AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3429/2024

DRUPO GRUP SRL în contradictoriu cu SCOALA GIMNAZIALA ALEXANDRU COSTESCU

Decizia CNSC nr. 3429/C9/3695 din 03.12.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3429/C9/3695 din 03.12.2024

Data din document
2024-12-03
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect lucrări de modernizare-reabilitare Corp C pentru obiectivul Școala Gimnazială Alexandru Costescu, cod CPV 45400000-1 Lucrări de finisare a construcțiilor (Rev.2), de Școala Gimnazială Alexandru Costescu, cu sediul în București, str. Amintirii nr. 26, sectorul 1, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 1767/14.10.2024; anularea raportului procedurii nr. 1764/14.10.2024, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestuia; obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de DRUPO GRUP SRL, în contradictoriu cu ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALEXANDRU COSTESCU. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3429/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 67439Data înregistrării: 2024-10-22
ContestatorDRUPO GRUP SRLCUI 15131985
Autoritate contractantăSCOALA GIMNAZIALA ALEXANDRU COSTESCUCUI 20745728

2024_3429_2024_Decizie_3429.pdf, BO2024_3429_2024_BO2024_3429.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.581 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3429/C9/3695 Data: 03.12.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 67439/22.10.2024, depusă de DRUPO GRUP SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Lujerului nr. 2, bl. 22C, sc. D, ap. 139, sectorul 6, având CUI 15131985, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J40/450/2003, reprezentată legal prin Gheorghe Dugaia, administrator, privind procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect lucrări de modernizare-reabilitare Corp C pentru obiectivul Școala Gimnazială Alexandru Costescu, cod CPV 45400000-1 Lucrări de finisare a construcțiilor (Rev.2), de Școala Gimnazială Alexandru Costescu, cu sediul în București, str. Amintirii nr. 26, sectorul 1, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 1767/14.10.2024; anularea raportului procedurii nr. 1764/14.10.2024, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestuia; obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de DRUPO GRUP SRL, în contradictoriu cu ȘCOALA GIMNAZIALĂ ALEXANDRU COSTESCU. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data Pagina 1 din 2

§ 2

luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 82.299 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 67439/22.10.2024, depusă de ... SRL, cu sediul în ..., având CUI ..., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ..., reprezentată legal prin ..., administrator, privind procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect lucrări de modernizare-reabilitare Corp C pentru obiectivul Școala Gimnazială ..., cod CPV 45400000-1 Lucrări de finisare a construcțiilor (Rev.2), de Școala Gimnazială ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 1767/14.10.2024; anularea raportului procedurii nr. 1764/14.10.2024, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum şi anularea tuturor actelor subsecvente acestuia; obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL critică decizia de respingere a ofertei sale, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea arată că, din comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 1767/14.10.2024, rezultă că oferta sa a fost respinsă ca neconformă, potrivit prevederilor art. 134. alin (5), alin. (6) şi alin. (9) din HG nr. 395/2016, deoarece: a) Prin solicitarea de clarificări nr. 1604/30.09.2024 au fost solicitate lămuriri cu privire la oferta tehnică depusă de ofertant, sub aspectul identificării informațiilor transmise în raport cu cerințele minimale din caietul de sarcini. Prin răspunsul transmis, ofertantul a modificat oferta transmisă inițial, atât prin prezentarea de documente revizuite/modificate, cât şi prin depunerea de documente noi, ce nu au fost depuse în cadrul propunerii tehnice inițiale. b) De asemenea, parte dintre răspunsurile date nu au fost de natură să clarifice aspectele solicitate. Toate cele arătate mai sus nu se încadrează în dispoziţiile art. 134 alin. (8) din HG nr. 395/2016, fiind în Pagina 1 din 25

§ 2

fapt modificări şi completări ale ofertei. Prin acceptarea acestora s-ar crea un avantaj ofertantului, încălcându-se principiile nediscriminării şi al tratamentului egal. Împotriva celor invocate de către autoritatea contractantă, solicită Consiliului să ia în considerare următoarele: 1. Prin adresa nr. 1604/30.09.2024, comisia de evaluare i-a solicitat clarificări privind propunerea tehnică prezentată, la care a formulat răspuns. Sunt redate sub formă tabelară întrebările adresate și răspunsurile oferite. 2. Din analiza comunicării privind rezultatul procedurii nr. 1767/14.10.2024, se reţine că răspunsul său modifică conţinutul propunerii tehnice, fără a se ţine cont de prevederile legale în materia viciilor de formă sau a abaterilor tehnice minore. Afirmă că, prin solicitarea de clarificare, comisia de evaluare a constatat că, în cadrul ofertei, au fost identificate anumite neconcordanţe în cadrul propunerii tehnice şi i-a solicitat clarificarea acestor aspecte. ... SRL susține că a clarificat aspectele constatate, luând în considerare faptul că răspunsul se încadrează în categoria abaterilor tehnice minore, acceptarea corectării lor nefiind de natură să îi creeze niciun avantaj. Susține că achizitoarea, prin comisia de evaluare, nu a analizat oferta sa prin prisma normelor metodologice de aplicare a legislaţiei achiziţiilor publice/sectoriale care reglementează modalitatea de identificare şi tratare de către comisia de evaluare a situaţiilor în care sunt identificate erori, acestea fiind divizate în trei categorii: viciile de formă, abaterile tehnice minore şi erorile aritmetice. Introducerea acestor prevederi în legislaţie a avut la bază necesitatea găsirii unui echilibru just între aplicarea, pe de o parte, a principiului proporţionalităţii şi, pe de altă parte, a principiului tratamentului egal şi principiului transparenţei. În susținere, invocă prevederile art. 134 din HG nr. 395/2016. Arată că, în conformitate cu jurisprudenţa, în speţele similare, atât Consiliul, cât şi Curţile de Apel, s-au pronunţat în sensul în care au fost acceptate ca abateri tehnice minore situaţii mult mai grave faţă de speţa de față, unde sunt identificate doar simple abateri tehnice minore, conform Îndrumării privind modul de tratare a abaterilor tehnice minore, viciilor de formă și a erorilor aritmetice în cadrul procesului de evaluare a ofertelor, astfel cum se regăsesc consemnate (materialul reprezintă versiunea sintetizată a celui dezvoltat de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice cu sprijinul Băncii Europene de Investiţii în cadrul proiectului SIPOCA 625 "Sprijin în implementarea SNAP prin consolidarea capacităţii administrative a ANAP și a autorităţilor contractante", finanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020). Abaterile tehnice minore se referă inclusiv la omisiuni clare, dar a căror corectare este posibilă, însă numai dacă ele sunt nesemnificative în ansamblul ofertei, nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 134 Pagina 2 din 25

§ 3

alin. (9) din HG 395/2016 în cazul achiziţiilor publice. Întrucât modul de corectare a abaterilor tehnice minore este legiferat, problema încălcării principiului transparenţei este eliminată, deoarece toţi ofertanţii participanţi la o procedură de atribuire sunt avizaţi asupra metodologiei de lucru a comisiei de evaluare, rămânând în sarcina comisiei de evaluare respectarea principiului proporţionalităţii şi principiului tratamentului egal. Pentru a respecta cele două principii menţionate, autorităţile contractante trebuie să ţină seama de următoarele recomandări: principiul proporţionalităţii; principiul egalităţii de tratament. Din analiza jurisprudenţei existente şi luând în considerare prevederile legale în vigoare, se desprind concluzia că abaterile tehnice minore se referă inclusiv la omisiuni clare, dar a căror corectare este posibilă, însă numai dacă ele sunt nesemnificative în ansamblul ofertei aşa cum dispun prevederile art. 134 alin. (8) din HG nr. 395/2016 în cazul achiziţiilor publice. În conformitate cu prevederile art. 134 din HG nr. 395/2016, abaterile tehnice minore se referă la modificări/clarificări ale informaţiilor din propunerea tehnică, dar acest lucru nu înseamnă că încadrarea respectivei abateri/omisiuni în categoria abaterii tehnice minore trebuie realizată exclusiv la momentul evaluării propunerii tehnice. Având în vedere că, în conformitate cu prevederile articolelor menţionate anterior, autoritatea contractantă trebuie să analizeze respectiva abatere/omisiune din perspectiva neîncadrării în situaţiile prezentate de lit. a) la e) alin. (8), respectiv (9) din respectivele articole, inclusiv prin cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni, de cele mai multe ori, această cuantificare se poate realiza în cele mai multe cazuri doar pe baza informaţiilor incluse în propunerea financiară (ex. preţuri unitare, tarife etc). În aceste cazuri, nu este greşit din punct de vedere procedural, ca o anumită abatere/ omisiune să fie analizată din perspectiva încadrării în categoria abaterilor tehnice minore la momentul evaluării propunerii financiare. Astfel, autoritatea contractantă va trece mai departe la analiza propunerii financiare şi pe baza preţurilor din propunerea financiară va fi în măsură să cuantifice valoarea monetară a respectivei abateri/omisiuni, urmând să decidă dacă respectiva abatere/omisiune poate fi încadrată ca abatere tehnică minoră, prin raportare la prevederile art. 134 alin (9) din HG nr. 395/2016. Există însă şi situaţii în care o anumită abatere/omisiune nu poate fi cuantificată din punct de vedere monetar (ex. omiterea includerii în graficul de execuţie a unor etape/ perioade ale proiectului, dar care au fost prezentate de ofertant în cadrul altor documente ale propunerii tehnice şi care nu au un impact financiar, precum perioada de obţinere a avizelor sau a aprobărilor pe diverse livrabile). De asemenea, în paralel cu capătul de cerere privind încadrarea răspunsului ... SRL drept o corectare a abaterilor tehnice minore Pagina 3 din 25

§ 4

constatate, solicită să se reţină că, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă nu a precizat motivele de respingere a ofertei. Conform Ghidului de bune practici - Culegere de speţe în domeniul achiziţiilor publice, în cadrul comunicării privind rezultatul procedurii, autoritatea contractantă are obligaţia de transmite, pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini, fapt care contravine prevederilor legale. Contestatoarea invocă dispoziţiil art. 215 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Faţă de cele anterior expuse, analizând motivele de respingere a ofertei sale se constată că actul atacat nu respectă rigorile prevăzute de art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, în sensul că acesta nu conţine motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei depuse. În concluzie, consideră că răspunsul la solicitarea de clarificare este concludent, nu reprezintă o modificare a propunerii tehnice depuse iniţial şi trebuia luat în considerare de comisia de evaluare, fiind elaborat chiar la solicitarea acesteia, prin prisma prevederilor legale incidente în speţă. Mai mult, oferta sa a fost respinsă în mod nelegal, fără a se indica un motiv concret de neconformitate raportat la prevederile caietului de sarcini sau ale documentaţiei de atribuire. Consideră că autoritatea contractantă era obligată la a evalua oferta cu luarea în considerare a prevederilor art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, dar şi a principiului proporţionalităţii, motivul de respingere fiind, pe cale de consecinţă, nelegal, rezultat al unei interpretări excesiv de formaliste a regulilor impuse. Respingerea ofertei sale pe motive neîntemeiate şi subiective sunt motivele pentru care depune contestaţie şi dovedește un interes legitim de a formula contestaţie. Faţă de toate cele de mai sus, solicită Consiliului să dispună anularea raportului procedurii nr. 1764/14.10.2024, a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, precum și anularea tuturor actelor subsecvente acestuia, precum și reevaluarea ofertei sale și declararea acesteia ca admisibilă. Prin adresa nr. 1839/28.10.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 68842/29.10.2024, Școala Gimnazială ... transmite punctul său de vedere, prin care vă solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. Achizitoarea arată că, cu ocazia analizării ofertei tehnice a ofertantului ... SRL, a identificat mai multe aspecte neconforme cu solicitările din caietul de sarcini și, pentru a evita o respingere imediată a ofertei, a solicitat clarificări. Pagina 4 din 25

§ 5

Prin solicitarea de clarificări susține că nu a cerut ofertantului să depună noi acte sau să depună acte în completarea ofertei, acest lucru nefiind permis conform Legii nr. 98/2016, ci a solicitat clarificarea punctuală a ofertei şi documentelor depuse. Prin răspunsul transmis, ofertantul a completat oferta cu documente noi, a modificat oferta iniţială şi nici nu a clarificat aspectele învederate. Consideră că toate aspectele neconforme identificate nu reprezintă abateri tehnice minore, neputând fi încadrate în dispoziţiile art. 134 din HG nr. 395/2016. Completarea/modificarea pe parcursul evaluării ofertei reprezintă în mod cert un avantaj creat unui ofertant faţă de ceilalţi participanţi la procedură, lucru ce duce la nerespectarea principiilor nediscriminării şi al tratamentului egal. Ofertantul a modificat oferta depusă iniţial prin prezentarea de documente revizuite/modificate: - Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 3: Conform caietului de sarcini, capitolul I pct. 2 lit. c), ofertanţii trebuie să depună lista Procedurilor tehnice de execuţie aplicabile, pentru toate tipurile de lucrări necesare realizării contractului (pag. 8 din caietul de sarcini). Ofertantul a depus doar procedurile tehnice de execuţie pentru acele categorii de lucrări considerate de el principale şi de complexitate ridicată (fără ca în caietul de sarcini să fie precizate categorii de lucrări principale sau secundare - solicitarea privind toate tipurile de lucrări), depunând totodată şi proceduri care nu au legătură cu caietul de sarcini. În răspunsul la clarificare, ofertantul a confirmat că nu a depus procedurile tehnice de execuţie pentru restul lucrărilor, deşi au fost solicitate. Ofertantul depune, prin răspunsul la clarificări, procedurile lipsă (peste 300 pagini). - Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 4: Ofertantul a depus un plan propriu de control al calităţii, verificări şi încercări (P.C.C.V.I.) ce cuprinde activităţi şi categorii de lucrări care nu fac obiectul procedurii. În cadrul propunerii tehnice depusă iniţial, ofertantul a prezentat PCCVI care nu este adaptat lucrărilor aferente procedurii şi care, pe cale de consecinţă, nu este corelat cu activităţile şi subactivităţile cuprinse în graficul de execuţie (Gantt), astfel cum a fost solicitat prin caietul de sarcini (capitolul I, punctul 2 lit. d) - pag. 8). Prin răspunsul la clarificări depune un nou PCCVI, deşi nu i s-a solicitat acest lucru, ceea ce conduce la modificarea ofertei iniţiale. - Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 8: Ofertantul nu a depus formularul 14 în conformitate cu solicitările din caietul de sarcini (caietul de sarcini, capitolul I, punctul 6), ci a depus un formular incomplet (în cadrul formularului nu se regăsesc parte din utilajele prevăzute în graficul Gantt şi în Formularul C8, în Pagina 5 din 25

§ 6

schimb, sunt propuse utilaje care nu se regăsesc în grafic şi în Formularul C8. Ulterior, prin răspunsul la solicitarea de clarificări a depus un nou document-Formular nr. 14, dar nici în cadrul acestuia nu se regăsesc mijloacele de transport propuse pentru îndeplinirea contractului şi nici nu sunt specificate cantităţile de resurse aflate la dispoziţia ofertantului şi propuse pentru îndeplinirea contractului. Astfel, autoritatea contractantă precizează că a constatat că cerinţa de la punctul 6 din caietul de sarcini nu a fost respectată, existând necorelări între graficul de execuţie Gantt şi lista privind tipurile şi cantităţile de utilaje sau echipamente de construcţii şi mijloace de transport. - Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 10: Ofertantul nu a depus formularul F3 în conformitate cu solicitările din caietul de sarcini (caietul de sarcini, capitolul I, pct. 12 - pag. 13), documentele prezentate iniţial fiind incomplete. Ulterior, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul a depus noi documente - formularele F3 refăcute, ceea ce conduce la modificarea ofertei iniţiale, fapt care contravine dispoziilor legale şi duce la încălcarea principiilor nediscriminării şi al tratamentului egal. Prin nedepunerea formularelor F3 cu reţete, astfel cum au fost solicitate prin caietul de sarcini, suntem în imposibilitatea verificării corelării acestora cu graficul de execuţie Gantt, din punct de vedere al alocării resurselor propuse pentru realizarea fiecărei activităţi şi subactivităţi. Lipsa acestor informaţii echivalează cu o ofertă tehnică incompletă. Cerinţele impuse în caietul de sarcini, sunt considerate cerinţe minimale, nerespectarea acestora ducând la respingerea ofertei, aspect precizat la capitolul I - pag. 7 din caietul de sarcini. Ofertantul nu a clarificat aspectele solicitate. - Răspuns la solicitarea de clarificare nr. 5 şi 6: Prin solicitările nr. 5 şi 6 achizitoarea menționează că a solicitat clarificări cu privire la drumul critic înscris în graficul de execuţie Gantt, prezentat în cadrul propunerii tehnice după cum urmează: întrebare nr. 5: „în cadrul analizei drumului critic din secţiunea aferentă graficului Gantt, prezentat în cadrul propunerii tehnice, aţi făcut referire la categorii de lucrări, care, aşa după cum precizaţi „sunt o parte componentă a drumului critic", dar care, nici nu se regăsesc în cadrul Graficului prezentat şi nici nu fac obiectul prezentei proceduri (Lucrări de terasamente/săpături pentru îmbunătăţirea suprafeţei de rulare, Lucrări la fundaţii şi Structură). Vă rugăm clarificaţi. întrebare nr. 6: „în cadrul graficului Gantt prezentat, cea mai mare parte a activităţilor sunt preconizate a fi realizate în aceleaşi perioade de timp, chiar dacă există activităţi care, în cadrul proceselor tehnologice, condiţionează sau sunt condiţionate de executarea altor activităţi. Totodată, în cadrul graficului prezentat, toate activităţile înscrise în grafic se află pe drumul critic. Vă rugăm clarificaţi aspectele menţionate." Pagina 6 din 25

§ 7

Ofertantul a precizat că analiza drumului critic prezentată în cadrul acestei secţiuni este considerată ca fiind „o descriere generică a categoriilor de lucrări ce fac parte din drumul critic". Totodată, acesta a precizat că „vor fi respectaţi paşii tehnologici de execuţie. Astfel, fiind suprafeţe mari de execuţie iar în şantier vor fi prezente mai multe echipe de lucru, s-au reprezentat mai multe activităţi în aceeaşi perioada de timp pentru a ne putea încadra în durata contractuala respectând în acelaşi timp tehnologiile de lucru. Menţionăm ca dupa punerea în opera a unei suprafeţe considerabile de termoizolare pentru a fi eficienţi în execuţia contractului se poate trece la tencuit de către alta echipa pe suprafaţa deja termoizolată, chiar daca operaţiunea de termoizolare pe toata suprafaţa din proiect nu s-a finalizat ş.a.m.d. Graficul a fost reprezentat pentru a eficientiza timpul de lucru și a ne încadra în durata contractului, de aceea unele activităţi apar în aceeaşi perioada de timp şi toate activităţile au fost reprezentate pe drum critic. Confirmăm ca vor fi respectate tehnologiile de execuţie din proiectul tehnic încadrându-ne în durata contractuală. Pentru o analiza mai în detaliu şi o confirmare a celor menţionate va anexăm diagrama PERT a graficului gantt pentru a fi analizate în detaliu duratele de execuţie și legăturile dintre activităţile de lucru." Faţă de răspunsurile transmise, achizitoarea apreciază că activităţile şi subactivităţile înscrise în cadrul graficului Gantt nu sunt prezentate într-o succesiune logică şi cronologică a acestora. Conform celor precizate în răspunsul dat, ar fi trebuit să existe cel puţin un mic decalaj privind începerea acelor activităţi condiţionate de finalizarea altor activităţi (exemplu: „dupa punerea în opera a unei suprafeţe considerabile de termoizolare ... se poate trece la tencuit de către alta echipa pe suprafaţa deja termoizolată, chiar daca operaţiunea de termoizolare pe toata suprafaţa din proiect nu s-a finalizat"). Pe de altă parte, interdependenţele dintre activităţile şi subactivităţile înscrise în grafic sunt doar de tipul sfârşit-început, semnificaţia acestui tip de relaţie fiind faptul că o activitate nu poate începe înainte de finalizarea altei activităţi (chiar dacă, aşa cum precizează ofertantul în răspunsul dat, o activitate poate începe după finalizarea unei părţi a activităţii anterioare). Pe cale de consecinţă, anumite activităţi încrise în grafic sunt preconizate a fi realizate în ordinea inversă a unui proces tehnologic corect (exemplu: montarea glafurilor interioare şi exterioare, condiţionează realizarea termosistemului şi a finisajelor interioare, fiind preconizate a fi realizate înaintea acestora). Pe de altă parte, există activităţi înscrise în grafic care depind de realizarea altor activităţi, deşi nu ar trebui (exemplu: confecţionarea şi montarea balustradei metalice la scara interioară, este condiţionată în grafic de tencuiala decorativă marmorată la soclu). În cadrul graficului prezentat, toate activităţile înscrise în grafic se află pe drumul critic, ceea ce semnifică că toate activităţile şi subactivităţile înscrise în grafic au rezervă de timp 0, adică orice întârziere în finalizarea oricăreia dintre acestea, conduce la depăşirea duratei totale de execuţie a lucrărilor, propusă de ofertant. Pagina 7 din 25

§ 8

În concluzie, graficul prezentat nu este întocmit în conformitate cu cerinţele din caietul de sarcini şi nu ţine cont de vreo succesiune logică şi cronologică a activităţilor şi subactivităţilor din cadrul unor procese tehnoologice corecte, iar răspunsul transmis nu este de natură a clarifica aspectele solicitate. Ofertantul a depus documente noi, neprezentate în cadrul ofertei iniţiale: - prin răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 7 ofertantul a depus un document nou cu caracter de recomandare ce atestă experienţa profesională a managerului de proiect. Prin oferta iniţială nu a depus documentele solicitate pentru demonstrarea experienţei profesionale solicitate (existând posibilitatea ca acest document să fi fost obţinut după data limită de depunere a ofertei). Astfel, ofertantul a modificat oferta depusă iniţial, fapt care contravine dispoziilor legale şi duce la nerespectării principiilor nediscriminării şi al tratamentului egal. - prin răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 9 ofertantul a depus contractul de prestări servicii încheiat cu o societate autorizată pentru depozitarea/valorificarea deşeurilor. Acest contract nu a fost depus odată cu oferta iniţială, în termenul stabilit (existând posibilitatea ca acest document să fi fost obţinut după data limită de depunere a ofertei). Sintetizând, prin răspunsul la clarificări, ce are ca anexă documente ale ofertei tehnice (400 pagini), contestatoarea depune: - proceduri tehnice de execuţie pentru lucrări ce nu au fost depuse odată cu oferta iniţială, deşi au fost solicitate prin caietul de sarcini, capitolul 1 pct. 2 lit. c); - un nou PCCVI. Prin oferta iniţială a depus un plan propriu de control al calităţii, verificări şi încercări (PCCVI) pentru lucrare, în care sunt înscrise activităţi şi categorii de lucrări care nu fac obiectul procedurii; - formularul 14. Formularul depus odată cu oferta iniţială nu era conform cu solicitările din documentaţia de atribuire; - formularele F3. Formularele depuse odată cu oferta iniţială nu erau conforme cu solicitările din documentaţia de atribuire; - recomandare pentru managerul de Proiect, document nedepus iniţial, deşi a fost solicitat; - contract prestări servicii încheiat cu o societate autorizată pentru depozitarea/valorificarea deşeurilor, document nedepus iniţial, deşi a fost solicitat. Autoritatea contractantă apreciază că societatea contestatoare a modificat în mod substanţial oferta sa iniţială, toate cele 400 de pagini depuse odată cu răspunsul la clarificări neputând fi considerate abateri tehnice minore. În mod evident, prin acceptarea modificării şi completării ofertei iniţiale, s-ar crea un avantaj ofertantului, care ar avea în acest fel un termen suplimentar pentru întocmirea/depunerea ofertei şi totodată ar Pagina 8 din 25

§ 9

beneficia de „consultanţă" din partea autorităţii contractante în ceea ce priveşte conformitatea documentelor depuse. În ceea ce priveşte comunicarea rezultatului procedurii, consideră că sunt respectate dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Susține că i-a comunicat ofertantului motivele declarării ofertei ca neconformă, respectiv faptul că a depus documente noi, a modificat substanţial documentele ofertei iniţiale şi nu a clarificat aspecte din ofertă, indicând şi temeiul de drept incident. Nu se poate susţine necunoaşterea motivelor respingerii ofertei, în condiţiile în care ofertantul, prin răspunsul la clarificări, după expirarea termenului de depunere a ofertei, a transmis documente noi sau refăcute, nesolicitate de comisia de evaluare a ofertelor. Reiterează că nu i-a fost solicitat contestatoarei să depună documente noi în cadrul răspunsului la clarificări, clarificarea neavând rolul să suplinească documentele lipsă sau să le modifice pe cele prezentate iniţial. Şi din analiza contestaţiei reiese fără putinţă de tăgadă faptul că ofertantul cunoaşte motivele declarării ofertei ca neconforme. În realitate, în deplină cunoştinţă de cauză, ofertantul încearcă încadrarea omisiunilor şi erorilor sale (peste 400 pagini) în categoria erorilor tehnice minore şi transformarea ofertei din neconformă în conformă. Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise prin adresa nr. 1942/12.11.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 72743/ 12.11.2024, și nr. 1995/22.11.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 75450/ 22.11.2024. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 77427/02.12.2024, contestatoarea a depus contestația semnată cu semnătură electronică. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Lucrări de modernizare-reabilitare Corp C pentru obiectivul Școala Gimnazială ..., cod CPV 45400000-1 Lucrări de finisare a construcțiilor (Rev.2), Școala Gimnazială ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN.../ 30.08.2024. Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări este de 4.326.455,44 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 18.09.2024, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, ... SRL a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Pagina 9 din 25

§ 10

Contestatoarea a constituit cauțiunea, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, în sumă de 88.000,00 lei, fiind depusă la dosarul cauzei recipisa de consemnare nr. 210703373/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Victoria, la data de 25.10.2024. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că, prin aceasta, sunt reclamate motivele respingerii ofertei, contestatoarea ... SRL apreciind că, în mod greșit, completările pe care le-a a dus prin intermediul răspunsurilor la clarificări au fost calificate ca modificări ale ofertei. Se reține că, prin adresa nr. 1766/14.10.2024, s-a adus la cunoștința ofertantei decizia de respingere, ca neconformă, a ofertei sale, prin raportare la prevederile art. 134 alin. (5), alin. (6) şi alin. (9) din H.G. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, pentru următoarele motive: Prin solicitarea de clarificări nr. 1604/30.09.2024 au fost solicitate lămuriri cu privire la oferta tehnică depusă de ofertant, sub aspectul identificării informaţiilor transmise în raport cu cerinţele minimale din caietul de sarcini. Prin răspunsul transmis, ofertantul a modificat oferta transmisă iniţial, atât prin prezentarea de documente revizuite / modificate, cât şi prin depunerea de documente noi, ce nu au fost depuse în cadrul propunerii tehnice iniţiale. De asemenea, parte dintre răspunsurile date nu au fost de natură să clarifice aspectele solicitate. Toate cele arătate mai sus, nu se încadrează în dispoziţiile art. 134 alin. (8) din H.G. nr. 395/2016, fiind în fapt modificări şi completări ale ofertei. Prin acceptarea acestora s-ar crea un avantaj ofertantului, încălcându-se principiile nediscriminării şi al tratamentului egal. Prin adresa nr. 1604/30.09.2024, la care s-a făcut mențiune și în comunicarea privind rezultatul procedurii, s-au solicitat ... SRL următoarele: 1. în cadrul Caietului de sarcini, la cap. 1, punctul 1, s-a solicitat: Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus), ca parte componentă a propunerii tehnice, care prezintă modul în care ofertantul îşi propune să asigure execuţia lucrărilor solicitate prin specificaţiile tehnice incluse în documentaţia de atribuire. Ofertantul va prezenta în cadrul acestei secţiuni următoarele informaţii: a) abordarea din punct de vedere a procesului tehnologic, inclusiv informaţii privind utilizarea resurselor (metodologia propusă pentru executarea lucrărilor);". Vă rugăm să precizaţi unde anume în cadrul ofertei depuse de dumneavoastră se regăsesc informaţiile solicitate, referitoare la cerinţa menţionată. 2. In conţinutul Planului propriu de asigurare a calităţii din cadrul propunerii tehnice depuse de dumneavoastră, la cap. III se regăsesc paragrafe copiate integral din Caietul de sarcini, fără a fi prezentată propria dumneavoastră abordare, contrar cerinţei de la Cap. I din Caietul de sarcini, în care sunt precizate următoarele: „Nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanţii având obligaţia de a proba conformitatea ofertei cu cerinţele acestuia, prin prezentarea propriei abordări / metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului...". Vă rugăm clarificaţi. Pagina 10 din 25

§ 11

3. în conţinutul Planului propriu de asigurare a calităţii, din cadrul propunerii tehnice depuse de dumneavoastră, nu se regăseşte lista Procedurilor tehnice de execuţie aplicabile, pentru toate tipurile de lucrări necesare realizării contractului, solicitată la Cap. I, punctul 2, lit. c) din caietul de sarcini. Totodată, nu se regăsesc descrierile procedurilor tehnice de execuţie pentru următoarele categorii de lucrări: demontări, desfaceri şi demolări, montare şi demontare schelă, placare pereţi cu panouri semirigide din pvc, pardoseli din covor pvc, înlocuire radiatoare. în schimb se regăsesc proceduri tehnice de execuţie pentru categorii de lucrări care nu fac obiectul prezentei proceduri de achiziţie publică, cum ar fi: tavane din gipscarton, învelitori din tablă, jgheaburi şi burlane, placări cu HPL, pereţi cortină, peisagistică, e.t.c. Având în vedere şi faptul că „Propunerea tehnică trebuie să demonstreze că ofertantul a înţeles corect cerinţele şi obiectivele autorităţii contractante şi că propunerea tehnică prezentată răspunde acestor cerinţe.", vă rugăm să precizaţi unde se regăsesc în cadrul ofertei dumneavoastră informaţiile solicitate şi vă rugăm să explicaţi cum consideraţi îndeplinite cerinţele autorităţii contractante referitoare la aspectele menţionate. 4. In conţinutul Planului propriu de asigurare a calităţii, din cadrul propunerii tehnice depuse de dumneavoastră, se regăseşte un plan propriu de control al calităţii, verificări şi încercări (P.C.C.V.I.), în care sunt înscrise activităţi şi categorii de lucrări care nu fac obiectul prezentei proceduri, cum ar fi: plafoane din gipscarton, pardoseli din gresie, placaje cu faianţă, alei şi trotuare, e.t.c. Având în vedere faptul că a fost solicitată prezentarea unui P.C.C.V.I. aplicabil la lucrare, vă rugăm clarificaţi. 5. în cadrul analizei drumului critic din secţiunea aferentă graficului Gantt, prezentat în cadrul propunerii tehnice, aţi făcut referire la categorii de lucrări, care, aşa după cum precizaţi „sunt o parte componentă a drumului critic", dar care, nici nu se regăsesc în cadrul Graficului prezentat şi nici nu fac obiectul prezentei proceduri (Lucrări de terasamente/săpături pentru îmbunătăţirea suprafeţei de rulare, Lucrări la fundaţii şi Structură). Vă rugăm clarificaţi. 6. în cadrul graficului Gantt prezentat, cea mai mare parte a activităţilor sunt preconizate a fi realizate în aceleaşi perioade de timp, chiar dacă există activităţi care, în cadrul proceselor tehnologice, condiţionează sau sunt condiţionate de executarea altor activităţi. Totodată, în cadrul graficului prezentat, toate activităţile înscrise în grafic se află pe drumul critic. Vă rugăm clarificaţi aspectele menţionate. 7. Din documentele prezentate pentru Managerul de proiect, propus pentru îndeplinirea contractului, respectiv pentru dl. ..., nu reiese „Experienţa specifică, constând în implicarea ca Manager de proiect, în cel puţin 1 proiect similar de execuţie, sau de proiectare şi execuţie lucrări, având ca obiect lucrări de construcţii de clădiri noi şi/sau intervenţii la clădiri, construcţii încadrate cel puţin în categoria de importanţă C, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 766/1996", aşa cum a fost solicitat prin caietul de sarcini. Vă rugăm clarificaţi cum consideraţi îndeplinită această cerinţă. 8. In cadrul formularului nr. 14 - Lista utilajelor şi echipamentelor de construcţii, inclusiv a mijloacelor de transport, propuse pentru îndeplinirea contractului, nu se regăsesc parte din utilajele prevăzute în graficul Gantt şi în Formularul C8, în schimb sunt propuse utilaje care nu se regăsesc în grafic şi în Formularul C8. Având în vedere cerinţa din caietul de sarcini, care Pagina 11 din 25

§ 12

precizează: „Tipurile şi cantităţile de utilaje sau echipamente de construcţii şi mijloace de transport, trebuie să se afle în deplină corelare cu cele prevăzute în cadrul graficului de execuţie (Gantt) şi al metodologiei de execuţie propuse, prezentate în cadrul propunerii tehnice.", vă rugăm să explicaţi cum consideraţi îndeplinită această cerinţă. 9. Vă rugăm să precizaţi, unde anume în cadrul propunerii tehnice depuse de dumneavoastră, se regăseşte pre/contractul cu o firmă autorizată pentru depozitarea/valorificarea deşeurilor rezultate în urma execuţiei lucrărilor, aşa după cum a fost solicitat la Cap. I, punctul 9, lit. h), din caietul de sarcini. 10. Vă rugăm să precizaţi, unde anume în cadrul propunerii tehnice depuse de dumneavoastră, se regăsesc „listele cu cantităţi de lucrări pe categorii de lucrări (Formulare F3), cu detalierea reţetelor privind consumurile unitare de resurse aferente fiecărui articol sau normă de deviz, fără prezentarea componentelor financiare ale acestora (preţuri unitare şi valori).1', aşa după cum a fost solicitat la Cap. I, punctul 12, din caietul de sarcini. 11. In cadrul Listei cu cantităţi de lucrări pe categorii de lucrări (Formular F3), aferent lucrărilor de Reabilitare împrejmuire, precum şi în cadrul graficului Gantt, din cadrul propunerii tehnice depuse de dumneavoastră, se regăseşte la poziţia 21, articolul FD59, care are denumirea de DESCARCARE MANUALĂ MATERIALE DIN AUTO, în loc de TRANSPORT PRIN PURTARE DIRECTĂ MATERIALE. Vă rugăm clarificaţi. Ofertanta ... SRL răspunde astfel: 1. Referitor la primul punct al solicitarii, tinem sa precizam ca subscrisa a tratat informatiile cu privire la abordarea din punct de vedere a procesului tehnologic, inclusiv informatiile privind utilizarea resurselor, in cadrul propunerii tehnice, paginile 748 – 761, unde a fost prezentat graficul gantt cu alocarea resurselor (materiale, forta de munca, utilaje). De asemenea, mentionam faptul ca subscrisa a prezentat atat planul propus pentru realizarea contractului atat grafic, cat si sub forma unui memoriu ce a fost prezentat in cadrul propunerii tehnice la paginile 692 – 718. 2. In ceea ce priveste punctul doi al solicitarii, va transmitem faptul ca informatiile regasite in cadrul capitolului III sunt descrieri ale lucrarilor ce fac obiectul prezentei proceduri, asa cum acestea au fost solicitate de catre autoritatea contractanta si sunt redate de catre subscrisa pentru a arata autoritatii ca am înteles obiectul contractului si cerintele din caietul de sarcini si faptul ca acestea au fost asumate în integralitate. In ceea priveste propria metodologia de realizare a contractului, va transmitem faptul ca subscrisa a prezentat in cadrul Planului propriu de asigurare a calitatii, capitolul IX, propriile proceduri tehnice de executie pentru principalele categorii de lucrari ce fac obiectul contractului. De asemenea, prin declaratia prezentata in cadrul propunerii tehnice la pagina 7, subscrisa îsi asuma faptul ca, în cazul discrepantelor între prevederile metodologiei si cele ale caietelor de sarcini/specificat iilor tehnice, vor avea întaietate si se vor aplica dispozitiile caietelor de sarcini/ specificatiilor tehnice, pentru a respecta întocmai cerintele impuse prin proiectul tehnic. 3. In ceea ce priveste punctul trei al solicitarii, tinem sa precizam faptul ca subscrisa a prezentat in cadrul propunerii tehnice procedurile tehnice de executie pentru principalele categorii de lucrari ce fac obiectul contractului, la paginile 128 – 477. Pentru a ne conforma întocmai solicitarii dumneavoastra, atasam prezentului raspuns lista cu principalele proceduri tehnice de executie solicitate de catre dumneavoastra. In ceea ce priveste procedurile tehnice de executie pentru: tavane din gipscarton, invelitori din table, jgheabyri si burlane, placari HPL, pereti cortina, peisagistica, tinem sa precizam ca dintr-o eroare la completarea Planului propriu de asigurare a calitatii au fost atasate si procedurile tehnice de executie pentru lucrarile mentionate anterior, motiv pentru care va rugam sa faceti abstractie de acestea. In ceea ce priveste procedurile tehnice de executie aferente lucrarilor de demontari, desfaceri si demolari, montare si demontare schela, placare pereti cu panouri semirigide din pvc, Pagina 12 din 25

§ 13

pardoseli din covor PVC, inlocuire radiatoare, va transmitem faptul ca subscrisa nu le-a prezentat in cadrul propunerii tehnice deoarece autoritatea contractanta nu a impus prin documentatia de atribuire prezentarea anumitor proceduri tehnice de executie, subscrisa prezentand doar acele proceduri tehnice de executie pentru lucrarile de complexitate ridicata. Pentru a demonstra capacitatea societatii noastre de a realiza si aceste categorii de lucrari de complexitate redusa, atasam prezentului raspuns procedurile tehnice de executie specifice, utilizate de societatea noastra si solicitate de catre dumneavoastra în completarea informatiilor regasite initial în propunerea tehnica. 4. In ceea ce priveste punctul patru al solicitarii, va transmitem faptul ca, dintr-o eroare la completarea PCCVI prezentat initial in cadrul propunerii tehnice, au fost introduse categorii de lucrari ce nu fac obiectul prezentei proceduri, motiv pentru care atasam prezentului raspuns PCCVI revizuit sub aspectele constatate. De asemenea, tinem sa precizam faptul ca PCCVI prezentat initial se aplica lucrarii dumneavoastra, categoriile de lucrari prezentate in plus reprezentand o eroare tehnica datorata adaptarii PCCVI de la lucrari de complexitate superioara pe care le-am dus la bun sfarsit la obiectivul dumneavoastra de investitii. 5. Referitor la punctul cinci al solicitarii, va transmitem faptul ca descrierea analizei drumului critic prezentat de subscrisa, la paginile 721 - 722, reprezinta o descriere generica a categoriilor de lucrari ce fac parte din drumul critic. Particularizarea la obiectivul dumneavoastra de investit ii se regaseste în diagrama drumului critic prezentata de subscrisa în cadrul propunerii tehnice la paginile 736 – 747. Tinem sa preciza m ca aceasta este întocmita in baza documentatiei puse la dispozitie de autoritatea contractanta si respecta în totalitate cerintele impuse prin documentat ia de atribuire cu privire la modalitatea de întocmire a planului propus, respectiv a diagramei drumului critic. 6. Referitor la punctul sase al solicitarii, tinem sa precizam ca vor fi respectati pasii tehnologici de executie. Astfel, fiind suprafete mari de executie iar în santier vor fi prezente mai multe echipe de lucru, s-au reprezentat mai multe activitati în aceeasi perioada de timp pentru a ne putea încadra în durata contractuala respectand în acelasi timp tehnologiile de lucru. Mentionam ca dupa punerea în opera a unei suprafete considerabile de termoizolare pentru a fi eficienti în executia contractului se poate trece la tencuit de catre alta echipa pe suprafata deja termoizolata, chiar daca operatiunea de termoizolare pe toata suprafata din proiect nu s-a finalizat s .a.m.d. Graficul a fost reprezentat pentru a eficientiza timpul de lucru si a ne încadra în durata contractului, de aceea unele activitati apar în aceeasi perioada de timp si toate activitatile au fost reprezentate pe drum critic. Confirma m ca vor fi respectate tehnologiile de executie din proiectul tehnic încadrandu-ne în durata contractuala. Pentru o analiza mai în detaliu si o confirmare a celor mentionate va anexam diagrama PERT a graficului gantt pentru a fi analizate în detaliu duratele de executie si legaturile dintre activitatile de lucru. 7. In ceea ce priveste punctul sapte al solicitarii, va transmitem faptul ca dintr-o eroare la încarcarea documentelor nu a fost prezentata recomandarea ce atesta experienta profesionala în minim 1 proiect similar de executie pentru dl. ..., specialist propus pentru pozitia de Manager de proiect, motiv pentru care atasam prezentului raspuns recomandarea mentionata anterior. 8. In ceea ce priveste punctul opt al solicitarii tinem sa precizam faptul ca în cadrul propunerii tehnice, formularul 14, a fost prezentata lista echipamentelor si utilajelor de capacitate mare pe care subscrisa le detine si le poate pune in opera pentru realizarea viitorului contract. Totodata, în cadrul propunerii tehnice, la pagina 673, mentionam faptul ca utilajele mici, aparatele de sudura, bormasini, rotopercutoare, flexuri, drujba, malaxor, troliu, electrocompresor etc. vor fi asigurate pe tot parcursul executiei lucrarilor, acestea fiind uzuale si la dispozitia noastra. De asemenea, pentru a ne conforma întocmai solicitarii dumneavoastra, atasam prezentului raspuns formularul nr. 14 revizuit sub aspectele constatate de catre comisia de evaluare, respectiv completat cu utilajele deja asumate de subscrisa prin prezentarea formularului C8cp - LISTA cuprinzand consumurile de ore de functionare a utilajelor de constructii cumulat pe proiect. 9. In ceea ce priveste punctul noua al solicitarii, tinem sa precizam ca dintr-o eroare la încarcarea documentelor nu a fost prezentat contractul de prestari servicii încheiat cu o societate autorizata pentru depozitarea/ valorificarea deseurilor, motiv pentru care atasam prezentului raspuns contractul nr. 82135 din 01.02.2024 încheiat cu ... S.A. Pagina 13 din 25

§ 14

De asemenea, în cadrul Planului propriu cu masurile privind protectia mediului, pagina 836, subscrisa si-a asumat responsabilitatea predarii deseurilor catre o societate autorizata în acest sens, pe baza unui contract cu o firma specializata in gestionarea deseurilor, contract pe care îl detinem legal încheiat si îl anexa m autoritatii contractante. (…) 10. In ceea ce priveste punctul zece al solicitarii, tinem sa precizam faptul ca dintr-o eroare la încarcarea documentelor au fost prezentate în cadrul propunerii tehnice listele cu cantitatile de lucrari fara valori fara explicitarea retetelor privind consumurile unitare de resurse, motiv pentru care atasam prezentului raspuns listele cu cantitatile de lucrari fara valori depuse initial, cu retetarul aferent fiecarui articol sau norma de deviz, în conformitate cu solicitarea dumneavoastra. 11. In ceea ce priveste ultimul punct al solicitarii, tinem sa precizam ca dintr-o eroare de tehnoredactare a fost completata eronat denumirea articolului FD59 cu DESCARCARE MANUALA MATERIALE DIN AUTO, în loc de TRANSPORT PRIN PURTARE DIRECTA MATERIALE, motiv pentru care atasam prezentului raspuns listele de cantitati revizuite sub aspectele constatate. Mentionam faptul ca modificarea operata la solicitarea autoritatii contractante nu modifica valoarea ofertata de subscrisa. Astfel, pentru corelarea dintre propunerea financiara si propunerea tehnica, in etapa de evaluare a propunerilor financiare, la prima solicitare a autoritatii contractante, vom prezenta si listele de cantitati cu valori, revizuite sub aspectele constatate. In temeiul prevederilor art. 134 alin. (7) – (9) din HG nr. 395 din 2016, cu modificarile si completarile ulterioare, va rugam sa acceptati îndreptarea erorilor constatate, ca fiind abateri tehnice minore, iar îndreptarea lor nu implica modificarea propunerii financiare: (…). Analizând comunicarea privind rezultatul procedurii prin prisma celor cuprinse în solicitarea de clarificări și răspunsul la aceasta, raportat la criticile aduse prin contestație, Consiliul constată că, într-adevăr, cu încălcarea prevederilor art. 215 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 [Art. 215. - (1) Autoritatea contractantă informează fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul selecţiei, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziţii, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, de a nu încheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achiziţii ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea deciziilor respective. (2) În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: (…) b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale;], autoritatea contractantă nu a indicat în concret cum a fost modificată propunerea tehnică prin răspunsurile transmise și care sunt motivele pentru care prin răspunsurile aduse nu s-au clarificatele aspectele solicitate. Motivarea achizitoarei a fost una generică: Prin răspunsul transmis, ofertantul a modificat oferta transmisă iniţial, atât prin prezentarea de documente revizuite/modificate, cât şi prin depunerea de documente noi, ce nu au fost depuse în cadrul propunerii tehnice iniţiale. De asemenea, parte dintre răspunsurile date nu au fost de natură să clarifice aspectele solicitate. Nu au fost enumerate documentele noi depuse față de propunerea tehnică inițială și care sunt acele răspunsuri care nu au clarificat aspectele solicitate. Pe de altă parte, însă, nu poate fi ignorat faptul că, în comunicarea privind rezultatul procedurii, s-a menționat expres că modificările au fost aduse urmare răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 1604/30.09.2024, astfel că societatea contestatoare nu era străină de documentele depuse și care au fost încadrate ca modificări/completări ale ofertei. Totodată, este de remarcat faptul că, deși în punctul de vedere asupra contestației, înaintat și ... SRL, astfel cum rezultă din probele Pagina 14 din 25

§ 15

aflate la dosarul cauzei, s-au detaliat modificările aduse prin răspunsul la clarificări, prin prezentarea analizei raportat la fiecare răspuns în parte, contestatoarea nu a depus concluzii scrise ca răspuns la acest punct de vedere. Ținând seama de conținutul adresei de clarificări, de răspunsul transmis de operatorul economic, dar și de faptul că, prin punctul de vedere asupra contestației, au fost aduse explicații concrete vizavi de modificările aduse prin clarificări, Consiliul apreciază că lipsa detalierii din comunicarea privind rezultatul procedurii a fost acoperită, astfel că se va trece la analiza motivelor care au condus la respingerea ofertei. De altfel, se poate observa că, încă de la data transmiterii răspunsului la clarificări, ... SRL a invocat necesitatea transmiterii unor informații și documente în completarea propunerii tehnice, astfel că nu poate invoca lipsa cunoașterii modificărilor/completărilor aduse. Problema adusă în discuție, ridicată chiar de la nivelul răspunsului la clarificări, vizează posibilitatea încadrării modificărilor/completărilor aduse în categoria celor acceptate, prevăzute de prevederile art. 137 alin. alin. (7) – (9) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Prevederile invocate în răspunsul la clarificări și în contestație stabilesc următoarele: Art. 134 alin. (1) Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia.

§ 16

(3) Comisia de evaluare va stabili termenul-limită în funcţie de volumul şi complexitatea clarificărilor şi completărilor formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte.

§ 17

(4) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare.

§ 18

(5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.

§ 19

(6) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (7) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant în legătură cu propunerea sa tehnică se încadrează în una din categoriile de mai jos: a) pot fi încadrate în categoria viciilor de formă; sau b) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a preţului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu ar fi condus la modificarea clasamentului ofertanţilor participanţi la procedura de atribuire. Pagina 15 din 25

§ 20

(8) Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte.

§ 21

(9) O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei; b) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni conduce la eludarea aplicării acelor prevederi ale legii care instituie obligaţii ale autorităţii contractante în raport cu anumite praguri valorice; c) în urma corectării respectivei abateri/omisiuni, se constată că s-ar schimba clasamentul ofertanţilor; d) modificarea ar presupune o diminuare calitativă în comparaţie cu oferta iniţială; e) modificarea vizează o parte din ofertă pentru care documentaţia de atribuire a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanţii să se abată de la cerinţele exacte ale respectivei documentaţii, iar oferta iniţială nu a fost în conformitate cu aceste cerinţe. De asemenea, este de amintit că, potrivit art. 135 alin. (1) din norme În condițiile art. 209 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia. (2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condițiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (3) În sensul dispozițiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire. Se poate observa din dispozițiile de mai sus că avem, pe de o parte, regula, potrivit căreia nu se admit modificări ale propunerii tehnice în urma răspunsurilor la clarificări, și, pe de altă parte, excepțiile de la această regulă, încadrate la rândul lor în două categorii: vicii de formă și abateri tehnice minore în cazul modificării propunerii tehnice. La nivelul Consiliului, dar și al Curților de Apel, cum a sesizat și autoarea contestației, au fost pronunțate numeroase decizii în care s-a reținut aplicabilitatea prevederilor referitoare la abateri tehnice minore/ vicii de formă. În decizia Curții de Apel Alba Iulia nr. 3472 din 12.06.2018, s-a reținut, între altele: Prin urmare, nu este nici legala si nici oportuna respingerea unei oferte pentru deficiente minore, trebuind sa existe o corelare rezonabila intre abaterea identificata in cadrul ofertei depuse si gravitatea masurii luate de autoritatea contractanta. Proportionalitatea reprezinta un criteriu adesea decisiv in evaluarea legalitatii actelor si actiunilor institutiilor statului (…). Totodată, vizavi de necesitatea respectării principiilor tratamentului egal și al transparenței, trebuie observat că, potrivit considerentelor expuse în cauza Pippo Pizzo „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență - care Pagina 16 din 25

§ 22

constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctul 44 și jurisprudența citată)”. În Hotărârea din 14 iunie 2017, Medipac - Kazantzidis, C-6/05, EU:C:2007:337, CJUE a precizat că obligația de transparență „interzice autorității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeindu-se pe motive care nu au fost prevăzute în acest anunț care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte” (punctul 54). Trecând de acest cadru general și analizând răspunsul la întrebarea nr. 3 din solicitarea de clarificări, Consiliul constată că, în proces-verbal privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare, nr. 1715/ 08.10.2024, s-au consemnat următoarele: 1. Ofertantul nu a prezentat în cadrul propunerii tehnice lista solicitată la punctul c) din Cap. I, pct. 2. Din C.S.; 2. Ofertantul nu a prezentat în cadrul propunerii tehnice descrierea succintă a P.T.E.-urilor aplicabile pentru toate lucrările, mai ales în codiţiile în care cerinţa a fost pentru toate tipurile de lucrări necesare realizării contractului, şi nu doar pentru principalele categorii de lucrări, aşa cum precizează în mod eronat ofertantul, prin răspunsul dat. Astfel, ofertantul prin răspunsul dat, modifică oferta transmisă iniţial, prin depunerea unor documente noi, care nu au fost solicitate de comisia de evaluare „în completarea informaţiilor regăsite iniţial în propunerea tehnică". 3.Ofertantul nu a înţeles corect cerinţele autorităţii contractante şi nici solicitările de clarificări ale comisiei de evaluare, care nu a solicitat modificarea ofertei depuse iniţial, prin revizuirea sau completarea documentelor prezentate în cadrul acesteia. Concluzie: în cadrul propunerii tehnice depusă iniţial de către ofertant, nu se regăsesc toate informaţiile minimale solicitate de autoritatea contractantă, în cadrul acestei secţiuni, ci doar parte dintre acestea, respectiv doar pentru lucrările considerate de către ofertant ca fiind principale categorii de lucrări şi „de complexitate ridicată". Se reține că, în caietul de sarcini, pag. 8/16) s-a solicitat ca operatorii economici să prezinte: 2. Planul propriu de asigurare a calității (P.C.), propus pentru execuția lucrărilor. Acesta trebuie adaptat la caracteristicile specifice ale contractului de lucrări, corelat cu metodologia propusă pentru executarea lucrărilor, demonstrând totodată că activitățile / etapele de realizare a acestora, responsabilitățile pentru execuția lucrărilor și pentru gestionarea controlului calității, utilizarea resurselor, sunt foarte bine definite. Acesta va trebui să conțină cel puțin următoarele informații: a) descrierea sistemului calității aplicabil la lucrare; b) lista cuprinzând procedurile aferente sistemului calității; c) lista cuprinzând procedurile tehnice de execuție aplicabile, pentru toate tipurile de lucrări necesare realizării contractului, inclusiv descrierea succintă a acestora; Pagina 17 din 25

§ 23

d) planul propriu de control al calității, verificări și încercări (P.C.C.V.I.), aplicabil la lucrare, conținând metodologia detaliată pentru efectuarea testelor și verificărilor de calitate, pentru lucrările care vor fi executate, în ordinea logică de execuție. Acesta va fi corelat cu activitățile și subactivitățile cuprinse în graficul de execuție (Gantt), activitățile din cadrul P.C.C.V.I. fiind prezentate în cadrul graficului. În solicitarea de clarificare, autoritatea contractantă a menționat că nu se regăsesc descrierile procedurilor tehnice de execuţie pentru următoarele categorii de lucrări: demontări, desfaceri şi demolări, montare şi demontare schelă, placare pereţi cu panouri semirigide din pvc, pardoseli din covor pvc, înlocuire radiatoare. în schimb se regăsesc proceduri tehnice de execuţie pentru categorii de lucrări care nu fac obiectul prezentei proceduri de achiziţie publică, cum ar fi: tavane din gipscarton, învelitori din tablă, jgheaburi şi burlane, placări cu HPL, pereţi cortină, peisagistică, e.t.c. și a solicitat să se precizeze unde se regăsesc în cadrul ofertei dumneavoastră informaţiile solicitate şi vă rugăm să explicaţi cum consideraţi îndeplinite cerinţele autorităţii contractante referitoare la aspectele menţionate. În răspunsul său, ofertanta a explicat că a prezentat in cadrul propunerii tehnice procedurile tehnice de executie pentru principalele categorii de lucrari ce fac obiectul contractului, la paginile 128 – 477. A comunicat că atașează răspunsului lista cu principalele proceduri tehnice de executie solicitate de catre dumneavoastra. In ceea ce priveste procedurile tehnice de executie pentru: tavane din gipscarton, invelitori din table, jgheaburi si burlane, placari HPL, pereti cortina, peisagistica, tinem sa precizam ca dintr-o eroare la completarea Planului propriu de asigurare a calitatii au fost atasate si procedurile tehnice de executie pentru lucrarile mentionate anterior, motiv pentru care va rugam sa faceti abstractie de acestea. In ceea ce priveste procedurile tehnice de executie aferente lucrarilor de demontari, desfaceri si demolari, montare si demontare schela, placare pereti cu panouri semirigide din pvc, pardoseli din covor PVC, inlocuire radiatoare, va transmitem faptul ca subscrisa nu le-a prezentat in cadrul propunerii tehnice deoarece autoritatea contractanta nu a impus prin documentatia de atribuire prezentarea anumitor proceduri tehnice de executie, subscrisa prezentand doar acele proceduri tehnice de executie pentru lucrarile de complexitate ridicata. Se poate observa din răspunsul transmis că, pe de o parte, contestatoarea recunoaște includerea în propunerea tehnică a unor proceduri care nu erau specifice obiectului contractului, iar pe de altă parte, completarea acesteia cu procedurile tehnice lipsă, deși achizitoarea nu a cerut completarea ofertei cu procedurile lipsă, ci să se clarifice neconcordanțele constatate. Contrar susținerilor contestatoarei, o astfel de completare a ofertei nu putea fi încadrată în categoria abaterilor tehnice minore sau a viciilor de formă, documentele nefiind susținute de alte informații depuse până la data limită de depunere a ofertelor. Modul de întocmire a Planului propus denotă o neînțelegere a cerințelor achizitoare care au fost clare și care au privit prezentarea listei cuprinzând procedurile tehnice de execuție aplicabile, pentru toate tipurile de lucrări necesare realizării contractului. În cazul în care aprecia că cerințele documentației sunt excesive sau nelegale, autoarea contestației ar fi trebuit să înainteze în termenul legal o contestație împotriva documentației de atribuire, nu să aleagă să depună o propunerea tehnică după propria ei înțelegere, respectiv să selecteze procedurile tehnice de execuție care ar trebui depuse, mărginindu-se la cele care sunt pentru lucrările de complexitate ridicată. Pagina 18 din 25

§ 24

Cum a susținut și achizitoarea în punctul său de vedere, prin răspunsul la clarificări, operatorul economic confirmă lipsa procedurilor pentru toate lucrările. Analizând modul în care autoritatea contractantă a elaborat și întocmit cerința referitoare la prezentarea modului de realizare a lucrărilor - Planul propriu de asigurare a calității (P.C.), propus pentru execuția lucrărilor, Consiliul constată că operatorii economici trebuie să elaboreze un plan care să cuprindă descrierea sistemului calității aplicat la lucrare, cuprinzând între altele, lista procedurilor tehnice de execuție aplicabile, pentru toate tipurile de lucrări necesare realizării contractului, inclusiv descrierea succintă a acestora. Achizitoarea a precizat în mod clar ceea ce urmărește să obțină de la operatorii economici care depun ofertă în cadrul procedurii. Astfel, pornind de la faptul că propunerea tehnică reprezintă modalitatea concretă pe care ofertantul o recomandă autorităţii contractante în vederea îndeplinirii cerinţelor sale tehnice stabilite în documentația de atribuire, pentru achizitoare era de interes proba faptului că ofertantul, prin propunerea tehnică depusă, a înțeles solicitările achizitoarei, astfel prin propunere tehnică proprie va prezenta/detalia modul de îndeplinire a cerințelor prevăzute în documentația de atribuire, iar descrierea solicitată va cuprinde activitățile necesare execuției lucrărilor și îndeplinirii tuturor obligațiilor. Pentru autoritatea contractantă este de interes ca ofertanții, prin planul de asigurare a calității propus, să ofere o viziune proprie asupra modului de realizare a lucrărilor și să facă dovada înțelegerii și respectării prevederilor documentației tehnice și a caietului de sarcini. Depunerea procedurilor tehnice de execuție aplicabile, pentru toate tipurile de lucrări necesare realizării contractului, inclusiv descrierea succintă a acestora, este necesară achizitoarei pentru a se asigura că lucrările vor fi executate în mod corespunzător. Contrar susținerilor autoarei contestației cerința nu face referire la prezentarea procedurilor de execuție pentru lucrările de o complexitate ridicată. Faptul că autoritatea contractantă solicită informații concrete privind derularea lucrărilor și stabilește cerințe în referire la modul de demonstrare a înțelegerii acestora nu reprezintă altceva decât o obligație corelativă de urmărire a modului de realizare al lucrărilor lucrării, conduita adoptată de autoritatea contractantă fiind în concordanță cu atribuțiile acesteia de achizitor, una dintre acestea fiind asigurarea verificării execuției lucrărilor și stabilirea nivelului calitativ ce trebuie realizat prin execuţie pe baza reglementărilor tehnice. Se are în vedere că achizitoarea a avut un rol activ și comisia de evaluare a hotărât să solicite clarificarea neconcordanțelor constatate, însă răspunsul transmis nu putea fi considerat concludent. Abordarea autoarei contestației așa cum rezultă din răspunsurile furnizate se bazează pe faptul că pot fi acceptate completări ale ofertei prin răspunsurile la clarificări, însă în cazul analizat completările/ Pagina 19 din 25

§ 25

modificările nu se circumscriu dispozițiilor legale invocate în răspunsul la clarificări (art. 137 alin. 7 și 9 din normele metodologice). În ceea ce privește Planul propriu de control, verificări și încercări, se reține că, în cadrul caietului de sarcini (pag. 8/16, pct. 2 lit. d), s-a solicitat prezentarea planului propriu de control al calității, verificări și încercări (P.C.C.V.I.), aplicabil la lucrare, conținând metodologia detaliată pentru efectuarea testelor și verificărilor de calitate, pentru lucrările care vor fi executate, în ordinea logică de execuție. Acesta va fi corelat cu activitățile și subactivitățile cuprinse în graficul de execuție (Gantt), activitățile din cadrul P.C.C.V.I. fiind prezentate în cadrul graficului. În cadrul întrebării nr. 4 din solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă a solicitat operatorului economic să clarifice înscrierea în planul propus a activităţilor şi categoriilor de lucrări care nu fac obiectul prezentei procedurii, cum ar fi: plafoane din gipscarton, pardoseli din gresie, placaje cu faianţă, alei şi trotuare, etc., având în vedere faptul că a fost solicitată prezentarea unui P.C.C.V.I. aplicabil la lucrare. În răspunsul transmis, operatorul economic își recunoaște eroarea cu privire la planul propus și atașează un plan PCCVI revizuit sub aspectele constatate. S-a menționat, în răspuns, că PCCVI prezentat initial se aplica lucrarii, categoriile de lucrari prezentate in plus reprezentand o eroare tehnica datorata adaptarii PCCVI de la lucrari de complexitate superioara pe care le-am dus la bun sfarsit la obiectivul dumneavoastra de investitii. Cum a consemnat și autoritatea contractantă în procesul-verbal nr. 1715/08.10.2024, în referire la răspunsul nr. 4, contrar celor afirmate în paragraful al doilea al răspunsului dat, atâta timp cât documentul prezentat iniţial face referire la categorii de lucrări care nu au legătură cu obiectul prezentei proceduri, este foarte clar că acest document nu poate fi considerat aplicabil. Concluzie: In cadrul propunerii tehnice depusă iniţial, ofertantul a prezentat PCCVI care nu este adaptat lucrărilor aferente prezentei proceduri şi care, pe cale de consecinţă, nu este corelat cu activităţile şi subactivităţile cuprinse în graficul de execuţie (Gantt), conform cerinţelor autorităţii contractante. Contrar susținerilor petentei, faptul că nu au fost prezentat Planul propriu de control, verificări și încercări, neadaptat la lucrare, nu înseamnă că putea fi acordată posibilitatea operatorului economic de a depune acest plan revizuit prin intermediul răspunsurilor la clarificări, raportat la modul de întocmire a ofertei. Chiar în răspunsul transmis este recunoscută eroarea includerii în plan a unor activități care nu făceau parte din obiectul contractului, or, aceste erori nu sunt abateri tehnice minore sau vicii de formă, ținând seama și de faptul că nu este singurul document revizuit, în cadrul răspunsului fiind depuse și procedurile tehnice de execuție care lipseau, cum s-a arătat în cele de mai sus. În referire la răspunsul nr. 8, în procesul-verbal nr. 1715/ 08.10.2024, concluzia comisiei a fost: 1. în cadrul Formularului nr. 14 depus iniţial, nu se regăsesc parte din utilajele prevăzute în graficul Gantt şi în Formularul C8, în schimb sunt propuse utilaje care nu se regăsesc în grafic şi în Formularul C8. Pagina 20 din 25

§ 26

2. Ofertantul a depus odată cu transmiterea răspunsului la solicitarea de clarificări, un alt Formular nr. 14, care conţine alte utilaje şi echipamente, faţă de cele propuse iniţial. Pe de altă parte, nu este vorba de completarea formularului depus iniţial, ci de înlocuirea integrală a acestuia. 3. Totodată, în cadrul noului formular depus, nu se regăsesc mijloacele de transport propuse pentru îndeplinirea contractului şi nici nu sunt specificate cantităţile de resurse aflate la dispoziţia ofertantului şi propuse pentru îndeplinirea contractului. Concluzie: Prin răspunsul dat, ofertantul a corelat doar tipurile de utilaje şi echipamente de construcţii, cu cele prevăzute în cadrul graficului Gantt şi al Formularului C8, fără a preciza cantităţile acestora şi fără a include şi mijloacele de transport. Astfel, pe de o parte, răspunsul dat nu este de natură a clarifica îndeplinirea cerinţei, iar pe de altă parte, prezentarea unui nou document înlocuitor al celui prezentat iniţial în cadrul ofertei, reprezintă o modificare a ofertei şi nu un viciu de formă, în sensul legii. Se reține că, în caietul de sarcini (pag. 12/16), pct. 6 Utilaje de construcții și mijloace de transport, s-a solicitat: Ofertantul va prezenta o listă a utilajelor și echipamentelor de construcții, inclusiv a mijloacelor de transport, propuse pentru îndeplinirea contractului (Formular nr. 14), cuprinzând tipurile și cantitățile de utilaje sau echipamente de construcții și mijloace de transport, ce reies din tehnologiile de execuție proprii, necesare pentru execuția lucrărilor, precizând totodată și modalitatea de deținere a acestora (proprietate, comodat, chirie, etc). Tipurile și cantitățile de utilaje sau echipamente de construcții și mijloace de transport, trebuie să se afle în deplină corelare cu cele prevăzute în cadrul graficului de execuție (Gantt) și al metodologiei de execuție propuse, prezentate în cadrul propunerii tehnice. Analizând comparativ Formular nr. 14 Lista utilajelor şi echipamentelor de construcţii, inclusiv a mijloacelor de transport, propuse pentru îndeplinirea contractului, depus în propunerea tehnică, cu Formularul nr. 14 anexat răspunsului la clarificări, Consiliul constată că este corectă concluzia achizitoarei, în sensul în care operatorul economic a depus un nou formular, cuprinzând alte utilaje și echipamente. Faptul că s-a depus formularul nr. 14 adaptat și corelat cu utilajele din lista de cantități (formularul C8) nu însemna că trebuia acceptat, dat fiind că formularul inițial a fost completat în mod greșit. În plus, achizitoarea a reținut că ofertantul a corelat doar tipurile de utilaje şi echipamente de construcţii, cu cele prevăzute în cadrul graficului Gantt şi al Formularului C8, fără a preciza cantităţile acestora şi fără a include şi mijloacele de transport. Corelat și cu celelalte erori din cadrul propunerii tehnice mai sus expuse, acceptarea corectării integrale a formularului nr. 14 prin intermediul răspunsului la clarificări nu putea fi considerată abatere tehnică minoră sau viciu de formă. În referire la răspunsul nr. 10, în procesul-verbal nr. 1715/ 08.10.2024, s-au consemnat următoarele: 1. în cadrul propunerii tehnice depuse iniţial, se regăsesc listele cu cantităţi de lucrări pe categorii de lucrări, dar fără detalierea reţetelor privind consumurile unitare de resurse aferente fiecărui articol sau normă de deviz, aşa cum a fost solicitat prin C.S. 2. Prin răspunsul dat, ofertantul transmite documente modificate faţă de cele depuse iniţial, documente nesolicitate de comisia de evaluare a ofertelor. Concluzie: Acceptarea de către comisia de evaluare a documentelor modificate, contravine prevederilor C.S. (care precizează: „Cerinţele impuse în caietul Pagina 21 din 25

§ 27

de sarcini, sunt considerate cerinţe minimale, nerespectarea acestora ducând la respingerea ofertei.'"), coroborate cu prevederile art. 134 din H.G. nr. 395/2016 şi ale art. 2 din Legea nr. 98/2016. Potrivit caietului de sarcini (pag. 13/16), pct. 12. Listele cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări, ofertantul trebuie să prezinte în cadrul propunerii tehnice, listele cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări (Formulare F3), cu detalierea rețetelor privind consumurile unitare de resurse aferente fiecărui articol sau normă de deviz, fără prezentarea componentelor financiare ale acestora (prețuri unitare și valori). Din nou, ca și în cazul răspunsurilor mai sus analizate, operatorul economic își recunoaște eroarea de a depune listele cu cantități de lucrări fără valori fără explicitarea rețetelor privind consumurile unitare de resurse, motiv pentru care a atașat listele cu cantitățile de lucrări fără valori depuse inițial, cu rețetarul aferent fiecărui articol sau norma de deviz. Modul de prezentare a ofertei și a răspunsurilor la clarificări denotă o neînțelegere vizavi de cerințele clare ale caietului de sarcini și de necesitatea respectării întocmai a acestora prin transmiterea unei oferte corespunzătoare, precum și un mod superficial de elaborare a acesteia. Contestatoarea nu poate veni cu anumite documente solicitate expres prin documentația de atribuire prezentate într-un mod care nu respectă specificațiile impuse, pe care ulterior să le prezinte în mod corespunzător prin răspunsurile la clarificări sub pretextul invocării unor abateri tehnice minore sau vicii de formă. O astfel de elaborare a ofertei nu poate fi acceptată în materia achizițiilor publice. Fără îndoială că sunt întemeiate susținerile contestatoarei că legislația în materia achizițiilor publice permite acceptarea completării ofertei prin intermediul răspunsurilor la clarificări, însă situațiile sunt limitativ prevăzute, neputându-se considera că poate fi permisă o completare a ofertei în orice situație. În cazul analizat, a fost alegerea operatorului economic de a depune o propunere tehnică incompletă și care nu respectă documentația de atribuire, multitudinea de documente prezentate în mod corespunzător prin intermediul clarificărilor neputând conduce decât la măsura luată în mod corect de către autoritatea contractantă, respectiv cea de respingere a ofertei. Permiterea transformării unei oferte neconforme într-o ofertă conformă, cu ajutorul răspunsului la clarificări, ar conduce la încălcarea principiilor tratamentului egal și transparenței. Mai mult, din cele mai sus expuse, se poate observa cu ușurință că, deși întrebările adresate de comisia de evaluare priveau clarificarea unor lipsuri sau neconcordanțe constatate la nivelul ofertei, ... SRL răspunde nu prin clarificarea acestora, ci prin depunerea înscrisurilor întocmite corespunzător. Or, un astfel de răspuns nu poate fi considerat concludent. Consiliul reține că documentația de atribuire trebuie să conțină toate informațiile necesare operatorilor economici interesați de participarea la procedura de atribuire cu privire la cerințele achiziției și modul de desfășurare a acesteia, iar prevederile documentației de Pagina 22 din 25

§ 28

atribuire nu trebuie să restricționeze, în mod nejustificat, participarea operatorilor economici interesați la procedura de atribuire. Necesitatea sau oportunitatea achiziționării de lucrări de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul său. Școala Gimnazială ... și-a definit solicitările pentru obținerea lucrărilor conform nevoilor sale prin intermediul specificațiilor tehnice din caietul de sarcini. În cazul în care aceste specificații ar fi fost considerate restrictive, nelegale sau neadaptate achiziției, operatorul economic contestator avea dreptul să solicite modificarea lor în termenul legal raportat la data luării la cunoștință de conținutul documentației. Documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice potrivit căruia Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei, însoţită de documentele sau de documentul unic de achiziţie european, în conformitate cu dispoziţiile art. 193-197, după caz, care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare stabilite de autoritatea contractantă, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…). Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții șiau însușit documentația de atribuire fără rezerve (elocvente în acest sens sunt, ex multis, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g, decizia nr. 3.891 din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 72792223d, decizia civilă nr. 176 din 21 august 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 985333e48, decizia nr. 1.738 din 20 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust g8e8223g8, și decizia civilă nr. 288 din 2 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 597ee7239), raționament valabil și în speța curentă – participând cu ofertă la competiție, ... SRL a acceptat regulile de participare publicate de autoritatea contractantă. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. Principiul egalității de tratament presupune ca toți participanții la o procedură de atribuire să beneficieze de aplicarea acelorași condiții impuse de autoritate, astfel încât să se garanteze că este înlăturat orice risc de favoritism și de arbitrar din partea autorității. Pagina 23 din 25

§ 29

Principiile egalității de tratament și transparenței, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2001, SIAC Construction, C-19/00, pct. 34, și Hotărârea din 4 decembrie 2003, EVN și Wienstrom, C-448/01, pct. 47), constituie într-adevăr, temeiul directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (Hotărârea Universale-Bau și alții, C-470/99, pct. 91, și Hotărârea din 19 iunie 2003, GAT, C-315/01, pct. 73), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive (în acest sens sunt Hotărârea din 17 septembrie 2002, Concordia Bus Finland, C-513/99, pct. 81, și Hotărârea din 3 martie 2005, Fabricom, C-21/03 și C-34/03, pct. 26). Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. De asemenea, în baza art. 127 alin. (1) lit. f) din același act normativ, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele (sau la aceleași, însă diminuate ori majorate). Pe de altă parte, dispozițiile coroborate ale Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, stabilesc în sarcina autorităților contractante obligația ca, în evaluarea ofertelor, să aplice propria documentație de atribuire care guvernează licitația, documentație rămasă definitivă prin neatacare. O astfel de interpretare a fost în mod constant subliniată de jurisprudența CJUE, aceasta statuând că „în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit” (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39)". Dat fiind că, din cele de mai sus, rezultă modul de corect de luare a deciziei de respingere a ofertei ... SRL, Consiliul constată a fi de prisos analiza răspunsurilor la celelalte întrebări, caracterul neconform al ofertei neputând fi modificat urmare a respectivei analize. În considerarea celor prezentate, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 24 din 25

§ 30

În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ȘCOALA GIMNAZIALĂ .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...

§ 31

Pagina 25 din 25

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.