Decizie 426/2025
Decizie CNSC2025_426_2025_Decizie_426.pdf, BO2025_426_2025_BO2025_426.pdf
Document CNSC
JULIEN PROTECT SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE CAI FERATE CFR SA SUCURSALA REGIONALA CF BRASOV
Decizia CNSC nr. 426/C2/417 din 20.02.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Paza obiectivelor la Cladire corp A Sucursala Regionala CF Brașov și secția SRLU Brașov – 2 loturi”, Lotul nr. 2, s-au solicitat: > Suspendarea procedurii de atribuire a contractului pe toată perioada contestaţiei până la soluţionarea definitivă a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 şi 23 din legea nr. 101/2016; > Anularea adresei nr. 660/6/221 din 05.02.2025 precum şi a actelor subsecvente, privind comunicarea rezultatului achiziţiei, înregistrarea de către autoritatea contractantă, prin care oferta subscrisei a fost respinsă ca inacceptabilă: > Obligarea Autorităţii Contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei subscrisei şi a celorlalţi ofertanţi, prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire din documentaţia tehnică. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de JULIEN PROTECT SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_426_2025_Decizie_426.pdf, BO2025_426_2025_BO2025_426.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 426/C2/417 Data: 20.02.2025 Prin contestația nr. 513/10.02.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 8441/11.02.2025, formulată de JULIEN PROTECT SRL, cu sediul în Slobozia, strada Nordului, nr. 2, bl. V5 I, sc. F, et. 3, ap. 16, județul Ialomiţa, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr J21/161/2018, având cod unic de înregistrare 39063411 și adresa de corespondență în Bucureşti, sector 1, b-dul G-ral Ștefan Burileanu nr. 6- 8, bl. 12J, sc. 2, et. 1, ap. 26, reprezentată de Pleşea Iulian, împotriva adresei nr. 660/6/221/05.02.2025 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov, cu sediul în Brașov, str. Politehnicii nr. 1, camera P19-20, județul Brașov, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea încheierii, pe loturi, a contractului de servicii având ca obiect „Paza obiectivelor la Cladire corp A Sucursala Regionala CF Brașov și secția SRLU Brașov – 2 loturi”, Lotul nr. 2, s-au solicitat: > Suspendarea procedurii de atribuire a contractului pe toată perioada contestaţiei până la soluţionarea definitivă a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 şi 23 din legea nr. 101/2016; > Anularea adresei nr. 660/6/221 din 05.02.2025 precum şi a actelor subsecvente, privind comunicarea rezultatului achiziţiei, înregistrarea de către autoritatea contractantă, prin care oferta subscrisei a fost respinsă ca inacceptabilă: > Obligarea Autorităţii Contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei subscrisei şi a celorlalţi ofertanţi, prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire din documentaţia tehnică. Pagina 1 din 2
De asemenea, în temeiul disp. art. (9) din Legea nr. 101/2016, solicităm să dispuneţi obligarea Autorităţii Contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea prezentei contestaţii. Totodată, solicităm să dispuneţi accesul subscrisei la dosarul achiziţiei publice, în temeiul art. 19 din Legea 101/2016 si a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de JULIEN PROTECT SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ……. Data: ……… Prin contestația nr. 513/10.02.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. ……, formulată de ............... SRL, cu sediul în …….., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr ……., având cod unic de înregistrare ……. și adresa de corespondență în ……, reprezentată de ……, împotriva adresei nr. 660/6/221/05.02.2025 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de ……., cu sediul în ………, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea încheierii, pe loturi, a contractului de servicii având ca obiect „Paza obiectivelor la Cladire corp A ……. și secția …….. – 2 loturi”, Lotul nr. 2, s-au solicitat: > Suspendarea procedurii de atribuire a contractului pe toată perioada contestaţiei până la soluţionarea definitivă a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 şi 23 din legea nr. 101/2016; > Anularea adresei nr. 660/6/221 din 05.02.2025 precum şi a actelor subsecvente, privind comunicarea rezultatului achiziţiei, înregistrarea de către autoritatea contractantă, prin care oferta subscrisei a fost respinsă ca inacceptabilă: > Obligarea Autorităţii Contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei subscrisei şi a celorlalţi ofertanţi, prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire din documentaţia tehnică. De asemenea, în temeiul disp. art. (9) din Legea nr. 101/2016, solicităm să dispuneţi obligarea Autorităţii Contractante la plata cheltuielilor ocazionate cu soluţionarea prezentei contestaţii. Totodată, solicităm să dispuneţi accesul subscrisei la dosarul achiziţiei publice, în temeiul art. 19 din Legea 101/2016 si a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Pagina 1 din 5
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ............... SRL critică rezultatul procedurii în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Reclamanta aduce argumente în susținerea faptului că, în opinia sa, oferta societății sale a fost respinsă, ca inacceptabilă, în mod eronat și cu încălcarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice, fără a se lua în calcul caietul de sarcini aferent lotului nr. 2, care nu prevede intervenție rapidă pentru acest lot, nefiind deci necesar ca subcontractantul ……… SRL să prezinte documente de calificare pentru lotul respectiv. Prin adresa nr. ……, Consiliul a solicitat operatorului economic ............... SRL, dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Până la data prezentei, contestatoarea nu a confirmat primirea adresei susmenționată din partea Consiliului. Prin adresa nr. 660/6/356/14.02.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. ……., ………., în calitate de entitate contractantă, a transmis punct de vedere, prezentând o serie de aspecte în susținerea respingerii contestației depusă de către ............... SRL, ca tardiv introdusă și ca neîntemeiată. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ………., în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura proprie, organizată în vederea încheierii, pe loturi, a contractului de servicii având ca obiect „Paza obiectivelor la Cladire corp A …….. și secția …….. – 2 loturi”, Lotul nr. 2, cod CPV principal: 79713000-5 Servicii de pază, sens în care a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat pe website-ul propriu anunțul de participare nr. …….. Conform anunțului de participare, valoarea estimată a contractului este 854.100,00 RON, fără TVA, iar criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”. Împotriva rezultatului procedurii, pentru motivele evocate mai sus, ............... SRL a învestit Consiliul cu soluționarea contestației înregistrată sub nr. …….., care formează obiectul prezentei cauze. Preliminar analizării aspectelor sesizate de ............... SRL, în contextul în care s-a constatat că această contestație nu este însoțită de dovada constituirii cauțiunii, potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, a Pagina 2 din 5
fost necesară verificarea îndeplinirii condiției legale, sens în care, prin adresa nr. ………., Consiliul a solicitat contestatoarei dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile legale anterior invocate, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Până la data prezentei, contestatoarea nu a confirmat primirea adresei susmenționată din partea Consiliului și nu a transmis vreo dovadă în sensul constituirii cauțiunii, nici prin e-mail, și nici în original (poștă sau la registratura CNSC), deși prin adresa amintită, Consiliul a cerut, în mod expres, ca răspunsul să fie comunicat, inițial, prin e-mail, iar, ulterior, în original, prin poștă sau direct la registratura CNSC. În soluționarea cauzei prezintă relevanță dispozițiile art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: (1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauţiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b); b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b. În prezenta cauză se constată că ............... SRL a formulat și înaintat Consiliului contestația sa, prin e-mail, în data de .., fiind înregistrată la sediul CNSC sub nr. …, în data de …, astfel încât, aceasta avea obligația de a constitui cauțiunea cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data sesizării Consiliului, și redate mai sus, respectiv în 5 zile de la data sesizării organismului administrativ-jurisdicțional. Față de normele reproduse, în vigoare și prezumate absolut a fi cunoscute de către ............... SRL, aceasta era debitoarea obligației legale de a constitui, în termen de maximum 5 zile de la sesizarea Consiliului, o cauțiune de 2% din valoarea estimată a lotului contestat, în limita pragurilor de mai sus. În pofida acestei obligații, societatea a formulat contestația fără să constituie cauțiunea necesară, ea nefiind Pagina 3 din 5
constituită și probată în cele 5 zile care s-au scurs de la sesizarea Consiliului. Termenul de 5 zile fiind un termen de decădere, respectarea lui nu este lăsată la aprecierea contestatoarei. Autoarea contestației era datoare să manifeste o minimă diligență în îndeplinirea, în termenul acordat, a obligațiilor procesuale care îi reveneau, astfel încât Consiliul să primească, până la această dată, dovada constituirii cauțiunii, dacă nu prin depunerea directă a ei la registratura Consiliului, atunci prin transmiterea la adresa de e-mail pusă la dispoziție și prin expedierea originalului cu serviciul poștal. Celeritatea este unul dintre principiile care guvernează soluționarea contestațiilor în materia achizițiilor publice [art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016]. Conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, iar conform art. 185 alin. (1) din același cod, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului și actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Reținând, așadar, culpa reclamantei, Consiliul va face aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 611 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora contestația va fi respinsă în cazul în care contestatoarea nu prezintă dovada constituirii cauțiunii, și va reține că ............... SRL nu s- a conformat obligației de constituire, în termenul fixat de legiuitor, a respectivei cauțiuni pentru contestația depusă. Întrucât contestatoarea nu s-a conformat prevederilor legale imperative de constituire a cauțiunii, contestația ............... SRL nu poate fi soluționată, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) și (2) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația formulată de ............... SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de ............... SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la Pagina 4 din 5
cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 5 din 5
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.