Decizie 1133/2025
Decizie CNSC2025_1133_2025_Decizie_1133.pdf, BO2025_1133_2025_BO2025_1133.pdf
Document CNSC
EVOLDA MED SRL în contradictoriu cu JUDETUL GIURGIU
Decizia CNSC nr. 1133/C7/1131 din 28.04.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare Lămpi UV de capacitate mare în cadrul proiectului «Dotări medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu» finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, inițiată prin anunțul de participare simplificat nr. CN1079318 din data de 25.03.2025, s-au solicitat următoarele: - admiterea contestației, și pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire - caietul de sarcini; - suspendarea procedurii de achiziție în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin Încheierea nr. 1346/C7/1131 din data de 09.04.2025, Consiliul a respins ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de EVOLDA MED SRL. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de prob…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de EVOLDA MED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL GIURGIU. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1133_2025_Decizie_1133.pdf, BO2025_1133_2025_BO2025_1133.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1133/C7/1131 Data: 28.04.2025 Prin contestația nr. 010/03.04.2025, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 21590/03.04.2025, formulată de EVOLDA MED SRL, cu sediul în București, sector 2, Str. Arcului nr. 14B, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/20209/2022, CUI RO46991769, reprezentată legal prin administrotor dna. Daniela Maracinica, formulată împotriva documentației de atribuire, aferente procedurii de atribuire prin licitație deschisă, organizată de JUDEȚUL GIURGIU, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Localitatea Giurgiu, str. București nr. 10, județul Giurgiu, cod poștal 080045, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare Lămpi UV de capacitate mare în cadrul proiectului «Dotări medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu» finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, inițiată prin anunțul de participare simplificat nr. CN1079318 din data de 25.03.2025, s-au solicitat următoarele: - admiterea contestației, și pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire - caietul de sarcini; - suspendarea procedurii de achiziție în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin Încheierea nr. 1346/C7/1131 din data de 09.04.2025, Consiliul a respins ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de EVOLDA MED SRL. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de EVOLDA MED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL GIURGIU. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
,
Redactat în 4 exemplare originale, conține 18 pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația nr. (...), transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. (...), formulată de (...), cu sediul în (...), înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), CUI (...), reprezentată legal prin administrotor dna. (...), formulată împotriva documentației de atribuire, aferente procedurii de atribuire prin licitație deschisă, organizată de (...), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în (...), în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „(...)”, inițiată prin anunțul de participare simplificat nr. (...) din data de 25.03.2025, s-au solicitat următoarele: - admiterea contestației, și pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire - caietul de sarcini; - suspendarea procedurii de achiziție în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin Încheierea nr. (...)din data de (...), Consiliul a respins ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de (...). Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația formulată de (...). 1. (...) precizează că, contestația este bazată în principal pe faptul că autoritatea contractantă, după anularea procedurii de atribuire publicată cu anunțul de participare nr. (...), a reluat procedura prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. (...)/25.03.2025 prin modificarea caietului de sarcini - specificațiilor tehnice, respectiv prin stabilirea în cadrul acestuia a unor cerințe minime obligatorii de performanță inferioare pentru produsele solicitate, renunțând la propriile necesități în avantajul unor posibile oferte ce s-au dovedit neconforme în urma evaluării în cadrul licitației anulate. În susținerea celor menționate, contestatorul face următoarele precizări: În caietul de sarcini aferent anunțului de participare nr. (...) s-a solicitat ca produsele Lămpi UV de capacitate mare: „Să aibă următoarele Pagina 1 din 18
protocoale de dezinfecție cu acționare asupra următorilor spori și fungi: Clostridium difficile, Candida, Bordetella pertussis, etc. Să aibă protocoale de utilizare, timp de funcționare/ciclu dezinfecție cu acționare asupra următorilor viruși: Adenovirus, Virusi hepatici, Herpex simplex, Rujeola, Synctyal, Rotavirus, Coronavirus, Enterovirus, AH INI, Norovirus, Poliovirus, Rhinovirus, Sars Cov2, Ebola, MERS- cov, etc. Să aibă protocoale de utilizare, timp de funcționare/ciclu dezinfecție cu acționare asupra următoarelor categorii de bacterii: Escherichia coli, Acinetobacter, Enterobacter Aerogenes, Enterococcus Faecalis, Klebsiella Pneumoniae, Mycrobacterium Bovis, Enterococcus Faecium, Listeria, Salmonela Enterica, CoNS, Proteus Mirabilis, Serratia Marcecens etc.” Contestatorul subliniază că aceste cerințe minime obligatorii au fost incluse în mod corect de autoritatea contractantă, dat fiind obiectul achiziției, reprezentat de necesitatea obiectivă a autorității contractante, potrivit, art. 155 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, contestatorul precizează că aceste condiții de eficiență nu au fost îndeplinite de doi dintre ofertanții participanți la procedură, urmând ca autoritatea contractantă să accepte și să declare neconformitatea acestora doar după pronunțarea deciziilor CNSC nr. 2703/C2/2861/2874/25.09.2024 și, respectiv, nr. 3049/C2/3664/ 30.10.2024. Urmând a relua achiziția cu același obiect „Lămpi UV de capacitate mare”, contestatorul susține că autoritatea contractantă a publicat anunțul de participare nr. (...)/25.03.2025. În caietul de sarcini publicat ca parte a documentației de atribuire, contestatorul susține că autoritatea contractantă anulează propriile exigențe și „simplifică” cerințele din caietul de sarcini prin eliminarea cerințelor de demonstrare a eficacității microbiene a echipamentului enunțate mai sus, avantajând astfel oferte necompetitive și nesocotind în final interesul public. Contestatorul consideră că această decizie a autorității contractante, deși în aparență de oportunitate, este nelegală și subiectivă, fiind de natură a angrena în competiție produse neperformante, declarate într-o achiziție anterioară ca neconforme, tocmai din lipsa demonstrării eficacității microbiene, activitate vitală pentru susținerea realizării unui act medical corect. Autoarea contestației consideră că simpla solicitare ca produsul „Să aibă eficacitate microbiană dovedită clinic prin studii de eficacitate realizate în laboratoare/spitale/clinici independente” este formulată în mod intenționat evaziv , nefiind precizată activitatea microbiană la care se referă, fiind de natură să avantajeze competitori care nu au putut demonstra eficacitatea echipamentelor, fiind astfel periclitat chiar scopul achiziției declarat în caietul de sarcini: „Ca urmare a analizei specialiștilor din cadrul acestei unități medicale, a reieșit necesitatea, oportunitatea și urgentarea soluționării deficiențelor privind dotarea cu echipamente medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, precum și pentru creșterea siguranței Pagina 2 din 18
pacienților, a calității actului medical și a accesului la serviciile medicale de specialitate, prin dotarea unității sanitare cu echipamente și aparatură medicale destinate reducerii și prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale.” În acest sens, contestatorul invocă prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Astfel, contestatorul precizează că prin cerința „Să aibă eficacitate microbiană dovedita clinic prin studii de eficacitate realizate în laboratoare/ spitale/clinici independente”, fără a indica tulpinile a căror izolare să fie demonstrată prin teste și protocoale specifice pe întreg spectrul de activitate dorit, se creează premisele ofertării de produse testate în mod neunitar, fără acoperirea de performanță dorită. În acest mod se acceptă prezentarea unor produse cu eficacitate redusă, urmând a fi declarate conforme în aceeași măsură produse care prezintă teste doar pentru un tip de microorganisme, în detrimentul altora care pot demonstra o eficacitate sporită în limitarea infecțiilor nosocomiale, atât bactericidă cât și virulicidă. În acest sens, contestatorul invocă prevederile art. 50 Legea nr. 98/2016. În forma în care autoritatea contractantă reia achiziția, contestatorul susține că se constată faptul că aceasta și-a nesocotit interesul și și-a reconsiderat necesitățile prin folosirea ca etalon a unor oferte care nu au îndeplinit cerințele minime obligatorii privind eficacitatea microbiană, în detrimentul interesului public de a achiziționa echipamente care să reducă riscul de infecții nosocomiale, dar și al operatorilor economici care au capacitatea de a prezenta oferte pentru echipamente testate cu o eficiență sporită dovedită. La redactarea caietelor de sarcini sau a specificațiilor tehnice pentru bunurile ce urmează a fi achiziționate prin licitații publice, contestatorul menționează că autoritatea contractantă are obligația definirii necesității bunului în funcție de parametrii tehnico-calitativi ai acestuia, aceasta urmând să nu reducă nivelul calitativ al bunurilor solicitate, pentru simplul motiv că anumiți agenți economici nu prezintă oferte care să-i satisfacă necesitățile. Contestatorul invocă art. 8 alin. (2) din Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția şi sterilizarea în unitățile sanitare publice şi private, din 03.09.2021, parte integrantă din Ordinul nr. 1761/2021. Contestatorul precizează că autoritatea contractantă are obligația de a defini specificațiile tehnice cu luarea tuturor măsurilor privind eficacitatea microbiană a echipamentului ce urmează să realizeze dezinfecția, complementar măsurilor de curățenie și de dezinfecție chimică. De asemenea, contestatorul susține că rezumarea la a prezenta teste de eficacitate microbiologică fără a evidenția tulpinile solicitate și modul de prezentare, diminuează exigențele achiziției și determină imposibilitatea evaluării obiective. Având în vedere cele prezentate, faptul că autoritatea contractantă nu poate justifica anihilarea cerințelor privind activitatea microbiană față Pagina 3 din 18
de procedura anterioară anulată, când le-a considerat esențiale, contestatorul solicită modificarea specificațiilor tehnice în sensul completării cu cerințele avute inițial în vedere ca fiind „OBLIGATORII”, activitate dovedită prin rapoarte testare, iar nu prin declarații pe propria răspundere sau trimiteri la literatura de specialitate. 2. Contestatorul semnalează, totodată, o nouă modificare esențială și inacceptabilă a cerințelor tehnice, referitoare la durata de viață a tuburilor utilizate de echipamente, care evidențiază, din nou, o scădere voită a nivelului de performanță solicitat. Astfel, în cadrul procedurii anterioare ((...)), autoritatea contractantă impunea în mod corect ca: „Durata de viață a tuburilor să fie de min. 9000 de ore pentru funcționarea în flux continuu, durata de funcționare intermitentă minim 4000 ore”. Contestatorul susține că această cerință reflecta realitatea utilizării în medii clinice, unde funcționarea intermitentă este regula, nu excepția, și impunea o garanție minimă de fiabilitate a componentelor. Cu toate acestea, în actuala procedură ((...)/25.03.2025), contestatorul precizează că, cerința a fost modificată nejustificat, eliminându-se complet referirea la funcționarea intermitentă, solicitându- se doar: „Durata de viață a tuburilor să fie de min. 9000 de ore pentru funcționarea în flux continuu”. Contestatorul menționează că această modificare subminează intenționat nivelul minim de performanță impus anterior, deschizând calea pentru acceptarea unor produse inferioare calitativ, care pot funcționa aparent bine în regim continuu (teoretic), dar nu rezistă în condițiile reale de utilizare – adică în regim intermitent. Deși lămpile UV pot funcționa teoretic până la 9.000 de ore, contestatorul subliniază că literatura de specialitate și studiile clinice, evidențiază că eficiența lor biocidă scade considerabil după aproximativ 4.000 de ore de utilizare. Tocmai din acest motiv se recomandă utilizarea acestor tipuri de lămpi pe o medie de 4000 ore pentru a acoperi durata de viață = durata de eficiență. Din acel moment, emisia de radiații UV-C nu mai este suficientă pentru a asigura o dezinfectare eficientă, deși lampa continuă să emită lumină vizibilă. În lipsa unui control riguros al duratei de funcționare, astfel de echipamente devin echivalentul unei „bombe cu ceas”, comparabile cu un mecanism cu risc întârziat într-un context medical, astfel că sunt aparent funcționale, dar ineficiente din punct de vedere microbiologic, generând un risc major pentru sănătatea pacienților și a personalului medical. Așadar, contestatorul consideră că eliminarea acestei cerințe, respectiv: „durata de funcționare intermitentă minim 4000 ore” nu este doar o scădere a standardului tehnic, ci o formă clară de favorizare a unor produse care nu pot atinge standardele minime de fiabilitate, fapt ce afectează grav scopul achiziției: acela de a dota unitatea spitalicească cu echipamente eficiente și durabile pentru combaterea infecțiilor nosocomiale. Pagina 4 din 18
3. În ceea ce privește cerința „Să aibă eficacitate mai mare de 99,9%”, contestatorul o consideră neclară. Contestatorul menționează că autoritatea contractantă solicită o eficacitate mai mare de 99,9%, însă nu menționează cum aceasta poate fi demonstrată, lăsând la latitudinea ofertanților să prezinte orice document, chiar și o declarație pe propria răspundere care nu poate suplini testarea efectivă. Deoarece eficacitatea nu poate fi dovedită decât pe bază de teste, contestatorul solicită ca autoritatea contractantă să precizeze cu claritate cum urmează să fie demonstrată eficacitatea mai mare de 99,9%, bineînțeles având ca suport testele solicitate la punctul 1 din contestație. Totodată, contestatorul menționează că din punct de vedere științific, o eficacitate de 99,9% corespunde unei reduceri logaritmice de ordin log 3, ceea ce indică o activitate bactericidă standard și, în unele situații, virucidă. Această valoare este considerată o eficacitate limitată (nespecifică
domeniului
medical,
aplicabilă
domeniului instituțional/populație) în contextul dezinfecției de nivel înalt, nefiind suficientă pentru inactivarea formelor microbiene rezistente, cum ar fi sporii. În același timp, autoritatea contractantă solicită prezentarea de studii privind reducerea MRSA și Clostridium difficile, cu o rezistență ridicată la agenții dezinfectanți, pentru care cerințele de eficacitate prevăd o reducere de minimum log 5 (99,999%). Prin urmare, contestatorul consideră că cerințele tehnice sunt formulate neunitar și contradictoriu: pe de o parte, se acceptă o eficacitate generală de 99,9% (log 3), iar pe de altă parte, se solicită demonstrarea eficienței împotriva unor agenți patogeni care necesită un standard de reducere microbiologică semnificativ mai ridicat. Această incoerență metodologică afectează caracterul coerent și măsurabil al cerințelor, punând sub semnul întrebării obiectivitatea și rigurozitatea unei posibile evaluări a ofertelor. Față de cele arătate mai sus, contestatorul solicită CNSC admiterea contestației. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...)/(...), (...) a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de (...), prin care solicită respingerea contestaţiei ca nefondată, cu consecința derulării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect Furnizare Lămpi UV de capacitate mare în cadrul proiectului „Dotări medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale la Spitalul Judeţean de Urgenţă (...), finanțat prin Planul National de Redresare şi Reziliență cu menținerea documentelor procedurii în forma publicată de autoritatea contractantă, ca fiind temeinice şi legale, având în vedere următoarele considerente: Autoritatea contractantă subliniază faptul că documentația de atribuire contestată care a fost publicată în SEAP cu anunțul de participare nr. [(...)/25.03.2025] este aferentă unei noi proceduri şi nu reprezintă reluarea procedurii publicată de autoritatea contractantă cu anunțul nr. CN Pagina 5 din 18
(...), așa cum invocă contestatorul, procedură ce a fost finalizată prin publicarea anunțului de atribuire nr. CAN1137429/ 21.11.2024, prin care se anulează procedura de atribuire deoarece nu a fost depusă nici o ofertă admisibilă. Mai mult de atât, autoritatea contractantă precizează că documentația de atribuire contestată s-a aflat în verificare „ex-ante” la Agenția Națională pentru Achiziții Publice şi pentru care a primit deja un Aviz conform condiționat, pentru aspecte de calitate şi regularitate ale documentaţiei de atribuire, însă nu pentru cele reclamate de către contestator ca fiind ilegale, respectiv specificațiile tehnice ale produselor solicitate a fi achiziționate. Astfel, în situația în care aspectele sesizate de către contestator încălcau prevederile legislative în materia achizițiilor publice, autoritatea contractantă apreciază că Agenția Națională pentru Achiziții Publice prin verificatorii „ex-ante”, ar fi sesizat aceste nelegalități şi ar fi solicitat în consecință remedierea acestora. A. Referitor la critica privind eliminarea cerințelor: Analizând fondul acestei critici, autoritatea contractantă face următoarele precizări: Cerința ca echipamentul Lămpi UV de capacitate mare „Să aibă eficacitate microbiană dovedită clinic prin studii de eficacitate realizate în laboratoare/spitale/clinici independente" nu este nou introdusă ci este completarea cerinței inițiale „Să aibă eficacitate microbiană dovedită clinic", pentru claritatea informației solicitate, cu „[...] prin studii de eficacitate realizate în laboratoare/ spitale/ clinici independente" în condițiile menținerii cerinței inițiale: „Să aibă eficacitate mai mare de 99,9%". Eficacitatea microbiană nu a fost solicitată, prin nicio procedură menționată de contestatar, pentru anumiți spori, fungi, bacterii viruși ci pentru utilizare în scopul indicat în procedură - în spital. Cerințele inițiale, invocate de contestator că au fost eliminate, respectiv să aibă protocoale de dezinfecție/utilizare. timp de utilizare/ciclu dezinfecție, pentru agenții patogeni indicați de autoritatea contractantă se refereau la timpul de expunere şi intensitatea radiațiilor pe o anumită suprafață măsurată-doza necesară într-un ciclu de utilizare pentru atingerea eficienței dovedite clinic, date utilizate în operare de către beneficiarul echipamentului pentru obținerea rezultatelor scontate, performanțe, în funcție de puterea echipamentului ofertat, acesta fiind posibil să aibă o putere mai mare decât cea specificată în cerința tehnică, respectiv minim 1800 W. În conformitate cu Deciziile CNSC nr. 2703/C2/2861/2874/ 25.09.2024 și nr. 3049/C2/3664/30.10.2024, autoritatea contractantă precizează că a anulat procedura de atribuire inițiată prin publicatoarea anunțului de atribuire nr. (...), urmare a deciziilor emise de Consiliul prin care se dispune anularea Raportului procedurii nr. 17107/09.08.2024 referitor la ofertele clasate pe primele 2 locuri şi reevaluarea răspunsurilor la clarificări privind prezentarea protocoalelor de dezinfecție cu acționare asupra Bordetella pertussis, cât şi a comunicărilor privind rezultatul Pagina 6 din 18
procedurii şi obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor şi emiterea unui nou Raport al procedurii. Astfel, după reevaluarea ofertelor tehnice conform Deciziei CNSC nr. 2703/C2/2861 din 25.09.2024, nici o ofertă nu a fost declarată admisibilă. Printre aceste oferte s-a numărat şi oferta depusă de (...) care pentru a putea răspunde cerințelor tehnice minimale solicitate de autoritatea contractată prin caietul de sarcini, a prezentat 3 tipuri de dispozitive medicale, conform argumentării Consiliului. Autoritatea contractantă susține că, autoarea contestației urmărește să inducă în eroare Consiliul sugerând că deși decizia de eliminare a cerinței este în aparență de oportunitate, este nelegală şi subiectivă, fiind de natură a angrena în competiție produse neperformante, declarate într-o achiziție anterioară ca neconforme, tocmai din lipsa demonstrării eficacității microbiene, activitate vitală pentru susținerea realizării unui act medical corect. Or, o argumentare perfidă de genul „simpla solicitare ca produsul «Să aibă eficacitate microbiană dovedita clinic prin studii de eficacitate realizate în laboratoare/spitale/clinici independente» este formulată în mod intenționat evaziv, nefiind precizată activitatea microbiană la care se referă, fiind de natură să avantajeze competitori care nu au putut demonstra eficacitatea echipamentelor, fiind astfel periclitat chiar scopul achiziţiei declarat în caietul de sarcini”, este lipsită de fundament, şi tendențioasă. Autoritatea contractantă precizează că din cuprinsul caietului de sarcini, nu rezultă faptul că prin formularea cerinței, a urmărit un anumit rezultat al procedurii, având în vedere că în cadrul procedurii similare (...), toate ofertele depuse au fost declarate neconforme tocmai din lipsa prezentării protocoalelor de dezinfecție asupra sporilor, fungilor, bacteriilor şi virușilor indicați. Tot din argumentarea superficială făcută de contestator, reiese că autoritatea contractantă ar fi adus modificări specificațiilor tehnice în sensul favorizării competitorilor care nu au putut demonstra eficacitatea echipamentelor şi eludării procedurii de achiziție publică, uitând că nici propria ofertă nu a putut demonstra îndeplinirea acestei cerințe, ori o astfel de argumentare nu poate fi considerată decât falsă, lipsită de fundament şi orice temei, așa cum rezultă din argumentarea de mai sus. Autoritatea contractantă susține că întregul aparat argumentativ elaborat pe această speță se bazează pe o falsă asumpție pe care contestatoarea o inoculează ca adevăr absolut. Autoritatea contractantă susține că nu este obligată să modifice cerințele caietului de sarcini, iar exercitarea dreptului de a stabili cerințele tehnice aparține exclusiv autorității contractante, în măsura în care acestea sunt proporționale, nediscriminatorii şi justificate prin natura şi scopul contractului. În concluzie, autoritatea contractantă menționează că argumentul prezentat de contestator nu se justifică în mod legal, proporțional şi fundamentat. Pagina 7 din 18
De asemenea, autoritatea contractantă susține că şi-a respectat obligațiile de transparență şi proporționalitate, iar eliminarea/reformularea cerinței este perfect legală şi justificată. Pe cale de consecință, solicitarea contestatoarei trebuie respinsă ca nefondată. B. Referitor la critica privind cerința referitoare la durata de viață a tuburilor utilizate de echipamente, autoritatea contractantă susține că în argumentarea adusă criticii formulate de contestator, nu se precizează nicăieri utilizarea intermitentă. Deși, producătorii tuburilor susțin, de exemplu, că: -„durata de activitate: lămpile germicide funcționează timp îndelungat la parametri ideali pentru dezinfecție, tubul germicid funcționând în parametrii nominali timp de 8000 ore"; - „majoritatea tuburilor UV-C cu descărcare în vapori de mercur (cele mai întâlnite) au o durata de viață de 7000-9000 de ore. După aceasta perioada, acestora le scade treptat eficienta și trebuie înlocuite", autoritatea contractantă susține că s-a asigurat, prin cerința tehnică „Kit auditare a intensității luminoase la nivelul suprafețelor", că va putea măsura eficiența lămpilor avute în uz, ori de câte ori se impune, pe toată durata de viață solicitată a tuburilor de min. 9000 ore pentru funcționarea în flux continuu, motiv pentru care cerința „durata de funcționare intermitentă minim 4000 ore” nu mai este necesară. C. Referitor la critica privind cerința „Să aibă eficacitate mai mare de 99,9% " Astfel, referitor la cele susținute de Contestatar în sensul că „o eficacitate de 99,9% corespunde unei reduceri logaritmice de ordin log 3, ceea ce indică o activitate bactericida standard şi, în unele situații, virucidă. Această valoare este considerată o eficacitate limitată (nespecifică
domeniului
medical,
aplicabila
domeniului instituțional/populație) în contextul dezinfecției de nivel înalt", autoritatea contractantă susține că a solicitat prin cerința tehnică criticată ca eficacitatea echipamentului ofertat să fie mai mare de 99,9%, nicidecum egală cu 99,9%, pentru utilizarea în spital. Referitor la „[...] prezentarea de studii privind reducerea MRSA şi Clostridium difficile, cu o rezistență ridicată la agenții dezinfectanți, pentru care cerințele de eficacitate prevăd o reducere de minimum log 5 (99,999%)", față de 99,9% solicitat de autoritatea contractantă, autoritatea contractantă subliniază că însăși contestatoarea, a atașat ca documente justificative la oferta depusă în urma publicării anunțului nr. (...), un studiu al propriului aparat ofertat, efectuat la Centrul Medical Louis Stokes Cleveland VA, care confirmă că prin metoda „Două aparate UV-C, [...] au fost comparate prin folosirea unei singure metode de testare pentru eficienta împotriva MRSA și C. difficile”, rezultatul fiind „Pentru ambele aparate UV testate a fost obținută o reducere >3 log în 5 minute pentru MRSA" şi un studiu efectuat la Spitalul de Pediatrie México Federico Gómez despre „dezinfecției camerei cu UV-C a fost eficientă fiind necesare numai 3 minute pentru a reduce log de unități de MRSA cu >5,69." Pagina 8 din 18
În acest sens, autoritatea contractantă invocă prevederile art. 3 alin. (1) lit. rr) din Legea nr. 98/2016, precum și art. 20 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016. În urma analizei coroborate a acestor prevederi legale, autoritatea contractantă susține că este cea mai în măsură să stabilească specificațiile tehnice, întrucât doar aceasta cunoaște în mod direct propriile nevoi şi obiective specifice. Așadar, definirea acestor cerințe intră în marja de apreciere a autorității, în funcție de contextul şi finalitatea achiziţiei. În cazul de față, impunerea unor cerințe clare şi detaliate urmărește asigurarea condițiilor de siguranță într-un mediu destinat publicului şi, implicit, protecția dreptului fundamental la sănătate publică. Astfel, autoritatea contractantă consideră că cererea formulată trebuie respinsă, pentru următoarele motive: 1. Dreptul autorității contractante de a-şi defini propriile necesități; 2. Autoritatea contractantă are dreptul legal de a stabili cerințe funcționale; 3. Prin demersul său, contestatorul nu doar că nu probează nelegalitatea cerințelor, dar urmărește să substituie specificațiile obiective ale autorității contractante cu un set de cerințe convenabile propriei oferte; 4. Nu există obligația autorității contractante de a justifica respingerea unei propuneri de înlocuire a cerințelor tehnice cu elemente care nu respectă cerințele minime; 5. O astfel de solicitare este contrară principiilor egalității de tratament şi transparenței reglementate de art. 2 alin. (2) lit. a), b), c) din Legea nr. 98/2016; 6. Cerințele formulate de autoritatea contractantă sunt proporționale şi justificate. Concluzionând, autoritatea contractantă susține că a stabilit cerințe tehnice minime, proporționale şi justificate, care reflectă necesitățile reale ale activității sanitare. Contestatorul nu a demonstrat caracterul ilegal al acestora, ci a formulat o critică orientată exclusiv spre limitarea accesului potențialilor ofertanți la procedură. Respingerea modificărilor propuse privind specificațiile tehnice ale produsului propus nu este doar legală, ci necesară pentru protejarea integrității procedurii, fiind în acord cu legea, jurisprudența şi bunele practici în achiziții publice. Astfel, autoritatea contractantă consideră că a demonstrat prin cele argumentate pe larg, faptul că nu pot fi reținute criticile contestatorului, având în vedere că acestea nu sunt susținute de argumente şi nici nu sunt fundamentate de principiile care guvernează domeniul achizițiilor publice. Având în vedere aceste aspecte, autoritatea contractantă solicită Consiliului să dispună respingerea contestaţiei ca nefondată şi să dispună respingerea integrală. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr.(...), (...) a transmis Concluzii scrise față de susținerile autorității contractante Pagina 9 din 18
prezentate prin punctul său de vedere nr. (...) și punctul de vedere nr. (...), solicitând: - admiterea contestației așa cum a fost formulată; - admiterea cererii de suspendare a procedurii, până la soluționarea contestaţiei. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...), (...) a transmis punctul său de vedere cu privire la Concluziile scrise formulate de contestator, prin care solicită respingerea contestației ca nefondată. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise de autoritatea contractantă fiind înregistrate la CNSC sub nr. (...)/(...). Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică având ca obiect „Furnizare «Lămpi UV de capacitate mare, în cadrul proiectului «Dotări medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale la Spitalul Județean de Urgență (...)», finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, cod CPV (...)(Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. (...)/25.03.2025, stabilind data limită de depunere a ofertelor la 05.05.2025 ora 15:00, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate - preț” și valoarea estimată de 4.500.000 lei, fără TVA. Prin Clarificarea din oficiu [(...)/00015] publicată în SEAP la data de 24.04.2025, autoritatea contractantă a modificat termenul limită pentru primirea ofertelor la data de 08.05.2025 ora 15:00. Fiind nemulțumită de conținutul prevederilor documentației de atribuire, societatea (...) a depus contestația care formează obiectul prezentului dosar solicitând obligarea autorității contractante la remedierea documentației de atribuire - Caietul de sarcini, potrivit criticilor din contestație și suspendarea procedurii de atribuire în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost soluționată de Consiliu prin Încheierea nr. (...)din data de (...), fiind respinsă ca nefondată. Autoarea contestației a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211193719/1 din data de 04.04.2025, eliberată de CEC BANK – Sucursala Iași, în sumă de 90.000 lei. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, Consiliul reține următoarele: Autoritatea contractantă a mai organizat o procedură de atribuire având același obiect „Furnizare «Lămpi UV de capacitate mare» în cadrul Pagina 10 din 18
proiectului «Dotări medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale la Spitalul Județean de Urgență (...)» finanțat prin Planul National de Redresare și Reziliență”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. (...). În cadrul acesteia au depus oferte cinci operatori economici, printre care și contestatoarea (...), procedura de atribuire fiind anulată în temeiul prevederilor art.212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2026, care stipulează următoarele: „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: a) dacă nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau dacă nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă”, prin Raportul procedurii nr. 20848/09.10.2024. Criticile contestatoarei (...) formulate în cadrul prezentului dosar vizează, în principal faptul, că autoritatea contractantă, după anularea procedurii de atribuire inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. (...), a reluat procedura prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. (...)/25.03.2025, modificând Caietul de sarcini, respectiv specificațiile tehnice „prin stabilirea în cadrul acestuia a unor cerințe minime obligatorii de performanță inferioare pentru produsele solicitate, renunțând la propriile necesități în avantajul unor posibile oferte ce s-au dovedit neconforme în urma evaluării în cadrul licitației anulate”. Față de această critică a contestatoarei, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă nu are obligația ca la reluarea unei proceduri de atribuire să întocmească un caiet de sarcini identic cu cel aferent procedurii anulate, fiind absolut normal/firesc ca în urma derulării unei proceduri de atribuire anulată întrucât niciun ofertant nu a putut dovedi îndeplinirea tuturor specificațiilor tehnice impuse prin Caietul de sarcini, să procedeze la o revizuire a acestora în funcție de experiența dobândită în urma derulării procedurii anulate și raportat la nevoile sale concrete, scopul derulării unei proceduri de atribuire fiind încheierea contractului de achiziție publică cu unul dintre ofertanți. Pentru cele anterior menționate, Consiliul va respinge solicitarea contestatoarei de obligare a autorității contractante în sensul completării prevederilor Caietului de sarcini cu cerințele avute inițial în vedere de aceasta, ca fiind obligatorii, în procedura de atribuire derulată anterior, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. (...). În acest context, Consiliul va analiza criticile contestatoarei prin raportare la următoarele dispoziții ale legislației privind achizițiile publice: - art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.” - art. 154 din Legea nr. 98/2016: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire.” Pagina 11 din 18
- art. 155 din Legea nr. 98/2016: „(1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei.”; „(6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.” Așadar, regula o reprezintă situația în care necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 alin. (3) lit. b) și art. 12 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016]. Singura limitare a acestui drept al autorității contractante este determinată de introducerea, de către aceasta, a unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici. În consecință, pentru a cenzura caracteristicile tehnice stabilite de autoritatea contractantă, este necesară stabilirea existenței unor condiții restrictive, nejustificate și nelegale ce împiedică o concurență efectivă între operatorii economici, precum și a existenței unor specificații care nu contribuie la descrierea, în mod obiectiv, a produselor astfel încât să corespundă necesităţii achizitoarei. Legislația achizițiilor publice nu conține prevederi care să permită operatorilor economici să ceară modificarea/completarea documentației de atribuire și, cu atât mai mult, să oblige autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire după cum solicită fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită. Astfel fiind, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație, iar Consiliul nu o poate obliga la o astfel de conduită, decât în măsura în care se face dovada încălcării reale și obiective a dispozițiilor legale. Consiliul va avea în vedere că simpla pretindere a necesitații modificării/completării specificațiilor tehnice nu este suficientă pentru a conchide asupra nelegalității dispozițiilor documentaţiei de atribuire. Consiliul apreciază că orice demers al unui contestator de completare a unor detalii tehnice impuse de o autoritate contractantă prin documentația de atribuire reprezintă în realitate o inversare a rolului pe care legislația incidentă în materia achizițiilor publice îl impune autorității contractante, în concordanță cu principiul asumării răspunderii. Art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 nu impune cât de detaliat trebuie să fie prezentate specificațiile tehnice de către o autoritate contractantă. Lipsa unor informații din documentația de atribuire putea fi remediată și prin exercitarea de către operatorul economic interesat a dreptului de a solicita Pagina 12 din 18
clarificări în conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. În speță, contestatoarea nu a uzat de acest drept, înțelegând să sesizeze direct Consiliul. În continuare, Consiliul procedează la analiza punctuală a criticilor formulate de contestatoare. Prima critică a contestatoarei vizează specificația tehnică „Să aibă eficacitate microbiană dovedita clinic prin studii de eficacitate realizate in laboratoare/spitale/clinici independente”, care în opinia contestatoarei este formulată în mod intenționat evaziv, nefiind precizată activitatea microbiană la care se referă, fiind de natură să avantajeze competitori care nu au putut demonstra eficacitatea echipamentelor, fiind astfel periclitat chiar scopul achiziției declarat în context în caietul de sarcini: „Ca urmare a analizei specialiștilor din cadrul acestei unități medicale, a reieșit necesitatea, oportunitatea și urgentarea soluționării deficiențelor privind dotarea cu echipamente medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, precum și pentru creșterea siguranței pacienților, a calității actului medical și a accesului la serviciile medicale de specialitate, prin dotarea unității sanitare cu echipamente și aparatură medicale destinate reducerii și prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale”. În susținerea criticii, contestatoarea invocă dispozițiile art. 50, art. 154 alin. (1) și art. 156 din Legea nr. 98/2016, precum și Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, aprobate prin Ordinul nr. 1761/2021, art. 8 alin. (2) lit. d), și arată că autoritatea contractantă are obligația de a defini specificațiile tehnice cu luarea tuturor măsurilor privind eficacitatea microbiană a echipamentului ce urmează să realizeze dezinfecția, complementar măsurilor de curățenie și de dezinfecție chimică. Rezumarea la a prezenta teste de eficacitate microbiologică fără a evidenția tulpinile solicitate și modul de prezentare, diminuează exigențele achiziției și determină imposibilitatea evaluării obiective. În cadrul punctului de vedere autoritatea contractantă arată următoarele: - „Eficacitatea microbiană nu a fost solicitată, prin nicio procedură menţionată de Contestatar, pentru anumiţi spori, fungi, bacterii viruşi ci pentru utilizare în scopul indicat în procedură - în spital”;
- „De nicăieri, din cuprinsul caietului de sarcini, nu rezultă faptul că autoritatea contractantă, prin formularea cerinţei, a urmărit un anumit rezultat al procedurii, având în vedere că în cadrul procedurii similare (...), toate ofertele depuse au fost declarate neconforme tocmai din lipsa prezentării protocoalelor de dezinfecţie asupra sporilor, fungilor, bacteriilor şi viruşilor indicaţi. Tot din argumentarea superficială făcută de contestator, reiese că A.C ar fi adus modificări specificaţiilor tehnice în sensul favorizării competitorilor care nu au putut demonstra eficacitatea echipamentelor şi eludării procedurii de achiziţie publică, uitând că nici propria ofertă nu a putut demonstra îndeplinirea acestei cerinţe, ori o astfel de argumentare nu poate fi considerată decât falsă, lipsită de fundament şi orice temei”. Pagina 13 din 18
Analizând prevederile Caietului de sarcini, Consiliul reține că în cadrul acestuia, autoritatea contractantă a menționat următoarele cerințe: - „Să aibă eficacitate microbiană dovedită clinic prin studii de eficacitate realizate în laboratoare/spitale/clinici independente”;
- „Să aibă studii cu privire la reducerea MRSA şi Clostridium dificile, etc.”; - „Echipamentul să fie proiectat special pentru a fi utilizat în spital”. Din analiza coroborată a acestor prevederi, rezultă faptul că cerinţa minimă obligatorie este ca ofertanții să prezinte studii care să demonstreze eficacitatea echipamentului ofertat împotriva MRSA (Staphylococcus aureus meticilino-rezistent) şi Clostridium difficile, astfel încât nu se poate aprecia că documentația de atribuire nu conține informarea completă, corectă și precisă a operatorilor economici în raport de specificația tehnică în discuție, aceasta fiind nevoia concretă a autorității contractante, care precizează că cerința în discuție este justificată de: - Nevoile concrete și documentate ale autorității; - Experiența epidemiologică a unității sanitare; - Specificul de utilizare în context local, în speță având incidență principiul asumării răspunderii reglementat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, conform căruia autoritatea contractantă este responsabilă pentru deciziile și acțiunile realizate în procesul de achiziție, orice achiziție care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. Alegerea autorității contractante de a solicita să se demonstreze eficacitatea echipamentului ofertat doar împotriva MRSA (Staphylococcus aureus meticilino-rezistent) şi Clostridium difficile, reprezintă un aspect situat în marja de apreciere a autorității contractante, Consiliul neputând-o sancționa pe aceasta din urmă pentru alegerea efectuată, câtă vreme nu a fost demonstrat caracterul restrictiv al cerinței criticate. În raport de critica analizată, Consiliul stabilește că dispozițiile legale privind achizițiile publice stabilesc faptul că autoritatea contractantă este singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, deci să aprecieze relevanța unei specificații tehnice sau avantajele impunerii anumitor specificații [în speță, având incidență și principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016], necesitatea sau oportunitatea achiziționării anumitor produse, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, fiind stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016]. Consiliul nu poate obliga autoritatea contractantă la modificarea prevederii documentației de atribuire în sensul solicitat de contestatoare, întrucât s-ar limita dreptul acesteia de a contracta produse care să corespundă întocmai necesităților sale obiective, drept prevăzut la art. 155 și art. 156 din Legea nr. 98/2016. Nu există vreo prevedere legală care să oblige autoritățile contractante să accepte produse care nu corespund Pagina 14 din 18
necesităților acestora. Fiecare autoritatea contractantă trebuie să aleagă modalitatea de întocmire a documentației de atribuire, care să-i asigure cel mai bine atingerea scopului urmărit prin finalizarea procedurii şi o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Cum fiecare autoritate contractantă își cunoaște cel mai bine nevoile, iar principiul libertății contractuale implică cerința ca acesteia să nu îi fie impusă încheierea unui contract în alte condiții sau cu privire la alte produse decât are nevoie, Consiliul determină că nu poate obliga autoritatea contractantă la modificarea prevederii documentației de atribuire în sensul precizat de societatea contestatoare, întrucât s-ar limita dreptul acesteia de a contracta produse care să corespundă întocmai necesităților sale obiective, care au fost justificate. Față de cele mai sus menționate, Consiliul va respinge solicitarea contestatoarei de completare a specificației tehnice: „Să aibă eficacitate microbiană dovedita clinic prin studii de eficacitate realizate in laboratoare/spitale/clinici independente”, după cum urmează: „«Să aibă următoarele protocoale de dezinfecție cu acționare asupra următorilor spori și fungi: Clostridium difficile, Candida, Bordetella pertussis, etc. Să aibă protocoale de utilizare, timp de funcționare/ciclu dezinfecție cu acționare asupra următorilor viruși: Adenovirus, Virusihepatici, Herpex simplex, Rujeola, Synctyal, Rotavirus, Coronavirus, Enterovirus, AH INI, Norovirus, Poliovirus, Rhinovirus, Sars Cov2, Ebola, MERS- cov, etc. Să aibă protocoale de utilizare, timp de funcționare/ciclu dezinfecție cu acționare asupra următoarelor categorii de bacterii: Escherichia coli, Acinetobacter, Enterobacter Aerogenes, Enterococcus Faecalis, Klebsiella Pneumoniae, Mycrobacterium Bovis, Enterococcus Faecium, Listeria, Salmonela Enterica, CoNS, Proteus Mirabilis, Serratia Marcecens etc.», activitate dovedită prin rapoarte testare, iar nu prin declarații pe propria răspundere sau trimiteri la literatura de specialitate”, modul în care autoritatea contractantă a redactat specificația tehnică în discuție nefiind de natură a limita concurența și prejudicia contestatoarea. A doua critică a contestatoarei vizează specificația tehnică „Durata de viaţă a tuburilor să fie de min. 9000 de ore pentru funcţionarea în flux continuu”, contestatoarea apreciind că modificarea specificației tehnice care se regăsea în procedura derulată anterior și anume: „Durata de viață a tuburilor să fie de min. 9000 de ore pentru funcționarea în flux continuu, durata de funcționare intermitentă minim 4000 ore”, „subminează intenționat nivelul minim de performanță impus anterior, deschizând calea pentru acceptarea unor produse inferioare calitativ, care pot funcționa aparent bine în regim continuu (teoretic), dar nu rezistă în condițiile reale de utilizare – adică în regim intermitent”. Analizând prevederile Caietului de sarcini, Consiliul reține că în cadrul acestuia, autoritatea contractantă a menționat următoarele cerințe: „Să aibă inclus un kit auditare a intensității luminoase la nivelul suprafețelor (...) Pagina 15 din 18
Durata de viaţă a tuburilor să fie de min. 9000 de ore pentru funcționarea în flux continuu”. În cadrul punctului de vedere autoritatea contractantă arată că „s-a asigurat, prin cerinţa tehnică «Kit auditare a intensităţii luminoase la nivelul suprafeţelor», că va putea măsura eficienţa lămpilor avute în uz, ori de câte ori se impune, pe toată durata de viaţă solicitată a tuburilor de min. 9000 ore pentru funcţionarea în flux continuu, motiv pentru care cerinţa «durata de funcţionare intermitentă minim 4000 ore» nu mai este necesară”. În raport de explicațiile autorității contractante, Consiliul apreciază că nu o poate sancționa pentru alegerea efectuată, care a și fost justificată, câtă vreme contestatoarea nu a demonstrat caracterul restrictiv al cerinței criticate. Și în raport de această critică, CNSC stabilește că dispozițiile legale privind achizițiile publice stabilesc faptul că autoritatea contractantă este singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, deci să aprecieze relevanța unei specificații tehnice sau avantajele impunerii anumitor specificații [în speță, având incidență și principiul asumării răspunderii stipulat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016], necesitatea sau oportunitatea achiziționării anumitor produse, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, fiind stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016]. Consiliul nu poate obliga autoritatea contractantă la modificarea prevederii documentației de atribuire în sensul solicitat de contestatoare, întrucât s-ar limita dreptul acesteia de a contracta produse care să corespundă întocmai necesităților sale obiective, drept prevăzut la art. 155 și art. 156 din Legea nr. 98/2016. Nu există vreo prevedere legală care să oblige autoritățile contractante să accepte produse care nu corespund necesităților acestora. Fiecare autoritatea contractantă trebuie să aleagă modalitatea de întocmire a documentației de atribuire, care să-i asigure cel mai bine atingerea scopului urmărit prin finalizarea procedurii şi o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Cum fiecare autoritate contractantă își cunoaște cel mai bine nevoile, iar principiul libertății contractuale implică cerința ca acesteia să nu îi fie impusă încheierea unui contract în alte condiții sau cu privire la alte produse decât are nevoie, Consiliul determină că nu poate obliga autoritatea contractantă la modificarea prevederii documentației de atribuire în sensul precizat de societatea contestatoare, întrucât s-ar limita dreptul acesteia de a contracta produse care să corespundă întocmai necesităților sale obiective, care au fost justificate. Față de cele mai sus menționate, Consiliul va respinge și această critică a contestatoarei. Ultima critică a contestatoarei vizează specificația tehnică „Să aibă eficacitate mai mare de 99,9%”, (...) considerând că cerința este neclară, Pagina 16 din 18
lăsând la latitudinea ofertanților să prezinte orice document, chiar și o declarație pe proprie răspundere care nu poate suplini testarea efectivă. Analizând prevederile Caietului de sarcini, Consiliul reține că în cadrul acestuia, autoritatea contractantă a menționat următoarele cerințe: - „Să aibă eficacitate microbiană dovedită clinic prin studii de eficacitate realizate în laboratoare/spitale/clinici independente”; - „Să aibă studii cu privire la reducerea MRSA şi Clostridium dificile, etc.”; - „Să aibă eficacitate mai mare de 99,9%”. Din analiza coroborată a acestor dispoziții, Consiliul constată că eficacitatea trebuie dovedită prin „studii de eficacitate realizate în laboratoare/spitale/clinici independente”, context în care se apreciază, contrar susținerilor contestatoarei, că cerința nu are un caracter neclar, critica fiind nefondată. În legătură cu aceeași specificație tehnică, autoarea contestației mai arată că cerințele tehnice sunt formulate neunitar și contradictoriu, pe de o parte, se acceptă o eficacitate generală de 99,9% (log 3), iar pe de altă parte, se solicită demonstrarea eficienței împotriva unor agenți patogeni care necesită un standard de reducere microbiologică semnificativ mai ridicat (99,999%). Această incoerență metodologică afectează caracterul coerent și măsurabil al cerințelor, punând sub semnul întrebării obiectivitatea și rigurozitatea unei posibile evaluări a ofertelor. În cadrul punctului de vedere, autoritatea contractantă arată că a solicitat „prin cerinţa tehnică criticată ca eficacitatea echipamentului ofertat să fie mai mare de 99,9%, nicidecum egală cu 99,9%, pentru utilizarea în spital”. Analizând comparativ Caietul de sarcini aferent procedurii derulată anterior de autoritatea contractantă și Caietul de sarcini aferent prezentei proceduri de atribuire, Consiliul constată că ambele documente conțin specificațiile tehnice: „Să aibă studii cu privire la reducerea MRSA şi Clostridium dificile, etc.”;„Să aibă eficacitate mai mare de 99,9%”, de această dată nefiind operate modificări de către autoritatea contractantă cu privire la specificația tehnică criticată. În acest context, Consiliul constată următoarele: - specificația tehnică în discuție are în vedere o „eficacitate mai mare de 99,9%”; - contestatoarea nu dovedește că cerințele de eficacitate pentru reducerea MRSA şi Clostridium dificile prevăd o reducere de 99,999% deși sarcina probei îi incumbă, potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”; - toate cerințele Caietului de sarcini trebuie interpretate în mod coroborat; - specificația tehnică nu este de natură a o vătăma pe contestatoare, condiție esențială pentru promovarea unei contestații în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în contextul în care oferta depusă de aceasta în procedura anterioară nu a fost respinsă pentru Pagina 17 din 18
acest motiv. În cadrul punctului de vedere autoritatea contractantă a menționat că (...) „a ataşat ca documente justificative la oferta depusă în urma publicării anunţului nr. (...), un studiu al propriului aparat ofertat, efectuat la Centrul Medical Louis Stokes Cleveland VA, care confirmă că prin metoda «Doua aparate UV-C, [...] au fost comparate prin folosirea unei singure metode de testare pentru eficienta împotriva MRSA si C. diffcile» rezultatul fiind «Pentru ambele aparate UV testate a fost obținuta o reducere >3 log în 5 minute pentru MRSA» şi un studiu efectuat la Spitalul de Pediatrie México Federico Gómez despre «dezinfecţia camerei cu UV-C a fost eficientă fiind necesare numai 3 minute pentru a reduce log de unitati de MRSA cu >5.69”. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...), în contradictoriu cu autoritatea contractantă (...). Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...), în contradictoriu cu autoritatea contractantă (...). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
,
Redactat în 4 exemplare originale, conține 18 pagini. Pagina 18 din 18
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.