AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2531/2024

GEDA COM SRL în contradictoriu cu COMUNA VINATORII MICI (PRIMARIA VINATORII MICI)

Decizia CNSC nr. 2531/C11/2554 din 09.09.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2531/C11/2554 din 09.09.2024

Data din document
2024-09-09
Complet
C11

Contestația, din document

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 46555/23.07.2024, formulată de GEDA COM SRL, cu sediul social în Râmnicu Sărat, str. Focșani nr. 10, județul Buzău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J10/734/1993, având CUI RO 4053539, reprezentată legal prin administrator Bogdan Gheorghe, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 2796/16.07.2024, emis de COMUNA VÎNĂTORII MICI (PRIMĂRIA VÎNĂTORII MICI), cu sediul în localitatea Vânătorii Mici, str. Principală nr. 70, județul Giurgiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de Execuție lucrări pentru obiectivul: „Modernizare drum comunal DC190, Comuna Vânătorii Mici, județul Giurgiu”, s-a solicitat admiterea contestației cu consecința anulării rezultatului procedurii în ceea ce privește declararea admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depusă de DUAL GENERAL CON…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de GEDA COM SRL în contradictoriu cu COMUNA VÎNĂTORII MICI (PRIMĂRIA VÎNĂTORII MICI). Încuviințează în principiu și admite cererea de intervenție înaintată de DUAL GENERAL CONSTRUCT SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Solicitându-se așadar ca experiența similară să privească un drum de interes local/național/autostradă/expres, drumul în cauză trebuie să fi fost unul public și nu unul privat. Faptul că în viitor acest drum va trece în domeniul public nu poate avea implicații asupra neîndeplinirii cerinței la momentul depunerii ofertelor. A admite contrariul, ar însemna, prin ipoteză, că cerința experienței similare se poate considera îndeplinită prin luarea în calcul a valorii întregi a unui contract nefinalizat bazându-se pe ipoteza semnării contractului la acea valoare și a obligației executantului de a-l finaliza în viitor. Din analiza contractului indicat în procesul verbal de evaluare rezultă că obiectul a vizat modernizarea unor drumuri private din interiorul unui complex rezidențial privat, lucrarea în cauză neavând nicio legătură cu drumurile de interes local/județean/național etc, sens în care cerința fișei de date nu este îndeplinită. Deși, cerința fișei de date este clară și ar trebuie să…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2531/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 46555Data înregistrării: 2024-07-23
ContestatorGEDA COM SRLCUI 4053539
Autoritate contractantăCOMUNA VINATORII MICI (PRIMARIA VINATORII MICI)

2024_2531_2024_Decizie_2531.pdf, BO2024_2531_2024_BO2024_2531.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.612 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2531/C11/2554 Data: 09.09.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 46555/23.07.2024, formulată de GEDA COM SRL, cu sediul social în Râmnicu Sărat, str. Focșani nr. 10, județul Buzău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J10/734/1993, având CUI RO 4053539, reprezentată legal prin administrator Bogdan Gheorghe, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 2796/16.07.2024, emis de COMUNA VÎNĂTORII MICI (PRIMĂRIA VÎNĂTORII MICI), cu sediul în localitatea Vânătorii Mici, str. Principală nr. 70, județul Giurgiu, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de Execuție lucrări pentru obiectivul: „Modernizare drum comunal DC190, Comuna Vânătorii Mici, județul Giurgiu”, s-a solicitat admiterea contestației cu consecința anulării rezultatului procedurii în ceea ce privește declararea admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depusă de DUAL GENERAL CONSTRUCT SRL și declararea ca necâștigătoare a ofertei depuse de asocierea GEDA COM SRL - CORONA 98 CONTRANS SRL, a raportului procedurii, a proceselor verbale și actelor subsecvente în ceea ce privește declararea admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei DUAL GENERAL CONSTRUCT SRL și necâștigătoare a ofertei asocierii GEDA COM SRL - CORONA 98 CONTRANS SRL și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei DUAL GENERAL CONSTRUCT SRL. Prin adresa nr. 444/29.07.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 48127/30.07.2024, DUAL GENERAL CONSTRUCT SRL, cu sediul în București, str. Clăbucet nr. 49, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/10099/2006, având CUI RO 18780510, reprezentată legal de Diaconescu Bogdan Mihai – administrator, formulează cerere de intervenție, solicitând admiterea cererii de intervenție, respingerea ca neîntemeiată și lipsită de fundament legal a contestației formulată de GEDA COM SRL în ceea ce privește oferta sa, menținerea ca temeinic și legal a rezultatului procedurii prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare, pentru toate Pagina 1 din 2

§ 2

motivele invocate în cadrul acestuia și menținerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă cu ocazia declarării sale ca și câștigătoare, ca fiind temeinice și legale. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de GEDA COM SRL în contradictoriu cu COMUNA VÎNĂTORII MICI (PRIMĂRIA VÎNĂTORII MICI). Încuviințează în principiu și admite cererea de intervenție înaintată de DUAL GENERAL CONSTRUCT SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 120.294 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2531/C11/2554 Data: 09.09.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 46555/23.07.2024, formulată de ......... SRL, cu sediul social în ........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin administrator ........., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 2796/16.07.2024, emis de ........., cu sediul în localitatea ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de Execuție lucrări pentru obiectivul: „Modernizare drum comunal DC190, Comuna ........., județul .........”, s-a solicitat admiterea contestației cu consecința anulării rezultatului procedurii în ceea ce privește declararea admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depusă de ......... SRL și declararea ca necâștigătoare a ofertei depuse de asocierea ......... SRL - ......... SRL, a raportului procedurii, a proceselor verbale și actelor subsecvente în ceea ce privește declararea admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei ......... SRL și necâștigătoare a ofertei asocierii ......... SRL - ......... SRL și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei ......... SRL. Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./30.07.2024, ......... SRL, cu sediul în ........., ........., ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal de ......... – administrator, formulează cerere de intervenție, solicitând admiterea cererii de intervenție, respingerea ca neîntemeiată și lipsită de fundament legal a contestației formulată de ......... SRL în ceea ce privește oferta sa, menținerea ca temeinic și legal a rezultatului procedurii prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare, pentru toate motivele invocate în cadrul acestuia și menținerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă cu ocazia declarării sale ca și câștigătoare, ca fiind temeinice și legale. Pagina 1 din 38

§ 2

Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL - ......... SRL, solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Precizează că, prin adresa nr. 2796/16.07.2024, achizitoarea i-a comunicat că oferta sa a fost desemnată admisibilă, conformă, însă necâștigătoare, oferta câștigătoare fiind cea depusă de ......... SRL. Motivele care justifica admiterea contestației sunt: a. Oferta depusă de ofertantul câștigător este inacceptabilă în condițiile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, întrucât ofertantul nu a făcut dovada experienței similare. În procesul verbal de evaluare nr. 6 (2793/16.07.2024), autoritatea contractantă menționează că ofertantul câștigător ar fi îndeplinit cerința experienței similare, în realitate însă, contractul indicat de către ofertant pentru susținerea experienței similare nu are ca obiect drumuri de interes local/județean/național autostrăzi/drumuri exprese așa cum s-a solicitat în fișa de date a achiziției. Astfel, în fișa de date, Cap III. 1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională/Experiența similară lucrări, se prevede că: ”Operatorii economici care depun ofertă trebuie să fi executat lucrări similare în ultimii 5 ani, raportați la data-limită de depunere a ofertelor, în valoare cumulată de cel puțin 2.700.000,00 lei, fără TVA. Se acceptă însumarea valorilor aferente lucrărilor executate în cadrul a maximum 2 contracte.” Fișa de date definește noțiunea de lucrări similare ca fiind: lucrări de construcții/modernizări/reabilitări de drumuri de interes local/județean/ național/autostrăzi/drumuri exprese, contestatoarea invocând prevederile art. 178 din Legea nr. 98/2016. Cerința în cauză nu a fost contestată, prin urmare, a rămas obligatorie atât pentru ofertanți în faza de elaborarea a ofertei, cât și pentru autoritatea contractantă în procesul de evaluare. Contestatoarea redă din cauza Entreprise Focused Solution SRL/ Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia (c 278/14) și art. 5 din OG nr. 43/1997, unde din punct de vedere funcțional și administrativ-teritorial, în ordinea importanței, drumurile publice se împart în următoarele categorii: drumuri de interes național; drumuri de interes județean; drumuri de interes local. 2

§ 3

Solicitându-se așadar ca experiența similară să privească un drum de interes local/național/autostrada/expres, drumul în cauză, trebuie să fi fost unul public și nu unul privat. Din analiza contractului indicat în procesul verbal de evaluare mai sus menționat rezultă că obiectul a vizat modernizarea unor drumuri private din interiorul unui complex rezidențial privat, lucrarea în cauză neavând nicio legătură cu drumurile de interes local/județean/național etc, sens în care cerința fișei de date nu este îndeplinită. Deși cerința fișei de date este clară și ar trebuie să fie aplicată în același mod pentru toți operatorii implicați în procedură, contestatoarea observă din procesul verbal de evaluare că autoritatea contractantă nu a făcut minime verificări sub acest aspect, ci a considerat „de plano" că ofertantul face dovada experienței similare în „execuție lucrări". Or, în aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 137 alin. (1) și 2 din HG nr. 395/2016. b. Autoritatea contractantă a aplicat în mod greșit factorul de evaluare Experiența experților cheie în ceea ce privește oferta desemnată câștigătoare. Menționează că, potrivit fișei de date a achiziției, experiența experților cheie a fost considerată factor de evaluare. Suma punctajului maxim obținut pentru acest subfactor este de 10 puncte pentru cei 2 experți cheie. Experiența profesională specifică, se va dovedi prin prezentarea unui document constatator, RECOMANDARE emisă sau avizată (contrasemnată) de beneficiarul final sau Decizie numire și extras din procesul verbal de recepție la terminarea lucrării din care să reiasă implicarea expertului în proiectul respectiv. Sintetizând, cerința documentație, pentru obținerea punctajului maxim, ofertantul trebuia să facă dovada implicării atât a managerului de contract, cât și a șefului de șantier în 5 proiecte fiecare pentru care: (i) Să fi deținut poziția solicitată (șef șantier/manager de contract după caz); (ii) Contractele să fi avut obiect execuție de lucrări ce sunt comparabile din punctul de vedere al complexității cu cele ce fac obiectul achiziție; (iii) Dovada făcându-se prin prezentarea unui document constatator - RECOMANDARE emisă SAU avizată (contrasemnată) de beneficiarul final SAU Decizie numire și extras din procesul verbal de recepție la terminarea lucrării din care să reiasă implicarea expertului în proiectul respectiv. Așa cum rezultă din raportul procedurii, ofertantul desemnat câștigător a primit pentru acest factor de evaluare, punctaj maxim de 10 puncte. Din analiza documentelor prezentate de către ofertant pentru îndeplinirea acestui factor de evaluare se poate observa că documentele prezentate nu întrunesc cerințele mai sus redate, întrucât fie nu sunt emise/ contrasemnate de beneficiarul final unitatea administrativ teritorială (ex. Comuna, Oraș, Consiliu Județean, C.N.A.I.R. S.A. etc.) titulară a obiectivului de investiți, fie nu au fost prezentate procese verbal la terminarea lucrărilor din care sa rezulte implicare expertului în respectivul contract, fie contractele prezentate nu au avut ca obiect lucrări similare. Pagina 3 din 38

§ 4

Așa fiind, autoritatea contractantă a realizat o evaluare superficială a proiectelor și documentelor prezentate de ofertantul câștigător pentru justificarea experienței experților, sens în care punctajul maxim oferit acestui expert este nejustificat. c. Propunerea tehnică depusă de ofertantul câștigător nu respectă cerințele documentației de atribuire, contestatoarea redând din dispozițiile art. 133 din HG nr 395/2016: c.1 Deficiențe vizând graficul Gantt: Potrivit fișei de date a achiziției ofertanții trebuie să includă în cadrul propunerii tehnice prezentate Programul de execuție/graficul de execuție (grafic tip GANTT) a tuturor activităților din contract. Cel puțin următoarele informații trebuie prezentate aici: B.5. Alocarea de resurse umane și echipamente/utilaje pe fiecare activitate. Graficul de execuție va fi DIMENSIONAT astfel încât să poată fi citit/analizat de la început până la final în integralitatea sa, va stabili și va conține cel puțin: ”Ordinea de execuție a lucrărilor, fazele determinante, resursele de personal și echipamentele asociate fiecărei activități și duratei tuturor activităților de bază pentru toate componentele.”  Cerința este redată și în caietul de sarcini. În Graficul Gantt depus în ofertă, ofertantul nu a prezentat resursele de personal și echipamente asociate fiecărei activități pentru toate componentele, așa cum s-a solicitat în documentație. Deși resursele sunt amintite în ofertă, ele nu au fost cuprinse în grafic pentru fiecare activitate în parte, așa cum s-a solicitat în fișa de date. c.2 Ofertantul câștigător nu a făcut dovada modalității de acces la personalul de execuție necesar executării contractului: Arată că, potrivit fișei de date a achiziției Cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, propunerea tehnică va cuprinde descrierea punct cu punct a modului de îndeplinire a cerințelor minime solicitate prin caietul de sarcini și se va întocmi într-o manieră organizată și fundamentată pentru fiecare dintre activitățile contractului, astfel încât procesul de evaluare a ofertelor să permită identificarea facilă a corespondenței informațiilor cuprinse în ofertă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini. În cadrul propunerii tehnice prezentate, ofertantul câștigător nu a făcut dovada modalității de acces la personalul de execuție necesar executării contractului, așa cum se solicita atât în fișa de date, cât și în caietul de sarcini al achiziției. c.3 Ofertantul câștigător nu a făcut dovada formei de deținere a utilajelor necesare executării contractului: Ofertanții trebuie să precizeze în cadrul propunerii tehnice, că dețin sau dispun într-o modalitate, respectiv deținere în proprietate/contract de leasing, închiriere sau alte forme de împrumut de folosință de utilajele și echipamentele solicitate pentru îndeplinirea contractului, la dată depunerii ofertelor. Cerința este reluată și în caietul de sarcini. 4

§ 5

c.4 Ofertantul câștigător nu a prezentat procedurile de execuție pentru toate obiectele și categoriile de lucrări solicitate în documentație. Deși, în fișa de date s-a prevăzut în mod expres necesitatea prezentării procedurilor tehnice de execuție a tuturor obiectelor și categoriilor de lucrări; Descrierea procedurilor tehnice de execuție pe care operatorul economic le va utiliza concret în îndeplinirea prezentului obiectiv, adaptate la obiectul contractului, în oferta câștigătoare nu se regăsesc procedurile tehnice de execuție întocmai rigorilor impuse de documentația de atribuire. Sistemul calității este în mod clar unul general, nefiind adaptat acestei lucrări. Concluzia autorității contractante în sensul că această cerință ar fi îndeplinită, este una greșită, din modul de redactare a sistemului calității reieșind în mod clar că acesta nu este particularizat la această lucrare. Nu a fost prezentat în detaliu modul de protecție a utilităților existente, intervenția în cazul avariilor la rețele de utilități, în condițiile în care PTE prevede în mod expres faptul că pe amplasamentul lucrări au fost identificate mai multe rețele de utilități, inclusiv stâlpi de susținere a rețelei aeriene, de alimentare cu energie electrică, planul calității nefiind astfel particularizat la acest proiect. Având în vedere importanța deosebită pe care o are compactarea corectă a stratului de fundație drenat asupra calității de ansamblu a lucrării rutiere executate, se recomandă ca pe lângă metodele standardizate, să fie utilizate metode de verificare tehnologică continuă sau pas cu pas pentru determinarea densității sau direct a gradului de compactare pe stratul realizat. Se realizează astfel, posibilitatea creșterii substanțiale a numărului determinărilor efectuate și se dă posibilitatea unei intervenții prompte în scopul asigurării uniformității calității lucrărilor executate prin semnalarea și înlăturarea singularităților de calitate necorespunzătoare. Așadar, strâns legat de lipsa procedurii tehnice de execuție în sine este și lipsa unui plan al calității care să fie adaptat acestui proiect tehnic, aceste două cerințe fiind în strânsă legătură. De asemenea, ofertantul declarat câștigător nu prezintă proceduri tehnice de execuție clare, adaptate la lucrare, corelate cu caietul de sarcini și proiectul tehnic de execuție, în ceea ce privește colectarea și apelor pluviale specifice acestui proiect, acestea realizându-se atât în profilul transversal, cât și în profilul longitudinal, fiind necesară decolmatarea, reprofilarea și prepararea cu beton de ciment clasa 30/37. Așadar, detaliile tehnice sunt clare, exprese și ar fi trebuit tratate ca atare și de către ofertantul declarat câștigător. În mod asemănător, nu au fost prezentate proceduri tehnice de execuție adaptate la acest proiect pentru realizarea platformelor betonate de acces la proprietăți și la terenurile agricole învecinate, armate la capete cu timpane monolite, procedura tehnică de execuție pentru podețe nefiind una similară în toate cazurile. În cazul de față, procedura tehnică de execuție ce ar fi trebuit prezentată ar fi trebuit să țină cont de toate detaliile tehnice de execuție impuse de PTE atât în ceea ce privește armarea timpanelor, cât și în ceea ce privește etapele de execuție a structurii acceselor, și anume utilizare Pagina 5 din 38

§ 6

doar a stratului de beton C30/37 (10 cm) armat cu plasă sudată 6 mm, cu ochiuri de 100 x 100 mm. Nu în ultimul rând, ofertantul declarat câștigător nu a prezentat procedura tehnică de execuție acostamente adaptate la lucrare. În acest sens, PTE prevede în partea desenată faptul că se vor realiza acostamente consolidate din beton, cu lățime de 0,5 m și pantă de 4% , structura acestuia fiind de 10 cm strat de balast și 15 cm beton C30/37. Nicăieri în oferta tehnică nu se regăsește o procedură tehnică de execuție a acostamentelor consolidate de beton care să corespundă rigorilor tehnice impuse de proiectul acestui obiectiv: c.5 Nu a fost îndeplinită cerința prevăzută de caietul de sarcini în ceea ce privește descrierea activitățile de execuție lucrări (Metodologie de execuție detaliată). Conform procesului-verbal de evaluarea a ofertelor tehnice nr. 2222/29.05.2024 susține că și caietul de sarcini prevedea ca și cerință minimă ce trebuie îndeplinită prezentarea activităților de execuție lucrări astfel cum era prevăzută la pct. A.2.1. din caietul de sarcini. Din procesul-verbal de evaluare rezultă că această cerință nu a fost îndeplinită, simpla prezentare a situației existente a amplasamentului, a zonelor de depozitare, a accesului în șantier, a lucrărilor temporare, și a planului de organizare de șantier adaptat la constrângerile impuse de amplasament nefiind nicidecum de natură să conducă la concluzia îndeplinirii acestei cerințe. Apare așadar ca fiind absolut evident că, ofertatul declarat câștigător nu a îndeplinit această cerință, neprezentând, așa cum prevedea caietul de sarcini, o metodologie de execuție a lucrărilor din punct de vedere al procesului tehnologic, nu s-au prezentat metodele de lucru, rutele de transport și nu au fost prezentate, în mod detaliat, aspectele de ordin organizatoric, pentru a putea fi evaluată, conform cerinței caietului de sarcini, capacitatea tehnică de atingere a obiectivelor contractului, ca și chintesență a acestei cerințe. Pe baza acestor deficiențe solicită reevaluarea ofertelor tehnice și consideră că oferta câștigătoare nu poate fi acceptată, întrucât nu îndeplinește cerințele minime ale documentației de atribuire. În plus, nu se poate realiza o evaluare corectă a capacităților tehnice ale unui ofertant dacă acesta nu face dovada capacității clare de a duce la bun sfârșit un contract, astfel cum a solicitat autoritatea contractantă. Potrivit documentației de atribuire, oferta va fi considerată neconformă dacă propunerea tehnică nu va fi întocmită în conformitate cu toate cerințele menționate în caietul de sarcini. Lipsa oricăreia din cerințele/capitolele punctuale ale caietului de sarcini duce la încadrarea ofertei respective ca neconformă. 6

§ 7

Concluzionând, evaluarea ofertei câștigătoare s-a realizat în mod deficitar, autoritatea contractantă desemnând câștigătoare o ofertă inacceptabilă și neconformă. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. ......... SRL, prin adresa nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./30.07.2024, a formulat cerere de intervenție, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Precizează următoarele: 1. Cu privire la precizările contestatoarei cum să oferta sa este inacceptabilă, în condițiile art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, întrucât nu a făcut dovada experienței similare, susține că, potrivit documentației depuse la dosarul autorității, pentru a dovedi experiența similară a prezentat în data de 15.07.2024, ca documente de susținere DUAE-ului depus, documente care atestă realizarea „Modernizarea tronson Dj100 pentru realizarea accesului din satul Posta, județul Ilfov, la complexul rezidențial .... Rezidențial Parc, județul ....". Conform documentelor depuse, valoarea realizată a contractului este 7.787.960,09 lei, mult mai mare decât cea solicitată de 2.700.000 lei. Procesul verbal de terminare a lucrărilor arată că acestea au fost gata la data de 26.01.2022, încadrându-se în termenul solicitat de „ultimii 5 ani". Ceea ce se contestă ......... SRL este faptul că ar fi vorba de o lucrare similară, așa cum solicită fișa de date a achiziției. Însă, în documentele depuse la data de 15.07.2024, există cel intitulat „03 exp1", unde se prezintă un RAPORT AL PROIECTANTULUI, care arată că profilul transversal adoptat corespunde clasei tehnice IV, făcând parte din categoria drumurilor județene, în conformitate cu Ordinul MT 45/1998. De asemenea, în același document, există o Hotărâre a Consiliului Județean .... din 26.07.2018, în care se arată că acesta a aprobat asocierea cu societatea .... SRL pentru modernizarea drumului în cauză, astfel încât Consiliul Județean .... devine beneficiarul final. În pasajul subliniat se arată că este vorba de un tronson de drum județean. Totodată, se arată că după ieșirea din perioada de garanție, la emiterea procesului verbal de recepție finală a lucrărilor, drumul va fi preluat în custodia Consiliului Județean ...., deci nu este un drum privat. Menționează că aceste documente, au fost prezentate ca parte a documentelor care susțin DUAE, ca urmare achizitoarea le-a vizualizat și a conștientizat îndeplinirea cerinței de experiență similară în momentul în care a aprobat atribuirea contractului către societatea sa. 2. În ceea ce privește motivul din contestație cum că nu s-au prezentat documentele solicitate pentru experiența EXPERȚILOR CHEIE, care constituiau factori de atribuire, precizează că din fișa de date reiese că este suficientă fie recomandarea, fie decizia de numire, însă în cazul în care se prezintă decizia de numire, aceasta trebuie obligatoriu însoțită de PVTL. Pentru punctaj maxim, fiecare trebuie să aibă câte 5 recomandări. Pagina 7 din 38

§ 8

În condițiile în care recomandările semnate de beneficiari precizează clar numele și atribuțiile îndeplinite de persoanele în cauză, consideră cerința îndeplinită, mai ales că a prezentat câte 5 contracte atât pentru Managerul de proiect Ing. Nica Gabriel, cât și pentru Șeful de șantier. 3. Referitor la motivul de contestație - Deficiențe vizând graficul Gantt, intervenienta precizează că, așa cum se specifică și în contestației, Graficul Gantt a trebuit să fie prezentat într-o manieră care să îl facă ușor de citit și analizat. De aceea, având în vedere multitudinea de informații care trebuiau cuprinse în acesta, pentru personal și utilaje s-au alocat în Graficul propriu zis 2 coloane situate în partea stângă (din față). Acestea se numesc „Nr. muncitori" (coloana 4) și „Nr. utilaje" ( coloana 5). În aceste 2 rubrici, în dreptul fiecărei operații sunt specificate numărul de muncitori și de utilaje necesare respectivei operații. Pentru completarea și explicitarea completă a cerinței în cauză, s-a adăugat imediat după graficul Gantt propriu zis, un document intitulat „Alocare de resurse umane și echipamente/utilaje pe fiecare activitate", în cadrul căruia, pentru fiecare linie a graficului Gantt se arată în mod complet ce tip de manoperă este necesar și în ce număr, ce tipuri de utilaje și de mijloace de transport sunt necesare și în ce număr, ce materiale sunt necesare și în ce cantități, astfel că cerința a fost în mod evident îndeplinită. De asemenea, în cadrul propunerii tehnice depuse, există un capitol intitulat „RAPORTDESCRIPTIV- descriere narativă a programului de execuție (Grafic tip Gantt)", care face o descriere completă a ipotezelor și metodelor folosite în elaborarea Graficului Gantt. Capitolul referitor la resursele în grafic, a fost declarat confidențial potrivit declarației de confidențialitate care declară întreaga propunere financiară și tehnică ca fiind confidențiale. 4. Referitor la motivul contestat de petentă cu privire la faptul că nu a făcut dovada MODALITĂȚII DE ACCES LA PERSONALUL DE EXECUȚIE, susține că documentele cu privire la personal se regăsesc în cadrul propunerii tehnice, astfel: a) Organigrama și structura pe echipe ( Modalitatea de poziționare și integrare a echipei responsabile); b) Personalul utilizat pentru execuția contractului și organizarea acestuia; c) Extras Revisal - angajați activi; d) Documentele privind Managerul de proiect și Șeful de Șantier, care constituie factori de atribuire, au fost plasate în capitolul de documente de calificare; e) Documente probând calificarea și disponibilitatea Responsabil CQ - Ing Diaconeasa Mihai pag. 899 909 f) Documente probând calificarea si disponibilitatea Responsabil SSM - Ing Rujan Bogdan; 8

§ 9

g) Documente probând calificarea și disponibilitatea RTE - Ing Dumitrescu Dorin. 5. Referitor la motivul precizat în contestație cu privire la faptul că nu a făcut dovada FORMEI DE DEȚINERE A UTILAJELOR NECESARE, arată că în propunerea tehnică sunt postate listele cu utilajele și mijloacele de transport pe care le deține și le va utiliza la executarea lucrărilor. În documentația de atribuire nu a existat nici o solicitare clară cum că trebuie prezentate documentele de deținere complete, acestea având un volum foarte mare. Cerința în fișa de date este: ”(...)Ofertanții trebuie să precizeze în cadrul propunerii tehnice, că dețin sau dispun într-o modalitate, respectiv deținere în proprietate/contract de leasing, închiriere sau alte forme de împrumut de folosință de utilajele și echipamentele solicitate pentru îndeplinirea contractului, la dată depunerii ofertelor.", iar pentru îndeplinirea cerinței a prezentat lista cu utilaje și mijloace de transport de care dispune. 6. Referitor la motivul prin care se susține de către petentă că nu s-au prezentat în oferta sa procedurile de execuție pentru toate obiectele și categoriile de lucrări solicitate în documentație, precizează că, față de descrierea din fișa de date a procedurii, respectiv tipul de operații incluse în lucrare, acestea se regăsesc în propunerea tehnică. În plus, față de cele menționate s-au adăugat următoarele Proceduri tehnice de execuție, considerându-se ca indispensabile, constituind etape obligatorii de execuție, chiar dacă proiectantul a omis să le introducă în listele de cantități: - Pregătire pat drum (nivelare, compactare. Se execută după săpătură cu scopul de a pregăti terenul

§ 10

pentru

§ 11

așternerea

§ 12

straturilor

§ 13

de infrastructură). Așa cum se poate observa, în propunerea tehnică depusă există prezentate toate PROCEDURILE TEHNICE DE EXECUȚIE, conform cu descrierea din documentația de atribuire și cu Listele de cantități din aceasta. 7. Referitor la motivul contestat și argumentat de petentă cu privire la SISTEMUL CALITĂȚII pe care l-ar fi prezentat neadaptat la lucrare, menționează că, pe lângă faptul că își exprimă nedumerirea cum contestatoarea cunoaște cum a fost acesta redactat, în condițiile în care nu a avut acces la acest document, face următoarele precizări : a) Sistemul calității nu este egal cu Planul Calității. Sistemul Calității reprezintă un set de proceduri de sistem și reprezintă doar o parte din Planul Calității. În mod normal, „sistemul calității" al unei societăți este același indiferent de lucrare. Particularizarea se poate face doar prin descrierea lucrărilor care se vor trata în planul calității, ceea ce s-a efectuat. Pentru sistemul calității s-au prezentat Lista procedurilor de sistem și LISTA PROCEDURILOR OPERAȚIONALE. Toate punctele care urmează, practic abordează conținutul procedurilor de sistem: ”-CONTROLUL LUCRĂRILOR NECONFORME. CONTROLUL NECONFORMITĂȚILOR - VERIFICAREA CALITĂȚII, TESTAREA, MĂSURAREA LUCRĂRILOR EXECUTATE Incluzând : Pagina 9 din 38

§ 14

-PLANUL DE CONTROL AL CALITĂȚII, DE VERIFICĂRI ȘI ÎNCERCĂRI (PCCVI) INSPECTII SI ÎNCERCĂRI -FIȘELE DE MĂSURĂTORI (ATASAMENTELE) - CONCEPTUL DE ASIGURARE A CALITĂȚII ÎN CADRUL EXECUȚIEI LUCRĂRILOR ; AUDITURILE INTERNE ALE CALITATII; INSTRUIREA; CONTROL EXTERN; SISTEMUL DE MANAGEMENT AL ANTREPRENORULUI ÎN CE PRIVEȘTE SUB ANTREPRENORII ȘI FURNIZORII PLANIFICAREA REALIZĂRII PRODUSULUI: STABILIREA ACTIVITĂȚILOR DE MONITORIZARE, INSPECȚIE ȘI MĂSURAREA PRODUSULUI CONTROLUL ECHIPAMENTELOR RECEPȚIA LUCRĂRILOR URMĂRIREA COMPORTĂRII LUCRĂRILOR ÎN PERIOADA DE GARANȚIE COMUNICAREA CU AUTORITATEA CONTRACTANTĂ ANALIZA, ACCEPTAREA, IMPLEMENTAREA ȘI REVIZUIREA PLANULUI CĂLITĂȚII IDENTIFICAREA PUNCTELOR DE ÎNTRERUPERE ÎN CADRUL CONTRACTULUI FUNCȚIILE IMPLICATE ÎN REALIZAREA CONTRACTULUI METODELE DE CONTROL APLICATE CU PRIVIRE LA UTILIZAREA ÎN SCOPUL EXECUȚIEI LUCRĂRILOR EXCLUSIV A DOCUMENTELOR VALIDATE ȘI APROBATE METODELE PENTRU MANAGEMENTUL ACHIZIȚIILOR DE MATERIALE, ECHIPAMENTE ȘI DOTĂRI MODUL DE EFECTUARE A CONTROLULUI ASUPRA CALITĂȚII MATERIALELOR ȘI A FORȚEI DE MUNCĂ ȘI DE ABORDARE A DEFECȚIUNILOR ȘI REMEDIERILOR (CU INDICAREA PROCEDURILOR PENTRU ACȚIUNI PREVENTIVE CORECTIVE).” De asemenea, în Planul Calității s-au postat în mod particular descrieri ale Procedurilor Tehnice de Execuție și Planuri de control al calității (PCCVI) doar pentru tipurile de lucrări prezente în această lucrare. Consideră că acesta este modul în care se poate face particularizarea unui Plan al Calității. 8. Referitor la motivul cu privire la MODUL DE PROTECȚIE A UTILITĂȚILOR EXISTENTE precizat în contestație, unde se face aprecierea că nu s-a prezentat planul calității, nefiind particularizat la acest proiect, redă cerința din fișa de date cu privire la Planul calității, constatând astfel, că Planul calității prezentat a atins toate punctele solicitate prin documentație, însă petenta își atribuie rolul de a suprasolicita cu cerințe care nu au fost exprimate în documentație. Solicită Consiliului să observe că, „Aspecte privind modul de protecție a utilităților existente", intervenția în cazul avariilor la rețele de utilități au fost tratate în Capitolul Organizare de șantier, deoarece s-a considerat că protecția rețelelor existente ține de factorul organizatoric. Astfel, în propunerea tehnică se regăsește: „Aspecte de ordin operațional ale lucrărilor existente ce trebuie menținute (acolo unde este cazul)", unde se fac referiri nu numai la aspectul rețelelor existente care trebuie protejate, ci și la accesul riveranilor la proprietăți și la drumurile de acces în zona șantierului. Ca urmare, observă ca subiectul nu a fost omis, ci doar plasat într-un context optim și în concordanță cu cerințele documentației. De asemenea, tema mai este atinsă și la pag. 449-457, unde se regăsesc „Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul 10

§ 15

lucrării" unde se discută despre Limitele instalațiilor; Rețele de canalizare; Clădiri; Menținerea în funcțiune a utilităților; Lucrări temporare; Planul pentru toate lucrările temporare necesare pentru păstrarea funcțiunilor facilitaților existente. 9. Referitor la motivul din contestație în ceea ce privește că NU S-AU PREZENTAT TOATE PROCEDURILE TEHNICE, susține că, deja a arătat mai sus că acestea se află în propunerea tehnică, care conform descrierii din fișa de date și conform listelor de cantități din documentația de atribuire. 10. Referitor la motivul din contestație, PREZENTA PROCEDURII PENTRU NISIP ȘI A PCCVI - ULUI AFERENT, petenta pretinde că nu există PTE pentru stratul drenant de nisip de 7cm. Acest strat este prima parte componentă a infrastructurii drumului și procedura tehnică de execuți aferentă se regăsește la pag.711-719. În contestației, se pretinde că nu există PCCVI pentru stratul drenant de nisip de 7cm. Acest strat este prima parte componentă a infrastructurii drumului și Planul de Control al calității Verificărilor și încercărilor aferent. 11. Referitor la motivul din contestație cu privire la PROCEDURILE DE EXECUȚIE CLARE ADAPTATE LA LUCRARE, arată că Procedurile tehnice de execuție ale unei anume operații descriu elementele necesare pentru realizarea unei anumite operații, precum și desfășurarea lucrărilor. Indiferent de lucrarea la care se execută o anume operație, procedura tehnică va fi aceeași, de aceea se numește procedură pentru că impune personalului angajat o anume ordine de realizare a operațiunilor. Personalizarea unei proceduri tehnice de execuție nu este posibilă decât prin introducerea inutilă a numelui lucrării în text. 12. Referitor la motivul din contestație cu privire la PROCEDURA PENTRU PLATFORMELE BETONATE, susține că turnarea platformelor betonate la accesele pe proprietăți implică tehnologia prezentată în PTE Turnări beton. În plus, conform documentației de atribuire și conform experienței oricărui constructor care a executat astfel de lucrări (podețe de acces la proprietăți), platforma betonată și timpanele, fac parte din tehnologia de execuție a podețului de acces. Pentru realizarea acestor, așa cum a mai arătat mai sus, în propunerea sa tehnică există o Procedură completă intitulată „EXECUȚIA PODEȚELOR DIN ȚEAVĂ CORUGATĂ ȘI PODEȚE DIN BETON DN500" și care abordează toate etapele necesare, inclusiv cea a turnării betonului și a montării armăturii. Faptul că betonul se toarnă la o platformă de acces sau la acostamentul consolidat nu presupune diferențieri tehnologice, se respectă aceleași etape și standard. În cazul timpanelor care trebuie armate, menționate în contestație, trebuie ținut cont de faptul că timpanele fac parte din structura podețelor. Pentru acestea, cum a mai arătat, există prezentată Procedură tehnică de execuție „Accese la proprietăți sau la terenurile agricole" care include precizări cu privire la execuția platformei betonată; țeava corugata 400 mm; pat de balast 10 cm; timpane monolit armate ( c30/37 + plasa sudată 6x100x100) ). 13. Referitor la motivul cu privire la Procedura pentru acostamentele consolidate, menționează că, referitor la lipsa PTE-ului pentru Pagina 11 din 38

§ 16

acostamentele consolidate cu beton, în cadrul propunerii tehnice prezentate, există o procedură separată pentru Turnare beton. Această procedură include toate aspectele necesare turnării betonului necesar la acostamentele consolidate, conform cu cerințele documentației. În fapt, așa cum se poate observa chiar în profilul tip prezentat în cadrul contestației, acel acostament constituie „doar un umăr al șanțului pereat și se va turna odată cu acesta”. Realizarea șanțului pereat din beton C30/37 a fost prezentată în procedura tehnică de Execuție PTE - Elemente de scurgere a apelor. Ca urmare cerința a fost îndeplinită. 14. Referitor la motivul cu privire la LIPSA DESCRIERII ACTIVITĂȚILOR DE EXECUȚIE LUCRĂRI (METODOLOGIE DE EXECUȚIE DETALIATĂ) contestat, precizează că autoritatea contractantă a menționat în procesul verbal la care se face referire în contestație, ce a crezut de cuviință. Însă, în metodologia prezentată de societatea sa, se regăsesc tratate următoarele capitole : ”- Obiectivele contractului și sarcinile stabilite prin caietul de sarcini; - Modul de abordare ce va fi urmat în realizarea activităților (incluzând descrierea lucrărilor); - Abordarea privind organizarea echipei - Echipa de execuție; - Comunicare; - Controlul calității; - Date generale: ASPECTELE ORGANIZATIONALE ALE PROIECTULUI; ASPECTELE SPECIFICE ALE PROIECTULUI; Obținere autorizații/permise de lucru/acces pentru executarea lucrărilor; RESURSELE UMANE ȘI ECHIPAMENTUL; - Sumarul activităților ce trebuie îndeplinite de contractant la terminarea contractului: - Activități principale care se vor desfășura pentru a asigura execuția lucrărilor; Abordarea strategică a resurselor umane; Abordarea strategică a utilizării resurselor materiale; Abordarea tehnică a lucrărilor (activităților principale); Analiza documentației tehnice; Organizarea șantierului; - Organizarea resurselor materiale și umane; - Aprovizionarea materialelor; - Refacerea mediului și demobilizarea organizării de șantier. - Predarea documentației cerute prin caietul de sarcini. LISTA ETAPELOR NECESARE ȘI PROPUSE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVELOR CONTRACTULUI RESPONSABILITĂȚILE CONTRACTANTULUI: RESPONSABILITĂȚI CU CARACTER GENERAL; RESPONSABILITĂȚI ASOCIATE EXECUȚIEI LUCRĂRILOR Identificarea și explicitarea aspectele cheie privind îndeplinirea rezultatelor contractului și atingerea rezultatelor așteptate Obligațiile Executantului Principalele obiective urmărite a fi îndeplinite RISCURI AFERENTE IMPLEMENTĂRII CONTRACTULUI A.2.1. Descrierea activităților de execuție lucrări, pentru atingerea obiectivelor Contractului Abordarea din punct de vedere a procesului tehnologic (metodologia de execuție) pentru realizarea lucrărilor Măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada garanției INDENTIFICAREA DEFECȚIUNILOR LA ÎMBRĂCĂMINȚILE RUTIERE A2.2.2 Descrieri cu privire la Situația existentă aferentă amplasamentului PREGĂTIREA AMPLASAMENTULUI Zone de depozitare Acces în șantier Lucrări temporare 12

§ 17

ACTIVITĂȚI LEGATE DE RECEPȚIA LA TERMINAREA LUCRĂRILOR ACTIVITĂȚI LEGATE DE RECEPȚIA FINALĂ LA EXPIRAREA PERIOADEI DE GARANȚIE DE BUNA EXECUȚIE MANAGEMENTUL SCHIMBĂRILOR CANTITATIVE SAU CALITATIVE ÎN TIMPUL EXECUȚIEI LUCRĂRILOR; IMPACTUL ASUPRA COMUNITĂȚII LOCALE/MĂSURI PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII LOCALE ĂN AREALUL GEOGRAFIC/REGIUNEA ÎN CARE SE DESFĂȘOARĂ LUCRĂRILE”. De asemenea, intervenienta mai arată că se prezintă o metodologie de execuție detaliată Metodologia de execuție care include ”Pag. 77-Trasare. Pichetajul lucrărilor Pag.78-Terasamente — execuție săpături manuale Pag.79-Terasamente - Execuția săpăturilor mecanice Pag.91-Pregatire pat drum Pag.94-Strat de fundație din nisip Pag.97-Strat de fundație din balast Pag.98-Strat de piatra sparta Pag.99-Asternere mixturi asfaltice BAPC16 și BADPC22.4 Pag.102-Semnalizare pe timpul execuției Pag.103-Marcaj rutier și Indicatoare rutiere Pag.105-EXECUTIA LUCRĂRILOR DE SCURGERE A APELOR - DISPOZITIVE DESCURGEREA APELOR Pag.113-SEMNALIZARE RUTIERĂ - SIGURANȚA CIRCULAȚIEI Pag.114-LUCRĂRI PE TIMP FRIGUROS ȘI PLOIOS Pag.133-Turnare beton , C30/37, C16/20 Pag.135-Metodologie de execuție Podețe Tubulare DN500mm și podețe cu țeavă corugată DN 400 mm. Pag. 145- Montarea elementelor prefabricate:- 0 500 mm podeț tubular În continuarea Descrierii atente a metodologiilor de execuție s-au mai urmărit următoarele aspecte: Pag.150-PROTECTIA MEDIULUI Pag.151- Măsuri de Protecția Muncii și A2.3. Modul de abordare și gestionare a relației cu asociații și subcontractanții”. Ca urmare, așa cum se poate observa în propunerea tehnică depusă, Descrierea metodologiei de execuție a fost abordată în mod detaliat, atingându-se atât punctele metodologiei tehnice, cât și o multitudine de aspecte ale metodologiei organizatorice și de abordare. Ca și concluzii finale, precizează că este îndreptățită să încheie contractul cu achizitoarea, decizia privind declararea câștigătoare a ofertei sale reprezentând un act unilateral al autorității contractante, ce i se adresează ei și nu contestatoarei. Totodată, consideră că are interesul de a-și proteja dreptul câștigat în procedura de atribuire în cauză, cât și dreptul de a formula apărări în contradictoriu cu contestatoarea, în ceea ce privește conținutul și realitatea elementelor ofertei sale, cât și în ceea ce privește legalitatea procedurii de evaluare/de atribuire a contractului, motive pentru care solicită constatarea admisibilității cererii de intervenție. Dreptul său de a interveni în cadrul procedurii de soluționare a contestațiilor rezidă așadar, din calitatea de ofertant declarat câștigător în cadrul procedurii de atribuire, având drept scop introducerea sa în cauză pentru a-și asigura apărarea interesului legitim în ceea ce privește legalitatea rezultatului procedurii de atribuire și implicit a deciziei de atribuire a contractului în favoarea sa, precum și prezentarea apărărilor și poziției sale împotriva acuzațiilor aduse de contestatoare împotriva ofertei sa Pagina 13 din 38

§ 18

Pe fondul cauzei, solicită constatarea caracterului netemeinic și lipsit de fundament legal în cadrul criticilor contestatoarelor, urmând să se mențină ca temeinice și legale actele și măsurile autorității contractante atacate.

§ 19

........., prin adresa nr. 2974/........., înregistrată la Consiliu cu nr. 48140/30.07.2024, transmite punctul de vedere, iar dosarul achiziției a fost comunicat cu adresa nr. 3212/14.08.2024, înregistrat la Consiliu cu nr. 53435/22.08.2024 și completat în data de 09.09.2024. Prin punctul de vedere susține netemeinicia criticilor aduse rezultatului procedurii de atribuire de către ......... SRL. și solicită: 1. respingerea contestației ca neîntemeiată; 2. respingerea solicitării de anulare a rezultatului procedurii, în ceea ce privește declararea ca admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depuse de ......... SRL; 3. respingerea solicitării de anulare a rezultatului procedurii în ceea ce privește declararea ca necâștigătoare a ofertei depuse de asocierea ......... SRL - ......... SRL; 4. respingerea solicitării de anulare a raportului procedurii nr. 2794/ 16.07.2024, precum și a tuturor actelor anterioare sau subsecvente, în ceea ce privește declararea ca admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei depuse de ......... SRL. În preambul, prezintă o scurtă prezentare a situației de fapt care a condus la depunerea contestației, precizând că, în urma desfășurării procesului de analiză a ofertelor, acesta s-a finalizat prin raportul procedurii nr. 2794/16.07.2024, prin care s-au dispus următoarele: - a fost declarată oferta câștigătoare ......... SRL, având o valoare totală de 2.478.935,75 lei, fără TVA, obținând un punctaj total de 100 puncte; - oferta depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL, în urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț", a fost declarată necâștigătoare, fiind clasată pe locul II, obținând un punctaj total de 96,76 puncte și având o valoare totală de 2.591.020,64 lei, fără TVA. - oferta depusă de SC .... SRL, în urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț", a fost declarată necâștigătoare, fiind clasată pe locul III, obținând un punctaj total de 94,50 puncte și având o valoare totală de 2.675.177,10 lei, fără TVA. În data de 17.07.2024, ca urmare a luării la cunoștința despre rezultatul procedurii, contestatoarea a formulat cerere de studiere a dosarului procedurii. În data de 18.07.2024, i-a transmis contestatoarei, prin intermediul „email" următorul răspuns: 14

§ 20

”Răspuns la solicitarea dvs. vă trimitem atașat link-ul de descărcare a proceselor verbale de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii „MODERNIZARE DRUM COMUNAL DC 190, COMUNA ........., JUDEȚUL .........". https://we.tl/t-Ia8Vyfoi 7C”. Autoritatea contractantă menționează că, în conformitate cu punctul 2.2.7 din cadrul raportului procedurii, încărcat și comunicat în SEAP, ofertantul, ......... SRL, a prezentat în cadrul ofertei depuse pentru prezenta procedură, o declarație de confidențialitate a ofertei. În acest sens, comunică atașat doar procesele verbale de analiză a ofertei depuse de acesta." A. Cu privire la decizia de a nu permite accesul contestatoarei la studierea ofertei câștigătoare (în integralitatea sa) ca urmare a solicitării exprese de studiere a dosarului procedurii. Conform art. 129 alin. (1) din HG nr. 394/2016, în cadrul prezentei proceduri, ofertantul declarat câștigător, ......... SRL, a depus o declarație de confidențialitate a ofertei prin intermediul căreia prezinta următoarele informații: ”- PROPUNERE TEHNICĂ SI PROPUNEREA FINANCIARA - integral; - Documentele de CALIFICARE și răspunsurile la clarificările transmise pe durata procedurii de achiziție; au caracter confidențial, pentru a nu prejudicia interesele noastre legitime în ceea ce privește secretul comercial și dreptul de proprietate intelectuală", sens în care a depus „ DECLARAȚIE cuprinzând - informațiile considerare confidențiale", datată 07.05.2024." Având în vedere declarațiile de confidențialitate prezentate de ofertanți în cadrul procedurii, a considerat că acestea sunt motivate din punct de vedere al caracterului confidențial și al secretului comercial și de aceea a considerat că nu poate pune la dispoziția contestatoarei documentele solicitate. În aplicarea acestui demers, a avut în vedere obligația rezultată din cadrul art. 57 alin. (1) din Legea 98/2016. În cazul de față, în urma analizării declarațiilor de confidențialitate depuse la dosar, nu a comunicat contestatoarei oferta depuse de ......... SRL, deoarece aceasta era acoperită de declarația de confidențialitate prezentată în cadrul ofertei inițiale. B. Cu privire la modul de analiză a tuturor ofertelor depuse în cadrul procedurii, susține că, contrar celor susținute de contestatoare, comisia de evaluare a procedat la analiza tuturor ofertelor depuse prin prisma solicitărilor exprese de la nivelul documentației de atribuire, asigurând astfel un proces de analiză corect, echitabil, care să privească analiza tuturor ofertelor într-un mod obiectiv, ținând cont de toate informațiile prezentate în cuprinsul acestora. Fiecare ofertă a fost analizată ținându-se cont de toate informațiile prezentate în cuprinsul acesteia și nu a fost interpretată unitar, prin referire la aspecte singulare. a. Cu privire la critica nr. 1 adusă de contestatoare: „a. Dovada experienței similare făcută de ofertantul declarat câștigător - ......... SRL”, arată că ofertantul a prezentat drept experiență similară pentru componenta „LUCRĂRI": - Contract de execuție lucrări nr. 04 din 25.01.2019, având drept obiect: „Execuție lucrări de construcții pentru Modernizare Drumuri pentru acces la complex rezidențial de locuințe .... Rezidențial Parc”, încheiat intre SC .... SRL (actuala SC .... SRL) în calitate de beneficiar și ......... SRL în calitate de executant; - Proces-Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor, nr. 474/ 26.01.2022, privind execuția lucrărilor de construcții aferente investiției „Modernizare Pagina 15 din 38

§ 21

Drumuri pentru acces la complex rezidențial de locuințe .... Rezidențial Parc", lucrări executate în cadrul contractului nr. 04 din 25.01.2019, din care reiese valoarea finală a lucrărilor executate și recepționate în suma de 8.216.574,49 lei, fără TVA; - Declarație din partea beneficiarului final al lucrărilor - .... SRL (fosta .... SRL) din care rezultă că valoarea finală a lucrărilor executate și recepționate în suma de 7.787.960,00 lei, fără TVA; - Documente justificative menite să demonstreze bună desfășurare a lucrărilor precum și finalizarea acestora, din care reies tipurile de activități/ lucrări ce pot fi comparate din puncte de vedere al „naturii acestora" precum și a „complexității acestora" cu cele ce urmează a fi executate în cadrul contractului ce face obiectul prezentei proceduri; - Natura lucrărilor executate de ofertant și prezentate drept experiență similară privește execuția de lucrări aferente unui Drum ce a fost încadrat în clasa tehnică IV făcând parte din categoria drumurilor județene, așa cum reiese din documentul „raportul proiectantului la terminarea lucrărilor (pag 7, din cadrul fișierului „03 exp1-semnat"): ”profilul transversal tip adoptat corespunde Ordinului M.T. nr. 45 din 1998 al M.T. pentru aprobarea „normelor tehnice privind proiectarea, construirea și modernizare drumurilor", pentru clasa tehnică IV de drum făcând parte din Categoria drumurilor județene"; - Ofertantul câștigător a prezentat suficiente informații concludente cu privire la natura lucrărilor prezentate drept experiență similară în cadrul fișierelor „03 exp1- semnat" și „04 exp2-semnat", astfel încât, a demonstrat îndeplinirea cerinței referitoare la „experiența similară”. Comisia de evaluare a evaluat și a acceptat oferta depusă de ......... SRL, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, fiind declarată conformă ca urmarea îndeplinirii tuturor cerințelor autorității contractante. Criticile aduse de petentă cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, cerințele din caietul de sarcini fiind îndeplinite în totalitate. b. Cu privire la critica nr. 2 adusă de petentă: „b. Aplicarea factorului de evaluare tehnic „experiență profesională specifică" asupra ofertei depuse de ofertantul câștigător - ......... SRL”, precizează că ofertantul câștigător a prezentat în cadrul fișierului „c2 CALIFICARE VÂNĂTORII-semnat" depus în cadrul secțiunii „documente de calificare" următoarele informații: - ofertantul prezintă un număr total de 6 documente constatatoare - Recomandări, emise/semnate de către beneficiarii finali ai obiectivelor de investiții în cauză, din care reiese experiența profesională a d-lui NICA GABRIEL, ca „manager de proiect"; - ofertantul prezintă un număr total de 5 documente constatatoare - Recomandări, emise/semnate de către beneficiari publici și privați (operatori economici), prin intermediul căreia se specifică faptul că IORDAN OVIDIU a deținut funcția de ȘEF DE ȘANTIER în cadrul a 5 obiective de investiții realizate pentru diferiți beneficiari finali. 16

§ 22

Comisia de evaluare a evaluat și a acceptat oferta depuse de ......... SRL, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, fiind declarată conformă ca urmare a îndeplinirii tuturor cerințelor. Criticile aduse de contestatoare cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, cerințele din caietul de sarcini fiind îndeplinite în totalitate. c. Cu privire la critica nr. 3 adusă de contestatoare: „c. Modul de prezentare a Graficului Gantt. Alocarea de resurse umane și echipamente/utilaje pe fiecare activitate" în cadrul ofertei depuse de ofertantul câștigător - ......... SRL”, arată că ofertantul câștigător a prezentat în cadrul fișierului „Propunere tehnică ......... –semnat” depus în cadrul secțiunii „documente de calificare", modalitatea de alocare a resurselor/ echipamentelor/utilajelor pe fiecare activitate din cadrul Graficului Gantt prezentat. Comisia de evaluare a evaluat și a acceptat oferta depuse de ......... SRL, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, fiind declarată conformă ca urmarea îndeplinirii tuturor cerințelor. Criticile aduse de contestatoare cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, cerințele din caietul de sarcini fiind îndeplinite în totalitate. d. Cu privire la critica nr. 4: d. „Modalitatea de acces la personalul de execuție" în cadrul ofertei depuse de ofertantul câștigător - ......... SRL”, ofertantul câștigător a prezentat în cadrul fișierului „Propunere tehnică ......... – semnat”, depus în cadrul secțiunii „documente de calificare", informații cu privire la personalul de execuție/ categoriile de personal de execuție, precum și modalitatea de acces la acestea, unde este prezentat „registru salarial". Comisia de evaluare a autorității contractante a evaluat și a acceptat oferta depuse de ......... SRL, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, fiind declarată conformă ca urmarea îndeplinirii tuturor cerințelor. Criticile aduse de petentă cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, cerințele din caietul de sarcini fiind îndeplinite în totalitate. e. Cu privire la critica nr. 5 adusă de contestatoare: e. „Modalitatea de acces echipamente/utilaje" in cadrul ofertei depuse de ofertantul câștigător - ......... SRL”, menționează că ofertantul câștigător a prezentat în cadrul fișierului „Propunere tehnică ......... – semnat”, depus în cadrul secțiunii „documente de calificare", informații cu privire la utilajele/echipamentele de execuție, precum și modalitatea de acces la acestea, unde este prezentat „registru utilaje”. Comisia de evaluare a evaluat și a acceptat oferta depuse de ......... SRL, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, fiind declarată conformă ca urmarea îndeplinirii tuturor cerințelor. Criticile aduse de contestatoare cu privire la acest aspect sunt total neîntemeiate, cerințele din caietul de sarcini fiind îndeplinite în totalitate. f. Cu privire la critica nr. 6 adusă de contestatoare: f. „Prezentarea procedurilor tehnice de execuție" în cadrul ofertei depuse de ofertantul câștigător - ......... SRL”, susține că ofertantul câștigător a prezentat în cadrul fișierului „Propunere tehnică ......... –semnat”, depus în cadrul secțiunii „documente de calificare", informații cu privire la procedurile tehnice de execuție aplicabile lucrărilor ce fac obiectul procedurii în Pagina 17 din 38

§ 23

cuprinsul cărora sunt prezentate informații cu privire la modalitatea de execuție a tuturor lucrărilor necesare realizării obiectivului de investiții, fiind prezentate informații care clarifică aspectele învederate de petent cu privire la prezenta cerință (protejarea utilităților, execuția unui strat drenant de nisip, strat fundație care să asigure drenaj, etc). Comisia de evaluare a evaluat și a acceptat oferta depuse de ......... SRL, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, fiind declarată conformă ca urmarea îndeplinirii tuturor cerințelor. Criticile aduse de contestatoare cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, cerințele din caietul de sarcini fiind îndeplinite în totalitate. g. Cu privire la critica nr. 6 adusă de petentă: f. „prezentarea modalității de descriere a activităților aferente execuției lucrărilor" în cadrul ofertei depuse de ofertantul câștigător - ......... SRL”, susține că ofertantul câștigător a prezentat în cadrul fișierului „Propunere tehnică ......... –semnat”, depus în cadrul secțiunii „documente de calificare", informații cu privire la prezentarea modalității de descriere a activităților aferente execuției lucrărilor, unde au fost prezentate informații cu privire la metodologia de execuție din punct de vedere a procesului tehnologic, metode de lucru, rute de transport, aspecte de ordin organizatoric etc. Comisia de evaluare a evaluat și a acceptat oferta depuse de ......... SRL, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare, fiind declarată conformă ca urmarea îndeplinirii tuturor cerințelor autorității contractante. Criticile aduse de contestatoare cu privire la acest aspect sunt neîntemeiate, cerințele din caietul de sarcini fiind îndeplinite în totalitate. În concluzie, consideră că motivele invocate de către contestatoare nu sunt întemeiate și, de asemenea, menționează faptul că procesul de evaluare a tuturor ofertelor depuse în cadrul prezentei proceduri s-a făcut cu mare atenție, ținând-se cont de toate aspectele și prevederile legislației în materie de achiziție publică, fiecărui ofertant fiindu-i comunicat rezultatul procesului de evaluare a ofertei depuse. Având în vedere cele prezentate, solicită respingerea contestației formulată de ......... SRL ca neîntemeiată. Având în vedere argumentele prezentate în cadrul prezentului punct de vedere, respectiv respingerea în fond a contestației, solicită respingerea solicitării de reluare a procedurii de atribuire. ......... SRL, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 52847/20.08.2024, a transmis Note scrise prin care își menține solicitarea de a i se permite accesul la dosarul CNSC, precum și argumentele din contestație. Fără a relua criticile invocate deja, analizând cererea de intervenție depusă de ofertantul câștigător, observă că ofertantul recunoaște neîndeplinirea cerinței experienței similare. 18

§ 24

Astfel, în cererea de intervenție se arată că pentru proiectul rezidențial invocat ca și experiență similară, în cadrul documentelor de calificare s-ar fi depus un raport al proiectantului vizând asimilarea clasei tehnice a drumului și o hotărâre de Consiliu Județean care vizează o situație viitoare, respectiv după ieșirea din perioada de garanție. Ca o chestiune preliminară, în procesele verbale de evaluare furnizate de către autoritatea contractantă, aceasta nu pare să fi avut acces la documentele menționate de ofertant sau să le fi avut în vedere în evaluare. Susținerea ofertantului este cu atât mai greu de verificat cu cât, nu i s-a permis accesul la documentele de calificare în fața achizitoarei și până în acest moment autoritatea contractantă nu a transmis Consiliului dosarul achiziției. Susținerea intervenientei vizând asimilarea clasei tehnice și preluarea drumului de către unitatea administrativ teritorială în viitor, nu poate avea implicații asupra îndeplinirii cerinței de calificare întrucât, pe de o parte, cerințele documentației sunt aceleași pentru toți ofertanții și trebuie interpretate în consecință, și pe de altă parte, cerințele de calificare trebuie îndeplinite la momentul depunerii ofertei și nu ulterior. În realitate, contractul indicat de către ofertant pentru susținerea experienței similare nu are ca obiect drumuri de interes local/județean/ național/autostrăzi drumuri exprese așa cum s-a solicitat în fișa de date a achiziției. Astfel, conform fișei de date, Cap III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională/Experiența similară LUCRĂRI: ”Operatorii economici care depun ofertă trebuie să fi executat lucrări similare în ultimii 5 ani, raportați la data-limită de depunere a ofertelor, în valoare cumulată de cel puțin 2.700.000,00 lei, fără TVA. Se acceptă însumarea miorilor aferente lucrărilor executate în cadrul a maximum 2 contracte.” Fișa de date definește noțiunea de lucrări similare ca fiind: ”lucrări de construcții/modernizări/reabilitări de drumuri de interes local/județean/ național/autostrăzi/drumuri exprese”. Cerința în cauză nu a fost contestată, prin urmare, a rămas obligatorie atât pentru ofertanți în faza de elaborarea a ofertei, cât și pentru autoritatea contractantă în procesul de evaluare. Față de acest aspect, petenta redă din cauza Entreprise Focused Solution SRL/Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia (c 278/14) a CJUE. Aceleași concluzii au fost formulate de CJUE și în cauzele Comisia Europenea vs. Irlanda (c 266/09 paragrafele 59-60) și EVN și Wienstorm c/a Austria. Atât principiile egalității de tratament și nediscriminării, cât și principiul transparenței care decurge din acestea, implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informații în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză. Pagina 19 din 38

§ 25

Solicitându-se așadar ca experiența similară să privească un drum de interes local/național/autostradă/expres, drumul în cauză trebuie să fi fost unul public și nu unul privat. Faptul că în viitor acest drum va trece în domeniul public nu poate avea implicații asupra neîndeplinirii cerinței la momentul depunerii ofertelor. A admite contrariul, ar însemna, prin ipoteză, că cerința experienței similare se poate considera îndeplinită prin luarea în calcul a valorii întregi a unui contract nefinalizat bazându-se pe ipoteza semnării contractului la acea valoare și a obligației executantului de a-l finaliza în viitor. Din analiza contractului indicat în procesul verbal de evaluare rezultă că obiectul a vizat modernizarea unor drumuri private din interiorul unui complex rezidențial privat, lucrarea în cauză neavând nicio legătură cu drumurile de interes local/județean/național etc, sens în care cerința fișei de date nu este îndeplinită. Deși, cerința fișei de date este clară și ar trebuie să fie aplicată în același mod pentru toți operatorii implicați în procedura, observă din procesul-verbal de evaluare că, autoritatea contractantă nu a făcut minime verificări sub acest aspect, ci a considerat „de plano" că ofertantul face dovada experienței similare în „execuție lucrări". Or, în aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 137 alin. (1) și (2). ......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210421168/1, eliberată de CEC BANK SA, Unitatea Centru ........., la data de 25.07.2024, fiind transmisă, în original, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 47781/.......... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: COMUNA .... a organizat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului de Execuție lucrări pentru obiectivul: „Modernizare drum comunal DC190, Comuna ........., județul .........”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1144871/15.04.2024. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2.730.273,62 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat este „cel mai bun raport calitate-preț”. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 2796/16.07.2024, ......... SRL (lider al asocierii ......... SRL - ......... SRL), a înaintat Consiliului contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. 20

§ 26

Ca o chestiune prealabilă, Consiliul reține că, urmare a depunerii contestației, ......... SRL a formulat cerere de intervenție, pe care Consiliul o încuviințează în principiu ca cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că ......... SRL, ofertantă declarată câștigătoare, dovedește un interes legitim propriu în pricină prin promovarea ei. Astfel, cererea de intervenție urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 cu cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă, autoarea lor având interes în menținerea actualului rezultat al procedurii de atribuire. Pe fondul contestației, la analiza acesteia, Consiliul reține faptul că autoarea acesteia este nemulțumită de faptul că oferta sa este declarată necâștigătoare, considerând că declararea câștigătoare a ofertei asocierii ......... SRL - ......... SRL este nelegală. În acest sens, un prim set de critici formulat de contestatoare în legătură cu oferta asocierii ......... SRL - ......... SRL se referă la îndeplinirea condițiilor impuse de autoritatea contractantă pentru dovedirea experienței similare, penteta susținând că oferta acestei este inacceptabilă pentru neîndeplinirea lor. În privința experienței similare deținute, prin fișa de date a achiziției, III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala, autoritatea contractantă a stabilit în sarcina ofertanților următoarele: ”Experiența similară LUCRĂRI: Modalitatea de indeplinire: Operatorii economici care depun ofertă trebuie să fi executat lucrări similare în ultimii 5 ani, raportați la data-limită de depunere a ofertelor, în valoare cumulată de cel puțin 2.700.000,00 lei, fără TVA. Se acceptă însumarea valorilor aferente lucrărilor executate în cadrul a maximum 2 contracte. Prin lucrări similare se înțelege: lucrări de construcții/modernizări/reabilitări de drumuri de interes local/județean/național/autostrăzi/drumuri exprese, cel puțin din categoria de importanta C, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 766/1997. Prin lucrări duse la bun sfârșit se înțelege: • lucrări recepționate pe obiecte, care sunt însoțite de proces verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice aplicabile; •lucrări recepționate însoțite de proces verbal la terminarea lucrărilor; •lucrări recepționate însoțite de proces verbal de recepție finala. Ultimii 5 ani se raportează la termenul limită de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzătoare a instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 (art. 13). Pentru contractele exprimate în alte monede decât lei, pentru calculul echivalentei se va avea în vedere cursul mediu anual (lei/valuta) comunicat de BNR pentru fiecare an în parte. Pentru anul 2024 se va lua în calcul cursul de schimb comunicat de BNR, valabil la data publicării anunțului de participare. Autoritatea contractantă va avea dreptul de a se adresa inclusiv beneficiarului final al contractului prezentat drept experiența similară, pentru confirmarea celor prezentate de ofertant. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE, „Criteriile de selecție” – „Secțiunea A: Indicație globală pentru toate criteriile de selecție” de către toți operatorii economici (ofertanți/ ofertanți asociați /subcontractanți/terți susținători) participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică, în funcție de situația fiecărui operator economic. La solicitarea autorității contractante doar ofertantul (subcontractantul/ terțul susținător, după caz) clasat pe primul loc în clasamentul intermediar rezultat după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta documentele justificative care probează îndeplinirea cerinței privind experiența similară. Aceste documente sunt: contracte, procesul-verbal de recepție finală/procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor/proces verbal de recepție pe obiect, întocmite în condițiile actelor Pagina 21 din 38

§ 27

normative care reglementează recepția lucrărilor, care să ateste faptul că lucrările au fost executate în conformitate cu normele legale în domeniu și că au fost duse la bun sfârșit și/sau alte documente din care să reiasă următoarele informații: beneficiarul, cantitatea executată, valoarea executată, perioada (data de începere a lucrărilor și data de finalizare).” În scopul dovedirii îndeplinirii cerinței privind experiența similară privind experiența similară, așa cum s-a reținut și în procesul-verbal nr. 2793/16.07.2024 de către autoritatea contractantă, ......... SRL (ofertant declarat câștigător), conform răspunsului din 15.07.2024 dat la solicitarea achizitoarei nr. 2752/12.07.2024, de prezentare a documentelor care susțin cele declarate în DUAE, a prezentat următoarele: - document conform are contravaloare lucrări executate în cadrul contractului nr. 4/25.01.2019 încheiat pentru ”Modernizare tronson din DJ100 pentru realizarea accesului din satul Poșta, județul Ilfov, la complexul rezidențial .... Rezidențial Parc, jud. ....”, de 7.787.960,00 lei; - Declarație privind lucrările executate în cadrul contractului 04./25.01.2019, nr. 1220/24.06.2022, reprezentând Anexa B2, prin care se confirmă această valoare; - Certificat de recepție – Drum de acces la ansamblul rezidențial ....- Etapa I, din 25.01.2019; - Proces-Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, nr. 474/26.01.2022, privind execuţia lucrărilor de construcţii aferente investiţiei "Modernizare Drumuri pentru acces la complex rezidenţial de locuinţe .... Rezidenţial Parc", lucrări executate în cadrul contractului nr. 04 din 25.01.2019, din care reiese valoarea finală a lucrărilor executate şi recepţionate în suma de 8.216.574.49 lei tară TVA; - Raportul proiectantului la terminarea lucrărilor cu ocazia Recepției la terminarea lucrărilor privind obiectivul ”Modernizare Drumuri pentru acces la complex rezidenţial de locuinţe .... Rezidenţial Parc”, comuna ...., județul ...., nr. KMRE 125/13.03.2020; - Anexa D2 – Hotărâre privind aprobarea asocierii Județului ...., cu Societatea .... SRL în vedere modernizării unui tronson din DJ 100, nr. 155/26.07.20218; - Anexa la Hotărârea nr. 155/26.07.2018 reprezentând Acord de asociere în vederea modernizării unui tronson din DJ 100, încheiat între Județul .... (Consiliul Județean ....) și Societatea .... SRL; - Notificare privind modificarea denumirii SC .... SRL în Liziera de Lac .... SRL începând cu 20.01.2021; - Certificat de înregistrare Seria B nr. 4084030 al Liziera de Lac .... SRL; - Comunicare privind încheierea execuției lucrărilor, înregistrată la ISC .... cu nr. 465285/17.12.2020; - Comunicare privind începerea execuției lucrărilor, înregistrată la ISC .... cu nr. 1031570/06.03.2019; - Contract de execuție lucrări nr. 04 din 25.01.2019, având drept obiect: ”Execuţie lucrări de construcţii pentru Modernizare Drumuri pentru acces la 22

§ 28

complex rezidenţial de locuinţe .... Rezidenţial Parc", încheiat între SC .... SRL (actuala SC .... SRL) în calitate de beneficiar și SC ......... în calitate de executant, anexe și alte documente aferente acestuia, inclusiv Autorizație de construire nr. 20244/28.12.2018, facturi etc. Analizând aceste documente, în cadrul acestui proces-verbal, autoritatea contractantă a considerat îndeplinită cerința privind experiența similară. În contra celor reținute de autoritatea contractantă în cadrul procesului-verbal amintit, autoarea contestației susține că ofertantul declarat câștigător a prezentat un contract ce nu are ca obiect lucrări de construcții/

§ 29

modernizări/reabilitări

§ 30

de

§ 31

drumuri

§ 32

de

§ 33

interes local/județean/național/ autostrăzi/drumuri exprese, astfel cum s-a solicitat prin fișa de date a achiziției, respectiv realizarea de drumuri publice nu private. Ca prim aspect, Consiliul are în vedere că achizitoarea, prin lucrări similare a înțeles: ”Prin lucrări similare se înțelege: lucrări de construcții/modernizări/reabilitări de drumuri de interes local/județean/național/autostrăzi/drumuri exprese, cel puțin din categoria de importanta C, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 766/1997”, iar conform HG nr. 766/1997, respectiv Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor din 21.11.1997, actualizat, categoria de importanță C, reprezintă construcții de importanță normală. În același timp, conform OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, Consiliul reține ca fiind relevante următoarele: ”Art. 1. - (1) Regimul drumurilor reglementează în mod unitar administrarea drumurilor publice şi private, dobândirea şi folosirea terenurilor, conducerea, coordonarea şi controlul activităţilor în legătură cu drumurile publice. Administrarea drumurilor publice şi private are ca obiect proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, repararea, întreţinerea şi exploatarea drumurilor. (2) Prevederile prezentei ordonanţe se aplică integral tuturor drumurilor publice şi, parţial, drumurilor de utilitate privată. Art. 2. - (1) Drumurile fac parte din sistemul naţional de transport. (2) Drumurile sunt căi de comunicaţie terestră special amenajate pentru circulaţia vehiculelor şi a pietonilor. (3) Fac parte integrantă din drum: ampriza şi zonele de siguranţă, suprastructura şi infrastructura drumului, podurile, podeţele, şanţurile, rigolele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile şi alte lucrări de artă, construcţiile de apărare, protecţie şi consolidare, trotuarele, pistele pentru ciclişti, locurile de parcare, oprire şi staţionare, staţiile de taxare, bretelele de acces, drumurile tehnologice amenajate pentru întreţinerea autostrăzilor, indicatoarele de semnalizare rutieră şi alte dotări pentru siguranţa circulaţiei, sistemele inteligente de transport şi instalaţiile aferente, spaţiile de serviciu sau control, spaţiile cuprinse în triunghiul de vizibilitate din intersecţii, spaţiile cuprinse între autostradă şi/sau drum şi bretelele de acces, sistemele pentru protecţia mediului, terenurile şi plantaţiile din zona drumului şi perdelele de protecţie, mai puţin zonele de protecţie. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………... . (4) De asemenea, se consideră ca făcând parte din drum districtele, cantoanele, pepinierele, centrele de întreţinere şi coordonare şi orice alte construcţii, amenajări sau instalaţii destinate apărării, exploatării sau operării drumurilor, inclusiv terenurile necesare aferente, precum şi sistemele de captare, pompare şi evacuare a apelor pluviale care deservesc drumurile, cu excepţia acelora care fac parte, potrivit prevederilor legale, din capitatul social al unor companii naţionale, societăţi comerciale cu capital de stat sau pentru care au fost emise certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital de stat. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………… Art. 3 Din punct de vedere al destinaţiei drumurile se împart în: Pagina 23 din 38

§ 34

a) drumuri publice - drumuri de utilitate publică şi/sau de interes public destinate circulaţiei rutiere şi pietonale, în scopul satisfacerii cerinţelor generale de transport ale economiei, ale populaţiei şi de apărare a ţării; acestea sunt proprietate publică şi sunt întreţinute din fonduri publice, precum şi din alte surse legal constituite; b) drumuri de utilitate privată - drumuri destinate satisfacerii cerinţelor proprii de transport rutier şi pietonal spre obiective economice, forestiere, petroliere, miniere, agricole, energetice, industriale şi altele asemenea, de acces în incinte, ca şi cele din interiorul acestora, precum şi cele pentru organizările de şantier; ele sunt administrate de persoanele fizice sau juridice care le au în proprietate sau în administrare. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. Art. 5. - Din punct de vedere funcţional şi administrativ-teritorial, în ordinea importanţei, drumurile publice se împart în următoarele categorii: a) drumuri de interes naţional; b) drumuri de interes judeţean; c) drumuri de interes local. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. Art. 6. (1) Drumurile de interes naţional aparţin proprietăţii publice a statului şi cuprind drumurile naţionale, care asigură legăturile cu capitala ţării, cu reşedinţele de judeţ, cu obiectivele de interes naţional, între ele, precum şi cu ţările vecine, şi pot fi clasificate ca: a) autostrăzi - drumuri de mare capacitate şi viteză, rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor, care nu deservesc proprietăţile riverane, prevăzute cu două căi unidirecţionale separate printr-o zonă mediană având cel puţin două benzi de circulaţie pe sens şi bandă de staţionare de urgenţă, cu intersecţii denivelate şi acces limitat, intrarea şi ieşirea autovehiculelor fiind permise numai în locuri special amenajate; b) drumuri expres - drumuri accesibile numai prin noduri sau intersecţii reglementate care pot fi interzise anumitor categorii de utilizatori şi vehicule şi pe care oprirea şi staţionarea pe partea carosabilă sunt interzise; c) drumuri internaţionale "E" - drumuri deschise traficului internaţional, a căror încadrare ca drumuri "E" se stabileşte în conformitate cu prevederile Acordului european asupra marilor drumuri de circulaţie internaţională (AGR); d) drumuri naţionale principale: (i) drumuri naţionale care asigură legătura capitalei ţării cu oraşele reşedinţă de judeţ, legăturile dintre acestea, legăturile cu obiectivele militare, astfel cum sunt definite la art. 3 lit. h) din Legea nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării Naţionale şi de forţele armate străine pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României; (ii) alte drumuri naţionale pe care la ultimul recensământ de circulaţie s-a înregistrat un volum de trafic mediu zilnic anual mai mare de 3.500 vehicule fizice/24 de ore sau mai mare de 4.500 vehicule etalon autoturisme/24 de ore; e) drumuri naţionale secundare - restul drumurilor naţionale care nu se încadrează în categoriile prevăzute la lit. a)-d). (2) Pentru a fi încadrate în categoria drumurilor de interes naţional, drumurile trebuie să îndeplinească criteriile funcţionale şi ale volumului de trafic mediu zilnic anual impus de normele şi standardele tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor, pentru cel puţin clasa tehnică III. (3) Clasificarea drumurilor de interes naţional se face de către Ministerul Transporturilor. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. Art. 7. Drumurile de interes judeţean fac parte din proprietatea publică a judeţului şi cuprind drumurile judeţene, care asigură legătura între: a) reşedinţele de judeţ cu municipiile, cu oraşele, cu reşedinţele de comună, cu staţiunile balneoclimaterice şi turistice, cu porturile şi aeroporturile, cu obiectivele importante legate de apărarea ţării şi cu obiectivele istorice importante; b) oraşe şi municipii, precum şi între acestea şi reşedinţele de comună; c) reşedinţe de comună. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. 24

§ 35

Art. 8. (1) Drumurile de interes local aparţin proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află şi pot fi clasificate ca: a) drumuri comunale, care asigură legăturile: (i) între reşedinţa de comună şi satele componente sau cu alte sate; (ii) între oraş şi satele care îi aparţin, precum şi cu alte sate; (iii) între sate; b) drumuri vicinale - drumuri ce deservesc mai multe proprietăţi, fiind situate la limitele acestora; c) străzi - drumuri publice din interiorul localităţilor, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, şosea, alee, fundătură, uliţă etc. d) drumurile pentru ciclişti de interes local. (2) Clasificarea drumurilor de interes local, precum şi clasificarea ca drum de interes local a unui drum neclasificat se fac prin hotărâre a consiliului local respectiv. (3) În cazul în care drumul respectiv se află pe raza a două sau mai multe unităţi administrativ- teritoriale, clasificarea se aprobă prin hotărâre de către toate consiliile locale respective. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. Art. 11. (1) Drumurile de interes naţional, judeţene şi comunale îşi păstrează categoria funcţională din care fac parte şi sunt considerate continue şi atunci când traversează localităţile, servind totodată şi ca străzi. (2) Modificarea traseelor acestora în traversarea localităţilor se poate face numai cu acordul administratorului drumului considerat continuu, în concordanţă cu planul urbanistic aprobat. În cazul drumurilor de interes naţional se va obţine acordul Ministerului Transporturilor. Art. 12. (1) Încadrarea unui drum din categoria funcţională a drumurilor de interes naţional în categoria funcţională a drumurilor de interes judeţean sau în categoria funcţională a drumurilor de interes local, precum şi din categoria funcţională a drumurilor de interes judeţean sau de interes local în categoria funcţională a drumurilor de interes naţional se face prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii care urmează să îl preia în administrare. (2) Încadrarea unui drum sau unui segment de drum din categoria funcţională a drumurilor de interes judeţean în categoria funcţională a drumurilor de interes local sau invers se face prin hotărâre a consiliului judeţean, la propunerea autorităţii care urmează să îl preia în administrare.” Raportat la modul de definire a cerinței privind experiența similară, respectiv la clasificarea drumurilor amintite, este evident faptul că autoritatea contractantă putea și trebuia să ia în considerare contractul prezentat de ......... SRL pentru dovedirea experienței similare deținute, valoarea lucrărilor aferente drumului realizat în cadrul respectivului contract fiind superioară celei impuse prin fișa de date. Contrar aprecierii autoarei contestației, modul în care a înțeles achizitoarea să definească sintagma ”lucrări similare”, îi permite acesteia ca, alături de alte informații, să facă aprecieri în evaluarea documentelor depuse de ofertanți legate de ”natura lucrărilor” și de ”complexitatea acestora”, fiind relevant alături de faptul că lucrările în cadrul contractului prezentat permit încadrarea drumului executat în baza acestuia în clasa tehnică IV și faptul că drumul în cauză este parte a drumului județean DJ 100, astfel cum rezultă din Hotărârea Consiliului Județean .... nr. 155/26.07.2018 și Anexa la aceasta. Existența acestei hotărâri atestă categoria de drum aferentă contractului prezentat. Prevederile documentației de atribuire sunt obligatorii atât pentru ofertanți la întocmirea ofertelor, cât și pentru autoritatea contractantă în evaluarea lor, fiecare dintre aceste entității având obligația respectării lor. Astfel fiind, autoritatea contractantă nu putea ignora documentele prezentate de ofertant care, dincolo de alte informații, fac trimitere la modernizarea unei părți de drum din categoria de drum județean, fiind relevant pentru dovedirea capacității tehnice și/sau profesionale a ofertantului, care a făcut dovada că a executat lucrări aferente unor drumuri de o anumită clasă tehnică, corespunzătoare cel puțin clasei Pagina 25 din 38

§ 36

tehnice a drumului ce urmează a fi executat în baza contractului dorit a fi încheiat urmare a derulării procedurii de atribuire de față. Cât privește susținerile intervenientei referitoare la categoria de drum din care face parte drumul aferent contractului prezentat pentru dovedirea experienței similare, Consiliul are în vedere că Ordinul nr. 45/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor, este abrogat septembrie 2017, fiind înlocuit de Ordinul nr. 1296/2017 și care stabilește, că: ”2.2. Din punct de vedere funcţional şi administrativ, drumurile publice se împart, în ordinea importanţei, astfel: a) autostrăzi: drumuri publice de interes naţional, rezervate exclusiv circulaţiei autovehiculelor, care nu deservesc proprietăţile riverane, prevăzute cu două căi unidirecţionale (separate printr-o zonă mediană), având cel puţin două benzi de circulaţie pe sens şi o bandă de staţionare de urgenţă, cu intersecţii denivelate şi accese limitate, intrarea şi ieşirea autovehiculelor fiind permise numai în locuri special amenajate; b) drumuri expres: drumuri publice de interes naţional accesibile numai prin noduri sau intersecţii reglementate, care pot fi interzise anumitor categorii de vehicule şi pe care oprirea voluntară şi staţionarea pe partea carosabilă sunt interzise; c) drumuri naţionale europene (E): drumuri deschise traficului internaţional, a căror încadrare ca drumuri (E) se stabileşte în conformitate cu prevederile Acordului european asupra marilor drumuri de circulaţie internaţională (AGR); ele pot fi şi autostrăzi sau drumuri expres; d) drumuri naţionale principale: drumuri publice de interes naţional care asigură legătura capitalei ţării cu oraşele reşedinţă de judeţ, legăturile dintre acestea, precum şi cu punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României; e) drumuri naţionale secundare - restul drumurilor naţionale care nu se încadrează în categoriile prevăzute la lit. a)-d); f) drumuri judeţene: drumuri de interes judeţean care asigură legătura între: - reşedinţele de judeţ cu municipiile, cu oraşele, cu reşedinţele de comună, cu staţiunile balneoclimaterice şi turistice, cu porturile şi aeroporturile, cu obiectivele importante legate de apărarea ţării şi cu obiectivele istorice importante; - oraşe şi municipii, precum şi între acestea şi reşedinţele de comună; - reşedinţe de comună. g) drumuri comunale - drumuri de interes local care asigură legăturile: - între reşedinţa de comună şi satele componente sau cu alte sate; - între oraş şi satele care îi aparţin, precum şi cu alte sate; - între sate; h) drumuri vicinale - drumuri care deservesc mai multe proprietăţi, fiind situate la limitele acestora (inclusiv alte categorii de drumuri de interes local).” Or, așa cum a fost definită cerința privind experiența similară, dar și în baza prevederilor legale anterior citate, este evident faptul că execuția acestui drum dintr-o anumită clasă tehnică, parte din drumul județean D 100, județul ...., atestă îndeplinirea cerinței privind experiența similară deținută, conform cerinței. Prin urmare, Consiliul apreciază îndreptățită considerarea de către autoritatea contractantă că este îndeplinită cerința privind experiența similară de către ofertantul ......... SRL. Un alt set de critici formulat de autoarea contestației, se constată a fi în legătură cu modul de aplicare a algoritmului de calcul pentru factorul de evaluare Experiența experților cheie. 26

§ 37

În acest sens, Consiliul reține că, conform fișei de date, cap. II.2.5 Criterii de atribuire, a fost ales drept criteriu de atribuire ”cel mai bun raport calitate – pret”, iar printre factorii de evaluare stabiliți de achizitoare se regăsește și ” Experiența experților cheie”, având următorul algoritm de calcul: ”Suma punctajului maxim obținut pentru acest subfactor este de 10 puncte pentru cei 2 experți cheie. Experiența profesională specifică - se va dovedi prin prezentarea unui document constatator – RECOMANDARE emisă sau avizată (contrasemnată) de beneficiarul final sau {Decizie numire și extras din procesul verbal de recepție} la terminarea lucrării din care să reiasă implicarea expertului în proiectul respectiv. *Beneficiarul final: este unitatea administrativ teritorială ( ex. Comuna, Oraș, Consiliu Județean, C.N.A.I.R. S.A. etc.) titulară a obiectivului de investiții în cauza pentru a cărui realizare s-au executat lucrări similare cu cele ce fac obiectul prezentei proceduri. Notă: Pentru ofertele care prezintă un (singur) proiect similar, nu se acordă puncte (oferta este conformă, îndeplinind cerința minimă). Ex: Cerința minimă pentru funcția de ”Manager de proiect”, implică următoarea experiență profesioanală specifică: implicarea ca Manager de proiect în 1 proiect de investiții având ca obiect execuția de lucrări ce sunt comparabile din punctul de vedere al complexității cu cele ce fac obiectul achiziției, în care a îndeplinit același tip de activități ca cele pe care urmează să le îndeplinească în contractul ce urmează a se atribui. Manager de proiect (responsabil proiect): Algoritm de calcul – maxim 5 puncte - Experiența profesională specifică constând în implicarea ca Manager de proiect în 2 proiecte de investiții având ca obiect execuția de lucrări ce sunt comparabile din punctul de vedere al complexității cu cele ce fac obiectul achiziției, în care a îndeplinit același tip de activități ca cele pe care urmează să le îndeplinească în contractul ce urmează a se atribui - se acordă 1 punct; - Experiența profesională specifică constând în implicarea ca Manager de proiect în 3-4 proiecte de investiții (...) - se acordă 3 puncte; -Experiența profesională specifică constând în implicarea ca Manager de proiect în 5 sau mai multe proiecte de investiții (...)- se acordă 5 puncte. Șef de șantier (coordonator colectiv de execuție): Algoritm de calcul – maxim 5 puncte - Experiența profesională specifică constând în implicarea ca Șef de șantier în 2 proiecte de investiții având ca obiect execuție de lucrări ce sunt comparabile din punctul de vedere al complexității cu cele ce fac obiectul achiziției, în care a îndeplinit același tip de activități ca cele pe care urmează să le îndeplinească în contractul ce urmează a se atribui - se acordă 1 punct; - Experiența profesională specifică constând în implicarea ca Șef de șantier în 3-4 proiecte de investiții (...) – se acordă 3 puncte; - Experiența profesională specifică constând în implicarea ca Șef de șantier în 5 sau mai multe proiecte de investiții (...)- se acordă 5 puncte” În referire la modul de aplicare a acestui factor de evaluare pentru oferta ......... SRL, declarată câștigătoare, petenta susține că, din analiza documentelor prezentate de acest ofertant se poate observa că documentele prezentate nu întrunesc aceste cerințe, deoarece fie nu sunt emise/contrasemnate de beneficiarul final, unitatea administrativ teritorială titulară a obiectivului de investiții, fie nu au fost prezentate procese-verbale la terminarea lucrărilor din care să rezulte implicarea expertului în respectivul contract, fie contractele prezentate nu au avut ca obiect lucrări similare, evaluarea realizată fiind superficială, punctajul maxim acordat acestui ofertant pentru acest factor de evaluare fiind nejustificat. În procesul-verbal nr. 2407/12.06.2024, autoritatea contractantă a reținut că pentru Managerul de proiect (Nica Gabriel) au fost depuse 6 proiecte, iar pentru Șeful de șantier (Iordan Ovidiu) au fost depuse 5 proiecte, fiind acordat punctajul maxim cumulat de 10 puncte. Pagina 27 din 38

§ 38

Verificând, Consiliul constată că ofertantul a depus pentru cei doi experți nominalizați următoarele documente relevante în aplicarea factorului de evaluare: - pentru Managerul de proiect, alături de Curriculum Vitae, diplome de studii și contract individual de muncă: - Recomandare, emisă de ...., Direcția Întreținere și Administrare Drumuri - pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”Construire Autostrada A2 tronson A1: ......... – Fundulea” și proiect ”Construire Autostradă A2 tronson 4: Drajna-Fetești”, nedatată, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Coordonator proiect a lui Gabriel Nica; - Scrisoare de recomandare nr. 2342/25.04.2024, emisă de Primăria Comunei ...., județul Arad - pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”Modernizare străzi in COMUNA .... jud. Arad”, contract nr. 3604/12.04.2016, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Manager de proiect a lui Nica Gabriel; - Scrisoare de recomandare nr. 3808/12.07.2024, emisă de Primăria Comunei Selaru, județul Dâmbovița - pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”...)”, contract nr. 3731/22.08.2022, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Manager de proiect a lui Nica Gabriel; - Scrisoare de recomandare, emisă de SC ... SRL – pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”Construire totem publicitar si amenajare drum acces DNCB localitatea Chitila, str. Rudeni, jud. Ilfov", la data de 18.04.2024, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Manager de proiect a lui Nica Gabriel; - Scrisoare de recomandare, emisă de ..., prin DRDP ......... - pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”Lucrări de execuţie pentru amenajare sens giratoriu pe DN 2 km 16+100 la intersectia cu DJ 200A”, la data de 28.12.2023, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Manager de proiect a lui Nica Gabriel; - Scrisoare de recomandare, emisă de ...., prin DRDP ......... - pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”Lucrări de întreținere curentă pe timp de vară – Autostrada A3 (......... – Ploiesti)”, la data de 17.05.2023, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Manager de proiect a lui Nica Gabriel; atașat a fost depusă copie acord-cadru nr. 215/11.12.2015 și contracte subsecvente de lucrări aferente anilor 2016 (2), 2017. - pentru Șeful de șantier, alături de diploma de studii, contract individual de muncă, Curriculum Vitae: - Scrisoare de recomandare, emisă de SC .... SRL – pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”Construire totem publicitar si amenajare drum acces DNCB localitatea Chitila, str. Rudeni, jud. Ilfov", la data de 28

§ 39

18.04.2024, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Șef de șantier a lui Iordan Ovidiu-Mihail; - Scrisoare de recomandare, emisă de ...., prin DRDP ......... - pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”Lucrări de execuţie pentru amenajare sens giratoriu pe DN 6 km 15+500 la intersectia cu str. Trandafirilor si str. Aeroportului - amenajare in soluţie semaforizata”, la data de 24.04.2024, contract 209/15.06.2021, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Șef de șantier a lui Iordan Ovidiu- Mihail; - Scrisoare de recomandare, emisă de ...., prin DRDP ......... - pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”Lucrări de execuţie pentru amenajare sens giratoriu pe DN 6 km 17+050 la intersectia cu str. Garoafei”, la data de 24.04.2024, contract nr. 245/16.07.2021, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Șef de șantier a lui Iordan Ovidiu-Mihail; - Scrisoare de recomandare nr. 2384/25.04.2024, emisă de Primăria Comunei Selaru, județul Dâmbovița - pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”....)”, contract nr. 3731/22.08.2022, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Șef de șantier a lui Iordan Ovidiu- Mihail; - Scrisoare de recomandare, emisă de ...., prin DRDP ......... - pentru lucrările de execuție realizate în proiectul ”Lucrări de execuţie pentru amenajare sens giratoriu pe DN 2 km 16+100 la intersectia cu DJ 200A”, la data de 28.12.2023, semnată și ștampilată de emitent, prin care se atestă calitatea de Șef de șantier a lui Iordan Ovidiu-Mihail. Raportat la modul de stabilire de către autoritatea contractantă a posibilității de dovedire a experienței profesionale specifice, respectiv acceptarea prezentării unei recomandări emisă sau avizată (contrasemnată) de beneficiarul final sau prezentarea unei decizii de numire și extras din procesul verbal de recepție la terminarea lucrării din care să reiasă implicarea expertului în proiectul respectiv, Consiliul observă că modul în care a procedat ......... SRL și anume, prin prezentarea de recomandări este în concordanță cu cele stabilite de achizitoare. Prin urmare, autoritatea contractantă putea și trebuia să ia în considerare recomandările emise de beneficiari privind proiecte de investiții având ca obiect execuția de lucrări ce sunt comparabile din punctul de vedere al complexității cu cele ce fac obiectul achiziției, acestea fiind suficiente pentru a-i permite acesteia aplicarea algoritmului de calcul și acordarea punctajului aferent. Cât privește susținerile contestatoarei că aceste documente ar fi fost depuse ulterior, odată cu documentele de calificare, Consiliul are în vedere faptul că acestea se regăsesc indicate în documente anterioare răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 2552/12.07.2024 prin care a fost solicitată depunerea documentelor doveditoare celor susținute prin DUAE, fiind depuse odată cu oferta, în cadrul documentelor de calificare. Astfel, în procesul-verbal nr. 2222/29.05.2024 se menționează la pag. 27 și pag. 28 documentele depuse pentru cei doi experți, recomandările depuse nefiind enumerate, ci doar precizat numărul lor și reținut faptul că Pagina 29 din 38

§ 40

sunt emise de beneficiarii finali. Aceste aspecte se regăsesc și în raportul expertului cooptat nr. 2221/28.05.2024. De asemenea, în procesul-verbal nr. 2407/12.06.2024, prin care este acordat punctajul pentru factorul de evaluare în discuție, se menționează faptul că, din documentele prezentate de ofertant se reține că a fost depusă dovada participării în cel puțin 5 proiecte pentru fiecare, comparabile din punct de vedere al complexității cu cel ce face obiectul contractului. Aceste aspecte se regăsesc și în raportul expertului cooptat nr. 2406/12.06.2024. Conform, documentelor transmise de autoritatea contractantă, singura solicitare de clarificări transmisă în legătură cu propunerea tehnică depusă a fost adresată unui alt participant, respectiv SC .... SRL. Totodată, în cadrul documentelor transmise de autoritatea contractantă, în fișierul aferent DUAE se regăsesc două documente: ”c1 OPIS calificare Vanatori – semnat.pdf” și ”c2 CALIFICARE VANATORI – semnat.pdf”, cel de al doilea cuprinzând Polița de asigurare pentru garanția de participare și Instrumentul de garantare, dovada plății, Declarație privind perioada de garanție acordată, documentele aferente celor doi experți, inclusiv recomandările în discuție, Declarație art. 59-60, Copie DUAE, Fișa de prezentare ofertant și Împuternicire. Astfel, Consiliul observă nu numai că în perioada de evaluare a propunerilor tehnice nu i-a fost adresat ofertantului a cărei ofertă este criticată vreo solicitare de clarificări, dar și că, ulterior, pentru dovedirea îndeplinirii celor susținute prin DUAE, printre documentele depuse nu se numără și documentele în discuție, respectiv recomandările amintite, care să ateste experiența experților, ci doar documente privind experiența similară a ofertantului. În consecință, în lipsa unor alte informații și argumente concrete care să ateste faptul că respectivele documente nu ar fi fost depuse odată cu oferta până la data limită de depunere a ofertelor, respectiv contrariul celor stabilite de autoritatea contractantă, Consiliul consideră criticile contestatoarei privind acest aspect lipsite de temei. Un alt set de critici formulat de petentă în legătură cu oferta ......... SRL, se reține a fi în legătură cu propunerea tehnică a acestuia. Un prim aspect criticat vizează Graficul Gantt depus de acest ofertant, referitor la care petenta susține că ofertantul nu a prezentat resursele de personal și echipamente asociate fiecărei activități pentru toate componentele, ele fiind amintite în ofertă, dar fără a fi cuprinse în grafic pentru fiecare activitate în parte, așa cum s-a solicitat în documentația de atribuire. Verificând propunerea tehnică depusă de ......... SRL, Consiliul constată că în oferta criticată se regăsește alături de Raportul descriptiv grafic (pag. 778), care reprezintă descrierea narativă a programului de execuție, Graficul Gantt (pag. 807). Totodată, Graficul Gantt depus conține 30

§ 41

în coloanele 4 și 5, numărul de muncitori, respectiv numărul de utilaje, iar atașat acestui grafic, începând cu pag. 811, este prezentată alocarea de resurse umane și echipamente/utilaje pe fiecare activitate în parte, în care sunt menționate ”manopere”, ”utilaje”, ”transporturi” și ”materiale” pe activități. Raportat la modul de formulare a cerințelor documentației de atribuire, prezentate similar în fișa de date, cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice și caietul de sarcini, cap. 13. Modul de prezentare al propunerii tehnice: ”B) Programul de execuţie/graficul de execuție (grafic tip GANTT) a tuturor activităţilor din contract. Programul de lucru, respectiv graficul Gantt (activități principale și secundare) de realizare a investiției din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziție publică prin planificarea fizică a activităților, cu indicarea fazelor/etapelor de realizare a acestora, în ordinea și succesiunea logică a evenimentelor. Dacă anumite activități sunt realizate de subcontractanți în cadrul graficului Gantt vor fi evidențiate distinct. Graficul de execuție Gantt (graficul lucrărilor) se va realiza la nivel de categorie de lucrări, din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziție publică prin planificarea fizică a activităților și subactivităților, cu indicarea tuturor fazelor și etapelor de realizare a acestora, în ordinea și succesiunea logică a evenimentelor (cu durata de timp necesară pe activități și poziționarea în timp a acestora, precum și evidențierea punctelor de control/jaloanelor relevante pentru urmărirea lucrărilor, respectiv intervale de timp aplicabile) împreună cu alocarea resurselor pe parcursul execuției (în funcție de responsabilitățile/atribuțiile deținute pentru realizarea fiecărei activități în parte), drumul critic și intercondiționările (interdependențele între activitati). Cel puţin următoarele informaţii trebuie prezentate aici: B.1. Denumirea şi durata activităţilor din cadrul contractului, aşa cum sunt acestea prezentate la capitolul „Metodologie”; B.2. Succesiunea şi inter-relaţionarea acestor activităţi; B.3. Punctele-cheie de control –„jaloanele” proiectului. B.4. Drumul critic va fi evidenţiat şi va corespunde cu succesiunea activităţilor planificate conform cerinţelor de implementare şi planificării gândite de antreprenor. În acest sens, vor fi identificate și punctele cheie (jaloanele). B.5. Alocarea de resurse umane și echipamente/utilaje pe fiecare activitate. Graficul de execuţie va fi DIMENSIONAT astfel încât să poata fi citit/analizat de la început până la final în integralitatea sa, va stabili și va conține cel puțin: Ordinea de execuţie a lucrărilor, fazele determinante, resursele de personal şi echipamentele asociate fiecărei activităţi şi duratei tuturor activităţilor de bază pentru toate componentele. Drumul critic va fi evidenţiat şi va corespunde cu succesiunea activităţilor planificate conform cerinţelor de implementare şi planificării gândite de antreprenor. În acest sens, vor fi identificate și punctele cheie (jaloanele).”, modul de redactare al propunerii tehnice de către ......... SRL este de natură a furniza autorității contractante toate informațiile solicitate, astfel că aprecierea comisiei de evaluare privind conformitatea ofertei din acest punct de vedere este considerată îndreptățită, motiv pentru care criticile petentei formulate în acest sens sunt considerate lipsite de temei. În ceea ce privește următorul aspect criticat, Consiliul reține că este în legătură cu modul de îndeplinire de către ......... SRL a cerințelor documentației de atribuire privind prezentarea modalității de acces la personalul de execuție necesar executării contractului, autoarea contestației susținând că nu au fost prezentate informații în acest sens. Or, verificând, alături de alte informații legate de modul de alocare al personalului, Consiliul reține că la paginile 827-836, ofertantul a depus extras din Registrul salariați (ReviSal) existent la data de 12.04.2024, astfel că, în mod corect autoritatea contractantă a apreciat că ofertantul a făcut dovada modului de acces la personalul declarat a fi utilizat în cadrul propunerii tehnice. Pagina 31 din 38

§ 42

În aceste condiții, în lipsa altor argumente și susțineri care să ateste contrariul celor stabilite de autoritatea contractantă, Consiliul consideră criticile contestatoarei privind acest aspect lipsite de temei. Un alt aspect criticat de contestatoare în legătură cu propunerea tehnică depusă de ......... SRL, se reține a fi în legătură cu utilajele necesare executării contractului, autoarea contestației susținând faptul că acest ofertant nu a făcut dovada formei de deținere a acestora. Conform fișei de date a achiziției, cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, respectiv și caietului de sarcini, cap. 13. Modul de prezentare al propunerii tehnice, ofertanții aveau obligația de a include în propunerea tehnică, cap. D Utilajele, echipamentele, mijloacele auto utilizate pentru realizarea activităților, cu precizarea următoarelor informații: ”D) Utilajele, echipamentele, mijloacele auto utilizate pentru realizarea activităților: Se vor prezenta echipamentele, utilajele, mica mecanizare, alte resurse de care antreprenorul va dispune sau le va contracta/închiria în vederea îndeplinirii contractului. Descrierea modalității de acces la alte resurse, în afara resurselor umane, (cum ar fi utilaje, instalații și echipamente) necesare pentru îndeplinirea cerințelor tehnice și contractuale precum și a reglementărilor, standardelor și normelor aplicabile execuției prezențelor lucrări. Ofertanții trebuie să precizeze în cadrul propunerii tehnice, că dețin sau dispun într-o modalitate, respectiv deținere în proprietate/contract de leasing, închiriere sau alte forme de împrumut de folosință de utilajele și echipamentele solicitate pentru îndeplinirea contractului, la dată depunerii ofertelor.”. Conform propunerii tehnice, pag. 896-898, ofertantul declarat câștigător a prezentat Lista mijloacelor de transport și Utilajele disponibile, în care se precizează diferite informații despre acestea precum numărul de înmatriculare, tip, marcă, model, an fabricație sau seria acestora. De asemenea, din propunerea tehnică depusă rezultă că utilajele necesare derulării contractului sunt deținute de ofertant, conform declarațiilor acestuia. Astfel cum a fost definită cerința, atât în caietul de sarcini, cât și în fișa de date, ofertanții aveau obligația precizării în cadrul propunerii tehnice că dețin sau dispun într-o modalitate, respectiv deținere în proprietate/contract de leasing, închiriere sau alte forme de împrumut de folosință de utilajele și echipamentele solicitate pentru îndeplinirea contractului, la data depunerii ofertelor, iar în propunerea tehnică a acestui ofertant, există, la pag. 421 declarat faptul că ofertantul: ”... deține în proprietate un numar suficient de utilaje si echipamente pentru indeplinirea contractului, avand rezerve in cazul in care va fi necesar. In cazul suplimentarii cu anumite tipuri de utilaje/echipamente mentionam ca societatea are mai multe puncte de lucru si poate mobiliza temporar pentru aceasta lucrare echipamentele si utilajele necesare”. Astfel fiind, alături de utilajele și echipamentele declarate a fi utilizate, raportat la modul de redactare al cerinței în cauză, care nu conține și solicitarea de a depune documente care să susțină cele precizate, autoritatea contractantă era obligată la a considera îndeplinite cerințele în cauză. 32

§ 43

Pentru aceste motive, în condițiile în care nu au fost prezentate argumente și dovezi care să ateste faptul că ofertantul nu ar deține utilajele și echipamentele declarate, Consiliul consideră neîntemeiate criticile contestatoarei formulate în această privință. Un alt aspect criticat de autoarea contestației în legătură cu propunerea tehnică depusă de ......... SRL se referă la procedurile tehnice de execuție, aceasta susținând că ofertantul declarat câștigător nu a prezentat procedurile de execuție pentru toate obiectele și categoriile de lucrări solicitate în documentația de atribuire. Conform fișei de date a achiziției, cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, ofertanții aveau obligația de a include în propunerile tehnice, alături de alte informații și capitolul E) Planul calității: ”Programul de asigurare a calității particularizat pe lucrare, care trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: a) Descrierea sistemului calității aplicat la lucrare; b) Procedurile tehnice de execuție a tuturor obiectelor și categoriilor de lucrări; Descrierea procedurilor tehnice de execuţie pe care operatorul economic le va utiliza concret în îndeplinirea prezentului obiectiv, adaptate la obiectul contractului. c) Planul de control al calității, verificări și încercări, conținând metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru toate lucrările, care să cuprindă minim următoarele: categoriile de lucrări controlate și verificate conform specific tehnice, metodele de verificare și control utilizate, frecvența, toleranță admisibilă, responsabilul de verificare);”. Tot în fișa de date, cap. II.1.4 Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor, autoritatea contractantă a stabilit ca necesară realizarea următoarelor lucrări: ”Obiectul principal al contractului: Execuție lucrări pentru obiectivul: „MODERNIZARE DRUM COMUNAL DC190, COMUNA ........., JUDETUL .........”. Drumul comunal DC 190 (strada Primăverii) ce face obiectivul prezentei documentații se afla pe raza comunei ......... si are o lungime studiata de 2269 m, lungime ce a rezultat in urma geometrizarii in plan. Lucrările ce se vor efectua vor respecta soluția tehnică impusă prin Proiectul tehnic și detaliile de execuție și sunt următoarele: Având in vedere starea actuala a drumului dar si neasigurarea scurgerii apelor se recomanda inteventia urgenta asupra acestuia, după cum urmeaza: Intre km 0+710,00 - km 2+297,00 L=1584 m, se va folosi următoarea structura rutiera: - 4 cm strat de uzura BAPC16 rul 50/70 conform SR EN 13108; - 6 cm strat de legătură BADPC22.4 leg 50/70 conform SR EN 13108; -15 cm piatră spartă conform SR EN 13242+A1; - 30 cm strat din balast conform SR EN 13242+A1; - 7 cm strat drenant din nisip; - Săpătura sau scarificare straturi existente. Intre km 0+000,00 - km 0+710,00 L=685 m, se va folosi următoarea structura rutiera: - 4 cm strat de uzura BAPC16 rul 50/70 conform SR EN 13108; Șanțurile existente se vor decolmata, reprofila si pereea cu beton de ciment dupa cum urmeaza: • 10 cm strat de beton de ciment clasa C30/37 ; • 10 cm strat de fundație ; Pe zonele unde distanta dintre partea carosabila si limita de proprietate nu permit executia santului pereat, scurgerea apelor se va realiza din rigola carosabila prefabricata sau turnata monolit; Accesele la proprietăți si la terenurile agricole se vor realiza prin platforme betonate prevăzute cu țeava corugata D=400mm, așezata pe un pat din balast in grosime de 10cm. Podețele vor fi prevăzute la capete cu timpane monolite simple armate. Structura acceselor este următoarea: - 10 cm strat din beton C30/37 armat cu plasa sudata O6mm, cu ochiuri 100x100mm; - 10 cm strat din balast. Lungimea acceselor la proprietăți va fi de 5.00m, iar cea a acceselor la terenurile agricole va fi de 10.00 m si vor fi prevăzute de o parte si de alta a drumului comunal DC 190 la distanta de 200 m intre ele. Pagina 33 din 38

§ 44

LUCRĂRI PROPUSE Ținând cont de cele prezentate mai sus, prin prezenta documentație sunt propuse urmatoarele lucrari pentru modernizarea si buna funcționare a drumului comunal 190 (strada Primăverii): 1. Amenajarea părtii carosabile. 2. Realizarea șanțurilor aferente tronsonului de drum studiat. 3. Amenajarea acceselor la proprietăți LUCRĂRI DE SIGURANȚA CIRCULAȚIEI Reglementarea circulației va fi intocmita conform standardelor si normativelor in vigoare, avandu- se in vedere fluidizarea circulației printr-o presemnalizare corespunzătoare. La intersecția străzilor laterale cu străzile care se modernizează se vor monta indicatoare rutiere: „cedeaza trecerea” sau „oprire” in funcție de vizibilitatea in teren. c) trasarea lucrărilor; In cadrul pieselor desenate, in urma modelării in plan si spațiu a traseului proiectat in programul de proiectare, sunt prezentate ELEMENTELE DE TRASEU (aliniamente si curbe) si COORDONATELE DE TRASARE (coordonate X si Y ale axului proiectat al drumului). După emiterea ordinul de incepere a lucrărilor de către Beneficiar, se va proceda la predarea amplasamentului către Antreprenor. Trasarea lucrărilor se va face de către Antreprenor pe baza coordonatelor de trasare. d) protejarea lucrărilor executate si a materialelor din șantier; Constructorul trebuie sa asigure lucrările executate, dotările si materialele aflate in stoc impotriva degradării si furturilor, pe toata perioada de execuție a lucrărilor. Antreprenorul trebuie sa ia masuri de protecție a lucrărilor deja executate impotriva factorilor ce pot produce degradări. Organizarea de Șantier pentru lucrările prevăzute in proiect se va realiza in baza P.O.E., pe o suprafața de teren pusa la dispoziția Antreprenorului de către Beneficiar.” În scopul îndeplinirii acestor cerințe, în cadrul propunerii tehnice, ofertantul a prezentat mai multe proceduri de tehnice de execuție (PTE) aplicabile lucrărilor după cum urmează: - Trasarea lucrărilor - Terasamente - Pregătire pat drum - Strat balast - Strat din nisip - Strat din piatra spartă - Semnalizare și marcaje - Turnare beton - Timp friguros și ploios - Semnalizare pe timpul execuției lucrărilor - Prepararea și transportul mixturilor asfaltice - Punerea în opera a mixturii asfaltice - Execuția lucrărilor de scurgerea apelor - Execuție podețe din țeava corugată și PODETE beton Dn500. O primă susținere din acest punct de vedere a contestatoarei este în legătură cu cele reținute de autoritatea contractantă în cadrul procesului- verbal de evaluare nr. 2222/29.05.2024, aceasta susținând că Sistemul calității propus de ofertantul declarat câștigător este unul general, nefiind adaptat lucrărilor aferente contractului, concluzia achizitoarei fiind una greșită, deoarece din modul de redactare a sistemului calității reiese că acesta nu este particularizat lucrărilor supuse achiziției. 34

§ 45

Or, conform acestui proces-verbal, în legătură cu pct. 5 criticat (cap. E Planul calității), Consiliul observă că cele reținute de autoritatea contractantă sunt identice în cazul contestatoarei și al ofertantului declarat câștigător, singurele diferențe constând în paginile la care au fost identificate informațiile reținute în oferta fiecăruia. Astfel, autoritatea contractantă a consemnat pentru ambii ofertanți că: ”Ofertantul prezintă în cadrul documentelor ..., încărcate în SEAP, în cadrul secțiunii intitulată ... , planul de asigurare al calității , pag. .... În cadrul acestuia, ofertantul a prezentat: - Descrierea sistemului calității aplicat la lucrare; - Procedurile tehnice de execuție a tuturor obiectelor și categoriilor de lucrări; - Planul de control al calității, verificări și încercări, conținând metodologia detaliată pentru execuția testelor și verificărilor de calitate pentru toate lucrările; Având în vedere că ofertantul a prezentat un program de asigurare a calității pentru lucrările ce urmează a fi executate, care respectă cerințele autorității contractante, înțelegând sarcinile ce îi revin în cadrul contractului ce urmează a fi atribuit, se constată îndeplinirea prezentei cerințe.” Prin urmare, raportat la conținutul informațiilor din procesul-verbal amintit este evident faptul că declarația contestatoarei nu are legătură cu cele reținute de achizitoare, inclusiv numărul de pagini alocat sistemului calității de cei doi ofertanți nefiind în avantajul petentei. Or, era de datoria contestatoarei să demonstreze că informațiile existente în propunerea tehnică a ofertantului ......... SRL erau insuficiente atât în privința protecției utilităților existente, autoarea contestației neaducând niciun argument ori dovadă care să susțină afirmațiile sale, motiv pentru care se impune a avea în vedere faptul că, raportat la dispozițiile art. 249 din Codul de procedură civilă, fiecare parte litigantă are obligația de a-și dovedi pretențiile, susținerile, prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente și concludente, dat fiind că sarcina probei revine celui ce reclamă (actor incubit probatio). Similar, din cuprinsul contestației nu rezultă motivele pentru care informațiile existente în propunerea tehnică a acestui ofertant în legătură cu stratul drenant de nisip nu ar fi suficiente. Autoritatea contractantă nu a impus un anumit număr de proceduri tehnice de execuție ori o anumită denumire a acestora, ofertanții având deplina alegere a modului în care își vor prezenta procedurile tehnice de execuție și modul în care vor aborda realizarea tuturor obiectelor și categoriilor de lucrări. De asemenea, nu pot fi identificate motive pentru care informațiile existente în cadrul propunerii tehnice depuse de acest ofertant nu ar fi suficiente în ceea ce privește colectarea apelor pluviale, pentru realizarea platformelor betonate de acces la proprietăți ori cu privire la acostamente. De altfel, procedurile tehnice de execuție, astfel cum sunt evidențiate chiar de asocierea ......... SRL - ......... SRL, în număr de 18, din titulatura lor, nu atestă faptul că asocierea ar fi prezentat proceduri tehnice de execuție precum cele invocate a fi lipsă din propunerea tehnică a ofertantului declarat câștigător. Astfel, ca și în cazul ofertantului declarat câștigător, și în cazul petentei, în lista procedurilor tehnice de execuție, nu se regăsesc proceduri tehnice de execuție distincte pentru toate aspectele criticate, însă aceasta nu înseamnă că informațiile din cuprinsul propunerii sale tehnice sunt, în mod automat insuficiente. Pagina 35 din 38

§ 46

Cât privește susținerile contestatoarei din concluziile scrise în legătură cu cele afirmate de intervenientă în legătură cu șanțurile permanente din beton, Consiliul nu a putut identifica la paginile nominalizate de ......... SRL în cererea de intervenție, informații potrivit cărora stratul de fundație de nisip este de 10 cm sau de 5 cm, ci doar faptul că grosimea stratului de fundație este conform proiectului tehnic ori că la realizarea lor vor fi respectate anumite standarde nominalizate. Și în ceea ce privește realizarea podețelor, susținerile contestatoarei din concluziile scrise raportat la susținerile intervenientei, nu pot fi primite, în cadrul propunerii tehnice ofertantul declarat câștigător făcând distincție între podețele tubulare DN500 mm și podețele cu țeavă corugată DN 400 mm, informații privind modul de executare a acestora regăsindu-se în Metodologia de execuție. De asemenea, această distincție a putut fi identificată și în Planul calității prezentat de ofertant, precum și în Procedura tehnică de execuție – Execuția podețelor din țeavă corugată și podețe din beton DN500. În aceste condiții, raportat la modul de formulare a criticilor, în lipsa unor alte argumente care să ateste nelegalitatea aprecierii comisiei de evaluare cu privire la modul în care ofertantul declarat câștigător a întocmit Planul calității și a descris procedurile tehnice de execuție, Consiliul va respinge criticile contestatoarei formulate în acest sens ca neîntemeiate. Un ultim aspect criticat de petentă în legătură cu propunerea tehnică depusă de ......... SRL se constată a fi referitor la modul de întocmire a Metodologiei de execuție, autoarea contestației susținând că metodologia prezentată de acest ofertant nu îndeplinește cerința caietului de sarcini în ceea ce privește descrierea activităților de execuție lucrări. Astfel, contestatoarea susține că simpla prezentare a situației existente a amplasamentului, a zonelor de depozitare, a accesului în șantier, a lucrărilor temporare, și a planului de organizare de șantier adaptat la constrângerile impuse de amplasament nu este de natură să conducă la concluzia îndeplinirii acestei cerințe. Și de această dată autoarea contestației își întemeiază susținerile pe cele reținute de autoritatea contractantă în procesul-verbal nr. 2222/ 29.05.2024. De această dată autoarea contestației face trimitere la cele reținute de comisia de evaluare la pct. A.2.1, cu referire la modul de îndeplinire a cerințelor caietului de sarcini privind descrierea activităților de execuție lucrări. Or, verificând, atât pentru contestatoare, cât și pentru ofertantul declarat câștigător, autoritatea contractantă a reținut în cadrul procesului- verbal invocat de petentă că: ”A.2.1 Descrierea activităților de execuție lucrări, pentru atingerea obiectivelor contractului – pag. .... În cadrul acestui capitol sunt prezentate informații cu privire la metodologia propusă de ofertant cu privire la execuția lucrărilor necesare realizării prezentului obiectiv de investiții, 36

§ 47

acestea respectând soluția cuprinsă în cadrul PT, fiind prezentate și procedurile tehnice de execuție aplicabile lucrărilor ce fac obiectul prezentei proceduri.” Astfel, și în acest caz, singura diferență existentă între cele reținute de achizitoare cu privire la cele două oferte (a asocierii reprezentată de petentă și a ofertantului declarat câștigător) este în legătură cu paginile la care se regăsește descrierea activităților de execuție. Chiar dacă de data aceasta numărul de pagini pe parcursul cărora are loc descrierea activităților de execuție este în avantajul asocierii având ca lider contestatoarea, această diferență, respectiv conținutul celor reținute de achizitoare nu pot determina o concluzie precum cea a petentei, potrivit căreia este evident că ofertantul declarat câștigător nu a îndeplinit cerința în discuție, neprezentând, așa cum prevedea caietul de sarcini, o metodologie de execuție a lucrărilor din punct de vedere al procesului tehnologic, respectiv nu s-au prezentat metodele de lucru, rutele de transport și nu au fost prezentate, în mod detaliat, aspectele de ordin organizatoric, pentru a putea fi evaluată, confirm cerinței caietului de sarcini, capacitatea tehnică de atingere a obiectivelor contractului. Din analiza propunerii tehnice depusă de ......... SRL, Consiliul reține că, începând cu pag. 1 se regăsește Metodologia pentru realizarea activităților/execuția lucrărilor descrise în caietul de sarcini, iar începând cu pag. 32 se regăsește Abordarea din punct de vedere a procesului tehnologic (metodologia de executie) pentru realizarea lucrărilor. În consecință, din susținerile contestatoarei nu rezultă motivele pentru care descrierea activităților de execuție existentă în propunerea tehnică depusă de ofertantul declarat câștigător ar fi incompletă ori insuficientă și, cu atât mai puțin, nu poate fi confirmată concluzia sa privind evidența neîndepliniri de către acest ofertant a cerințelor caietului de sarcini. Prin urmare, în lipsa altor susțineri care să ateste nelegalitatea deciziei autorității contractante de a considera îndeplinite cerințele caietului de sarcini privind descrierea activităților de execuție a lucrărilor, Consiliul va respinge ca lipsite de temei aceste afirmații ale petentei. Pe cale de consecință, rezultă că este îndreptățită declararea necâștigătoare a ofertei asocierii ......... SRL - ......... SRL. În aceste condiții, Consiliul constată că nu există motive pentru care s-ar impune punerea la îndoială a deciziei autorității contractante de a declara admisibilă și câștigătoare oferta depusă de ......... SRL. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de ......... SRL. Contestația urmând a fi respinsă, Consiliul încuviințează în principiu cererea de intervenție depusă de ......... SRL, și o va admite. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 37 din 38

§ 48

CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu .......... Încuviințează în principiu și admite cererea de intervenție înaintată de ......... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 5 exemplare, conține 36 pagini. Redactată practicaua deciziei .... 38

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.