AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 603/2025

CEAUSESCU & PARTNERS SRL în contradictoriu cu MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII

Decizia CNSC nr. 603/C8/620 din 07.03.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 603/C8/620 din 07.03.2025

Data din document
2025-03-07
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziție servicii audit extern independent în vederea realizării Raportului de audit privind implementarea în anul 2024 de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a Programelor Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate (ESC), precum și a Raportului privind utilizarea grantului operațional gestionat de ANPCDEFP în anul 2024”, s-a solicitat Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reanalizarea ofertelor depuse. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția necompetenței generale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor invocată din oficiu și declină contestația depusă de CEAUSESCU & PARTNERS SRL, în contradictoriu cu Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite excepția necompetenței generale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor invocată din oficiu și declină contestația depusă de CEAUSESCU & PARTNERS SRL, în contradictoriu cu Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

competenței de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Constanța- Secția de Contencios Administrativ și Fiscal”. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliu cu nr. 14650/06.03.2025, ................ a răspuns solicitării Consiliului, comunicând faptul că „(...) solicită admiterea lipsei de competență generală în soluționarea contestației, invocată din oficiu, și declinarea competenței de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Constanța- Secția Contencios Administrativ și Fiscal”. .............. a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. 211096885/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Constanța la data de 03.03.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 1.098,24 lei. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Achiziția directă, desfășurată în conformitate cu art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, coroborat cu art. 43 …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 603/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 12415Data înregistrării: 2025-02-26
ContestatorCEAUSESCU & PARTNERS SRLCUI 27432388
Autoritate contractantăMINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII

2025_603_2025_Decizie_603.pdf, BO2025_603_2025_BO2025_603.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.601 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 603/C8/620 Data: 07.03.2025 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12415/26.02.2025, formulată de CEAUSESCU & PARTNERS SRL, cu sediul în Constanța, str. Enachita Văcărescu nr. nr.23, având sediul procesual ales în Constanța, Bd. Mamaia nr. 269, et.2, ap.3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J13/1736/2010, având CUI RO27432388, reprezentată legal prin administrator Andreea Ceaușescu, împotriva rezultatului procedurii emis de MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, cu sediul în București, str. General Berthlot nr. 28- 30,sectorul 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul achiziției directe, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „Achiziție servicii audit extern independent în vederea realizării Raportului de audit privind implementarea în anul 2024 de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a Programelor Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate (ESC), precum și a Raportului privind utilizarea grantului operațional gestionat de ANPCDEFP în anul 2024”, s-a solicitat Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reanalizarea ofertelor depuse. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția necompetenței generale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor invocată din oficiu și declină contestația depusă de CEAUSESCU & PARTNERS SRL, în contradictoriu cu Pagina 1 din 2

§ 2

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII către Tribunalului Constanța – Secția Contencios Administrativ Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanță judecătorească, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Fără cale de atac. Redactată în 4 exemplare, conține 5 pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 11.870 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 603/C8/620 Data: 07.03.2025 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 12415/26.02.2025, formulată de .............., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ........, având .........., reprezentată legal prin administrator .........., împotriva rezultatului procedurii emis de ..............., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul achiziției directe, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect „Achiziție servicii audit extern independent în vederea realizării Raportului de audit privind implementarea în anul 2024 de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a Programelor Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate (ESC), precum și a Raportului privind utilizarea grantului operațional gestionat de ANPCDEFP în anul 2024”, s-a solicitat Consiliului să dispună obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și reanalizarea ofertelor depuse. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele:

§ 2

Prin contestația formulată ............., critică decizia autorității contractante de a clasa oferta sa pe locul II și declararea ca fiind câștigătoare a ofertei .............. Prin

§ 3

adresele

§ 4

nr.

§ 5

14268/620/C8/05.03.2025

§ 6

și

§ 7

nr. 14269/620/C8/05.03.2025, Consiliul a pus în discuția părților excepția lipsei competenței generale în soluționarea contestației, dat fiind faptul că aceasta privește acte emise în cadrul unei achiziții directe, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliu cu nr. 14667/06.03.2025, .............. a răspuns solicitării Consiliului, comunicând faptul că „(...) apreciem că se impune declinarea Pagina 1 din 5

§ 8

competenței de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Constanța- Secția de Contencios Administrativ și Fiscal”. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliu cu nr. 14650/06.03.2025, ................ a răspuns solicitării Consiliului, comunicând faptul că „(...) solicită admiterea lipsei de competență generală în soluționarea contestației, invocată din oficiu, și declinarea competenței de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Constanța- Secția Contencios Administrativ și Fiscal”. .............. a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. 211096885/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Constanța la data de 03.03.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 1.098,24 lei. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Achiziția directă, desfășurată în conformitate cu art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, coroborat cu art. 43 și următoarele din HG nr. 395/2016, a fost inițiată de ................... în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Achiziție servicii audit extern independent în vederea realizării Raportului de audit privind implementarea în anul 2024 de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a Programelor Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate (ESC), precum și a Raportului privind utilizarea grantului operațional gestionat de ANPCDEFP în anul 2024”, prin publicarea pe site-ul propriu a Invitației nr. 64/DAA/16.01.2025. Potrivit anunțului de publicitate, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului fiind de 54.912,00 lei, fără TVA. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va analiza cu întâietate excepția lipsei de competență generală a sa în soluționarea contestației, invocată din oficiu. Consiliul reține că în cauză sunt aplicabile următoarele dispoziții legale: - art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare: „(5) Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 900.400 lei”. Pagina 2 din 5

§ 9

- art. 43 alin. (1) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (5) din Lege.”, - art. 3 alin. (1) lit a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare: „a) act al autorității contractante - orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;”, - art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)”, - art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare: „(2) Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.”. - art. 2 din Codul de procedură civilă: „(1) Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă. (2) De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.”; - art. 95 din Codul de procedură civilă: „Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;”; - art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, […] de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, […].”; - art. 10 alin. (3) teza a I-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.”. În raport de prevederile legale mai sus menționate, Consiliul a procedat la verificarea aplicării în cauză a uneia dintre procedurile de atribuire prevăzute la art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: Pagina 3 din 5

§ 10

„a) licitația deschisă; b) licitația restrânsă; c) negocierea competitivă; d) dialogul competitiv; e) parteneriatul pentru inovare; f) negocierea fără publicare prealabilă; g) concursul de soluții; h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice; i) procedura simplificată.” În speță, Consiliul a avut în vedere că serviciile ce constituie obiectul viitorului contract de achiziție, respectiv „Achiziție servicii audit extern independent în vederea realizării Raportului de audit privind implementarea în anul 2024 de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) a Programelor Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate (ESC), precum și a Raportului privind utilizarea grantului operațional gestionat de ANPCDEFP în anul 2024”, nu au fost supuse vreunei proceduri de atribuire, prevăzută de actuala Lege nr. 98/2016, ci pe calea unei achiziții directe. Întrucât, cumpărarea directă aplicată în cazul de față nu face parte din procedurile de atribuire prevăzute limitativ la art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, dispozițiile Legii nr. 101/2016 nu își găsesc aplicarea în situația actuală, achiziția directă intrând sub incidența Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, Consiliul constată că nu este competent în a soluționa contestația, deoarece, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea 101/2016, în competența sa intră doar contestațiile formulate în procedurile de atribuire a contractelor. Or, autoritatea contractantă a inițiat o achiziție directă potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, față de prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată că autoarea contestației nu putea uza de calea administrativ-jurisdicțională de atacare a actelor emise de autoritatea contractantă, neexistând o procedură de atribuire, așa cum acestea sunt prevăzute la art. 68 din Legea nr. 98/2016. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (1) și (6) coroborat cu art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să admită excepția necompetenței generale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor invocată din oficiu și va declina contestația depusă de ............, în contradictoriu cu .........................RII către Tribunalului Constanța – Secția Contencios Administrativ Fiscal, pe rază căruia își are sediul contestatoarea. Fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului contestației. Pagina 4 din 5

§ 11

Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Fără cale de atac, în temeiul art. 132 alin. (3) din Codul procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția necompetenței generale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor invocată din oficiu și declină contestația depusă de ............, în contradictoriu cu ............. către Tribunalului Constanța – Secția Contencios Administrativ Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanță judecătorească, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Fără cale de atac. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare, conține 5 pagini. Pagina 5 din 5

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.