AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 625/2025

STRABAG SRL în contradictoriu cu COMPANIA REGIONALA DE APA BACAU SA

Decizia CNSC nr. 625/C9/241 din 11.03.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 625/C9/241 din 11.03.2025

Data din document
2025-03-11
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect BC- CL-17 Reabilitarea și extinderea facilităților de captare, înmagazinare, transport și de tratare apă în UAT-urile Sărata, Nicolae Bălcescu, Gioseni, Tamași, Faraoani, Cleja, Răcăciuni și Orbeni, cod CPV 45231100-6 Lucrări generale de construcții de conducte (Rev.2), de COMPANIA REGIONALĂ DE APĂ BACĂU SA, cu sediul în Bacău, str. Henri Coandă nr. 2, județul Bacău, în calitate de entitate contractantă, contestatoarea a solicitat: 1. Obligarea entității contractante la acordarea accesului Strabag la dosarul achiziției publice; 2. Anularea comunicării privind rezultatul procedurii transmisă prin adresa nr. 155/13.01.2025 și a raportului procedurii nr. 152/ 13.01.2025 și a actelor anterioare sau subsecvente și/sau conexe emise de entitatea contractantă prin care oferta STRABAG SRL a fost declarată inacceptabilă, cât și anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește desemnarea câștigătoare a ofertei depuse de asocierea EUSKADI SRL (lider) - XALLO TEHNIC SRL (asociat…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de STRABAG SRL, în contradictoriu cu COMPANIA REGIONALĂ DE APĂ BACĂU SA, și anulează procesul-verbal nr. 5 (445/26.08.2025) privind evaluarea informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc și raportul procedurii de atribuire nr. 155/13.01.2025, ambele în partea ce privește evaluarea ofertei Strabag SRL, și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertei Strabag SRL, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuir…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 625/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 4986Data înregistrării: 2025-01-28
ContestatorSTRABAG SRLCUI 6891914
Autoritate contractantăCOMPANIA REGIONALA DE APA BACAU SACUI 27429315

2025_625_2025_Decizie_625.pdf, BO2025_625_2025_BO2025_625.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.464 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 625/C9/241 Data: 11.03.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4986/28.01.2025, depusă de STRABAG SRL, cu sediul în București, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 5, camera 5.14, sectorul 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/13563/1994, având CUI RO6891914, reprezentată convențional prin avocat Iuliana Paula Negoiță, cu adresa de comunicare a actelor procedurii în București, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 2, camera 2.01, sectorul 5, privind procedura de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect BC- CL-17 Reabilitarea și extinderea facilităților de captare, înmagazinare, transport și de tratare apă în UAT-urile Sărata, Nicolae Bălcescu, Gioseni, Tamași, Faraoani, Cleja, Răcăciuni și Orbeni, cod CPV 45231100-6 Lucrări generale de construcții de conducte (Rev.2), de COMPANIA REGIONALĂ DE APĂ BACĂU SA, cu sediul în Bacău, str. Henri Coandă nr. 2, județul Bacău, în calitate de entitate contractantă, contestatoarea a solicitat: 1. Obligarea entității contractante la acordarea accesului Strabag la dosarul achiziției publice; 2. Anularea comunicării privind rezultatul procedurii transmisă prin adresa nr. 155/13.01.2025 și a raportului procedurii nr. 152/ 13.01.2025 și a actelor anterioare sau subsecvente și/sau conexe emise de entitatea contractantă prin care oferta STRABAG SRL a fost declarată inacceptabilă, cât și anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește desemnarea câștigătoare a ofertei depuse de asocierea EUSKADI SRL (lider) - XALLO TEHNIC SRL (asociat); 3. Obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de STRABAG SRL și constatarea caracterului admisibil al acesteia, precum și prin reevaluarea ofertei asocierii EUSKADI SRL (lider) - XALLO TEHNIC SRL (asociat) și constatarea caracterului inacceptabil și neconform al acesteia. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu sub nr. 8164/10.02.2025, EUSKADI SRL, cu sediul în Timișoara, str. Eugeniu de Pagina 1 din 3

§ 2

Savoya nr. 12, ap. 11, județul Timiș, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J35/3692/2004, CUI RO17021083, reprezentată de avocat Radu Simionovici, a solicitat respingerea contestației formulate de STRABAG SRL și obligarea acesteia la plata cheltuielilor ocazionate de apărările făcute în dosar. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de STRABAG SRL, în contradictoriu cu COMPANIA REGIONALĂ DE APĂ BACĂU SA, și anulează procesul-verbal nr. 5 (445/26.08.2025) privind evaluarea informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc și raportul procedurii de atribuire nr. 155/13.01.2025, ambele în partea ce privește evaluarea ofertei Strabag SRL, și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertei Strabag SRL, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor sectoriale. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea actelor privind evaluarea ofertei asocierii Euskadi SRL – Xallo Tehnic SRL și dispunerea reevaluării acestei oferte. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca inadmisibile, capetele de cerere vizând constatarea caracterului admisibil al ofertei Strabag SRL și constatarea caracterului inacceptabil al ofertei asocierii Euskadi SRL – Xallo Tehnic SRL și, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea entității contractante la acordarea accesului la dosarul achiziției publice. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează cererea de intervenție formulată de Euskadi SRL și o admite, în parte. Admite cererea intervenientei privind plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea litigiului și obligă Strabag SRL la plata către intervenientă a sumei de 2500 lei, reprezentând onorariu avocat. Pagina 2 din 3

§ 3

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 134.263 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4986/28.01.2025, depusă de ... SRL, cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. ..., având CUI RO..., reprezentată convențional prin avocat ..., cu adresa de comunicare a actelor procedurii în ..., privind procedura de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect BC-CL-17 Reabilitarea și extinderea facilităților de captare, înmagazinare, transport și de tratare apă în UAT- urile Sărata, Nicolae Bălcescu, Gioseni, Tamași, Faraoani, Cleja, Răcăciuni și Orbeni, cod CPV 45231100-6 Lucrări generale de construcții de conducte (Rev.2), de ... SA, cu sediul în ..., str. Henri Coandă nr. 2, județul ..., în calitate de entitate contractantă, contestatoarea a solicitat: 1. Obligarea entității contractante la acordarea accesului ... la dosarul achiziției publice; 2. Anularea comunicării privind rezultatul procedurii transmisă prin adresa nr. 155/13.01.2025 și a raportului procedurii nr. 152/ 13.01.2025 și a actelor anterioare sau subsecvente și/sau conexe emise de entitatea contractantă prin care oferta ... SRL a fost declarată inacceptabilă, cât și anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește desemnarea câștigătoare a ofertei depuse de asocierea ... SRL (lider) - ... SRL (asociat); 3. Obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei depuse de ... SRL și constatarea caracterului admisibil al acesteia, precum și prin reevaluarea ofertei asocierii ... SRL (lider) - ... SRL (asociat) și constatarea caracterului inacceptabil și neconform al acesteia. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu sub nr. 8164/10.02.2025, ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., CUI RO..., reprezentată de avocat Radu Simionovici, a solicitat respingerea contestației formulate de ... SRL și obligarea acesteia la plata cheltuielilor ocazionate de apărările făcute în dosar. Pagina 1 din 44

§ 2

Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL critică declararea inacceptabilă a ofertei sale și decizia de desemnare câștigătoare a ofertei asocierii ... SRL (lider) - ... SRL (asociat), solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Cu privire la refuzul nelegal al entității contractante de a-i permite accesul la dosarul achiziției publice, contestatoarea arată că entitatea contractantă nu i-a acordat acces la documentele aflate la dosarul achiziției, cu restricționarea nelegală a accesului la aceste documente. Prin răspunsul la cererea de acces la dosarul achiziției, entitatea contractantă și-a motivat refuzul de acces la documentele existente pe de o parte, pe faptul că oferta contestatoarei fiind declarată inacceptabilă, aceasta nu poate avea acces decât la procesul-verbal final privind evaluarea informațiilor din DUAE, a documentelor care îl însoțesc și a îndeplinirii cerințelor de calificare, iar pe de altă parte, pe faptul că ofertantul situat pe primul loc a declarat confidențiale propunerea tehnică, propunerea financiară și răspunsurile la solicitările de clarificări, împreună cu toate documentele transmise de acesta. Cu toate acestea, ofertantul declarat câștigător nu a prezentat niciun document probator în susținerea confidențialității întregii sale oferte, inclusiv a clarificărilor transmise. Toate precizările citate de entitatea contractantă în adresa nr. 182/16.01.2025 ca fiind motive invocate de asocierea ... în susținerea confidențialității ofertei sale sunt simple generalități. În susținerea afirmațiilor sale, invocă prevederile art. 231 alin. (6) și art. 70 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale. Prin urmare, potrivit prevederilor legale mai sus expuse, entitatea contractantă era ținută să analizeze în concret declarația asocierii ... cu privire la confidențialitatea ofertei sale și să verifice dacă aceasta este susținută de dovezi care îi demonstrează caracterul confidențial. Această interpretare este susținută inclusiv de jurisprudența, având rol de izvor de drept, a Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE"), Hotărârea pronunțată în Cauza C-927/19. În acest context, solicită Consiliului să rețină că entitatea contractantă și-a întemeiat decizia de a restricționa accesul contestatoarei la documentele aflate în dosarul achiziției, inclusiv la cele privind oferta declarată câștigătoare și modalitatea de evaluare a acestei oferte prin raportare la existența declarației de confidențialitate. Pagina 2 din 44

§ 3

Prin urmare, decizia de a restricționa accesul la documentele aflate în dosarul achiziției este nemotivată și, în consecință, nelegală, prin această decizie limitându-se, în mod abuziv, accesul neîngrădit al ... la informațiile din cadrul ofertei declarate câștigătoare, dar mai ales la informațiile privind evaluarea de către entitatea contractantă a acestei oferte. Procedând în acest mod, i-a afectat, totodată, în mod grav, dreptul de a formula o cale de atac eficientă împotriva deciziilor entității contractante privind rezultatul Procedurii. Invocă Hotărârea CJUE din 17 noiembrie 2022, pronunțată în Cauza C-54/21. În plus, informațiile emanând de la/sau actele întocmite de autoritățile contractante nu se bucură de protecția confidențialității, după cum s-a statuat în practica recentă a Consiliului de Soluționare a Contestațiilor (Decizia nr. 2534/C4/2755/2766/09.09.2024). Față de cele mai sus, solicită Consiliu ca, urmare analizării caracterului confidențial al informațiilor numai declarate astfel de către asocierea ..., să îi acorde accesul la dosarul procedurii ce se va constitui pe rolul Consiliului și în special la informațiile privind evaluarea acestei oferte, urmând ca termenul pentru formularea unei căi de atac față de deciziile entității contractante să fie calculat de la data accesului la ansamblul informațiilor care au fost considerate în mod eronat confidențiale. În ceea ce privește decizia de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă, arată că entitatea contractantă a invocat faptul că nu a fost demonstrată îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare și selecție descrise în cadrul fișei de date a achiziției la secțiunea III.1.3.a) pentru Cerința 1 - Experiența similară. Așadar, pentru o bună înțelegere a contextului speței de față, este relevant că, prin fișa de date, s-a impus ca cerință minimă de calificare și selecție - capacitatea tehnică și/sau profesională, respectiv experiență similară în lucrări similare sau superioare din punct de vedere al complexității realizate în ultimii 5 în cadrul a maximum 6 contracte de execuție și/sau proiectare și execuție, în valoare cumulată de cel puțin 100.000.000 lei, precum și în servicii de proiectare similare sau superioare din punct de vedere al complexității și/sau în cadrul unor contract de lucrări (proiectare și execuție) în cadrul a maxim 3 contracte, fără impunerea unui prag minim valoric. Cerința de experiență similară a fost una singură și a vizat atât lucrări similare, cât și servicii similare de proiectare. În absența unor detalii suplimentare, raportat la modul de formulare a cerinței, contestatoarea arată că a furnizat în îndeplinirea cerinței următoarele contracte: › realizate de ofertantul ... SRL: Pagina 3 din 44

§ 4

- BC-CL-20 Realizarea stației de demanganizare Gheraiesti și reabilitarea fronturilor de captare Contract Nr 3479 din 19.12.2019. Descriere: -Realizarea stației de demanganizare Gheraiesti 1 - stație noua de tratare a apei cu o capacitate de 2001/s; -Reabilitare front de captare Gheraiesti 1, Hemeius și Mărgineni; -Instalare punct de măsură debit rezervor gospodăria de apă Mărgineni -Reabilitare stație de clor; -Realizare centru SCADA local; -Reabilitare gospodărie de nămol; -Lucrări necesare pentru automatizare și transmisie date; -Realizare tablouri de control rezervoare existente în GA Gheraiesti Valoare: 33638413,57 Moneda: RON › realizate de terțul susținător ... AG: - nr. 01/01-19-2642 data 16.07.2019 Obiectul contractului: Constructia unei statii de epurare pentru aglomerarea urbana Virovitica 26000LE cu treapta tertiara inclusiv eliminarea avansata a carbonului, azotului și fosforului Tipul contractului: FIDIC galben (contract de proiectare execuție și punere infuctiune) - nr. VR-FYB-1006-1NT-STP-2017-WWTP data 15.05.2018 Obiectul contractului: Proiectarea și execuția statiei de epurare VRANJE- Componenta 2 Ponderea (%) lucrărilor executate de ... AG: 55%. După o primă serie de clarificări privind contractele invocate în DUAE depuse atât de către ... SRL cât și de terțul susținător ... AG, prin solicitarea nr. 3593/15.07.2024, i-au fost cerute următoarele clarificări: - pentru ofertantul ... SRL și terțul susținător ... AG Având în vedere: - cerința din Fisa de date, Secțiunea III.3.1.a) Capacitatea tehnica și/sau profesionala, Cerința 1 - Experiența similara (...) - Contractul nr. 3479/19.12.2019; - Contractul nr. 01/01-19-2642 data 16.07.2019; - Contractul nr. VR-FYB-I006-INT-STP-2017-WWTP DATA 15.05.2018. (Contractele au fost completate în cadrul DUAE și prezentate de dumneavoastra în cadrul documentelor de calificare pentru demonstrarea experintei similare). Va solicitam sa clarificați care dintre cele trei contracte indeplinesc cerința (i) și care îndeplinesc cerința (ii) privind Experiența similara. Așadar, contestatoarea susține că, printr-o solicitare de clarificări care adăuga la textul fișei de date - Cerința 1, entitatea contractantă îi solicită să clarifice care dintre cele trei contracte îndeplinesc "cerința (i) și care îndeplinesc cerința (ii) privind experiența similară‟. Pagina 4 din 44

§ 5

Este lesne de observat că, în cadrul documentelor achiziției, s-a impus o singură cerință (Cerința 1) și că aceasta cuprindea două sub- cerințe, dar care nu puteau fi altfel citite decât prin raportare la obiectul contractului sectorial care se atribuie - obiect unic constând în proiectare și execuție. Față de solicitarea de mai sus, contestatoarea arată că a răspuns prin adresa nr. 24/010/7099/lni/lni din 16.07.2024, arătând contractele prin care este îndeplinită fiecare sub-cerință: "(...) Valoare Totala cerința (i): 33.638.413,57 LEI (Contract 3479) + 41.764.720,99 LEI (Contract 01/01-19-2642) + 29.711.558,62 LEI ( ContractVR-FYB-1006-1NT-STP-2017- WWTP) = 105.114.693,18 LEI (...) Cerința (ii) este indeplinita prin contractele: Contract 3479 + Contract 01/01-19-2642 + ContractVR-FYB- 1006-INT-STP-2017-WWTP), respectiv Ofertantul ... SRL și Terțul Sustinator ... AG au prestat și au dus la bun sfarsit servicii de proiectare similare sau superioare din punct de vedere al complexității (elaborare la faza de SF/PTsi DDE) în cadrul contractelor de lucrări (proiectare și execuție) pentru construire și/sau reabilitare și rezervoare de inmagazinare apa și facilitati de captare și tratare/epurare/‟. Ulterior, prin solicitarea nr. 3812/25.07.2024, i-au fost solicitate următoarele clarificări: - pentru ofertantul ... SRL și terțul susținător ... AG Având în vedere cerința din Fisa de date, Secțiunea III.3.1.a) Capacitatea tehnica și/sau profesionala (...) va solicitam sa precizați și sa prezentati documente din care sa reiasă valoarea lucrărilor similare executate, valoarea serviciilor de proiectare precum și procentul de execuție al fiecărui ofertant în cadrul următoarelor contracte: - Contractul nr. 3479/19.12.2019; - Contractul nr. 01/01-19-2642 data 16.07.2019; - Contractul nr. VR-FYB-1006-INT-STP-2017-WWTP DATA 15.05.2018. Față de această solicitare de clarificări, contestatoarea afirmă că a răspuns prin adresa nr. 24/011/7099/Cza/ICza din 29.07.2024, arătând valoarea lucrărilor similare, valoarea serviciilor de proiectare și procentul de execuție al fiecărui ofertant. În documentele privind rezultatul procedurii, entitatea contractantă concluzionează astfel: valoarea ce a fost luata în considerare pentru îndeplinirea cerinței (i): 98.006.726,36 lei fara TVA (contract nr. 3479 din 19.12.2019 - 31.673.730,86 lei fara TVA, contract nr. 01/01-19-2642 din 16.07.2019 - 39.218.278,72 lei fara TVA, contract nr. VR-FYB- 1006-INT-STP-2017-WWTP din 15.05.2018 - 27.114.716,78 lei fara TVA), valoare inferioara celei solicitate prin Fisa de date. contractele care vor fi luate în calcul pentru indeplinirea cerinței: -contract 3479 din 19.12.2019; -contract 01/01-19-2642 din 16.07.2019; -contract VR-FYB-1006-INT-2017-WWTP din 15.05.2018. urmare stabilirii ca fiind neconcludente răspunsurile la întrebările nr. 1 din solicitarea de clarificări nr. 3593/15.07.2024 și nr. 1 din solicitarea de clarificări nr. 3812/25.07.2024. Pagina 5 din 44

§ 6

Așadar, deduce din cele indicate de entitatea contractantă că valoarea serviciilor de proiectare nu a fost luată în considerare și, prin urmare, valoarea contractelor pentru îndeplinirea sub-cerinței (i) ar fi inferioară pragului impus (100.000.000 lei). Totuși, în detalierea Cerinței 1 - Experiență similară, entitatea contractantă a făcut trimitere exclusiv la "lucrări similare" sau "execuția de lucrări". Mai mult decât atât, obiectul contractului care face obiectul procedurii de atribuire constă în proiectare și execuție, iar toate contractele prezentate (realizate de ofertantul principal ... SRL, respectiv de terțul susținător ... AG) au avut întocmai același obiect - proiectare și execuție. Este complet nejustificat modul în care achizitoarea a înțeles să aplice prevederile propriei documentații de atribuire referitoare la demonstrarea cerinței privind experiența similară. În susținere, invocă art. 191 alin. (1) - (2) din Legea nr. 99/2016, precum și art. 1 din Instrucțiunea președintelui ANAP nr. 2/2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 și art. 192 lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale. Prin urmare, considerând cele de mai sus, contestatoarea a propus în demonstrarea cerinței unice de experiență similară trei contracte având ca obiect proiectare și execuție, similare contractului care face obiectul procedurii de atribuire. Astfel, singura manieră în care putea fi citită Cerința 1 din Secțiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date era cea în care ofertanții trebuiau să demonstreze realizarea unor contracte de lucrări de tipul specificat: Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor mentionate: Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat Modalitatea de îndeplinire: Cerința 1 - Experiența similara Ofertantul trebuie să demonstreze că (...) respectiv lucrări similare de construire și/sau reabilitare și/sau modernizare și/sau extindere rețele de apă și/sau canalizare și/sau rețele de fluide/lucrări de rețele tehnice edilitare supraterane/subterane și/sau rezervoare de înmagazinare apă și/sau stații de pompare și facilități de captare și tratare/epurare și aducțiuni de apă în valoare cumulată de cel puțin 100.000.000 lei, fiind posibilă depunerea a maximum 6 contracte. Față de absența oricărui criteriu valoric, scopul sub-cerinței (ii) era doar de a arăta experiența specifică în servicii de proiectare similare sau superioare din punct de vedere al complexității și/sau în cadrul unor contracte de lucrări (proiectare și execuție), ceea ce contestatoarea apreciază că a demonstrat prin cele trei contracte invocate, însă Pagina 6 din 44

§ 7

nicidecum nu se putea considera că serviciile de proiectare ar trebui așadar eliminate din sub-cerința (i). Prin urmare, cele trei contracte prezentate trebuiau să fie luate în considerare de comisia de evaluare în demonstrarea Cerinței 1 din Fisa de date, fără să fie exclusă în mod artificial valoarea serviilor de proiectare. Cele trei contracte trebuiau să fie evaluate ca atare, considerând valoarea lor totală incluzând proiectarea, întrucât obiectul lor se circumscria pe deplin celui al prezentului contract. Nu există nicio rațiune pentru care s-ar justifica analizarea îndeplinirii cerinței în mod distinct, pe de o parte, pentru execuție, iar pe de altă parte, pentru proiectare, atât timp cât obiectul contractului care este atribuit vizează ambele componente împreună, iar nu separat sau lotizat. În plus, răspunsurile ... fată de solicitările de clarificări au fost concludente. Răspunsurile la cele două solicitări de clarificări mai sus citate nu pot fi în niciun caz considerate ca fiind neconcludente atât timp cât a răspuns pe deplin, corect și întocmai solicitărilor. Contestatoarea arată că a răspuns cu informațiile și documentele solicitate, ceea ce demonstrează concludența răspunsurilor. Totuși, dacă era nelămurită, comisia de evaluare putea solicita în continuare clarificări suplimentare. Mai mult decât atât, în speță deveneau incidente prevederile art. 197 din Legea nr. 99/2016 care prevăd posibilitatea înlocuirii terțului susținător în cazul în care acesta nu îndeplinește criteriile relevante privind capacitatea. Se impunea ca, înainte de adoptarea deciziei drastice de declarare inacceptabilă a ofertei sale, comisia de evaluare să dea dovadă de diligență și să solicite clarificări suplimentare în sensul înlocuirii terțului susținător ... AG. Este însă evident că nu a existat o astfel de intenție în procesul de evaluare a ofertei, ci doar aplicarea fără niciun efort real de clarificare a sancțiunii celei mai grave - respingerea ofertei ca inacceptabilă pentru neîndeplinirea unuia dintre criteriile de calificare. Lipsa de diligență este de natură să determine încălcarea principiului tratamentului egal, fiind evident defavorizată contestatoarea prin încălcarea prevederilor art. 197 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 anterior citate. În plus, se poate reține încălcarea în cauză a principiului proporționalității măsurilor adoptate care se exprimă îndeosebi prin diligență manifestată de entitățile contractante în evaluarea ofertelor. Necesitatea respectării acestui principiu a fost reținută în jurisprudența națională, respectiv de Curtea de Apel București - Secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal prin Decizia civilă nr. 2164 din 24 mai 2012. Pagina 7 din 44

§ 8

De asemenea, este evidentă încălcarea principiului eficienței fondurilor publice, în condițiile în care a fost defavorizată o ofertă competitivă, cu un preț mai redus decât cel al ofertantului declarat câștigător. În ceea ce privește oferta asocierii ..., susține că a fost declarată în mod nelegal câștigătoare, oferta fiind inacceptabilă. Contestatoarea afirmă că, din analiza documentelor la care a avut acces, respectiv cele privind evaluarea informațiilor din DUAE și documentele suport depuse de ofertantul declarat câștigător, se poate observa că, raportat la nedemonstrarea îndeplinirii cerinței privind certificarea ISO 9001 sau echivalent, respectiv ISO 14001 sau echivalent, asocierii ... i-au fost solicitate clarificări după cum urmează: 39.45.1.49.52.4. Având în vedere ca în cadrul documentelor anexate răspunsului dumneavoastra nr. 1389/18.12.2024, nu se identifica documentul de certificare a sistemului de management al calitatii (certificat SR EN ISO 9001 sau echivalent), emis de un organism independent, care trebuie sa fie valabil la data prezentării acestuia, va solicitam clarificați. 39.45.1.49.52.5. Având în vedere ca în cadrul documentelor anexate răspunsului dumneavoastra nr. 1389/18.12.2024, nu se identifica documentul de certificare a sistemului de management al calitatii (certificat SR EN ISO 14001 sau echivalent), emis de un organism independent, care trebuie sa fie valabil la data prezentării acestuia, va solicitam clarificați. Ofertantul a răspuns astfel: Referitor la aspectele semnalate de Dvs. privind documentul de certificare a sistemului de management al calității (certificat SR EX ISO 9001 sau echivalent) și documentul de certificare a sistemului de management al mediului (certificat SR EN ISO 14001 sau echivalent), vă rugăm să observați faptul că atât pentru ofertantul lider ... S.R.L. pentru ofertantul asociat ... S.R.L., cat și pentru subcontractantul ... S.R.L. acestea se regăsesc în cadrul răspunsului nr. 1389/18.12.2024. respectiv la pag. 94*101, cu mențiunea că pentru ... S.R.L. a fost scanat din eroare SR EN ISO 14001 vechi, în locul celui actualizat, context în care înțelegem să dăm curs solicitării Dumneavoastră și Vă retransmitem SR EN ISO 14001 hi termen de valabilitate. (Anexa nr. 3) În ceea ce privește certificatele SR EN ISO 9001 și SR EN ISO 14001 pentru terțul susținător ... S.A. menționăm că dintr-o eroare nu s-au scanat. Insă acestea se regăsesc în cadrul propunerii tehnice Vol. 2_Propunere tehnica.pdf la pag. 3191-3192. valabile până la data de 06.02.2027. Menționăm că această situație reprezintă un simplu viciu de formă, a cărui corectare este susținută în mod neechivoc de documentele din propunerea tehnică mai sus menționate, iar, pe această cale, ne exprimăm expres acordul pentru a fi îndreptat, și vă retransmitem certificatele SR EN ISO 9001 și SR EN ISO 14001 pentru terțul susținător ... S.A. cu precizarea că nu modifică în niciun fel oferta depusă. (Anexa nr. 4). Așadar, nu numai că în ceea ce privește asociatul ... SRL a fost depus un certificat care nu se mai afla în perioada de valabilitate, dar certificatul ISO 14001:2015 (sistem management de mediu) depus urmare solicitării subsecvente de clarificări apare ca fiind emis de Pagina 8 din 44

§ 9

International Management Accreditation Board. Or, acest organism de certificare nu este acreditat în România. Pentru ca un organism de certificare să fie acreditat în România, acesta ar trebui să se regăsească pe lista membrilor IAF (International Accreditation Forum). Dincolo de aceste aspecte, din informațiile disponibile pe website-ul organizației, IMAB nu emite certificări pentru ISO 14001, ci doar pentru: ISO 14065:2013, ISO/IEC 17020:2012, ISO/IEC 17021-1:2015, ISO/IEC 17024:2012, ISO/IEC 17025:2017, ISO/IEC 17065:2012. Prin urmare, comisia de evaluare nu ar fi trebuit să accepte documentele prezentate de asocierea ... fără a întreprinde verificări suplimentare și de detaliu. Orice neîndeplinire a unei cerințe minime de calificare determină respingerea ofertei ca inacceptabilă. De asemenea, susține că oferta asocierii ... este neconformă. Formularul de propunere tehnică (Formularul nr. 9 din documentația de atribuire) a impus cerințe clare și imperative privind modul de pregătire și prezentare a propunerilor tehnice de către ofertanți. În ciuda acestor cerințe, propunerea tehnică depusă de asocierea ... prezintă neconformități cel puțin sub următoarele aspecte: i. în ceea ce privește capitolul A. Metodologia de executare a contractului Față de cerințele pentru secțiunea A.1 Organizarea lucrărilor, ofertantul nu a prezentat informații complete și concrete privind adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasament, respectiv informațiile prezentate sunt doar generale, fără a fi redată planșa cu dimensiuni și etichete care să cuprindă în special, următoarele:  Limitele instalațiilor  Conductele, canalele și camerele principale  Clădiri  Zone de depozitare  Acces în șantier  Lucrări temporare Astfel, ofertantul nu a respectat această cerință, deoarece nu a prezentat o planșă unitară care să conțină toate elemente indicate și să includă dimensiuni și etichete, ci a prezentat informații dispersate și incomplete și fără a încadra organizarea de șantier în planul zonal pentru a demonstra ca activitățile necesare pentru organizarea lucrărilor se pot desfășură în coexistență cu posibilele constrângeri impuse de amplasament. De asemenea, ofertantul nu a prezentat nici planșe/diagrame care să însoțească textul descriptiv privind modul de abordare a lucrărilor existente ce trebuie menținute (acolo unde este cazul). Față de cerințele pentru secțiunea A.4 Asigurarea calității, asocierea ... a prezentat un program al calității neparticularizat la specificul contractului, prezentând în propunerea sa tehnică doar un program cu mențiuni comune aplicabile în cadrul lucrărilor de Pagina 9 din 44

§ 10

construcție, în general. Procedurile care vor fi utilizate pentru asigurarea/controlul calității activităților desfășurate pe parcursul implementării contractului, cum ar fi: • în fazele premergătoare execuției; • în toate stadiile de punere în operă (pe categorii de lucrări/ pe tipuri de activități); • pentru verificarea lucrărilor executate și recepția lucrărilor finalizate; • în perioada de garanție etc. sunt de asemenea generale, neparticularizate și nu detaliază responsabilitățile și resursele pentru execuția/gestionarea/controlul calității, etc., astfel cum s-a impus prin documentația de atribuire. ii. în ceea ce privește capitolul Graficul de execuție a lucrărilor (în format Gantt), descrie succint principalele activități, care să prezinte succesiunea și programul propus pentru proiectarea și execuția Lucrărilor. Ofertantul nu a prezentat un grafic Gantt în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, respectiv pe stadii fizice, ilustrând ordinea și derularea în timp a activităților pe care propune să le îndeplinească pentru realizarea lucrărilor și care să fie în concordanță cu metodologia de execuție a lucrărilor și durata de execuție stabilită prin contract. În graficul Gantt prezentat de asocierea ... nu sunt redate cu exactitate și în corespondență cu cerințele caietului de sarcini, cel puțin următoarele:  perioadele pentru examinarea documentelor contractorului de către supervizor astfel cum aceste perioade rezultă din documentele contractuale;  perioadele pentru verificarea tehnică a proiectului pe specialități;  perioadele necesare elaborării de documentații pentru toate permisele și acordurile necesare și pentru aprobarea acestora, astfel cum acestea rezultă atât din documentele contractuale cât și din legislația în vigoare;  denumirea tuturor sub-activităților aferente activităților, perioadele de desfășurare, succesiunea și durata acestora (inclusiv rezervele de timp pentru situații neprevăzute), cu evidențierea momentelor cheie în execuția contractului. În acest sens, urmau a fi avute în vedere subactivitățile enumerate în Secțiunea 1 - fișa de date Anexa 1 (pag. 4 - 9), iar absența oricăreia dintre acestea să fie sancționată cu neconformitatea ofertei;  resursele alocate fiecărei activități, incluzând necesarul de personal pe categorii și numărul de utilaje necesare pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări;  secvențierea, derularea în timp și durata testelor cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control Pagina 10 din 44

§ 11

al calității, conform legislației specifice corespunzătoare obiectului contractului. Sub acest aspect, durata alocată testelor nu este corelată cu prevederile contractului referitoare la Testele la Terminare (Teste înainte de Terminare-efectuate la fabrica Producătorului și Teste la Terminare) și nici nu ține cont de condiționările specifice lucrărilor din acest contract. Realizarea testelor depinde în mod necesar de condițiile fizice și naturale ale locului. În plus, perioada de testare trebuie să considere inclusiv testele de inginerie civilă, cele de inginerie mecanică și cele de inginerie electrică. iii. în ceea ce privește capitolul C. Resurse și capitolul D. Managementul contractului, asocierea ... nu a prezentat o organigramă detaliată a echipei cu indicarea rolurilor și responsabilităților personalului propus, inclusiv subcontractorii. Din propunerea tehnică a ofertantului lipsește abordarea privind managementul activității subcontractanților în cadrul activităților din contract și următoarele informații: - identificarea activităților / lucrărilor realizate de subcontractanți, inclusiv eventuale activități care ar urma să fie subcontractate în viitor, de exemplu cele care fac necesare anumite autorizații (ANRE, ISCIR etc.) pe care ofertantul nu le deține: - modalitatea concretă în care se va asigura coordonarea activităților subcontractanților. iv. în ceea ce privește capitolul H. Supravegherea lucrărilor în perioada de garanție Cerința din Formularul nr. 9 a fost ca ofertanții să prezinte informații privind potențialele defecte care pot apărea în perioada de garanție datorate unor vicii de execuție, măsurile luate pe perioada execuției pentru eliminarea apariției unor astfel de defecțiuni, modalitățile de intervenție pentru rezolvarea acestora, termenul de intervenție și durata de remediere propusă de ofertant, resursele care vor fi disponibile pentru aceasta. Raportat la aceste cerințe clare și imperative, asocierea ... nu a prezentat informațiile solicitate, respectiv toate elementele impuse de documentația de atribuire (posibile defecte, măsurile luate pentru eliminarea apariției defecțiunilor, modalitățile de intervenție, termenul de intervenție, durata de remediere, resursele necesar a fi alocate). Or, absența elementelor mai sus menționate din propunerea tehnică a asocierii ... conduce în mod indubitabil la neconformitatea acestei oferte în conformitate cu art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2016, astfel cum se menționează în mod expres și în documentația de atribuire (Secțiunea 1 - Fișa de date Anexa 1). Oferta asocierii ... a fost în mod eronat punctată pentru factorul de evaluare tehnic 3. Prin documentația de atribuire s-a stabilit criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate- preț cu următorii factori de evaluare: Pagina 11 din 44

§ 12

(iv.i) Prețul ofertei - componenta financiară 40% (iv.ii) Costul operațional anual maxim garantat x 25 ani - 30% (iv.iii) Componenta tehnică - gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției publice, resursele alocate pentru realizarea activităților în cadrul contractului prin raportare la metodologia de proiectare și execuție a lucrărilor - 30%. În ceea ce privește punctajul acordat pentru componenta tehnică sunt relevante mențiunile din Secțiunea 1 - fișa de date Anexa 1 în care sunt detaliați factorii de evaluare. Astfel, în ceea ce privește acest factor de evaluare, se precizează că, în stabilirea punctajului, se vor analiza informațiile prezentate în propunerea tehnică, precum și informațiile relevante din caietul de sarcini. De asemenea, este explicat în detaliu raționamentul utilizat în evaluarea conținutului ofertelor, respectiv fiecare subfactor tehnic: a.i. Nivelul de detaliere a graficului general de realizare a investiției publice (6 puncte) a.ii. Succesiunea logică a activităților din graficul general de realizare a investiției publice (6 puncte) a.iii. Stabilirea duratei și perioadelor de derulare a activităților corelat cu complexitatea activităților (6 puncte) a.iv. Stabilirea de puncte de reper relevante în cadrul graficului general de realizare a investiției publice (6 puncte) a.v. Corelarea graficului general de realizare a investiției publice cu resursele utilizate și metodologia de execuție (6 puncte). Totodată, conform caietului de sarcini: Fiecărui sub-factor îi este asociată o metodologie de punctare obiectivă, axată pe o serie de elemente calitative descrise în propunerea tehnică, iar modul de acordare a punctajului -care cuantifică aceste elemente calitative - reflectă avantajele pe care le poate obține Entitatea contractantă prin selectarea ofertei care întrunește cel mai mare punctaj aferent factorului de evaluare, în condițiile utilizării eficiente a fondurilor publice. Fiecare sub-factor va fi apreciat în funcție de modul/nivelul de tratare a subiectelor respective, comisia de evaluare urmând să acorde punctajul luând în considerare liniile directoare prezentate în Formularul 9 „Propunere tehnică" din Secțiunea Formulare a documentației de atribuire, astfel (...) Contestatoarea apreciază că asocierea ... nu putea obține punctajul maxim pentru acest subfactor atât timp cât, conform celor arătate anterior, propunerea tehnică a acestui ofertant nu a respectat cerințele minime impuse prin Formularul nr. 9 și caietul de sarcini, fiind omise elemente esențiale, mai ales la nivel de grafic de execuție a lucrărilor. Cu titlu de exemplu, graficul general de realizare a investiției publice, necuprinzând toate subactivitățile aferente activităților, nu putea primi mai mult de 3 puncte. În egală măsură, lipsa tuturor subactivităților determina acordarea a maximum 1 punct pentru Pagina 12 din 44

§ 13

subfactorul Succesiunea logică a activităților din grafic, iar absența resurselor alocate pentru fiecare activitate, inclusiv personalul necesar pe categorii și număr de utilaje determina un punctaj diminuat pentru subfactorul Corelarea graficului general de realizare a investiției publice cu resursele utilizate și metodologia de execuție. Evaluarea ofertei asocierii ... din perspectiva aplicării criteriului de atribuire s-a realizat în mod netemeinic și nelegal, concluzia comisiei de evaluare fiind eronată, întrucât nu este susținută de o analiză concretă a documentelor și a propunerii tehnice în general. Concluzia entității contractante are caracter pur formal, aceasta doar preluând/ copiind descrierea punctajului din anexa la fișa de date, fără a susține concluzia sa cu trimiteri concrete la oferta asocierii .... În concluzie, pentru toate motivele mai sus arătate, solicită admiterea contestației. Prin adresa nr. 781/03.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 6524/04.02.2025, ... ... formulează punctul său de vedere, prin care solicită respingerea contestației formulată de ... SRL, ca neîntemeiată și lipsită de fundament legal, urmând să fie menținute ca valabile și legale actele și măsurile comisiei de evaluare în ceea ce privește modul de evaluare a ofertantului clasat pe locul I, respectiv asocierea ... SRL - ... SRL. Pe fondul cauzei, solicită să se constate caracterul netemeinic și lipsit de fundament legal al criticilor contestatoarei, urmând să se mențină ca temeinice și legale actele și măsurile entității contractante atacate. Referitor la refuzul nelegal de a permite accesul la dosarul achiziției publice, detaliat de către contestator la pct. (9)-(21) din contestație, arată că, având în vedere: - precizările menționate de ofertantul situat pe primul loc în Declarația de confidențialitate, semnată și ștampilată de către acesta, respectiv: - procesele verbale privind evaluarea tehnică și evaluarea financiară care cuprind informații din propunerea tehnică și propunerea financiară; - oferta depusă de ... SRL a fost declarată inacceptabilă în etapa de calificare, conform motivelor detaliate în comunicarea nr. 155/13.01.2025 încărcată în SEAP în data de 13.01.2025, respectiv nu a fost demonstrată experiența similară; - motivele respingerii ofertei ... SRL, din care rezultă că nu au fost de natură tehnică sau financiară; entitatea contractantă a constatat că informațiile privind evaluarea ofertei tehnice și financiare a ofertantului câștigător nu au putut fi puse la dispoziția ... SRL, deoarece acestea sunt confidențiale. Motivul descalificării ofertei ... SRL nu a fost de natura tehnică sau financiară, acesta fiind de îndeplinire a cerințelor privind criteriile de calificare, iar Pagina 13 din 44

§ 14

informațiile privind evaluarea ofertelor din punct de vedere al calificării au fost puse deja la dispoziția ... SRL. Referitor la faptul că oferta ... a fost declarată în mod nelegal inacceptabilă, precizează că cerința 1 - Experiența similară din Secțiunea III. 1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din Fișa de date prevede demonstrarea următoarelor: (i) Experiență în lucrări similare sau superioare din punct de vedere al complexității realizate în ultimii 5 ani in cadrul a maxim 6 contracte de execuție și/sau proiectare și execuție, în valoare cumulată de cel puțin 100.000.000 lei; (ii) Experiență în servicii de proiectare similare sau superioare din punct de vedere al complexității, prestate în ultimii 3 ani, în cadrul unor contracte de lucrări (proiectare și execuție) în cadrul a maxim 3 contracte. Pentru cele două cerințe, ofertantul avea posibilitatea să vină cu maximum 9 contracte [maximum 6 contracte pentru (i) și maximum 3 contracte pentru (ii)], în schimb acesta a prezentat doar 3 contracte, de tip proiectare și execuție, pentru ambele cerințe și anume: - Contractul nr. 3479/19.12.2019; - Contractul nr. 01/01-19-2642/16.01.2019; - Contractul nr. VR-FYB-1006-INT-STP-2017-WWTP/15.05.2018. Menționează că nici ... SRL și niciun alt operator economic nu a solicitat clarificări privind îndeplinirea Cerinței 1 - Experiența similară din Secțiunea III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date, în perioada de depunere ofertă, iar prin depunerea ofertei pentru procedura în cauză, ... SRL a acceptat condițiile impuse de entitatea contractantă. Pe parcursul procesului de evaluare a ofertelor, comisia de evaluare a depus toate diligențele pentru clarificarea îndeplinirii cerinței privind experiența similară prin următoarele solicitări de clarificări: - solicitare de clarificare nr. 3292 din 02.07.2024; - solicitare de clarificare nr. 3593 din 15.07.2024; - solicitare de clarificare nr. 3812 din 25.07.2024. Din răspunsurile transmise de către ... SRL: - răspuns nr. 24/070/70CC/Cza/Cza/04.07.2024 pentru solicitarea de clarificări nr. 3292/02.07.2024; - răspuns nr. 24/010/7099/Ini/Ini din 16.07.2024 pentru solicitarea de clarificări nr. 3593/15.07.2024; - răspuns nr. 24/011/7099/ICza din 29.07.2024 pentru solicitarea de clarificări nr. 3812/25.07.2024. Comisia de evaluare a concluzionat neîndeplinirea cerinței (i) respectiv experiența privind lucrările similare, acestea însumând valoarea totală de 98.006.726,36 lei, fără TVA, față de 100.000.000 lei (cerința entității), formată din următoarele contracte de lucrări: Pagina 14 din 44

§ 15

- Contract nr. 3479 din 19.12.2019 - valoare totală 33.368.413,57 lei fără TVA din care: - valoarea serviciilor de proiectare: 1.694.682,71 lei, fără TVA; - valoarea lucrărilor executate: 31.403.730,86 lei, fără TVA. Procentul de execuție este de 100% pentru ... SRL. - Contract nr. 01/01-19-2642 din 16.07.2019 - valoare totală 41.764.720,99 lei fără TVA din care: - valoarea serviciilor de proiectare: 2.546.442,27 lei fără TVA; - valoarea lucrărilor executate: 39.218,278,72 lei fără TVA. Procentul de execuție este de 100% pentru ... AG. - Contract nr. VR-FYB-1006-INT-2017-WWTP din 15.05.2018 - valoare totală 54.097.970,35 lei fără TVA din care: - valoarea serviciilor de proiectare executate de ... AG 2.596.841,84 lei fără TVA; - valoarea lucrărilor executate de ... AG 27.114.716,78 lei fără TVA. Procentul de execuție este de 55% pentru ... AG, respectiv valoarea de 27.114.716,78 lei fără TVA este considerată experiență similară. La formularea cerinței de calificare privind experiența similară, entitatea contractantă a avut în vedere prevederile art. 11 alin. (3) din Instrucțiunea nr. 2/2017 emisă de ANAP, ori sintagma „execuție și/sau proiectare și execuție" din cadrul cerinței face referire doar la faptul de a nu fi formulate condiții restrictive de participare și anume obligarea ofertanților de a prezenta doar contracte de lucrări pentru îndeplinirea cerinței (i). Evident, din cadrul unui contract de „proiectare și execuție", în evaluarea ofertelor, este necesar extragerea valorilor real executate pentru demonstrarea experienței similare pentru lucrări. Ofertantul a avut posibilitatea, până la data limită de deschidere a ofertelor, să solicite clarificarea aspectelor neînțelese de acesta din documentația de atribuire. Astfel, critica contestatorului menționată la pct. (35) din contestație este nefondată. Referitor la criticile (36)-(43) din contestație, entitatea contractantă le consideră nefondate și face următoarele precizări: Cerința formulată la punctul (ii) din Fișa de date - Cerința 1 - Experiență similară din Secțiunea III. 1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, nu a vizat un criteriu valoric pentru serviciile de proiectare, tocmai pentru a asigura participarea unui număr cât mai mare de ofertanți la procedură. Așa cum se poate observa din formularea cerinței (i), chiar și pentru valoarea totală a experienței similare executarea lucrărilor valoarea este de 100.000.000 lei, cumulată în maximum 6 contracte, iar valoarea solicitată este cu mult sub valoare estimată a contractului. Criticile precizate la punctele (44)-(46) din contestație achizitoarea le consideră nefondate, ținând cont de următoarele: Pagina 15 din 44

§ 16

Inacceptabilitatea ofertei ... SRL a fost încadrată în prevederile art. 140 alin. (4) din HG nr. 394/2016, ținând cont de răspunsurile neconcludente ale ofertantului, coroborat cu art. 143 alin. (2) din HG nr. 394/2016, întrucât oferta depusă nu îndeplinește criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire, tocmai din cauza răspunsurilor neconcludente și care nu au demonstrat îndeplinirea cerinței de calificare. Mai mult, comisia de evaluare a solicitat clarificări privind îndeplinirea cerinței referitoare la experiența similară prin clarificările nr. 3595/15.07.2024 și nr. 3812/25.07.2024, ori ambele răspunsuri ale ofertantului, în opinia comisiei de evaluare, au fost neconcludente, ceea ce a condus la imposibilitatea dovedirii îndeplinirii cerinței. Entitatea contractantă consideră că, indiferent de numărul de clarificări solicitate ofertantului pe această speță, răspunsul ar fi fost același. Cât privește criticile formulate la punctele (47)-(50), entitatea contractantă le consideră nefondate, tocmai pentru respectarea tratamentului egal și anume, ținând cont de faptul că cerința privind experiența similară nu a fost îndeplinită de către ofertant, comisia de evaluare a considerat, tocmai pentru îndeplinirea acestei cerințe, că schimbarea terțului, în conformitate cu art. 197 alin. (1) și (2), ar fi condus la completarea ofertei inițiale, conform art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 și nerespectarea tratamentului egal și transparenței conform art. 2 alin. (b) și (d) din Legea nr. 99/2016. Afirmația contestatoarei de la punctul (52) este nefondată, ținând cont de faptul că cerința privind îndeplinirea experienței similare a fost formulată fără a lăsa loc de interpretări „excesiv de formaliste" așa cum afirmă societatea contestatoare. Referitor la faptul că oferta asocierii ... a fost declarată în mod nelegal câștigătoare, arată că sub aspectul standardelor de asigurare a calității și de protecție a mediului, atât ofertantul lider cât și ofertantul asociat au făcut dovada certificării atât a sistemului de management al calității, cât și al sistemului de management al mediului, atât timp cât cerința precizează că trebuie să fie în conformitate cu SR EN ISO 9001 și EN ISO 14001 sau echivalent. Inițial, certificatele SR EN ISO 9001 și EN ISO 14001 pentru ... SRL, ... SRL, ... SA și ... SRL au fost prezentate în cadrul propunerii tehnice la paginile 3177-3193. Mai mult, în evaluarea acestei cerințe, comisia de evaluare a avut în vedere respectarea art. 195 alin. (1) și (2) din Legea nr. 99/2016. Concluzionând, asocierea ... nu a completat oferta, ci a adus precizări/clarificări legate de oferta depusă. Clarificările transmise cu privire la dovada certificării atât al sistemului de management al calității cât și al sistemului de management al mediului au fost făcute pentru a putea evalua corect oferta și nu pentru a veni în ajutorul ofertantului. Pagina 16 din 44

§ 17

Referitor la criticile formulate la capitolul 3.2. pct. (60)-(80) din contestație, privind faptul că oferta asocierii ... este neconformă, entitatea contractanta precizează: ... SRL afirmă că nu a avut acces la dosarul documentelor de evaluare (deși confirmă ca i-au fost puse la dispoziție documentele evaluării DUAE și a documentelor suport DUAE, iar raportul procedurii cu informațiile privind rezultatul procedurii de atribuire a fost postat în SEAP în data de 13.01.2025), și chiar dacă respingerea ofertei nu a conținut motive de natură tehnică, se pronunță asupra neconformității ofertei tehnice a asocierii .... Informațiile privind evaluarea ofertei tehnice și financiare a ofertantului câștigător nu au fost puse la dispoziția ... SRL deoarece acestea sunt confidențiale și, întrucât motivul descalificării ofertei contestatoarei nu a fost de natură tehnică sau financiară, acesta fiind pe criterii de calificare, doar informațiile privind evaluarea ofertelor din punct de vedere al calificării au fost puse la dispoziția ... SRL. Având în vedere motivele invocate de contestatoare cu privire la neconformitatea ofertei câștigătoare, raportate la formularul de propunere tehnică (Formularul nr. 9 din documentația de atribuire), achizitoarea precizează că ... face trimitere la Secțiunea A.1 Organizarea lucrărilor, dar, conform Formularului 9 din documentația de atribuire, secțiunea A.1 conține Informații legate de proiectarea lucrărilor, nicidecum informații despre organizarea lucrărilor. Informații referitoare la organizarea lucrărilor au fost solicitate la Secțiunea A.2 a Formularului 9. Trimiterile contestatoarei la anumite secțiuni din Formularul 9 nu coincid cu cele existente în formularul enunțat, parte a documentației de atribuire. În concluzie, criticile la presupusele motive de neconformitate a propunerii tehnice depusă de asocierea ... sunt nefondate și lipsite de dovezi concrete. În ceea ce privește acordarea punctajului asocierii ..., comisia de evaluare a luat în considerare îndeplinirea tuturor cerințelor tehnice, acordând astfel punctaj maxim. Reiterează că ... SRL nu a avut acces la propunerea tehnică a celuilalt ofertant, iar criticile formulate sunt nefondate. În concluzie, în raport de susținerile din cuprinsul punctului de vedere, precum și de înscrisurile existente la dosarul achiziției, publice solicită Consiliu: respingerea ca neîntemeiate a solicitărilor ... SRL și menținerea soluției adoptate de entitatea contractantă ca fiind legală și temeinică; constatarea respectării principiului tratamentului egal aplicat ofertanților, neexistând posibilitatea avantajării unuia dintre ei; menținerea ca temeinice și legale a actelor și măsurilor comisiei de evaluare criticate de către ... SRL. Pagina 17 din 44

§ 18

Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliu sub nr. 8164/ 10.02.2025, ... SRL a solicitat respingerea contestației formulate de ... SRL și obligarea acesteia la plata cheltuielilor ocazionate de apărările făcute în dosar. Invocă tardivitatea formulării contestației. Pe fond, precizează că oferta contestatoarei a fost respinsă deoarece nu îndeplinește cerința privind experiența similară, precum și pentru că ofertantul a răspuns neconcludent la solicitările de clarificare ce i-au fost adresate de autoritatea contractantă pe tema experienței similare. Din moment ce documentaţia de atribuire impunea, în mod clar, ca plafonul pentru lucrările similare executate să fie de 100.000.000 lei, evident, în cadrul contractelor invocate nu se putea lua în considerare valoarea unor lucrări care nu erau similare şi nici a serviciilor de proiectare. Pe de altă parte, valoarea serviciilor de proiectare nu putea fi luată în calcul nici prin prisma faptului că aceste servicii ar fi trebuit să fie prestate în ultimii 3 ani. Cum cele 3 contracte invocate drept experienţă similară au fost încheiate în perioada 2018 - 2019, iar, aşa după cum se ştie, proiectarea se realizează anterior execuţiei, oricum, aceasta nu se încadra în perioada de referinţă. Raportat la aceste aspecte, este evident că oferta contestatoarei nu respectă cerinţa privind experienţa similară, în condiţiile în care aceasta a fost enunţată în mod clar şi imperativ. Dacă ar fi considerat cerinţa nelegală sau neclară, ofertantul avea posibilitatea să o conteste sau să ceară lămuriri în privinţa sa, or, cum nu a făcut acest lucru, cerinţa si-a consolidat caracterul definitiv si obligatoriu, iar, prin depunerea ofertei, contestatoarea şi-a asumat respectarea întocmai a cerinţei. Cu privire la criticile aduse ofertei sale, răspunde punctual acestor și susține că, având în vedere criticile vagi și nedovedite ale contestatoarei (dintre care multe nici nu au la bază cerințe concrete ale documentației de atribuire, ci interpretări subiective), precum și faptul că oferta sa conține toate informațiile și documentele cerute, solicită respingerea contestației, cu cheltuieli de judecată. Susține că a demonstrat caracterul confidențial al ofertei. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise, pe suport electronic (CD), prin adresa nr. 749/11.02.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 8880/12.02.2025. Prin adresa datată 27.02.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 12637/27.02.2025, societatea ... SRL transmite concluzii scrise la punctul de vedere al autorității contractante și cererea de intervenție ... SRL. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Pagina 18 din 44

§ 19

În vederea atribuirii contractului având ca obiect BC-CL-17 Reabilitarea și extinderea facilităților de captare, înmagazinare, transport și de tratare apă în UAT-urile Sărata, Nicolae Bălcescu, Gioseni, Tamași, Faraoani, Cleja, Răcăciuni și Orbeni, cod CPV 45231100-6 Lucrări generale de construcții de conducte (Rev.2), ... SA, în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN.../09.01.2024. Din informațiile anunțului de participare amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări este de 122.780.194,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 14.03.2024, ora 15:00. Nemulțumită fiind de decizia declararea inadmisibilă a ofertei sale și decizia de desemnare câștigătoare a ofertei ... SRL – ... SRL, ... SRL a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 2.000.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 1/27.01.2025 eliberată de Raiffeisen Bank, Agenția 13 Septembrie. În soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere că, după depunerea contestației, ... SRL a formulat cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 8164/10.02.2025. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de societatea amintită, Consiliul are în vedere că, în ceea ce o privește pe intervenientă, interesul acesteia este evident în condițiile în care oferta sa este declarată câștigătoare, conform raportului procedurii nr. 152/13.01.2025. În conformitate cu art. 64 Cod procedura civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție și o califică drept accesorie, în condițiile în care intervenția vizează menținerea ca fiind temeinice și legale a actelor entității contractante. Ofertanții declarați câștigători și care urmăresc să își prezerve acest status printr-o intervenție în procesul care se poartă în fața Consiliului nu au la îndemână decât calea intervenției accesorii, în favoarea și pentru întărirea argumentelor entității contractante (sprijinirea poziției autorității contractante este de esența intervenției accesorii în favoarea acesteia, pe când, specific intervenției principale este reacția potrivnică atât față de contestator, cât și față de entitatea contractantă). Altminteri, dacă ar formula cerere de intervenție principală – în interes propriu – ar însemna că îmbrățișează calitatea de contestatori, îndreptându-se direct sau indirect împotriva actului entității contractante (altfel spus, împotriva entității contractante) prin care ei au fost desemnați câștigători, ceea ce este lipsit de interes. Raportat la dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora ”Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici Pagina 19 din 44

§ 20

participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației”, cererea de intervenție a fost transmisă, prin e-mail, în termenul legal, către Consiliu și entitatea contractantă, respectiv la data de 10.02.2025, contestația fiind publicată în SEAP în data de 29.01.2025. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul va analiza prioritar excepția tardivității formulării acesteia, invocată de intervenientă. Din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă că rezultatul procedurii a fost comunicat cu adresa nr. 155/13.01.2025, contestația înaintată Consiliului și entității contractante fiind depusă la oficiul poștal în data de 23.01.2025. Astfel fiind, se observă că termenul de 10 zile prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, a fost respectat, ultima zi a termenului fiind 23.01.2025, cum a remarcat și intervenienta. Este lipsită de relevanță înregistrarea contestației la Consiliu în data de 28.01.2025 și la entitate în data de 29.01.2025, câtă vreme contestația a fost depusă în termenul legal raportat la prevederile art. 183 alin. (1) Cod procedură civilă [Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen.] și art. 5 din Legea nr. 101/2016 [(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare.] Astfel fiind, va fi respinsă excepția analizată și se va trece la soluționarea fondului cauzei. În cele ce urmează, Consiliul se va pronunța asupra criticilor contestatoarei legate de modul de asigurare a accesului la dosarul achiziției de către entitatea contractantă și de modul în care s-a asigurat accesul la dosarul constituit la Consiliu. Se reține că, în declarația de confidențialitate, ... a declarat următoarele: În susținerea caracterului confidențial, arătăm că propunerea tehnică conține concepte proprii privind soluții tehnice adoptate metodologiei pentru realizarea lucrării și programului de lucru propus, elaborate de subscrisă, care reprezintă opere cu caracter științific, astfel că, în scopul protejării dreptului de proprietate intelectuală, aceste informații nu trebuie aduse la cunoștința altor operatori economici, care ar putea să copieze și să folosească în scop personal (chiar în detrimentul subscrisei, în cadrul altor proceduri

§ 21

în

§ 22

care

§ 23

suntem

§ 24

competitori

§ 25

direcți)

§ 26

respectivele documente/informații. Pagina 20 din 44

§ 27

- De asemenea, propunerea tehnică include documente privind accesul la personal de specialitate, documente cu caracter personal ce intră sub incidența GDPR. - În ceea ce privește prețurile ofertate și specificațiile tehnice ale produselor, acestea au fost obținute de la furnizori strict pentru a fi utilizate în cadrul ofertei noastre, subscrisa neavând acordul acestor furnizori de a transmite aceste informații către alți operatori economici sau de a le face publice. Mai mult, furnizorii noștri ne-au atras atenția asupra faptului că nu avem acordul lor pentru a divulga prețurile negociate de noi către alți operatori economici deoarece acest fapt le-ar crea un dezavantaj major în negocierile pe care le poartă, la rândul lor, cu alți potențiali clienți. - Pe de altă parte, documentele primite de la furnizori conțin diverse informații despre aceștia, or ei nu și-au exprimat acordul privind preluarea datelor cu caracter personal, astfel că, transmiterea neautorizată a acestor informații reprezintă o încălcare a legislației privind protecția datelor cu caracter personal. Consiliul a luat în considerare prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora (1) La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiţionat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice sau legislaţiei privind achiziţiile sectoriale ori legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanţi, în mod explicit şi vizibil, ca fiind confidenţiale. Consultarea documentelor confidenţiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanţi. Au fost admise solicitările contestatoarei de studiere a dosarului cauzei. Potrivit art. 70 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale (1) Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea entităţii contractante, entitatea contractantă are obligaţia de a nu dezvălui informaţiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost transmise de operatorii economici indicate şi dovedite de aceştia ca fiind confidenţiale, întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidenţial se aplică doar asupra datelor/informaţiilor indicate şi dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu afectează obligaţiile entităţii contractante prevăzute la art. 155 şi art. 227-229 în legătură cu transmiterea spre publicare a anunţului de atribuire şi, respectiv, comunicarea rezultatului procedurii de atribuire către candidaţi/ofertanţi. (3) Entitatea contractantă poate impune operatorilor economici anumite cerinţe în vederea protejării caracterului confidenţial al informaţiilor pe care aceasta le pune la dispoziţie pe durata întregii proceduri de atribuire, inclusiv informaţiile puse la dispoziţie în cadrul funcţionării unui sistem de calificare, potrivit prevederilor art. 175, indiferent dacă Pagina 21 din 44

§ 28

acesta a făcut sau nu obiectul unui anunţ privind existenţa unui sistem de calificare utilizat ca modalitate de invitare la o procedură concurenţială de ofertare. (4) Operatorii economici indică şi dovedesc în cuprinsul ofertei care informaţii din propunerea tehnică şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost sunt confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informaţiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost ca fiind confidenţiale trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1). La art. 231 din Legea nr. 99/2016 legiuitorul a prevăzut următoarele: (1) Entitatea contractantă are obligaţia de a întocmi dosarul achiziţiei sectoriale pentru fiecare contract sectorial/acord-cadru încheiat, respectiv pentru fiecare sistem dinamic de achiziţii lansat. (2) Dosarul achiziţiei sectoriale se păstrează de către entitatea contractantă atât timp cât contractul sectorial/acordul-cadru produce efecte juridice, dar nu mai puţin de 5 ani de la data încetării contractului respectiv. (3) În cazul anulării procedurii de atribuire, dosarul se păstrează cel puţin 5 ani de la data anulării respectivei proceduri. (4) Ulterior finalizării procedurii de atribuire, dosarul achiziţiei sectoriale are caracter de document public. (5) Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei sectoriale potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare şi/sau fundamentările/ justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 70 alin. (4), ca fiind confidenţiale, potrivit legii. (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, entitatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire şi la informaţiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare şi/sau fundamentările/justificările de preţ/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăşi o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat şi la informaţiile din cadrul propunerilor tehnice şi/sau la fundamentările/justificările de preţ/cost care nu au fost declarate şi probate de către ofertanţi ca fiind confidenţiale. (7) Conţinutul dosarului achiziţiei sectoriale se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi. Verificând declarațiile de confidențialitate depuse de ofertanta contestatoare și asocierea câștigătoare, Consiliul constată că ambele ofertante au declarat confidențiale propunerile tehnice și financiare și răspunsurile la clarificări. ... SRL a declarat confidențiale inclusiv documentele de calificare în totalitate (DUAE și clarificările ulterioare). Luând act de documentele aflate la dispoziția sa și susținerile părților, Consiliul a decis să nu pună la dispoziţia contestatoarei care și-a manifestat dorința de a studia dosarului cauzei, documentele declarate confidențiale ale contracandidatei ei, respectiv propunerea tehnică și propunerea financiară și răspunsurile la clarificări, în același mod procedându-se și în privința acordării studiului societății interveniente. Pagina 22 din 44

§ 29

În ceea ce privește conduita achizitoarei de a nu pune la dispoziția contestatoarei documentele declarate confidențiale de cealaltă ofertantă, se constată că această conduită se înscrie în dispozițiile legale incidente. În schimb, în ceea ce privește documentele întocmite de entitatea contractantă, respectiv procesele-verbale de evaluare, acestea au fost puse de Consiliu la dispoziția autoarei contestației, în formatul anonimizat, transmis de entitatea contractantă. Referitor la criticile aduse de contestatoare privind neprobarea de către asocierea ... SRL - ... SRL a caracterului confidențial al informațiilor din cuprinsul declarației de confidențialitate, Consiliul constată netemeinicia acestor susțineri. În stabilirea acestei finalități se are în vedere că ... SRL a avut aceeași conduită ca și contracandidata sa, respectiv a declarat confidențiale propunerea tehnică și propunerea financiară și răspunsurile la clarificări, integral, depunând declarație de confidențialitate în acest sens. În aceste condiții, autoarea contestației având exact aceeași conduită ca și contracandidata sa care a depus declarație de confidențialitate, nu poate solicita un tratament diferit, respectiv acordarea accesului la întreaga oferta depusă a competitoarea sa, în condițiile în care și ea beneficiază de aceeași protecție. Tratamentul egal presupune și aplicarea aceluiași tratament tuturor ofertanților, or, în măsura în care ofertanta contestatoare pretinde respectarea confidențialității ofertei sale, nu există niciun motiv pentru care ofertanta contracandidată nu ar beneficia de același tratament. De asemenea, Consiliul are în vedere și jurisprudența europeană, cauza C-54/21 Antea Polska, potrivit căreia Curtea a stabilit că legislația națională nu poate impune ca ofertele depuse de operatorii economici să fie publicate integral, sens în care face vorbire de transmiterea informațiilor într-o formă rezumată, așadar, acele informații vor fi comunicate, ori acestea au fost deja comunicate, procesele-verbale de evaluare elaborate de membrii comisiei de evaluare fiind puse la dispoziția ofertantei. Relevant este și faptul că legislația națională, în concordanță cu legislația comunitară, nu stabilește o obligație de comunicare integrală a ofertelor către operatorii economici din procedură, dar permite accesul la informații către operatori comunicându-se un rezumat și reține că dispozitivul hotărârii de mai sus stabilește o marjă de apreciere largă pentru entitățile contractante de a decide ce documente divulgă contracandidaților, în niciun caz neputând fi vorba de o comunicare integrală a ofertelor de către entitatea contractantă celui care solicită acest lucru. Totodată, Consiliul va lua în considerare și faptul că jurisprudența europeană (cauza C-927/19) stabilește că ”obligația de a furniza ofertantului respins informații suficiente pentru a-i garanta dreptul la o cale de atac eficientă trebuie să fie Pagina 23 din 44

§ 30

evaluată comparativ cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora”. Contrar celor susținute de ... SRL vizavi de lipsa justificării motivare a caracterului confidențial al informațiilor cuprinse în declarația de confidențialitate de contracandidatele sale, Consiliul face apel la informațiile cuprinse în pagini de internet oficiale ale Uniunii Europene: -https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/36/proprietatea- intelectuala-industriala-si-comerciala -https://europa.eu/youreurope/business/running-business/intellectual- property/trade-secrets/index_ro.htm potrivit cărora se precizează: Secretele comerciale: Practica păstrării confidențialității asupra informațiilor comerciale („know-how”) are o tradiție seculară. În multe țări există instrumente legale pentru a proteja secretele comerciale, fie că sunt sau nu definite ca parte a DPI. Nivelul de protecție acordat informațiilor confidențiale nu poate fi comparat cu alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale, cum sunt brevetele, drepturile de autor și mărcile, dar poate, în principiu, să se aplice pe termen nelimitat, mai degrabă decât pentru o perioadă limitată. Protecția secretelor comerciale diferă de la un stat la altul mai mult decât alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale și poate fi chiar mai avantajoasă și mai ieftină decât solicitarea protecției oficiale a brevetelor. Din 2016, a existat un cadru juridic al UE, și anume Directiva (UE) 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale. Secretele comerciale pot include o cantitate vastă de informații și cunoștințe care nu sunt protejabile sau care nu pot fi protejate corespunzător prin brevete, ca de exemplu: -invenții aflate în faze incipiente -procese de fabricație -liste de furnizori și clienți Informațiile protejate de secrete comerciale pot fi strategice pe termen lung (de ex., rețete sau compuși chimici) ori pe termen scurt (de ex. rezultatele unui studiu de marketing, o denumire de marcă, prețul și data lansării unui produs nou sau prețul oferit în cadrul unei licitații). Punerea la dispoziția societăților competitoare a unor informații cu privire la resursele umane şi/sau tehnice, informaţii privind managementul costurilor, furnizori, colaboratori, oferte şi discount-uri, date bancare etc., afectează interesele comerciale ale societății, prin divulgarea secretului comercial, cu atât mai mult cu cât suntem în prezența unui contract de servicii de proiectare, în care au fost incluse în ofertă informații detaliate legate de personalul implicat. Astfel, o dată luate la cunoștință asemenea informații de către competitorii săi, aceștia vor dobândi un avantaj evident în privința elaborării și depunerii ofertelor în cadrul unor proceduri de atribuire viitoare cu obiect similar, pe această cale fiind afectate inclusiv principiile tratamentului egal, promovării concurenței între operatorii economici și al asigurării integrității desfășurării procesului de achiziție publică. Potrivit jurisprudenței CJUE (Hotărârea Curții din 14 februarie 2008, cauza C-450/06, Varec SA c. Etat belge, în prezenta Diehl Remscheid GmbH & Co), în etapa căilor de atac, obligația de respectare a confidențialității informațiilor se transmite de la autoritatea/entitatea contractantă către organismul responsabil cu soluționarea respectivei căi Pagina 24 din 44

§ 31

de atac – C.N.S.C., acesta din urmă fiind obligat să asigure menținerea unei concurențe loiale, precum și protecția intereselor legitime ale operatorilor economici. Jurisprudența a demonstrat că atât timp cât organismul responsabil cu soluționarea căii de atac – C.N.S.C., dispune de informațiile necesare pentru a se putea pronunța în cunoștință de cauză, acesta are posibilitatea de a cenzura dreptul de acces la toate informațiile referitoare la procedura de atribuire, astfel încât să fie asigurată menținerea concurenței loiale. Aceasta cu atât mai mult cu cât calea de atac este formulată împotriva actului entității contractante, ofertantul, ale cărui informații sunt în pericol a fi dezvăluite, fiind un terț față de litigiul respectiv. Nu există repere obiective și dispoziții neechivoce în legislația română în materie față de care să se poată aprecia punctul de echilibru între contradictorialitate/transparență și confidențialitate, practica fiind singura care va stabili o anumită predictibilitate a acestor situații. În stabilirea acestei finalități, Consiliul a avut în vedere că potrivit art. 231 alin. (5) din Legea nr. 99/2016, accesul persoanelor la aceste informații se realizează cu respectarea termenelor și procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informațiile de interes public și nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare şi/sau fundamentările/ justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 70 alin. (4), ca fiind confidenţiale, potrivit legii. În lumina celor reţinute, după cum s-a arătat mai sus, nu se putea permite ofertantei contestatoare să studieze documentele declarate confidențiale. În aceeași direcție acționează și instanțele de judecată relevantă fiind Hotărârea nr. 354/2021 din data de 08.03.2021 emisă de Curtea de Apel Ploiești, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal care a reținut următoarele: ”In ceea ce privește critica referitoare la asigurarea accesului la întregul dosar al cauzei (în principal) sau cel puțin la înscrisurile care nu au fost declarate confidențiale de către Supercom la momentul depunerii ofertei (în subsidiar), petenta a susținut că solicitarea sa a fost respinsă atât de către autoritatea contractantă cât și de către CNSC, fără temei și fără argumente credibile/întemeiate, pe motiv că ofertele criticate sunt confidențiale în integralitate deoarece ofertanții le-au declarat confidențiale. Învederează petenta că acest refuz a determinat încălcarea dreptului la apărare și a accesului la probele care urmau a fi analizate de către CNSC, încălcarea principiul transparentei și al echității ("egalității armelor), petenta fiind în mod evident într-o poziție inferioară față de autoritatea contractantă, încercând să dovedească o situație de fapt și de drept fără a avea acces concret la dosarul de achiziție publică. Curtea constată că, în mod neîntemeiat, petenta susține că se află într-o poziție de inferioritate față autoritatea contractantă, esențială este asigurarea principiului egalității de tratament între ofertanți și nu în raport cu autoritatea contractantă. Principiul egalității de tratament între ofertanți a fost respectat având în vedere faptul că toți ofertanții au depus declarații de confidențialitate în aceleași condiții. Pe de altă parte, autoritatea contractantă a avut acces la întregul dosar al achiziției publice, la fel și Consiliul. Pagina 25 din 44

§ 32

(...) În sprijinul celor antemenționate este și Hotărârea din 14 februarie 2008 a Curții Justiție a Uniunii Europene, cauza C-450/06, Varec SA împotriva État belge, în considerentele căreia s-a statuat: ”34 Obiectivul principal al normelor comunitare în materie de contracte de achiziții publice constă în deschiderea spre o concurență nedenaturată în toate statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 ianuarie 2005, Stadt Halle și RPL Lochau, C-26/03, Rec., p. I-1, punctul 44). 35 Pentru a realiza acest obiectiv, se impune ca autoritățile contractante să nu divulge informații referitoare la proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice al căror conținut ar putea fi utilizat pentru a denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri de atribuire ulterioare. 36 În plus, atât prin natura acestora, cât și potrivit sistemului reglementării comunitare în materie, procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice sunt fondate pe o relație de încredere între autoritățile contractante și operatorii economici care participă la aceste proceduri. Aceștia din urmă trebuie să poată comunica autorităților contractante respective orice informații utile în cadrul procedurii de atribuire, fără a se teme că acestea vor comunica terților informații a căror divulgare ar putea fi prejudiciabilă pentru operatorii respectivi. 37 Pentru aceste motive, articolul 15 alineatul (2) din Directiva 93/36 prevede că autoritățile contractante au obligația de a respecta caracterul confidențial al tuturor informațiilor puse la dispoziție de acești furnizori. 38 În cadrul specific al comunicării către un candidat sau un ofertant respins a motivelor respingerii candidaturii sau a ofertei acestuia, precum și în cel al publicării anunțului de atribuire a unui contract, articolul 7 alineatul (1) și articolul 9 alineatul (3) din respectiva directivă recunosc autorităților contractante posibilitatea de a nu comunica anumite informații, în cazul în care divulgarea acestora ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale întreprinderilor publice sau private sau ar aduce atingere concurenței loiale dintre furnizori.” De asemenea, în Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 21 septembrie 2016, Secolux/Comisia, T-363/14, s-au reținut următoarele: ”46 În cazul în care instituția vizată decide să refuze accesul la un document a cărui comunicare îi este cerută, acesteia îi revine, în principiu, obligația de a furniza explicații cu privire la modul în care accesul la acel document ar putea să aducă atingere concret și efectiv interesului protejat de o excepție prevăzută la articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 pe care această instituție o invocă. În plus, riscul unei astfel de atingeri trebuie să fie previzibil în mod rezonabil, iar nu pur ipotetic. Cu toate acestea, este permis instituției în cauză să se întemeieze în această privință pe prezumții generale care se aplică anumitor categorii de documente, considerații de ordin general similare fiind susceptibile să se aplice unor cereri de divulgare cu privire la documente de aceeași natură (Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T-339/10 și T-532/10, EU:T:2013:38, punctul 90). 47 Rezultă din jurisprudență că ofertele depuse de ofertanți în cadrul unei proceduri de cerere de ofertă pot intra în domeniul de aplicare al excepției referitoare la protecția intereselor comerciale, în special datorită elementelor economice și tehnice cuprinse în oferte (a se vedea Pagina 26 din 44

§ 33

în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T-339/10 și T-532/10, EU:T:2013:38, punctul 95). 48 Pe de altă parte, protecția ofertelor ofertanților față de alți ofertanți este prevăzută de dispozițiile relevante din Regulamentul financiar și în special la articolul 113 alineatul (2) din acesta, care nu prevede divulgarea ofertelor depuse, nici chiar după formularea unei cereri scrise de către ofertanții ale căror oferte nu au fost reținute. Această restricție este inerentă obiectivului urmărit prin normele Uniunii în materie de contracte de achiziții publice, care se întemeiază pe o concurență nedenaturată. Pentru a realiza acest obiectiv, se impune ca autoritățile contractante să nu divulge informații referitoare la proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice al căror conținut ar putea fi utilizat pentru a denatura concurența, fie în cadrul unei proceduri de atribuire în curs, fie în cadrul unor proceduri de atribuire ulterioare (Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T-339/10 și T-532/10, EU:T:2013:38, punctul 100). 49 Având în vedere cele ce precedă, jurisprudența a stabilit existența unei prezumții generale potrivit căreia accesul la ofertele ofertanților aduce, în principiu, atingere protecției intereselor comerciale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 ianuarie 2013, Cosepuri/EFSA, T-339/10 și T-532/10, EU:T:2013:38, punctul 101). 50 Trebuie subliniat însă că prezumția generală menționată la punctul 49 de mai sus nu exclude posibilitatea de a demonstra că un anumit document a cărui divulgare este solicitată nu face obiectul acestei prezumții sau că există un interes public superior care justifică divulgarea (Hotărârea din 28 iunie 2012, Comisia/Éditions Odile Jacob, C-404/10 P, EU:C:2012:393, punctul 126). 51 Prezenta cauză trebuie examinată în lumina acestor principii. (…) În aceeași cauză Varec, C-450/06, în referire la modul de acțiune al organismului responsabil cu soluționarea căilor de atac, s-au stabilit următoarele: ”39 Desigur, aceste dispoziții vizează conduita autorităților contractante. Totuși, se impune să se recunoască faptul că efectul util al acestora ar fi grav compromis dacă, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, toate informațiile privind această procedură de atribuire ar trebui, fără nicio limitare, puse la dispoziția autorului acestei acțiuni și chiar a altor persoane, precum intervenienții. 40 Într-un asemenea caz, simpla introducere a unei căi de atac ar da acces la informații care ar putea fi utilizate pentru a denatura concurența sau pentru a aduce atingere intereselor legitime ale operatorilor economici care au participat la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în discuție. O astfel de posibilitate ar putea chiar stimula operatorii economici să introducă acțiuni doar în simplul scop de a obține acces la secretele comerciale ale concurenților lor. Pagina 27 din 44

§ 34

41 În cadrul unei asemenea acțiuni, pârâtul este autoritatea contractantă, iar operatorul economic ale cărui interese pot fi lezate nu este în mod necesar parte la litigiu și nici nu este chemat în cauză pentru a-și apăra aceste interese. Pentru acest motiv, este cu atât mai important să se prevadă mecanisme care garantează în mod corespunzător interesele unor astfel de operatori economici. (…) 51 Rezultă astfel că, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora. 52 Principiul protecției informațiilor confidențiale, precum și a secretelor comerciale trebuie pus în aplicare astfel încât să fie compatibil cu cerințele unei protecții juridice efective și cu respectarea dreptului la apărare al părților în litigiu (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 13 iulie 2006, Mobistar, C-438/04, Rec., p. I-6675, punctul 40) și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, astfel încât să se asigure respectarea faptului că procedura, în ansamblul său, respectă dreptul la un proces echitabil. 53 În acest scop, organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac trebuie în mod necesar să poată dispune de informațiile necesare pentru a se putea pronunța în cunoștință de cauză, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Mobistar, citată anterior, punctul 40). 54 Având în vedere prejudiciul extrem de grav care ar putea rezulta din comunicarea ilegală a anumitor informații către un concurent, organismul menționat trebuie ca, înainte de a comunica aceste informații unei părți la litigiu, să dea posibilitatea operatorului economic vizat să invoce caracterul confidențial sau de secret comercial al acestora (a se vedea, prin analogie, Hotărârea AKZO Chemie și AKZO Chemie UK/Comisia, citată anterior, punctul 29). 55 Prin urmare, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 alineatul (1) din Directiva 89/665, coroborat cu articolul 15 alineatul (2) din Directiva 93/36, trebuie interpretat în sensul că organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac prevăzute la articolul 1 alineatul (1) menționat trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi sunt comunicate de către părțile la litigiu, în special de către autoritatea contractantă, organismul respectiv având totuși dreptul să cunoască el însuși aceste informații și să le ia în considerare. Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților la litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil.” Consiliul constată a fi nefondată critica privind nelegalitatea acordării accesului la documentele declarate confidențiale de către contracandidata contestatoarei, având în vedere că atât entitățile contractante, cât și „organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac prevăzute la articolul 1 alineatul (1) (notă: DIRECTIVA 2007/66/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2007) menționat trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi sunt comunicate de către părțile la litigiu, în Pagina 28 din 44

§ 35

special de către autoritatea contractantă, organismul respectiv având totuși dreptul să cunoască el însuși aceste informații și să le ia în considerare. Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților în litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil” (cauza C450/06 Varec împotriva État belge). Modul de a proceda al Consiliului este în acord cu principiul tratamentului egal și se circumscrie celor reținute la pct. 55 din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 februarie 2008, cauza C-450/06, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE, a cărei acțiune principală a avut ca obiect dreptul la protecția informațiilor confidențiale, prin care Curtea a reținut că: (...) Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților la litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil. Într-o atare situație, Consiliul constată neîntemeiate criticile contestatoarei vizavi de punerea la dispoziție a informațiilor din propunerea tehnică și financiară și răspunsurile la clarificări declarate confidențiale de asocierea câștigătoare, motivate de pretinsa nedovedire a caracterului confidențial de către această ofertantă, constatându-se că, în exercitarea atribuțiilor legale, Consiliul a ținut seama de solicitarea formulată de ofertante privind respectarea caracterului confidențial al documentelor declarate confidențiale, conform celor menționate anterior în considerentele expuse, dat fiind dispozițiile legiuitorului, care a prevăzut la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți”. Un astfel de acord din partea asocierii ... – ... SRL nu a fost pus la dispoziția societății contestatoare. Cum s-a arătat anterior, au fost puse la dispoziție procesele- verbale și raportul procedurii, comunicările privind rezultatul procedurii, nefiind asigurat accesul la propunerile tehnice, financiare, solicitări/răspunsuri la clarificări în referire la propunerea tehnică și financiară. Contrar susținerilor achizitoarei, faptul că motivul descalificării ofertei ... SRL nu a fost de natură tehnică sau financiară nu atrage măsura restricționării accesului la evaluarea efectuată de comisia de evaluare, inclusiv sub aspectul tehnic și financiar, în privința celorlalte oferte depuse în cadrul procedurii, dispozițiile legale nefăcând vreo distincție vizavi de etapele în care a fost respinsă o ofertă și asigurarea Pagina 29 din 44

§ 36

accesului la evaluarea efectuată pentru celelalte participante la procedură. Urmare studierii dosarului la sediul Consiliului, în data de 24.02.2025, ... SRL SRL a formulat concluzii scrise înregistrate la Consiliu sub nr. 12637/27.02.2025. Întrucât s-a asigurat accesul la dosarul achiziției la Consiliu, va fi respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea entității contractante la acordarea accesului la dosarul achiziției publice. Pe fondul cauzei, se reține că ... SRL a formulat contestație împotriva deciziei de respingere a ofertei contestatoarei și deciziei de desemnare câștigătoare a ofertei ... SRL-... SRL. Prin comunicarea rezultatului procedurii de atribuire nr. 155/ 13.01.2025, s-a adus la cunoștința ... SRL următoarele motive de respingere a ofertei: In conformitate cu prevederile art.228 alin.(2) lit.b) din Legea nr.99/2016 cu modificările si completările ulterioare, va aducem la cunoştinţa ca oferta incarcata de dumneavoastra in SEAP, a fost respinsa ca: - INACCEPTABILA conform prevederilor art. 140, alin. 4 din HG nr. 394/2016, deoarece răspunsurile la intrebarile nr. 1, din solicitarea de clarificari nr. 3593/15.07.2024 si nr. 1, din solicitarea de clarificari nr. 3812/25.07.2024 sunt neconcludente, cat si prevederilor art. 143, alin. 2, lit. b din HG nr. 394/2016, intrucat „a fost depusa de un ofertant care nu îndeplineşte una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite in documentaţia de atribuire [...].", din urmatoarele motive: 1. Prin răspunsul prezentat la întrebarea nr. 1 din solicitarea de clarificari nr. 3812/25.07.2024, ati prezentat documente doveditoare, pentru cele 2 contracte si care atesta faptul ca lucrările similare au fost executate în conformitate cu normele legale în domeniu si ca au fost duse la bun sfârsit. Tinand cont de: -documentele suport prezentate de dumneavoastra pentru contractele prezentate SI - cerinţa din Fisa de date, Secţiunea III. 3.1.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala, Cerinţa 1 - Experienţa similara "Ofertantul trebuie să demonstreze că: (i) în ultimii 5 ani, raportati la data termenului limită de depunere a ofertelor, a executat şi a dus la bun sfârşit lucrări similare sau superioare din punct de vedere al complexităţii (execuţie si/sau proiectare si execuţie), de construire si/sau reabilitare si/sau modernizare si/sau extindere reţele de apa si/sau canalizare si/sau reţele de fluide/lucrari de reţele tehnice edilitare supraterane/subterane si/sau rezervoare de inmagazinare apa si/sau statii de pompare SI/SAU facilitati de captare si tratare/epurare SI/SAU aductiuni de apa in valoare cumulata de cel puţin 100.000.000 lei, in cadrul a maxim 6 contracte; (ii) în ultimii 3 ani, raportati la data-limită de depunere a ofertelor, a prestat si a dus la bun sfarsit servicii de proiectare similare sau superioare din punct de vedere al complexităţii (elaborare si/sau actualizare si/sau revizuire Pagina 30 din 44

§ 37

la faza de SF/DALI/PT si/sau DDE) si/sau in cadrul unor contracte de lucrări (proiectare si execuţie) pentru construire si/sau reabilitare si/sau modernizare si/sau extindere reţele de apa si/sau canalizare si/sau reţele de fluide/lucrari de reţele tehnice edilitare supraterane/subterane si/sau rezervoare de inmagazinare apa SI/SAU facilitati de captare si tratare/epurare SI/SA U aductiuni de apa, in cadrul a maxim 3 contracte" comisia de evaluare a concluzionat urmatoarele: i) valoarea ce a fost luata in considerare pentru indeplinirea cerinţei (i): 98.006.726,36 lei fara TVA (contract nr. 3479 din 19.12.2019 - 31.673.730,86 lei fara TVA, contract nr. 01/01-19-2642 din 16.07.2019 - 39.218.278,72 lei fara TVA, contract nr. VR-FYB-1006-INT-STP-2017-WWTP din 15.05.2018 - 27.114.716,78 lei fara TVA), valoare inferioara celei solicitate prin Fisa de date; ii) contractele care vor fi luate in calcul pentru indeplinirea cerinţei: -contract 3479 din 19.12.2019; -contract 01/01-19-2642 din 16.07.2019; -contract VR-FYB-1006-INT-2017-WWTP din 15.05.2018. Răspunsul la solicitarea de Clarificare NU demonstrează indeplinirea tuturor criteriilor de calificare si selecţie descrise in cadrul Fisei de date a achiziţiei la Secţiunea III.1.3.a) pentru Cerinţa 1 - Experianta similara, motiv pentru care răspunsul la solicitarea de clarificari este NECONCLUDENT, iar conform dispoziţiilor art. 140 alin. 4 din HG nr. 394/2016, oferta este INACCEPTABILA, coroborat cu prevederile art. 143, alin. 2, lit. b din HG nr. 394/2016, intrucat „a fost depusa de un ofertant care nu indeplineste una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite in documentaţia de atribuire [...].". În soluționare, raportat la motivele de respingere a ofertei, este necesar a fi redate prevederi ale fișei de date și caietului de sarcini, pentru circumstanțierea obiectului achiziției. Potrivit cap. II.1.4 Descrierea succintă a contractului sau a achiziției/achizițiilor, obiectul contractului îl constituie Proiectare si execuție lucrări aferente contractului „BC-CL-17 Reabilitarea și extinderea facilităților de captare, înmagazinare”. Potrivit caietului de sarcini, cap. 4. Informaţii privind activităţile solicitate prin prezentul Caiet de Sarcini, obiectul contractului ce va fi atribuit în urma derulării acestei proceduri este execuţia tuturor lucrărilor descrise în secţiunile Specificaţii şi Piese Desenate din cuprinsul Capitolului 2 - Specificaţii al documentaţiei de atribuire. Activităţile ce fac obiectul prezentei achiziţii constau în: 4.1 Proiectarea tehnica a lucrărilor solicitate prin Documentaţia de atribuire si asistenta din partea proiectantului pentru realizarea obiectivului Proiectul Tehnic si Detaliile de Execuţie - cuprinzând proiectarea procesului tehnologic si a construcţiilor, instalaţiilor si echipamentelor aferente obiectelor tehnologice de pe fluxul apei, conform cerinţelor descrise in Capitolul 2 Cerinţele Entitatii Contractante. Întocmirea documentaţiilor pentru obţinerea tuturor avizelor si autorizaţiilor necesare proiectului, de la toate autoritatile mentionate in Certificatul de Urbanism, precum si a altor avize necesare pe timpul execuţiei si a documentaţiilor necesare autorizaţiilor de punere in funcţiune - dupa caz, conform legislaţiei in vigoare in domeniul construcţiilor din Romania. 4.2 Execuţia lucrărilor de construcţie şi punerea în funcţiune pentru: Pagina 31 din 44

§ 38

Obiect 1. Conducta aductiune apa tratata pentru alimentare Zona Bacau Sud • Reabilitare conducta de aductiune Bacau Înlocuirea aducţiunii existente de la STAP Baraţi, DN600 Azbo/Beton/Oţel de pe strada Calea Dr. Alexandru Şafran cu conductă nouă pehd DE630, PEHD PE 100 RC SDR 17 cu acoperire protectiva PP, PN16 pe o lungime de aproximativ 3.135 m; Bransarea aductiunii se face aval de căminul CRAB de pe str. Arcadie Septilici • Conducte aductiune noua Bacau- Fundu Racaciuni (…) • Conducte aductiune noua secundara (…) Obiect 2. Sistem de alimentare cu apa Sarata (…) Vizavi de cerința privind experiența similară, în fișa de date a achiziției, Cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională - Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate, s-a menționat: Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat Modalitatea de indeplinire: Cerinta 1 – Experienta similara Ofertantul trebuie să demonstreze că: (i) în ultimii 5 ani, raportati la data termenului limită de depunere a ofertelor, a executat și a dus la bun sfârșit lucrari similare sau superioare din punct de vedere al complexitatii (executie si/sau proiectare si executie), de construire si/sau reabilitare si/sau modernizare si/sau extindere retele de apa si/sau canalizare si/sau retele de fluide/lucrari de retele tehnice edilitare supraterane/subterane si/sau rezervoare de inmagazinare apa si/sau statii de pompare SI facilitati de captare si tratare/epurare SI aductiuni de apa in valoare cumulata de cel putin 100.000.000 lei, in cadrul a maxim 6 contracte; (ii) în ultimii 3 ani, raportati la data-limită de depunere a ofertelor, a prestat si a dus la bun sfarsit servicii de proiectare similare sau superioare din punct de vedere al complexitatii (elaborare si/sau actualizare si/sau revizuire la faza de SF/DALI/PT si/sau DDE) si/sau in cadrul unor contracte de lucrari (proiectare si executie) pentru construire si/sau reabilitare si/sau modernizare si/sau extindere retele de apa si/sau canalizare si/sau retele de fluide/lucrari de retele tehnice edilitare supraterane/subterane si/sau rezervoare de inmagazinare apa SI facilitati de captare si tratare/epurare SI aductiuni de apa, in cadrul a maxim 3 contracte. Note: 1. Prin sintagma „dus la bun sfarsit” se intelege: - lucrari receptionate pe obiecte, insotite de proces-verbal de receptie intocmit in conformitate cu prevederile legale si tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului, sau - lucrari receptionate, insotite de proces-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, sau - lucrari receptionate, insotite de proces-verbal de receptie finala. 2. Daca Entitatea Contractanta este nevoită, indiferent de motive, să procedeze la decalarea termenului-limită stabilit pentru depunerea ofertelor, termenului de raportare a experienţei similare (ultimii 5 ani, calculati prin raportare la data-limita de depunere a ofertelor) se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerinţa pentru toţi operatorii care au prezentat dovada ca lucrarile aferente contractelor de experienţă similară prezentate au fost duse la bun sfarsit în intervalul de timp nou rezultat. În procesul-verbal nr. 2 (3289/02.07.2024) privind evaluarea informațiilor din DUAE, s-au specificat următoarele: Ofertantul prezintă: pentru ofertantul lider S.C. ... S.R.L.: - DUAE (completat în SEAP; document .pdf generat de SEAP) - "Criterii de selecţie" - Secţiunea Secţiunea C. Capacitatea tehnica si profesionala, completata astfel: Pagina 32 din 44

§ 39

"Descriere: BC-CL-20 Realizarea siatiei de demanganizare Gheraiesti si reabilitatrea fronturilor de captare" Descriere: -Realizarea staţiei de demanganizare Gheraiesti 1- statie noua de tratare a apei cu o capacitate de 200l/s. - Reabilitare front de captare Gheraiesti l, Hemeius si Mărgineni. -Instalare punct de masura debit rezervor gospodăria de apa Mărgineni -Reabilitare statie de clor; -Realizare centru SCADA local; -Reabilitare gospodărie de nămol; -Lucrări necesare pentru automatizare si transmisie date; -Realizare tablouri de control rezervoare existente in GA Gheraiesti Valoare: 33638413,57 Moneda: RON. Ofertantul prezintă: pentru tertul ... AG - DUAE (completat în SEAP; document .pdf generat de SEAP) - "Criterii de selecţie" - Secţiunea Secţiunea C. Capacitatea tehnica si profesionala, completata astfel: Contract nr. 1 Descriere: Numele Beneficiarului Final: Virkom d.o.o. (Ltd) Adresa Beneficiarului Final: k.Petra Kresimira IV 30.,Virovitica, Croaţia Numele Executantului: ... AG Numărul si data contractului invocat drept experienţa similara: 01/01-19-2642 data 16.07.2019 Obiectul contractului: Constructia unei statii de epurare pentru aglomerarea urbana Virovitica 26000LE cu treapta tertiara inclusiv eliminarea avansata a corbonului, azotului si fosforului Tipul contractului: FIDIC galben (contract de proiectare execuţie si punere in fuctiune) Rolul: Contractant unic Tipul de lucrări: Constructia unei statii de epurare pentru 26000PE cu treapta tertiara inclusiv eliminarea avansata a corbonului, azotului si fosforului; Valoarea totala a contractului: 65.234.206,30 HRK (fără TVA), echivalent a 41.795.555,98 Lei (…) Contract nr. 2 Descriere: Numele Beneficiarului Final: PUC Vodovod Vranje Adresa Beneficiarului Final: Vranje Serbia Numele Executantului: ... AG Austria (55%) si ... Doo Serbia (45%) Numărul si data contractului invocat drept experienţa similara: VRFYB- 1006-INT-STP- 2017-WWTP data 15.05.2018 Obiectul contractului: Proiectarea si execuţia statiei de epurare VRANJE- Componenta 2 Tipul contractului: FIDIC galben (contract de proiectare execuţie si punere in fuctiune) Rolul: Asociat Tipul de lucrări: Constructia unei statii de epurare cu treapta tertiara inclusiv eliminarea avansata a corbonului, azotului si fosforului Valoarea totala a contractului: 11.659.799.20 Euro (fara TVA), echivalent a 54.097.970,35 Lei, calculat la cursul de 4.6397 lei/EUR, aferent datei semnării contractului din care ... AG a realizat: 6.412.889,56 Euro, echivalent a 29.753.883,69 Lei, calculat la cursul mediu Lei/Euro = 4,6397, aferent datei semnării contractului. Prin adresa nr. 3593/15.07.2024, entitatea contractantă a solicitat ... SRL să clarifice care dintre cele trei contracte îndeplinesc cerința (i) și care îndeplinesc cerința (ii) privind experiența similară. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 24/010/7099/Ini/Ini din 16.07.2024, astfel: Pentru ofertantul ... SRL: 1. Contract 3479 din 19.12.2019 BC-CL-20 Realizarea statiei de demanganizare Gheraiesti si reabilitatrea fronturilor de captare" valoare totala 33.638.413,57 Lei, Contractant ... SRL Descrierea proiectului: Pagina 33 din 44

§ 40

- Proiect Tehnologic si detaliile de Executie, cuprinzand proiectarea procesului tehnologic si a constructiilor, instalatiilor si echipamentelor aferente obiectelor tehnologice de pe fluxul de tratare - Intocmirea documentatiilor pentru obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare proiectului - Executia lucrarilor de constructie si punerea in functiune a obiectivelor: statie noua de tratare a apei cu o capacitate de 200l/s. Reabilitare front de captare Gheraiesti 1, Hemeius si Margineni. Instalare punct de măsura debit rezervor gospodaria de apa Margineni; Reabilitare statie de clor; Realizare centru SCADA local; Reabilitare gospodărie de nămol; Lucrări necesare pentru automatizare si transmisie date; Realizare tablouri de control rezervoare existente in GA Gheraiesti. Pentru Tertul Sustinator ... AG: 2. Contract 01/01-19-2642 din 16.07.2019 „Constructia unei statii de epurare pentru aglomerarea urbana Virovitica 26.000 PE cu treapta tertiara inclusiv eliminarea avansata a corbonului, azotului si fosforului" valoare totala 41.764.720,99 lei, Contractant ... AG Descrierea proiectului: - Pregatirea Proiectului preliminar, Proiectul Principal, Design detaliat, desene as-build. - Obţinerea autorizaţiilor: Autorizaţie de amplasare, Autorizaţie de construcţie - Executia lucrarilor de constructie si punerea in functiune a obiectivelor : Constructia unei statii de epurare pentru 26.000 PE cu treapta tertiara inclusiv eliminarea avansata a corbonului, azotului si fosforului; 3. Contract nr. VR-FYB- 1006-INT-STP-2017-WWTP din 15.05.2018 „Proiectarea si executia statiei de epurare VRANJE- Componenta 2 " pentru 70.000 PE valoare totala: 29.711.558,62 lei, Contractant Consortiul ... AG Austria (55%) si ... Doo Serbia (45%) Descrierea proiectului: - Proiecţie preliminară cu Studiu de Fezabilitate, Proiecţie pentru autorizaţia de construcţie, Proiectul de Execuţie necesar pentru începerea lucrărilor de Construcţie - Construcţia noii staţii de epurare a inclus toate lucrările de inginerie civilă, furnizarea şi instalarea echipamentelor mecanice şi de proces, furnizarea şi instalarea echipamentelor electrice de proces, funcţionarea SCAD A, laborator de analiză a parametrilor de influent/efluent, furnizarea şi instalarea tuturor echipamentelor mecanice/electrice care nu ţin de proces, furnizare de maşini şi unelte Valoare Totala cerinta (i) : 33.638.413,57 LEI (Contract 3479 ) + 41.764.720,99 LEI (Contract 01/01-19-2642) + 29.711.558,62 LEI ( ContractVR-FYB- 1006-INT-STP- 2017-WWTP) = 105.114.693,18 LEI II. Raspuns Cerinta 1 - Experienta similara Ofertantul trebuie să demonstreze că: ,, (ii) în ultimii 3 ani, raportati la data-limită de depunere a ofertelor, a prestat si a dus la bun sfarsit servicii de proiectare similare sau superioare din punct de vedere al complexitatii (elaborare si/sau actualizare si/sau revizuire la faza de SF/DALI/PT si/sau DDE) si/sau in cadrul unor contracte de lucrari (proiectare si execuţie) pentru construire si/sau reabilitare si/sau modernizare si/sau extindere retele de apa si/sau canalizare si/sau retele de fluide/lucrari de retele tehnice edilitare supraterane/subterane si/sau rezervoare de inmagazinare apa SI facilitati de captare si tratare/epurare SI aductiuni de apa, in cadrul a maxim 3 contracte. " Pentru ofertantul ... SRL: 1. Contract 3479 din 19.12.2019 - „BC-CL-20 Realizarea statiei de demanganizare Gheraiesti si reabilitatrea fronturilor de captare" valoare totala 33.638.413,57 Lei, Contractant ... SRL Descrierea proiectului: - Elaborare Proiect Tehnic (PT) si Detaliile de Executie (DDE), cuprinzând proiectarea procesului tehnologic si a construcţiilor, instalatiilor si echipamentelor aferente obiectelor tehnologice de pe fluxul de tratare - întocmirea documentatiilor pentru obtinerea avizelor si autorizatiilor necesare proiectului - Executia lucrarilor de constructie si punerea in functiune a obiectivelor : statie noua de tratare a apei cu o capacitate de 200l/s. Reabilitare front de captare Gheraiesti 1, Hemeius si Margineni. Instalare punct de masura debit rezervor gospodăria de apa Margineni; Pagina 34 din 44

§ 41

Reabilitare statie de clor; Realizare centru SCADA local; Reabilitare gospodărie de nămol; Lucrări necesare pentru automatizare si transmisie date; Realizare tablouri de control rezervoare existente in GA Gheraiesti. Pentru Tertul Sustinator ... AG: 2. Contract 01/01-19-2642 din 16.07.2019 „Constructia unei statii de epurare pentru aglomerarea urbana Virovitica 26000LE cu treapta tertiara inclusiv eliminarea avansata a corbonului, azotului si fosforului" valoare totala 41.764.720,99 lei, Contractant ... AG Descrierea proiectului: - Elaborare Proiectului preliminar, Proiectul Tehnic (PT), Proiectare de detaliu (DDE), desene as-build. - Obţinerea autorizaţiilor: Autorizaţie de amplasare, Autorizaţie de construcţie - Executia lucrarilor de constructie si punerea in functiune a obiectivelor : Constructia unei statii de epurare pentru 26.000 PE cu treapta tertiara inclusiv eliminarea avansata a corbonului, azotului si fosforului; 3. Contract nr. VR-FYB- 1006-INT-STP-2017-WWTP 70.000 PE din 15.05.2018 „Proiectarea si executia statiei de epurare VRANJE- Componenta 2" pentru 70.000 PE, valoare totala: 29.711.558,62 lei, Contractant Consortiul ... AG Austria si ... Doo Serbia Descrierea proiectului: - Elaborare Proiectare preliminară cu Studiu de Fezabilitate(SF), Proiectare pentru autorizaţia de construcţie si Proiect Tehnic (PT). - Construcţia noii staţii de epurare a inclus toate lucrările de inginerie civilă, furnizarea şi instalarea echipamentelor mecanice şi de proces, furnizarea şi instalarea echipamentelor electrice de proces, funcţionarea SCADA, laborator de analiză a parametrilor de influent/efluent, furnizarea şi instalarea tuturor echipamentelor mecanice/electrice care nu ţin de proces, furnizare de maşini şi unelte. Cerinta (ii) este indeplinita prin contractele: Contract 3479 + Contract 01/01-19-2642 + ContractVR-FYB- 1006-INT-STP-2017-WWTP), respectiv Ofertantul ... SRL si Tertul Sustinator ... AG au prestat si au dus la bun sfarsit servicii de proiectare similare sau superioare din punct de vedere al complexitatii (elaborare la faza de SF/PT si DDE) in cadrul contractelor de lucrari (proiectare si executie) pentru construire si/sau reabilitare si rezervoare de inmagazinare apa si facilitati de captare si tratare/ epurare. Prin adresa nr. 3812/25.07.2025, entitatea a revenit cu o nouă clarificare prin care a cerut societății să precizeze și să prezinte documente din care să reiasă valoarea lucrărilor similare executate, valoarea serviciilor de proiectare precum și procentul de execuţie al fiecărui ofertant în cadrul următoarelor contracte: - Contractul nr. 3479/19.12.2019; - Contractul nr. 01/01-19-2642 data 16.07.2019; - Contractul nr. VR-FYB-1006-INT-STP-2017-WWTP data 15.05.2018. Ofertanta a răspuns cu adresa identificată sub nr. 24/011/7099/ Cza/ICza din 29.07.2024, în care a precizat următoarele: Pentru ofertantul ... SRL: 1. Contract 3479 din 19.12.2019 – „BC-CL-20 Realizarea statiei de demanganizare Gheraiesti si reabilitatrea fronturilor de captare" valoare totala 33.638.413,57 Lei, Contractant ... SRL Atasat va transmitem documentele din care reies urmatoarele informatii: -Valoarea lucrarilor similare pentru ... SRL : 33.638.413,57 Lei; -Valoarea serviciilor de proiectare pentru ... SRL:1.964.682,71 lei; -Procentul de executie al fiecarui ofertant: 100% din valoare. ... SRL este executant unic pentru lucrari si servicii de proiectare. Documente atasate: Situatie de lucrari finala din data de 24.11.2024. Pentru Tertul Sustinator ... AG: Pagina 35 din 44

§ 42

2. Contract 01/01-19-2642 din 16.07.2019 „Constructia unei statii de epurare pentru aglomerarea urbana Virovitica 26.000 PE cu treapta tertiara inclusiv eliminarea avansata a corbonului, azotului si fosforului“ valoare totala 41.764.720,99 lei, Contractant ... AG. Atasat va transmitem documentele din care reies urmatoarele informatii: -Valoarea lucrarilor similare pentru ... AG : 41.764.720,99 lei Lei; -Valoarea serviciilor de proiectare pentru ... AG: 3.977.403,33HRK (2.546.442,27RON); -Procentul de executie al fiecarui ofertant: 100% din valoare. ... AG este executant unic pentru lucrari si servicii de proiectare. Documente atasate: Scrisoare de recomandare 01/01-23-868 din data de 27.03.2023 si traducerea autorizata din limba Croata; 3. Contract nr. VR-FYB- 1006-INT-STP-2017-WWTP din 15.05.2018 „Proiectarea si executia statiei de epurare VRANJE- Componenta 2“ pentru 70.000 PE valoare executata de ... AG : 29.711.558,62 lei. Atasat va transmitem documentele din care reies urmatoarele informatii: -Valoarea lucrarilor similare pentru ... AG : 29.711.558,62 Lei; -Valoarea serviciilor de proiectare pentru ... AG: 560.497,69EURO (2.596,841,84 RON); -Procentul de executie al fiecarui ofertant: 55% din valoarea totala a contractului. ... AG este executant unic pentru servicii de proiectare. Documente atasate: Scrisoare de recomandare din data de 15.03.203 si traducerea autorizata din limba Engleza. În procesul-verbal nr. 5 (445/26.08.2025) privind evaluarea informațiilor din DUAE, comisia de evaluare a concluzionat că i) valoarea ce a fost luata in considerare pentru indeplinirea cerinţei (i): 98.006.726,36 lei fara TVA (contract nr. 3479 din 19.12.2019 - 31.673.730,86 lei fara TVA, contract nr. 01/01-19-2642 din 16.07.2019 - 39.218.278,72 lei fara TVA, contract nr. VR-FYB-1006-INT-STP-2017-WWTP din 15.05.2018 - 27.114.716,78 lei fara TVA), valoare inferioara celei solicitate prin Fisa de date; ii) contractele care vor fi luate in calcul pentru indeplinirea cerinţei: -contract 3479 din 19.12.2019; -contract 01/01-19-2642 din 16.07.2019; -contract VR-FYB-1006-INT-2017-WWTP din 15.05.2018. Oferta a fost considerată inacceptabilă, în temeiul art. 140 alin. (4) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016. În speță, se poate observa că litigiul se poartă vizavi de modul de interpretare a cerinței privind experiența similară, contestatoarea apreciind că există o singură cerință care trebuia demonstrată și care nu presupunea cuantificarea separată a valorii lucrărilor de cea a serviciilor de proiectare prestate în cadrul contractelor, entitatea contractantă interpretând că a formulat două cerințe distincte, valoarea lucrărilor executate trebuind a fi cuantificată separat de cea a serviciilor de proiectare. Pagina 36 din 44

§ 43

Analizând cerința, astfel cum a fost formulată și adusă la cunoștința operatorilor economici, Consiliul constată că, deși cerința privea ”executarea de lucrări de tipul specificat”, aceasta a fost defalcată în două subcerințe care priveau în mod distinct prima executarea de lucrări similare în valoare cumulată de cel puțin 100.000.000 lei, în cadrul a maximum 6 contracte, și cea de-a doua prestarea de servicii de proiectare similare, în cadrul a maximum 3 contracte, pentru care nu s-a impus un prag valoric. Achizitoarea nu a limitat participarea la procedură a operatorilor economici în funcție de obiectul contractului, respectiv de lucrări sau de prestări servicii, acceptând depunerea de contracte de execuție și/sau contracte de proiectare și execuție, însă în cadrul acestora valoarea lucrărilor executate trebuia să fie de 100.000.000 lei.

§ 44

Modalitatea de impunere a cerinței aleasă de entitatea contractantă a rămas definitivă în forma publicată, nefiind modificată anterior datei limită de depunere a ofertelor. În cazul în care dorea ca cerința impusă să fie una singură, fără defalcarea pe cele două subcerințe, ținând seama că obiectul contractului care urmează să fie atribuit privește proiectare și execuție lucrări, autoarea contestației ar fi trebuit să solicite modificarea acesteia în termenul legal, raportat la data publicării documentației de atribuire în SEAP (09.01.2024), depunerea contestației ulterior luării la cunoștință de rezultatul procedurii constatat a îi fi nefavorabil, fiind evident tardivă criticarea cerinței privind experiența similară. Cumularea valorii lucrărilor executate în cadrul contractelor indicate ca experiență similară cu cea a serviciilor prestate, cum propune contestatoarea, ar fi contrară celor impuse în documentația de atribuire, relevant pentru achizitoare, din modul de descriere a cerinței, fiind doar valoarea lucrărilor executate (100.000.000 lei). Este lipsit de relevanță aspectul adus în discuție de petentă că obiectul contractelor prezentate era de tipul proiectare și execuție, câtă vreme, doar valoarea lucrărilor a fost cuantificată de achizitoare și solicitată în fișa de date a achiziției, neimpunându-se un prag pentru valoarea serviciilor de proiectare. Faptul că s-a acceptat depunerea contractelor de tip proiectare și execuție nu însemna că putea fi ignorat pragul valoric impus pentru lucrările de execuție. Astfel fiind, se consideră că, în mod corect, achizitoarea a extras din valoarea totală a contractelor prezentate de ... SRL doar valoarea lucrărilor executate. În privința valorii reținute de 98.006.726,36 lei, fără TVA, au fost formulate critici exclusiv sub aspectul necesității cumulării, din punctul de vedere al petentei, cu valoarea serviciilor de proiectare, interpretare care s-a considerat eronată, conform celor de mai sus. Pagina 37 din 44

§ 45

În contextul celor de mai sus, este de amintit că documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 88 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile publice potrivit căruia Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentaţia de atribuire, însoţită de DUAE sau alte documente solicitate prin care ofertantul furnizează informaţii privind îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie stabilite de entitatea contractantă, precum și art. 129 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 potrivit căruia Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…). Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și au însușit documentația de atribuire fără rezerve (elocvente în acest sens sunt, ex multis, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g, decizia nr. 3.891 din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 72792223d, decizia civilă nr. 176 din 21 august 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 985333e48, decizia nr. 1.738 din 20 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust g8e8223g8, și decizia civilă nr. 288 din 2 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 597ee7239), raționament valabil și în speța curentă – participând cu ofertă la competiție, ... SRL a acceptat regulile de participare publicate de entitate contractantă. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. Principiul egalității de tratament presupune ca toți participanții la o procedură de atribuire să beneficieze de aplicarea acelorași condiții impuse de autoritate, astfel încât să se garanteze că este înlăturat orice risc de favoritism și de arbitrar din partea autorității. Principiile egalității de tratament și transparenței, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2001, SIAC Construction, C-19/00, pct. 34, și Hotărârea din 4 decembrie 2003, EVN și Wienstrom, C-448/01, pct. 47), constituie într-adevăr, temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (Hotărârea Universale-Bau și alții, C-470/99, pct. 91, și Hotărârea din 19 iunie 2003, GAT, C-315/01, pct. 73), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde Pagina 38 din 44

§ 46

chiar esenței acestor directive (în acest sens sunt Hotărârea din 17 septembrie 2002, Concordia Bus Finland, C-513/99, pct. 81, și Hotărârea din 3 martie 2005, Fabricom, C-21/03 și C-34/03, pct. 26). Evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele (sau la aceleași, însă diminuate ori majorate). Pe de altă parte, dispozițiile coroborate ale Legii nr. 99/2016 și HG nr. 394/2016, stabilesc în sarcina entităților contractante obligația ca, în evaluarea ofertelor, să aplice propria documentație de atribuire care guvernează licitația, documentație rămasă definitivă prin neatacare. O astfel de interpretare a fost în mod constant subliniată de jurisprudența CJUE, aceasta statuând că „în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit” (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39)". În Hotărârea din 14 iunie 2017, Medipac - Kazantzidis, C-6/05, EU:C:2007:337, CJUE a precizat că obligația de transparență „interzice autorității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeindu-se pe motive care nu au fost prevăzute în acest anunț care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte” (punctul 54). Față de cele de mai sus, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor contestatoarei vizavi de modul de interpretare a cerinței vizând experiența similară. Referitor la măsura subsidiară propusă de contestatoare vizând aplicarea prevederilor art. 197 din Legea nr. 99/2016 care stabilesc posibilitatea înlocuirii terțului susținător în cazul în care acesta nu îndeplinește criteriile relevante privind capacitatea, entitatea contractantă a specificat în punctul său de vedere că înlocuirea terțului susținător ar fi condus la completarea ofertei inițiale și nerespectarea tratamentului egal și al transparenței. Potrivit dispozițiilor invocate (1) Entitatea contractantă verifică dacă terţul/terţii care asigură susţinerea în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară ori privind capacitatea tehnică şi/sau profesională îndeplineşte/îndeplinesc criteriile relevante privind capacitatea, şi nu se încadrează în motivele de excludere prevăzute la art. 177, 178 şi 180. (2) Dacă terţul/terţii nu îndeplineşte/îndeplinesc criteriile relevante privind capacitatea sau se încadrează în unul dintre motivele de excludere prevăzute la art. 177, 178 şi 180, entitatea contractantă solicită, o singură dată, ca operatorul economic să înlocuiască terţul/terţii susţinător/susţinători, fără ca acest aspect să aducă atingere principiului tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b). Pagina 39 din 44

§ 47

Se poate observa că prevederile citate stabilesc cu claritate că, în situația în care terțul susținător nu îndeplinește criteriile privind capacitatea, trebuie să solicite o singură dată înlocuirea acestuia. Totodată, expres s-a stabilit că această situație nu conduce la încălcarea principiului tratamentului egal, astfel că cele afirmate de achizitoare nu se justifică. Nu a fost adus vreun argument care ar împiedica solicitarea înlocuirii terțului susținător, în condițiile în care însuși legiuitorul a stabilit că înlocuirea o sigură dată a terțului nu conduce la încălcarea principiului tratamentului egal. Criteriul de calificare privind experiența similară privește capacitatea tehnică și profesională a operatorului economic, astfel cum este prevăzut la art. 192 Legea nr. 99/2016, astfel că nu rezultă care ar fi motivele pentru care nu se poate înlocui terțul susținător. Așadar, analiza semantică a terminologiei folosite de legiuitor în art. 197 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 este de natură să confirme că, ulterior constatării că terțul susținător ... AG nu acoperă cerința de calificare privind experiența similară, îi revenea obligația achizitoarei de a solicita ofertantei ... SRL să îl înlocuiască pe respectivul terţ susţinător. Mai mult, este de subliniat că în discuție este modul de îndeplinire a unui criteriu de calificare îndeplinit prin intermediul unui terț susținător, ceea ce nu presupunea o modificare a propunerii tehnice. Astfel fiind, Consiliul constată că, în mod nelegal, entitatea contractantă nu a cerut ofertantei o singură dată înlocuirea terțului susținător ... AG. Trecând în continuare la analiza criticilor formulate împotriva ofertantei câștigătoare, depusă de asocierea ... SRL – ... SRL, Consiliul reține că acestea privesc modul de îndeplinire a cerinței minime privind standardele de asigurare a calității de protecției a mediului, precum și aspecte legate de modul de elaborare a propunerii tehnice (Metodologia de executare a contractului, graficul de execuție a lucrărilor, resurse, managementul contractului, supravegherea lucrărilor în perioada de garanție) și de punctare a factorului de evaluare tehnic. În ceea ce privește respectarea cerinței minime privind standardele de asigurare a calității și de protecție a mediului, s-a susținut de către contestatoare că nu s-a demonstrat îndeplinirea cerinței privind certificarea ISO 9001 sau ISO 14001 sau echivalent și respectiv faptul că certificatul ISO 14001:2015 este emis de International Management Accreditation Board, organism de certificare neacreditat în România. Se reține că, prin adresa nr. 80781/30.12.2024, s-a solicitat asocierii câștigătoare să clarifice situația legată de faptul că nu au fost depuse certificate de management al ”calității” (SR EN ISO 9001 și SR EN ISO 14001 sau echivalent) emise de un organism independent, care să fie valabile la data prezentării acestora. Pagina 40 din 44

§ 48

Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 02/03.01.2025, în care a explicat următoarele: Referitor la aspectele semnalate de Dvs. privind documentul de certificare a sistemului de management al calității (certificat SR EN ISO 9001 sau echivalent) și documentul de certificare a sistemului de management al mediului (certificat SR EN ISO 14001 sau echivalent), vă rugăm să observați faptul că atât pentru ofertantul lider ... S.R.L., pentru ofertantul asociat ... S.R.L., cât și pentru subcontractantul ... S.R.L. acestea se regăsesc în cadrul răspunsului nr. 1389/18.12.2024, respectiv la pag. 94÷101, cu mențiunea că pentru ... S.R.L. a fost scanat din eroare SR EN ISO 14001 vechi, în locul celui actualizat, context în care înțelegem să dăm curs solicitării dumneavoastră și vă retransmitem SR EN ISO 14001 în termen de valabilitate. (Anexa nr. 3) În anexă, a fost depus certificatul pentru ... SRL privind respectarea sistemului de management de mediu ISO 14001:2015, eliberat de International Management Accreditation Board, valabil până la data de 09.12.2025. Verificând documentele suport transmise de ofertantă, se constată că, într-adevăr, certificatele au fost depuse, cu mențiunea că certificatul pentru ... SRL conform SR EN ISO 14001 era valabil până la data de 09.12.2024. Așadar, ofertanta a demonstrat îndeplinirea cerințelor pentru lider și subcontractante. În ceea ce privește certificatul pentru ... SRL privind respectarea sistemului de management de mediu ISO 14001:2015, în mod corect, s-a solicitat depunerea unui înscris în termenul de valabilitate. Vizavi de faptul că respectivul certificat nu este emis de un organism acreditat în România, trebuie amintit conținutul cerinței: III.1.3.b) Standarde de asigurare a calitatii si de protectie a mediului Informatii si/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Informatii si/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate: Certificate emise de organisme independente cu privire la sistemele sau standardele de management de mediu Modalitatea de indeplinire: Cerinta nr. 2 Dovada certificării sistemului de management de mediu pentru activităţi in domeniul in care se incadreaza activitatea/activitatile principala (e) ce fac obiectul contractului, în conformitate cu SR EN ISO 14001 sau echivalent. Ofertantul va prezenta un certificat emis de un organism independent care atestă că acesta are implementat, conform ISO 14001, un sistem de management de mediu pentru activităţi in domeniul in care se incadreaza activitatea/activitatile principala (e) ce fac obiectul contractului, ce urmează a fi atribuit. Certificatul trebuie să fie valabil la data prezentării. Se observă din conținutul cerinței că entitatea contractantă nu a solicitat ca certificatul să fie emis de un organism acreditat în România, astfel că evaluarea ofertei nu se putea realiza în funcție de cerințele suplimentare, neprevăzute în documentația de atribuire. Cum s-a arătat anterior, achizitoarea este obligată, în aplicarea principiului tratamentului Pagina 41 din 44

§ 49

egal, să aplice aceleași criterii pentru toți ofertanții, criterii clar prevăzute în documentația publicată și cunoscută operatorilor economici. Se determină astfel caracterul nefondat al criticilor cercetate. În ceea ce privește criticile legate de neconformitatea propunerii tehnice, sub aspectul modului de prezentare a metodologiei de executare a contractului, graficul de execuție a lucrărilor, resurse, managementul contractului și supravegherea lucrărilor în perioada de garanție, este de reținut, astfel cum au remarcat și entitatea contractantă și intervenienta, că acestea au fost formulate într-un mod general, fără trimiteri la oferta criticată. Analizând trimiterile din cererea de intervenție vizavi de modul de îndeplinire a cerințelor criticate, Consiliul constată că, într-adevăr, în propunerea tehnică, se regăsesc: în vol. 2 pag. 1209 o planşă unitară care prezintă elementele cerute în documentaţia de atribuire; ofertanta a explicat în cererea de intervenție că, raportat la suprafaţa mare a amplasamentului lucrărilor, pentru o mai bună evidenţiere a înţelegerii constrângerilor, au fost prezentate şi anexe conţinând planuri de detaliu pe zone ale planşei unitare prezentate la pag. 1209; pag. 1202-1207, planșe/diagrame însoțite de text descriptiv privind modul de abordare a lucrărilor. Programul calității pentru serviciile de proiectare și executarea lucrărilor, precum și procedurile tehnice de execuție, sunt prezentate la pag. 1555-3193; graficul de execuție este prezentat într-un mod foarte detaliat, cuprinzând inclusiv resursele umane, materiale și utilaje pentru fiecare activitate; organigrama echipei, inclusiv subcontractanții, se regăsește la pag. 4256; la pag. 6340-6367 sunt prezentate autorizațiile și atestatele necesare; modul de asigurare a supravegherii lucrărilor în perioada de garanție se regăsește la pag. 5003-5016. În cererea de intervenție au fost prezentate punctual documentele din ofertă și modul în care s-a răspuns, prin intermediul acestora, cerințelor din caietul de sarcini. În lipsa unor critici concrete din partea contestatoarei, Consiliul nu poate realiza o evaluare in integrum a propunerii tehnice a asocierii câștigătoare. Mai mult, este de reținut că societății contestatoare i-au fost puse la dispoziție procesele-verbale cuprinzând evaluarea propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, însă ulterior studierii acestora nu au fost aduse critici concrete pentru completarea susținerilor formale din cadrul contestației. De asemenea, în ceea ce privește modul de acordare a punctajului pentru factorul de evaluare Componenta tehnica – Gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției publice, resursele alocate pentru realizarea activităților în cadrul Contractului prin raportare la metodologia de proiectare si executare a lucrărilor, se constată același mod general de prezentare a criticilor, astfel că, pe baza acestora, nu se Pagina 42 din 44

§ 50

poate realiza analiza Consiliului, pentru determinarea legalității evaluării ofertei câștigătoare. Ulterior studierii dosarului, în cadrul concluziilor scrise, nu au fost formulate critici concrete raportat la modul de acordare a punctajului pentru factorul de evaluare componenta tehnică. Se constată astfel caracterul nefondat al criticilor aduse asocierii câștigătoare. În raport de situația factuală și de drept, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, urmând a fi dispusă reevaluarea acestei oferte. Va fi respins, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea actelor privind evaluarea asocierii ... SRL – ... SRL și dispunerea reevaluării acestei oferte. Vor fi respinse, ca inadmisibile, capetele de cerere vizând constatarea caracterului admisibil al ofertei ... și constatarea caracterului inacceptabil al ofertei asocierii ... SRL – ... SRL, dat fiind că stabilirea ofertelor admisibile/inacceptabile/neconforme este atributul comisiei de evaluare în acord cu atribuțiile acesteia stabilite de dispozițiile art. 133 alin. (1) lit. j) și k) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016. Fiind admisă, în parte, contestația ... SRL și dispusă reevaluarea doar a acestei oferte, nu și a ofertei asocierii câștigătoare, Consiliul va admite, în parte, cererea de intervenție formulată de ... SRL. Vizavi de solicitarea intervenientei de plată a cheltuielilor efectuate, Consiliul reține că au fost depuse în susținere factura SRMF nr. 548/ 10.02.2025, emisă de Cabinet de Avocat Simionovici Radu Mircea, în valoare de 5950 lei, și ordinul de plată referința 2504110031211000 din 10.02.2025, privind dovada plății onorariului avocat. Fiind admisă, în parte, cererea de intervenție, Consiliul va obliga contestatoarea la plata către intervenientă a sumei de 2500 lei, reprezentând onorariu avocat. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ... SA, și anulează procesul-verbal nr. 5 (445/26.08.2025) privind evaluarea informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc și raportul procedurii de atribuire nr. 155/13.01.2025, ambele în partea ce privește evaluarea Pagina 43 din 44

§ 51

ofertei ... SRL, și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertei ... SRL, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor sectoriale. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind anularea actelor privind evaluarea ofertei asocierii ... SRL – ... SRL și dispunerea reevaluării acestei oferte. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca inadmisibile, capetele de cerere vizând constatarea caracterului admisibil al ofertei ... SRL și constatarea caracterului inacceptabil al ofertei asocierii ... SRL – ... SRL și, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea entității contractante la acordarea accesului la dosarul achiziției publice. În temeiul art. 64 Cod procedură civilă, încuviințează cererea de intervenție formulată de ... SRL și o admite, în parte. Admite cererea intervenientei privind plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea litigiului și obligă ... SRL la plata către intervenientă a sumei de 2500 lei, reprezentând onorariu avocat. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...

§ 52

Pagina 44 din 44

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.