Decizie 1346/2025
Decizie CNSC2025_1346_2025_Decizie_1346.pdf, BO2025_1346_2025_BO2025_1346.pdf
Document CNSC
INTEGRAL PROFESIONAL SECURITY SRL în contradictoriu cu COLEGIUL NATIONAL MIHAIL KOGALNICEANU
Decizia CNSC nr. 1346/C5/1274 din 15.05.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „servicii de pază”, se solicită reevaluarea/recalcularea valorii maxim estimată a procedurii în concordantă cu cantitatea estimată a prestațiilor și raportată la prevederile legale încalcate și nerespectate de către autoritatea contractantă, prevederi legale impuse prin dispozițiile nederogatorii ale: - Codului Muncii aprobat prin Legea 53/2003 (actualizată), întrucât aceasta a fost întocmită/stabilită cu încălcarea legislației muncii privind drepturile acordate salariaților, - Legii nr. 448 privind protecția persoanelor cu handicap, (încălcarea prev. art. 78 alin. (3), - Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor (încălcarea prev. art. 40 și 43), - HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor de aplicare ale Legii nr. 333/2003 (încălcarea prev. art. 52.1 din norme), - HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor (nerespectarea art. 8 și următoarele), - Ordinul M.F. P nr. 1826/2003 privind precizările refer…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată de autoritatea contractantă, și declină competența de soluționare a contestației formulate de INTEGRAL PROFESIONAL SECURITY SRL, în contradictoriu cu COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAIL KOGĂLNICEANU", în calitate de autoritate contractantă, în favoarea Tribunalul GALAȚI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul GALAȚI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Fără cale de atac. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1346_2025_Decizie_1346.pdf, BO2025_1346_2025_BO2025_1346.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1346/C5/1274 Data: 15.05.2025 Prin contestația nr. 5771/11.04.2025 de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 24121/14.04.2024, formulată de către INTEGRAL PROFESIONAL SECURITY SRL cu sediul în Galați, str. Brăilei nr. 7-9,Etaj 2, Spațiul 270, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J17/16/2014, având CUI RO 32638938, împotriva documentației de atribuire elaborată de către COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAIL KOGĂLNICEANU", cu sediul în Mun. Galați str. Brăilei nr. 161B jud Galați, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de achiziție directă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „servicii de pază”, se solicită reevaluarea/recalcularea valorii maxim estimată a procedurii în concordantă cu cantitatea estimată a prestațiilor și raportată la prevederile legale încalcate și nerespectate de către autoritatea contractantă, prevederi legale impuse prin dispozițiile nederogatorii ale: - Codului Muncii aprobat prin Legea 53/2003 (actualizată), întrucât aceasta a fost întocmită/stabilită cu încălcarea legislației muncii privind drepturile acordate salariaților, - Legii nr. 448 privind protecția persoanelor cu handicap, (încălcarea prev. art. 78 alin. (3), - Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor (încălcarea prev. art. 40 și 43), - HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor de aplicare ale Legii nr. 333/2003 (încălcarea prev. art. 52.1 din norme), - HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor (nerespectarea art. 8 și următoarele), - Ordinul M.F. P nr. 1826/2003 privind precizările referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune din 22.12.2003, în speță, pct 2.3 Iii a) privitoare la costurile directe ale unei activităti, - includerea unei marje oricât de minime ar fi aceasta referitoare la prevederea unei cote de profit întrucât orice contract economic nu este justificat să-și desfășoare activitatea fără obținerea unei plus valori din activitatea realizată. Pagina 1 din 2
Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată de autoritatea contractantă, și declină competența de soluționare a contestației formulate de INTEGRAL PROFESIONAL SECURITY SRL, în contradictoriu cu COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAIL KOGĂLNICEANU", în calitate de autoritate contractantă, în favoarea Tribunalul GALAȚI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul GALAȚI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Fără cale de atac. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: 15.05.2025 Prin contestația nr. ... de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de către ... cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva documentației de atribuire elaborată de către ..., cu sediul în Mun. ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de achiziție directă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „...”, se solicită reevaluarea/recalcularea valorii maxim estimată a procedurii în concordantă cu cantitatea estimată a prestațiilor și raportată la prevederile legale încalcate și nerespectate de către autoritatea contractantă, prevederi legale impuse prin dispozițiile nederogatorii ale: - Codului Muncii aprobat prin Legea 53/2003 (actualizată), întrucât aceasta a fost întocmită/stabilită cu încălcarea legislației muncii privind drepturile acordate salariaților, - Legii nr. 448 privind protecția persoanelor cu handicap, (încălcarea prev. art. 78 alin. (3), - Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor (încălcarea prev. art. 40 și 43), - HG nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor de aplicare ale Legii nr. 333/2003 (încălcarea prev. art. 52.1 din norme), - HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor (nerespectarea art. 8 și următoarele), - Ordinul M.F. P nr. 1826/2003 privind precizările referitoare la organizarea și conducerea contabilității de gestiune din 22.12.2003, în speță, pct 2.3 Iii a) privitoare la costurile directe ale unei activităti, - includerea unei marje oricât de minime ar fi aceasta referitoare la prevederea unei cote de profit întrucât orice contract economic nu este justificat să-și desfășoare activitatea fără obținerea unei plus valori din activitatea realizată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, Pagina 1 din 7
asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestatorul solicită Consiliului să observe că autoritatea contractantă prin răspunsul la solicitarea de clarificări transmis cu nr. ...a recunoaște că în structura și justificarea valorii orare estimate nu a inclus toate cheltuielile. Acesta subliniază că în calculul valorii estimate autoritatea contractantă nu a luat în calcul toate prevederile legale, alegând să se raporteze la tarifele aferente ultimului an, tarife practicate de către contestator, cu omisiunea luării în considerare că acele tarife au fost rezultatul final al reducerii/diminuării tarifelor cu valoarea subvențiilor primite pe perioada anterioară aferentă forței de muncă pentru care s-au primit indemnizații prin ..., reduceri care au avut o perioadă de maxim 12 luni acordate iar caracterul lor este vremelnic, cu rol ocazional, nefiind o garanție și un postulat în obținerea lor permanentă. Contestatorul susține că în momentul în care autoritatea contractantă stabilește valoarea estimată a unei achiziții trebuie să se raporteze la valoarea reală a costurilor cel puțin legale ale unei prestații fără a lua în calcul eventualele facilități pecuniare pe care un ofertant le poate avea sau nu în funcție de forța de muncă angajată beneficiară a unor astfel de drepturi dar în special de existența la nivelul ...-urilor a bugetelor alocate unor astfel de drepturi, cunoscut fiind faptul că alocările bugetare sunt deficitare pe fondul deficitului fiscal la nivel național și deopotrivă a lipsei încasărilor la bugetul general consolidat. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC cu nr. ..., ...a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către ..., susținând că valoarea estimată a fost calculată potrivit art. 20 din Legea nr. 98/2016 prin raportare la valoarea contractelor din ultimele 12 luni , valoare ce poate fi verificată de cei interesați prin interogarea SEAP. Prin adresele nr. ...și ... CNSC a pus în discuție excepția necompetenței materiale. Prin adresa nr. ... contestatorul solicită respingerea excepție, considerând că CNSC are competența materială de a se pronunțată cu privire la criticile formulate pe cale contestației. Prin punctul de vedere depus, autoritatea contractantă a susținut că soluționarea excepției o lasă la aprecierea Consiliului.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de achiziție directă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „...”, cod ... ..., prin anunțul de participare nr. ...postat pe site-ul propriu. Pagina 2 din 7
În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va analiza excepția lipsei de competență materială în soluționarea contestației, invocată de autoritatea contractantă. În analiza acestei excepții, Consiliul apreciază ca incidente următoarele prevederi legale: - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care stipulează că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ- jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi”; - art. 3 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, care definește actul autorității contractante ca fiind „orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare”; - art. 12 alin. (1) din actul normativ invocat, potrivit căruia „Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)”; - art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 potrivit căruia „Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluții cu o valoare estimată egală sau mai mare decât valorile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitația deschisă; b) licitația restrânsă; c) negocierea competitivă; d) dialogul competitiv; e) parteneriatul pentru inovare; f) negocierea fără publicare prealabilă; g) concursul de soluții; h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice; i) procedura simplificată”; Pagina 3 din 7
- art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform căruia „Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei (...)”. În speță, Consiliul are în vedere faptul că, așa cum rezultă din documentele anexate contestației, respectiv anunțul de participare nr. ..., că serviciile de pază având o valoare etimată de ...lei fără TVA urmează a fi atribuite printr-o achiziție directă, așa cum este aceasta prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, citat anterior și nu printr-o procedură de atribuire de tipul celor prevăzute de art. 68 din același act normativ. Autoritatea contractantă a inițiat achiziția directă prin anunțul de participare și documentația de atribuire postate pe site-ul autorității contractante „...”, și nu printr-un anunț de participare, publicat în SEAP, de tipul celor prevăzute de art. 72 – licitație deschisă, art. 77 – licitația restrânsă, art. 81 – negocierea competitivă, art. 87 – dialog competitiv, art. 96 – parteneriatul pentru inovare, art. 111 – servicii sociale și alte servicii specifice, art. 113 – procedura simplificată, așa cum este obligatoriu în cazul unei proceduri de atribuire organizate în condițiile prevăzute de Legea nr. 98/2016. Raportat la valoarea estimată, fără TVA, de ...lei, a prezentei achiziții, și la dispozițiile art. 7 alin. (5) și alin. (4) din Legea nr. 98/2016 [„Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, (...)” „În cazul achiziției directe, autoritatea contractantă: (...) c) are dreptul de a achiziționa pe baza unei singure oferte dacă valoarea estimată a achiziției este mai mică sau egală cu 140.000 lei, fără TVA, pentru produse și servicii, (...)” ], Consiliul apreciază că autoritatea contractantă nu derulează una din procedurile de atribuire stipulate la art. 68 din Legea nr. 98/2016, ci o achiziție directă. În consecință, întrucât în speță, contestația vizează o achiziție directă, Consiliul nu este competent a o soluționa, deoarece, potrivit dispozițiilor citate în paragrafele anterioare, în competența sa intră contestațiile formulate în cadrul procedurilor de atribuire prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016, iar potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, ce face referire la posibilitatea înaintării unei contestații pe cale administrativ-jurisdicțională, ... nu putea uza de calea administrativ- jurisdicțională de atacare a actelor emise de autoritatea contractantă. Față de această situație, Consiliul apreciază ca fiind incidente și următoarele dispoziții legale: - art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; Pagina 4 din 7
- art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „Decizia de declinare a competenței Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 231 din Legea nr. 98/2016, care stipulează că „În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun”; - art. 2 din Codul de procedură civilă, care stipulează că „(1) Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă. (2) De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare”; - art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, conform căruia „Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”; - art. 132 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stipulează că: „Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ (...)”; - art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ- fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”; - art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului”. Pagina 5 din 7
Rezultă că, în cauză, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 referitoare la soluționarea contestației, competența materială aparține Tribunalul Galați - instanța de la sediul reclamantei [conform prevederilor art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004], contestatoarea având posibilitatea ca, împotriva actului considerat nelegal în cadrul unei proceduri de achiziție publică de tipul celei în cauză, să se adreseze instanței de contencios administrativ, competentă potrivit legii. Nu în ultimul rând, este de reținut că excepția de necompetență materială, fiind de ordine publică, face imposibilă extinderea competențelor Consiliului, care, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, este competent să soluționeze contestații cu privire la procedura de atribuire. Drept pentru care, raportat la dispozițiile art. 231 din Legea nr. 98/2016, ce prevăd aplicabilitatea dispozițiilor de drept comun în lipsa unor dispoziții exprese ale legii, coroborate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă și art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 101/2016, constatând lipsa de competență materială a sa în soluționarea cauzei, Consiliul va trimite dosarul la instanța competentă. În consecință, raportat la dispozițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 ce prevăd aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare, coroborate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, Consiliul va admite excepția de necompetență materială a CNSC privind soluționarea contestației, invocată de autoritatea contractantă și, ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la natura litigiului, tipul de autoritate emitentă a actului atacat și sediul reclamantei, constată că Tribunalul GALAȚI - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal are competența materială privind soluționarea cauzei, astfel că va declina cauza către instanța de judecată, soluție care, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, nu este supusă niciunei căi de atac. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Fără pronunțare asupra fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 6 din 7
Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată de autoritatea contractantă, și declină competența de soluționare a contestației formulate de ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, în favoarea Tribunalul GALAȚI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către Tribunalul GALAȚI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal. Fără cale de atac. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat practicaua Deciziei, Consilier ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 7 (șapte) pagini. Pagina 7 din 7
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.