Decizie 26/2025
Decizie CNSC2025_26_2024_Decizie_26.pdf, BO2025_26_2024_BO2025_26.pdf
Document CNSC
OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII SA
Decizia CNSC nr. 26/C2/4272 din 09.01.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Proiectare - faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții: „Construire creșă medie" - strada Mărășești, nr. 15, municipiul Câmpulung, județul Argeș -14356”, s-a solicitat: „(1) Admiterea Contestației formulată de subscrisa raportat la motivele pe care le vom dezvolta în continuare în cuprinsul prezentei; și, pe cale de consecință, (2) Anularea deciziei autorității contractante privind aplicarea factorilor de evaluare din cadrul criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților, prin care oferta Asocierii OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE S.R.L. (Lider) - MTA STRUCTURAL ENGINEERS S.R.L. - OVI ARCHITECTURE & ENGINEERING S.R.L. a fost în mod nelegal și netemeinic punctată în ceea ce privește „Durata de execuție" cu numai 6 puncte, deși aceasta ar fi trebuit să primească conform documentației de atribuire 24 de puncte; (3) Anularea în parte a tut…Verifică pasajul în context →
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE SRL, în calitate de lider al Asocierii OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE SRL - MTA STRUCTURAL ENGINEERS SRL - OVI ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, în calitate de autoritate contractantă. Respinge cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de SC GRUP PRIMACONS SRL și o admite. Respinge cererea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_26_2024_Decizie_26.pdf, BO2025_26_2024_BO2025_26.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 26/C2/4272 Data: 09.01.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 79153/09.12.2024, formulată de OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE SRL, cu sediul în Comuna Dragomirești Vale, Sat Dragomirești Vale, strada Măceșului nr. 6, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/149/2011, având CUI RO26625216, în calitate de lider al Asocierii OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE SRL - MTA STRUCTURAL ENGINEERS SRL - OVI ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL, reprezentată legal prin administrator Pîrvu Marian Andrei și convențional RUGINĂ CRISTIAN RĂZVAN - Cabinet de Avocat, împotriva raportului procedurii nr. L21476/02.12.2024, emis de COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, strada Povernei nr. 1-3, sectorul 1, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică având ca obiect Proiectare - faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții: „Construire creșă medie" - strada Mărășești, nr. 15, municipiul Câmpulung, județul Argeș -14356”, s-a solicitat: „(1) Admiterea Contestației formulată de subscrisa raportat la motivele pe care le vom dezvolta în continuare în cuprinsul prezentei; și, pe cale de consecință, (2) Anularea deciziei autorității contractante privind aplicarea factorilor de evaluare din cadrul criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților, prin care oferta Asocierii OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE S.R.L. (Lider) - MTA STRUCTURAL ENGINEERS S.R.L. - OVI ARCHITECTURE & ENGINEERING S.R.L. a fost în mod nelegal și netemeinic punctată în ceea ce privește „Durata de execuție" cu numai 6 puncte, deși aceasta ar fi trebuit să primească conform documentației de atribuire 24 de puncte; (3) Anularea în parte a tuturor actelor care au stat la baza acestor decizii si a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii Pagina 1 din 3
nr. L21476/02.12.2024 și a adresei din 02.12.2024 prin care ne-a fost comunicat rezultatul procedurii; (4) Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei subscrisei de la etapa aplicării factorilor de evaluare din cadrul criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților și, ulterior, (5) Obligarea autorității contractante la desemnarea ofertei Asocierii OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE S.R.L. (Lider) - MTA STRUCTURAL ENGINEERS S.R.L. - OVI ARCHITECTURE & ENGINEERING S.R.L. drept câștigătoare, precum și (6) Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor înregistrate de subscrisa cu ocazia soluționării contestației”. Prin cererea de intervenție nr. 2264/19.12.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 82031/20.12.2024, GRUP PRIMACONS SRL, cu sediul în Slatina, strada Pitești nr. 213, județul Olt, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J28/870/1994, având CUI RO6341643, reprezentată legal prin administrator Octavian Bălțoi și convențional prin Societatea Civilă Profesională de Avocați „Ceparu și Irimia”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă Profesională de Avocați „Ceparu și Irimia” din București, strada Ștefan Mihăileanu nr. 11, sectorul 2, s-a solicitat: „1. Admiterea prezentei Cereri de intervenție; 2. PE FOND, în conformitate cu prevederile reglementate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea în tot a Contestației formulată de OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE S.R.L. ca fiind nefondată, urmând ca raportul procedurii, precum și orice alt act anterior și subsecvent acestuia, să fie menținute în vigoare; 3. Pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, menținerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice și legale; 4. Obligarea Contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016; 5. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, potrivit art. 19 din Legea nr.101/2016”. Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 2 din 3
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE SRL, în calitate de lider al Asocierii OVI CONSTRUCTION & REAL ESTATE SRL - MTA STRUCTURAL ENGINEERS SRL - OVI ARCHITECTURE & ENGINEERING SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, în calitate de autoritate contractantă. Respinge cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de SC GRUP PRIMACONS SRL și o admite. Respinge cererea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …….. Data: …….. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 79153/09.12.2024, formulată de ........, cu sediul în ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, în calitate de lider al Asocierii ........ - ........, reprezentată legal prin administrator ........ și convențional ........ - Cabinet
de
Avocat,
împotriva
raportului
procedurii
nr. L21476/02.12.2024, emis de ........, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică având ca obiect ........, s- a solicitat: „(1) Admiterea Contestației formulată de subscrisa raportat la motivele pe care le vom dezvolta în continuare în cuprinsul prezentei; și, pe cale de consecință, (2) Anularea deciziei autorității contractante privind aplicarea factorilor de evaluare din cadrul criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților, prin care oferta ........ a fost în mod nelegal și netemeinic punctată în ceea ce privește „Durata de execuție" cu numai 6 puncte, deși aceasta ar fi trebuit să primească conform documentației de atribuire 24 de puncte; (3) Anularea în parte a tuturor actelor care au stat la baza acestor decizii si a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a raportului procedurii nr. L21476/02.12.2024 și a adresei din 02.12.2024 prin care ne-a fost comunicat rezultatul procedurii; (4) Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei subscrisei de la etapa aplicării factorilor de evaluare din cadrul criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților și, ulterior, (5) Obligarea autorității contractante la desemnarea ofertei ........ drept câștigătoare, precum și (6) Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor înregistrate de subscrisa cu ocazia soluționării contestației”. Pagina 1 din 11
Prin cererea de intervenție nr. 2264/19.12.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 82031/20.12.2024, ........, cu sediul în ........, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, reprezentată legal prin administrator ........ și convențional prin ........, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ........, s-a solicitat: „1. Admiterea prezentei Cereri de intervenție; 2. PE FOND, în conformitate cu prevederile reglementate în cuprinsul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respingerea în tot a Contestației formulată de ........ ca fiind nefondată, urmând ca raportul procedurii, precum și orice alt act anterior și subsecvent acestuia, să fie menținute în vigoare; 3. Pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, menținerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice și legale; 4. Obligarea Contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016; 5. Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu, potrivit art. 19 din Legea nr.101/2016”. Contestația va fi soluționată împreună cu cererea de intervenție, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, precum și prevederile art. 61 și următoarele din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ în calitate de Lider al Asocierii ........ ........, critică raportul procedurii nr. L21476/02.12.2024, emis de ........, în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. În fapt, contestatorul precizează că, în cadrul procedurii de atribuire, Asocierea din care face parte, a depus ofertă cu respectarea integrală a cerințelor stabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, ofertând o „Durată de execuție" de 9 luni, pentru care, în conformitate cu dispozițiile Secțiunii 11.2.5 - Criterii de atribuire din Fișa de date a achiziției, trebuia să primească punctajul maxim, de 24 de puncte, stabilit pentru acest factor de evaluare. Cu toate acestea, arată contestatorul, prin adresa de comunicare a rezultatului din data de 02.12.2024, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că, în urma aplicării factorilor de evaluare din cadrul criteriului de atribuire și stabilire a clasamentului ofertanților, oferta sa s- a clasat pe locul al II-lea, primind pentru factorul de evaluare „Durata de execuție" doar 6 puncte, corespunzător, conform Fișei de date a Pagina 2 din 11
achiziției, unei durate de execuție mai mari de 10 luni, dar mai mici sau egale cu 11 luni. Față de acest rezultat, contestatorul apreciază că decizia autorității contractante privind modul de aplicare al factorilor de evaluare din cadrul criteriului de atribuire, pentru oferta asocierii ........ ........ este nelegală și netemeinică. Astfel, făcând trimitere atât la legislația din materia achizițiilor publice, cât și la și jurisprudența CNSC, autorul contestației evidențiază faptul că, evaluarea ofertelor participanților se realizează exclusiv prin raportare la conținutul legilor incidente și a documentației de atribuire publicată în SEAP, fără a fi posibilă reinterpretarea prevederilor acestora de către autoritatea contractantă cu ocazia evaluării. Semnalează contestatorul faptul că, raportat la cerințele stabilite în cadrul documentației de atribuire cu privire la aplicarea factorilor de evaluare din cadrul criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului ofertanților, evaluarea ofertei Asocierii sale, sub aspectul punctajului acordat „Duratei de execuție" a fost una greșită, fiind încălcate principiul legalității prevăzut de art. 6 din Codul administrativ și principiul transparentei prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Potrivit contestatorului, prin documentația de atribuire, autoritatea contractantă a stabilit o durată totală a contractului de 50 de luni, alcătuită din: durata de proiectare a lucrării - 2 luni; durata de execu
ț ie a lucr
ă rii -12 luni și perioada de garanție acordată lucrării - 36 luni. Totodată, Potrivit dispozițiilor Secțiunii 11.2.5 - Criterii de atribuire din fișa de date a achiziției, criteriul de atribuire stabilit de autoritatea contractantă a fost „cel mai bun raport calitate-preț", factorii de evaluare pentru determinarea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic fiind „Prețul ofertei", „Durata de execuție", „Perioada de garanție acordată lucrării" și „Experiența personalului". Dispozițiile documentației de atribuire sunt, în opinia contestatorului, extrem de explicite și de clare, factorul de evaluare ce ar fi trebuit analizat și punctat de către comisia de evaluare în cursul procedurii de atribuire fiind „Durata de execuție", iar nu durata totală a contractului sau durata „de realizare” (în care erau incluse atât durata de proiectare, cât și durata de execuție). Ori, subliniază contestatorul, în cadrul procedurii de atribuire, Asocierea din care face parte a depus ofertă cu respectarea integrală a cerințelor stabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, ofertând o „Durată de execuție" de 9 luni, pentru care, în conformitate cu dispozițiile propriei documentații de atribuire, autoritatea contractantă avea obligația să acorde punctajul maxim de 24 de puncte, stabilit pentru acest factor de evaluare. Cu toate acestea, susține contestatorul, comisia de evaluare a aplicat în mod incorect factorul de evaluare „Durată de execuție", împrejurare care a condus la subevaluarea în mod nelegal și netemeinic Pagina 3 din 11
a ofertei sale și la clasarea acesteia pe locul al II-lea în clasamentul ofertanților, încălcându-se astfel, dispozițiile documentației de atribuire și, implicit, principiile legalității și transparenței. Nu în ultimul rând, mai arată contestatorul și că, acționând în acest mod, autoritatea contractantă a acționat împotriva propriului interes de a obține în cadrul procedurii de atribuire cel mai bun preț, deturnând în mod nelegal rezultatul procedurii de atribuire în favoarea ofertantului Asocierea ........, ofertantul clasat pe locul al V-lea, ultimul loc în clasamentul propunerilor financiare, cu o propunere financiară mai ridicată cu 2.256.561.88 lei fără TVA decât cea a asocierii sale (i.e., 13.591.980,13 lei fără TVA, față de 11.335.418,25 lei fără TVA). Având în vedere argumentele prezentate mai sus, contestatorul solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016, precum și cele ale HG nr. 395/2016 la care s-a făcut referire în cuprinsul contestației. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 65912/13.12.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 80570/16.12.2024, ........ - ........ SA, în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației, ca nefondată. Pe fondul contestației, ulterior prezentării unui istoric al procedurii, autoritatea contractantă prezintă următoarele argumente: Ca urmare a analizării propunerii tehnice a ofertantului Asocierea ........ - ........, comisia de evaluare a acordat punctajul minim de 6 puncte aferent subfactorului durata de execuție, deoarece acesta a prezentat Graficul GANTT (documentul pdf „TEH CRESA MED GAZ CMPLG AG” - pag. 85 - 88 și pag. 699 - 700) din care reiese că durata de execuție (adică durata de realizare a serviciilor de proiectare și durata de realizare a lucrărilor de execuție, conform Notei caietului de sarcini) este de 11 luni, respectiv: perioada de proiectare de 2 luni (01.11.2024 - 30.12.2024) și perioada de execuție de 9 luni (03.01.2025 - 01.10.2025). Astfel, ofertantul a fost încadrat la subfactorul de punctare „c) Pentru durata de execuție mai mare de 10 luni, dar mai mică sau egală cu 11 luni se acordă - 6 puncte" fiindu-i acordat punctajul minim. Lipsa de diligență a asocierii contestatoare se remarcă și din formularul, respectiv anexa ofertei financiare, în care este ofertată perioada de 11 luni calendaristice (2 luni proiectare și 9 luni execuție), „în conformitate cu graficul de execuție depus în ofertă". Contestatorul își fundamentează critica pe elemente trunchiate din fișa de date a achiziției, după propriul interes, și nu corelează informațiile, făcând abstracție de ansamblul documentației de atribuire și, în special, de caietul de sarcini, care reprezintă documentul de bază al întocmirii propunerii tehnice. Pagina 4 din 11
Astfel, în fișa de date se menționează în mod expres faptul că la elaborarea propunerilor tehnice, ofertanții vor respecta întocmai cerințele caietului de sarcini și ale documentelor tehnice puse la dispoziție prin documentația de atribuire și, de asemenea, la Secțiunea 11.2.5 Criterii de atribuire se menționează faptul că, în caz de neconcordanță între prevederile fișei de date și cele ale caietului de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini, informație care dublează prevalența caietului de sarcini și necesitatea respectării acestuia la întocmirea ofertei. Caietul de sarcini prevede expressis verbis că durata de execuție înseamnă durata de realizare a serviciilor de proiectare și durata de realizare a lucrărilor de execuție, iar aspectele învederate din fișa de date, precum și cele din caietul de sarcini demontează alegațiile contestatorului potrivit cărora, în durata totală a contractului sunt alocate 2 luni de proiectare și 12 luni de execuție. Prezenta contestației nu reprezintă decât încercarea Asocierii ........ de reevaluare a ofertei sale de către autoritatea contractantă și acordare a punctajului maxim aferent factorului de evaluare durata de execuție, ceea ce nu este corect, deoarece ar presupune în primul rând transmiterea unei clarificări, iar eventualitatea solicitării unei clarificări din partea autorității contractante ar conduce la un tratament inegal față de ceilalți operatori economici, fiind în discuție factori de evaluare cu punctaj, astfel cum a fost publicat în documentația de atribuire. Contrar celor susținute de către contestator, o eventuală solicitare de clarificări ar fi condus la încălcarea prevederilor legale ale art. 123, art. 133 alin. (3) din HG nr. 395/2016, ale art. 209 alin. (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, rolul solicitărilor de clarificări fiind acela de completare formală sau de confirmare a unor informații existente în oferta depusă și nu acela de a transforma o ofertă neconformă într-una conformă. Prin criticile invocate, contestatorul denotă o încercare nefondată de a ataca decizia comisiei de evaluare, în condițiile în care, durata de execuție a reprezentat un factor de evaluare în cadrul procedurii de atribuire, iar oferta sa tehnică s-a încadrat la subfactorul c) Durata de execuție mai mare de 10 luni, dar mai mică sau egală cu 11 luni, obținând punctajul minim. Concluzionând, autoritatea contractantă apreciază decizia comisiei de evaluare ca fiind temeinică și legală, în conformitate cu documentația de atribuire rămasă definitivă prin necontestare, motiv pentru care, solicită Consiliului să respingă contestația, ca nefondată. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 98/2016, ale HG nr. 395/2016, precum și ale Legii nr. 101/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Pagina 5 din 11
Prin cererea de intervenție nr. 2264/19.12.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 82031/20.12.2024, ........ solicită cele menționate în partea introductivă. Ulterior prezentării unui scurt istoric al procedurii, precum și justificării admisibilității cererii sale, intervenientul prezintă motivele pentru care, în opinia sa, oferta ........ a fost evaluată cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire. Astfel, făcând trimitere la prevederile fișei de date, Secțiunea 11.2.5 Criterii de atribuire și ale caietului de sarcini, Secțiunea 1: Cerințele beneficiarului, Capitol 15- Factori de evaluare, pagina 27/29, intervenientul evidențiază faptul că, prin documentația de atribuire autoritatea contractantă a stabilit următoarele: - punctajul aferent factorului de evaluare „durata de execuție” se va acorda în funcție de durata de execuție ofertată; - prin „durata de execuție” se înțelege „durata de realizare a serviciilor de proiectare și durata de realizare a lucrărilor de execuție”. „În ceea ce privește toate aspectele referitoare la factorii/sub factorii de evaluare”, arată intervenientul, în cadrul Fișei de date, autoritatea contractantă a menționat în mod expres că în situația în care se constată neconcordanțe între prevederile fișei de date și cele ale caietului de sarcini, prevalează prevederile caietului de sarcini. Totodată, susține că Nota inclusă de autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini este clară, în sensul că s-a adus la cunoștința operatorilor economici că prin durata de execuție se înțelege „durata de realizare a serviciilor de proiectare si durata de realizare a lucrărilor de execuție”. Se constată astfel, subliniază intervenientul, că documentația de atribuire este clară, în sensul că autoritatea contractantă a prevăzut că pentru obținerea punctajului maxim (24 de puncte) pentru factorul de evaluare „durata de execuție” se impune ca durata de execuție constând în „durata de realizare a serviciilor de proiectare și durata de realizare a lucrărilor de execuție" să nu depășească 9 luni. În același timp, documentația de atribuire este clară inclusiv în ceea ce privește punctajul ce va fi acordat unei oferte cu o „durata de execuție” (durata de realizare a serviciilor de proiectare și durata de realizare a lucrărilor de execuție) de 11 luni, cum este oferta ......... Astfel, pentru o durată mai mare de 10 luni, dar mai mică sau egală cu 11 luni, a fost prevăzut că se acordă 6 puncte. Cu toate acestea, semnalează intervenientul, potrivit Anexei nr. 2 la procesul verbal nr. 19937 L din 04.11.2024, ........ a prezentat în cadrul propunerii tehnice, Graficul Gantt din care reiese că perioada totală a contractului este de 11 luni (2 luni pentru serviciile de proiectare și 9 luni pentru execuția lucrărilor), astfel că durata de execuție ofertată este de 11 luni, iar nu de 9 luni astfel cum se afirmă în cadrul contestației. Pagina 6 din 11
Evidențiază intervenientul faptul că, prevederile documentației de atribuire se bucură de forță obligatorie la acest moment, iar conform acestora: - Punctaj maxim pentru factorul de evaluare „durata de execuție” - 24 puncte; - Pentru durata de execuție mai mare de 10 luni, dar mai mică sau egală cu 11 luni se acordă 6 puncte; - Durata de execuție este definită ca fiind "durata de realizare a serviciilor de proiectare și durata de realizare a lucrărilor de execuție". În atare situație, în condițiile în care ........ a ofertat o „durată de execuție” (astfel cum a fost aceasta definită prin caietul de sarcini) de 11 luni, în opinia intervenientului, în mod corect, autoritatea contractantă a acordat acestui ofertant 6 puncte pentru acest factor de evaluare. Concluzionând, intervenientul este de părere că toate considerentele expuse în cuprinsul prezentei fac dovada deplină a faptului că oferta ........ a fost evaluată cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire, comisia de evaluare reținând în mod just că față de „durata de execuție” de 11 luni ofertată, se impune a fi acordat punctajul minim prevăzut la lit. c), respectiv 6 puncte, context în care solicită admiterea cererii sale, cu consecința respingerii contestației, precum și menținerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă, ca fiind temeinice și legale. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016 și ale HG nr. 395/2016, precum și celelalte prevederi legale din cuprinsul prezentei. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. ........ a constituit cauțiunea în cuantum de ........ lei prin recipisa de consemnare nr. ........ din data de 11.12.2024, eliberată de CEC Bank – Sucursala ........, fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 3986/13.12.2024. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică având ca obiect ........, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........, la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de ........ lei, fără TVA. Potrivit documentului „Declarație de participare”, publicat în SEAP, asociat anunțului de participare, în cadrul procedurii au fost primite 5 oferte, iar, ulterior evaluării acestora, a fost întocmit raportul procedurii nr. L21476/02.12.2024, în cuprinsul căruia s-a reținut modul de desfășurare al procedurii, admisibilitatea ofertelor primite, clasamentul rezultat în urma aplicării criteriului de atribuire, precum și desemnarea ofertei depuse de asocierea ........, câștigătoare a procedurii. Pagina 7 din 11
Nemulțumit de punctajul obținut pentru factorul de evaluare durata de execuție, ........ a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Față de cererea de intervenție formulată de ........, văzând că aceasta are calitate şi capacitate procesuală şi a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind ofertantul declarat câștigător, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. L21476/02.12.2024, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, Consiliul o încuviințează, în principiu, ca fiind cerere de intervenție în interesul autorității contractante. Intervenția formulată în cauză este în interesul autorității contractante, respectiv acela de respingere a contestației și menținere ca fiind legale a actelor întocmite de achizitoare, prin care a fost desemnată câștigătoare oferta sa. Referitor la cererea de studiere a dosarului cauzei, se reține că, potrivit legislației în vigoare, accesul la dosarul constituit la Consiliu se face în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: (1) La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiționat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislației privind achizițiile publice sau legislației privind achizițiile sectoriale ori legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți. Contestatorul a procedat la studierea dosarului cauzei în data de 19.12.2024. Prin adresa nr. 06/08.01.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 733/09.01.2025, intervenientul precizează că renunță la cererea sa de studiere a dosarului cauzei, programată pentru data de 08.01.2025, conform celor comunicate prin adresa CNSC nr. 83557/4272/C2 din 31.12.2024.
Pe fond, examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată că, în opinia contestatorului, în mod eronat oferta sa a fost punctată cu doar 6 puncte pentru factorul de evaluare durata de execuție, în condițiile în care a Pagina 8 din 11
propus o durată de execuție de 9 luni pentru care, potrivit documentației de atribuire, ar fi trebuit să primească 24 de puncte. În soluționare, sunt reținute prevederile fișei de date a achiziției conform cu care, în prezenta procedură, a fost stabilit criteriul de atribuire Cel mai bun raport calitate – preț, având ca factori de evaluare: „Prețul ofertei” – punctaj maxim 40, „Durata de execuție ” –pentru care se acordă un punctaj maxim de 24 puncte, „Perioada de garanție acordată lucrării” –pentru care se acordă un punctaj maxim de 12 puncte și „Experiența personalului” - pentru care se acordă un punctaj maxim de 24 de puncte, alcătuit din patru subfactori. Pentru Durata de execuție, factor față de care contestatorul susține că a fost depunctat în mod incorect, autoritatea a prevăzut următoarele: Durata de executie ” – cu o pondere de 24%, pentru care se acordă un punctaj maxim de 24 puncte Punctajul pentru factorul de evaluare “Durata de executie” se acorda astfel: a) Pentru durata de executie de 9 luni se acorda – 24 puncte; b) Pentru durata de executie mai mare de 9 luni, dar mai mica sau egala cu 10 luni se acorda – 12 puncte; c) Pentru durata de executie mai mare de 10 luni, dar mai mica sau egala cu 11 luni se acorda – 6 puncte 24% Punctaj maxim factor: 24 Algoritm de calcul: În ceea ce privește toate aspectele referitoare la factorii/subfactorii de evaluare (de ex., cerințe, punctaj, pondere, algoritm de calcul etc.), în caz de neconcordanță între prevederile Fișei de date și cele ale Caietului de sarcini, prevalează prevederile Caietului de sarcini. În caietul de sarcini, secțiunea 1, pag.28, sunt specificate următoarele informații relevante în aplicarea factorului de evaluare: Durata de executie Pondere Punctaj maxim Criterii 24% 24 Punctajul pentru factorul de evaluare “Durata de executie” se acorda astfel: a) Pentru durata de executie de 9 luni se acorda – 24 puncte; b) Pentru durata de executie mai mare de 9 luni, dar mai mica sau egala cu 10 luni se acorda – 12 puncte; c) Pentru durata de executie mai mare de 10 luni, dar mai mica sau egala cu 11 luni se acorda – 6 puncte Nota: Durata de executie mai mica de 9 luni este considerate nerealista si nu se puncteaza. Pentru o durata de executie mai mare de 11 luni nu se acorda punctaj. Pentru o durata de executie mai mare de 12 luni oferta va fi respinsa. Nota: Durata de executie inseamna durata de realizare a serviciilor de proiectare si durata de realizare a lucrarilor de executie.” Pagina 9 din 11
Din economia acestor reguli stabilite de autoritatea contractantă la nivelul documentației de atribuire, rezultă în mod clar faptul că prin durata de execuție se înțelege atât durata de realizare a serviciilor de proiectare cât și durata de realizare a lucrarilor de executie, contrar apărărilor contestatorului. Aplicând aceste reguli la conținutul ofertei contestatorului, după cum rezultă din informațiile regăsite în Anexa la Formularul de ofertă, acesta a propus o durată de realizare compusă din 2 luni de proiectare+ 9 luni execuție, rezultând, așadar, o durată de execuție avută în vedere pentru acordarea punctajului de 11 luni, pentru care era îndreptățit la 6 puncte, după cum a alocat și comisia de evaluare. Acest mod de ofertare este recunoscut și de contestator, care apreciază că autoritatea ar fi trebuit să aibă în vedere la alocarea punctajului doar durata de 9 luni de execuție, nu și cele 2 luni indicate pentru proiectare, raționament invalidat însă de regulile stabilite la nivelul documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și- au însușit documentația de atribuire fără rezerve, conținutul acesteia fiind obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți, cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de toate părțile angrenate în derularea procesului competitiv. În procesul de evaluare, comisia de evaluare este ținută să analizeze ofertele primite în raport de cerințele de participare necontestate, așa cum reglementează art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Orice discuții, la acest moment, pe marginea modalității de aplicare a algoritmului de calcul pentru factorul de evaluare durata de execuție, în condițiile în care nu s-a uzat de dreptul de a contesta rigorile precizate în cuprinsul caietului de sarcini, sunt vădit tardive. În concluzie, Consiliul reține că acordarea punctajului pentru factorul de evaluare durata de execuție a fost realizată de autoritatea contractantă în acord cu documentația de atribuire, drept care criticile contestatorului se dovedesc a fi neîntemeiate. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ........, în calitate de lider al Asocierii ........ ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (9) din același act normativ, cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă. Față de această soluție, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin (3) si art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 şi Pagina 10 din 11
următoarele din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ......... În temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, cererea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă, deoarece ea este nedovedită, la dosarul cauzei nefiind prezentată vreo probă a efectuării și întinderii acestui tip de cheltuieli. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ........, în calitate de lider al Asocierii ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Respinge cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată. Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de SC ........ și o admite. Respinge cererea intervenientului de acordare a cheltuielilor de judecată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 11 din 11
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.