Decizie 3629/2024
Decizie CNSC2024_3629_2024_Decizie_3629.pdf, BO2024_3629_2024_BO2024_3629.pdf
Document CNSC
FAMILY SECURITY COMPANY SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL FOCSANI
Decizia CNSC nr. 3629/C1/3989 din 20.12.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația nr. 299/12.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 73253/13.11.2024, formulată de FAMILY SECURITY COMPANY SRL, cu sediul în Focșani, str. Trotuș nr. 5, ap. 4, județul Vrancea, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J39/376/2010, având cod unic de înregistrare RO 27426157, reprezentată legal prin administrator, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 102372/31.10.2024, emisă de către MUNICIPIUL FOCȘANI (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCȘANI), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Focșani, str. Dimitrie Cantemir nr. 1bis, județul Vrancea, în cadrul procedurii proprii, organizată pentru încheierea unui acord cadru având drept obiect: „Servicii de pază și monitorizare pentru asigurarea integrității bunurilor și valorilor Primăriei Municipiului Focșani, a funcționarilor și vizitatorilor din instituție, precum și prevenirea producerii unor evenimente deosebite”, cod CPV: 79713000-5, s-a solicitat an…Verifică pasajul în context →
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC FAMILY SECURITY COMPANY SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL FOCȘANI (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCȘANI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .............. PREȘEDINTE ........................ Consilier de soluționare .......................Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_3629_2024_Decizie_3629.pdf, BO2024_3629_2024_BO2024_3629.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3629/C1/3989 Data: 20.12.2024 Prin contestația nr. 299/12.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 73253/13.11.2024, formulată de FAMILY SECURITY COMPANY SRL, cu sediul în Focșani, str. Trotuș nr. 5, ap. 4, județul Vrancea, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J39/376/2010, având cod unic de înregistrare RO 27426157, reprezentată legal prin administrator, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 102372/31.10.2024, emisă de către MUNICIPIUL FOCȘANI (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCȘANI), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Focșani, str. Dimitrie Cantemir nr. 1bis, județul Vrancea, în cadrul procedurii proprii, organizată pentru încheierea unui acord cadru având drept obiect: „Servicii de pază și monitorizare pentru asigurarea integrității bunurilor și valorilor Primăriei Municipiului Focșani, a funcționarilor și vizitatorilor din instituție, precum și prevenirea producerii unor evenimente deosebite”, cod CPV: 79713000-5, s-a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii transmis în data de 06.11.2024, prin mijloace electronice, cu adresa nr. 102372/31.10.2024, prin care a fost declarată câștigătoare oferta depusă de AXEL PAZA SRL, cu un preț de 24,70 lei/oră, fără TVA, a procesului-verbal servicii pază nr. 100077/25.10.2024 și, implicit a actelor subsecvente, reanalizarea și reevaluarea ofertei declarate câștigătoare, pentru motivele ce le va detalia mai jos. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pagina 1 din 2
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC FAMILY SECURITY COMPANY SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL FOCȘANI (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCȘANI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .............. PREȘEDINTE ........................ Consilier de soluționare .......................
Redactat practicaua deciziei ................... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 12 (douăsprezece) pagini Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3629/C1/3989 Data: 20.12.2024 Prin contestația nr. 299/12.11.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 73253/13.11.2024, formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare RO ........., reprezentată legal prin ........., împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 102372/31.10.2024, emisă de către ......... (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI .........), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., str. Dimitrie Cantemir nr. 1bis, județul ........., în cadrul procedurii proprii, organizată pentru încheierea unui acord cadru având drept obiect: „Servicii de pază și monitorizare pentru asigurarea integrității bunurilor și valorilor Primăriei Municipiului ........., a funcționarilor și vizitatorilor din instituție, precum și prevenirea producerii unor evenimente deosebite”, cod CPV: 79713000-5, s-a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii transmis în data de 06.11.2024, prin mijloace electronice, cu adresa nr. 102372/31.10.2024, prin care a fost declarată câștigătoare oferta depusă de ...........................SRL, cu un preț de 24,70 lei/oră, fără TVA, a procesului-verbal servicii pază nr. 100077/25.10.2024 și, implicit a actelor subsecvente, reanalizarea și reevaluarea ofertei declarate câștigătoare, pentru motivele ce le va detalia mai jos. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În fapt, contestatorul precizează că, în cadrul procedurii, în baza procesului-verbal servicii pază nr. 100077/25.10.2024, conform ofertelor financiare ale operatorilor participanți, s-a întocmit următorul clasament, fără a se preciza valoarea ofertelor: 1. ...........................SRL; 2. ......... SRL; 3. ............ SRL; 4. .................. SRL; 5. ............. SRL; Pagina 1 din 13
6. Asocierea ............... SRL. Consideră
că
oferta
declarată
câștigătoare,
a ofertantului ...........................SRL, prin propunerea financiară prezentată, a indus în eroare autoritatea contractantă și, în mod intenționat, nu a cuprins toate elementele ce stau la baza constituirii tarifului orar sau au fost calculate în mod eronat, astfel încât, a dus la diminuarea artificială a tarifului, nu au fost corelate cu elementele propunerii tehnice și ale caietului de sarcini, ceea ce poate conduce la executarea defectuoasă a contractului sau constituie o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor (art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016). În baza cererii de studiere a dosarului achiziției, contestatorul susține că autoritatea contractantă nu i-a permis accesul decât la OPIS- ul propunerii financiare a ofertei câștigătoare, fără a putea vizualiza formularul de ofertă și anexele aferente, invocând caracterul confidențial al acestora, fără a prezenta dovezi în acest sens, așa cum prevede art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, ci, numai o simplă declarație. Din studierea OPIS-ului propunerii financiare și a procesului-verbal de evaluare și declarare a ofertei câștigătoare, contestatorul susține că a constatat o neconcordanță, în sensul că, în cadrul OPIS-ului este nominalizat, la pagina 1, formularul de ofertă, la paginile 2-7, convențiile încheiate cu AJOFM, iar, în cadrul procesului-verbal, la cap. Constatări și concluzii privind conținutul ofertelor, se stipulează următoarele: „au fost prezentate documente suport pentru justificarea tarifului, inclusiv în ceea ce privește acordarea subvenției în condițiile Legii 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare: convenții și dispoziții AJOFM ... deviz tarif orar, declarația privind reducerea tarifului, fundamentarea prețului unitar, calculul pentru valoare contract și calculul preț mediu/oră”. Având în vedere că, pe lângă formularul de ofertă, mai trebuiau prezentate și alte documente (centralizatorul de prețuri, fundamentarea tarifului orar și calculul subvenției propuse pentru diminuarea tarifului) în cadrul propunerii financiare și acestea nu se regăsesc în OPIS-ul prezentat, contestatorul precizează că are suspiciuni rezonabile că aceste documente nu au fost prezentate și nu s-a putut face o evaluare corectă a tarifului ofertat. Această suspiciune rezultă și din faptul că autoritatea contractantă nu a dat dovadă de transparență în cadrul procedurii, deoarece, nu a permis accesul niciunui ofertant să participe la ședința de deschidere a plicurilor cu ofertele depuse. I. Critica privind propunerea tehnică. Din studierea propunerii tehnice a ofertantului declarat câștigător, cu ocazia vizualizării dosarului achiziției, contestatorul susține că a constatat că în conținutul acesteia nu este stipulat dispozitivul de pază, Pagina 2 din 13
respectiv numărul de agenți de securitate folosiți pentru buna desfășurare a serviciilor de pază. În această situație, autoritatea contractantă ar fi trebuit să se sesizeze și să solicite clarificări ofertantului pentru corelarea propunerii tehnice cu oferta financiară și să se asigure că prețul ofertat este întocmit conform numărului de agenți declarați în propunerea tehnică. În caz contrar, consideră că oferta ar fi trebuit să fie declarată neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. d) din HG nr. 395/2016. II. Critica privind propunerea financiară. Consideră că oferta declarată câștigătoare, cu un preț de 24,70 lei/oră pază fără TVA este nesustenabilă din punct de vedere financiar, deoarece, nu au fost cuprinse toate elementele ce stau la baza constituirii tarifului orar sau au fost calculate în mod eronat, astfel încât, a dus la diminuarea artificială a tarifului, nu au fost corelate cu elementele propunerii tehnice și ale caietului de sarcini, ceea ce poate conduce la executarea defectuoasă a contractului sau constituie o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor (art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016). Pentru susținerea celor de mai sus, exemplifică modul de calcul corect al tarifului minim cu care se poate respecta legislația muncii, în ceea ce privește salarizarea personalului și achitării taxelor și impozitelor aferente, astfel: Din caietul de sarcini rezultă că se vor efectua un număr de 39.056 ore de pază, pentru 2 posturi cu program permanent și 1 post cu program de 8 ore în zilele lucrătoare, iar, dispozitivul de pază trebuie să fie format din 9,69 agenți, pentru a nu se efectua ore suplimentare (39056 ore/24 luni/168 ore normă legală HG nr. 598/2024 = 9,69 agenți/post). Având în vedere faptul că, în derularea serviciilor de pază se vor efectua ore de noapte, trebuie aplicate prevederile art. 126 lit. b) din Codul Muncii. Numărul de ore efectuate pe timpul nopții este următorul: 730 zile x 8 ore x 2 posturi/24 luni/9,69 agenți = 50,22 ore noapte lunar/agent. Totodată, trebuie avut în vedere faptul că serviciile de pază sunt cu caracter permanent și se vor efectua ore de sărbătoare legală, situație în care, trebuie aplicate prevederile art. 142 alin. (2) din Codul Muncii, ce prevede că, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, se acordă un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază. Numărul de ore de sărbătoare legală este următorul: 17 zile x 2 ani x 24 ore x 2 posturi/24 luni/9,69 agenți = 7,02 ore sărbătoare legală/ agent. Conform art. 145 alin. (1) din Codul Muncii, durata concediului de odihnă este de minim 20 zile lucrătoare anual. Pagina 3 din 13
Toate aceste sporuri și drepturi se calculează prin raportare la salariul minim brut pe economie în plată, stabilit prin HG nr. 598/2024, la 3.700 lei lunar, respectiv 22,024 lei/oră. În atare situație, calculul corect pentru formarea tarifului orar este următorul: Descriere Modalitate calcul Valoare lunară/agent Salariul de bază 3700 lei Spor ore noapte 22,024 lei x 25% x 50,22 ore 276,71 lei Spor sărbători legale 22,024 lei x 7,02 ore 154,61 lei Spor weekend 3700 lei x 1% 37,00 lei Concediu de odihnă 3700 lei / 12 luni 308,33 lei Total cost salarial supus taxării 4476,65 lei CAM 4476,65 lei x 2,25% 100,72 lei Fond handicap 3700 lei x 4% 148,00 lei Total cost salarial 4725,37 lei Tarif orar 4725,37 lei /168 ore 28,13 lei După cum se poate observa, tariful minim pentru acoperirea doar a cheltuielilor salariale și a impozitelor aferente este 28,13 lei/oră pază. De asemenea, pentru implementarea contractului de prestări servicii, sunt necesare și o altă serie de cheltuieli, ce trebuie obligatoriu incluse în tariful orar, așa cum autoritatea contractantă solicită în caietul de sarcini, cum ar fi: - Dotarea posturilor (registre pază, lanternă, tonfa, spray iritant- lacrimogen, mijloace de comunicație, etc.); - Echiparea agenților (uniforme de lucru specifice anotimpului); - Medicina muncii (HG 315/2007, Anexa 1, pct. 1, pct. 2 lit. c); - Teste psihologice (HG 315/2007, Anexa 1, pct. 1, pct. 2 lit. c); - Instruire, verificare, pregătire profesională (HG 301/2012, art. 44, alin. 4); - Securitatea și sănătatea în muncă (instruire, verificare, etc.); - Control agenți pe timpul executării serviciului (HG 301/2012, art. 33, alin. 4); - Asigurări; - Intervenție; - Cheltuieli administrative. Având în vedere că, în cadrul propunerii financiare, ofertantul a utilizat 2 convenții încheiate cu AJOFM pentru diminuarea tarifului orar, acesta ar fi trebuit să prezinte un tabel cu nominalizarea persoanelor utilizate din cadrul acestora, precum și cu sumele aferente. Conform dispozitivului de pază și a faptului că persoanele trebuie să lucreze obligatoriu în contractul ce se va încheia (Decizia CNSC nr. 2022/C2/2023, 2140 din 08.08.2017), ofertantul trebuia să ia în calcul sumele aferente doar pentru cei 9,69 agenți utilizați, sume calculate începând cu data de 01.10.2024, dată nominalizată de autoritatea Pagina 4 din 13
contractantă în caietul de sarcini pentru începerea derulării contractului de prestări servicii. Neavând acces la verificarea acestui aspect, susține că are mari dubii în ceea ce privește calculul corect al subvenției utilizate pentru diminuarea tarifului orar. III. Critica privind declarațiile de confidențialitate. Contestatorul solicită Consiliului să observe cum autoritatea contractantă a încălcat flagrant principiile Legii nr. 98/2016, prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) - nediscriminarea și lit. b) - tratamentul egal, dar, în mod special, prevederile art. 57 alin. (4), deoarece, a acceptat cu mare ușurință, clasificarea documentelor fără să solicite (așa cum prevede acest articol) dovezi din care să rezulte caracterul de confidențialitate, dovezi ce trebuiau să devină anexe la oferte, în caz contrar, nefiind aplicabile prevederile alin. (1). Mai mult, consideră că autoritatea contractantă a dat dovadă de necunoaștere a prevederilor legale în ceea ce privește confidențialitatea documentelor în cadrul procedurii, deoarece, articolul de lege indică foarte clar că numai anumite informații și elemente din propunerea tehnică și financiară pot fi confidențiale, în măsura în care sunt date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale, sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. În opinia sa autoritatea contractantă nu trebuia să accepte declarațiile de confidențialitate fără dovezi care le conferă acest drept, dovezi ce nu au putut fi prezentate la studierea dosarului. Solicită, Consiliului, să dispună autorității contractante accesul la studierea dosarului achiziției publice în integralitatea lui, prin aplicarea dispozițiilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, în situația admiterii prezentei contestații și a reevaluării ofertelor. CONCLUZII: Analizând modul de derulare a procedurii în cauză, se poate constata fără tăgadă că membrii comisiei de evaluare a ofertelor au dat dovadă de superficialitate în analizarea acestora, neasigurându-se dacă se respectă prevederile modului de prezentare a ofertelor tehnice și financiare din anunțul de participare. Consideră că de fapt, autoritatea contractantă nu a fost interesată, în cadrul acestei proceduri, decât de achiziționarea serviciilor la un preț cât mai scăzut, fără a ține cont de prevederile caietului de sarcini și nici a obligațiilor legale pe care le au ofertanții. De asemenea, practica ca operatorii economici, având încheiate convenții, prin care statul oferă anumite facilități fiscale, nu poate constitui motiv de reducere a tarifelor orare pentru toate contractele care urmează a fi încheiate de operatori, având în vedere faptul că acestea se acordă pentru o anumită/anumite persoane care vor presta efectiv muncă în cadrul contractului respectiv. Ofertanții nu pot uza de aceste convenții în toate procedurile de atribuire, în justificarea unor prețuri Pagina 5 din 13
ofertate, având în vedere faptul că societatea obține, în baza Legii nr. 76/2002, un singur ajutor, valoare care justifică doar prețul tarifului contractului unde prestează, respectivul salariat, munca. Având în vedere prevederile art. 127, alin.(1), lit. f), g) și h) din normele aprobate prin HG nr. 395/2016, care fixează comisiei de evaluare atribuția de verificare a propunerilor financiare prezentate de ofertanți, inclusiv, verificarea conformității cu propunerile tehnice conform art. 133, alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016 (comisia de evaluare trebuie să se pronunțe asupra realității și sustenabilității tarifelor, prin raportare la acoperirea salariului minim legal, cu impozitele, contribuțiile și sporurile aferente), solicită Consiliului să dispună autorității contractante verificarea ofertei clasate pe locul 1, în ceea ce privește: - Modul de întocmire al propunerii tehnice. - Modul de întocmire al propunerii financiare și al justificării tarifului orar. - Modalitatea întocmirii calculului pentru sumele utilizate din subvenții, cu respectarea dispozitivului de pază și al datei de începere a contractului. - Verificarea ca agenții de securitate de la care se beneficiază de ajutor de stat, conform Legii nr. 76/2002, să fie utilizați în derularea contractului și să fie angajați în localitatea în care se desfășoară activitatea de pază. - Accesul la studierea dosarului achiziției publice, în integralitatea lui, prin aplicarea dispozițiilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Pentru motivele pe care le-a expus, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și să dispună anularea comunicării rezultatului procedurii transmis în data de 06.11.2024 prin mijloace electronice cu adresa nr.102372/31.10.2024, prin care a fost declarată câștigătoare oferta depusă de ...........................SRL, cu un preț de 24,70 lei/oră fără TVA, procesului-verbal servicii pază nr.100077/25.10.2024 și, implicit, a actelor subsecvente și să dispună reanalizarea și reevaluarea ofertei declarate câștigătoare ce a fost depusă în cadrul prezentei proceduri, prin raportare la prevederile legale în vigoare în materia achizițiilor publice, la respectarea obligațiilor salariale de plată care sunt în sarcina fiecărui angajator și declararea câștigătoare a celei care întrunește criteriul prețul cel mai scăzut. IN DREPT: Legea nr. 98/2016, HG nr. 395/2016, Legea nr. 101/2016, Codul Muncii, Codul Fiscal, HG nr. 598/2024, Legea nr. 76/2002, Legea nr. 448/2006, HG nr. 315/2007 și HG nr. 301/2012. Atașează un set de documente în susținere. Prin adresa nr. 107705/14.11.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 79842/11.12.2024 autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere cu privire la contestație solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Pagina 6 din 13
Autoritatea contractantă precizează că ......... SRL, clasată pe locul al II-lea, a formulat contestație prin care solicită: - anularea comunicării rezultatului achiziției, procesului-verbal servicii pază nr. 100077/25.10.2024, actelor subsecvente, -reanalizarea și reevaluarea ofertei declarate câștigătoare. Autoritatea arată că ......... SRL i-a transmis adresa nr. 288/06.11.2024, pe e-mail, în data de 06.11.2024, înregistrată la sediul său cu nr. 104904 din data de 07,11.2024, privind solicitarea de acces „la studierea, în întregime, a dosarului achiziției publice”. În acest sens, autoritatea contractantă susține că răspunde cerinței și transmite adresa nr. 104950/07.11.2024, pe e-mail, prin care comunică condițiile în care se va da curs solicitării, respectiv modul în care se va asigura accesul la informațiile din cadrul dosarului achiziției: „la sediul instituției Primăriei Municipiului ........., în măsura în care nu au fost declarate și probate de către ofertanți ca fiind confidențiale” (conform prevederilor art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare), în condițiile art. 57 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. În acest context, având în vedere și critica contestatorului cu privire la refuzul autorității de a permite acces la Formularul de ofertă și anexele aferente, prezentate de către ofertantul declarat câștigător, consideră că este important să precizeze următoarele: 1. Ofertantul ...........................SRL ......... a depus, în cadrul ofertei, „Declarație privind partea/părțile din Propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial” în care a menționat documentele care au caracter confidențial (probat), respectiv: - Convenția nr. 25/17.01.2024 (însoțită de Dispoziția nr. 14717.01.2024 și de Tabelul nominal aferent), încheiată cu AJOFM .........; - Convenția nr. 98/01.02.2024 (însoțită de Dispoziția nr. 110./01.02.2024 și de Tabelul nominal aferent), încheiată cu AJQFM ........., - Declarație privind lista principalelor prestări de servicii în ultimii 3 ani, - Formularul de ofertă financiară”. În aceeași măsură, ......... SRL a depus, în cadrul ofertei, „Declarație privind partea/părțile din Propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial” în care a precizat expres documentele care au caracter confidențial (probat), respectiv: - Deviz ofertă servicii de pază/agent/lună, - Tabelul nominal cu persoanele încadrate în muncă, anexe la Convențiile încheiate cu AJOFM ........., - Dispoziția nr. 74/01.02.2024, convenție nr. 56/01.02.2024, - Dispoziția nr. 135/01.03.2024, convenție nr. 119/01.03.2024”. Pagina 7 din 13
Prin urmare, reprezentantul ......... SRL se prezintă la sediul Primăriei Municipiului ......... în data de 08.11.2024 și este încheiată Minuta nr. 405320, cu ocazia studierii documentelor. În aceste condiții, precizează că au fost puse la dispoziție: - Dosarul achiziției (informații accesibile în măsura în care nu au fost declarate, de către ofertanți ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală), - Proces verbal de evaluare și desemnare a ofertei câștigătoare, în vederea încheierii Acordului-cadru/Contractului având ca obiect „Servicii de pază și monitorizare pentru asigurarea integrității bunurilor și valorilor Primăriei Municipiului ........., a funcționarilor și vizitatorilor din instituție, precum și prevenirea producerii unor evenimente deosebite” (reprezentantul ofertantului primește -exemplar — copie). Menționează faptul că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare — în general, respectiv ale art. 7 alin. (3) din Legea nr. 544/2001 pe care le invocă ofertantul, deoarece »dosarul achiziției publice are caracter de document public(...) ulterior finalizării procedurii de atribuire”, (art. 217 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare). Apreciază că este abuzivă insistența ofertantului ......... SRL de a studia elementele care stau la baza constituirii tarifului orar și evaluarea conformității propunerilor tehnice ale ofertantului ...........................SRL cu prevederile caietului de sarcini. Autoritatea contractantă (și, dacă este cazul, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) este în măsură să analizeze conformitatea serviciilor ofertate cu cerințele din documentația de atribuire, deoarece, este important ca informațiile confidențiale să fie disponibile exclusiv entităților obiective, fiind îndeplinite, în opinia sa, condițiile legale (OUG nr. 25/2019 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare) pentru calificarea acestora drept secrete comerciale și de natură tehnică. Mai mult, autoritatea contractantă invocă art. 19 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor. II. Cu privire la criticile referitoare la propunerea tehnică și propunerea financiară, reiterează faptul că ofertantul declarat câștigător Pagina 8 din 13
a prezentat propunere tehnică conform caietului de sarcini; Propunerea tehnică răspunde cerințelor autorității contractante; oferta financiară nu reprezintă o propunere financiară neconcurențială, nejustificată sau neobișnuit de scăzută în raport cu serviciile care constituie obiectul contractului; au fost prezentate documente suport pentru justificarea tarifului, inclusiv în ceea ce privește acordarea subvenției în condițiile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare: Convenții și Dispoziții AJOFM privind plata subvențiilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor peste 45 ani și calcul pentru fundamentarea tarifului/prețului unitar(preț ferm pe toată perioada Acordului-cadru). În aceste condiții, susține că oferta ...........................SRL a fost declarată conformă și admisibilă. Apreciază că susținerile societății contestatoare sunt nefondate și neprobate; ......... SRL se limitează doar la simple speculații, fără să indice în mod concret un înscris/o informație, cu atât mai mult cu cât, aceasta nu a avut acces la oferta operatorului economic declarat câștigător. Solicită a se reține modul de lucru al comisiei de evaluare, în susținerea aprecierii faptului că membrii acesteia au manifestat obiectivitate și imparțialitate în evaluarea ofertelor, îndeplinindu-și corespunzător atribuțiile. Astfel, ofertele au fost analizate cu respectarea principiilor prevăzute de legislația privind achizițiile publice, în condițiile stabilite în documentația de atribuire și în baza documentelor transmise. În interesul autorității contractante, ținând seama de concluziile procesului de evaluare, menține decizia de atribuire a contractului și solicită respingerea contestației, în integralitatea ei. Prin adresa nr. 315/26.11.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 76373/27.11.2024 contestatorul transmite răspuns la punctul de vedere al autorității contractante. Contestatorul solicită Consiliului să observe că autoritatea contractantă, prin punctul de vedere transmis la contestația depusă, eludează cu bună știință să combată cu argumente solide criticile aduse la evaluarea ofertei declarate câștigătoare și, mai mult, apreciază ca abuzivă solicitarea de a studia elementele ce au stat la constituirea tarifului orar. În opinia sa, această solicitare este un drept statuat de Legea nr. 101/2016 și a solicitat acest lucru, deoarece însăși autoritatea contractantă, în punctul de vedere transmis, recunoaște faptul că ofertantul câștigător nu a clasificat ca și confidențial „devizul de servicii pază agent/lună”. În punctul de vedere, autoritatea contractantă menționează, foarte clar, că ofertantul a declarat confidențiale mai multe documente, printre care și formularul de ofertă, fără a se face nicio referire la detalierea tarifului orar, din care rezultă modul de întocmire al acestuia și a Pagina 9 din 13
cuprinderii tuturor elementelor care stau la formarea prețului (salarii, sporuri, cheltuieli directe și indirecte, etc.). Un alt element ce întărește suspiciunea sa că nu s-a făcut o evaluare corectă este și faptul că autoritatea contractantă nu face nicio referire la critica privind dispozitivul de pază utilizat de ofertantul câștigător, dispozitiv care trebuia menționat în propunerea tehnică, în funcție de care, se întocmește detalierea tarifului orar. Consideră că este foarte clar că există o necorelare a prevederilor caietului de sarcini, în ceea ce privește propunerea tehnică și financiară, în raport de care se calculează tariful orar și prețul total.
De asemenea, autoritatea contractantă nu face nicio referire la modul de calcul al subvenției utilizate pentru diminuarea tarifului orar, menționând doar că „s-au prezentat documente suport pentru justificarea tarifului orar, inclusiv în ceea ce privește acordarea subvenției în condițiile Legii 76/2002”. Ori, în situația utilizării unor sume obținute din subvenție în diminuarea tarifului orar, ofertanții trebuie să prezinte un tabel cu persoanele aferente din convenții (care trebuie obligatoriu să lucreze în viitorul contract) și care să cuprindă perioadele de început (data începerii contratului conform caietului de sarcini 01.10.2024) și de sfârșit a sumelor utilizate, pe fiecare agent, în parte. Acest tabel nu a fost întocmit, deoarece, ar fi trebuit să fie aferent convențiilor și tabelelor prezentate și nu se regăsește printre documentele declarate confidențiale. Consideră, că la criticile aduse în contestația depusă, autoritatea contractantă nu a prezentat în punctul de vedere argumente temeinic justificate din care să rezulte o evaluare corectă și pertinentă a ofertei declarate câștigătoare, iar cele sesizate nu sunt simple speculații, așa cum se afirmă în documentul înaintat CNSC. Pe cale de consecință, solicită să se admită contestația așa cum a fost formulată și să se dispună remedieri în sarcina autorității contractante, în funcție de cele constatate. Prin adresa nr. 107705/14.11.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 79842/11.12.2024 autoritatea contractantă transmite documentele din dosarul achiziției pe CD. Prin adresa nr. 307/15.11.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 74182/18.11.2024, ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare
a
cauțiunii
nr.
210770159/1,
tranzacția: 1521033334/366078179 din data de 15.11.2024, emisă de CEC Bank – Sucursala ........., în valoare de 23.434,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ......... (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI .........), în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura proprie, pentru încheierea unui acord cadru având drept obiect: „Servicii de pază și monitorizare pentru Pagina 10 din 13
asigurarea integrității bunurilor și valorilor Primăriei Municipiului ........., a funcționarilor și vizitatorilor din instituție, precum și prevenirea producerii unor evenimente deosebite”, cod CPV: 79713000-5, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de publicitate nr. ADV1147086/13.09.2024, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 1.171.680,00 lei. Criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. Procedând la analiza pe fond a cauzei, se reține că ......... SRL critică
modul
de
desemnare
a
ofertei
câștigătoare, aparținând ...........................SRL, apreciind că oferta acestuia din urmă trebuia respinsă, ca neconformă, deoarece, propunerea financiară a acestuia este neobișnuit de scăzută și nu poate asigura prestarea serviciilor conform legislației în vigoare, motiv pentru care, Consiliul va analiza aceste critici prin raportare atât la cerințele documentației de atribuire, cât și la legislația specifică în materie. Având a se pronunța asupra acestei chestiuni, se reține că, prezenta cauză, fiind o procedură proprie, organizată de autoritatea contractantă, o obligă, pe aceasta din urmă, la respectarea propriilor reguli și proceduri stabilite în cadrul documentației de atribuire și a principiilor care guvernează atribuirea contractelor de achiziție publică, menționate la art. 2 din Legea nr. 98/2016, fără a fi aplicabile regulile speciale reglementate de legislația în materia achizițiilor publice. Astfel, potrivit caietului de sarcini, procedura de atribuire are ca obiect: „Prestarea serviciilor de pază și monitorizare pentru asigurarea integrității bunurilor și valorilor Primăriei Municipiului ........., a funcționarilor și vizitatorilor din instituție, precum și prevenirea producerii unor evenimente deosebite(distrugeri bunuri, altercații între persoane, incendii, avarii, explozii, etc.) la sediul Primăriei Municipiului ......... Str. Cuza Vodă nr. 9A, la sediul secundar din str. Profesor G.G. Longinescu nr. 4 și la sediul secundar din str. Cuza Vodă nr. 56, respectiv: - 1 post supraveghere permanentă - 24 de ore din 24 de ore ; - 1 post supraveghere permanentă - 24 de ore din 24 de ore ; - 1 post 8 ore din 24 de ore(zile lucrătoare)”. Personalul de pază este obligat să cunoască și să respecte îndatoririle ce-i revin, fiind direct răspunzător pentru paza și integritatea obiectivului, bunurilor și valorilor încredințate, prin respectarea întocmai a Planului de pază întocmit și aprobat de ambele pârți și de către Poliția municipiului ........., Iar, în ceea ce privește modul de elaborarea a propunerii financiare, se stipulează: „Ofertantul va elabora propunerea financiară astfel încât aceasta să exprime un preț - lei, exclusiv T.V.A./oră, care va cuprinde suma tuturor Pagina 11 din 13
cheltuielilor necesare pentru desfășurarea prestațiilor menționate în prezentul Caietul de Sarcini”. Din interpretarea cerințelor mai sus iterate, rezultă că achizitorul solicită ofertanților ca, la ofertarea prețului/oră să ia în calcul toate cheltuielile impuse de legislația în vigoare cu privire la personalul salariat (salariul minim pe economie pentru un agent de pază calificat, sporul pentru munca prestată, plata contribuțiilor la stat etc.), fără însă a solicita detalierea/defalcarea propunerii financiare pe tipurile de cheltuieli directe/indirecte necesare îndeplinirii contractului. De asemenea, se reține că, autoritatea contractantă nu a interzis ofertanților ca, în fundamentarea/calculația tarifului ofertat să includă și eventualele subvenții de care beneficiază în baza Legii nr. 76/2002. Prin Hotărârea Guvernului nr. 598/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe tara garantat în plată, s-a stipulat că: „Art. 1. - Începând cu data de 1 iulie 2024, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.700 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 168,000 ore pe lună, reprezentând 22,024 lei/oră”.
Analizând
propunerea
financiară
a ofertantului ...........................SRL, se reține că acesta a ofertat o valoare totală de 484.317,60 lei /an, fără TVA și un tarif orar de 24,70 lei/oră, fără TVA, pentru toate tipurile de posturi (post de 24 ore, post de 8 ore). Tariful orar astfel ofertat este rezultatul unei deducerii de 2,62 lei/oră, datorată unei subvenții în baza Legii nr. 76/2002, fiind depuse în susținerea acesteia: Convenții, decizii, tabele nominale încheiate cu AJOFM .......... Prin urmare, în condițiile în care propunerea financiară nu reprezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, deoarece, reprezintă mai mult de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv (respectiv 82,33%) autoritatea contractantă, în etapa de analiză a fundamentării propunerilor financiare, nu avea obligația să procedeze la solicitarea de clarificări și să evalueze informațiile și documentele furnizate de respectivul ofertant. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica privind lipsa menționării, în cadrul propunerii tehnice, a numărului de agenți, în condițiile în care, autoritatea contractantă nu a solicitat în cadrul documentației de atribuire indicarea acestuia. Pe cale de consecință, se constată că această verificare s-a făcut, în cazul ofertei clasate pe locul 1, cu respectarea și regulile stabilite de autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire și, pe cale de consecință, criticile contestatorului privind nelegalitatea evaluării respectivei oferte sunt neîntemeiate, urmând să fie respinse. Pagina 12 din 13
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu ......... (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI .........) Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC ......... SRL în contradictoriu cu ......... (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............... PREȘEDINTE ....................... Consilier de soluționare .....................
Redactat practicaua deciziei .................... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 12 (douăsprezece) pagini Pagina 13 din 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.