AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 942/2025

AGO PROIECT ENGINEERING SRL în contradictoriu cu ADMINISTRATIA NATIONALA A REZERVELOR DE STAT SI PROBLEME SPECIALE-UNITATEA TERITORIALA 330 PODOLENI

Decizia CNSC nr. 942/C4/802 din 07.04.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 942/C4/802 din 07.04.2025

Data din document
2025-04-07
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Sistem producere energie electrică prin intermediul panourilor fotovoltaice”, cod CPV 09332000-5, s-a solicitat: - anularea raportul procedurii și a comunicărilor privind rezultatul procedurii, prin care autoritatea contractantă a reținut că ofertele depuse de către VOLTA X SOLAR SYSTEMS SRL și ELECTRO CLIP MAP SRL sunt conforme, precum și anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii și a celorlalte acte subsecvente; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de VOLTA X SOLAR SYSTEMS SRL și ELECTRO CLIP MAP SRL și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu principiile consacrate de art. 2 al Legii 98/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform dovezilor care vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. La data 21.03.2025, VOLTA X SOLAR S…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de AGO PROIECT ENGINEERING SRL, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SOCIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 330 PODOLENI. Obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 677-UT330/06.03.2025 cu privire la oferta depusă de VOLTA X SOLAR SRL cât și cu privire la oferta ELECTRO CLIP MAP SRL, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea acestor oferte, conform considerentelor de mai sus. Obligă autoritatea contractantă la plata sumei de 9.520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulate de VOLTA X SOLAR SRL. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împ…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 942/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 16339Data înregistrării: 2025-03-14
ContestatorAGO PROIECT ENGINEERING SRLCUI 33808062
Autoritate contractantăADMINISTRATIA NATIONALA A REZERVELOR DE STAT SI PROBLEME SPECIALE-UNITATEA TERITORIALA 330 PODOLENI

2025_942_2025_Decizie_942.pdf, BO2025_942_2025_BO2025_942.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.182 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 942/C4/ 802 Data: 07.04.2025 Prin contestația 284/13.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16339/14.03.2025, înaintată de AGO PROIECT ENGINEERING SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Becaș nr. 7, județul Cluj, având CUI RO33808062, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J12/3267/2014, reprezentată legal de Nicolescu Ion – administrator și convențional de avocat Iulia Maria Rus, împotriva adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 680-UT 330/06.03.2025 și a raportului procedurii nr. 677-UT 330/06.03.2025, documente emise de ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SOCIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 330 PODOLENI, cu sediul în Podoleni, str. Băiculești nr. 228, județul Neamț, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „Sistem producere energie electrică prin intermediul panourilor fotovoltaice”, cod CPV 09332000-5, s-a solicitat: - anularea raportul procedurii și a comunicărilor privind rezultatul procedurii, prin care autoritatea contractantă a reținut că ofertele depuse de către VOLTA X SOLAR SYSTEMS SRL și ELECTRO CLIP MAP SRL sunt conforme, precum și anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii și a celorlalte acte subsecvente; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de VOLTA X SOLAR SYSTEMS SRL și ELECTRO CLIP MAP SRL și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu principiile consacrate de art. 2 al Legii 98/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform dovezilor care vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. La data 21.03.2025, VOLTA X SOLAR SYSTEMS SRL cu sediul în str. Plăieșului nr. 13, Piatra Neamț, județul Neamț, CUI RO15329177, număr de înregistrare în registrul comerțului J2003000473272, reprezentată de Pagina 1 din 2

§ 2

Adriana Velescu - administrator, a înaintat „Declarație de susținere a ofertei și răspuns la contestația nr. 284 din 13.03.2025” nr. 50/21.03.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 18310/24.03.2025, pe care acesta din urmă a calificat-o ca fiind cerere de intervenție și prin care solicită respingerea contestației ca fiind nefondată, menținerea deciziei de atribuire a contractului în favoarea acesteia și respectarea confidențialității informațiilor comerciale. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de AGO PROIECT ENGINEERING SRL, în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SOCIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 330 PODOLENI. Obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 677-UT330/06.03.2025 cu privire la oferta depusă de VOLTA X SOLAR SRL cât și cu privire la oferta ELECTRO CLIP MAP SRL, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea acestor oferte, conform considerentelor de mai sus. Obligă autoritatea contractantă la plata sumei de 9.520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulate de VOLTA X SOLAR SRL. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 103.057 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../ ... Data: ... Prin contestația ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. .., înaintată de ...SRL, cu sediul în ..., având CUI ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., reprezentată legal de ... – administrator și convențional de avocat ..., împotriva adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 680-UT 330/06.03.2025 și a raportului procedurii nr. 677-UT 330/06.03.2025, documente emise de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „Sistem producere energie electrică prin intermediul panourilor fotovoltaice”, cod CPV 09332000-5, s-a solicitat: - anularea raportul procedurii și a comunicărilor privind rezultatul procedurii, prin care autoritatea contractantă a reținut că ofertele depuse de către ...SRL și ...SRL sunt conforme, precum și anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii și a celorlalte acte subsecvente; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse de ...SRL și ...SRL și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu principiile consacrate de art. 2 al Legii 98/2016; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform dovezilor care vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației. La data 21.03.2025, ...SRL cu sediul în ..., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată de ... - administrator, a înaintat „Declarație de susținere a ofertei și răspuns la contestația nr. 284 din 13.03.2025” nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., pe care acesta din urmă a calificat-o ca fiind cerere de intervenție și prin care solicită respingerea contestației ca fiind nefondată, menținerea deciziei de atribuire a contractului în favoarea acesteia și respectarea confidențialității informațiilor comerciale. Pagina 1 din 37

§ 2

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ...SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică decizia autorității contractante de declarare a ofertei sale admisă, dar necâștigătoare, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. ...SRL apreciază că oferta depusă de către ...SRL, este neconformă întrucât propunerea financiară depusă de către ofertantă este neconformă, având în vedere următoarele considerente: Ofertantul ...SRL nu poate justifica prețul neobișnuit de scăzut ofertat în raport cu cerințele documentației de atribuire. De asemenea, nu a justificat modalitatea de formare a prețului pe care l-a ofertat și nu a demonstrat faptul că a prevăzut în cadrul propunerii sale financiare resurse suficiente pentru a îndeplini toate activitățile contractului. În singura pagină care reprezintă răspunsul său la solicitarea de clarificare pe care i-a adresat-o autoritatea contractantă nu se regăsește nicio fundamentare economică a modalității de formare a prețului și niciun calcul care să susțină caracterul real și serios al prețului ofertat. Prețul ofertat de acesta nu are la bază nicio ofertă din partea vreunui producător/furnizor, nici din partea vreunui distribuitor de materiale pentru execuția lucrărilor. Și nu ar putea fi luată în calcul ipoteza în care ofertantul a omis a depune dovezile, deoarece din cuprinsul răspunsului se desprinde cu claritate faptul că toate costurile au fost doar estimate pe baza experienței proprii, iar la formarea prețului nu s-a ținut cont de nicio ofertă de preț. Propunerea tehnică depusă de către ofertanta ...SRL este neconformă având în vedere următoarele considerente: - nu demonstrează îndeplinirea cerințelor referitoare la alocarea personalului minim solicitat prin caietul de sarcini și nu prezintă sub nicio formă vreun document în acest sens, drept pentru care nu demonstrează capacitatea ofertantul de a executa contractul, rezultând astfel o ofertă neconformă; - nu demonstrează faptul că produsele ofertate, componente ale sistemului, vor fi noi și nefolosite, nu a depus o astfel de declarație în cadrul ofertei, drept pentru care nu atestă sub nicio formă faptul că acestea nu sunt notificate „end of sale, end to life product, end of support” de către producător; - nu demonstrează prestarea serviciilor de instruire a personalului din partea achizitorului, în cadrul propunerii tehnice depuse, ofertantul nu demonstrează și nu menționează faptul că va „instrui la fața locului personalul desemnat de Autoritatea Contractantă, pt. minim 2 persoane”; Pagina 2 din 37

§ 3

- nu demonstrează prestarea serviciilor de mentenanță preventivă și corectivă, respectiv asigurarea pieselor de schimb pentru activitățile din programul de mentenanță corectivă după expirarea garanției. Analizând cele prezentate de ofertant prin răspunsul la clarificări, rezultă cu claritate faptul că acesta nici la momentul solicitării clarificărilor nu îndeplinește cerințele documentației de atribuire, neclarificând cum va asigura piesele de schimb pentru activitățile din programul de mentenanță corectivă, după perioada garanției. Ofertantul prezintă produse cu specificații/caracteristici tehnice modificate față de specificațiile tehnice regăsite pe site-ul oficial al produsului. Modificarea anumitor parametrii a unor caracteristici esențiale din cadrul fișelor tehnice de produs, poate conduce la incompatibilitatea produselor ofertate, drept pentru care sistemul ca întreg, cu toate elementele acestuia nu poate fi funcțional. Ofertantul nu a depus în cadrul propunerii tehnice toate fișele tehnice de produs aferente componentelor sistemului fotovoltaic, conform cerințelor solicitate prin caietul de sarcini. ...SRL susține că ofertantul câștigător a modificat conținutul propunerii tehnice depuse inițial prin intermediul răspunsului la clarificări nr. 133/14.02.2025 și apreciază că autoritatea contractantă nu a dat dovadă de o acuratețe în evaluarea propunerii tehnice a acestui ofertant, omițând și sub acest aspect clasificarea ofertei ca neconformă, având în vedere că ofertantul: - nu demonstrează că panourile fotovoltaice ofertate îndeplinesc caracteristicile tehnice solicitate prin formularul nr. 8 - pct. 1.11. - nu demonstrează că propunerea tehnică îndeplinește toate cerințele solicitate prin formularul nr. 8 - la pct. 8.7. - nu demonstrează că propunerea tehnică depusă îndeplinește toate cerințele solicitate prin Formularul nr. 8. ...SRL susține că propunerea tehnică depusă de către ofertanta ...SRL este neconformă având în vedere următoarele considerente: - nu demonstrează îndeplinirea cerințelor referitoare la alocarea personalului minim solicitat prin caietul de sarcini, întrucât raportat la personalul alocat pe aceste poziții de către ofertantul ...SRL, acesta nu demonstrează îndeplinirea cerințelor referitoare la alocarea personalului minim solicitat prin caietul de sarcini/ documentația de atribuire, în consecință oferta prezentată fiind una neconformă. - nu a prevăzut în cadrul propunerii tehnice/nu a ofertat toate elemente solicitate de către autoritatea contractantă prin documentația de atribuire - în speță pct. 7.7 Întreruptor de interfață; - nu a prevăzut în cadrul propunerii tehnice/nu a ofertat toate elemente solicitate de către autoritatea contractantă prin documentația de atribuire - în speță pct. 5 Contor inteligent trifazat; Pagina 3 din 37

§ 4

- nu a depus în cadrul propunerii tehnice toate fișele tehnice de produs aferente componentelor sistemului fotovoltaic, conform cerințelor solicitate prin caietul de sarcini; - nu demonstrează că panourile fotovoltaice ofertate îndeplinesc caracteristicile tehnice solicitate prin formularul nr. 8 - pct. 1.11. - nu demonstrează că propunerea tehnică îndeplinește toate cerințele solicitate prin formularul nr. 8 - la pct. 8.7; - nu demonstrează că propunerea tehnică depusă îndeplinește toate cerințele solicitate prin formularul nr. 8. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „...”, postat de autoritate în SEAP la 14.03.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus a celor 42 pagini ale contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, întinse pe zeci de pagini, ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Prin punctul său de vedere nr. ..., înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă a solicitat ca neîntemeiată, învederând următoarele: Referitor la punctul III, alineat 3.1.1., privind contestarea prețului aparent neobișnuit de mic, autoritatea solicită respingerea acestui capăt de cerere raportat la criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”, preț pe care ofertantul ...SRL l-a argumentat tehnic și financiar, obligându-se să efectueze lucrarea și să răspundă contractual. Autoritatea contractantă are deplină liberate de a aprecia dacă documentele justificative/dovezile furnizate de ofertant sunt suficiente pentru a justifica, în mod corespunzător, nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, ofertantului revenindu-i sarcina probei. Referitor la punctul III, alineat 3.2.1. „Ofertantul nu demonstrează îndeplinirea cerințelor referitoare la alocarea personalului minim solicitat prin Caietul de Sarcini” privind alocarea resurselor umane, autoritatea solicită respingerea acestui capăt de cerere raportat la precizările ofertantului ...SRL înregistrate la numărul 490 - UT330/17.02.2025 privind diplomele și calificările deținute de personalul propriu angajat prin intermediul căruia s-a angajat să efectueze lucrarea și să răspundă contractual. Referitor la punctul III, alineat 3.2.2. privind furnizarea unor produse folosite, solicită respingerea acestui capăt de cerere deoarece la dosarul achiziției nu sunt înscrisuri din care să rezulte aceste simple Pagina 4 din 37

§ 5

afirmați, ofertantul ...SRL s-a angajat să efectueze lucrarea prin furnizarea de produse noi cu garanție și să răspundă contractual. Referitor la punctul III, alineat 3.2.3. privind instruirea personalului, autoritatea solicită respingerea acestui capăt de cerere raportat la precizările ofertantului ... SRL înregistrate la numărul 490 - UT330/17.02.2025 și că prin propunerea tehnică, la pagina 20 și-a asumat obligația de a instrui personalul responsabil de operare și mentenanță în perioada de garanție, acest personal fiind personalul autorității contractante și nu al furnizorului deoarece, așa cum reiese din cerința prevăzută la punctul 8 din Caietul de sarcini „scopul instruirii este de a transfera cunoștințele necesare pentru a opera sistemul”, în cadrul autorității contractante urmând a fi desemnate persoane responsabile cu operarea și urmărirea bunei funcționări a sistemului, urmărirea programului de mentenanță. Referitor la punctul III, alineat 3.2.4. privind mentenanța preventivă și corectivă, solicită respingerea acestui capăt de cerere raportat la precizările ofertantului ...SRL înregistrate la numărul 490 - UT330/17.02.2025 privind efectuarea lucrarea, asigurarea garanției și răspunderea contractuală. După expirarea garanției, furnizarea pieselor fac obiectul altui contract, valoarea acestora neregăsindu-se în estimarea valorii prezentei proceduri. Referitor la punctul III, alineat 3.2.5. privind prezentarea unor specificații tehnice modificate, solicită respingerea acestui capăt de cerere având în vederea că în dosarul achiziției publice nu a fost solicitată proveniența produselor ce urmează a fi livrate după încheierea contractului. Referitor la punctul III, alineat 3.2.7. privind modificarea propunerii tehnice depuse inițial, solicită respingerea acestui capăt de cerere având în vederea că ...SRL a depus clarificările cu nr. 3338 - UT330/27.09.2024, la solicitarea autorității contractante, acesta precizând parametrii puterii maximă suportată. Referitor la punctul III, alineat 3.2.8. privind faptul că panourile ofertate nu ar îndeplini caracteristicile tehnice solicitate prin caietul de sarcini, solicită respingerea acestui capăt de cerere având în vederea că ...SRL a răspuns la cererea de clarificare nr. 3294/24.09.2024, fiindu-i făcută evaluarea contrar celor spuse de contestator. Referitor la punctul III, alineat 3.2.9. privind faptul că propunerea tehnică nu îndeplinește toate cerințele solicitate prin formularul nr. 8, solicită respingerea acestui capăt de cerere având în vederea că ...SRL a depus la oferta și clarificările cu nr. 3338 - UT330 /27.09.2024, îndeplinind toate solicitările. Referitor la punctul III, alineat 3.2.10. privind faptul că propunerea tehnică nu îndeplinește toate cerințele solicitate prin formularul nr. 8, solicităm respingerea acestui capăt de cerere având în vederea că ...SRL Pagina 5 din 37

§ 6

a depus la oferta și clarificările cu nr. 3338 - UT330 /27.09.2024, îndeplinind toate solicitările. Referitor la punctul IV, alineat 4.1.1. privind alocarea resurselor umane, alineat 4.1.2. privind nedepunerea tuturor elementelor tehnice, alineat 4.1.3. privind neofertarea tuturor elementelor tehnice, alineat 4.1.4. privind nedepunerea tuturor fișelor tehnice, alineat 4.1.5. privind faptul că panourile ofertate nu ar îndeplini caracteristicile tehnice solicitate prin caietul de sarcini și alineat 4.1.6. - 4.1.7 privind faptul că propunerea tehnică nu îndeplinește toate cerințele solicitate prin formularul nr. 8, solicită respingerea acestui capăt de cerere raportat la precizările ofertantului ...SRL înregistrate la numărul 3303 - UT330 / 25.09.2024 privind diplomele și calificările deținute de personalul propriu angajat prin intermediul căruia s-a angajat să efectueze lucrarea și să răspundă contractual. Motivarea integrală a punctului de vedere se regăsește în fișierul „...”, postat de autoritate în SEAP la 01.04.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .... Prin cererea sa de intervenție ...SRL solicită respingerea contestației ca fiind nefondată, menținerea deciziei de atribuire a contractului în favoarea acesteia și răspunde punctual criticilor din contestație. Motivarea integrală a cererii de intervenție se regăsește în fișierul „...” postat de autoritate în SEAP la 01.04.2025, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr.... La 03.04.2025, ...SRL a transmis concluziile scrise nr. 370, înregistrate la Consiliu cu nr. .... Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..., din data de 18.03.2025, în valoare de 8.857,15 lei, emisă de .... Cauțiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SEAP anunțul de participare ... în data de 10.07.2024 privind procedura simplificată organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Sistem producere energie electrică prin intermediul panourilor fotovoltaice”. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 442.857,14 lei, fără TVA, termen stabilit pentru depunerea ofertelor 02.09.2024, ora 15:00. Criteriul de atribuire „Prețul cel mai scăzut”. Împotriva prevederilor documentației de atribuire a formulat contestație ...SRL cu privire la care Consiliul s- a pronunțat prin Decizia Pagina 6 din 37

§ 7

nr. ..., prin care obligă autoritatea contractantă la luarea unor măsuri de remediere și publicarea lor în SEAP, remedieri în sensul modificării/completării prevederilor documentației de atribuire. La data depunerii ofertelor, conform Procesului – verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. 3102/UT330/09.09.2024, au fost depuse 6 oferte, printre care și cea a contestatoarei din prezenta cauză, respectiv ...SRL. Prin contestația nr. ..., ce a format dosarul nr. ..., formulată de ...SRL a fost invocat caracterul nelegal al decizie autorității contractante de anulare a procedurii de atribuire, contestatoarea arătând, la acea vreme, că au fost create circumstanțe artificiale în vederea anulării procedurii, întemeindu-și decizia pe dispozițiile art. 212 alin. (1) lit.c) din Legea nr. 98/2016. Prin decizia nr. ... pronunțată în data de 04.11.2024, Consiliul a decis că: „În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu .... Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 3363 UT 330/30.09.20234 și continuarea procesului de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire, conform considerentelor de mai sus. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei”. Împotriva deciziei CNSC a formulat plângere autoritatea contractantă, ce a făcut obiectul dosarului nr. …, pe rolul Curții de Apel Bacău, asupra căreia instanța s-a propunțat, definitiv, prin Decizia nr. … în sensul respingerii plângerii, ca nefondată. După pronunțarea deciziei Curții de Apel Bacău, autoritatea contractantă a emis Procesul-verbal nr. 9-UT330/08.01.2025 de continuarea procedurii și de anulare al raportului procedurii 3363- UT330/30.09.2024, comisia de evaluare consemnând că „Autoritatea Contractantă procedează la anularea raportului procedurii și dispune continuarea procedurii de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire”. După finalizarea procesului de reevaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire comisia de evaluare a stabilit noul rezultat al procedurii de atribuire prin emiterea raportului procedurii de atribuire nr. 677-UT330/06.03.2025. Împotriva noului rezultat al procedurii de atribuire, comunicat cu adresa nr. 680-UT330/06.03.2025, a formulat contestație ...SRL prin care solicită anularea raportul procedurii și a comunicărilor privind rezultatul procedurii, prin care autoritatea contractantă a reținut că ofertele depuse de către ...SRL și ...SRL sunt conforme, precum și anularea adreselor de comunicare a rezultatului procedurii și a celorlalte acte subsecvente cât și obligarea autorității contractante la reevaluarea Pagina 7 din 37

§ 8

ofertelor depuse de ...SRL și ...SRL și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu principiile consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. Având în vedere că în cadrul prezentei cauze a fost formulată cerere de intervenție (denumită Declarație de susținere a ofertei și răspuns la contestația nr. 284 din 13.03.2025) de către ...SRL, Consiliul se va pronunța cu precădere asupra admisibilității și a interesului ofertantului în formularea acesteia. Consiliul constată că cererea de intervenție a fost introdusă în termenul de 10 zile prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, fiind transmisă prin email în data de 21.03.2025, termen calculat de la data de 14.03.2025, data publicării în SEAP a contestației. Prin cererea de intervenție, ...SRL solicită admiterea de principiu a cererii sale, respingerea contestației formulată de ...SRL, ca nefondată. În ceea ce privește admisibilitatea și interesul intervenientei ...SRL în formularea unei astfel de cererii, Consiliul constată că autoritatea contractantă a procedat la evaluarea ofertelor stabilind câștigătoare oferta depusă de către intervenientă. Astfel, în acest context, formularea cererii de intervenție a fost făcută în sprijinul autorității contractante, respectiv în menținerea deciziei de declarare câștigătoare a ofertei sale. Scopul acestui demers inițiat de către ...SRL este acela de a-și conserva dreptul câștigat, respectiv acela de ofertant câștigător al procedurii de atribuire, interesul intervenientei dovedindu-se astfel temeinic justificat. Consiliul, constatând că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 61 alin. (1) Cod procedură civilă, în temeiul art. 64 alin. (2) Cod procedură civilă, admite în principiu cererea de intervenție voluntară formulată de ...SRL, întrucât, acestea șiau dovedit interesul în procedură și va dispune introducerea în cauză, în calitate de intervenientă. Procedând la analiza aspectelor prezentate în contestație, Consiliul constată că potrivit raportului procedurii de atribuire nr. 677- UT330/06.03.2025, clasamentul este următorul: - ...SRL – locul I – câștigătoare; - ...SRL – locul II; - ...SRL – locul III. Contestația formulată de ...SRL vizează decizia de declarare admisibile a ofertelor clasate pe primele două locuri înaintea ofertei sale, clasată pe locul III. În ceea ce privește criticile referitoare la oferta depusă de ...SRL, Consiliul urmează a ale analiza păstrând numerotarea contestatoarei pentru o mai bună urmărire în analiza lor pornind cu punctul III, având în vedere că la punctele I și II sunt expuse aspecte legate de chestiuni preliminare și interesul formulării contestației. III. Oferta depusă de ofertantul ...SRL este neconformă. Pagina 8 din 37

§ 9

3.1. Propunerea financiară depusă de ofertantul ...SRL este neconformă. 3.1.1 Ofertantul ...SRL nu poate justifica prețul neobișnuit de scăzut ofertat în raport cu cerințele documentației de atribuire. În susținerea criticii, contestatoarea arată că în procesul de evaluare a ofertei câștigătoare autoritatea contractantă a solicitat prin adresa nr. 569-UT330-27.02.2025 justificarea prețului neobișnuit de scăzut ofertat iar prin răspunsul transmis ...SRL nu a justificat prețul ofertat. Din analiza răspunsului contestatoarea consideră că acesta conține simple explicații și supoziții că ar beneficia de reduceri semnificative din partea unor producători/furnizori fără a prezenta vreo dovadă în acest sens, și nu demonstrează că justificarea prețului s-a făcut în raport cu prevederile art. 136 din HG nr. 395/2016 coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 98/2016. Totodată arată că față de conținutul răspunsului o eventuală solicitare suplimentară ar fi nelegală de natură a favoriza în mod nejustificat ofertantul declarat câștigător, în condițiile în care trebuia să includă în justificarea prețului toate elementele de cost necesare în vederea punerii în aplicare a soluției tehnice care a fost ofertată, întrucât propunerea financiară trebuie să reflecte, în bani, toate costurile care vor fi suportate în executarea contractului și să demonstreze caracterul real al acestor prețuri prin oferte obținute de la furnizori, invocând dispozițiile art. 133 și 136 din HG nr. 395/2016. Procedând la analiza modului în care a fost evaluată propunerea financiară a ofertantului declarat câștigător, Consiliul reține că potrivit fișei de date a achiziției, Cap. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare ofertanțior li s-a adus la cunoștință că „Propunerea financiară (Formularul nr. 6) se întocmește pentru întreg obiectul contractului, respectiv furnizare produse, proiectare instalații electrice, instalare și punere în funcțiune sistem, în conformitate cu cerințele caietului de sarcini”. Potrivit Formularul de ofertă (Formularul nr.6), care cuprinde valoarea totală, ...SRL a ofertat o valoare de 729,493.92 lei, fără TVA, care reprezintă 79,43% din valoarea estimată a procedurii, respectiv 442.857,14 lei, motiv pentru care, în acest caz se impunea solicitarea de clarificări, fiind incidente următoarele prevederi legale: - art. 210 din Legea nr. 98/2016: „(1) În cazul unei propuneri financiare aparent neobișnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la prețul sau costurile propuse în respectiva ofertă. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: Pagina 9 din 37

§ 10

a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate; b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); e) respectarea obligațiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat”; - art. 136 din HG nr. 395/2016: „(1) În situația în care comisia de evaluare constată că elemente de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la preturile pieței, utilizându-se ca referința în acest sens informații cum ar fi buletine statistice, sau cotații ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicații cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. (2) Explicațiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum și, după caz, documente privind prețurile ce pot fi obținute de la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă. (4) În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”. - art. 139 din HG nr. 395/2016: „(1) În situația în care comisia de evaluare constată că elemente de preț ale unei oferte sunt aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la prețurile pieței, utilizându-se ca referința în acest sens informații cum ar fi buletine statistice, sau cotații ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicații cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. (2) Explicațiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoțite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 Pagina 10 din 37

§ 11

alin. (2) din Lege, precum și, după caz, documente privind prețurile ce pot fi obținute de la furnizori, situația stocurilor de materii prime și materiale, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanțele și costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru”. Orice decizie a autorității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică sub toate aspectele acesteia și pe probe concludente care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Anterior finalizării evaluării ofertelor, autoritatea contractantă trebuie să stabilească, cu exactitate, dacă propunerile financiare depuse de ofertanți sunt reale și ferme și numai în urma obținerii și verificării detalierii prețurilor ofertate putea stabili conformitatea, sustenabilitatea, realitatea și corectitudinea formării acestora. Consiliul constată că un astfel de demers a fost făcut de către autoritatea contractantă în sensul că prin adresa nr. 569- UT330/27.02.2025 a cerut justificarea prețului ofertat, astfel: „Urmare a evaluării oferte financiare având suma de 351.774,00 lei fără TVA, aceasta reprezentând 79,43% din valoarea estimată, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (1) și alin. (4) din HG nr. 395/2016 prevăd că: «o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv», coroborat cu art. 210 din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, comisia de evaluare vă solicită explicații cu privire la prețul sau costurile propuse în respectiva ofertă”. Cu adresa nr. 186/28.02.2025, ofertantul ...SRL a prezentat răspuns prin care comunică autorității contractante că: „Vă înaintăm prin prezenta răspunsul nostru la cerințele din solicitarea dumneavoastră de clarificări privind oferta depusă, după cum urmează: Solicitare: Urmare a evaluării ofertei financiare având suma de 351.774,00 lei fără TVA, aceasta reprezentând 79,43% din valoarea estimată, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016 prevăd că: «o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv», coroborat cu art. 210 din legea 98/2016 privind achizițiile publice, comisia de evaluare vă solicită explicații cu privire la prețul sau costurile propuse în respectiva ofertă. Răspuns: În urma solicitării dumneavoastră de clarificari privind prețul ofertei noastre, vă transmitem următoarele explicații: Optimizarea costurilor: Pagina 11 din 37

§ 12

- am optimizat costurile prin achiziționarea materialelor direct de la producători sau distribuitori autorizați, beneficiind de prețuri competitive și achiziționând materii prime la prețuri avantajoase prin contracte pe termen lung; - am eficientizat procesul de instalare prin utilizarea unor tehnologii avansate și a unei echipe de instalatori cu experiență, reducând astfel timpul de execuție și costurile aferente; - sediul firmei noastre se află în același județ cu adresa de implementare a sistemului fotovoltaic solicitat, ceea ce duce la diminuarea costurilor legate de transport și logistică. Volumul achizițiilor: - datorită volumului mare de achiziții de echipamente fotovoltaice, beneficiem de reduceri semnificative din partea furnizorilor noștri: Experiența și eficiența echipei: - echipa noastră de specialiști are o vastă experiență în instalarea sistemelor fotovoltaice, ceea ce ne permite să realizăm lucrări de înaltă calitate într-un timp scurt și cu costuri reduse; - deținem echipamente, resurse umane dedicate și infrastructura necesară, deci nu avem nevoie de investiții suplimentare. Marja de profit: - am aplicat o marjă de profit competitivă, având în vedere condițiile pieței și dorința de a câștiga acest contract. Asigurarea calității: - vă asigurăm că prețul scăzut al ofertei noastre nu afectează calitatea materialelor și a lucrărilor, utilizăm doar echipamente de la producători de renume și respectăm cu strictețe standardele de calitate în vigoare; oferim garanții pentru echipamente și pentru manoperă. În concluzie, prețul ofertei noastre este rezultatul unei analize riguroase a costurilor și a strategiei de optimizare a acestora, fără a compromite calitatea lucrărilor. Suntem încrezători că oferta noastră reprezintă cea mia bună soluție pentru dumneavoastră, oferind un raport calitate-preț excelent”. Răspunsul primit de la ofertantul ...SRL a fost analizat în data de 28.02.2025, conform procesului-verbal nr. 582-UT330, ocazie cu care membrii comisiei de evaluare s-au limitat la a concluziona și consemna generic că „Participantul a răspuns la solicitarea de clarificare prin adresa nr. 186/28.02.2025, prin care acesta justifică prețul ofertat”. Având în vedere răspunsul transmis și în condițiile în care propunerea financiară reprezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, deoarece, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv, autoritatea contractantă, în etapa de analiză a fundamentării propunerilor financiare, ar fi trebuit nu doar să procedeze la solicitarea de clarificări ci și să evalueze informațiile și documentele furnizate de respectivul ofertant, pentru a se asigura de realitatea și sustenabilitatea acestuia, ținând Pagina 12 din 37

§ 13

seamă de toate cerințele și condițiile ce decurg din prevederile legale în vigoare, astfel încât, operatorii economici să nu vicieze rezultatul procedurii prin reduceri de costuri sau de a proceda la artificii financiare/matematice după bunul plac, având la bază simpla prezumție că, urmare a declarării ca și câștigătoare a ofertei sale, va găsi o posibilitate să finalizeze contractul, indiferent prin ce mijloace. Consiliul reține că în conținutul răspunsului se regăsesc doar declarații nu și dovezi în susținerea celor declarate, prin prezentarea unor facturi de la furnizori a prezentării elementelor principale are costurilor realizării obiectului contractului și nu declarații prin care se dau asigurări autorității contractante, întrucât legislația în materia achizițiilor publice nu este aceeași cu cea din domeniul privat, fiind mult mai riguroasă cu prevederi exprese privind modul de justificare a prețului ofertat, menționate de altfel în adresa de solicitare nr. 569- UT330/27.02.2025. În lipsa unor verificări a răspunsului transmis și acceptând un preț neobișnuit de scăzut, autoritatea contractantă își asumă riscul ca acesta să fie elaborat fără a avea în vedere toate costurile pe care le implică cerințele documentației de atribuire și legislația muncii, iar, ofertantul în cauză, pentru a se încadra în propunerea financiară ofertată, fie nu va respecta cerințele caietului de sarcini, fie va vicia rezultatul procedurii prin ofertarea unor prețuri nesustenabile, care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate decât în baza unei simple decizii comerciale. Ofertele depuse reprezintă angajamente asumate de către ofertanți, în scopul realizării obiectului contractului, astfel, prețul nu este un element pur formal al ofertei, ci, reprezintă un element esențial al propunerii tehnice și financiare a cărui realitate și sustenabilitate trebuie verificată de comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal și nediscriminării și confirmate de ofertanți prin documentele înaintate autorității contractante. Autoritatea contractantă nu poate accepta necondiționat ofertarea unor prețuri pentru un contract care se va implementa în viitor - având la bază costuri aparent neobișnuit de scăzute, asupra cărora are îndoieli rezonabile că nu vor putea fi respectate și care la momentul depunerii ofertelor erau sau trebuiau cunoscute de operatorii economici. În cauza T- cauza T 392/15, Tribunalul UE a reținut la pct. 85 și 86 următoarele: „În ceea ce privește această din urmă dispoziție, Tribunalul a statuat că obligația autorității contractante de verificare a caracterului serios al unei oferte rezultă din existența prealabilă a îndoielilor referitoare la fiabilitatea acesteia, obiectivul principal al acestui articol fiind de a nu permite respingerea unui ofertant din cadrul procedurii fără să i se fi acordat posibilitatea să justifice conținutul ofertei sale care ar părea anormal de mică. Prin urmare, numai atunci când există asemenea îndoieli, comitetul de evaluare este obligat să Pagina 13 din 37

§ 14

solicite informații pertinente privind compoziția ofertei înainte să o respingă, dacă este cazul. În schimb, în ipoteza în care o ofertă nu pare anormal de mică potrivit articolului 158 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare, articolul menționat nu se aplică [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2005, TQ3 Travel Solutions Belgium/Comisia, T 148/04, EU:T:2005:274, punctele 49 și 50, Hotărârea din 11 mai 2010, PC Ware Information Technologies/Comisia, T 121/08, EU:T:2010:183, punctul 72, Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Computer Resources International (Luxembourg)/Comisia, T 422/11, EU:T:2014:927, punctul 57, și Hotărârea din 15 septembrie 2016, European Dynamics Luxembourg și Evropaïki Dynamiki/Comisia, T 698/14, nepublicată, EU:T:2016:476, punctul 59). Astfel de îndoieli pot exista printre altele atunci când pare incert, pe de o parte, că o ofertă respectă legislația țării în care serviciile ar trebui să fie prestate, în materie de remunerare a personalului, de contribuție la sistemul de securitate socială, de respectare a normelor de securitate și de sănătate la locul de muncă, de vânzare în pierdere, și, pe de altă parte, că prețul propus include toate costurile pe care le presupun aspectele tehnice ale ofertei (Hotărârea din 8 octombrie 2015, Secolux/Comisia, T 90/14, nepublicată, EU:T:2015:772, punctul 62)”. Astfel, având în vedere considerentul 103 din cadrul Directivei 2014/24/UE: „Ofertele care par anormal de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile ar putea să se bazeze pe ipoteze sau practici necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, economic sau juridic. Dacă ofertantul nu poate furniza o explicație suficientă, autoritatea contractantă ar trebui să aibă dreptul de a refuza oferta”, coroborat cu art. 69 alin. (1) din directivă: „Autoritățile contractante solicită operatorilor economici să explice prețul sau costurile propuse în ofertă, în cazul în care ofertele par a fi anormal de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile respective”, Consiliul stabilește că, în speța dedusă soluționării, autoritatea contractantă avea obligația de a solicita ofertantului desemnat câștigător justificarea prețurilor ofertate, prin raportare la toate cerințele documentației de atribuire. În cadrul Hotărârii din 19 octombrie 2017, CJUE s-a pronunțat în cauza C-198/16 astfel: „50 În acest sens, articolul 139 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2342/2002 prevede că, dacă, pentru un anumit contract, ofertele par să aibă prețuri anormal de mici, înainte de a respinge ofertele în cauză numai din acest motiv, autoritatea contractantă solicită în scris detalii privind elementele constitutive ale ofertei pe care le consideră relevante și verifică aceste elemente constitutive, după audierea corespunzătoare a părților, ținând cont de explicațiile primite. 51 Astfel, această dispoziție stabilește obligația autorității contractante, în primul rând, de a identifica ofertele suspecte, în al doilea rând, de a permite ofertanților în cauză să demonstreze caracterul Pagina 14 din 37

§ 15

serios al acestora, solicitându-le precizările pe care le consideră oportune, în al treilea rând, de a aprecia relevanța explicațiilor furnizate de persoanele interesate și, în al patrulea rând, de a lua o decizie cu privire la admiterea sau la respingerea ofertelor menționate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 noiembrie 2001, Lombardini și Mantovani, C 285/99 și C 286/99, EU:C:2001:640, punctul 55)”. Prin urmare, având în vedere cele reținute anterior, Consiliul va admite criticile referitoare la modul în care a fost evaluată propunerea financiară a ofertantului declarat câștigător de către autoritatea contractantă referitor la justificarea prețului neobișnuit de scăzut, reținând totodată caracterul fondat și al criticii referitoare la crearea unui avantaj acestui ofertant printr-o eventuală solicitare suplimentară de justificare a prețului. 3.2. Propunerea tehnică depusă de către ofertantul ...SRL este neconformă. 3.2.1 Ofertantul nu demonstrează îndeplinirea cerințelor referitoare la alocarea personalului minim solicitat prin caietul de sarcini. Cu privire la acest aspect, deși contestatoarea nu a indicat în mod concret care este cerința neîndeplinită, Consiliul constată că în caietul de sarcini, punctul 10.2, au fost stabilite următoarele cerințe minime: „Ofertantul (furnizor în cadrul contractului), trebuie să îndeplinească următoarele cerințe minime: - atestat de tip Bp sau echivalent – proiectare de instalații electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0,4 kV; - atestat de tip Be sau echivalent – executare de instalații electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0,4kV; include competențele atestatelor de tip Bi și A1; - verificator autorizat MDLPAT, la cerințe Ie; Personalul Ofertantului (furnizor în cadrul contractului): - electrician autorizat grad IIB – execuție instalații electrice cu orice putere instalată tehnic realizabilă și la o tensiune de cel mult 1 kV; - responsabil tehnic cu execuția – persoană fizică, titulară a unui document care atestă calitate de responsabil cu execuția, emis de o autoritate publică în condițiile legii”. Prin adresa nr.2384-UT330/19.07.2024, publicată în SEAP, denumită „Răspuns solicitări clarificări”, autoritatea contractantă a informat operatorii economici cu privire la clarificare unui aspect legat de autorizarea personalului, astfel: „Solicitare nr. 13: În cadrul Caietului de Sarcini la capitolul 10.2 Obligațiile principale ale ofertantului (furnizorului în cadrul contractului) se precizează că ofertantul trebuie să prezinte ca personal electrician autorizat grad IIIB. Solicităm autorității contractante să precizeze Pagina 15 din 37

§ 16

concret numărul minim de electricieni autorizați grad IIIB pe care ofertantul trebuie să îl/le declare în oferta sa astfel încât oferta să fie considerată conformă. Răspuns: În cadrul Caietului de Sarcini la capitolul 10.2 Obligațiile principale ale ofertantului (furnizorului în cadrul contractului) se precizează că ofertantul trebuie să prezinte ca personal electrician autorizat grad IIB. Autoritatea contractantă nu solicită electrician autorizat grad IIIB. Ofertantul trebuie să dețină atestat ANRE pentru proiectare și execuție instalații electrice de Joasă Tensiune. Lucrările în instalații electrice de Joasă Tensiune trebuie să fie executate d personal autorizat conform reglementărilor ANRE”. În conținutul propunerii tehnice la punctul 5.2 Resurse umane ofertantul ...SRL a prezentat detaliat personalul de care dispune prin indicarea persoanelor propuse, astfel: „a) Responsabil de implementarea contractului Persoana desemnată: ... (...) b) Inginer proiectant sisteme fotovoltaice, Verificator de proiecte instalații electrice autorizat ANRE, Verificator autorizat MDLPAT Persoane desemnate: ... (proiectant), ... (verificator ANRE), ... (verificator MDLPAT) (...) (n.n. litera c lipsește, eroare materială) d)Electrician autorizat ANRE, grad IIA, IIB, Electrician autorizat ANRE, grad IIB Persoane desemnate: ..., ...(...) e) Instalatori sisteme fotovoltaice Persoane desemnate: ..., ..., ... (...) (n.n. litera f lipsește, eroare materială) g)Responsabil tehnic cu execuție autorizat în domeniul instalații electrice Persoana desemnată: ...”. Astfel, din constatările făcute, Consiliul reține caracterul nefondat al criticii contestatoarei cu privire la neîndeplinirea cerințelor minime privind resursele umane, așa cum au fost stabilite prin caietul de sarcini. 3.2.2 Ofertantul nu demonstrează faptul că produsele ofertate, componente ale sistemului, vor fi noi și nu folosite Și de această dată, deși contestatoarea nu a indicat, în mod concret cerința neîndeplinită, Consiliul constată că o astfel de cerință se regăsește în caietul de sarcini la punctul 3. Obiectul achiziției, punctul 3.2, unde autoritatea contractantă a prevăzut că „Toate produsele livrate, componente ale sistemului, vor fi noi și nefolosite. Nu se acceptă produse remanufacturate și/sau care au în componență elemente care au fost folosite anterior”. Prin punctul de vedere autoritatea contractantă susține că dovada îndeplinirii cerinței o constituie depunerea documentului Declarație de acceptare a condițiilor contractuale, prin care ...SRL arată că „declar că Pagina 16 din 37

§ 17

sunt de acord cu toate condițiile prevăzute în propunerea de contract încărcată pe SICAP în cadrul documentației de atribuire, precum și cu celelalte condiții din prezenta documentație de ofertare cu toate anexele sale și ne obligăm să respectăm toate obligațiile menționate în conținutul acestora”. Analizând conținutul propunerii tehnice a ofertantului câștigător, Consiliul nu a identificat o mențiune expresă prin care ofertantul să arate că toate produsele livrate, componente ale sistemului, vor fi noi și nefolosite, în condițiile în care prin fișa de date a achiziției s-a stabilit în sarcina ofertanților, Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, că „Propunerea tehnică se va întocmi respectând cerințele înscrise în Caietul de Sarcini. (...). Prezentarea unei propuneri tehnice care nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini are ca efect declararea ofertei neconformă. (..) Propunerea tehnică trebuie să cuprindă secțiunile din structura caietului de sarcini”. În situația în care autoritatea contractantă ar fi considerat suficientă prezentarea unei declarații în locul menționării îndeplinirii cerinței în propunerea tehnică ar fi stabilit și adus la cunoștință acest mod de elaborare al ofertei, respectiv prezentarea unei declarații cu caracter general prin care ofertanții să declare că propunerea tehnică respectă toate cerințele caietului de sarcini, declarație care ar fi inclus inclusiv îndeplinirea cerinței „Toate produsele livrate, componente ale sistemului, vor fi noi și nefolosite”. Prin urmare, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016, ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, ex multis, decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 4d27ede4, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g, decizia nr. 3.891 din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 72792223d, decizia civilă nr. 176 din 21 august 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 985333e48, decizia nr. 1.738 din 20 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust g8e8223g8, decizia civilă nr. 288 din 2 Pagina 17 din 37

§ 18

noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 597ee7239, și decizia civilă nr. 641 din 3 octombrie 2024 a Curții de Apel București, Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, cod ReJust de79d856e). Pe de altă parte, în cadrul unei proceduri de achiziție autoritatea contractantă definește condițiile pe care intenționează să le impună ofertanților, aceasta limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu poate de altfel să se abată, față de vreun ofertant, de la condițiile pe care le-a definit astfel fără să încalce principiul egalității de tratament între ofertanți, fiind obligată să respecte inclusiv atribuțiile ce îi revin în conformitate cu dispozițiile art. 127 din HG nr. 395/2016. Prin urmare, față de cele reținute anterior critica va fi admisă ca fondată, având în vedere că în situația descrisă anterior autoritatea contractantă nu putea declara oferta conformă de vreme ce ofertantul nu a menționat în propunerea tehnică îndeplinirea cerinței iar comisia de evaluare nu a considerat necesară solicitarea unei clarificări în temeiul art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016. 3.2.3 Ofertantul nu demonstrează prestarea serviciilor de Instruire a personalului din partea achizitorului. Ca nefondată va fi respinsă această critică având în vedere că cerința din caietul de sarcini de la punctul 8 Instruire personal pentru utilizare își găsește corespondent în propunerea tehnică a ofertantului ...SRL, în care se menționează la punctul 6 Plan de lucru „- Instruirea personalului responsabil de operare și Mentenanță în perioada garanției” iar la punctul 7. Durată și resurse că „Durata punere în funcțiune, probe tehnologice, instruire personal: 5 zile după semnarea procesului verbal de instalare a sistemului fotovoltaic”. 3.2.4 Ofertantul nu demonstrează prestarea serviciilor de mentenanță preventivă și corectivă, respectiv asigurarea pieselor de schimb pentru activitățile din programul de mentenanță corectivă după expirarea garanției. Cu privire la mentenanță în caietul de sarcini este prevăzut la punctul 6 Garanție și mentenanță, punctul 6.2 Mentenanță iar la subpunctele 6.2.1 Mentenanță preventivă și 6.2.2 Mentenanță corectivă. Consiliul constată că în propunerea tehnică nu au fost prevăzute aceste activități ci anexat propunerii tehnice a fost prezentat un document denumit „Procedura de asigurare a garanției, a intervenției pentru constatări, a remedierii potențialelor defecțiuni pentru proiectul «Sistem producere energie electrică prin intermediul panourilor fotovoltaice», beneficiar ...”, document în care se fac mențiuni cu privire Pagina 18 din 37

§ 19

la mentenanță și nu descrierea modului în care această activitatea se va desfășura ținând cont de cererile din caietul de sarcini. Cu titlu de exemplu, Consiliul reține că în cazul mentenanței preventive este stabilit în sarcina ofertanților cerința potrivit căreia „În acest sens se va anexa ofertei un plan de mentenanță preventivă, elabora în concordanță cu cerințele minime, recomandările producătorului/ producătorilor și cerințele minime ale Autorității contractante, astfel: Cerințe minime: Serviciile de mentenanță preventivă se vor efectua cel puțin semestrial și vor cuprinde cel puțin următoarele operațiuni: - Verificarea parametrilor de funcționare a panourilor fotovoltaice; - Inspecția vizuală a panourilor împotriva defectelor vizibile; - Inspecția cu camera de termoviziune a panourilor fotovoltaice; - Verificarea parametrilor de funcționare a inventorului /invertoarelor și conexiunile electrice aferente;(...)”, document care de asemenea lipsește din oferta depusă. Lipsa informațiilor din propunerea tehnică cu privire la mentenanță a determinat comisia de evaluare la solicitarea unor clarificări prin adresa nr. 444-UT330/11.02.2025 prin care se cere „Descrierea detaliată a soluției ofertată trebuie să includă mentenanță preventivă cât și corectivă. Mentenanța corectivă în cazul de față este o cerință neîndeplinită. Rugăm să clarificați și acest aspect!”. Cu adresa nr. 133/14.02.2025, ofertantul a răspuns astfel: „Răspuns: Având în vedere că mentenanța corectivă reprezintă depistarea, localizarea și remedierea operativă a defecțiunii în vederea restabilirii funcționării normale a sistemului, am inclus în propunerea tehnică încărcată în SEAP în data de 02.09.2024, la pg.86, în anexa la propunerea tehnică denumită «Procedura de asigurare a garanției, a intervenției pentru constatări, a remedierii potențialelor defecțiuni», la punctele 1) Termenul de intervenție pentru constatarea la fața locului în cazul apariției unor defecțiuni, 2) Termenul de intervenție pentru remedierea potențialelor defecțiuni constatate și 4) Mentenanță remote, descrierea modalităților de lucru și termenele de intervenție referitoare la mentenanța corectivă din perioada garanției de execuție a sistemului fotovoltaic. Conform caietului de sarcini mentenanța corectivă se asigură în mod obligatoriu de către furnizor, fără a se solicita detalierea acțiunilor într-o anexă separată, dar am ales să descriem acțiunile, conform punctelor indicate în paragraful anterior”. Consiliul constată că răspunsul a fost analizat în data de 27.02.2025, conform procesului-verbal nr. 566-UT330, ocazie cu care comisia de evaluare a consemnat, pagina 3/20, că, în mod greșit, cerința este îndeplinită, în condițiile în care prin propria documentație de atribuire a stabilit că „Prezentarea unei propuneri tehnice care nu Pagina 19 din 37

§ 20

satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini are ca efect declararea ofertei ca neconformă”. Mai mult decât atât, prin solicitarea de clarificări formulată în temeiul art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 au fost încălcate dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol „(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”. Consiliul reține că prin solicitarea de clarificări prin care s-a cerut prezentarea activității de mentenanță, respectiv activitățile prevăzute la capitolul 6.2 din caietul de sarcini, și completare a ofertei cu aceste informații și cu Planul de mentenanță preventivă solicitat prin caietul de sarcini deveneau incidente dispozițiile art. 134 din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „(6) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. În acest context, decizia comisiei de evaluare de a declara îndeplinită cerința se dovedește nelegală, în condițiile în care, potrivit prevederilor din fișa de date a achiziției oferta era neconformă încă de la data depunerii ei, critica urmând a fi admisă. 3.2.5 Ofertantul prezintă produse cu specificații/caracteristici tehnice modificate față de specificațiile tehnice regăsite pe site-ul oficial al produsului. În susținerea criticii contestatoarea arată că potrivit cerințelor din Formularul nr. 8 – Propunere tehnică, se solicită: „*Se înscrie modul de îndeplinire a fiecărei cerințe din Caietul de sarcini

§ 21

(OBLIGATORIU

§ 22

TOATE

§ 23

CERINȚELE),

§ 24

cu

§ 25

înscrierea valorilor/caracteristicilor componentelor sistemului ofertat însoțite de fișele tehnice ale produselor ofertate. Nu se acceptă completarea cu DA sau NU”. De asemenea, arată că la pagina 40 a propunerii tehnice a fost depusă Fișa tehnică a modulului de baterii de tip US5000, cu anumite caracteristici, fiind subliniată cerința „Short current/duration time <4000A-2ms”, în condițiile în care pe site-ul producătorului, accesând link-ul ..., caracteristica este „Short current/duration time <2000A- 2ms”, invocând faptul că fie ofertantul nu a folosit fișele oficiale, fie a adus modificări intenționate specificației tehnice cu scopul de a face compatibil produsul cu restul elementelor sistemului fotovoltaic, motiv pentru care consideră că oferta este neconformă. Din documentul prezentat în propunerea tehnică, Consiliul nu identifică vreo intervenție asupra documentului în sensul modificării specificațiilor tehnice iar în lipsa unei dovezi depuse de contestatoare, în conformitatea cu art. 249 Cod de procedură civilă, care infirme caracterul autentic al documentului, critica va fi respinsă ca nefondată. Pagina 20 din 37

§ 26

3.2.6 Ofertantul nu a depus în cadrul propunerii tehnice toate fișele tehnice de produs aferente componentelor sistemului fotovoltaic, conform cerințelor solicitate prin caietul de sarcini. Contestatoarea susține că la pagina 18 a caietului de sarcini, Anexa nr. 1, este menționată Notă potrivit căreia „Toate cerințele tehnice minimale sunt obligatorii. Modul de îndeplinire al acestora trebuie demonstrat prin anexarea fișelor tehnice ale produselor ofertate” iar în fișa de date la Cap IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, autoritatea contractantă a stabilit că „Prezentarea unei propuneri tehnice care nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini are ca efect declararea ofertei neconformă. (...) Propunerea tehnică trebuie să cuprindă secțiunile din structura caietului de sarcini”. În concret, contestatoarea susține că în conținutul propunerii tehnice nu se regăsesc fișe tehnice pentru Structura de susținere a sistemului de panouri fotovoltaice, Sistemele de prindere, Cablul solar ofertat (folosit în circuitele de curent continuu), Cabluri de curent alternativ, indicând în acest sens punctele 3, 7.1, 7.5 și 7.6 din Anexa nr. 1 la caietul de sarcini, lipsa lor având impact și asupra prețului ofertat. Verificând conținutul propunerii tehnice, tabel conform Anexa nr. 1 la caietul de sarcini, ofertantul câștigător a prevăzut elementele solicitate la punctele 3, 7.1, 7.5 și 7.6 fără însă a depune fișe tehnice pentru acestea, deși nota din finalul tabelului stabilește că „Toate cerințele tehnice minimale sunt obligatorii. Modul de îndeplinire al acestor trebuie demonstrat prin anexarea fișelor tehnice ale produselor ofertate”. Consiliul reține că nu pentru toate punctele din tabel exista posibilitatea prezentării unor fișe, așa cum este cazul pentru structura de susținere, punctul 3, care are ca și componente: „3.1 Montaj la sol, înclinat, orientare Sud 3.2 Materia folosit: aliaj aluminiu/echivalent 3.3 Rezistența la vânt, zăpadă, grindină: conform proiectului”. Prin urmare, la data elaborării ofertei soluția tehnică cu privire la sistemul de susținere nu este încă definită, obiectul contractului fiind proiectare și execuție. În cazul secțiunii „7.Accesorii”, punctele 7.1 Cablu solar fotovoltaic (c.c) cu protecție UV, 7.5 Cabluri curent alternativ, și 7.6 Accesorii de montaj sistem, în cazul primelor două se impunea prezentarea unor fișe tehnice, în temeiul art. 209 alin.(1) din Legea nr. 98/2016 coroborate cu dispozițiile art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, (...)”, în condițiile în care lipsa acestora nu atrage sancțiunea respingerii ofertei. Informații cu privire la cele două tipuri de cablu erau indicate în propunerea tehnică (tabel), respectiv: „7.1 Cablu solar fotovoltaic (c.c) cu protecție - UV H1Z2Z2-K” și Pagina 21 din 37

§ 27

„7.5 Cabluri curent alternativ – Cabluri curent alternativ conform I7”, depunerea fișelor tehnice reprezintând doar o completare formală și de conformare a informațiilor deja existente. Având în vedere că astfel de demersuri nu au fost făcute de comisia de evaluare și oferta a fost declarată conformă în lipsa unor dovezi care să dovedească îndeplinirea specificațiilor stabilite prin Anexa nr. 1 la caietul de sarcini, critica se dovedește fondată. 3.2.7 Ofertantul modifică conținutul propunerii tehnice depuse inițial prin intermediul „Răspunsului la clarificări – adresa nr. 133 din 14.02.2025”. Cu privire la aceasta, contestatoarea arată că în propunerea tehnică, pagina 3, ofertantul câștigător a menționat la punctul 5 Contor inteligent trifazat, „5.3. Putere trifazată gestionată: minim 40 kW – Corespunde”, specificație care a fost modificată ca urmare a solicitării de clarificări în „5.3. Putere trifazată gestionată: minim 40 kW – până la 90 kW”. În opinia contestatoarei oferta este neconformă iar prin solicitarea de clarificări autoritatea contractantă a transformat oferta neconformă într-o ofertă conformă cu încălcarea precizării de la finalul Formularului nr. 8 prin care a stabilit „*Se înscrie modul de îndeplinire a fiecărei cerințe din Caietul de sarcini (OBLIGATORIU PENTRU TOATE CERINȚELE),

§ 28

cu înscrierea

§ 29

valorilor/caracteristicilor componentelor sistemului ofertat însoțite de fișele tehnice ale produselor ofertate. Nu se acceptă completarea cu DA sau NU”. Din analiza prevederilor documentației de atribuire și a informațiilor din propunerea tehnică, Consiliul constată că autoritatea contractantă a încălcat propriile prevederi ale documentației de atribuire cât și prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, atunci când a inițiat solicitarea de clarificării din adresa nr. 3294/UT330/24.09.2024 prin care, deși menționează că este vorba de „Documente/cerințe neconforme: a) Anexa nr. 1”, solicită clarificarea cu privire la „Pct. 5.3 – Putere trifazată gestionată: minim 40 kW – lipsă valoare (trebuie completat conform cerinței). Prin adresa nr. 962/26.09.2024 (adresa nr. 133/14.02.2025 în mod greșit indicată prin contestație) ofertantul câștigător a transmis răspuns căruia i-a anexat Formularul nr. 8 completat. Prin acceptarea Formularului revizuit autoritatea contractantă a încălcat prevederile documentației de atribuire, cum și atunci când i-a solicitat, ca în conținutul tabelului în locul termenului „Corespunde” asimilat unui răspuns de „DA”, interzis de nota de final a Formularului nr. 8 cu „până la 90 kW” și cu ingnorarea inclusiv a prevederii din fișa de date , Cap. IV.4.1, potrivit căreia „Prezentarea unei propuneri tehnice care nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini are ca efect declararea ofertei ca neconformă”, să precizeze specificația tehnică ofertată. Pagina 22 din 37

§ 30

Față de constatările făcute, Consiliul reține că în mod nelegal comisia de evaluare a solicitat modificarea și acceptat modificarea conținutului propunerii tehnice, motiv pentru care critica se dovedește fondată. 3.2.8 Ofertantul nu demonstrează că panourile fotovoltaice ofertate îndeplinesc caracteristicile tehnice solicitate prin Formularul nr. 8 – pct 1.11. În susținerea criticii, contestatoarea susține că pentru această cerință nu se regăsesc informații că panourile ofertate o îndeplinesc, nu rezultă nici din conținutul proceselor-verbale de evaluare iar în Formularul nr. 8 autoritatea contractantă a solicitat ca „Toate cerințele tehnice minimale sunt obligatorii. Modul de îndeplinire al acestora trebuie demonstrat prin anexarea fișelor tehnice ale produselor ofertate”, situație în care oferta trebuia respinsă ca neconformă. Consiliul constată că punctul 1.11 din Formularul nr. 8 cât și în tabelul Anexa nr. 1 la caietul de sarcini este menționată cerința „1.11 Interval temperatură nominală de operare a modulului (NMOT): min. 38ºC-max.46ºC” Analizând aspectele criticate, Consiliul constată că situația este similară cu cea analizată anterior la punctul 3.2.7, în sensul că în Formularul nr. 8 depus în propunerea tehnică este menționat „1.11. Interval temperatură nominală de operare a modului (NMOT): min.38ºC – max.46ºC” iar în coloana mod de îndeplinire a cerinței, în locul unei cerințe clar definite, a menționat „Corespunde, temperatura de funcționare nu depășește limitele intervalului menționat”, fapt ce trebuia să determine aplicarea sancțiunii respingerii ofertei ca neconformă, potrivit prevederilor imperative stabilite prin documentația de atribuire. Astfel, față de constatările făcute, Consiliul va admite critica. 3.2.9 Ofertantul nu demonstrează că propunerea tehnică îndeplinește toate cerințele solicitate prin Formularul nr. 8 – la pct. 8.7. Consiliul are în vedere că în Anexa nr. 1 la caietul de sarcini, spre deosebire la informațiile din Formularul nr. 8, este menționat punctul 8.7. „Dosar prosumator”. În propunerea tehnică, ofertantul câștigător a omis indicarea punctului 8.7 fapt ce a determinat comisia de evaluare la inițierea unei solicitări de clarificări cu adresa nr. 3294/UT330/24.09.2024 când a cerut să clarifice „Pct. 8.7 – Dosar prosumator – cerință neîndeplinită (cerință nespecificată” o solicitare identică a fost făcută și altor ofertanți, inclusiv contestatoarei. Cu adresa nr. 962/26.09.2024 ofertantul ...SRL a transmis: „Răspuns: În data de 17.08.2024 la ora 11:16, autoritatea contractantă a încărcat în SICAP, la categoria Lista clarificări, notificări și decizii, primul răspuns la solicitarea de clarificări, respectiv formularele în format editabil, documentul word «FORMULARE UT330.docx». În acest document secțiunea 8. Alte cerințe are puncte doar de la 8.1 până 8.6, Pagina 23 din 37

§ 31

spre deosebire de anexa 1 la caietul de sarcini care include și punctul 8.7 Dosar prosumator. În cadrul ofertei depuse, noi am luat în considerare ultima variantă cronologic postată, respectiv cea din răspunsul la clarificări și de aceea nu este specificată cerința 8.7. Vă transmitem anexat prezentei adrese Formularul nr. 8 – Propunere tehnică, completat corespunzător în tabelul Specificație Tehnică, respectiv cu punctul Pct. 8.7 – Dosar prosumator și răspunsul la această cerință: «Inclus în ofertă». În cazul în care vom fi declarați câștigători și autoritatea contractantă va încheia contractul cu societatea ...SRL, declarăm că prin personalul specializat vor întocmi documentația de racordare, vom depune și vom urmări la ORR cererea de racordare prosumator conform Ordin ANRE 19/2022”. Răspunsul a fost analizat de către membrii comisiei de evaluare în data de 27.09.2024, ocazie cu care, în mod corect, a stabilit oferta îndeplinește cerința de la punctul 8.7 din Anexa la caietul de sarcini, având în vedere că lipsa punctului 8.7 din oferte s-a datorat lipsei de claritate a modului în care autoritatea contractantă a dat curs solicitărilor de clarificări la documentația de atribuire, rezultatul fiind acela că în același tip de documente, în speță Formularul nr. 8 și Anexa 1 la caietul de sarcini, ambele fiind în fapt același tabel, se regăseau informații în mod diferit. În contextul descris mai sus, Consiliul constată că prin solicitarea de clarificări, în mod corect, comisia de evaluare a dat posibilitatea ofertanților de a clarifica lipsa documentului, și în mod corect, a declarat oferta conformă în ceea ce privește cerința de punctul 8.7 din Anexa nr.1 la caietul de sarcini, situație în care critica se dovedește nefondată, urmând a fi respinsă ca atare. 3.2.10 Ofertantul nu demonstrează că propunerea tehnică depusă îndeplinește toate cerințele solicitate prin Formularul nr. 8, întrucât nu se regăsesc informații/date/documente doveditoare care să demonstreze îndeplinirea cerințelor 2.7. Funcție echilibrare faze, 5.3 Putere trifazată gestionată: minim 40 kW și 5.4 Curent nominal: minim 100 A. Consiliul reține că prin punctul de vedere autoritatea contractantă afirmă că au fost solicitate clarificări și a obținut răspuns cu adresa înregistrată sub nr. 3338-UT330/27.09.2024, prin care ofertantul a îndeplinit toate solicitările („îndeplinind toate solicitările”). Din conținutul propunerii tehnice nu rezultă că au fost solicitate clarificări pentru toate specificațiile criticate, ci doar pentru una dintre ele, respectiv 5.3 pentru care a solicitat clarificări „Pct.5.3 – putere trifazată gestionată: minim 40 kW – lipsă valoare (trebuie completat conform cerințe)”, situație care a fost analizată anterior la punctul 3.2.7 din contestație, ocazie cu care Consiliul a reținut modul nelegal în care comisia de evaluare a declarat conformă oferta. În ceea ce privește punctele 2.7 și 5.4 comisia de evaluare nu a efectuat niciun fel de verificări evaluarea ofertei dovedindu-se a fi Pagina 24 din 37

§ 32

efectuată superficial cu nerespectarea atribuțiilor ce îi revin stabilite de art. 127 din HG nr. 395/2016, motiv pentru care Consiliul va reține ca fondată critica. IV. Oferta depusă de ofertantul ...SRL este neconformă. 4.1 Propunerea tehnică depusă de către ofertantul ...SRL este neconformă 4.1.1 Ofertantul nu demonstrează îndeplinirea cerințelor referitoare la alocarea personalului minim solicitat prin caietul de sarcini, Cap. 10.2 Obligațiile principale ale ofertantului, „paginile 11-20”, în susținerea criticii arătând că ofertantul ...SRL a propus pentru pozițiile de Verificator MDLPAT la cerința Ie și Responsabil tehnic cu execuția următoarele persoane: - ... – Verificator de proiecte autorizat ANRE – angajat full-time; - ... – Verificator proiect MDLPA la cerința Ie – contract; - ... – responsabil tehnic cu execuția (RTE), fără ca aceștia să îndeplinească cerințele stabilite prin documentația de atribuire și să respecte legislația în domeniu. Cu privire la ..., contestatoarea susține că potrivit Registrului de salariați depus în ofertă, este propriul angajat și este cel care și proiectează și verifică propriul proiect întocmit. În opinia sa, pentru ca ofertantul să poată realiza în mod legal activitățile de verificare tehnică a proiectului și pentru a asigura personalul de specialitate solicitat prin documentația de atribuire avea obligația de a asigura și declara ca terță parte personalul alocat verificării tehnice de calitatea a proiectului Referitor la ..., critică faptul că ofertantul a prezentat doar diplomele/certificările/autorizațiile deținute de acesta fără a demonstra cum va aloca acest personal, rezultând, în opinia sa, că oferta este neconformă. Același critici sunt aduse și cu privire la ..., pentru care au fost depuse doar diplomele/certificările/autorizațiile însă nu și cum se va aloca acest personal. Cu privire la acesta din urmă, contestatoarea susține că este autorizat pentru domeniul 8.1 Rețele electrice, conform autorizației prezentate și nu este autorizat pentru domeniul 6.1 Instalații Electrice, autorizație absolut necesară pentru instalațiile electrice care fac obiectul sistemului fotovoltaice, prin urmare, oferta trebuia considerată neconformă întrucât nu îndeplinește cerințele solicitate prin documentația de atribuire în privința personalului RTE, respectiv nu poate presta aceste servicii în raport cu prevederile aplicabile în vigoare. Concluzionând, contestatoarea arată că raportat la personalul alocat pe aceste poziții de către ofertantul ...SRL nu demonstrează îndeplinirea cerințelor referitoare la alocarea personalului minim solicitat prin caietul de sarcini/documentația de atribuire, în consecință oferta este, în opinia sa, neconformă. Pagina 25 din 37

§ 33

În analiza și soluționarea criticilor, Consiliul are în vedere modul în care au fost stabilite cerințe invocate de contestatoare, în speță cele prevăzute la punctul 10.2 Obligațiile principale ale ofertantului (furnizor în cadrul contractului), potrivit cărora ofertanții au obligația de a respecta la elaborarea ofertei următoarele: „10.2 Obligațiile principale ale ofertantului (furnizor în cadrul contractului) a)Ofertantul (furnizor în cadrul contractului) furniza, va proiecta instalațiile electrice, instala și pune în funcțiune sistemul și își va îndeplini obligațiile în condițiile stabilite prin contract, cu respectarea prevederilor documentației de atribuire și a ofertei în baza căreia a fost atribuit contractul; (...) j)Ofertantul (furnizor în cadrul contractului) va respecta toate prevederile legale în vigoare în România și se va asigura că și personalul său, implicat în Contract, va respecta prevederile legale, aprobările și standardele tehnice, profesionale și de calitate în vigoare. Ofertantul (furnizorul în cadrul contractului), trebuie să îndeplinească următoarele cerințe minime: - atestat de tip Bp sau echivalent – proiectare de instalații electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0,4 kV; - atestat de tip Be sau echivalent – executare de instalații electrice exterioare/interioare pentru incinte/construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterane, la tensiunea nominală de 0,4 kV; include competențele atestatelor de tip Bi și A1; - verificator autorizat MDLPAT, la cerințe Ie Personalul Ofertantului (furnizor în cadrul contractului): - electrician autorizat grad IIB – execuție instalații electrice cu orice putere instalată tehnic realizabilă și la o tensiune nominală de cel mult 1 kV; - responsabil tehnic cu execuția – persoană fizică, titulară a unui document care atestă calitate de responsabil tehnic cu execuția, emis de o autoritate publică în condițiile legii”. Așa cum susține și contestatoarea, ofertantul clasat pe locul II, a prevăzut în propunerea sa tehnică personalul solicitat de autoritatea contractantă pentru care a făcut dovada atestării solicitate, iar cu documentele despre care susține că trebuiau depuse Consiliul constată că nu au fost solicitate, în speță nici condiția ca verificatorul de proiect să nu fie angajat propriu, nici dovada alocării și nici dovada atestării RTE în domeniul 6.1 – Instalații electrice, dovadă că nu a fost indicată, în mod concret prin contestație, cerința neîndeplinită ci a fost precizat punctul 10.2, paginile 11-12 (paginile 11-20 fiind eronat indicate în contestație). Documentele despre care face vorbire contestatoarea sunt, în fapt, documente pe care le considera necesare la elaborarea ofertei însă cu privire la a căror lipsă nu a solicitat clarificări și nu a formulat critici la Pagina 26 din 37

§ 34

documentația de atribuire cu privire la lipsa lor, orice susțineri cu privire lipsa lor în documentație sunt tardive. Ca urmare a unei solicitări de clarificări autoritatea contractantă a răspuns cu adresa nr. 2384-UT330/19.07.2024, astfel: „Solicitare nr. 13: În cadrul Caietului de Sarcini la capitolul 10.2 Obligațiile principale ale ofertantului (furnizorului în cadrul contractului) se precizează că ofertantul trebuie să prezinte ca personal electrician autorizat grad IIIB. Solicităm autorității contractante să precizeze concret numărul minim de electricieni autorizați grad IIIB pe care ofertantul trebuie să îl/le declare în oferta sa astfel încât oferta să fie considerată conformă. Răspuns: În cadrul Caietului de Sarcini la capitolul 10.2 Obligațiile principale ale ofertantului (furnizor în cadrul contractului) se precizează că ofertantul trebuie să prezinte că personal electrician autorizat grad IIB. Autoritatea contractantă nu solicită electrician autorizat grad IIIB. Ofertantul trebuie să dețină atestat ANRE pentru proiectare și execuție instalații electrice de Joasă Tensiune. Lucrările în instalații electrice de Joasă Tensiune trebuie să fie executate de personal autorizat conform reglementărilor ANRE”, fără alte lămuriri sau cerințe noi, nici cu privire la dovada autorizării 6.1 – Instalații electrice pentru RTE. Prin urmare, în ceea ce privește critica potrivit căreia Responsabilul tehnic cu execuția (RTE) nu este autorizat pentru domeniul 6.1 – Instalații electrice astfel nu poate presta servicii în raport cu prevederile legale aplicabile în vigoare în condițiile în care o astfel de autorizare este „absolut necesară” în cazul instalațiilor electrice care fac obiectul sistemului fotovoltaic, reiese că autoritatea nu a condiționat admiterea la procedură a ofertanților de deținerea unei astfel de autorizații invocată de contestatoare. Pe de altă parte, la art. 30 alin. (4) din HG nr. 395/2016 prevede: „(4) Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă sunt incluse în anunţul de participare/simplificat /de concurs”, ceea ce înseamnă că o eventuală cerință de autorizare în domeniul 6.1 – Instalații electrice trebuia să se regăsească în anunțul de participare. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 181 din Legea nr. 98/2016 „Criteriile privind capacitatea și cerințele minime solicitate pentru îndeplinirea acestora, împreună cu mijloacele de probă corespunzătoare, sunt prevăzute în anunțul de participare”, dispoziții raportat la care Consiliul reține că deținerea unei autorizații reprezintă o cerință de calificare, iar în măsura în care autoritatea contractantă impune o astfel de cerință de calificare, ea trebuie prevăzută în anunțul de participare. Or, în cauză, autoritatea contractantă nu a prevăzut o astfel de cerință în anunțul de participare. A se vedea, în acest sens, decizia nr. 118R/2025 Pagina 27 din 37

§ 35

din 10 martie 2025 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust g844e5d82. Deosebit de relevantă este Hotărârea din 26 ianuarie 2023, NV Construct, C-403/21, EU:C:2023:47, hotărâre care este un reper utilizat frecvent și în jurisprudența instanțelor naționale, dovadă fiind numeroasele decizii în care este invocată. Prin urmare, câtă vreme autoritatea contractantă nu a impus în cauză în mod expres și explicit cerința depunerii unei autorizări în domeniul 6.1 – Instalații electrice, nu se poate pretinde îndeplinirea acestei condiții în faza de evaluare a ofertelor tehnice. La fel ca și în cazul lipsei unor dovezi privind alocarea personalului și în cazul autorizării 6.1, dacă avea certitudinea necesității autorizării în dezbatere, buna-credință și loialitatea concurenței îi impuneau contestatoarei să atenționeze autoritatea contractantă în etapa de clarificare a documentației, nu după depunerea ofertelor, evaluarea lor și comunicarea rezultatului procedurii. Astfel, având în vedere considerentele de mai sus, Consiliul va respinge criticile formulate la punctul 4.1.1, ca nefondate. 4.1.2 Ofertantul nu a prevăzut în cadrul propunerii tehnice/nu a ofertat toate elementele solicitate de către autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, în speță pct. 7.7 – Întrerupător de interfață. În susținerea criticii, contestatoarea arată că în Anexa nr. 1 la caietul de sarcini și Formularul nr. 8, autoritatea contractantă a prevăzut în tabel la punctul 7.7 – Întrerupător de interfață, specificație care nu se regăsește în propunerea tehnică iar răspunsul ofertantului la solicitarea de clarificări este neconcludent, lipsa specificației conducând, după cum susține, la neconformitatea ofertei. Verificând conținutul propunerii tehnice, Consiliul constată că într- adevăr specificația nu a fost menționată, însă au fost solicitate clarificări, situația în ceea ce privește neconcordanța și neclaritatea informațiilor din Anexa nr. 1 și Formularul nr. 8 fiind cea analizată și în cazul ofertantului câștigător la punctul 3.2.9, urmând a stabili în urma analizei solicitării de clarificări și răspunsul la aceasta dacă răspunsul este sau nu concludent. Astfel, Consiliul reține că prin adresa nr. 443-UT330/11.02.2025 autoritatea contractantă a solicitat clarificări, astfel: „Pct. 7.7. Întrerupător interfață (comutator transfer automat trifazat) – Cu privire la acest punct, precizăm că în cadrul Formularului nr. 8 – Propunere Tehnică, în tabelul de Cerințe Tehnice, nu apare acest punct. Dorim însă să precizăm că în conformitatea cu cele prezentate în cadrul Anexei nr. 1 – Specificație Tehnică din caietul de sarcini nr. 2187- UT330 din 04.07.2024 este prezent. Solicităm remedierea acestui aspect”. Cu adresa nr. 24/13.02.2025 ofertantul a formulat următorul răspuns: Pagina 28 din 37

§ 36

„1. Referitor la pct. 7.7 întrerupător interfață (comutator transfer automat trifazat) Invertor propus de noi în oferta îndeplinește și funcția de transfer automat având întrerupătorul interfața integral în invertor. Dacă la momentul execuției lucrării. Autoritatea Contractantă consideră că este necesar să se monteze un întrerupător interfață (comutator inteligent trifazat) auxiliar, acesta se va monta fără alte costuri suplimentare din partea Autorității”. Consiliul constată că necesitatea solicitărilor de clarificări cu privire la lipsa din Formularul nr. 8 a specificației de la punctul 7.7 s-a datorat culpei autorității contractante, care în etapa de evaluare a ofertei a aplicat principiul tratamentului egal și a solicitat tuturor ofertanților să clarifice, răspunsul ofertantului clasat pe locul II cum și a celui de pe locul I și locul III a avut conținut similar și concludent în sensul că eroarea aparține autorității contractante însă sunt de acord să oferteze fără costuri suplimentare, cum este cazul ofertantului ...SRL. Față de cele constatate, Consiliul respinge ca nefondată critica. 4.1.3 Ofertantul nu a prevăzut în cadrul propunerii tehnice/nu a ofertat toate elementele solicitate de către autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, în speță pct. 5 Contor inteligent trifazat. Contestatoarea critică faptul că în Anexa nr. 1 a caietului de sarcini și Formularul nr. 8 autoritatea contractantă a prevăzut „5. Contor inteligent trifazat”, pentru care, conform notei din finalul tabelului „Toate cerințele tehnice sunt obligatorii. Modul de îndeplinire al acestora trebuie demonstrat prin anexarea fișelor tehnice ale produselor ofertate”, iar ofertantul ...SRL „nu a ofertat elementul Contor inteligent trifazat”. În ceea ce privește răspunsul la solicitarea de clarificări și răspunsul la acesta contestatoarea susține că acesta este neconcludent, întrucât, autoritatea contractantă nu a solicitat un invertor care să aibă un smart meter integrat, faptul că ofertantul își asumă integrarea acestui element în timpul execuției fără niciun cost suplimentar și în al treilea rând că nu a atașat fișa tehnică a acestui contor ci o fișă tehnică suplimentară față de cele depuse în propunerea tehnică. De asemenea, arată că operatorii economici nu au dreptul de a completa oferta ca urmare a solicitărilor de clarificări, cum a procedat ofertantul prin depunerea fișei tehnice pentru Smart Meter și nu au dreptul de a oferi gratuități, cum este în cazul Întrerupătorului de interfață și Contorul inteligent trifazat/Smart Meter. Contrar afirmațiilor contestatoarei ofertantul clasat pe locul II a ofertat, respectiv a prezentat în propunerea tehnică în conținutul tabelului întreg punctul 5 – Contor inteligent trifazat iar prin solicitarea de clarificări, prin adresa nr. 443-UT330/11.02.2025 a fost solicitată fișa tehnică „Pct. 5 Contor trifazat – cerință neîndeplinită – nu este prezentată fișa tehnică a contorului. Solicităm remedierea acestui aspect”. Pagina 29 din 37

§ 37

Cu adresa nr. 24/13.02.2025 ofertantul a formulat următorul răspuns: „2. Pct. 5 Contor trifazat – Considerăm că cerința este îndeplinită și demonstrată – Invertorul propus de noi în ofertă are Smart Meter integrat. Am optat pentru soluția cu smart meter integrat, însă există posibilitatea de a monta și smart meter auxiliar pentru a asigura întreaga plajă de măsură. Atașăm fișa tehnic Smart Meter. Dacă, în timpul lucrării, Autoritatea Contractantă consideră că este necesar să se monteze un Smart Meter auxiliar, acesta se va monta fără alte costuri suplimentare din partea Autorității. Confirmăm că Oferta cuprinde toate categoriile de lucrări și cantitățile solicitate prin documentația de atribuire, acestea fiind susținute de declarația de asumare caiet de sarcini și proiect”. Răspunsul ofertantul este concludent, având în vedere că în propunerea tehnică a ofertat Contor inteligent trifazat producător Deye pentru care a depus și fișa tehnică, restul explicațiilor din răspuns fiind doar în sensul lămurii membrilor comisiei de evaluare și nicidecum nu pot transformă oferta în una neconformă pentru răspuns neconcludent. Oferta este fermă iar pentru Contor inteligent trifazat a fost depusă fișa tehnică la date depunerii ofertelor, fapt confirmat și de contestatoare atunci când afirmă că „a atașat răspunsului o fișă tehnică suplimentară față de cele regăsite în conținutul propunerii tehnice” Pentru cele reținute anterior, Consiliul va respinge ca nefondată critica. 4.1.4 Ofertantul nu a depus în cadrul propunerii tehnice toate fișele tehnice de produs aferente componentelor sistemului fotovoltaic, conform cerințelor din caietul de sarcini, respectiv formularul nr. 8 și Anexa nr. 1 la caietul de sarcini arătând că nu au fost depuse fișe tehnice pentru 3. - Structura de susținere a sistemului de panouri fotovoltaice, Sisteme de prindere, 7.1 - Cablul solar ofertat (folosit în circuite de curent continuu), 7.5 - Cabluri de curent alternativ subliniind și punctul 7.6 Accesorii montaj. Consiliul are în vedere că obiectul contractului este de proiectare și execuție iar elementele la care face trimitere urmează a fi stabilite după elaborarea proiectului așa cum de altfel este menționat și în propunerea tehnică. Cu toate acestea în cazul cablurilor de la punctul 7.1 – Cablu solar fotovoltaic (c.c) cu protecție UV pentru care a menționat în tabel „Cablu Solar 6mm” și 7.5 – Cabluri de curent alternativ pentru care a menționat „MYYM”, comisia de evaluarea avea obligația de a solicita depunerea fișelor tehnice. Un astfel de demers se încadrează în prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 134 din HG nr. 395/2016 care stabilește „(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a Pagina 30 din 37

§ 38

stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, (...)”. O solicitarea de clarificări și răspunsul primit căruia îi sunt atașate fișe tehnice, în confirmarea informațiilor existente deja în propunerea tehnică, nu conduce la neconformitatea ofertei. Față de cele reținute anterior, critica contestatoarei se dovedește fondată motiv pentru care urmează a fi admisă. 4.1.5 Ofertantul nu demonstrează că panourile fotovoltaice ofertate îndeplinesc caracteristicile tehnice solicitate prin Formularul nr. 8, pct. 1.11 – „Interval temperatura nominală de operare a modulului (NMAT): min. 38ºC – max.46ºC”. Cu privire la aceasta, contestatoarea arată că analizând conținutul propunerii tehnice nu a regăsit faptul că panourile fotovoltaice ofertate îndeplinesc această cerință, făcând trimitere la nota din finalul Anexei nr. 1 la caietul de sarcini, referitoare la depunerea fișelor tehnice, și nota cu asterisc de la finalul Formularului nr. 8, citate anterior cu ocazia soluționării ofertei câștigătoare, motiv pentru care consideră că oferta ...SRL trebuia respinsă ca neconformă. Consiliul constată că în Formularul nr. 8 la poziția 1.11 ofertantul a menționat astfel „1.11 Interval temperatură nominală de operare a modului (NMOT): min.38ºC-max.46ºC” în coloana modalitate de îndeplinire „min.38ºC-max.46ºC”. În fișa tehnică depusă în propunerea tehnică și prezentată în extras în punctul de vedere al autorității contractante, Consiliul nu a identificat informația cu privire temperatura nominală de operare a modului (NMOT) (pagina 96 dosar), contrar afirmațiilor autorității contractante, situație în care se impune solicitarea unor clarificări în confirmarea informațiilor prezentate în tabel la poziția 1.11 și în completarea informațiilor din fișa tehnică depusă, prin aplicarea dispozițiilor art. 209 din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 134 din HG nr. 395/2016, context în care critica se dovedește fondată. 4.1.6 Ofertantul nu demonstrează că propunerea tehnică îndeplinește toate cerințele solicitate prin Formularul nr. 8, pct. 8.7 – Dosar prosumator, întrucât nu a fost prezentată nici informația cu privire la întocmirea dosarului prosumator, situație în care se impune respingerea ofertei ca neconformă. Având în vedere culpa autorității contractante privitoare la modul în care a prezentat informațiile în Anexa nr. 1 la caietul de sarcini și Formularul nr. 8, a fost necesară solicitarea de clarificări, o clarificare identică fiind adresată și contestatoarei. Astfel prin adresa nr. 3292/UT330/24.09.2024 autoritatea contractantă a solicitat „Pct.8.7 – Dosar prosumator – cerință neîndeplinită (cerință nespecificată)” iar prin adresa nr. 1154/25.09.2024, ofertantul a răspuns „Ne asumăm întocmirea Documentației pentru obținerea calității de prosumator și confirmăm că Pagina 31 din 37

§ 39

am inclus în ofertă și Dosarul de prosumator”, fără a indica însă locul secțiunea sau pagina din propunerea tehnică unde a fost inclus Dosarul prosumator, lăsând totodată la aprecierea autorității contractante dacă este necesar să îi solicite depunerea revizuită a Formularului nr. 8. Verificând conținutul propunerii tehnice, Consiliul nu a identificat vreo informație cu privire situație în care este necesară solicitarea unei clarificări suplimentare pentru a stabili caracterul conform sau nu al ofertei în condițiile în care în Formularul nr. 8 nu se regăsește poziția 8.7 Dosar prosumator, aspect care poate fi acoperit cu condiția existenței unor informații clare cu privire la realizarea acestuia, în caz contrar, oferta este neconformă. Prin urmare, chiar dacă în Formularul nr. 8 nu se regăsește poziția 8.7 – Dosar prosumator este obligatoriu, așa cum ofertantul a afirmat în răspunsul la solicitarea de clarificări, ca informații cu privire la Dosarul prosumator să se regăsească în conținutul propunerii tehnice, în aceste condiții, critica va fi admisă. 4.1.7 Ofertantul nu demonstrează că propunerea tehnică depusă îndeplinește toate cerințele solicitate prin Formularul nr. 8 și anexa nr. 1 la caietul de sarcini, având în vedere că nu se regăsesc informații/date/ documente doveditoare care să demonstreze îndeplinirea următoarelor cerințe: 2.7. Funcție echilibrare faze 5.3. Putere trifazată gestionată: minim 40 kW 5.4. Curent nominal: minim 100A Analizând susținerile părților, Consiliul constată că prin punctul de vedere afirmă că ...SRL „a depus la ofertă și clarificările cu nr. 3303 – UT330 din 25.09.2024, îndeplinind toate solicitările”, însă, contrar acestor afirmații, solicitarea de clarificări nr. 3292/UT330 din 24.09.2024 și răspunsul nr. 1154/25.09.2024, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 3303-UT330/25.09.2024, au vizat clarificări exclusiv cu privire la punctele 8.1 și 8.7. Din cele constate de către Consiliul evaluarea ofertei a fost superficială cu nerespectarea prevederilor documentației de atribuire și a atribuțiilor ce îi revin comisie de evaluare. Prin urmare, având în vedere că este necesară reevaluarea ofertei ...SRL cu privire la critici asupra cărora Consiliul s-a pronunțat anterior, în lipsa unor apărări pertinente cu privire la modul de evaluare a ofertei în raport cu critica formulată la acest punct din contestație (4.1.7), Consiliul va admite critica urmând ca în reevaluarea ofertei comisia de evaluare, cu respectarea atribuțiilor ce îi revin potrivit art. 127 din HG nr. 395/2016, să procedeze la verificarea riguroasă atât a aspectelor criticate anterior cât și cu privire la modul de îndeplinire a cerințelor de la punctele 2.7, 5.3 și 5.4 în cazul acestei oferte. Consiliul constată că în perioada de soluționare a contestației au fost prezentate noi argumente în susținerea criticilor cât și aspecte noi supus atenției într-un număr considerabil de pagini, în plus față de cele Pagina 32 din 37

§ 40

42 de pagini de contestație, aspecte noi care vor fi respinse ca inadmisibile. În acest sens, Consiliul are în vedere că obligația de a motiva contestația este expres prevăzută de legea specială (art. 10 lit. f din Legea nr. 101/2016), dar și de dreptul comun, respectiv de Codul de procedură civilă la art. 194, Cererea de chemare în judecată va cuprinde: […] d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. Persoana care se consideră vătămată printr-un act al autorității contractante trebuie să îl atace în intervalul temporal legal de formulare a contestației, iar în cuprinsul acesteia trebuie să releve motivele pentru care dorește desființarea actelor presupus vătămătoare. Toate argumentele pe care se întemeiază calea de atac trebuie expuse de la început Consiliului, cu titlu de excepție admițându-se posibilitatea revizuirii contestației după data depunerii sale, însă nu mai târziu de expirarea termenului de contestare. Cu alte cuvinte, contestația trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate şi netemeinicie a actelor atacate – motivele pe care se bazează calea de atac, iar nu să fie o formă fără fond. Totodată, contestatorul nu poate profita ulterior, pe calea concluziilor scrise sau a unor noi adrese indiferent de denumirea lor, cu prezentarea punctuală a criticilor sau prezentarea unora noi, așa cum este în cazul de față. Formularea de noi critici prin intermediul concluziilor scrise nu este compatibilă cu jurisdicția administrativă a achizițiilor publice caracterizată prin celeritatea procedurii, Consiliul fiind obligat a se pronunța asupra contestațiilor formulate în termen de 20 de zile de la primirea dosarului achiziției publice, termen scurt în raport cu complexitatea și numărul mare de cauze în soluționare. Identificarea unanimității motivelor contestației trebuie realizată nu mai târziu de data limită de depunere a contestației, întrucât Consiliul nu este abilitat să acorde contestatorilor derogări de la termenul legal de contestare pentru a afla și a aduce noi motive în sprijinul contestației, în sens contrar calea de atac jurisdicțional-administrativă urmând a fi transformată într-un simplu mijloc de control al procedurii. Motivarea sau modificarea/completarea motivării unei contestații nu poate avea loc prin intermediul concluziilor scrise, care trebuie să reprezinte doar o modalitate de sintetizare a probelor deja administrate cu referiri punctuale la motivele de fapt și de drept pe care se bazează apărările și pretențiile părților. Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care stabilesc că motive de contestare noi, nereguli nou invocate pe calea concluziilor scrise, sunt inadmisibile. De asemenea, relevantă în cauză este și jurisprudența instanțelor europene, respectiv paragraful 79 al hotărârii pronunțată în Cauza T- Pagina 33 din 37

§ 41

70/05, Evropaiki Dynamiki – Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikias AE, împotriva Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă (EMSA) în cuprinsul căreia s-a reținut că: orice cerere de sesizare a instanței trebuie să indice obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Această indicație trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să își exercite controlul jurisdicțional, dacă este cazul, fără a se baza pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază acțiunea să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive (a se vederea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1996, Asia Motor France și alții/Comisia, T-387/94, Rec., p. II-961, punctele 106 și 107, Hotărârea Tribunalului din 11 ianuarie 2002, Biret și Cie/Consiliul, T-210/00, Rec., p. II-47, punctul 34, și Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2005, Honeywell/Comisia, T-209/01, Rec., p. II-5527, punctele 55 și 56 și jurisprudența citată). În acest sens, Consiliul reține și relevanța considerentelor exprimate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 190 din 18 martie 2021, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 30 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, conform cărora: „31. Accesul la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiția, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Aceste condiţionări nu pot fi însă acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005), legiuitorul fiind ţinut să aducă anumite limitări orientându- Pagina 34 din 37

§ 42

se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004). 32. Or, aplicând considerentele de principiu în privinţa stabilirii anumitor condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, nu se poate reţine că legiuitorul a afectat dreptul de acces liber la justiţie prin faptul că a instituit interdicţia formulării unor noi motive de contestare şi/sau a formulării unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestaţie ulterior termenului legal de formulare a acesteia, precum şi a altor motive în plângerea formulată împotriva actelor autorităţii contractante în afară de cele cuprinse în contestaţia adresată Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. 33. Cerinţa respectării unor termene pentru invocarea motivelor de contestaţie este una firească, ea asigurând celeritatea procedurii specifice în materia achiziţiilor publice.” În acest context, Consiliul reține că doar contestația este actul juridic ce învestește Consiliul și stabilește limitele de analiză în sarcina acestuia, astfel încât formularea de critici noi, prin intermediul concluziilor scrise, nu răspunde exigențelor procedurale. Se reține și faptul că nu se poate face abstracție de necesitatea respectării principiului disponibilității, ca o garanție procedurală, ce reprezintă o manifestarea a dreptului la apărare recunoscut celui ce formează o contestație. Concluzionând, Consiliul constată caracterul fondat al unor critici atât cu privire la oferta ... SRL cât și cu privire la oferta ...SRL motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu ... și va obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 677-UT330/06.03.2025 cu privire la oferta depusă de ... SRL cât și cu privire la oferta ...SRL, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea acestor oferte, conform considerentelor de mai sus. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea autorității contractante la plata contravalorii cheltuielilor de judecată, Consiliul constată incidente dispozițiile art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Cuantumul, detalierea şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei”. Pagina 35 din 37

§ 43

În dovedirea cererii sale contestatoarea a depus în data de 04.04.2025 copie a facturii fiscale nr. RCA nr. 0012/04.04.2025 și Ordin de plată nr. 166/04.04.2025, din care rezultă plata către …, … și Asociații – Societate Civilă Profesională de Avocați a sumei de 9.520 lei, reprezentând onorariu conform contractului de asistență juridică, cheltuieli ocazionate cu soluționarea contestației. Având în vedere caracterul fondat al criticilor aduse modului de evaluare a ofertelor clasate pe locurile I și II, cât și lipsa unor măsuri de remediere, în sensul reevaluării ofertelor în termenul de trei zile stabilit de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, se impune obligarea autorității contractante la plata acetora către contestatoare, în valoare de 9.520 lei. Având în vedere decizia luată cu privire la oferta depusă de ... SRL, respectiv admiterea unor critici și reevaluarea ofertei, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de aceasta. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu .... Obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 677-UT330/06.03.2025 cu privire la oferta depusă de ... SRL cât și cu privire la oferta ...SRL, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea acestor oferte, conform considerentelor de mai sus. Obligă autoritatea contractantă la plata sumei de 9.520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulate de ... SRL. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 36 din 37

§ 44

Redactată practicaua deciziei, ... Redactată în 5 exemplare, conține 36 (treizecișișase) pagini. Pagina 37 din 37

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.