AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2289/2024

TRADECO ENGINEERING TECH SRL în contradictoriu cu INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE

Decizia CNSC nr. 2289/C4/2721 din 13.08.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2289/C4/2721 din 13.08.2024

Data din document
2024-08-13
Complet
C4

Contestația, din document

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 49909/06.08.2024, depusă de Tradeco Engineering Tech SRL, cu sediul în str. Grigore Ionescu nr. 63, bloc T73, scara 2, etaj 4, apartament 42, sectorul 2, București, CUI 46385070, număr de înregistrare în registrul comerțului J40/12310/ 2022, reprezentată de domnul George Claudiu Drăgoi - administrator, privind procedura simplificată pentru încheierea unui acord-cadru de furnizare dispozitive de spargere rapidă a geamurilor, cod CPV 35100000-5, cu data-limită de depunere a ofertelor 05.07.2024, anunț de participare nr. SCN1148911/21.06.2024, organizată de Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în str. Mihai Vodă nr. 6, sectorul 5, București, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea rezultatului evaluării ofertei sale și obligarea autorității la reevaluarea acesteia. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSIL…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația Tradeco Engineering Tech SRL nr. 49909/06.08.2024, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2289/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 49909Data înregistrării: 2024-08-06
ContestatorTRADECO ENGINEERING TECH SRLCUI 46385070
Autoritate contractantăINSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE

2024_2289_2024_Decizie_2289.pdf, BO2024_2289_2024_BO2024_2289.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.869 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2289 / C4 / 2721 Data: 13.08.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 49909/06.08.2024, depusă de Tradeco Engineering Tech SRL, cu sediul în str. Grigore Ionescu nr. 63, bloc T73, scara 2, etaj 4, apartament 42, sectorul 2, București, CUI 46385070, număr de înregistrare în registrul comerțului J40/12310/ 2022, reprezentată de domnul George Claudiu Drăgoi - administrator, privind procedura simplificată pentru încheierea unui acord-cadru de furnizare dispozitive de spargere rapidă a geamurilor, cod CPV 35100000-5, cu data-limită de depunere a ofertelor 05.07.2024, anunț de participare nr. SCN1148911/21.06.2024, organizată de Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în str. Mihai Vodă nr. 6, sectorul 5, București, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea rezultatului evaluării ofertei sale și obligarea autorității la reevaluarea acesteia. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația Tradeco Engineering Tech SRL nr. 49909/06.08.2024, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Pagina 1 din 2

§ 2

Redactată în patru exemplare, conține unsprezece pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 30.901 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 49909/06.08.2024, depusă de ... SRL, cu sediul în str. ..., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată de domnul ... - administrator, privind procedura simplificată pentru încheierea unui acord-cadru de furnizare dispozitive de spargere rapidă a geamurilor, cod CPV 35100000-5, cu data-limită de depunere a ofertelor 05.07.2024, anunț de participare nr. .../21.06.2024, organizată de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea rezultatului evaluării ofertei sale și obligarea autorității la reevaluarea acesteia. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ... SRL reclamă decizia autorității contractante ... de respingere ca neconformă a ofertei sale, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, învederând în motivare că produsul pe care l-a ofertat, chiar dacă funcționează în baza unui principiu mecanic diferit, asigură în totalitate funcționalitatea cerută de autoritate. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[.../00055] Contestatie_semnat.pdf”, postat de autoritate în SEAP la 05.08.2024, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. .../21.06.2024. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga Pagina 1 din 11

§ 2

contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. II. În punctul său de vedere nr. 757.980/1/06.08.2024 asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. 50210/07.08.2024, autoritatea contractantă susține în apărare că potrivit caietului de sarcini, produsul solicitat trebuie să aibă la bază principiul de funcționare ce constă în acțiunea mecanică de tragere (extindere) a unui arc și eliberarea lui ce va acționa capul de oțel care va permite spargerea controlată a geamurilor. Conform acestui principiu solicitat, ordinea obligatorie a operațiunilor este tragere (extindere) a unui arc - decomprimare și eliberarea arcului ce va acționa capul de oțel care va permite spargerea controlată a geamurilor - comprimare. Autoritatea a menționat că principiul de funcționare solicitat nu va avea la bază acțiunea de împingere a produsului în interiorul habitaclului în momentul folosirii lui, pentru a evita rănirea operatorului. ... SRL a ofertat produsul „Ciocan de siguranță cu dispozitiv de spargere geamuri auto și tăiere centură de siguranță model C57”, având principiu de funcționare bazat pe împingerea dispozitivului cu capul spărgător în geam, care sub forța de apăsare/împingere va comprima un arc și apoi îl va decomprima, eliberând vârful spărgător în geam. În ceea ce privește forța de impact a vârfului spărgător, aceasta este constantă, de 6 kg, conform datelor prezentate de ofertant. Forța de impact a vârfului spărgător al produsului solicitat de autoritate este direct proporțională cu forța/acțiunea de tragere extindere a arcului cu care este prevăzut produsul solicitat. Astfel, cu cât forța/acțiunea mecanică de tragere (extindere) a arcului și eliberarea lui este mai mare, cu atât forța de impact a vârfului spărgător crește. Principiul de funcționare al produsului ofertat operează doar dacă capul spărgător al acestuia este împins în geam, armând arcul elicoidal cu care este prevăzut, comprimându-se și decomprimându-se automat eliberând

§ 3

vârful

§ 4

spărgător

§ 5

în

§ 6

geam.

§ 7

Produsul

§ 8

ofertat funcționează/declanșează mecanismul interior doar sub forța de apăsare a operatorului în geam. Există risc de rănire a operatorului prin împingerea produsului în interiorul habitaclului în momentul folosirii lui, având în vedere principiul de funcționare și modalitatea de construcție. Având în vedere dimensiunile reduse ale produsului ofertat, precum și priza pe care operatorul trebuie să o facă cu mâna pe corpul acestuia, în momentul împingerii dispozitivului în geam, pentru activarea capului spărgător (condiție necesară pentru eliberarea automată a vârfului spărgător), există riscul ca operatorul să nu mai aibă timpul necesar retragerii mâinii din habitaclu/geam. Timpul de reacție a operatorul pentru retragerea mâinii din interiorul habitaclului/geam este invers proporțional cu forța de apăsare a dispozitivului cu capul spărgător în geam. Dacă dispozitivul este împins cu o forță mai mare în geam, timpul material pentru retragerea mâinii operatorului este mai mic. În cazul Pagina 2 din 11

§ 9

geamurilor non-securit, a căror grosime poate fi mică, există posibilitatea ca dispozitivul să nu ajungă să se armeze pentru eliberarea vârfului spărgător, iar operatorul să se rănească prin introducerea mâinii cu tot cu dispozitiv în habitaclu, întrucât rezistența geamurilor nonsecurit subțiri la forța de apăsare este mică. În replică la punctul de vedere, contestatorul a înregistrat la Consiliu sub nr. 50950/09.08.2024 concluziile scrise nr. 55/ 07.08.2024. III. Din examinarea coroborată a materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, după verificarea din oficiu a competenței generale, materiale și teritoriale, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., și după deliberare, Consiliul reține că, prin anunțul de participare nr. ..., publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP la 21.06.2024, autoritatea contractantă ... a inițiat o procedură simplificată în vederea procurării a maximum 2.000 de dispozitive de spargere rapidă a geamurilor, estimate valoric la 240.000 lei, fără TVA. La procedură s-au prezentat doi operatori economici, între care și ... SRL, a cărui ofertă a fost respinsă de autoritate ca neconformă, întrucât: - produsul ofertat nu respectă principiul de funcționare solicitat de autoritatea contractantă prin specificația tehnică. Autoritatea contractantă a solicitat un dispozitiv de spargere rapidă a geamurilor care va fi prevăzut cu un arc, care sub acțiunea mecanică de tragere (extindere) și eliberarea lui va acționa capul de oțel care va permite spargerea controlată a geamului, fără a exista riscul de rănire a operatorului prin împingerea produsului în interiorul habitaclului în momentul folosirii lui. Produsul ofertat se bazează pe principiul împingerii dispozitivului cu capul spărgător în geam, care sub forța de apăsare/împingere a dispozitivului în geam, acesta va comprima și decomprima un arc, eliberând capul/vârful spărgător în geam, astfel producând spargerea geamului; - totodată, având în vedere principiul de funcționare al dispozitivului ofertat, care se bazează pe principiul împingerii dispozitivului în geam cu capul spărgător, în vederea spargerii acestuia, există riscul de rănire a operatorului prin introducerea mâinii cu care este acționat dispozitivul în geam. (citat din comunicarea autorității nr. 756.413/9/ 01.08.2024) Împotriva acestui rezultat, pentru motivele evocate mai sus, ... SRL a învestit Consiliul, în termenul legal, cu soluționarea contestației care formează obiectul prezentei cauze, premisă a controlului administrativ- jurisdicțional. Cauțiunea aferentă, în valoare de ... lei, a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. ..., emisă de CEC Bank SA, Sucursala .., la data de 12.08.2024. Preliminar analizării aspectelor sesizate de reclamantă, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, specificațiile tehnice, formularele necesare și modelul acordului-cadru și al contractului subsecvent de furnizare, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru ... SRL (relevantă, în acest sens, este, de pildă, decizia civilă nr. 2799 din 19 decembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust de926443g). La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile Pagina 3 din 11

§ 10

documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016 (a se vedea, cu titlu de exemplu, decizia civilă nr. 77 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 39g63373e). „Conținutul documentației de atribuire, astfel cum a fost întocmită de entitatea contractantă, este obligatoriu atât pentru agenții economici participanți la procedură, care au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât și pentru entitatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de achiziție, să respecte atât legislația aplicabilă în domeniu, cât și propria sa documentație de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de părțile implicate în derularea procesului competitiv.” – sentința civilă nr. 113/CA din 11 septembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 672e8757. În concluzie, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, ex multis, decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 4d27ede4, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g, decizia nr. 3.891 din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 72792223d, decizia civilă nr. 176 din 21 august 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 985333e48, decizia nr. 1.738 din 20 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust g8e8223g8, și decizia civilă nr. 288 din 2 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 597ee7239). Cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care Pagina 4 din 11

§ 11

ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă (în această direcție s-au pronunțat, de pildă, Curtea de Apel Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, în sentința civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2024, cod ReJust g8789d674, Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 45 din 12 ianuarie 2023, cod ReJust 39gd8e778, Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în decizia civilă nr. 1589 din 12 august 2021, cod ReJust 736ee28e, în decizia nr. 1405 din 17 iunie 2021, cod ReJust 28993ed2, în decizia nr. 1754 din 8 octombrie 2020, cod ReJust 845de6d9, și în decizia civilă nr. 1417 din 9 septembrie 2020, cod ReJust gg2g5696, și Curtea de Apel Brașov, Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 468/R din 16 mai 2017, cod ReJust 8988379e). Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora (Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 828 din 1 aprilie 2021, cod ReJust 65ed4d74, și decizia civilă nr. 517 din 4 martie 2021, cod ReJust 65459455, și Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 2507 din 21 decembrie 2016, cod ReJust 27494445). Astfel cum a sesizat și Curtea de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 123 din 2 februarie 2023, cod ReJust 7239g5386, „rigorile impuse de legislația achizițiilor publice și de cerințele documentației de atribuire impun ca ofertanții să demonstreze că ofertele lor sunt apte să satisfacă nevoile licitației, iar nu să vină doar cu simple afirmații în acest sens”. Demn de reținut aici este și faptul că ... SRL, după cum recunoaște în concluziile scrise nr. 55/07.08.2024, nu a reclamat nicio clauză a documentației de licitare. Mai mult, societatea nici nu a adresat vreo solicitare de clarificări pe marginea principiului de funcționare a dispozitivelor pretinse de autoritate. Depășind această contextualizare de subliniere a importanței conformării întru totul la regulile impuse de autoritate în documentația de atribuire, conformare devenită o axiomă, un truism, și care reprezintă regula în sistemul de atribuire a contractelor de achiziție publică, asupra aspectelor sesizate de reclamantă, Consiliul ia act că rezultatul evaluării a fost stabilit de autoritate prin raportul procedurii de atribuire nr. 756.413/7/SAP/NM/01.08.2024, rezultat comunicat competitorilor în aceeași zi. La 06.08.2024, ... SRL a reacționat prin formularea contestației la Consiliu și la autoritatea achizitoare, în interiorul termenului legal de contestare. Indeniabil, atât ..., cât și societatea reclamantă admit că produsul ofertat de aceasta din urmă funcționează după un principiu diferit față de Pagina 5 din 11

§ 12

acela prescris de autoritate în documentația de atribuire (fișierul [.../00005] 03. Specificatie tehnica-signed.pdf): 1. DENUMIREA PRODUSULUI: Dispozitiv de spargere rapidă a geamurilor. 2. DESTINAŢIA: Dispozitiv specializat pentru spargerea rapidă, în caz de urgenţă, a unei game largi de geamuri auto laterale (geam securit, non-securit, cu sau fără folie). Dispozitivul de spargere rapidă a geamurilor auto va putea fi utilizat manual, acţionat mecanic, uşor de purtat disimulat sau la vedere. Produsul va avea componente exclusiv mecanice, care nu necesită întreţinere şi va permite spargerea geamurilor fără a exista riscul de rănire a operatorului prin împingerea produsului în interiorul habitaclului în momentul folosirii lui. 3. DESCRIEREA PRODUSULUI: Dispozitivul de spargere rapidă a geamurilor este construit din metal rezistent la coroziune (aluminiu/oţel inoxidabil), având la una din extremităţi un cap de oţel tratat termic. Produsul va fi prevăzut cu un arc, care sub acţiunea mecanică de tragere (extindere) şi eliberarea lui va acţiona capul de oţel care va permite spargerea controlată a gemurilor. Produsul va fi prevăzut cu un sistem de prindere pe echipament (clemă/şnur etc). În propunerea sa tehnică (asumată prin semnătură și ștampilă), la pag. 4, ... SRL declară expres că produsul pe care îl ofertează va fi prevăzut cu un arc, „care sub acţiunea mecanică de tragere (extindere) şi eliberarea lui va acţiona capul de oţel care va permite spargerea controlată a gemurilor”. Așadar, susține că arcul trebuie tras (extins) și apoi eliberat de operator. În schimb, în urma primirii unei solicitări de clarificare de la autoritate, societatea nu mai recunoaște specificația asumată prin ofertă sub semnătură, declarând: 2. Produsul pe care vi l-am ofertat este un dispozitiv care are la baza inglobat un arc elicoidal de compresiune. Acesta, sub actiunea mecanica actioneaza asupra unui cap de otel tratat termic care va determina spargerea controlata a geamurilor. Arcurile elicoidale de compresiune actioneaza in baza ciclului compresie-decompresie. Probabil ca dvs. vreti sa spuneti ca ciclul trebuie sa fie decompresie-compresie, iar noi va oferim ciclul comprimat-decomprimat. In ambele cazuri forta aplicata asupra geamului va fi exact la fel, existand o formula matematica prin care se poate determina forta cu care apasa capul de otel asupra geamului, si care in ambele cazuri este aceeasi, singura deosebire fiind aceea ca ciclul comprimare- decomprimare este inversat. Este un principiu simplu, general, de baza din fizica. Dvs. solicitati actiunea mecanica de decompresie (tragere) si compresie (eliberare), dar nu mentionati obligativitatea ordinei actiunilor, ori produsul nostru asigura aceleasi actiuni, conform cerintei din specificatiile tehnice ale produsului. Forta cu care se impinge in geam va fi aceeasi in ambele cazuri, de comprimare sau decomprimare a arcului in faza initiala. Nu intelegem cum in cazul decomprimarii initiale nu se poate rani operatorul si in cazul comprimarii initiale (cazul dispozitivului ofertat de noi), aceasta ranire se poate produce. De asemenea, rezulta din afirmatiile dvs. ca depinde din ce parte a geamului se actioneaza cu acest dispozitiv, pentru ca daca este actionat de o persoana care se afla in interiorul habitaclului, potrivit logicii dvs., exista riscul ca pasagerul respectiv sa fie ranit. Totusi, noi sustinem ca indiferent din ce parte se va folosi, dispozitivul nu va rani operatorul. De ce? Pentru ca functia de compresiune sau decompresiune se va disipa intr-o forta mecanica de penetrare a geamului, creand o tensiune care se raspandeste in masa geamului si determina spargerea acestuia. Acesta este principiul fizic in baza caruia functioneaza acest dispozitiv. Ca atare, in niciunul din cazuri operatorul nu va risca sa fie ranit. Asertiunea ca dispozitivul cu ciclul de functionare “decompresie-compresie” are proprietati care permit evitarea riscului de ranire a operatorului este o simpla cascadorie de marketing, ea neavand niciun fel de suport din punct de vedere al stiintei fizicii. Mai mult decat atat, producatorul a efectuat teste din care a rezultat, fara putinta de tagada, ca nu exista niciun fel de risc al ranirii operatorului in momentul utilizarii acestui Pagina 6 din 11

§ 13

dispozitiv. Alaturat va transmitem raportul de testare mentionat, impreuna cu doua fisiere video aferente acestei testari. Această dezicere de specificația indicată în propria propunere tehnică reflectă un comportament duplicitar și nelegal al ofertantului, nesancționat de inspectoratul achizitor, însă nu aceasta este problema care se impune a fi lichidată de către forul jurisdicțional, ci a conformității ofertei, conformitate pe care forul nu o validează. Măsura la care s-a oprit autoritatea apare a fi judicioasă, pe fondul în care a atenționat operatorii economici, în caietul de sarcini, asupra consecinței constând în respingerea ofertei dacă produsele ofertate nu îndeplinesc oricare dintre cerințele tehnice: „Produsele ofertate trebuie să îndeplinească specificaţiile tehnice minimale şi cerinţele din cuprinsul caietului de sarcini, altfel oferta va fi declarată neconformă.” În același sens, în fișa de date a achiziției, a punctat: Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatată în privința documentelor ofertei, în raport cu caietul de sarcini ori prevederile legislației în vigoare, inclusiv în cazul lipsei unui document aferent propunerii financiare/tehnice si/sau completarea greșită a unui document ori neprezentarea acestuia conținând cel puțin informațiile solicitate, poate conduce la declararea ofertei ca fiind neconformă. Nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționat. Una dintre cerințele exprese a fost ca produsul ofertat să fie prevăzut cu un arc, „care sub acţiunea mecanică de tragere (extindere) şi eliberarea lui va acţiona capul de oţel care va permite spargerea controlată a gemurilor”, cerință dublată de circumstanțierea: „fără a exista riscul de rănire a operatorului prin împingerea produsului în interiorul habitaclului în momentul folosirii lui”. În speță, ... SRL a ofertat dispozitivul de spargere a geamurilor model C57, producător Shenzhen Silap Intelligent & Security Technology Co., Ltd. – China, care nu acționează prin tragerea (extinderea) unui arc de către operator și eliberarea lui pentru propulsarea vârfului metalic în geam, ci prin împingerea dispozitivului în geam pentru comprimarea unui arc care, odată atinsă o anumită piedică este eliberat și va împinge un vârf metalic în geam, pentru a fi spart. Cu toate că ambele tipuri de mecanisme (cel solicitat și cel ofertat) conduc la același efect, respectiv la spargerea geamului, ele sunt vădit diferite ca principiu de acționare, manevrabilitate, control al forței de impact și implică riscuri diferite. În ceea ce privește forța de impact a vârfului spărgător, aceasta este constantă, de 6 kg, conform datelor prezentate de ofertant, în vreme ce dispozitivul dorit de autoritate permite adaptarea forței în funcție de elongația arcului pe care o aplică operatorul. Cu alte cuvinte, dispozitivul dorit poate acționa cu forță de impact variabilă, mai mică sau mai mare de 6 kg (unitate de măsură indicată de ofertant, diferită de aceea din Hotărârea Guvernului nr. 755/2004 privind aprobarea unităților de măsură legale). După cum a evidențiat autoritatea, cu cât Pagina 7 din 11

§ 14

forța/acțiunea mecanică de tragere (extindere) a arcului și eliberarea lui este mai mare, iar forța de impact a vârfului spărgător crește. Principiul de funcționare al produsului ofertat operează doar dacă capul spărgător al acestuia este împins în geam, armând arcul elicoidal cu care este prevăzut, comprimându-se și decomprimându-se automat eliberând

§ 15

vârful

§ 16

spărgător

§ 17

în

§ 18

geam.

§ 19

Produsul

§ 20

ofertat funcționează/declanșează mecanismul interior doar sub forța de apăsare a operatorului în geam. Există risc de rănire a operatorului prin împingerea produsului în interiorul habitaclului în momentul folosirii lui, având în vedere principiul de funcționare și modalitatea de construcție. Există riscul ca operatorul să nu aibă timpul necesar retragerii mâinii din habitaclu/geam. Timpul de reacție a operatorul pentru retragerea mâinii din interiorul habitaclului/geam este invers proporțional cu forța de apăsare a dispozitivului cu capul spărgător în geam. Dacă dispozitivul este împins cu o forță mai mare în geam, timpul material pentru retragerea mâinii operatorului este mai mic. În cazul geamurilor non- securit, a căror grosime poate fi mică, există posibilitatea ca dispozitivul să nu ajungă să se armeze pentru eliberarea vârfului spărgător, iar operatorul să se rănească prin introducerea mâinii cu tot cu dispozitiv în habitaclu, întrucât rezistența geamurilor nonsecurit subțiri la forța de apăsare este mică. Din cele două filmări video urcate de ... SRL pe platforma SEAP se observă că utilizatorii produsului poartă mănuși, tocmai pentru a se proteja de eventuale cioburi în ipoteza în care mâna care împinge dispozitivul intră prin geamul spart. Un asemenea risc nu există în cazul dispozitivelor dorite de autoritate, care nu presupun împingerea lor în geam și nici intrarea mânii prin geam. Arcul este tras de operator, iar impulsul dat de eliberarea lui acționează exclusiv la nivelul vârfului, mâna rămânând în exteriorul habitaclului. În acest context factual, ține de culpa exclusivă a ... SRL că nu a solicitat clarificări sau reclamat în termenul legal specificațiile caietului de sarcini, precum și că a ofertat un dispozitiv care nu corespunde întocmai acestor specificații și pe care autoritatea nu îl dorește, mai cu seamă că, nota bene, operatorii au fost atenționați de la început asupra interdicției: „fără a exista riscul de rănire a operatorului prin împingerea produsului în interiorul habitaclului în momentul folosirii lui”. Contestatoarea a ofertat tocmai un asemenea dispozitiv, care presupune presarea lui pe geam și posibilitatea pătrunderii în habitaclu a mâinii care îl presează. Raportul de testare de care se prevalează contestatoarea este lipsit de concludență, întrucât testările sunt în număr foarte mic (doar zece), nu se explică nicăieri în ce au constat aceste testări, nu se arată tipurile de geamuri supuse spargerii și, foarte important, testările au fost efectuate chiar de către producător (deci pot fi părtinitoare), nefiind Pagina 8 din 11

§ 21

asumate de un laborator acreditat recunoscut sau de terță parte independentă. Particularitățile procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică impun o rigoare deosebită atât din partea autorităților contractante, cât și, mai ales, din partea celor care doresc să obțină aceste contracte finanțate din fonduri publice, inclusiv ... SRL. În aceste condiții, orice operator economic interesat să participe la o astfel de procedură trebuie să manifeste o diligență sporită, încât să nu existe suspiciuni sau neclarități cu privire la oferta sa și, astfel, să prevină orice risc de respingere a ei. În speță, astfel cum contestatoarea însăși recunoaște, probează că dispozitivul propus se abat de la principiul stabilit în caietul de sarcini și, în plus, este supus riscului pătrunderii în habitaclu mâinii care îl împinge, neavând nicio relevanță că nu sunt afectate funcționalitatea și performanțele produsului. După cum s-a arătat mai sus, art. 75 din Legea nr. 98/2016 dispune că ofertanții au obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Raportat la propunerea tehnică a asocierii contestatoarei, ea nu respectă cerința și răspunsul precise date de autoritate. Potrivit alin. (2) al art. 133 din normele metodologice anexate Hotărârii Guvernului nr. 395/2016, propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. Prin urmare, ... SRL a încălcat atât documentația de atribuire (caietul de sarcini și specificația tehnică), cât și normele legale precitate. În consecință, fiind incidente în speță prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din normele amintite (oferta este considerată neconformă dacă nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini) și cele ale art. 137 alin. (1) din același act normativ (comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și ofertele neconforme), o decizie de respingere a ofertei pentru motivele tehnice analizate era singura legală. Întocmirea deficitară a ofertei este imputabilă societății care a prezentat-o, iar nu autorității contractante, a cărei obligație era de a controla respectarea întocmai de către ofertanți a prescripțiilor documentației. Separat de cele expuse, nici prin argumentarea probatorie din contestație și nici prin mijloacele de probă anexate ei, contrar art. 10 alin. (1), art. 14 alin. (2) și art. 249 C. proc. civ., care impun părților să susțină cu mijloace de probă cele ce afirmă în fața Consiliului, ... SRL nu reușește să probeze cu date certe că dispozitivul model C57 „satisface în totalitate necesitatea autorității contractante”, evidența celor reținute mai sus demonstrând contrariul. În considerarea celor evocate și în raport de specificațiile tehnice dezbătute, Consiliul determină că în mod legal autoritatea a respins oferta ... SRL, neexistând motive pentru infirmarea acestei măsuri, pentru anularea raportului procedurii prin care a fost stabilit rezultatul Pagina 9 din 11

§ 22

procedurii și nici pentru obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei. Astfel fiind, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 și în limita criticilor formulate, Consiliul va respinge ca nefondată contestația ... SRL nr. 49909/06.08.2024, în contradictoriu cu .... Analiza actului atacat al autorității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societatea contestatoare, în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului [art. 26 alin. (2) partea introductivă din legea remediilor și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. Cu privire la aspectele care nu au format obiectul contestației, răspunderea juridică pentru declararea câștigătoare a unei anumite oferte revine autorității contractante, ținută de lege să verifice și să stabilească modul de îndeplinire de către ofertant/ ofertă a tuturor cerințelor de calificare și specificațiilor tehnice stabilite în documentația de atribuire. Art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 statuează că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/ acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor-verbale și a rapoartelor comisiei de evaluare, inclusiv în ceea ce privește concluziile verificărilor de ordin tehnic. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația ... SRL nr. 49909/06.08.2024, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile. Redactată în patru exemplare, conține unsprezece pagini. Pagina 10 din 11

§ 23

Pagina 11 din 11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.