AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 304/2025

INOVECO SRL în contradictoriu cu AGENTIA NATIONALA DE IMBUNATATIRI FUNCIARE

Decizia CNSC nr. 304/C1/4461 din 10.02.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 304/C1/4461 din 10.02.2025

Data din document
2025-02-10
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Elaborarea documentațiilor de proiectare faza D.T.A.C.+D.T.A.D.+D.T.O.E.+P.T.+D.D.E.+Asistență Tehnică din partea proiectantului conform H.G. nr.907/2016, la pachet cu execuția lucrărilor la obiectivul de investiții „CANALUL MAGISTRAL SIRET BĂRĂGAN ETAPA I, TRONSON KM 0+000 – KM 23+372”, JUDEȚUL VRANCEA”, CPV: 45232120-9, s-a solicitat: - dispunerea măsurilor necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, prin obligarea autorității contractante de a răspunde clar și concludent la solicitările de clarificări pe care le-a transmis și care au fost publicate în SEAP, în conformitate cu art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016. - în cazul în care Consiliul constată că erorile nu ar putea fi îndreptate prin răspuns la solicitările de clarificări, solicită să se dispună anularea procedurii. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de INOVECO SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă să publice în SEAP răspunsurile la solicitările de clarificări formulate de INOVECO SRL în data 31.10.2024 și în data 04.11.2024, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare PREȘEDINTE Consilier de soluționare Redactat practicaua deciziei
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

conform H.G. nr.907/2016, la pachet cu execuția lucrărilor la obiectivul de investiții „CANALUL MAGISTRAL ……. ETAPA I, TRONSON KM 0+000 – KM 23+372”, JUDEȚUL …….”, CPV: 45232120-9, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare CN1074487/18.10.2024, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 1.000.534.070,16 lei, fără TVA. Criteriul de atribuire al contractului este „Cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ......... SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă nu a răspuns la solicitările de clarificare ale acestuia, formulate în temeiul art. 160 din Legea nr. 98/2016. Având în vedere criticile ......... SRL, Consiliul reține că, potrivit capturii de ecran aflată la pag. 3 din contestație, în data 31.10.2024 și în data 04.11.2024, societatea contestatoare a încărcat în SEAP două solicitări de clarificare cu privire la documentația de atribuire. Potrivit susținerilo…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 304/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 82799Data înregistrării: 2024-12-24
ContestatorINOVECO SRLCUI 5018980
Autoritate contractantăAGENTIA NATIONALA DE IMBUNATATIRI FUNCIARECUI 29275212

2025_304_2024_Decizie_304.pdf, BO2025_304_2024_BO2025_304.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.978 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 304/C1/4461 Data: 10.02.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 82799/24.12.2024, formulată de INOVECO SRL, cu sediul în oraș Voluntari, Bd. Eroilor nr. 6- 8, județul Ilfov, înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J23/669/2022, având cod unic de înregistrare RO5018980, reprezentată legal prin administrator și convențional prin Av. Alina Guler, împotriva documentației de atribuire elaborată de către autoritatea contractantă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE, cu sediul în municipiul București, str. Olteniței nr. 35-37, sector 4, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect: „Elaborarea documentațiilor de proiectare faza D.T.A.C.+D.T.A.D.+D.T.O.E.+P.T.+D.D.E.+Asistență Tehnică din partea proiectantului conform H.G. nr.907/2016, la pachet cu execuția lucrărilor la obiectivul de investiții „CANALUL MAGISTRAL SIRET BĂRĂGAN ETAPA I, TRONSON KM 0+000 – KM 23+372”, JUDEȚUL VRANCEA”, CPV: 45232120-9, s-a solicitat: - dispunerea măsurilor necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, prin obligarea autorității contractante de a răspunde clar și concludent la solicitările de clarificări pe care le-a transmis și care au fost publicate în SEAP, în conformitate cu art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016. - în cazul în care Consiliul constată că erorile nu ar putea fi îndreptate prin răspuns la solicitările de clarificări, solicită să se dispună anularea procedurii. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Admite contestația formulată de INOVECO SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă să publice în SEAP răspunsurile la solicitările de clarificări formulate de INOVECO SRL în data 31.10.2024 și în data 04.11.2024, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare PREȘEDINTE Consilier de soluționare Redactat practicaua deciziei

§ 3

Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 24.963 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 304/C1/4461 Data: 10.02.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 82799/24.12.2024, formulată de ......... SRL, cu sediul în oraș ........., ........., județul ........., înmatriculată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare ........., reprezentată legal prin ......... și convențional prin ........., împotriva documentației de atribuire elaborată de către autoritatea contractantă ........., cu sediul în municipiul ........., ........., ........., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, având ca obiect: „Elaborarea documentațiilor de proiectare faza D.T.A.C.+D.T.A.D. +D.T.O.E.+P.T.+D.D.E.+Asistență Tehnică din partea proiectantului conform H.G. nr.907/2016, la pachet cu execuția lucrărilor la obiectivul de investiții „CANALUL MAGISTRAL ……… ETAPA I, TRONSON KM 0+000 – KM 23+372”, JUDEȚUL ………”, CPV: 45232120-9, s-a solicitat: - dispunerea măsurilor necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, prin obligarea autorității contractante de a răspunde clar și concludent la solicitările de clarificări pe care le-a transmis și care au fost publicate în SEAP, în conformitate cu art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016. - în cazul în care Consiliul constată că erorile nu ar putea fi îndreptate prin răspuns la solicitările de clarificări, solicită să se dispună anularea procedurii. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În fapt, contestatorul precizează că, urmare a anunțului de participare nr. CN1072776/03.09.2024, autoritatea Contractantă a lansat procedura de achiziție publică de execuție de lucrări, având valoarea estimată a obiectivului de investiții de 1.000.534.070,16 lei fără TVA. Contestatorul menționează că este interesat să participe în această procedura, însă este prejudiciat de faptul că documentația de atribuire conține informații neclare și/sau incomplete. Pagina 1 din 10

§ 2

......... SRL precizează că a formulat solicitări de clarificări, de interes general, care au fost publicate în SEAP, inserând în acest sens captura de ecran. Având în vedere că, în data de 30.10.2024, a postat solicitări cu privire la cele regăsite în caietul de sarcini transmis prin clarificarea din oficiu din 24.10.2024, punctul 23. modul de prezentare a propunerii financiare, precum și la cele regăsite în fișa de date, capitolul III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, ......... SRL menționează că în data de 04.11.2024, a transmis solicitări de clarificări. Contestatorul susține că informațiile și documentele pe care le-a solicitat sunt necesare chiar de la momentul întocmirii ofertei, pentru a se determina dacă proiectul se poate realiza așa cum a fost conceput de autoritatea contractantă sau documentația prezintă erori/omisiuni critice, care vor conduce la o confuzie imposibil de escaladat în timpul derulării contractului, care ar fi de natură să conducă la încetarea prematură a viitorului contract. Consideră că solicitările pe care le-a adresat sunt esențiale în procesul întocmirii documentațiilor tehnico-economice care stau la baza investițiilor de interes public, așa cum sunt ele definite prin HG nr. 907/2016. Precizează că autoritatea contractantă face referire la studiul geotehnic și topografic fără să le prezinte. Calcule importante lipsesc din documentație și erori grave. Avizul de gospodărire a apelor și avizul de mediu lipsesc, documente și informații importante precum cele referitoare la situația juridică a terenului, studiu de impact, aliniamentul canalului, sau suprafața amplasamentului, clasa de beton, etc., trebuie furnizate. Totodată, studiile hidrogeologice, care lipsesc și ele, sunt indispensabile de la momentul întocmirii documentației primare. ......... SRL apreciază că datele pe care le-a solicitat stau la baza verificării posibilității de a executa lucrările în parametrii indicați și a modului în care a fost estimată valoarea lucrărilor. De asemenea, menționează că a solicitat să se clarifice problema tipului de lucrări/proiecte care pot intra în sfera experienței similare în cazul proiectării iar solicitarea sa a rămas fără răspuns. Astfel, contestatorul evidențiază că autoritatea contractantă nu a răspuns solicitărilor de clarificări, ci a emis clarificarea din oficiu nr. 24811/11.12.2024, inserând în susținere extras din aceasta, în cuprinsul căreia, la capitolul experienței similare în domeniul proiectării nu aduce nicio clarificare cu privire la tipul de proiecte care intră în sfera serviciilor similare în domeniul îmbunătățirilor funciare. Prin urmare, ......... SRL consideră că prin lipsa unor răspunsuri în conformitate cu dispozițiile art. 160 și art. 161 din Legea nr. 98/2016, nu se poate determina dacă reprezintă experiență similară și contractele care au avut ca obiect proiectarea lucrărilor hidrotehnice indiferent dacă Pagina 2 din 10

§ 3

sunt în cadrul sau în afara unor proiecte de infrastructură de îmbunătățiri funciare. Contestatorul apreciază că, dacă prin experiență similară autoritatea contractantă ar înțelege doar un domeniu restrâns de proiecte, din care ar fi excluse proiectele hidrotehnice complexe, aceasta ar reprezenta o restrângere nelegală a concurenței, contrară art. 50 din Legea nr. 98/2016, împiedicându-le accesul la procedură operatorilor care au fost implicați în proiecte superioare prin complexitate celor de îmbunătățiri funciare. Menționează că, în acest sens a fost emisă decizia CNSC nr. 3517/C1/2024, inserând în susținere, extras din aceasta. În privința raportului dintre lucrările de natură hidrotehnică și cele limitate la reglarea debitului și îmbunătățirea calității solului, contestatorul atrage atenția că proiectul în discuție este, în fapt o lucrare hidrotehnică de un nivel critic de importanță și risc. Precizează că din cuprinsul documentației, rezultă că procedura are în vedere construcții hidrotehnice complexe, implicând: - Reabilitarea derivațiilor Canalului Magistral - Reabilitarea golirilor de avarie - Subtraversări și regularizări de râuri mici - Noduri hidrotehnice și regularizări de râuri mari. În opinia sa, este relevantă descrierea din caietul de sarcini, în susținere inserând extras din aceasta. ......... SRL susține că activitățile implică lucrări complexe, nu doar simple amenajări hidroameliorative. Pentru aspectele tehnice, consideră că relevantă este opinia având referința nr. 528/18.12.2024, primită de la Universitatea Tehnică de Construcții ......... - Facultatea de Hidrotehnică, conform căreia: „În realitate, marile sisteme de irigații implică canale de transport a apei, stații de pompare, diguri, baraje, stavile, descărcători etc. care fac parte din categoria lucrărilor hidrotehnice complexe, iar componenta de lucrări de îmbunătățiri funciare, respectiv ameliorarea solului si fertilizarea zonelor aride reprezintă un scop, care nu modifică natura lucrărilor. [...] Simpla lectură a cerințelor tehnice incluse în caietul de sarcini pentru execuția acestui canal magistral de importanță strategică, de infrastructură critică pentru România, conduce la concluzia că este necesară o abordare multidisciplinară complexă și responsabilă a activității de proiectare, incluzând partea de construcții hidrotehnice. Abordarea din caietul de sarcini este rezultatul unei analize superficiale a riscurilor, analiză care limitează natura și scopul unei lucrări complexe din infrastructura critică la o lucrare minoră, ignorând scopul primordial, acela de transport a unor mari volume de ape în condiții de siguranță, prin eliminarea spre exemplu, al pericolului de cedare a taluzelor canalului și inundarea terenurilor adiacente. Considerăm că este incorect să se angajeze doar proiectanți specializați în sisteme de irigații și să fie Pagina 3 din 10

§ 4

excluși proiectanții de structuri hidrotehnice, hidromecanice, specialiști în automatizări etc. În concluzie, suntem de părere că orice abordare de natura celei pe care ne-ați descris-o este fundamental eronată și poate atrage riscuri majore în exploatare.” Pentru o mai bună verificare anexează și extrase dintr-o lucrare de specialitate de referință, respectiv Construcții Hidrotehnice - autor Prof. Dr. Ing. ............., părintele ingineriei hidrotehnice din România, în care se menționează: „În interesul obținerii unui randament maxim pentru economia națională un curs de apă trebuie amenajat și folosit în același timp pentru mai multe scopuri. O asemenea folosire poartă denumirea de folosire complexă. O folosire complexă a apelor trebuie să respecte următoarele principii: a) să creeze posibilitatea utilizării concomitente a cursului de apă în mai multe scopuri; b) să nu excludă o asemenea posibilitate pentru viitor; c) să respecte și să încadreze, în măsura în care acest lucru este rațional, folosințele deja amenajate. Aplicarea acestor principii nu este ușoară deoarece: anumite folosințe cer debite uniforme (alimentările cu apă), altele cer debite neuniforme (energetica sau periodice (irigațiile); anumite amenajări aduc apa, altele o evacuează (canalizările, desecările); anumite folosințe consumă apa (alimentările cu apă, irigațiile)”. Din punctul său de vedere, o abordare superficială și restrictivă a proiectelor complexe nu face decât să expună mediul și populația la accidente ecologice și punerea în pericol grav a vieții, sănătății și bunurilor persoanelor. Consideră că erorile și omisiunile din documentație trebuie remediate pentru a evita consecințe nefaste care nu reprezintă un risc neobișnuit. Susține că din acest motiv autoritatea contractantă trebuie obligată să răspundă solicitărilor de clarificare. Astfel, ......... SRL solicită Consiliului să constate că documentația reflectă o încălcare a principiului asumării răspunderii, printr-o redactare insuficientă și superficială și totodată, a principiului tratamentului egal, autoritatea contractantă încercând să favorizeze anumiți prestatori, în dauna altora. Prin încălcarea acestor principii se restrânge în mod artificial concurența. Precizează că își întemeiază formularea contestația pe art. 155 din Legea nr. 98/2016, și art. (8), art. 22, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 precum si pe toate dispozițiile invocate în cuprinsul acesteia. Prin adresa nr. 25789/30.12.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 14/03.01.2025, autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere față de contestația formulată de ......... SRL, precizând că Pagina 4 din 10

§ 5

procedura este în control ex- ante, fapt pentru care modificările documentației de atribuire, nefiind finalizate, urmează a fi publicate erate și clarificări din oficiu conform avizelor ANAP. Precizează că termenul de depunere al ofertelor a fost modificat, respectiv 30.01.2025, conform clarificării din oficiu din 12.12.2024, publicată în data de 16.12.2024. Conform fișei de date, autoritatea contractanta va răspunde la solicitările de clarificări adresate de ofertanți cu 11 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Ofertanții pot solicita clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire cu 25 de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, precizând că răspunsul consolidat urmând a fi postat în data de 17.01.2025, ofertanții având posibilitatea de a solicita clarificări până la data de 08.01.2025. În consecință, autoritatea contractantă apreciază că ......... SRL a formulat contestația în data de 23.12.2024, fără a aștepta publicarea tuturor modificărilor privind documentația de atribuire solicitate de ANAP și răspunsul consolidat. Prin adresa nr. 269/09.01.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 993/09.01.2025, autoritatea contractantă transmite revenire la punctul său de vedere față de contestația formulată de ......... SRL, în dosarul 4461/C1/2024, înregistrată la ......... cu nr. 25.724/30.12.2024, prin care comunică următoarele: Urmare a încheierii nr. 4192/C1/4461 din data de 30.12.2024, primită la ANIF unitatea Centrală în data de 08.01.2025 cu nr. 128, pentru o mai bună înțelegere a situației de fapt, precizează că autoritatea contractantă a publicat erată în data de 20.12.2024, ora 12:49, ce a fost aprobată de control ANAP ex-ante, în data de 27.12.2024, ora 13:01, dată ulterioară formulării contestației de către operatorul economic, urmând să se posteze o nouă clarificare din oficiu în urma eratei aprobate. Autoritatea contractantă menționează că termenul de depunere al ofertelor a fost modificat, respectiv 30.01.2025, conform clarificării din oficiu din 12.12.2024, publicată în data de 16.12.2024 și conform fișei de date, autoritatea urmând să răspundă la solicitările de clarificări adresate de ofertanți, cu 11 zile înainte de dată limita de depunere a ofertelor. Precizează că ofertanții pot solicită clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire cu 25 de zile înainte de data limita de depunere a ofertelor, răspunsul consolidat urmând a fi postat în data de 17.01.2025, ofertanții având posibilitatea de a solicita clarificări până la data de 08.01.2025. Precizează că răspunsul consolidat la care face referire urma să fie postat după aprobarea comisiei ANAP de control ex. ante. Totodată, autoritatea contractantă menționează că lucrările de îmbunătățiri funciare sunt acele lucrări de tehnică agricolă (I.M. Georghiu, 1964) care au drept scop punerea în valoare, pe o durată de Pagina 5 din 10

§ 6

timp îndelungată, a terenurilor neproductive sau slab productive, precum și creșterea capacității de producție a solurilor în condițiile protecției lor, in concordanta cu obiectivul principal al investiției. „Îmbunătățirile funciare reprezintă o ramură a științelor tehnice care pune la dispoziția utilizatorilor cunoștințele necesare pentru protecția, ameliorarea și exploatarea durabilă a oricăror categorii de terenuri, îmbunătățirile funciare cuprind un ansamblu de lucrări tehnice și agropedoameliorative care urmăresc valorificarea agricolă a unor terenuri neproductive sau slab productive, crearea și menținerea unui raport favorabil între apă și aer. (Conf. Dr. Ing. ............., 2011). Prin amenajarea teritoriului cu lucrări de îmbunătățiri funciare se asigură un nivel ridicat și stabil al recoltelor dacă și factorii de vegetație controlați prin tehnologiile de cultură sunt aplicați la un nivel corespunzător. Proiectarea unui canal de irigații implica calcul hidraulic ținând cont de planul de cultura, norma de irigare, volumul de apa necesar la planta, volumul de apa necesar la hidrant, volumul de apa necesar la stația de pompare de punere sub presiune, de întregul lanț de distribuție, de la priza de captare (priza Călimănești) până la planta irigată, aspecte ce țin exclusiv de domeniul de specializare îmbunătățiri funciare, precum si adaptarea proiectului la caracteristicile topografice si geotehnice ale zonei. Subliniază faptul că proiectarea acestor amenajări necesită personal de specialitate care pe lângă pregătirea tehnică trebuie să aibă și o bună pregătire agronomică generală pentru a putea asigura corelarea exploatării hidroameliorative a amenajărilor cu exploatarea agricolă a terenului. În consecință, autoritatea contractantă reiterează faptul că ......... SRL, a formulat contestația în data de 23.12.2024, fără a aștepta publicarea tuturor modificărilor privind documentația de atribuire solicitate de ANAP și a răspunsului consolidat. Față de cele prezentate mai sus, solicită respingerea contestației ca nefondată. Prin adresa nr. 593/15.01.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 2278/15.01.2025, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției. Prin adresa nr. 4292/30.12.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 83199/30.12.2024, contestatorul transmite, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210900395/1 din 30.12.2024, în cuantum de 220.000,00 lei, eliberată de CEC Bank Sucursala Gara de Nord. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului, având ca obiect: „Elaborarea documentațiilor de proiectare faza D.T.A.C.+D.T.A.D. +D.T.O.E.+ P.T.+D.D.E.+Asistență Tehnică din partea proiectantului Pagina 6 din 10

§ 7

conform H.G. nr.907/2016, la pachet cu execuția lucrărilor la obiectivul de investiții „CANALUL MAGISTRAL ……. ETAPA I, TRONSON KM 0+000 – KM 23+372”, JUDEȚUL …….”, CPV: 45232120-9, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare CN1074487/18.10.2024, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 1.000.534.070,16 lei, fără TVA. Criteriul de atribuire al contractului este „Cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ......... SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă nu a răspuns la solicitările de clarificare ale acestuia, formulate în temeiul art. 160 din Legea nr. 98/2016. Având în vedere criticile ......... SRL, Consiliul reține că, potrivit capturii de ecran aflată la pag. 3 din contestație, în data 31.10.2024 și în data 04.11.2024, societatea contestatoare a încărcat în SEAP două solicitări de clarificare cu privire la documentația de atribuire. Potrivit susținerilor din contestație, care nu sunt negate de către autoritatea contractantă, aceasta din urmă nu ar fi răspuns la niciuna din întrebările contestatorului, motiv pentru care, ......... SRL a formulat contestația care face obiectul prezentei, solicitând Consiliului să dispună, în sensul obligării autorității contractante să răspundă la solicitările de clarificare. Având în vedere aspectele enumerate anterior, Consiliul reține incidența prevederilor art. 160 și art. 161 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care dispun astfel: „Art. 160. - (1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunțul de participare/simplificat/de concurs.

§ 8

(2) Autoritatea contractantă stabilește prin anunțul de participare/simplificat/de concurs unul sau două termene-limită în care va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informațiilor suplimentare, conform prevederilor normelor metodologice la prezenta lege. (3) Autoritatea contractantă are obligația de a publica răspunsurile însoțite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziției, indicată potrivit dispozițiilor art. 150 alin. (2), luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informațiile suplimentare respective. (4) Dispozițiile art. 150 alin. (3) - (6) sunt aplicabile în mod corespunzător în ceea ce privește răspunsurile la solicitări de clarificări sau informații suplimentare. Art. 161. - (1) În măsura în care solicitările de clarificări sau informații suplimentare au fost adresate în termenul prevăzut în anunțul de participare/de concurs, răspunsul autorității contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis cu cel puțin 10 zile, respectiv 5 zile în situațiile de urgență demonstrate în mod corespunzător de autoritatea contractantă, Pagina 7 din 10

§ 9

prevăzute la art. 74 alin. (3) și art. 79 alin. (5), înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare (...)”. Totodată, se rețin ca fiind relevante și dispozițiile art. 27 din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „(1) Orice răspuns al autorității contractante la solicitările de clarificări sau informații suplimentare primite în condițiile art. 160 alin. (1) din Lege, se postează în SEAP la secțiunea specifică, disponibilă în sistemul informatic, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat. (2) Odată cu termenul/termenele limită prevăzut/prevăzute de art. 160 alin. (2) din Lege, autoritatea contractantă stabilește în anunțul de participare/simplificat/de concurs și termenul-limită până la care operatorii economici solicită clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire, acesta urmând să fie corelat cu termenul final de răspuns, astfel încât să fie acordată o perioadă suficientă de timp operatorilor economici pentru a analiza documentația de atribuire și să formuleze întrebările pe care le consideră necesare. (3) Autoritatea contractantă menționează în anunțul de participare/simplificat/de concurs că va răspunde la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici până la termenul- limită stabilit. (4) În situația în care sunt stabilite două termene de răspuns ale autorității contractante la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici, aceasta poate grupa pe cele două termene întrebările și răspunsurile aferente, pe baza unor criterii cum ar fi data înregistrării solicitării de clarificări, complexitatea aspectelor incidente, asigurându-se că timpul acordat pentru elaborarea ofertelor este unul adecvat”. Din analiza anunțului de participare și a anunțurilor tip erată publicate ulterior (sintagma din SEAP este „anunț schimbare”), Consiliul reține că data limită de depunere a ofertelor, stabilită inițial de către autoritatea contractantă, a fost 19.12.2024. Totodată, având în vedere prevederile art. 27 alin. (2) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora „(...) autoritatea contractantă stabilește în anunțul de participare (...) termenul-limită până la care operatorii economici solicită clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire, acesta urmând să fie corelat cu termenul final de răspuns, astfel încât să fie acordată o perioadă suficientă de timp operatorilor economici pentru a analiza documentația de atribuire și să formuleze întrebările pe care le consideră necesare (...)”, Consiliul reține că, la secțiunea II.1.4 din anunțul de participare se regăsesc următoarele informații: „Nota: Autoritatea contractantă va răspunde la solicitările de clarificări adresate de ofertanți cu 11 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Ofertanții pot solicita clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire cu 25 de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor”. Pagina 8 din 10

§ 10

Coroborând informațiile menționate anterior, se reține că termenul de 25 zile înainte de data- limită de depunere a ofertelor, reprezenta data 24.11.2024. Or, deși, ......... SRL a încărcate cele 2 solicitări de clarificare în SEAP, înainte de expirarea termenului anterior menționat, autoritatea contractantă nu a răspuns, la rândul său, astfel cum avea obligația conform art. 160 alin. (3) din Legea nr. 98/2016. Totodată, se reține că, în punctul de vedere nr. 269/09.01.2024, înregistrat la CNSC sub nr. 993/09.01.2025, autoritatea contractantă menționează, astfel„(...) răspunsul consolidat (...) urma să fie publicat (...)”, ceea ce nu poate fi interpretat decât ca fiind o achiesare a autorității contractante cu privire la criticile contestatorului privind lipsa răspunsului la solicitările de clarificări. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... iar, pe cale de consecință, va obliga autoritatea contractantă să publice în SEAP răspunsurile la solicitările de clarificări formulate de ......... SRL în data 31.10.2024 și în data 04.11.2024, în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă să publice în SEAP răspunsurile la solicitările de clarificări formulate de ......... SRL în data 31.10.2024 și în data 04.11.2024, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare

§ 11

PREȘEDINTE Consilier de soluționare Pagina 9 din 10

§ 12

Redactat practicaua deciziei

§ 13

Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini. Pagina 10 din 10

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.