AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1889/2024

AXIS SECURITY SRL în contradictoriu cu MUNICIPIULUI DEVA

Decizia CNSC nr. 1889/C3/1708 din 08.07.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1889/C3/1708 din 08.07.2024

Data din document
2024-07-08
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Servicii de pază, protecție și supraveghere la fostul depozit de deșeuri urbane neconforme aparținând UAT Deva”, cod CPV 79713000-5, ce a fost inițiată prin publicarea anunțului de transparență nr. 44074 din data de 18.04.2024, s-a solicitat: „1. Anularea Raportului procedurii nr. 5094C/13.05.2024 si a tuturor actelor subsecvente 2. Obligarea entitătii contractante să dispună măsurile de remediere în vederea restabilirii legalităţii în procedura de atribuire prin reevaluarea ofertelor HYPERION GUARD SRL si TMG GUARD SRL, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire şi a prevederilor legale şi declararea acestora ca inacceptabile şi neconforme; 3. Continuarea procedurii prin declararea câştigătoare a ofertei societatii AXIS SECURITY S.R.L., ca singura ofertă admisibilă rămasă în procedură”. Prin adresa nr. 536/03.06.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 34838/04.06.2024, HYPERION GUARD SRL, cu sediul în Deva, str. Depozitelor nr. 23, județul Hunedoara, înregistrat…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de AXIS SECURITY SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL DEVA. Anulează, în parte, procesul verbal privind evaluarea ofertelor, înregistrat cu nr. 49467/08.05.2024, raportul procedurii nr. 50946/13.05.2024 și actele subsecvente acestuia, respectiv a mențiunilor referitoare la propunerea tehnică prezentată de HYPERION GUARD SRL și la propunerile financiare prezentate de HYPERION GUARD SRL și TMC GUARD S.R.L. Obligă MUNICIPIUL DEVA ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertelor prezentate de HYPERION GUARD SRL și TMC GUARD S.R.L., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge cererea de intervenție depusă de HYPERION GUARD SRL ca fiind tardiv formulată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1889/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 31032Data înregistrării: 2024-05-20
ContestatorAXIS SECURITY SRLCUI 29593330
Autoritate contractantăMUNICIPIULUI DEVACUI 4374393

2024_1889_2024_Decizie_1889.pdf, BO2024_1889_2024_BO2024_1889.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.003 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1889/C3/1708 Data: 08.07.2024 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 31032/20.05.2024, formulată de AXIS SECURITY SRL, cu sediul în Deva, str. Sântuhalm nr. 65B, județul Hunedoara, înregistrată la ONRC sub nr. J20/69/2012, având CUI RO29593330, reprezentată legal prin administrator Dochia Mihaiela și convențional prin Oprișan, Cercel și Asociații SPARL, prin avocat Cercel Georgiana, împotriva raportului procedurii nr. 50946/13.05.2024, document emis de MUNICIPIUL DEVA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Deva, Piața Unirii nr. 4, județul Hunedoara, în cadrul procedurii proprie, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Servicii de pază, protecție și supraveghere la fostul depozit de deșeuri urbane neconforme aparținând UAT Deva”, cod CPV 79713000-5, ce a fost inițiată prin publicarea anunțului de transparență nr. 44074 din data de 18.04.2024, s-a solicitat: „1. Anularea Raportului procedurii nr. 5094C/13.05.2024 si a tuturor actelor subsecvente 2. Obligarea entitătii contractante să dispună măsurile de remediere în vederea restabilirii legalităţii în procedura de atribuire prin reevaluarea ofertelor HYPERION GUARD SRL si TMG GUARD SRL, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire şi a prevederilor legale şi declararea acestora ca inacceptabile şi neconforme; 3. Continuarea procedurii prin declararea câştigătoare a ofertei societatii AXIS SECURITY S.R.L., ca singura ofertă admisibilă rămasă în procedură”. Prin adresa nr. 536/03.06.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 34838/04.06.2024, HYPERION GUARD SRL, cu sediul în Deva, str. Depozitelor nr. 23, județul Hunedoara, înregistrată la ONRC sub nr. J20/46/2010, având CUI RO26416341, reprezentată legal prin director general Varga Iacob Ludovic, a formulat cerere de intervenție în favoarea autorității contractante, prin care a solicitat: Pagina 1 din 3

§ 2

„> Admiterea ca temeinica si legala cererea de interventie voluntara formulata subscrisa ca ofertanta castigatoare; > Excepţia lipsei de interes plângerii în raport de criticile aduse evaluării ofertei depuse de TMG GUARD SRL si HYPERION GUARD SRL; > Respingerea contestatiei promovata de catre Axis Security Srl ca nefondata, in tot, criticile contestatoarei fiind lipsita de temeinicie si legalitate; > Menţinerea ca temeinica si legala decizia autoritatii contractante de desemnare a ofertei castigatoare apartinand SC HYPERION GUARD

§ 3

SRL, precum si toate actele subsecvente emise de catre autoritatea contractanta, care a respectat legislaţia achiziţiilor publice si actele normative incidente in materie, in vigoare”. DECIDE:

§ 4

Admite contestația formulată de AXIS SECURITY SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL DEVA. Anulează, în parte, procesul verbal privind evaluarea ofertelor, înregistrat cu nr. 49467/08.05.2024, raportul procedurii nr. 50946/13.05.2024 și actele subsecvente acestuia, respectiv a mențiunilor referitoare la propunerea tehnică prezentată de HYPERION GUARD SRL și la propunerile financiare prezentate de HYPERION GUARD SRL și TMC GUARD S.R.L. Obligă MUNICIPIUL DEVA ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertelor prezentate de HYPERION GUARD SRL și TMC GUARD S.R.L., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge cererea de intervenție depusă de HYPERION GUARD SRL ca fiind tardiv formulată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 51.282 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. …/…/… Data: … Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. , formulată de ..., cu sediul în …, înregistrată la ONRC sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal prin administrator … și convențional prin …, prin avocat …, împotriva raportului procedurii nr. 50946/13.05.2024, document emis de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în …, în cadrul procedurii proprie, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Servicii de pază, protecție și supraveghere la fostul depozit de deșeuri urbane neconforme aparținând UAT ...”, cod CPV 79713000-5, ce a fost inițiată prin publicarea anunțului de transparență nr. 44074 din data de 18.04.2024, s-a solicitat: „1. Anularea Raportului procedurii nr. 5094C/13.05.2024 si a tuturor actelor subsecvente 2. Obligarea entitătii contractante să dispună măsurile de remediere în vederea restabilirii legalităţii în procedura de atribuire prin reevaluarea ofertelor ... si ..., conform cerinţelor din documentaţia de atribuire şi a prevederilor legale şi declararea acestora ca inacceptabile şi neconforme; 3. Continuarea procedurii prin declararea câştigătoare a ofertei societatii ... S.R.L., ca singura ofertă admisibilă rămasă în procedură”. Prin adresa nr. 536/03.06.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., ..., cu sediul în ..., str. …, înregistrată la ONRC sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal prin director general …, a formulat cerere de intervenție în favoarea autorității contractante, prin care a solicitat: „> Admiterea ca temeinica si legala cererea de interventie voluntara formulata subscrisa ca ofertanta castigatoare; > Excepţia lipsei de interes plângerii în raport de criticile aduse evaluării ofertei depuse de ... si ...; > Respingerea contestatiei promovata de catre ... ca nefondata, in tot, criticile contestatoarei fiind lipsita de temeinicie si legalitate; Pagina 1 din 34

§ 2

> Menţinerea ca temeinica si legala decizia autoritatii contractante de desemnare a ofertei castigatoare apartinand SC ..., precum si toate actele subsecvente emise de catre autoritatea contractanta, care a respectat legislaţia achiziţiilor publice si actele normative incidente in materie, in vigoare”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, ... a formulat contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. , împotriva raportului

§ 3

procedurii nr. 50946/13.05.2024, solicitând cele redate în partea introductivă, pentru următoarele motive: Cu titlu prealabil, redând din cuprinsul actului atacat paragrafele relevante, contestatorul prezintă rezultatul procedurii de atribuire, astfel cum acesta a fost stabilit de autoritatea contractantă. Totodată, acesta invocă și redă prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Pe fondul cauzei, contestatorul afirmă următoarele: Analizând conținutul dosarului achiziției publice și al raportului procedurii nr. 50946/13.05.2024, rezultă următoarele aspecte de nelegalitate: 1. În ceea ce privește oferta ...: - Timpul de intervenție rapidă de 2 minute nu este unul real și sustenabil; - Există persoane cu handicap angajate în funcția de agent de securitate; - Prețul ofertat a fost calculat în mod greșit, deoarece: a) Valoarea fondului de handicap și a subvenției, deși aparține numai societății ..., nu și subcontractorilor, a fost raportată la întreaga valoarea a achiziției publice; b) Profitul indicat este unul nereal și nesustenabil; c) Sporul de weekend este unul nedovedit. 2. In ceea ce privește oferta ...: - Prețul ofertat nu este unul sustenabil, nefiind justificat de documentele prezentate. I. Analiza ofertei ...: Analizând documentația depusă de către acest ofertant rezultă următoarele: - Timpul de intervenție rapidă este de 2 minute; unul dintre echipaje are competență în zona strada Depozitelor, unde se află sediul ...; - 7 persoane angajate au emise certificate de handicap, dintre care două ocupă funcția de agent de securitate, iar unul ocupă funcția de șef obiectiv; - Contribuția de handicap și subvenția se raportează la totalul achiziției publice, nu doar la partea ce aparține ... SRL; - Profitul este de 0,01 lei/oră. Aspecte de nelegalitate și netemeinicie din cadrul ofertei ...: 1. Timpii de intervenție rapidă: În mod eronat susține ofertantul ... SRL un timp de intervenție rapidă de 2 minute, având în vedere că distanța declarată, de 2 km, nu poate fi parcursă în acest interval. Mașina de intervenție staționează pe Pagina 3 din 34

§ 4

Strada Depozitelor, nefiind în mișcare continuă, care să permită deplasarea directă către adresă. În plus, cei 2 km sunt greu de parcurs din cauza drumului accidentat și greu accesibil în zona unde se află obiectivul. Dovada imposibilității parcurgerii distanței în 2 minute este constituită de faptul că atât ..., cât și celălalt ofertant a indicat ca timp real de intervenție durata de 3 minute. Totodată, trebuie menționat și faptul că societatea prin intermediul căreia se face intervenția este din Arad, nefiind o societate locală, care să cunoască zona și străzile,

§ 5

intervenția în zonă fiind una dificilă din cauza drumului accidentat și greu de parcurs. 2. Angajarea persoanelor cu handicap în funcția de agent de pază/ șef de obiectiv. Cu privire la acest aspect, contestatorul prezintă condițiile prevăzute la art. 36 din Legea nr. 333/2023 și învederează următoarele: Din actele prezentate de ... rezultă că în funcția de agent de pază/ șef de obiectiv sunt angajate 3 persoane cu handicap, respectiv: 1. ... - prezintă grad de handicap accentuat; 2. … - prezintă grad de handicap ușor; 3. … - prezintă grad de handicap grav, cu asistent personal. Rezultă, așadar, că persoanele prezentate nu sunt apte pentru funcțiile pe care le ocupă, iar acest fapt are impact direct asupra contribuției de handicap pe care o prezintă ofertantul ... SRL, calculul prezentat fiind unul greșit. În plus, ofertantul susține că are 7 angajați cu handicap, 6 cu normă întreagă și 2 cu normă parțială. La un calcul simplu rezultă că 6+2 = 8 angajați, și nu 7 cum se susține. Se prezintă numai 7 certificate de handicap și nu 8. La angajatul ... se menționează o normă întreagă, însă salariul nu corespunde salariului minim pe economie; cu privire la acest angajat nu se prezintă certificat de handicap. 3. Calcularea greșită a prețului ofertat: Potrivit acordurilor de subcontractare rezultă că valoarea serviciilor prestate de ... SRL reprezintă 0,0001% din valoarea totală a ofertei, iar valoarea serviciilor prestate de ... reprezintă un procent de 33,33% din valoarea totală a ofertei. Totuși, deși ponderea serviciilor prestate de ... SRL este de aproximativ 67% din valoarea totală a ofertei, contribuția de handicap și subvenția este raportată la valoarea totală a ofertei, deși celelalte două societăți nu se încadrează nici în fondul de handicap și nici în subvenție. În mod greșit, ofertantul înțelege să raporteze subvenția la un număr de 26.280 ore, atâta vreme cât 33,33% din valoarea ofertei este reprezentată de serviciile prestate de către ..., care nu beneficiază de nicio subvenție. Astfel, calculul prețului ofertat este unul greșit, prețul fiind micșorat în mod nelegal prin imputarea unor facilități asupra întregii valori a ofertei, deși cel puțin procentul de 33,33% este imputat asupra unei societăți ce nu beneficiază de subvenție. În plus, în ceea ce privește subvenția nu se menționează care este perioada pentru care aceasta se aplică. Pagina 5 din 34

§ 6

În ceea ce privește profitul, respectiv procentul de 0,01 lei /oră, rezultă că acesta este unul fictiv, nesustenabil, avându-se în vedere că nicio societate nu poate supraviețui economic și fiscal cu un asemenea profit. În ceea ce privește sporul de weekend, ofertantul, deși susține o valoare de 1%, nu prezintă niciun document care să justifice această valoare. În opinia contestatorului, toate elementele indicate, greșit/eronat calculate, au generat un preț nereal și nesustenabil.

§ 7

Analiza ofertei ...: În ceea ce privește oferta ..., rezultă că aceasta este una nejustificată, prețul ofertat nefiind real și sustenabil prin raportare la valoarea/cheltuielile generate de serviciile ce urmează a se presta. ... nu prezintă care sunt factorii direcți și indirecți care generează prețul ofertat, calculul prezentat fiind unul superficial și nesusținut. În concluzie, ... solicită admiterea contestației sale. În probațiune, au fost atașate, în copie, înscrisuri. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatorului să transmită, în termen de 5 zile de la data sesizării Consiliului, dovada constituirii cauțiunii în cuantumul stabilit de lege. Prin adresa nr. 536/03.06.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., ... a formulat cerere de intervenție în favoarea autorității contractante, prin care a solicitat cele redate în partea introductivă, pentru următoarele motive: I. Cu titlu preliminar, intervenientul amintește datele de identificare a procedurii de atribuire, prezintă clasamentul rezultat în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor și menționează că în data de 28.05.2024 a fost informat cu privire la existența contestației ce face obiectul acestui dosar, astfel că, în opinia sa, prezenta acțiune este formulată în termen legal. Totodată, justificându-și interesul de a acționa în prezenta cauză, intervenientul invocă și redă prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. II. În principal, intervenientul invocă excepția lipsei de interes în formularea contestației, sens în care afirmă următoarele: Luând în considerare poziția din clasamentul ofertelor, propunerea ... se situează pe locul III, după oferta ..., ori critica petentului se rezumă doar la oferta clasată pe locul II, fără a fi precizate motivele de nelegalitate, critica fiind bazată doar pe supoziții și fără a fi probate cele invocate. Contestația, însă, trebuie să cuprindă motivarea integrală a ei, în fapt și în drept, iar autoarea ei are obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile în mod corect și complet, fără a denatura sau omite informațiile care îi sunt cunoscute. Consiliul nu se poate substitui autoarei sesizării în ceea ce privește invocarea motivelor concrete de nelegalitate a actelor atacate. Contestația trebuie realizată cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, iar una dintre acestea este tocmai motivarea, care servește la determinarea exactă a obiectului judecății administrative, având în vedere principiul potrivit căruia judecata are loc în limitele Pagina 7 din 34

§ 8

sesizării. Altminteri, judecata ar echivala cu un control efectuat din oficiu de către Consiliu, inadmisibil în condițiile actualei legislații. Motivarea trebuie să explice într-un mod rezonabil pretinsa relație de contrarietate dintre actele atacate ale autorității contractante și normele legale de referință, nu doar să afirme existența unei pretinse încălcări, neindividualizată în concret. Criticile cu caracter general, ce nu particularizează aspecte și nu sunt întemeiate pe dispoziții legale, nu pot fi primite. Din perspectivă legală, Consiliul are în vedere dispozițiile art.

§ 9

10 din Legea nr. 101/2016, care se referă la conținutul contestației ce poate fi formulată împotriva actelor autorității contractante. Contestatorul nu poate însărcina Consiliul să efectueze o supraevaluare a ofertei concurente pe bază de supoziții, în speranța că poate se descoperă ceva, întrucât organul administrativ-jurisdicțional se pronunță în limitele motivelor de nelegalitate și netemeinicie a actelor autorităților contractante pe care le reclamă persoanele vătămate. Astfel, precizează intervenientul, nu se poate face abstracție de necesitatea respectării principiului disponibilității, ca o garanție procedurală, ce reprezintă o manifestare a dreptului la apărare recunoscut celui ce formulează o contestație. În sensul celor afirmate, autorul intervenției invocă și redă considerente din jurisprudența instanțelor judecătorești. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, raportat la prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr.101/ 2016, pe care intervenientul le redă, urmează a se examina cu prioritate excepția lipsei de interes a ... în demersul său litigios. În speța de față, contestația este lipsită de interes întrucât este criticată, în concret, evaluarea ofertei câștigătoare, iar oferta clasată pe locul II doar formal, fără a fi precizate exact prevederile legale încălcate de aceasta. Astfel, și în eventualitatea în care contestația ar fi admisă, iar oferta câștigătoare ar fi îndepărtată din competiție, oferta care i-ar lua locul și ar deveni câștigătoare ar fi cea a .... Față de cele evocate și în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, excepţia lipsei de interes se vădește a fi fondată. Pe fondul cauzei, clamând netemeinicia criticilor contestatorului, pe care le și redă sumar, intervenientul afirmă următoarele: 1. Cu privire la timpii de intervenție rapidă: Motivarea contestatorului privind timpul de intervenție este una nefondată, ținând cont de faptul că timpul de intervenție este în mod normal de 1 minut față de localizarea echipajului de intervenție, or ... a fost diligentă și a prevăzut două minute. Raportarea celorlalți ofertanți privind timpul de intervenție este irelevantă, fiecare ofertant având propria motivație în a oferta timpii de intervenție în care se poate încadra. Remarca „societatea prin intermediul careia se face interventia, este din Arad, nefiind o societate locala, care sa cunoasca zona si străzile, interventia in zona fiind una dificila din cauza drumului accidentat si greu de parcurs" este una lipsită de adevăr, ținând cont că societatea din Arad are atribuțiuni doar de monitorizare, or, conform Anexei 1b), ... efectuează serviciul de intervenție auto rapidă. În acest Pagina 9 din 34

§ 10

sens, intervenientul expune o captură de ecran conținând un extras Google Maps din care reiese un timp inferior de intervenție față de cel ofertat și solicită respingerea acestei critici. 2. Angajarea persoanelor cu handicap în funcția de agent de pază/șef de obiectiv. În acest sens, intervenientul invocă și redă prevederile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 și învederează următoarele: Contestatorul încearcă să inducă în eroare Consiliul prin motivarea că urmează a fi prestate serviciile cu personal cu handicap, or ... nu a

§ 11

indicat o asemenea remarcă, funcțiile pe care sunt angajate persoanele cu handicap nu prezintă relevanță, aceste aspecte țin de organizarea proprie. Oferta ... îndeplinește cerințele prevăzute de art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448 din 2006. Cu privire la angajata ..., intervenientul atașează certificatul de încadrare în grad de handicap și susține că neconcordanța de nume survenită între revisal și certificate se datorează stării civile actuale, dar după cum se poate observa CNP-ul persoanei este același. Conform pct. 8 din calculația tarifului unitar ofertat privind „Contributie handicap", ... a evidențiat cei 300 de angajați activi x 4% = 12 persoane cu handicap necesare. Totodată, ... a precizat că are 6 persoane cu încadrare în grad de handicap angajate cu normă întreagă și două cu normă parțială, iar mențiunea de 7 persoane angajate cu handicap reiese din norma de lucru angajată. Astfel, rezultă că ... are obligația de a plăti contribuțiile pentru 5 angajați cu fond de handicap, cheltuială ce a fost și cuprinsă în categoria de cheltuieli: 5 pers x 3300 lei : 300 angajați : 165,333 ore = 0,33 lei/oră. Mai mult decât atât, subcontractantul … are sub 50 de angajați și nu plătește fond de handicap în acest sens. 3. Calcularea greșită a prețului ofertat. Cu privire la procentele de subcontractare, acestea au fost evidențiate și cuprinse în acordurile de subcontractare, precum și în oferta financiară. În ceea ce privește fondul de handicap, așa cum a reiese din acordurile de subcontractare, ... SRL prestează doar serviciile de monitorizare, neavând obligația de a evidenția acest spor, ci doar subcontractantul ..., societate ce are sub 50 de angajați și nu plătește acest fond de handicap. Cu privire la raportarea subvenției, ... a cuprins suma de 26.629,20 lei în mod legal, criticile contestatorului fiind menite doar să inducă în eroare Consiliul. Conform documentației de atribuire nu a fost solicitată fundamentarea pentru fiecare asociat sau subcontractant, după caz, în parte, astfel că ... s-a raportat asupra modului de întocmire a ofertei în raport cu documentația de atribuire, respectiv convenția pentru perioada subvenționată a fost calculată de la data depunerii ofertei, având în vedere faptul că din documentația de atribuire nu reiese o perioadă clară de începere ori doar o perioada de 12 luni, subvenția fiind folosită, astfel, pentru o perioadă de 180 de zile x 2 persoane. Pagina 11 din 34

§ 12

... a prevăzut un profit de 262,80 lei. În conformitate cu legislația existentă, cota de profit nu este reglementată de lege, avându-se în vedere multitudinea de situații în practică. Caietul de sarcini și nici o altă dispoziție/act normativ nu prezintă/impune vreo dispoziție care să oblige ofertanții să prevadă un anumit procent sau sumă pentru cheltuielile indirecte sau pentru profit. În acest sens, intervenientul face trimitere la prevederile Ordinului nr. 1568/2002 pentru aprobarea Ghidului privind elaborarea devizelor pentru investiții realizate din fonduri publice.

§ 13

Astfel, prevederile respectivului ghid au în vedere recunoașterea principiului concurenței în achiziția lucrărilor de construcții în general și, în special, în cazul investițiilor realizate din fonduri publice. Drept urmare, acesta nu cuprinde limitări valorice ale cheltuielilor specifice unităților de execuție (cheltuieli indirecte și profit), specificând în acest sens conținutul posibil al acestora. Nici caietul de sarcini nu prezintă o specificație/limitare valorică a cheltuielilor directe/indirecte, după cum nu prezintă decât o prevedere cu caracter pur general, privind respectarea condițiilor de mediu, prevedere respectată și asumată în cadrul ofertei prin Declarația privind respectarea condițiilor de mediu, sociale și cu privire la relațiile de muncă. Intervenientul este de părere că a respectat prevederile Legii nr. 31/1990, scopul societății fiind acela al obținerii de profit. Referitor la sporul de weekend, de 1%, intervenientul susține că și în această privință contestatorul încearcă să învedereze critici fără să aibă, însă, un fundament probant, or nici contestatorul nu are un spor mai mare. Astfel, potrivit art. 133 alin. (1) și (3) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare a analizat și a verificat ofertele atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, iar propunerea financiară s-a încadrat în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv. Comisia de evaluare a respectat prevederile art. 210 din Lege. În concluzie, intervenientul solicită admiterea cererii sale și respingerea contestației ce face obiectul prezentului dosar. În drept, au fost invocate prevederile Legilor nr. 101/2016. Dovada comunicării acestui document către contestator și către autoritatea contractantă este atașată la dosarul cauzei. Prin adresa nr. 58987/04.06.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația ce face obiectul acestui dosar, ale cărei solicitări formulate în petit le enumeră succint, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: Cu titlu preliminar, organizatoarea procedurii de atribuire face un scurt istoric al derulării procedurii de atribuire, prilej cu care prezintă datele de identificare a acesteia și face o retrospecție a procesului de evaluare a ofertelor, evidențiind clasamentul stabilit. Pe fondul cauzei, autoritatea contractantă afirmă următoarele: În cuprinsul contestației se arată că desfășurarea procesului de evaluare a ofertelor s-a realizat cu nerespectarea exigențelor legale. În Pagina 13 din 34

§ 14

concret, aspectele criticate îl privesc pe ofertantul ..., sub aspectul prețului ofertat, precum și pe ofertantul ..., sub următoarele aspecte: - timpul de intervenție rapidă de două minute nu este unul real și sustenabil; - există persoane cu handicap angajate în funcția de agent de securitate; - prețul ofertat a fost calculat în mod greșit. În cuprinsul documentației de atribuire autoritatea contractantă a solicitat următoarele: caietul de sarcini: „Cap. IV. Descrierea serviciilor: La primirea unui semnal de alarmă de la obiectiv trebuie alertat şi dirijat

§ 15

cel mai apropiat echipaj de intervenţie rapidă către obiectivul vizat. Timpul de intervenţie rapidă va fi maxim 8 minute. în vederea respectării timpului maxim de intervenţie şi a bunei desfăşurări, societatea de pază trebuie să deţină dispecerat şi serviciu de intervenţie rapidă avizate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean". În Instrucțiunile pentru ofertanți se menționează că ofertele care prevăd timpi de intervenție mai mari de 8 minute vor fi declarate ca neconforme și, astfel, vor fi respinse. Ponderea aferentă factorului timp de intervenție rapidă este de 10% în totalul criteriului de atribuire. În propunerea sa tehnică, ofertantul declarat câștigător arată că, pentru implementarea soluțiilor tehnice optime și pentru funcționarea în condiții optime a sistemului integrat de protecție propus, pune la dispoziție toată forța umană și toate dotările pe care le deține. Astfel, societatea arată că dispune de mijloace proprii pentru asigurarea serviciilor de pază, conform prevederilor caietului de sarcini, îndeplinind toate condițiile prevăzute de lege pentru astfel de activități, având în dotare 15 autoturisme pentru intervenție și patrulare, dintre care 4 autoturisme de teren dotate corespunzător. Ofertantul va asigura paza obiectivului în 3 posturi de pază permanente, 24 de ore din 24, de luni până duminică, posturi neînarmate. Pentru realizarea activității de pază, conform prevederilor legislației muncii, ofertantul va asigura paza obiectivului cu un număr de 12 agenți, încadrați cu contract de muncă la ..., atestați și echipați în conformitate cu prevederile legale ale caietului de sarcini. Un post de pază din cele 3 va fi subcontractat către .... Unul din cele două echipaje de intervenție rapidă deținute de operatorul economic are punct fix de așteptare în imediata apropiere a obiectivului, având competență în zona străzii Depozitelor, unde se află sediul societății, fiind la o distanță mică, de aproximativ 1,5 - 2 km depărtare, față de fostul depozit de deșeuri neconforme. În aceste condiții, timpii de intervenție pentru sosirea echipajului la alarmă este de 2 minute, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Interpretând cerințele documentației de atribuire în ansamblul lor și nu trunchiat, timpul de intervenție rapidă, de două minute, pentru a menține celeritatea intervenției, este legat de timpul necesar pentru mobilizarea echipajului de intervenție și nicidecum de intervenția propriu-zisă, cu atât mai mult că nici instituțiile specializate de intervenție (Poliție, Pompieri, Ambulanță etc.), care beneficiază de înlesniri legale în ceea ce privește circulația pe drumurile publice, nu pot respecta astfel de limite de timp. Pagina 15 din 34

§ 16

Pe de altă parte, este de reținut că ofertantul contestator și-a asumat în ofertă un timp de intervenție rapidă de 3 minute către obiectivul vizat. Este evident că acesta nu ar putea să-și respecte timpul de intervenție asumat, decât în interpretarea corectă, mai sus menționată, deoarece în interpretarea pe care o sugerează, calculând timpii în care se poate ajunge din Parcarea Vamă ..., situată pe str. … 8, la fostul depozit de deșeuri neconforme, rezultă un interval mai mare decât al ofertantului declarat câștigător.

§ 17

Astfel, după cum se poate observa, însăși contestatorul și-a asumat termene pe care nu le poate susține, dar pe care le impută ofertantului declarat câștigător. În acest sens, autoritatea contractantă invocă și redă prevederile art. art. 97 alin. (1) din HG nr. 301/2012 și pe cele ale art. 5 alin. (3) din Legea nr. 333 din 2003. Față de argumentele mai sus, din perspectiva cerințelor documentației de atribuire interpretate în ansamblul lor, propunerea tehnică a ... este conformă. În documentația de atribuire, în sarcina prestatorului este obligația ca prin personalul de pază propriu, angajat pentru executarea contractului mai sus menționat, să cunoască și să respecte îndatoririle ce îi revin, fiind direct corespunzător pentru paza și integritatea obiectivelor, bunurilor și valorilor încredințate. De asemenea, prestatorul se obligă să răspundă pentru pagubele aduse autorității contractante din culpa sa și/sau a agenților de pază, ca urmare a nerealizării sarcinilor de serviciu prevăzute în planul de pază sau a realizării necorespunzătoare a acestora. În caz contrar, se obligă să despăgubească autoritatea contractuală total, proporțional cu pagubele aferente. Totodată, prestatorul își asumă obligația de a presta servicii în concordanță deplină cu prevederile caietului de sarcini, având toate dotările și avizările necesare pentru aceasta, dispunând de potențial material și uman pentru asigurarea unor servicii de calitate beneficiarului. Ofertantul a prezentat în propunerea tehnică o declarație pe proprie răspundere prin care și-a asumat cerințele din caietul de sarcini, la elaborarea ofertei fiind ținut de toate cerințele/obligațiile prevăzute în documentația de atribuire și clarificările publicate la aceasta, asumându- și toate cerințele/obligațiile prevăzute în caietul de sarcini. În continuare, contestatorul susține că prețul ofertat de câștigător a fost calculat greșit. Ofertantul a inclus în prețul ofertat toate elementele de cheltuieli impuse de normele legale. Fiind în situația folosirii unor subvenții care să reducă cheltuielile în tarifele orare prezentate, ... a nominalizat persoanele și le-a repartizat pe posturi, oferta fiind una conformă. În anul 2024, contribuția la fondul de handicap datorată de angajatorii care au cel puțin 50 de angajați este de 4%. Conform Instrucțiunilor pentru aplicarea art. 78 din Legea nr. 448/2006, contribuţia se calculează ca 100% din salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au fost angajate persoane cu handicap, pentru unitățile care au cel puțin 50 de angajați. Pagina 17 din 34

§ 18

În vederea aplicării prevederilor art. 78 alin. (2) din Lege, procentul de 4% din numărul total de angajați se determină ca medie aritmetică rezultată din suma efectivelor zilnice de salariați din luna respectivă, inclusiv zilele de repaus săptămânal, zilele de sărbători legale și alte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, împărțită la numărul total de zile calendaristice. În aplicarea prevederilor art. 78 alin. (3) din Lege, procentul de 4% rezultat se înmulțește cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în

§ 19

plată sau, după caz, cu 50% din salariul minim brut pe țară garantat în plată. Din propunerea financiară a ... reiese că acest ofertant are încadrate în muncă 5 persoane cu handicap cu normă întreagă, având un salariu lunar brut de 3.300 lei. Ofertantul va asigura paza obiectivului în 3 posturi de pază permanente, 24 de ore din 24, de luni până duminică, posturi neînarmate. În total, ofertantul va presta în perioada contractuală un număr de 26.280 ore, din care 8.760 ore pe timp de noapte și 17.520 ore pe timp de zi. Astfel cum a fost prezentat calculul contribuției de handicap pentru cele 5 persoane, rezultă un cost de 0,33 lei/oră. ... a depus extras din REVISAL și copie după Certificatele de handicap ale persoanelor încadrate în muncă (cu normă întreagă și normă parțială), inclusiv cu privire la angajatul ... - LOREDANA. Comisia de evaluare a verificat existența fiecărui certificat de handicap aferent personalului desemnat și a constatat cerința minimă îndeplinită privind atestarea angajaților privind paza umană la obiectivul prezentat în cadrul caietului de sarcini. În ceea ce privește ultimul motiv invocat de contestator, potrivit căruia prețul ofertat a fost calculat greșit, în conformitate cu dispozițiile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a solicita clarificări cu privire la prețul sau costurile propuse în respectiva ofertă în cazul unei propuneri financiare aparent neobișnuit de scăzută în raport cu serviciile care constituie obiectul contractului de achiziție publică. Comisia de evaluare nu a considerat că ofertantul ... a prezentat prețuri neobișnuit de scăzute, din următoarele considerente: 1. Atât ..., ..., cât şi ... au prezentat prețuri unitare și oferte de preț similare. În acest sens, autoritatea contractantă expune, sub formă tabelară, ofertele de preț ale celor trei operatori economici, precum și clasamentul rezultat în urma evaluării ofertelor. 2. În conformitate cu dispozițiile art. 136 alin. (4) din HG nr. 395/2016, în sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv. Oferta ... reprezintă 91,87% din valoarea estimată a contractului, iar diferența față de celelalte oferte este de 0,8 puncte procentuale (92,67 %) în cazul societății ..., respectiv 4,12 puncte procentuale (95,99 %) în cazul societății contestatorului. Astfel, autoritatea Pagina 19 din 34

§ 20

contractantă este de părere că nu se poate afirma că oferta prezentată de către ... prezintă un preț deosebit de scăzut. Alegațiile contestatorului referitoare la nedovedirea sporului de weekend sunt nefundamentate, având în vedere că, modalitatea de calcul a acestui spor nu este reglementată în legislație, negocierea acestuia putând fi lăsată la aprecierea părților, astfel că ofertantul câștigător a prezentat în calculul ofertei un procent de 1 % pentru sporul de weekend din salariul brut (conform Contractului colectiv de muncă), același procent fiind oferit și de către contestator.

§ 21

Mai mult decât atât, nu s-a cerut dovedirea sporului de weekend întrucât nu era necesar, s-a solicitat doar fundamentarea prețului, nici unui ofertant nu i s-au solicitat documente doveditoare în acest sens. Potrivit prevederilor art. 126 lit. a) Legea 53/2003, angajatorul are posibilitatea de a proceda la recompensarea angajatului prin diminuarea programului de lucru fără a fi afectate drepturile salariale acordate. Potrivit Codului muncii, s-a stabilit o sumă pentru recompensarea valorică a orelor de noapte , dispozițiile imperative ale legislației recunoscând prerogativa angajatorului de a diminua programul de lucru, în condițiile legii. În conformitate cu aceste prevederi legale, salariații care prestează muncă pe timp de noapte beneficiază: a) fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază; b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții, de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru. Criticile contestatorului referitoare la profitul nereal și nesustenabil sunt neîntemeiate, întrucât analiza ofertei a fost efectuată în mod corect și în deplină concordanță cu prevederile legale, luându-se în considerare elementele principale ale ofertei. Numărul total de ore și tariful orar este în concordanță cu legislația în vigoare, modul de calcul inclus în oferta financiară aferent orelor prestate pe timp de noapte/zi este corect și corespunde legislației în vigoare. În oferta sa, contestatorul a fundamentat profitul cu referire la acordarea unui spor de muncă prestată în timpul nopții de 25 %, pe când ofertantul câștigător a fundamentat profitul cu referire la acordarea unui program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă. Fundamentarea ofertei financiare a ... s-a efectuat în mod corect, nefiind incidentă o subestimare a costurilor. Ofertantul declarat câștigător arată în cuprinsul propunerii financiare că la formarea prețului ofertat, în ceea ce privește componenta de salariu și alte venituri supuse taxării, a luat în considerare prevederile HG nr. 900/2023 și prevederile Codului Muncii referitoare la sporul acordat salariaților care prestează muncă pe timp de noapte, sporul pentru sărbători legale, concediul de odihnă și sporul de week-end. Potrivit prevederilor pct. 2 lit. a) din Convenția nr. 85240/17/22.01.2021, angajatorul se obligă să mențină raporturile de Pagina 21 din 34

§ 22

muncă ale persoanelor prevăzute la pct. 1 lit. A pe o perioadă de cel puțin 18 luni de la data încadrării în muncă. Autoritatea contractantă redă prevederile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 și prevederile art. 105 alin. (1) din HG nr. 377/2002 și susține că se poate observa că acordarea ajutorului de stat se face pentru o perioadă de 12 luni de la data încheierii convenției (art. 107 alin. (1) din Procedură). Este adevărat că ofertantul câștigător a încheiat Acordul de subcontractare nr. 432/23.04.2024 cu societatea … SRL, cât și Acordul

§ 23

de subcontractare nr. 445/25.04.2024 cu ..., iar aceștia nu beneficiază de subvenție, însă contestatorul nu face dovada că serviciile contractate nu pot fi prestate la valoarea ofertată, astfel încât oferta să fie neconformă. Legea nr. 448/2006 reglementează drepturile și obligațiile persoanelor cu handicap, acordate în scopul integrării și incluziunii sociale a acestora. În acest sens, autoritatea contractantă invocă și redă prevederile art. 75 alin. (1), art. 77 alin. (1), precum și pe cele ale art. 78 alin. (1) din respectivul act normativ. Contestatorul în mod eronat afirmă despre persoanele prezentate de ofertantul câștigător ca fiind cu certificat de încadrare în grad de handicap că nu sunt apte pentru funcțiile pe care le ocupă, medicul de familie fiind cel mai în măsură să cunoască starea de sănătate a fiecărui pacient, gradul de mobilitate, discernământul etc. Criticile susținute de contestator cu privire la oferta ... se dovedesc a fi nereale, contestatorul neavând posibilitatea de a analiza modul de fundamentare a ofertei câștigătoare, care este una confidențială. De altfel, se poate observa că afirmațiile contestatorului sunt simple alegații nesusținute, contestatorul neprezentând nicio dovadă care să îi susțină supozițiile. Autoritatea contractantă a procedat corect, analizând justificarea prețurilor ofertate prin raportare la toate cerințele documentației de atribuire, pentru a stabili cu exactitate veridicitatea și fezabilitatea propunerilor financiare depuse, astfel încât să aibă certitudinea că oferta desemnată câștigătoare este una reală, fermă și că aceasta acoperă toate cerințele documentației de atribuire. În concluzie, ... solicită respingerea contestației ca nefondată. În drept, au fost invocate prevederile Legilor nr. 101/2016 și nr. 98/2016, precum și cele ale HG nr. 395/2016. În probațiune, autoritatea contractantă a transmis, în copie certificată conform cu originalul, documente din dosarul achiziției publice. Dovada comunicării punctului de vedere către contestator a fost atașată la dosarul cauzei, relevantă în acest sens fiind adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, contestatorul a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, atât în ceea ce privește excepția invocată de intervenient, cât și în ceea ce privește apărările formulate de acesta. În acest sens, contestatorul a afirmat următoarele: Pagina 23 din 34

§ 24

1. Inadmisibilitatea cererii de intervenție formulată în interesul autorității contractante. În acest sens, contestatorul invocă prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și consideră că acest act normativ permite numai formularea unei cereri în interes propriu, nu și a unei cereri de intervenție în interesul autorității contractante. Potrivit art. 17 alin. (4) din Legea nr. 101/2026, cererea de intervenție se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante și contestatorului/contestatorilor, nu mai târziu de expirarea termenului legal de formulare a acesteia.

§ 25

Din emailul transmis către ... nu reiese că cererea a fost comunicată și către autoritatea contractantă. Față de aceste aspecte, rezultă ca cererea formulată de ... este inadmisibilă. 2. Netemeinicia excepției lipsei de interes: ... susține faptul că ..., în calitate de ofertant clasat pe locul 3, nu are interes în a formula prezenta contestație. Legea nr. 101/2026 prevede faptul că orice persoană care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate formula plângere, fără a face vreo distincție legată de locul ocupat în procedură. Dacă s-ar accepta interpretarea prezentată de către intervenient, ar însemna că numai ofertantul clasat pe locul 2 ar putea ataca un raport al procedurii nelegal. Vătămarea este prezentă atâta vreme cât este declarat câștigător un ofertant în mod nelegal. În ceea ce privește oferta ..., există suspiciunea rezonabilă că oferta financiară nu este corect întocmită, Consiliul având obligația de a verifica dacă prețul ofertat de către acest ofertant este unul corect și legal. Pasivitatea ofertantului situat pe locul 2 este o dovadă în plus că oferta sa financiară nu este una corectă, prețul ofertat fiind unul nesustenabil. În aceste condiții, contestatorul este de părere că justifică un interes în a acționa în prezenta cauză. 3. Clamând netemeinicia apărărilor formulate pe calea cererii de intervenție, contestatorul reiterează și dezvoltă argumentele prezentate în cuprinsul cererii introductive. Dovada comunicării acestui document către autoritatea contractantă și către intervenient este atașată la dosarul cauzei. Prin nota internă încheiată în data de 27.06.2024, având în vedere volumul de documente și informații ce trebuie analizate în vederea soluționării contestației ce face obiectul prezentului dosar, precum și numărul mare de dosare aflate în soluționare în perioada de referință, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a decis prelungirea termenului de soluționare cu 10 zile. Această dispoziție a fost comunicată autorității contractante prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Prin adresa nr. 761/27.05.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii având nr. …, eliberată de CEC Bank Sucursala ..., în cuantum de 13.173,29 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pagina 25 din 34

§ 26

..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura proprie, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Servicii de pază, protecție și supraveghere la fostul depozit de deșeuri urbane neconforme aparținând UAT ...”, cod CPV 79713000-5, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând pe site-ul propriu anunțul de transparență nr. 44074 din data de 18.04.2024, conform căruia valoarea totală estimată a procedurii este de 658.664,40 lei, fără TVA. Conform prevederilor punctului II.2.5.) din respectivul

§ 27

anunț, pentru această procedură s-a stabilit criteriul de atribuire „Cel mai bun raport calitate-preț”, având 2 factori de evaluare. Preliminar, Consiliul are în vedere că în cauza care formează obiectul prezentei, ... a formulat cerere de intervenție în interesul autorității contractante, înregistrată la CNSC cu nr. ..., prin care sprijină poziția autorității contractante, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă. În raport de dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care stipulează că „Până la soluționarea contestației de către Consiliu, (...), operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. (...)” și art. 5 din același act normativ care prevede că: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”, având în vedere faptul că autoritatea contractantă a înregistrat contestația formulată de ... cu nr. 53240 în data de 20.05.2024 și a publicat-o pe site-ul propriu, în data 20.05.2024, Consiliul constată că cererea de intervenție a SC ... este formulată în data de 04.06.2024, cu depășirea termenului de 10 zile, prevăzut la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, motiv pentru care cererea de intervenție formulată de ... va fi respinsă, ca tardivă. Pe cale de consecință, Consiliul nu va avea în vedere susținerile ... din cuprinsul cererii de intervenție și nici excepțiile invocate de acesta. Procedând la soluționarea contestației formulate de ..., Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire modul în care autoritatea contractantă a analizat ofertele prezentate de ofertanții clasați pe primele două locuri în clasamentul întocmit în urma aplicării criteriului de atribuire, oferte prezentate de ... (locul 1) și … (locul 2). Procedând la soluționarea criticilor referitoare la oferta prezentată de ..., Consiliul constată că acestea vizează următoarele aspecte: - timpul de intervenție rapidă de 2 minute nu este unul real și sustenabil; - există persoane cu handicap angajate în funcția de agent de securitate; - prețul ofertat a fost calculat în mod greșit deoarece valoarea contribuției la fondul de handicap nu a fost raportată la întreaga valoare Pagina 27 din 34

§ 28

a achiziției, profitul indicat este nereal și nesustenabil iar sporul de week-end este nedovedit. Analizând criticile formulate de contetator prin raportare la prevederile documentației de atribuire, la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice și la susținerile părților, Consiliul constată următoarele: În ceea ce privește criticile formulate de contestator cu privire la sustenabilitatea timpului de intervenție rapidă ofertat de ..., Consiliul reține, referitor la acest aspect, că în cuprinsul caietului de sarcini este

§ 29

prevăzut „Perimetrul obiectivului pentru care se impune realizarea pazei și protecției este delimitat conform Planului de pază „Depozit Urban Neconform Închis” situat în ..., Str. Prelungirea Orizontului FN județul …, proprietate a Municipiului ...”, precum și că „La primirea unui semnal de alarmă de la obiectiv trebuie alertat dirijat cel mai apropiat echipaj de interventie rapidă către obiectivul vizat. Timpul de interventie rapidă va fi maxim 8 minute. În vederea respectării timpului maxim de interventie și a bunei desfășurări, societatea de pază trebuie să dețină dispecerat și serviciu de interventie rapidă avizate de către Inspectoratul de Politie Jude!ean. Pasul următor constă în anunțarea telefonicä a persoanelor desemnate de către beneficiar ca persoane de contact în caz de alarmă. La solicitarea dispecerului de serviciu acestea vor confirma prin parolă că sunt persoane de contact, vor autentifica natura alarmei vor comunica date despre situația din obiectiv pentru a sprijini executarea interventiei. Semnalele monitorizate de dispecerat vor fi: semnale de panicä, de efracție, de incendiu, de inundație, scurgeri de gaze, urgențe medicale”. De asemenea, Consiliul are în vedere că în perioada de elaborare a ofertelor, un operator economic interesat de participarea la prezenta procedură de atribuire a formulat o solicitare de clarificări, respectiv „În vederea participării noastre cu ofertă la procedura proprie de Servicii de protecție și supraveghere la fostul depozit de deșeuri urbane neconforme aparținând UAT ..., avem rugămintea de a ne preciza locația cât mai precisă a obiectivului (eventual coordonate), pentru calcularea timpului de intervenție – factor de evaluare”, la care autoritatea contractantă a formulat următorul răspuns: „(...) Coordonate: 45.8847133, 22.9395175”, precum și un print screen a aplicației google maps cu locația exactă. Astfel, având în vedere aceste informații, utilizând aplicația Google Maps, Consiliul constată că de la sediul ... (str. Depozitelor nr. 23) și până la locația ale cărei coordonate le-a indicat autoritatea contractantă sunt 2,4 km care pot fi parcurși cu un autoturism în 8 minute, fără trafic (în codițiile în care drumul traversează o cale ferată). Într-o atare situație, Consiliul constată autoritatea contractantă nu a efectuat o verificate detaliată a timpului de intervenție ofertat de ..., motiv pentru care admite criticile formulate de contestator sub acest aspect, impunându-se reanalizarea valorii ofertate de către ofertantul în cauză pentru factorul de evaluare respectiv. Cu privire la criticile formulate de contestator prin care susține că ... are angajate persoane cu handicap în funcția de agent de securitate, analizând propunerea tehnică prezentată de ofertantul în cauză, Consiliul constată că ... a indicat 8 persoane cu handicap pe care le are angajate și pentru care a prezentat extrase din Revisal din care Pagina 29 din 34

§ 30

rezultă funcțiile ocupate de acestea și certificatele de încadrare în grad de handicap pentru fiecare în parte. Analizând documentele prezentate, Consiliul constată că Banciu Marin, având un hadicap ușor, … , cu handicap grav și cu asistent personal și Poenar Romică cu handicap accentuat, figurează ca având funcția de agenți de pază, în condițiile în care în cuprinsul caietului de sarcini este prevăzut că „Persoana care urmează să îndeplinească atribuții de pază trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții : (...)

§ 31

2. Să fie apt medical pentru exercitarea funcției”. Într-o atare situație, Consiliul constată că se impunea ca autoritatea contractantă să facă verificări detaliate cu privire la acest aspect însă, din cuprinsul documentelor aflate la dosarul achiziției, nu rezultă că membrii comisiei de evaluare au făcut verificări cu privire la acest aspect, doar prin punctul de vedere nr. ... se precizează că „Societatea … S.R.L. a depus extras din REVISAL şi copie după Certificatele de handicap ale persoanelor încadrate în muncă (cu normă întreagă şi normă parţială), inclusiv cu privire la angajatul Farcas Laura - Loredana. Comisia de evaluare a verificat existenţa fiecărui certificat de handicap aferent personalului desemnat şi a constatat cerinţa minimă îndeplinită privind atestarea angajaţilor privind paza umană la obiectivul prezentat în cadrul caietului de sarcini”. Prin urmare, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de contestator sub acest aspect, motiv pentru care admite criticile formulate, impunându-se clarificarea acestei situații cu ofertantul .... În ceea ce privește criticile referitoare la modul în care comisia de evaluare a analizat propunerea financiară prezentată de ..., analizând conținutul procesului verbal privind evaluarea ofertelor, înregistrat cu nr. 49467/08.05.2024, Consiliul constată că la secțiunea II. „Evaluarea propunerilor financiare” s-au făcut referiri cu privire la modul de îndeplinire a obligației de prezentare a formularului de ofertă și anexei la acesta, de prezentare a declarațiilor de confidențialitate, a faptului că prețurile sunt exprimate cu 2 zecimale și că ofertele sunt valabile 90 de zile, nefiind făcute referiri la modul concret de constituire a prețurilor ofertate. Într-o atare situație, Consiliul constată că se impune reluarea procedurii de atribuire prin verificarea modului de fundamentare a prețurilor ofertate prin raportare la prevederile legale în vigoare cu privire la relațiile de muncă și la cele incidente în cazul constituirii tarifului de pază ofertat, motiv pentru care admite criticile formulate în acest sens. Aceleași considerații vor fi reținute de Consiliu și cu privire la criticile formulate de contestator cu privire la propunerea financiară prezentată de TMC GUARD S.R.L., motiv pentru care admite criticile formulate de ... în acest sens. În contextul de fapt și de drept anterior expus și în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Anulează, în parte, procesul verbal privind evaluarea ofertelor, înregistrat cu nr. 49467/08.05.2024, raportul procedurii nr. Pagina 31 din 34

§ 32

50946/13.05.2024 și actele subsecvente acestuia, respectiv a mențiunilor referitoare la propunerea tehnică prezentată de ... și la propunerile financiare prezentate de ... și … Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertelor prezentate de ... și ..., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Pentru aceste motive

§ 33

în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 34

Admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Anulează, în parte, procesul verbal privind evaluarea ofertelor, înregistrat cu nr. 49467/08.05.2024, raportul procedurii nr. 50946/13.05.2024 și actele subsecvente acestuia, respectiv a mențiunilor referitoare la propunerea tehnică prezentată de ... și la propunerile financiare prezentate de ... și ... Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertelor prezentate de ... și ..., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge cererea de intervenție depusă de ... ca fiind tardiv formulată. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare … Redactat practicaua deciziei, … Pagina 33 din 34

§ 35

Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … (…) pagini.

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.