AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2158/2026

AMS 2000 TRADING IMPEX SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CLUJ

Decizia CNSC nr. 2158/C1/1673 din 02.07.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2158/C1/1673 din 02.07.2026

Data din document
2026-07-02
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Furnizare reactivi biochimie si imunologie cu punerea la dispoziție a aparaturii” cod CPV 33696500-0, s-a solicitat: - anularea rezultatului procedurii de atribuire și a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv anularea Comunicării rezultatului procedurii, anularea parțială a Raportului procedurii din 22.04.2026 (doar în privința criticilor formulate în prezenta contestație) și a oricăror alte acte și operațiuni administrative anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de către autoritatea contractantă prin care oferta depusă a fost declarată inacceptabilă și neconformă (pentru lotul nr. 1), oferta depusă a fost declarată inacceptabilă și neconformă (pentru lotul nr. 2), iar oferta aparținând ROCHE ROMÂNIA SRL a fost declarată admisibilă și câștigătoare pentru ambele loturi, fiind situată pe locul I; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la reevaluarea ofertelor, cu con…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite în parte contestația formulată de AMS 2000 TRADING IMPEX SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ, astfel: - admite criticile privind neconformitatea ofertei ROCHE ROMÂNIA SRL pentru lotul 1, sub aspectul subdimensionării instalației de neutralizare a deșeurilor lichide, al incompatibilității reactivilor pentru testul HbA1c cu ambele aparate de biochimie ofertate și al ofertării de reactivi de imunologie pentru testul IgE Total; - admite critica privind neconformitatea ofertei ROCHE ROMÂNIA SRL pentru lotul 2, sub aspectul testului Antigen HBs confirmare; - admite criticile privind respingerea ofertei AMS 2000 TRADING IMPEX SRL pentru loturile 1 și 2. Pagina 2 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2158/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 31730Data înregistrării: 2026-05-04
ContestatorAMS 2000 TRADING IMPEX SRLCUI 9603757
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CLUJ

2026_2158_2026_Decizie_2158.pdf, BO2026_2158_2026_BO2026_2158.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.609 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2158/C1/1673 Data: 02.07.2026 Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 31730/04.05.2026 (transmisă prin e-mail, la data de 30.04.2026), formulată de AMS 2000 TRADING IMPEX SRL, cu sediul în București, sector 3, strada Turturelelor nr. 62, Decebal Tower, et. 2, ap. 7, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/5527/1997, având cod unic de înregistrare R09603757, reprezentată legal prin administrator și convențional prin SCA Stoica & Asociații, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Str. Dr. Nicolae Staicovici nr. 2, Opera Center 2, etaj 2, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii din 22.04.2026, emise de către autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, str. Clinicilor, nr. 3-5, județul Cluj, în cadrul procedurii de licitație deschisă online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Furnizare reactivi biochimie si imunologie cu punerea la dispoziție a aparaturii” cod CPV 33696500-0, s-a solicitat: - anularea rezultatului procedurii de atribuire și a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv anularea Comunicării rezultatului procedurii, anularea parțială a Raportului procedurii din 22.04.2026 (doar în privința criticilor formulate în prezenta contestație) și a oricăror alte acte și operațiuni administrative anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de către autoritatea contractantă prin care oferta depusă a fost declarată inacceptabilă și neconformă (pentru lotul nr. 1), oferta depusă a fost declarată inacceptabilă și neconformă (pentru lotul nr. 2), iar oferta aparținând ROCHE ROMÂNIA SRL a fost declarată admisibilă și câștigătoare pentru ambele loturi, fiind situată pe locul I; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la reevaluarea ofertelor, cu considerarea celor expuse în contestație, respectiv cu constatarea caracterului neconform al ofertei depuse de ROCHE ROMÂNIA SRL, cu constatarea caracterului admisibil al ofertei AMS 2000 TRADING IMPEX SRL (lotul nr. 1) și a ofertei AMS 2000 Pagina 1 din 3

§ 2

TRADING IMPEX SRL (lotul nr. 2) și, pe cale de consecință, cu stabilirea în mod legal și corect a clasamentului procedurii de atribuire; - accesul al dosarul cauzei. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 35529/15.05.2026, ROCHE ROMÂNIA SRL cu sediul în București, sector 1, B-dul Poligrafiei, nr. 1A, etaj 15, sector 1, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J40/8210/2005, având CUI: RO17551047, reprezentată prin administrator și convențional prin SCP „Perju, Rotaru & Asociații”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Șos. Nicolae Titulescu, nr. 48, sector 1, formulează cerere de intervenție, solicitând: - încuviințarea în principiu a Cererii de intervenție formulate; - pe calea Cererii de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și, prin urmare, admiterea cererii de intervenție accesorie în interesul autorității contractante; - admiterea cererii de intervenție principală formulată și, în consecință obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de către ofertantul AMS 2000 TRADING IMPEX SRL pentru Lotul 1, respectiv de Asocierea AMS 2000 TRADING IMPEX - ELTA 90 MEDICAL RESEARCH SRL pentru Lotul 2 în conformitate cu prevederile legale incidente, ale documentației de atribuire și cu considerentele Deciziei ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză de Consiliul Național de Soluționare a Contestaților. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite în parte contestația formulată de AMS 2000 TRADING IMPEX SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ, astfel: - admite criticile privind neconformitatea ofertei ROCHE ROMÂNIA SRL pentru lotul 1, sub aspectul subdimensionării instalației de neutralizare a deșeurilor lichide, al incompatibilității reactivilor pentru testul HbA1c cu ambele aparate de biochimie ofertate și al ofertării de reactivi de imunologie pentru testul IgE Total; - admite critica privind neconformitatea ofertei ROCHE ROMÂNIA SRL pentru lotul 2, sub aspectul testului Antigen HBs confirmare; - admite criticile privind respingerea ofertei AMS 2000 TRADING IMPEX SRL pentru loturile 1 și 2. Pagina 2 din 3

§ 3

Anulează raportul procedurii și actele subsecvente acestuia, în limitele constatărilor de mai sus. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii, a ofertelor depuse de AMS 2000 TRADING IMPEX SRL și ROCHE ROMÂNIA SRL pentru loturile 1 și 2, cu respectarea considerentelor prezentei decizii, astfel: - reevaluarea ofertelor ROCHE ROMÂNIA SRL pentru loturile 1 și 2, cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a considerentelor prezentei; - reevaluarea ofertei AMS 2000 TRADING IMPEX SRL pentru loturile 1 și 2, cu înlăturarea motivelor de respingere constatate ca neîntemeiate și continuarea evaluării prin raportare la factorii de evaluare din documentația de atribuire. Respinge, ca neîntemeiate, criticile privind lipsa raportului de testare a instalației de neutralizare și privind stabilitatea la bord a reactivului anti-HCV din contestația formulată de AMS 2000 TRADING IMPEX SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ iar, pe cale de consecință, admite în parte cererea de intervenție accesorie formulată de ROCHE ROMÂNIA SRL, în limitele considerentelor prezentei decizii, și o respinge ca neîntemeiată în rest. Respinge, ca tardiv formulate, criticile din cererea de intervenție principală aparținând ROCHE ROMÂNIA SRL privind motive suplimentare de neconformitate a ofertei AMS 2000 TRADING IMPEX SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 87.782 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: ... .... Data:... Prin contestația înregistrată la CNSC sub.... (transmisă prin e-mail, la data de...), formulată de..., cu sediul în..., sector.........., et...., ap...., înregistrată la... sub...., având cod unic de înregistrare R09..., reprezentată legal prin administrator și convențional prin... & Asociații, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Str............ 2, etaj..., împotriva adresei de comunicare

§ 2

a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii din..., emise de către autoritatea contractantă ....... cu sediul în ..............., în cadrul procedurii de licitație deschisă online, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „...” cod..., s-a solicitat: - anularea rezultatului procedurii de atribuire și a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv anularea Comunicării rezultatului procedurii, anularea parțială a Raportului procedurii din... (doar în privința criticilor formulate în prezenta contestație) și a oricăror alte acte și operațiuni administrative anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de către autoritatea contractantă prin care oferta depusă a fost declarată inacceptabilă și neconformă (pentru lotul....), oferta depusă a fost declarată inacceptabilă și neconformă (pentru lotul....), iar oferta aparținând... a fost declarată admisibilă și câștigătoare pentru ambele loturi, fiind situată pe locul I; - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la reevaluarea ofertelor, cu considerarea celor expuse în contestație, respectiv cu constatarea caracterului neconform al ofertei depuse de..., cu constatarea caracterului admisibil al ofertei... (lotul....) și a ofertei... (lotul....) și, pe cale de consecință, cu stabilirea în mod legal și corect a clasamentului procedurii de atribuire; - accesul al dosarul cauzei. Prin adresa înregistrată la CNSC sub....... cu sediul în..., sector.........., etaj..., sector..., înmatriculată la... cu...., având CUI: RO..., reprezentată prin administrator și convențional prin . .., cu sediul Pagina 1 din 33

§ 3

ales pentru comunicarea actelor de procedură în . ....,

§ 4

formulează cerere de intervenție, solicitând: - încuviințarea în principiu a Cererii de intervenție formulate; - pe calea..., solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și, prin urmare, admiterea cererii de intervenție accesorie în interesul autorității contractante; - admiterea cererii de intervenție principală formulată și, în consecință obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de către ofertantul... pentru Lotul 1, respectiv de... 2000... pentru Lotul 2 în conformitate cu prevederile legale incidente, ale documentației de atribuire și cu considerentele Deciziei ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză de Consiliul Național de Soluționare a Contestaților. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Preliminar, contestatorul face un scurt istoric al situației de fapt. În ceea ce privește solicitarea de a avea acces integral la dosarul cauzei, contestatorul precizează că autoritatea contractantă i-a pus la dispoziție un acces parțial la dosarul achiziției publice, subliniind totodată faptul că, potrivit raportului procedurii, nicio informație din oferte nu a fost declarată confidențială. În continuare, contestatorul prezintă sinteza motivelor care au dus la formularea prezentei contestații, concluzionând că: • Oferta depusă de... pentru lotul.... este neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 întrucât nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. • Oferta depusă de... pentru lotul.... este neconformă, potrivit art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 întrucât nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini și propunerea financiară nu a fost corelată cu propunerea tehnică - art. 137 alin. (3) lit. d) din HG nr. 395/2016. • Oferta depusă de... pentru lotul.... și oferta depusă de asociere pentru lotul.... au fost în mod nelegal declarate ca neconforme și inacceptabile. Corelativ, consideră că oferta depusă de... a primit în mod eronat punctaj maxim tehnic pentru ambele loturi, aferent aceluiași factor de evaluare. Sintetizând, contestatorul precizează următoarele aspecte constatate: Lotul 1. ...: - nu respectă cerința de Ia fila.... din caietul de sarcini privind instalația de neutralizare a deșeurilor; - nu respectă cerința de la fila.... din caietul de sarcini privind utilizarea aceluiași tip de reactivi, controale; Pagina 2 din 33

§ 5

- nu respectă cerința de la fila....1 din caietul de sarcini privind... IgE total-Lot 1 - Analize biochimie Lotul 2. ...: - nu respectă cerința de la fila....3 din caietul de sarcini/lot 2; - nu respectă cerința de la fila.... 7 din caietul de sarcini/lot 2 În

§ 6

ceea

§ 7

ce

§ 8

privește

§ 9

propria

§ 10

ofertă,

§ 11

contestatorul apreciază că oferta... pentru lotul 1 și oferta asocierii au fost în mod nelegal respinse ca neconforme și inacceptabile. Corelativ, consideră că autoritatea contractantă a acordat eronat punctaj tehnic maxim pentru.... Arată că potrivit raportului procedurii, oferta depusă de... pentru lotul.... a fost respinsă ca inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 având în vedere că, urmare a solicitării de clarificări... din..., comisia de evaluare a reținut că nu s-ar fi prezentat documentele justificative solicitate prin caietul de sarcini (procedură operațională/extras contract logistic) care să demonstreze capacitatea concretă de a respecta termenul de livrare asumat. Apreciază că excluderea sa din procedură s-a făcut nelegal, pe baza unor motive nejustificate. Evaluarea făcută de autoritatea contractantă asupra modului de îndeplinire a factorului de evaluare tehnic „termen de livrare” fiind pur subiectivă. Subliniază că în raportul procedurii nu s-au menționat și alte aspecte care au dus la descalificarea ofertei tehnice, ci doar faptul referitor la lipsa capacității de a efectua livrări în termenul de 24 de ore. Conținutul integral al contestației poate fi consultat de către părțile cauzei, fiind disponibil pentru acces public prin accesarea fișierului „[..] Contestatie_.....rar.p7s” din anexa anunțului de participare publicat în SEAP. Prin adresa....., autoritatea contractantă transmite punctul de vedere...., înregistrat la CNSC sub...., prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. În preambul, autoritatea contractantă prezintă un istoric al desfășurării procedurii, susținând necesitatea prezentării istoricului procesual exhaustiv cu trimitere la cele 5 licitații anulate anterior. În ceea ce privește accesul la dosarul achiziției publice, precizează că a asigurat accesul la dosar, în limitele și condițiile prevăzute de art.... din Legea nr. 101/2016, subliniind totodată că legislația în materie nu instituie în sarcina autorității contractante obligația de a transmite prin poștă electronică (e-mail) integralitatea dosarului, sarcina legală fiind exclusiv aceea de a asigura accesul pentru studiu și de a elibera copii ale documentelor solicitate pe cheltuiala persoanei interesate, conform prevederilor exprese ale art.... alin. (2) din Legea nr. 101/2016 Pagina 3 din 33

§ 12

Pe fondul cauzei, autoritatea contractantă susține legalitatea si temeinicia raportului procedurii, respingerea criticilor generale privind modul de atribuire. În ceea ce privește măsura de respingere a ofertei... pentru Lotul 1 și a asocierii pentru Lotul 2, aceasta este fundamentată legal pe nerespectarea cerințelor minime obligatorii privind demonstrarea capacității logistice.... procedurii din..., ofertele menționate au fost declarate inacceptabile și neconforme deoarece operatorul economic nu a prezentat documentele justificative oficiale (procedură operațională sau extras contract logistic) solicitate imperativ pentru a proba capacitatea concretă de respectare a termenului de livrare asumat de 24 de ore. Consideră că simpla declarație pe propria răspundere este insuficientă conform regulilor stabilite în caietul de sarcini, iar lipsa dovezilor procedurale nu poate fi acoperită prin interpretări subiective ulterioare. Autoritatea contractantă prezintă argumentele de fapt și de drept care atestă conformitatea deplină a ofertei depuse de... prin raportare la cerințele caietului de sarcini și ale clarificărilor emise în cadrul procedurii, respectiv: 1.  Conformitatea tehnică a instalației de neutralizare a deșeurilor și respectarea standardelor de protecție a mediului Soluția propusă de... este una optimizată tehnologic, stația fiind prevăzută cu lin rezervor de colectare (tampon) capabil să preia surplusul de deșeuri lichide în eventualele momente de vârf de flux. Acest surplus este colectat în siguranță și procesat ulterior de către instalație, asigurând o neutralizare continuă și eficientă, în deplină conformitate cu normativul NTPA 002. Volumul de deșeuri nu este multiplicat nejustificat, întrucât instrumentul suplimentar (cobas pure) va funcționa strict pentru determinarea parametrului IgE, având un consum de reactivi și un volum de deșeuri lichide extrem de scăzut și ușor de gestionat de către sistemul de neutralizare propus  Conformitatea soluției tehnice aferente testului HBALC și respectarea cerinței de uniformitate a reactivilor în baza clarificărilor oficiale. Oferta

§ 13

declarată câștigătoare

§ 14

aplică întocmai

§ 15

soluția tehnică validată de Autoritate.... C 503 ofertat este echipat cu sondă dedicată pentru probe de sânge integral, asigurând prelucrarea parametrului HBALC în deplină conformitate cu cerințele producătorului și ale laboratorului. Cerința privind uniformitatea reactivilor rămâne pe deplin respectată pentru întreg restul panelului de teste (ser, plasmă, urină), singura excepție fiind impusă de specificul probei de sânge integral, aspect permis tuturor ofertanților prin clarificarea menționată. Pagina 4 din 33

§ 16

 Legalitatea utilizării unei platforme alternative pentru determinarea parametrului ige total și respectarea instrucțiunilor autorității contractante Autoritatea contractantă precizează că includerea testului IgE Total atât în Caietul de Sarcini pentru Lotul 1 (Biochimie), cât și în cel pentru Lotul 2 (Imunologie) nu a reprezentat o eroare materială și nici un mecanism de eludare a distincției dintre loturi. Dimpotrivă, a reprezentat o... asumată, de strictă bună-credință a autorității contractante, menită să asigure un acces cât mai larg al operatorilor economici la procedură. S-a luat în considerare realitatea tehnologică actuală: pe piața echipamentelor medicale (IVD), anumiți producători au integrat determinarea IgE pe platformele de chimie clinică, în timp ce alții au validat acest parametru exclusiv pe platformele de imunologie. Subliniază faptul că prezența în cadrul Lotului 1 (Biochimie) a unui analizor suplimentar cu tehnologie de imunologie nu constituie sub nicio formă o extindere a obiectului Lotului 2 (Imunologie), autoritatea contractantă reținând că cerințele caietului de sarcini pentru lotul de biochimie au fost pe deplin îndeplinite prin ofertarea celor două analizoare principale solicitate; acest al treilea instrument este oferit suplimentar și funcționează strict pentru procesarea cantităților de IgE prevăzute în Iotul de chimie, fără a viza alți parametri sau alte volume de testare specifice lotului de imunologie. 2. Susținerea caracterului conform și admisibil al ofertei declarate câștigătoare pentru lotul 2 - analize imunologie  Conformitatea tehnică a reactivilor și respectarea cerințelor de stabilitate la bordul analizorului conform clarificării.... Autoritatea contractantă apreciază că argumentele invocate de... cu privire la pretinsa neconformitate a testului Anti-HCV sunt lipsite de fundament juridic și tehnic, fiind rezultatul unei interpretări trunchiate a Clarificării.....  Validitatea tehnică a soluției ofertate pentru parametrul „... confirmare” și îndeplinirea cerințelor funcționale ale caietului de sarcini. Autoritatea contractantă precizează că ambele oferte au îndeplinit cerințele cantitative stipulate în caietul de sarcini. Consideră că decizia de a valida tehnic ambele teste de confirmare, în vederea evitării anulării disproporționate

§ 17

a

§ 18

procedurii

§ 19

pentru

§ 20

o

§ 21

omisiune materială remediabilă ulterior, este perfect legală, respectând atât tratamentul egal, cât și interesul public al unității sanitare. 3. Legalitatea și temeinicia deciziei de respingere a ofertelor... (lot 1 și lot 2) ca inacceptabile și neconforme. Corectitudinea acordării punctajului tehnic pentru ofertantul câștigător. Autoritatea contractantă consideră că respingerea ofertelor... în temeiul art. 134 alin. (5) și art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 a fost temeinică și perfect legală; acceptarea unor simple promisiuni în Pagina 5 din 33

§ 22

locul dovezilor procedurale imperative ar fi reprezentat o încălcare a principiului tratamentului egal față de ofertanții care au depus documentații complete Precizează că ulterior solicitării de clarificări, ofertantul... a depus documentul „PROCEDURA DE DEPOZITARE...”, însă din acest document nu rezultă un termen de livrare concret asumat, deși în răspunsul la clarificare se face referire la dovada de deținere a mașinii de transport frigorific; acest document neregăsindu-se în documentele depuse până acum aferente Lotului 1. În ceea e privește lotul 2, autoritatea contractantă prezintă extrase din procesul verbal de evaluare răspuns clarificări, concluzionând că răspunsurile furnizate de acest ofertant nu doar că nu au clarificat situația, dar au evidențiat neconformitatea de fond a propunerii sale tehnice, în sensul că îÎn loc să indice documentele din oferta inițială, acesta a încercat să eludeze rigorile procedurii introducând documente noi, nescrise la data depunerii, precum o „Procedură de depozitare și livrare conform...”. Autoritatea Contractantă reiterează faptul că decizia de respingere a ofertelor depuse de... pentru ambele loturi a fost nu doar justificată, ci obligatorie pentru menținerea legalității procedurii. Această... este fundamentată pe o cronologie clară a deficiențelor majore identificate: • Nerespectarea sarcinii probei pentru factorul de evaluare P2:... de Sarcini solicita în mod imperativ depunerea de documente oficiale (procedură operațională sau extras contract logistic) care să demonstreze capacitatea concretă de livrare, ofertantul nu s-a conformat acestei exigențe la momentul depunerii.... 1, documentele justificative au lipsit în totalitate din secțiunea tehnică, iar pentru Lotul 2, documentele prezentate (contract FedEx fară termene asumate, certificate de flotă, simulări punctuale) au fost catalogate pe bună dreptate ca fiind neconcludente.  Lipsa asumării unui angajament ferm: „Simularea FedEx” depusă reprezintă o simplă interogare punctuală a unui sistem terț și nu constituie un angajament contractual ferm de tip SLA valabil pe toată durata contractului. De asemenea, procedura „...” prezentată ulterior are un caracter general și teoretic, neprecizând niciun termen de livrare concret corelat cu locația spitalului.  Încercarea de modificare ilegală a ofertei: în etapa de clarificări, .... a încercat să remedieze neconformitățile prin depunerea unor documente noi (declarația „actualizată” a asociatului Elta 90 pentru service 24/7 și nominalizarea tardivă a soluției iXLABTM Link). Conform legislației, clarificările au rolul de a explica, nu de a schimba sau completa o ofertă neconformă. Acceptarea acestor „ajustări” ar fi constituit o încălcare gravă a principiului tratamentului egal față de ceilalți operatori economici. Pagina 6 din 33

§ 23

• Neîndeplinirea cerințelor critice de service și securitate: Limitarea inițială a suportului tehnic la zilele lucrătoare (5 zile/săptămână) și ambiguitatea privind soluția de monitorizare de la distanță (pendularea între AnyDesk/TeamViewer și iXLAB) au demonstrat că propunerea tehnică era instabilă și nu garanta conformitatea cu reglementările europene obligatorii (GDPR/IVDR). Autoritatea

§ 24

contractantă solicită Consiliului

§ 25

respingerea

§ 26

în integralitate a contestației formulate de..., astfel: 1. Privind accesul la dosar și transparența - Autoritatea a asigurat un acces imparțial și neîngrădit la documentele publice ale procedurii. Restricționarea vizualizării exclusiv a documentului de justificare a prețului depus de câștigător a reprezentat o obligație legală, având în vedere caracterul confidențial al secretelor comerciale și financiare dovedite de..., în conformitate cu art. 57 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și art.... din Legea nr. 101/2016. 2. Privind conformitatea tehnică a ofertei:  Instalația de neutralizare (...): Critica subdimensionării a fost demontată prin datele empirice de mediu ale spitalului (noiembrie 2025 - martie 2026), care arată că volumul real de deșeuri este mult sub capacitatea stației. S-a demonstrat că stația este optimizată pentru fluxul real de lucru (70% ziua, 30% noaptea) și dispune de un rezervor tampon pentru gestionarea surplusului instantaneu.  HbAlc și IgE (... și...): Soluțiile tehnice au fost validate prin clarificările oficiale emise de Autoritate (.... și....), care au acceptat specializarea analizoarelor pentru eficientizarea fluxului STAT și de volum.  HBsAg Confirmare (...): S-a dovedit că ambele oferte (inclusiv a contestatoarei) necesitau un test calitativ nesolicitat pentru a funcționa clinic. Decizia de a nu anula procedura pentru o omisiune materială minoră a fost un act de bună-credință, bazat pe principiul proporționalității, pentru a proteja interesul public. 3. Privind respingerea ofertei...: Decizia de respingere a fost obligatorie și fundamentată pe o cronologie a deficiențelor de fond ce nu puteau fi remediate:  Factorul P2 (Livrare): .... nu a depus documentele oficiale imperative (SLA/Procedură) la „momentul zero”. Simulările FedEx și flotele auto generale nu substituie obligația asumată prin proceduri logistice clare.  Modificări ilegale: In etapa de clarificări, .... a încercat să modifice oferta inițială (service 24/7 „actualizat” de la 5 zile/săptămână și schimbarea soluțiilor de monitorizare de la distanță de la AnyDesk/TeamViewer la iXLAB Link). Aceste ajustări succesive constituie modificări de substanță, interzise de art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Pagina 7 din 33

§ 27

Prin adresa înregistrată la CNSC sub....... formulează cerere de intervenție, solicitând cele menționate în preambulul deciziei. În ceea ce privește critica referitoare la accesul la dosarul achiziției publice, intervenientul susține argumentele prezentate de către autoritatea contractantă. Pe fondul cauzei, intervenientul solicită respingerea criticilor formulate de contestator, din următoarele considerente: A. a. Critica privind pretinsa subdimensionare a echipamentului ofertat. Intervenientul arată că numărul... teste lucrate în medie este net inferior capacităților maxime ale echipamentelor. Mai precis, analizoarele își ating norma zilnică în doar câteva ore de funcționare intensă, restul timpului afișându-se în module de așteptare (scand-by), unde generarea este minimă sau inexistentă. Consideră că raționamentul contestatorului nu este corect în ceea ce privește pretinsa subdimensionare a stației de neutralizare a deșeurilor - aceasta, în mod corect, este proiectată pentru a gestiona efluentul cumulat în 24 ore, tocmai aceasta fiind și rațiunea ofertării rezervorului de stocare (orice cantitate de deșeu generată rapid în timpul celor câteva ore de vârf de dimineață este descărcată și preluată integral de acesta, iar stația de neutralizare preia controlat din acest efluentul cumulat și îl procesează în ritmul său optimizat, pe parcursul întregii zile). b) Critica privind neprezentarea unui raport de încercare/testare etc. care să ateste respectarea normativului NTPA002 Conformitatea echipamentului cu Normativul NTPA002 se demonstrează oricum doar după punerea în funcțiune a echipamentului, pe fluxul real de lucru, operatorului revenindu-i obligația de a prezenta documente care să confirme respectarea Normativului NTPA002. B. Criticile privind pretinsa nerespectare a cerinței de la pag. 12 din Caietul de sarcini privind utilizarea aceluiași tip de reactivi, controale și calibratori. Intervenientul face trimitere la răspunsul consolidat la solicitările de clarificări.... C. Criticile privind pretinsa nerespectare a cerinței de la pag. 11 din Caietul de sarcini privind... IgE total - Lot 1 - Analize. Intervenientul

§ 28

susține

§ 29

că propunerea

§ 30

tehnică propusă este conformă cerințelor impuse prin documentația de atribuire, cu clarificările ulterioare, fiind astfel ofertate cele două sisteme de biochimie, precum și o platformă distinctă pe care urmează să se realizeze... IgE total. Criticile privind pretinsa nerespectare a cerinței de la pag. 13 din Caietul de sarcini privind Lotul 2 - intervenientul face trimitere la Clarificarea din oficiu...., arătând că propunerea tehnică respectă cerința generală de stabilitate la bord aplicabilă testelor ofertate, iar Pagina 8 din 33

§ 31

propunerea a două variante de ambalare (100 și 300 teste) reflectă o abordare flexibilă, adaptată nevoilor operaționale ale laboratorului, fără a contraveni cerințelor minime stabilite de autoritatea contractantă. B. Criticile privind pretinsa nerespectare a cerinței de la pag. 7 din Caietul de sarcini privind Lotul 2 - intervenientul precizează că a ofertat aceste două soluții ca produse separate, fiecare îndeplinind funcția sa specifică, precizând că... ofertat (kitul de reactivii] este suficient pentru a îndeplini cerința tehnică minimă impusă prin documentația de atribuire, nefiind necesară ofertarea unui test calitativ suplimentar. Cu privire la oferta contestatorului, intervenientul susține argumentele și motivele de respingere a acestei oferte, prezentate de către autoritatea contractantă. Prin adresa....., înregistrată la CNSC sub...., autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, pe suport memory stick. Întrucât contestatorul a solicitat accesul la dosarul cauzei, prin adresa....., Consiliul i-a comunicat acestuia termenul de studiere a dosarului și implicit de depunere a concluziilor scrise; acesta s-a prezentat la sediul CNSC în data de.... Contestatorul formulează concluzii scrise, prin adresa înregistrată la CNSC sub...., prin care solicită: I. Admiterea contestației formulate de subscrisa și, în consecință: • anularea rezultatului procedurii de atribuire și a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv anularea Comunicării rezultatului procedurii, anularea parțială a Raportului procedurii din... (doar în privința criticilor formulate în contestație) și a oricăror alte acte și operațiuni administrative anterioare și/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de către autoritatea contractantă prin care oferta depusă a fost declarată inacceptabilă și neconformă (pentru lotul....), oferta asocierii al cărei lider este prezenta societate a fost declarată inacceptabilă și neconformă (pentru lotul....), iar oferta aparținând... a fost declarată admisibilă și câștigătoare pentru ambele loturi, fiind situată pe locul I; • obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la reevaluarea ofertelor, cu considerarea celor expuse în cadrul prezentei contestații, respectiv cu constatarea caracterului neconform al ofertei depuse de..., cu constatarea caracterului admisibil al ofertei depuse3 (lotul....) și a ofertei asocierii (lotul....) și, pe cale de consecință, cu stabilirea în mod legal și corect a clasamentului procedurii de atribuire; II. respingerea ca neîntemeiată a cererii de intervenție accesorie formulate de..., III. respingerea ca neîntemeiată a cererii de intervenție principală formulate de.... Pagina 9 din 33

§ 32

Contestatorul dezvoltă pe larg, criticile formulate în contestație, ca urmare a accesului la dosarul achiziției publice. Prezentele concluzii scrise, nu vor fi redate în conținutul deciziei, însă vor fi avute în vedere la soluționarea contestației. Prin adresa înregistrată la CNSC sub.... depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii.... din... emisă de..., în cuantum de.... Prin corespondența înregistrată la CNSC sub...., respectiv corespondența înregistrată la CNSC sub......., în calitate de intervenient, depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii.... din... emisă de..., în cuantum de..., respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii.... din... emisă de..., în cuantum de.... Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ......., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „...”. În cauza care face obiectul prezentei, a formulat... cererea de intervenție înregistrată la CNSC sub.... /..., prin care solicită, în esență, menținerea rezultatului procedurii prin care a fost desemnat câștigător în cadrul loturilor 1 și 2. Din analiza cererii de intervenție, Consiliul reține că aceasta prezintă natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie deoarece sprijină poziția autorității contractante, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenție drept cerere de intervenție accesorie, formulată în favoarea autorității contractante. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (1), art. 63, 65 și 67 din Cod proc. civ., Consiliul admite în principiu cererea de intervenție formulată de..., astfel cum a fost calificată, iar, în conformitate cu prevederile art. 67 din Codul de..., coroborat cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, va analiza cererea de intervenție a acestuia împreună cu contestația formulată de.... În ceea ce privește petitul III din cererea de intervenție, prin care intervenientul formulează critici privind motive de neconformitate ale ofertei contestatorului suplimentare celor reținute de autoritatea contractantă, Consiliul reține că acesta are natura unei cereri de intervenție principală și este admisibilă în principiu, în măsura în care intervenientul justifică un interes propriu, născut din participarea la procedura de atribuire. Cu toate acestea, analizând conținutul cererii, Consiliul constată că intervenientul a învestit autoritatea jurisdicțională cu critici ce excedează cadrului procesual stabilit prin contestația formulată de contestator și sunt tardive față de data luării la cunoștință, din raportul procedurii. Or, în materia achizițiilor publice, obiectul litigiului este determinat exclusiv prin contestația introductivă, în limitele și cu Pagina 10 din 33

§ 33

respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 101/2016, aspect reglementat de art. 26 alin. (2) din actul normativ anterior indicat, care dispune în sensul că CNSC analizează actul atacat „...”. Sub acest aspect, Consiliul reține că intervenția principală, deși are caracter autonom sub aspectul interesului, nu poate conduce la extinderea obiectului contestației și nici la introducerea unor motive de nelegalitate distincte, care nu au fost deduse judecății în termenul legal. A admite contrariul ar echivala cu eludarea termenelor imperative instituite de legiuitor pentru formularea contestațiilor, a jurisprudenței europene care confirmă faptul că termenele de formulare a contestației curg de la același moment pentru toți ofertanții inclusiv pentru cel desemnat câștigător precum și cu nesocotirea principiului disponibilității, care guvernează prezenta procedură. A se vedea, în acest sens, Hotărârea din... pronunțată de CJUE în cauza C-532/20... împotriva... de... și alții, având caracter de izvor de drept, în care instanța comunitară a analizat dreptul român (respectiv Legea nr. 101/2016) și a statuat în sensul că „dreptul român prevede că termenul de zece zile începe să curgă, pentru toți ofertanții, inclusiv pentru adjudecatar, începând cu ziua următoare celei în care s-a luat cunoștință de actul entității contractante. Astfel, adjudecatarul care are intenția de a contesta o... prin care oferta unui ofertant necâștigător este declarată admisibilă trebuie să introducă calea de atac în acest termen, independent, pe de o parte, de aspectul dacă sau, după caz, când a introdus acest ofertant o cale de atac împotriva acestei decizii și, pe de altă parte, de faptul că acest adjudecatar nu avea nicio informație referitoare la modalitățile de evaluare a ofertei depuse de ofertantul menționat”. În acest sens sunt și prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care stipulează faptul că „este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia”. În consecință, Consiliul va proceda la analiza cererii de intervenție numai în limitele cadrului procesual determinat de contestația inițială, urmând a înlătura ca inadmisibile sau tardive, după caz, criticile care tind la lărgirea acestuia, prin invocarea unor aspecte noi, necuprinse în contestație sau care sunt formulate după termenul de contestare, cu Pagina 11 din 33

§ 34

respectarea jurisprudenței comunitare indicată supra, care explică cum se calculează termenul în care poate fi introdusă o cale de atac de către ofertantul câștigător. Procedând la analiza fondului cauzei, Consiliul reține că... este nemulțumit atât de modalitatea în care a evaluat autoritatea contractantă

§ 35

oferta

§ 36

desemnată

§ 37

câștigătoare

§ 38

la

§ 39

cele 2 loturi, aparținând..., cât și de faptul că autoritatea contractantă i-a respins, în etapa de verificare a propunerilor tehnice, ofertele depuse în cadrul acelorași 2 loturi. Analizând, pentru început, criticile contestatorului privind ofertele desemnate câștigătoare pentru cele 2 loturi, Consiliul reține că, potrivit mențiunilor de la secțiunea II.... din anunțul de participare, prezenta procedură a fost organizată pentru achiziționarea unor reactivilor necesari pentru efectuarea analizelor de biochimie și imunologie în cadrul unității sanitare. În acest sens, Consiliul reține că autoritatea contractantă a împărțit procedura în 2 loturi, după metoda utilizată pentru efectuarea analizelor, astfel: - Lotul 1: Analize biochimie - Lotul 2: Analize imunologie. În caietul de sarcini, autoritatea contractantă a enumerat, sub formă tabelară, pe fiecare lot în parte, analizele pentru care îi sunt necesari reactivii, astfel: - Reactivii pentru analizele de biochimie la pag. 2 -7 din caietul de sarcini; - Reactivii pentru analizele de imunologie la pag. 7-9 din caietul de sarcini. Totodată, se reține că, prin anunțul de participare, instrucțiunile pentru ofertanți intitulate generic „fișa de date” și caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat ofertanților să îi pună la dispoziție, pe durata acordului-cadru, a unor aparate pentru efectuarea analizelor, astfel (cerința este reprodusă din specificațiile tehnice ale lotului 1, aferent analizelor de biochimie): „TESTELE se vor efectua pe 2 analizoare de biochimie an de fabricație minim..., echipamente noi, neutilizate anterior, de ultimă generație, an de lansare minim..., complet automate puse la dispoziția beneficiarului pe perioada acordului cadru, care vor îndeplini următoarele caracteristici tehnice obligatorii: Sistem de biochimie complet automat I: - Sistem complet automat de biochimie, modular, cu acces continuu; - Principii de măsurare: fotometrie, turbidimetrie, potențiometrie; - Viteza de lucru: minim... teste/ora (ISE+Fotometrice), minim 2000 teste fotometrice pe oră; -... dedicat pentru a permite prioritizarea probelor urgente; Pagina 12 din 33

§ 40

- Detecție nivel lichid, cheaguri, aspirare anormala a probei; - Tipuri de probe: ser/plasma, urina, supernatant, sânge integral, hemolizat, lichid amniotic, fecale procesate, lichid cefalorahidian, altele; - Capacitatea de încărcare cu reactivi: minim... de poziții pentru reactivi in mediu controlat termic; - Posibilitate de încărcare continua a probelor, reactivilor, controalelor, calibratorilor, aleator sau imediat (urgente), fără întreruperea lucrului, fără a fi necesară trecerea instrumentului în pauză sau standby. De asemenea, sistemul trebuie să permită îndepărtarea continua a deșeurilor, fără a fi necesară trecerea instrumentului în pauză sau standby; - Posibilitate de arhivare electronică pentru rezultate, controale, calibrări, back-up; - Posibilitate back up bază de date pe unitate de stocare externă; - Monitorizare permanentă a statusului testelor și a probelor în lista de lucru; - Posibilitate printare rezultate per pacient sau per total; - Înregistrare a etapelor de întreținere a analizorului, cu posibilitate de printare. - Posibilitatea de monitorizare și diagnoză la distanță (prin Internet) cu posibilitatea de configurări și intervenții tehnice preventive garantând funcționarea continuă a aparatului; - Analizorul să utilizeze un volum redus de pipetare a probelor: maxim... μL, în pași de... μL; Sistem de biochimie complet automat II: - Sistem complet automat de biochimie, modular, cu acces continuu; - Principii de măsurare: fotometrie, turbidimetrie. Potențiometrie; - Viteza de lucru: minim... teste/ora (ISE+Fotometrice), minim... teste fotometrice pe oră; -... dedicat pentru a permite prioritizarea probelor urgente; - Detecție nivel lichid, cheaguri, aspirare anormală a probei; - Tipuri de probe: ser/plasma, urina, supernatant, sânge integral, hemolizat, lichid amniotic, fecale procesate, lichid cefalorahidian, altele; - Capacitatea de încărcare cu reactivi: minim... de poziții pentru reactivi in mediu controlat termic; - Posibilitate de încărcare continua a probelor, reactivilor, controalelor, calibratorilor, aleator sau imediat (urgente), fără întreruperea lucrului, fără a fi necesara trecerea instrumentului in pauza sau standby. De asemenea, sistemul trebuie sa permită îndepărtarea continua a deșeurilor, fără a fi necesara trecerea instrumentului in pauza sau standby - Posibilitate de arhivare electronică pentru rezultate, controale, calibrări, back-up. - Posibilitate back up bază de date pe unitate de stocare externă. Pagina 13 din 33

§ 41

- Monitorizare permanentă a statusului testelor și a probelor în lista de lucru. - Posibilitate printare rezultate per pacient sau per total. - Înregistrare a etapelor de întreținere a analizorului, cu posibilitate de printare. - Posibilitatea de monitorizare și diagnoză la distanță (prin Internet) cu posibilitatea de configurări și intervenții tehnice preventive garantând funcționarea continuă a aparatului. - Analizorul sa utilizeze un volum redus de pipetare a probelor: maxim... μL, în pași de... μL”. Procedând

§ 42

la

§ 43

compararea

§ 44

caracteristicilor

§ 45

celor

§ 46

2 aparate/echipamente solicitate în cadrul lotului analize biochimie (lotul 1), Consiliul reține că acestea coincid, cu unica excepție a vitezei de procedare care este aproximativ dublă în cazul sistemului de biochimie 1 față de sistemul de biochimie 2. Caracterul similar al aparatelor de biochimie a fost subliniat de către autoritatea contractantă în finalul caracteristicilor echipamentelor de biochimie (pag. 12 din caietul de sarcini), prin sintagma „Ambele aparate de biochimie să utilizeze același tip de reactivi, controale și calibratori”. Consiliul apreciază ca fiind deosebit de importantă concluzia din paragraful

§ 47

anterior, deoarece una

§ 48

din

§ 49

criticile contestatorului vizează faptul că un anumit test solicitat explicit de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini aferent lotului 1 se poate efectua doar pe unul din aparatele din.... Astfel, se reține că, potrivit mențiunilor de la pag. 1 din fișierul „CN1..._Formular_2_aparate_Lot_1_.pdf”, aflat

§ 50

în

§ 51

folderul „Trimis CNSC_Dosar CNSC..._..._...._2026_....\Oferta tehnica Lot 1\....”, parte a dosarului achiziției instrumentat de autoritatea contractantă la dosarul cauzei... și-a luat angajamentul de a pune la dispoziția autorității contractante, pentru a afectua analizele de biochimie din cadrul lotului 1, aparatele de biochimie cobas pro (c703, ISE), cobas pro (c503, ISE) și un aparat de imunologie cobas pure e402. Totodată, Consiliul va reține că, la poziția... din tabelul cu lista analizelor de biochimie, autoritatea contractantă a solicitat în cadrul lotului 1 ofertarea reactivilor pentru analiza „hemoglobina glicolizată”. Consiliul subliniază că obiectul procedurii constă în achiziția unor reactivi pentru analize cu punerea la dispoziție a aparatelor pe care să fie utilizați reactivii, iar, conform precizării de la pag. 12 din caietul de sarcini, fiecare din reactivii ofertați trebuie să fie utilizat de ambele aparate de biochimie din ofertă (exprimarea exactă este „...”). Or, din extrasul broșurii ...., instrumentat de... la pag. 11 din contestație, rezultă că... „hemoglobina glicolizată” (prescurtat HbA1c sau A1c) poate fi efectuat doar pe aparatul cobas c 503 ofertat de... pentru poziția „Sistem de biochimie complet automat II” însă nu și pe Pagina 14 din 33

§ 52

aparatul cobas c 703 ofertat pentru poziția „Sistem de biochimie complet automat I”. Rezultă că cele 2 aparate de biochimie din... nu utilizează același tip de reactivi, astfel cum a solicitat autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, diferența fiind confirmată în cazul reactivilor pentru hemoglobina glicolizată, care sunt utilizați doar de către aparatul cobas c 503 însă nu și de aparatul cobas c 703. Prin punctul de vedere, autoritatea contractantă argumentează acceptarea neconformității de mai sus prin faptul că: - la punctul 14 din răspunsul consolidat, a acceptat ca doar unul din cele 2 aparate să analizeze sânge integral și că -... „hemoglobina glicolizată” (HbA1c) s-ar efectua exclusiv din sânge integral. Consiliul nu va putea reține aceste argumente deoarece raționamentul autorității contractante (preluat ulterior în mod fidel și de către...) suferă de următorul viciu: nici autoritatea contractantă și nici intervenientul nu au probat faptul că... „hemoglobina glicolizată” (HbA1c) s-ar efectua exclusiv din sânge integral, astfel cum aveau obligația potrivit principiului de drept „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat”, principiu transpus în dreptul autohton prin prevederile art. 249 C.p.c, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Dimpotrivă, Consiliul reține că societatea contestatoare a reprodus la pag. 11 din contestație și pag. 21 din concluziile scrise un fragment din broșura .... intitulată „... and homogeneous immunoassays” (în traducere aproximativă Modulul de lucru pentru probe de ser - biochimie clinică și imunoteste omogene) din care rezultă că tehnologia producătorului .... include efectuarea testului „hemoglobina glicolizată” (HbA1c) atât din sânge integral cât și din hemolizat. Or,

§ 53

câtă vreme

§ 54

producătorul

§ 55

reactivilor

§ 56

ofertați

§ 57

de intervenient documentează în broșurile sale că... HbA1c se poate efectua atât din sânge integral cât și din hemolizat (cu alegerea reactivilor adecvați), este evident că lipsa testului HbA1c pe ambele aparate nu este rezultatul unei imposibilități demonstrată științific ci al configurării eronate a ofertei.... Dacă... HbA1c poate fi realizat din hemolizat, astfel cum se întâmplă în cazul producătorului .... conform broșurii acestuia, capacitatea unui analizor de a procesa sânge integral devine irelevantă și nu mai există niciun impediment real pentru efectuarea testului pe ambele analizoare. Prin urmare, astfel cum susține contestatorul, clarificarea.... nu justifică derogarea de la regula ca ambele aparate de biochimie ofertate să utilizeze același tip de reactivi iar acceptarea unui analizor care nu Pagina 15 din 33

§ 58

procesează sânge integral nu exclude realizarea HbA1c, nu implică limitarea testului la un singur echipament și nici nu justifică nerespectarea cerinței privind uniformitatea. Susținerile autorității contractante potrivit cărora derogarea acceptată în cadrul lotului 2 privind ofertarea a două echipamente de imunologie ar conduce la obligația acceptării neconformității din... nu pot fi reținute deoarece cele 2 loturi au obiect diferit și cerințe diferite iar autoritatea contractantă nu a precizat prin documentația de atribuire sau clarificările ulterioare că acceptă efectuarea testului HbA1c pe un singur analizor, motiv pentru care, în etapa de evaluare a ofertelor, nu avea dreptul de a deroga de la regula conform căreia cele 2 aparate de biochimie ofertate trebuie să utilizeze același tip de reactivi. Consiliul reține că modalitatea în care a elaborat autoritatea contractantă documentația de atribuire pentru lotul 1 relevă intenția asigurării unui anumit nivel de redundanță prin solicitarea a 2 aparate de biochimie care sunt identice sub toate aspectele în afară de viteză și folosesc același tip de reactivi. Rolul redundant al celui de al 2-lea aparat de biochimie în cadrul lotului 1 a fost utilizat de autoritatea contractantă la pag. 4 din strategia de contractare, ca justificare, astfel: „Având in Vedere numărul... teste în continuă creștere este obligatoriu ca in laboratorul central de analize medicale să existe echipamente de biochimie complet automate de o capacitate minima de... teste pe ora. Pentru a asigura continuitatea activității laboratorului, este esențial să existe un analizor de backup cu o capacitate minima de... teste/oră. Acesta ar permite laboratorului să continue testarea probelor în cazul unei defecțiuni sau mentenanțe a echipamentului principal, evitând întârzieri și întreruperi în activitate”. Or, situația în care procesarea HbA1c de face doar pe unul din aparatele de biochimie, astfel cum se întâmplă în cazul ofertei câștigătoare, conduce în mod direct la pierderea redundanței pentru care au fost solicitate 2 aparate care să fie identice sub aspect funcțional și al consumabilelor utilizate. Din aceste motive, Consiliul urmează să admită critica... din contestația formulată de..., privind incompatibilitatea reactivilor HbA1c cu ambele aparatul de biochimie cobas c 703 din.... Broșura invocată de contestator de pe site-ul .... a fost descărcată de către completul de soluționare de la adresa precizată în contestație https: //diagnostics......com/content/dam/acadia/productcatalog/134/185/MC-- 082..._Factsheet_Parameterlist_MenuClinChem_A4_3pg_K1.pdf și a fost atașată dosarului cauzei, cu sublinierea mențiunilor privind compatibilitatea dintre... HbA1c și aparatele din.... Pagina 16 din 33

§ 59

Totodată, Consiliul urmează să admită și critica... din contestația formulată de... deoarece acesta nu a ofertat în cadrul lotului 1 un reactiv de biochimie pentru... IgE (imunoglobulina E) totale, solicitat la poziția 1.... din tabelul aferent lotului 1 aflat la pag. 5 din caietul de sarcini ci a ofertat un reactiv de imunologie împreună cu aparatul necesar efectuării acestui test, aspect precizat la pag. din fișierul „CN1..._Formular_2_aparate_Lot_1_.pdf” menționat mai sus. Întrucât obiectul lotului 1 este achiziționarea unor reactivi pentru analize de biochimie iar autoritatea contractantă a precizat expres în dreptul rândului 1.... de la pag. 5 din caietul de sarcini, că necesitatea sa, formulată în cadrul lotului 1, constă în achiziționarea unor reactivi de biochimie pentru... IgE, Consiliul reține că ofertarea unor reactivi de imunologie pentru... IgE în cadrul acestui lot nu respectă cerințele caietului de sarcini, situație sancționată de art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 cu respingerea ofertei ca neconformă. Clarificarea 12, prin care autoritatea contractantă a acceptat „(...) testarea IgE pe o platformă diferită față de sistemul principal, cu condiția ca reactivii să fie validați conform producătorului echipamentului respectiv” nu

§ 60

înseamnă că ofertanții aveau

§ 61

dreptul să oferteze pentru IgE alți reactivi față de cei de biochimie solicitați expres atât prin denumirea și descrierea lotului 1 cât și prin mențiunea extrem de clară și imperativă „analize chimie” de pe coloana a 2-a, rândul 1.... a tabelului de la pag. 5 din caietul de sarcini, ci că puteau să pună la dispoziția autorității contractante un alt aparat care să efectueze analiza IgE prin metode biochimice. Consiliul reține că, în etapa de elaborare a documentației de atribuire, autoritatea contractantă a acordat o deosebită atenție analizelor IgE deoarece a solicitat atât reactivi de biochimie pentru analiza IgE (în cadrul lotului 1) cât și reactivi de imunologie (în cadrul lotului 2). Or, prin ofertarea unor reactivi de imunologie pentru IgE în cadrul lotului 1... a privat autoritatea contractantă de reactivii de biochimie pentru analiza IgE, de care acesta avea nevoie, situație care reprezintă în mod clar neconformitate. Prin urmare, solicitarea reactivilor IgE în cadrul ambelor loturi (ceea ce implică, în cadrul lotului 1, metode specifice biochimiei, cum este fotometria, turbidimetria, potențiometria și în cadrul lotului 2 metode specifice imunologiei, cum este chemiluminiscența) nu poate fi interpretată ca fiind alternativă, astfel cum susține autoritatea contractantă prin punctul de vedere, în sensul că ofertanții ar fi putut sa propună IgE fie în cadrul lotului 1 fie în cadrul lotului 2, în funcție de tehnologia specifică ofertată, deoarece o astfel de regulă nu a fost prevăzută în documentația de atribuire. În

§ 62

cazul

§ 63

în

§ 64

care considera

§ 65

restrictivă,

§ 66

abuzivă, nelegală sau incorectă din punct de vedere științific solicitarea reactivilor Pagina 17 din 33

§ 67

de biochimie pentru analiza IgE... avea dreptul să conteste prevederile documentației de atribuire În plus, se reține că societatea contestatoare a fost în măsură să oferteze în cadrul fiecărui lot tipul de reactiv IgE solicitat, respectiv: - în cadrul lotului 1 reactivi pentru... IgE care să funcționeze pe platforma de biochimie ofertată (a se vedea fișierul „IGE.pdf” din folderul „Trimis CNSC_Dosar CNSC..._..._...._2026_....\Oferta tehnica Lot 1\....\Partea 3\Lot1 Instructiuni de utlizare Reactivi” în care se menționează că reactivul IgE ofertat în cadrul lotului 1 este un test de chimie clinică și funcționează pe platforma de biochimie prin metoda turbidimetrie) Și - în cadrul lotului 2 reactivi pentru... IgE care să funcționeze pe platforma de imunologie ofertată (a se vedea fișierul „36. IgE-IFU” din folderul „Trimis CNSC_Dosar CNSC..._..._...._2026_....\Oferta tehnica Lot 2\....\Partea 4\Lot2 Instructiuni de utlizare” în care se menționează că reactivul IgE ofertat în cadrul lotului 2 este un „imunotest”

§ 68

și funcționează

§ 69

prin metoda

§ 70

imunologică chemiluminiscență), situație în care acceptarea platformei de imunologie propusă de... în cadrul lotului 1 nu respectă principiul tratamentului egal statuat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Consiliul va reitera faptul că răspunsul.... la solicitarea de clarificări nu a permis orice platformă diferită, ci una una care rămâne compatibilă cu natura lotului de biochimie, aspect care rezultă din faptul că autoritatea contractantă nu a schimbat niciuna din condițiile cumulative solicitate în cadrul lotului 1, ci doar a permis ofertantului să- i pună la dispoziție, în cadrul lotului 1, un aparat pe care să utilizeze reactivii IgE de biochimie. Din motivele arătate anterior, Consiliul va admite critica... din contestația formulată de.... Consiliul reține că o altă critică formulată în cadrul lotului 1 vizează instalația de neutralizare a deșeurilor lichide din.... Cu privire la acest aspect, Consiliul reține că autoritatea contractantă a formulat la pag. 12 din caietul de sarcini, în finalul secțiunii aferentă lotului 1, următoarea cerință: „Se va pune la dispoziție o instalație de neutralizare a deșeurilor lichide, nouă, și care să satisfacă cerințele normativului NTPA 002 privind calitatea apei deversate în sistemul public de canalizare. Instalația va neutraliza toate deșeurile lichide din laborator, de la instrumentele care fac obiectul procedurii cat si alte instrumente analitice aflate in laborator(2 aparate...-max 40L/24h-, 1 aparat LabUMat-Urised-max 10L/24H, 2 aparate... 550- max 10L/24h). Se vor asigura toate consumabilele necesare funcționării ei și se va asigura mentenanța și service 24/24 ore 7/7 zile. Periodic se va Pagina 18 din 33

§ 71

efectua, în laboratoare acreditate, analiza apei deversate în sistemul de canalizare”. Consiliul reține că sintagma „NTPA 002” desemnează „Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanți a apelor uzate industriale și orășenești la evacuarea în receptorii naturali - NTPA 002/...”, aprobat prin HG nr. 188/2002, modificat și completat prin HG nr. 352/2005. Acest normativ stabilește parametrii de calitate pe care apele uzate trebuie să îi respecte înainte de a fi deversate în rețeaua de canalizare publică - inclusiv: - pH (interval admis:...); - încărcătură biologică (CBO5, CCO-Cr); - metale grele (Pb, Hg, Cd etc.); - agenți patogeni - pentru unitățile medicale, art. 6 impune dezinfecție/sterilizare obligatorie, certificată periodic prin buletine de analiză emise de inspectoratele de sănătate publică. Consiliul reține că... critică instalația de neutralizare din... sub 2 aspecte, respectiv pentru că nu ar fi depus rapoarte de testare din care să rezulte că aceasta se încadrează în normativul NTPA 002 și pentru că nu ar fi fost dimensionată pentru volumul de apă uzată indicat prin caietul de sarcini. Critica privind lipsa rapoartelor de testare urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată deoarece autoritatea contractantă nu a solicitat demonstrarea performanțelor instalației de tratare prin rapoarte de testare situație în care argumentul autorității contractante potrivit căruia ar fi fost suficiente fișele tehnice ale componentelor instalației de tratare apar a fi pertinente. Consiliul

§ 72

reține

§ 73

că, în folderul „Trimis CNSC_Dosar CNSC..._..._...._2026_....\Oferta tehnica Lot 1\....\Specificatii aparate lot 1\Statia de neutralizare” se regăsește o schiță a instalației de tratare propusă de... (fișierul „Schita statie de neutralizare.pdf”) din care rezultă că deșeurile lichide se colectează într-un rezervor cu diametrul de 950 mm, din care se pompează într-un sistem de decontaminare a efluenților medicali intitulat microEDS, cu capacitatea de 250L/24 ore, din care este trecut printr-un „skid de dozare pH” iar rezultatul este vărsat la rețeaua de canalizare. Pentru

§ 74

aceste

§ 75

echipamente...

§ 76

a

§ 77

atașat

§ 78

fișe tehnice de la producători, în care sunt enumerați parametrii de funcționare. În aceste condiții, Consiliul apreciază pertinent argumentul autorității contractante, potrivit căruia ar fi fost suficiente fișele tehnice pentru verificarea conformității ofertei contestate. În plus, sarcina probei neconformității ofertei criticate aparține contestatorului, potrivit principiului de drept „probatio incumbit ei qui digit, non ei qui negat”, principiu transpus în dreptul autohton prin Pagina 19 din 33

§ 79

prevederile art. 249 C.p.c, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Pe de altă parte, referitor la criticile contestatorului privind subdimensionarea instalației de neutralizare din..., Consiliul apreciază oportună centralizarea argumentelor părților, astfel: Contestatorul calculează volumul de deșeuri pornind de la debitele maxime declarate în fișele tehnice ale producătorilor pentru fiecare echipament, aplicând programul de lucru prevăzut in caietul de sarcini (un analizor funcționând 24h/zi, celelalte 7h/zi): - Cobas c503: 30 L/h x 24h= 720 L/zi - Cobas c703: 36 L/h x 7h= 252 L/zi - Cobas e801 (imunologie): 24 L/h x 7h= 168 L/zi - ISE v1 + ISE neo (ionograma): 10 L/h x 7h= 70 L/zi - Echipamente terte (2 x..., LabUMat-Urised, 2 x... 550):... L/zi (conform caietului de sarcini) TOTAL:... L/zi În acest scenariu, invocat de contestator, volumul zilnic de deșeuri (... L) depășește capacitatea de procesare a instalației (250 L/zi) de aproximativ 5 ori, rezervorul tampon de... L acoperind doar vârfurile de consum pe termen scurt, fără a rezolva deficitul structural de procesare de... L/zi. Pe de altă parte, intervenientul... calculează volumul de efluent pe care în consideră real, pornind de la numărul... teste contractate pe 4 ani (raportat la 20 zile lucrătoare/lună), rezultând ore de funcționare efectiva semnificativ inferioare capacității maxime a analizoarelor. Aplicând debitele maxime proporțional cu orele de funcționare efectivă rezultă: - Cobas c503 + c703 (combinat, aprox.... teste/zi la... teste/h max.): aprox....h funcționare= > 66 L/h x...h= aprox. 185 L/zi; - Cobas e801 (aprox.... teste/zi la 300 teste/h max.): aprox....h funcționare= > 24 L/h x...h= aprox. 58 L/zi; - ISE + Cobas e402 (aprox.... teste/zi): aprox....h funcționare= > volum neglijabil aprox. 3 L/zi; TOTAL: aproximativ 246 L/zi, pentru care, aparent, ar fi suficientă capacitatea de tratare a instalației ofertate. Pe de altă parte, Consiliul reține că... nu a luat în calcul echipamentele terțe prevăzute expres în caietul de sarcini, care produc... L/zi de deșeuri lichide, rezultând un total de aproximativ 306 L/zi (incluzând echipamentele terțe). Chiar si in scenariul pretins real al intervenientului, volumul zilnic total

§ 80

(aprox.

§ 81

306 L/zi, incluzând echipamentele terțe) depășește capacitatea de procesare a stației ofertate (250 L/zi) cu aproximativ 56 L/zi. La un deficit zilnic de 56 L, rezervorul tampon de... L s-ar umple în aproximativ 20 de zile de Pagina 20 din 33

§ 82

funcționare continua, după care sistemul ar fi în incapacitate de procesare. Consiliul retine ca, indiferent de scenariul de calcul adoptat - maxim teoretic sau așa-zis real, exista un element comun și necontestat de niciuna dintre părți: volumul de deșeuri generat de echipamentele terțe din laborator (..., LabUMat-Urised... 550) nu a fost inclus în calculul intervenientului... și nu a fost luat în considerare de comisia de evaluare. Or, caietul de sarcini prevede explicit că instalația va neutraliza toate deșeurile lichide din laborator, inclusiv de la alte instrumente analitice aflate în laborator, enumerând limitativ echipamentele terțe și volumele maxime ale acestora (... L/zi cumulat). Prin urmare, orice calcul al capacității instalației care ignoră aceste echipamente este incomplet și nu poate demonstra conformitatea cu cerința din documentația de atribuire. Totodată, Consiliul observă că argumentul intervenientului privind dimensionarea la fluxul real - iar nu la capacitatea maxima - ar putea fi, in principiu, acceptabil din punct de vedere tehnic. Însă și în scenariul real, volumul total calculat (aprox. 306 L/zi, incluzând echipamentele terțe) depășește capacitatea de procesare a stației ofertate (250 L/zi), ceea ce face ca rezervorul tampon să nu reprezinte o soluție structurală, ci doar o amânare temporară a momentului intrării în incapacității de procesare. Fata de cele de mai sus, Consiliul constată că oferta... nu demonstrează că instalația de neutralizare ofertată are capacitatea de a gestiona volumul total de deșeuri lichide generate de toate echipamentele din laborator, astfel cum impune caietul de sarcini (fila 12), motiv pentru care va admite, în parte, critica... din contestația formulată de..., respectiv cu privire la sub-dimensionarea instalației de neutralizare din oferta câștigătoare. Procedând, în continuare, la analiza criticilor referitoare la oferta desemnată câștigătoare pentru lotul 2, Consiliul reține că un prim aspect vizează valabilitatea reactivului anti-HCV. În opinia contestatorului..., oferta depusă de... pentru lotul 2 este neconforma întrucât reactivul anti-HCV ofertat în varianta de 300 teste ar prezenta o stabilitate la bordul analizorului de doar 31 de zile, în timp ce cerința din documentația de atribuire ar impune o stabilitate minimă de 90 de zile pentru această varianta de ambalare, prin aplicarea regulii proporționalității

§ 83

instituită

§ 84

prin

§ 85

clarificarea

§ 86

din

§ 87

oficiu..... Totodată, contestatorul a susținut că există o inconsecvență între propunerea tehnică (care prezintă două

§ 88

variante de ambalare)

§ 89

și propunerea financiară (care include exclusiv varianta de 300 teste), atrăgând neconformitatea în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) si d) din HG nr. 395/2016. Pagina 21 din 33

§ 90

Autoritatea contractantă și intervenientul... au solicitat respingerea acestor critici, susținând că regula proporționalității stabilită prin clarificarea din oficiu.... se aplica exclusiv testelor enumerate limitativ în documentația de atribuire, iar... anti-HCV nu se regăsește în această lista, astfel încât cerința de stabilitate de 90 de zile nu îi este aplicabilă. Consiliul constată că analiza acestei critici impune clarificarea domeniului de aplicare al regulii proporționalității stabilite prin Clarificarea din oficiu...., respectiv dacă lista testelor cu volum redus cărora li se aplica aceasta regula este exhaustivă sau exemplificativă. În acest sens, va reține că în caietul de sarcini (la fila 13) a fost prevăzută inițial următoarea cerință: „stabilitate minimă la bordul analizorului de 90 de zile pentru testele cu volume de testare reduse: Anticorpi anti-HAV IgM, Anticorpi anti-HAV totali/IgG, Antigen HBs confirmare, Peptid C, fără a fi necesară îndepărtarea reactivilor din aparat între utilizări”. Prin clarificarea din oficiu...., această cerință a fost modificată după cum urmează: „stabilitate minimă la bordul analizorului de 30 de zile pentru o casetă/flacon/cartuș de 100 teste (se calculează în funcție de numărul... teste pe caseta, de exemplu: dacă caseta are 50 teste, minim 15 zile, proporțional pentru casete de 300 teste, minim 90 zile) pentru testele cu volume de testare reduse”. Consiliul retine că prin aceasta clarificare s-au produs două modificări față de cerința inițială: - pragul de stabilitate a fost redus de la 90 de zile la 30 de zile pentru casete de 100 teste, cu aplicarea unei reguli de proporționalitate în funcție de mărimea casetei și - a fost eliminată enumerarea explicită a testelor cu volum redus la care se aplica aceasta cerință, fiind înlocuită cu o simplă trimitere la „testele cu volum de testare redusă” din caietul de sarcini inițial, respectiv: anti-HAV IgM, anti-HAV totali/IgG, Antigen HBs confirmare si Peptid C. Prin urmare, Consiliul va reține, cu titlu de concluzie intermediară, faptul că autoritatea contractantă nu a modificat, prin clarificarea anterior menționată, denumirile testelor pe care le consideră „cu volum de testare redusă”. Chestiunea centrală în analiza acestei critici este daca... anti-HCV intră sau nu în categoria testelor cu volum redus cărora li se aplică regula proporționalității. Consiliul constata că atât caietul de sarcini inițial, cât și clarificarea.... enumeră expres și nominativ patru teste: anti-HAV IgM, anti-HAV totali/IgG, Antigen HBs confirmare si Peptid C. Niciuna dintre aceste două documente nu conține o formulă de extindere a listei, de tipul „inclusiv”, „printre altele”, „de exemplu” sau alte sintagme similare. Pagina 22 din 33

§ 91

În absenta unei astfel de formule, lista trebuie interpretata ca fiind exhaustivă, iar nu exemplificativă. Această concluzie este susținută și de rațiunea tehnică a cerinței. Regula proporționalității stabilită pentru testele cu volum redus urmărește să evite pierderea de reactivi prin expirarea casetei înainte de consumarea integrală a acesteia, situație specifică testelor efectuate rar. Anti-HCV este un marker de screening pentru hepatita C, test cu volum semnificativ în laboratoarele de imunologie, având o incidență ridicată în practica clinică curenta. Prin natura sa, anti-HCV nu prezintă riscul de expirare prematură a casetei înainte de consum integral, spre deosebire de Peptid C sau anti-HAV IgM, care sunt efectuate sporadic. Prin urmare, Consiliul retine ca... anti-HCV nu face parte din lista exhaustivă a testelor cu volum redus cărora li se aplică regula proporționalității, iar cerința de 90 de zile stabilitate la bord nu îi este aplicabilă. Rezultă că oferta..., care prevede o stabilitate de 31 de zile pentru kitul de 300 teste anti-HCV, respectă cu cerința generală de stabilitate la bord aplicabila celorlalte teste, fără a fi obligată să respecte regula proporțională specifică testelor cu volum redus. Consiliul reține că, strâns legat de chestiunea valabilității, analizată anterior,

§ 92

contestatorul a

§ 93

invocat

§ 94

o inconsecvență între propunerea tehnică din oferta... pentru lotul 2, care prezintă două variante de ambalare pentru reactivul anti-HCV (100 teste si 300 teste), și propunerea financiară, care include exclusiv varianta de 300 teste cu stabilitate de 31 de zile. Consiliul retine că acest argument este lipsit de temei în condițiile în care, astfel cum s-a reținut mai sus, nu există o cerință de stabilitate de 90 de zile aplicabila kitului de 300 teste anti-HCV iar, în absența unei astfel de cerințe, nu se poate retine o contradicție între propunerea tehnică și propunerea financiară în sensul art. 137 alin. (3) lit. d) din HG nr. 395/2016, întrucât variantele de ambalare prezentate în propunerea tehnică reflectă o flexibilitate operaționala a ofertantului, iar alegerea variantei de 300 teste în propunerea financiară nu contravine niciunei cerințe minime din documentația de atribuire. Totodată, critica întemeiată pe art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 nu poate fi primită pentru aceleași motive, și anume că oferta nu încalcă nicio cerință tehnică obligatorie din documentația de atribuire cu privire la stabilitatea la bord a reactivului anti-HCV. Pe de altă parte, asupra criticii privind... antigen HBs confirmare pentru lotul 2 (secțiunea... din contestație), Consiliul reține următoarele aspecte: Contestatorul... a susținut că oferta depusă de... pentru lotul 2 este neconformă întrucât... de confirmare HBsAg ofertat (... HBsAg...) este destinat, conform prospectului producătorului, confirmării probelor reactive obținute exclusiv prin..., test calitativ de screening exclus expres din prezenta procedură prin răspunsurile la solicitările de Pagina 23 din 33

§ 95

clarificări, astfel încât fluxul clinic solicitat prin documentația de atribuire (HBsAg cantitativ urmat de HBsAg confirmare) nu poate fi realizat cu soluția ofertată de.... Autoritatea contractantă și intervenientul... au solicitat respingerea acestei critici, susținând că: - ambele teste de confirmare, atât cel ofertat de..., cât și cel ofertat de..., confirmă probe reactive la un screening calitativ, astfel încât ambele oferte s-ar afla în aceeași situație tehnică; -... de confirmare validează prezența antigenului în proba reactivă, independent de tipul determinării anterioare; - kitul...

§ 96

HBsAg...

§ 97

este

§ 98

autonom,

§ 99

conținând

§ 100

intern toate elementele necesare confirmării; - omisiunea testului calitativ din caietul de sarcini reprezintă o eroare materială a autorității contractante, ambele oferte fiind evaluate în aceleași condiții. Consiliul retine că analiza acestei critici impune examinarea a două chestiuni distincte, și anume: - care este fluxul clinic solicitat prin documentația de atribuire și dacă acesta condiționează utilizarea unui test calitativ prealabil; și - dacă soluțiile ofertate de cei doi operatori economici sunt sau nu echivalente sub aspectul compatibilității cu fluxul solicitat. Cu privire la prima chestiune, respectiv cu privire la fluxul clinic solicitat prin documentația de atribuire, Consiliul reține că, la pag. 7 din caietul de sarcini se solicită două teste distincte pentru hepatita B: pozitia... - Antigen HBs cantitativ, si pozitia... - Antigen HBs confirmare. Prin clarificarile.... si...., autoritatea contractantă a stabilit în mod expres că nu se acceptă determinarea AgHBs calitativă, fiind necesară exclusiv determinarea cantitativă. Aceste clarificări au caracter obligatoriu și fac parte integrantă din documentația de atribuire, astfel cum dispun prevederile art. 1... alin. (3) din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, configurația tehnica solicitată prin documentația de atribuire

§ 101

presupune

§ 102

următorul

§ 103

flux

§ 104

clinic: determinare HBsAg cantitativă (poz....) -> probă reactivă -> test de confirmare (poz....).... calitativ de screening nu a fost solicitat și a fost exclus expres prin clarificări, astfel încât orice soluție tehnică care condiționează funcționarea testului de confirmare de existența unui test calitativ prealabil este incompatibilă cu configurația cerută. Cu privire la a doua chestiune, respectiv compatibilitatea soluțiilor ofertate cu fluxul solicitat, Consiliul reține că... a ofertat... ca test de confirmare pentru poziția.... Prospectul acestui produs (Anexa 11 la cererea de intervenție) prevede în mod expres următoarele: ... este destinat utilizării, împreună cu alte rezultate de laborator și informații clinice, pentru confirmarea prezentei HBsAg în Pagina 24 din 33

§ 105

probele de ser și plasmă umane, reactive în mod repetat, atunci când sunt testate cu.... Totodată, secțiunea privind recoltarea și pregătirea specimenelor din același prospect precizează că sunt eligibile probele care au fost repetat reactive cu.... Consiliul

§ 106

constata

§ 107

ca prospectul producătorului .... condiționează în mod expres utilizarea testului... HBsAg... de existența unor probe reactive obținute prin.... Or... este un test calitativ de screening pentru antigenul HBs, care nu a fost solicitat în cadrul prezentei proceduri și a fost exclus expres prin clarificările.... și..... Prin urmare, în absența testului calitativ... HBsAg II din configurația ofertată... de confirmare nu poate fi utilizat conform indicațiilor producătorului. Argumentul intervenientului potrivit căruia kitul... HBsAg... ar fi autonom - conținând intern elementele M, R1, R2, PT1, PT2 - nu poate fi primit în acest context. Autonomia kitului ca produs farmaceutic nu echivalează cu independența sa față de un flux clinic prealabil determinat, astfel cum este acesta definit de prospectul producătorului. Caracterul autonom al kitului descrie structura sa fizică, iar nu compatibilitatea sa cu orice tip de determinare anterioară. În ceea ce privește soluția ofertata de... (relevantă din perspectiva respectării principiului tratamentului egal), Consiliul reține că acesta a ofertat... Alinity i HBsAg Confirmatory V.1 (denumit si QuantC) de la firma Abbott ca test de confirmare pentru poziția.... Prospectul acestui produs (Anexa 13 la cererea de intervenție) prevede următoarele: Alinity i HBsAg Confirmatory V.1 folosește principiul neutralizării anticorpului specific pentru a confirma prezenta HBsAg în probele constatate a fi reactive în mod repetat. Spre deosebire de prospectul ...., prospectul Abbott nu condiționează utilizarea testului de confirmare de existența unui test anterior specific. Formularea probele constatate a fi reactive în mod repetat nu face referire la un test anterior determinat, ci descrie starea probei (reactivă în mod repetat), stare care poate fi constatată atât printr-un test calitativ, cât și printr-un test cantitativ al cărui rezultat depășește valoarea de cutoff. Prin urmare... QuantC permite realizarea fluxului clinic HBsAg cantitativ (poz....) - proba reactiva - confirmare (poz....), fără a necesita un test calitativ intermediar, fiind astfel compatibil cu configuratia solicitata prin documentația de atribuire. Autoritatea contractantă și intervenientul au invocat principiul tratamentului egal, susținând că ambele teste de confirmare -... HBsAg... (....) si Alinity i HBsAg Confirmatory V.1 (Abbott) - confirmă probe reactive la un screening calitativ, astfel încât ambele oferte s-ar afla în aceeași situație tehnică. Pagina 25 din 33

§ 108

Consiliul nu poate retine acest susțineri deoarece, sstfel cum s-a reținut mai sus, situațiile tehnice ale celor doi ofertanți nu sunt identice sub aspectul esențial al compatibilității cu fluxul clinic solicitat: -... (....) condiționează expres utilizarea sa de existenta probelor reactive obținute

§ 109

prin...

§ 110

(calitativ),

§ 111

test exclus din

§ 112

cadrul prezentei proceduri; -... Alinity i HBsAg Confirmatory V.1 (Abbott/....) nu condiționează utilizarea de un test anterior specific, putând fi aplicat oricărei probe reactive, inclusiv după un test cantitativ. Principiul tratamentului egal presupune tratarea in mod identic a situațiilor identice și in mod diferit a situațiilor diferite. In speță, situațiile tehnice ale celor doi ofertanți sunt diferite sub aspectul compatibilității testului de confirmare cu fluxul clinic solicitat, astfel încât invocarea principiului tratamentului egal pentru a asimila cele doua soluții este lipsită de temei. Totodată se reține că autoritatea contractantă a recunoscut ca omisiunea testului calitativ HBsAg din caietul de sarcini reprezintă o eroare materială de redactare a caietului de sarcini, susținând că anularea procedurii pentru o omisiune în opina sa infimă, după cinci licitații anterioare, ar fi disproporționată și că va achiziționa ulterior, printr-o procedură separata, reactivul HBsAg calitativ complementar. Consiliul retine ca recunoașterea unei erori materiale în redactarea caietului de sarcini nu poate constitui temei pentru validarea unei oferte care nu este conformă cu cerințele documentației de atribuire astfel cum aceasta a fost clarificată. Clarificările.... și.... au stabilit cu caracter obligatoriu că nu se acceptă determinarea calitativa AgHBs, iar operatorii economici si-au elaborat ofertele în baza acestei cerințe. O ofertă care, în aplicarea indicațiilor propriului producător, necesita tocmai... calitativ exclus prin clarificări nu poate fi acceptată prin invocarea unei omisiuni a autorității contractante fără a fi încălcat principiul transparenței, care presupune, în esență, că prevederile documentației de atribuire sunt obligatorii atât pentru ofertanți în activitatea de elaborare a ofertelor cât și pentru autoritatea contractantă în etapa de evaluare a ofertelor. Pentru considerentele reținute anterior, Consiliul va admite critica... privind neconformitatea ofertei... pentru lotul 2 din perspectiva testului antigen HBs confirmare. Referitor la criticile privind factorul de evaluare privind termenul de livrare, modalitatea de demonstrare a termenului de livrare impusă prin caietul de sarcini si pretinsul tratament inegal aplicat celor doi ofertanți (secțiunea 6 din contestație), Consiliul va reține că, potrivit mențiunilor din anunțul de participare, preluate și în caietul de sarcini, punctajul tehnic aferent termenului de livrare a reactivilor are o pondere de 40% din punctajul total, fiind structurat pe trei paliere: 40 de puncte pentru un termen de livrare de 24 de ore in zilele lucratoare de luni pana Pagina 26 din 33

§ 113

joi, 25 de puncte pentru un termen de 48 de ore si 10 puncte pentru un termen de 72 de ore. Modalitatea de demonstrare a termenului de livrare anterior menționat a fost stabilită în caietul de sarcini și prevede in mod expres că „ofertanții vor depune pentru acest factor de evaluare documente oficiale: procedura operațională și/sau extras din contractul de prestări servicii cu operatorul logistic privind termenele limită de operare a comenzilor și livrarea lor la clienți, din care să rezulte capacitatea concretă a termenului de livrare asumat. Declarația pe proprie răspundere nu este suficientă. Un termen de livrare mai mare de 72 de ore atrage respingerea ofertei ca neconformă, similar situației în care nu se depun documentele justificative care să demonstreze capacitatea concretă a ofertanților de respectare a termenului de livrare asumat”. Consiliul

§ 114

retine

§ 115

ca

§ 116

această prevedere

§ 117

cuprinde două elemente esențiale pentru soluționarea prezentei critici: - pe de o parte, caietul de sarcini definește in mod alternativ, iar nu cumulativ, tipurile de documente acceptate - procedura operațională și/sau extras din contractul de prestări servicii cu operatorul logistic

§ 118

-,

§ 119

folosirea

§ 120

conjuncției „și/sau” semnificând că depunerea oricăreia dintre cele două categorii de documente este suficientă pentru satisfacerea cerintei; și - pe de altă parte, că nedepunerea niciuneia dintre aceste categorii de documente atrage respingerea ofertei ca neconformă. Consiliul reține că autoritatea contractantă a respins oferta depusă de... pentru lotul 1 pe considerentul că societatea nu ar fi depus documente justificative - procedura operațională și extras contract logistic - care să demonstreze capacitatea concretă de respectare a termenului de livrare de 24 de ore. Societatea contestatoare a susținut ca a depus, odată cu oferta inițială, un set de documente justificative pentru factorul de evaluare P2, respectiv: extras contract FedEx, simulare de livrare în platforma FedEx, dovada deținerii unei flote proprii de 28 de autovehicule iar, ulterior, ca răspuns la solicitarea de clarificări a comisiei de evaluare a depus si procedura de depozitare si livrare.... Autoritatea contractanta si intervenientul... au susținut, în schimb, că la momentul depunerii ofertei, secțiunea tehnica aferentă lotului 1 nu conținea niciun document justificativ, documentele invocate de contestatoare regăsindu- se exclusiv în documentația aferentă lotului 2, iar procedura... a fost depusă tardiv, la clarificări, constituind o modificare de substanță a ofertei, interzisa de art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. In vederea soluționării acestei critici, Consiliul a procedat la verificarea directă, in sistemul electronic de achiziții publice, a conținutului propunerii tehnice depuse de... pentru lotul 1. Pagina 27 din 33

§ 121

Din aceasta verificare rezultă că arhiva electronica depusă de contestator, denumita „[...._00090]LOT 1_Partea 1-semnat.zip”, conține, in cadrul structurii LOT 1_Partea 1, un folder distinct, denumit in mod expres DOC JUSTIFICATIVE FACTOR DE EVALUARE, în care se regăsesc următoarele fișiere: „Contract Fedex-1.pdf”, „Dovada detinere flota 28 masini.pdf”, „Simulare livrare cu FEDEX.PNG”, precum și „Dovada obligativitate constituire stoc 45 zile.zip” (imaginea cu rezultatul verificării a fost atașată la dosarul cauzei de către completul de soluționare). Consiliul retine ca însăși denumirea folderului în care au fost încărcate aceste documente - DOC JUSTIFICATIVE FACTOR DE EVALUARE - confirma intenția contestatorului de a dedica o secțiune distinctă a propunerii tehnice documentelor justificative pentru factorul de evaluare P2, contrazicând în mod direct susținerea autorității contractante potrivit căreia secțiunea tehnică a lotului 1 nu ar fi conținut niciun document justificativ la momentul depunerii ofertei. Prin urmare, Consiliul constata ca premisa factuală pe care s- a întemeiat decizia comisiei de evaluare de respingere a ofertei... pentru lotul 1 - respectiv absența totală a documentelor justificative pentru factorul P2 - nu se confirmă prin verificarea directă a conținutului ofertei depuse în SEAP. Totodată, Consiliul retine că toate documentele anterior menționate au fost încărcate în SEAP și în propunerea tehnică aferentă lotului 2, au fost analizate de către comisia de evaluare și au fost considerate insuficiente, acesta fiind unicul motiv de respingere pentru lotul 2. Verificând, la rândul său, documentul denumit Contract Fedex- 1.pdf încărcat de contestator în oferta inițială pentru ambele loturi, Consiliul reține că prin natura sa, acesta constituie un extras din contractul de prestări servicii cu operatorul logistic în sensul avut in vedere de caietul de sarcini, fiind apt să demonstreze relația contractuală a contestatorului cu un operator de curierat pentru livrarea produselor. Fiind vorba de un document alternativ, iar nu cumulativ, în raport de procedura operațională, depunerea acestui extras de contract satisface cerința prevăzută la punctul „factori de evaluare” din caietul de sarcini, indiferent de împrejurarea ca... a fost depusa ulterior, la clarificări. Prin urmare, nu se confirma nici motivul absenței documentelor justificative pentru factorul P2, reținut de comisia de evaluare pentru respingerea ofertei..., întrucât contestatorul a depus, odată cu oferta inițială,

§ 122

un document

§ 123

încadrabil într-una

§ 124

din cele

§ 125

două categorii alternative prevăzute de caietul de sarcini, respectiv extrasul din contractul cu operatorul logistic. Pe de altă parte, procedând la comparația cu documentele depuse de ofertantul declarat câștigător..., pentru același factor de evaluare, Pagina 28 din 33

§ 126

Consiliul retine că acesta din urmă a depus, în susținerea capacității sale de livrare în 24 de ore, o procedură internă de lucru privind logistica, având ca obiect colaborarea cu operatorul logistic H.Essers (denumită „...” în cererea de intervenție), care se încadrează în cealaltă categorie alternativa prevăzută de caietul de sarcini - procedura operațională. Din

§ 127

analiza conținutului acestei

§ 128

proceduri

§ 129

rezultă însă că, pentru livrările către instituții situate în afara municipiului București și a județului Ilfov - categorie în care se încadrează... de..., beneficiarul din prezenta procedura, termenul de livrare stipulat este de a doua zi lucrătoare, respectiv un interval care depășește 24 de ore și se apropie de, sau atinge, pragul de 48 de ore. Autoritatea contractanta a acordat totuși ofertei... punctajul maxim de 40 de puncte la factorul de evaluare privind termenul de livrare, corespunzător palierului de 24 de ore, fără a explica în mod concret modul în care termenul de „a doua zi lucrătoare”, menționat expres în propriul document depus de acest ofertant pentru localitățile din afara Bucureștiului și Ilfovului, probează angajamentul unui termen de livrare de 24 de ore pentru locația beneficiarului din.... Susținerea formulată la unison de autoritatea contractantă și intervenientul, potrivit căreia pasajul privind a doua zi lucrătoare ar viza exclusiv comenzile standard, iar nu situațiile de urgenta, care ar fi gestionate separat, nu este confirmata de un text corespunzător din procedura SOP-Ph-45 care să reglementeze în mod distinct un regim de... aplicabil tuturor comenzilor către... de..., cu un termen de 24 de ore. În lipsa unei atare prevederi exprese, procedura depusă de... nu demonstrează, prin propriul său conținut, capacitatea concretă de livrare în 24 de ore pentru beneficiarul din prezenta procedură, în sensul cerut de caietul de sarcini. Din compararea celor două situații rezultă un tratament vădit inegal aplicat de autoritatea contractanta celor doi ofertanți, în privința aceluiași factor de evaluare și a acelorași categorii alternative de documente prevăzute de caietul de sarcini: - oferta... a fost respinsă în integralitate, deși contestatorul a depus, odată cu oferta inițială, un extras din contractul cu operatorul logistic (FedEx), încadrabil în una dintre cele două categorii alternative de documente prevăzute de caietul de sarcini; - oferta... a primit punctajul maxim de 40 de puncte, deși procedura operațională depusă de acest ofertant - cealaltă categorie alternativă de document - dovedește un termen de livrare de a doua zi lucrătoare pentru beneficiarul din..., iar nu 24 de ore. Consiliul retine că, în vreme ce documentul depus de... a fost considerat inexistent sau insuficient, deși se încadrează formal în categoria de documente ceruta de caietul de sarcini, documentul depus de... a fost considerat suficient pentru acordarea punctajului maxim, deși Pagina 29 din 33

§ 130

conținutul său nu confirmă ci infirmă capacitatea de livrare în termenul pentru care a fost punctat. Un atare tratament diferențiat, aplicat unor situații care, sub aspectul forței probatorii a documentelor depuse, nu justifică

§ 131

o

§ 132

asemenea

§ 133

diferențiere

§ 134

încalcă

§ 135

principiul tratamentului egal, consacrat la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Consiliul reține că, deși motivul formal al respingerii ofertei... diferă între cele două loturi - la lotul 1 fiind reținută absența totală a documentelor justificative pentru factorul de evaluare P2, iar la lotul 2 fiind reținută insuficiența documentelor depuse pentru același factor -, considerentele care justifică admiterea criticii se aplică, cu adaptările corespunzătoare, în ambele situații. Astfel, în privința lotului 1, Consiliul a reținut la punctele anterioare că premisa factuală a respingerii - absența totală a documentelor - nu se confirmă, întrucât contestatorul a depus, odată cu oferta inițială, un extras din contractul cu operatorul logistic FedEx, încadrabil în categoria alternativă de documente prevăzută de caietul de sarcini. În privința lotului 2, unde autoritatea contractantă nu a negat existența documentelor, ci le-a apreciat ca insuficiente, Consiliul reține că aceeași analiză conduce la o concluzie similară: extrasul din contractul cu operatorul logistic FedEx, prin natura sa, satisface în mod independent cerința alternativă prevăzută de caietul de sarcini - procedura operațională și/sau extras din contractul de prestări servicii cu operatorul logistic -, astfel încât aprecierea sa ca fiind insuficient, în absența oricărei alte cerințe suplimentare prevăzute de documentația de atribuire, nu are temei în cuprinsul acesteia. Caietul de sarcini nu impune cumulativ ambele categorii de documente și nici nu prevede vreun standard de suficiență mai riguros decât depunerea uneia dintre cele două categorii alternative. Totodată, considerentele expuse la punctele anterioare privind tratamentul inegal aplicat prin raportare la documentul propriu depus de ofertantul declarat câștigător - a cărui procedură operațională dovedește, prin conținutul său, un termen de livrare de a doua zi lucrătoare pentru beneficiarul din..., fiind totuși considerată suficientă pentru acordarea punctajului maxim - își păstrează aplicabilitatea în mod identic și cu privire la lotul 2, întrucât factorul de evaluare, algoritmul de calcul și standardul de probă sunt identice pentru ambele loturi, potrivit caietului de sarcini. Prin urmare, atât motivul respingerii ofertei... pentru lotul 1 - absența documentelor -, cât și motivul respingerii aceleiași oferte pentru lotul 2 - insuficiența documentelor -, nu se confirmă, primul pentru considerentul că premisa factuală este infirmată prin verificarea conținutului ofertei, iar al doilea pentru considerentul că documentul depus satisface cerința alternativă prevăzută de caietul de sarcini, fără a Pagina 30 din 33

§ 136

exista temei pentru aprecierea sa ca fiind insuficient. Pentru aceste motive, Consiliul va admite critica formulată la secțiunea 6 din contestație atât cu privire la lotul 1, cât și cu privire la lotul 2. Critica contestatorului privind modalitatea restrictivă în care a asigurat autoritatea contractantă accesul la dosarul achiziției va fi respinsă, ca rămasă fără obiect, având în vedere că, în data..., acesta a studiat dosarul achiziției la CNSC, astfel cum rezultă din cererea de eliberare copii xerox aflată la dosarul cauzei. Având în vedere considerațiile anterioare, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite în parte contestația formulată de... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......., astfel: - va admite criticile privind neconformitatea ofertei... pentru lotul 1, sub aspectul subdimensionării instalației de neutralizare a deșeurilor lichide, al incompatibilității reactivilor pentru... HbA1c cu ambele aparate de biochimie ofertate și al ofertării de reactivi de imunologie pentru... IgE Total; - va admite critica privind neconformitatea ofertei... pentru lotul 2, sub aspectul testului Antigen HBs confirmare; - va admite criticile privind respingerea ofertei... pentru loturile 1 și 2. Pe cale de consecință, va anula raportul procedurii și actele subsecvente acestuia, în limitele constatărilor de mai sus și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii, a ofertelor depuse de... și... pentru loturile 1 și 2, cu respectarea considerentelor prezentei decizii, astfel: - reevaluarea ofertelor... pentru loturile 1 și 2, cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a considerentelor prezentei; - reevaluarea ofertei... pentru loturile 1 și 2, cu înlăturarea motivelor de respingere constatate ca neîntemeiate și continuarea evaluării prin raportare la factorii de evaluare din documentația de atribuire. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca neîntemeiate, criticile privind lipsa raportului de testare a instalației de neutralizare și privind stabilitatea la bord a reactivului anti- HCV din contestația formulată de... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ....... iar, pe cale de consecință, va admite în parte cererea de intervenție accesorie formulată de..., în limitele considerentelor prezentei decizii, și o respinge ca neîntemeiată în rest. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Pagina 31 din 33

§ 137

DECIDE: Admite în parte contestația formulată de... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......., astfel: - admite criticile privind neconformitatea ofertei... pentru lotul 1, sub aspectul subdimensionării instalației de neutralizare a deșeurilor lichide, al incompatibilității reactivilor pentru... HbA1c cu ambele aparate de biochimie ofertate și al ofertării de reactivi de imunologie pentru... IgE Total; - admite critica privind neconformitatea ofertei... pentru lotul 2, sub aspectul testului Antigen HBs confirmare; - admite criticile privind respingerea ofertei... pentru loturile 1 și 2. Anulează raportul procedurii și actele subsecvente acestuia, în limitele constatărilor de mai sus. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii, a ofertelor depuse de... și... pentru loturile 1 și 2, cu respectarea considerentelor prezentei decizii, astfel: - reevaluarea ofertelor... pentru loturile 1 și 2, cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a considerentelor prezentei; - reevaluarea ofertei... pentru loturile 1 și 2, cu înlăturarea motivelor de respingere constatate ca neîntemeiate și continuarea evaluării prin raportare la factorii de evaluare din documentația de atribuire. Respinge, ca neîntemeiate, criticile privind lipsa raportului de testare a instalației de neutralizare și privind stabilitatea la bord a reactivului anti-HCV din contestația formulată de... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ....... iar, pe cale de consecință, admite în parte cererea de intervenție accesorie formulată de..., în limitele considerentelor prezentei decizii, și o respinge ca neîntemeiată în rest. Respinge, ca tardiv formulate, criticile din cererea de intervenție principală aparținând... privind motive suplimentare de neconformitate a ofertei.... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ... ... ... . Consilier de soluționare ... Pagina 32 din 33

§ 138

Redactat practicaua deciziei ... ... în 5 (cinci) exemplare originale, conține 32 (treizecișidouă) pagini Pagina 33 din 33

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.