AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2468/2024

EURO AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu ORASUL TAUTII-MAGHERAUS

Decizia CNSC nr. 2468/C7/2649 din 02.09.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2468/C7/2649 din 02.09.2024

Data din document
2024-09-02
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Modernizare sistem de iluminat public în Orașul Tăuții Măgherăuș, județul Maramureș”, cod CPV 45310000-3 Lucrări de instalații electrice (Rev. 2), se solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință: 1. anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ILNIC ELECTRIC SRL cu terț ELBI ENERGY PROJECTS SRL, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu ORAȘUL TĂUȚII-MAGHERAUȘ, cu sediul în localitatea Tăuții-Magherauș, str. nr. 1 nr. 194, județul Maramureș, în calitate de autoritate contractantă. Respinge, ca nefondată, solicitarea EURO-AUDIT SERVICE SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare originale, conține 62 pagini.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2468/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 48516Data înregistrării: 2024-07-31
ContestatorEURO AUDIT SERVICE SRLCUI 16869469
Autoritate contractantăORASUL TAUTII-MAGHERAUSCUI 3627170

2024_2468_2024_Decizie_2468.pdf, BO2024_2468_2024_BO2024_2468.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.943 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2468 / C7 / 2649 Data: 02.09.2024 Prin contestația nr. 749/30.07.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 48516/31.07.2024, formulată de către EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/954/2004, având CUI RO16869469, reprezentată prin Alexandru Cârlig - administrator, împotriva deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ILNIC ELECTRIC SRL, decizie materializată în cuprinsul adresei nr. 9310/23.07.2024, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și în cuprinsul raportului procedurii nr. 9295/22.07.2024, ambele comunicate prin intermediul SEAP pe data de 23.07.2024 și împotrivă refuzului autorității contractante de a-i permite accesul la dosarul achiziției publice, emise de către ORAȘUL TĂUȚII-MAGHERAUȘ, cu sediul în localitatea Tăuții-Magherauș, str. nr. 1 nr. 194, județul Maramureș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Modernizare sistem de iluminat public în Orașul Tăuții Măgherăuș, județul Maramureș”, cod CPV 45310000-3 Lucrări de instalații electrice (Rev. 2), se solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință: 1. anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ILNIC ELECTRIC SRL cu terț ELBI ENERGY PROJECTS SRL, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; Pagina 1 din 2

§ 2

2. obligarea autorității contractante la reevaluarea acestora și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; 3. permiterea accesului la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și repunerea în termenul de completare a motivelor de contestație întemeiate pe informațiile cu privire la care EURO-AUDIT SERVICE SRL urmează să ia cunoștință odată cu studierea dosarului, cu privire la care autoritatea contractantă i-a refuzat în mod nelegal accesul, în conformitate cu prevederile art. 186 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă; 4. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative care vor fi depuse înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în bază legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu ORAȘUL TĂUȚII-MAGHERAUȘ, cu sediul în localitatea Tăuții-Magherauș, str. nr. 1 nr. 194, județul Maramureș, în calitate de autoritate contractantă. Respinge, ca nefondată, solicitarea EURO-AUDIT SERVICE SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare originale, conține 62 pagini.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 188.291 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. (...) / .. / (...) Data: (...) Prin contestația nr. (...), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. (...), formulată de către (...), cu sediul în (...), înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), având CUI (...), reprezentată prin (...)- administrator, împotriva deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către (...), decizie materializată în cuprinsul adresei nr. (...), reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și în cuprinsul raportului procedurii nr. (...), ambele comunicate prin intermediul SEAP pe data de 23.07.2024 și împotrivă refuzului autorității contractante de a-i permite accesul la dosarul achiziției publice, emise de către (...), cu sediul în localitatea (...), în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „(...)ș”, cod (...)), se solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință: 1. anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către (...) cu terț (...), precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; 2. obligarea autorității contractante la reevaluarea acestora și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; 3. permiterea accesului la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și repunerea în termenul de completare a motivelor de Pagina 1 din 63

§ 2

contestație întemeiate pe informațiile cu privire la care (...) urmează să ia cunoștință odată cu studierea dosarului, cu privire la care autoritatea contractantă i-a refuzat în mod nelegal accesul, în conformitate cu prevederile art. 186 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă; 4. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative care vor fi depuse înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația formulată de către (...) care face obiectul dosarului nr. (...)/2024. În fapt, contestatoarea își întemeiază contestația pe următoarele motive: Pe data de 02.11.2023, ora 15:00 a avut loc depunerea ofertelor în cadrul procedurii antementionate, în conformitate cu datele furnizate de SEAP fiind înregistrați următorii ofertanți: 1. Ofertant unic: (...); 2. Ofertant unic: (...) cu (...). Pe data (...), contestatoarea menționează că a recepționat prin intermediul SEAP adresa nr. (...)/(...), prin care autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări referitoare la oferta tehnică depusă, solicitări la care a răspuns pe data de 19.03.2024, prin intermediul adresei nr. ”(...)”. Pe data de 23.07.2024, contestatoarea arată că a recepționat adresa nr. (...), reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și raportul procedurii nr. (...), prin intermediul cărora i-a fost comunicat faptul că oferta sa a fost respinsă ca neconformă și inacceptabilă, precum și faptul că oferta desemnată câștigătoare este oferta depusă de către (...). Pe aceeași dată, respectiv data de 23.07.2024, prin intermediul adresei nr. (...), contestatoarea precizează că a solicitat, în temeiul alin. (6) al art. 217 din Legea nr. 98/2016, acces la dosarul achiziției și eliberarea de copii în format electronic după documentele conținute de acesta. Pe data de 24.07.2024, contestatoarea precizează că autoritatea contractantă i-a transmis adresa nr. (...), prin intermediul căreia i-a comunicat faptul că oferta tehnică și financiară depusă de către (...) este confidențială, atașând declarația de confidențialitate depusă, totodată transmițându-i prin intermediul ”wetransfer” procesele-verbale de evaluare, necomunicându-i niciun document din oferta depusă de către (...). Pe data de 24.07.2024, prin intermediul adresei nr. (...), contestatoarea precizează că a revenit la solicitarea de acces la dosarul

§ 3

achiziției, invederând, pe de o parte, faptul că din cuprinsul procesului- verbal nr. 2 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare nr. 6527/16.05.2024 lipsesc paginile 11, 12, 15 și 16, motiv pentru care a solicitat transmiterea respectivului proces-verbal complet, iar pe de altă parte, faptul că declaraţia depusă de către (...), în vederea demonstrării presupusei confidențialități nu poate reprezenta în niciun caz o dovadă, în cuprinsul său fiind doar enumerate în mare parte niște prevederi legale și iterate, niște simple afirmații neînsoțite de vreun mijloc de probă care să justifice presupusa confidențialitate, condiții în care îi revine autorității contractante obligația de a-i permite accesul la integralitatea dosarului achiziției publice. Pe data de 25.07.2024, autoritatea contractantă i-a transmis adresa nr. (...), prin intermediul căreia i-a comunicat, cu referire la caracterul confidențial al ofertei depuse de către (...), faptul că declarația depusă de aceasta demonstrează caracterul confidențial al ofertei, totodată transmițându-i procesul-verbal nr. 2 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare nr. 6527/16.05.2024 complet. Avându-se în vedere cele antementionate, contestatorul susține că este mai mult decât evident că autoritatea contractantă a încălcat flagrant prevederile legale în vigoare, simpla declarare confidențială a ofertei nefiind suficientă pentru a opera confidențialitatea, fiind necesară prezentarea unor dovezi certe în acest sens, pe care ofertanta (...) în mod evident nu le-a prezentat. Prin urmare, contestatoare solicită Consiliului permiterea accesului la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și repunerea în termenul de completare a motivelor de contestație întemeiate pe informațiile cu privire la care urmează să ia cunoștință odată cu studierea dosarului, cu privire la care autoritatea contractantă i-a refuzat în mod nelegal accesul, în conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 186 din Codul de Procedură Civilă. Contrar alegațiilor neîntemeiate ale autorității contractante, contestatoarea consideră că oferta sa îndeplinește în integralitate cerințele documentației de atribuire, iar răspunsurile la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare au fost mai mult decât concludente, după cum susține că va demonstra în cele ce urmează. Legiuitorul a acordat autorităţii contractante, prin comisia de evaluare, un drept în sensul solicitării de clarificări şi/sau completări ale documentelor prezentate în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare. Însă, textul legal nu poate fi interpretat în sensul că autoritatea contractantă poate să îşi exercite în mod discreţionar prerogativa legală. Or, tocmai această conduită a fost adoptată de către autoritatea contractantă în ceea ce o privește, autoritatea contractantă eliminând în mod abuziv și nelegal oferta sa, deși răspunsurile la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare sunt mai mult decât concludente, după cum va demonstra în cele ce urmează. Pagina 3 din 63

§ 4

Contestatoarea învederează faptul că autoritatea contractantă a adoptat o conduită nelegală, pentru această importanță fiind doar realizarea cu orice preț a dezideratului sau declararea drept câștigătoare a ofertei sale favorite, respectiv a ofertei depuse de către (...) cu terț (...), chiar dacă aceasta este neconformă și ar fi trebuit respinsă, în niciun caz declarată câștigătoare a procedurii. A. Decizia autorității contractante de respingere ca inacceptabilă și neconformă a ofertei sale este nelegală în temeiul următoarelor considerente: A1. - Cu privire la primul motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 3), respectiv cel referitor la lipsa formularelor F3 montare AIL led fără valori din propunerea tehnică, învederează următoarele: Astfel cum a menționat în cuprinsul adresei nr. 251/19.03.2024, reprezentând răspunsul său la solicitarea de clarificări adresată de către comisia de evaluare, nedepunerea formularului F3 în format fizic a fost cauzată de incidența unei erori de redactare a ofertei. Transmiterea formularului F3 pe calea răspunsului de clarificări nu poate fi considerat ca o completare a ofertei, de vreme ce a indicat prin răspunsul la solicitarea de clarificări faptul că informațiile referitoare la cantitățile de lucrări prevăzute în formularul F3 se regăsesc în propunerea sa tehnică la pag. 5 din fișierul „356.05 Propunere tehnică (...).pdf”, precum și la multe alte pagini. Contestatoarea precizează că, potrivit art. 135 alin. (3) din ”HG nr. 595/2016” eroarea din cuprinsul ofertei sale prin care s-a omis transmiterea fizică a formularului F3 reprezintă în mod clar un viciu de formă, întrucât informațiile conținute în acesta „sunt susținute în mod neechivoc de sensul și conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant", iar prin prezentarea lor nu s-a modificat în niciun fel oferta și nici nu i-a fost creat vreun avantaj competitiv în raport cu ceilalți ofertanți. Autoritatea contractantă nu a dovedit niciun moment care este avantajul competitiv care i-a fost creat prin depunerea formularului F3 pe calea răspunsului la clarificări, atâta vreme cât informațiile cuprinse în acesta sunt prevăzute în alte locuri din propunerea sa tehnică. Contestatoarea menționează că autoritatea contractantă fără nicio motivație nu a luat în considerare răspunsul său de clarificări și nici devizele fără valori transmise ca anexă la răspunsul de clarificări, procedând în mod discreționar și abuziv la considerarea răspunsului său ca neconcludent și la respingerea ofertei sale. Așa cum a precizat și în răspunsul de clarificări lipsa devizelor din propunerea tehnică inițială, reprezintă un viciu de formă care poate fi corectat, dacă în cuprinsul propunerii tehnice sunt date și informații care pot susține informațiile cuprinse în devizele fără valori, iar lipsa acestora nu îi crează niciun avantaj competitiv față de ceilalți ofertanți, așa cum auoritatea contractantă ar fi putut constata dacă avea în vedere devizele fără valori trimise ca anexă a răspunsului de clarificări. Aceasta însă s-a limitat la constatarea neconcludenței răspunsului prezentat și la respingerea

§ 5

ofertei sale fără nicio motivație înscrisă în raportul procedurii, în contradicție cu obligația ce-i incumba în conformitate cu prevederile art. 215 din Legea nr. 98/2016. Prin urmare și întrucât legislația națională conține prevederi explicite care reglementează completarea sau confirmarea documentelor ofertei prin depunerea unor documente suport în scopul înlăturării viciilor de formă definite potrivit prevederilor alin. (3) al art. 135 din HG nr. 395/2016 drept acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, înlăturarea viciilor de formă în discuție nu ar fi fost susceptibilă sub nicio formă de a-i produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedură. În egala măsură, contestatoarea consideră că eroarea din cadrul ofertei tehnice depusă poate fi încadrată și în categoria abaterilor tehnice minore - acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte, care, potrivit alin. (9) al art. 134 din HG nr. 395/2016, sunt acceptate și nu conduc la respingerea ofertei ca neconformă potrivit prevederilor alin. (7) al aceluiași articol. În oricare dintre categoriile anterioare ar fi încadrată eroarea din cadrul ofertei depuse, corectarea acesteia nu ar fi determinat încălcarea prevederilor art. 209 din Legea nr. 98/2016 - determinarea apariției unui avantaj evident în favoarea unui ofertant și/sau nu ar fi condus la depunerea unei noi oferte. Potrivit prevederilor alin. (1) al art. 209 din Legea nr. 98/2016, În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei. Aşa cum rezultă din textele de lege evocate, legiuitorul a acordat autorităţii contractante, prin comisia de evaluare, un drept în sensul solicitării de clarificări şi/sau completări ale documentelor prezentate în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare. Însă, contestatoarea precizează că textul legal nu poate fi interpretat în sensul că autoritatea contractantă poate să îşi exercite în mod discreţionar prerogativa legală. Astfel, întreaga reglementare a domeniului achiziţiilor publice, cu toate drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în acest proces, au ca prim scop asigurarea respectării principiilor statuate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, principii printre care se regăseşte şi acela al proporţionalităţii, înţeles ca fiind Pagina 5 din 63

§ 6

egală măsura între ceea ce se cere şi ceea ce se oferă, respectiv între ceea ce se face şi cum se sancţionează. Contestatoarea menționează în aceste condiții că orice decizie a autorității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte - care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Anterior finalizării evaluării ofertelor, autoritatea contractantă trebuie să stabilească cu exactitate dacă oferta sa respectă întocmai cerințele de atribuire. Dreptul ofertanţilor nu trebuie să fie unul iluzoriu, ci efectiv, sens în care însăşi Curtea Constituţională, inspirându-se din jurisprudenţa constantă a Curţii (...)pene a Drepturilor Omului (Cazul Airey contra Irlandei, 1979, şi Cazul Artico contra Italiei, 1980 etc.), a statuat că scopul normelor este nu apărarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete şi efective. Deși art. 209 din Legea nr. 98/2016 statuează dreptul autorității contractante de a solicita oricând clarificări ofertanților pe parcursul analizării și verificării documentelor, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 127 alin. (1) lit. h) și i) și art. 133 din HG nr. 395/2016, rezultă obligația autorității contractante de a solicita clarificări, o astfel de interpretare fiind în concordanță cu principiile și scopurile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 98/2016, cu atât mai mult cu cât comisia de evaluare nu ar putea evalua în mod corespunzător oferta decât după clarificarea tuturor aspectelor aparent neclare și analiza judicioasă a acestora. O astfel de solicitare nu ar fi încadrabilă în prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 - autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat, deoarece în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016 - Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. În Ghidul orientativ pentru responsabilii cu achizițiile publice privind evitarea celor mai obișnuite erori în proiectele finanțate de fondurile structurale și de investiții (...)pene, disponibil la adresa: http://ec.(...)pa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/2014/ guidance_public_pr_oc_ro.pdf, la p. 51 se menționează: „În anumite circumstanţe, există o obligaţie pentru AC de a solicita ofertantului să clarifice sau să completeze documentele prezentate. Această obligaţie se aplică în cazul în care textul ofertei este vag sau neclar şi circumstanţele de care are cunoşținţă autoritatea contractantă sugerează că această ambiguitate poate fi explicată cu uşurinţă sau eliminată. În acest caz, continuarea procedurii de către AC ar duce la excluderea ofertantului fără solicitarea prealabilă de clarificări sau de depunere de documente suplimentare, ceea ce ar contraveni principiului bunei guvernanțe".

§ 7

Contestatoarea face trimitere și la concluziile avocatului general MICHAL BOBEK din 24 noiembrie 2016(1), prezentate în cauza C- 387/14, Esaprojekt Sp. z o.o. împotriva Wojewodztwo Lodzkie, din care redă un rezumat. Stabilirea unor reguli/cerinţe/criterii identice pentru toţi ofertanţii este în concordanţă cu scopul instituit de legislaţia în materia achiziţiilor publice, şi anume concurenţa între operatorii economici şi are drept principiu tratamentul egal între aceştia, modalitatea în care poate fi realizat acest lucru fiind evaluarea ofertelor prin raportare la aceeaşi documentaţie de atribuire, pentru că aceste oferte să poată fi comparate şi pentru ca autoritatea contractantă să atribuie contractul de achiziţie publică acelui ofertant care a prezentat cea mai avantajoasă ofertă. În acest sens, contestatorul invocă practica instanțelor de judecată, precum și jurisprudența CNSC. Prin urmare, contestatoarea consideră că este în mod vădit neîntemeiat acest prim motiv de respingere a ofertei sale. A2. - Cu privire la cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 5), respectiv cel referitor la faptul că aplicaţia mobilă nu funcționează pe sistem browser web, învederează următoarele: Alegația autorității contractante din cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii potrivit căreia aplicația furnizată de către (...) nu ar funcționa pe browser web reprezintă o simpla afirmație nemotivată prin nimic. Aplicațiile indicate de către (...) și puse la dispoziția autorității contractante, cum este și firesc, funcționează pe browser web și conțin toate informațiile solicitate prin fișele tehnice F5 nr. 1 și nr. 2 rd. 5.2. Face precizarea că orice aplicație care este găzduită de un server conectat la internet nu poate fi accesată decât cu ajutorul unui browser (adică un navigator) cu rol de identificare a aplicației și posibilitatea accesării ei cu un sistem de operare instalat pe un anumit terminal conectat la internet. Repetarea cu obstinență de către autoritatea contractantă a faptului că aplicațiile mobile puse la dispoziția acesteia prin propunerea tehnică nu funcționează pe browser web denotă, dacă nu un comportament abuziv în legătură cu evaluarea ofertei sale, atunci cel puțin o lipsă nepermisă de cunoștinte în domeniul informatic, ceea ce este la fel de grav. Prin urmare, contestatorul consideră că este în mod vădit neîntemeiat și cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei sale. A3. - Cu privire la cel de-al treilea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 6), respectiv cel referitor la faptul că aplicația nu permite introducerea de date suplimentare, contestatoarea învederează următoarele: În conformitate cu cerința care se regăsește la pag. 5 și 12 din documentul „6.3 Fișe tehnice Iluminat", pct. 5.1, se solicită, în legătură cu aplicația, „se va indica numele aplicației și modul de accesare a acesteia", cerința fiind extrem de clară, iar (...) dovedind în cadrul ofertei depuse îndeplinirea sa la pag. 5 și 11, punctul 5.1 „Mentenanță și Pagina 7 din 63

§ 8

întreținere din documentul "356.05 Propunere tehnică (...). și documente echipamente PARTEA I". Contestatoarea precizează că autoritatea contractantă nu a impus un anumit mod de logare în această aplicație, prin username și password, fiind la decizia ofertantei alegerea modului de logare (log in) în aplicația pusă la dispoziția beneficiarului. În acest sens, producătorul corpurilor de iluminat ofertate a pus la dispoziția autorității contractante în calitate de beneficiar o aplicație cu un mod de logare FREE (liber), nefiind nevoie de crearea unui cont care să utilizeze username și password. Acest mod de logare a fost ales și gândit pentru a face cât mai ușoară sarcina utilizatorului aplicației, aceasta putând fi accesată de orice persoană care are un minim de cunoștinte în operarea unui dispozitiv hardware smart. Contestatorea susține că sunt nereale alegațiile autorității contractante, contrar acestora aplicația permițând introducerea de date suplimentare. Faptul că pentru introducerea de date suplimentare în aplicația mobilă pusă la dispoziția autorității contractante se accesează un protocol HTTP cu denumirea de www.rapidtables.com pentru a insera anumite informații de tip text (txt), nu înseamnă că aceasta este o aplicație diferită, aceasta reprezintă o funcție ADD-ON al software-ului, și nu o aplicație separată cum eronat susține autoritatea contractantă. În acest sens, contestatorul a atașat un printscreen al opțiunii de auto-salvare după introducerea de date numerice sau text în aplicație, fapt ce demonstrează că este posibilă și funcția de „SAVE", fiind doar nevoie de un click pe butonul „ENABLE", pentru ca datele introduse în aplicație să fie salvate și să se mențină în această stare până la ștergerea lor de către utilizator. Prin urmare, contestatorea consideră că este în mod vădit neîntemeiat și cel de-al treilea motiv de respingere a ofertei sale. A4. - cu privire la cel de-al patrulea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 7), respectiv cel referitor la faptul că nu reiese cum se face montajul suspendat pe consola a aparatului de iluminat, contestatoarea învederează următoarele: Nici prin fișa tehnică F5 nr. 2 și nici în altă parte a documentației de atribuire nu se regăsește nicio cerință prin care ofertanții să fie obligați să descrie sistemul de montaj suspendat pe axul drumului, așa cum menționează autoritatea contractantă prin solicitatea de clarificări la întrebarea nr. 7. Contestatoarea face mențiunea că producătorul corpurilor de iluminat ofertate a asumat prin semnătură olografă cerințele fișei tehnice F5 nr. 2, ceea ce denotă ca și cerință de la rd. 3.9 este asumată, deci prin urmare este îndeplinită. (...) pe calea răspunsului de clarificări a transmis anexat schema de montaj suspendat detaliată din partea centrală a aparatului de iluminat, primită de la producătorul corpului de iluminat ofertat, condiții în care în mod nelegal și neîntemeiat autoritatea contractantă a considerat neconcludent răspunsul și a respins oferta sa. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă are obligația de a realiza evaluarea ofertelor strict prin raportare la cerințele

§ 9

documentației de atribuire, nu prin raportare la altele, diminuate sau majorate, sens în care au statut atât CNSC, cât și instanțele de judecată, autoritatea contractantă având obligația în aceeași măsură cu ofertanții de a respecta întocmai cerințele documentației de atribuire, cu privire la care îi incumbă obligația prevăzută de alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire. În acest sens, contestatoarea citează prevedrile art. 20 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Prin urmare, contestatoarea consideră că autorității contractante îi incumbă obligația de a le solicita ofertanţilor doar acele documente pentru care în fișa tehnică există obligația explicită de depunere a lor odată cu oferta. În același timp, autoritatea contractantă are obligația de a respecta dreptul fiecărui ofertant de a depune în ofertă, doar documentele care au fost solicitate în mod expres prin fișa tehnică a fi depuse și în niciun caz solicitarea de documente justificative pentru cerințe, pentru care acestea nu au fost solicitate la depunerea ofertei. Contestatoarea susține și că autoritatea contractantă nu are dreptul de a-și invoca propria culpă și de a utiliza ambiguitatea documentației de atribuire (edictată în mod intenționat la acest mod) ca instrument pentru eliminarea ofertanţilor „incomozi", așa cum este și cazul său, care stă în calea atribuirii contractului la un procent de 97,87% din valoarea estimată a procedurii, prin solicitarea, prin intermediul clarificărilor, a demonstrării unor cerințe sau a depunerii unor documente justificative, atâta timp cât acestea nu au fost prevăzute expres și explicit în fișele tehnice și documentația de atribuire. În egală măsură, autoritatea contractantă nu se poate preleva de puterea discreționară pe care și-o arogă, atâta timp cât legea stabilește egalitatea de arme între aceasta și ofertanți și astfel să impună după depunerea ofertelor cerințe care nu au fost explicit prevăzute în fișele tehnice sau documentația de atribuire, doar justificat de faptul că legea îi permite să solicite clarificări în legătură cu ofertele depuse. Prin clarificări, autoritatea contractantă nu are dreptul să adauge nici măcar o virgulă documentației de atribuire și în niciun caz nu îi este permis să solicite documente pentru demonstrarea unor caracteristici tehnice și funcționale ale bunurilor ofertate, atâta timp că acestea nu au fost solicitate în mod expres și explicit prin fișele tehnice sau documentația de atribuire. În privință evaluării ofertelor pe baza unor criterii care exced cerințelor documentației de atribuire, jurisprudența este unitară. În susținerea acestei afirmații, contestatoarea invocă practica CNSC și a instanțelor de judecată. Prin urmare, contestatoarea consideră că este în mod vădit neîntemeiat și cel de-al patrulea motiv de respingere a ofertei sale. Pagina 9 din 63

§ 10

A5. - cu privire la cel de-al cincilea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 8), respectiv cel referitor la obligaţia de a prezenta instrucțiuni de montaj sau imagini detaliate ale aparatului de iluminat, contestatoarea învederează următoarele: Dacă în cazul aparatului de iluminat ce face obiectul fișei tehnice F5 nr. 1 AIL1, AIL2, AIL3, AIL5, AIL6, AIL7 la rd.1 s-a prevăzut echiparea acestuia cu „controler de telegestiune", după cum urmează: „1 Aparat de iluminat stradal cu LED. 1.1 Aparat de iluminat stradal. Va fi integrat într-un sistem de control fără fir care permite controlul individual de la distanță. Toate aparatele de iluminat stradal și treceri de pietoni vor aparține aceleiaşi familii și vor avea aceeași formă constructivă", pentru aparatul de iluminat care face obiectul fișei tehnice F5 nr. 2 AIL4 nu există o astfel de cerință. În mod corect autoritatea contractantă a menționat în caietul de sarcini la cap. VIII, pct. 1, lit. b), următoarele: d) Fişele tehnice - Formular F5, Anexele nr. 5.1, 5.2, 5.3, 5.4, 5.5, completate la coloana „Corespondența propunerii tehnice ... Ofertanţii vor prezenta în propunerea tehnică documentele specificate în Fişele tehnice, respectiv: rapoarte de testare, fişe tehnice, instrucţiuni de montaj sau imagini detaliate ale apartului, aplicaţia gratuită şi cod serial/cod QR/cod de bare (după caz) a unui aparat existent - în vederea verificării funcţiunilor solicitate, caracteristicilor solicitate, parametrilor tehnici şi funcţionali minim solicitaţi. Ofertele, ale căror formulare F5 nu ... " Contestatoarea precizează că cerința impusă de către autoritatea contractantă în caietul de sarcini este ca ofertanții să prezinte în propunerea tehnică documentele specificate în fișele tehnice F5 nr. 1 și nr. 2 pentru aparatele de iluminat. Or, în fișa tehnică F5 nr. 2 AIL4, autoritatea contractantă nu a prevăzut nici măcar echiparea acestuia cu controler de telegestiune, nemaidiscutând despre cerința depunerii unor instrucțiuni de montaj pentru controlerul de telegestiune, astfel cum motivează respingerea ofertei sale ca urmare a considerării răspunsului său de clarificări ca fiind neconcludent. Autoritatea contractantă are obligația în egală măsură cu ofertanții să respecte documentația de atribuire astfel cum aceasta a rămas definitivă prin necontestarea/lipsa solicitărilor de clarificări până la termenul de depunere a ofertelor. Or, autoritatea contractantă prin modul de evaluare a ofertei sale în ceea ce privește răspunsul la clarificarea cu nr. 8 adaugă în mod nepermis documentației de atribuire rămasă definitivă cu scopul vădit al respingerii ofertei sale. Contestatoarea solicită Consiliului ca în virtutea atribuțiilor conferite de lege să analizeze modalitatea de evaluare a comisiei și să oblige autoritatea contractantă la revaluarea ofertei sale în strictă concordanță cu documentația de atribuire. Contestatoarea precizează că susținerile de la pct. 47-52 din contestație, referitoare la evaluarea ofertelor pe baza unor cerințe care exced prevederilor documentației de atribuire sunt aplicabile și în privința acestui capăt de cerere, motiv pentru care nu le mai reia.

§ 11

Prin urmare, contestatoarea susține că este în mod vădit neîntemeiat și cel de-al cincilea motiv de respingere a ofertei sale. A6. - cu privire la cel de-al șaselea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 9), respectiv cel referitor la faptul că nu au fost prezentate certificate și rapoarte de testare pentru aparatul EA-LD- 33W-S3/P, contestatoarea învederează următoarele: Prin intermediul adresei nr. 251/19.03.2024, reprezentând răspunsul său la solicitarea de clarificări adresată de către autoritatea contractantă, a prezentat la poziția nr. 9 toate elementele, astfel încât presupusa neclaritate sesizată de către achizitoare să fie lămurită în mod convingător. Cu toate că prin răspunsul formulat, contestatoarea susține că a demonstrat fără putință de tăgadă faptul că aparatele de iluminat solicitate de către autoritatea contractantă prin fișele tehnice nr. 1 și nr. 2 AIL1-AIL7 fac parte din familia corpurilor de iluminat stradal, astfel cum reiese de la rd. 1 din fișa tehnică F5 nr. 1 AIL1, AIL2, AIL3, AIL5, AIL6, AIL7: „1 Aparat de iluminat stradal cu LED" și rd. 1 din fișa tehnică nr. 2 AIL4: „1 Aparat de iluminat stradal cu LED", autoritatea contractantă s-a grăbit să califice răspunsul la solicitarea de clarificări ca fiind neconcludent, procedând în consecință în mod abuziv la respingerea ofertei sale. Motivația autorității contractante potrivit căreia Certificatele de conformitate CE și Rapoartele de testare prezentate în Propunerea tehnică, emise de laboratoare de testare acreditate nu cuprind și aparatul de iluminat EA-LD-33W-S3/P nu poate fi primită, atâta timp cât a demonstrat fără putință de tăgadă că însăși autoritatea contractantă a impus prin fișele tehnice cerința ca aparatele de iluminat ofertate ce fac obiectul fișelor tehnice F5 nr. 1 pentru AIL 1, AIL 2, AIL 3, AIL 5, AIL 6, AIL 7 și nr. 2 pentru AIL 4 să fie de tipul „1 Aparat de iluminat STRADAL cu LED". Pe cale de consecință între aparatele de iluminat impuse a fi ofertate nu există decât diferențe constructive, care din punct de vedere al testelor de încercare a performantelor funcționale și luminotehnice ce fac obiectul testelor de laborator nu comportă diferențe. Diferențele constructive sunt consemnate în mod distinct în Certificatele de conformitate CE și în Rapoartele de testare doar acolo unde laboratoarele de testare consideră că se impune această diferențiere. Contrar motivației autorității contractante pentru respingerea ofertei sale, în sensul că în rapoartele de testare prezentate nu se regăsește aparatul EA-LD-33W-S3/P și nici dimensiunea aparatului de iluminat, în propunerea tehnică depusă, în fișierul „356.05 Propunere tehnică (...). și documente echipamente PARTEA 1.pdf", la pag. 40-255 se regăsesc Rapoartele de testare pentru corpurile de iluminat ofertate, în care este înscris tipul corpului de iluminat din familia corpurilor de iluminat stradal (din care fac parte corpurile de iluminat stradal oferate (AIL1 - AIL7) din care face parte și modelul de aparat de iluminat stradal EA-LD-33W-S3/P, inclusiv dimensiunea acesui model de 550/495 mm, după cum urmează: pag. 62 - Raport de testare EMC nr. Pagina 11 din 63

§ 12

LCSB061022018E/29.07.2022; pag.168 - Raport de testare grad de rezistență apă și umezeală nr. LCSB061022020S/18.07.2022; pag.178 - Raport

§ 13

de

§ 14

testare

§ 15

rezistență

§ 16

la

§ 17

impact

§ 18

nr. LCSB061022019S/29.07.2022; pag. 211 - Raport de testare vibrații nr. LCSB061022007K/29.09.2022; pag. 236 - Raport de testare temperatură nr. LCSB061022008K/29.09.2022. Avându-se în vedere dovezile clare în ceea ce privește îndeplinirea cerinței cu privire la existența certificatelor de conformitate CE și a rapoartelor de testare pentru corpurile de iluminat stradal, din care face parte și corpul de iluminat ce face obiectul fișei tehnice F5 nr. 2 AIL4 model EA-LD-33W-S3/P, contestatoarea solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei sale prin prisma celor susținute în contestație. În acest sens, contestatorul invocă practica instanțelor de judecată și a Consiliului. Prin urmare, contestatoarea precizează că este în mod vădit neîntemeiat și cel de-al șaselea motiv de respingere a ofertei sale. A7. - cu privire la cel de-al șaptelea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 10), respectiv cel referitor la faptul că nu a fost prezentată fișa tehnică de produs pentru brațe, contestatoarea învederează următoarele: Clarificarea autorității contractante din adresa nr. (...)/(...) se referea strict la locul în care este depusă în propunerea tehnică, fișa tehnică F5 nr. 5 brațe și brățări de prindere aparate de iluminat. Prin intermediul adresei nr. 251/19.03.2024, reprezentând răspunsul său la solicitarea de clarificări adresată de către autoritatea contractantă, contestatoarea a indicat pag. 398 din fișierul „356.05 Propunere tehnică (...) F.T. și documente echipamente PARTEA 2.pdf". Contestatoarea menționează că în mod cu totul surprinzător, cu toate că a formulat un răspuns clar și la obiect solicitării de clarificări a achizitoarei, astfel cum a fost formulată, autoritatea contractantă, în mod total abuziv a considerat răspunsul său neconcludent și a respins oferta sa pe un motiv care nu avea legătură cu solicitarea de clarificări adresată (...). Contestatoarea susține că motivul respingerii ofertei sale se referă la nerespectarea cerinței de la rd. 2.1 din fișa tehnică F5 nr. 5 și nu la faptul neidentificării fișei tehnice F5 nr. 5 în propunerea tehnică, astfel cum era formulată întrebarea de clarificare. În condițiile în care, ca urmare a răspunsului său la solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă a identificat fișa tehnică F5 nr. 5 în propunerea tehnică și ca urmare a analizei acesteia a constatat neîndeplinirea cerinței de la rd.2.1 din fișa tehnică, însă aceasta avea obligația de a-i solicita clarificări referitoare la modul de îndeplinre a cerinței. Totodată, contestatoarea menționează că solicitările de la pct. 20- 37 din contestație, referitoare la obligația autorității contractante de a solicita clarificări sunt aplicabile și în cazul acestui capăt de cerere, motiv pentru care nu le mai reia.

§ 19

Prin urmare, contestatoarea precizează că este în mod vădit neîntemeiat și cel de-al șaptelea motiv de respingere a ofertei sale. A8. - cu privire la cel de-al optulea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 11), respectiv cel referitor la faptul că nu a fost prezentat graficul general de realizare a investiției publice - formular F6, contestatoarea învederează următoarele: Autoritatea contractantă face o „gravă” confuzie în ceea ce privește solicitarea unui Grafic general de realizare a investiției publice - Formularul F6 în baza prevederilor HG nr. 907/2016 care privește exclusiv etapele de elaborare și conținutul — cadru al documentaţiilor

§ 20

tehnico-

§ 21

economice

§ 22

aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, pentru un obiectiv de investiții ce privește exclusiv execuția de lucrări pentru „(...)ş”, acest grafic fiind exclusiv în sarcina proiectantului lucrărilor și el se regăsește în Proiectul Tehnic de Execuție din fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf”, la pag.67, pct.6. În baza Formularului F6 prevăzut de HG nr. 907/2016 în sarcina proiectantului, contestatoarea precizează că a elaborat și a depus în Propunerea tehnică Graficul de execuție a lucrărilor Gantt ce se regăsește în fișierul „356.05 Propunere tehnică (...) Grafic GANTT.pdf”, grafic care include lucrările prevăzute în Formularul F6 din Proiectul tehnic de execuție, cu alocarea resurselor și utilajelor necesare execuției. Întrucât, (...) a prezentat Graficul GANTT de realizare a investiției de o complexitate superioară Graficului general de realizare a investiției Formular F6 de proiectare, în mod evident acest lucru nu poate reprezenta un motiv de respingere a ofertei sale. De altfel, la solicitarea autorității contractante Formularul F6 a fost depus pe cale de clarificări. Respingerea ofertei sale ca urmare a neincluderii în aceasta a Formularului F6 este nelegală atâta timp cât autoritatea contractantă nu a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 135 din HG nr. 395/2016, în sensul că informațiile conținute în Formularul F6 sunt susținute și conținute în Graficul GANTT prezentat și reprezintă un viciu de formă. Susținerile (...) de la pct. 16-37 din contestație referitoare la obligația autorității contractante de a solicita clarificări și la corectarea viciilor de formă/abaterilor tehnice minore sunt aplicabile și în cazul acestui capăt de cerere, motiv pentru care nu le mai reia. Prin urmare, contestatoarea consideră că este în mod vădit neîntemeiat și cel de-al optulea motiv de respingere a ofertei sale. A9. - cu privire la cel de-al nouălea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 12), respectiv cel referitor la faptul că nu a fost prezentat formular C6 complet conform listei de cantități P.T., contestatoarea învederează următoarele: Precizează că așa cum a demonstrat prin intermediul adresei nr. 251/19.03.2024, reprezentând răspunsul său la solicitarea de clarificări adresată de către autoritatea contractantă, Formularele C6, C7, C8 și C9 au fost depuse în Propunerea tehnică pag. 522-531 din fișierul „356.05 Propunere tehnică (...).pdf”. Depunerea unor completări ale Formularului Pagina 13 din 63

§ 23

C6 pe calea răspunsului la solicitatea de clarificări cu cantități de lucrări ce se regăsesc în Formularul F3 (deviz montare AIL) nu poate constitui motiv de aplicare a prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016, întrucât prin transmiterea Formularului C6 completat nu s-a modificat conținutul ofertei sale, informațiile cuprinse în Formularul C6 fiind susținute fără echivoc de informațiile conținute în Formularul F3 ce este depus în Propunerea tehnică la pag. 522-531, iar pe cale de consecință sunt aplicabile prevederile art. 135 alin. (3). Contestatoarea menționează că susținerile sale de la pct. 16-37 din contestație, referitoare la obligația autorității contractante de a solicita clarificări și la corectarea viciilor de formă/abaterilor tehnice minore sunt aplicabile și în cazul acestui capăt de cerere, motiv pentru care acesta nu le mai reia. Prin urmare, contestatoarea precizează că este în mod vădit neîntemeiat și cel de-al nouălea motiv de respingere a ofertei sale. A10. - cu privire la cel de-al zecelea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 15), respectiv cel referitor la faptul că nu a fost prezentat planul de mentenanță solicitat prin caietul de sarcini, contestatoarea învederează următoarele: Precizează că a depus în propunerea tehnică, la pag. 104 din fişierul „356.05 Propunere tehnică (...).pdf” o procedură tehnică de lucru privind întreținerea și menținerea lucrărilor executate în garanție, în baza căreia (...), în calitate de executant al lucrărilor proiectului, va interveni pentru remedierea defectelor apărute în exploatare. Totodată, în calitate de executant al lucrărilor obiectivului de investiții cu denumirea „Modernizare sistem de iluminat public în orașul Tăuții Măgheruș, judeţul Maramureş" are responsabilitatea remedierii defectelor apărute la componentele puse în lucrare la momentul apariției lor și în niciun moment la realizarea operaţiilor de mentenanță a acestora sau ale celor existente în sistem înainte de începerea execuţiei respectivei lucrări. Mai mult, contestatoarea susține că autoritatea contractantă în stabilirea cerinței nu a pus la dispoziția ofertanților prin documentația de atribuire niciun model de plan de mentenanță, astfel încât ofertanții să poată elabora un asemenea plan care să poată fi utilizat în evaluare în mod egal pentru fiecare ofertă depusă. În această situație, depunerea de către (...) în propunerea tehnică la pag. 104 din fișierul „356.05 Propunere tehnică (...).pdf” a procedurii intitulată „Procedura tehnică de execuţie: ITL-EAS-13-01-Întreținerea și menținerea lucrărilor executate în garanţie" reprezintă în mod clar dovada îndeplinirii cerinței, atâta timp cât autoritatea contractantă nu poate demonstra în mod concret în ce constă presupusa neîndeplinire a cerinței impuse. De asemenea, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă nu poate impune executantului unei lucrări privind un anumit obiectiv de investiții prestarea unor servicii fără legătură cu execuția obiectivului respectiv, pe care nici măcar nu le nominalizează prin documentația de atribuire. Respingerea ofertei sale ca urmare a motivării legate de nedepunerea unui Plan de mentenanță

§ 24

imaginar, care nu este atributul executantului unei lucrări (acesta se întocmește de către prestatorii serviciilor de mentenanță autorizări ANRSC în cadrul contractelor de delegare de gestiune a serviciului de iluminat public sau a celor de întreținere-menținere), reprezintă o evaluare „abuzivă” a ofertei sale, care este una de execuție de lucrări și nu de prestare de servicii. Prin urmare, contestatoarea susține că este în mod vădit neîntemeiat și cel de-al zecelea motiv de respingere a ofertei sale. A11. - cu privire la cel de-al unsprezecelea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 16), respectiv cel referitor la nerespectarea cerinței din caietul de sarcini prin prezentarea unui calcul luminotehnic pentru nr. crt. 1 DN1C/E58 cu o distanță între stâlpi de 38 m și nu de 40 m, așa cum a fost solicitat, contestatoarea învederează următoarele: Autoritatea contractantă nu-și poate invoca propria culpă atunci când respinge oferta depusă de (...) ca urmare a considerării răspunsului său de clarificări ca fiind neconcludent, ca urmare a neutilizarii în calculele luminotehnice a datelor de intrare din cap. Calculele luminotehnice martor ce se află în Anexa nr. 3 - pag. 76 în fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf”, respectiv Anexa nr. 1 - pag. 22 din fişierul „2. Caiet de sarcini și anexe Ilum TM". De asemenea, contestatorul susține că așa cum a menționat în cuprinsul adresei nr. 251/19.03.2024, reprezentând răspunsul său la solicitarea de clarificări adresată de către comisia de evaluare, calculele luminotehnice prezentate în propunerea tehnică, din fișierul „356.05 Propunere tehnică (...) Calcul luminotehnic.pdf” pentru strada nr. crt.1 DN1C/E58 sunt corecte, iar datele de intrare coincid cu cele din Calculul luminotehnic martor depus în Proiectul Tehnic de Execuție (PTE), pag. 103 din fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf”, redată, care este singurul document valid cu care se face comparația în ce privește calculele luminotehnice, așa cum de altfel rezultă și calculul luminotehnic depus de (...) de la pag. 31 din fișierul „356.05 Propunere tehnică (...) Calcul luminotehnic.pdf” pentru acest profil de stradă care de asemenea respectă datele de intrare din Calculul luminotehnic martor din PTE. Datele de intrare ale calculului luminotehnic martor pentru strada nr. crt.1 DN1C/E58 din anexa 1 sunt diferite și necorelate cu calculele luminotehnice prevăzute și solicitate prin proiectul tehnic vizat și autorizat și astfel au fost create o serie de necorelari între Anexa nr.1 și Calculele luminotehnice martor din P.T. și nu poate fi imputată ofertanților. De altfel, contestatoarea are convingerea că autoritatea contractantă a elaborat în mod intenționat confuz documentația de atribuire pentru a avea o pârghie de respingere a ofertanților incomozi, cum este și cazul său, în oricare din cele două variante autoritatea contractantă având posibilitatea de eliminare a ofertei. Cu toate acestea, contestatoarea precizează că a anexat răspunsului la clarificări, calculul luminotehnic pentru strada nr. crt. 1 DN1C/E58 cu respectarea datelor din Anexa 1 și cu mențiunea că s-au folosit aceleași corpuri prezentate în Pagina 15 din 63

§ 25

oferta sa tehnică depusă, acesta nefiind modificată, condiții în care este nelegală respingerea ofertei sale. Contestatoarea arată că în documentația de atribuire, pentru strada nr.crt. 1 DN1C/E58, proiectantul lucrării a utilizat pentru efectuarea calculelor luminotehnice două mărimi diferite pentru distanțele între stâlpii de iluminat, 40 în Anexa nr.1 și 38 m în calculele luminotehnice martor, ambele fiind depuse la pag. 76 și respectiv 77 din fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf” ce se regăsește în conținutul documentației de atribuire publicată în SEAP. Calculele luminotehnice pe care le-a depus se regăsesc în fișierul „356.05 Propunere tehnică (...) Calcul luminotehnic.pdf”, pag. 15 și respectă în integralitate structura și datele de intrare ale Proiectului Tehnic de Execuție din fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf”, pag.77, Alegerea proiectantului obiectivului de investiții de a utiliza pentru străzile menționate mai sus, date de intrare diferite pentru distanța între stâlpii de iluminat public de 38 m în loc de 40 m, cât consemnează în anexa nr.1, este alegerea proiectantului, care are întreagă responsabilitate pentru proiectul întocmit. Autoritatea contractantă avea obligația să coreleze datele din anexa nr. 3 pag. 76 cu datele din Calculele luminotehnice martor pag. 77 din fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf”, astfel încât toți ofertanții să cunoască cu claritate datele de intare reale pentru care să întocmească calcule luminotehnice. Atâta timp cât însă, pentru distanța dintre stâlpii de iluminat sunt înscrise în documentația de atribuire, rămasă definitivă, prin necontestare și obligatorie în egală măsură atât pentru ofertanți, cât și pentru autoritatea contractantă, date diferite, nu poate fi imputat (...) faptul că a respectat în efectuarea calculelor luminotehnice datele de intare utilizate de proiectant pentru întocmirea Calculelor luminotehnice martor și nu datele de intrare din Anexa nr. 1. În cazul în care ar fi utilizat datele de intrare din anexa nr. 1 în realizarea Calculelor luminotehnice, autoritatea contractantă ar fi invocat nerespectarea datelor de intare din Calculele luminotehnice martor parte a PTE și ar fi considerat oferta sa neconformă și în acest caz. Mai mult, contestatoarea precizează că autoritatea contractantă prin întocmirea documentației de atribuire în acest mod, a premeditat posibilitatea de respingere a ofertelor neavenite și promovarea ofertelor „preferate". Cu toate aceste erori în documentația de atribuire rămasă definitivă, la solicitarea de clarificări a autorității contractante prin răspunsul de clarificări, a transmis autorității contractante calculul luminotehnic solicitat cu deschiderea între stâlpii de iluminat de 40 m, așa cum este prevăzut în anexa nr. 3, pag.76 din fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf” pentru strada nr.crt. 1 DN1C/E58. Contestatoarea solicită Consiliului să constate că a prezentat calcule luminotehnice în conformitate cu calculele luminotehnice martor și a respectat întocmai datele de intrare prevăzute de proiectant în acestea, motiv pentru care solicită obligarea autorității contractante la revaluarea ofertei sale prin prisma celor prezentate.

§ 26

Prin urmare, contestatoarea consideră că este în mod vădit neîntemeiat și cel de-al unsprezecelea motiv de respingere a ofertei sale. A12, 13. - cu privire la cel de-al doisprezecelea și al treisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 17 și 18), respectiv cel referitor la nerespectarea cerinţei din caietul de sarcini prin prezentarea unui calcul luminotehnic pentru nr. (...)cu o distanță între stâlpi de 35 m și nu de 40 m, așa cum a fost solicitat, iar pentru nr. crt. 1 Loc. Busag, strada DN1C/E58 (strada 112) cu o distanță între stâlpi de 36 m și nu de 40 m, așa cum a fost solicitat, contestatoarea învederează următoarele: Precizează că susținerile de la capătul de cerere A.11 de mai sus sunt aplicabile în integralitate și în privință acestui capăt de cerere, motiv pentru care reiterează doar faptul că în ofertă a respectat datele de intrare utilizate de proiectant pentru întocmirea Calculelor luminotehnice martor, iar cu ocazia răspunsului la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare a transmis calculele luminotehnice cu respectarea datelor din anexa 1 și cu mențiunea că s- au folosit aceleași corpuri prezentate în oferta tehnică depusă, aceasta nefiind modificată, condiții în care este nelegală respingerea ofertei sale. Prin urmare, contestatoarea consideră că sunt în mod vădit neîntemeiate și cel de-al doisprezecelea și al treisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale. A14.- cu privire la cel de-al paisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 19), respectiv cel referitor la neprezentarea calculelor luminotehnice pentru nr. crt. 18, strada 40, contestatoarea învederează următoarele: În documentația de atribuire pentru strada nr. crt. 18 str. 40 proiectantul lucrării „NU” a efectuat calcule luminotehnice martor pentru aceasta stradă, astfel că în cap. Calcule luminotehnice martor din fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf” nu sunt incluse calcule luminotehnice martor pentru strada nr.crt. 18 str. 40, întrucât proiectantul a considerat că această stradă este deja asimilată din punct de vedere al datelor de intare cu calculele luminotehnice existente în situațiile martor. Ținându-se seama de acest aspect și respectând structura prezentată de proiectant în cap. Calcule luminotehnice martor, nici în Propunerea tehnică fișierul „356.05 Propunere tehnică (...) Calcul luminotehnic.pdf", pag. 15, nu au fost incluse calcule luminotehnice pentru strada nr. crt. 18, str. 40, respectând cum era și firesc PTE. Autoritatea contractantă avea obligația să coreleze datele din Anexa nr. 3 pag. 76 din fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf”/Anexa nr. 1 - pag. 22 din fișierul „2. Caiet de sarcini și anexe Ilum TM" cu datele din Calculele luminotehnice martor pag. 77 din „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf”, astfel încât toți ofertanții să cunoască cu claritate datele de intrare reale pentru care să întocmească calcule luminotehnice. Contestatoarea susține că, în cazul în care ar fi utilizat datele de intrare din Anexa nr. 1 în realizarea Calculelor luminotehnice, autoritatea contractantă ar fi invocat nerespectarea datelor de intrare din Calculele Pagina 17 din 63

§ 27

luminotehnice martor parte a PTE și ar fi considerat oferta sa neconformă și în acest caz. Autoritatea contractantă prin întocmirea documentației de atribuire în acest mod a premeditat posibilitatea de respingere a ofertelor neavenite și promovarea ofertelor „preferate". Cu toate aceste erori în documentația de atribuire rămasă definitivă, la solicitarea de clarificări a autorității contractante prin răspunsul la solicitarea de clarificări, contestatoarea precizează că a transmis autorității contractante calculul luminotehnic solicitat conform Anexei nr. 1, pag. 77 din fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf” pentru strada nr. crt. 18 str. 40. În aceste condiții, contestatoarea solicită Consiliului să constate că a prezentat calcule luminotehnice conform cu calculele luminotehnice martor și a respectat întocmai datele de intrare prevăzute de proiectant în acestea, motiv pentru care solicită obligarea autorității contractante la revaluarea ofertei sale prin prisma celor prezentate. Prin urmare, contestatoarea consideră că este în mod vădit neîntemeiat și acest motiv de respingere a ofertei sale. A15. - cu privire la cel de-al cincisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 20), respectiv cel referitor la neprezentarea calculelor luminotehnice pentru nr. crt. 19 strada 42, nr. crt. 20 strada 43, nr. crt. 21 strada 44, contestatoarea învederează următoarele: Susținerile sale de la capătul de cerere A.14 de mai sus sunt aplicabile în integralitate și în privință acestui capăt de cerere, motiv pentru care nu le mai reia, reiterând doar faptul că în ofertă a respectat datele de intrare utilizate de proiectant pentru întocmirea Calculelor luminotehnice martor, între acestea neregăsindu-se calcule luminotehnice martor pentru strada invocată, acesta fiind și motivul pentru care nu au fost realizate în cadrul ofertei, iar cu ocazia răspunsului la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare a transmis calculele luminotehnice cu respectarea datelor din Anexa 1 și cu mențiunea că s-au folosit aceleași corpuri prezentate în oferta tehnică depusă, aceasta nefiind modificată, condiții în care consideră că este nelegală respingerea ofertei sale. Pe cale de consecință, contestatoarea solicită Consiliului anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și obligarea achizitoarei la reevaluarea acesteia și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. B. Decizia autorității contractante de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei (...) este nelegală, întrucât aceasta este neconformă în temeiul următoarelor considerente: Contestatoarea învederează faptul că autoritatea contractantă a adoptat o conduită nelegală, pentru această importantă fiind doar realizarea cu orice preț a dezideratului său declararea drept câștigătoare a ofertei sale favorite, respectiv a ofertei depuse de către (...) cu terț

§ 28

(...), chiar dacă aceasta este neconformă și ar fi trebuit respinsă, în niciun caz declarată câștigătoare a procedurii. Contestatoarea arată că documentația de atribuire la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei şi-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru (...) cu terț (...). La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentaţiei de atribuire, întrucat ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În concluzie, contestatoarea precizează că documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin HG nr. 395/2016. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este Decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal) sau Decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal). Astfel cum un contract constituie legea parților, și documentația de atribuire, întovărășită de clarificările postate în SEAP, are aceeași valoare pentru părți, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. În acest sens, contestatoarea invocă practica instanțelor de judecată, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii (...)pene. Totodată, contestatoarea precizează că riscul neîntocmirii conforme a ofertei cade în sarcina operatorului economic, acesta neputând să își invoce propria culpă ca motiv al elaborării neconforme a ofertei sau a nedepunerii acesteia în conformitate cu cerințele documentației de atribuire. Neglijența operatorului economic care nu îndeplinește cerințele documentației de atribuire se apropie și împrumută din atributele intenției directe sau ale culpei cu prevedere, în contextul în care ofertantul este prevenit de lege și de autoritate că trebuie să se conformeze documentației de atribuire. De asemenea, contestatoarea consideră că documentația de atribuire este în egală măsură obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici. Potrivit adagiului latin „nemo auditur propriam turpitudinem allegans" - nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină, incorectitudine, necinste, și nici să se apere valorificând un asemenea temei. Contestatoarea susține că oferta depusă de către (...) cu terț (...) este neconfomă cu privire la aspectele redate mai jos, solicitând Consiliului repunerea în termen pentru invocarea motivelor pe baza informațiilor cu privire la care urmează să ia cunoștință în urma studierii Pagina 19 din 63

§ 29

dosarului achiziției publice la sediul CNSC, în condițiile în care autoritatea contractantă i-a refuzat în mod nelegal accesul la această ofertă. B1. - oferta depusă de către (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerințele referitoare la certificarea ENEC și rapoartele de testare solicitate. Contestatoarea subliniază că certificările, declarațiile și rapoartele de testare din cadrul ofertei depuse de (...) cu terț (...) nu sunt conforme. Acestea sunt depuse pentru corpuri de iluminat marca (...), aparținând producătorului declarat în propunerea tehnică (...)SRL. Ori, au fost ofertate corpuri de iluminat marca (...) ale producătorului chinez (...) (...). În condițiile în care (...) cu terț (...) a ofertat echipamente (...), ceea ce înseamnă că toate certificatele de conformitate CE, declarațiile de conformitate, rapoartele de testare și orice alte documente depuse în ofertă sub marca (...), nu sunt emise și nu sunt valabile pentru marca (...) (care este o cu totul o altă marcă), care nu are niciun fel de legătură cu marca (...), certificările depuse nu pot fi luate în considerare, în fapt ele neexistând. Contestatoarea solicită Consiliului să constate faptul că ofertantul (...) cu terț (...) a ofertat corpuri de iluminat marca (...) pentru care nu a depus certificări valabile și încearcă să inducă în eroare atât autoritatea contractantă, cât și Consiliul prin substituirea documentației referitoare la certificarea corpurilor de iluminat marca (...) cu certificatele pe care le deține pe numele ((...)SRL) pentru marca (...), fără nicio legătură cu marca ofertată, întrucât aceea aparține unui producător chinez (...) (...), fără nicio legătură cu procedura de față. În concluzie, au fost ofertate corpuri de iluminat marca (...) ale producătorului chinez (...) (...), iar certificatele de conformitate CE, declarațiile de conformitate și rapoartele de testare depuse sunt de la corpurile de iluminat marca (...) ale producătorului (...)SRL, fapt ce reprezintă în mod clar neîndeplinirea cerinței de către oferta depusă de (...) cu terț (...), motiv pentru care aceasta este neconformă. B2. - probitatea morală a (...) cu terț (...) este inexistentă. (...) a falsificat certificatul ENEC nr. HN 69290504. Contestatoarea învederează Consiliului faptul că a avut acces la sediul CNSC, la ofertele depuse de către (...) atât în Dosarul nr. 420/2024, la oferta depusă în cadrul procedurii simplificate având ca obiect „Execuţie lucrări pentru obiectivul: «Modernizare sistem de iluminat public în Comuna Bascov, Județul Argeș»”, organizată de către autoritatea contractantă COMUNA BASCOV, inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. SCN1133725/27.10.2023 13:38, cât și în Dosarul nr. 687/2024, la oferta depusă în cadrul procedurii simplificate având ca obiect „Execuţia lucrărilor aferente obiectivului de investiţii: «MODERNIZAREA SERVICIULUI DE ILUMINAT PUBLIC ÎN MUNICIPIUL TURNU MĂGURELE, JUDEȚUL TELEORMAN»”, organizată de către autoritatea contractantă PRIMĂRIA TURNU MĂGURELE, inițiată prin publicarea

§ 30

anunțului

§ 31

de

§ 32

participare

§ 33

simplificat

§ 34

nr. SCN1131756/25.09.2023 08:29, ocazie cu care a constatat faptul că

§ 35

Certificatul ENEC nr. HN 69290504 depus în cadrul procedurii organizate de către PRIMĂRIA TURNU MĂGURELE are o forma falsificată, diferită față de cel depus în cadrul procedurii organizate de către COMUNA BASCOV, în sensul că în cuprinsul certificatului depus în cadrul procedurii organizate de către PRIMĂRIA TURNU MĂGURELE au fost „ inserate"

§ 36

, pe lângă puterea de 30W și puterile de 20 și 25W. Nu în ultimul rând, contestatoarea învederează Consiliului faptul că a avut acces la sediul CNSC, la oferta depusă de către (...) în Dosarul nr. 1910/2024, la oferta depusă în cadrul procedurii simplificate având că obiect „Proiectare și execuţie pentru lucrări obiectivul de investiţie «Modernizare sistem de iluminat public în Orașul Stefănești, judetul Arges»”, organizată de către autoritatea contractantă ORAȘUL STEFANESTI, inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. SCN1133029/17.10.2023 08:34, și de aceasta dată constatând faptul că Certificatul ENEC nr. HN 69290504 depus în cadrul procedurii are o formă falsificată, diferită față de cel depus în cadrul procedurii organizate de către COMUNA BASCOV, în sensul că în cuprinsul certificatului depus în cadrul procedurii organizate de către ORAȘUL STEFĂNEȘTI au fost „inserate", pe lângă puterea de 30 W și puterile de 20 și 25 W. Contestatoarea a redat în copie Certificatul ENEC nr. HN 69290504 depus în cadrul procedurii organizate de către PRIMĂRIA TURNU MĂGURELE (pag. 3450-3452 din Dosarul achiziției 687/2024), Certificatul ENEC nr. HN 69290504 depus în cadrul procedurii organizate de către COMUNA BASCOV (pag. 793-795 din Dosarul achiziției 420/2024), respectiv Certificatul ENEC nr. HN 69290504 depus în cadrul procedurii organizate de către ORAȘUL ȘTEFĂNEȘTI (pag. 14 din documentul „Propunere tehnică partea 4 ELBI"). Totodată, contestatoarea învederează Consiliului faptul că pe data de 25.04.2024 a recepționat din partea TUV Rheinland, emitentul Certificatului ENEC nr. HN 69290504, confirmarea faptului că Certificatul ENEC nr. HN 69290504 depus de către (...) în cadrul procedurii orgazizate de către PRIMĂRIA TURNU MĂGURELE este un fals. În susținerea celor antemenționate, contestatoarea redă e-mailul recepționat, conținând și atașamentul constând în certificatul ENEC nr. HN 69290504 falsificat de către (...), respectiv „varianta" în care, pe lângă puterea de 30 W, existentă în certificatul original, au fost „inserate" în mod fraudulos și puterile de 20 și 25 W. Ca urmare a celor antemenționate, contestatoarea precizează că se impune analizarea certificatului ENEC depus de către (...) cu terț (...), probabilitatea repetării conduitei nelegale, demonstrată în cele deja menționate, fiind extrem de mare, aproape o certitudine, în condițiile în care (...) este terț al (...). În condițiile în care, așa cum rezultă din cuprinsul documentului Anexa nr. 3 - pag. 76 din fișierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf” / Anexa nr. 1 - pag. 22 din fişierul „2. Caiet de sarcini și anexe Ilum TM", în cadrul procedurii care face obiectul speței deduse judecății se solicită corpuri de iluminat având, pe lângă puterile de 30W, 45W, 60W, 80W, Pagina 21 din 63

§ 37

100W, 120W și 150W existente în Certificatul ENEC nr. HN 69290504 varianta „originală" și puterile de 20W și 25W, în mod evident oferta depusă de către (...) cu terț (...), nu îndeplinește cerința referitoare la certificatul ENEC solicitat, menţionată la rd. 6.4 din Fișa tehnica F5 nr. 1, impunându-se fără putință de tăgadă respingerea acesteia. În Certificatul (licență) ENEC se specifica foarte clar: „Acest certificat se referă la tipul de produs menționat mai sus. Dreptul de utilizare a mărcii ENEC de mai sus este permis pentru produsul certificat". Cu alte cuvinte produsele certificate cu marca ENEC sunt strict cele înscrise de Laboratorul de testare TUV Rheinland Cert Kft, MEEI Division-product Certification Budapesta în certificatul ENEC Cu privire la neconformitatea ofertei depuse de către (...) cu terț (...), contestatoarea învederează și următoarele motive: 1. În completarea fișelor tehnice F5 pentru corpurile de iluminat ofertate, contestatoarea precizează că nu se indică, așa cum este cerința caietului de sarcini, la fiecare rând în parte, modalitatea de îndeplinire a cerinței prin indicarea documentelor doveditoare și a paginii din propunerea tehnică la care se regăsește documentul doveditor. Ofertantul s-a rezumat la metoda copy/paste de pe Formularul F5 fișe tehnice corpuri de iluminat din documentația de atribuire publicată în SEAP, fără să se obosească să modifice măcar o virgulă. Autoritatea contractantă în evaluarea ofertei ofertantei (...) cu terț (...) nu a ținut seama de propriile cerințe impuse ofertanților care sunt obligatorii a fi respectate în egală măsură atât de autoritatea contractantă cât și de ofertanți. În cazul ofertei (...) cu terț (...), autoritatea contractanta „a uitat" de aplicabilitatea acestui principiu, trecând cu vederea faptul că aceasta de fapt nu a depus o fișă tehnică valabilă semnată și asumată de producător ci „un copy paste" identică până la confuzie cu Fișa tehnică F5 pentru corpuri de iluminat publicată de autoritatea contractantă în SEAP. Contestatoarea solicită Consiliului să constate că oferta depusă de ofertanta (...) cu terț (...) încalcă cele mai elementare principii de etică profesională, prevederile documentației de atribuire prin copierea unor părți importante din aceasta fără drept, precum și cel mai important neindicarea dovezilor prin care este îndeplinită fiecare cerință din fișele tehnice F5 ale corpurilor de iluminat și ca ofertantul (...) cu terț (...) să arate unde în oferta sa sunt depuse dovezi cu privire la îndeplinirea tuturor cerințelor impuse prin fișele tehnice F5. 2. Pentru corpurile de iluminat ofertate marca (...), contestatoarea precizează că ofertanta (...) cu terț (...) indică ca producător la rd.1.1 din fișele tehnice F5 pentru corpurile de iluminat firma (...)SRL. În cazul în care ofertanta (...) cu terț (...) indica drept producător al corpurilor de iluminat ofertate, firma (...)SRL, aceasta avea obligația potrivit documentației de atribuire să depună în propunerea tehnică declarații de conformitate, certificate de conformitate CE și rapoarte de testare pentru tipul corpului de iluminat ofertat ce se regăsește în propunerea tehnică, adică pentru corpul de iluminat cu marca (...).

§ 38

Contestatoarea solicită Consiliului să constate că toate declarațiile, certificările și rapoartele de testare depuse în propunerea tehnică de către ofertanta (...) cu terț (...) sunt pentru corpul de iluminat cu marca (...) și nu are nicio legătură cu tipul corpului de iluminat ofertat (...) și să oblige autoritatea contractantă să clarifice unde în oferta tehnică sunt documentele valabile pentru corpurile de iluminat ofertate. Mai mult, contestatoarea consideră că s-a indus în eroare autoritatea contractantă prin indicarea la rd.1.1. din fișele tehnice ale corpurilor de iluminat ofertate drept producător pe (...)SRL, când în realitate producătorul corpurilor de iluminat (...) este firma chinezească (...) (...), însă acestea nu sunt însoțite de documente valabile. 3. Contestatoarea menționează că dacă prin absurd ofertanta (...) cu terț (...) ar face dovada depunerii pentru corpurile de iluminat (...) în propunerea tehnică a documentelor de certificare, acest tip de corpuri ofertate nu îndeplinesc cerința de la rd. 2.2 din fișele tehnice F5 pentru corpuri de iluminat, respectiv curentul precizat de 800 mA la bornele LED-urilor este diferit față de curentul de ieșire precizat la rd. 4.2, col.2 de 1000 mA și de curentul de ieșire al driverului cu care este echipat corpul de iluminat ofertat de tip MOSO, care potrivit tuturor rapoartelor de testare depuse în propunerea tehnică pentru marca (...) are un curent de ieșire de maxim 1.050 mA. Chiar dacă ofertanta a încercat să depună în propunerea tehnică o fișă tehnică pentru driverul Invertronics în mod cu totul forțat, întrucât corpul său de iluminat ofertat (...) nu a fost testat niciodată cu un asemenea driver, motiv pentru care o asemenea echipare fără o testare adecvată a corpului de iluminat cu un asemenea driver (Invertronics) nu poate fi acceptată. Dovada funcționalității unui corp de iluminat rezidă în prezentarea de rapoarte de testare emise de Laboratoare acreditate astfel cum sunt cerințele documentației de atribuire. Or, în această situație, ofertanta (...) cu terț (...) nu numai că încearcă să inducă în eroare autoritatea contractantă prin prezentarea fișei tehnice a unui driver (Invertronics) fără nicio legătură cu testarea corpurilor de iluminat ofertate (...), în realitate testarea s-a făcut pe corpurile de iluminat marca (...) care sunt echipate cu driver MOSO așa cum rezultă din toate declarațiile, certificările și rapoartele de testare depuse în propunerea tehnică, fapt ce determina neîndeplinirea cerinței de către aceste corpuri.

§ 39

Contestatoarea solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă pentru a determina locul în care se regăsesc în propunerea tehnică a ofertantei (...) cu terț (...), declarațiile de conformitate, certificatele de conformitate și rapoartele de testare pentru corpurile de iluminat ofertate (...). 4. Potrivit Raportului fotometric LM79-08 cu nr. CN21EUHL001 temperatura de culoare pentru corpul de iluminat ofertat cu putere de 30W este de 6.389K, total diferită față de temperatura de culoare stabilită drept cerință în fișa tehnică F5 nr. 1 rd.2.6, col.1, pentru corpul de iluminat solicitat de 4000K. Pagina 23 din 63

§ 40

Totodată, contestatoarea precizează că în Certificatul ENEC și ENEC+ depuse în propunerea tehnică, temperatura de culoare pentru corpurile de iluminat marca (...) este de 3000/4000K și în nici un caz de 6.389K. În fapt, pentru corpurile de iluminat ofertate (...) nu se regăsește în propunerea tehnică niciun document emis de un Laborator de testare autorizat care să confirme respectarea de către aceste corpuri de iluminat a temperaturii de culoare. 5. Contestatoarea susține că ofertanta (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința de la pct. 2.6 în ceea ce priveşte echiparea corpurilor de iluminat ce fac obiectul fișei tehnice F5 nr.1 producător (...) JOYSUN PRODUCT CHINA cu sursa luminoasă de tip LED de mare putere în sensul că s-a ofertat LED de tip Bridgelux 3030 care face parte din LED-urile de putere mijlocie care nu depășesc o putere de 1,5W/LED. LED-urile de mare putere sunt LED-uri de tip 5050 care au o putere minimă de 3W/LED, motiv pentru care acestea sunt prevăzute cu un sistem special de răcire a diodei LED aflată în funcțiune. Acest termen de mare putere este utilizat de obicei într-un context comercial și se referă la un ansamblu sau o structură LED care oferă o luminanţă ridicată pentru a permite proiectarea de corpuri de iluminat rentabile optic şi energetic, fără însă a i se atribui o mărime (Wați spre exemplu). Totodată, contestatoarea menționează faptul că termenii corecți, precum și criteriile pentru specificarea cerinţelor de iluminat în scopul evitării ambiguităților, sunt menționați în standardul SR EN 12665: lumina şi iluminat, termeni de bază pentru specificarea cerinţelor de iluminat. Un LED de tip 3030 nu permite, ca urmare a dimensiunilor sale reduse, să poată fi echipat cu dispozitivul de răcire, motiv pentru care puterea sa maximă nu poate depăși 1,5W. În concluzie cerința privind ofertatea unor LED-uri de mare putere nu este îndeplinită de către ofertantă, acesta reprezentând încă un motiv de neconformitate a ofertei (...). 6. Contestatoarea precizează că ofertanta (...) cu terț (...) nu îndeplineşte nici cerința de la rd. 3.1, col.1, întrucât corpul de iluminat ofertat are carcasă construită din aluminiu extrudat și nu din aluminiu turnat sub presiune, așa cum este cerința caietului de sarcini. Aluminiul turnat sub presiune spre deosebire de aluminiul extrudat nu permite murdăriei și prafului să se depună pe carcasa aparatului de iluminat, ceea ce contribuie în mod esențial la reducerea semnificativă a operațiunilor de întreținere și curățare mult mai ușoare și cu mai puțin efort, ceea ce se traduce în reducerea cheltuielilor cu mentenanță corpurilor de iluminat. Importanța lipsei depunerii prafului pe carcasa superioară a corpului de iluminat este esențială pentru funcționarea eficientă a corpului de iluminat, întrucât praful, odată depus, împreună cu umezeala formează în timp o peliculă pietrificată care nu mai permite eliminarea căldurii emise de LED-uri și astfel prin supraîncălzire durata de viață a acestora se reduce semnificativ, fiind pusă în periocol durata de 100.000 ore de funcționare solicitată ca cerință de autoritatea contractantă.

§ 41

7. Ofertantul nu îndeplinește cerința de la rd. 3.8 din fișa tehnică nr.1 Aparat de iluminat de tip LED privind prezentarea fișelor tehnice și a instrucțiunilor de montaj care să demonstreze ajustarea aparatului de iluminat pe braț fără deschiderea acestuia. În propunerea tehnică depusă de către (...) cu terț (...) nu se află depusă nicio fișă tehnică din care să reiasă îndeplinirea cerinței prevăzute la rd.3.8 și nici instrucțiuni de montaj care să demonstreze cerința de ajustare a aparatului de iluminat pe braț fără deschiderea acestuia. 8. Contestatoarea consideră că (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința de la rd. 3.7, col.1, întrucât deschiderea compartimentului accesorii electrice a corpului de iluminat ofertat se face în partea de sus a acestuia și nu în partea de jos așa cum este cerința caietului de sarcini și precizează că dovada susținerilor sale se regăsește în propunerea tehnică, din Raportul de testare CN21GOTL 001 (care de altfel se referă la corpul de iluminat marca (...)), din care se poate cu ușurință constata că, compartimentul accesorii electrice este fixat de consola de fixare a corpului de iluminat pe stâlp și deschiderea capacului compartimentului accesorii electrice se face în partea de sus prin rabatare împreună cu compartimentul optic la 90o, astfel încât permite ploii, zăpezii și altor intemperii să pătrundă în compartimentul accesorii electrice. De altfel, prin fișa tehnică F5 pentru corpuri de iluminat și specificațiile tehnice depuse, ofertanta recunoaște că accesul în aparatul de iluminat se face prin partea din spate a acestuia, ceea ce înseamnă că deschiderea se face în mod clar în partea de sus a acestuia. Contestatoarea solicită Consiliului să constate că nici din verificarea documentelor depuse de ofertantă pentru corpul de iluminat marca (...), nu se îndeplinește cerința documentației de atribuire, astfel că, se pune întrebarea, în ce măsură ar putea să îndeplinească această cerință corpul de iluminat ofertat marca (...) pentru care nu se regăsesc declarații de conformitate, certificate de conformitate CE sau rapoarte de testare emise de laboratoare de testare acreditate, practic acesta nu are nicio identitate. 9. Ofertantul (...) cu terț (...) nu îndeplineşte cerința de la rd. 3.7, col.1, întrucât corpul de iluminat ofertat, lucru confirmat de Fișa tehnică F5 și specificațiile tehnice ale producătorului, în care se indică în mod clar plaja de reglaj între -15o - +15o și în niciun caz -30o - +30o, așa cum a completat producătorul în fișa tehnică F5 nr. 1. Contestatoarea solicită Consiliului să constate că prin depunerea în cadrul propunerii tehnice a unor documente de certificare care nu privesc corpul de iluminat (...), este extrem de dificil pentru autoritatea contractantă să evalueze în mod corect oferta depusă de (...) cu terț (...), întrucât informațiile cuprinse în fișele tehnice F5 (copiate și semnate de un producător fals) diferă în mod fundamental de cele din declarațiile, certificările și rapoartele de testare ale unui alt tip de corp de iluminat (...) față de tipul de corp de iluminat (...), motiv pentru care, solicicită ca oferta depusă de ofertantul (...) cu terț (...) să fie considerată în mod clar neconformă. Pagina 25 din 63

§ 42

10. Ofertanta nu îndeplinește cerința de rd. 6.4 din fișa tehnică nr.1 întrucât nu toate puterile nominale ale corpurilor de iluminat ofertate sunt menționate în Certificatul ENEC falsificat de ofertant și nici în Certtificatul ENEC+ sau în orice alte certificate și rapoarte de testare depuse în propunerea sa tehnică. Contestatoarea menționează că în Certificatul (licență) ENEC din ofertă se specifică foarte clar: „Acest certificat se referă la tipul de produs menționat mai sus. Dreptul de utilizare a mărcii ENEC de mai sus este permis pentru produsul certificat". Cu alte cuvinte, produsele certificate cu marca ENEC sunt strict cele înscrise de Laboratorul de testare TUV Rheinland Cert Kft, MEEI Division-product Certification Budapesta în certificatul ENEC. Față de produsele înscrise în Certificatul ENEC de către Laboratorul TUV Rheinland, ofertanta a mai înscris două puteri prin fraudă și fals în acte sub semnătură privată, pentru denumirea corpului de iluminat EL0068595, respectiv 20W și 25W, așa cum a demonstrat mai sus. 11. Ofertantul (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința de la rd. 4.2, col.1, întrucât corpul de iluminat ofertat este echipat cu driver MOSO care are curentul maxim de ieșire de 1.050 mA, așa cum se poate constata cu claritate din rapoartul de testare CN2111AN 001, ca de altfel din toate celelalte rapoarte de testare. Contestatoarea menționează faptul că în caietul de sarcini și fișa tehnică nr.1 curentul maxim de ieșire nu poate depăși valoare de 1000 mA, astfel că driverul MOSO cu care au fost testate corpurile de iluminat ofertate depășește curentul de 1.000 mA impus de autoritatea contractantă. Faptul că ofertanta a depus în propunerea tehnică o fișă tehnică a unui driver Invertronics (doar formal pentru a bifa îndeplinirea cerinței) nu înseamnă că acesta poate fi utilizat în corpurile de iluminat ofertate, atâta timp cât acesta nu a făcut obiectul testării împreună cu acestea. Chiar și așa fiind ofertanta nu indică în cazul în care ar folosi driver-ul Invertronics care ar fi tensiunea de ieșire a curentului continuu a acestuia, astfel încât să indice modelul de driver pe care îl propune având în vedere că în funcție de această tensiune sunt trei modele de driver pentru câte curentul maxim de ieșire variază între 450-1050mA, ceea ce ar face ca și acest tip de driver să nu respecte cerința. 12. În fișa tehnică F5 a corpului de iluminat ofertat la rd. 4.3, col.2 ofertanta (...) cu terț (...) declară sub semnătură olografă a producătorului (fals) faptul că, corpul de iluminat ofertat (...) are clasa de izolație electrică I sau II. Contestatoarea precizează că în specificațiile tehnice ale producătorului se menține aceeași declarație a producătorului în ce priveşte clasa de izolație electrică I sau II. (...) solicită Consiliului să constate că prin oferta depusă, ofertanta câștigătoare avea obligația să opteze în mod clar pentru una din clasele de izolație electrică, ori clasa I ori clasa II și în niciun caz clasa I sau clasa II, astfel încât autoritatea contractantă să cunoască încă din faza de ofertare tipul corpului de iluminat ce va fi ofertat, fapt ce determină neconformitatea ofertei depuse.

§ 43

13. Ofertanta (...) cu terț (...) nu îndeplineşte cerință de la rd.4.8, col.1, întrucât pentru corpul de iluminat ofertat nu face dovada că la împlinirea duratei de funcționare de 100.000 ore, fluxul luminos nu se deteriorează cu mai mult de 10% din valoarea celui inițial (L90 B10). Contestatoarea menționează că dovada îndeplinirii acestei cerințe nu se regăsește în propunerea tehnică. Singura dovadă care poate confirma îndeplinirea cerinței este Raportul de testare LM84 TM28, iar acesta nu se regăsește în propunerea tehnică, pentru corpul de iluminat ofertat. 14. De asemenea, ofertanta (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința de la rd.4.8, col.1, întrucât corpul de iluminat ofertat nu este prevăzut cu funcția CLO, ofertanta nefăcând nicio dovadă în acest sens și în egală măsură nici în rapoartele de testare această caracteristică nu este identificată. Contestatoarea solicită Consiliului să constate că, corpurile de iluminat ofertate (...) sunt echipate cu driver MOSO care nu este prevăzut cu funcția CLO, fapt ce reiese din toate rapoartele de testare depuse în propunerea tehnică, motiv pentru care oferta depusă de (...) cu terț (...) este neconformă. 15. Ofertantul (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința de la rd.4.9, col.1, întrucât pentru corpul de iluminat ofertat nu face dovada funcționării acestuia la -30oC și nici la +55oC. Din Rapoartele depuse în propunerea tehnică, cele care trebuie să sustină cerințele fișei tehnice F5 nr.1, nu reiese funcționarea corpului de iluminat la -30oC, iar funcționarea la temperatura pozitivă este de maxim +50oC. Aceste temperaturi se regăsesc în Certificarea ENEC și Certificarea ENEC+, raportul LVD, raport IK10 impact. Având în vedere aceste aspecte și dovezi, contestatoarea solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să constate aceste deficiențe ale ofertei și să o declare neconformă. 16. Ofertanta (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința de la rd.4.10, col.1, întrucât pentru corpul de iluminat ofertat nu se face dovada echipării cu protecție incoporată la descărcări și supratensiuni atmosferice de până la 10KV și între documentele ce susțin fișa tehnică F5 nr.1 nu se regăsește o asemenea dovadă. 17. Ofertanta (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința privind rd.4.11, col.1, întrucât pentru corpul de iluminat ofertat nu face dovada echipării cu siguranța fuzibilă de 6A, nu este indicat locul în care este poziționată aceasta în corpul de iluminat ofertat și nu s-a regăsit nici un document în propunerea tehnică care să susțină îndeplinirea cerinței. 18. Ofertanta (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința de la rd.5.1, col.1, întrucât pentru corpul de iluminat ofertat (...) - producător (...) JOYSUN PRODUCT CHINA, așa cum prevede cerința, nu s-a pus la dispoziția autorității contractante o aplicație mobilă gratuită. Aplicația mobilă indicată de ofertantă cu denumirea de SMART LABEL este proprietatea firmei SCHREDER, furnizor de corpuri de iluminat în cadrul prezentei proceduri și nu poate fi utilizată de către Pagina 27 din 63

§ 44

niciun alt producător. În calitate de „fals producător” al corpurilor de iluminat (...), firma (...)SRL a ofertat aplicația mobilă a producătorului SCHREDER, ceea ce reprezintă în mod clar o neîndeplinire a cerinței. Contestatoarea solicită Consiliului să constate că cerința autorității contractante a fost ca producătorul să pună la dispoziția autorității contractante o aplicație mobilă ce funcționează pe browser WEB, în care să se regasească datele fixe ale corpului de iluminat încărcate de producător și posibilitatea încărcării de date suplimentare. Încărcarea datelor fixe în aplicația mobilă pentru fiecare corp de iluminat se face strict la locul de producție al corpului de iluminat la momentul producerii acestuia. Rolul aplicației mobile este să se urmărească trasabilitatea corpurilor de iluminat din momentul producerii acestora și până la ieșirea acstora din funcțiune. Având în vedere aceste aspecte aplicațiile mobile nu pot fi „împrumutate" astfel cum încearcă să inducă în eroare „falsul producător” atât autoritatea contractantă, cât și Consiliul. Aplicația mobilă este un software specific pentru corpurile de iluminat ale unii producător, în care sunt încărcate informații fixe despre corpurile de iluminat ale producătorului, cu posibilitatea încărcării de date suplimentare despre istoricul corpului de iluminat în viitor, astfel că orice aplicație mobilă este strict personalizată și poate constitui un troc pe care ofertantul să îl folosească pentru a bifa îndeplinirea cerinței. În cadrul procedurii, producătorul corpurilor de iluminat cu denumirea de (...) avea obligația furnizării propriei aplicații mobile pentru corpurile de iluminat ofertate în cadrul procedurii. Contestatoarea solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să solicite ofertantei (...) cu terț (...) să indice locul precis în care se regăsește propria aplicație mobilă pusă la dispoziția autorității contractante potrivit cerinței fișei tehnice F5, diferită față de aplicația mobilă a producătorului SCHREDER Smart Label. 19. Ofertanta (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința de la rd.5.5, col.1, întrucât pentru corpul de iluminat ofertat a furnizat o aplicație mobilă de la un alt producător de corpuri de iluminat SCHREDER care nu are nici cea mai mică legătură cu cerința autorității contractante. Contestatoarea susține că este de neconceput ca producătorul (...) JOYSUN PRODUCT CHINA să depună în procedura cu titlu formal o aplicație mobilă care nu-i aparține și care nu poate conține informații despre corpurile de iluminat ofertate de acesta, atâta timp cât informațiile conținute de aplicația mobilă sunt personalizate din perioada de producere a corpurilor de iluminat, iar utilizarea în exploatare ulterioară de către autoritatea contractantă a aplicației trebuie să conțină datele fixe despre corpurile de iluminat ale producătorului (...) JOYSUN PRODUCT CHINA și nu cele ale deținătorului aplicației, producătorul SCHREDER. Este cât se poate de clar că indicarea la rd.5.5 din fișa tehnică F5 nr.1 a aplicației mobile a producătorului SCHREDER reprezintă în mod clar un motiv suficient pentru considerarea cerinței ca fiind neîndeplinită.

§ 45

20. Ofertanta (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința de la rd.6.5, col.1, întrucât pentru corpul de iluminat ofertat declarația de conformitate RoHS nu aparține producătorului corpurilor de iluminat ofertate cum este legal și firesc, ea este dată de ofertantă în calitatea sa de client al rapoartelor de testare ceea ce este inadmisibil, cerința fiind neîndeplinită. 21. Ofertanta (...) cu terț (...) nu îndeplinește cerința de la rd.6.13, col.1, întrucât pentru corpul de iluminat ofertat nu a depus raport de testare pentru rezistența aerodinamică la viteza vântului de 180 Km/h. Raportul indicat în fișa tehnică F5 nr.1 cu nr. CN21W3GO 001 nu are nici cea mai vagă legătură cu raportul de testare a rezistenței aerodinamice a corpului de iluminat, fiind un document menit să inducă în eroare autoritatea contratantă la evaluarea ofertelor. 22. Certificatul ENEC nr. HN 69290504 depus este fals așa cum se poate observa din imaginile prezentate în contestație, reprezentând selecțiune din acest certificat, valabilitatea acestuia putând fi verificată prin accesarea paginii web www.certipedia.com și introducerea numărului certificatului în câmpul de căutare. Procedând la această verificare, (...) a constatat, așa cum rezultă din captura prezentată în contestație, faptul că numărul modelelor corpurilor de iluminat pentru care a fost acordată certificarea ENEC nr. HN 69290504 este de 7, respectiv EL0068595, EL0068596, EL0068597, EL0068598, EL0068599, EL0068600 și EL0068601. Or, în cuprinsul certificatului depus în cadrul procedurii care face obiectul speței deduse judecății sunt 9 modele de corpuri de iluminat, așa cum rezultă din captura depusă în contestație (20, 25, 39, 45, 60, 80, 100, 120, 150W), în dreptul modelului „EL0068595" fiind menționate 3 puteri în loc de una, respectiv 20, 25 și 30W. Ca urmare a celor antemenționate, contestatoarea concluzionează faptul că (...) cu terț (...) a modificat fără drept un document oficial, în opinia sa impunându-se, pe lângă obligarea autorității contractante la respingerea ofertei depuse de către această ofertantă, inclusiv sesizarea de către CNSC a organelor penale competente. 23. În Planul de remediere a defectelor în perioada de garanție acordată lucrărilor nu se specifică modalitatea de remediere a defectelor sistemului de telegestiune ofertat. Întrucât sistemul de telegestiune ofertat de către (...) cu terț (...) aparține producătorului SCHREDER, în Planul de remediere a defecțiunilor pentru sistemul de telegestiune ar fi trebuit să apară sistemul de telegestiune cu toate componentele sale și sistemul de comunicație cu indicarea clară a modalităților de remediere a defectelor și rolul furnizorului echipamentului în ceea ce privește remedierea defectelor acestuia. De asemenea, contestatoarea susține că lipsește din Planul de remediere a defectelor, rezolvarea defectelor privind alimentarea cu energie electrică de la rețeaua de 0,4KV a corpurilor de iluminat și a tuturor componentelor funcționale ale corpului de iluminat. Pagina 29 din 63

§ 46

Întrucât în Planul de remediere nu se regăsește și sistemul de telegestiune și de comunicație, contestatoarea consideră că oferta depusă de (...) cu terț (...) este neconformă. În susținerea neconformitatii ofertei depuse de către (...) cu terț (...), contestatoarea înțelege să invoce practica Consiliului, respectiv decizia nr. 1873/C1/1910/08.07.2024, rămasă definitivă în privința ofertei respective. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...), (...) (...)a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația (...), prin care a solicitat respingerea acesteia ca netemeinică și nelegală din următoarele motive: Autoritatea contractantă a solicitat Consiliului respingerea cererii ofertantului de acces la dosar şi de repunere în termenul de a formula noi motive de contestare, deoarece, în prezenta procedură, ambii ofertanţi au depus, în egală măsură, declaraţii de confidenţialitate, motivate în mod similar, motiv pentru care comisia de evaluare a procedat în mod corect la transmiterea doar a documentelor care nu cad sub incidenţa declaraţiei de confidenţialitate. În plus, faţă de motivele despre care ofertanta susţine că ar fi de neconformitate ale ofertei concurente, autoritatea contractantă susține că reiese faptul că aceasta cunoaşte dosarul achiziţiei şi oferta concurentă, nefiind nevoie de o consultare suplimentară. Oferta depusă de (...) este neconformă sub următoarele aspecte: Autoritatea contractantă consideră susţinerile invocate în contestaţie ca fiind neîntemeiate, din următoarele motive: A.1. Conform documentaţiei de atribuire - caiet de sarcini, pag. 8, pct. 1, lit. c), au fost solicitate următoarele: „Propunerea tehnică va curpinde cel puţin următoarele: c) Lista cu cantități de lucrări, pe categorii de lucrări - Formular F3 și Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusive dotări - Formular F4, fără prețuri unitare și fără valori, întocmite în baza prevederilor H.G. 907/206 privind etapele de elaborare și conținutul - cadrul

§ 47

al

§ 48

documentaţiilor

§ 49

tehnico-economice

§ 50

aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, respectând listele de cantității din documentaţia tehnică - Proiectul tehnic și detalii de execuţie." Conform documentaţiei „6.2 Liste cantități PT ILUMINAT.pdf”, listele de cantități conţineau două formulare F3 și anume „Montare AIL LED” și „Formular F3 Montare Telegestiune”. Însă propunerea tehnică a ofertantei (...) conţinea listele de cantități fără valori incomplete, din propunerea tehnică lipsind formular F3 „Montare AIL LED”, formular C6 aferent devizului de montare AIL LED, precum și formularele C7, C9 (aferente devizului montare telegestiune). Astfel, depunerea Formularului F3 „Montare AIL LED” în urma solicitărilor de clarificări care nu se regăsește în propunerea tehnică nu se subscrie noţiunilor de completare formală sau corectare viciu de formă/abatere tehnică minoră, ci reprezintă pur şi simplu furnizarea dovezii care trebuia să se regăsească în ofertă abia prin intermediul răspunsului la clarificări.

§ 51

Autoritatea contractantă susține că primirea formularului F3 ar însemnă atât încălcarea regulilor documentaţiei de atribuire, cât și încălcarea principiului tratamentului egal, o asemenea conduită fiind de natură a aduce ofertantei în cauză un avantaj nejustificat. Faptul că o parte din informaţiile regăsite în Formularul F3 se regăsesc în propunerea tehnică descrise nu reprezintă îndeplinirea cerinţei și anume prezentarea Formularului F3 conform cerinţei din caietul de sarcini. Autoritatea contractantă precizează că oferta este neconformă în această privinţa, lipsind din ofertă formularul F3 „Montare AIL LED”. A.2. Conform fișă tehnică nr. 1 „Aparat de iluminat tip LED AIL1, AIL2, AIL3, AIL5, AIL6 și AIL7", punctul 5.1, a fost solicitat „o aplicaţie mobilă care va funcţiona pe sistem browser web pentru a putea fi accesată de pe orice terminal cu orice sistem de operare". Astfel, contestatoarea nerespectand cerinţa din fișa tehnică a ofertat 2 aplicaţii mobile QR Scanner/BarCod Scanner pentru sistemul android și aplicaţia QRBOT - pentru sistemul IOS. Contestatoarea nu a oferit o aplicaţie mobilă care să funcţioneze pe sistem browser web pentru a putea fi accesată de pe orice terminal cu orice sistem de operare, ci a ofertat două aplicaţii mobile pentru sisteme de operare diferite, însă niciuna din aplicaţiile ofertate nu funcţionează pe sistem browser web. Ambele aplicaţii necesitând a fi descărcate și instalate pentru a putea fi folosite acestea nefuncționând pe sistem browser web, însă contestatoarea în cadrul propunerii tehnice a menționat faptul că fiecare aplicaţie se descarcă. În acest sens, autoritatea contractantă prezintă captură de ecran din propunerea depusă de către aceasta. Autoritatea contractantă susține că dovada faptului că oferta este neconformă reiese din faptul că au fost ofertate două aplicaţii mobile și din faptul că niciuna din aplicaţiile ofertate nu funcționează pe sistem browser web fiind nevoie descărcarea lor din magazinele Play și din Appstore pentru a putea fi folosite. A.3. Conform Fișa tehnică nr. 1 „Aparat de iluminat tip LED AIL1, AIL2, AIL3, AIL5, AIL6 și AIL 7", punctul 5.2, au fost solicitate următoarele „Aplicaţia va avea minim două funcţiuni principale: a) furnizare de date unice despre aparatul de iluminat, b) introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat". În urma analizării celor două aplicaţii mobile ofertate QR Scanner/BardCod Scanner și QRBOT, autoritatea contractantă susține că acestea nu oferă posibilitatea introducerii de date suplimentare despre ansamblul de iluminat. În acest sens, atașează captura de ecran din aplicaţiile ofertate. Autoritatea contractantă precizează că se poate constata faptul că din aplicaţii nu este nicio opţiune de introducere date suplimentare, fiind doar o aplicaţie de vizualizare date și anume citirea unui document PDF nimic mai mult. Accesând:

§ 52

https://www.rapidtables.com/tools/notepad.html, adresa care duce la o altă aplicaţie și care nu salvează datele în aplicaţia QR Scanner și nici în QrBot. Orice salvare menționată de către Pagina 31 din 63

§ 53

contestatoare în altă aplicaţie și anume rapidtables.com nu rămâne în aplicaţia QR Scanner și nici în aplicaţia QrBot, astfel la accesarea aplicaţiei nu se văd datele introduse și presupuse a fi salvate conform spuselor contestatoarei. Mai mult, autoritatea contractantă menționează că oferta este neconformă, deoarece aplicaţiile QR Scanner/BardCod Scanner și QRBOT nu permit introducerea de date suplimentare, iar aplicaţia rapidtables.com este o altă aplicaţie care nu are nicio legătură cu aplicaţiile ofertate. A.4. Conform Fișă tehnică nr.2 „Aparat de iluminat tip LED AIL4" punctul 3.9 a fost solicitat „Sistemul de montaj suspendat din partea centrală aparatului (axa verticală a acestuia)". Contestatoarea în cadrul formularului F5 a declarat faptul că sistemul de montaj al aparatului AIL4 este suspendat din partea centrală a aparatului, însă din toate documentele aparatului AIL4 ofertat și anume EA-LD-33W- S3/P-WW- R10613 nu a rezultat îndeplinirea cerinţei, ci dimpotrivă a reieşit faptul că aparatul de iluminat are sistemul de montaj în vârf de stâlp nu pe consolă și nu suspendat. În acest sens, autoritatea contractantă prezintă capturile de ecran ale aparatului. Autoritatea contractantă consideră că simpla declarare în cadrul formularului F5 a sistemului de montaj nu este suficientă pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţelor aparatului ofertat, comisia de evaluare a constatat faptul că cerinţa nu este îndeplinită, iar prin urmare a solicitat clarificări în legătură cu sistemul de montaj. În urma răspunsului la clarificări, ofertantul a transmis noi instrucţiuni de montaj cu imagini neclare. Pe partea superioară, repectiv partea centrală a corpului de iluminat (axa verticală a acestuia) nu există niciun dispozitiv care să facă posibilă suspendarea. În partea superioară se regăsește ușa de vizitare a compartimentului optic, care e imposibil să susţină întreaga greutate a aparatului de iluminat cu accesoriile aferente acestuia. Acest mod de „suspendare" ar pune într-un real pericol circulaţia rutieră şi/sau pietonală. Nici în instrucţiunile de montaj nu se vorbeşte despre un asemenea dispozitiv. Ba mai mult, autoritatea contractantă susține că în instrucţiunile de montaj este redată o fotografie din care reiese clar, fără a mai fi nevoie de explicaţii suplimentare, faptul că montarea corpului de iluminat se face pe stâlp, în partea de jos, iar nu suspendat. Autoritatea contractantă consideră că oferta este neconformă, deoarece nu a prezentat un aparat de iluminat care să aibe sistemul de montaj suspendat din partea centrală a aparatului, iar răspunsul la clarificări a fost neconcludent rezultând neîndeplinirea cerinţelor de la punctul 3.5 și 3.6 din fișa tehnică nr. 2. A.5. Referitor la afirmaţia contestatorului privind echiparea aparatului AIL 4 cu priza Nema sau Zhaga, autoritatea contractantă consideră că este eronată. Pentru toate aparatele de iluminat s-a solicitat echiparea cu controler de telegestiune, nu doar pentru aparatele AIL1, AIL2, AIL3, AIL5, AIL6, AIL7, că dovada listele de cantități din „6.2

§ 54

Liste cantități PT ILUMINAT.pdf”, formular F4 în care a fost solicitată cantitatea de 862 buc module telegestiune, cantitate care include și aparatele AIL4. Comisia de evaluare nu a regăsit în propunerea tehnică fișe tehnice, instrucţiuni de montaj sau imagini detaliate ale aparatului din care să rezulte modalitatea de conectare a modulului de telegestiune direct la aparatului de iluminat așa cum a fost solicitat prin fișa tehnică nr. 1 punctul 1.1. „Modulul va fi conectat direct la aparatul de iluminat printr-un conector standardizat de tip Nemă sau Zhaga". Astfel, autoritatea contractantă consideră că ofertanta nu demonstrează cum se face conectarea modulului de telegestiune la aparatul AIL 4 printr-un conector standardizat de tip Nemă sau Zhaga, oferta fiind neconformă. Simpla declarare a îndeplinirii cerinţei nu este suficientă fără demonstrarea îndeplinirii cerinţei. Dacă toate cerinţele ar fi dovedite doar printr-o simplă declarare de îndeplinire ar ajunge la lucrări care sunt conforme doar pe hârtie, iar în realitate există o diferenţă față de solicitările din documentaţie și din proiectul tehnic. Autoritatea contractantă menţionează faptul că simpla completare a coloanei 2 din fişele tehnice nu reprezintă o dovadă concretă a îndeplinirii cerinţelor. Nu s-a solicitat prin documentaţia de atribuire contrasemnarea fişelor tehnice de către producător pentru simplul fapt că producătorul nu este parte în procedura de atribuire. Producătorul este doar un simplu furnizor al ofertantei, iar dacă, în opinia ofertantei, producătorul are un alt statut, există în sarcina acestuia obligaţia de a-l declara ca subcontractant sau terţ susţinător. Doar într-o asemenea ipoteză semnătura producătorului pe fişele tehnice ar fi avut valoare juridică în procedură. A.6. Pentru aparatul de iluminat AIL 4 ofertat și anume EA-LD- 33W-S3/P-WW-R10613, contestatoarea nu a depus certificate și rapoarte de testare. Certificările și rapoartele de testare menționate se regăsesc doar în imagini ale aparatului de iluminat din Fișa tehnică nr. 1. Autoritatea contractantă precizează că în mod nelegal, contestatoarea a susținut faptul că rapoartele efectuate pe celelalte modele ar putea fi valabile și pe modelul AIL4. Pentru aparatul AIL4 a fost redactată o fișă tehnică distinctă, deoarece acesta prezintă caracteristici tehnice și funcţionale diferite. Față de includerea în documentaţia de atribuire a fișei tehnice nr. 2, niciun potențial ofertant nu a formulat contestație împotriva documentaţiei de atribuire, motiv pentru care, în absența contestării, toate cerinţele din documentaţia de atribuire precum și modalitatea de dovedire a acestora au devenit obligatorii pentru ofertanţi. Aparatele de iluminat din fișa tehnică 1 și aparatul AIL 4, din fișa tehnică 2, nu sunt identice. Totodată, autoritatea contractantă precizează că în certificatul ENEC nu există codul EA-LD-33W-S3/P, ci doar un cod de produs EA-LD- 033-SX la o putere de 175 W fără terminația /P. Autoritatea contractantă susține că este suficient să se aibă în vedere forma constructivă a acestor două tipuri de aparate de iluminat ofertate, precum și materialele din care sunt confecţionate pentru a Pagina 33 din 63

§ 55

realiza că „SUB NICIO FORMĂ” nu pot fi suspuse aceloraşi teste, spre exemplu, de rezistență la impact, de vibraţii, de vânt, iar rezultatele obținute să fie identice pentru ambele categorii. Produsul din fișa tehnică nr. 1 are o singură componentă din sticlă, pe când produsul AIL 4 (EA-LD-33W-S3/P) are patru componente din sticlă. Rezistența la impact a unui produs cu suprafaţa din sticlă mai mică este, în mod logic și evident, mai mare decât a unui produs având mai multe componente din sticlă. Or, tocmai rezultatul testului concret la impact a fiecărui tip de produs determină încadrarea în categoriile IK. Rapoartele de testare prezentate de ofertantul (...), redau încadrarea în categoriile IK pentru aparatele din fișa tehnică 1, însă autoritatea contractantă precizează că nu are certitudinea că și aparatul din fișa tehnică 2, date fiind forma și materialele din care sunt construite (suprafaţa mai mare de sticlă) se incadrează în aceeaşi categorie IK, pentru simplul fapt că aceste rapoarte de testare lipsesc din ofertă, deși au fost solicitate în mod obligatoriu. Autoritatea contractantă susține că, codul aparatului de iluminat ofertat nu se regăsește nici în declaraţia de conformitate, nici în certificatele ENEC, astfel este evidentă lipsa documentelor solicitate pentru aparatul de iluminat ofertat aferent fișei tehnice nr. 2 EA-LD- 33W-S3/P. Astfel, nu doar ca diferențe dintre aparatului de iluminat din fișa tehnică nr. 1 și cel din fișa tehnică nr. 2 este mare și vizibilă cu ochiul liber, dar și faptul că aparatul ofertat EA-LD-33W-S3/P nu se regăsește în lista produselor testate și certificate de organismele de testare acreditate. Astfel că, în nicio ipoteza nu poate fi acceptată teoria potrivit căreia rapoartele de testare pentru aparatele din fișa tehnică nr. 1 1 sunt valabile şi pentru aparatele de iluminat cu formă circulară, tronconică - fişa tehnică nr. 2. Dacă autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, ar fi regăsit în cadrul certificatelor sau rapoartelor de testare, o menţiune potrivit căreia acestea sunt valabile și pentru aparatele diferite ca formă constructive şi care nu se regăsesc în rapoarte, ar fi considerat răspunsul ca fiind concludent și cerinţa ca fiind îndeplinită. Însă, nu a fost regăsită niciunde în propunerea tehnică o asemenea menţiune. În acest sens, autoritatea contractantă invocă practica CNSC, respectiv decizia nr. 1315/C3/687, 1154/C3/30.05.2024. În aceste condiții, autoritatea contractantă susține că oferta contestatoarei este neconformă, deoarece nu a prezentat certificatele, rapoartele de testare solicitate prin fișa tehnică nr. 2, punctele 8.3 - 8.13 pentru aparatul de iluminat ofertat AIL 4 - EA-LD-33W-S3/P. A.7. Conform fișei tehnice nr. 5 „Braţe și brățări de prindere aparat de iluminat" punctul 2.1, a fost solicitată fișa tehnică pentru braţele de prindere, comisia de evaluarea nu a regăsit în propunerea tehnică fișa tehnică, astfel a solicitat clarificări contestatarului privind indicarea paginii în care se regăsește fișa tehnică pentru braţele de prindere solicitată. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări aceasta a făcut

§ 56

referire la pagina la care se regăsește fișa tehnică formular F5 nr. 5 completată, nu și fișa tehnică a produsului. Astfel că, nici în urma clarificărilor ofertanta nu a indicat unde se regăsește fișa de produs care trebuia să se regăsească în propunerea tehnică, conform cerinţei de la punctul 2.1 din fișa tehnică nr. 5 și conform caietului de sarcini pagina 8 punctul d). De asemenea, în propunerea tehnică, la completarea formularului, aceasta a scris faptul că fișa se află anexat. Însă anexat nu se afla fișa tehnică, astfel oferta a fost declarată neconformă. În aceste condiții, autoritatea contractantă a solicitat Consiliului să constate faptul că nici în cadrul contestației, autoarea acesteia nu a dovedit îndeplinirea cerinţei solicitate atât prin fișa tehnică cât și prin caietul de sarcini. Autoritatea contractantă susține că oferta este neconformă, deoarece nu a fost depusă fișa tehnică pentru braţele ofertate. A.8. Autoritatea contractantă precizează că societatea contestatoare încearcă să inducă în eroare prin menţionarea faptului că depunerea Formularului F6 este exclusiv în sarcina proiectantului. Dacă contestatoarea considera faptul că nu este necesară depunerea Formularui F6, avea la dispoziţie solicitările de clarificări, însă aceasta nu solicitat clarificări privind cerinţele caietului de sarcini. Astfel, conform caietului de sarcini, pagina 9, punctul e) a fost solicitat ofertanţilor „Graficul general de realizare a investiției publice - Formular F6, întocmit în baza prevederilor H.G. nr. 907/2016, completat în conformitate cu durata de realizare ofertată". Formular F6 care nu a fost depus în propunerea tehnică. Documentele depuse anexat răspunsului la clarificări nu pot fi luate în considerare, date fiind regulile impuse în documentaţia de atribuire. Acceptarea Formularului F6 în urma clarificărilor semnifică acoperirea nelegală a viciilor ofertei și încălcarea principiilor transparenţei și tratamentului egal. Răspunsul este aşadar neconcludent, iar oferta neconformă. A.9. Conform documentaţiei de atribuire - caiet de sarcini, pagina 9 punctul 1, lit. f), au fost solicitat următoarele: „Propunerea tehnică va curpinde cel puţin următoarele: f) Listele cuprizând consumurile - se vor completa Formular C6, C7, C8, C9 – fără prețuri" Conform documentaţiei „6.2 Liste cantități PT ILUMINAT.pdf”, listele de cantități conţin Formularele C6, însă propunerea tehnică a ofertantei (...) conţine listele de cantități fără valori incomplete, și anume un formular C6 gol fără nicio cantitate. Astfel, depunerea Formularului C6 în urma solicitărilor de clarificări care nu se regăsește în propunerea tehnică nu se subscrie noţiunilor de completare formală sau corectare viciu de formă/abatere tehnică minoră, ci reprezintă pur şi simplu furnizarea dovezii care trebuia să se regăsească în ofertă abia prin intermediul răspunsului la clarificări. Primirea formularului C6 ar însemna atât încălcarea regulilor documentaţiei de atribuire, cât și încălcarea principiului tratamentului Pagina 35 din 63

§ 57

egal, asemenea conduită a autorității contractante fiind de natură a aduce ofertantului în cauza un avantaj nejustificat. Autoritatea contractantă consideră că oferta este neconformă în această privinţa, lipsind din ofertă formularul C6. A.10. Conform documentaţiei de atribuire - caiet de sarcini, pagina 10 punctul 11, au fost solicitat următoarele: „Propunerea tehnică va curpinde cel puţin următoarele: Prezentarea planului de mentenanță: acesta va fi prevăzut pe zile, săptămânal, lunar, anual, la doi, trei, patru și cinci ani pentru toate componentele sistemului de iluminat, respective console, aparate de iluminat și sistem de telegestiune, planul va fi predat ulterior operatului delegat al sistemului de iluminat." Autoritatea contractantă precizează că, în mod eronat (...) în cadrul contestației a declarat că nu are responsabilitatea realizării planului de mentenață, ori chiar ea în calitate de ofertantă trebuie să prezintă perioadele recomandate de mentenață pentru produsele ofertate și anume aparate de iluminat, console, sistem de telegestiune, urmând ca mentenanță să respecte aceste planuri. Dacă contestatoarea considera inadecvată cerinţa din caietul de sarcini, avea la dispoziţie solicitările de clarificări, aceasta nu poate emite pretenții privind cerinţele solicitate după depunerea ofertelor. Propunerea tehnică este neconformă, deoarece nu conţine planul de mentenanță solicitat prin caietul de sarcini. Contrar celor menționate de contestatoare, autoritatea contractantă precizează că aceasta avea obligaţia prezentării calculelor luminotehnice conform Anexei 1 - situația propusă și nu conform calculelor luminotehnice din proiectul tehnic. Cerinţa din caietul de sarcini a fost clar specificată la pagina 11, punctul 14 „Ofertanţii au obligaţia de a prezenta calculele pentru fiecare strada din Anexa 1 - situația propusă, realizată de către un Specialist în Iluminat" și „Pentru efectuarea calculelor luminotehnice, se vor respecta datele de intrare pentru fiecare stradă/profil, așa cum se regăsesc în Anexa 1 - situația propusă". Ori, contestatoarea a ştiut să respecte cerinţa din caietul de sarcini pentru întocmirea calculelor luminotehnic conform Anexei 1 - situația propusă pentru alte proflle, dar pentru profilul nr. crt 1 strada DN1C/E58 nu a mai ținut cont de solicitarea din caietul de sarcini și anume de a respecta datele de intrare așa cum se regăsesc în Anexa 1- situația propusă. Astfel, oferta a fost declarată neconformă, deoarece nu a prezentat un calcul luminotehnic cu respectarea datelor care se regăsesc în anexa 1 situația propusă pentru nr. ctr. 1 strada DN1C/E58 având datele de intrare: distanța între stâlpi 40 m lățime, strada 12 m, distanța stâlp față de carosabil 4 m. Calculul luminotehnic prezentat are o distanță între stâlpi de 38 m. Autoritatea contractantă precizează că menţiunile conform sub orice formă ar fi prezentat calculele luminotehnice ar fi fost declarate neconforme, reprezintă doar afirmaţii gratuite și eronate. Așa cum a fost specificat, cerinţa a fost foarte clară în caietul de sarcini și anume,

§ 58

întocmirea calculelor luminotehnice pentru fiecare profil/stradă conform anexa 1- situația propusă, nicidecum întocmirea calculelor luminotehnice în baza calculelor luminotehnice martor. Iar prezentarea calculelor luminotehnice în urma răspunsului la solicitările de clarificări nu a putut fi acceptată reprezentând încălcarea regulilor documentaţiei de atribuire, cât și încalcarea principiului tratamentului egal. O asemenea conduită a autorității contractante ar fi de natură a aduce ofertantului în cauză un avantaj nejustificat. Autoritatea contractantă susține că oferta este neconformă așa cum a fost specificat și în caietul de sarcini la pagina 11, punctul 14 și anume „ofertele care nu demonstrează îndeplinirea tuturor parametrilor luminotehnice pentru datele de intrare din Anexa 1 situația propusă, vor fi declarate neconforme, din punct de vedere tehnic", „Nerespectarea întocmai a profilelor de drum din Anexa nr. 1 și a tuturor parametrilor luminotehnici specifici claselor de iluminat solicitate, impuse prin standard pentru tipologiile de drum conform datelor de intrare din Anexa nr.1, vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic." A.12, 13. Contrar celor menționate de contestatoare, avea obligaţia prezentării calculelor luminotehnice conform Anexei 1 - situația propusă și nu conform calculelor luminotehnice din proiectul tehnic. Cerinţa din caietul de sarcini a fost clar specificată la pagina 11, punctul 14 „Ofertanţii au obligaţia de a prezenta calculele pentru fiecare strada din Anexa 1 - situația propusă, realizate de către un Specialist în Iluminat" și „Pentru efectuarea calculelor luminotehnice, se vor respecta datele de intrare pentru fiecare stradă/profil, așa cum se regăsesc în Anexa 1 - situația propusă". Autoritatea contractantă susține că (...) nu a prezentat calculele luminotehnice cu respectarea datelor de intrare pentru strada/profilul nr. (...)și pentru strada/profilul nr. (...), deoarece calculele luminotehnice nu au fost întocmite pentru o distanță între stâlpi de 40 m așa cum erau datele de intrare ci pentru o distanță între stâlpi de 35 m. Prezentarea calculelor luminotehnice în urma răspunsului la solicitările de clarificări nu a putut fi acceptată reprezentând încălcarea regulilor documentaţiei de atribuire, cât și încalcarea principiului tratamentului egal, asemenea conduită a autorității contractante fiind de natură a aduce ofertantului în cauză un avantaj nejustificat. Oferta este neconformă așa cum a fost specificat și în caietul de sarcini la pagina 11, punctul 14 și anume „ofertele care nu demonstrează îndeplinirea tuturor parametrilor luminotehnice pentru datele de intrare din Anexa 1 situația propusă, vor fi declarate neconforme, din punct de vedere tehnic", „Nerespectarea întocmai a profilelor de drum din Anexa nr. 1 și a tuturor parametrilor luminotehnici specifici claselor de iluminat solicitate, impuse prin standard pentru tipologiile de drum conform datelor de intrare din Anexa nr. 1, vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic." A.14. Conform documentaţiei de atribuire - caiet de sarcini pagina 11, punctul 14, a fost solicitat: „Ofertanţii au obligaţia de a prezenta calculele pentru fiecare stradă din Anexa 1 - situația propusă, realizată Pagina 37 din 63

§ 59

de către un Specialist în Iluminat" și „Pentru efectuarea calculelor luminotehnice, se vor respecta datele de intrare pentru fiecare stradă/profil, așa cum se regăsesc în Anexa 1 -situația propusă". Totodată, autoritatea contractantă susține că autoarea contestației nu a prezentat în cadrul propunerii tehnice calcul luminotehnice aferent străzii/profilului din Anexa 1 - situația propusă nr. crt. 18, strada 40. Prezentarea calcului luminotehnic în urma răspunsului la solicitările de clarificări nu a putut fi acceptată reprezentând încălcarea regulilor documentaţiei de atribuire, cât și încalcarea principiului tratamentului egal, asemenea conduită a autorității contractante fiind de natură a aduce ofertantei în cauză un avantaj nejustificat. Oferta este neconformă așa cum a fost specificat și în caietul de sarcini la pagina 11, punctul 14 și anume „ofertele care nu demonstrează îndeplinirea tuturor parametrilor luminotehnice pentru datele de intrare din Anexa 1 situația propusă, vor fi declarate neconforme, din punct de vedere tehnic", „Nerespectarea întocmai a profilelor de drum din Anexa nr. 1 și a tuturor parametrilor luminotehnici specifici claselor de iluminat solicitate, impuse prin standard pentru tipologiile de drum conform datelor de intrare din Anexa nr.1, vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic" și „Dacă calculele luminotehnice nu sunt prezentate într-o variantă care să permită reluarea și verificarea, oferta va fi declarată neconformă, din punct de vedere tehnic”. A.15. Conform documentaţiei de atribuire - caiet de sarcini pagina 11, punctul 14, a fost solicitat: „Ofertanţii au obligaţia de a prezenta calculele pentru fiecare strada din Anexa 1 - situația propusă, realizate de către un Specialist în Iluminat" și „Pentru efectuarea calculelor luminotehnice, se vor respecta datele de intrare pentru fiecare stradă/profil, așa cum se regăsesc în Anexa 1 -situația propusă". Contestatoarea nu a prezentat în cadrul propunerii tehnice, calcule luminotehnice aferente străzilor/profilelor din Anexa 1 - situația propusă nr. crt. 19 strada 42, nr. crt. 20 strada 43, nr. crt. 21 strada 44. Prezentarea calcului luminotehnic în urma răspunsului la solicitările de clarificări nu a putut fi acceptată reprezentând încălcarea regulilor documentaţiei de atribuire, cât și încalcarea principiului tratamentului egal. O asemenea conduită a autorității contractante fiind de natură a aduce ofertantei în cauză un avantaj nejustificat. Oferta este neconformă așa cum a fost specificat și în caietul de sarcini la pagina 11, punctul 14 și anume „ofertele care nu demonstrează îndeplinirea tuturor parametrilor luminotehnice pentru datele de intrare din Anexa 1 situația propusă, vor fi declarate neconforme, din punct de vedere tehnic", „Nerespectarea întocmai a profilelor de drum din Anexa nr. 1 și a tuturor parametrilor luminotehnici specifici claselor de iluminat solicitate, impuse prin standard pentru tipologiile de drum conform datelor de intrare din Anexa nr. 1, vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic" și „Dacă calculele luminotehnice nu sunt prezentate într-o variantă care să permită

§ 60

reluarea și verificarea, oferta va fi declarată neconformă, din punct de vedere tehnic”. Având în vedere toate aceste vicii-neconformitati evidente ale ofertei (...), decizia comisiei de evaluare de excluderea a acesteia din procedură este una corectă și bazată pe analiza temeinică a ofertei. Autoritatea contractantă precizează că oferta contestatoarei este în acelaşi timp inacceptabilă, răspunsul la clarificări fiind neconcludent și neconformă, deoarece a demonstrat faptul că produsele ofertate nu respectă cerinţele din documentaţia de atribuire - caietul de sarcini. În consecinţă, autoritatea contractantă a solicitat Consiliului respingerea contestației ca nefondată atât în privinţa neconformitatilor propriei oferte, cât și în privinţa motivelor pentru care ofertantul contestator consideră că oferta concurentă este neconformă. În ceea ce priveşte decizia autorității contractante de a declara admisibilă și câștigătoare oferta depusă de (...), precizează următoarele: B.1. Nu exista niciun motiv de neconformitate a acestei oferte din punct de vedere al certificărilor pentru aparatul de iluminat (...). Contestatoarea a confundat producătorul, care este (...)cu locaţia de producţie a aparatelor de iluminat (...), care este în China, la (...). (...) nu este o marcă, ci un model al mărcii (...), produsă de (...)la fabrica (...). Aceste informaţii reies din toate documentele suport care vizează aparatul de iluminat (...). Contestatoarea nu a prezentat nicio dovadă în susţinerea afirmaţiilor sale, ci doar afirmă, având scopul clar de a induce în eroare Consiliul și de a forţa soluţia care va fi pronunțată. În cadrul fișelor tehnice de produs se regăsește și specificaţia mărcii (...) ale corpurilor (...). B.2. Certificatul ENEC care a fost depus de ofertant nu conţine valorile precizate de contestatoare. 1. Documentaţia de atribuire - caietul de sarcini nu a avut prevăzut nicio cerinţa referitoare la indicarea la fiecare rând în parte a modalități de îndeplinire a cerinţei prin indicarea documentelor doveditoare și a paginii din propunerea tehnică la care se regăsește documentul doveditor. Această cerinţă aparţine în exclusivitate doar contestatoarei, neexistand în caietul de sarcini această cerinţă, astfel autoritatea contractantă solicită Consiliului respingerea și acestui punct. 2. Nu există niciun motiv de neconformitate a acestei oferte din punct de vedere al certificărilor pentru aparatul de iluminat (...). Contestatoarea a confundat producătorul, care este (...)cu locaţia de producţie a aparatelor de iluminat (...), care este în China, la (...). (...) nu este o marcă, ci un model al mărcii (...), produsă de (...)la fabrica (...). Aceste informaţii reies din toate documentele suport care vizează aparatul de iluminat (...). Contestatoarea nu prezintă nicio dovada în susţinerea afirmaţiilor sale, ci doar afirmă, având scopul clar de a induce în eroare Consiliul și de a forţa soluţia care va fi pronunțată. În cadrul fișelor tehnice de produs se regăsește și specificaţia mărcii (...) ale corpurilor (...). Pagina 39 din 63

§ 61

3. Cerinţa din Fișele tehnice F5 a fost următoarea „Driverul va avea posibilitatea de ajustare a curentului de ieşire maxim 900mA" pentru Fișa tehnica nr. 2 și „Driverul va avea posibilitatea de ajustare a curentului de ieşire maxim 1000mA". Cerinţa a fost dovedită prin ofertarea de aparate de iluminat echipate cu driver. Rolul şi scopul driverului este tocmai acela de a ajusta curentul de ieşire la valori inferioare valorii maximale la care a fost configurat produsul de către producătorul său. 4. Cerinţa privind temperatura de culoare de 4000K este îndeplinită conform fişei produsului de la pagina 766. 5. Conform datelor regăsite și pe site-ul producătorului de led-uri, ledurile Bridgelux 3030 sunt leduri de mare putere astfel și acest punct este nejustificat. 6. Aparatul de iluminat are carcasa construită din aluminiu turnat sub presiune așa cum reiese din documentul de la pagina 765 din propunerea tehnică. 7. Cerinţa privind posibilitatea ajustării aparatului de iluminat pe braț fără deschiderea acesteia reiese din documentul de la pagina 765 din propunerea tehnică în care a fost specificat cum se face reglajul aparatului de iluminat, se poate observa şurubul situat pe carcasa aparatului de iluminat (în exterior) prin manevrarea căruia se ajustează aparatul pe braț. 8. Cerinţa din fișa tehnică nr. 1 punctul 3.7 nu are nicio legătură cu afirmaţiile contestatoarei privind deschiderea compartimentului accesorii electrice în partea de jos, cerinţa de la punctul 3.7 din fișa tehnică nr. 1 prevede ca sistemul de montaj să fie dual, permiţând montarea atât pe braț și în cap de stâlp. Dovedirea cerinţei de către ofertantă se regăsește la pagina 352 din propunerea tehnică. 9. Îndeplinirea cerinţei de la punctul 3.7 din fișa tehnică nr. 1 se regăsește la pagina 352 din propunerea tehnică. 10. Aparatul de iluminat EL0068595 se regăsește și în declaraţia de garanţie cât și în certificatul ENEC. 11. Cerinţa din fișele tehnice F5 este „Driverul va avea posibilitatea de ajustare a curentului de ieşire maxim 1000mA”, „Cerinţa a fost dovedită prin ofertarea de aparate de iluminat echipate cu driver”. Rolul şi scopul driverului este tocmai acela de a ajusta curentul de ieşire la valori inferioare valorii maximale la care a fost configurat produsul de către producătorul său. Nu a fost impus un curent maxim de ieşire ci posibilitatea ajustării curentului de ieşire maxim. 12. Aparatul de iluminat poate fi produs cu clasa de izolaţie I sau II, iar în fișa tehnică ofertanta a menționat clasa de izolaţie. Niciun producător nu întocmeşte fișe ale produselor distincte în funcţie de clasa de izolaţie, ci menționează în unica fişă a unui produs toate variantele în care acesta poate fi fabricat. 13. Dovada îndeplinirii acestei cerinţe se regăsește în propunerea atât la pagina 188 cât și la pagina 764 rezultată din echiparea aparatului de iluminat cu sistem CLO.

§ 62

14. Echiparea aparatelor de iluminat cu CLO reiese din propunerea tehnică de la pagina 764. 15. Dovada îndeplinirii cerinţei de la punctul 4.9 din fișa tehnică nr. 1 se regăsește la pagina 766 din propunerea tehnică. 16. Dovada îndeplinirii cerinţei de la punctul 4.10 din fișa tehnică nr. 1 se regăsește la pagina 766 din propunerea tehnică. 17. Dovada îndeplinirii cerinţei de la punctul 4.11 din fișa tehnică nr. 1 se regăsește la pagina 766 din propunerea tehnică. 18. Conform cerinţei din fișa tehnică punctul 5.6 se prevedea furnizarea unui cod serial/cod QR/cod de bare a unui aparat existent pentru verificarea funcţiunilor solicitate, cerinţa verificată de către comisia de evaluarea și îndeplinită de către ofertantă. Nu a existat niciun document în propunerea tehnică care să arate faptul că aplicaţia ofertată nu va afişa aparatele ofertate. 19. Cerință a fost îndeplinită prin furnizarea unui cod serial/cod QR/cod de bare a unui aparat existent așa cum a fost solicitat. 20. Declaraţia producătorului RoHS se regăsește în propunerea tehnică la pagina 838. 21. Îndeplinirea cerinţei de la punctul 6.13 se regăsește în propunerea tehnica la paginile 981-1033. 22. Certificatul ENEC care a fost depus de ofertant nu conţine valorile precizate de contestatoare. 23. Programul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanţie acordată se regăsește la paginile 144-145 din propunerea tehnică și conţine și componentele de telegestiune. Faţă de aspectele precizate, autoritatea contractantă a solicitat Consiliului să constate că susţinerile contestatoarei sunt neîntemeiate şi nejustificate, și pe cale de consecinţă, respingerea contestației formulată de (...) - (...), ca neîntemeiată. Concluzionând, autoritatea contractantă a solicitat respingerea constestaţiei ca fiind netemeinică şi nelegală, cu consecinţa menţinerii raportului procedurii şi a documentelor subsecvente ca fiind temeinice şi legale. În data de 26.08.2024, înregistrate la Consiliu cu nr. (...), societatea contestatoare a depus dovada cheltuielilor de judecată solicitate. În data de 27.08.2024, prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...), ca urmare a studierii dosarului cauzei, (...) a transmis concluzii scrise în raport de punctul de vedere nr. (...) al autorității contractante, precizând că își menține în integralitate contestația, sens în care a reiterat solicitările din cuprinsul contestației. Mai mult, societatea contestatoare a prezentat argumente suplimentare celor din contestație, în susținerea primelor 6 motive de respingere din adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. (...). Documentele din dosarul achiziției publice, respectiv necesare soluționării contestației au fost transmise de autoritatea contractantă fiind înregistrate la Consiliu cu nr. (...), completate cu documentele transmise pe CD și înregistrate la Consiliu cu nr. (...). Pagina 41 din 63

§ 63

Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: În vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „(...)ș”, cod (...)), (...), în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. (...). Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, Consiliul a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări care se atribuie este de (...), fără TVA, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate - preț”, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită la 02.11.2023, ora 15:00. Din procesul – verbal nr. 14133/09.11.2023 de vizualizare a documentelor depuse în SEAP, Consiliul a reținut că, pentru procedura de atribuire în cauză au depus ofertă doi operatori economici, printre care și societatea contestatoare. În conformitate cu informațiile din raportul proceduri nr. (...), Consiliul a reținut că oferta depusă de (...) a fost respinsă, iar oferta (...) a fost declarată câștigătoare a procedurii de atribuire. Nemulțumită de rezultatul procedurii, respectiv de faptul că oferta sa fost respinsă, iar oferta depusă de (...) a fost declarată câștigătoare, (...) a înaintat contestația în analiză prin care a solicitat următoarele: 1. anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către (...) cu terț (...), precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; 2. obligarea autorității contractante la reevaluarea acestora și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; 3. permiterea accesului la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și repunerea în termenul de completare a motivelor de contestație întemeiate pe informațiile cu privire la care (...) urmează să ia cunoștință odată cu studierea dosarului, cu privire la care autoritatea contractantă i-a refuzat în mod nelegal accesul, în conformitate cu prevederile art. 186 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă; 4. obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative care vor fi depuse înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Cu respectarea prevederilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, (...) a făcut dovada constituirii cauțiunii corespunzătoare, în valoare de 59.611,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 210436756/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria la data de 31.07.2024 (pentru suma de 59.610,00 lei) și conform recipisei de consemnare nr. 210443936/1 emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria la data de 02.08.2024 (pentru suma de 1 leu).

§ 64

Recipisele de consemnare se vor restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Trecând la soluționarea, pe fond a contestației, se constată că aceasta cuprinde, pe de o parte, critici cu referire la refuzul autorității contractante de a-i acorda accesul, în integralitate, la oferta câștigătoare, iar pe de altă parte, cu privire la respingerea ofertei sale și la declararea câștigătoare a ofertei depuse de (...) cu terț (...). Cu referire la criticile contestatoarei privind refuzul autorității contractante de a-i acorda accesul, în integralitate, la oferta câștigătoare, Consiliul are în vedere faptul că, atât ofertanta (...), cât și (...) au depus declarații de confidențialitate în care au indicat documentele confidențiale. Astfel, în cazul ofertantei (...) au fost declarate confidențiale documentele din propunerea financiară, din propunerea tehnică și documentele de calificare, iar în cazul ofertantei (...) au fost declarate confidențiale propunerea tehnică în integralitate și propunerea financiară (Formular F1; Formular F2; Formular F3; Formular F4; Formulare C6, 7, 8 și 9; Modelul de contract însușit). Întrucât autorității contractante îi revine sarcina de a păstra confidențialitatea informațiilor, accesul la acestea se asigură într-o manieră care să nu determine divulgarea unor astfel de informații. În acest sens, este și Hotărârea Curții (...)pene de Justiție în cauza Varec, C-450/06, precum și Hotărârea Tribunalului Uniunii (...)pene din 21 septembrie 2016, Secolux/Comisia, T-363/14. Și practica constantă a Consiliului este în a considera că incumbă autorității contractante obligația de a asigura păstrarea confidențialității documentelor astfel declarate de ofertanți și protejarea acestora de eventualele prejudicii determinate de o divulgare a lor celorlalți participanți la procedură. Totodată, se reține că, în aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. Caracterul confidențial trebuie demonstrat prin orice mijloace de probă, și cu luarea în considerare a explicațiilor aduse prin Declarația de confidențialitate, precum și prin argumentelor suplimentare privind confidențialitatea ofertei din adresa nr. 460/13.08.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 51892/14.08.2024 (de către (...)), Consiliul a invitat societatea contestatoare în vederea studierii dosarului cauzei. Societatea contestatoare s-a prezentat la Pagina 43 din 63

§ 65

sediul Consiliului în vederea studierii dosarului cauzei, cu excepția celor declarate confidențiale de către ofertanta (...). În cauza Varec, C-450/06, în referire la modul de acțiune al organismului responsabil cu soluționarea căilor de atac, s-au stabilit următoarele: 39 Desigur, aceste dispoziții vizează conduita autorităților contractante. Totuși, se impune să se recunoască faptul că efectul util al acestora ar fi grav compromis dacă, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, toate informațiile privind această procedură de atribuire ar trebui, fără nicio limitare, puse la dispoziția autorului acestei acțiuni și chiar a altor persoane, precum intervenienții. 40 Într- un asemenea caz, simpla introducere a unei căi de atac ar da acces la informații care ar putea fi utilizate pentru a denatura concurența sau pentru a aduce atingere intereselor legitime ale operatorilor economici care au participat la procedura de atribuire a contractului de achiziții publice în discuție. O astfel de posibilitate ar putea chiar stimula operatorii economici să introducă acțiuni doar în simplul scop de a obține acces la secretele comerciale ale concurenților lor. (…) 43 În consecință, în cadrul exercitării unei căi de atac în materie de atribuire a unui contract de achiziții publice, organismul responsabil cu această procedură trebuie să poată decide că informațiile conținute în dosarul referitor la o astfel de procedură de atribuire nu se transmit părților și avocaților acestora dacă acest lucru este necesar pentru a asigura protecția concurenței loiale sau a intereselor legitime ale operatorilor economici impusă de dreptul comunitar. 44 Se pune problema dacă această interpretare este conformă noțiunii de proces echitabil în sensul articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”). 45 Într- adevăr, după cum reiese din decizia de trimitere, Varec a invocat în fața Conseil d’État că dreptul la un proces echitabil implică garantarea caracterului contradictoriu al oricărei proceduri judiciare, că principiul contradictorialității reprezintă un principiu general de drept, că își găsește temeiul în articolul 6 din CEDO și că acest principiu implică dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de toate înscrisurile sau observațiile prezentate instanței pentru a influența decizia acesteia și pentru a le discuta. 46 În această privință, trebuie subliniat că articolul 6 alineatul (1) din CEDO prevede, printre altele, că „[o]rice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într- un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială […]”. Potrivit jurisprudenței constante a

§ 66

Curții (...)pene a Drepturilor Omului, caracterul contradictoriu al unei proceduri reprezintă unul dintre elementele care permit să se aprecieze caracterul echitabil al acesteia, însă poate fi pus în balanță cu alte drepturi și interese. 47 Principiul contradictorialității implică, în general, dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de probele și de observațiile prezentate în fața instanței și de a le discuta. Cu toate acestea, în anumite cazuri, poate fi necesar ca anumite informații să nu fie comunicate părților pentru a putea garanta drepturile fundamentale ale unui terț sau pentru a proteja un interes public important (a se vedea Curtea (...)peană a Drepturilor Omului, Hotărârea Rowe și Davis împotriva Regatului Unit din 16 februarie 2000, Recueil des arrêts et décisions 2000- II, § 61, și Hotărârea V. împotriva Finlandei din 24 aprilie 2007, nepublicată încă în Recueil des arrêts et décisions, § 75). (…) 50 În sfârșit, menținerea unei concurențe loiale în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice reprezintă un interes public important, a cărui apărare este admisă în temeiul jurisprudenței citate la punctul 47 din prezenta hotărâre. 51 Rezultă astfel că, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora. 52 Principiul protecției informațiilor confidențiale, precum și a secretelor comerciale trebuie pus în aplicare astfel încât să fie compatibil cu cerințele unei protecții juridice efective și cu respectarea dreptului la apărare al părților în litigiu (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 13 iulie 2006, Mobistar, C- 438/04, Rec., p. I- 6675, punctul 40) și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, astfel încât să se asigure respectarea faptului că procedura, în ansamblul său, respectă dreptul la un proces echitabil. 53 În acest scop, organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac trebuie în mod necesar să poată dispune de informațiile necesare pentru a se putea pronunța în cunoștință de cauză, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Mobistar, citată anterior, punctul 40). (…) Pagina 45 din 63

§ 67

În același sens s-a reținut și în Hotărârea Curții din 31 ianuarie 2008 — Comisia Comunităților (...)pene/Regatul Spaniei, Cauza C-32/07 (pct. 37-55). De asemenea, este de amintit Hotărârea Curții din 7 septembrie 2021 - „Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras” UAB în cauza C-927/19, (pct. 113-136) și pct. 137 Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a patra, a opta și a noua întrebare că: – articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 1 alineatele (3) și (5) din Directiva 89/665, precum și articolul 21 din Directiva 2014/24, citit în lumina principiului general de drept al Uniunii la o bună administrare, trebuie interpretate în sensul că o autoritate contractantă, sesizată de un operator economic cu o cerere de comunicare a informațiilor considerate confidențiale cuprinse în oferta unui concurent căruia ia fost atribuit contractul, nu este obligată să comunice aceste informații atunci când transmiterea lor ar conduce la încălcarea normelor de drept al Uniunii referitoare la protecția informațiilor confidențiale, chiar dacă cererea operatorului economic este prezentată în cadrul unei căi de atac a aceluiași operator privind legalitatea aprecierii de către autoritatea contractantă a ofertei concurentului. Atunci când refuză să transmită asemenea informații sau când, odată cu formularea unui astfel de refuz, respinge calea de atac administrativă formulată de un operator economic cu privire la legalitatea aprecierii ofertei concurentului în cauză, autoritatea contractantă este obligată să evalueze comparativ dreptul solicitantului la bună administrare și dreptul concurentului la protecția informațiilor confidențiale, așa încât decizia sa de refuz sau decizia sa de respingere să fie motivată, iar dreptul la o cale de atac eficientă de care beneficiază un ofertant respins să nu fie lipsit de efect util; 3/30/22, 6:19 PM CURIA

§ 68

–

§ 69

Documents https://curia.(...)pa.eu/ juris/

§ 70

document/ document_print.jsf? docid=245661&text=&dir=&doclang=RO&part=1&occ=first&mode=lst&pageIn dex=0… 30/35 – articolul 1 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 1 alineatele (3) și (5) din Directiva 89/665, precum și articolul 21 din Directiva 2014/24, citite în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretate în sensul că instanța națională competentă sesizată cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorități contractante prin care se refuză comunicarea către un operator economic a informațiilor considerate confidențiale cuprinse în documentația transmisă de concurentul căruia ia fost atribuit contractul sau cu o cale de atac împotriva deciziei unei autorități contractante de respingere a căii de atac administrative formulate împotriva unei astfel de decizii de refuz este obligată să evalueze comparativ dreptul solicitantului de a beneficia de o cale de atac efectivă și dreptul concurentului său la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestuia. În acest scop, instanța menționată, care trebuie în mod necesar să dispună de informațiile necesare, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale, pentru a fi în măsură să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză cu privire la caracterul comunicabil al informațiilor menționate, trebuie să procedeze la o examinare a tuturor elementelor de fapt și de drept pertinente. Ea trebuie de asemenea să poată anula decizia de refuz sau decizia de respingere a căii de atac administrative, dacă acestea sunt nelegale,

§ 71

și, dacă este cazul, să trimită cauza autorității contractante sau chiar să adopte ea însăși o nouă decizie dacă dreptul său național îi permite acest lucru. Astfel, Consiliul a invitat societatea contestatoare în vederea studierii dosarului cauzei, cu excepția documentelor declarate confidențiale de către ofertanta (...), nefiind îndeplinită procedura de la art. 19 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, respectiv În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți. Se determină în aceste condiții că, în mod corect autoritatea contractantă nu a acordat societății contestatoare acces la documentele confidențiale din oferta (...), criticile contestatoarei din acest punct de vedere fiind considerate nefondate. În ceea ce privește criticile contestatoarei împotrva respingerii ofertei depuse, Consiliul reține că, prin adresa nr. (...), care cuprinde rezultatul procedurii, s-au comunicat ofertantei 15 motive de respingere a ofertei, ca ”… neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 și inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, coroborat cu prevederile art. 209 și art. 2015 din Legea nr. 98/2016, având în vedere că răspunsurile transmise nu sunt concludente, nu satisfac în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini și nu respectă cerințele prezentate în documentele achiziției, documentație care a exclus în mod clar posibilitatea ca ofertanții să se abată de la cerințele exacte ale respectivei documentații, iar acceptarea răspunsului ar produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire, pentru următoarele motive: Propunerea tehnică prezentată nu respectă cerințele fișei de date și a caietului de sarcini, respectiv răspunsurile formulate la solicitarea de clarificări și transmise sunt neconcludente …”. Totodată, din cuprinsul raportului procedurii nr. (...), Consiliul a reținut că, prin procesul – verbal nr. 2 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, a documentației de atribuire și cu factorii de evaluare, nr. 6527/16.05.2024, comisia de evaluarea a analizat în detaliu informațiile prezentate de ofertantă prin răspunsul la solicitările de clarificări. Astfel că, din verificarea procesului – verbal nr. 6527/16.05.2024, mai sus amintit, s-a constatat că autoritatea contractantă a solicitat ofertantei (...) – (...) clarificări prin adresa nr. (...)/(...), iar aceasta a răspuns prin adresa nr. 251/19.03.2024. În aceste condiții, pentru soluționarea contestației formulate de (...) – (...), cu referire la respingerea ofertei depuse, Consiliul va verifica motivele de respingere astfel cum au fost reținute în adresa nr. (...) care cuprinde rezultatul procedurii, clarificările solicitate în acest sens de achizitoare prin adresa nr. (...)/(...), precum și răspunsurile ofertantei cuprinse în adresa nr. 251/19.03.2024, inclusiv cerințele documentației de atribuire, respectiv din fișa de date a achiziției. Astfel, în referire la critica societății contestatoare în privința primului motiv de respingere a ofertei, Consiliul a reținut că, prin adresa Pagina 47 din 63

§ 72

nr. (...) care cuprinde rezultatul procedurii s-au comunicat ofertantei motivele care au condus la această finalitate: «Răspuns clarificare nr. 3: Ofertantul nu a prezentat în propunerea tehnică Formular F3 Montare AIL LED, nu sunt acceptate depunerea acestora prin răspuns la solicitările de clarificări, acceptarea acestora ar duce la încălcarea principiului tratamentului egal între ofertanți. Astfel, potrivit art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016: ”În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispozițiilor alin. (1) conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”, oferta este neconformă» Totodată, Consiliul a reținut faptul că, în caietul de sarcini, cap. VIII ”Modul de prezentare a propunerii tehnice”, s-au solicitat operatorilor economici următoarele: ”Propunerea tehnică se va întocmi într-o manieră organizată, astfel încât procesul de evaluare a ofertelor să permită identificarea facilă a corespondenței informațiilor cuprinse în ofertă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini și Proiectul Tehnic. Propunerea tehnică va fi elaborată astfel încât aceasta să respecte în totalitate cerințele impuse prin caietul de sarcini/documentația de atribuire/proiectul tehnic. Ofertanții vor avea în vedere faptul că cerințele impuse prin documentația de atribuire/caietul de sarcini sunt minime și obligatorii. Ofertele care nu respectă cerințele minimale prevăzute în documentația de atribuire/caietul de sarcini vor fi declarate neconforme. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertanți a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în documentația de atribuire/caietul de sarcini. Toate cerințele de mai jos sunt obligatorii, neîndeplinirea unei cerințe poate atrage respingerea ofertei ca și neconformă. Propunerea tehnică va cuprinde cel puțin următoarele: 1. Prezentarea modului de realizare a lucrărilor: … c) Lista cu cantități de lucrări, pe categorii de lucrări – Formularul F3 și Lista cu cantitățile de utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări – Formular F4, fără prețuri unitare și fără valori, întocmite în baza prevederilor HG 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul – cadru al documentațiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, respectând listele de cantități din documentația tehnică – Proiectul tehnic și detalii de execuție”. Mai mult, Consiliul a reținut că, în referire la acest aspect, prin adresa nr. (...)/(...), autoritatea contractantă a solicitat ofertantei clarificări: ”3. Conform caietul de sarcini capitolul VIII litera c) a fost solicitat Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări - Formular F3 respectând listele de cantitati fără preț din documentaţia tehnică - Proiectul Tehnic și detalii de execuţie, clarificaţi cum consideraţi respectarea cerinţei prin propunerea tehnică depusă”, iar ofertanta a prezentat următorul răspuns: ”3. Listele de cantități fără valori au fost depuse în Propunerea tehnică la pag. 522-531. Dintr-o eroare umană de scanare a documentelor a fost depusă în SICAP numai Lista de cantități fără valori Formular F3 pentru Montare telegestiune fiind omisă Lista de cantități fără valori Formular F3

§ 73

Montare AIL. În Propunerea tehnică depusă la pag. 5 și în multe alte locuri din aceasta se regăsesc cantitățile de lucrări prevăzute în Formularul F3 Montare AIL astfel că informaţiile de la paginile indicate se pot corela cu informaţiile conținute în Propunerea financiară. Vă transmitem pe calea solicitării de clarificări Formularul F3 Montare AIL omis a fi transmis odată cu Listele de cantități ca urmare a unei erori de întocmire a ofertei noastre”. Astfel cum a precizat, ofertanta a atașat răspunsului Formularul F3 pentru Montare AIL. Din verificarea răspunsului ofertantei, Consiliul constată că Formularul F3 Montare AIL depus cuprinde lista cu cantități de lucrări, fără valori pentru demontarea corpurilor de iluminat existente, montarea corpurilor de iluminat noi, inclusiv a dispozitivelor de fixare ale acestora și a cablului electric necesar. În aceste condiții, Consiliul a constatat că, în propunerea tehnică, societatea contestatoare a prezentat doar Formularul F3 pentru Montare telegestiune fiind omisă Lista de cantități fără valori Formular F3 pentru Montare AIL. Astfel că, dintre elementele propunerii tehnice care trebuiau prezentate de ofertantă este și acest Formular F3 pentru Montare AIL care a fost omis a se prezenta. Prin contestație, cu referire la acest aspect, autoarea acesteia a susținut că lipsa din propunerea tehnică a Formularului F3 pentru Montare AIL se datorează unei ”erori de redactare a ofertei”. Mai mult, prin contestație, societarea contestatoare a susținut următoarele: ”Transmiterea formularului F3 pe calea răspunsului de clarificări nu poate fi considerat ca o completare a ofertei, de vreme ce a indicat prin răspunsul la solicitarea de clarificări faptul că informațiile referitoare la cantitățile de lucrări prevăzute în formularul F3 se regăsesc în propunerea sa tehnică la pag. 5 din fișierul „356.05 Propunere tehnică (...).pdf”, precum și la multe alte pagini. Potrivit art. 135 alin. (3) din HG nr. 595/2016 eroarea din cuprinsul ofertei noastre prin care s-a omis transmiterea fizică a formularului F3 reprezintă în mod clar un viciu de formă, întrucât informațiile conținute în acesta „sunt susținute în mod neechivoc de sensul și conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant", iar prin prezentarea lor nu s-a modificat în niciun fel oferta și nici nu i-a fost creat vreun avantaj competitiv în raport cu ceilalți ofertanți. Autoritatea contractantă nu a dovedit niciun moment care este avantajul competitiv care i-a fost creat prin depunerea formularului F3 pe calea răspunsului la clarificări, atâta vreme cât informațiile cuprinse în acesta sunt prevăzute în alte locuri din propunerea noastră tehnică. (…) Prin urmare și întrucât legislația națională conține prevederi explicite care reglementează completarea sau confirmarea documentelor ofertei prin depunerea unor documente suport în scopul înlăturării viciilor de formă definite potrivit prevederilor alin. (3) al art. 135 din HG nr. 395/2016 drept acele erori sau omisiuni din cadrul unui Pagina 49 din 63

§ 74

document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, înlăturarea viciilor de formă în discuție nu ar fi fost susceptibilă sub nicio formă de a-i produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedură. În egală măsură, eroarea din cadrul ofertei tehnice depusă poate fi încadrată și în categoria abaterilor tehnice minore - acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte, care, potrivit alin. (9) al art. 134 din HG nr. 395/2016, sunt acceptate și nu conduc la respingerea ofertei ca neconformă potrivit prevederilor alin. (7) al aceluiași articol. În oricare dintre categoriile anterioare ar fi încadrată eroarea din cadrul ofertei depuse, corectarea acesteia nu ar fi determinat încălcarea prevederilor art. 209 din Legea nr. 98/2016 - determinarea apariției unui avantaj evident în favoarea unui ofertant și/sau nu ar fi condus la depunerea unei noi oferte.” În aceste condiții, Consiliul reține și că, în conformitate cu cerința caietului de sarcini, cap. VIII ”Modul de prezentare a propunerii tehnice”, s-au solicitat operatorilor economici depunerea mai multor documente, dintre care sunt amintite următoarele: 1. Prezentarea modului de realizare a lucrărilor: a) prezentarea metodologiei de execuție a lucrărilor; b) prezentarea resurselor proprii; c) lista cu cantități de lucrări, pe categorii de lucrări – Formular F3 și lista cu cantitățile de utilaje și echipamente, inclusiv dotări – Formularul F4, fără prețuri unitare și fără valori; d) Fișele tehnice – Formular F5, Anexele nr. 5.1, 5.2, 5.3, 5.4, 5.5 completate la coloana corespondența propunerii tehnice; e) graficul general de realizare a investiției publice – Formular F6; f) listele cuprinzând consumurile – Formularul C6, C7, C8 și C9 fără prețuri; 2. Declarația ofertantului cu privire la însușirea prevederilor documentației tehnice Proiect tehnic; 3. Planul de asigurare a calității; 4. Planul de control al calității, verificării și încercării (PCCVI); 5. Planul de management de mediu; 6. Planul de management al traficului; 7. Planul de management al deșeurilor; 8. Planul privind normele de sănătate și securitate a muncii; 9. Declarație privind termenul de garanție acordat lucrărilor executate din care să reiasă termenul suplimentar de garanție acordat față de minimul obligatoriu; 10. Graficul Gantt; 11. Planul de mentenanță. Toate aceste documente solicitate de autoritatea contractantă trebuiau depuse de ofertanți în cadrul propunerii tehnice, cu respectarea prevederilor art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 123 alin. (1) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016.

§ 75

Conform prevederilor evocate, ofertanții au obligația de a depune oferta în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, inclusiv caietul de sarcini. Pentru omisiunea de a depune unul dintre documentele solicitate, oferta trebuie respinsă, ca neconformă, neputându-se accepta completarea ofertei cu unul dintre documentele solicitate pentru depunerea în propunerea tehnică, precum lista cu cantități de lucrări, pe categorii de lucrări – Formular F3, ca în speța analizată, omisă a fi depusă complet (s-a depus F3 pentru Montare telegestiune, nu și pentru Montare AIL). În fapt, astfel cum s-a și precizat în cadrul caietului de sarcini, în cadrul cap. VIII ”Modul de prezentare a propunerii tehnice”, respectiv ”Toate cerințele de mai jos sunt obligatorii, neîndeplinirea unei cerințe poate atrage respingerea ofertei ca și neconformă.” Este adevărat că, în conformitate cu legislația în materia achizițiilor publice, se acceptă modificarea propunerii tehnice depuse de un ofertantă în situația în care, informațiile/elementele depuse în completarea propunerii tehnice se pot încadra în categoria viciilor de formă sau a abaterilor tehnice minore (art. 134 alin. (7) și (8) și art. 135 alin. (3) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016). Cu toate acestea, pentru omisiunea de a depune lista cu cantități de lucrări, pe categorii de lucrări – Formular F3, pentru Montare AIL nu se poate încadra în categoria unei abateri tehnice minore și cu atât mai puțin în categoria unui viciu de formă. Din verificarea pag. 5 din propunerea tehnică a contestatoarei, precum și pag. 527, Consiliul constată că, deși se regăsesc la pag. 5 cantități pentru unele dintre lucrările care trebuiau cuprinse în Formularul F3 care a fost omis din propunerea tehnică, aceste elemente nu se pot încadra în categoria celor care ar putea să susțină formularul lipsă, respectiv a unui viciu de formă. Astfel că, deși a prezentat formularul lipsă F3 Montare AIL, odată cu răspunsul de clarificare nr. 251/19.03.2024, acesta nu poate fi încadrat ca abatere tehnică minoră și cu atât mai puțin ca viciu de formă pentru a se accepta completarea propunerii tehnice. În acest sens este de reținut că, potrivit prevederilor art. 135 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, În sensul dispoziţiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire. În condițiile în care informațiile din formularul lipsa F3 Montare AIL nu sunt susținute de informațiile de la pag. 5 din propunerea tehnică, indicată de contestatoare, iar completarea acestor informații nu are nici rol de clarificare și nici de confirmare, potrivit prevederilor redate, fiind Pagina 51 din 63

§ 76

doar cu rol de completare a propunerii tehnice, se consideră că, în mod corect a fost reținut acest motiv pentru respingerea ofertei. Critica societății contestatoare din acest punct de vedere se consideră nefondată. În ceea ce privește critica societății contestatoare cu referire la cel de-al nouălea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 12), se reține faptul că, prin adresa nr. (...), s-au comunicat motivele care au condus la această finalitate: ”Răspuns clarificare nr. 12: Ofertantul nu prezintă formularul C6 complet conform Liste cantități PT, nu sunt acceptate depunerea acestora prin răspuns la solicitările de clarificări, acceptarea acestora ar duce la încălcarea principiului tratamenului egal între ofertanți. Astfel, potrivit art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 … oferta este neconformă.” Totodată, Consiliul a reținut că, precum în cazul primului motiv de respingere, anterior analizat, autoritatea contractantă a solicitat ofertantei clarificări prin adresa nr. (...)/(...) ”… unde în propunerea tehnică se regăsesc Formularele C6, C7, C8, C9, fără prețuri?”, iar ofertanta a răspuns prin adresa nr. 251/19.03.2024, aducând următoarele precizări: ”12. Formularele de liste fără prețuri C6, C7, C8 și C9 se regăsesc în Propunerea tehnică la pag. 522-531 din fișierul 356.05 Propunere tehnică … Vă transmitem pe calea solicitării de clarificări formularul C6 aferent devizului de montare AIL omis a fi transmis odată cu listele de cantități ca urmare a unei erori de întocmire a ofertei noastre și formularele C8 și C9 aferente devizului montare telegestiune chiar dacă acestea nu au cuantificare în cantități (conform documentație ofertare). Menționăm că extrasele de resurse C6, C7, C8, C9 au fost întocmite prin program de devize separat pe liste de cantități”. Din verificarea răspunsului ofertantei, Consiliul a constatat că a fost depus Formularul C6 pentru Montare AIL, fără prețuri, precum și formularele C8 și C9 pentru Montare telegestiune, fără prețuri. Mai mult, se constată că, la pag. 522-531 din propunerea tehnică, indicate de societatea contestatoare, au fost depuse doar formularele C7, C8 și C9 pentru Montare AIL, fără prețuri și formularele C6 și C7 pentru Montare telegestiune, fără prețuri. Astfel, cu toate că s-a solicitat explicit prin caietul de sarcini, cap. VIII, pct. 1, lit. f) depunerea formularelor C6, C7, C8 și C9, fără prețuri, societatea contestatore s-a achitat doar parțial de această obligație. Odată cu răspunsul cuprins în adresa nr. 251/19.03.2024, ofertanta a depus și celelalte formulare în completarea celor care lipseau din propunerea tehnică, respectiv formularele C6 pentru Montare AIL, fără prețuri și formularele C8 și C9 pentru Montare telegestiune, fără prețuri. Formularele amintite fiind solicitate explicit prin caietul de sarcini pentru propunerea tehnică, nu se pot accepta să se depună pe calea răspunsului la o solicitare de clarificări, în perioada de evaluare a ofertelor, cu atât mai mult cu cât, la analiza anterior efectuată, Consiliul

§ 77

nu a acceptat depunerea în completarea propunerii tehnice a Formularului F3 pentru Montare AIL. Pentru motivele deja reținute pentru primul motiv de respingere, și cu privire la aceste formulare C6 pentru Montare AIL și C8 și C9 pentru Montare telegestiune, fără prețuri, Consiliul consideră că depunea acestora nu se poate încadra în categoria abaterilor tehnice minore și cu atât mai puțin a viciilor de formă. Aceste formulare, depuse de ofertantă după data de depunere a ofertelor reprezintă o completare a ofertei care nu poate fi acceptată fără a se crea un avantaj evident în detrimentul celeilalte ofertante participante. Prin urmare, se constată că, în mod corect achizitoarea a reținut și acest motiv de respingere a ofertei, critica societății contestatoare și din acest punct de vedere se consideră nefondată. În ceea ce privește critica societății contestatoare cu referire la cel de-al zecelea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 15), se reține faptul că, prin adresa nr. (...), s-au comunicat motivele care au condus la această finalitate: ”Răspuns clarificare nr. 15: Conform caietului de sarcini capitolul VIII punctul 11 a fost solicitată prezentarea planului de mentenanță acesta va fi prezentat pe zile, săptămânal, lunar, anual, la doi, trei, patru și cinci ani pentru toate componentele sistemului de iluminat, respectiv console, aparate de iluminat și sistem telegestiune. Ofertantul nu prezintă planul de mentenanță solicitat prin caietul de sarcini.” Totodată, Consiliul a reținut că, în caietul de sarcini, la cap. VIII, pct. 11 s-a solicitat operatorilor economici prezentarea unui plan de mentenanță. În privința și a acestei cerințe, autoritatea contractantă a solicitat ofertantei clarificări ”… Unde în propunerea tehnică se regăsește planul de mentenanță întocmit pe zile, săptămânal, lunar, anual?”, iar aceasta a prezentat următorul răspuns: «15. In Propunerea tehnica depusa la pag. 104 se afla „PROCEDURA TEHNICA DE EXECUŢIE: ITL- EAS- 13-01. DENUMIRE PROCEDURA: INTRETINEREA SI MENŢINEREA LUCRĂRILOR EXECUTATE IN GARANŢIE" care are drept scop stabilirea condiţiilor tehnice si recomandărilor privind intretinerea si menţinerea lucrărilor de iluminat public, pentru menţinerea nivelurilor minime de performanta, cat si stabilirea responsabilităţilor care revin pentru efectuarea acestui proces operatorului economic delegat pentru intretinerea menţinerea sistemului de iluminat public in stare de funcţionare. La pag. 198 din Propunerea tehnica se afla de asemenea depus la pct. 2.8.2 "Planul privind masurile de supraveghere a lucrărilor executate in perioada de garanţie acordata, prin care societatea noastra se obliga sa remedieze intr-o perioada de timp asumata, toate defecţiunile ce pot aparea la lucrările executate pe perioada de garanţie, astfel ca sa existe continuitate in asigurarea continuitatii serviciului de iluminat public. Obiectul procedurii de achiziţie publica "Modernizare sistem de iluminat public in oraşul Tautii Magheraus, judeţul Pagina 53 din 63

§ 78

Maramureş", este asa cum rezulta din Fisa de date a achiziţiei pct.II.l . 4. realizarea de lucrări constând in: Lucrări de deconectare si reconectare a legaturilor electrice la reţeaua de iluminat public; Lucrări de demontare aparate de iluminat existente; Lucrări de înlocuire a consolelor; Lucrări de montare aparate de iluminat de tip LED; Lucrări de implementare telegestiune. Dupa cum se poate obseva, nicăieri in continutul Fisei de date, Caietului de sarcini sau oriunde in Documentaţia de atribuire nu se solicita ofertanţilor sa depună oferta pentru lucrări de mentenanta a sistemului de iluminat public, care este atributul exclusiv al operatorului economic delegat al SIP autorizat ANRE care este specializat in realizarea unor astfel de lucrări. In acest sens cerinţa autoritatii contractante stabilita in sarcina societatii noastre de a pune la dispoziţia unui astfel de operator economic autorizat, a unui Plan de mentenanta pe zile, saptamant luni, anual la doi, trei, patru si 5 ani pentru toate componentele sistemului de iluminat, respectiv console, aparate de iluminat si sistem de telegestiune este in discordanta totala Documentaţia de atribuire, inclusiv draftul de contract semnat, in care pe perioada de garanţie de 96 luni sistemul de iluminat public se afla in garanţia exclusiva a societatii noastre si orice defecţiune aparuta la lucrările executate sau componentele utilizate in lucrare priveşte exclusiv societatea noastra. Orice interventie neautorizata in lucrările executate sau componentele folosite in lucrare de către un tert (altul decat societatea noastra) duce in mod automat la pierderea garanţiei acordate de societatea noastra. In aceste condiţii societatea noastra nu-si poate asuma riscul de a pune la dispoziţia unui tert, a unui plan de mentenanta care inseamna acordul nostru implicit de a interventie a unui tert in lucrare si componentele acesteia, care ne poate prejudicia interesele noastre. In acest sens, societatea noastra pe langa angajamentele asumate cu ocazia acordaţii garanţiei lucrărilor executate si a componentelor folosite a prezentat atat procedura de interventie in caz de defect pe intreaga perioada de garanţie a lucrărilor si componentelor cat si termenele de interventie si remediere a defectelor. Impunerea unei alte proceduri decât cele deja prezentate in Propunerea noastra tehnica nu face obiectul lucrărilor contractului.» Prin contestație, autoarea acesteia a reiterat cele precizate prin răspunsul de clarificare mai sus redat: ”… a depus în propunerea

§ 79

tehnică, la pag. 104 din fişierul „356.05 Propunere tehnică (...).pdf” o procedură tehnică de lucru privind întreținerea și menținerea lucrărilor executate în garanție, în baza căreia … în calitate de executant al lucrărilor proiectului, va interveni pentru remedierea defectelor apărute în exploatare. Totodată, în calitate de executant al lucrărilor obiectivului de investiții cu denumirea „Modernizare sistem de iluminat public în orașul Tăuții Măgheruș, judeţul Maramureş" are responsabilitatea remedierii defectelor apărute la componentele puse în lucrare la momentul apariției lor și în niciun moment la realizarea operaţiilor de mentenanță a acestora sau ale celor existente în sistem înainte de începerea execuţiei respectivei lucrări. Autoritatea contractantă în stabilirea cerinței nu a pus la dispoziția ofertanților prin documentația de atribuire niciun model de plan de mentenanță, astfel încât ofertanții să poată elabora un asemenea plan care să poată fi utilizat în evaluare în mod egal pentru fiecare ofertă depusă. În această situație, depunerea … în propunerea tehnică la pag. 104 din fișierul „356.05 Propunere tehnică (...).pdf” a procedurii intitulată „Procedura tehnică de execuţie: ITL-EAS-13-01- Întreținerea și menținerea lucrărilor executate în garanţie" reprezintă în mod clar dovada îndeplinirii cerinței, atâta timp cât autoritatea contractantă nu poate demonstra în mod concret în ce constă presupusa neîndeplinire a cerinței impuse. Autoritatea contractantă nu poate impune executantului unei lucrări privind un anumit obiectiv de investiții prestarea unor servicii fără legătură cu execuția obiectivului respectiv, pe care nici măcar nu le nominalizează prin documentația de atribuire. Respingerea ofertei sale ca urmare a motivării legate de nedepunerea unui Plan de mentenanță imaginar, care nu este atributul executantului unei lucrări (acesta se întocmește de către prestatorii serviciilor de mentenanță autorizări ANRSC în cadrul contractelor de delegare de gestiune a serviciului de iluminat public sau a celor de întreținere-menținere), reprezintă o evaluare „abuzivă” a ofertei … care este una de execuție de lucrări și nu de prestare de servicii.” Astfel, deși s-a solicitat explicit prin caietul de sarcini depunerea în propunerea tehnică a unui plan de mentenanță prezentat pe zile, săptămânal, lunar, anual, la doi, trei, patru și cinci ani pentru toate componentele sistemului de iluminat, respectiv console, aparate de iluminat și sistem telegestiune … ofertanta a prezentat la pag. 104 o procedură tehnică pentru Întreținerea și menținerea lucrărilor executate în garanţie, care nu poate fi asimilară Planului de mentenanță solicitat. Pagina 55 din 63

§ 80

Față de cele reținute, se constată că, deși avea posibilitatea de a solicita clarificări în conformitate cu prevederile art. 160 din Legea nr. 98/2016, în privința cerinței caietului de sarcini care a condus la respingerea ofertei sale sau de a depune contestație împotriva acestei cerințe, în condițiile impuse la capitolul III din Legea nr. 101/2016, societatea contestatoare nu a uzat de niciunul dintre aceste drepturi. Mai mult, cu toate că avea obligația de a depune oferta cu respectarea tuturor cerințelor documentației de atribuire, inclusiv din caietul de sarcini, potrivit prevederilor art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu prevederile art. 123 alin. (1) din Normele metodologice aprobate conform HG nr. 395/2016, societatea contestatoare a ales să depună oferta fără respectarea tuturor cerințelor impuse. Prin depunerea ofertei fără respectarea cerinței privind Planul de mentenanță, se consideră că ofertanta și-a asumat riscul ca oferta sa să fie respinsă. Prin urmare, și din acest punct de vedere, critica societății contestatoare se consideră nefondată. În referire la critica societății contestatoare legată de cel de-al unsprezecelea motiv de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 16), se reține faptul că, prin adresa nr. (...), s-au comunicat ofertantei motivele care au condus la această finalitate: «Răspuns clarificare nr. 16: Solicitarea din caietul de sarcini a fost ”Ofertanții au obligația de a prezenta calculele pentru fiecare stradă din Anexa nr. 1” și ”se vor respecta datele de intrare pentru fiecare stradă așa cum se regăsesc în Anexa nr. 1” ofertantul nerespectând cerința din caietul de sarcini acesta a prezentat un calcul luminotehnic pentru nr. crt. 1 DN1C/E58 cu o distanță între stâlpi de 38 m și nu de 40 m așa cum a fost solicitat». Totodată, precum în cazul celorlalte motive de respingere anterior analizate, și cu privire la acest aspect, autoritatea contractantă a solicitat ofertantei clarificări prin adresa nr. (...)/(...): ”Conform anexei nr. 1 pentru strada aflată la nr. crt. 1 DN1C/E58 a fost solicitat ca date de intrare lățime stradă 12 m, distanță dintre stâlpi 40 m, distanță stâlp față de carosabil 4m, înălțime de montaj 9 m, lățime consolă 2 m, aparat de iluminat maxim 112 W. Cum considerați îndeplinirea cerinței privind prezentarea calculelor luminotehnice pentru fiecare stradă și cu respectarea datelor de intrare pentru strada DN1C/E58 nr. crt. 1 din Anexa nr. 1?”, iar aceasta a prezentat prin adresa nr. 251/19.03.2024, următorul răspuns: ”16. Calculele luminotehnice prezentate in Propunerea noastra tehnica, din fişierul "356.05 Propunere tehnica

§ 81

(...)EA Calcul luminotehnic.pdf' pentru strada nr.crt. 1 DN1C/E58, sunt corecte iar datele de intrare coinicd cu cele din Calculul luminotehnic martor depus in Proiectul Tehnic de Execuţie (PTE), pag. 103 din fişierul „6.1 Proiect tehnic ILUMINAT TM.pdf', care este singurul document valid cu care se face comparaţia in ce privesc calculele luminotehnice, asa cum de altfel rezulta si Calculul luminotehnic depus de societatea noastra la pag. 31 din fişierul "356.05 Propunere tehnica (...)EA Calcul luminotehnic.pdf pentru acest profil de strada care de asemenea respecta datele de intrare din Calculul luminotehnic martor din PTE. Datele de intrare ale calculului luminotehnic martor ptr strada nr. Crt. 1 DN1C/E58 din Anexa 1 sunt diferite si necorelate cu calculele luminotehnice prevăzute si solicitate prin proiectul tehnic vizat si autorizat si astfel au fost create o serie de necorelari intre Anexa nr. 1 si Calculele luminotehnice martor din P.T si nu poate fi imputata ofertanţilor. Cu toate acestea va anexam calculul luminotehnic pentru strada nr. Crt. 1 DN1C/E58 cu respectarea datelor din Anexa 1 si cu menţiunea ca s-au folosit aceleaşi corpuri prezentate in oferta noastra tehnica depusa, acesta nefiind modificata.” Constatând că ofertanta nu a prezentat în ofertă calculele luminotehnice astfel cum s-a solicitat, cu respectarea Anexei nr. 1 din caietul de sarcini, pentru strada nr. crt. 1 DN1C/E58 fiind prezentate aceste calcule pentru o distanță între stâlpi de 38 m și nu de 40 m așa cum a fost solicitat, Consiliul consideră că și acest motiv de respingere a ofertei a fost corect reținut de autoritatea contractantă. Dacă societatea contestatoare considera că în documentația de atribuire sunt aspecte care trebuiau lămurite, putea solicita clarificări conform prevederilor art. 160 din Legea nr. 98/2016, iar în situația în care era nemulțumită de modul în care au fost impuse cerințele din caietul de sarcini, avea posibilitatea de a depune și contestație în condițiile reglementate la capitolul III din Legea nr. 101/2016. În condițițiile în care nu a uzat de niciunul dintre aceste drepturi, prin depunerea ofertei se presupune că ofertanta și-a însușit toate cerințele documentației de atribuire, iar prin depunerea ofertei fără respectarea tuturor cerințelor impuse de autoritatea contractantă societatea contestatoare și-a asumat riscul ca oferta sa să fie respinsă. Pe de altă parte, orice critrică privind cerințele documentației de atribuire, la data depunerii contestației, 30.07.2024, este tardivă, fiind depășit cu mult termenul de depunere a contestației, raportat la data de 17.10.2023 când a fost publicată în SEAP documentația de atribuire. Pagina 57 din 63

§ 82

Pentru aceste motive, critica societății contestatoare și din acest punct de vedere este nefondată. În ceea ce privește criticile contestatoarei referitoare la motivele 12 și 13 de respingere a ofertei sale (răspuns clarificare nr. 17 și 18), se constată că, prin adresa nr. (...), s-au comunicat ofertantei motivele care au condus la această finalitate: «Răspuns clarificare nr. 17: Solicitarea din caietul de sarcini a fost ”Ofertanții au obligația de a prezenta calculele pentru fiecare stradă din Anexa nr. 1” și ”se vor respecta datele de intrare pentru fiecare stradă așa cum se regăsesc în Anexa nr. 1” ofertantul nerespectând cerința din caietul de sarcini acesta a prezentat un calcul luminotehnic pentru nr. (...)cu o distanță între stâlpi de 35 m și nu de 40 m așa cum a fost solicitat; și «Răspuns clarificare nr. 18: Solicitarea din caietul de sarcini a fost ”Ofertanții au obligația de a prezenta calculele pentru fiecare stradă din Anexa nr. 1” și ”se vor respecta datele de intrare pentru fiecare stradă așa cum se regăsesc în Anexa nr. 1” ofertantul nerespectând cerința din caietul de sarcini acesta a prezentat un calcul luminotehnic pentru nr. crt. 1 localitatea Busag DN1C/E58 (stada 112) cu o distanță între stâlpi de 36 m și nu de 40 m așa cum a fost solicitat». Se constată că, și cu referire la aceste două motive de respingere a ofertei, societatea contestatoare nu a respectat cerința caietului de sarcini care o obliga la prezentarea calculelor luminotehnice conform Anexei nr. 1 din caietul de sarcini. Mai mult, ca și în cazul anterior analizat, prin răspunsul de clarificare transmis autorității contractante (răspunsuri 17 și 18) din adresa nr. 251/19.03.2024, ofertanta nu a lămurit situația constatată, formulând critici în privința documentației de atribuire. Aceste două motive de respingere fiind bazate pe aceeași situație constatată la analiza motivului 11 de respingere, Consiliul constată că cele reținute la analiza motivului anterior de respingere rămân valabile și pentru aceste două motive. În aceste condiții, Consiliul constată că și aceste două motive de respingere au fost în mod corect reținute de autoritatea contractantă. Față de cele reținute, constatând că respingerea ofertei depuse de (...) pentru motivele de la nr. 1, 9, 10, 11, 12 și 13, este corectă, Consiliul nu se va mai pronunța asupra celorlalte motive de respingere, considerând că finalitatea evaluării acestei oferte nu poate fi schimbată.

§ 83

Cât privește criticile contestatoarei îndreptate împotriva ofertei câștigătoare, depuse de (...), Consiliul constată că sunt motivate de pretinsa neconformitate a acestei oferte. O primă critică a societății contestatoare privește faptul că oferta (...) nu ar îndeplini cerințele referitoare la certificarea ENEC și rapoartele de testare solicitate, susținând că sunt depuse pentru corpuri de iluminat marca (...), aparținând producătorului declarat în propunerea tehnică (...)SRL, în condițiile în care s-au ofertate corpuri de iluminat marca (...) ale producătorului chinez (...) (...). Din documentele existente la dosarul cauzei, respectiv din propunerea tehnică depusă de (...), Consiliul a constatat că s-au ofertat și aparate de iluminat (...), care sunt un model al mărcii (...), produse de către (...)SRL, la fabrica localizată în (...) (...), China, pentru care s- au depus Declarații de conformitate, Certificate de conformitate CE și Rapoartele de testare solicitate. În condițiile în care în aceste certificate sunt cuprinse corpurile de iluminat ofertate de către (...) autoritatea contractantă nu ar fi putut să le ignore. În ceea ce privește criticile societății contestatoare cu referire la faptul că ofertanta (...) ar fi depus certificatul ENEC nr. HN 69290504 falsificat, Consiliul reține, pe de o parte, că în cadrul propunerii tehnice există un astfel de certificat, dar acesta nu cuprinde cum a susținut societatea contestatoare pe lângă puterea de 30W și puterile de 20W și 25W. Această situație a fost confirmată și de către autoritatea contractantă prin punctul de vedere față de contestație. Pe de altă parte, în situația în care consideră că s-a falsificat certificatul în discuție, (...) se poate adresa instituțiilor statului abilitate în acest sens, Consiliul neavând astfel de competențe. Cât privește celelalte critici formulate de societatea contestatoare cu referire presupuse aspecte de neconformitate ale ofertei depuse de (...), se constată lipsa de temeinicie a acesteia, în condițiile în care, în documentele existente în cadrul propunerii tehnice, există informații care confirmă îndeplinirea cerințelor impuse, astfel: 3. în ceea ce privește cerința de la rd. 2.2 trebuie avut în vedere și că s-a solicitat ” Driverul va avea posibilitatea de ajustare a curentului de iesire maxim 1000mA”, ceea ce a făcut ca cerința să fie îndeplinită prin ofertarea de aparate de iluminat echipate cu driver, al cărui rol este să Pagina 59 din 63

§ 84

ajusteze curentul de ieșire la valori inferioare valorii maxime la care a fost configurat produsul; 4. în ceea ce privește cerința referitoare la temperatura de culoare 4000K rezultă din fișa tehnică a produsului ofertat aflată la pag. 766 din propunerea tehnică; 5. în referire la cerința legată de echiparea corpurilor de iluminat cu sursă luminoasă de tip LED de mare putere, s-a ofertat LED de tip Bridgelux 3030, despre care nu se poate considera că nu respectă cerințele caietului de sarcini, nefiind aduse dovezi concrete și/sau documente care să susțină că acest tip de LED nu respectă caietul de sarcini; 6. în ceea ce privește cerința referitoare la carcasa corpului de iluminat ofertat aceasta este din aluminiu turnat sub presiune, cum s-a solicitat, astfel cum este precizat la pag. 765 din propunerea tehnică; 7. în referire la cerința privind posiblitatea de ajustare a aparatului de iluminat fără deschiderea acestuia, este îndeplinită, având în vedere informațiile de la pag. 765 din propunerea tehnică. 8. corpurile de iluminat ofertate permit montajul în sistem dual, cum s-a solicitat, atât pe braț, cât și în cap de stâlp, potrivit informațiilor de la pag. 352 din propunerea tehnică; 9. corpurile de iluminat ofertate au o plajă de reglaj în intervalul -30o - +30o, așa cum rezultă din informațiile existente la pag. 352 din propunerea tehnică; 10. Corpurile de iluminat EL0068595, se regăsesc atât în certificatul ENEC și ENEC+, cât și în certificatul de garanție, prezentate în cuprinsul propunerii tehnice; 11. cu referire la îndeplinirea cerinței de la rd. 4.2 ”driverul va avea posibilitatea de ajustare a curentului de ieșire maxim 1000 mA”, corpurile de iluminat ofertate sunt echipate cu driver care ajustează curentul de ieșire la valori inferioare valorii maximale la care a fost configurat produsul, fapt confirmat de Fișele tehnice ale corpurilor de iluminat aflate în propunerea tehnică; 12. în ceea ce privește faptul că, în fișa tehnică a corpurilor de iluminat ofertate pe rd. 4.3, col. 2, s-a înscris clasa de izolație electrică solicitată, respectiv I sau II, se constată că, pe col. 3 s-a înscris clasa de izolație electrică a produsului, această coloană din fișă

§ 85

asigurând corespondența produsului ofertat cu specificațiile tehnice impuse în caietul de sarcini. În fiecare dintre formulare s-a indicat doar clasa de izolație electrică II; 13. în referire la cerința de la rd. 4.8, col. 1, privind dovada că la împlinirea duratei de funcționare de 100.000 ore, fluxul luminos nu se deteriorează cu mai mult de 10% din valoarea celui inițial (L90 B10), îndeplinirea este evidențiată la pag. 181, 188 și 194 din propunerea tehnică; 14. în privința cerinței referitoare la funcția CLO (Constant Lumen Output), dovada îndeplinirii acesteia reiese din fișa tehnică a produsului ofertat, aflată la pag. 764 din propunerea tehnică; 15. în legătură cu cerința de la rd. 4.9, col.1, privind intervalul de temperatură impus pentru funcționarea corpurilor de iluminat, respectiv de la -30oC la +55oC, îndeplinirea acesteia rezultă din informațiile existente la pag. 766 din propunerea tehnică; 16. în ceea ce privește cerința de la rd. 4.10, col. 1, legată de echiparea corpurilor de iluminat cu protecție incoporată la descărcări și supratensiuni atmosferice de până la 10KV, îndeplinirea acesteia rezultă din informațile de la pag. 766 din propunerea tehnică; 17. în ceea ce privește îndeplinirea cerinței de la rd. 4.11, col. 1, referitoare la echiparea cu siguranță fuzibilă de 6A a corpurilor de iluminat, rezultă din fișele tehnice ale corpurilor de iluminat ofertate, aflate la pag. 182, 188 și 194 din propunerea tehnică; 18. în referire la îndeplinirea cerinței de la rd. 5.1, col. 1, se constată din cuprinsul celor 3 fișe tehnice ale corpurilor de iluminat ofertate că s-a pus la dispoziția autorității contractante o aplicație mobilă gratuită, care funcționează pe sistem browser web, putand fi accesată de pe orice terminal, astfel cum rezultă din informațiile existente la pag. 182, 188, 195 și 505 din propunerea tehnică; S-a avut în vedere și faptul că în privința acestui aspect s-au solicitat clarificări, iar ofertanta a indicat printre altele următoarele: ”… în cadrul propunerii tehnice se regăsește codul QR și codul serial pentru un aparat existent. Pentru demonstrarea faptului că în aplicația Smart Label pot fi vizualizate toate tipurile de aparate ofertate, regăsiți codul QR mai jos în care se pot regăsi tipurile de aparate de iluminat solicitate în cadrul Fișelor tehnice …”; 19. în ceea ce privește îndeplinirea cerinței de la rd. 5.5, col. 1, privind recunoșterea fiecărui corp de iluminat ofertat de către aplicația mobilă pusă la dispoziția achizitoarei, din cuprinsul fișelor tehnice depuse de ofertantă pentru cele 3 categorii de corpuri de iluminat, rezultă că această recunoaștere se va realiza pe baza unui cod serial/cod QR/cod de bare. Pentru verificarea îndeplinirii cerinței de la rd. Pagina 61 din 63

§ 86

5.6 s-au solicitat clarificări ofertantei, după cum s-a mai reținut la analiza cerinței anterioare, iar aceasta a răspuns indicând pentru introducerea datelor în aplicație datele de logare, inclusiv ”user” și parolă; 20. în referire la îndeplinirea cerinței de la rd. 6.5, col. 1, privind prezentarea declarației de conformitate RoHS pentru corpurile de iluminat ofertate, aceasta rezulă din informațiile existente la pag. 841 din cuprinsul propunerii tehnice, acest document fiind emis pentru corpurile de iluminat ofertate; 21. cu referire la îndeplinirea cerinței de la rd. 6.13, col. 1, în legătură cu rezistența aerodinamică la viteza vântului de 180 Km/h, pentru corpurile de iluminat ofertate, rezultă din cele 3 fișe tehnice ale corpurilor de iluminat ofertate, aflate la pag. 184 și 191 din propunerea tehnică; 22. cu referire la cerificatul ENEC nr. HN 69290504, din verificarea efectuată la nivelul propunerii tehnice, pag. 774, Consiliul a constatat că, în dreptul corpului de iluminat „EL0068595" este indicată o singură valore pentru puterea nominală, respectiv 30W; 23. în ceea ce privește Planul privind măsurile de supraveghere a lucrărilor în perioada de garanție acordată lucrărilor, s-a constatat că este prezentat de ofertantă la pag. 141 din propunerea tehnică și, contrar celor susținute de societatea contestatoare, se face vorbire și despre defecțiuni care pot să apară la nivelul sistemului de telegestiune ofertat. Nu s-au indicat informații care trebuie cuprinse obligatoriu la nivelul acestui document, achizitoarea lăsând la latitudia fiecărei ofertante întocmirea acestui plan. Cât privește critica societății contestatoare legată de faptul că ofertanta câștigătoare nu a indicat în cadrul fișelor tehnice pentru corpurile de iluminat ofertate, la fiecare rând în parte, modalitatea de îndeplinire a cerinței prin indicarea documentelor doveditoare și a paginii din propunerea tehnică la care se regăsește documentul doveditor, se constată lipsa de temeinicie a acesteia, în condițiile în care, din caietul de sarcini nu rezultă o astfel de obligație în seama ofertanților, iar contestatoarea nu a indicat, în concret, care este cerința documentației de atribuire care nu a fost respectată. În considerarea celor reținute, nefiind constatate încălcări la evaluarea ofertelor, prin raportare la criticile contestatoarei, cu aplicarea prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...), în contradictoriu cu (...), în calitate de autoritate contractantă. Pe cale de consecință, criticile fiind considerate nefondate, se va respinge, ca nefondată și solicitarea contestatoarei cu referire la acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru aceste motive, în bază legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE:

§ 87

Respinge, ca nefondată, contestația depusă de (...), cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...), cu sediul în localitatea (...), în calitate de autoritate contractantă. Respinge, ca nefondată, solicitarea (...) privind acordarea cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,

§ 88

Redactată în 4 exemplare originale, conține 62 pagini. Pagina 63 din 63

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.