AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3048/2024

DECORA REZIDENT SRL în contradictoriu cu ORAȘUL LEHLIU-GARĂ

Decizia CNSC nr. 3048/C2/3315 din 30.10.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3048/C2/3315 din 30.10.2024

Data din document
2024-10-30
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții Liceul Alexandru Odobescu Lehliu Gară – strada Viitorului nr. 9, județul Călărași, s-au solicitat: - Anularea adresei nr. 8936/18.09.2024, prin care ni s-a adus la cunoştinţă că oferta depusă de Asocierea DECORA REZIDENT S.R.L. - ROM SERVICE CONSTRUCT S.R.L. a fost declarată conformă şi necâştigătoare, iar oferta SIGMA HOUSE CONSTRUCT S.R.L. a fost declarată câştigătoare, precum şi împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 8926/18.09.2024 şi a tuturor actelor emise de autoritatea contractantă pe parcursul evaluării ofertelor anterioare ori ulterioare în ceea ce priveşte declararea ofertei Asocierii DECORA REZIDENT S.R.L. - ROM SERVICE CONSTRUCT S.R.L. ca necâştigătoare, respectiv în ceea ce priveşte declararea ofertei SIGMA HOUSE CONSTRUCT S.R.L. ca admisibilă şi câştigătoare a procedurii de atribuire; Pagina 1 din 4
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondate, excepțiile invocate de societatea intervenientă. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de DECORA REZIDENT SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL LEHLIU GARĂ, în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 8926/18.09.2024 în partea care privește ofertele asocierii DECORA REZIDENT SRL – ROM SERVICE CONSTRUCT SRL și SIGMA HOUSE CONSTRUCT SRL și actele ulterioare, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor asocierii DECORA REZIDENT SRL – ROM SERVICE CONSTRUCT SRL și SIGMA HOUSE CONSTRUCT SRL, în limitele stabilite și la emiterea unui raport al procedurii de atribuire, cu respectarea întocmai a documentației licitației și a legislației aplicabile achiziției publice, în termen de zece zile de la data primirii prezentei decizii. Potrivit art. 64 alin. (2) din Codul de proce…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3048/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 61261Data înregistrării: 2024-09-26
ContestatorDECORA REZIDENT SRLCUI 30788920
Autoritate contractantăORAȘUL LEHLIU-GARĂCUI 16300713

2024_3048_2024_Decizie_3048.pdf, BO2024_3048_2024_BO2024_3048.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 7.056 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3048 / C2 / 3315 Data: 30.10.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 61261/26.09.2024, formulată de DECORA REZIDENT SRL, în calitate de lider al asocierii DECORA REZIDENT SRL – ROM SERVICE CONSTRUCT SRL, cu sediul social în Călăraşi, str. Prelungirea Bucureşti, bl. E24, sc. 3, parter, judeţul Călăraşi, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J51/411/2012, având CUI 30788920, reprezentată legal prin Mitrea Nicolaie - director general și convențional prin Cabinet de avocat Ungureanu Iulia, cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Fortunei nr. 27, et. 2, ap, 10, sectorul 1, împotriva adresei nr. 8936/18.09.2024 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 8926/18.09.2024, emise de ORAȘUL LEHLIU GARĂ, cu sediul în localitatea Lehliu-Gară, str. Pompieri nr. 1, județul Călăraşi, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții Liceul Alexandru Odobescu Lehliu Gară – strada Viitorului nr. 9, județul Călărași, s-au solicitat: - Anularea adresei nr. 8936/18.09.2024, prin care ni s-a adus la cunoştinţă că oferta depusă de Asocierea DECORA REZIDENT S.R.L. - ROM SERVICE CONSTRUCT S.R.L. a fost declarată conformă şi necâştigătoare, iar oferta SIGMA HOUSE CONSTRUCT S.R.L. a fost declarată câştigătoare, precum şi împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 8926/18.09.2024 şi a tuturor actelor emise de autoritatea contractantă pe parcursul evaluării ofertelor anterioare ori ulterioare în ceea ce priveşte declararea ofertei Asocierii DECORA REZIDENT S.R.L. - ROM SERVICE CONSTRUCT S.R.L. ca necâştigătoare, respectiv în ceea ce priveşte declararea ofertei SIGMA HOUSE CONSTRUCT S.R.L. ca admisibilă şi câştigătoare a procedurii de atribuire; Pagina 1 din 4

§ 2

-Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire şi la reevaluarea propunerii tehnice a Asocierii DECORA REZIDENT S.R.L. - ROM SERVICE CONSTRUCT S.R.L. sub aspectul punctajului acordat, conform fişei de date, respectiv la reevaluarea ofertei SIGMA HOUSE CONSTRUCT S.R.L., sub aspectul criticilor aduse prin prezenta contestaţie, şi, în consecinţă, la refacerea clasamentului şi la stabilirea ofertei câştigătoare prin prisma celor ce vor fi dispuse de CNSC. Prin cererea de intervenție voluntară nr. 102/07.10.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 63976/08.10.2024, SIGMA HOUSE CONSTRUCT SRL, cu sediul în Călărași, Prel. Sloboziei nr. 1, biroul 2, județul Călărași, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J51/489/2011, având CUI RO29403613, reprezentată legal prin Sbarcea Georgeta, solicită: (i) Respingerea contestatiei pe motiv de tardivitate, avand in vedere datele prevăzute in documente si dispoziţiile Legii 101/2016, art. 8, litera b. (ii) Încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală în interes propriu, având în vedere că există un drept propriu apărat prin prezenta cale şi admiterea acesteia, iar în subsidiar, în situaţia în care C.N.S.C. va aprecia ca inadmisibilă cererea de intervenţie voluntară în interes propriu, să se admită prezenta cerere ca cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul Autorităţii contractante; şi (iii) Respingerea contestaţiei formulată de către DECORA ca: a. nemotivată; b. neîntemeiată şi nelegală; şi menţinerea ca temeinice şi legale a Raportului procedurii de atribuire, a Comunicărilor privind rezultatul procedurii şi a tuturor actelor întocmite de Autoritatea contractantă cu privire la oferta subscrisei; (iv) In subsidiar, în ipoteza în care s-ar admite contestaţia aşa cum a fost formulată şi s-ar dispune reevaluarea ofertei Subscrisei în sensul stabilirii inadmisibilităţii si neconformitatii acesteia, plecând de la ideea ca autoritatea contractanta nu si-a exercitat atributiile prin comisia de evaluare in mod corespunzător si cu diligenta necesara, solicităm obligarea autorităţii contractante la reevaluarea inclusiv a ofertei DECORA si a celorlalţi ofertanti în sensul stabilirii inadmisibilităţii si neconformitatii acestora, prin aplicarea aceluiaşi principiu, cu consecinţa anulării procedurii. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1), art. 123 alin. (1) C. Proc. Civ. și art. 17 din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 2 din 4

§ 3

În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondate, excepțiile invocate de societatea intervenientă. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de DECORA REZIDENT SRL, în contradictoriu cu ORAȘUL LEHLIU GARĂ, în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. 8926/18.09.2024 în partea care privește ofertele asocierii DECORA REZIDENT SRL – ROM SERVICE CONSTRUCT SRL și SIGMA HOUSE CONSTRUCT SRL și actele ulterioare, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor asocierii DECORA REZIDENT SRL – ROM SERVICE CONSTRUCT SRL și SIGMA HOUSE CONSTRUCT SRL, în limitele stabilite și la emiterea unui raport al procedurii de atribuire, cu respectarea întocmai a documentației licitației și a legislației aplicabile achiziției publice, în termen de zece zile de la data primirii prezentei decizii. Potrivit art. 64 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de către SIGMA HOUSE CONSTRUCT SRL (în partea prin care se urmărește să se mențină decizia în privința ofertei contestatoarei și admisibilității ofertei sale) și, în temeiul art. 67 din același act normativ, o respinge. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în privința capătului subsidiar de cerere prin care se solicită reconsiderarea poziției autorității contractante. În baza art. 26 alin. (9) din lege, obligă ORAȘUL LEHLIU GARĂ la plata către DECORA REZIDENT SRL a sumei de 6.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 4

§ 4

Pagina 4 din 4

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 84.608 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr... Data: .... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ...., formulată de ...., în calitate de lider al asocierii .... – ...., cu sediul social în .... împotriva adresei nr. .... de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. ...., emise de ...., cu sediul în .... în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect ...., s-au solicitat: - Anularea adresei nr. ...., prin care ni s-a adus la cunoştinţă că oferta depusă de Asocierea .... - .... a fost declarată conformă şi necâştigătoare, iar oferta .... a fost declarată câştigătoare, precum şi împotriva raportului procedurii de atribuire nr. .... şi a tuturor actelor emise de autoritatea contractantă pe parcursul evaluării ofertelor anterioare ori ulterioare în ceea ce priveşte declararea ofertei Asocierii .... - .... ca necâştigătoare, respectiv în ceea ce priveşte declararea ofertei .... ca admisibilă şi câştigătoare a procedurii de atribuire; -Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire şi la reevaluarea propunerii tehnice a Asocierii .... - .... sub aspectul punctajului acordat, conform fişei de date, respectiv la reevaluarea ofertei ...., sub aspectul criticilor aduse prin prezenta contestaţie, şi, în consecinţă, la refacerea clasamentului şi la stabilirea ofertei câştigătoare prin prisma celor ce vor fi dispuse de CNSC. Prin cererea de intervenție voluntară nr. ...., înregistrată la Consiliu cu nr. ...., ...., cu sediul în ...., solicită: (i) Respingerea contestatiei pe motiv de tardivitate, avand in vedere datele prevăzute in documente si dispoziţiile Legii 101/2016, art. 8, litera b. (ii) Încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală în interes propriu, având în vedere că există un drept propriu Pagina 1 din 31

§ 2

apărat prin prezenta cale şi admiterea acesteia, iar în subsidiar, în situaţia în care C.N.S.C. va aprecia ca inadmisibilă cererea de intervenţie voluntară în interes propriu, să se admită prezenta cerere ca cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul Autorităţii contractante; şi (iii) Respingerea contestaţiei formulată de către .... ca: a. nemotivată; b. neîntemeiată şi nelegală; şi menţinerea ca temeinice şi legale a Raportului procedurii de atribuire, a Comunicărilor privind rezultatul procedurii şi a tuturor actelor întocmite de Autoritatea contractantă cu privire la oferta subscrisei; (iv) In subsidiar, în ipoteza în care s-ar admite contestaţia aşa cum a fost formulată şi s-ar dispune reevaluarea ofertei Subscrisei în sensul stabilirii inadmisibilităţii si neconformitatii acesteia, plecând de la ideea ca autoritatea contractanta nu si-a exercitat atributiile prin comisia de evaluare in mod corespunzător si cu diligenta necesara, solicităm obligarea autorităţii contractante la reevaluarea inclusiv a ofertei .... si a celorlalţi ofertanti în sensul stabilirii inadmisibilităţii si neconformitatii acestora, prin aplicarea aceluiaşi principiu, cu consecinţa anulării procedurii. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1), art. 123 alin. (1) C. Proc. Civ. și art. 17 din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .... critică rezultatul procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Reclamanta, a cărei ofertă s-a clasat pe locul II în procedura în cauză, aduce argumente în susținerea faptului că: - punctajul acordat ofertei sale pentru factorul de evaluare „Componenta tehnica - Gradul de adecvare* al graficului general de realizare a investiţiei publice” este eronat; - autoritatea contractantă a declarat drept câștigătoare o ofertă inacceptabilă și neconformă. Preliminar, contestatoarea prezintă o serie de aspecte raportat la acordarea accesului la dosarul achiziției la sediul autorității contractante, solicitând acces neîngrădit la dosarul constituit în cauză la CNSC. Reclamanta apreciază că punctajul acordat Asocierii .... pentru factorul de evaluare „Componenta tehnica - Gradul de adecvare* al Pagina 2 din 31

§ 3

graficului general de realizare a investiției publice” este eronat, fiind acordate numai 5 puncte, deși graficul prezentat îndeplinește toate condițiile prevăzute de autoritatea contractantă în documentația de atribuire pentru acordarea punctajului maxim, așa cum acestea au fost modificate succesiv de achizitoare în .... În opinia contestatoarei, punctajul acordat pentru factorul de evaluare antecitat trebuia să fie de 15 puncte, iar, drept consecinţă, oferta Asocierii .... se clasa pe locul I şi ar fi trebuit declarată câștigătoare a procedurii de atribuire. Mai mult, adaugă reclamanta, întrucât, contrar concluziilor comisiei de evaluare, oferta .... nu este admisibilă, punctajul acordat Asocierii .... pentru factorul de evaluare „preţul ofertei" - componenta financiară ar fi trebuit să fie de 65 de puncte, argument suplimentar pentru clasarea ofertei Asocierii .... pe locul I şi declararea sa câştigătoare, cu punctaj maxim de 100 de puncte. Referitor la faptul că oferta ...., declarată câștigătoare, trebuia respinsă, ca inacceptabilă, contestatoarea supune atenției faptul că, prin documentele depuse în susținerea celor declarate în DUAE, ofertanta .... nu reușește să probeze îndeplinirea cerinței privind experiența similară (critica nr. 1 privind oferta ....). Astfel, afirmă reclamanta, .... nu a făcut dovada că acele 3 contracte prezentate sunt aferente unor lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului, respectiv lucrări de reabilitare/construcţie/extindere similare sau superioare din punct de vedere al complexităţii şi scopului cu cele ce fac obiectul prezentei proceduri, in domeniul construcţii civile cel puţin din categoria de importanţă C, categorie care să fie determinată conform dispoziţiilor Regulamentului din Anexa nr. 4 la H.G. nr. 766/1997. Contractul prezentat având ca obiect „....", notează reclamanta, este un contract de subantrepriză şi are nr. de înregistrare ...., dar în procesul-verbal de recepție asociat acestuia este menționat contractul nr. ..... Mai mult, arată contestatoarea, obiectul contractului de subantrepriză

§ 4

susmenționat

§ 5

constă,

§ 6

conform

§ 7

obligaţiilor subantreprenorului incluse în contract, în realizarea de „proiect tehnic As-Built respectiv intocmire carte tehnica a constructiei", acestea fiind servicii, nu lucrări şi cu atât mai puţin lucrări similare în sensul impus prin documentația de atribuire a procedurii în cauză. De asemenea, consideră reclamanta, din contractul de subantrepriză prezentat de .... nu reiese cine este beneficiarul final și nu există niciun document emis de către aceasta prin care să se ateste calitatea deținută de .... în respectivul proiect, calitate care să fi fost dobândită cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie de subcontractare de lucrări, în cadrul unui contract de achiziţie publică. Pagina 3 din 31

§ 8

În ceea ce privește contractul de proiectare + execuție „...." prezentat de ...., reține contestatoarea, valoarea menţionată pentru proiectare + execuție lucrări este de .... lei, fără TVA. Adaugă că, în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor este menționată ca valoare tot .... lei, fără TVA, însă, având în vedere obiectul contractului - proiectare şi execuţie - pentru stabilirea valorii care poate fi avută în vedere la calculul experienţei similare era necesară excluderea valorii aferente proiectării. Oferta .... este inacceptabilă, în opinia ...., întrucât nu îndeplinește cerințele din fișa de date privind modul de prezentare a propunerii tehnice (critica nr. 2), ofertanta câștigătoare neprezentând, niciunde în propunerea sa tehnică, tabelul de corespondenţă (Anexa la Formular 8 Oferta Tehnică), și, evident, nici tabelul în format editabil, conform cerinței clare, explicite din documentația de atribuire. În continuare, .... aduce argumente în susținerea faptului că oferta .... este neconformă întrucât nu îndeplinește cerințele din caietul de sarcini privind modul de prezentare a personalului propus și a managementului contractului şi nici nu include toate categoriile de personal solicitate prin caietul de sarcini (critica nr. 3 vizând oferta ....). În propunerea tehnică a ofertantei clasată pe locul I, subliniază ...., nu se regăsește prezentat personalul propus cu nume și prenume, rolul şi responsabilitățile pe care personalul va urma să îl aibă în cadrul contractului. Din punctul de vedere al contestatoarei, nu se poate decât presupune, în funcție de documentele depuse, ce poziții urmează a fi ocupate de personalul propus de ...., atâta timp cât nu există o prezentare în acest sens în propunerea tehnică şi nici din declarațiile de disponibilitate ale fiecăruia nerezultând acest aspect. Astfel, apreciază ...., s-ar putea deduce că personalul propus este alcătuit din: .... În plus față de această neconformitate, afirmă reclamanta, în propunerea tehnică a .... nu se regăsesc deloc cel puțin următoarele categorii de personal: - RTE 2.1. - constructii rutiere si drumuri (pentru trotuare/ platforme care vor fi executate în cadrul contractului), obligatoriu conform art. 14 din Legea nr. 10/1995 - Responsabil SSM, obligatoriu conform art. 8 din Legea nr. 319/2006, art. 20 şi art. 24 din Normele de aplicare a Legii nr. 319/2006 - Responsabil calitate - Al doilea electrician autorizat, obligatoriu Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 134/2021, art. 14 alin. (1) lit. d) care impune condiţia ca în structura de personal a societăţii autorizate/atestate să existe cel puţin doi electricieni autorizaţi, având minimum gradul şi tipul de Pagina 4 din 31

§ 9

autorizare aferente fiecărui tip de atestat, care să fie angajaţi/contractaţi de respectiva societate. Oferta .... nu conţine autorizatia ANRE, pentru a face dovada capacităţii de realizare a lucrarilor pentru care este necesară autorizarea, şi a fost nominalizat un singur electrician (.....). Contestatoarea consideră că acordarea unui număr de 15 puncte pentru factorul de evaluare „Experienţa profesională specific pentru ... - În primul rând, potrivit legii, factorii de evaluare se aplică numai ofertelor admisibile, conform art. 217 alin. (1) lit. k) şi l) din H.G. nr. 395/2016, iar aşa cum s-a demonstrat la punctele anterioare din prezenta contestaţie, oferta .... este inacceptabilă şi neconformă; - În al doilea rând, chiar dacă oferta .... ar fi fost admisibilă, punctajul acordat nu respectă cerinţele din documentaţia de atribuire şi algoritmul de calcul din fişa de date a achiziţiei. Reclamanta remarcă faptul că, deși în oferta tehnică depusă de .... nu se regăsește numirea/prezentarea managerului de proiect cu nume și prenume, în anexa la propunerea tehnică, sunt depuse documente pentru poziția de Manager de proiect pentru ..... Referitor la acest aspect, .... arată că, din cele 8 „decizii de numire" ca manager de proiect prezentate de ofertantul .... pentru ...., 3 sunt pentru lucrari de construire platforme colectare gunoi, una pentru construire .... si restul de 4 pare (aspect neclarificat) ca s-ar referi la lucrari de reparatii generale si de renovare (reabilitare muzeu..., reabilitare camin cultural..., interventii fatada..., ansamblu rezidential .....). Însă, subliniază reclamanta, în procesul-verbal de receptie prezentat privind „Ansamblu .......", .... figurează ca „membru specialist" nu ca „manager de proiect". De asemenea, adaugă că, în procesul-verbal de recepţie prezentat pentru platforme colectare gunoi, numele lui .... nu apare niciunde, la fel în procesul-verbal de recepție pentru „.......". Mai mult, .... notează că niciuna dintre cele 8 „decizii de numire" nu este contrasemnată sau confirmată într-un fel de beneficiarii finali ai lucrărilor în execuția cărora se pretinde că ar fi fost implicat personalul propus în oferta ...., fiind doar niște documente de numire emise intern de societatea unde .... a fost angajat. Cele 3 contracte de platforme de gunoi invocate ca experiență similară, consideră contestatoarea, nu pot fi luate în calcul ca fiind contracte similare, aşa cum sunt acestea solicitate prin documentația de atribuire în cadrul prezentei proceduri. În continuare, reclamanta prezintă aspecte în susținerea faptului că acordarea de puncte pentru factorul de evaluare „Componenta tehnica - Gradul de adecvare* al graficului general de realizare a investiţiei publice", în cazul ofertei ...., este netemeinică si nelegală (critica nr. 5 Pagina 5 din 31

§ 10

vizând oferta ....), în graficul prezentat de ofertanta criticată neregăsindu-se resursele, cerință obligatorie. În ceea ce privește solicitările de clarificari adresate de autoritatea contractantă pe parcursul evaluării propunerii tehnice, arată contestatoarea, majoritatea răspunsurilor date de ofertanta criticată sunt neconcludente (critica nr. 6), răspunzând cu întrebări adresate achizitoarei, chiar şi atunci când solicitările de clarificare erau clare şi defineau în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. Astfel, .... constată că răspunsul .... este preponderent: „Va rugam sa clarificati la ce va referiti in ceea ce priveste ...", astfel de răspunsuri regăsindu-se la punctele: 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42 din solicitarea de clarificări adresată de autoritatea contractantă ofertantei declarată câștigătoare. Dacă uneori putea fi justificată nedumerirea societății ...., totuşi aspectele asupra cărora autoritatea contractantă a cerut clarificări ar fi trebuit să fie clarificate de ofertantă, consideră reclamanta. Contestatoarea redă câteva exemple de solicitări clare, explicite, în opinia sa, respectiv cele de la punctele 37, 42, 46 și 142. .... apreciază, în cuprinsul criticii nr. 7, că oferta .... este neconformă și prin prisma faptului că în propunerea tehnică a acestei ofertante nu se regăsesc dotările minime solicitate prin caietul de sarcini: Lista dotări minime: schela fixa, schela auto-ridicatoare, macara de terasa, autoutilitare de transport, containere şantier etc. şi nu s-a descris modalitatea de acces (drept de proprietate și/sau acces) la acestea. Totodată, consideră contestatoarea, oferta .... este neconformă întrucât fișa tehnică nr. 17 menționează un site e-acumulatori.ro fără a fi specificat producătorul/ furnizorul, conform cerinței din caietul de sarcini (critica nr. 8 vizând oferta ....). În cuprinsul ultimei critici (critica nr. 9), reclamanta susține că oferta .... nu conține dovada modului de susținere din partea terțului, conform cerințelor din documentația de atribuire şi prevederilor legale aplicabile. Astfel, semnalează ...., în propunerea tehnică a ofertantei criticată nu este prezentat modul de susținere al terțului susținător - .... (terț și subcontractant), ci se face referire la acesta doar ca subcontractor, nu au fost depuse documente din care să reiasă în concret care sunt resursele (materiale/umane/tehnice/financiare etc.) pe care terțul le va mobiliza în cazul în care operatorul economic întâmpină dificultăți pe parcursul derulării contractului sau se va afla în imposibilitatea derulării contractului, tipul acestor documente fiind determinat de obligațiile asumate de ofertantă și terțul susținător prin angajamentul ferm „Tertul sustinator va dovedi in mod obligatoriu la momentul depunerii ofertei prin documentele prezentate ca deţine toate resursele invocate ca element de susţinere a ofertantului." Pagina 6 din 31

§ 11

În drept, se invocă dispozițiile art. 8 și urm. din Legea nr. 101/2016, precum și toate celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul contestației. Ca mijloace de probă au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. ....., în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației formulată de ...., ca nefondată, pentru considerentele expuse în cele ce urmează. În combaterea criticii vizând punctajul eronat acordat ofertei reclamantei, autoritatea contractantă precizează că, în urma analizei propunerii tehnice a Asocierii .... și a răspunsului la clarificări, comisia de evaluare a acordat calificativul acceptabil pentru câteva din motivele următoare: - durata activităţilor şi perioadele de derulare a acestora sunt în mică măsură corespunzătoare complexităţii activităţilor (modalitate de realizare, date de intrare, date de ieşire); - punctele de reper (jaloanele) sunt identificate, dar nu sunt relevante prin raportare la lucrările ce trebuie executate şi metodologia de execuţie a acestora; - in abordarea metologiei de execuţie si a corelării acesteia cu restul ofertei tehnice ofertentul a apelat de mai multe ori ( inclusiv prin răspunsul la clarificari la asumarea cerinţelor din caietul de sarcini si nu la dezvoltarea modalitatilor de aducere la indeplinire a tuturor cerinţelor caietului de sarcini, și, în consecinţă, a acordat un număr de 5 puncte pentru acest criteriu. Raportat la critica nr. 1 vizând oferta declarată câștigătoare, cea referitoare la experiența similară, autoritatea contractantă consideră că .... a prezentat contracte relevante ce îndeplinesc condițiile solicitate pentru experiența similară. Raportat la critica nr. 2 vizând oferta declarată câștigătoare, cea referitoare la neîndeplinirea cerințelor din fișa de date privind modul de prezentare a propunerii tehnice, achizitoarea apreciază că este vorba de o abatere minoră în cadrul propunerii tehnice, remarcând următoarele aspecte: Pe parcursul răspunsului la solicitările de clarificari ofertantul .... a îndeplinit aceasta cerinţa. Acest fapt nu poate fi considerat ca o completare a ofertei tehnice deoarece prin acest formular nu se prezintă informaţii noi ci doar se realizeaza o prezentare mai organizata a informaţiilor cuprinse in oferta tehnica. Neprezentarea acestui document in forma completa a avut ca efect doar depunctarea ofertei .... la criteriul "Componenta tehnica - Gradul de adecvare* al graficului general de realizare a investiţiei publice" unde a obtinut de altfel tot doar ACCEPTABIL ca si contestatoarea. Referitor la critica nr. 3 vizând oferta ...., cea privind neîndeplinirea cerințelor legate de modul de prezentare a personalului propus și a Pagina 7 din 31

§ 12

managementului contractului și neincluderea tuturor categoriilor de personal solicitate prin caietul de sarcini, .... arată că ofertanta .... a prezentat în detaliu CV-urile și documentele suport ale acestora pentru tot personalul solicitat prin caietul de sarcini. Adaugă că reclamanta, în mod eronat, susține că respectivele cerințe ale caietului de sarcini presupun prezentarea unui personal mai extins decât cel menționat deja în mod explicit. Raportat la critica nr. 4, conform căreia este nelegal punctajul acordat ofertei câștigătoare pentru factorul de evaluare „Experienţa profesională specific pentru MANAGER DE PROIECT, conform standardelor de management de proiect si a legislaţiei în vigoare”, autoritatea contractantă precizează că, în cadrul ofertei tehnice .... sunt precizate foarte clar toate proiectele pentru care a primit punctajul acordat. De asemenea, arată că eventualele neclarități în ceea ce privește modalitatea de acordare a punctajului trebuiau clarificate înainte de perioada de depunere a ofertelor, și nu după evaluare. Achizitoarea subliniază că a aplicat exact modalitatea de acordare a punctajului menționată și a acordat «Pentru implicarea expertului propus în cel puţin 6 proiecte/contracte» punctajul maxim, de 10 puncte, abordare avută în cazul tuturor ofertelor evaluate. În combaterea criticii nr. 5 vizând oferta ...., autoritatea contractantă subliniază că a ținut cont de toate aspectele invocate de contestatoare și a decis aplicarea calificativului de acceptabil pentru acest factor de evaluare, niciunul din argumentele invocate de contestatoare nefiind de natură să conducă la declararea ofertei tehnice a .... ca fiind neconformă. Autoritatea contractantă apreciază criticile nr. 6, 7 și 8 vizând oferta .... ca fiind neconcludente și că nu pot atrage declararea respectivei oferte ca fiind neconformă. Împotriva criticii nr. 9, .... arată că, deși în DUAE societatea .... este menționată terț și subcontractant, în fapt, nu au fost invocate niciunele din capacitățile acesteia în susținerea ofertei ..... Prin cererea de intervenție voluntară nr. ...., înregistrată la Consiliu cu nr. ...., ...., a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare, solicită cele menționate în partea introductivă, aducând contraargumente la criticile reclamantei. În susținerea tardivității introducerii contestației, intervenienta, invocând dispozițiile art. 8 lit. b) din Legea nr. 101/2016, supune atenției următorul calendar de desfasurare a acţiunilor prin intermediul SEAP si anume: a. în data de ... sunt comunicate Raportul Procedurii si Comunicările b. Autoritatea Contractanta inregistreaza Contestatia in data de .... e. Intervenienta redă o captură de ecran de pe portalul CNSC. Pagina 8 din 31

§ 13

Autoarea intervenției invocă excepția lipsei motivării contestației, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016. .... apreciază că reclamanta a procedat în mod speculativ şi a preluat prin capturi de ecran anumite solicitări de clarificări ale autorităţii contractante care i-au părut „critice", cu omiterea intenționată a informațiilor care îi erau cunoscute şi care probează contrariul. Sau, adaugă intervenienta, .... face presupuneri cu privire la răspunsurile societății sale la solicitarea de clarificări invocând afirmaţii de genul „in răspunsul la clarificarea [...] ofertantul indica diferite parti din propunerea sa in cuprinsul carora [...]" fără a cunoaște temeinic propunerea tehnică a ofertantei câștigătoare și informațiile la care aceasta face referire în cuprinsul răspunsurilor sale (deși, din capturile de ecran sau din anumite informații reiese că a avut acces la oferta ...., deși este declarată confidențială). Pe fondul cauzei, referitor la critica nr. 1 vizând oferta sa, intervenienta se apără notând că atașează cererii de intervenție documente care atestă probarea experienței similare atât prin raportare la clasa de importanță cât și ca tipuri de lucrări, respectiv documentul Memoriu Tehnic Justificativ de Rezistenta întocmit de proiectantul .... Totodată, precizează că reclamanta nu a înțeles prevederile contractului nr. .... și a invocat în contestație faptul că sarcinile .... în contract au fost cele de întocmire a proiectului tehnic .... și cartea tehnică a construcției. Intervenienta remarcă faptul că obiectul contractului este precizat la art. 1 și constă în lucrări de arhitectura, structură, instalații sanitare, instalații termice și frigorifice, instalații de ventilații pentru obiectivul ...., iar reclamanta a precizat în contestație obligațiile subantreprenorului în confomitate cu prevederile art. 3 din contract. Raportat la afirmațiile contestatoarei cum că în documentele și contractul prezentate de .... nu se precizează cine este beneficiarul final și nu sunt prezentate documente din care să reiasă calitatea .... dobândită cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie de subcontractare lucrări în cadrul unui contract de achiziție publică, intervenienta atrage atenția că respectivul contract la care face referire reclamanta nu este un contract de achiziție publică așa cum pretinde contestatoarea. În acest context, semnalează ...., acestui contract nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, singurele documente necesare dovedirii experienței similare sunt, așa cum au fost depuse la solicitarea documentelor suport, contractul de execuție lucrări și procesul verbal de recepție a lucrărilor emis de beneficiarul ..... Referitor la contractul de proiectare și execuție "....", intervenienta precizează că valoarea de execuție de lucrări este de ... Pagina 9 din 31

§ 14

Raportat la critica nr. 2 vizând oferta sa, referitor la tabelul de corespondență (anexa la formular 8 oferta tehnică) în format editabil, intervenienta se apără notând că anexa la formularul 8 oferta tehnică a fost prezentată în format PDF editabil (este vorba de o pagină format A4 - pagina 2/509 din fișierul „.... - Semnat.PDF"). Adaugă că reclamanta nu are în vedere faptul că, în condițiile în care comisia de evaluare considera necesară prezentarea acestuia în alt format decât cel transmis de ...., avea temeiul art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016 prin care să ceară corectarea viciilor de formă. În combaterea criticii nr. 3, intervenienta atrage atenția că, în caietul de sarcini, începând cu pag. 13, sunt prezentate solicitările explicite ale beneficiarului în raport cu personalul nominalizat al contractantului, și anume: manager de proiect; șeful de șantier; RTE. La nivelul propunerii tehnice, afirmă ...., societatea sa a prezentat aceste categorii de personal cu nominalizarea persoanelor propuse. Cu referire la modalitatea de asigurare a accesului la specialiștii necesari și obligatorii, inclusiv prin raportare la cerința nr. 2 privind modul de prezentare a propunerii tehnice - Personalul propus si managementul contractului pentru executia lucrărilor, precum si o descriere a rolurilor si a responsabilităţilor personalului pe care ofertantul trebuie sa il utilizeze la realizarea serviciilor si lucrărilor incluse in contract, intervenienta precizează că reclamanta nu cunoaște prevederile Instrucțiunii ANAP nr. 1/2017. Astfel, arată intervenienta, în conformitate cu prevederile instrucțiunii antecitată, societatea sa a prezentat la nivelul propunerii tehnice nominalizarea personalului de conducere și experții, asa cum chiar contestatoarea precizează, și a prezentat și în capitolul „Plan de lucru", pag. 45-60 din propunerea tehnică resursele de personal necesare. .... redă un extras din propunerea tehnică. Autoarea intervenției notează că, din fișa de date, reiese în mod clar că nu s-a solicitat ca ofertantele să dețină autorizație ANRE. De asemenea, adaugă că, din informațiile caietului de sarcini - Personalul Contractorului - reiese că nu există solicitare explicită privind numărul de experți atestați ANRE. Astfel, așa cum chiar contestatoarea precizează în contestație, intervenienta subliniază că a prezentat electrician atestat ANRE - dl. Cumpatescu Razvan și a îndeplinit astfel cerințele documentaţiei de atribuire. Reclamanta introduce în contestație cerințe pentru personalul de specialitate care nu au fost solicitate prin documentația de atribuire, opinează ..... Autoarea intervenției semnalează și faptul că nu a fost solicitată nominalizarea unui personal RTE 2.1, așa cum afirmă contestatoarea și nici nu este necesară având în vedere că lucrările de trotuare / platforme Pagina 10 din 31

§ 15

care vor fi executate în cadrul contractului nu intră sub incidența categoriei RTE 2.1. - construcții rutiere și drumuri. Raportat la critica nr. 4, reclamanta atrage atenția asupra modului eronat de interpretare a cerinţei din partea contestatoarei, rezumând experiența similară a expertului prin raportare la lucrări de reparaţii generale și de renovare. Or, așa cum, în opinia intervenientei, reiese clar din cerință, se precizează următoarele „lucrări similare sau SUPERIOARE fata lucrări de reparaţii generale si de renovare". O înțelegere adecvată a cerinței, din punctul de vedere al intervenientei, este aceea că lucrările care fac obiectul prezentei proceduri sunt de reparații generale și renovare, iar cerința se referă la lucrări similare sau superioare. .... reține că este irelevant domeniul lucrărilor în contextul cerințelor pentru personalul de conducere care nu este implicat direct în activitatea de execuție. În speță, remarcă ...., este vorba de „managerul de proiect" care are doar activități de management. Mai mult, arată că dl. Oana are experiență de minimum 10 contracte în poziția de „manager de proiect", atât pentru lucrări de renovare și reabilitare cât și pentru lucrări de construcții noi. În ceea ce privește critica nr. 5, intervenienta consideră că reclamanta face confuzie între cerințele care au incidență cu modalitatea de prezentare a propunerii tehnice în raport cu informațiile care țin de „responsabilitățile părților" în implementarea contractului. În combaterea criticii nr. 6, intervenienta afirmă că, așa cum precizează însăși contestatoarea („daca uneori putea fi justificata nedumerirea ofertantului ...."), societatea sa era justificată în a avea neclarități cu privire la solicitările de clarificări, astfel, față de aspectele punctelor 16, 17, 18, 19 ,20, 21, 22, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, pentru care societatea sa a solicitat o clarificare cu privire la întrebare, NU PUTEAM clarifica noi autoritatea contractanta. Raportat la critica nr. 7, intervenienta notează că, la pagina 202- 203, a prezentat lista echipamentelor împreună cu numărul necesar și cu modalitatea de acces – închiriere. .... apreciază că s-au prezentat echipamentele complete (chiar dacă au denumiri diferite care reies din programul de devize) la nivelul documentelor și informațiilor propuse de autoritatea contractantă. Legat de echipamentul „containere", remarcă intervenienta, acesta nu reiese din Listele de Cantitati deoarece autoritatea contractantă nu a pus la dispoziția ofertantelor deviz de organizare de șantier. Având în vedere cheltuielile indirecte, care, conform anexei nr. 6 la Ordinul nr. .... conțin și cheltuieli conexe șantierului, ținând cont de Pagina 11 din 31

§ 16

faptul că nu au fost solicitate prin listele de cantități, nu aveau cum să fie ofertate, arată ..... Referitor la critica nr. 8, autoarea intervenției afirmă că solicitarea din fișa tehnică era de indicare a producătorului/furnizorului, iar în cazul acesta, comercializarea acestui produs pe site-ul https://www.e- acumulatori.ro/ indică în mod evident faptul că este furnizat prin intermediul platformei de către societatea în cauză, la secţiunea „Contact" ..... Împotriva criticii nr. 9, intervenienta precizează că, în documentele de calificare se regăsește acordul de subcontractare nr. ...., iar la nivelul propunerii tehnice sunt detaliate activitățile subcontractanților și modul în care resursele acestora contribuie la îndeplinirea obiectivului. În drept, se invocă dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 61 și urm. din Codul de Procedură Civilă, precum și toate celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul cererii de intervenție. Ca mijloace de probă au fost depuse înscrisuri. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ..., .... a transmis concluzii scrise, prin intermediul cărora prezintă o serie de aspecte în susținerea respingerii apărărilor autorității contractante și societății interveniente și a admiterii contestației astfel cum a fost formulată. Prin intermediul e-mail-ului înregistrat la Consiliu sub nr. ...., au fost transmise cererea de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată și documentele justificative în privința acestor cheltuieli efectuate de ..... Prin adresa nr. .... a depus concluzii scrise prin care își menține apărările formulate pe calea cererii de intervenție.

§ 17

.... a constituit cauțiunea în sumă de .... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ...., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect ...., .... Potrivit documentului „Declarație de participare”, publicat în SEAP, asociat anunțului de participare simplificat, în cadrul procedurii au fost primite 4 oferte, iar, ulterior evaluării acestora, a fost întocmit raportul procedurii nr. ...., în cuprinsul căruia s-a reținut modul de desfășurare al procedurii, precum și clasamentul rezultat în urma aplicării criteriului de atribuire stabilit, după cum urmează:  .... Nemulțumită de acest rezultat, ...., lider al asocierii .... – ...., a depus prezenta contestație, solicitând anularea rezultatului procedurii și reevaluarea ofertelor. Pagina 12 din 31

§ 18

Relativ la cererea de intervenție voluntară aparținând ...., Consiliul ia act că aceasta are calitatea de ofertant declarat câștigător, are calitate și capacitate procesuală și a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, la data de ..... și înregistrată de Consiliu în aceeași dată, în termenul legal de 10 zile de la publicarea contestației (26.09.2024 – potrivit extrasului SEAP), motiv pentru care, în conformitate cu art. 65 alin. (1) C. proc. civ., Consiliul încuviințează în principiu cererea de intervenție. Cererea este accesorie, de intervenție în favoarea autorității contractante, în partea în care societatea sprijină poziția acesteia. Relativ la capătul de cerere subsidiar din cererea de intervenție voluntară: în ipoteza în care s-ar admite contestaţia aşa cum a fost formulată şi s-ar dispune reevaluarea ofertei Subscrisei în sensul stabilirii inadmisibilităţii si neconformitatii acesteia, plecând de la ideea ca autoritatea contractanta nu si-a exercitat atributiile prin comisia de evaluare in mod corespunzător si cu diligenta necesara, solicităm obligarea autorităţii contractante la reevaluarea inclusiv a ofertei .... si a celorlalţi ofertanti în sensul stabilirii inadmisibilităţii si neconformitatii acestora, prin aplicarea aceluiaşi principiu, cu consecinţa anulării procedurii, Consiliul stabilește că indiferent cum este denumit documentul (cerere de intervenție principală/contestație) în cadrul căruia este formulată această cerere, pentru a fi aptă să modifice rezultatul procedurii, înscrisul trebuie să îndeplinească condițiile de admisibilitate, inclusiv aceea privind depunerea unei cauțiuni, ceea ce în cazul de față nu s-a înfăptuit. O cerere de intervenție principală este folosită de terțul care urmărește să i se recunoască un drept propriu și trebuie să fie făcută sub forma unei cereri de chemare în judecată care se îndreaptă împotriva ambelor părți din proces. Altfel spus, o astfel de cerere prin care se solicită anularea rezultatului procedurii trebuie să respecte condițiile obligatorii pentru contestația având acest obiect. Așadar, cererea de intervenție formulată de .... este inadmisibilă în partea în care se solicită reconsiderarea poziției autorității contractante. Separat de acestea, Consiliul ține să sublinieze că, pe calea intervenției, nu se poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare in integrum a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertelor concurente în condițiile în care lipsește invocarea oricărui motiv de nelegalitate, în speranța că poate se descoperă ceva și procedura va fi anulată, întrucât organismul administrativ-jurisdicțional se pronunță în limitele motivelor de nelegalitate și netemeinicie a actelor autorităților contractante pe care le reclamă persoanele vătămate. Cu privire la cererea de studiere a dosarului cauzei, formulată de contestatoare și societatea intervenientă, se reține că, potrivit legislației Pagina 13 din 31

§ 19

în vigoare, accesul părților la dosarul constituit la Consiliu se face în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, care stipulează următoarele: (1) La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiționat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislației privind achizițiile publice sau legislației privind achizițiile sectoriale ori legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți. Cu luarea în considerare a celor reținute la pct. 55 din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 februarie 2008, cauza C- 450/06, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE, a cărei acțiune principală a avut ca obiect dreptul la protecția informațiilor confidențiale, prin care Curtea a reținut că: (...) Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților la litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil, Consiliul a asigurat părților accesul electronic la dosarul achiziției publice. Nu au fost puse la dispoziție documentele ofertelor care conțin informații care intră sub protecția GDPR. Totodată, observă Consiliul că, potrivit procesului-verbal nr. ..... Potrivit aceluiași proces-verbal nu s-au pus la dispoziție procesele- verbale întocmite pe parcursul evaluării și nici rapoartele expertului cooptat, documente la care, însă, .... a avut acces neîngrădit la Consiliu. Ținând cont de cele de mai sus și de apărările contestației, nu se poate concluziona că i-a fost îngrădit contestatoarei dreptul la o cale efectivă de atac. Față de susținerile din contestație privind modul în care autoritatea contractantă a asigurat accesul la dosarul achiziției, se observă că acestea nu sunt însoțite și de o cerere asupra căreia Consiliul să se pronunțe, drept care ele vor fi reținute ca apărări pe fondul cauzei. Relativ la excepția tardivității contestației, invocată de către societatea intervenientă, Consiliul stabilește că expedierea contestației a Pagina 14 din 31

§ 20

avut loc atât către Consiliu, cât și către unitatea achizitoare, prin e-mail, la 25.09.2024, în cele 7 zile acordate de legiuitor, prin art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Contrar susținerii intervenientei, prezintă relevanță data transmiterii actului procesual, iar nu a înregistrării lui în evidențele Consiliului și ale autorității contractante. Astfel fiind, formularea contestației se situează în interiorul termenului legal, excepția urmând a fi respinsă. Vizavi de susținerea societății interveniente privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016, Consiliul stabilește că actul de sesizare al .... conține toate elementele stabilite de norma invocată, în construcția demersului său, autoarea contestației indicând motivarea în fapt și în drept. Procedând la analiza contestației, Consiliul constată că o primă critică vizează punctajul obținut de asocierea din care face parte societatea sa la componenta tehnică, respectiv la factorul de evaluare – Gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției publice. Potrivit anexei nr. 2 la procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, oferta asocierii a obținut 5 puncte la respectivul factor, punctaj corespunzător calificativul Acceptabil. Se are în vedere că factorii criteriului de atribuire au suferit diverse modificări iar prin ultima modificare operată la 16.04.2024, factorul de evaluare este descris astfel: Componenta tehnica - Gradul de adecvare* al graficului general de realizare a investiției publice (durata, succesiunea activităților și inter-relaționarea acestora, inclusiv drumul critic, identificarea punctelor cheie de control (jaloanelor), resursele alocate pentru realizarea activităților în cadrul Contractului prin raportare la metodologia de executare a lucrărilor (*măsura calității dovezilor, respectiv relevanța și credibilitatea acestora pentru a le susține sau pentru a detecta greșeli în prezentările și afirmațiile asociate), iar pentru calificativul acceptabil/satisfăcător/parțial relevant– 5 puncte este oferită următoarea justificare: i. toate activitățile principale sunt incluse în graficul general de realizare a investiției publice, însă acestea nu sunt detaliate în subactivități, graficul general de realizare a investiției publice neputând fi utilizat așa cum este prezentat ca dată de intrare în cadrul ședințelor de monitorizare a progresului activităților ii. succesiunea activităților în graficul general de realizare a investiției publice este stabilită într-un mod foarte puțin adecvat prin raportare la metodologia de execuție a lucrărilor iii. durata activităților și perioadele de derulare a acestora sunt în mică măsură corespunzătoare complexității activităților (modalitate de realizare, date de intrare, date de ieșire) iv. punctele de reper (jaloanele) sunt identificate, dar nu sunt relevante prin raportare la lucrările ce trebuie executate și metodologia de execuție a acestora; Pagina 15 din 31

§ 21

v. există neconcordanțe minore între graficul general de realizare a investiției publice, resursele utilizate, fluxul de numerar (propunerea financiară) și metodologia de execuție; vi. drumul critic nu corespunde metodologiei de execuție a lucrărilor prezentate. Din analiza actelor evaluării, se constată că autoritatea contractantă nu a oferit o minimă justificare în susținerea depunctării ofertantului, mulțumindu-se să redea punctajul, fără a consemna, prin raportare la oferta asocierii .... elementele care justifică calificativul Acceptabil. Consiliul apreciază că o astfel de evaluare nu este suficientă, pentru a-și determina veridicitatea, lipsind orice explicație vizând elementele concrete pretinse a nu se regăsi în graficul general de realizare a investiției al asocierii ..... Astfel cum a fost stabilit la nivelul actelor achiziției punctajul de 5 puncte este justificat de o corespondență/îndeplinire într-un mod foarte puțin adecvat/în mică măsură. Ori, în lipsa unor explicații punctuale, activitatea de evaluare a ofertelor devine una conjuncturală, subiectivă și arbitrară, comisia de evaluare putând să invoce îndeplinirea parțială, chiar dacă nu își are vreun corespondent în realitate. Pentru a fi imparțială, evaluarea trebuie să fie completă și temeinică, iar nu să lase loc supozițiilor de favorizare a unei anumite oferte sau, dimpotrivă, de dezavantajare a ei. Depunctarea ofertei nu presupune numai o simplă mențiune a punctajului și eventual preluarea descrierii subfactorului respectiv, ci care este/sunt, în concret, punctul/punctele slabe ale graficului care să justifice depunctarea respectivă. Chiar și în punctul de vedere transmis Consiliului, în încercarea de a oferi o justificare, autoritatea contractantă se mărginește să redea din raționamentele care justifică calificativul Acceptabil. Arată autoritatea, în același punct de vedere, printr-o constatare generală că ofertantul a apelat de mai multe ori la asumarea cerințelor din caietul de sarcini și nu la dezvoltarea modalităților de aducere la îndeplinire a tuturor cerințelor caietului de sarcini fără să precizeze care sunt acele cerințe necesar a fi avute în vedere și pe care ofertanta asociere nu le-a îndeplinit. Se impune a fi punctat faptul că neconformitatea/conformitatea ofertei prin raportare la cerințele caietului de sarcini este verificată în etapa aferentă evaluării tehnice, în discuție, fiind, însă, punctajul acordat graficului general de realizare a investiției. Consiliul nu se poate substitui atribuțiilor comisiei, precizate la art. 127 și următoarele din HG nr. 395/2016, rolul său de organism administrativ-jurisdicțional fiind acela de examinare din punct de vedere al legalității și temeiniciei actul atacat, așa cum impune art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, și nu de analizare a ofertelor. Câtă vreme autoritatea contractantă s-a mulțumit a consemna doar punctajul, Pagina 16 din 31

§ 22

Consiliul nu poate extinde verificarea sa și asupra unor argumente altele decât cele regăsite în actele evaluării. Mai trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții Europene de Justiție, obligația de motivare depinde de natura actului în cauză și de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să evidențieze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției, astfel încât, pe de o parte, să permită persoanelor interesate să cunoască justificările măsurii adoptate pentru a putea să își apere drepturile și să verifice dacă decizia este sau nu temeinică și, pe de altă parte, să permită instanței să exercite controlul de legalitate (hotărârea Curții din 14 februarie 1990, Delacre și alții/Comisia, C-350/88, Rec., p. I-395, punctele 15 și 16, și hotărârea Tribunalului din 9 aprilie 2003, Forum des migrants/Comisia, T-217/01, Rec., p. II-1563, punctul 68). Motivarea unui act cauzator de prejudicii trebuie să permită instanței să exercite controlul legalității și să ofere persoanei interesate informațiile necesare pentru a aprecia dacă actul este întemeiat. Prin urmare, o lipsă sau o insuficiență a motivării, care împiedică acest control judecătoresc, constituie motive de ordine publică ce pot, și chiar trebuie, să fie invocate din oficiu de instanță (Hotărârea Curții din 20 februarie 1997, Comisia/Daffix, C-166/95 P, Rec., p. I-983, punctele 23 și 24, și Hotărârea Tribunalului din 10 septembrie 2008, Evropaïki Dynamiki/Curtea de Justiție, T-272/06, punctele 27 și 28 și jurisprudența acolo citată). Prin urmare, în lipsa unor explicații punctuale care să se regăsească în actele evaluării, Consiliul nu va achiesa la concluzia autorității contractante în privința depunctării ofertei asocierii ...., impunându-se reevaluarea acesteia și oferirea de justificări în acordarea punctajului. Următoarea critică vizează îndeplinirea cerinței privind experiența similară prevăzută la cap. III.1.3.a) din fișa de date privind executarea de lucrări similare sau superioare în ultimii 5 ani în valoare de 10.328.046,90 lei, fără TVA, raportat la care, în opinia contestatoarei, contractele Modificare cromatică fațade, modificare tip container- grill, .... Având a se raporta la cerința fișei de date, în redactarea de la nivelul secțiunii III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum a fost modificată la data de ...., Consiliul reține următoarele: Cerința nr. 1: Ofertantul trebuie sa faca dovada ca a executat si a dus la bun sfarsit, in ultimii 5 ani (calculati pana la data limita de depunere a ofertelor, iar în cazul decalării termenului de depunere al oferteler, perioada pentru care se solicită experiența similară se va extinde corespunzător cu zilele de decalare), lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului, respectiv lucrări de reabilitare/construcție/extindere similare sau superioare din punct de vedere al complexității și scopului cu cele ce fac obiectul prezentei proceduri, in domeniul construcţii civile cel puţin din categoria de importanţă C, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind Pagina 17 din 31

§ 23

calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, in valoare cumulată de cel puțin .... lei fără TVA, la nivelul a minim 1 contract și maxim 5 contracte. Prin lucrări duse la bun sfârşit în cadrul perioadei de 5 ani calculate conform art. 13 din Instr. ANAP nr. 2/2017 se înţelege: a) lucrări recepționate pe obiecte, care sunt însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale şi tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului; sau b) lucrări recepționate însoțite de proces-verbal la terminarea lucrărilor; sau c) lucrări recepționate însoțite de proces-verbal de recepţie finală. Modalitatea de îndeplinire: Operatorii economici vor complete Partea IV din DUAE selectând DA sau NU, fiind activata opțiunea «α: indicaţia globală pentru toate criteriile de selecție, ca dovadă preliminară de către ofertant/candidat/asociat, terț susținător și, după caz, cu informațiile relevante care să demonstreze îndeplinirea cerinței. Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate în DUAE urmează a fi prezentate la solicitarea Autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe locul I în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire. Operatorul economic clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile face dovada îndeplinirii cerințelor privind experiența similară, prin: a) Prezentarea de documente emise sau contrasemnate de beneficiar (autoritate publică sau client privat) și/sau de terți (instituții bancare/ trezorerie, spre ex., în cazul în care este necesara prezentarea unor extrase de cont) din care să rezulte valoarea prestărilor similare, natura acestora și perioada în care au fost executate. b) Pentru contractele care fac dovada experienței similare se vor prezenta, în scopul dovedirii conformității acestora cu normele profesionale în domeniu, certificate de buna execuție/procese verbale de recepție sau documente constatatoare eliberate de beneficiarul/clientul respectiv. Din documentele menționate trebuie să reiasă: c) beneficiarul, indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați; d) data încheierii contractului; e) obiectul contractului, astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similara; f) valoarea contractului, în lei fără TVA, valoarea lucrărilor executate de către ofertant; g) perioada de executare a contractului, mai exact intervalul periodic (data de început și data de final) în care s-au prestat serviciile; h) locul executării lucrărilor; i) să precizeze dacă au fost executate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit. Documentele edificatoare vor fi prezentate în copie lizibilă cu mențiunea „conform cu originalul”. Persoanele juridice străine vor prezenta certificate/documente edificatoare în copie lizibilă cu mențiunea „conform cu originalul” însoțite de traducere autorizată în limba română. (…) Pagina 18 din 31

§ 24

Documentele justificative vor fi prezentate la solicitarea autorității contractante doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul întocmit la finalizarea evaluării ofertelor. În privința contractului de subantrepriză Modificare cromatică fațade, modificare tip container - grill, reamenajare și igienizare spații interioare, județul Buzău, str. Frăsinet nr. 15 A, mun. Buzău, contestatoarea reclamă: - obiectul contractului constă în realizarea de servicii (ofertantul având calitatea de prestator de servicii) și nu de lucrări categorie de importanță cel puțin C; - nu reiese cine este beneficiarul final și nu există niciun document emis de către acesta prin care să se ateste calitatea deținută de ..... Din documentele ofertei, se observă că pentru contractul respectiv, .... a prezentat următoarele documente: - contractul de subantrepriză nr. .... încheiat între ...., antreprenor general și ...., subantreprenor; - procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. .... Reține Consiliul, din analiza contractului, că obiectul acestuia constă în realizarea de către subantreprenor a lucrărilor de arhitectură, structură, instalații sanitare, instalații termice și frigorifice, instalații de ventilații pentru obiectivul Modificare cromatică fațade, modificare tip container - ...... Potrivit procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. .... privind lucrarea Modificare cromatică fațade, modificare tip container - grill, reamenajare și igienizare spații interioare, județul Buzău, str. Frăsinet nr. 15 A, mun. Buzău a fost admisă recepția la terminarea lucrărilor. Din cele mai sus redate nu reiese că suntem în prezență unor lucrări in domeniul construcţii civile cel puţin din categoria de importanţă C, în acord cu cele supuse atenției de către autoarea contestației, mai cu seamă că sunt prezentate și informații ce țin de natura unui contract de servicii. În mod cert informațiile de la nivelul documentelor justificative nu oferă claritate asupra categoriilor de lucrări cerute pentru dovedirea experienței similare, fapt ce ar fi trebuit să determine autoritatea contractantă să solicite lămuriri ofertantei pentru înlăturarea echivocului ce planează asupra contractului în discuție. Oferta fiind ambiguă sub aspectul reținut, o cerere de clarificare ar fi putut stabili rapid și eficient conținutul real al documentelor justificative în sprijinul experienței similare pentru ca autoritatea beneficiară să nu fie nevoită să deducă ea însăși elemente esențiale ale ofertei, pe baza unor informații insuficiente. Totodată, în acord cu criticile din contestație, se reține că poziția de subcontractant din care ofertantul .... a executat lucrările invocate ca Pagina 19 din 31

§ 25

experiență similară impunea, pentru luarea lor în considerare în demonstrarea îndeplinirii cerinței, prezentarea unor documente semnate și de beneficiarul final al lucrării. În soluționare, sunt reținute dispozițiile art. 14 alin. (3) lit. b) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, conform cu care Cerința referitoare la experiența similară se consideră îndeplinită: (…) b) în situația în care operatorul economic, ce prezintă respectiva experiență, a realizat lucrări/activități în calitate de subcontractant în contractul prezentat drept experiență similară pentru un antreprenor general, cu condiția

§ 26

ca respectivele lucrări/activități să fie confirmate de antreprenorul general, iar beneficiarul final a atestat faptul că respectivul operator economic a avut calitatea de subcontractor. Așadar, în contractul în discuție, .... a avut calitatea de subcontractant, beneficiarul final - cel mai probabil, Kaufland România - neapărând pe niciun document prezentat în ofertă. Pentru a putea fi folosită experiența obținută în acest mod, este necesar ca beneficiarul final să ateste faptul că respectivul operator economic a avut calitatea de subcontractant, ceea ce, în cazul de față, nu s-a întâmplat. În acest context de fapt, nu se poate considera că evaluarea ofertei desemnată câștigătoare este finalizată în ceea ce privește verificarea îndeplinirii criteriului de calificare privind experiența similară, fiind necesară continuarea ei cu stabilirea clară a beneficiarului final al obiectivului de investiții ..... Înscrisurile puse la dispoziție Consiliului de societatea intervenientă se impun a fi analizate în procesul de evaluare a ofertelor și însușite de membrii comisiei de evaluare. În referire la celălalt contract criticat, prezentat de .... în susținerea experienței similare, .... Astfel, .... Ori, în acord și cu cele susținute de autoarea contestației, valoarea aferentă acestor servicii trebuie eliminată din valoarea totală a contractului de care se prevalează ofertantul .... în susținerea experienței similare. De altfel, însăși societatea intervenientă a arătat în cererea de intervenție că valoarea aferentă lucrărilor este de ..... Următoarea critică adusă ofertei .... vizează nerespectarea cerinței privind lipsa prezentării tabelului de corespondență (anexa la formularul 8 Oferta tehnică) în format editabil. La nivelul fișei de date a achiziției, la modul de prezentare a propunerii tehnice s-a dictat că Propunerea tehnică va include un tabel de corespondență (Anexa la Formular 8 Oferta Tehnică) în format editabil, în cadrul căruia ofertanții vor răspunde, punct cu punct, la cerințele din caietul de sarcini. Consiliul identifică în cadrul propunerii tehnice (fila 2/509) înscrisul Tabel corespondență cerințe caiet sarcini pentru lucrarea: ....”, este adevărat, nu în format editabil, însă respingerea ofertei pentru acest Pagina 20 din 31

§ 27

motiv este contrară principiului proporționalității stipulat de art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016 pe care autoritatea contractantă trebuie să-l respecte în derularea procedurii de atribuire, alături, evident, de celelalte principii din materia achizițiilor publice. După cum s-a reținut în jurisprudența comunitară a achizițiilor publice, ca o expresie a priorității principiului proporționalității, trebuie ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite înţelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curţii din 5 mai 1998, National Farmers’ Union şi alţii, C-157/96, pct. 60). În cauză, modalitatea de îndeplinire a cerințelor caietului de sarcini este detaliată la nivelul propunerii tehnice și înscrisurilor componente, astfel că prezentarea tabelului în discuție, în format editabil, nu ar putea fi decât o completare formală/de confirmare a informațiilor din ofertă. Prin urmare, în contextul înfățișat, argumentele aduse de contestatoare nu pot fi confirmate de către Consiliu pentru respingerea ofertei ..... Mutatis mutandis, conform principiului proporționalității, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 28, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului și proporțională - justul echilibru între interesele concurente pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Cu privire la testul de proporționalitate, a se vedea și Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013. Următoarele critici aduse ofertei .... privesc personalul propus despre care autoarea contestației susține, într-un prim aspect, că nu se regăsește nominalizat cu nume și prenume și nici rolul și responsabilitățile acestuia. Făcând trimitere la regulile documentației, Consiliul constată faptul că la nivelul caietului de sarcini (varianta revizuită la .....), capitolul 11 (fila 65), este stabilit ca propunerea tehnică să cuprindă, printre altele: Personalul propus și managementul contractului pentru execuția lucrărilor, precum și o descriere a rolurilor și a responsabilităților personalului pe care ofertantul trebuie să îl utilizeze la realizarea serviciilor și lucrărilor incluse în contract. În fișa de date a achiziției, la cap. III.2.3) Informații privind personalul responsabil cu executarea contractului: Obligație de a preciza Pagina 21 din 31

§ 28

numele si calificările profesionale ale angajaților desemnați pentru executarea contractului: Nu. Astfel, în raport de rigorile documentației nu se impunea în sarcina ofertanților, obligația de a preciza numele personalului propus, fiind suficientă asigurarea unui personal responsabil cu execuția contractului, autoritatea indicând un personal minim necesar după cum vom vedea în cele ce urmează. Astfel, evaluarea ofertelor, inclusiv a ofertei .... se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele. În privința rolului și responsabilitățile personalului propus, acestea sunt descrise la nivel de detaliu în cadrul propunerii tehnice a ...., la filele 193-199/507.

§ 29

În continuare, reclamă contestatoarea că, în propunerea tehnică nu se identifică RTE 2.1 – construcții rutiere și drumuri, responsabil SSM, responsabil calitate, al doilea electrician autorizat și că oferta câștigătoare nu conține autorizația ANRE. Potrivit caietului de sarcini (varianta revizuită la .....), capitolul 5 (filele 13-15), determină Consiliul că a fost fixată în sarcina contractantului nominalizarea unui manager de proiect, șef de șantier și a unui responsabil tehnic cu execuția. Ori, aceste categorii de personal, au fost indicate de către ...., astfel cum rezultă din organigrama prezentată la fila 192 și din descrierea rolului și responsabilităților detaliate la filele 193-199. Mai mult, ofertantul a indicat și responsabil SSM și responsabil cu controlul calității. În privința RTE 2.1 și a celui de-al doilea electrician autorizat nu există vreo mențiune expresă în documentația de atribuire. Dacă achizitoarea nu a cerut în documentație indicarea acestor categorii de personal, ofertanții nu pot fi excluși din aceste motive. De asemenea, important de menționat este faptul că cerințele privind prezentarea documentelor ofertei nu trebuie să depindă de modul în care sunt înțelese la un moment dat de către o societate ofertantă sau de către autoritatea contractantă dincolo de exprimarea din documentația de atribuire. Nu pot fi introduse în ecuație cerințe față de care nu se poate face proba existenței în cuprinsul documentației de atribuire pusă la dispoziția ofertanților. Prin urmare, în contextul documentației de atribuire astfel cum a fost elaborată de autoritatea contractantă, rezultă că ofertantul nu era debitorul obligației a cărei neîndeplinire o impută autoarea contestației. Aceeași este situația și în privința autorizației ANRE, în documentele achiziției nefiind stipulată nicăieri vreo obligație în sensul acesta. De altfel, nici contestatoarea nu indică că ar exista o astfel de exigență. Se impune a fi subliniat că, în concursul dintre clauzele documentației și clauzele legii, lato sensu, prevalează primele, în sensul Pagina 22 din 31

§ 30

că autoritatea contractantă este ținută să aplice mai întâi propria documentație de atribuire care guvernează licitația, rămasă definitivă, și în subsidiar normele legale. Dacă documentația de atribuire intră în conflict cu legea, acest conflict trebuia soluționat prin atacarea respectivei documentații în termenul prescris de lege, iar nu la mult după expirarea lui, la sfârșitul licitației (de către un ofertant rămas în pasivitate și care acum este nemulțumit că nu a câștigat respectiva licitație). Determinând că argumentele contestației nu au forța necesară să infirme evaluarea ofertei .... sub aspectul personalului desemnat, Consiliul va respinge criticile astfel formulate. Următoarele critici privesc punctajul acordat ofertei .... pentru factorul de evaluare Experiența profesională specifică pentru manager de proiect conform standardelor de management de proiect și a legislației în vigoare. Susține contestatoarea că punctajul se aplică ofertelor admisibile iar oferta câștigătoare este inacceptabilă și neconformă, astfel cum s-a demonstrat la punctele anterioare. Însă, la acest moment, o astfel de susținere nu poate fi primită, aprecierile contestatoarei în susținerea respingerii ofertei nu pot constitui temei pentru reținerea caracterului inadmisibil al acesteia, câtă vreme Consiliul sau instanța de judecată nu a statuat în acest sens (nu există o decizie definitivă asupra evaluării ofertei câștigătoare) iar, din actele evaluării supuse prezentei analize, rezultă că autoritatea a aplicat criteriul de atribuire doar ofertelor admisibile, .... fiind una dintre ele. Faptul că în propunerea tehnică nu se regăsește numirea managerului de proiect cu nume și prenume este lipsit de relevanță câtă vreme din documentele ofertei reiese că domnul .... este nominalizat să ocupe această poziție, chiar în CV-ul prezentat este menționat: poziția propusă în cadrul contractului: manager de proiect. În continuare, arată contestatoarea că în procesul-verbal de recepție prezentat pentru contractul Ansamblul rezidențial .... (236 case P+1; 7 blocuri P+6, Grădinița P+2) domnul .... figurează ca membru specialist nu ca manager de proiect. Față de acest aspect, reține Consiliul că, în legătură cu acest proiect, a fost prezentată decizia nr. ...... Simpla afirmație că domnul .... este menționat în comisia de recepție ca membru specialist nu are forța necesară să nască suspiciuni asupra poziției ocupate în cadrul respectivului contract, de vreme ce există o decizie de numire a specialistului în cauză pentru poziția de manager de proiect. Nici argumentul cum că numele domnului .... nu apare în procesul- verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru .... Mai mult, Regulamentul privind recepţia construcţiilor din ...... Pagina 23 din 31

§ 31

Nici susținerea cum că niciuna dintre cele 8 decizii de numire (pentru cele opt proiecte de care se prevalează ofertantul în susținerea experienței deținută de .... în poziția de manager de proiect) nu este consemnată sau confirmată de beneficiarii finali ai lucrărilor nu poate infirma în vreun fel evaluarea, în contextul lipsei unei asemenea exigențe de la nivelul documentației de atribuire. În continuare, mai afirmă contestatoarea că cele trei contracte având ca obiect platforme de gunoi invocate în sprijinul experienței deținută de .... în poziția de manager de proiect nu pot fi reținute, nefiind similare lucrărilor solicitate în documentația de atribuire, motiv pentru care punctajul acordat nu putea fi unul maxim (10 puncte). Stabilește Consiliul că în descrierea factorului Experiența profesională specifică pentru manager de proiect conform standardelor de management de proiect și a legislației în vigoare, astfel cum aceasta se regăsește în fișa de date a achiziției (nemodificată sub acest aspect) sunt menționate următoarele: Componentă tehnică – Experiența deținută în poziția de Coordonator lucrări sau Manager contract în cel puţin un contract, având ca obiect lucrări similare sau superioare față de cele care fac obiectul prezentei proceduri, respectiv lucrări de reparații generale si de renovare. Mai reține Consiliul că, potrivit descrierii existente la secțiunea II.1.4 de la nivelul documentației de atribuire, obiectul general al contractului care va fi atribuit în cadrul procedurii constă în reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru ...... - Termoizolarea pereților exteriori cu termosistem vată minerală bazaltică . - Bordarea golurilor pentru uși și ferestre cu termosistem, - Termoizolarea soclului, inclusiv 40cm în pământ cu un strat de polistiren extrudat. - Izolarea planșeului de peste ultimul etaj cu un strat de vată minerală bazaltică. - Reparații la șarpantă, astereală și învelitoare, precum și la sistemul de preluare ape pluviale. - Înlocuire tâmplărie existentă cu tâmplărie cu profile Aluminiu cu geam triplu termoizolant. Dintre cele opt proiecte de care se prevalează .... în susținerea experienței deținută de .... în poziția de manager de proiect, trei au ca obiect: .... a) Lucrări de terasamente pentru sistematizarea terenului; b) Lucrări de construcții: platformă depozitare gunoi de grajd, bazin de levigat; c) Sistem de colectare și transport a levigatului; d) Sistem de colectare și transport a apelor din precipitații; e) Lucrări de drumuri: drum incintă și racord la drumul de acces existent, platforme containere materiale inerte și periculoase, cabină administrație/pază f) Împrejmuire platformă. În procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 65/14.07.2016 privind lucrarea ..... Pagina 24 din 31

§ 32

a) Perdea forestieră de protecție; b) Drum acces; c) Platforma depozitare gunoi de grajd; d) Bazin colector efluent; e) Incinta platforme depozitare gunoi de grajd: împrejmuiri și porți; f) Două piezometre; g) Container materiale periculoase + 3 containere deșeuri nepericuloase; h) Drum incintă, i) Cabină paznic; j) Generator electric, electropompă submersibilă ape uzate. Față de cele consemnate în procesele-verbale de recepție și dată fiind circumstanțierea stabilită la nivelul fișei de date, autoritatea contractantă dictând asupra demonstrării experienței profesionale a managerului de proiect prin lucrări

§ 33

similare

§ 34

sau

§ 35

superioare

§ 36

față de cele care fac obiectul prezentei proceduri, respectiv

§ 37

lucrări de reparații generale și de renovare, ar fi trebuit să determine autoritatea contractantă să solicite lămuriri ofertantei .... asupra modului în care contractele de mai sus, răspund exigențelor stabilite în descrierea factorului. În mod cert, informațiile de la nivelul documentelor justificative nu oferă claritate asupra categoriilor de lucrări cerute pentru dovedirea experienței profesionale a managerului de proiect. Scopul clarificării este dobândirea acelor informații corecte care nu au putut fi extrase din documentele depuse. Stabilirea caracterului (in-) acceptabil și/sau (ne-) conform al ofertei asocierii urmează a se determina ulterior primirii și examinării răspunsului de clarificare din partea acesteia, iar nu la acest moment. Mai mult, din verificarea documentelor evaluării nu este identificată o analiză a comisiei de evaluare asupra contractelor de care se prevalează .... în susținerea experienței deținută de .... în poziția de manager de proiect astfel încât să răzbată raționamentul avut în vedere pentru reținerea acestora în acordarea punctajului. În anexa nr. 2 la procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, autoritatea contractantă s-a mulțumit să consemneze că oferta .... a obținut 10 puncte la factorul în discuție, punctaj corespunzător descrierii: pentru implicarea expertului propus în cel puțin 6 proiecte /contracte se acordă punctajul maxim de 10 puncte. Într-o altă critică, contestatoarea reclamă punctajul acordat ofertei .... pentru factorul de evaluare – Gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției publice, aceasta acuzând, în fapt, o neconformitate a ofertei prin prisma modalității de completare a graficului de execuție astfel cum a fost solicitată la nivelul caietului de sarcini prin includerea și a resurselor de personal. Astfel, în aprecierea Pagina 25 din 31

§ 38

contestatoarei, fiind în prezența unei neconformități, nu se putea aplica factorul de evaluare. La nivelul fișei de date a achiziției, secțiunea VI.3 Informatii suplimentare s-a stabilit că oferta va conține în mod obligatoriu: a) Propunerea tehnică, b) Propunerea financiară, c) DUAE; d) Dovada constituirii garanției de participare; e) Graficul de executare; f) Declarație pe proprie răspundere privind neîncadrarea în situațiile potențial generatoare de conflict de interese, așa cum sunt acestea definite la art. 60 din Legea nr. 98/2016; g) alte documente solicitate prin documentația de atribuire, după cum urmează: (…) Cerința invocată de autoarea contestației ca fiind neîndeplinită de către oferta câștigătoare se regăsește în caietul de sarcini, la capitolul 8.2 Responsabilități asociate lucrărilor pregătitoare și are următorul conținut: (...) În scopul realizării activităţilor ce ţin de etapa pregătitoare a execuţiei lucrărilor, Contractantul trebuie: (...) vii. Să întocmească şi să depună Graficul de Execuţie a lucrărilor. Forma şi detaliul programului vor fi suficiente pentru a demonstra planificarea modului de execuţie şi finalizare a lucrărilor în cadrul termenului solicitat de către Autoritatea Contractantă. Graficul de execuţie va stabili: date de referinţă pentru achiziţionarea materialelor şi a echipamentelor necesare pentru execuţia lucrărilor, ordinea de execuţie a lucrărilor, fazele determinante, resursele de personal şi echipamentele asociate fiecărei activităţi etc. În lumina rigorilor documentației, se impunea prezentarea în cadrul ofertei a graficului de executare (ceea ce .... a furnizat – a se vedea filele 157-158/507 din propunerea tehnică) însă nivelul de detaliu pentru completarea graficului invocat de autoarea contestației nu a fost cerut a fi prezentat la nivelul ofertei. Resursele de personal au fost solicitate a se regăsi în graficul de execuție, care trebuie întocmit de către contractant în etapa pregătitoare a execuției lucrărilor. Cu toate acestea, Consiliul identifică în cadrul propunerii tehnice a .... (filele 45-60/507) un plan de lucru structurat astfel: descrierea etapelor de lucru, tehnologiile aplicate pe faze de execuție, personalul responsabil pentru execuția lucrărilor, resurse materiale, echipamente, utilaje auto, instalații, personal muncitor, parametrii de monitorizare. În acest context, un eventual demers de clarificare nu poate conduce la o modificare/completare a propunerii tehnice a societății, întrucât reprezintă un demers care se subscrie conceptului de viciu de formă reglementat de art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, eventuala completare operată fiind susținută în mod neechivoc de sensul şi de Pagina 26 din 31

§ 39

conținutul altor informații existente inițial în documentele propunerii tehnice. Cu luarea în considerare a celor de mai sus, critica se impune a fi respinsă, neavând forța necesară a conduce la reținerea neconformității ofertei și la neacordarea punctajului pentru factorul de evaluare. Într-o altă critică, contestatoarea susține că oferta .... este inacceptabilă întrucât nu a răspuns concludent la solicitările de clarificări și neconformă întrucât nu îndeplinește cerințele caietului de sarcini care au făcut obiectul solicitărilor. Observă Consiliul că această critică este formulată de o manieră generică și globală, nefiind aptă să activeze o procedură de verificare concretă a legalității și temeiniciei actului procedurii supus examinării. Motivarea trebuie să explice într-un mod rezonabil pretinsa relație de contrarietate dintre actele atacate ale autorității contractante și normele legale de referință, nu doar să afirme existența unei pretinse încălcări, neindividualizată în concret. Cu referire la întrebările 37, 42, 46, 142 din solicitarea nr. ...., indicate cu titlu de exemplu, Consiliul stabilește că acestea nu fac referire la cerințe de sine stătătoare ale caietului de sarcini ci reprezintă elemente pe baza cărora proiectantul și-a elaborat proiectul, fiind descrieri ale situației existente. De pildă, întrebarea nr. 42 a făcut trimitere la: Devierile si protejările de utilități afectate Pe amplasamentul studiat nu se află rețele subterane care necesită relocare. Există în prezent branșamente funcționale la rețelele locale de termoficare, alimentare cu apă, canalizare și energie electrică. În prezent, atât încălzirea spațială a încăperilor aferente Liceului, cât și încălzirea spațială a încăperilor aferente Internatului se realizează prin intermediul sistemului de termoficare, sursa de energie pentru încălzirea spațiilor reprezentând-o punctul termic local, care în viitorul apropiat va fi dezafectat. Sistemul de iluminat se realizează cu lămpi fluorescente sau incandescente amplasate aparent pe pereți, uzate de timp, cu randament scăzut sau nefuncționale. După cum se observă aceasta reprezintă o particularitate a amplasamentului descrisă la capitolul 2 din Memoriul tehnic general și nu o cerință expresă care trebuia îndeplinită. De altfel, inclusiv contestatoarea ...., la întrebarea cu același obiect, a furnizat un răspuns de genul că respectivul capitol emană de la elaboratorul SF/PT…. reprezintă o descriere a situației existente. Pagina 27 din 31

§ 40

Cu luarea în considerare a celor de mai sus, Consiliul nu va valida critica contestatoarei. Cu privire la critica constând în neîndeplinirea cerințelor caietului de sarcini referitoare la dotările minime impuse și la modalitatea de acces la logistica/echipamentele/instalațiile și mijloacele de transport necesare, Consiliul constată că în cadrul propunerii sale tehnice, .... a prezentat, la filele 202-203/507, lista cu utilajele și echipamentele. De asemenea, din formularele C6 – resurse materiale, C7 – resurse manoperă, C8 - resurse utilaje, C9 - resurse transport, reies utilajele/echipamentele implicate în execuția lucrărilor inclusiv cele minime, respectiv, schele, macarale, container. Față de modalitatea de acces de acces a acestora, a fost trecută, în lista cu utilajele și echipamentele, închiriere. În contextul dat, critica contestatoarei se consideră nefondată. Nefondată este și critica privind lipsa indicării în fișa tehnică nr. 17 a producătorului/furnizorului, câtă vreme în Fișa tehnică nr.... Ultima critică are ca obiect lipsa prezentării modalității de susținere a terțului susținător SRL Consiliul subliniază că, potrivit prevederilor art. 48 alin. (1) din HG nr. 395/2016, „(1) În cazul în care ofertantul/candidatul își demonstrează situația economică și financiară, respectiv capacitatea tehnică și profesională, invocând suportul unui/unor terț/terți, în condițiile Legii, atunci acesta are obligația de a dovedi susținerea de care beneficiază prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, prin care se confirmă faptul că acesta va pune la dispoziția ofertantului/candidatului resursele invocate. Subcontractanții pe a căror capacități ofertantul/candidatul se bazează pentru demonstrarea îndeplinirii anumitor criterii de calificare și selecție sunt considerați și terți susținători, caz în care acordul de subcontractare reprezintă, în același timp, și angajamentul ferm. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 48 alin. (2) din HG nr. 395/2016, (2) Autoritatea contractantă are obligația de a lua în considerare această susținere, ca probă a îndeplinirii criteriilor minime impuse în cadrul documentației de atribuire dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: a) terțul/terții susținător(i) pot dovedi că dețin resursele invocate ca element de susținere a ofertantului/candidatului; b) ofertantul/candidatul poate demonstra că va dispune efectiv de resursele entităților ce acordă susținerea, necesare pentru realizarea contractului, în cazul în care terțul susținător nu este declarat subcontractant. Or, în cazul de față, este evident că prevederile art. 48 alin. (2) din HG nr. 395/2016 nu sunt aplicabile, spre deosebire de prevederile alin. (1) ale aceluiași articol invocat în cele ce preced. În acest context, Consiliul subliniază faptul că, odată ce operatorul economic .... SRL a fost nominalizat, de către ...., atât ca subcontractant cât și ca terț susținător, fapt confirmat prin DUAE depus pentru respectivul operator economic, este evident că acordul de subcontractare capătă relevanță în acest context. Pe cale de consecință, raportat la toate considerentele anterioare, Pagina 28 din 31

§ 41

Consiliul va respinge, ca nefondată, și această critică. Față de ansamblul considerentelor expuse, Consiliul va admite contestația ...., va anula raportul procedurii nr. .... în partea care privește ofertele asocierii .... și .... și actele ulterioare, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii, și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea acestora, în limitele stabilite și la emiterea unui raport al procedurii de atribuire, cu respectarea întocmai a documentației licitației și a legislației aplicabile achiziției publice, în termen de zece zile de la data primirii prezentei decizii. Față de soluția prefigurată, se respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de ..... Se observă că ...., în calitate de societate contestatoare, a solicitat obligarea autorității contractante la achitarea cheltuielilor de judecată generate de acest litigiu, avansând suma de ... Vizavi de o astfel de cerere, ea se supune dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 care dispun: Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Fundamentul suportării cheltuielilor de judecată rămâne culpa procesuală, autoritatea contractantă aflându-se în culpă procesuală față de autoarea contestației, însă cuantumul onorariului de avocat va fi redus. Asupra acestui aspect, Consiliul reţine că potrivit art. 451 alin. (2) C.pr.civ. este permisă micşorarea onorariilor avocaţilor, ori de câte ori se constată că sunt nepotrivit de mari faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, şi că aceste dispoziţii au rolul de a împiedica abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului. Consiliul nu intervine în contractul de asistență juridică încheiat de către societatea contestatoare cu reprezentantul său convențional ci doar stabilește măsura în care această valoare va fi suportată de partea în culpă, cu titlu de cheltuieli judecată, nefiind eludate dispozițiile art. 57 din Legea nr. 51/1995 potrivit cărora, avocații sunt liberi ca prin înțelegere cu clienții lor să stabilească cuantumul onorariilor. În cauza Străin şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Prin prisma acestor considerente, un cuantum al onorariului de 6.000 lei este rezonabil în raport de criteriile evocate anterior, şi de natură să asigure un just echilibru între dreptul părţii ce a avut câştig de cauză de a- şi recupera cheltuielile avansate şi culpa procesuală a părţii ce a căzut în Pagina 29 din 31

§ 42

pretenţii. În consecinţă, va acorda contestatoarei .... cheltuieli de judecată de ...., reprezentând onorariu de avocat. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondate, excepțiile invocate de societatea intervenientă. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ...., în contradictoriu cu ...., în calitate de autoritate contractantă și anulează raportul procedurii nr. .... în partea care privește ofertele asocierii .... – .... și .... și actele ulterioare, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor asocierii .... – .... și ...., în limitele stabilite și la emiterea unui raport al procedurii de atribuire, cu respectarea întocmai a documentației licitației și a legislației aplicabile achiziției publice, în termen de zece zile de la data primirii prezentei decizii. Potrivit art. 64 alin. (2) din Codul de procedură civilă, încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de către .... (în partea prin care se urmărește să se mențină decizia în privința ofertei contestatoarei și admisibilității ofertei sale) și, în temeiul art. 67 din același act normativ, o respinge. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în privința capătului subsidiar de cerere prin care se solicită reconsiderarea poziției autorității contractante. În baza art. 26 alin. (9) din lege, obligă .... la plata către .... a sumei de .... lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 30 din 31

§ 43

Pagina 31 din 31