Decizie 2071/2024
Decizie CNSC2024_2071_2024_Decizie_2071.pdf, BO2024_2071_2024_BO2024_2071.pdf
Document CNSC
AQVA TERMO SANIT SRL în contradictoriu cu COMUNA VALEA IASULUI (PRIMARIA COMUNEI VALEA IASULUI)
Decizia CNSC nr. 2071/C7/1836 din 24.07.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Dezvoltare sistem distribuție gaze naturale în localitățile Borovinești, Bărbălătești și Ungureni, aparținătoare comunei Valea lașului, judeţ Argeș" anunţ de participare publicat în SEAP nr. SCN1141970 din 07.03.2024, se solicită, admiterea contestației, anularea adreselor cu numărul 2763/28.05.2024, respectiv numărul 2761/28.05.2024, obligarea autorității contractante să indice unde este ridicarea topo disponibilă în documentația de atribuire precum și la indicarea buletinelor statistice, ale cotațiilor ale burselor de mărfuri avute în vedere în evaluarea reperului estacadă, reevaluarea ofertei financiare a societății acestuia în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire și stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de AQVA TERMO SANIT SRL, în contradictoriu cu COMUNA VALEA IASULUI (PRIMARIA COMUNEI VALEA IASULUI), în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat practicaua Deciziei, Mirela Neicu Redactat în 4 exemplare originale, conține 23 pagini. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_2071_2024_Decizie_2071.pdf, BO2024_2071_2024_BO2024_2071.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2071/C7/1836 Data: 24.07.2024 Prin contestația nr. 864/30.05.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr.33837/30.05.2024, completată prin adresa nr. 908/03.06.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 34891/05.07.2024, formulată de către AQVA TERMO SANIT SRL, cu sediul social în municipiul Curtea de Argeș, str. Albești, bl. E18, Sc. A, Ap. 2, judeţul Argeș, înregistrată la RC - Argeș sub numărul J03/866/1997, având codul fiscal RO 10026350, reprezentată prin administrator Alecsei Elena împotriva Raportului procedurii 2763/28.05.2024 din 22.03.2024 si a comunicării cu numărul 2761 din 28.05.2024, emis de către COMUNA VALEA IASULUI (PRIMARIA COMUNEI VALEA IASULUI), cu sediul în str. Nicolae Bălcescu nr. 1, localitatea Valea lașului, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată având ca obiect „Dezvoltare sistem distribuție gaze naturale în localitățile Borovinești, Bărbălătești și Ungureni, aparținătoare comunei Valea lașului, judeţ Argeș" anunţ de participare publicat în SEAP nr. SCN1141970 din 07.03.2024, se solicită, admiterea contestației, anularea adreselor cu numărul 2763/28.05.2024, respectiv numărul 2761/28.05.2024, obligarea autorității contractante să indice unde este ridicarea topo disponibilă în documentația de atribuire precum și la indicarea buletinelor statistice, ale cotațiilor ale burselor de mărfuri avute în vedere în evaluarea reperului estacadă, reevaluarea ofertei financiare a societății acestuia în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire și stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 2
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de AQVA TERMO SANIT SRL, în contradictoriu cu COMUNA VALEA IASULUI (PRIMARIA COMUNEI VALEA IASULUI), în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat practicaua Deciziei, Mirela Neicu Redactat în 4 exemplare originale, conține 23 pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. (...)/(...) Data: ...... Prin contestația nr. (...), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr.(...), completată prin adresa nr. (...), înregistrată la CNSC sub nr. (...), formulată de către (...), cu sediul social în municipiul (...), înregistrată la RC - (...) sub numărul (...), având codul fiscal (...), reprezentată prin administrator (...)împotriva Raportului procedurii (...)din (...)si a comunicării cu numărul (...), emis de către (...), cu sediul în (...), în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată având ca obiect „(...), judeţ (...)" anunţ de participare publicat în SEAP nr. SCN(...) din (...), se solicită, admiterea contestației, anularea adreselor cu numărul (...), respectiv numărul (...), obligarea autorității contractante să indice unde este ridicarea topo disponibilă în documentația de atribuire precum și la indicarea buletinelor statistice, ale cotațiilor ale burselor de mărfuri avute în vedere în evaluarea reperului estacadă, reevaluarea ofertei financiare a societății acestuia în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire și stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față formulată de (...). Contestatorul arată că în data de (...), autoritatea contractantă, a postat în SEAP procedura de achiziție cu numărul SCN(...). Acesta menționează că a studiat documentația de atribuire și având mai multe neclarități a depus în SEAP solicitare de clarificări la care autoritatea contractantă a răspuns prin răspunsul consolidat adresa nr. (...)și cu diverse adrese și avize obținute de la instituții diverse și anume: adresa Serviciul rutier-MAI-semnat.pdf; Aviz Apele Romane-semnat.pdf; Aviz CNAIR-semnat.pdf; Aviz Distribuție Energie Oltenia SA-semnat.pdf; Aviz Pagina 1 din 26
mediu-Anghel Saligny-semnat.pdf; Aviz Telekom- semnat.pdf și în data de 16.04.2024 cu întârziere și partea scrisă SF.pdf. După primirea răspunsului de la autoritatea contractantă, documentația a fost înțeleasă de către toți ofertanții, devenind obligatorie părților. Contestatorul a depus oferta în termen, iar aceasta a fost clarificată și evaluată de către comisia de evaluare în baza criteriilor de evaluare obținând un punctaj de 100%, așa cum reiese din print screen-ul din SEAP - anexa 1 la prezenta, iar din raportul procedurii (...)aceste informații au fost înlăturate/omise de către comisia de evaluare. În data de 14.05.2024, autoritatea contractantă i-a solicitat în baza prevederilor art. 210 justificarea prețului prin adresa (...), iar în data de 17.05.2024, contestatorul a formulat răspuns la solicitarea de clarificări privind justificarea prețului total al ofertei depunând, conform înregistrărilor SEAP, documente prin care a justificat în totalitate aspectele solicitate referitoare la materiale solicitate prin antemăsurătoarea impusă de autoritatea contractantă prin DA și care vor fi folosite, materiale fitinguri, țeavă din polietilenă și nivelul de salarizare. În mod evident la justificarea referitoare la „estacada pentru subtraversare" acesta nu a avut ce justifica întrucât (...) nu a ofertat acest reper, iar autoritatea contractantă nu l-a solicitat prin documentația de atribuire reperul fiind o „invenție" a comisiei de evaluare, el neexistând în realitate pentru subtraversări. În antemăsurătoare parte a DA (anexa 3) este menționat doar articolul de deviz YC01 Estacada pentru supra traversare - nu cea pentru subtraversare menționată în adresa (...). Așa cum rezultă din antemăsurătoare estacada pentru supra traversare nu are o cantitate definită de autoritatea contractantă, aceasta având să fie stabilită după finalizarea fazei de proiectare. Informații legate de lungimea estacadelor nu au fost definite prin informațiile puse la dispoziție cu DA completată și clarificată. Este evident faptul că oferta financiară a respectat condițiile de formă impuse în fișa de date la pct IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, lucru certificat de punctajul acordat de comisie ofertei contestatorului. În aceste condiții comisia de evaluare prin îndeplinirea deficitară a atribuțiilor prevăzute la art. 127 din H.G. 395/2016 cu încălcarea principiului transparenței, ia o decizie prin care, voluntar sau involuntar, se încadrează în prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr.98/2016. Motivarea respingerii ofertei (...) are o bază legală care nu se regăsește în legislația de specialitate și se întemeiază pe motive care nu au legătură cu clarificările solicitate din adresa nr. (...) și nici cu documentația de atribuire. Acesta justifică afirmația prin: a) nu exista art. 215 alin (5) lit. c) din Legea nr. 98/2016; Pagina 2 din 26
b) oferta financiară a respectat structura antemăsurătorii din DA și cerințele de formă; c) a respectat atât prevederile art. 210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 cât și ale art.136 alin.(3) din H.G. 395/2016 întrucât a prezentat comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate în termen și a justificat în mod corespunzător prețul, inclusiv al materialelor care intră în componența estacadei; d) comisia de evaluare nu a solicitat clarificări în baza art. 136 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 prin adresa nr. (...); e) comisia avea obligația să se raporteze, în situația în care solicită clarificarea unuia sau a mai multor elemente de preț la informații din buletine statistice, sau cotații ale burselor de mărfuri, în schimb se raportează la informații contabile referitoare la stocuri; f) estacadele sunt, așa cum chiar autoritatea contractantă enumera în motivare, formate din elemente componente (în principal beton și oțel) nu reper individual de genul Țeavă oțel Dn 150. Din acest motiv acest reper nu are cum sa fie evidențiat ca element de stoc sau ca fiting, motivarea fiind o simpla alegație. În justificarea prețului a indicat prețurile materialelor din care sunt alcătuite estacadele și am evidențiat faptul că unul dintre membrii este producător al materialelor componente (beton, agregate, sorturi, nisip, etc.), fiind evidentă capacitatea de a oferta prețuri de producție; g) susține că Estacada (de data aceasta doar Estacada nu Estacada pentru subtraversare) este de cca 32 ml în conformitate cu ridicarea topo fapt deosebit de grav având în vedere că autoritatea contractantă nu a depus în documentația de atribuie studiul topo, încălcând principiul transparenței și efectuând o evaluare prin raportare la documente și cerințe neindicate în DA inițială. Afirmația se probează cu antemăsurătoarea autorității contractante parte a DA unde vom evidenția prin marcare singurul articol care cuprinde noțiunea de estacada și anume Estacada pentru supra traversare; h) în mod evident comisia de evaluare în loc să se raporteze la caietul de sarcini unde la pagina 10/21 (în tabelul doi) este indicat că în total sunt necesare 30 ml țeava OL DN 150 pentru supra traversare ceea ce face ca lungimea totală a estacadei să fie sub această lungime cu de două ori înălțimea estacadei, înălțime nemenționată în DA și care se va stabili în faza de proiectare. Contestatorul subliniază faptul că, fără să cunoască ce trebuie să evalueze, nici din punct de vedere al lungimii estacadei cerute prin DA, comisia de evaluare și dacă s-ar fi raportat pentru verificarea elementului de preț la o informație existentă într-un buletin statistic sau cotație a bursei de mărfuri ar fi făcut o evaluare eronată. În condițiile certe în care se constată că fie: - nu a ținut cont de ofertele de preț depuse pentru materialele componente ale estacadei depuse de acesta în justificarea prețului; Pagina 3 din 26
- nu cunoaște documentele care au stat la baza DA (studiu TOPO nu este parte a DA); - nu cunoaşte cuprinsul documentaţiei de atribuire evidenţiat prin faptul că în antemesuratoare nu sunt trecute cantități, iar în caietul de sarcini lunginea totală a ţevii DN 150 mm este de 30 ml, estacada putând în aceste condiţii să fie și de 22 - 25 ml și nu de 30 ml și cu atât mai puţin nu de 32 ml. - nu aplică cunoştinţele tehnice necesare evaluării în mod obiectiv în condiţiile în care se raportează (chiar și imaginar la o estacada mai lungă (topo 32 ML) decât lungimea traseului de ţeava de OL Dn 150 din caietul de sarcini (30 ml); - nu cunoste sau nu conştientizează că obiectul achiziţiei include proiectare. Fie a făcut o evaluare subiectivă cu scopul creerii unui avantaj altui ofertant cu un preț mult mai mare, dând dovadă de un neinteres total în modul de utilizare al banilor publici. i) oferta (...) nu poate fi declarată neconformă în baza art.215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 deoarece: a) satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini; b) nu conţine propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit autoritatea contractantă în cadrul documentaţiei de atribuire, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru aceasta din urmă, iar ofertantul, deşi a fost informat cu privire la respectiva situaţie, nu acceptă renunţarea la clauzele respective; c) nu conţine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi acestea sunt justificate; d) propunerea financiară este corelată cu elementele propunerii tehnice fiind exclusă o executare defectuoasă a contractului, și nici nu constituie o abatere de la legislaţia incidenţă, alta decât cea în domeniul achiziţiilor publice; f) oferta este depusă cu respectarea prevederilor art. 60 alin. (1) lit. d) şi e) din Lege, raportat la data-limită stabilită pentru depunerea solicitărilor de participare/ofertelor şi/sau oricând pe parcursul evaluării acestora; g) propunerea financiară are un preț corect în raport cu lucrările, produsele sau serviciile solicitate prin DA, și se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Luând în considerare că până la data de (...) autoritatea contractantă și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 contestatorul consideră că: 1. Motivul invocat pentru declararea ofertei acestuia ca neconformă este subiectiv, imaginar și nu respectă modalitatea de efectuare a evaluării prevăzută la art. 136 alin.(1) din H.G. nr. 395/2016; Pagina 4 din 26
2. Comisia de evaluare nu și-a îndeplinit atribuțiile legale și a analizat superficial sau nu a analizat cu atenție răspunsul de justificare al prețului formulat conform cerinței din adresa nr. (...). Dacă ar fi analizat cu atenție răspunsul la solicitarea de clarificări ar fi constatat ca ofertele de preț primite de la furnizori și depuse de acesta în mod transparent pentru justificarea prețului respectă structura materialelor și echipamentelor din caietul de sarcini stabilită și cerută de autoritatea contractantă; 3. Răspunsul la prima solicitare de clarificare a prețului conține toate datele a căror analiză atentă permit verificarea corelării între propunerea financiară și propunerea tehnică (necesarul de materiale și echipamente stabilit de către autoritatea contractantă) și dovedesc justețea prețului ofertat; 4. Comisia de evaluare a declarat, nejustificat, oferta contestatorului ca neconformă în condițiile în care oferta depusă în termen respectă în totalitate cerințele de formă prevăzute inițial în documentația de atribuire generând astfel posibilitatea unui ofertant cu o ofertă financiară mult superioară valoric ofertei sale să fie declarat câștigător; 5. Oferta (...) respectă prevederile art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire", iar autoritatea contractantă nu a stabilit oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare precizați în anunțul de participare și în documentele achiziției. 6. Autoritatea contractantă încalcă principiul transparenței atât prin nepunerea la dispoziție a studiului Topo cât și prin îngrădirea dreptului dat de art. 217 alin. 5 din Legea 98/2016 refuzând accesul la informațiile la care era îndreptățit să aibă acces, făcând încă o dată dovada unei slabe aplicări a prevederilor legale întrucât accesul a fost cerut în calitate de ofertant. Contestatorul solicită în baza art. 19 din Legea nr. 101/2016 accesul la documentele dosarului constituit la CNSC. În drept, acesta consideră că autoritatea contractantă, a încălcat prevederile articolul 207 din Legea 98/2016. Oferta depusa de (...) îndeplinește toate cerințele, condițiile și criteriile stabilite prin anunțul de participare și documentele achiziției și nu se află sub incidența motivelor de excludere. Prezenta contestație a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 101/2016 și orice alt text de lege invocat în cuprinsul său, drept pentru care acesta solicită: 1. Anularea adresei cu numărul (...); 2. Anularea adresei cu numărul (...); 3. Obligarea autorității contractante să indice unde este ridicarea topo disponibilă în documentația de atribuire precum și la indicarea buletinelor statistice, ale cotațiilor ale burselor de mărfuri avute în vedere în evaluarea reperului estacadă; Pagina 5 din 26
4. Reevaluarea ofertei financiare a (...) în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire; 5. Stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii. Prin adresa nr. (...), înregistrată la CNSC cu nr. (...), autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către Asocierea (...)- SC (...), pe care o consideră neconformă. Autoritatea contractantă arată că în data de (...) a inițiat procedura de atribuire prin procedură simplificată online, într-o singură etapă pentru atribuirea contractului de achiziție publică denumit PROIECTARE + EXECUŢIE „(...), județ (...)", prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN(...). La această procedură au participat și au depus oferte un număr de trei operatori economici astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de vizualizare a ofertelor postat în SEAP și atașat prezentei. Împotriva modalității în care a fost evaluată oferta sa, Asocierea (...)Lider, (...)SRL Asociat, (...) SA Asociat, a formulat contestație pe rolul CNSC, solicitând anularea raportului procedurii nr. (...), a comunicării nr. (...) și reevaluarea ofertei financiare În urma verificării propunerii financiare și pe baza informațiilor prezentate de (...)Lider, (...)SRL Asociat, (...) SA Asociat, comisia de evaluare a concluzionat următoarele: Cu privire la oferta financiară depusă de (...)Lider, SC (...)SRL Asociat, (...) SA Asociat (1.709.185,70 lei fără TVA respectiv 53,21 din valoarea estimată a achiziției) s-a constatat necesitatea transmiterii unor solicitări de clarificări. Prin adresa nr. (...)/14.05.2024, autoritatea contractantă a solicitat Asocierii (...)Lider, (...)SRL Asociat, (...) SA Asociat fundamentarea economică a modului de formare a prețului prin raportare la procesul de producție, servirile furnizate sau metodele de construcție utilizate pentru principalele materiale folosite, estacade pentru subtraversare, materiale fitinguri, țeavă din polietilenă, precum și nivelul de salarizare al personalului. Ofertantul Asocierea (...)Lider, (...)SRL Asociat, (...) SA Asociat a răspuns în termen cu adresa nr. 734/30.04.2024. În urma răspunsului la clarificări și a documentelor atașate s-a constatat că în stocurile furnizate și a ofertelor prezentate nu au fost regăsite justificări de preț în vederea execuției estacadei, cât și a numărului de fitinguri disponibile în stoc. Prețul de execuție a estacadei fiind o sumă nejustificat de scăzută în vederea realizării acesteia, respectiv terasamente, blocuri de fundare, elevații și dale de traversare, punte metalică. În conformitate cu prevederile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 136 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare Pagina 6 din 26
la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, oferta depusă de Asocierea (...)Lider, (...)SRL Asociat, (...) SA Asociat a fost considerată neconformă. În conformitate cu prevederile cu art. 137 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 comisia de evaluare a respins oferta depusă de Asocierea (...)Lider, (...)SRL Asociat, (...) SA Asociat. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu cu nr. (...), (...) transmite răspuns la punctul de vedere formulat de către (...) prin care solicită admiterea contestației ca fiind fondată și întemeiată, având în vedere următoarele motive: I. Prin punctul său de vedere exprimat cu adresa (...) nu neagă niciunul dintre aspectele menționate în contestație, ceea ce (...) o interpretează ca o recunoaştere implicită a nerespectării prevederilor legale învederate și anume: a) procedura s-a desfășurat până în prezent cu încălcarea principiului transparenței (refuz acces dosar); b) baza legală a deciziei este nejustificată și incorect stabilită; c) prin clarificări s-a solicitat justificarea preţului oferei, iar decizia a fost luată în baza unui element de preț fără solicitarea unei clarificări suplimenatre și fără să se raporteze la elementele concrete indicate la art. 136 alin.(1) din H.G. nr. 395/2016 și fără să existe efectuată faza de proiectare; d) nu există proiect pentru estacana și nici un deviz în DA prin care să se poată face o apreciere unitară a ofertelor depuse pentru acest element de preț; e) a analizat superficial (sau nu a analizat) răspunsul de justificare al preţului formulat conform cerinţei din adresa (...), justificare de preț care conţine inclusiv materialele componente și manopera necesare proiectării și execuţiei elementului de preț „estacada"; f) documentaţia de atribuire nu a inclus studiul topo și nici „estacade pentru subtraversare"; g) oferta sa respectă prevederile art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016 „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire", iar autoritatea contractantă nu a stabilit oferta câştigătoare pe baza criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare precizaţi în anunţul de participare şi în documentele achiziţiei; h) oferta noastră este cea ce asigură realizarea serviciilor și lucrărilor în mod legal întrucât ceilalţi doi ofertanţi (...)SRL și AVI PROD GRUL SRL, nu au capacitatea de a executa lucrările prevăzute în antemăsurătoare având codurile: Pagina 7 din 26
- DB01A1 = Curățirea mecanică în vederea aplicării îmbrăcăminților sau tratamentelor bituminoase a straturilor suport alcătuite din: suprafeţe bituminoase din beton cimentat sau pavaje din piatra bitumate, executată cu peria mecanică; - DB02D1 = Amorsarea suprafeţelor straturilor de bază sau a îmbrăcăminților existente în vederea aplicării unui strat de uzură din mixtura asfaltică, executată cu: emulsie cationică cu rupere rapidă; - DB20E1 = Asfalt turnat pe partea carosabilă, în grosime de : 5 cm cu așternare mecanică. Contestatorul susține că aceste aspecte au fost aduse la cunoștință autorității contractante odată cu adresa de răspuns de clarificări nr. 687 din 23.04.2024 depusă în termen în SEAP. De asemenea, contestatorul precizează că din cauza autorității contractante, care i-a refuzat accesul la dosarul achiziţiei prin invocarea de motive fără temei legal, a fost împiedicat să identifice și alte posibile motive pe care să le adauge în contestația depusă. Evaluarea elementului „estacada" s-a făcut prin raportare la cantități și dimensiuni inexiste în DA. Singura informaţie din care se putea estima lungimea maximă a estacadei/estacadelor este lungimea ţevii de OL Dn 150 mm din cuprinsul caietului de sarcini, aceasta fiind de 30 ml, lungimea efectivă a estacadei/estacadelor putând fi stabilită doar după etapa de proiectare. O analiză atenta a DA va arăta că în informaţiile acesteia nu este specificat câte anume treceri sunt necesare și pe cale de consecinţă nici numărul total de estacade necesare și nici care este momentul necesar efectuării lor (în faza I care face obiectul prezentei proceduri sau în faza II care nu este obiectul prezentei proceduri). II. Contestatorul menționează că autoritatea contractantă nu solicită CNSC respingerea contestației sale și nu are în cuprins motive justificative. III. Autoritatea contractantă nu a aplicat corect legislaţia incidentă și îndrumarea ANAP privind analiza confidenţialităţii ofertelor publicată în data de 07.03.2023[3] în care se menţionează explicit faptul că „nici oferta tehnică și nici oferta financiară nu pot fi declarate ca fiind confidenţiale în integralitatea lor". IV. Contestatorul precizează că i-a fost refuzat dreptul de a fi în măsură să efectueze în mod efectiv controlul de temeinicie şi legalitate a actelor autorităţii contractante și nu i-a permis accesul la dosarul achiziţiei. V. Contestatorul susține că toate mențiunile de mai sus argumentează posibilitatea ca cerinţa de clarificare justificare de preț să- i fi fost solicitată doar cu scopul avantajării unui ofertant care a depus o ofertă tehnică și financiară inferioară ofertei sale. Aşadar, față de toate cele prezentate, contestatorul consideră că autoritatea contractantă prin comisia de evaluare nu a evaluat în mod Pagina 8 din 26
corect, transparent și nediscriminatoriu oferta financiară depusă, nu a respectat criteriul de atribuire indicat în fișa de date și a generat prin introducerea conştientă sau inconștientă documente și cerinţe noi (studiu topo și dimensiuni estacada), un avantaj altui ofertant dând dovadă de un dezinteres total față de utilizarea eficientă a banilor publici. În consecinţă, față de considerentele de mai sus, (...) solicită CNSC admiterea contestației așa cum a fost formulată. Prin adresa nr.(...), înregistrată la Consiliu cu nr. (...), (...) transmite concluzii scrise: 1.Contestatorul își menține toate aspectele învederate în contestație, întărite cu răspunsul la punctul de vedere al autorității contractante. 2. Contestatorul precizează că dosarul achiziţiei (varianta tipărită) pusă la dispoziția CNSC de către autoritatea contractantă este incomplet, toată oferta financiară a (...) și DUAE ofertant (...)SRL fiind printre elementele pe care nu le-a regăsit în cele nouă dosare studiate. 3. De asemenea, contestatorul susține că punctul său de vedere, formulat în contestație, conform căruia comisia de evaluare prin maniera de evaluare a avut drept scop avantajarea unui ofertant este întărit, fiind depistate în acest sens două aspecte relevante: 3.1. Comisia de evaluare nu a clarificat formularul DUAE depus de (...) (partea verso a pag. 003216 din dosarul achiziţiei) fiind evident faptul că deși numita societate este cea care a întocmit studiul de fezabilitate nr. 6/2021 (parte a DA) în formularul DUAE aceasta a susținut că nu a avut o implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziţie publică. 3.2. Autoritatea contractantă a solicitat prin formularul antemăsurătoare (parte a DA) la pag. 17 ofertarea art. YC01 identificat ca „estacada pentru supratraversare", iar oferta financiară depusa de (...)SRL nu a ofertat acest reper așa cum reiese de la pag. 000947 sau de la pag 0032303 art. YC01 intitulat „diferenţa de material" în valoare de 95.000 lei. Deși este evident că reperul ofertat nu este cel solicitat comisia de evaluare nu a solicitat clarificarea acestui aspect. În lipsa acestor clarificări evaluarea elementului de preț „estacada pentru supratraversari" al ofertei financiare a (...)SRL de către comisie prin raportarea la eventuale informaţii existentă într-un buletin statistic sau cotație a bursei de mărfuri fiind imposibil de făcut. Din punctul său de vedere neofertarea unui reper solicitat este motiv sufficient de declarare a ofertei (...)SRL ca neconformă în baza art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. 3.3. Oferta (...) nu face referire la executarea unei estacade cu o lungime de 32 ml (așa cum a motivat comisia în luarea deciziei asupra ofertei sale). Comisia de evaluare nu a solicitat acestui ofertant clarificarea lungimiii avute în vedere pentru estacadă. Față de toate cele prezentate, contestatorul consideră că autoritatea contractantă prin comisia de evaluare nu a evaluat în mod corect, Pagina 9 din 26
transparent și nediscriminatoriu oferta financiară depusă de (...), nu a respectat criteriul de atribuire indicat în fișa de date și a generat prin introducerea/menţionarea de documente și cerinţe noi (studiu topo și dimensiuni estacadă), un avantaj evident ofertantului aflat pe locul II dând dovadă de un dezinteres major față de utilizarea eficientă a banilor publici. În consecinţă, față de considerentele de mai sus, (...) solicită CNSC să admită contestația așa cum a fost formulată. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată a contractului de achiziție publică având ca obiect „(...), judeţ (...)", cod CPV (...)(Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN(...)/(...), stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor la data de 25.03.2024 ora 15:00, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” și valoarea estimată, fără TVA, 3.212.021,77 lei. Așa cum rezultă din Procesul-verbal privind vizualizarea ofertelor depuse în SEAP și verificarea garanțiilor de participare, înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 1578/28.03.2024, în cadrul prezentei proceduri de atribuire au fost depuse trei oferte. Prin Raportul procedurii nr. (...), două oferte au fost declarate admisibile, oferta asocierii (...) – (...)SRL – (...) SRL a fost considerată neconformă și, aplicând criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate- preț”, Comisia de evaluare a declarat câștigătoare oferta depusă de (...)SRL. Prin adresa nr. (...), autoritatea contractantă a comunicat asocierii (...) – (...)SRL – (...) SRL respingerea ofertei acesteia în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Fiind nemulțumită de rezultatul procedurii de atribuire, societatea (...) a sesizat Consiliul în cadrul termenului legal cu contestația care formează obiectul prezentului dosar prin care a solicitat admiterea contestației, anularea adreselor nr. 2763/ 28.05.2024 și nr. (...), obligarea autorității contractante să indice unde este ridicarea topo disponibilă în documentația de atribuire precum și la indicarea buletinelor statistice, ale cotațiilor ale burselor de mărfuri avute în vedere în evaluarea reperului estacadă, reevaluarea ofertei financiare a societății acesteia în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire și stabilirea și comunicarea unui nou rezultat al procedurii. Pagina 10 din 26
(...) a prezentat Consiliului, în original, dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv plata cauțiunii în sumă de (...)lei, constituită prin recipisa de consemnare nr. (...)din data de 30.05.2024 emisă de CEC Bank – Sucursala (...) Recipisa de consemnare a cauțiunii se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Prezenta cauză a fost soluționată pe baza: - facilității de acces în SEAP la Dosarul achiziției generat în sistem, disponibilă în anumite condiții pentru Consiliul Național pentru Soluționare a Contestațiilor (CNSC); - documentelor transmise de autoritatea contractantă pe suport electronic (CD); - documentelor înaintate de autoritatea contractantă pe suport hârtie. Pe fondul cauzei, Consiliul constată următoarele: La data de 28.05.2024, autoritatea contractantă a comunicat contestatoarei respingerea ofertei sale. La data de 30.05.2024, contestatoarea a sesizat Consiliul cu contestația care formează obiectul prezentului dosar, criticând decizia autorității contractante de a-i respinge oferta și solicitând acces la dosarul constituit la Consiliul. Prin adresa nr. (...), transmisă Consiliului și autorității contractante la data de 04.06.2024, în cadrul termenului stipulat la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 (reprezentând în fapt o completare la contestație) contestatoarea arată că oferta sa asigură realizarea serviciilor și lucrărilor în mod legal întrucât ceilalţi doi ofertanţi (...)SRL și AVI PROD GRUL SRL, nu au capacitatea de a executa lucrările prevăzute în antemăsurătoare având codurile: - DB01A1 = Curățirea mecanică în vederea aplicării îmbrăcăminților sau tratamentelor bituminoase a straturilor suport alcătuite din: suprafeţe bituminoase din beton cimentat sau pavaje din piatra bitumate, executată cu peria mecanică; - DB02D1 = Amorsarea suprafeţelor straturilor de bază sau a îmbrăcăminților existente în vederea aplicării unui strat de uzură din mixtura asfaltică, executată cu: emulsie cationică cu rupere rapidă; - DB20E1 = Asfalt turnat pe partea carosabilă, în grosime de: 5 cm cu așternare mecanică. Pagina 11 din 26
De asemenea, contestatoarea arată că autoritatea contractantă nu i-a permis accesul la dosarul achiziției iar justificarea de preț i-a fost solicitată doar cu scopul avantajării unui ofertant care a depus o ofertă tehnică și financiară inferioară ofertei sale. Contestatorul consideră că autoritatea contractantă prin comisia de evaluare nu a evaluat în mod corect, transparent și nediscriminatoriu oferta financiară depusă și a generat prin introducerea conştientă sau inconștientă documente și cerinţe noi (studiu topo și dimensiuni estacada), un avantaj altui ofertant dând dovadă de un dezinteres total față de utilizarea eficientă a banilor publici. În prezenta cauză contestatoarea a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, acces la documentele dosarului constituit la CNSC. Din documentele depuse la dosarul cauzei de către contestatoare, rezultă că aceasta a solicitat autorității contractante în baza dispozițiilor art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 acces la dosarul achiziției. Autoritatea contractantă a răspuns solicitării prin adresa nr. 2811/30.05.2024 precizându-i următoarele: „Ca urmare a adresei dvs. nr. 852/28.05.2024 prin care ne solicitaţi în baza art. 217 alin. (6) din Legea 98/2016, accesul la dosarul achiziţiei vă comunicăm următoarele: In conformitate cu prevederile art. 217 alin (5) din Legea 98/2016: «Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei publice potrivit alin. (4) se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare şi/sau fundamentările/ justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 57 alin. (4) ca fiind confidenţiale, potrivit legii». Faţă de cele sus menţionate şi având în vedere că toţi ofertanţii au depus în cadrul ofertelor prezentate Formularul nr. 7 Declaraţie cuprinzând informaţiile considerate confidenţiale, pus la dispoziţie de autoritatea contractant în Secţiunea III Formulare, prin care aceştia au menţionat faptul că toate informaţiile sunt confidenţiale, nu vă putem pune la dispoziţie aceste informaţii. Având în vedere că procedura simplificată s-a desfăşurată integral prin mijloace electronice în baza Art. 113 din Legea 98/2016 şi Art.104, alin. (1) din HG 395/2016, celelalte documente care fac parte din dosarul achiziţiei se regăsesc în SEAP (Anunţ de participare simplificat: SCN(...)/ (...))”. Pagina 12 din 26
Pentru a stabili care documente vor fi puse la dispoziția contestatoarei pentru a fi studiate la sediul CNSC, Consiliul a procedat la verificarea documentelor transmise de autoritatea contractantă, reținând următoarele: - ofertantul contestator a declarat confidențială o parte din propunerea tehnică, respectiv „manualul calității: toate procedurile de sistem, tehnice și operaționale, precum și toate înregistrările sistemului integral de calitate al SC (...) depuse ca dovezi ale Anexei 24 a Chestionar SSM”; - ofertantul (...)SRL nu a declarat confidențiale informații din propunerea tehnică și financiară; - ofertantul (...) a declarat confidențiale propunerea tehnică, propunerea financiară, documentele de calificare și clarificările cu privire la propunerea tehnică și financiară. Prin adresa nr. 41731/1836/C7/03.07.2024, Consiliul a solicitat ofertantului (...) să comunice temeiul juridic al încadrării tuturor înscrisurilor indicate de aceasta ca fiind confidențiale și să probeze, respectiv să prezinte dovada care conferă caracter de „confidențialitate” înscrisurilor indicate de aceasta ca atare, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare: [„(1) La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală”]. Ofertantul (...) a răspuns solicitării Consiliului prin adresa nr. 672/04.07.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 42174/04.07.2024, nedepunând niciun mijloc de probă care să demonstreze caracterul confidențial al documentelor de calificare, al propunerii tehnice, financiare și al clarificărilor cu privire la acestea. Pentru aceste motive, Consiliul a decis să pună la dispoziția contestatoarei, care și-a manifestat dorința de a studia dosarul cauzei, toate documentele aflate la dosarul cauzei, inclusiv cele declarate confidențiale de ofertantul (...). Pentru a decide astfel, Consiliul a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și, analizând susținerile (...) a Pagina 13 din 26
constatat că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând mijloace de probă, de natură să demonstreze caracterul confidențial al înscrisurilor invocate ca atare. Astfel, în vederea respectării principiului transparenței, stipulat de art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 98/206, a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016 și art. 148 din HG nr. 395/2016, Consiliul a decis să pună la dispoziția contestatorului toate documentele aflate la dosarul cauzei. După studierea dosarului cauzei la sediul CNSC, contestatoarea critică, în referire la ofertele depuse de (...) și (...)SRL, următoarele aspecte: - Comisia de evaluare nu a clarificat formularul DUAE depus de (...)fiind evident faptul că deși numita societate este cea care a întocmit studiul de fezabilitate nr. 6/2021 (parte a DA) în formularul DUAE aceasta a susținut că nu a avut o implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziţie publică. - Autoritatea contractantă a solicitat prin formularul antemăsurătoare (parte a DA) la pag. 17 ofertarea art. YC01 identificat ca „estacada pentru supratraversare", iar oferta financiară depusa de (...)SRL nu a ofertat acest reper așa cum reiese de la pag. 000947 sau de la pag 0032303 art. YC01 intitulat „diferenţa de material" în valoare de 95.000 lei. Deși este evident că reperul ofertat nu este cel solicitat comisia de evaluare nu a solicitat clarificarea acestui aspect. În lipsa acestor clarificări evaluarea elementului de preț „estacada pentru supratraversări" al ofertei financiare a (...)SRL de către comisie prin raportarea la eventuale informaţii existentă într-un buletin statistic sau cotație a bursei de mărfuri fiind imposibil de făcut. Din punctul său de vedere neofertarea unui reper solicitat este motiv suficient de declarare a ofertei (...)SRL ca neconformă în baza art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. - Oferta (...) nu face referire la executarea unei estacade cu o lungime de 32 ml (așa cum a motivat comisia în luarea deciziei asupra ofertei sale). Comisia de evaluare nu a solicitat acestui ofertant clarificarea lungimii avute în vedere pentru estacadă. Față de toate cele prezentate, contestatorul consideră că autoritatea contractantă prin comisia de evaluare nu a evaluat în mod corect, transparent și nediscriminatoriu oferta financiară depusă de (...) și a generat prin introducerea/menţionarea de documente și cerinţe noi (studiu topo și dimensiuni estacadă), un avantaj evident ofertantului aflat pe locul II dând dovadă de un dezinteres major față de utilizarea eficientă a banilor publici. Pagina 14 din 26
În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la decizia autorității contractante de a-i respinge oferta, Consiliul constată următoarele: 1. Documentația de atribuire conține documentul intitulat „Antemăsurătoare” în cadrul căruia se regăsește articolul de deviz YC01 – Estacadă pentru supratraversare, aceasta urmând a se realiza în cadrul contractului ce va atribuit în baza prezentei proceduri; 2. Asocierea (...) – (...)SRL – (...) SRL a depus în prezenta procedură de atribuire o propunere financiare în valoare de 1.709.185,70 lei reprezentând 53,21% din valoarea estimată; 3. Consiliul constată că propunerea financiară a contestatoarei este neobișnuit de scăzută, în speță fiind incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu prevederile art. 136 din HG nr. 395/2016, care stipulează următoarele: • Art. 210: „(1) În cazul unei propuneri financiare aparent neobişnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costurile propuse în respectiva ofertă. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. (3) Autoritatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele menţionate la alin. (2) (...)”; • Art. 136: Pagina 15 din 26
„(1) În situaţia în care comisia de evaluare constată că elemente de preţ ale unei oferte sunt aparent neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţurile pieţei, utilizându-se ca referinţa în acest sens informaţii cum ar fi buletine statistice, sau cotaţii ale burselor de mărfuri, comisia de evaluare va solicita ofertantului care a depus oferta în cauză explicaţii cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condiţiile de calitate impuse prin documentaţia de atribuire. (2) Explicaţiile aduse de ofertant conform prevederilor alin. (1) vor fi însoţite de dovezi concludente privind elementele prevăzute la art. 210 alin. (2) din Lege, precum şi, după caz, documente privind preţurile ce pot fi obţinute de la furnizori, situaţia stocurilor de materii prime şi materiale, modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare al personalului ofertantului, performanţele şi costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru. (3) În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă. (4) În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”. 4. Prin adresa nr. (...)/14.05.2024, autoritatea contractantă i-a transmis contestatoarei următoarea solicitare de clarificări: „In conformitate cu art. 210 din legea 98/2016 privind achiziţiile publice, vă solicităm fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate pentru principalele materiale folosite, estacada pentru subtraversare, materiale fitinguri, ţeavă din polietilenă, precum şi a nivelului de salarizare a personalului ofertantului se pot prezenta contracte individuale sau colective muncă, contracte de prestări servicii sau orice alte documente oficiale care să ateste nivelul tarifelor pentru resursa umană, prezentate în ofertă”. 5. Contestatoarea a răspuns prin adresa nr. (...)precizând următoarele: „Referitor la clarificarile solicitata cu adresa (...) din 14.05.2024, clarificari privind oferta depusa de noi (...) intelegem sa raspundem astfel Justificarea pretului ofertat raportat la: a) fundamentarea economică a modului de formare a pretului, prin raportare la procesul de productie, serviciile furnizate sau metodele de Pagina 16 din 26
constructie utilizate (oferte de pret de la furnizori; situatia stocurilor de materii prime si materiale; nivelul de salarizare al personalului ofertantului; performantele si costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru): In formarea preturilor «Asociaţia» a beneficiat de materiale la preturi competitive de la furnizorii sai, preturi care s-au obtinut in urma acordarii de discounturi de volum si de continuitate dar si de faptul ca un membru al asocierii este producator de materiale, beton, balast, nisip si asfalt. Atasat raspunsului depunem dovezi ale preturilor de la furnizori si lista actualizata a stocurilor Nivelul de salarizare in societatile asocierii, este unul care respecta prevederilor HG 900/2023 - atasat documente doveditoare (registru salariati si stat de plata luna martie 2024. Utilajele detinute de asociere sunt relativ noi si au fost achizitionate din surse proprii sau prin proiecte de finantare europeana caracteristicile tehnice fiind de ultima generatie iar costurile de exploatare foarte mici - atasat lista utilajelor b) solutiile tehnice adoptate si/sau orice conditii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrarilor; Locatia de executie foarte aproape sediul Liderului asocierii societatii fapt ce asigura conditii favorabile pentru executia lucrarilor cu costuri reduse de deplasare. c) originalitatea lucrarilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; Nu este cazul d) respectarea obligatiilor prevazute la art. 51 alin. (1) din L 98/2016 actualizata; Sunt asumate si sunt respectate prevederile art. 51 alin. (1) din L 98/2016 actualizata e) respectarea obligatiilor prevazute la art. 218; Sunt asumate si sunt respectate prevederile art 218 f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat. Nu este cazul”; Contestatoarea a anexat acestui răspuns, următoarele documente: - Declarație salarizare (...)SRL; - Declarație salarizare (...) SRL; - Ofertă de preț (...) (beton C25/30 sau B400, BA16, Nisip natural 0-7 mm, balast spălat de râu); Pagina 17 din 26
- Ofertă Grossner pentru țevi OL NG sudată de diverse diametre nominale; - Listă stocuri (...); - Stat de salarii aprilie 2024; - Ofertă TONIVIDIAD SERV SRL (bandă avertizoare gaz); - Ofertă TSB ELECTRO DISTRIBUTION SRL (FY1,5 Conductor rigid albatru); - Ofertă Valrom (TUB GasKIT PE100 D. 90x8,2mm SDR11 COLAC 100m [F0], TUB GasKIT PE100 D.180x16,4mm SDR11 BARA 13m [F1], TUB WaterKIT APA POTABILA PE100 CERT D.315x18,7mm PN10 SDR17 BARA 13m [F0], TUB WaterKIT APA POTABILA PE100 CERT D.225x13,4mm PN10 SDR17 BARA 13m [F0]); 6. Prin adresa nr. (...), autoritatea contractantă a comunicat contestatoarei rezultatul procedurii de atribuire, după cum urmează: „Prin prezenta va facem cunoscut ca în conformitate cu prevederile art. 215 alin (5) lit. c) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice coroborat cu art. 136 alin (3) din MG 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, oferta depusă de Asocierea SC (...)Lider, SC (...)SRL Asociat, SC (...) SA Asociat este considerată neconformă. In conformitate cu prevederile cu art. 137 alin (1) din HG 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 comisia de evaluare respinge oferta depusă de Asocierea SC (...)Lider, SC (...)SRL Asociat, SC (...) SA Asociat deoarece, în urma analizării răspunsului la solicitările de clarificări privind justificarea preţului neobişnuit de scăzut s-a constatat că în stocurile furnizate şi a ofertelor prezentate nu au fost regăsite justificări de preţ în vederea execuţiei estacadei, cât şi a numărului de fitinguri disponibile în stoc. Preţul de execuţie a estacadei fiind o sumă nejustificat de scăzută în vederea realizării acesteia, respectiv terasamente, blocuri de fundare, elevaţii si dale de traversare, punte metalică, estacada în baza ridicării topo fiind de cca 32 ml”. Analizând prevederile documentației de atribuire, Consiliul constată că în documentația de atribuire nu se regăsește informația conform căreia lungimea estacadei este de 32 ml și nici ridicarea topo la care se face trimitere în actul atacat, astfel încât această informație nu va fi luată în considerare de Consiliu în analiza sa. Documentația de atribuire Pagina 18 din 26
conține documentul intitulat „Antemăsurătoare” în cadrul căruia se regăsește articolul de deviz YC01 – Estacadă pentru supratraversare, pentru care ofertanții trebuiau să prezinte un preț. În ceea ce privește criticile contestatoarei referitoare la faptul că în antemăsurătoare estacada nu are o cantitate definită, Consiliul le apreciază ca fiind tardive, în actualul stadiu al procedurii de atribuire. Prevederile/cerințele documentației de atribuire, nemodificate anterior datei limită de depunere a ofertelor, devin obligatorii atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru ofertanți pe care trebuie să le respecte întocmai. („Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire” art. 123 din HG 395/2016). Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, iar prevederile acesteia au fost clare. Verificând propunerea financiară a contestatoarei, Consiliul constată că aceasta conține, în afară de formularul de ofertă, următoarele documente: - C7cp - LISTA cuprinzand consumurile cu mana de lucru cumulat pe proiect; - Devizul obiectului; - Devizul general; - F2cp - CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiect si categorii de lucrari; - C6cp - LISTA cuprinzand consumurile de resurse materiale cumulat pe proiect în care este menționată la poziția 31 – denumirea resursei materiale - YC0101 Estacada pentru supratraversare; lei – 35.250,00; - C9cp - LISTA cuprinzand consumurile privind transporturile cumulat pe proiect; - F3cp - LISTA cu cantitati de lucrari pe categorii de lucrari, în cadrul căreia la poziția 15 este menționat art. YC0101: „Estacada pentru supratraversare; lei – 35.250,00; material: 1.00 35.250,00 lei manopera: 0.00 0.00 utilaj: 0.00 0.00 transport: 0.00 0.00 - C8cp - LISTA cuprinzand consumurile de ore de functionare a utilajelor de constructii cumulat pe proiect; Pagina 19 din 26
- F1 - CENTRALIZATORUL cheltuielilor pe obiectiv. Analizând decizia autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei, Consiliul o apreciază ca fiind corectă pentru următoarele motive: Ca un prim aspect, Consiliul constată că demersul achizitoarei de a- i solicita clarificări contestatoarei este unul realizat în aplicarea prevederilor de la art. 210 din Legea nr. 98/2016 și art. 136 din HG nr. 395/2016, iar nemenționarea art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016, în conținutul cererii de clarificări nr. (...)/14.05.2024, nu este de natură a invalida acest document. Cererea autorității contractante a fost în sensul solicitării „fundamentării economice a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate pentru principalele materiale folosite, estacada pentru subtraversare, materiale fitinguri, ţeavă din polietilenă, precum şi a nivelului de salarizare a personalului ofertantului se pot prezenta contracte individuale sau colective muncă, contracte de prestări servicii sau orice alte documente oficiale care să ateste nivelul tarifelor pentru resursa umană, prezentate în ofertă”. Legiuitorul a stabilit obligația autorității contractante ca, în evaluarea unei propuneri financiare aparent neobișnuit de scăzute, să solicite ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costurile propuse în respectiva ofertă. În condițiile în care oferta contestatoarei reprezintă 53,21% din valoarea estimată, demersul achizitoarei era obligatoriu și nu se impunea în cazul celorlalte două oferte depuse în prezenta procedură de atribuire care reprezintă 80,38 % din valoarea estimată ((...) INSTALO SRL) și 99,06% din valoarea estimată ((...)). Astfel, Consiliul constată că susținerea contestatoarei referitoare la faptul că „justificarea de preț i-a fost solicitată doar cu scopul avantajării unui ofertant care a depus o ofertă tehnică și financiară inferioară ofertei sale” are caracter speculativ. Corelativ obligației achizitoarei de a cere clarificări în cazul propunerilor financiare aparent neobișnuit de scăzute, legiuitorul a prevăzut și obligația operatorului economic deponent al ofertei de a răspunde concludent acestei cereri, sub sancțiunile prevăzute de art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016: [„Autoritatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al Pagina 20 din 26
costurilor propuse”], art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 [„Oferta este considerată neconformă dacă nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei, a fost primită cu întârziere, prezintă indicii de înţelegeri anticoncurenţiale sau corupţie sau a fost considerată de autoritatea contractantă ca fiind neobişnuit de scăzută”], art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 [„În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă”] și art. 137 alin. (3) lit. g) din HG nr. 395/2016 [„În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: (...) g) în urma verificărilor prevăzute la art. 210 din Lege se constată că propunerea financiară are un preţ sau conţine costuri neobişnuit de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini”]. Este evident faptul că, în cazul în care ofertantul consideră că solicitarea autorității contractante nu este clară, este nelegală sau neavenită, acesta are posibilitatea legală de atacare a ei, pe calea unei contestații formulată în baza dispozițiilor Legii nr. 101/2016. Faptul de a nu fi atacat în mod legal o astfel de cerere de clarificări primită din partea achizitoarei, are drept consecință directă respectarea obligației de a răspunde concludent la aceasta, sub sancțiunea expresă prevăzută de lege pentru cazul contrar. Consiliul stabilește că singura posibilitate legală de a înlătura efectul unei solicitări de clarificări a ofertei, în cazul în care aceasta nemulțumește destinatarul ei ofertant, este anularea ei pe calea unei contestații prin care este atacată. Sunt de neprimit criticile aduse adresei autorității contractante nr. (...)/14.05.2024, pe calea prezentei contestații, în contextul evidentei lor tardivități, raportat la momentul cunoașterii conținutului adresei de către asocierea (...) – (...)SRL – (...) SRL și la termenul legal de contestare, prevăzut la art. 8 din Legea nr. 101/2016. În calitate de ofertant la prezenta procedură de atribuire, contestatorul cunoștea că singura estacadă solicitată prin documentația de atribuire și ofertată de acesta este cea pentru supratraversare, context în care trimiterea autorității contractante din adresa nr. (...)/14.05.2024 la estacada pentru subtraversare constituie o eroare materială pe care (...) încearcă să o speculeze în etapa de soluționare a contestației. În cazul în care contestatorul nu înțelegea cererea de clarificări primită, trebuia să solicite clarificări suplimentare autorității Pagina 21 din 26
contractante sau să ceară anularea adresei mai sus menționate pe calea unei contestații în fața CNSC. În cadrul contestației susținerile (...) sunt contradictorii. Pe de o parte afirmă că „în mod evident la justificarea referitoare la «estacada pentru subtraversare» nu am avut ce justifica întrucât noi nu am ofertat acest reper iar autoritatea contractantă nu l-a solicitat prin documentația de atribuire” iar, pe de altă parte susține că a justificat „în mod corespunzător prețul, inclusiv al materialelor care intră în componența estacadei”/„am indicat prețurile materialelor din care sunt alcătuite estacadele”. Consiliul constată că asocierea (...) – (...)SRL – (...) SRL nu a răspuns solicitărilor primite de la autoritatea contractantă, referitoare la justificarea prețului estacadei (35.250,00 lei), deși primirea adresei nr. (...)/14.05.2024 o obliga pe aceasta la un răspuns concludent cu privire la toate chestiunile expuse. În condițiile în care estacada nu este un reper individual ci este format din anumite elemente componente, asocierea contestatoare ar fi trebuit să prezinte o analiză de preț a estacadei ofertate, respectiv să indice materialele din care este alcătuită estacada, precum și prețul acestora. Consiliul observă că ofertanta contestatoare, contrar solicitării primite de la autoritatea contractanta, nu a transmis acesteia justificarea valorii estacadei ofertate (35.250 lei), menționată în Formularul C6cp - LISTA cuprinzand consumurile de resurse materiale cumulat pe proiect (poziția 31) și în Formularul - F3cp - LISTA cu cantitati de lucrari pe categorii de lucrari (poziția 15). Deși aceasta susține că justificarea valorii estacadei ar rezulta din documentele anexate adresei nr. 734/30.04.2024, Consiliul constată contrariul. De altfel, nici în cadrul contestației (...) nu demonstrează cum rezultă valoarea estacadei ofertate de 35.250 lei din documentele anexate răspunsului la solicitarea de clarificări nr. (...)/14.05.2024, deși potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul de procedură civilă, „Cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege”, această regulă fiind exprimată și prin adagiul „actori incubit onus probandi” (reclamantului îi incumbă sarcina probei). Prin urmare, Consiliul stabilește că obligația societății contestatoare era, în contextul în care nu a înțeles să realizeze demersurile de anulare a cererii primită de la achizitoare, de a răspunde concludent asupra tuturor aspectelor o ce i-au puse în discuție. Or, societatea contestatoare nu a înțeles să vină în sprijinul autorității contractante și să-i prezinte acesteia informațiile cerute referitoare la justificarea prețului estacadei Pagina 22 din 26
ofertate, situație în care operează sancțiunea expresă prevăzută la art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 [„Oferta este considerată neconformă dacă nu respectă cerinţele prezentate în documentele achiziţiei, a fost primită cu întârziere, prezintă indicii de înţelegeri anticoncurenţiale sau corupţie sau a fost considerată de autoritatea contractantă ca fiind neobişnuit de scăzută”]. Obligația de justificare, respectiv prezentarea analizei de preț, revenea ofertantei contestatoarei, context în care ulterior justificării se putea aprecia dacă în raport de dispozițiile documentației de atribuire prețul ofertat este justificat în mod corect sau nu. În opinia Consiliului, menționarea eronată a temeiului de drept „art. 215 alin. (5) lit.c)” în loc de „art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016” nu este de natură a determina anularea actului atacat, o astfel de conduită reprezentând dovada unui formalism excesiv. Contestatoarea deși a avut în vedere antemăsurătoarea inclusă de autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire nu a justificat prin răspunsul la clarificări prețul estacadei de 35.250 lei, această situației fiindu-i imputabilă exclusiv acesteia. În cazul în care contestatoarea aprecia că „nu se poate face o apreciere unitară a ofertelor depuse pentru acest element de preț deoarece nu există proiect pentru estacadă și niciun deviz” trebuia să solicite clarificări autorității contractante anterior termenului limită de depunere a ofertelor conform art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/22016 [„Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs”], criticarea acestui aspect fiind în prezent tardivă. Față de cele mai sus menționate, Consiliul apreciază ca fiind neîntemeiată critica formulată de contestatoare cu privire la decizia autorității contractante de a-i respinge oferta. În ceea ce privește critica autoarei contestației la faptul că ceilalţi doi ofertanţi (...)SRL și AVI PROD GRUL SRL, nu au capacitatea de a executa lucrările prevăzute în antemăsurătoare având codurile: - DB01A1 = Curățirea mecanică în vederea aplicării îmbrăcăminților sau tratamentelor bituminoase a straturilor suport alcătuite din: suprafeţe bituminoase din beton cimentat sau pavaje din piatra bitumate, executată cu peria mecanică; - DB02D1 = Amorsarea suprafeţelor straturilor de bază sau a îmbrăcăminților existente în vederea aplicării unui strat de uzură din mixtura asfaltică, executată cu: emulsie cationică cu rupere rapidă; Pagina 23 din 26
- DB20E1 = Asfalt turnat pe partea carosabilă, în grosime de: 5 cm cu așternare mecanică, Consiliul o va respinge ca nesusținută având în vedere faptul că această critică are un caracter general, nu a fost dezvoltată nici prin adresa nr. (...), nici prin concluziile scrise astfel încât nu s-a putut identifica motivul pentru care contestatoarea susține că aceste lucrări nu ar putea fi executate de (...)SRL și AVI PROD GRUL SRL. În continuare, Consiliul procedează la analiza criticilor formulate de contestatoare prin concluziile scrise. Prima critică vizează faptul că membrii Comisiei de evaluare nu au clarificat formularul DUAE depus de (...) fiind evident faptul că deși numita societate este cea care a întocmit studiul de fezabilitate nr. 6/2021 (parte a DA) în formularul DUAE aceasta a susținut că nu a avut o implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziţie publică. Consiliul va respinge această critică deoarece Studiul de fezabilitate a fost publicat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 16.03.2024, la data de 29.04.2024 autoritatea contractantă a publicat în SEAP Declarație de participare din care rezultă că societatea (...) a depus ofertă, iar prin Raportul procedurii nr. (...), Comisia de evaluare a declarat câștigătoare oferta depusă de (...)SRL, oferta depusă de societatea (...) fiind admisibilă dar necâștigătoare. Față de acest aspect, Consiliul constată că analizarea acestui aspect referitor la oferta de pe locul 2 apare ca lipsit de interes, deoarece asocierea (...) – (...)SRL – (...) SRL nu poate fi prejudiciată (vătămată) de simpla prezență în clasamentul final a unei oferte poziționate pe locul 2, câtă vreme nu se poate dispune reevaluarea ofertei câștigătoare (poziționată pe locul 1). În continuare, Consiliul procedează la analiza criticii contestatoarei referitoare la faptul că autoritatea contractantă a solicitat prin formularul antemăsurătoare (parte a DA) la pag. 17 ofertarea art. YC01 identificat ca „estacada pentru supratraversare", iar oferta financiară depusa de (...)SRL nu a ofertat acest reper așa cum reiese de la pag. 000947 sau de la pag 0032303 art. YC01 intitulat „diferenţa de material" în valoare de 95.000 lei. Deși este evident că reperul ofertat nu este cel solicitat comisia de evaluare nu a solicitat clarificarea acestui aspect. În lipsa acestor clarificări evaluarea elementului de preț „estacada pentru supratraversări" al ofertei financiare a (...)SRL de către comisie prin raportarea la eventuale informaţii existentă într-un buletin statistic sau cotație a bursei de mărfuri fiind imposibil de făcut. Din punctul său de vedere neofertarea unui reper solicitat este motiv suficient de declarare Pagina 24 din 26
a ofertei (...)SRL ca neconformă în baza art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Analizând propunerea financiară a ofertantului (...)SRL, Consiliul constată, contrar susținerilor contestatoarei, că acest ofertant a inclus în cadrul formularului F3 la poziția 017 YC01RON suma de 150.675,00 lei reprezentând „DIFERENTA PRET MATERIALE - ESTACADA PENTRU SUPRATRAVERSARE”, iar pagina „0032303” unde ar fi menționat „art. YC01 intitulat «diferenţa de material» în valoare de 95.000 lei”, nu a putut fi identificată de Consiliu, dosarul numerotat de CNSC totalizând 3331 file. Față de cele mai sus menționate, nu se poate reține susținerea contestatoarei referitoare la faptul că (...)SRL nu a ofertat acest reper. De asemenea, Consiliul constată că oferta depusă de (...)SRL, reprezintă 80,38 % din valoarea estimată, prin urmare nu este o ofertă cu preț neobișnuit de scăzut, iar autoritatea contractantă nu are obligația de a face verificări cu privire la prețul ofertat. În continuare, Consiliul procedează la analiza criticii contestatoarei referitoare la faptul că oferta (...) nu face referire la executarea unei estacade cu o lungime de 32 ml (așa cum a motivat comisia în luarea deciziei asupra ofertei sale). Comisia de evaluare nu a solicitat acestui ofertant clarificarea lungimii avute în vedere pentru estacadă. Consiliul constată că analizarea acestui aspect referitor la oferta de pe locul 2 apare ca lipsit de interes, deoarece asocierea (...) – (...)SRL – (...) SRL nu poate fi prejudiciată (vătămată) de simpla prezență în clasamentul final a unei oferte poziționate pe locul 2, câtă vreme nu se poate dispune reevaluarea ofertei câștigătoare (poziționată pe locul 1). În plus, Consiliul constată că analizând decizia autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei a constatat că în documentația de atribuire nu se regăsește informația conform căreia lungimea estacadei este de 32 ml, astfel încât această informație nu a fost luată în considerare de Consiliu în analiza sa. Documentația de atribuire conține documentul intitulat „Antemăsurătoare” în cadrul căruia se regăsește articolul de deviz YC01 – Estacadă pentru supratraversare, ofertanții având obligația de a stabili un preț pentru acest articol de deviz. În consecință, Consiliul va respinge și această critică a contestatoarei. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că autoritatea contractantă a creat un avantaj evident ofertantului aflat pe locul II dând dovadă de un dezinteres major față de utilizarea eficientă a banilor publici, Consiliul o va respinge întrucât în speță nu s-a Pagina 25 din 26
făcut dovada acestei afirmații, iar procedura a fost câștigată de ofertantul poziționat pe locul 1 respectiv (...)SRL și nu de (...), ofertantul de pe locul 2. Față de cele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...), în contradictoriu cu (...), în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...), în contradictoriu cu (...), în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat practicaua Deciziei, Mirela Neic Redactat în 4 exemplare originale, conține 23 pagini. Pagina 26 din 26
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.