AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3260/2024

ASOCIEREA BAICULESCU CONSTRUCT SRL MEDROMTEHNOLOGY SRL PROMOTAS SRL NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII SA

Decizia CNSC nr. 3260/C4/3718 din 18.11.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3260/C4/3718 din 18.11.2024

Data din document
2024-11-18
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Pachet 31: Proiectare, fază adaptare la amplasament, execuţie lucrări şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor pentru obiectivul de investiţie, Proiect pilot: Lot 1: Construire sală de sport şcolară str. Florilor nr. 39, sat Ostrov, comuna Ostrov, judeţul Constanţa", cod CPV 45200000-9, s-a solicitat: - anularea, în parte, a comunicării rezultatului procedurii din 16.10.2024, a raportului procedurii nr. 18705L/16.10.2024 și a tuturor actelor anterioare și subsecvente în ceea ce priveşte declararea ca admisibilă și conformă a ofertei asocierii COLEN IMPEX SRL - CASPOL- DESIGN CONCEPT SRL; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea cerinţelor legale, cu aplicarea criteriilor de atribuire și a motivelor care conduc la respingerea ofertei asocierii COLEN IMPEX SRL – CASPOL - DESIGN CONCEPT SRL ca neconformă în temeiul art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016; - obligarea autorităţii contracta…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de BĂICULESCU CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al Asocierii BĂICULESCU CONSTRUCT SRL - MEDROMTEHNOLOGY SRL - PROMOTAS SRL - NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII - CNI SA. Admite cerea de intervenție formulată de COLEN IMPEX SRL, în calitate de lider al Asocierii COLEN IMPEX SRL – CASPOL SRL - DESIGN CONCEPT SRL. Obligă contestatoarea Asocierea BĂICULESCU CONSTRUCT SRL - MEDROMTEHNOLOGY SRL - PROMOTAS SRL - NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL la plata sumei de 5.950 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de Asocierea COLEN IMPEX SRL – CASPOL SRL - DESIGN CONCEPT SRL pentru soluționarea contestației. Pagina 2 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3260/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 68117Data înregistrării: 2024-10-24
ContestatorASOCIEREA BAICULESCU CONSTRUCT SRL MEDROMTEHNOLOGY SRL PROMOTAS SRL NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRLCUI 42825119
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA DE INVESTITII SA

2024_3260_2024_Decizie_3260.pdf, BO2024_3260_2024_BO2024_3260.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.217 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3260/C4/3718 Data: 18.11.2024 Prin contestaţia nr. 1677/23.10.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 68117/24.10.2024, înaintată de BĂICULESCU CONSTRUCT SRL, cu sediul în Bucureşti, Șos. Colentina nr. 2D, camera 1, bl. 5, sc. B, ap. 68, sector 2, având CUI 42825119, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/8637/2020, reprezentată legal de Băiculescu Marius George - administrator, în calitate de lider al Asocierii BĂICULESCU CONSTRUCT - MEDROMTEHNOLOGY - PROMOTAS - NEO STRUCTURAL ENGINEERING, împotriva raportului procedurii nr. 18705L/16.10.2024 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii din 16.10.2024, documente emise de COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII - CNI SA, cu sediul în Bucureşti, Piaţa Naţiunilor Unite nr. 9, Bloc 107, sector 5 şi punct de lucru în Bucureşti, sector 1, str. Povernei nr. 1-3, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Pachet 31: Proiectare, fază adaptare la amplasament, execuţie lucrări şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor pentru obiectivul de investiţie, Proiect pilot: Lot 1: Construire sală de sport şcolară str. Florilor nr. 39, sat Ostrov, comuna Ostrov, judeţul Constanţa", cod CPV 45200000-9, s-a solicitat: - anularea, în parte, a comunicării rezultatului procedurii din 16.10.2024, a raportului procedurii nr. 18705L/16.10.2024 și a tuturor actelor anterioare și subsecvente în ceea ce priveşte declararea ca admisibilă și conformă a ofertei asocierii COLEN IMPEX SRL - CASPOL- DESIGN CONCEPT SRL; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea cerinţelor legale, cu aplicarea criteriilor de atribuire și a motivelor care conduc la respingerea ofertei asocierii COLEN IMPEX SRL – CASPOL - DESIGN CONCEPT SRL ca neconformă în temeiul art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016; - obligarea autorităţii contractante la atribuirea contractului către operatorii economici care au depus oferte admisibile și conforme. Pagina 1 din 3

§ 2

Prin cererea de intervenţie voluntară nr. 1918/04.11.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 70927/05.11.2024, formulată de COLEN IMPEX SRL, cu sediul în Ploieşti, str. Vornicei nr. 4G, jud. Prahova, având CUI 14388299, reprezentată legal prin domnul Costin George Enescu, în calitate de administrator, şi convenţional prin Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „Ceparu și Irimia”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. Ştefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat admiterea cererii de intervenţie şi respingerea contestaţiei: - în principal, (i) ca neîntemeiată în ceea ce priveşte criticile referitoare la documentele depuse în vederea justificării valorii ofertate pentru paza şantierului şi (ii) ca tardiv formulată în ceea ce priveşte criticile referitoare la preţul aparent neobişnuit de scăzut al ofertei COLEN IMPEX SRL; modalitatea de evaluare a solicitării de clarificări nr. 6826/09.05.204 şi adresei de răspuns nr. 711/14.05.2024 privind justificarea celorlalte activităţi din contract; caracterul nefezabil al sumei ofertate pentru paza şantierului, - în subsidiar, ca neîntemeiată în întregime; - obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de BĂICULESCU CONSTRUCT SRL, în calitate de lider al Asocierii BĂICULESCU CONSTRUCT SRL - MEDROMTEHNOLOGY SRL - PROMOTAS SRL - NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE INVESTIŢII - CNI SA. Admite cerea de intervenție formulată de COLEN IMPEX SRL, în calitate de lider al Asocierii COLEN IMPEX SRL – CASPOL SRL - DESIGN CONCEPT SRL. Obligă contestatoarea Asocierea BĂICULESCU CONSTRUCT SRL - MEDROMTEHNOLOGY SRL - PROMOTAS SRL - NEO STRUCTURAL ENGINEERING SRL la plata sumei de 5.950 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de Asocierea COLEN IMPEX SRL – CASPOL SRL - DESIGN CONCEPT SRL pentru soluționarea contestației. Pagina 2 din 3

§ 3

Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 4

Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 81.906 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... Prin contestaţia nr. 1677/23.10.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 68117/24.10.2024, înaintată de ...SRL, cu sediul în …, reprezentată legal de … - administrator, în calitate de lider al Asocierii ...- ...- ... - ..., împotriva raportului procedurii nr. 18705L/16.10.2024 și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii din 16.10.2024, documente emise de ..., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Pachet 31: Proiectare, fază adaptare la amplasament, execuţie lucrări şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor pentru obiectivul de investiţie, Proiect pilot: Lot 1: Construire sală de sport şcolară ...", cod CPV 45200000-9, s-a solicitat: - anularea, în parte, a comunicării rezultatului procedurii din 16.10.2024, a raportului procedurii nr. 18705L/16.10.2024 și a tuturor actelor anterioare și subsecvente în ceea ce priveşte declararea ca admisibilă și conformă a ofertei asocierii ... SRL - ... SRL; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de evaluare, cu respectarea cerinţelor legale, cu aplicarea criteriilor de atribuire și a motivelor care conduc la respingerea ofertei asocierii ... SRL – ... - ... SRL ca neconformă în temeiul art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016; - obligarea autorităţii contractante la atribuirea contractului către operatorii economici care au depus oferte admisibile și conforme. Prin cererea de intervenţie voluntară nr. 1918/04.11.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 70927/05.11.2024, formulată de ... SRL, cu sediul în Ploieşti, str. Vornicei nr. 4G, jud. Prahova, având CUI 14388299, reprezentată legal prin domnul Costin George Enescu, în calitate de administrator, şi convenţional prin Societatea Civilă Profesională de Avocaţi „Ceparu și Irimia”, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. Ştefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. Pagina 1 din 26

§ 2

101/2016, s-a solicitat admiterea cererii de intervenţie şi respingerea contestaţiei: - în principal, (i) ca neîntemeiată în ceea ce priveşte criticile referitoare la documentele depuse în vederea justificării valorii ofertate pentru paza şantierului şi (ii) ca tardiv formulată în ceea ce priveşte criticile referitoare la preţul aparent neobişnuit de scăzut al ofertei ... SRL; modalitatea de evaluare a solicitării de clarificări nr. 6826/09.05.204 şi adresei de răspuns nr. 711/14.05.2024 privind justificarea celorlalte activităţi din contract; caracterul nefezabil al sumei ofertate pentru paza şantierului, - în subsidiar, ca neîntemeiată în întregime; - obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ...SRL, în calitate de operator economic participant la procedura de atribuire în cauză, critică modalitatea în care comisia de evaluare a pus în aplicare Decizia CNSC nr. … și modalitatea în care a fost apreciat caracterul concludent al răspunsului oferit de asocierea ..., învederând următoarele: 1. Justificarea valorii neobişnuit de scăzute ofertate de ... SRL pentru paza şantierului este neconcludentă: 1.1. Oferta financiară a asocierii ... reprezintă 66% din valoarea estimată a contractului care urmeaza a fi atribuit. La o analiză amănunţită și cu luarea în calcul a procentului de cheltuieli indirecte de 10% și a procentului de profit de 10%, astfel cum acestea au fost declarate de ofertant, reiese că valoarea lucrărilor reprezintă, conform propunerii financiare 53,3% din valoarea estimată a contractului, ceea ce reprezintă un preţ vădit nereal și neobişnuit de scăzut, chiar și prin raportare la valorile estimate mult mai scăzute utilizate în trecut de CNI pentru acest tip de proceduri. 1.2. Astfel cum a reieşit din ciclul procesual anterior, asocierea ... a ofertat suma de 5.480 lei fără TVA pentru activitatea de pază a şantierului, parte din categoria cheltuielilor conexe pentru organizarea de şantier. Întrucât, cu ocazia evaluării iniţiale, comisia de evaluare nu a solicitat în mod explicit și justificarea acestei valori, Consiliul a reţinut că Pagina 2 din 26

§ 3

oferta nu putea fi respinsă anterior solicitării unei clarificări, cu respectarea rigorilor impuse de art. 210 din Legea nr. 98/2016 privind valorile neobişnuit de scăzute. 1.3. Aşadar, conform deciziei CNSC, comisia de evaluare avea obligaţia reevaluării ofertei asocierii ... prin solicitarea unei justificări privind valoarea de 5.480 lei pentru paza şantierului, asocierea ... avea obligaţia justificării caracterului real al valorii de 5.480 lei, iar comisia de evaluare avea obligaţia de a aprecia acest răspuns prin aplicarea dispoziţiilor legale incidente, iar nu preluarea informaţiilor în mod mecanic și reţinerea caracterului concludent, fără nici cea mai mică analiză. Răspunsul oferit de asocierea ... nu este de natură a clarifica realitatea valorii de 5.480 lei și nici de a răsturnă prezumţia prevăzută de art. 136 alin. (6) din HG nr. 395/2016, conform căreia o ofertă cu un preţ mai mic de 80% din valoarea estimată a contractului prezintă un preţ neobişnuit de scăzut. 1.4. Astfel, conform solicitării de clarificari nr. 15022L/03.09.2024, comisia de evaluare a solicitat asocierii ... să justifice valoarea de 5.480 lei, prin depunerea unor documente în susţinere. Din actele atacate reiese că, în răspunsul la solicitarea de clarificări adresată cu ocazia reevaluării, asocierea ... a precizat că va realiza paza obiectivului prin „camere video”, pentru care a prezentat o „analiză de preţ”, dat fiind că valoarea estimată prevăzută în documentaţia de atribuire pentru cheltuielile conexe organizării de şantier este prea scăzută pentru a suporta costurile cu paza umană. 1.5. Plecând de la premisa că paza obiectivului ar putea fi asigurată prin metode alternative faţă de paza umană, din răspunsul oferit de asocierea ... nu rezultă o justificare a preţului de 5.480 lei pentru paza şantierului. - În primul rând, pretinsa justificare a preţului de 5.480 lei nu a fost dovedită prin depunerea unor documente concludente reprezentate de oferta de la furnizor, conform rigorilor impuse de art. 136 din HG nr. 395/2016. Conform actelor atacate, singurul document justificativ prezentat de asocierea ... a fost o „analiza de preţ”, ceea ce reprezintă informaţii provenite în mod unilateral de la ofertant, iar nu „dovezi concludente” și „documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori”. - Prezentarea ofertelor de la furnizori nu era necesară doar prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din HG nr. 395/2016, ci și prin raportare la atribuţiile comisiei de evaluare, descrise chiar de CNI prin plângerea formulată împotriva deciziei CNSC anterioare. - Oferta de la furnizor era necesară, împreună cu explicaţii privind modalitatea în care ofertantul a stabilit care este numărul „camerelor video” necesare pentru asigurarea pazei şantierului. Pagina 3 din 26

§ 4

Pe lângă împrejurarea că suma de 5.480 lei este vădit insuficientă pentru furnizarea, instalarea, operarea și monitorizarea camerelor video pentru o perioadă de 13,5 luni (405,10 lei/lună) pentru un obiectiv format din teren în suprafaţa de 4.000 mp și construcţie în suprafaţa construită de aproximativ 1.100 mp, oferta furnizorului ar fi clarificat și în ce anume constau serviciile oferite ce acesta - în condiţiile în care simpla amplasare a unor „camere video” nu este de natură a asigura pază unui obiectiv, fiind necesară asigurarea iluminatului pe timp de noapte, alimentarea electrică a „camerelor video”, conectarea acestora la un sistem centralizat, precum și furnizarea serviciilor de intervenţie în situaţia în care s-ar declanşa o alarmă. Simpla instalare a unor „camere video” nu este de natură a asigura paza şantierului, astfel cum aceasta a fost definită prin modelul de contract la art. 4.1.10, care prevede obligaţia de asigurare a iluminării, a protecţiei, îngrădirii, alarmei și pazei. Asocierea ... nu a dovedit nici măcar că valoarea de 405,10 lei/lună este suficientă pentru furnizarea „camerelor video” prin depunerea ofertei de la furnizor, cu atât mai puţin faptul că în acest preţ este inclusă furnizarea serviciilor de intervenţie în caz de alarmă sau elaborarea și avizarea unui plan de pază (în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 333/2023). În concluzie, comisia de evaluare s-a rezumat la a accepta simple afirmaţii ale Asocierii ..., care nu a justificat preţul cu respectarea regulilor impuse de art. 136 alin. (2) din HG nr. 305/2016, respectiv prin prezentarea unor oferte de la furnizori pentru asigurarea pazei, activitate ce implică mai mult decât instalarea unor „camere video”. 2. Justificarea valorii neobişnuit de scăzute ofertate de asocierea ... pentru alte activităţi este neconcludentă: Prin solicitarea de clarificări nr. 6826/09.05.2024 au fost cerute analize de preţ și oferte de preţ pentru materialele principale aferente activităţilor din cadrul centrelor de cost 4.1.2.1, 4.1.2.4, 4.1.3.5, 4.1.4.1 și 4.1.4.2. Evaluarea informaţiilor transmite de Asocierea ... prin răspunsul nr. 711/14.05.2024 s-a realizat cu ocazia evaluării iniţiale, însă prin raportul procedurii nr. 8556L/06.06.2024 oferta asocierii ... a fost declarată neconformă și inacceptabilă, astfel încât ...SRL nu avea deschisă calea de atac împotriva acestei soluţii. În opinia sa, răspunsurile oferite de Asocierea ... în legătură cu justificarea valorilor ofertate pentru aceste centre de cost au fost concludente, fără a se oferi vreo altă informaţie, cu excepţia menţiunii „Transmite analiza de preţ și oferta de preţ aferentă pentru articolele solicitate”. Contestatoarea arată că accesul la răspunsul nr. 711/14.05.2024 al asocierii ... a fost restricţionat de CNI în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 217 alin. (5) și (6) din HG nr. 395/2016, întrucât Pagina 4 din 26

§ 5

informaţiile cuprinse în acest document nu au fost probate ca fiind confidenţiale, ci doar declarate ca fiind confidenţiale în mod pur formal. Prin declaraţia de confidenţialitate elaborată de ofertant se arată că răspunsurile la solicitările de clarificări s-ar încadra în categoria „produselor intelectuale” și că ar reprezenta secrete comerciale, fără însă a dovedi aceste alegaţii. Totodată, nu s-a făcut dovada că preţurile cuprinse în ofertele furnizorilor ar fi confidenţiale, prin prezentarea unui angajament asumat în acest sens faţă de furnizori. Autoritatea contractantă a depus documentele necesare în soluţionarea contestaţiei, atașat adresei nr. 1592/SJA/28.10.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 68529/28.10.2024. Prin punctul său de vedere nr. 1598/SJA/28.10.2024, înregistrat la Consiliu cu nr. 69456/30.10.2024, autoritatea contractantă solicită resingerea acesteia ca nefondată, învederând următoarele: Urmare reîntoarcerii în etapa evaluării financiare, prin adresa nr. 15022L/03.09.2024, comisia de evaluare a solicitat Asocierii ... SRL clarificări cu privire la următoarele aspecte: conform analizei de preţ aferente Centrului de cost Organizare de şantier (5.1.1. și 5.1.2), transmise prin răspuns la solicitarea de clarificări nr. T360 din 14/05/2024, reiese faptul că ofertantul a bugetat „Paza şantier = 5480 lei”. Comisia a solicitat ofertantului să justifice această valoare, cu depunerea de documente în susţinerea celor afirmate. Prin adresa nr. T776/05/09/2024, înregistrată la CNI SA cu nr. 15359L/06.09.2024, asocierea ... SRL a răspuns la solicitarea de clarificări nr. 15022L/03.09.2024, astfel: 1. Asocierea face precizarea că modalitatea de asigurare a pazei şantierului se va stabili ulterior, în baza proiectului tehnic şi a unei analize de risc; 2. Asocierea face precizarea că valoarea estimată din cadrul documentaţiei de atribuire (41.644,71 lei) este insuficientă pentru asigurarea serviciului de pază cu personal calificat; 3. De asemenea, menţionează că din aceste considerente a optat pentru asigurarea pazei şantierului cu camere video, pentru care prezintă analiză de preţ. În consecinţă, comisia de evaluare a considerat răspunsul ca fiind concludent, iar în urma analizei răspunsurilor la solicitări de clarificări, membrii comisiei au decis în unanimitate solicitarea confirmării veridicităţii informaţiilor incluse în ofertele de preţ prezentate de către ofertantul Asocierea ... SRL. Şase din cei şapte furnizori au confirmat ofertele de preţ prezentate de Asocierea ... SRL, iar un furnizor nu a răspuns solicitării. Informaţiile detaliate referitoare la evaluarea financiară şi declararea câştigătoare a ofertei ... SRL se regăsesc în clarificările transmise prin adresa nr. T776/05.09.2024, precum şi în procesul-verbal nr. 16984/26.09.2024, reieșind fără echivoc justificarea valorii ofertate Pagina 5 din 26

§ 6

la centrul de cost Organizare de şantier (5.1.1. și 5.1.2), prin intermediul analizei de preţ şi ofertelor anexate, oferte care, la rândul lor, au fost confirmate de către furnizori. Autoritatea contractantă susţine că a respectat obligaţia prevăzută la art. 136 alin. (4) din HG nr. 395/2016, iar contrar susţinerilor contestatoarei ofertele şi confirmările ofertelor fundamentează valoarea ofertată, astfel încât declararea neconcludenţei răspunsului ar demonstra o atitudine complet discreţionară din partea sa şi contrară principiilor care guvernează achiziţiile publice. Învederează faptul că a acordat contestatoarei acces la dosarul achiziţiei publice cu respectarea deplină a dispoziţiilor art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Prin cererea de intervenţie voluntară, ... SRL, în calitate de ofertant declarat câștigător al procedurii în cauză, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, a solicitat: - în principal (i) ca neîntemeiată în ceea ce priveşte criticile referitoare la documentele depuse în vederea justificării valorii ofertate pentru paza şantierului şi (ii) ca tardiv formulată în ceea ce priveşte criticile referitoare la preţul aparent neobişnuit de scăzut al ofertei ... SRL; modalitatea de evaluare a solicitării de clarificări nr. 6826/09.05.204 şi adresei de răspuns nr. 711/14.05.2024 privind justificarea celorlalte activităţi din contract; caracterul nefezabil al sumei ofertate pentru paza şantierului, - în subsidiar, ca neîntemeiată în întregime; - obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cause. 1. În ceea ce privește tardivitatea, în parte, a contestaţiei formulate, aceasta arată că se impune a fi constatată prin raportare la faptul că atât criticile referitoare la preţul aparent neobişnuit de scăzut al ofertei ... SRL, cât şi modalitate de evaluare a solicitării de clarificări nr. 6826/09.05.204 şi a adresei de răspuns nr. 711/14.05.2024 au fost cunoscute contestatoarei în contextul emiterii raportului anterior. De asemenea, încă de la acel moment contestatoare a cunoscut faptul că singurul motiv de respingere a ofertei ... SRL a fost preţul aferent organizării de şantier, răspunsul cu privire la celelalte aspecte din cuprinsul solicitării fiind considerat concludent. În plus, tot în contextul emiterii celui dintâi raport a luat cunoştinţă de valoarea ofertată cu privire la paza şantierului şi de pretinsul caracter nefezabil al acesteia. Astfel, în măsura în care ar fi apreciat ca fiind nelegală decizia autorităţii contractante de a considera răspunsul concludent cu privire la celelalte costuri ale ofertei, sau faptul că suma alocată pazei nu este fezabilă, ar fi trebuit să formuleze contestaţie de la momentul luării la cunoştinţă de acestea. Pagina 6 din 26

§ 7

Astfel, dacă ar fi apreciat că oferta ... SRL se impunea a fi respinsă şi pentru alte motive decât cele reţinute în raportul procedurii, motive care i-au fost cunoscute în contextul emiterii raportului anterior, ofertantul ar fi trebuit să formuleze contestaţie, conduită pe care nu a întreprins-o. În susţinerea excepţiei tardivităţii, aceasta invocă prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Aspectele cunoscute în contextul emiterii celui dintâi raport şi necontestate nu pot fi reiterate în cadrul unei contestaţii formulate împotriva celui de-al doilea raport, întrucât s-ar aduce atingere atât obiectivului urmărit de Directivele de remedii şi dispoziţiilor naţionale de transpunere, cât şi principiului fundamental al securităţii raporturilor juridice. Numai aspectele de noutate ce rezultă în urma reevaluării pot fi reiterate în cadrul unei contestaţii formulate împotriva celui de-al doilea raport al unei proceduri de atribuire nu şi aspectele cunoscute cu ocazia emiterii raportului anterior şi care nu au făcut obiectul reevaluării. Or, prin decizia CNSC pronunţată în ciclul anterior s-a dispus obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei ... SRL, exclusiv din perspectiva valorii ofertate pentru paza de şantier. Având în vedere acestea, intervenienta solicită respingerea ca tardive a criticilor referitoare la: - caracterul neobişnuit de scăzut al ofertei ... SRL; - modalitatea de evaluare a caracterului neobişnuit a valorii ofertate prin raportare la solicitarea de clarificări nr. 6826/09.05.204 şi adresa de răspuns nr. 711/14.05.2024; - pretinsul caracter nefezabii al preţului ofertat. În continuare, aceasta argumentează legalitatea modalităţii de evaluare a ofertei sale, în ceea ce privește justificarea valorii aferente pazei şantierului și a celorlalte activităţi, prin depunerea documentelor relevante. Urmare studierii dosarului achiziţiei, a punctului de vedere transmis de autoritatea contractantă și a cererii de intervenţie, contestatoarea a transmis adresa nr. 1750/05.11.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 71287/06.11.2024, prin care precizează următoarele: Afirmațiile autorităţii contractante sunt false și sunt contrazise de conţinutul propriilor acte de evaluare. Afirmațiile autorităţii contractante sunt false și sunt contrazise de conţinutul propriilor acte de evaluare. Prin răspunsul nr. T776/05.09.2024, asocierea ... a prezentat o serie de documente, însă oferta „emisă” de ...SRL pentru serviciile de monitorizare șantier, pe perioada de 13.5 luni, în valoare de 300 lei/lună, este nesemnată, neștampilată, fără număr și dată și nu a fost confirmată de furnizor. Astfel, în legătură cu cea mai relevantă și costisitoare latură a serviciilor de pază, respectiv serviciul de monitorizare și intervenţie, Pagina 7 din 26

§ 8

Asocierea ... susţine că ar valora 300 lei/lună, ceea ce este exclus chiar și pentru cele mai mici și apropiate obiective, cu atât mai puţin pentru obiectiv format din teren în suprafata de 4.000 mp și construcţie în suprafaţa construită de aproximativ 1.100 mp. De asemenea, preţul este în mod evident nereal, în condiţiile în care sediul furnizorului este în București, iar obiectivul este la 134 km distanţă și necesită traversarea Dunării. În atare condiţii, apreciază nelegală stabilirea concludenţei unui răspuns care se raportează, cu ocazia încercării de a justifica o valoare evident nereală, la o ofertă de preţ nesemnată și neconfirmată de către furnizor. Referitor la excepţia tardivităţii, contestatoarea apreciază că este neîntemeiată, având în vedere: - excepţia a fost invocată strict cu privire la criticile formulate la pct. 2 din contestaţie, iar nu la criticile principale referitoare la evaluarea justificării valorii Organizării de șantier de la pct. 1, împrejurări care au fost analizate pentru prima dată prin actele atacate și care nu puteau face obiectul contestaţiei în primul ciclu procesual. - în al doilea rând, excepţia este neîntemeiată, în condiţiile în care art. 8 din Legea nr. 101/2016 reglementează calea de atac a contestaţiei ca fiind un drept al „persoanelor care se consideră vătămate”, termen care este definit exhaustiv la art. 3 alin. (1) lit. f) din acelasi act normativ. În urma evaluării iniţiale, concretizată prin raportul procedurii nr. 8556L/06.06.2024, oferta a fost declarată câștigătoare, iar oferta asocierii ... a fost declarată neconformă și respinsă ca atare. Astfel, nu justifica absolut niciun interes în contestarea unei oferte neconforme și nici nu a suferit prejudiciu ca urmare a respectivei soluţii, rezultând că nu avea deschisă calea reglementată de art. 8 din Legea nr. 101/2016.  În opinia sa, acceptând aceasta viziune, s-ar ajunge la concluzia că un ofertant câștigător ar avea posibilitatea, ba chiar ar trebui, să conteste toate ofertele respinse pe motiv că ar exista motive suplimentare de respingere, ceea ce este absurd și nerealizabil, având în vedere că termenul de contestare s-ar împlini mai devreme de momentul la care ofertantul câștigător ar afla dacă rezultatul procedurii a fost contestat de ofertanţii respinși. Singurele apărari pe fond referitoare la critica principală din contestaţie se regasesc în prima jumătate a pag. 8 din cererea de intervenţie, asocierea ... afirmând doar că a raspuns în mod concludent solicitării de clarificări. Oferta prezentată pentru serviciile de monitorizare și intervenţie, deci pentru 4.050 lei din totalul de 5.480 lei, nu este asumată de furnizor, în sensul că nu este semnată și datată, iar furnizorul nu a răspuns solicitării exprese a comisiei de evaluare de confirmare a Pagina 8 din 26

§ 9

veridicităţii acestei oferte, astfel cum reiese chiar din procesul-verbal de evaluare nr. 16984L/26.09.2024, pag. 9. Pe lânga acest viciu evident, care echivalează cu nedepunerea ofertei din partea furnizorului și care nu poate atrage decât neconcludenţa răspunsului, și restul ofertelor depuse pentru justificarea valorii ofertate pentru Organizarea de șantier sunt neconcludente. Astfel, pentru a se încadra în suma nerealistă de 5.480 lei, asocierea ... a justificat achiziţia și montarea a doar două (2) camere video, justificare acceptată în mod neîntemeiat de către comisia de evaluare, în condiţiile în care documentaţia de atribuire prevede în mod expres că obiectivul este format din teren în suprafaţă de 4.000 mp și construcţie în suprafaţă construită de aproximativ 1.100 mp, iar potrivit art. 4.1.10 din modelul de contract, parte din documentaţia de atribuire, executanţii vor avea obligaţia de asigurare a iluminării, a protecţiei, îngrădirii, alarmei și pazei pentru întregul obiectiv, pentru toată perioada de 13,5 luni. De asemenea, cu excepţia ofertei furnizorului Monteo Security din 14.09.2024, restul ofertelor emise de acest furnizor se referă la alte obiective. Pe lângă împrejurarea că nu a fost dovedit caracterul real al preţului pentru obiectivul în discuţie, este extrem de important faptul că procedura în cauză presupune operaţiuni logistice speciale și mult mai costisitoare decât alte obiective.

§ 10

Totodată, ofertele emise de Monteo Security sunt datate 05.04.2024, 13.05.2024, 23.04.2024, 04.09.2024, date ulterioare termenului limită de depunere a ofertelor (20.02.2024), fiind evident că ofertele au fost întocmite pro causa. În concluzie, contestatoarea învederează că toate aceste vicii echivalează cu neprezentarea unor oferte conform solicitării comisiei de evaluare, motiv pentru care răspunsul se impunea a fi declarat neconcludent și oferta se impunea a fi respinsă ca atare. Contestatoarea a formulat concluzii scrise suplimentare nr. 1777/11.11.2024, înregistrate la Consiliu cu nr. 72693/12.11.2024, prin care reiterează criticile și argumentele formulate prin contestaţie și concluziile scrise anterioare. Urmare studierii dosarului achiziţiei, intervenienta a depus concluzii scrise nr. 1969/11.11.2024, înregistrate la Consiliu cu nr. 72671/12.11.2024, prin care reiterează criticile formulate prin cererea de intervenţie. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat, în data de 25.10.2024, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210703379/1, din data de 25.10.2024, în valoare de 88.000 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria. Pagina 9 din 26

§ 11

Cauţiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SEAP anunțul de participare ... în data de 02.10.2024 privind procedura simplificată, pe loturi, pentru atribuirea contractului având ca obiect „Pachet 31: Proiectare, fază adaptare la amplasament, execuţie lucrări şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor pentru obiectivul de investiţie, Proiect pilot: Lot 1: Construire sală de sport şcolară ...". Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 12.566.982,68 lei, fără TVA, iar pentru lotul 1 este de 9.529.214,36 lei, fără TVA, termen stabilit pentru depunerea ofertelor 20.02.2024, ora 15:00, conform ultimei modificări cu privire la aceasta. Criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”. Potrivit raportului procedurii de atribuire nr. 8556L/06.06.2024 în cadrul prezentei proceduri au depus oferte 6 ofertanți, printre care și contestatoarea din dosarul nr. 2079/2024, Asocierea ... SRL – ... SRL (denumită în continuare Asocierea ...). Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestație Asocierea ... prin care a criticat decizia autorității contractante de a declara inacceptabilă și neconformă oferta sa, cu privire la care Consiliul s-a pronunțat prin Decizia nr. 1992/C4/2079 din 16.07.2024, în sensul admiterii acesteia. Împotriva deciziei CNSC a formulat plângere autoritatea contractantă, plângere care a fost respinsă, cu caracter definitiv, de Curtea de Apel București prin Hotărârea nr. 550/2024 în dosarul nr. 5005/2/2024. Punând în executare decizia CNSC, rămasă definitivă, autoritatea contractantă a procedat la reeavaluarea ofertei Asocierii ... și a stabilit un nou rezultat al procedurii de atribuire aprobat prin raportul procedurii de atribuire nr. 18705L/16.10.2024, comunicat ofertanților în aceeași zi. Împotriva noului rezultat al procedurii comunicat prin adresa nr. 6790/16.10.2024, Asocierea ...SRL – ...– ... – ... SRL (denumită în continuare Asocierea ...), a formulat contestația ce face obiectul prezentei cauze, prin care este criticată decizia autorității contractante de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de Asocierea ... și solicită anularea actelor prin care s-a stabilit rezultatul procedurii de atribuire și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluare ofertei câștigătoare, cu respectarea cerințelor legale, cu aplicarea criteriilor de atribuire și a motivelor care conduc la respingerea ofertei Asocierii ... ca neconformă în temeiul art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Pagina 10 din 26

§ 12

Având în vedere că în cadrul prezentei cauze a fost formulată cerere de intervenție de către Asocierea ..., Consiliul se va pronunța cu precădere asupra admisibilității și a interesului ofertantului în formularea acesteia. Consiliul constată că cererea de intervenție a fost introdusă în termenul de 10 zile prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, fiind transmisă prin poștă în data de 04.11.2024 (ziua de luni prima zi lucrătoare), termen calculat de la data de 24.10.2024, care este data publicării în SEAP a contestației. Prin cererea de intervenție Asocierea ... solicită admiterea de principiu a cererii sale, respingerea contestației formulată de Asocierea ... ca neîntemeiată, în principal, (i) în ceea ce privește criticile referitoare la documentele depuse în vederea justificării valorii ofertate pentru paza șantierului și (ii) ca tardiv formulată în ceea ce privește criticile referitoare la prețul aparent neobișnuit de scăzut al ofertei sale; modalitatea de evaluare a Solicitării de clarificări nr. 6826/09.05.2024 și adresei de răspuns nr. 711/14.05.2024 privind justificarea celorlalte activități din contrcat, caracterul nefezabil al sumei ofertate pentru paza șantierului, în subsidiar, ca neîntemeiată în întregime. În ceea ce privește admisibilitatea și interesul intervenientei Asocierea ... în formularea unei astfel de cererii, Consiliul constată că autoritatea contractantă a procedat la reevaluarea ofertelor, conform Deciziei Consiliului nr. ..../16.07.2024, rămasă definitivă, stabilind câștigătoare oferta depusă de către intervenientă. Astfel, în acest context, formularea cererii de intervenție a fost făcută în sprijinul autorității contractante, respectiv în menținerea deciziei privind clasamentul stabilit, contestatoarea Asocierea ... având ofertă admisibilă însă situată pe locul 2. Scopul acestui demers inițiat de către Asocierea ... este acela de a-și conserva dreptul câștigat, respectiv acela de ofertant câștigător al procedurii de atribuire pentru lotul 1 contestat, interesul intervenientei dovedindu-se astfel temeinic justificat. Consiliul, constatând că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 61 alin. (1) Cod procedură civilă, în temeiul art. 64 alin. (2) Cod procedură civilă, admite în principiu cererea de intervenție voluntară formulată de Asocierea ..., întrucât, aceasta șia dovedit interesul în procedură și va dispune introducerea în cauză, în calitate de intervenientă. Prin cererea de intervenție este invocată tardivitatea criticilor formulate cu privire la punctul 2 din contestație, excepție care, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, va fi soluționată cu precădere. Astfel, Consiliul constată că la punctul II. 2 (pagina 7 și 8) din contestație, contestatoarea invocă faptul că justificarea valorii neobișnuit de scăzute ofertate de Asocierea ... pentru alte activități este neconcludentă, făcând trimitere la modul de evaluare a răspunsului răspunsul nr. 360/14.05.2024 și nr. 711/14.05.2024, apreciind că a pus în aplicare decizia CNSC, în mod formal și mecanic, a acceptat justificarea Pagina 11 din 26

§ 13

valorii ofertate pentru paza șantierului fără a avea la dispoziție oferte de la furnizori sau alte documente relevante și a tratat în mod vădit nelegal întreaga evaluare a propunerii financiare a acestui ofertant. Consiliul constată că, în fapt, este vorba despre critici cu privire la evaluarea propunerii financiare anterior deciziei și nu critici cu privire la modul în care a fost pusă în aplicarea Decizia Consiliului, cum susține contestatoarea în finalul contestației. În acest sens, Consiliul reține că, la punctul 2 din contestație, se arată că prin solicitarea de clarificări nr. 6826/09.05.2024 au fost solicitate Asocierii ... analize de preț și oferte de preț pentru materialele principale aferente activităților din cadrul centrelor de cost 4.1.2.1, 4.1.2.4, 4.1.3.5, 4.1.4.1 și 4.1.4.2., evaluarea informațiilor transmise prin răspunsul nr. 711/14.05.2024 s-a realizat cu ocazia evaluării inițiale, însă prin raportul procedurii nr. 8556L/06.06.2024 oferta a fost declarată neconformă și inacceptabilă, astfel încât nu avea deschisă calea de atac împotriva acestei soluții. Toate aceste aspecte criticate la punctul 2 din contestație urmează a fi analizate împreună cu fondul cauzei. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că prin contestație este criticat faptul că oferta Asocierii ... a fost declarată admisibilă și câștigătoare, în condițiile în care modalitatea în care comisia de evaluare a pus în aplicare Decizia CNSC nr. 1992/C4/2079 din 16.07.2024 și modalitatea în care a fost apreciat caracterul concludent al răspunsului transmis de acest ofertant sunt, în opinia sa, vădit neîntemeiate. În soluționare, se reține că în ciclul procesual anterior, Asocierea ..., a cărei ofertă a fost respinsă de autoritatea contractantă ca inacceptabilă și neconformă, și Asocierea ..., a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare, prin raportul procedurii nr. 8556L/06.06.2024. Împotriva respingerii ofertei sale, Asocierea ... a învestit Consiliul cu soluționarea contestației nr. 1027/13.06.2024, în privința căreia a fost pronunțată decizia nr. 1992/C4/2079/16.07.2024, cu următorul dispozitiv: „În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu .... Obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 8556L/06.06.2024 cu privire la oferta depusă de Asocierea ... SRL – ... – ... SRL, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea acestei oferte, conform considerentelor de mai sus. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere prin care contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Respinge cererea de intervenție formulată de ...SRL. Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”. În considerentele deciziei a fost reținut, între altele: Pagina 12 din 26

§ 14

„Pe fondul cauzei, Consiliul analizând motivele de respingere a ofertei Asocierii ... din cadrul procedurii de atribuire, constată că prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii i-au fost aduse la cunoștință următoarele: „(…) comisia de evaluare a decis respingerea ofertei ca inacceptabilă și neconformă, întrucât clarificările/completările transmise nu sunt concludente iar oferta conține în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate. În urma evaluării financiare, comisia de evaluare v-a solicitat clarificări prin adresa nr. 6826l/09.05.2024 după cum urmează: «2. Vă solicităm să justificați modul de formare al valorii ofertate pentru Centrul de cost nr. 5 Organizare de șantier, defalcate pe cele 2 subcapitole 5.1.1 Lucrări de organizare de șantier și 5.1.2 Cheltuieli conexe». Prin adresa nr. T 360/14/05/2024, semnată cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat digital, ați răspuns la solicitarea de clarificări nr. 6826L/09.05.2024, în termenul solicitat prin SICAP, prezentând următoarele răspunsuri: Ați transmis analiza de preț pentru Centrul de cost Organizare de șantier. În urma evaluării răspunsului prezentat, comisia de evaluare consideră în unanimitate răspunsul NECONCLUDENT având în vedere următoarele aspecte: - în Propunerea Financiară depusă, ați bugetat pentru toate cheltuielile conexe organizării de șantier suma de 40.970,31 lei, fără TVA, din care Paza șantierului în valoare de 5.480,00 lei fără TVA; Având în vedere perioada de execuție a contractului de 13,5 luni, rezultă faptul că suma de 405,10 lei lunar este în mod clar insuficientă pentru plata serviciilor de pază aferente Organizării de șantier. Comisia de evaluare consideră că v-ați subdimensionat în mod intenționat valoarea cheltuielilor cu organizarea de șantier, cu unicul scop de a câștiga contractul de achiziție publică. În acest context, Comisia de evaluare consideră că sunt incidente dispozițiile art. 134 alin.(5) coroborat cu art. 137 alin. (3) lit.c) din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care hotărăște respingerea Ofertei depuse de către dumneavoastră ca inacceptabilă și neconformă, întrucât clarificările/completările transmise nu sunt concludente, iar oferta «conține în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate». În urma aplicării criteriului de atribuire «cel mai bun raport calitate preț», oferta declarată câștigătoare este cea a ofertantului Asocierea ... (…)”. Contestatoarea consideră că membrii comisiei de evaluare au încălcat dispozițiile art. 210 alin.(1) din Legea nr. 98/2016 și art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016 având în vedere că nu a formulat nicio solicitare de clarificări cu privire la justificarea prețului alocat pazei șantierului, în condițiile în care în documentația de atribuire nu a fost stabilită o anumită modalitate de asigurare a acesteia. Din verificarea informațiilor din documentația de atribuire, așa cum susține și contestatoarea, în caietul de sarcini la Secțiunea 2 s-a menționat: „3.2 Cheltuieli conexe organizării de șantier Cuprinde cheltuieli pentru: (…) Paza șantierului;”. De asemenea, în modelul de contract printre obligațiile executantului sunt și cele potrivit cărora: „4.1.10. Pe parcursul execuției lucrărilor, al remedierii viciilor ascunse sau deficiențelor constatate în cadrul perioadei de garanție, Antreprenorul are obligația: (…) b) de a procura și de a întreține pe cheltuiala sa toate dispozitivele de iluminare, protecție, îngrădire, alarmă și pază, în cazul în care sunt necesare sau au fost solicitate de către Achizitor sau de către autorități competente, în scopul protejării lucrărilor sau al asigurării confortului riveranilor”. Pagina 13 din 26

§ 15

Consiliul constată că în etapa de evaluare a propunerilor financiare comisia de evaluare a reținut că prețul ofertei depusă de Asocierea ... se află sub pragul de 80% din valoarea totală estimată, respectiv 66% din aceasta, situație în care era necesară solicitarea justificării prețului ofertat, în conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 136 din HG nr. 395/2016 potrivit cărora: „Art. 136. - (1) În situaţia în care comisia de evaluare constată că elemente de preţ ale unei oferte sunt aparent neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţa în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicaţii cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire. (2) Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă. (4) În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”. Un astfel de demers a fost făcut de către comisia de evaluare prin adresa nr. 6820L/09.05.2024 ocazie cu care, printre alte aspecte ce trebuiau lămurite, la punctul 2 au fost solicitate următoarele clarificări: „2.Vă solicităm să justificați modul de formare a valorii ofertate oentru Centrul de cost nr. 5 Organizare de șantier, dar nu mai târziu de 14.05.2024, semnate cu semnătură electronică extinsă conform art. 123 din HG 395/2016”. Cu adresa nr. 7170L/15.05.2024 Asocierea ... a răspuns solicitării (vol III – pagina 372-373) prezentând „Fundamentare economică a organizării de șantier (136.567,70 lei)”, în conținutul căreia este menționat: „40.970,31 lei pentru cheltuieli conexe organizării de șantier: (…) Paza șantier = 5480 lei”. Consiliul constată că analiza răspunsului cu privire la justificarea prețului ofertat a fost consemnată direct în raportul procedurii de atribuire cu concluzia respingerii ofertei pentru răspuns neconcludent. De asemenea, se constată că motivele de respingere au fost preluate și în adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, cu precizarea că membrii comisiei de evaluare consideră că valoarea cheltuielilor cu organizarea de șantier a fost făcută cu unicul scop de a câștiga contractul, concluzie care nu este precedată de eventuale solicitări de clarificări privind valoare ofertată pentru pază pentru a da posibilitatea ofertantului să justifice motivul pentru care a stabilit o astfel de valoare. În justificarea deciziei sale autoritatea contractantă afirmă prin punctul de vedere că „Atâta timp cât ofertantul răspunde fără echivoc, utilizând exprimarea «pază», se prezumă că acesta cunoaște legislația, fiind-i aplicabil principiul ignoratia legum excusat neminem, și a întocmit oferta în conformitate cu normele în vigoare, înțelegând că acolo unde sunt prevăzute cheltuieli cu paza, aceasta implică automat personal calificat”. Din afirmațiile autorității contractante se desprinde concluzia că prevederile documentației de atribuire cu privire la cheltuielile cu paza trebuiau prezumate, bănuite, apreciate de către ofertanți situație care încalcă atât pricipiul trasparenței în Pagina 14 din 26

§ 16

derularea procedurii de achiziție publică cât și dispozițiile art. 154 din Legea nr. 98/2016 care stabilesc că „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”. Tot în justificarea deciziei sale de respingere a ofertei pentru răspuns neconcludent afirmă că „ofertantul contestator nu probează și nici nu prezintă informații care să argumenteze în favoarea acestei valori nejustificate aferente pazei șantierului” dar și „faptul că va asigura paza obiectivului prin «mijloace de supraveghere video sau alte metode conexe» nu poate fi acceptată, deoarece aceste informații au fost comunicate autorității contractante pe calea contestației depuse la CNSC, neexistând în propunerea tehnică”. Consiliul constată că prin punctul de vedere, în fapt, autoritatea contractantă își exprimă concluzia cu privire la faptul că ofertantul contestator nu a justificat și nu a probat în niciun fel valoarea ofertată pentru paza șantierului și că nu poate veni pe calea contestației cu justificări potrivit cărora va asigura paza prin mijloace video de supraveghere. Cele susținute de autoritatea contractantă prin punctul de vedere nu fac altceva decât să confirme faptul că înainte de a lua orice decizie cu privire la această ofertă, în speță cu privire la justificarea valorii pentru paza șantierului era necesară o solicitare suplimentară de clarificări prin care să dea posibilitatea ofertantului să prezinte propria justificare a acestei valori. Luarea unei astfel de decizii fără ca în prealabil să se lămurească orice aspect legat de justificarea prețului ofertat sau elemente ale acestuia apare ca disproporținată în raport cu impactul unei astfel de valori în economia valorii totale a contractului. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă trebuie să se asigure că valoarea ofertată pentru paza șantierului apare nejustificată prin raportare la prevederile documentației de atribuire, respectiv în funcție de solicitările documentației și nu față de prezumția că operatorii economici ar fi trebuit să cunoască faptul că paza șantierului trebuie să se facă exclusiv cu personal autorizat. Prin urmare, Consiliul constată că autoritatea contractantă a luat decizia de respingere a ofertei pentru răspuns neconcludent pe baza unei aprecieri proprii, așa cum consemnează de altfel prin raportul procedurii de atribuire că „ofertantul și-a subestimat în mod intenționat valoarea cheltuielilor cu organizarea de șantier, cu unicul scop de a câștiga contractual de achiziție publică”, și nu prin raportare la prevederile documentației de atribuire referitoare la valoarea pazei șantierului. Consiliul constată de asemenea că membrii comisiei de evaluare s-au limitat la a aprecia valoarea de 5.480,00 lei ca fiind o valoare subestimată fără a solicita justificarea acesteia, eliminând astfel din procedura de atribuire un ofertat doar pe baza unei aprecieri proprii membrior comisiei de evaluare de subestimare a valorii Organizării de șantier, în speță a valorii pazei șantierului, „cu scopul obținerii contractului”, apreciere care excede atât prevederilor documentației de atribuire cât și prevederilor legale cu privire la atribuțiile membrilor comisiei de evaluare stabilite de art. 127 din HG nr. 395/2016. Concluzionând, Consiliul constată că se impune reevaluarea ofertei Asocierii ... prin solicitatea de clarificări care să aibă corespondent în prevederile documentației de atribuire și prevederi ale legislației în materia achizițiilor publice și nu bazate pe aprecieri nefondate ale membrilor comisiei de evaluare. Prin urmare, având în vedere rezultatul analizei criticilor contestatoarei, Consiliul constată caracterul nelegal al deciziei de respingere ca , motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ... și va obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii de atribuire nr. 8556L/06.06.2024 cu privire la oferta Pagina 15 din 26

§ 17

depusă de Asocierea ... SRL – ... – ... SRL, a adreselor de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și la reevaluarea acestei oferte, conform considerentelor de mai sus”. Conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, decizia Consiliului este obligatorie pentru părțile cauzei, deci și pentru ..., care a avut calitatea de autoritate contractantă în cauza soluționată prin respectiva decizie. Autoritatea contractantă era ținută de obligația punerii în executare a deciziei, inclusiv prin prisma considerentelor decisive pe care ea le cuprinde, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ. Practica judiciară este statornică în sensul că autoritățile/entitățile contractante au obligația de a respecta și considerentele deciziei Consiliului, nu numai dispozitivul. Relevantă este și poziția Curții de Justiție a Uniunii Europene, reluată în Hotărârea din 19 aprilie 2012, Artegodan/Comisia, C-221/10 P, EU:C:2012:216, punctul 87: autoritatea de lucru judecat nu se referă doar la dispozitivul hotărârii, ci se extinde și la motivele acesteia, care constituie suportul necesar pentru dispozitiv și, din această cauză, nu pot fi disociate [Hotărârea din 14 septembrie 1999, Comisia/ AssiDomän Kraft Products și alții, C-310/97 P, EU:C:1999:407, punctul 54, precum și Hotărârea din 1 iunie 2006, P&O European Ferries (Vizcaya) și Diputación Foral de Vizcaya/Comisia, C-442/03 P și C-471/03 P, EU:C:2006:356, punctul 44]. Din consultarea portalului instanțelor naționale de judecată (http://portal.just.ro), reiese că a fost înregistrată plângere depusă împotriva deciziei Consiliului, la Curtea de Apel București, singura competentă să o soluționeze, instanță care s-a pronunțat, definitiv, în sensul respingerii plângerii și menținerea celor dispuse de Consiliu, după cum s-a menționat și anterior. Deși nu operează excepția autorității de lucru judecat a dispozitivului în prezenta cauză, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile art. 431 alin. (1), actele vătămătoare atacate fiind diferite față de cele din litigiul anterior, Consiliul nu poate infirma cele deja stabilite prin considerente, singura având competență în acest sens fiind curtea de apel în a cărei rază se află sediul autorității contractante. Fiind ținută de obligația punerii în executare a deciziei, în concordanță cu cele statuate de Consiliu, ..., prin comisia de evaluare, trebuia să procedeze la clarificarea și reevaluarea atentă a ofertei Asocierii ..., sub aspectele dezlegate prin intermediul deciziei, precum și la emiterea unui nou act de evaluare, cu respectarea întocmai a celor reținute și dispuse de Consiliu. Cu toate că dispozitivul deciziei acestuia nu precizează etapa și limitele reevaluării, prin trimiterea la considerente se respectă art. 26 alin. (101) din Legea nr. 101/2016: Pagina 16 din 26

§ 18

În situația în care contestația vizează rezultatul procedurii de atribuire și se dispune reevaluarea ofertelor, Consiliul va indica în mod clar și precis limitele reevaluării, respectiv identitatea ofertelor care fac obiectul reevaluării, etapa/etapele procedurii de atribuire vizată/vizate de reevaluare și măsurile concrete pe care le va adopta autoritatea contractantă în cadrul reevaluării. În reevaluare, comisia de evaluare a întocmit mai multe acte: - procesul-verbal nr. 14535L/29.08.2024 privind reevaluarea propunerii financiare a Asocierii ..., conform Deciziei CNSC; - proces – verbal nr. 14849L/02.09.2024; - solicitare de clarificări nr. 15022L/03.09.2024 către Asocierea ...; - răspuns solicitare clarificări nr. 15359L/06.09.2024 din partea Asocierii ...; - proces-verbal nr. 15960L/16.09.2024 privind stabilirea solicitării de confirmării pentru oferte de preț furnizori/prestatori servicii; -

§ 19

corespondență

§ 20

dintre

§ 21

autoritatea

§ 22

contractantă

§ 23

și furnizori/prestatori de servicii referitoare la veridicitatea ofertelor de preț; - proces-verbal nr. 16984/26.09.2024 privind evaluarea propunerii financiare a Asocierii ..., referitor la justificarea prețului pentru Paza șantierului, cu menținerea celor stabilite anterior legat de etapa de evaluare financiară; - solicitare clarificări nr. 17055L/26.09.2024 către Asocierea ...; - răspuns nr. 1700L/03.10.2024, respectiv prezentarea documentelor suport DUAE ALE Asocierii ...; - proces-verbal nr. 17862L/07.10.2024 privind evaluarea documentelor suport DUAE; - solicitare de clarificări nr. 10218L/07.10.2024 către Asocierea ...; - răspuns solicitare nr. 18083L/09.10.2024 din partea Asocierii ...; - proces-verbal nr. 18085L/09.10.2024, analiză răspuns și reevaluarea documentelor suport DUAE; - nota cu privire la raportul procedurii de atribuire; - raportul procedurii nr. 18705L/16.10.2024; - comunicarea rezultatului procedurii către ofertanți. Nemulțumită fiind de clasarea pe locul II a ofertei sale în urma reevaluării, Asocierea ... a reacționat prin formularea la Consiliu a contestației nr. 1677/23.10.2024, aflată în prezent pe rol, obiect al dosarului nr. 3718/2024, premisă a controlului administrativ- jurisdicțional. În speță, modificarea locului din clasament se datorează deciziei de reintroducere în procedura de achiziție a ofertantului Asocierea ... ca urmare a deciziei Consiliului și a aprecierii de către comisia de evaluare ca fiind concludent a răspunsului primit la solicitarea de clarificări. Analizând modul în care a fost pusă în aplicare decizia Consiliului, se constată că prin Procesul – verbal nr. 14535LL/29.08.2024, comisia de evaluare a revenit în etapa de evaluare financiară a ofertei Asocierii ..., Pagina 17 din 26

§ 24

stabilind prin Procesul – verbal nr. 14849L/02.09.2024 care sunt solicitările de clarificări ce urmează a fi formulate, în conformitate cu decizia pronunțată de CNSC și menținută de Curtea de Apel București. În acest sens, a solicitat ofertantului cu adresa nr. 15022L/03.09.2024, următoarele: „(...), comisia a decis să solicite următoarele clarificări: Conform analizei de preț aferentă Centrului de cost Organizare de șantier (5.1.1 și 5.1.2), transmisă prin răspuns la solicitarea de clarificări nr. T 360 din 14/05/2024, reiese faptul că ați bugetat «Paza șantier = 5480 lei». Vă solicităm să justificați această valoare, cu depunerea de documente în susținerea celor afirmate”. Cu adresa nr. T 776/05.09.2024, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 15359L/06.09.2024, Asocierea ... a transmis răspuns la solicitarea de clarificări, arătând că: „1. Pentru fundamentarea economică a modului de formare a prețului pentru cele două componente ale organizării de șantier: 5.1.1. și 5.1.2 Conform HG 301/2012 art. 2 (alin. a) în ceea ce privește paza de șantier avem: «Adoptarea măsurilor de Securitate a obictivelor, bunurilor și valorilor prevăzute de lege se realizează pe baza unei analize de ris la Securitate fizică». În urma finalizării prooiectului tehnic și în baza analizei de risc menționată anterior se va stabili modul de asigurare a pazei șantierului. În plus conform Legii 333 la art. 3 (alin. 2 + 3) avem: «(2) Unitățile grupate pe un anumit spațiu pot organiza, cu avizul poliției, paza în comun cu polițiștii locali, pază proprie sau prin societățile specializate de pază. Conducătorii acestor unități stabilesc forma de pază, obligațiile și răspunderile fiecărui beneficiar, inclusiv cele privind întocmirea planului de pază. (3) La unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sistem de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor». Coroborând cele menționate anterior cu valoarea alocată cheltuielilor conexe organizării de șantier din fișa de date (41.644,71 lei) va precizăm că nici valoarea din fișa de date nu a fost prevăzută asigurarea pazei șantierului cu personal calificat și acest lucru rezultă dintr- un calcul simplu: 54 săptămâni*7 zile*24 ore = 9072 ore 54 săptămâni*40 ore/săpt = 2160 ore 9072 – 2160 = 6912 ore trebuiesc asigurate cu paza 6912 ore*30 lei/oră = 207.360,00 lei, fără TVA Se poate observa că valoarea alocată în fișa de date pentru cheltuielile conexe este insuficientă pentru asigurarea pazei șantierului cu personal calificat. Astfel s-a optat la acest moment pentru monitorizarea obiectivului cu camere video urmând ca după finalizarea proiectului tehnic conform HG 301 să adoptăm măsurile de Securitate în baza analizei de risc. Prețul ofertat pentru paza șantierului cu camere video în valoare de 5480 lei se compune din: - Abonament internet pentru 2 camere video (conform factura Orange anexată): 2 camere*33 lei/lună*13,5 luni = 891 lei/contract - Montare camere video ... (nu avem cheltuieli pe anul 2024 cu uzura acestor camere, ele fiind date în folosință în anul 2023); - Monitorizare șantier cu firma autorizată pe toată perioada contractului (conform oferta anexată): 300 lei/lună*13,5 luni = 4050 lei. În consecință, având în vedere cele de mai sus, vă solicităm respectuos să constatați faptul că prin prezenta comunicare înțelegem să răspundem clar, precis și Pagina 18 din 26

§ 25

fără ambiguități la solicitarea de clarificări adresată entitatea contractantă și confirmăm că oferta depusă îndeplinește toate cerințele prevăzute de documentația de atribuire”. Răspunsul ofertatului însoțit de oferte de preț de la furnizori și prestatori de servicii a fost analizat de comisia de evaluare în data de 26.09.2024, conform procesului – verbal nr. 16984, comisia de evaluare, conluzionând, în mod corect, că răspunsul este concludent, având în vedere răspunsurile privind veridicitatea ofertelor de preț ( cu o singură excepție), cât și justificarea prin care: „1. Face precizarea că modalitatea de asigurare a pazei șantierului se va stabili ulterior, în baza proiectului tehnic și a analizei de risc; 2.Face precizarea că valoarea estimată din cadrul documentației de atribuire (41.644,71 lei) este insuficientă pentru asigurarea serviciului de pază cu personal calificat; 3. Face precizarea că s-a optat din aceste considerente pentru asigurarea pazei șantierului cu camere video, pentru care prezinta analiza de preț”. Consiliul constată că prin contestația formulată este invocat faptul că nu au fost depuse dovezi concludente prezentate de la furnizori, arătând în acest sens că au fost depuse oferte nesemnate, neștampilate, fără număr și dată, care nu au fost confirmate de furnizori, care fac referire la alte obiective și care au fost emise ulterior termenului-limită de depunere a ofertelor, situație care echivalează, în opinia sa, cu nedepunerea ofertelor de la furnizori. În soluționarea acestor critici, Consiliul reține că după primirea răspunsului, comisia de evaluare a solicitat emitenților ofertelor de preț anexate răspunsului, confirmarea acestora, demers care s-a finalizat prin primirea acestor confirmări, cu excepția unui singur emitent, respectiv a prestatorului de servicii monitorizare video ...SRL. Analizând prețurile existente pe piața pentru astfel de servicii de monitorizare, Consiliul constată că prețului de 300 lei/lună este un preț peste limita minimă oferită de astfel de prestatori de servicii, prin urmare, lipsa unei confirmări exprese din partea acestei societăți nu poate constitui un motiv de respingere a ofertei, un astfel de demers ar fi, în mod evident, excesiv. În ceea ce privește prezentarea unor oferte de preț emise după data depunerii ofertelor, Consiliul va reține relevante dispozițiile art. 136 alin. (2) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora „Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru”. Astfel, prin documentele depuse ofertantul a făcut dovada că prețurile incluse în Paza șantierului sunt cele pe care le poate obține pentru această activitate, lipsa unei ștampile sau a datei de emitere a unei oferte, de asemenea nu poate constitui un motiv întemeiat pentru eliminarea unei oferte, atâta timp cât pe piață prețul ofertei pentru o Pagina 19 din 26

§ 26

anumită componentă, spre exemplu „camera supraveghere wireless GSM...”, este real. Mai mult decât atât, în prezent editarea și transmiterea facturilor, așa cum este cea pezentată pentru serviciile „Orange Cloud 50GB” și „Office Net 4G”, se face prin e-mail sau prin aplicație fără a avea aplicată ștampilă și semnătură. Consiliul constată că decizia autorității contractante de a declara concludent răspunsul ofertantului, este corectă, având în vedere că prețurile care compun valoarea totală pentru Paza șantierului sunt dovedite prin prezentarea unor oferte de la furnizori/prestatori care, în majoritate, au fost confirmate de către emitenți. Lipsa unei singure confirmări este, în cazul serviciilor de monitorizare, dovedită de oferta existentă pe piață pentru astfel de servicii, oferta care poate fi mai mică și decât cea de 300 lei/lună prezentată de Asocierea .... Contestatoarea susține nefondat, că preţul este nereal, în condiţiile în care sediul furnizorului este în București, iar obiectivul este la 134 km distanţă și necesită traversarea Dunării, având în vedere că nu este vorba de intervenție ci doar de o ofertă exclusiv de „monitorizare video”, aceasta se poate face și de la distanță. Consiliul are în vedere că decizia comisiei de evaluare de a considera concludent răspunsul este întemeiată și justificată și de faptul că în economia întregului contract, componenta Paza șantierului are impact nesemnificativ în valoarea întregului contract, și cu atât mai mult nu constituie obiectul principal al prezentei procedurii de achiziție ci o activitate conexă, așa cum rezultă din documentația de atribuire, activitate care a fost justificată prin susținerile prezentate în răspuns cât și prin documentele depuse. Astfel că, față de cele reținute anterior, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor referitoare la modul de justificare a valorii pentru paza șantierului și modul de evaluare a comisiei de evaluare cu privire la analiza răspunsului și a documentelor prezentate ca urmare a solicitării de justificare a acesteia, urmând a le respinge. Asocierea ... critică de asemenea, la punctul II. 2 (pagina 7 și 8) din contestație, că justificarea valorii neobișnuit de scăzute ofertate de Asocierea ... pentru alte activități este neconcludentă, făcând trimitere la modul de evaluare a răspunsului răspunsul nr. 360/14.05.2024 și nr. 711/14.05.2024, apreciind astfel că autoritatea contractantă a pus în aplicare decizia CNSC, în mod formal și mecanic, a acceptat justificarea valorii ofertate pentru paza șantierului fără a avea la dispoziție oferte de la furnizori sau alte documente relevante și a tratat în mod vădit nelegal întreaga evaluare a propunerii financiare a acestui ofertant. În fapt, aceste critici sunt cu privire la evaluarea propunerii financiare anterior deciziei Deciziei nr. 1992/C4/2079 din 16.07.2024, și nu critici cu privire la modul în care a fost pusă în aplicarea aceasta, cum susține contestatoarea în finalul contestației. Pagina 20 din 26

§ 27

Despre depunerea ofertei Asocierea ..., contestatoarea cunoștea încă din luna, când a declanșat primul litigiu, care s-a purtat exclusiv în privința respingerii ofertei Asocierii ..., iar discuții vizavi de alte aspecte din ofertă nu au existat. Nimeni nu a reclamat concluziile comisiei de evaluare legat de modul în care au fost analizate documentele justificative referitoar la alte elemente de preț, ci doar cu privire la activitatea de pază a șantierului, în valoare de 5.480 lei, fără TVA. Din considerentele deciziei nr. .../16.07.2024 reiese în mod limpede că organul jurisdicțional nu a anulat rezultatul evaluării financiare a ofertei Asocierii ... cu privire modul de justificare a prețului pentru alte componente ale acestuia și nici nu a obligat autoritatea contractantă să reevalueze această ofertă, respectiv a propunerii financiare în întregul ei, ci doar punctual referitor la justificarea activității de pază a șantierului. După cum a atenționat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Decizia nr. 66 din 1 octombrie 2018, paragraful 79, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 16 noiembrie 2018, nu este permisă intrarea în ultima etapă a evaluării a unor oferte neverificate complet sub aspectul conformității sau acceptabilității lor, care, în consecință, prezintă riscul unei eventuale inadmisibilități. Înalta Curte a adăugat că reevaluarea nu poate privi nici celelalte oferte, declarate ca admisibile sau inadmisibile, în privința cărora raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrară principiului securității juridice declararea ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers. Totodată, în părțile sale necontestate, raportul de evaluare a ofertelor este definitiv și executoriu. Anularea măsurii respingerii ofertei obligă la reevaluarea ofertei de la etapa contestată, comisia de reevaluare nefiind îndreptățită a relua verificarea criteriilor deja analizate, raportul de evaluare, în măsura în care le atestă, fiind irevocabil sub acest aspect. Între 5 și 6 mai 2022, la Cluj-Napoca, a avut loc o întâlnire a președinților secțiilor specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicată unificării practicii judiciare în domeniul „contencios administrativ și fiscal”, la care a fost încheiată o minută (https://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2022/06/Minuta-intalnirii_ 5-6- mai-2022_Cluj_ site.pdf) în care sunt consemnate soluțiile adoptate de participanți privind anumite probleme de drept. De interes este tratamentul aplicat problemei tardivității observațiilor formulate de către ofertantul inițial declarat câștigător la adresa ofertei unui concurent contestator care a fost reintrodus în procedura de atribuire în urma admiterii contestației, critici vizând aspecte ce nu au făcut obiectul reevaluării ofertei. Se reține, în minută: „În situația în care printr-un prim raport al procedurii un ofertant este declarat câștigător, iar contestația formulată de ofertantul clasat pe locul 2 a cărui ofertă a fost [...] respinsă sau clasată pe locul 2 a fost admisă de CNSC, dispunându-se reevaluarea Pagina 21 din 26

§ 28

ofertei câștigătoare sau a ofertei respinse, în cea de-a doua contestație, și care face obiectul cauzei, ofertantul, care inițial fusese câștigător, însă, în urma reevaluării, oferta sa, fie este respinsă ca neconformă, fie este declarată necâștigătoare, mai poate formula critici împotriva celeilalte oferte declarate câștigătoare în urma reevaluării, care nu au făcut obiectul reevaluării dispuse în urma admiterii primei contestații, ci vizează aspecte care au făcut obiectul evaluării inițiale și care nu fuseseră dezbătute cu ocazia soluționării primei contestații? Într-o primă orientare (Decizia nr. 830/01.04.2021 , dosar nr. 1012/2/2021) s-a considerat că criticile din cea de-a doua contestație sunt tardive, întrucât sunt formulate cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 8 din Legea nr. 101/2016. S-a apreciat că, în realitate, criticile vizează primul raport al procedurii și care a dobândit caracter definitiv, astfel că nu mai putea fi contestat în urma emiterii unui nou raport al procedurii prin care s-au evaluat cu totul alte aspecte decât cele criticate prin contestație. A fost invocată și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 66/2018 privitoare la dezlegarea unei chestiuni de drept prin care s-a stabilit că «autoritatea contractantă învestită cu reevaluarea ofertei în urma controlului de legalitate exercitat de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și/sau instanța de judecată are posibilitatea de a verifica toate elementele tehnice și aspectele financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei, dacă din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară». Prin urmare, în condițiile în care exista o verificare anterioară a unei oferte cu privire la îndeplinirea cerințelor tehnice, comisia de evaluare nu mai putea face o reevaluare a acestor aspecte necontestate, ci doar a aspectelor la care s-a referit decizia instanței de judecată sau a unor alte aspecte neverificate anterior. S-a mai arătat că interesul ofertantului de a formula contestație nu s-a născut la momentul declarării celeilalte oferte ca fiind câștigătoare, ci la momentul formulării primei contestații de către ofertantul advers, când putea să-și dea seama că, în ipoteza admiterii contestației, acest operator economic avea șanse mari să fie declarat câștigător, dat fiind că avea o ofertă financiară mai bună. [...] 2.2 Opinia referentului s-a exprimat în sensul primei orientări având în vedere că nu a fost respectat termenul legal de formulare a contestației prevăzut de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și care curge începând cu ziua următoare luării la cunoștință despre actul autorității contractante considerat nelegal. De asemenea, ofertantul inițial declarat câștigător își putea apăra drepturile, chiar și în prima contestație formulată de ofertantul advers, prin formularea unei cereri de intervenție principală, admisibilă conform prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și care putea fi formulată până la soluționarea primei contestații de către Consiliu. [...] 2.3 Opinia formatorului INM [...] Pentru a răspunde la întrebarea dacă ofertantul declarat inițial câștigător, urmare a admiterii de către CNSC a contestației formulate de ofertantul clasat pe locul 2 a cărui ofertă a fost respinsă sau clasată cu consecința reevaluării ofertei câștigătoare sau a ofertei respinse, iar în urma reevaluării, oferta sa, fie este respinsă ca neconformă, fie este declarată necâștigătoare, în cea de a doua contestație mai poate formula critici împotriva celeilalte oferte declarate câștigătoare în urma reevaluării, care existau la momentul evaluării inițiale dar nu au fost invocate, prin urmare nu fuseseră dezbătute cu ocazia soluționării primei contestații, trebuie pornit de la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 66/2018 privitoare la dezlegarea unei chestiuni de drept prin care s-a stabilit că «autoritatea contractantă învestită cu reevaluarea ofertei în Pagina 22 din 26

§ 29

urma controlului de legalitate exercitat de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și/sau instanța de judecată are posibilitatea de a verifica toate elementele tehnice și aspectele financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei, dacă din mijloacele de probă administrate nu rezultă verificarea lor anterioară». Potrivit pct. 76 din această decizie, «Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C. sau de instanța de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorității contractante de a proceda la reevaluarea ofertei, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acesteia și care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare, conform art. 65 alin. (2) și art. 133 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, și care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări, raportul de evaluare în măsura în care le confirmă, privit ca act administrativ, fiind definitiv și executoriu sub acest aspect. Cu atât mai mult, în situația dată, nu se poate extinde procesul de reevaluare asupra celorlalte oferte declarate ca admisibile sau inadmisibile și în privința cărora raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrar principiului securității juridice declararea ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o revocare a unui act administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.» Un prim aspect ce se impune a fi menționat este că nu se poate prezuma că dacă ofertantul declarat inițial câștigător nu a formulat contestație, pentru că nu avea interes, aspectele de neconformitate, inadmisibilitate sau de fond ale ofertei clasată pe locul 2 nu au fost verificate de comisia de evaluare, dimpotrivă există prezumția că această comisie a parcurs toate etapele evaluării și urmare a analizei ofertelor a stabilit clasamentul final, atâta vreme cât din dosarul achiziției rezultă o verificare atât a condițiilor de admisibilitate, cât [și] a conformității cu documentația de atribuire și o operațiune de verificare a îndeplinir[ii] cerințelor stabilite de autoritatea contractantă și o stabilire a ierarhiei. Așa cum s-a reținut și la pct. 81 din decizie, «Exercitarea controlului de legalitate administrativ-jurisdicțional sau jurisdicțional și invalidarea concluziei de inadmisibilitate a ofertei la care a ajuns comisia prin raportul de evaluare întocmit obligă autoritatea contractantă de a proceda la reluarea operațiunii de evaluare a acestei oferte de la etapa contestată, conform celor dispuse prin decizia C.N.S.C. sau hotărârea instanței, comisia nefiind îndreptățită a relua verificarea criteriilor deja analizate, raportul de evaluare, în măsura în care le atestă, fiind irevocabil sub acest aspect.» Așadar, necontestarea ofertei clasate pe locul doi nu înseamnă neverificarea tuturor elementelor tehnice și aspectelor financiare ale ofertei apte a demonstra admisibilitatea ei de către comisia de evaluare, ofertantul declarat câștigător invocând faptul că nu avea interes să conteste aceste aspecte. Acest argument este valabil în privința interesului formulării contestației, însă, în momentul în care s-a formulat o contestație de către ofertantul clasat pe locul doi ofertantul câștigător dobândește interes legitim născut și actual de a contesta oferta acestuia și de a invoca aspectele de inadmisibilitate, neconformitate sau elementele avute în vedere, în opinia acestuia, nelegal și netemeinic de către comisia de evaluare. Astfel, remediul eficient și efectiv este formularea unei cereri de intervenție voluntară, de către ofertantul declarat câștigător, în condițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 până la soluționarea contestației de către Consiliu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației, sau în cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, în termen de 10 zile de la data comunicării contestației. Pagina 23 din 26

§ 30

Această cerere de intervenție voluntară este una principală, conferind intervenientului o poziție procesuală identică celei de contestator, acesta putând să-și facă toate apărările și să invoce toate aspectele de nelegalitate și netemeinicie a soluției comisiei de evaluare cu privire la oferta clasată pe locul doi, fiind similară unui apel sau recurs incident, reglementat de Codul de procedură civilă. Ca măsură de remediu se impune, având în vedere și soluțiile pe care le poate pronunța Consiliul, în cazul admiterii contestației, potrivit art. 26 alin. (5) și (7), dispune luarea de măsuri de remediere, cu precizarea termenului în care acestea trebuie duse la îndeplinire de către autoritatea contractantă, ori, dimpotrivă dacă constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, poate dispune anularea procedurii de atribuire. [...] Participanții prezenți în procedurile de achiziție publică cu oferte au posibilitatea rezonabilă de a cunoaște modul de derulare a procedurilor de achiziție publică, principiile acesteia, legislația fiind previzibilă și predictibilă, putând anticipa eventuale consecințe ale derulării unor proceduri jurisdicționale, având obligația de a urma întocmai procedurile de remediu, în vederea derulării lor cât mai rapide, scopul comun fiind încheierea cât se poate de repede a contractului de achiziție publică, pentru ca autoritatea contractantă să-și realizeze scopurile. Prin urmare, în raport de soluția pronunțată în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 66/2018 privitoare la dezlegarea unei chestiuni de drept, în concordanță cu principiile stabilite de Directiva de remediu și cu ansamblul reglementării interne analizate, apreciem că în situația în care ofertantul declarat câștigător nu a formulat la rândul său contestație față de soluția comisiei de evaluare cu privire la oferta clasată pe locul 2 și nu a formulat nici cerere de intervenție în condițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, după ce a luat cunoștință de contestația formulată de acesta din urmă, ulterior reevaluării, nu mai poate formula pe calea contestației critici cu privire la aspectele supuse evaluării comisiei în faza inițială și necontestate. Pentru aceste considerente, s-a propus următoarea soluție: În interpretarea și aplicarea art. 8 raportat la art. 17 alin. (3) și art. 26 din Legea nr. 101/2016, ofertantul declarat inițial câștigător, care nu a formulat la rândul său contestație față de soluția comisiei de evaluare cu privire la oferta clasată pe locul 2 și nu a formulat nici cerere de intervenție în condițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 după ce a luat cunoștință de contestația formulată de acesta din urmă, ulterior reevaluării, nu mai poate formula pe calea contestației critici cu privire la aspectele ce au făcut obiectul evaluării comisiei de atribuire în faza inițială și necontestate. 2.4 Soluția adoptată Cu majoritate (s-a opus Curtea de Apel Iași), participanții au susținut propunerea formatorului INM”. Transpuse la cauza de față, Consiliul reține că prima contestație a vizat caracterul inacceptabil și neconform al ofertei Asocierii ..., pentru răspuns neconcludent în ceea ce privește justificarea valorii ofertate pentru componenta Pază șantier. Contestatoarea nu a ridicat vreo obiecție vizavi de evaluarea propunerii financiare cu privire la alte aspecte a ofertei concurente, respectiv față de modul de evaluare „inițială” de către comisie a răspunsurilor nr. 360/14.05.2024 și nr. 711/14.05.2024. Cu toate că avea această posibilitate și trebuia să anticipeze riscul de reintroducere în procedura de atribuire a ofertei Asocierii ..., Asocierea ... nu a formulat critici în privința declarării concludenței răspunsurilor nr. 360/14.05.2024 și nr. 711/14.05.2024, aferente altor Pagina 24 din 26

§ 31

activități decât Pază șantier, respectiv a activităților din cadrul centrelor de cost 4.1.2.1, 4.1.2.4, 4.1.3.5, 4.1.4.1 și 4.1.4.2. enumerate în contestație la punctul II.2. Această pasivitate, după cum au remarcat și curțile de apel și Înalta Curte în minuta precitată, produce efecte juridice, în sensul că atrage consolidarea etapelor și aspectelor de evaluare care nu au fost tăgăduite de părți, iar partea din raportul procedurii care le cuprinde își consolidează caracterul definitiv. În aceste condiții, coroborate cu aspectul că, prin decizia sa precedentă, Consiliul nu a modificat cu nimic consemnările comisiei de evaluare cu privire la celelalte secțiunile de evaluare financiară a ofertei Asocierii ..., comisia nu avea niciun temei să se întoarcă la etapele deja consumate ale evaluării propunerii financiare. Drept urmare, în mod legal a procedat autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare desemnată, limitându-se la menținerea evaluării inițiale și reevaluarea doar cu privire la justificarea prețului pentru Paza șantierului. Extrem de important este paragraful 76 din Decizia nr. 66 din 1 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: „76. Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C. sau de instanța de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorității contractante de a proceda la reevaluarea ofertei, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acesteia și care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare, conform art. 65 alin. (2) și art. 133 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, și care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări, raportul de evaluare în măsura în care le confirmă, privit ca act administrativ, fiind definitiv și executoriu sub acest aspect”. În considerarea celor evocate, Consiliul determină că în mod legal autoritatea a declarat admisibilă și câștigătoare oferta depusă de Asocierea ..., neexistând motive pentru infirmarea acestor măsuri, pentru anularea raportului procedurii prin care a fost stabilit rezultatul procedurii și nici pentru obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor. Astfel fiind, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 și în limita criticilor formulate, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de Asoierea ..., în contradictoriu cu .... Față de cele reținute cu prilejul examinării contestației, Consiliul apreciază fondată cererea de intervenție formulată de Asocierea ..., motiv pentru care o va admite. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Cuantumul, detalierea şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei”, Consiliul îl va admite urmând a obliga contestatoarea Asocierea ... la plata sumei de 5.950 lei. Pagina 25 din 26

§ 32

În dovedirea efectuării acestei sume intervenienta a depus la dosarul cauzei factura fiscal nr. A-009061/08.11.2024 și Ordin de plată emis de Banca Transilvania, document care confirmă transmiterea sumei de 5.950 lei în contul Societății Civile Profesionale d Avocat Ceparu și Irimia. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ...SRL, în calitate de lider al Asocierii ...SRL - ... SRL - ... SRL - ... SRL, în contradictoriu cu .... Admite cerea de intervenție formulată de ... SRL, în calitate de lider al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL. Obligă contestatoarea Asocierea ...SRL - ... SRL - ... SRL - ... SRL la plata sumei de 5.950 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL pentru soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 33

PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … Redactată în 5 exemplare, conţine 25 (douăzecișicinci) pagini. Pagina 26 din 26

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.