AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2484/2026

ACS NEW ANTREPRENOR CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu ORAȘUL PĂTÂRLAGELE

Decizia CNSC nr. 2484/C6/2265 din 31.07.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2484/C6/2265 din 31.07.2026

Data din document
2026-07-31
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect „Construire Centru Multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii, jud. Buzău, oraș Pătârlagele”, cod CPV 45212110-0 Lucrări de construcții de centre de petrecere a timpului liber (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1174859 din 30.04.2026, s-au solicitat următoarele: „anularea măsurii de anulare a procedurii de atribuire, publicată prin anunțul SCNA1133636/03.06.2026; anularea oricărui act administrativ intern, raport, referat, notă justificativă sau decizie care a stat la baza anulării procedurii; obligarea autorității contractante la repunerea procedurii în situația anterioară anulării și continuarea procedurii de atribuire de la etapa legală corespunzătoare; în subsidiar, obligarea autorității contractante la adoptarea unei măsuri de remediere proporționale, cu respectarea principiilor transparenței, tratamentului egal și proporționalității; obligarea autorității contractante la depunerea integrală a dosarului achiziției, incl…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge excepțiile invocate de către autoritatea contractantă față de contestația în cauză. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de societatea ACS NEW ANTREPRENOR CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ORAȘUL PĂTÂRLAGELE. Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2484/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 41990Data înregistrării: 2026-06-08
ContestatorACS NEW ANTREPRENOR CONSTRUCT SRLCUI 35007435
Autoritate contractantăORAȘUL PĂTÂRLAGELE

2026_2484_2026_Decizie_2484.pdf, BO2026_2484_2026_BO2026_2484.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.360 caractere
§ 1

Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2484/C6/2265 Data: 31.07.2026 Prin contestația nr. 662/05.06.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 41990/08.06.2026, formulată de către societatea ACS NEW ANTREPRENOR CONSTRUCT SRL, cu sediul social în sat Gura Câlnău, comuna Vadu Pașii, str. Bucegi, nr. 49, județul Buzău, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2015000733106, CUI 35007435, reprezentată prin administrator Sava Lidia Roxana, prin împuternicit Cadar Lucian-Giurgi, împotriva rezultatului procedurii „simplificate” privind achiziția publică organizată de către ORAȘUL PĂTÂRLAGELE, cu sediul în orașul Pătârlagele, str. Nicolae Bălcescu nr. 109, județul Buzău, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Construire Centru Multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii, jud. Buzău, oraș Pătârlagele”, cod CPV 45212110-0 Lucrări de construcții de centre de petrecere a timpului liber (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1174859 din 30.04.2026, s-au solicitat următoarele: „anularea măsurii de anulare a procedurii de atribuire, publicată prin anunțul SCNA1133636/03.06.2026; anularea oricărui act administrativ intern, raport, referat, notă justificativă sau decizie care a stat la baza anulării procedurii; obligarea autorității contractante la repunerea procedurii în situația anterioară anulării și continuarea procedurii de atribuire de la etapa legală corespunzătoare; în subsidiar, obligarea autorității contractante la adoptarea unei măsuri de remediere proporționale, cu respectarea principiilor transparenței, tratamentului egal și proporționalității; obligarea autorității contractante la depunerea integrală a dosarului achiziției, inclusiv decizia de anulare, raportul/referatul de anulare, nota justificativă, lista ofertanților participanți, solicitările de clarificări și orice document care ar demonstra imposibilitatea adoptării unor măsuri de remediere”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris.

§ 2

Pagina 2 din 2 În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: ........................................................................................... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepțiile invocate de către autoritatea contractantă față de contestația în cauză. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de societatea ACS NEW ANTREPRENOR CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ORAȘUL PĂTÂRLAGELE. Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 37.293 caractere
§ 1

Pagina 1 din 12 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 662/05.06.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 41990/08.06.2026, formulată de către societatea ...SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată prin administrator ..., prin împuternicit ..., împotriva rezultatului procedurii „simplificate” privind achiziția publică organizată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „...”, cod CPV 45212110-0 Lucrări de construcții de centre de petrecere a timpului liber (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. ... din 30.04.2026, s-au solicitat următoarele: „anularea măsurii de anulare a procedurii de atribuire, publicată prin anunțul .../03.06.2026; anularea oricărui act administrativ intern, raport, referat, notă justificativă sau decizie care a stat la baza anulării procedurii; obligarea autorității contractante la repunerea procedurii în situația anterioară anulării și continuarea procedurii de atribuire de la etapa legală corespunzătoare; în subsidiar, obligarea autorității contractante la adoptarea unei măsuri de remediere proporționale, cu respectarea principiilor transparenței, tratamentului egal și proporționalității; obligarea autorității contractante la depunerea integrală a dosarului achiziției, inclusiv decizia de anulare, raportul/referatul de anulare, nota justificativă, lista ofertanților participanți, solicitările de clarificări și orice document care ar demonstra imposibilitatea adoptării unor măsuri de remediere”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele:

§ 2

Pagina 2 din 12 Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația nr. 662/05.06.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 41990/08.06.2026, prin care societatea ...SRL, critică anularea procedurii de atribuire în cauză, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. În prezentarea situației de fapt, contestatoarea menționează că potrivit documentației de atribuire, autoritatea contractantă a prevăzut faptul că operatorii economici puteau solicita clarificări cu 10 zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor, iar aceasta urma să le răspundă cu 6 zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor. Față de cele de mai sus, societatea contestatoare arată că a formulat o solicitare de clarificări către autoritatea contractantă prin care i-a cerut publicarea formularelor în format editabil și publicarea/republicarea proiectului tehnic într-un format lizibil, deoarece „varianta din SEAP era succesiv scanată”. Ulterior, arată contestatoarea, în data de 03.06.2026, la numai o zi după termenul-limită de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă a anulat procedura de atribuire în cauză pentru „netransmiterea răspunsurilor la clarificări”. În justificarea acestei măsuri, societatea ...SRL, consultantul autorității contractante, a comunicat un răspuns prin care confirmă că aceasta nu a răspuns la clarificări deoarece „nu a reușit să procure o variantă lizibilă a proiectului tehnic". Prin urmare, susține contestatoarea, autoritatea contractantă nu a anulat procedura din cauza unui „fapt exterior, imprevizibil sau imputabil ofertanților, ci ca urmare a propriei incapacități de a gestiona documentația de atribuire și de a răspunde în termen la clarificări”. Cu alte cuvinte, afirmă contestatoarea, autoritatea contractantă a transformat propria neîndeplinire a obligațiilor legale (lipsa răspunsului la clarificări) într-un temei de anulare a procedurii, contrar art. 212 din Legea nr. 98/2016, în baza căruia autoritatea contractantă poate anula procedura numai în cazurile prevăzute de lege, iar existența unei încălcări trebuie să afecteze procedura în mod real și să facă imposibilă continuarea acesteia sau încheierea contractului în condiții legale. Totodată, susține contestatoarea, nici motivarea că anularea a fost necesară pentru evitarea unor corecții financiare, deoarece contractul este finanțat prin Programul Regional Sud-Est nu este insuficientă, întrucât procedura a fost anulată imediat după depunerea ofertelor, în data de 03.06.2026. Având în vedere acest lucru, contestatoarea consideră că ar fi trebuit să cunoască următoarele aspecte: „câte oferte au fost depuse; dacă ofertele au fost consemnate; dacă au existat alți participanți; dacă anularea s-a decis înainte sau după accesarea ofertelor”. În opinia sa, lipsa acestor informații face imposibilă verificarea transparenței deciziei de anulare și amplifică suspiciunea rezonabilă că măsura a fost adoptată netransparent, fără o analiză procedurală completă. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[.../00022] Contestatie ... vs ....pdf.p7s”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la

§ 3

Pagina 3 din 12 data de 22.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. ... din 30.04.2026. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Aceste considerente își mențin valabilitatea și față de restul înscrisurilor din cauză. Contestatoarea înaintează la dosarul cauzei, în copie, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 212424760/1 din 08.06.2025, în valoare de 35.000,00 lei, emisă de CEC BANK, Sucursala Vaslui, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 41117/04.06.2026. Autoritatea contractantă înaintează prin adresa nr. 12650/08.06.2026, în format electronic, dosarul achiziției publice, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 44578/16.06.2026. Prin adresa cu nr. 43653/2265/C6/16.06.2026, Consiliul a solicitat contestatoarei completarea cauțiunii datorată până la concurența sumei de 72.800,36 lei. Prin adresa cu nr. 684/15.06.2026, contestatoarea înaintează, în original, recipisa de consemnare cu nr. 212424760/1 din 08.06.2025, în valoare de 35.000,00 lei, emisă de CEC BANK, Sucursala Vaslui, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 44022/15.06.2026 și recipisa de consemnare cu nr. 212438935/1 din 12.06.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 44024/15.06.2026. Prin adresa cu nr. 45122/2265/C6/17.06.2026, Consiliul a solicitat autorității contractante formularea unui punct de vedere la contestație și transmiterea dosarului achiziției publice, în integralitate. Prin adresa nr. 6079/19.06.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 45947/22.06.2026, autoritatea contractantă a transmis un punct de vedere, prin care solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea deciziei de anular e a procedurii de atribuire în cauză. În prezentarea situației de fapt, autoritatea contractantă arată că documentația de atribuire a fost postată în integralitate în SEAP, oferindu-se astfel accesul tuturor potențialilor ofertanți la prevederile acesteia. De asemenea, arată că ulterior datei limită de depunere a ofertelor, comisia de evaluare și-a intrat în atribuții în sensul evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, începând cu data de 03.06.2026, când sistemul SEAP a permis accesul la ofertele depuse. La acel moment, arată autoritatea contractantă, membrii comisiei de evaluare au constatat că până la data limită de depunere a ofertelor, menționată în fișa de date a achiziției, au fost solicitate clarificări cu privire la documentația de Atribuire, cărora însă nu li s-a răspuns. Având în vedere cele de mai sus, autoritatea contractantă precizează că a considerat că prin netransmiterea clarificărilor solicitate, procedura a fost

§ 4

Pagina 4 din 12 viciată, nemaiexistând posibilitatea adoptării de măsuri corective, motiv pentru care a decis anularea procedurii viciate și reorganizarea uneia noi. Totodată, arată că nu a mai parcurs niciun alt pas în cadrul procedurii, în sensul că nu s-au vizualizat ofertele depuse și nici s-a publicat declarația de participare la procedură. În aceste condiții, autoritatea contractantă susține că în mod corect a anulat o procedură viciată, iar în momentul de față, exact același obiectiv, se găsește în ofertare ca urmare a publicării unui nou anunț simplificat, cu nr. ..., ocazie cu care a putut să dea curs solicitării de punere la dispoziție a formularelor și a unui format lizibil al proiectului tehnic. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă concluzionează că în etapa de elaborare și depunere a ofertelor, astfel cum afirmă și contestatoarea, punerea la dispoziție a formularelor editabile/formei lizibile a proiectului tehnic era necesara pentru asigurarea „respectării principiilor prevăzute de legislația achizițiilor publice, respectiv transparența, tratamentul egal, proporționalitatea și accesul nerestricționat al operatorilor economici la documentația de atribuire", în lipsa acestor documente fiind afectată „capacitatea ofertanților de a analiza complet cerințele proiectului, de a întocmi o propunere tehnică fundamentată și de a corela în mod corect soluția tehnică ofertată cu listele de cantități și cu cerințele documentației de atribuire", și numai astfel putând „toți operatorii economici interesați să beneficieze de acces egal, complet și efectiv la documentația de atribuire." Cu toate acestea, autoritatea contractantă remarcă că după data limită de depunere a ofertelor, poziția contestatoarei este una diametral opusă în sensul că solicitarea sa „nu viza modificarea cerințelor documentației de atribuire, ci doar asigurarea accesului efectiv, clar și complet la documentele pe baza cărora operatorii economici trebuie să își întocmească oferta", motiv pentru care „lasă judecarea caracterului vădit dual, la aprecierea CNSC”. Sub aspectul vinovăției de care vorbește contestatoarea, autoritatea contractantă precizează că își asumă deficiența de comunicare care a cauzat vicierea procedurii și a condus la încălcarea principiilor de la art. 2 din Legea nr. 98/2016, nemaiexistând astfel posibilitatea adoptării de măsuri corective. Prin urmare, autoritatea contractantă susține că în mod corect a aplicat prevederile art. 212 alin (1), lit. c) și art. 212 alin (2) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „avea obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publica /acordului-cadru (...) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului respectiv (...) în situația în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se afla în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”. Punctul de vedere al autorității contractante, în integralitate, se regăsește în fișierul „[.../00023] Punct de vedere CNSC.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 22.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. ... din 30.04.2026.

§ 5

Pagina 5 din 12 Prin adresa cu nr. 51663/2265/C6/09.07.2026, în considerarea principiului contradictorialității consacrat de art. 15 din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei opinia față de punctul de vedere înaintat de către autoritatea contractantă. Prin adresa cu nr. 17224/13.07.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 52691/14.07.2026, contestatoarea reiterează argumentația potrivit căreia, prin motivarea deciziei de anulare a procedurii, autoritatea contractantă își invocă, în realitate, propria culpă, demers contrar principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans. În susținere, invocă jurisprudența C.N.S.C. și a instanțelor, potrivit căreia anularea procedurii de atribuire este o măsură de excepție, „care se aplică potrivit art. 212 din Legea nr. 98/2016 doar în ipoteza în care este justificată de motive independente de orice culpă a autorității contractante”, interesul său fiind acela de a fi desemnată câștigătoare. Punctul de vedere al contestatoarei, în integralitate, se regăsește în fișierul „[.../00024] Raspuns ACS - Dosar CNSC nr. 2265_C6_2026.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 22.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. ... din 30.04.2026. Atașează împuternicire avocațială nr. 11234202 din 13.07.2026. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat prin procedura simplificată achiziția publică în vederea în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „...”, cod CPV 45212110-0 Lucrări de construcții de centre de petrecere a timpului liber (Rev. 2), prin publicarea, în S.E.A.P., a anunțului de participare simplificat nr. .../30.04.2026. În cadrul anunțului de participare, la pct. II.2.5), autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, având definiți următorii factori de evaluare și ponderi aferente: „Prețul ofertei – 40%, Experiența experților cheie – 30%, Perioada de garanție acordată lucrărilor – 15% și Termenul de execuție – 15%”, precizând totodată, la pct. II.1.5) că valoarea estimată a contractului este de 3.640.018,10 lei, fără TVA. Conform clarificării din oficiu, publicată în S.E.A.P. în data de 22.05.2026, sub identificator .../00011, data de deschidere a ofertelor a fost stabilită pentru 02.06.2026. Ulterior, în data de 03.06.2026, autoritatea contractantă a publicat în S.E.A.P., sub identificator ..., un anunț potrivit căruia „Procedura de atribuire a fost anulată – Motiv: Procedura a fost viciat organizată prin netrasmiterea răspunsurilor la solicitările de clarificări primite în perioada acordată în acest scop”. În urma luării la cunoștință a anunțului de mai sus, societatea ...SRL a formulat contestația dedusă soluționării, solicitând cele redate în partea introductivă. Consiliul constată că societatea ...SRL, a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016.

§ 6

Pagina 6 din 12 Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit căror „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul reține că în cadrul punctului de vedere nr. 6078/19.06.2026, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 45947/22.06.2026, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației în cauză „pe cale de excepție, fie ca inadmisibilă – introdusă de o persoană fără calitate (de persoană vătămată) sau ca lipsită de interes, pe motiv că niciun potențial ofertant nu poate invoca calitatea de persoană vătămată, eventualul prejudiciu suferit prin decizia anulării procedurii fiind în fapt urmarea îndeplinirii de către autoritatea contractantă a unei obligații legale”. Față de cele de mai sus, Consiliul are în vedere că prin adresa nr. 17224/13.07.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.53124/15.07.2026, contestatoarea susține că „are calitate de persoană vătămată deoarece a participat cu ofertă la această procedură, iar autoritatea contractantă ne-a vătămat dreptul ca oferta să fie evaluată și posibil declarată câștigătoare, anulând în mod abuziv procedura de atribuire”. Conform art. 3 alin. 1) lit. f) din Legea nr. 101/2016, „În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; şi (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire”. Prin raportare la definiția mai sus enunțată, Consiliul stabilește că, prin transmiterea ofertei, societatea ...SRL, în calitate de ofertant, are interes în contestarea măsurii de anulare a procedurii de atribuire în cauză, urmând ca în urma analizării argumentelor prezentate de către părți, Consiliul să se pronunțe pe fond cu privire la legalitatea acesteia. Pe cale de consecință, Consiliul va respinge excepțiile invocate de către autoritatea contractantă. Referitor la fondul cauzei, Consiliul reține că societatea contestatoare critică modalitatea în care autoritatea contractantă a procedat la anularea procedurii de atribuire în cauză, susținând că „autoritatea contractantă nu a anulat procedura din cauza unui fapt exterior, imprevizibil sau imputabil ofertanților, ci ca urmare a propriei incapacități de a gestiona documentația de atribuire și de a răspunde în termen la clarificări”. Față de observațiile de mai sus, Consiliul reține că, în data de 25.05.2026, deci înainte de data de 02.06.2026, de depunere a ofertelor, societatea ...SRL, în calitate de operator economic, în temeiul art. 160 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii

§ 7

Pagina 7 din 12 suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs”, a transmis următoarea solicitare de clarificări cu privire la documentația de atribuire, document atașat indicativului .../ 00012, pag. 1 - 4: „(...) Vă rugăm să aveți amabilitatea de a clarifica și completa documentația pusă la dispoziția operatorilor economici, în sensul celor de mai jos: 1. Vă solicităm să puneți la dispoziția operatorilor economici formularele aferente documentației de atribuire în format editabil (...) astfel încât acestea să poată fi completate în mod corect unitar și fără riscul alterării conținutului ori al apariției unor erori materiale de transcriere. Având în vedere că formularele sunt documente impuse prin documentația de atribuire și urmează să fie completate și asumate de către ofertanți în cadrul ofertei, punerea acestora la dispoziția exclusiv într-un format needitabil îngreunează în mod nejustificat întocmirea documentelor și poate genera diferențe de formatare, omisiuni involuntare sau erori de preluare a conținutului (...) Această solicitare este justificată inclusiv prin necesitatea respectării principiilor prevăzute de legislația achizițiilor publice, respectiv transparența, tratamentul egal, proporționalitatea și accesul nerestricționat al operatorilor economici la documentația de atribuire; 2. Totodată, vă rugăm să aveți în vedere faptul că proiectul tehnic publicat în SEAP este scanat într-o formă care face dificilă, iar pe anumite pagini aproape imposibilă, citirea completă și corectă a tuturor caracterelor, valorilor, cotelor, denumirilor, articolelor și specificațiilor tehnice. În forma actuală, anumite pagini din proiectul tehnic, inclusiv planșe, tabele, antemăsurători, caiete de sarcini și extras tehnice, prezintă un grad redus de lizibilitate, ceea ce poate afecta în mod direct capacitatea ofertanților de analiza complet cerințele proiectului, de a întocmi o propunere tehnică fundamentată și de a corela în mod corect soluția tehnică ofertată cu listele de cantități și cerințele documentației de atribuire. Or, în condițiile în care documentația tehnică reprezintă baza de întocmire a ofertei tehnice și financiare, aceasta trebuie să fie suficient de clară, lizibilă și accesibilă pentru toți operatorii economici interesați, astfel încât aceștia să poată formula oferte comparabile, complete și conforme. Prin urmare, vă solicităm să dispuneți republicarea/ transmiterea proiectului tehnic într-un format lizibil (...) având în vedere că documentația de atribuire impune ofertanților întocmirea unei propuneri tehnice detaliate, corelate cu proiectul tehnic, caietele de sarcini și listele de cantități, este esențial ca toate aceste documente să fie publicate într-o formă care să permită analiza lor completă și utilizare lor efectivă în procesul de ofertare. Vă rugăm să publicați răspunsul în SEAP, însoțit de documentele solicitate, astfel încât toți operatorii economici interesați să beneficieze de acces egal, complet și efectiv la documentația de atribuire (...)”. Cu toate că solicitarea de clarificări de mai sus a fost transmisă în termen, autoritatea contractantă nu a răspuns acesteia, situație de fapt ce conduce la nerespectarea prevederilor art. 160 alin. 3) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care stipulează că „Autoritatea contractantă are obligaţia de a publica răspunsurile însoţite de întrebările

§ 8

Pagina 8 din 12 aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziţiei (...)”. Nerespectarea normei juridice mai sus invocate a fost motivul pentru care, la o zi după expirarea termenului limită de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă a constat acest lucru, și a dispus anularea procedurii de atribuire în cauză, astfel cum rezultă din informațiile publicare pe S.E.A.P. - rubrica „STARE PROCEDURĂ”, unde aceasta figurează „ANULATĂ” în data de 03.06.2026 cu următoarea motivație. „Altele: Procedura a fost viciat organizată prin netransmiterea răspunsurilor la solicitările de clarificări primite în perioada acordată în acest scop”. Față de cele de mai sus, Consiliul constată că, prin publicarea în S.E.A.P. a informațiilor de mai sus, autoritatea contractantă a respectat dispozițiile art. 146 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, care prevăd că „În situaţia în care autoritatea contractantă anulează procedura de atribuire, în condiţiile art. 212 sau 213 din Lege, aceasta are obligaţia de a comunica în scris tuturor participanţilor la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile de la data anulării, motivul care a determinat decizia de anulare (...)”, respectând astfel principiul transparenței, consacrat la art. 2 alin. 2) lit. d) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Totodată, Consiliul consideră relevante și precizările autorității contractante din cadrul punctului de vedere nr. 6079/19.06.2026, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 45947/22.06.2026, potrivit cărora „începând cu data de 03.06.2026, când sistemul SEAP a permis accesul la oferte depuse, moment în care membrii comisiei de evaluare au constatat că în cadrul procedurii, până la data limită de depunere a ofertelor (...) au fost solicitate clarificări cu privire la documentație de atribuire, clarificări cărora nu li s-a răspuns (...) prin netransmiterea clarificărilor solicitate, procedura a fost viciată, nemaiexistând posibilitatea adoptării de măsuri corective (...) Decizia de anulare a fost comunicată prin intermediul SEAP, prin acționarea butonului «Anulare» (...) Nu s-a parcurs niciun alt pas în cadrul procedurii, nu s-au vizualizat ofertele depuse sau dacă a fost depusă vreo ofertă, nu s-a publicat declarația de participare la procedură”. Or, în aceste condiții, Consiliul constată că singura măsură care mai putea fi adoptată de către autoritatea contractantă era cea prevăzută de dispozițiile art. 212 alin. 1) lit. c) și alin. 2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, „1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului”, „2) În sensul dispoziţiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înţelege situaţia în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”.

§ 9

Pagina 9 din 12 În ceea ce privește argumentul prezentat de către societatea contestatoare potrivit căruia „solicitarea de clarificări nu modifica documentația de atribuire și nu putea justifica anularea automată”, Consiliul precizează că în acest caz este vorba despre faptul că însăși aceasta din urmă a semnalat autorității contractante, prin solicitarea de clarificări, faptul că „proiectul tehnic publicat în SEAP este scanat într-o formă care face dificilă, iar pe anumite pagini aproape imposibilă, citirea completă și corectă a tuturor caracterelor, valorilor, cotelor, denumirilor, articolelor și specificațiilor tehnice (...) situație ce poate afecta în mod direct capacitatea ofertanților de analiza complet cerințele proiectului, de a întocmi o propunere tehnică fundamentată”, cerere la care însă nu a primit răspuns. Cu alte cuvinte, în lipsa unor informații clare/lizibile ale proiectului tehnic, care conține detaliile de execuție ale lucrării ce urma a fi executate („Construire Centru Multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii”), potențialii ofertanți nu ar fi putut prezenta o propunere tehnică conformă. Importanța proiectului tehnic este subliniată chiar și de către contestatoare în cadrul contestației aferente în sensul că „a solicitat un proiect tehnic lizibil pentru ca oferta să poată fi întocmită corect, unitar și complet”. Prin urmare, față de cele evocate, Consiliul va respinge, ca nefondate și afirmațiile contestatoarei potrivit cărora „autoritatea contractantă nu demonstrează de ce această lipsă afecta procedura în ansamblu”, având în vedere faptul că în același timp cu transmiterea unei contestații la C.N.S.C., societatea ...SRL a mai transmis și o adresă de clarificări către autoritatea contractantă, căreia aceasta din urmă i-a răspuns în mod detaliat. În acest sens, Consiliul reține că prin adresa nr. 653/03.06.2026, pag. 112 – 115, societatea ...SRL a transmis autorității contractante următoarele: „(...) Potrivit informațiilor în cadrul anunțului, contractul nu a fost atribuit, lotul fiind anulat la data de 03.06.2026, cu următoarea motivare sumară «procedura a fost viciat organizată prin netransmiterea răspunsurilor la solicitările de clarificări primite în perioada acordată în acest scop». Subliniem că termenul – limită de depunere a ofertelor a fost în data de 02.06.2026, iar anularea procedurii a fost publicată în data de 03.06.2026, respectiv la numai o zi după depunerea ofertelor. O asemenea succesiune a etapelor, coroborată cu lipsa publicării unei decizii distincte și motivate de anulare, ridică serioase semne de întrebare cu privire la legalitatea, transparența și proporționalitatea măsurii dispuse. Mai mult, până la momentul prezentei notificări, nu am identificat publicată în S.E.A.P. nici decizia de anulare a procedurii, nici nota justificativă care a stat la baza acesteia, nici declarația de participare cu ofertanții care au depus ofertă. Această conduită procedurală este de natură să afecteze în mod direct drepturile și interesele legitime ale subscrisei, în calitate de ofertant care a depus ofertă în termen, a suportat costuri administrative, tehnice și financiare pentru pregătirea documentației și a participat cu bună-credință la procedură. Precizăm că solicitarea de clarificări la care, cel mai probabil, face referire motivul anulării a fost formulată chiar de subscrisa ...SRL și a vizat exclusiv aspecte privind accesibilitatea și lizibilitatea documentației de atribuire, respectiv punerea la dispoziție a formularelor în format editabil și transmiterea/republicarea proiectului tehnic într- un format lizibil. Prin respectiva solicitare nu s-a urmărit modificarea cerințelor documentației de atribuire, ci doar asigurarea accesului efectiv, clar și complet la

§ 10

Pagina 10 din 12 documentele pe baza cărora operatorii economici trebuiau să își întocmească oferta. Acest aspect a fost menționat expres în cuprinsul solicitării de clarificări, unde s-a precizat că demersul «nu vizează modificarea cerințelor documentației de atribuire, ci doar asigurarea accesului efectiv, clar și complet la documentele pe baza cărora operatorii economici trebuie să își întocmească oferta». În aceste condiții, apreciem că nu poate fi reținută în sarcina ofertantului consecința anulării procedurii ca urmare a propriei omisiuni a autorității contractante de a răspunde la o solicitare de clarificări formulată în termen, cu bună-credință și în scopul întocmirii unei oferte conforme. Dacă autoritatea contractantă a considerat că solicitarea de clarificări formulată era de natură să influențeze întocmirea ofertelor, aceasta avea obligația de a răspunde în termenul prevăzut în documentația de atribuire și, după caz, de a dispune măsuri de remediere corective anterior termenului-limită de depunere a ofertelor, inclusiv prin publicarea documentelor solicitare sau prin prelungirea termenului de depunere. Or, anularea procedurii după expirarea termenului de depunere a ofertelor, respectiv după ce subscrisa a depus oferta, nu poate constitui o măsură proporțională și transparentă în lipa unei motivări concrete, complete și verificabile (...)”. La solicitarea de mai sus, autoritatea contractantă a răspuns în data de 04.06.2026, prin intermediul societății ...SRL, în calitate de expert cooptat, astfel: „(...) În data de 30.04.2026, procedura a fost inițiată prin publicarea anunțului de participare nr. ..., data limită de depunere a ofertelor fiind stabilită pentru ziua de 02.06.2026. În data de 25.06.2026, prin intermediul platformei SEAP au fost solicitate 2 clarificări, ambele având același conținut, una din ele însă, fără document atașat. Până la data limită de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă nu a reușit să procure o variantă lizibilă a proiectului tehnic, solicitarea de clarificare rămânând de aceea fără răspuns. S-a ajuns în situația de a nu se asigura îndeplinirea de către ... a obligației prevăzute la art. 160 alin. 3) din Legea nr. 98/2016 actualizată, lucru de natură a vicia procedura într-o manieră suficient de semnificativă pentru a determina aplicarea de corecții financiare potrivit OUG 66/2011, contractul fiind finanțat prin Programul Regional Sud-Est. În conformitate cu practica organelor de control/ organismelor intermediare aferente Programelor finanțate prin fonduri europene, netransmiterea clarificărilor solicitate ci privire la prevederile unei documentații de atribuire reprezintă o încălcare a principiului tratamentului egal, al nediscriminării și al transparenței (...) Prin urmare, simpla solicitare de clarificări – făcută în termen – emisă de un operator economic în cadrul unei proceduri de achiziție, obligă autoritatea contractantă la formularea unui răspuns în condițiile art. 160 alin. 3) din Legea nr. 98/2016 actualizată, lipsa acestuia fiind interpretată de restricționa participarea la procedură a unor operatori economici care nu au putut elabora și depune o ofertă în condițiile din documentația de atribuire deoarece nu li s-au oferit toate informațiile necesare. Este irelevant că ulterior, ofertantul respectiv a depus ofertă, având, deci, toate elementele necesare elaborării și depunerii acesteia. Solicitarea odată transmisă, obligă autoritatea contractantă la o reacție, în lipsa căreia se poate aprecia că alți operatori economici nu au putut face acest lucru. În speța de față, în data de 03.06.2026, s-a constatat lipsa de procedură prin netransmiterea clarificărilor solicitate de dvs. în termen (...) Simpla constatare a lipsei de procedură constituită de netransmiterea clarificărilor solicitate în termen cu privire la documentația de atribuire, este de natură de a crea prezumția imposibilității elaborării și depunerii ofertei de către unul sau mai mulți ofertanți, lucru încadrat ca și încălcare a principiilor de la art. 2 din Lege și de natură a atrage aplicarea de corecții financiare în situația proiectelor cu finanțare europeană (...) reiterăm

§ 11

Pagina 11 din 12 faptul că la momentul identificării solicitărilor de clarificări în sistemul SEAP (alertele pe email, generate de sistem, funcționând cu sincope în ultima perioadă de timp), nu mai există posibilitatea adoptării de măsuri corective. Prin urmare, singura măsură rămasă la latitudinea autorității contractante ... era, în speța de față, anularea procedurii, în eventualitatea continuării acesteia, aplicarea de corecții financiare fiind inevitabilă (...) ... a apreciat că reorganizarea procedurii este singura modalitate de asigurare a respectării tuturor prevederilor legale (...)”. Mai mult, prin punctul de vedere nr. 6078/19.06.2026, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 45947/22.06.2026, autoritatea contractantă, în baza principiului asumării răspunderii, consacrat la art. 2 alin. 2) lit. f) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, precizează că „nu reproșează nimănui altcuiva deficiența de comunicare ce a cauzat vicierea procedurii”, cu mențiunea că „s-a văzut pusă în situația de a alege între 2 rele: să meargă mai departe, indiferent de viciile constatate, cu consecința unor proceduri deja viciate, precum și a suportării eventualelor consecințe legale (...) sau să constate vicierea iremediabilă a procedurii, având în vedere netransmiterea clarificărilor solicitate de potențialii ofertanți până la data limită de depunere a ofertelor, și prin depășirea acestui termen, imposibilitatea transmiterii acestora (...) și să anuleze procedura, cu consecința înregistrării unor întârzieri ca urmare a necesității republicării procedurii (...) Pe cale de consecință, autoritatea contractantă a ales singura variantă disponibilă procedând la anularea procedurii viciate și reinițierea acesteia, ceea ce s-a și întâmplat, la momentul de față, exact același obiectiv găsindu-se în ofertare ca urmare a publicării unui nou anunț simplificat: ... (...) am procedat la obținerea unei variante mai lizibile a Proiectului Tehnic, care a și fost pusă la dispoziția oricărui operator economic interesat în cadrul noii proceduri inițiate, având același obiect”. Față de informațiile de mai sus, contestatoarea s-a limitat a transmite prin adresa nr. 17224/13.07.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 53124/15.07.2026, că „inițierea unei noi proceduri cu același obiect nu validează anularea primei proceduri inițiate”. Având în vedere cele de mai sus, Consiliul constată că autoritatea contractantă, în mod corect, a constatat că nu a respectat prevederile art. 160 alin. 3) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, și a aplicat dispozițiile art. 212 alin. 1) lit. c) și alin. 2) din același act normat, invocate mai sus. În aceste condiții, luând în considerare aspectele prezentate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ...SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepțiile invocate de către autoritatea contractantă față de contestația în cauză.

§ 12

Pagina 12 din 12 Respinge, ca nefondată, contestația formulată de societatea ...SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, ... ... ...

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.