AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1047/2026

CRIDOR CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CLUJ

Decizia CNSC nr. 1047/C10/3410 din 02.04.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1047/C10/3410 din 02.04.2026

Data din document
2026-04-02
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Acord-cadru pe 4 ani - Lucrări de reparații curente”, cod CPV 48000000-8, de către SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CLUJ, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 3-5, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Admiterea prezentei contestaţii. 2. Încuviinţarea accesului la oferta depusă de Asocierea S.C. AHRA INST S.R.L. - S.C. CEC INSTGROUP S.R.L. - S.C. HOSPITAL TECHNICAL SOLUTION S.R.L. (lider de asociere: S.C. AHRA INST S.R.L.), cu subcontractant S.C. TEHPRO S.R.L., în cadrul dosarului ce se va constitui pe rolul C.N.S.C. pentru soluţionarea cauzei, respectiv la toate documentele ofertei, secretizate de către autoritatea contractantă în lipsa probelor aferente, contrar dispoziţiilor art. 57 alin. 4 din Legea 98/2016 şi ale art. 217 alin. 6 din aceeaşi lege, respectiv la: -documente de calificare; -propunere tehnică, inclusiv la anexele aferente; -propunere financiară, inclusiv la formularul de ofertă; -răspunsuri la solicităr…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de CRIDOR CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CLUJ, menținând actualul rezultat al procedurii. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de AHRA INST S.R.L., în calitate de lider al Asocierii AHRA INST S.R.L. & CEC INSTGROUP S.R.L. & HOSPITAL TECHNICAL SOLUTION S.R.L. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1047/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 60567Data înregistrării: 2025-09-01
ContestatorCRIDOR CONSTRUCT SRLCUI 29543471
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CLUJCUI 4282080

2026_1047_2025_Decizie_1047.pdf, BO2026_1047_2025_BO2026_1047.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.526 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1047/C10/3410 Data: 02.04.2026 Prin contestația înregistrată la CNSC cu nr. 60567/01.09.2025, formulată de către CRIDOR CONSTRUCT SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Regele Ferdinand nr. 22-26, Nivelul 3 al Centrului Comercial Central, județul Cluj, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J12/2765/2024, având CUI 29543471, reprezentată legal de ing. Cristian Schifirneţ, având funcţia de director general, împotriva rezultatului procedurii de atribuire consemnat în Raportul procedurii nr. 30180/22.08.2025 și în Comunicarea nr. 30193/22.08.2025, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect „Acord-cadru pe 4 ani - Lucrări de reparații curente”, cod CPV 48000000-8, de către SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CLUJ, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 3-5, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Admiterea prezentei contestaţii. 2. Încuviinţarea accesului la oferta depusă de Asocierea S.C. AHRA INST S.R.L. - S.C. CEC INSTGROUP S.R.L. - S.C. HOSPITAL TECHNICAL SOLUTION S.R.L. (lider de asociere: S.C. AHRA INST S.R.L.), cu subcontractant S.C. TEHPRO S.R.L., în cadrul dosarului ce se va constitui pe rolul C.N.S.C. pentru soluţionarea cauzei, respectiv la toate documentele ofertei, secretizate de către autoritatea contractantă în lipsa probelor aferente, contrar dispoziţiilor art. 57 alin. 4 din Legea 98/2016 şi ale art. 217 alin. 6 din aceeaşi lege, respectiv la: -documente de calificare; -propunere tehnică, inclusiv la anexele aferente; -propunere financiară, inclusiv la formularul de ofertă; -răspunsuri la solicitările de clarificări (dacă există); -documente justificative D.U.A.E ( certificate ONRC etc.) 3. Încuviinţarea accesului la: Pagina 1 din 3

§ 2

-procesul-verbal nr. 25761/17.07.2025 privind evaluarea tehnică, -procesul-verbal nr. 28708/07.08.2025 privind evaluarea financiară; -procesul-verbal 30179/22.08.2025 privind evaluarea documentelor doveditoare DUAE. 4. Remedierea nelegalităţilor procedurii prin anularea raportului procedurii nr. 30180/22.08.2025 si a tuturor actelor subsecvente si dependente de acesta, inclusiv anularea proceselor-verbale de evaluare respectiv a: -adreselor de comunicare a rezultatului procedurii; -procesului-verbal nr. 25761 din 17.07.2025 privind evaluarea tehnică; -procesului-verbal nr. 28708 din 07.08.2025 privind evaluarea financiară; -procesului-verbal nr. 30179 din 22.08.2025 privind evaluarea D.U.A.E.; 5. Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluare calificare si tehnic, cu: -anularea deciziei de declarare „admisibilă si câştigătoare" a ofertei depuse de Asocierea S.C. AHRA INST S.R.L. - S.C. CEC INSTGROUP S.R.L. - S.C. HOSPITAL TECHNICAL SOLUTION S.R.L. (lider: S.C. AHRA INST S.R.L.), cu subcontractant S.C. TEHPRO S.R.L., cu reevaluarea ofertei acestei asocieri şi stabilirea caracterului neconform şi inacceptabil al acesteia, cu neacordarea punctajului (15 pct.) la componenta tehnică - garanţia lucrărilor; -anularea deciziei de respingere ca „neconformă" a ofertei depuse de subscrisa, cu aprecierea răspunsului nr. 265/02.07.2025 ca suficient şi concludent, cu stabilirea caracterului admisibil al propunerii tehnice depuse de subscrisa şi continuarea procedurii de atribuire cu respectarea legislaţiei aplicabile, prin emiterea unui nou raport al procedurii, înscrierea unui nou rezultat al procedurii şi transmiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii. 6. Obligarea autorităţii contractante - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj- Napoca - la plata cheltuielilor ocazionate de formularea, depunerea şi susţinerea prezentei contestaţii, inclusiv a cheltuielilor prilejuite de deplasarea reprezentanților contestatorului la sediul CNSC pentru studierea dosarului, accesul fiind îngrădit de către autoritatea contractantă, cheltuieli ce vor fi dovedite cu înscrisuri. AHRA INST S.R.L., în calitate de lider al Asocierii AHRA INST S.R.L. & CEC INSTGROUP S.R.L. & HOSPITAL TECHNICAL SOLUTION S.R.L., cu sediul în Municipiul Cluj-Napoca, str. Wolfgang Amadeus Mozart nr. 28-30, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj sub numărul J12/1553/2001, având CUI 14302840, reprezentantă legal de administrator Butnar Emil și convențional de Cabinet Avocat Horia Bora, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul Cluj-Napoca, B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 34A, etaj III, ap. 3, județul Cluj, în calitate de ofertant declarat câștigător al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție înregistrată la CNSC sub nr. 63566 din 11.09.2025, prin care solicită: Pagina 2 din 3

§ 3

(1) Admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenție, în principal ca intervenție principală și, în subsidiar, ca intervenție în interesul autorității contractante; (2) Respingerea contestației formulate de CRIDOR CONSTRUCT S.R.L. ca neîntemeiată; În temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, se solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de CRIDOR CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CLUJ, menținând actualul rezultat al procedurii. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de AHRA INST S.R.L., în calitate de lider al Asocierii AHRA INST S.R.L. & CEC INSTGROUP S.R.L. & HOSPITAL TECHNICAL SOLUTION S.R.L. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 86.401 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .... Data: ..... Prin contestația înregistrată la CNSC cu nr. ...., formulată de către ......... SRL, cu sediul în ........., str. ...., județul ........., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal de ing. ........., având funcţia de director general, împotriva rezultatului procedurii de atribuire consemnat în Raportul procedurii nr. 30180/22.08.2025 și în Comunicarea nr. 30193/22.08.2025, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect „Acord-cadru pe 4 ani - Lucrări de reparații curente”, cod CPV 48000000-8, de către ........., cu sediul în ........., str. ...., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1. Admiterea prezentei contestaţii. 2. Încuviinţarea accesului la oferta depusă de Asocierea ..., în cadrul dosarului ce se va constitui pe rolul C.N.S.C. pentru soluţionarea cauzei, respectiv la toate documentele ofertei, secretizate de către autoritatea contractantă în lipsa probelor aferente, contrar dispoziţiilor art. 57 alin. 4 din Legea 98/2016 şi ale art. 217 alin. 6 din aceeaşi lege, respectiv la: -documente de calificare; -propunere tehnică, inclusiv la anexele aferente; -propunere financiară, inclusiv la formularul de ofertă; -răspunsuri la solicitările de clarificări (dacă există); -documente justificative D.U.A.E ( certificate ONRC etc.) 3. Încuviinţarea accesului la: -procesul-verbal nr. 25761/17.07.2025 privind evaluarea tehnică, -procesul-verbal nr. 28708/07.08.2025 privind evaluarea financiară; -procesul-verbal 30179/22.08.2025 privind evaluarea documentelor doveditoare DUAE. Pagina 1 din 26

§ 2

4. Remedierea nelegalităţilor procedurii prin anularea raportului procedurii nr. 30180/22.08.2025 si a tuturor actelor subsecvente si dependente de acesta, inclusiv anularea proceselor-verbale de evaluare respectiv a: -adreselor de comunicare a rezultatului procedurii; -procesului-verbal nr. 25761 din 17.07.2025 privind evaluarea tehnică; -procesului-verbal nr. 28708 din 07.08.2025 privind evaluarea financiară; -procesului-verbal nr. 30179 din 22.08.2025 privind evaluarea D.U.A.E.; 5. Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluare calificare si tehnic, cu: -anularea deciziei de declarare „admisibilă si câştigătoare" a ofertei depuse de Asocierea .... cu reevaluarea ofertei acestei asocieri şi stabilirea caracterului neconform şi inacceptabil al acesteia, cu neacordarea punctajului (15 pct.) la componenta tehnică - garanţia lucrărilor; -anularea deciziei de respingere ca „neconformă" a ofertei depuse de subscrisa, cu aprecierea răspunsului nr. 265/02.07.2025 ca suficient şi concludent, cu stabilirea caracterului admisibil al propunerii tehnice depuse de subscrisa şi continuarea procedurii de atribuire cu respectarea legislaţiei aplicabile, prin emiterea unui nou raport al procedurii, înscrierea unui nou rezultat al procedurii şi transmiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii. 6. Obligarea autorităţii contractante - .........- Napoca - la plata cheltuielilor ocazionate de formularea, depunerea şi susţinerea prezentei contestaţii, inclusiv a cheltuielilor prilejuite de deplasarea reprezentanților contestatorului la sediul CNSC pentru studierea dosarului, accesul fiind îngrădit de către autoritatea contractantă, cheltuieli ce vor fi dovedite cu înscrisuri. .... cu sediul în Municipiul ........., str. ...., județul ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul ......... sub numărul ...., având CUI ....., reprezentantă legal de administrator ..... și convențional de Cabinet Avocat ....., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul ........., .... județul ........., în calitate de ofertant declarat câștigător al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție înregistrată la CNSC sub nr. ...., prin care solicită: (1) Admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenție, în principal ca intervenție principală și, în subsidiar, ca intervenție în interesul autorității contractante; (2) Respingerea contestației formulate de ......... S.R.L. ca neîntemeiată; În temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, se solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 2 din 26

§ 3

Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele de mai sus. Contestatorul susține că în urma primirii comunicării rezultatului procedurii, în data de 22.08.2025 a solicitat Autorității accesul la dosarul achiziției publice, acesta neavând acces la documentele declarate confidențiale. Se menționează că oferta depusă de către contestator a fost respinsă în cadrul evaluării tehnice, cu motivarea că prin răspunsul nr. 265/02.07.2025 la solicitarea de clarificări nr. 23513/01.07.2025 „nu aţi prezentat informaţii suficiente" pentru îndeplinirea anumitor cerinţe enumerate în comunicarea nr. 30193/22.08.2025. Această motivare fiind una generică si neindividualizată: nu se indică punctual care sunt elementele considerate lipsă din propunerea tehnică. Astfel, autoritatea contractantă a declarat oferta petentului ca neconformă, cu invocarea art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 motivând „deoarece propunerea tehnică nu corespunde cerinţelor caietului de sarcini". Contestatorul învederează că în cursul evaluării propunerii tehnice (213 pagini, cu anexele: proceduri tehnice de execuţie 106 pagini si devizele fără preţuri 127 pagini), autoritatea contractantă a emis solicitarea de clarificări nr. 23513/01.07.2025, cuprinzând 6 puncte, respectiv presupusa lipsă a: -planului de control/verificare a calităţii; -abilitărilor/autorizaţiilor pentru activităţi specializate; -accesului la specialisti („experţi cheie"); -fiselor tehnice pentru echipamente; -refuzul asa-zisului „amendament" la modelul de contract privind ajustarea preţului; -repetarea pct. 1 lipsa planului de control/verificare a calităţii. Contestatorul a formulat răspunsul nr. 265/02.07.2025 (8 pagini), indicând punctual cele solicitate de autoritatea contractantă, prin trimitere la capitole/pagini din propunerea tehnică și prin redarea de pasaje. Astfel, aspectele invocate în cadrul solicitării de clarificări nr. 23513/01.07.2025 fie se regăseau în propunerea tehnică, fie nu erau prevăzute ca obligaţii în documentaţia de atribuire. Solicitările de clarificări servesc lămuririi ofertei, nu modificării documentaţiei si nici nu sunt un substitut pentru parcurgerea efectivă a conţinutului ofertei. Comisia de evaluare are obligaţia pozitivă de diligenţă: citeşte, verifică, corelează; nu poate sancţiona ofertantul pentru propria omisiune de a parcurge informaţiile înscrise în oferta depusă. În cazul de faţă, propunerea tehnică depusă de contestator în cadrul procedurii include un opis (cuprins), cu trimiteri la documente şi la paginile aferente, conceput pentru a facilita identificarea informaţiilor. Cu toate acestea, prin comunicarea nr. 30193/22.08.2025, autoritatea contractantă a invocat o pretinsă „insuficienţă" a răspunsului petentului la clarificări „Prin răspunsul transmis la solicitarea de clarificări nu aţi prezentat informaţii suficiente...". Mai mult, autoritatea a pretins că petentul nu a oferit, în răspunsul formulat, informaţii suficiente pentru cerinţa din Fisa de date, cap. IV, pct. 4.1, pct. 2 lit. b) (resurse - personal Pagina 3 din 26

§ 4

si instalaţii/echipamente), desi aceasta nu a făcut obiectul solicitării de clarificări nr. 23513/01.07.2025. Iar conţinutul există si este usor de verificat, propunerea tehnică depusă de către petent detaliază la pag. 167- 172 resurse- personal/organigramă/utilaje si la pag. 185 transport- manipularea-depozitarea, în plus, informaţia este prezentată în mod cuantificabil în formularele anexate la propunerea tehnică depusă: C6 (resurse materiale), C7 (manoperă- personal de execuţie), C8 (utilaje), si C9 (transporturi). Totodată, contestatorul prezintă neregularităţile şi deficienţele ofertei depuse de către Asocierea ...., atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, astfel: • nu îndeplineşte condiţiile de participare privind capacitatea de exercitare a activităţii profesionale şi nu face dovada corespunderii obiectului de activitate (inclusiv codurile CAEN şi autorizările aferente) cu obiectul achiziţiei publice, în raport cu codul CPV menţionat exclusiv în documentaţie, atât în ceea ce priveşte membrii asocierii, cât şi în privinţa subcontractantului declarat; • nu respectă cerinţele prevăzute în documentaţia de atribuire; • nu îndeplineşte condiţia de acordare a punctajului pentru factorul de evaluare privind perioada suplimentară de garanţie a lucrărilor, astfel cum este detaliat în anunţul de atribuire şi în grila de evaluare stabilită de autoritatea contractantă; • include preţuri nejustificate şi care nu sunt rezultatul liberei concurenţe, ceea ce poate indica o ofertă nesustenabilă, cu riscul de a afecta derularea contractului şi interesele autorităţii contractante; • conţine costuri neobişnuit de scăzute, incompatibile cu realitatea pieţei, cu caracterul şi amploarea lucrărilor, astfel încât nu poate fi garantată îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi stabiliţi; • prezintă abateri, omisiuni sau neconformităţi a căror estimare valorică depăşeşte pragul de 1% din valoarea totală a ofertei. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[....”, postat de autoritate în SEAP la 02.09.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. ..... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Prin adresa nr. ... înregistrată la Consiliu sub nr. ...5, autoritatea contractantă depune Punct de vedere la contestația formulată de ......... SRL, învederând următoarele: În ce privește critica referitoare la îngrădirea accesului la dosarul achiziției, autoritatea contractantă susține că a oferit acces petentului la dosarul achiziției, cu excepția documentelor declarate confidențiale, având în vedere că ofertantul declarat câştigător Asocierea .... a depus la dosar declaraţia de confidenţialitate prin care pe lângă declararea anumitor documente a fi confidenţiale, s-a formulat şi o argumentare temeinică şi Pagina 4 din 26

§ 5

plauzibilă, conform prevederilor art. 57 din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 123 alin. (1) din Anexa la HG nr. 395/2016, prin prezentarea motivelor concrete în temeiul cărora ofertantul doreşte să păstreze confidenţiale informaţiile din cadrul propunerii tehnice şi documentaţiile aferente şi propunerea financiară. Autoritatea precizează că în urma evaluării propunerilor tehnice au fost solicitate contestatorului următoarele clarificări: 1. În cadrul propunerii tehnice nu se regaseste planul de verificare a calitatii lucrărilor. Se solicita clarificarea acestui aspect. 2. În cadrul propunerii tehnice ofertantul nu a făcut dovada ca este abilitat sa realizeze urmatoarele activitati: execuţie lucrări de instalatii electrice, execuţie lucrări de instalatii gaze, lucrări de instalatii fluide medicale, lucrări de instalatii de prevenire si stingere incendii, furnizare, montaj, punere in funcţiune echipamente medicale. Se solicita clarificarea acestui aspect, si prezentarea documentelor justificative de unde sa rezulte ca ofertantul este abilitat sa realizeze in totalitate toate activitatile prevăzute in caietul de sarcini. 3. În cadrul propunerii tehnice nu sunt prezentate informaţii privind experţii cheie propuşi (nominalizarea acestora), împreuna cu documente justificative privind formarea profesionala si modalitatea de acces a ofertantului la aceşti experţi cheie. Se solicita clarificarea acestui aspect. 4. În cadrul propunerii tehnice nu se regaseste planul de control, verificări si incercari aferent lucrărilor. Se solicita clarificarea acestui aspect. 5. Amendamentul propus de catre ofertant privind introducerea unei formule de ajustare a lucrărilor nu se accepta, deoarece in acest moment nu se cunoaşte durata de execuţie a lucrărilor pentru contractele subsecvente. 6. În cadrul propunerii tehnice nu se regăsesc fisele tehnice aferente echipamentelor ofertate. Se solicita clarificarea acestui aspect. Ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 23513/01.07.2025, ofertantul ......... SRL a prezentat adresa nr. 265/02.07.2025, unde au fost prezentate următoarele informații: La finalizarea evaluarii propunerii tehnice, inclusiv a informaţiilor prezentate ca răspuns la solicitarea de clarifican, prezentate de catre ......... SRL, s-au constatat urmatoarele: Ofertantul ......... SRL nu a prezentat documente justificative de unde sa rezulte ca este abilitat sa execuţie lucrări de instalatii electrice, execuţie lucrări de instalatii gaze, lucrări de instalatii fluide medicale, lucrări de instalatii de prevenire si stingere incendii, furnizare, montaj, punere in funcţiune echipamente medicale. Documentele justificative care trebuie prezentate sunt următoarele: atestate ANRE, Autorizaţie ISCIR, Autorizartie IGSU, Autorizaţie ANMDM. Pe de alta parte in cazul acceptării ofertei SC ......... SRL, se încalcă principiul tratamentului egal fata de ceilalţi ofertanţi care deţin documente justificative de unde rezulta capabilitatea acestora pentru realizarea acestor tipuri de lucrări. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. jj) din Legea nr. 98/2016, operatorul economic reprezintă orice persoană fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, sau grup ori asociere de astfel de persoane, care oferă în mod licit pe piaţă executarea de lucrări şi/sau a unei construcţii, furnizarea Pagina 5 din 26

§ 6

de produse ori prestarea de servicii, inclusiv orice asociere temporară formată între două ori mai multe dintre aceste entităţi. Câtă vreme pentru executarea lucrărilor sunt necesare anumite autorizaţii, operatorii economici/autorităţile contractante nu se pot prevala de lipsa menţionării cerinţelor în documentaţia de atribuire şi să execute/ să accepte executarea lucrările/lucrărilor în mod ilicit. Legalitatea executării lucrărilor presupune inclusiv deţinerea tuturor autorizărilor/ atestatelor solicitate de legile incidente. Decizia civilă nr. 1095 din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti are însemnătate în fundamentarea concluziei de mai sus - „Curtea reţine că, în materia achiziţiilor publice, operatorii economici sunt datori, mai mult decât un simplu cetăţean diligent, să cunoască dispoziţiile legale incidente în formele în vigoare la data exercitării drepturilor procesuale, necunoaşterea legii nefiind un motiv pentru eludarea acesteia". In conformitate cu prevederile art. 3 alin. (I) lit. yy) din Legea nr. 98/2016: subcontractant reprezintă orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie publică şi care execută şi/sau furnizează anumite părţi ori elemente ale lucrărilor sau ale construcţiei ori îndeplinesc activităţi care fac parte din obiectul contractului de achiziţie publică, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Aşadar, în situaţia în care anumite lucrări nu pot fi executate de ofertant, acestea pot fi executate de un subcontractant autorizat. Vizavi de necesitatea includerii în ofertă a subcontractantului, relevante sunt următoarele dispoziţii din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare: -art. 55 alin. (1) Autoritatea contractantă solicită ofertantului/ candidatului să precizeze în ofertă ori în solicitarea de participare: a) partea/părţile din contract pe care intenţionează să o/le subcontracteze; şi b) datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, dacă aceştia din urmă sunt cunoscuţi la momentul depunerii ofertei sau a solicitării de participare. (2) Subcontractanţii propuşi trebuie să respecte aceleaşi obligaţii ca şi ofertanţii, în domeniul mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislaţia naţională, prin acorduri colective sau prin tratatele şi acordurile internaţionale în aceste domenii, prevăzute în documentaţia de atribuire potrivit art. 51 alin. (1). -art. 60 alin. (1) Reprezintă situaţii potenţial generatoare de conflict de interese orice situaţii care ar putea duce la apariţia unui conflict de interese în sensul art. 59, cum ar fi următoarele, reglementate cu titlu exemplificativ: a) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a persoanelor care deţin pârţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi ori a persoanelor care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi; b) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane care este soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de Pagina 6 din 26

§ 7

administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi; (...) d) situaţia în care ofertantul individual/ofertantul asociat/ candidatul/subcontractantul propus/terţul susţinător are drept membri în cadrul consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare şi/sau are acţionari ori asociaţi semnificativi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire; -art. 193 alin. (3) în cazul în care ofertantul/candidatul intenţionează să subcontracteze o parte/părţi din contract, DUAE include şi informaţii privind partea din contract care urmează a fi eventual subcontractată şi va avea anexat acordul de subcontractare. Subcontractanţii

§ 8

pe

§ 9

a

§ 10

căror

§ 11

capacităţi

§ 12

se

§ 13

bazează ofertantul/candidatul trebuie să completeze, la rândul lor, DUAE separat, incluzând toate informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a), precum şi cele de la alin. (1) lit. b) şi c) care prezintă relevanţă din perspectiva capacităţilor subcontractanţilor pe care se bazează ofertantul/candidatul în cadrul procedurii de atribuire respective. In cazul subcontractanţilor pe a căror capacităţi ofertantul/candidatul nu se bazează, DUAE va conţine numai informaţiile menţionate la alin. (l)lit.a). Ofertanţii trebuiau să facă dovada modului de executare a lucrărilor, respectiv a deţinerii autorizaţiilor/atestatelor necesare, în caz contrar fiind obligaţi la nominalizarea subcontractului în oferta depusă iniţial şi a depunerii DUAE aferent. Din textele legale menţionate mai sus, rezultă cu claritate obligaţia ofertanţilor de a nominaliza subcontractanţi, de a depune DUAE-uri pentru aceştia şi acordul de subcontractare, până la data limită de depunere a ofertelor, astfel încât, în baza acestora, autoritatea contractantă să poată verifica existenţa situaţiilor mai sus enumerate, pentru a decide asupra admisibilităţii ofertei. Mai mult decât atât, practica instanţelor de judecata este în sensul luării măsurii respingerii ofertelor pentru nedepunerea DUAE aferent subcontractanţilor până la data limită de depunere a ofertelor, acesta neputâiid fi completat prin intermediul clarificărilor. DUAE reprezintă o declaraţie pe baza cărora se verifică îndeplinirea criteriilor de calificare, inclusiv pentru subcontractanţi, astfel că nu se poate admite depunerea sa ulterioară. Totodată, este de reţinut că modalitatea de respectare a cerinţelor caietului de sarcini, în integralitate, trebuie demonstrată şi, implicit, verificată, de autoritatea contractantă, prin intermediul propunerii tehnice, iar aceasta poate fi completată doar cu informaţii formale sau de confirmare (art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016). In acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în decizia nr. 8066/18.12.2014, în care a reţinut că oferta trebuie să se prezinte împreună de asociaţi şi subcontractanţi sau terţi susţinători, astfel încât să se poată asigura atât îndeplinirea tuturor cerinţelor documentaţiei de atribuire, cât şi obiectul contractului care se va atribui, deoarece, ulterior depunerii ofertei, prezentarea unui alt asociat/subcontractant/terţ susţinător nu poate fi acceptată nici chiar sub pretextul că acesta ar putea face dovada Pagina 7 din 26

§ 14

îndeplinirii uneia dintre cerinţele impuse de achizitoare. Astfel, în perioada evaluării ofertelor, nu pot fi ignorate cele mai sus arătate, pe motivul invocării, de către ofertant, cel puţin, a faptului că dovada existenţei unor astfel de autorizaţii ( atestate ANRE, Autorizaţie ISCIR, Autorizaţie IGSU, Autorizaţie ANMDM) nu au fost solicitate, în mod expres, nici în caietul de sarcini nici în fişa de date. Lipsa autorizaţiilor ANRE, ANMDM, ISCIR şi IGSU face imposibilă îndeplinirea contractului de către un operator economic care nu deţine respectivele atestate/autorizări. Autoritatea contractantă avea obligaţia de a se asigura că serviciile care fac obiectul contractului de achiziţie publică pot fi realizate, cu respectarea dispoziţiilor legale, de către ofertanţi, chiar dacă nu a cerut prezentarea respectivelor documente prin documentaţia de atribuire pentru a evita riscul prestării unor servicii de către un operator economic neautorizat. Consideram ca autoritatea contractantă avea obligaţia să se asigure, pe calea solicitărilor de clarificări, că operatorii economici, participanţi la procedura de atribuire, deţin atestate/autorizări, în conformitate cu Ordinul nr. 45/2016 şi Ordinul MAI nr. 87/2010. Acest raţionament se regăseşte şi în Decizia civilă nr. 1050/17.09.2019 a Curţii de Apel Timişoara. În urma celor menționate mai sus, comisia de evaluare şi-a menținut punctul de vedere privind neacceptarea ofertei prezentată de către ......... SRL, în conformitate cu prevederile art. 134, alin. 5 din HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare. Ca urmare a evaluării propunerii tehnice prezentate de către ASOCIEREA ...., comisia de evaluare a considerat ca acest operator economic trebuie să clarifice următoarele aspecte: 1. CV-ul experţilor cheie: unele documente nu sunt semnate de titulari. Se solicita CV-ul XY, semnate de titular. 2. În cadrul propunerii tehnice nu se regăseste planul propriu de asigurare al calității lucrărilor. Se solicită clarificarea acestui aspect. 3. În cadrul propunerii tehnice nu se regăsește declaraţia subcontractantului privind respectarea obligaţiilor relevante din domeniul mediului, social și al relaţiilor de muncă. Se solicita clarificarea acestui aspect. 4. În cadrul propunerii tehnice nu se regăsesc listele de cantități fără preturi. Se solicită clarificarea acestui aspect. 5. În cadrul propunerii tehnice nu este prezentat sistemul calității aplicat la lucrare. Se solicită clarificarea acestui aspect. 6. În cadrul propunerii tehnice nu a fost prezentat programul de urmărire in timp a lucrărilor. Se solicita clarificarea acestui aspect. 7. În cadrul documentului Propunere tehnica fluide, pag. 25, sunt prezentate informaţii privind un proiect derulat de către XY. Se solicita clarificarea acestui aspect. 8. Certificatul EC nr. 527935 este expirat (pag. 233 propunerea tehnics fluide). Se solicita clarificarea acestui aspect. 9. Lipsește documentul de legătură referitor la diferenţa de nume a expertului XY. Se solicita clarificarea acestui aspect. 10. Atestatul ISCIR nr. 7386/28.01.2013 emis pentru XY este expirat. Se solicita clarificarea acestui aspect. Ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 23509/01.07.2025, ofertantul ASOCIEREA ...., a prezentat toate informaţiile şi documentele Pagina 8 din 26

§ 15

solicitate a fi clarificate, drept consecinţă, în urma finalizarii evaluării propunerii tehnice, comisia de evaluare a considerat această ofertă conformă cu prevederile caietului de sarcini, acordând punctajul maxim: 15 pct. La etapa de evaluare a propunerii financiare, comisia de evaluare a considerat că ........., trebuie să clarifice anumite aspect, iar în urma evaluării informațiilor prezentate, comisia de evaluare a considerat oferta admisibilă pentru această etapă de verificare, fiind punctată cu 85 pct. Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, autoritatea contractantă învederează următoarele: Având in vedere faptul ca procedura de soluţionare a unei contestatii este o procedură scrisă, conform art. 21 alin. 1 din legea nr. 101 / 2016 cu modificările si completările ulterioare, facultativa si gratuita conform prevederilor art. 24 alin. 4 din Constituția României, Autoritatea consideră ca aceste cheltuieli nu trebuie sa intre in sarcina autoritatii contractante, iar acestea daca exista, ar fi trebuit prezentate documente justificative la momentul depunerii contestației. Cheltuielile de judecată cuprind orice cheltuieli pe care partea care a câștigat procesul va dovedi ca le-a făcut, cum sunt onorariile de avocat, costul dactilografierii actelor depuse la dosar, etc., dar numai strict cele necesare pentru buna desfasurare a soluţionării prezentei contestații şi care au fost efectuate anterior depunerii şi înregistrării contestaţiei nicidecum cheltuieli care se vor efectua ulterior înregitrării contestaţiei la CNSC. Drept urmare, autoritatea solicită respingerea cheltuielilor de judecata asa cum a fost solicitat de către contestator, deoarece ......... SRL nu a prezentat informaţii privind valoarea acestor cheltuieli si nu au fost prezentate documente justificative pentru demonstrarea realizarii acestor cheltuieli, si nu in ultimul rand nu este dovedita ingradirea de către autoritatea contractanta a reprezentanţilor contestatorului privind accesul la dosarul achiziţiei pubice, astfel incat sa fie justificate cheltuielile prilejuite cu deplasarea la sediul CNSC, pentru accesul la dosarul achiziţiei publice. În lumina tuturor considerentelor de mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată. Cu adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ......... SRL formulează răspuns la punctul de vedere al autorității contractante prin care întărește criticile expuse în contestație, reținând că, față de oferta desemnată câștigătoare, Autoritatea a ales să formuleze un răspuns selectiv față de motivele invocate, limitându-se la câteva aspecte. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ....., în calitate de ofertant declarat câștigător al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție înregistrată la CNSC sub nr. .... prin care învederează următoarele: Ofertantul susține că justifică un interes propriu în soluționarea prezentei contestații, respingerea ei conferindu-i dreptul de a-și consolida calitatea de ofertant declarat câștigător. Pentru acest considerent, intervenientul solicită calificarea prezentei cererii ca fiind cerere de intervenție principală. Pagina 9 din 26

§ 16

În ceea ce privește așa-zisa „restricționare nelegală" a accesului la dosarul achiziției publice, contrar susținerilor contestatorului, intervenientul învederează Consiliului că: -pe de o parte, autoritatea contractantă a invitat societatea contestatoare la studiul dosarului achiziției publice, respectiv la documentele care nu au fost declarate confidențiale de intervenient, însă aceasta nu a dat curs invitației autorității contractante; -iar pe de altă parte, refuzul autorității contractante de a permite accesul la studierea informațiilor care fac parte din propunerea tehnică și propunerea financiară depuse de intervenient este legal întrucât, aceste informații/documente au fost declarate și probate ca fiind confidențiale. În ceea ce privește criticile referitoare la decizia autorității contractante de a respinge oferta depusă de ......... S.R.L., intervenientul reține că autoritatea contractantă a procedat la respingerea ofertei contestatorului ca neconforma, in temeiul dispozitiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din H G. nr. 395/2016, intrucat, propunerea tehnica depusa de acest ofertant nu satisface in mod corespunzator cerintele Caietului de Sarcini, retinand urmatoarele neconformitati ale acesteia: • Nu s-a prezentat modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii în vederea verificării nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale aplicabile lucrărilor cuprinse în obiectul contractului propuși prin oferta; • Nu a fost prezentat Planul de control al calității, verificări si incercari care urmeaza sa fie aplicat la realizarea lucrarilor; • Nu s-au prezentat documente justificative din care sa rezulte posibilitatea executarii lucrarilor ce fac obiectul contractului, si anume: atestate ANRE, autorizatie ISCIR, Autorizatie IGSU, Autorizatie ANMDM; • Necorelarea tipurilor si numarului efectiv de resurse de personal si de instalatii/echipamente prevazute in propunerea tehnica cu cele ce rezulta din Listele de Cantitati (formulare de deviz) puse la dispozitie de autoritatea contractanta. Intervenientul arată că petentul nu a făcut dovada accesului la personalul minim obligatoriu pentru executarea contractului nici prin propunerea tehnică inițială și nici ulterior, prin intermediul răspunsului la clarificări. Contrar susținerilor contestatorului, autoritatea contractantă a stabilit în mod corect că acest ofertant nu a făcut dovada accesului la personalul minim obligatoriu, aspect confirmat de următoarele elemente: -nicăieri în cadrul propunerii tehnice nu au fost nominalizate, cu nume și prenume, persoanele care urmează să îndeplinească calitatea de Șef de Șantier și Responsabil Tehnic cu Execuția; -nu au fost depuse declarații de disponibilitate sau extrase REVISAL pentru dovedirea accesului în mod efectiv la persoanele ce vor îndeplini funcțiile cheie (Șef de Șantier și RTE) și non-cheie în cadrul contractului; -nu au fost depuse documente din care să rezulte calificările educaționale și experiența profesională relevantă a persoanelor ce vor ocupa calitățile de Șef de Șantier și Responsabil tehnic cu execuția. Referitor la lipsa prezentării unui Plan de control al calității, verificări și încercări, intervenientul menționează că așa-zisul „Plan de control" Pagina 10 din 26

§ 17

prezentat la pag. 180-183 din propunerea tehnică nu respectă următoarele cerințe ale documentației de atribuire: • Planul prezentat nu conține o prezentare detaliată și explicită, raportat la fiecare tip de lucrare, a determinărilor/încercărilor de laborator ce trebuie efectuate conform standardelor, normativelor și reglementarilor tehnice aplicabile; • Planul prezentat enumera verificari/testari generice (ex: „verificare consistenta beton", „verificare etanşeitate"), fara a se indica standardele, normativele si reglementarile tehnice care stabilesc determinarile de laborator ce trebuie efectuate si frecventa acestora; • În planul prezentat nu este evidentiata periodicitatea/frecventa testelor/incercarilor/verificarilor ce trebuie efectuate pentru fiecare categorie de lucrari in parte conform standardelor, normativelor si reglementarilor tehnice aplicabile, atat inainte, in timpul si dupa executia lucrarilor. Referitor la lipsa prezentării autorizațiilor și atestatelor solicitate pentru executarea unor lucrări de specialitate, intervenientul afirmă că, așa cum rezultă din cuprinsul Răspunsului la clarificări nr. 265/02.07.2025, precum și din poziția procesuală exprimată de ......... S.R.L. prin intermediul contestației, acest ofertant nu deține nici autorizație ANRE pentru execuția lucrărilor la instalații electrice și nici autorizație ISCIR pentru execuția lucrărilor la instalațiile de gaze/instalații cu aburi. Mai mult decât atât, din Declarația de participare publicată pe SEAP de autoritatea contractantă rezultă că ofertantul contestator nu a nominalizat niciun subantreprenor pentru execuția lucrărilor de instalații electrice și a celor ce vizează instalațiile gaze/instalațiile cu aburi care să dețină autorizații ANRE și ISCIR valabile. Referitor la neconformitatea propunerii tehnice din cauza necorelării tipurilor și numărului efectiv de resurse de personal și de instalații/ echipamente alocate în propunerea tehnică cu cele ce rezultă din Listele de Cantități (formularele de deviz) puse la dispoziție de autoritatea contractantă, intervenientul face precizarea că, deși, prin intermediul Formularelor C7 - Consumurile cu mana de lucru, C8 - Consumurile de ore de functionare ale utilajelor de constructii si C9 - Consumurile privind transporturile depuse in cadrul propunerii tehnice, ofertantul ......... a evidentiat consumurile totale de resurse de personal si de echipamente/instalatii, acesta a omis sa prezinte in cadrul propunerii tehnice numarul efectiv de resurse umane si de echipamente ce va fi alocat pentru executarea contractului. Astfel, conform Formularului C8 - Lista cuprinzand consumurile de ore functionare a utilajelor de constructii, ofertantul ......... a prezentat un anumit numar de ore de functionare alocat fiecarui tip de utilaj de constructii, insa in cadrul propunerii tehnice, la Sectiunea 7 - Resursele umane, materiale si tehnice (pag. 170-172), nu a fost indicat numărul efectiv de utilaje necesare pentru realizarea activitatilor. În ceea ce priveşte nacela auto sau grupul termic de sudura ori masina de gaurit electrica, ofertantul ......... a prevazut un anumit numar de ore de functionare pentru fiecare tip de utilaj, fara insa a mentiona cate unitati din fiecare utilaj/echipament au fost alocate in mod efectiv pentru realizarea cantitatilor maxime de lucrari in timpul de executie asumat. Pagina 11 din 26

§ 18

Situatia este similara si in ceea ce priveste consumurile cu mana de lucru, respectiv in cadrul Formularului C7 - Consumurile cu mana de lucru, au fost evidentiate numarul total de ore de manopera ce va fi efectuat de fiecare tip de personal (betonist, dulgher, etc.), insa in cadrul propunerii tehnice, contestatoarea s-a rezumat sa indice doar tipul de personal, fara a evidentia si numarul de muncitori calificati ce vor fi implicati in executarea contractului. Desi pentru personalul de tip „dulgher constructii" s-au ofertat un numar de 12.745,88 de ore de manopera, in cadrul propunerii tehnice depuse de contestatoare nu se regaseste numarul de efectiv de muncitori de tip „dulgheri constructii" alocati pentru efectuarea celor 12.745,88 ore de manopera. În concluzie, raportat la toate argumentele evidențiate mai sus, intervenientul apreciază că decizia autorității contractante de respingere a ofertei depuse de ......... S.R.L. ca neconformă este legală. În ceea ce privește criticile referitoare la modalitatea de evaluare a ofertei câștigătoare, intervenientul susține că petentul a înțeles să invoce o serie de critici cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei sale, critici care vizează atât aspecte de inadmisibilitate, cât și aspecte de neconformitate, fără a oferi o motivare în fapt și în drept cu privire la aceste critici și fără a indica vreun mijloc de probă. Având în vedere că, criticile privind o pretinsa neîndeplinire a cerinței de calificare privind capacitatea de exercitare a activității profesionale invocate de contestator conțin totuși o motivare în fapt și în drept, intervenientul prezintă argumentele care demonstrează că aceste critici sunt vădit nefondate. Se menționează că intervenientul îndeplinește cerința de calificare și de selecție referitoare la capacitatea de exercitare a activității profesionale, arătând următoarele: A. În ceea ce privește liderul de Asociere ......... S.R.L.: Potrivit Certificatului constatator actualizat emis de ONRC prezentat pentru societatea ......... S.R.L., obiectul principal de activitate al acesteia este incadrat la codul CAEN Rev. 2 - 4322 - Lucrari de instalatii sanitare, de incalzire si de aer condiţionat. Totodata, societatea ......... S.R.L. detine si o serie de obiecte secundare de activitate autorizate, care acopera in mod direct activitatile specifice corespunzatoare codului CPV principal al procedurii, respectiv: • 4321 - Lucrări de instalaţii electrice • 4329 - Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii • 4331 - Lucrări de ipsoserie • 4332 - Lucrări de tâmplărie şi dulgherie • 4333 - Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor • 4334 - Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri • 4339 - Alte lucrări de finisare • 4391 - Lucrări de învelitori, şarpante şi terase la construcţii • 4399 - Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a. Rezulta, fara echivoc ca, intervenientul detine autorizarile necesare pentru a executa lucrarile care fac obiectul contractului. B. În ceea ce priveste asociatul ......... S.R.L.: Pagina 12 din 26

§ 19

Conform Certificatului constatator emis de ONRC prezentat pentru societatea ......... S.R.L., obiectul principal de activitate al acesteia este incadrat la codul CAEN Rev. 2 4321 - Lucrari de instalatii electrice. Totodata, societatea ......... S.R.L. detine si o serie de obiecte secundare de activitate autorizate, care acopera in mod direct activitatile specifice corespunzatoare codului CPV principal al procedurii, respectiv: • 4120 - Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale • 4322 - Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat • 4329 - Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii • 4333 - Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor • 4334 - Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri • 4339 - Alte lucrări de finisare C. In ceea ce priveste asociatul ......... S.R.L.: Conform Certificatului constatator emis de ONRC prezentat pentru societatea ......... S.R.L., obiectul principal de activitate al acesteia este incadrat la codul CAEN Rev. 2 4324 - Alte lucrari de instalatii pentru constructii. Totodata, societatea ......... S.R.L. detine si o serie de obiecte secundare de activitate autorizate, care acopera in mod direct activitatile specifice corespunzatoare codului CPV principal al procedurii, respectiv: • 4321 - Lucrări de instalaţii electrice • 4322 - Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat • 4329 - Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii • 4333 - Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor • 4334 - Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri • 4339 - Alte lucrări de finisare • 4399 - Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a. D. În ceea ce priveste subcontractantul ......... S.R.L.: Conform Certificatului constatator emis de ONRC prezentat pentru societatea ......... S.R.L., obiectul principal de activitate al acesteia este incadrat la codul CAEN 7120 - Activităţi de testări şi analize tehnice. Totodata, societatea ......... S.R.L. detine si o serie de obiecte secundare de activitate autorizate, care acoperă in mod direct activitatile specifice corespunzatoare codului CPV principal al procedurii, respectiv: • 4100 - Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale • 4321 - Lucrări de instalaţii electrice • 4322 - Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat • 4323 - Lucrări de izolaţii • 4324 - Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii. Prin urmare, capacitatea de exercitare a activitatii profesionale a fiecarui asociat si a subcontractantului ......... S.R.L. a fost pe deplin demonstrata, facandu-se dovada acoperirii in integralitate a spectrului de activitati corespunzatoare codului CPV principal al procedurii de atribuire (45453000-7 - Lucrări de reparaţii generale şi de renovare). Pagina 13 din 26

§ 20

Concluzionând, intervenientul solicită respingerea contestației formulate de ......... S.R.L., cu consecința menținerii deciziei de declarare drept admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei sale. Cu adresa nr. .... înregistrată la Consiliu sub nr. ...., contestatorul depune răspuns la cererea de intervenție, solicitând respingerea cererii de intervenţie principală ca inadmisibilă, întrucât obiectul contestaţiei nu priveşte un drept propriu al ofertantului declarat câştigător, ci exclusiv legalitatea actelor autorităţii contractante. Calitatea de câştigător nu echivalează cu un drept subiectiv dedus judecăţii, ci reprezintă o situaţie juridică provizorie, condiţionată de verificarea legalităţii procedurii. În consecinţă, ofertantul declarat câştigător nu poate pretinde consolidarea acestui statut pe calea unei intervenţii principale, singura formă procedurală admisibilă în acest context fiind cea a intervenţiei accesorii, în sprijinul autorităţii contractante. Contestatorul apreciază că cererea de intervenţie formulată de ofertantul declarat câştigător depăşeşte în mod evident cadrul legal al unei asemenea intervenţii şi, prin modul în care a fost formulată, se transformă într-o contestaţie mascată împotriva ofertei sale. În consecinţă, petentul solicită Consiliului respingerea, în ansamblu, a cererii de intervenţie, iar în subsidiar, în ipoteza menţinerii calităţii de intervenient accesoriu, solicită înlăturarea, ca neincidentă şi inadmisibilă, a oricărei susţineri care depăşeşte motivarea autorităţii şi obiectul contestaţiei, limitând analiza exclusiv la actele oficiale şi la apărările deja formulate de autoritatea contractantă. Față de criticile ridicate de intervenientă în ceea ce privește o pretinsă neconformitate a ofertei contestatorului, acesta apreciază că sunt nefondate şi se impun a fi respinse, având în vedere susținerile privind caracterul conform al ofertei sale. Contestatorul învederează că: -criticile formulate de intervenientă depăşesc cadrul legal al analizei, întrucât exced motivul consemnat de autoritatea contractantă în comunicarea de respingere a ofertei .......... -în al doilea rând, chiar si în ipoteza - pur teoretică - în care s-ar da eficienţă acestor susţineri suplimentare, contestatorul susține că a demonstrat că cerinţele documentaţiei de atribuire au fost respectate, iar criticile formulate de intervenientă reprezintă fie interpretări eronate, fie distorsionări ale cerinţelor, fiind nefondate. -nu în ultimul rând, contestatorul subliniaază caracterul lipsit de echitate si transparenţă al abordării intervenientei, care a avut posibilitatea să „lamineze" în detaliu oferta ........., în timp ce propria ofertă a acesteia a fost secretizată sub pretextul că ar constitui o „operă ştiinţifică" așa cum chiar intervenienta o califică la pag. 5 din cerere. Cu privire la criticile formulate de contestator referitoare la legalitatea evaluării ofertei câștigătoare, ofertantul reiterează solicitările din cuprinsul contestației. Referitor la solicitarea intervenientului de acordare a cheltuielilor, contestatorul apreciază această cerere ca fiind inadmisibilă și nefondată, întrucât ofertantul nu poate avea decât calitatea de intervenient accesoriu, iar în această calitate cheltuielile ocazionate rămân în sarcina sa exclusivă. Pagina 14 din 26

§ 21

Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. ..., ......... SRL depune note de ședință față de susţinerile contestatoarei expuse în cadrul răspunsului formulat la cererea de intervenție arătând următoarele: În ceea ce priveşte modalitatea de evaluare a ofertei depuse de intervenient, prin intermediul răspunsului la cererea sa de interventie, ofertantul reține că se invoca două motive noi de contestație, si anume ca, din punctul de vedere emis de autoritatea contractanta în data de 02.09.2025 ar rezulta: -pe de o parte, ca oferta depusa de intervenient ar fi fost neconforma întrucat din cadrul acesteia ar fi lipsit: o planul propriu de asigurare a calitatii lucrărilor; o sistemul de management al calitatii aplicat; o listele de cantitati fara preturi; o programul de urmărire in timp a lucrărilor. -iar pe de alta parte, ca prin intermediul răspunsului la clarificari, intervenientul ar fi completat in mod nepermis continutul propunerii tehnice. Intervenientul înţelege să invoce excepţia tardivității celor două motive noi de contestație invocate pe calea răspunsului la cererea de intervenție. Se arată că în acest context, sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 potrivit carora, este inadmisibila prezentarea unor noi motive de contestare si/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestatie ulterior termenului legal de formulare a acesteia. Practic, termenul legal de 10 zile pentru formularea contestatiei a inceput sa curgă de la momentul la care autoritatea contractanta i-a comunicat acesteia Adresa nr. 30193/22.08.2025 privind rezultatului procedurii de atribuire si s-a împlinit in data de 1 septembrie 2025, cu mult timp inainte de formularea precizărilor la contestatiei (doua saptamani). Din aceasta perspectiva, acordarea posibilităţii contestatoarei de a-si completa motivele de contestatie dupa expirarea termenului legal de contestare vizeaza avantajarea acesteia in raport cu intervenientul, in calitate de ofertant a cărui oferta a fost declarata castigatoare si care face obiectul unei contestaţii. Totodată, intervenientul precizează că, contrar susţinerilor contestatoarei, oferta depusa de acesta nu este nici conforma si nici inacceptabila, avand in vedere urmatoarele aspecte: Prin intermediul Solicitării de clarificari nr. 23509/01.07.2025, Comisia de evaluare i-a comunicat ca a semnalat lipsa anumitor documente din cadrul propunerii sale tehnice, respectiv incidenţa unor vicii de forma, sens in care i-a solicitat clarificarea aspectelor sesizate pana la data de 04.07.2025. Intervenientul a răspuns in termen la solicitarea de clarificari adresata de autoritatea contractanta si a depus toate documentele pe care omisese sa le depună iniţial in oferta. Dupa cum rezulta din cuprinsul răspunsului la clarificari, prin intermediul acestuia si prin documentele anexate, intervenientul nu a făcut altceva decât sa clarifice/corecteze nişte vicii de forma, respectiv a depus anumite documente, a căror completare a fost sustinuta in mod neechivoc Pagina 15 din 26

§ 22

de sensul si de continutul celorlalte documente din propunerea tehnica, avand strict un rol de clarificare, fara a fi susceptibile de a produce un avantaj incorect in raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. Intervenientul susţine acest lucru deoarece, Comisia de Evaluare, a sesizat aceleaşi lipsuri si in cadrul ofertei depuse de ........., si a procedat, in condiţii de tratament egal, la emiterea către acest ofertant a unei solicitări de clarificari similare, respectiv Solicitarea de clarificari nr. 23513 din 01.07.2025, prin intermediul careia i-a cerut clarificarea tuturor acestor lipsuri, prin depunerea de documente suplimentare. Spre deosebire de contestoarea ........., care s-a rezumat prin Răspunsul nr. 265 din 02.07.2025 sa afirme, fie ca, in cadrul propunerii sale tehnice se regăsesc documentele solicitate, fie ca, prin intermediul documentaţiei de atribuire nu s-au solicitat documentele cerute de Comisia de evaluare, intervenientul a răspuns la solicitarea de clarificari adresata de autoritatea contractanta si a depus toate documentele solicitate. În acest context, intervenientul apreciază că autoritatea contractanta a procedat in mod corect la declararea ofertei sale ca admisibila si conforma si la respingerea ofertei depuse de contestatoare intrucat, a acordat ambilor ofertanţi posibilitatea de a-si completa anumite lipsuri din propunerea tehnica, posibilitate de care contestatoarea nu a uzat. Cu adresa nr. ... înregistrată la CNSC sub nr. ...., ......... SRL depune observații asupra concluziilor scrise formulate de intervenient, precizând următoarele: În ce privește excepţia tardivităţii pretinselor „motive noi", contestatorul susține că aceasta este vădit nefondată, întrucât acesta a invocat expres, încă din contestaţia nr. 279/01.09.2025 (pag. 21 şi următoarele), neconformitatea ofertei declarate câştigătoare, arătând, între altele, că oferta declarată câştigătoare nu respectă cerinţele documentaţiei de atribuire, enumerând elementele obligatorii ale propunerii tehnice (planul propriu de asigurare a calităţii, sistemul calităţii si procedurile tehnice, programul de urmărire în timp, listele de cantităţi corelate cu propunerea financiară) şi subliniind că lipsa acestora atrage respingerea ca neconformă. Totodată, în răspunsul la cererea de intervenţie (pag. 16), contestatorul a arătat expres că aceste deficienţe au fost invocate ab initio. Prin urmare, susţinerea intervenientei este o denaturare evidentă a conţinutului contestaţiei, în condiţiile în care aceste deficienţe au fost formulate ab initio ca motive de contestaţie, nefiind vorba de elemente noi, ci de o confirmare a autorităţii contractante prin intermediul punctului de vedere formulat asupra contestaţiei, la care petentul a formulat un răspuns. În consecinţă, excepţia tardivităţii invocată de intervenientă este vădit nefondată si se impune a fi respinsă. În continuare, intervenienta susţine că lipsurile constatate de autoritatea contractantă în propunerea sa tehnică ar reprezenta simple „vicii de formă", susceptibile de a fi remediate prin clarificări, invocând în plus o pretinsă identitate de situaţie cu solicitarea de clarificări trimisă contestatorului. O asemenea susţinere este lipsită de temei, contrazisă chiar de actele dosarului. Pagina 16 din 26

§ 23

Cu alte cuvinte, chiar dacă solicitările de clarificări au fost redactate în termeni similari, diferenţa este radicală în ceea ce priveşte fondul: în timp ce din oferta intervenientei lipseau efectiv documente esenţiale, pe care aceasta le-a completat ulterior în mod nepermis, oferta petentului conţinea elementele cerute sau nu erau solicitate de documentaţia de atribuire. Asadar, susţinerea intervenientei, potrivit căreia situaţiile ar fi identice, este vădit falsă. Prin urmare, depunerea lor ulterioară nu reprezintă o simplă clarificare formală sau de confirmare, ci o completare a ofertei după termenul-limită. Mai mult, neprezentarea listelor de cantităţi echivalează cu lipsa ofertării lucrărilor: oferta nu indică ce anume şi în ce volum se propune a se executa, ceea ce echivalează cu nerespectarea cerinţelor. Lipsa listelor de cantităţi nu poate fi acoperită prin propunerea financiară, întrucât acestea au funcţii diferite: una exprimă preţul, cealaltă descrie cantitatea şi specificaţiiile tehnice ale lucrărilor ofertate. În concluzie, petentul susține că nu a existat un tratament egal, ci un tratament preferenţial acordat intervenientei. Prin adresa nr. .... înregistrată la CNSC sub nr. ...., ......... SRL depune concluzii scrise în urma studierii dosarului achiziției, reiterând aspectele expuse în cuprinsul contestației și în notele ulterioare, solicitând totodată, admiterea contestației, repunerea în termen pentru susținerea motivelor și obligarea Autorității la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea acesteia. Contestatorul anexează dovada cheltuieli, factura seria VID nr. 0147/13.11.2025, în suma de 605,00 lei, reprezentând contravaloare xerocopiere dosar CNSC. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ..., ......... SRL a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211627466/1 din 01.09.2025, emisă de .... Bank – Sucursala ........., în valoare de 146.932,77 RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, în vederea „Acord-cadru pe 4 ani - Lucrări de reparații curente”, cod CPV 48000000-8. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ...., criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. În Raportul procedurii nr. 30180/22.08.2025, s-a consemnat depunerea a 5 oferte, respingerea a 2 oferte, printre care și a contestatorului, precum și desemnarea ofertei depusă de ......... S.R.L., în calitate de lider al Asocierii ......... S.R.L. & ......... S.R.L. & ......... S.R.L. câștigătoarea procedurii, cu un punctaj total de 100 puncte și o propunere financiară de 23.842.764,49 lei fără TVA. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, ......... SRL a depus contestația ce face obiectul dosarului nr. ..... Ca un aspect prealabil, Consiliul va admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de ......... S.R.L., în calitate de lider al Asocierii ......... S.R.L. & ......... S.R.L. & ......... S.R.L.; aceasta are interes Pagina 17 din 26

§ 24

să intervină în cauză, deoarece a fost desemnată câștigătoarea procedurii de atribuire, potrivit Raportului procedurii nr. 30180/22.08.2025, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 61 și următoarele din cod procedură civilă. Tot ca o chestiune prealabilă, completul de soluționare învederează că această contestație a înregistrat întârzieri deoarece completul învestit cu soluționarea sa a avut o dinamică specifică, componența sa actuală fiind desemnată prin Ordinul nr. 11 din 17 martie 2026. Astfel, la preluarea cauzei, completul a realizat verificarea în integralitate a actelor din dosar, astfel încât cauza să fie soluționată cât mai judicios. O primă critică formulată de contestatoare vizează îngrădirea accesului la oferta declarată câștigătoare. Având în vedere că societatea contestatoare a solicitat studiul dosarului la Consiliu, aceasta a avut acces la majoritatea documentelor, mai puțin la propunerea tehnică a ofertantei câștigătoare. Aceasta se arată nemulțumită de refuzul punerii la dispoziție a propunerii tehnice. Astfel, în ceea ce privește nedovedirea confidențialității ofertei câștigătoare, Consiliul are în vedere că se impune ca autoritățile contractante să nu divulge informații care ar putea denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri ulterioare. Există o prezumție generală potrivit căreia accesul la oferte aduce, în principiu, atingere protecției intereselor comerciale ale ofertanților. Procedura din fața Consiliului nu poate fi transformată într-un mijloc care să aibă drept scop consultarea de către contestator a înscrisurilor din ofertele concurenților, întrucât ar rupe echilibrul și ar crea avantaje concurențiale incorecte. Ține de interesul privat faptul că accesul la documentele declarate confidențiale s-ar putea dovedi necesar pentru formularea apărării în cadrul unei acțiuni și nu poate constitui un interes public superior care să justifice divulgarea informațiilor. Aceste aprecieri aparțin Curții Constituționale în Decizia nr. 610 din 30 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.184 din 14 decembrie 2021. Relevantă, în acest sens, este Hotărârea nr. 6291/2018 emisă de Curtea de Apel București, în conținutul căreia se precizează: «Prima instanță în mod corect și-a bazat decizia cu privire la neacordarea accesului la oferta tehnică nici chiar după finalizarea procedurii de atribuire, pe declarația de confidențialitate a contracandidatului, în conformitate cu art. 231 alin. 6 din Legea nr.99/2016, potrivit căruia entitatea contractantă este obligată să permit accesul neîngrădit al ofertantului la raportul procedurii de atribuire sau la informații din documentele de calificare ori din cadrul propunerilor tehnice “care nu au fost declarate de către ofertanți ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.” Prin urmare, lege nu pretinde autorității contractante – și nici instanței - să verifice ea însăși în ce măsură este justificată sau nu declarația de confidențialitate. Soluția primei instanțe este conformă nu doar literei legii, dar și scopului acesteia. În considerentele Hotărârii CJUE din 14.02.2008, s-a reținut că menținerea unei concurențe loiale în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice reprezintă un interes public important, a cărui apărare este admisă în temeiul jurisprudenței CJUE, astfel încât, „în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Pagina 18 din 26

§ 25

Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora.» Problema confidențialității ofertelor este pusă în discuție de o multitudine de decizii, practica CJUE fiind extrem de bogată, cele mai detaliate și uzitate cauze fiind HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră) din 7 septembrie 2021 - cauza C-927/19 Klaipedos, Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec - C 450/06, Hotărârea Curții (Camera a patra) din 17 noiembrie 2022 din cauza C-54/21 Antea Polska. Această ultimă hotărâre tranșează problematica informațiilor confidențiale din cadrul ofertelor, temă amplu dezbătută și tratată într-o manieră neunitară atât de practica națională românească, dar și de practica altor state europene, dovadă fiind desele sesizări către CJUE pe această temă, ale statelor membre. Relevantă, din punctul de vedere al speței pendinte, este întrebarea nr. 1 cu considerentele aferente din cauza C-54/21 Antea Polska, respectiv 46-68, din care Consiliul le va cita pe cele mai relevante: „46. Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 18 alineatul (1) și articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale în materie de achiziții publice care impune, cu singura excepție a secretelor comerciale, ca informațiile transmise de ofertanți autorităților contractante să fie publicate în mod integral sau comunicate celorlalți ofertanți, precum și unei practici a autorităților contractante care constă în a accepta în mod sistematic cererile de tratament confidențial cu titlu de secret comercial. (...). 51. În speță, din decizia de trimitere reiese că cererea reclamantei din litigiul principal privind accesul la informațiile transmise autorității contractante de CDM Smith, de Arup și de Multiconsult a fost examinată în temeiul Legii privind achizițiile publice. În conformitate cu articolul 8 din această lege, secretele comerciale fac obiectul, la cererea ofertanților care le dețin, al unui tratament confidențial, astfel încât orice altă informație transmisă de ofertanți autorității contractante trebuie făcută publică, în temeiul articolului 96 din legea menționată, în anexa la procesulverbal întocmit de această entitate.(...). 60. În temeiul articolului 50 alineatul (1) din directiva menționată, autoritatea contractantă trebuie să emită pentru publicare, la sfârșitul procedurii de achiziții publice, un anunț de atribuire care conține, în conformitate cu partea D din anexa V la aceeași directivă, anumite informații referitoare printre altele la ofertantul căruia ia fost atribuit contractul, precum și la oferta pe care a prezentato acest ofertant. Cu toate acestea, articolul 50 alineatul (4) din Directiva 2014/24 prevede și că aceste informații pot să nu fie publicate în cazul în care divulgarea lor ar împiedica aplicarea legii, ar fi contrară în alt mod interesului public, ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale unui anumit operator economic sau ar putea aduce atingere concurenței loiale. 61. De asemenea, deși articolul 55 alineatul (2) din Directiva 2014/24 permite în mod expres oricărui ofertant care a prezentat o ofertă admisibilă să solicite autorității contractante să îi comunice motivele respingerii ofertei sale, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei reținute, precum și numele ofertantului câștigător, se prevede totuși, la alineatul (3) al acestui articol, că autoritatea contractantă poate decide să nu comunice unele dintre aceste informații, atunci când această divulgare ar împiedica asigurarea aplicării legii, ar fi contrară interesului public, ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale unui operator economic sau ar aduce atingere concurenței loial. 63. În consecință, articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2014/24 coroborat cu articolele 50 și 55 din această directivă, pe de o parte, nu se opune ca un stat membru să instituie un regim care delimitează domeniul de aplicare al obligației de tratament confidențial întemeinduse pe o noțiune de secret Pagina 19 din 26

§ 26

comercial care corespunde în esență celei care figurează la articolul 2 punctul 1 din Directiva 2016/943. Pe de altă parte, el se opune unui astfel de regim atunci când acesta nu cuprinde un ansamblu adecvat de norme care să permită autorităților contractante, în împrejurările în care se aplică aceste articole 50 și 55, să refuze în mod excepțional divulgarea unor informații care, deși nu intră sub incidența noțiunii de secret comercial, trebuie să rămână inaccesibile în temeiul unui interes sau al unui obiectiv vizat la articolele 50 și 55 menționate. 67. Astfel, autoritatea contractantă poate, în special și cu condiția ca dreptul național care îi este aplicabil să nu se opună acestui lucru, să comunice întro formă rezumată anumite aspecte ale unei candidaturi sau ale unei oferte, precum și caracteristicile tehnice ale acestora, astfel încât informațiile confidențiale să nu poată fi identificate. În plus, presupunând că informațiile neconfidențiale sunt adecvate pentru a asigura respectarea dreptului ofertantului respins la o cale de atac efectivă, autoritatea contractantă va putea solicita operatorului a cărui ofertă a fost reținută să îi furnizeze o versiune neconfidențială a documentelor care conțin informații confidențiale (Hotărârea din 7 septembrie 2021, Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras, C927/19, EU:C:2021:700, punctele 124 și 125). 68. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare adresată că articolul 18 alineatul (1) și articolul 21 alineatul (1) coroborate cu articolul 50 alineatul (4) și articolul 55 alineatul (3) din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale în materie de achiziții publice care impune, cu singura excepție a secretelor comerciale, ca informațiile transmise de ofertanți autorităților contractante să fie publicate în mod integral sau comunicate celorlalți ofertanți, precum și unei practici a autorităților contractante care constă în a accepta în mod sistematic cererile de tratament confidențial cu titlu de secret comercial”. Prin urmare, Curtea a stabilit că legislația națională nu poate impune ca ofertele depuse de operatorii economici să fie publicate integral, cu singura excepție a informațiilor confidențiale. Curtea face trimitere la informațiile stabilite de art. 50 și 55 din Directiva 2014/24, vorbind de transmiterea informațiilor într-o formă rezumată, deci acele informații vor fi comunicate, ori acestea au fost comunicate operatorului economic contestator. Astfel, Consiliul conchide că legislația națională, în concordanță cu legislația comunitară, nu stabilește o obligație de comunicare integrală a ofertelor către operatorii economici din procedură, dar permite accesul la anumite informații, către operatori comunicându- se un rezumat. Consiliul reține că dispozitivul hotărârii de mai sus stabilește o marjă de apreciere largă pentru autoritățile contractante de a decide ce documente divulgă contracandidaților. În niciun caz, nu poate fi vorba de o comunicare integrală a ofertelor de către autoritatea contractantă celui care solicită acest lucru. În ceea ce privește oferta desemnată câștigătoare, contestatoarea face o serie de aprecieri referitoare la nedovedirea caracterului confidențial al acestei oferte, solicitând accesul nerestricționat la aceasta. Consiliul reține relevanța în cauză a următoarelor dispoziții legale: - Art. 57 din Legea nr. 98/2016: (1) Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispozițiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea autorității contractante, autoritatea contractantă are obligația de a nu dezvălui informațiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost transmise de operatorii economici indicate și dovedite de aceștia ca fiind Pagina 20 din 26

§ 27

confidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidențial se aplică doar asupra datelor/informațiilor indicate și dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. (4) Operatorii economici indică și dovedesc în cuprinsul ofertei care informații din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/justificări de preț/cost sunt confidențiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informațiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară și/sau fundamentări/ justificări de preț/cost ca fiind confidențiale trebuie să fie însoțite de dovada care le conferă caracterul de confidențialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1).’’ - Art. 19 din Legea nr. 101/2016 „(1) La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiționat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislației privind achizițiile publice sau legislației privind achizițiile sectoriale ori legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți”. Consiliul mai reține, în acest sens, și considerentele din cauza C- 927/19 din 07.09.2021, „ Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras

§ 28

” UAB, în care Marea Cameră a stabilit următoarele: «În cadrul unei căi de atac referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C 450/06, EU:C:2008:91, punctul 51). Dimpotrivă, astfel cum s-a arătat în esență la punctul 121 din prezenta hotărâre în contextul obligațiilor care revin în această privință autorităților contractante, obligația de a furniza ofertantului respins informații suficiente pentru a-i garanta dreptul la o cale de atac eficientă trebuie să fie evaluată comparativ cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora. 130. În consecință, instanța națională competentă trebuie să verifice, ținând seama pe deplin atât de necesitatea de a proteja interesul public privind menținerea unei concurențe loiale în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, cât și aceea de a proteja informațiile cu adevărat confidențiale și îndeosebi secretele comerciale ale participanților la procedura de cerere de ofertă, că autoritatea contractantă a considerat în mod întemeiat că informațiile pe care a refuzat să le comunice solicitantului erau confidențiale. În acest scop, instanța națională competentă trebuie să efectueze o examinare completă a tuturor elementelor de fapt și de drept pertinente. De aceea, trebuie să poată dispune în mod necesar de informațiile necesare, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale, pentru a fi în măsură să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C 450/06, EU:C:2008:91, punctul 53). 131. Presupunând că instanța menționată consideră de asemenea că informațiile în cauză au un caracter confidențial care se opune din acest motiv divulgării lor către concurenții operatorului în cauză, trebuie amintit că, astfel cum a statuat Curtea, deși principiul contradictorialității implică, în general, dreptul părților la un proces de a lua Pagina 21 din 26

§ 29

cunoștință de probele și de observațiile prezentate în fața instanței și de a le discuta, în anumite cazuri, poate fi necesar să nu comunice anumite informații părților în vederea conservării drepturilor fundamentale ale unui terț sau pentru a proteja un interes public important (Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C 450/06, EU:C:2008:91, punctul 47). 132 Or, printre drepturile fundamentale care pot fi astfel protejate figurează dreptul la respectarea vieții private și a comunicațiilor consacrat de articolul 7 din cartă, precum și dreptul la protecția secretelor comerciale care a fost recunoscut de Curte ca principiu general de drept al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C 450/06, EU:C:2008:91, punctele 48 și 49). 133 Așadar, având în vedere importanța protecției informațiilor confidențiale, evidențiată în special la punctele 131 și 132 din prezenta hotărâre, organismul responsabil cu soluționarea căii de atac în domeniul atribuirii unui contract de achiziții publice trebuie să poată decide, dacă este cazul, că anumite informații cuprinse în dosarul de care dispune nu trebuie să fie transmise părților și avocaților acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C 450/06, EU:C:2008:91, punctul 43)”. Totodată, Consiliul are în vedere și dispozițiile art. 217 din Legea nr. 98/2016, ,,(4) Ulterior finalizării procedurii de atribuire, dosarul achiziţiei publice are caracter de document public. (5) Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei publice potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 57 alin. (4) ca fiind confidenţiale, potrivit legii. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într- un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire şi la informaţiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat şi la informaţiile din cadrul propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale’’. Deci, caracterul de document public se referă exclusiv la etapa de după finalizarea procedurii. În rest, pentru etapa de după comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă pune la dispoziție orice alte documente care nu au fost declarate și probate ca fiind confidențiale, declarația pe propria răspundere fiind prin ea însăși, o dovadă în dreptul național. Cu privire la motivele de respingere a ofertei contestatoarei, aceasta arată că, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă a reținut că în răspunsul la solicitarea de clarificări, contestatoarea nu ar fi prezentat informații suficiente. Consiliul are în vedere că, prin adresa nr. 23513/02.07.2025, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei mai multe clarificări, prima dintre ele referindu-se la existența planului de control/verificări și încercări. Contestatoarea a răspuns punctual, indicând unde anume în propunerea tehnică se regăsește documentul, identificând paginile aferente. Cu toate acestea, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 30193/22.08.2025, autoritatea contractantă a reținut neconcludența răspunsului, fără să arate în ce anume constă eroarea din ofertă. Astfel, deși la paginile indicate se regăsește documentul respectiv, în adresa de Pagina 22 din 26

§ 30

comunicare nu se menționează care este motivul pentru care acesta nu este corect întocmit. Prin urmare, Consiliul reține că această critică este întemeiată, adresa de comunicare nefiind motivată sub acest aspect. Un alt aspect reținut în adresa de comunicare este următorul:

§ 31

Consiliul are în vedere că, în documentația de atribuire nu s-a solicitat prezentarea personalului de execuție, singura cerință fiind la pag. 42 din caietul de sarcini, de a prezenta șef de șantier și RTE, ca experți cheie. Astfel, la pagina respectivă se menționează obligația de a nominaliza, în cadrul ofertei, șef de șantier cu o anumită calificare și cu o anumită experiență, menționate detaliat, și RTE în construcții civile, instalații electrice, instalații termice și sanitare, ventilație. În formularul de propunere tehnică, la pag. 18, se regăsește un format de tabel, prin care se menționează informațiile ce trebuie precizate în legătură cu acest personal. Consiliul reține că nu se poate accepta punctul de vedere al autorității contractante, conform căruia ar fi trebuit prezentat tot personalul calificat necesar pentru fiecare categorie de personal din listă, deoarece un astfel de motiv de respingere a operatorului economic excede legislației achizițiilor și documentației de atribuire, în ofertă fiind necesar și obligatoriu de prezentat doar experții cheie solicitați expres în documentație, și nu orice altă resursă necesară în etapa de execuție a contractului. În caietul de sarcini, cerința a cărei neîndeplinire o invocă autoritatea contractantă are conținutul citat mai sus, respectiv sunt nominalizați expres, în sarcina ofertantului, doar cei doi experți menționați. Pentru ceilalți specialiști necesari, dar nesolicitați expres în documentație, prevederile acesteia nu pot fi extinse. Consiliul are în vedere, în acest sens, și concluziile CJUE din Cauza C- 403/21, în procedura SC NV Construct SRL împotriva Județului Timiș, cu participarea SC Proiect – Construct Regiunea Transilvania SRL: Pagina 23 din 26

§ 32

65 ,,a constrânge ofertanții să îndeplinească toate condițiile de executare a contractului încă de la prezentarea ofertei lor constituie o cerință excesivă, care riscă să descurajeze acești operatori să participe la procedurile de achiziții publice și încalcă prin aceasta principiile proporționalității și transparenței garantate la articolul 18 alineatul (1) din directiva menționată (Hotărârea din 8 iulie 2021, Sanresa, C 295/20, EU:C:2021:556, punctul 62)’’. De asemenea, în cauza C 295/20, „Sanresa” UAB, CJUE a reținut următoarele: ,,Articolul 70 din Directiva 2014/24 coroborat cu articolul 18 alineatul (1) din această directivă trebuie interpretat în sensul că se opune ca oferta unui ofertant să fie respinsă pentru simplul motiv că acesta nu face dovada, la momentul depunerii ofertei sale, că îndeplinește o condiție de executare a contractului în discuție’’. Prin urmare, Consiliul reține că autoritatea contractantă nu a prevăzut în documentația de atribuire obligația pentru ofertanți de a prezenta în ofertele depuse o listă cu tot personalul muncitor angajat pe specialități, necesar executării întregului contract. Astfel, nu trebuie să dovedească, din etapa de ofertare, că dispune din resursele proprii de toți salariații pentru întreaga activitate din contract. Potrivit art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, „Caietul de sarcini conține în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante”. Ori în condițiile în care nu există în documentație referiri la declararea obligatorie în ofertă a tuturor experților necesari pentru realizarea lucrărilor, ci doar a celor doi experți cheie, rezultă că responsabilitatea utilizării de personal calificat în etapa de realizare a lucrărilor aparține exclusiv executantului, câștigător al procedurii de atribuire, autoritatea contractantă interpretând incorect dispozițiile legale și ale documentației de atribuire. Aceeași interpretare se aplică și situației privind atestatele ANRE, autorizațiilor ISCIR etc, mai cu seamă că în caietul de sarcini se prevede obligativitatea deținerii acestora în etapa execuției contractului, toate fiind clauze în sarcina executantului. Documentația de atribuire nu se aplică extensiv, ci solicitările care conduc la excluderea ofertanților trebuie să fie clare, astfel încât să se respecte principiul transparenței și al tratamentului egal. Prin urmare, neexistând vreo prevedere în documentație din care să rezulte că nenominalizarea unui expert, de o anumită specialitate, în ofertă, conduce la respingerea acesteia, nu se poate aplica o atare sancțiune. Consiliul va lua, însă, în considerare ca validă concluzia că oferta depusă de contestatoare este incompletă, nefiind precizați experții cheie solicitați, respectiv șeful de șantier și RTE, și nici utilajele nu sunt dimensionate conform formularului de ofertă obligatoriu. De asemenea, Consiliul are în vedere că sub acest aspect, contestatoarei i s-au solicitat clarificări, în contestație făcând mențiuni despre acest lucru la pag. 13 și 14, menționând că nu s-ar fi solicitat expres în documentație nominalizarea acestora în ofertă și nu s-ar fi solicitat depunerea CV-ului, diplome, certificate pentru RTE, ori contrar susținerilor contestatoarei, aceste solicitări sunt unele exprese și clare, fără Pagina 24 din 26

§ 33

posibilitatea de interpretare în alt sens. Prin urmare, Consiliul reține că, într-adevăr, sub acest aspect răspunsul este neconcludent, fiind, astfel, aplicabilă sancțiunea prevăzută la art. 134 alin. (5) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016: ,,În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările

§ 34

solicitate

§ 35

sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă’’. Prin urmare, Consiliul stabilește că în condițiile în care sunt suficiente elemente întemeiate care să conducă la concluzia neconformității ofertei, nu este necesară reevaluarea aspectelor identificate de autoritate dar invalidate de Consiliu. În ceea ce privește criticile contestatoarei referitoare la oferta câștigătoare, Consiliul va analiza, cu prioritate, interesul acestui ofertant de a contesta oferta depusă de Asocierea S.C. ......... S.R.L. - S.C. ......... S.R.L. - S.C. ......... S.R.L. (lider de asociere: S.C. ......... S.R.L.). Potrivit Raportului procedurii nr. 30180/22.08.2025, au fost declarate admisibile 3 oferte. Ori, în condițiile în care oferta contestatoarei a fost corect evaluată, aceasta nu poate ataca doar oferta câștigătoare, deoarece, o eventuală excludere a acesteia nu i-ar profita în niciun caz contestatoarei, ci ofertantei de pe locul al doilea. Doar în situația în care oferta contestatoarei ar fi fost admisibilă, aceasta avea interes să atace oferta de pe primul loc, aceasta justificând interesul său doar prin posibilitatea ocupării poziției a doua, în urma declarării admisibilității sale. Având în vedere că, potrivit art. 33 din Codul de procedură civilă, interesul de a acționa trebuie să îndeplinească obligatoriu condiția de a fi personal, condiție ce presupune că folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare trebuie să aparțină celui care promovează acțiunea, și având în vedere că, menținându-se decizia de respingere a ofertei, contestatoarea nu mai poate justifica un interes personal, atât timp cât nu sunt atacate toate ofertele. În acest sens, Consiliul reține ca relevantă practica europeană: -Cauza CJUE C-100/12 Fastweb ,,Articolul 1 alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007, trebuie interpretat în sensul că, dacă, în cadrul unei proceduri privind o cale de atac, adjudecatarul, care a obținut contractul și a formulat o cale de atac incidentă, ridică o excepție de inadmisibilitate întemeiată pe lipsa calității procesuale active a ofertantului care a formulat această cale de atac pentru motivul că oferta pe care acesta din urmă o prezentase ar fi trebuit să fie înlăturată de autoritatea contractantă din cauza neconformității sale cu specificațiile tehnice definite de autoritatea contractantă în caietul de sarcini, dispoziția menționată se opune ca această cale de atac să fie Pagina 25 din 26

§ 36

declarată inadmisibilă în urma examinării prealabile a excepției de inadmisibilitate menționate fără o pronunțare cu privire la conformitatea cu respectivele specificații tehnice atât a ofertei adjudecatarului, care a obținut contractul, cât și a celei a ofertantului care a formulat calea de atac principală’’. În cauza respectivă, Curtea comunitară reține că acțiunea incidentă a adjudecatarului nu poate conduce la respingerea căii de atac a unui ofertant în ipoteza în care legalitatea ofertei fiecăruia dintre operatori este pusă în discuție în cadrul aceleiași proceduri și pentru motive de aceeași natură. Astfel, într-o asemenea situație, fiecare dintre concurenți poate invoca un interes legitim care să însemne excluderea ofertei celorlalți, ceea ce poate să conducă la constatarea imposibilității pentru autoritatea contractantă de a efectua selecția unei oferte legale. Prin urmare, atât timp cât o eventuală respingere a ofertei câștigătoare nu ar aduce niciun beneficiu contestatoarei, ci ofertantului de pe locul 2 sau 3, nu există vreun motiv a considera că aceasta are interes în excluderea acelei oferte. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ........., menținând actualul rezultat. Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ......... S.R.L., în calitate de lider al Asocierii ......... S.R.L. & ......... S.R.L. & ......... S.R.L. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ........., menținând actualul rezultat al procedurii. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de ......... S.R.L., în calitate de lider al Asocierii ......... S.R.L. & ......... S.R.L. & ......... S.R.L. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 26 din 26

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.