AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2176/2024

SMGELECTRONICA SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA VALCEA

Decizia CNSC nr. 2176/C4/2109 din 02.08.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2176/C4/2109 din 02.08.2024

Data din document
2024-08-02
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Aparatură medicală – acord – cadru – 36 luni – 2 (ecografe, EKG, test de efort cardiovascular)” – lotul 1 „Ecograf (OG I)” și lotul 2 „Ecograf (OG II)”, cod CPV 33190000-8, s-a solicitat: - acordarea accesului nerestricţionat la dosarul de achiziţie publică, inclusiv la oferta GLOBAL MEDICAL SOLUTIONS S.R.L. în integralitatea ei, precum şi la toate procesele de evaluare realizate de comisia de evaluare cu posibilitatea de a formula note scris; - repunerea în termenul de contestare, în ipoteza în care se vor identifica, la studierea dosarului, și alte elemente care atrag caracterul inacceptabil și/sau neconform al ofertei desemnate câștigătoare;  - admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului procedurii de atribuire şi a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv comunicarea transmisă în SEAP, anularea parţială a raportului procedurii, doar în privinţa celor reclamate în cadrul contestaţiei şi orice alte a…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de SMGELECTRONICA SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VÂLCEA. Respinge, ca tardivă, cererea de intervenție formulată de GLOBAL MEDICAL SOLUTIONS SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2176/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 37908Data înregistrării: 2024-06-17
ContestatorSMGELECTRONICA SRLCUI 32767177
Autoritate contractantăSPITALUL JUDETEAN DE URGENTA VALCEA

2024_2176_2024_Decizie_2176.pdf, BO2024_2176_2024_BO2024_2176.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.653 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2176/C4/2109 Data: 02.08.2024 Prin contestaţia nr. 87/17.06.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 37908/17.06.2024, înaintată de SMGELECTRONICA SRL, cu sediul în București, intrarea Gheorghe Simionescu nr. 19, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J40/1470/2014, având CUI 32767177, reprezentată legal prin domnul Răzvan Mateescu, în calitate de administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii din data de 05.06.2024 și a raportului procedurii nr. 18918/05.06.2024, documente emise de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VÂLCEA, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 201, judeţul Vâlcea, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Aparatură medicală – acord – cadru – 36 luni – 2 (ecografe, EKG, test de efort cardiovascular)” – lotul 1 „Ecograf (OG I)” și lotul 2 „Ecograf (OG II)”, cod CPV 33190000-8, s-a solicitat: - acordarea accesului nerestricţionat la dosarul de achiziţie publică, inclusiv la oferta GLOBAL MEDICAL SOLUTIONS S.R.L. în integralitatea ei, precum şi la toate procesele de evaluare realizate de comisia de evaluare cu posibilitatea de a formula note scris; - repunerea în termenul de contestare, în ipoteza în care se vor identifica, la studierea dosarului, și alte elemente care atrag caracterul inacceptabil și/sau neconform al ofertei desemnate câștigătoare;  - admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului procedurii de atribuire şi a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv comunicarea transmisă în SEAP, anularea parţială a raportului procedurii, doar în privinţa celor reclamate în cadrul contestaţiei şi orice alte acte interne anterioare şi/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de autoritatea contractantă prin care oferta SMGELECTRONICA SRL a fost declarată câştigătoare, dar situată pe locul II, iar GLOBAL MEDICAL SOLUTIONS SRL a fost declarată câştigătoare şi situată pe locul I. Pagina 1 din 2

§ 2

- obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire şi reevaluarea ofertei situate pe locul I cu considerarea celor expuse în cadrul contestaţiei, respectiv constatarea caracterului neconform şi/sau incceptabil al ofertei GLOBAL MEDICAL SOLUTIONS SRL, după caz, în funcţie de rezultatul studiului dosarului de achiziţie publică, şi, pe cale de consecinţă, stabilirea în mod legal şi corect a clasamentului procedurii de atribuire. Prin cererea de intervenţie accesorie nr. 450/28.06.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 40865/28.06.2024, formulată de GLOBAL MEDICAL SOLUTIONS SRL, cu sediul București, str. Siret nr. 87, sector 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/6366/2010, având CUI 27093109, reprezentată legal prin doamna Mariana Mihaela Paraschiv – administrator, în calitate de ofertantă declarată câștigătoare a procedurii de licitaţie deschisă pentru loturile 1 și 2, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 61 alin. (1) și alin. (3), art. 63 din Cod de procedură civilă, s-a solicitat: admiterea cererii de intervenţie și respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată și nefondată. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de SMGELECTRONICA SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VÂLCEA. Respinge, ca tardivă, cererea de intervenție formulată de GLOBAL MEDICAL SOLUTIONS SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 3

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 28.567 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 87/17.06.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 37908/17.06.2024, înaintată de ...SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ..., reprezentată legal prin domnul ..., în calitate de administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii din data de 05.06.2024 și a raportului procedurii nr. 18918/05.06.2024, documente emise de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ..., cu sediul în ......., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Aparatură medicală – acord – cadru – 36 luni – 2 (ecografe, EKG, test de efort cardiovascular)” – lotul 1 „Ecograf (OG I)” și lotul 2 „Ecograf (OG II)”, cod CPV 33190000-8, s-a solicitat: - acordarea accesului nerestricţionat la dosarul de achiziţie publică, inclusiv la oferta ...S.R.L. în integralitatea ei, precum şi la toate procesele de evaluare realizate de comisia de evaluare cu posibilitatea de a formula note scris; - repunerea în termenul de contestare, în ipoteza în care se vor identifica, la studierea dosarului, și alte elemente care atrag caracterul inacceptabil și/sau neconform al ofertei desemnate câștigătoare;  - admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului procedurii de atribuire şi a actelor care au stabilit rezultatul procedurii de atribuire contestat, respectiv comunicarea transmisă în SEAP, anularea parţială a raportului procedurii, doar în privinţa celor reclamate în cadrul contestaţiei şi orice alte acte interne anterioare şi/sau subsecvente, incidente, conexe acestora emise de autoritatea contractantă prin care oferta ...SRL a fost declarată câştigătoare, dar situată pe locul II, iar ...SRL a fost declarată câştigătoare şi situată pe locul I. - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire şi reevaluarea ofertei situate pe locul I cu considerarea celor expuse în cadrul contestaţiei, respectiv constatarea caracterului neconform şi/sau incceptabil al ofertei ...SRL, după caz, în funcţie de Pagina 1 din 11

§ 2

rezultatul studiului dosarului de achiziţie publică, şi, pe cale de consecinţă, stabilirea în mod legal şi corect a clasamentului procedurii de atribuire. Prin cererea de intervenţie accesorie nr. 450/28.06.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 40865/28.06.2024, formulată de ...SRL, cu sediul ....– administrator, în calitate de ofertantă declarată câștigătoare a procedurii de licitaţie deschisă pentru loturile 1 și 2, în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 61 alin. (1) și alin. (3), art. 63 din Cod de procedură civilă, s-a solicitat: admiterea cererii de intervenţie și respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată și nefondată. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ...SRL critică decizia autorităţii contractante de a declara câștigătoare oferta ...SRL, pentru loturile 1 și 2, învederând următoarele: În ceea ce priveşte accesul la dosarul achiziţiei, arată că până la momentul formulării contestaţiei i s-a refuzat de plano orice informaţie care ar fi putut permite o examinare rezonabilă a modului în care oferta clasată pe prima poziţie a fost examinată. În opinia sa, restricţionarea accesului la dosarului achiziţiei publice conduce la încălcarea principiului transparenţei, al legalităţii procedurii de atribuire, precum şi al dreptului la apărare, fundamentale în derularea procedurii de atribuire. Referitor la oferta declarată câștigătoare pentru loturile 1 și 2, arată că aceasta nu îndeplineşte specificaţiile minime şi obligatorii privind platforma de management. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul ... Contestatie ...SRL lot nr. 1 si lot nr. 2.pdf.p7s”, postat de autoritate în SEAP la 17.06.2024, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. CN1066145/08.03.2024. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus a celor 17 pagini ale contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea Pagina 2 din 11

§ 3

unui volum foarte mare de argumente, întinse pe zeci de pagini, ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Autoritatea contractantă a transmis documentele relevante în soluţionarea contestaţiei, ataşat punctului de vedere nr. 20494/19.06.2024, înregistrat la Consiliu cu nr. 39369/21.06.2024, prin care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată și nelegală, pentru următoarele considerente: În interpretarea și aplicarea art. 57 din Legea nr. 98/2016, respectiv a art. 70 din Legea nr. 99/2016 (neaplicabilă în speţă), au fost identificate criteriile de analiză obiectivă a documentului intitulat „declaraţie de confidenţialitate”, având în vedere că autoritatea contractantă trebuie să asigure respectarea transparenţei, a caracterului public al dosarului de achiziţie publică/sectorială, cât și interesele legitime ale ofertantului atunci când acesta declară și dovedeşte că anumite elemente din ofertă sunt confidenţiale. Mai mult, în cadrul acestei proceduri de achiziţie, Lot 1 și Lot 2, s- au înscris doi operatori economici care au ofertat acelaşi echipament medical, producător identic, departajarea fiind generată de preţul ofertat, situaţie care este în avantajul unităţii sanitare. Din perspectiva operatorului economic, arată că, potrivit art. 123 alin. (1) din Anexa HG nr. 395/2016, coroborat cu art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, ofertantul/operatorul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire și indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică și/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, se încadrează în sfera datelor cu caracter personal, secretelor tehnice sau comerciale. Astfel, consideră că solicitarea contestatoarei este tendenţioasă și abuzivă, deoarece au fost depuse dovezile certe care să confirme caracterul de confidenţialitate, fiind respectate condiţiile legale pentru ca documentele să se bucure de un astfel de caracter. Autoritatea contractantă exclude susţinerea potrivit căreia oferta ...SRL nu îndeplineşte specificaţiile minime și obligatorii privind platforma de management, cu atât mai mult cu cât garanţia produsului este dată de producător pentru întreg echipamentul, iar obligaţia ofertantului semnatar de contract este de a pune în funcţiune echipamentul contractat și de a instrui personalul medical pentru care a prezentat autorizaţia. De altfel, din declaraţia privind propunerea tehnică depusă de ...SRL privind partea/părţile care au caracter confidenţial, reiese că următoarele informaţii din propunerea tehnică sunt confidenţiale: Pagina 3 din 11

§ 4

a) Certificatele de marcaj CE emise de un organism notificat, Declaraţiile de conformitate CE, Scrisoare de autorizare emisă de producător, Certificate de instruire pentru personal; b) Documentele ce justifică îndeplinirea caracteristicilor tehnice depuse, respectiv: fișa tehnică, data sheet-uri, broşuri, specificaţii tehnice emise de producătorul Samsung Medison; deoarece, în baza art. 9 din contractul de distribuţie încheiat cu producătorul Samsung Medison, se precizează că acestea includ specificaţii tehnice, iar expunerea lor ar afecta interesele lui Samsung Medison. Ca atare, urmare recomandărilor ANAP, ofertantul a luat măsuri rezonabile pentru protecţia informaţiilor declarate ca fiind secrete comerciale și, urmare considerentelor expuse ar fi nelelegală și netemeinică atât o repunere în termenul de contestare, cât și acordarea accesului nerestricţionat la dosarul de achiziţie publică. Prin cererea de intervenţie, ...SRL, în calitate de ofertant declarat câștigător al procedurii, pentru loturile 1 și 2, a solicitat admiterea cererii de intervenţie și respingerea contestaţiei, ca nefondată, respingerea accesului nerestricţionat la dosarul achiziţiei, inclusiv la oferta sa. Aceasta susţine că oferta sa îndeplinește specificaţiile minime și obligatorii privind platforma de management. În urma studierii dosarului achiziţiei, contestatoarea a formulat concluzii scrise înregistrate la Consiliu cu nr. 43162/09.07.2024, prin care reiterează criticile din contestaţie. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea ...SRL a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210319927/1, în valoare de 16.000 lei, respectiv nr. 210319928/1, în valoare de 16.000 lei, emise de CEC BANK Sucursala Victoria, la data de 18.06.2024. Cauţiunile constituite se vor restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ..., în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SEAP anunțul de participare CN1066145 în data de 08.03.2024 privind procedura de licitație deschisă, pe loturi, pentru atribuirea contractului având ca obiect „Aparatură medicală – acord – cadru – 36 luni – 2 (ecografe, EKG, test de efort cardiovascular)” – lotul 1 „Ecograf (OG I)” și lotul 2 „Ecograf (OG II)”. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 6.850.000 lei, fără TVA, pentru lotul 1 este de 800.000 lei, fără TVA, pentru lotul 2 tot 800.000 lei, fără TVA. Termen stabilit pentru depunerea ofertelor 09.04.2024, ora 15:00. Criteriul de atribuire „Prețul cel mai scăzut”. Pagina 4 din 11

§ 5

Potrivit raportului procedurii de atribuire nr. 18918/05.06.2024 în cadrul prezentei proceduri, pentru loturile 1 și 2, au depus oferte aceași ofertanți, respectiv ...SRL și ...SRL, contestatoarea din prezenta cauză. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire a formulat contestație ...SRL prin care critică decizia autorității contractante de a declara admisibilă și câștigătoare oferta depusă de ...SRL, solicitând cele reținute în partea introductivă a deciziei. Având în vedere că în cadrul prezentei cauze a fost formulată cerere de intervenție de către ...SRL, Consiliul se va pronunța cu precădere asupra admisibilității și a interesului ofertantului în formularea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 101/2016. Consiliul constată că cererea de intervenție a fost introdusă cu nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, fiind transmisă prin email în data de 28.06.2024, la o zi după împlinirea termenului, termen calculat de la data de 17.06.2024, care este data publicării în SEAP a contestației, împrejurare față de care se reține caracterul tardiv al acesteia. Pentru a decide astfel, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „(3) Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei. (4) Cererea de intervenţie se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante şi contestatorului/contestatorilor, nu mai târziu de expirarea termenului legal de formulare a acesteia”. Analizând contestația, Consiliul constată că ...SRL critică faptul că autoritatea contractantă nu i-a permis accesul la oferta declarată câștigătoare depusă de ...SRL, pentru loturile 1 și 2, deși, după cum susține, acest ofertant a depus doar o simplă declarație de confidențialitate, fără a argumenta caracterul acesteia, respectiv fără a depune dovezi privind caracterul confidențial. Cu privire la acest motiv de contestare, Consiliul are în vedere că ofertantul ...SRL a declarat confidențiale următoarele informații din propunerea tehnică: „a) Certificatele de marcaj CE emise de un organism notifict, Declarațiile de conformitate CE, Scrisoare de autorizare emisă de producător, Certificare de instruire pentru personal. Pagina 5 din 11

§ 6

b) Documentele ce justifică îndeplinirea caracteristicilor tehnice depuse, respectiv: Fișa tehnică, Data sheet-uri, Broșuri, Specificații tehnice emise de producătorul Samsung Medison. (...) precizăm că motivele pentru care părțile/informațiile mai sus menționate din propunerea tehnică sunt confidențiale sunt următoarele: Conform art. 9 din contractul de distribuție încheiat cu producătorul Samsung Medison, toate documentele emise de acesta sunt confidențiale. De asemenea, Samsung Medison a dat o Declarație unde este menționat faptul că toate data sheet-urile, manualele de utilizare și contractul de distribuție emise de Samsung Medison, sunt CONFIDENȚIALE, deoarece acestea includ specificații tehnice iar expunerea lor ar afecta interesele lui Samsung Medison. Documentele menționate mai sus au caracter confidențial, întucât transmiterea acestora către competitori ar prejudicia interesele noastre legitime în ceea ce privește secretul comercial și dreptul de proprietate intelectuală. În conformitate cu Legea nr. 11/1991 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 298/2001, art. 11 alin. b) constituie secret comercial informația care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acestuia, nu este în general cuoscută sau nu este ușor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație și care dobândește o valoare comercială prin faptul că este secretă. Intrarea în posesie a documentelor depuse de societatea noastră în cadru prezentei proceduri, ar conduce la o concurență neloială, la cunoașterea politicii firmei și implicit induce o vulnerabilitate a firmei în procedurile următoare. (...)”. În susținerea celor afirmate în declarație au fost depuse și documentele în dovedire în conformitate cu dispozițiile art. 57 alin.(4) din Legea nr. 98/2016. Consiliul va respinge, ca nefondată critica având în vedere că atât autoritățile contractante, cât și „organismul responsabil cu procedurile privind căile de atac prevăzute la articolul 1 alineatul (1) (notă: DIRECTIVA 2007/66/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 decembrie 2007) menționat trebuie să garanteze confidențialitatea și dreptul la respectarea secretelor comerciale cu privire la informații conținute în dosarele care îi sunt comunicate de către părțile la litigiu, în special de către autoritatea contractantă, organismul respectiv având totuși dreptul să cunoască el însuși aceste informații și să le ia în considerare. Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților în litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 Pagina 6 din 11

§ 7

CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil” (cauza C450/06 Varec împotriva État belge). Consiliul mai reține și considerentele din cauza C927/19 din 07.09.2021, „Klaipėdos regiono atliekų tvarkymo centras” UAB, în care Marea Cameră a stabilit următoarele: „în cadrul unei căi de atac referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 51). Dimpotrivă, astfel cum sa arătat în esență la punctul 121 din prezenta hotărâre în contextul obligațiilor care revin în această privință autorităților contractante, obligația de a furniza ofertantului respins informații suficiente pentru ai garanta dreptul la o cale de atac eficientă trebuie să fie evaluată comparativ cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora. 130: În consecință, instanța națională competentă trebuie să verifice, ținând seama pe deplin atât de necesitatea de a proteja interesul public privind menținerea unei concurențe loiale în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, cât și de aceea de a proteja informațiile cu adevărat confidențiale și îndeosebi secretele comerciale ale participanților la procedura de cerere de ofertă, că autoritatea contractantă a considerat în mod întemeiat că informațiile pe care a refuzat să le comunice solicitantului erau confidențiale. În acest scop, instanța națională competentă trebuie să efectueze o examinare completă a tuturor elementelor de fapt și de drept pertinente. De aceea, trebuie să poată dispune în mod necesar de informațiile necesare, inclusiv de informațiile confidențiale și de secretele comerciale, pentru a fi în măsură să se pronunțe în deplină cunoștință de cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 53). 131: Presupunând că instanța menționată consideră de asemenea că informațiile în cauză au un caracter confidențial care se opune din acest motiv divulgării lor către concurenții operatorului în cauză, trebuie amintit că, astfel cum a statuat Curtea, deși principiul contradictorialității implică, în general, dreptul părților la un proces de a lua cunoștință de probele și de observațiile prezentate în fața instanței și de a le discuta, în anumite cazuri, poate fi necesar să nu comunice anumite informații părților în vederea conservării drepturilor fundamentale ale unui terț sau pentru a proteja un interes public important (Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 47). 132 Or, printre drepturile fundamentale care pot fi astfel protejate figurează dreptul la Pagina 7 din 11

§ 8

respectarea vieții private și a comunicațiilor consacrat de articolul 7 din cartă, precum și dreptul la protecția secretelor comerciale care a fost recunoscut de Curte ca principiu general de drept al Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctele 48 și 49). 133 Așadar, având în vedere importanța protecției informațiilor confidențiale, evidențiată în special la punctele 131 și 132 din prezenta hotărâre, organismul responsabil cu soluționarea căii de atac în domeniul atribuirii unui contract de achiziții publice trebuie să poată decide, dacă este cazul, că anumite informații cuprinse în dosarul de care dispune nu trebuie să fie transmise părților și avocaților acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Varec, C450/06, EU:C:2008:91, punctul 43)”. Prin urmare, Consiliul va reține că autoritatea contractantă a procedat în mod corect, având în vedere că a asigurat protecție ofertei declarată justificat confidențială, de aceeași protecție ar fi beneficiat și oferta cotestatoarei în măsura în care ar fi dovedit caracterul confidențial al ofertei sale. Astfel, în contextul descris anterior nu se impune luarea unei decizii de repunere în termenul de contestare, cererea urmând a fi respinsă ca nefondată. Pe fondul cauzei, Consiliul constată că sunt formulate critici cu privire la oferta declarată câștigătoare prin care este invocat caracterul neconform al acestei oferte, contestatoarea afirmând că „ofertantul ...S.R.L. nu îndeplinește specificațiile minime și obligatorii privind platforma de management ofertată”, însă în susținerea criticilor face trimitere, în tabelul prezentat, la răspunsuri la solicitări de clarificări ale autorității contractante la care ofertantul a răspuns, în opinia sa, neconcludent, acesta fiind motivele pentru care oferta contracandidatului său trebuia respinsă. Un aspect relevant în analiza criticilor din prezenta contestație îl constituie faptul că ambii ofertanți, respectiv atât contestatoarea cât și ofertantul ...SRL au ofertat același produs Samsung, Model Hera W9, producător Samsung Medison/Coreea de Sud, situație față de care aprecierea că produsul ofertat de câștigător este neconform în timp ce al contestatoarei este conform apare ca fiind făcută cu rea credință. Faptul că produsul este identic ca model cu cel ofertat de câștigătorul procedurii de atribuire este confirmat chiar de contestatoare prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei cu adresa înregistrată sub nr. 43162/09.07.2024 în conținutul căreia afirmă că „această componentă suplimentară, EcoStruxure BMS server rulează pe un protocol de comunicare Modbus serial network care nu este suportat de ecograful ofertat, același model ofertat și de intervenientă și de subscrisa”. Consiliul constată că în etapa de evaluare a propunerilor tehnice comisia de evaluare a solicitat clarificări ambilor ofertanți iar răspunsurile acestora au fost analizate și considerate concludente, în mod corect Pagina 8 din 11

§ 9

concludent, de vreme ce produsul ofertat îndeplinește cerințele minime din caietul de sarcini. Contestatoarea nu a adus nicio dovadă că produsul ofertat de câștigător nu îndeplinește anumite cerințe minime impuse prin caietul de sarcini, cerințe pe care produsul său le îndeplinește, deși identic ca model, după cum afirmă. În susținerea criticilor aduse cu privire la neconformitatea produsului ofertat era necesar a se depune documente prin care să se facă dovada că produsul ofertat de câștigător nu îndeplinește cerințe minime al caietului de sarcini în timp ce, același model de produs, ofertat de contestatoare îndeplinește cerințe minime din caietul de sarcini. Așa cum a reținut și mai sus, prin contestație sunt invocate aspecte de neconformitate a produsului prin prisma răspunsurilor la solicitările de clarificări, răspunsuri care, în opinia contestatoarei sunt neconcludente, și care, pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 oferta trebuia respinsă ca inacceptabilă dar și neconformă pentru neîndeplinirea unor cerințe minime din caietul de sarcini. Consiliul constată că în cazul mai multor critici este invocat faptul că ofertantul nu a prezentat capturi de ecran în răspunsul la solicitările de clarificări, așa cum a solicitat autoritatea contractantă, însă din conținutul solicitării de clarificări nu se impunea prezentarea unor capturi de ecran ci este folosită sintagma „folosind inclusiv capturi de ecran din aplicația software, îndeplinirea cerinței”, prezentarea unor capturi de ecran era opțională și doar în măsura în care ofertantul considera necesară o astfel de dovadă suplimentară. Capturi de ecran au fost prezentate de ofertantul declarat câștigător la unele dintre solicitările de clarificări, respectiv acolo unde a considerat că o astfel de dovadă confirmă inclusiv vizual îndeplinirea cerinței. Astfel că, raportat la modul în care au fost formulate solicitările de clarificări ofertantul declarat câștigător avea opțiunea de a depune sau nu capturi de ecran în dovedirea îndeplinirii cerinței pe lângă răspunsul oferit, situație în care lipsa capturii de ecran nu face ca răspunsul să fie neconcludent sau că cerința minimă din caietul de sarcini nu este îndeplinită, cum contestatoarea susține. Cerințele caietului de sarcini sunt aceleași pentru toți ofertanții, aceștia având obligația ca pe lângă furnizarea produsului să îl pună în funcțiune și să instruiască personalul cu privire la utilizarea acestuia. Consiliul constată că, nefondat, contestatoarea susține prin concluzii scrise că ofertantul declarat câștigător face afimații prin cererea de intervenție care conduc la concluzia neconformității ofertei în condițiile în care eventuale neconformități trebuiau identificate prin raportare la conținutul propunerii tehnice și la răspunsul la solicitările de clarificări, orice alte informații care exced procesului de evaluare a ofertelor nu pot fi luate în considerare în soluționarea contestației. Maniera în care ofertantul declarat câștigător a înțeles să formuleze răspunsurile la solicitările de Pagina 9 din 11

§ 10

clarificări și și-a apărat oferta pe calea cererii de intervenție nu poate face obiectul unor interpretări cu rea credință în sensul neconformității produsului, cu atât mai mult cu cât produsul este același cu cel al contestatoarei. Comisia de evaluare se raportează la prevederile documentației de atribuire, în speță la prevederile caietului de sarcini, la solicitările de clarificări și răspunsul la acestea așa cum, în mod corect, a procedat în evaluarea propunerilor tehnice în data de 21.05.2024, ocazie cu care a fost încheiat Procesul – verbal nr. 17261 (392 pagini), în conținutul căruia se regăsesc toate informațiile detaliate cu privire la modul în care sunt îndeplinite cerințele minime din caietul de sarcini și răspunsurile formulate cu privire la clarificările solicitate. Față de cele reținute anterior, Consiliul constată că ...SRL nu a dovedit neconformitatea produsului ofertat de către ...SRL, produs care de altfel este același model cu cel ofertat de contestatoare, iar o eventuală neconformitate a produsului ar fi condus la eliminarea din competiție a ambilor ofertanți. Consiliul

§ 11

constată,

§ 12

de

§ 13

asemenea,

§ 14

contrar

§ 15

susținerilor contestatoarei, ...SRL nu a prezentat o soluție „alternativă și restrictivă” nepermisă de documentația de atribuire ci a răspuns solicitărilor de clarificări prin descrierea modului în care produsul său respectă cerințele minime din caietul de sarcini cu privire la care autoritatea contractantă avea nevoie de lămuriri, așa cum a procedat dealtfel și în cazul contestatoarei prin solicitarea unor clarificări/lămuriri cu privire la propunerea sa tehnică. Astfel, față de cele reținute anterior, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor, motiv pentru care va respinge ca nefondată contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ .... Respinge, ca tardivă, cererea de intervenție formulată de ...SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 16

Pagina 10 din 11

§ 17

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...

§ 18

Redactată în 5 exemplare, conţine 10 (zece) pagini. Pagina 11 din 11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.