Decizie 2494/2026
Decizie CNSC2026_2494_2026_Decizie_2494.pdf, BO2026_2494_2026_BO2026_2494.pdf
Document CNSC
BIOTA FOOD SRL în contradictoriu cu COMUNA PODURI
Decizia CNSC nr. 2494/C3/3016 din 31.07.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect «SERVICII DE CATERING ÎN CADRUL PROGRAMULUI NAȚIONAL „MASĂ SĂNĂTOASĂ” ÎN ANUL 2026», cod CPV 55524000-5, s-a solicitat: „suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei; admiterea contestaţiei şi anularea parţială a documentaţiei de atribuire în ceea ce priveşte prevederile criticate; obligarea autorităţii contractante la corelarea integrală a Anunţului, Caietului de sarcini, Formularelor, Modelului de contract şi Procedurii operaţionale; eliminarea sau reformularea cerinţelor disproporţionate, a criteriilor ascunse şi a sancţiunilor automate care nu au un conţinut clar şi verificabil; reformularea completă sau, în subsidiar, eliminarea factorului privind ponderea materiei prime, cu stabilirea unui prag unic, a formulei, bazei de calcul, dovezilor şi mecanismelor de monitorizare; stabilirea fără echivoc a regimului variantelor de meniu, buletinelor de analiză, declaraţiilor nutriţionale şi mostrelor, precum şi acordarea unui termen efe…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de BIOTA FOOD SRL, în contradictoriu cu COMUNA PODURI. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_2494_2026_Decizie_2494.pdf, BO2026_2494_2026_BO2026_2494.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2494/C3/3016 Data: 31.07.2026 Prin contestația nr. 3043/24.07.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55880/24.07.2026, formulată de BIOTA FOOD SRL, cu sediul în Bacău, str. Martir Crișan nr. 8, sc. A, ap. 15, județul Bacău, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J04/1124/2017, având cod unic de înregistrare 37832497, reprezentată legal prin administrator Cătălina-Constanța Brăescu, împotriva documentației de atribuire elaborată de COMUNA PODURI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Poduri, str. General Nicolae Șova nr. 170, județul Bacău, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect «SERVICII DE CATERING ÎN CADRUL PROGRAMULUI NAȚIONAL „MASĂ SĂNĂTOASĂ” ÎN ANUL 2026», cod CPV 55524000-5, s-a solicitat: „suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei; admiterea contestaţiei şi anularea parţială a documentaţiei de atribuire în ceea ce priveşte prevederile criticate; obligarea autorităţii contractante la corelarea integrală a Anunţului, Caietului de sarcini, Formularelor, Modelului de contract şi Procedurii operaţionale; eliminarea sau reformularea cerinţelor disproporţionate, a criteriilor ascunse şi a sancţiunilor automate care nu au un conţinut clar şi verificabil; reformularea completă sau, în subsidiar, eliminarea factorului privind ponderea materiei prime, cu stabilirea unui prag unic, a formulei, bazei de calcul, dovezilor şi mecanismelor de monitorizare; stabilirea fără echivoc a regimului variantelor de meniu, buletinelor de analiză, declaraţiilor nutriţionale şi mostrelor, precum şi acordarea unui termen efectiv pentru obţinerea documentelor solicitate;
Pagina 2 din 2 eliminarea pragului rigid de minimum 10 angajaţi ori înlocuirea lui cu cerinţe funcţionale, necesare şi proporţionale, raportate la activităţile şi capacitatea efectivă de executare; publicarea documentaţiei consolidate şi corectate prin toate mijloacele de publicitate utilizate pentru iniţierea procedurii şi prelungirea corespunzătoare a termenului de depunere a ofertelor; obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei, în cuantum de 5.000 lei, conform înscrisurilor justificative; în subsidiar, dacă remedierea nu mai este posibilă fără afectarea principiilor achiziţiilor publice, anularea procedurii.”. DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de BIOTA FOOD SRL, în contradictoriu cu COMUNA PODURI. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 4 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația nr...., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr...., formulată de..., cu sediul în....... nr........, ap......., înmatriculată la... cu nr...., având cod unic de înregistrare..., reprezentată
legal
prin
administrator..., împotriva documentației de atribuire elaborată de..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în....... nr......., în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect «...», cod..., s-a solicitat: „suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei; admiterea contestaţiei şi anularea parţială a documentaţiei de atribuire în ceea ce priveşte prevederile criticate; obligarea autorităţii contractante la corelarea integrală a Anunţului, Caietului
de
sarcini, Formularelor,
Modelului
de contract şi Procedurii operaţionale; eliminarea sau reformularea cerinţelor disproporţionate, a criteriilor ascunse şi a sancţiunilor automate care nu au un conţinut clar şi verificabil; reformularea completă sau, în subsidiar, eliminarea factorului privind ponderea materiei prime, cu stabilirea unui prag unic, a formulei, bazei de calcul, dovezilor şi mecanismelor de monitorizare; stabilirea fără echivoc a regimului variantelor de meniu, buletinelor de analiză, declaraţiilor nutriţionale şi mostrelor, precum şi acordarea unui termen efectiv pentru obţinerea documentelor solicitate; eliminarea pragului rigid de minimum 10 angajaţi ori înlocuirea lui cu cerinţe funcţionale, necesare şi proporţionale,
raportate la activităţile şi capacitatea efectivă de executare;
Pagina 2 din 4 publicarea documentaţiei consolidate şi corectate prin toate mijloacele de publicitate utilizate pentru iniţierea procedurii şi prelungirea...; obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei, în cuantum de..., conform înscrisurilor justificative; în subsidiar, dacă remedierea nu mai este posibilă fără afectarea principiilor achiziţiilor publice, anularea procedurii.”. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: ... formulează contestația nr...., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr...., împotriva documentației de atribuire elaborată de emise de..., solicitând cele redate în partea introductivă și prezentând, pe fond, argumentele sale. Prin adresa nr....., înregistrată la C.N.S.C. cu nr...., autoritatea contractantă transmite punctul ei de vedere cu privire la contestația ce face obiectul acestui dosar, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca rămasă fără obiect, ca urmare a faptului că a decis să anuleze prezenta procedură de atribuire. Prin
adresa
nr....., înregistrată
la
C.N.S.C. cu nr...., contestatorul comunică faptul că renunță la soluționarea contestației sale. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura proprie în vederea atribuirii unui contract având ca obiect «...», cod..., elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă și publicând, pe site-ul propriu, anunțul de participare nr...., conform căruia valoarea estimată totală a procedurii este de..., fără TVA, pentru atribuirea căreia a fost stabilit criteriul „Cel mai bun raport calitate-preț”, având 3 factori de evaluare. Pentru formularea unei contestații împotriva unui act al autorității contractante emis cu privire la o procedură de atribuire, legiuitorul a stabilit îndeplinirea unor condiții de admisibilitate a contestației. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe, cu întâietate, asupra excepției inadmisibilității contestației. Rezultă fără putință de tăgadă faptul că, potrivit rolului activ al consilierilor de soluționare, aceștia trebuie să verifice dacă au fost legal învestiți cu soluționarea contestației formulate, sens în care trebuie să analizeze, înainte de toate, excepțiile - de procedură și de fond - care fac inutilă cercetarea în fond a contestației. Din redactarea prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, rezultă că, pentru a putea
Pagina 3 din 4 proceda la soluționarea contestației, Consiliul trebuie să constate depunerea cauțiunii, constituită potrivit prevederilor legale. Modul de calcul al acestei cauțiuni este stabilit în detaliu de prevederile art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, raportat la valoarea estimată a contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit. În aceste condiții, Consiliul va verifica, cu precădere, îndeplinirea condiției prevăzute de dispozițiile legale antemenționate, deoarece dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale de constituire a cauțiunii, astfel încât contestația să fie luată în considerare, Consiliul va respinge contestația fără să cerceteze motivele acesteia. Prin urmare, constituirea cauțiunii este o condiție obligatorie pentru soluționarea contestației cu care a fost investit Consiliul; dovada constituirii acesteia se depune în original la C.N.S.C., aceasta fiind o condiție de admisibilitate. Obligativitatea constituirii cauțiunii reprezintă o condiție de fond pentru însăși soluționarea contestației, iar nu de procedură, de natură a obstrucționa accesul la justiție. În
cazul
în
care
Consiliul, învestit
cu
o contestație, constată neîndeplinirea constituirii cauțiunii, va respinge contestația potrivit art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Din documentele existente la dosarul cauzei, Consiliul constată că autorul contestației nu a constitui cauțiunea impusă de lege. Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere și faptul că petentul a declarat în mod expres, prin adresa nr....., înregistrată la C.N.S.C. cu nr...., că renunță la soluționarea contestației sale. Consiliul reține că în speță sunt incidente prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, modificată, principiul de drept „nemo ignorare legem censetur”, potrivit căruia „nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea
legii” și
principiul
de
drept
„ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, potrivit căruia „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”, în sensul că nu s-a prevăzut nicio normă derogatorie de la obligația constituirii cauțiunii. Față de aceste aspecte, se constată că, în speță, contestația a fost transmisă de către contestator fără a depune cauțiunea constituită în mod legal. Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data depunerii contestației, Consiliul va respinge ca inadmisibilă contestația depusă de..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă..., fără a mai proceda la analiza altor cereri sau excepții. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR
Pagina 4 din 4 DECIDE: Respinge, ca
inadmisibilă, contestația
formulată
de..., în contradictoriu cu.... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Redactat practicaua deciziei, ... ... în 4 (patru) exemplare originale, conține … pagini. Consilier de soluționare … Consilier de soluționare Bogdan-Marius BOGHIU Consilier de soluționare Bogdan-Marius BOGHIU
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.