AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 270/2026

BUDU COM MIXT SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN SATU MARE

Decizia CNSC nr. 270/C7/4290 din 30.01.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 270/C7/4290 din 30.01.2026

Data din document
2026-01-30
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de spălare, dezinfecție, uscare și călcare a inventarului moale, mopuri, lavete 2025”, cod CPV 98310000-9 Servicii de spălătorie și de curățătorie uscată (Rev. 2), s-a solicitat: - în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pe fond; - în principal, modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența și obligarea autorității contractante la remedierea fișei de date a achiziției și a caietului de sarcini, cu respectarea prevederilor legislației achizițiilor publice și ale hotărârii care urmează a fi pronunțată în prezenta cauză, precum și prelungirea în mod corespunzător a termenului de depunere a ofertelor; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. La data de 05.11.2025, SALESIANER MIETTEX SRL, cu sediul în București, strada Drumul Osiei n…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția tardivității contestației depusă de BUDU COM MIXT SRL, invocată de societatea SALESIANER MIETTEX SRL, în calitate de intervenientă. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de BUDU COM MIXT SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada Constantin Brâncoveanu nr. 165, județul Mehedinți, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN SATU MARE, cu sediul în municipiul Satu Mare, strada Revensburg nr. 1- 3, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă. Admite cererea de intervenție depusă de SALESIANER MIETTEX SRL, cu sediul în București, strada Drumul Osiei nr. 54-64, sector 6, cu sediul ales la Cabinet de Avocat Valentin Danciu din Corbeanca, strada Iepurașului nr. 5B, județul Ilfov, prin avocat Valentin Danciu. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pe…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 270/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 76162Data înregistrării: 2025-10-30
ContestatorBUDU COM MIXT SRLCUI 4040709
Autoritate contractantăSPITALUL JUDETEAN SATU MARECUI 3963722

2026_270_2025_Decizie_270.pdf, BO2026_270_2025_BO2026_270.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.527 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 270 / C7 / 4290 Data: 30.01.2026 Prin contestația nr. 66/2025, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 76162/30.10.2025, formulată de către BUDU COM MIXT SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada Constantin Brâncoveanu nr. 165, județul Mehedinți, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J1993000792251, având CUI RO4040709, reprezentată legal prin Budulan Radu Alin Alexandru, în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire, emisă de către SPITALUL JUDEȚEAN SATU MARE, cu sediul în municipiul Satu Mare, strada Revensburg nr. 1-3, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, aferentă procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului - cadru, având ca obiect „Servicii de spălare, dezinfecție, uscare și călcare a inventarului moale, mopuri, lavete 2025”, cod CPV 98310000-9 Servicii de spălătorie și de curățătorie uscată (Rev. 2), s-a solicitat: - în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pe fond; - în principal, modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența și obligarea autorității contractante la remedierea fișei de date a achiziției și a caietului de sarcini, cu respectarea prevederilor legislației achizițiilor publice și ale hotărârii care urmează a fi pronunțată în prezenta cauză, precum și prelungirea în mod corespunzător a termenului de depunere a ofertelor; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. La data de 05.11.2025, SALESIANER MIETTEX SRL, cu sediul în București, strada Drumul Osiei nr. 54-64, sector 6, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/6937/2005, având CUI RO17480221, cu sediul ales la Cabinet de Avocat Valentin Danciu din Corbeanca, strada Iepurașului nr. 5B, județul Ilfov, prin avocat Valentin Danciu, a formulat Pagina 1 din 2

§ 2

cerere de intervenție, înregistrată la Consiliu cu nr. 78136/06.11.2025, prin intermediul căreia a solicitat admiterea excepției tardivității contestației formulate de către operatorul economic BUDU COM MIXT SRL și, pe cale de consecință, în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestației ca fiind tardiv formulată. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Prin Încheierea nr. 3943/C7/4290 din 06.11.2025, Consiliul a dispus suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția tardivității contestației depusă de BUDU COM MIXT SRL, invocată de societatea SALESIANER MIETTEX SRL, în calitate de intervenientă. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de BUDU COM MIXT SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada Constantin Brâncoveanu nr. 165, județul Mehedinți, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN SATU MARE, cu sediul în municipiul Satu Mare, strada Revensburg nr. 1- 3, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă. Admite cererea de intervenție depusă de SALESIANER MIETTEX SRL, cu sediul în București, strada Drumul Osiei nr. 54-64, sector 6, cu sediul ales la Cabinet de Avocat Valentin Danciu din Corbeanca, strada Iepurașului nr. 5B, județul Ilfov, prin avocat Valentin Danciu. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 81.465 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 270 / C7 / 4290 Data: 30.01.2026 Prin contestația nr. 66/2025, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 76162/30.10.2025, formulată de către (...) SRL, cu sediul în (...), înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J1993000792251, având CUI ...., reprezentată legal prin ....., în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire, emisă de către (...), cu sediul în municipiul (...), în calitate de autoritate contractantă, aferentă procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului - cadru, având ca obiect „(...), s-a solicitat: - în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pe fond; - în principal, modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența și obligarea autorității contractante la remedierea fișei de date a achiziției și a caietului de sarcini, cu respectarea prevederilor legislației achizițiilor publice și ale hotărârii care urmează a fi pronunțată în prezenta cauză, precum și prelungirea în mod corespunzător a termenului de depunere a ofertelor; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. La data de 05.11.2025, (...), cu sediul în (...), înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ...., având CUI ...., cu sediul ales la Cabinet de Avocat (...), a formulat cerere de intervenție, înregistrată la Consiliu cu nr. 78136/06.11.2025, prin intermediul căreia a solicitat admiterea excepției tardivității contestației formulate de către operatorul economic (...) SRL și, pe cale de consecință, în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respingerea contestației ca fiind tardiv formulată. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pagina 1 din 31

§ 2

Prin Încheierea nr. 3943/C7/4290 din 06.11.2025, Consiliul a dispus suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care societatea (...) SRL critică documentația de atribuire modificată prin clarificarea publicată la 20.10.2025, susținând că autoritatea contractantă, (...) a introdus modificări cu efecte juridice noi asupra condițiilor de participare și evaluare, încălcând principiile achizițiilor publice și restrângând concurența. Contestatoarea precizează că procedura de achiziție publică a fost publicată în SEAP la data de 09.10.2025, iar la data de 15.10.2025 a formulat și transmis cereri de clarificare, vizând mai multe aspecte ale documentației de atribuire. La data de 20.10.2025, autoritatea contractantă a publicat o clarificare din oficiu prin care a modificat conținutul caietului de sarcini și al fișei de date, clarificare care a produs efecte juridice noi asupra documentației. La data de 22.10.2025, contestatoarea precizează că a formulat două completări la cererea de clarificare, fără a primi răspuns. În aceste condiții, contestatoarea arată că a formulat contestația în termenul legal, de 10 zile de la publicarea clarificării din 20.10.2025, devenită parte integrantă a documentației de atribuire, prin care s-au modificat cerințele procedurii și s-a influențat modul de elaborare a ofertelor. 1. Autoritatea contractantă a introdus, în cadrul criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, factorul de evaluare „capacitatea totală suplimentară de încărcare a mașinilor de spălat”, cu o pondere de 20% din punctajul total. Contestatoarea susține că acest factor contravine art. 32 alin. (2) din HG nr. 395/2016, întrucât nu aduce un avantaj real în executarea contractului, fiind o condiție cantitativă fără impact asupra calității serviciului; este un criteriu formal, nefundamentat tehnic și imposibil de corelat cu calitatea rezultatului; nu poate fi urmărit obiectiv în procesul de evaluare, neexistând indicatori, limite superioare sau o metodologie verificabilă. Se susține că factorul nu are caracter calitativ, ci vizează exclusiv capacitatea tehnică a ofertantului, respectiv resursele tehnice deținute de acesta, motiv pentru care nu poate fi utilizat ca factor de evaluare, ci doar ca cerință de calificare tehnică, conform art. 187 alin. (3)–(5) din Legea nr. 98/2016. Pagina 2 din 31

§ 3

Totodată, contestatoarea susține că factorii de evaluare trebuie să fie în legătură directă cu obiectul contractului și cu calitatea rezultatului final, iar capacitatea de încărcare a utilajelor nu determină calitatea procesului de spălare, aceasta depinzând de parametrii precum temperatura, dozajul, durata ciclului și procesele de clătire, conform Ordinului MS nr. 1025/2000. De asemenea, se arată că, în cazul echipamentelor moderne, gradul de umplere este controlat automat, iar cantitatea de apă și substanțe chimice este ajustată în funcție de greutatea reală a textilelor, astfel încât o capacitate de încărcare mai mare nu influențează calitatea spălării, ci doar o posibilitate de procesare mai rapidă, fără relevanță pentru rezultatul contractului. Contestatoarea face distincția între „capacitatea de încărcare”, ca limită tehnică a unui ciclu de spălare, și „capacitatea de procesare”, determinată de durata ciclurilor și organizarea fluxului de lucru. Se susține că performanța efectivă depinde de optimizarea procesului și respectarea parametrilor sanitari, nu de dimensiunea utilajelor. Sunt prezentate date privind durata unui ciclu complet de spălare și cantitatea de textile ce poate fi procesată zilnic în condiții conforme normelor. Se invocă și lipsa unei fundamentări tehnice și a proporționalității factorului, în condițiile în care autoritatea contractantă nu a prezentat studiu tehnic sau analiză de piață care să justifice stabilirea acestuia și că nu există o corelare între capacitatea minimă solicitată (2.000 kg/oră) și necesarul zilnic estimat, indicat în caietul de sarcini (4.600 kg/zi). De asemenea, contestatoarea susține că fișa de date conține neconcordanțe privind modul de calcul al punctajului, fiind menționat un calcul „invers proporțional”, în timp ce formula indicată faptul că este „direct proporțională”. Mai mult, contestatoarea susține că factorul de evaluare are efect discriminatoriu, întrucât ofertanții care îndeplinesc exact capacitatea minimă solicitată primesc 0 puncte, deși respectă cerințele de eligibilitate, ceea ce descurajează participarea operatorilor mici și mijlocii. Totodată, lipsa unei limitări maxime până la care se acordă punctaj și ambiguitatea noțiunii de „suplimentar” conduc la aplicarea subiectivă a criteriului și favorizarea operatorilor cu capacități industriale mari. În continuare, sunt prezentate datele privind necesarul lunar și zilnic de spălare indicate în caietul de sarcini și se susține existența unei necorelări între acest necesar și criteriul de capacitate minimă și suplimentară stabilit. Se susține că această situație relevă lipsa de coerență și fundamentare a criteriului de evaluare. În sprijin, sunt invocate decizii ale CNSC, care au reținut că factorii de evaluare trebuie să reflecte elemente relevante pentru calitatea și Pagina 3 din 31

§ 4

performanța serviciului, nu de capacitatea tehnică a ofertantului. În final, se solicită eliminarea factorului de evaluare „capacitatea totală suplimentară de încărcare” sau, în subsidiar, reformularea acestuia ca cerință de calificare tehnică, precum și verificarea strategiei de contractare în ceea ce privește justificarea criteriului „cel mai bun raport calitate-preț” și a ponderii acordate acestui factor de evaluare. 2. Autoritatea contractantă a prevăzut în caietul de sarcini obligația ca prestatorul să pună la dispoziția acesteia, încă din prima zi de contract, a stocului complet de minimum 3.500 de seturi de lenjerie și 300 de halate pentru blocul operator, fabricate din materiale cu un anumit gramaj, compoziție și dimensiuni fixe. Contestatoarea susține că această cerință presupune existența unui stoc complet anterior atribuirii contractului și că textilele solicitate sunt produse personalizate pentru unitatea sanitară, care necesită un termen de fabricație, spălare, igienizare și livrare de minimum 30 de zile. Realizarea unui astfel de stoc înainte de semnarea contractului implică o imobilizare financiară semnificativă și riscul imposibilității valorificării produselor în cazul neatribuirii procedurii. În opinia contestatoarei, această cerință poate fi îndeplinită doar de operatorul economic care are deja un contract în derulare cu spitalul și care deține textilele utilizate în prezent, situație ce conduce la favorizarea acestuia. În consecință, se susține că cerința impusă transformă o obligație de executare contractuală într-o condiție de calificare implicită cu efect restrictiv asupra concurenței. Astfel, se solicită modificarea cerinței în sensul acordării unui termen de minimum 30 de zile de la semnarea contractului pentru asigurarea stocului complet de lenjerii și articole textile. 3. Documentația de atribuire cuprinde cerințe neconcordante privind numărul minim de cărucioare metalice necesare. Astfel, în capitolul referitor la cerințele tehnice este prevăzut un necesar minim de 50 de cărucioare, iar în capitolul V – „Scopul organizării procedurii” este indicat un necesar minim diferit, de 45 de containere/cărucioare pentru transportul rufelor curate și murdare. Ambele cerințe sunt formulate imperativ, fără a se preciza care dintre ele este aplicabilă. Se arată că această lipsă de claritate face imposibilă formularea unei oferte conforme, întrucât operatorii economici nu pot determina cerința reală care trebuie îndeplinită și nici consecințele neîndeplinirii uneia dintre valorile menționate. Incoerența afectează calculul costurilor de dotare, igienizare și mentenanță a cărucioarelor, cu impact direct asupra prețului ofertat. În consecință, se solicită constatarea caracterului ambiguu al cerinței și obligarea autorității contractante la clarificarea expresă a numărului unic care va fi avut în vedere la evaluarea ofertelor. Pagina 4 din 31

§ 5

4. Autoritatea contractantă a prevăzut în caietul de sarcini obligația ofertantului de a deține minimum trei mijloace de transport pentru lenjerie, respectiv pentru textile curate, textile murdare și un vehicul de rezervă, echipate corespunzător. În acest sens, contestatoarea precizează că nici Ordinul MS nr. 1025/2000 și nici alte acte normative aplicabile nu prevăd obligativitatea existenței unui vehicul de rezervă, astfel că cerința nu este justificată normativ. Se menționează că, în situația în care mijloacele de transport sunt autorizate de DSP, întreținute periodic conform fișelor de service și dispun de un plan de intervenție tehnică în caz de defecțiune, impunerea unui vehicul de rezervă generează costuri suplimentare nejustificate și cu caracter disproporționat. Mai mult, se arată că DSP poate autoriza autospeciale care pot transporta concomitent textile curate și murdare, cu condiția existenței unui perete despărțitor etanș între compartimente și procedură de dezinfecție prin nebulizare între curse, practică legală, uzuală și verificată sanitar. Contestatoarea arată că deține astfel de autorizații DSP și mijloace de transport conforme, sens în care susține că autoritatea contractantă nu poate ignora valabilitatea autorizațiilor emise de autoritatea sanitară competentă. În consecință, se solicită constatarea faptului că legislația sanitară nu impune vehicule de rezervă, recunoașterea conformității autovehiculelor autorizate DSP pentru transportul concomitent al textilelor curate și murdare și eliminarea obligației de a deține trei vehicule distincte, apreciată ca nefundamentată, disproporționată și restrictivă. 5. Autoritatea contractantă a prevăzut în caietul de sarcini cerințe eliminatorii privind un număr minim de personal (de exemplu 6 operatori și 5 șoferi), precum și obligația prezentării cursurilor de igienă odată cu oferta. Contestatoarea susține că aceste cerințe nu sunt justificate în raport cu volumul și frecvența serviciilor solicitate și nu sunt corelate cu obiectul contractului. Totodată, se menționează că, potrivit Ordinului MS nr. 1025/2000, organizarea procesului de spălare igienică, stabilirea numărului de angajați și a fluxului operațional reprezintă responsabilitatea internă a prestatorului, în funcție de tehnologia utilizată și de capacitatea utilajelor, fără a exista un număr minim prestabilit de lucrători sau șoferi impus de actele normative. Astfel că, prin capacitatea tehnologică deținută, poate asigura procesarea cantității zilnice estimate cu un efectiv mai redus de personal (3 operatori și maximum 2 șoferi). De asemenea, este invocat Avizul ANAP nr. 10386/14.08.2025, emis pentru Spitalul Colțea, potrivit căruia personalul implicat în procesul de spălare este considerat personal non-cheie, iar documentele aferente, inclusiv cursul de igienă, se verifică la momentul semnării contractului Pagina 5 din 31

§ 6

subsecvent. În acest context, se arată că solicitarea depunerii certificatelor de igienă odată cu oferta nu este conformă cu practica ANAP, fiind o cerință excesivă și nelegală. În consecință, se solicită eliminarea cerințelor privind numărul minim de personal și șoferi și clarificarea momentului prezentării cursurilor de igienă, în sensul solicitării acestora numai la semnarea contractului subsecvent. 6. Autoritatea contractantă a prevăzut în secțiunea III.1.3 din fișa de date obligația ofertanților de a demonstra experiență similară prin minimum două contracte derulate pentru instituții cu paturi, în ultimii 3 ani, cu o valoare cumulată de cel puțin 1.006.500 lei. Se susține că această cerință limitează experiența similară exclusiv la perioada ultimilor 3 ani, fără a fi justificată în raport cu specificul serviciilor solicitate și cu situația pieței. Se menționează că serviciile de spălătorie sanitară presupun investiții semnificative în echipamente, infrastructură și proceduri conforme Ordinului MS nr. 1025/2000 și că aceste servicii se contractează, de regulă, pe perioade lungi de 3 – 4 ani. În acest context, se arată că un operator care a prestat aceleași servicii anterior perioadei de 3 ani, la același nivel tehnic și pentru același tip de beneficiar, nu își pierde competența profesională, întrucât standardele de igienă și procesele tehnologice nu au suferit modificări. Contestatoarea arată faptul că a prestat anterior servicii identice pentru Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, în baza unui acord-cadru executat integral, cu o valoare totală de 3.718.809,60 lei, precum și servicii de spălătorie pentru Spitalul de Urgență Drobeta Turnu Severin pe o perioadă îndelungată, valoarea cumulată a contractelor fiind peste 1 milion de euro. Se susține că această experiență este relevantă și superioară cerințelor actuale, motiv pentru care, excluderea sa pe criteriul temporal (mai veche de 3 ani) este nejustificată și nelegală. Totodată, contestatoarea susține că limitarea experienței similare la ultimii 3 ani restrânge nejustificat concurența, fiind menționat faptul că, în procedura în curs, participarea este limitată. Se invocă dispozițiile art. 179 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, care permit luarea în considerare a experienței mai vechi de 3 ani atunci când este necesar pentru asigurarea unui nivel corespunzător de concurență, precum și prevederile Instrucțiunilor ANAP nr. 2/2017 și nr. 3/2017, potrivit cărora perioada de 3 ani are caracter orientativ și trebuie adaptată la natura și complexitatea contractului care se atribuie. De asemenea, se arată că autoritatea contractantă nu a motivat cerința privind perioada de referință, astfel cum impune art. 7 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, sens în care sunt prezentate exemple de practică unitară a altor unități spitalicești care au solicitat experiență Pagina 6 din 31

§ 7

similară fără limitare la ultimii 3 ani. Astfel, experiența contestatoarei este relevantă ca valoare, complexitate și tip de servicii, fiind realizată în condiții conforme aceluiași cadru normativ sanitar. În final, se solicită modificarea criteriilor minime de calificare prin eliminarea cerinței privind limitarea experienței similare la ultimii 3 ani sau, în subsidiar, aplicarea excepției prevăzute de art. 179 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, cu acceptarea experienței similare anterioare acestei perioade. 7. Autoritatea contractantă a solicitat în documentația de atribuire prezentarea certificatelor ISO 9001:2008 și ISO 14001:2004, cu toate că aceste versiuni sunt abrogate și au fost înlocuite cu standardele ISO 9001:2015 și ISO 14001:2015, aflate în vigoare la nivel internațional. Se menționează că versiunile mai vechi nu mai pot fi emise sau recertificate de organismele acreditate. Se susține că menținerea cerinței în forma actuală restrânge concurența și încalcă principiile achizițiilor publice, întrucât nu reflectă standardele aplicabile în prezent și nu permite prezentarea certificărilor actualizate sau echivalente. În consecință, se solicită remedierea documentației de atribuire prin actualizarea cerinței și acceptarea certificatelor ISO 9001:2015 și ISO 14001:2015. 8. Documentația de atribuire nu precizează cui aparțin articolele de tip lavete și mopuri și nici momentul sau condițiile în care acestea îi sunt puse la dispoziție, spre deosebire de situația lenjeriilor, pentru care este menționată expres obligația prestatorului de a le pune la dispoziția achizitoarei cu titlu gratuit, în custodie. Se arată că această lipsă de claritate generează incertitudine cu privire la structura costurilor, întrucât există o diferență esențială între situația în care spitalul furnizează aceste articole și prestatorul asigură doar serviciile de spălare, respectiv situația în care prestatorul trebuie să suporte costurile de achiziție, înlocuire și gestiune. Se susține astfel că ambiguitatea afectează fundamentarea valorii estimate și comparabilitatea ofertelor, fiind contrară principiilor transparenței și proporționalității. În consecință, se solicită obligarea autorității contractante să precizeze explicit regimul de proprietate al lavetelor și mopurilor, momentul și condițiile de punere la dispoziție a acestora și corelarea acestor elemente cu structura valorii estimate. În continuare, este prezentată o notă informativă privind structura pieței serviciilor de spălătorie sanitară, arătându-se că aceasta este extrem de concentrată, cu un număr foarte redus de ofertanți la procedurile publice din ultimii ani. Se menționează că, în majoritatea procedurilor publicate în SEAP, a participat un singur ofertant sau cel mult doi, fiind indicat un operator economic care apare frecvent ca Pagina 7 din 31

§ 8

ofertant unic. Sunt enumerate proceduri concrete și unități sanitare din mai multe județe în care se constată același tipar. Se susține că limitarea experienței similare la ultimii 3 ani, cumulată cu alte cerințe restrictive, conduce la restrângerea artificială a concurenței și la excluderea operatorilor economici care au prestat servicii similare anterior acestui interval. Se menționează că valoarea ridicată a acordului-cadru, inclusiv prin includerea mopurilor și lavetelor în cantități mari, depășește pragul superior al cauțiunii, ceea ce îngreunează exercitarea dreptului de contestare pentru operatorii mici și mijlocii. În final, sunt indicate prevederile legale considerate incidente, referitoare la interdicția restrângerii artificiale a concurenței, obligația de informare completă și precisă a operatorilor economici, stabilirea specificațiilor tehnice într-un mod care să permită acces egal la procedură și interdicția favorizării sau eliminării nejustificate a anumitor operatori economici. Se concluzionează că modul de elaborare și publicare a documentației de atribuire limitează nelegal participarea la procedură și încalcă principiul tratamentului egal, fiind necesară intervenția pentru stabilirea legalității cerințelor. La data de 05.11.2025, societatea (...), în calitate de operator economic interesat de procedura de atribuire, formulează o cerere de intervenție, prin care a solicitat admiterii excepției tardivității contestației formulate de (...) SRL. În motivarea cererii se arată că valoarea estimată a procedurii este de 16.966.800 lei, mai mare decât pragul valoric prevăzut pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunțurilor de participare (art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016). În acest context, termenul legal de depunere a unei contestații este de 10 zile de la data publicării în SEAP a anunțului de participare. Astfel, termenul a început să curgă la data de 9 octombrie 2025, ultima zi de depunere a contestației fiind 20 octombrie 2025, ca urmare a faptului că data de 19 octombrie 2025 a fost zi nelucrătoare. De asemenea, se precizează că documentul intitulat „Contestație” a fost semnat electronic de reprezentantul legal al societății (...) SRL la data de 30 octombrie 2025, aceeași dată figurează și la înregistrarea contestației la CNSC. Mai mult, se susține că documentul a fost transmis autorității contractante la data de 4 noiembrie 2025. Se indică faptul că, potrivit prevederilor legale aplicabile, respectiv art. 16 din Legea nr. 101/2016, contestația trebuie transmisă atât Consiliului, cât și autorității contractante cel târziu la expirarea termenului legal de contestare, sub sancțiunea respingerii ca tardivă. În final, prin cererea de intervenție se solicită admiterea excepției tardivității contestației formulate de (...) SRL și respingerea acesteia ca Pagina 8 din 31

§ 9

fiind formulată peste termenul legal, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 101/2016. Prin adresa nr. 72/06.11.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 78184/06.11.025, societatea contestatoare (...) SRL a transmis punctul său de vedere cu privire la cererea de intervenție depusă de (...) și cu referire la punctul de vedere transmis de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de achiziție publică având ca obiect servicii de spălare, dezinfecție, uscare și călcare a inventarului moale. Contestatorul arată că punctul de vedere este formulat pentru a clarifica atât excepția de tardivitate invocată de intervenient, cât și motivele pentru care autoritatea contractantă a solicitat respingerea cererii de suspendare a procedurii. În acest sens, sunt prezentate argumente referitoare la modificările aduse documentației de atribuire și la efectele juridice ale acestora. În ceea ce privește excepția de tardivitate, se susține că autoritatea contractantă a modificat în mod nelegal documentația de atribuire printr- o clarificare din oficiu emisă la data de 20.10.2025, prin care a fost majorată cerința privind capacitatea totală de încărcare a mașinilor de spălat de la 1.500 kg/oră la 2.000 kg/oră. Contestatorul arată că această modificare este una substanțială, afectând criteriile de selecție și factorii de evaluare, și nu poate fi calificată drept o simplă clarificare, ci drept o modificare de tip erată. Se menționează că autoritatea contractantă nu a publicat un anunț de tip erată și nu a prelungit termenul de depunere a ofertelor, deși modificarea impunea aceste obligații legale, conform prevederilor art. 55 alin. (1) și (2), art. 57 lit. a) – b) și art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016. De asemenea, se precizează că această modificare a produs efecte juridice noi asupra documentației de atribuire și, în consecință, a determinat reluarea termenului de contestare. Astfel, contestația depusă la data de 30.10.2025 este considerată de contestator ca fiind formulată în termen legal. De asemenea, se arată că denumirea formală a documentului emis de autoritatea contractantă nu este relevantă, ci conținutul și efectele juridice ale acestuia. Cu privire la susținerea intervenientului referitoare la neîndeplinirea obligației de transmitere a contestației către autoritatea contractantă, contestatorul arată că, la data de 30.10.2025, contestația a fost transmisă simultan atât către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și către Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, prin mijloace electronice. Se menționează că există dovezi ale transmiterii și că data înregistrării documentelor de către autoritatea contractantă este o chestiune administrativă internă care nu poate fi imputată contestatorului. Pagina 9 din 31

§ 10

În final, contestatorul concluzionează că excepția de tardivitate este neîntemeiată, că obligațiile procedurale privind transmiterea contestației au fost respectate și că suspendarea procedurii este necesară pentru asigurarea respectării principiilor de legalitate, transparență și tratament egal până la soluționarea contestației pe fond. Prin adresa nr. 73/06.11.2025, înregistrat la Consiliu cu nr. 78417/06.11.2025, (...) SRL a transmis o notă explicativă prin care a prezentate împrejurările legate de publicarea în SEAP a contestației și este reclamat faptul că autoritatea contractantă nu și-a îndeplinit obligația de a publica contestația în termenul legal de o zi lucrătoare, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. În cuprinsul notei se arată că autoritatea contractantă a luat cunoștință de contestația formulată la data de 31.10.2025, astfel că, avea obligația de a publica documentul în SEAP în termen de o zi lucrătoare, respectiv cel târziu la data de 03.11.2025, având în vedere zilele de weekend. De asemenea, contestatoarea a arătat că, la data de 04.11.2025 autoritatea contractantă a publicat contestația în mod incomplet, fiind omise pagini considerate esențiale, ceea ce a afectat comunicarea integrală a conținutului către ceilalți operatori economici. La data de 06.11.2025 autoritatea contractantă a republicat contestația în forma completă, invocând o „eroare de scanare”. În continuare, contestatoarea a redat dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016 și a invocat faptul că întârzierile sau modul de publicare țin de autoritatea contractantă. Este prezentată ideea că scopul art. 16 alin. (2) este asigurarea publicității imediate și complete a contestației și se susține că întârzierea și republicarea ar constitui un act procedural nelegal. Contestatoarea a afirmat că, în consecință, efectele juridice relevante, inclusiv cele privind calculul termenelor și dreptul de intervenție, ar trebui raportate la data publicării corecte a contestației, respectiv 06.11.2025. În aceste condiții, societatea contestatoare a solicitat Consiliului să constate că întârzierea publicării este imputabilă exclusiv autorității contractante, să constate caracterul legal și în termen a contestației, să continue soluționarea pe fond fără reținerea tardivității și să dispună măsuri de remediere pentru restabilirea legalității și a egalității de tratament între participanți. Nota este întemeiată pe prevederile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016 privind principiile aplicabile achizițiilor publice și pe dispoziții din Codul de procedură civilă. În concluzie, contestatoarea a susținut că autoritatea contractantă a creat o vătămare în procedură prin modul de publicare în SEAP, că societatea a acționat cu diligență și în termen și că Pagina 10 din 31

§ 11

se impune judecarea pe fond a contestației, fără a se reține o tardivitate rezultată din publicarea viciată în SEAP. Prin adresa nr. 24464/10.11.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 79181/10.11.2025, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere față de contestația înaintată de către (...) SRL, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acesteia, pentru următoarele motive. Răspunsul la solicitările de clarificări adresate de operatorii economici, inclusiv de (...) SRL, a fost transmis prin răspunsul consolidat publicat în SEAP, în termenul legal prevăzut de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și de documentația de atribuire. Astfel, având în vedere clarificarea din oficiu publicată în data de 20.10.2025, ora 12:39, prin care nu s-a modificat conținutul fișei de date, ci doar s-a confirmat faptul că valoarea corectă este cea care se regăsește în caietul de sarcini la pagina 11, cât și în fișa de date la Secțiunea II.2.5. Pentru transmiterea răspunsului consolidat, în fișa de date este prevăzut la Secțiunea II.2.4) Descrierea achiziției publice: „Termenul limită în care AC va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificări/informații suplimentare va fi a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor conform art. 160 coroborat cu art. 161 din Legea 98/2016 cu modificările și completările ulterioare”. Prin urmare, răspunsul consolidat la solicitările de clarificări cu nr. 23589/03.11.2025 a fost publicat în data de 04.11.2025, respectiv a 11-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor. Referitor la versiunile certificatelor ISO, autoritatea contractantă a menționat în fișa de date, la Secțiunea VI.3) Informații suplimentare: „Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine

§ 12

sau

§ 13

la

§ 14

o

§ 15

producție/metodă

§ 16

specifică

§ 17

de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea «sau echivalent»”. Astfel, răspunsul oferit a fost complet, clar și conform cu dispozițiile legale, având scopul de a asigura transparența și tratamentul egal al tuturor participanților. În continuare prezintă contraargumentele specialiștilor în domeniu, conform punctului de vedere înregistrat sub nr. 24461/10.11.2025 anexat. Punctul 1 – Clarificare privind criteriul de evaluare „Capacitatea totală suplimentară de încărcare a mașinilor de spălat” Criteriul „capacitate totală suplimentară de încărcare a mașinilor de spălat” reprezintă un factor de evaluare aferent componentei tehnice, nu o cerință de calificare sau selecție. Scopul acestui factor este de a permite autorității contractante să diferențieze ofertele în funcție de nivelul dotării tehnice și de performanța operațională a operatorilor Pagina 11 din 31

§ 18

economici, elemente esențiale pentru asigurarea calității și continuității serviciului. Evaluarea se realizează direct proporțional cu capacitatea totală instalată de spălare declarată de ofertanți, potrivit formulei din fișa de date. Capacitatea totală = numărul de mașini de spălat × capacitatea fiecărei mașini (kg); punctajul maxim (20 de puncte) se acordă ofertei cu cea mai mare capacitate totală de încărcare exprimată în kilograme/oră = ciclu de spălare spitalicesc; punctajul 0 se acordă ofertei care îndeplinește doar capacitatea minimă de 2.000 kg/oră (nivel minim admis). Prin acest mecanism, autoritatea contractantă urmărește să acorde un avantaj competitiv ofertanților care dispun de o infrastructură tehnică superioară, capabilă să asigure procesarea rapidă și rezervă operațională, continuitatea serviciului în condiții de urgență sau de creștere temporară a fluxului de lenjerie (ex. evenimente epidemiologice, crize sanitare). Criteriul este justificat și proporțional cu obiectul contractului, fiind permis de art. 187 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 care prevede posibilitatea utilizării unor factori de evaluare ce reflectă nivelul de performanță și capacitatea de a asigura o livrare mai eficientă sau de calitate superioară. Prin urmare, documentația se menține nemodificată, iar mențiunea privind algoritmul „invers proporțional” are caracter de eroare materială de redactare, intenția autorității fiind aceea de aplicare direct proporțională, conform formulei și descrierii tehnice deja incluse în fișa de date. Punctul 2 – Termenul și asigurarea stocului de textile S-au făcut clarificări în răspunsul consolidat nr. 23589/03.11.2025, solicitarea nr. 3 din cererea de clarificări nr. 52 din 15.10.2025, înregistrată la Registratura SJUSM cu nr. 22368/15.10.2025. Stocul de articole textile prevăzut în caietul de sarcini trebuie să fie disponibil la momentul începerii efective a prestării serviciului, astfel încât activitatea să poată debuta fără întârzieri. Scopul cerinței este asigurarea continuității serviciului din prima zi contractuală. Autoritatea contractantă nu stabilește un termen distinct între semnarea contractului și începerea prestării; implementarea logistică revine ofertantului desemnat câștigător. Documentația rămâne nemodificată. Punctul 3 – Numărul minim de cărucioare metalice S-au făcut clarificări în răspunsul consolidat nr. 23589/03.11.2025, solicitarea nr. 4 din cererea de clarificări nr. 52 din 15.10.2025, înregistrată la Registratura SJUSM cu nr. 22368/15.10.2025. Cerința privind existența unui număr de minimum 50 cărucioare metalice reprezintă cerința minimă obligatorie. Această valoare include totalul echipamentelor utilizate atât pentru transportul intern, cât și pentru manipularea lenjeriei curate și murdare. Menționarea a 45 containere în alt capitol are caracter explicativ și sunt incluse în cele 50 de cărucioare. Pagina 12 din 31

§ 19

Punctul 4 – Clarificare privind mijloacele de transport solicitate S-au făcut clarificări în răspunsul consolidat nr. 23589/03.11.2025, solicitarea nr. 5 din cererea de clarificări nr. 52 din 15.10.2025, înregistrată la Registratura SJUSM cu nr. 22368/15.10.2025. Deținerea a minimum 3 mijloace de transport conforme (pentru rufe curate, rufe murdare și un mijloc de rezervă) reprezintă cerință minimă de calificare, ce trebuie dovedită la momentul depunerii ofertei, prin documente care atestă dreptul de proprietate sau folosință exclusivă asupra vehiculelor. Această cerință este justificată prin necesitatea verificării capacității tehnice reale a operatorului înainte de atribuirea contractului și are la bază particularitățile activității Spitalului Județean de Urgență Satu Mare: livrări zilnice în cinci locați distincte (pavilioane, secții și unități exterioare), fiecare necesitând transport separat de rufe curate și murdare; respectarea circuitelor igienico-sanitare, cu separarea strictă a fluxurilor curate și murdare, conform Ordinului MS nr. 1025/2000; asigurarea continuității serviciului, inclusiv prin existența unei mașini de rezervă care să poată prelua imediat activitatea în caz de defecțiune, avarie sau întreținere tehnică a celorlalte vehicule. În lipsa acestor condiții, orice defecțiune sau întrerupere a transportului ar conduce la blocarea activității spitalului. Totodată, subcontractarea transportului nu este permisă, întrucât ar elimina controlul direct al operatorului asupra fluxurilor curate și murdare, ar compromite trasabilitatea și ar crea riscul ca, în caz de faliment sau neexecutare din partea subcontractantului, să nu poată fi asigurată prestarea serviciului, cu consecințe grave asupra funcționării spitalului. Cerința este, așadar, proporțională și strict necesară pentru garantarea siguranței, igienei și continuității serviciilor, în conformitate cu art. 187 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și cu principiile bunei execuții a serviciilor publice esențiale. Documentația de atribuire se menține nemodificată. Punctul 5 – Clarificare privind cerințele minime pentru personalul calificat și cursurile de igienă S-au făcut clarificări în răspunsul consolidat nr. 23589/03.11.2025, solicitarea nr. 6 din cererea de clarificări nr. 52 din 15.10.2025, înregistrată la Registratura SJUSM cu nr. 22368/15.10.2025. Cerințele referitoare la personal și la deținerea certificatelor de absolvire a cursurilor de igienă au fost stabilite în mod proporțional cu specificul serviciului prestat și cu nivelul ridicat de responsabilitate sanitară asociat spălării și manipulării lenjeriei destinate pacienților și personalului medical. Numărul minim solicitat – 6 persoane implicate în supravegherea procesului de spălare și 5 șoferi cu cursuri de igienă emise de Direcția de Sănătate Publică – a fost stabilit în funcție de numărul de locații de livrare (5 unități distincte), care implică organizarea zilnică a mai multor trasee de transport și manipulare; Pagina 13 din 31

§ 20

cerințele de igienă și control microbiologic stabilite prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1025/2000 prevăd instruirea și certificarea tuturor persoanelor implicate în procesul de spălare, transport, depozitare și livrare a lenjeriei spitalicești. Solicitarea prezentării dovezilor privind calificarea și instruirea personalului încă din faza de depunere a ofertei are ca scop verificarea capacității tehnice reale a ofertantului, pentru a garanta că acesta este pregătit să înceapă prestarea imediat după semnarea contractului, fără perioade de formare sau adaptare ulterioară. Orice întrerupere în procesul de spălare, manipulare sau livrare poate afecta igiena secțiilor medicale și siguranța pacienților; personalul neinstruit ar putea compromite fluxurile curate și murdare, ceea ce ar contraveni normelor sanitare; existența unui personal suficient numeric și calificat asigură continuitate și reacție promptă în situații de urgență sau creștere temporară a volumului de activitate. Cerințele stabilite sunt, prin urmare, justificate, proporționale și conforme cu art. 187 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, reflectând necesitatea asigurării unui nivel corespunzător de calitate și siguranță sanitară în prestarea serviciilor de spălătorie pentru unități medicale. Documentația de atribuire se menține nemodificată. Punctul 6 – Experiența similară S-au făcut clarificări în răspunsul consolidat nr. 23589/03.11.2025, solicitarea nr. 8 din cererea de clarificări nr. 52 din 15.10.2025, înregistrată la Registratura SJUSM cu nr. 22368/15.10.2025. Cerința referitoare la prezentarea contractelor de experiență similară derulate în ultimii 3 ani a fost stabilită în conformitate cu art. 178 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, care prevede posibilitatea autorității contractante de a solicita dovadă îndeplinirii unor contracte similare în ultimii 3 ani anteriori termenului-limită de depunere a ofertelor. Această perioadă a fost aleasă în mod justificat pentru a permite verificarea experienței recente și relevante a operatorilor economici în prestarea unor servicii comparabile ca natură, complexitate și volum cu obiectul prezentului contract. Stabilirea unui interval de 3 ani asigură: verificarea capacității actuale de prestare, bazată pe activități derulate în condițiile tehnice și legislative recente; garantarea faptului că operatorul are experiență curentă, nu doar istorică, în domeniul spălării și dezinfectării lenjeriei spitalicești; evitarea riscului de selectare a unor operatori inactivi, care nu mai dispun de infrastructura, echipamentele sau personalul necesar pentru o prestație de calitate. Pentru serviciile medicale și conexe (cum este spălarea lenjeriei spitalicești), experiența recentă este deosebit de relevantă, întrucât standardele de igienă și control sanitar s-au modernizat semnificativ în ultimii ani; legislația și cerințele sanitare s-au modificat semnificativ după perioada pandemiei COVID-19; au fost introduse noi norme de dezinfecție, trasabilitate și control microbiologic Pagina 14 din 31

§ 21

pe care doar operatorii activi le-au aplicat efectiv; infrastructura tehnologică a spălătoriilor profesionale a evoluat, ceea ce impune verificarea competenței actuale. Prin urmare, perioada de referință de 3 ani este adecvată, obiectivă și proporțională cu natura și complexitatea contractului, permițând o evaluare corectă a capacității profesionale a ofertanților. Documentația de atribuire se menține nemodificată. Punctul 7 – Standarde ISO S-au făcut clarificări în răspunsul consolidat nr. 23589/03.11.2025, solicitarea nr. 10 din cererea de clarificări nr. 52 din 15.10.2025, înregistrată la Registratura SJUSM cu nr. 22368/15.10.2025. Se acceptă versiunile actualizate ale certificărilor ISO 9001:2015 și ISO 14001:2015, întrucât acestea înlocuiesc versiunile anterioare. Menționarea versiunilor 2008/2004 are caracter orientativ și nu limitează participarea operatorilor certificați pe standardele în vigoare. Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producător, la mărci, brevete tipuri, la o origine sau la o producție/metodă specifică de fabricație/prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea „sau echivalent”. Punctul 8 – Necesitatea clarificării regimului de proprietate asupra lavetelor și mopurilor S-au făcut clarificări în răspunsul consolidat solicitarea nr. 23589/03.11.2025 din cererea de clarificări nr. 63 din 22.10.2025, solicitarea 1, înregistrată la Registratura SJUSM cu nr. 22920/22.10.2025. Lavetele și mopurile sunt proprietatea autorității contractante SJUSM. În concluzie, pentru toate aceste considerente solicită Consiliului să dispună respingerea contestației formulată de (...) SRL și menținerea documentației de atribuire astfel cum a fost întocmită. În probațiune, este depus răspunsul consolidat înregistrat cu nr. 23589/03.11.2025 și înscrisurile anexate care compun dosarul achiziției publice. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 80278/13.11.2025, (...) SRL a depus concluzii juridice, prin care a susținut că „clarificarea din oficiu” din 20.10.2025 nu este o clarificare, ci o modificare efectivă a documentației, întrucât înlocuiește pagina 5 din caietul de sarcini/fișa de date, modifică capacitatea minimă totală de încărcare și modul de punctaj, impunând o „variantă corectă” de care ofertanții trebuie să țină cont la depunerea ofertelor. Contestatorul afirmă că sintagma „sau echivalent” nu se aplică standardelor ISO, deoarece ISO nu este marcă/producător și nu există „ISO echivalent”, ci doar standarde în vigoare și standarde abrogate. De asemenea, contestatoarea arată că mențiunea „invers proporțional” produce efecte juridice în forma publicată, iar invocarea Pagina 15 din 31

§ 22

unei „erori de redactare” și a „intenției” autorității nu poate justifica rescrierea criteriului. Totodată, contestatorul consideră gravă afirmația autorității contractante care urmărește să acorde „avantaj competitiv” ofertanților cu infrastructură tehnică superioară, apreciind că aceasta favorizează operatorii mari și restrânge concurența. Mai mult, contestatorul contestă cerința ca stocul de textile să fie disponibil „din prima zi”, precum și cerințele privind cele 3 mijloace de transport (inclusiv rezervă), cursurile de igienă și surse alternative de apă/energie, arătând că sunt disproporționate și fără temei în Ordinul MS nr. 1025/2000. S-a criticat și menținerea experienței similare doar pe ultimii 3 ani, susținând că autoritatea avea posibilitatea de a extinde perioada de referință conform art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 pentru a asigura o concurență reală. În aceste condiții, contestatoarea a solicitat admiterea contestației și remedierea documentației pentru a asigura competiție reală și nediscriminatorie. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 81416/18.11.2025, (...) SRL a înaintat o adresă prin care a sesizat un cumul de încălcări grave ale Legii nr. 101/2016, nerespectarea încheierii CNSC, sens în care a solicitat anularea procedurii de atribuire. Astfel, contestatorul susține că autoritatea contractantă nu a respectat obligația legală de publicare a contestației în termenul prevăzut de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, publicarea fiind realizată cu întârziere și într-o formă incompletă, omițând pagini esențiale. Ulterior, autoritatea contractantă a procedat la republicarea documentului, invocând o ”eroare de scanare”, situație care a generat o aparență procedurală falsă utilizată de intervenientă pentru a susține tardivitatea contestației. De asemenea, se reiterează susținerea potrivit căreia autoritatea contractantă a modificat ilegal documentația de atribuire prin „clarificare din oficiu”, care a schimbat conținutul caietului de sarcini, cerințele tehnice și modul de acordare a punctajului. Prin această intervenție, a fost impusă o variantă diferită a cerințelor tehnice, de care operatorii economici au fost obligați să țină cont la depunerea ofertelor, fără ca modificarea să fie publicată prin erată și fără reluarea termenelor procedurale. Totodată, contestatorul susține că autoritatea contractantă a ignorat încheierea CNSC prin care s-a dispus suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea fondului cauzei. În pofida acestei măsuri obligatorii, procedura a fost continuată, fiind menținute active operațiuni Pagina 16 din 31

§ 23

în platforma SEAP, iar la data de 18.11.2025 a fost publicată declarația de participare a singurului ofertant, respectiv actualul prestator (...). Potrivit celor prezentate, conduita autorității contractante este caracterizată de publicări întârziate și viciate, modificări nelegale ale documentației, distorsionarea criteriilor de atribuire, lipsa unei comunicări coerente și nerespectarea deciziilor CNSC. Acest ansamblu de acțiuni este descris ca un tipar de încălcări sistematice care afectează grav transparența și legalitatea procedurii. În concluzie, (...) SRL a susținut că procedura de atribuire este iremediabil viciată și că niciun remediu parțial nu mai poate restabili legalitatea. În consecință, solicită Consiliului anularea integrală a procedurii de atribuire, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 81923/19.11.2025, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a arătat că, până la data respectivă, nu a primit încheierea CNSC prin niciun mijloc oficial și nu a avut cunoștință de suspendarea procedurii. În aceste condiții, se precizează că a continuat procedura și a respectat termenul de deschidere stabilit pentru 17.11.2025. De asemenea, s-a menționat că (...) SRL nu a depus ofertă în cadrul licitației. Prin adresa nr. 1406/19.11.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 81928/19.11.2025, (...) a precizat faptul că societatea contestatoare a depus contestația la data de 30.10.2025, anterior publicării în SEAP a clarificării invocate de contestatoare, din data de 04.11.2025. astfel, contestatorul nu a formulat o contestație în termenul legal de 10 zile de la această publicare, ci a transmis ulterior, la 18.11.2025, o adresă suplimentară cu motive noi, care nu poate completa contestația inițială și este tardivă. Totodată, s-a susținut că răspunsurile la clarificări nu modifică documentația de atribuire, ci doar explică cerințe deja existente. Cerința de capacitate minimă de 2000 kg/oră rămâne o condiție obligatorie de calificare, iar pragul de 1500 kg este utilizat exclusiv pentru calculul punctajului, fără a genera contradicții sau modificări ale documentației. De asemenea, celelalte critici ale contestatorului au fost considerate lipsite de relevanță juridică, neprobate și inapte să justifice anularea procedurii. În consecință, s-a solicitat respingerea contestației în integralitate și menținerea procedurii de atribuire. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 82343/20.11.2025, autoritatea contractantă a transmis decizia de suspendare a procedurii nr. 847/20.11.2025. Prin adresa nr. 80/2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 82637/21.11.2025, (...) SRL a transmis precizări suplimentare și un răspuns la punctul de vedere al intervenientului cu solicitarea de Pagina 17 din 31

§ 24

sancționarea autorității contractante pentru nerespectarea încheierii de suspendare dispuse de CNSC prin Încheierea nr. 3943/C7/4290 din 06.11.2025. Totodată, societatea contestatoare a prezentat o cronologie a procedurii inițiate de Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, publicată în SEAP la 09.10.2025, arătând că a formulat solicitări de clarificare la 15.10.2025 și completări ale solicitărilor de clarificare la data de 22.10.2025. A precizat că, la data de 20.10.2025 autoritatea contractantă a publicat o „clarificare din oficiu” care a modificat documentația, prin introducerea formulării „a se citi varianta corectă”, fără emiterea unei erate și fără prelungirea termenului de depunere a ofertelor. Totodată, (...) SRL a arătat că a depus contestația la 30.10.2025 în termenul legal de 10 zile, contestația vizând documentația astfel cum ar fi fost modificată prin clarificarea din 20.10.2025, și nu clarificarea publicată ulterior la 04.11.2025. Societatea a precizat că, prin răspunsul autorității din 04.11.2025 a rescris cerințe și a introdus obligații suplimentare, fără a elimina ambiguitățile. La data de 05.11.2025 (...) a formulat cerere de intervenție, iar autoritatea contractantă a transmis punct de vedere, la data de 06.11.2025 contestatoarea depunând răspuns la acestea și o notă privind publicarea incompletă și întârziată a contestației în SEAP. Tot la data de 06.11.2025, CNSC a dispus suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond. De asemenea, (...) SRL a susținut că, în perioada 06.11.2025– 17.11.2025, autoritatea contractantă nu suspendat procedura, menținând termenul de depunere a ofertelor la 17.11.2025 și continuând derularea procedurii. La data de 18.11.2025 a fost publicat în SEAP raportul de participare, cu mențiunea că SALESIANER este singurul ofertant, iar în aceeași zi contestatorul a informat CNSC despre nereguli din procedură, precizând că această adresă nu reprezintă o contestație nouă, ci o sesizare privind fapte ulterioare. Pe fondul disputei cu intervenientul, contestatorul a susținut că punctul central îl reprezintă modificarea factorului de evaluare: în caietul de sarcini, la capitolul privind evaluarea ofertelor, valoarea de referință pentru punctaj era de 1.500 kg, iar prin clarificarea din 20.10.2025 autoritatea contractantă a înlocuit această valoare cu 2.000 kg, valoare care provine dintr-o cerință minimă tehnică (calificare) din altă secțiune. Contestatorul a arătat că această schimbare afectează modul de punctare și ierarhia ofertanților, motiv pentru care constituie o modificare materială a documentației care ar fi impus publicarea unei erate și ar fi deschis un nou termen de contestare, termen în care contestația din 30.10.2025 a fost depusă. Pagina 18 din 31

§ 25

Contestatorul a respins susținerile intervenientului privind tardivitatea, arătând că actul contestat este clarificarea din 20.10.2025, existentă și publicată în SEAP, și că documentele din 06.11.2025 și 18.11.2025 nu reprezintă contestații noi și nu introduc motive noi privind documentația, ci reprezintă acte de apărare și sesizări privind încălcări procedurale ulterioare, inclusiv nerespectarea suspendării. În concluzie, (...) SRL a solicitat respingerea excepției tardivității, admiterea contestației din 30.10.2025, anularea procedurii de achiziție și sancționarea autorității contractante pentru continuarea procedurii în perioada suspendării. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 82862/24.11.2025, (...) SRL a depus o notă explicativă juridică, pentru a corecta afirmațiile pe care le consideră eronate din punctul de vedere al autorității contractante și ale intervenientului. Astfel, s-a susținut că actul esențial al procedurii este „clarificarea din oficiu” publicată în SEAP la data de 20.10.2025, prin care autoritatea contractantă a modificat documentația de atribuire, eliminând valoarea de 1.500 kg și impunând valoarea de 2.000 kg pentru factorul de evaluare. Această clarificare este considerată un act modificator, care a făcut documentația definitivă și de la care a început să curgă termenul de contestare. De asemenea, (...) SRL a arătat că a formulat contestația la 30.10.2025, în termenul legal de 10 zile, și respinge susținerile privind tardivitatea, afirmând că nu a contestat clarificarea din 04.11.2025, ci exclusiv actul din 20.10.2025. Documentele depuse ulterior, la 06.11.2025 și 18.11.2025, sunt prezentate ca acte de apărare și sesizări privind încălcări procedurale ulterioare, nu ca noi contestații. De asemenea, contestatorul susține că autoritatea contractantă nu a respectat suspendarea dispusă de CNSC la 06.11.2025, continuând procedura și publicând raportul de participare în perioada de suspendare, precum și că a publicat inițial contestația incompletă în SEAP, exemplarul complet fiind publicat în data de 06.11.2025. În concluzie, (...) SRL a solicitat respingerea excepției tardivității, admiterea contestației și anularea procedurii de achiziție, apreciind că neregulile invocate au afectat iremediabil legalitatea și transparența procedurii. Prin adresa nr. 25376/21.11.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 82869/24.11.2025, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, a transmis punct de vedere prin care a solicitat respingerea contestației și a cererii de anulare a procedurii formulate de (...) SRL, precum și menținerea documentației de atribuire. Autoritatea contractantă a arătat că publicarea în SEAP a contestației, inițial incompletă, s-a datorat unei erori umane, corectată Pagina 19 din 31

§ 26

ulterior fără a afecta dreptul de informare al operatorilor economici, întrucât documentele erau disponibile pe site-ul CNSC. A arătat că răspunsurile la clarificări au fost transmise în termen legal și nu au modificat documentația, ci doar au confirmat cerințele deja prevăzute în fișa de date și caietul de sarcini, inclusiv capacitatea minimă de 2.000 kg/oră. Totodată, autoritatea contractantă a precizat că factorii de evaluare, cerințele privind capacitatea tehnică, stocurile de textile, numărul cărucioarelor metalice, mijloacele de transport, personalul calificat, experiența similară, standardele ISO și regimul de proprietate asupra lavetelor și mopurilor, sunt justificate, proporționale și conforme cu Legea nr. 98/2016, fiind clarificate prin răspunsul consolidat publicat în SEAP la 04.11.2025. S-a susținut că nu au fost introduse cerințe noi și că documentația a rămas nemodificată. În concluzie, SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SATU MARE a solicitat respingerea contestației și a cererii de anulare a procedurii formulate de (...) SRL și continuarea procedurii de achiziție în forma inițială. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 83933/27.11.2025, (...), în calitate de intervenient în interes propriu, a susținut că, deși contestația (...) SRL formulată la 30.10.2025 este susceptibilă a fi depusă în termenul de 10 zile doar în măsura în care vizează clarificarea din oficiu din 20.10.2025, celelalte critici referitoare la caietul de sarcini fiind tardive, prin raportare la data publicării anunțului de participare din 09.10.2025. Intervenientul a susținut că singurul aspect care trebuie analizat privește menționarea eronată de 1500 kg, la pag. 5 din caietul de sarcini, în loc de 2000 kg, corectată prin clarificarea din 20.10.2025. Această clarificare este prezentată ca fiind o simplă corectare a unei erori materiale, întrucât cantitatea de 2000 kg/oră era deja prevăzută constant în fișa de date (fila 3), cât și în caietul de sarcini (fila 11). (...) a susținut că cerința de 2000 kg/oră este justificată, proporțională și realizabilă, inclusiv prin utilizarea cumulată a mai multor echipamente, nefiind discriminatorie sau restrictivă. În consecință, clarificarea nu constituie o modificare a documentației, nu impune publicarea unei erate în SEAP și nici stabilirea unui nou termen de contestare, astfel încât nu poate fi justificată anularea procedurii de achiziție. Prin adresele înregistrate la Consiliu cu nr. 86121/05.12.2025 și nr. 86409/08.12.2025, autoritatea contractantă a depus documente din dosarul achiziției. Pagina 20 din 31

§ 27

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În vederea încheierii acordului - cadru, având ca obiect „(...), (...), în calitate de autoritate contractantă, a publicarea în SEAP anunțul de participare nr. CN1086281/09.10.2025. Din informațiile anunțului de participare și a documentației de atribuire, durata acordului cadru este de 36 luni, valoarea estimată a acordului-cadru este între 9.762.120,00 lei și 16.966.800,00 lei, fără TVA, valoarea celui mai mare contract subsecvent este de 5.655.600,00 lei, criteriul de atribuire este „Cel mai bun raport calitate – preț”, iar depunerea ofertelor a fost stabilită la data de 17.11.2025, ora 15:00. În prezent, procedura este suspendată. La data de 20.10.2025, autoritatea contractantă a publicat ”Clarificare din oficiu”, cu scopul de a înlocui pag. 5 din caietul de sarcini: Astfel, prin adresa de clarificare nr. 22379/16.10.2025, publicată în SEAP la data de 20.10.2025, autoritatea contractantă a precizat următoarele: Pagina 21 din 31

§ 28

În contextul clarificării din oficiu, publicată de autoritatea contractantă în SEAP la data de 20.10.2025, societatea contestatoare a depus contestația în analiză, solicitând următoarele: - în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pe fond; Pagina 22 din 31

§ 29

- în principal, modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența și obligarea autorității contractante la remedierea fișei de date a achiziției și a caietului de sarcini, cu respectarea prevederilor legislației achizițiilor publice și ale hotărârii care urmează a fi pronunțată în prezenta cauză, precum și prelungirea în mod corespunzător a termenului de depunere a ofertelor; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. Cu respectarea prevederilor art. 611 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, (...) SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii corespunzătoare, în valoare de 220.000,00 lei, conform recipisei de consemnare nr. 211802834/1, eliberată de către CEC BANK Sucursala Drobeta Turnu Severin, la data de 30.10.2025. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1.064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Cu referire la solicitarea contestatoarei de suspendare a procedurii de atribuire, Consiliul s-a pronunțat prin Încheierea nr. 3943/C7/4290 din 06.11.2025, prin care s-a dispus suspendarea procedurii până la soluționarea contestației. Încheierea de suspendare a transmisă intervenientei cu adresa nr. 79977/4290/C7/12.11.2025,

§ 30

contestatoarei

§ 31

cu

§ 32

adresa

§ 33

nr. 79976/4290/C7/12.11.2025 și autorității contractante cu adresa nr. 79974/12.11.2025, fiind primită de contestatoare în data de 17.11.2025, iar de autoritatea contractantă în data de 19.11.2025, astfel cum rezultă din confirmările de primire existente la dosarul cauzei. În condițiile în care autoritatea contractantă a primit Încheierea nr. 3943/C7/4290 din 06.11.2025, în data de 19.11.2025, ulterior datei de depunere a ofertelor, stabilită inițial la data de 17.11.2025, procedura fiind în desfășurare la data de 17.11.2025, a fost depusă o ofertă. Din Declarația de participare publicată în SEAP la data de 18.11.2025, rezultă că a depus ofertă un singur operator economic, respectiv (...), intervenientă în cauza aflată în analiză, care formează obiectul dosarului nr. 4290/2025. Ulterior acestui moment, prin decizia nr. 847/20.11.2025, urmare a primirii Încheierii nr. 3943/C7/4290 din 06.11.2025 autoritatea contractantă a suspendat procedura începând cu data de 20.11.2025, până la soluționarea cauzei, astfel cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei. În prezent, procedura de atribuire este suspendată. Din verificarea cererii de intervenție transmisă de (...), prin e-mail, în data de 05.11.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 78136/06.11.2025, Pagina 23 din 31

§ 34

Consiliul a reținut că această cerere a fost transmisă concomitent contestatoarei și autorității contractante, la data de 05.11.2025, societatea intervenientă solicitând respingerea contestației formulate de către (...) SRL ca fiind tardivă. Cu privire la cererea de intervenție transmisă prin mijloace electronice (e-mail), Consiliului, autorității contractante și contestatoarei, la data de 05.11.2025, se constată că aceasta a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 [Până la soluționarea contestației de către Consiliu, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenție voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestației. În cazul procedurilor a căror inițiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestației”], în condițiile în care, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația formulată de (...) SRL, la data de 04.11.2025, iar (...) a transmis cererea de intervenție în data de 05.11.2025, termenul limită de depunere a unei astfel de cereri, calculat prin aplicarea dispozițiilor anterior citate, se împlinea la data 14.11.2025, inclusiv, rezultând că cererea de intervenție transmisă Consiliului, contestatoarei și autorității contractante la data de 05.11.2025 s-a realizat în cadrul termenului legal anterior calculat. Faptul că autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația formulată de (...) SRL, în data de 04.11.2025, cu întârziere și incompletă (doar paginile cu număr impar, datorită unei erori de scanare a paginilor, cum a indicat în SEAP), în 06.11.2025 fiind publicată forma completă a contestației, nu înseamnă că achizitoarea trebuie sancționată, câtă vreme societatea intervenientă a înțeles conținutul contestației și nu a fost împiedicată în demersul său de a depune cerere de intervenție. Câtă vreme autoritatea contractantă a fost diligentă și a suplinit lipsa publicării complete a contestației, o măsură de remediere cu privire la acest aspect, nu se impune. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 64, art. 65 și art. 67 din Codul de procedură civilă, dar și faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză, (...) a depus ofertă astfel cum rezultă din Declarația de participare publicată în SEAP la data de 18.11.2025, iar cererea sa privește respingerea contestației formulate de către (...) SRL ca tardivă, și pe cale de consecință menținerea ca fiind temeinice și legale a actelor autorității contractante (documentația de atribuire, inclusiv clarificările la aceasta), Consiliul apreciază că aceasta are caracterul unei cereri de intervenție în interesul autorității contractante, urmând a fi admisă în principiu. Pagina 24 din 31

§ 35

Cercetând cu prioritate, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepția tardivității contestației invocată de societatea intervenientă, motivată de depunerea acesteia la autoritatea contractantă în afara termenului legal, de 10 zile, Consiliul constată lipsa de temeinicie a acesteia, având în vedere următoarele aspecte: 1. contestația a fost transmisă, prin e-mail, atât la CNSC, cât și la autoritatea contractantă, în data de 30.10.2025, ca urmare a clarificării din oficiu publicată de autoritatea contractantă în SEAP la data de 20.10.2025; 2. conform prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, (1) Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare; 3. valoarea procedurii este mai mare decât pragul valoric de la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/20163 (16.966.800 lei > 1.077.624 lei), astfel că termenul de contestare este de 10 zile, conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016; 4. calculat potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 101/2016, prin raportare la data de 20.10.2025 când (...) SRL a luat la cunoștință de conținutul clarificării atacate, termenul de contestare se împlinea la data de 30.10.2025, care coincide cu data de transmitere a contestației, atât către Consiliu, cât și către autoritatea contractantă; 5. se determină în aceste condiții că societatea contestatoare a transmis contestația în analiză, cu respectarea termenului de contestare, respectiv în data de 30.10.2025, raportat la data clarificării din 20.10.2025, atât la Consiliu, cât și la autoritatea contractantă. Trecând la soluționarea pe fond a contestației, îndreptate împotriva documentației de atribuire, în contextul clarificării publicate de autoritatea contractantă în SEAP la data de 20.10.2025, trebuie ținut seama că dispozițiile art. 160 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele analoage ale art. 103 alin. (1) și (2) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, prescriu că orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire, iar autoritatea contractantă are obligația de a răspunde în mod clar și complet, cât mai repede posibil, la orice solicitare de clarificări sau informații suplimentare. Niciunde în legislația în vigoare nu se prevede dreptul operatorilor economici de a solicita sau propune modificarea fișei de date, a formularelor sau a caietului de sarcini și, nici atât, obligația autorității contractante de a remedia documentația de atribuire astfel cum solicită sau propune fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită. Așa cum a fost mai sus reținut, singura obligație legală a autorității contractante este aceea de a răspunde operativ, în mod clar, complet și fără ambiguități la solicitarea de Pagina 25 din 31

§ 36

clarificări, iar cercetarea Consiliului va privi doar respectarea acestei obligații, iar nu legalitatea documentației de atribuire, respectiv a caietului de sarcini, pe care operatorii economici trebuiau să-l conteste în cadrul termenului de 10 zile, calculat conform dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, care curge de la publicarea în SEAP a documentației de atribuire, respectiv 09.10.2025 și s-a împlinit la data de

§ 37

20.10.2025. Consiliul nu se poate pronunța asupra legalității sau nelegalității cerințelor caietului de sarcini, fiind ținut de tardivitatea contestării lui, care împiedică o analiză pe fond a acestuia. Chiar dacă, în speță, Consiliul ar dispune anularea și refacerea Răspunsului consolidat al autorității contractante din data de 20.10.2025, nu i s-ar putea dispune autorității contractante să schimbe informațiile cuprinse în cadrul caietului de sarcini, deoarece, la acest moment, este tardivă orice critică vizând informațiile din documentația de atribuire, un astfel de demers inițiat de contestatoare nefiind admisibil. În același sens este și practica judiciară, relevante fiind spre pildă decizia civilă nr. 6598 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; deciziile nr. 1150/CA din 21 octombrie 2009 și nr. 1449/CA din 16 decembrie 2009 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal; deciziile civile nr. 1425 din 29 martie 2012 și nr. 1639 din 15 iunie 2009 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; deciziile civile nr. 70 și 71 din 22 ianuarie 2009, în care Curtea de Apel Timișoara, Secția contencios administrativ și fiscal, a statuat că solicitarea unor clarificări cu depășirea termenului legal de formulare a eventualelor contestații nu poate avea ca efect repunerea în termen ori considerarea ca fiind formulată în termen contestația. Art. 160 al Legii nr. 98/2016 prevede următoarele: (1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare în legătură cu documentația de atribuire. (2) Autoritatea contractantă are obligația de a răspunde în mod clar și complet, cât mai repede posibil, la orice solicitare de clarificări sau informații suplimentare, într-o perioadă care nu trebuie să depășească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea unui operator economic. (3) Autoritatea contractantă are obligația de a publica răspunsurile însoțite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziției, indicată potrivit dispozițiilor art. 150 alin. (2), luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informațiile suplimentare respective. Pagina 26 din 31

§ 38

(4) Dispozițiile art. 150 alin. (3)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător în ceea ce privește răspunsurile la solicitări de clarificări sau informații suplimentare. În speță, Consiliul apreciază că răspunsul consolidat publicat în SEAP în data de 20.10.2025, care a creat contextul pentru depunerea contestației, pune în concordanță informații din caietul de sarcini și fișa date în referire la Capacitatea totală suplimentară minimă de încărcare a mașinilor de spălat (factor de evaluare cu punctaj maxim de 20 pct.), de la 1.500 kg, la 2.000 kg, aspect care nu a fost contestat de (...) SRL, prin contestația din 30.10.2025. În concret, societatea contestatoare a contestat următoarele aspecte: 1. alegerea factorului de evaluare „Capacitatea totală suplimentară de încărcare a mașinilor de spălat”, pentru:  lipsa unei fundamentări tehnice și a proporționalității factorului de evaluare, în condițiile în care achizitoarea nu a prezentat studiu tehnic sau analiza de piață care să justifice stabilirea acestuia;  lipsa unei corelări între capacitatea minimă solicitată (2.000 kg/oră) și necesarul zilnic estimat, indicat în caietul de sarcini (4.600 kg/zi);  neconcordanța privind modul de calcul al punctajului, fiind menționat un calcul ”invers proporțional”, în timp ce formula indică faptul că este ”direct proporțional”;  lipsa unei limitări maxime până la care se acordă punctaj și ambiguitatea noțiunii de ”suplimentar” conduc la aplicarea subiectivă a criteriului și favorizarea operatorilor cu capacități industriale mari. 2. obligativitatea cerinței privind punerea la dispoziția autorității contractante, din prima zi de contract, a stocului complet de lenjerie și articole textile; 3. presupusa ambiguitate a numărului minim de cărucioare metalice solicitate; 4. solicitarea lipsită de temei și nejustificată a categoriilor de mijloace de transport; 5. solicitarea restrictivă și nejustificată a numărului de personal și a momentului prezentării cursurilor de igienă pentru aceștia; 6. experiența similară, pentru care s-a impus condiția realizării acesteia pe baza contractelor din ultimii 3 ani; 7. existența unor cerințe privind certificate ISO care sunt abrogate; 8. lipsa de claritate a informațiilor din documentația de atribuire privind regimul de proprietate asupra lavetelor și mopurilor necesare. Toate aceste aspecte care au făcut obiectul contestației din 30.10.2025, privesc cerințe ale documentației de atribuire, publicată în Pagina 27 din 31

§ 39

SEAP la data de 09.10.2025, în cadrul anunțului de participare nr. CN1086281/09.10.2025, și care puteau fi contestate în cadrul termenului de 10 zile care s-a împlinit la data de 20.10.2025, inclusiv (19.10.2025 fiind zi nelucrătoare, duminica). Criticile formulate la data de 30.10.2025 în referire la aspectele mai sus amintite, depășesc termenul de contestare. În această direcție vine chiar Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 10 decembrie 2009, cauza T- 195/08, Antwerpse Bouwwerken NV împotriva Comisiei Europene, pct. 50 și 51: „Mai mult, chiar dacă o autoritate contractantă este obligată să redacteze în mod precis și clar condițiile unei cereri de ofertă, aceasta nu este obligată să aibă în vedere toate situațiile posibile, oricât de rare ar fi acestea, susceptibile să apară în practică (Ordonanța Curții din 20 aprilie 2007, TEA CEGOS și STG/Comisia, C 189/06 P, Rep., p. I 62, punctul 30). O condiție prevăzută în caietul de sarcini trebuie interpretată în funcție de obiectul său, de sistemul și de modul său de formulare (a se vedea în acest sens Ordonanța TEA CEGOS și STG/Comisia, punctul 50 de mai sus, punctul 46). În caz de îndoială, autoritatea contractantă vizată poate să evalueze aplicabilitatea unei astfel de condiții prin realizarea unei examinări pentru fiecare caz în parte, ținând cont de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Ordonanța TEA CEGOS și STG/Comisia, punctul 50 de mai sus, punctul 31).” Într-o atare situație, Consiliul constată că aspectele criticate de (...) SRL la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 8 care vizează conținutul unor cerințe din cadrul documentației de atribuire, necontestată în termen, prin raportare la data publicării acesteia în SEAP nu mai pot constitui motiv de contestare în această etapă a procedurii, reprezentând astfel critici tardive în raport cu data luării la cunoștință despre conținutul documentației de atribuire, respectiv 09.10.2025. Astfel, așa cum s-a reținut anterior în considerente, sesizând, pe de-o parte, faptul că (...) SRL, deși s-a raportat la răspunsul consolidat al autorității contractante la solicitările de clarificări publicat în SEAP la data de 20.10.2025, aceasta a formulat, în fapt, critici legate de conținutul documentației de atribuire, conținut care, însă, nu a suportat modificări prin răspunsul publicat în SEAP la data de 20.10.2025, în soluționare Consiliul va lua act de cele menționate, și constată tardivitatea criticilor formulate de către (...) SRL, prin raportare atât la data publicării documentației de atribuire în SEAP, respectiv 09.10.2025, cât și la prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „În cazul în care contestația privește conținutul documentației de atribuire, publicată în Sistemul electronic de achiziții publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoștință este data publicării documentației de atribuire.” Pagina 28 din 31

§ 40

În aceste condiții, ținând seama de cele precizate anterior, Consiliul va avea în vedere doar verificarea aspectului legat de modalitatea în care, prin documentul postat în SEAP, la data de 20.10.2025, sub denumirea ”clarificare din oficiu”, achizitoarea a înlocuit pagina 5 a caietului de sarcini, în fapt a înlocuit cantitatea minimă de 1.500 kg cu 2.000 kg, care reprezintă capacitatea totală minimă de încărcare a mașinilor de spălat pentru care punctajul este 0 (zero), aspect care nu a fost contestat de societatea contestatoare prin contestația în analiză, transmisă Consiliului în data de 30.10.2025. Sub aspectul criticilor din contestației, reținute succint mai sus, Consiliul constată că autoritatea contractantă NU a modificat în vreun fel conținutul documentației de atribuire, în condițiile în care se constată că informațiile referitoare la acest aspect au fost furnizate de către autoritatea contractantă operatorilor economici interesați încă de la data publicării în SEAP a documentației de atribuire, odată cu anunțul de participare nr. CN1086281/09.10.2025, informațiile regăsindu-se în cadrul documentației de atribuire. Or, în condițiile în care se constată că odată cu demararea procedurii de atribuire prin anunțul de participare nr. CN1086281/09.10.2025, autoritatea contractantă a furnizat toate informațiile necesare pentru o informare corectă și completă a operatorilor economici, inclusiv în ceea ce privește criticile aduse în prezenta cauză, (...) SRL cunoscând aceste informații încă din data de 09.10.2025, criticile formulate în cadrul contestației în analiză (care face obiectul dosarului nr. 4290/2025), prin care aceasta a solicitat, în fapt, modificarea anumitor cerințe din documentația de atribuire, reprezintă un demers tardiv, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Într-o atare situație, Consiliul constată că aspectele criticate de contestatoarea (...) SRL prevăzute în documentația de atribuire, reprezintă critici tardive în raport cu data luării la cunoștință despre conținutul documentației de atribuire, și anume 09.10.2025, unde se regăseau specificate informațiile referitoare la cerințele contestate în prezenta cauză. În aceste condiții, Consiliul constată că, deși (...) SRL a indicat clarificarea din oficiu din 20.10.2025, emisă de autoritatea contractantă, ca fiind actul considerat nelegal în fapt aspectele criticate prin prezenta contestație, vizează conținutul documentației de atribuire, care nu a fost modificat prin clarificarea indicată, caz în care sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, luând în considerare valoarea estimată a acordului – cadru de servicii în cauză (între 9.762.120 lei și 16.966.800 lei) și tipul acestuia (acord – cadru de servicii), Consiliul constată că termenul pe care îl avea la dispoziție (...) SRL, pentru a formula contestație cu privire Pagina 29 din 31

§ 41

la conținutul documentației de atribuire (caiet de sarcini), era de 10 zile, de la data de 09.10.2025, care reprezintă data publicării acesteia în SEAP, respectiv data de 20.10.2025. Așadar, criticile aduse de (...) SRL, în ceea ce privește conținutul documentației de atribuire (caietul de sarcini), sunt tardiv formulate, nu însă și contestația care face obiectul dosarului nr. 4290/2025 și pe care Consiliul o va respinge, în condițiile în care se constată că actul administrativ la care s-a raportat contestatoarea, atacat din punct de vedere formal, l-a constituit clarificarea din oficiu, publicată în SEAP la data de 20.10.2025. Cât privește critica formulată de societatea contestatoare prin adresa nr. 72/06.11.2025, precum și prin corespondența ulterioară, din data de 13.11.2025, 18.11.2025 și 21.11.2025, în referire la faptul că autoritatea contractantă a modificat în mod nelegal documentația de atribuire, respectiv caietul de sarcini, prin clarificarea din oficiu publicată în SEAP la data de 20.10.2025, fiind suplimentară criticilor din contestație, Consiliul o va respinge ca inadmisibilă, în temeiul prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora (3) Este inadmisibilă prezentarea unor noi motive de contestare şi/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia. Se consideră lipsit de relevanță faptul că autoritatea contractantă a publicat în SEAP, în data de 04.11.2025, răspunsul consolidat de clarificare a documentației de atribuire, cu referire la majoritatea aspectelor care au fost criticate prin contestația în analiză, câtă vreme societatea contestatoare nu a mai depus o nouă contestație. În acest context, luând în considerare cele anterior menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația (...) SRL, ca nefondată. Concluzionând asupra aspectelor care au constituit obiectul prezentei cauze, Consiliul constată că nu se impune remedierea vreunei cerințe din caietul de sarcini ori de anulare a procedurii de atribuire, astfel cum s-a solicitat, motiv pentru care, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către (...) SRL, în contradictoriu cu (...), în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, Pagina 30 din 31

§ 42

în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția tardivității contestației depusă de (...) SRL, invocată de societatea (...), în calitate de intervenientă. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de (...) SRL, cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...), cu sediul în municipiul (...), în calitate de autoritate contractantă. Admite cererea de intervenție depusă de (...), cu sediul în (...), cu sediul ales la Cabinet de Avocat (...). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactată în 5 exemplare originale, conține 31 pagini. Pagina 31 din 31

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.