025, s-au solicitat următoarele: „1) anularea rezultatului procedurii comunicat prin adresa 7164/4 din data de 07.07.2026 privind declararea ofertei contestatoarei ca inacceptabilă după reevaluare si privind declararea ofertei depuse de societatea ... SRL ca admisibilă si câștigătoare; 2) anularea raportului procedurii nr.4042 din data de 20.04.2026 în ceea ce privește declararea ofertei depuse de societatea ... ca acceptabilă, precum si actele subsecvente acestuia; 3) anularea raportului de reevaluare a ofertelor realizat de achizitor în baza Deciziei CNSC nr. 1825/C6/1579 din data de 04.06.2026 și ale actelor subsecvente ale acestui raport, inclusiv comunicările realizate către ofertanți cu privire la rezultatul procedurii; 4) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de ofertantul ... SRL și constatarea neconformității acesteia, cu consecința anulării în întregime a procedurii de atribuire în lipsa unei oferte conforme primite de la ofertanții participanți în procedură”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația înregistrată la CNSC cu nr. 53315/15.07.2026, prin care societatea ... SRL, critică rezultatul

§ 2

Pagina 2 din 8 procedurii de atribuire antemenționată, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. Referitor la procedura de atribuire în cauză, contestatoarea precizează că inițial oferta sa a fost desemnată câștigătoare, însă societatea ... SRL a contestat primul raport al procedurii cu nr. 9752/16.09.2025, pe motiv că oferta declarată câștigătoare ar fi neconformă. Prin Decizia 409/C7/3755/12.02.2026, C.N.S.C. a admis, în parte, contestația formulată de către societatea ... SRL și a obligat autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii nr. 9752/16.09.2025 și reevaluarea ofertelor depuse de societățile ... SRL, ... SRL și ... SRL. În urma luării la cunoștință a deciziei Consiliului, potrivit raportului procedurii nr. 4042/20.04.2026, autoritatea contractantă a respins ca neconforme ofertele depuse de societățile ... SRL și ... SRL, a declarat ca fiind conformă oferta aparținând ... SRL și a declarat, din nou, câștigătoare oferta ... SRL. Față de rezultatul respectiv, ofertantul clasat pe locul doi, societatea ... SRL a formulat o nouă contestație, prin care a solicitat anularea raportului procedurii 4042/20.04.2026, referatului tehnic justificativ 3336/ 30.03.2026 și adresei de comunicare a rezultatului procedurii. CNSC a admis și această contestație prin Decizia nr. 1825/C6/1579/04.06.2026 în sensul anulării raportului procedurii 4042/20.04.2026 în partea referitoare la evaluarea propunerii tehnice a societății ... SRL. În urma acestei decizii, autoritatea contractantă a respins oferta societății ... SRL (contestatoare) și a declarat câștigătoare, oferta aparținând societății ... SRL, astfel cum rezultă din adresa nr. 7164/4/07.07.2026. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[.../00101] Contestatie ....pdf.p7s”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 31.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ... din 30.04.2025. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Aceste considerente își mențin valabilitatea și față de restul înscrisurilor din cauză. Prin adresele nr. 53752/2878/C6/16.07.2026 și nr. 53757/2878/C6/ 16.07.2026, Consiliul a pus în discuție părților excepția lipsei interesului în formularea contestației, invocată din oficiu, prin raportare la mențiunea din cuprinsul Deciziei nr. 1825/C6/1579/04.06.2026, conform căreia „în Decizia nr. 409/C7/3755/12.02.2026 se precizează că «în mod definitiv la acest moment, Consiliul a stabilit că propunerea tehnică a societății ... SRL, pentru anvelopele indicate la pozițiile nr. 3 și 5, nu respectă cerința caietului de sarcini»”.

§ 3

Pagina 3 din 8 Referitor la solicitarea de mai sus, contestatoarea răspunde prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 54149/20.07.2026, că „menținerea ofertei desemnate câștigătoare încalcă principiul tratamentului egal”. Contestatoarea înaintează la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 212528401/1 din 17.07.2026, în valoare de 18.710,00 lei, emisă de CEC BANK, Sucursala Odorheiu Secuiesc, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 54712/21.07.2026. Prin adresa nr. 7694/PDP/20.07.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 54692/21.07.2026, autoritatea contractantă transmite un punct de vedere potrivit căruia „este necesară revenirea procedurii în etapa de evaluare a propunerilor tehnice și declararea ambelor oferte ca fiind neconforme”. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat, prin licitație deschisă, procedura de achiziție publică în vederea atribuirii contractului de furnizare, având ca obiect „...”, cod CPV 34352100-0 Pneuri pentru camioane (Rev. 2), prin publicarea, în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. .../30.04.2025. În cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „Prețul cel mai scăzut”, iar la pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, a stabilit că valoarea totală estimată este de 935.500 lei, fără TVA. Referitor la procedura de atribuire în cauză, Consiliul reține că prin contestația nr. 506/23.09.2025, societatea ... SRL solicită următoarele: „anularea documentelor: raportul procedurii nr. 9752/ 16.09,2025; procesul - verbal nr. 8725/18.08.2025 și procesul - verbal nr. 9470/08.09.2025; constatarea ofertei depuse de către ... SRL ca fiind neconformă și respingerea acesteia; constatarea ofertei depuse de către ... SRL ca fiind neconformă și respingerea acesteia; constatarea ofertei depuse de către ... SRL ca fiind neconformă și respingerea acesteia”. Contestația de mai sus a fost soluționată prin decizia nr. 409/C7/3755/ 12.02.2026 după cum urmează: „(...) din cuprinsul propunerii tehnice prezentate de ... SRL, Consiliul a reținut că, pentru poziția nr. 3 din Anexa nr. 1 Utilaje (M+S), s-au ofertat anvelope marca BKT cu profilul anvelopei TR136, printre specificațiile tehnice ofertanta indicând un indice de viteză A6, diferit de cel solicitat A8 (...) prin raportare la specificațiile tehnice ale caietului de sarcini, devin incidente prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, oferta urmând a fi declarată neconformă. Nu se poate accepta ca o ofertă să fie declarată conformă și admisibilă în condițiile în care nu poate face dovada îndeplinirii tuturor cerințelor caietului de sarcini, precum indicele de viteză A8 (...) Admite, în parte, contestația depusă de ... SRL, cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., prin ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 9752/16.09.2025, inclusiv documentele subsecvente și cele care au stat la baza emiterii raportului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor depuse de ... SRL, ... SRL și ... SRL, în termen de cel mult 15 zile de la data primirii prezentei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a prevederilor legale în vigoare (...)”.

§ 4

Pagina 4 din 8 În urma luării la cunoștință a deciziei mai sus citate, potrivit raportului procedurii nr. 4042/20.04.2026, autoritatea contractantă a stabilit următorul clasament: locul 1 - societatea ... SRL, cu prețul de 896.234,00 lei, fără TVA; locul 2 - societatea ... SRL, cu prețul de 935.400,00 lei, fără TVA. Rezultatul de mai sus a fost contestat de către societatea ... SRL, care, prin contestația nr. 907/23.04.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 29701/24.04.2026, a solicitat: „1) anularea raportului procedurii nr. 4042/ 20.04.2026; referatului tehnic justificativ nr.3336/30.03.2026 și adresei de comunicare nr. 4043/2/20.04.2026; 2) constatarea că oferta depusă de către ... SRL este neconforma și respingerea acesteia; 3) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei tehnice a ... SRL și aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016”. Contestația de mai sus a fost soluționată prin Decizia nr. 1825/C6/1579/ 04.06.2026, astfel: „Admite contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, și anulează raportul procedurii nr. 4042/20.04.2026, în partea referitoare la evaluarea propunerii tehnice a societății ... SRL, precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresa nr. 4043/2/20.04.2026, de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, în sensul reevaluării propunerii tehnice a societății ... SRL, prin aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. 3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, anterior invocate, conform motivării aferente, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei”. După primirea deciziei de mai sus, Urmând decizia C.N.S.C., autoritatea contractantă a reevaluat oferta societății ... SRL, pe care a respins-o, astfel cum rezultă din adresa nr. 7164/4/07.07.2026, de comunicare a rezultatului procedurii, în timp ce oferta aparținând societății ... SRL a fost desemnată câștigătoare. Împotriva acestei comunicări privind rezultatul procedurii în cauză, societatea ... SRL a formulat contestația dedusă judecății, solicitând cele menționate în partea introductivă. Consiliul constată că societatea ... SRL, a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond (...) iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va lua în considerare că în ceea ce privește oferta contestatoarei, prin raportare la Decizia nr. 409/C7/3755/12.02.2026 (emisă în primul ciclu procesual) în cuprinsul Deciziei nr. 1825/C6/1579/04.06.2026 a precizat următoarele: „(...) autoritatea contractantă nu a respectat decizia nr. 409/C7/3755/ 12.02.2026. Consiliul constată că decizia mai sus invocată nu a fost atacată cu plângere de părți, prin urmare este definitivă, aspect care atrage incidența prevederilor art. 28 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, care statuează că „Decizia Consiliului este

§ 5

Pagina 5 din 8 obligatorie pentru părţile cauzei”, astfel că va verifica modul în care autoritatea contractantă s-a conformat acesteia (...) în mod definitiv la acest moment, Consiliul a stabilit că propunerea tehnică a societății ... SRL, pentru anvelopele indicate la pozițiile nr. 3 și 5, nu respectă cerința caietului de sarcini”. În ceea ce privește ambele decizii mai sus menționate, Consiliul reține că nici societatea ... SRL și nici autoritatea contractantă nu le-a atacat cu plângere, astfel cum prevede art. 29 din Legea nr. 101/2016: „Deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către autoritatea contractantă și/sau de către orice persoană vătămată de măsurile dispuse de Consiliu cu plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate”. Prin urmare, în lipsa unui asemenea demers, se presupune că societatea ... SRL și-a asumat și însușit decizia în cauză, în sensul că oferta sa este, în mod definitiv, respinsă ca neconformă. De altfel, nici în cuprinsul contestației în cauză, societatea contestatoare nu critică respingerea ofertei sale, ci numai oferta desemnată câștigătoare. În aceste condiții, niciuna dintre deciziile emise de către Consiliul nu mai poate face obiectul unei căi de atac, ceea ce înseamnă că sunt definitive. Pe acest aspect, Consiliul constată că în cauză sunt incidente următoarele dispozițiile din Legea nr. 101/2016: - „art. 3 alin. (1): În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și  (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire; - art. 3 alin. 3): În sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat și fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanță, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac”. Așadar, din dispozițiile legale invocate, rezultă că pentru a se considera că în respectiva cauză mai subzistă un interes al societății ... SRL, oferta acesteia nu ar trebui să fie exclusă, în mod definitiv, iar deciziile în cauză să „mai poate face obiectul unei căi de atac”, situație care însă nu mai este de actualitate în cazul de față. Pe acest aspect, Consiliul va respinge, ca nefondate, alegațiile contestatoarei din adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 54149/20.07.2026, de concluzii scrise, potrivit cărora „schimbarea ulterioară de poziție a autorității reprezintă o vătămare directă a dreptului nostru de a ne fi evaluată oferta în spiritul principiului proporționalității și al recunoașterii echivalenței tehnice prevăzute de art. 156 alin. (4) din Legea 98/2016”, întrucât la acest

§ 6

Pagina 6 din 8 moment, prin neatacarea de către contestatoare a deciziilor în cauză, oferta acesteia este definitiv exclusă din procedura aferentă, situație care conduce, în mod implicit, la pierderea calității de parte vătămată. În justificarea celor de mai sus, Consiliul reiterează că noțiunea de „persoană vătămată" este definită, în mod clar, la art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016 ca fiind orice operator economic care are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire și a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, perspectivă din care oferta definitiv respinsă a contestatoarei nu mai îndeplinește condițiile de validitate solicitate. Raționamentul de mai sus este susținut și de jurisprudența europeană, reprezentată de cauzele C-131 / 16, C-100/ 12, C- 689/ 13, C-249/01, C-355/15 care recunoaște posibilitatea contestării numai în cazul în care oferta contestatoarei nu a fost anterior definitiv exclusă, situație în care nu i se mai recunoaște dreptul la o cale de atac. Relevantă este și Decizia civilă nr. 5754/03.07.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, în care s-au reținut următoarele: „(…) Cât timp oferta reclamantei este în mod definitiv inacceptabilă (ea necontestând acest aspect), aceasta nu a suferit, nu a suferă și nu riscă să sufere un prejudiciu ca urmare a declarării drept conformă a ofertei câștigătoare. În acest sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, în Hotărârea din 19 iunie 2003, cauza

§ 7

C-249/01,

§ 8

Werner

§ 9

Hackermuller

§ 10

împotriva Bundesimmobiliengesellschaft mbH (Big) și Wiwner Entwicklungsgesellschaft mbH fur den Donauraum AG (WED), că art.1 alin. 3 din Directiva 89/665 nu obligă statele membre să instituie căi de atac disponibile pentru orice persoană care dorește să obțină un contract de achiziție publică, ci le permite să solicite ca persoana în cauză să fi fost sau să riște să fi fost lezată de încălcarea pe care o invocă. Or, tocmai această soluție legislativă, identică celei consacrată în directivă, a fost opțiunea legiuitorului român. Potrivit unei jurisprudențe constante a Tribunalului Uniunii Europene, respectiv Curții de Justiție a Uniunii Europene, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care această persoană are un interes să obțină anularea actului atacat (Hotărârea Tribunalului din 28 septembrie 2004, MCI/Comisia, T-310/00). Un astfel de interes presupune ca anularea actului atacat să poată avea, în sine, consecințe juridice (Hotărârea Tribunalului din 14 septembrie 1995, Antillean Rice Mills și alții/Comisia, T-408/93 și T-483/93) și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus-o (Hotărârea Curții din 25 iulie 2002, Union de Pequenos Agricultores/Consiliul, C-50/00 P). Prin urmare, este necesar să se verifice dacă, în speță, o eventuală anulare a deciziei atacate poate crea un avantaj petentei, mai exact dacă eventuala respingere a ofertei declarată câștigătoare pentru lipsa de conformitate ar avea drept consecință atribuirea contractului de achiziții publice în cauză petentei-contestatoare, după cum se desprinde din Hotărârea

§ 11

Tribunalului

§ 12

din

§ 13

10

§ 14

decembrie

§ 15

2009,

§ 16

Antwerpse Bouwwerken/Comisia, T-195/08. În raport de cele arătate, instanța reține că analizarea conformității ofertei câștigătoare nu se fundamentează pe un interes al petentei în sensul celor mai sus arătate, astfel că aceasta din urmă

§ 17

Pagina 7 din 8 nu poate fi considerată persoană vătămată” de decizia autorității contractante de a declara conformă oferta concurentă (…)”. De asemenea, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a avut un raționament asemănător cu cele de mai sus și prin Hotărârea nr. 427/2023, în cuprinsul căreia a specificat că „un ofertant exclus definitiv din procedură nu poate dispune de o cale de atac împotriva contractului încheiat cu ofertantul câștigător (...)

§ 18

”.

§ 19

În același sens, este și Decizia nr. 5993/03.07.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în cadrul căreia instanța a reținut următoarele: „Atâta timp cât petenta nu a atacat raportul procedurii sub aspectul respingerii propriei oferte, această respingere a căpătat caracter definitiv, astfel încât în nicio circumstanță nu poate deveni câștigătoare a procedurii de achiziție publică. Interesul nu este nici născut și nici actual, întrucât se raportează la un eveniment viitor și incert, reprezentat de eventualitatea inițierii unei noi proceduri având ca obiect atribuirea contractului de achiziție. Este cu atât mai mult un eveniment incert, întrucât este atributul autorității publice de inițiere a unei noi proceduri de atribuire. Cu privire la prejudiciu nici această condiție nu este îndeplinită, dat fiind că suntem în prezența contenciosului administrativ special, în care criticile care se aduc cu privire la încălcarea unor prevederi legale pot fi reținute doar dacă au adus o vătămare. Pentru petentă, vătămarea constă în pierderea șansei de atribuire a contractului. Or, pierderea șansei s-a produs la momentul respingerii ofertei ei. Nefiind contestată, respingerea a devenit definitivă, iar sub acest aspect Consiliul a pronunțat o soluție justă în momentul în care a admis excepția lipsei de interes. Nu pot fi primite în soluționare argumente în sensul că interesul constă în a avea calitatea de ofertant, întrucât SC Nedav Constar 2012 SRL, acceptând decizia de respingere a ofertei sale, nu mai este operator economic implicat în procedura de atribuire, excluderea sa fiind una definitivă, după cum reglementează textul de lege sus enunțat, deoarece nu mai poate face obiectul vreunei căi de atac”. Având în vedere cele de mai sus, Consiliul stabilește că, în cauza supusă soluționării, societatea ... SRL nu deține calitatea de persoană vătămată în înțelesul legii, iar pe cale de consecință, nu are nici un interes legitim în formularea prezentei contestații, în limitele prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 101/2016, mai sus citate. Pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, în considerarea celor evocate, Consiliul va admite excepția invocată din oficiu și va respinge, ca lipsită de interes, contestația formulată de către societatea ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... De asemenea, în baza art. 26 alin. 1) din Legea nr. 101/2016 și art. 248 alin. 1) Cod procedură civilă, fără a mai proceda la analiza pe fond a cauzei. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:

§ 20

Pagina 8 din 8 Admite excepția invocată din oficiu și respinge contestația formulată de societatea ... SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, ca fiind lipsită de interes. Fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului cauzei. Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, ... ... ...

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.