Decizie 1497/2024
Decizie CNSC2024_1497_2024_Decizie_1497.pdf, BO2024_1497_2024_BO2024_1497.pdf
Document CNSC
VICI EVOLUTION SRL în contradictoriu cu JUDETUL SALAJ
Decizia CNSC nr. 1497/C9/1478 din 30.05.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect furnizare Aparatura medicală aferentă proiectului "Extindere, modernizare și dotare UPU-SMURD la Spitalul Judeţean de Urgență Zalău" - lot 7 – Radiologie 2, cod CPV 33100000-1 Echipamente medicale (Rev.2), contestatoarea a solicitat: 1. Admiterea ca temeinică şi legală a contestaţiei formulate; 2. Constatarea faptului că a elaborat oferta cu respectarea prevederilor legale, dar şi cu cerinţele autorităţii contractante stabilite prin documentaţia de atribuire; 3. Anulare adresei - comunicare rezultat procedurii nr. 7988/ 24.04.2024 pentru lot 7 - Radiologie 2, raportului procedurii, precum şi a tuturor actelor subsecvente emise de către Judeţul Sălaj, Consiliul Judeţean - Serviciul Achiziţii Publice Parteneriat Public Privat și urmărirea contractelor, pe care le consideră netemeinice şi nelegale în ceea ce priveşte oferta sa; 4. Anularea raportului procedurii de anulare nr. 7987/24.04.2024; 5. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale, în conformitat…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de Vici Evolution SRL, în contradictoriu cu Județul Sălaj, și anulează raportul procedurii nr. 7987/24.04.2024, procesul- verbal nr. 7967/ 24.04.2024 și comunicarea nr. 7988/24.04.2024. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Vici Evolution SRL, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat contestatoarei în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din le…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_1497_2024_Decizie_1497.pdf, BO2024_1497_2024_BO2024_1497.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1497/C9/1478 Data: 30.05.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 27245/30.04.2024, depusă de VICI EVOLUTION SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Şcoala Floreasca nr. 28, etaj 2, ap. 3, sectorul 1, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/17622/2023, având CUI 42981274, reprezentată legal prin administrator Laura Florentina Danciu și convențional prin SCA Ilie și Asociații, împotriva rezultatului procedurii de licitație deschisă, organizată de JUDEȚUL SĂLAJ, cu sediul în Zalău, str. 1 Decembrie 1918 nr. 12, judeţul Sălaj, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului având ca obiect furnizare Aparatura medicală aferentă proiectului "Extindere, modernizare și dotare UPU-SMURD la Spitalul Judeţean de Urgență Zalău" - lot 7 – Radiologie 2, cod CPV 33100000-1 Echipamente medicale (Rev.2), contestatoarea a solicitat: 1. Admiterea ca temeinică şi legală a contestaţiei formulate; 2. Constatarea faptului că a elaborat oferta cu respectarea prevederilor legale, dar şi cu cerinţele autorităţii contractante stabilite prin documentaţia de atribuire; 3. Anulare adresei - comunicare rezultat procedurii nr. 7988/ 24.04.2024 pentru lot 7 - Radiologie 2, raportului procedurii, precum şi a tuturor actelor subsecvente emise de către Judeţul Sălaj, Consiliul Judeţean - Serviciul Achiziţii Publice Parteneriat Public Privat și urmărirea contractelor, pe care le consideră netemeinice şi nelegale în ceea ce priveşte oferta sa; 4. Anularea raportului procedurii de anulare nr. 7987/24.04.2024; 5. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, dar şi cu cerinţele din documentaţia de atribuire. 6. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire cu declararea ofertei sale ca fiind acceptabilă prin prisma motivelor dezvoltate în contestaţie. Pagina 1 din 2
Totodată, societatea contestatoare solicită, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de Vici Evolution SRL, în contradictoriu cu Județul Sălaj, și anulează raportul procedurii nr. 7987/24.04.2024, procesul- verbal nr. 7967/ 24.04.2024 și comunicarea nr. 7988/24.04.2024. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Vici Evolution SRL, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat contestatoarei în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind declararea acceptabilă a ofertei contestatoarei. În temeiul art. 26 alin. (9) din lege, admite cererea contestatoarei privind plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației și obligă Județul Sălaj la plata către Vici Evolution SRL a sumei de 6.000 lei, reprezentând onorariu avocat. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 27245/30.04.2024, depusă de ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin ..., împotriva rezultatului procedurii de licitație deschisă, organizată de ..., cu sediul în ..., ..., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului având ca obiect furnizare Aparatura medicală aferentă proiectului "Extindere, modernizare și dotare UPU-SMURD la Spitalul Judeţean de Urgență ..." - lot 7 – Radiologie 2, cod CPV 33100000-1 Echipamente medicale (Rev.2), contestatoarea a solicitat: 1. Admiterea ca temeinică şi legală a contestaţiei formulate; 2. Constatarea faptului că a elaborat oferta cu respectarea prevederilor legale, dar şi cu cerinţele autorităţii contractante stabilite prin documentaţia de atribuire; 3. Anulare adresei - comunicare rezultat procedurii nr. 7988/ 24.04.2024 pentru lot 7 - Radiologie 2, raportului procedurii, precum şi a tuturor actelor subsecvente emise de către ..., Consiliul Judeţean - Serviciul Achiziţii Publice Parteneriat Public Privat și urmărirea contractelor, pe care le consideră netemeinice şi nelegale în ceea ce priveşte oferta sa; 4. Anularea raportului procedurii de anulare nr. 7987/24.04.2024; 5. Obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, dar şi cu cerinţele din documentaţia de atribuire. 6. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire cu declararea ofertei sale ca fiind acceptabilă prin prisma motivelor dezvoltate în contestaţie. Totodată, societatea contestatoare solicită, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, acordarea cheltuielilor de judecată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Pagina 1 din 20
asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire pentru lotul 7, comunicat prin actul nr. 7988/24.04.2024, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea precizează că formulează contestaţie atât împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 7988/24.04.2024, pentru lotul 7, deoarece comisia de evaluare nu a respectat legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, societatea sa fiind exclusă din procedura de atribuire în temeiul "art. 134 alin. (5) din HG 395/2016 răspunsul la solicitarea de clarificări este neconcludent şi neconformă conform prevederilor art. 137 alin. (3), lit. a) din HG 395/2016, nu respecta cerinţele caietului de sarcini", cât şi faţă de raportul procedurii de anulare nr. 7987/24.04.2024, întrucât autoritatea a anulat licitaţia publică în temeiul art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 pe motiv că nu există nicio oferta admisibilă. Prin comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 7988/24.04.2024, autoritatea contractantă o informează că oferta sa a fost exclusă din procedura de atribuire, motivând în drept dispoziţiile art. 134 alin. (3) și (5) din HG nr. 395/2016. Menționează că autoritatea contractantă a solicitat 2 clarificări, pe care le redă. Societatea contestatoarea arată că a răspuns la cele două clarificări, redând în cuprinsul contestație răspunsurile transmise. Urmare a răspunsului dat la solicitarea de clarificări, comisia de evaluare a considerat util răspunsul la clarificarea nr. 2, însă a considerat neconcludent răspunsul la clarificarea nr. 1, având în vedere faptul că, pentru a ajunge la respingerea ofertei sale, autoritatea contractantă a avut în vedere doar aspectele din clarificările menţionate la numărul 1, iar respingerea ofertei sale a fost motivată astfel: „La data depunerii ofertelor Nu aţi prezentat Autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru furnizare instalaţii radiologice pentru SC ... SRL care este furnizorul echipamentului CT Revolution Maxima iar în răspunsul la solicitarea de clarificări NU aţi prezentat Autorizaţia CNCAN pentru SC ... SRL prin urmare NU au fost îndeplinite cerinţele caietului de sarcini iar răspunsul la solicitarea de clarificări este unul NECONCLUDENT. ... SRL pentru care s-a prezentat Autorizaţia CNCAN Nr. RDC 1354/2023 prestează activităţi de instalare, punere în funcţiune şi sen/ice, conform Anexei de la pag 31 din documentele de calificare şi a acordului de subcontractare prezentat, acest subcontractant NU este furnizor de echipamente, furnizorul echipamentul CT Revolution Maxima este SC ... SRL. În cadrul Propunerii tehnice NU se regăseşte autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru Pagina 2 din 20
furnizare instalaţii radiologice pentru operatorul economic SC ...S SRL, prin urmare oferta este considerată inacceptabilă în baza prevederilor art. 134 alin. (5) din HG 395/2016, răspunsul la de clarificări este neconcludent şi neconformă conform prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016, nu respecta cerinţele caietului de sarcini." Din perspectiva autorităţii contractante, autorizaţia RDC 1354/2023 care, la fila 38 include pe lista societăţilor care au dreptul de comercializare şi societatea contestatoare, nu respectă cerinţele caietului de sarcini. Având în vedere că autoritatea contractantă a considerat că niciunul dintre cei 3 ofertanţi, respectiv ... SRL, ... SRL și ... SRL, nu au depus o ofertă acceptabilă, a anulat licitaţia publică prin raportul procedurii de anulare nr. 7987/24.04.2024 în baza dispoziţiilor art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea apreciază că nelegalitatea acestei comunicări rezultă din faptul că autoritatea contractantă a considerat că oferta sa este inacceptabilă şi neconformă întrucât, pe de o parte, răspunsul la clarificări este neconcludent, iar pe de altă parte, pentru faptul că nu a prezentat autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN, iar autorizaţia RDC 1354/2023 nu respectă cerinţele caietului de sarcini. Aşadar, în fapt, unicul motiv pentru respingerea ofertei sale a fost acela că autoritatea contractantă a considerat că autorizaţia RDC 1354/2023 care, la pagina 5/7 (pagina 38 din fişierul Propunere tehnică CT lot 7) include pe lista societăţilor care au dreptul de comercializare şi societatea sa, nu respectă cerinţele caietului de sarcini, răspunsul la clarificări având legătură cu clarificarea acestei situaţii. Consideră că motivele invocate pentru declararea ofertei sale ca fiind inacceptabilă şi neconformă se bazează pe o interpretare incorectă a legii de către autoritatea contractantă. Subliniază că este pentru a doua oară când atacă soluţia de respingerea a ofertei sale. Prin decizia nr. 871/C9/705/05.04.2024, Consiliul a admis contestaţia sa şi a dispus reevaluarea ofertei sale. Menționează că, în cadrul evaluării tehnice a propunerii sale din luna februarie nu au fost înregistrate obiecţii din partea comisiei de evaluare referitoare la prezenţa autorizaţiei de furnizare. Cu toate acestea, surprinzător, în raportul procedurii de anulare nr. 7987/ 24.04.2024, se semnalează absenţa acestei autorizaţii, aspect care nu a fost anterior contestat. Această discrepanţă subliniază o posibilă inconsistenţă procedurală care merită examinată pentru a asigura integritatea procesului de evaluare şi respectarea principiilor de drept aplicabile în materie de licitaţii publice. O discrepanţă de analiză, aşa cum este diferenţa dintre cele două rapoarte de anulare a procedurii sau de comunicare a rezultatului, poate Pagina 3 din 20
avea mai multe implicaţii, atât din punct de vedere juridic, cât şi din perspectiva managementului procesului de licitaţie. Apreciază că, având în vedere raportul procedurii de anulare nr. 3919/26.02.2024 şi comunicarea nr. 3937/26.02.2024 privind rezultatul procedurii de atribuire, în mod nelegal s-a reevaluat în integralitate propunerea tehnică, această reevaluare era necesar a fi efectuată doar în raport de concluziile deciziei Consiliului nr. 871/C9/705/05.04.2024. Prin documentele antemenționate, comisia de evaluare nu a respectat atât Decizia nr. 871/C9/705/05.04.2024, cât însăşi propria interpretare dată prin raportul procedurii de anulare nr. 3919/26.02.2024 şi comunicarea nr. 3937/26.02.2024 privind rezultatul procedurii de atribuire. Consideră că, atunci când o propunere tehnică este respinsă, este obligatoriu ca achizitoarea să ofere o justificare detaliată a motivelor pentru respingere, precum şi a tuturor motivelor care conduc la respingerea unei oferte. Aceasta este o cerinţă esenţială pentru asigurarea transparenţei şi a dreptului la un proces echitabil pentru toţi ofertanţii. În acest context, solicită a se constata încălcările comise de comisia de evaluare, care a omis să îşi îndeplinească atribuţiile statuate de legislaţia naţională privind achiziţiile publice, în faza de evaluare a ofertelor. Această omisiune se reflectă în neconformitatea acţiunilor comisiei de evaluare cu principiile şi normele de drept aplicabile, esenţiale pentru asigurarea integrităţii procedurale şi a echităţii concurenţiale. Pe de altă parte, solicită constatarea nerespectării de către comisia de evaluare a unei decizii judiciare definitive, care constituie un act de sfidare a autorităţii judiciare şi subminează fundamentul juridic al statului de drept. În susținere, invocă art. 127 din HG nr. 395/2016. Afirmă că reevaluarea ofertei sale ar fi trebuit să se efectueze în strictă conformitate cu decizia nr. 871/C9/705 emisă de Consiliu, respectiv autoritatea contractantă avea obligaţia de a constata, reevaluând oferta sa, că aceasta îndeplineşte criteriile tehnice ce iniţial au fost considerate neîndeplinite. Această decizie juridică subliniază un principiu fundamental în dreptul administrativ al achiziţiilor publice: odată ce o instanţă de soluţionare a contestaţiilor a identificat şi anulat motivele de respingere ale unei oferte, comisia de evaluare nu este autorizată să introducă noi cerinţe sau să iniţieze demersuri suplimentare, precum solicitarea de clarificări ulterioare, în absenţa unei directive explicite în acest sens în cadrul deciziei instanţei. Contestatoarea afirmă că, în evaluarea propunerii sale tehnice, comisia de evaluare a încălcat explicit prevederile art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016. Conform documentelor iniţiale ale procedurii de anulare nr. 3919/26.02.2024 şi a comunicării nr. 3937/26.02.2024, Pagina 4 din 20
singura neconformitate tehnică identificată a fost imposibilitatea presupusă de subcontractare a activităţii de furnizare. Această interpretare a fost însă clar respinsă de Consiliu prin decizia nr. 871/C9/705/05.04.2024. Odată constatată ilegalitatea motivelor iniţiale de respingere a unei oferte, autoritatea contractantă este juridic constrânsă să reevalueze propunerea fără a avea posibilitatea de a o califica din nou ca neconformă şi/sau inacceptabilă. Este invocată jurisprudenţa Curților de Apel, precum și a Consiliului. Prin urmare, subliniază că insistenţa comisiei de evaluare de a reevalua propunerea tehnică şi de a invoca alte motive de respingere, după infirmarea primei neconformităţi, nu doar că nu are suport legal, dar evidenţiază şi o încercare flagrantă de manipulare a procesului de evaluare în detrimentul societăţii sale. Aceasta reprezintă o abatere gravă de la principiile de transparenţă, obiectivitate şi integritate care trebuie să guverneze procedurile de achiziţie publică. Contestatoarea consideră că, urmare a deciziei nr. 871/C9/705, comisia de evaluare ar fi trebuit să declare admisibilă propunerea tehnică fără vreo solicitare de clarificări ori reinterpretări a documentelor depuse dat fiind faptul că această etapă de evaluare a fost supusă verificării Consiliului. Prin raportul procedurii nr. 7987/24.04.2024 şi a comunicării nr. 7988/24.04.2024, comisia de evaluare a abandonat propria decizie anterioară referitoare la propunerea tehnică a societăţii contestatoare, alegând să ignore şi decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. În legătură cu autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru furnizare instalaţii radiologice, în raport de care comisia de evaluare a dispus respingerea ofertei sale, este necesar a fi efectuate câteva precizări. Din examinarea documentaţiei de atribuire reiese că prevederea referitoare la „autorizaţie de furnizare" emisă de CNCAN este încadrată predominant ca o cerinţă aplicabilă produsului în sine, şi nu ca o condiţie directă a capacităţii ofertantului de a îndeplini cerinţele profesionale. Această distincţie devine evidentă prin absenţa menţiunii acestei autorizaţii în secţiunea III.1.1.b) „Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale" a fişei de date. Omiterea „autorizaţiei de furnizare" din această secţiune nu poate fi ulterior invocată ca fundament pentru evaluarea capacităţii ofertantului, deoarece orice deviere de la regulile iniţial stabilite de autoritatea contractantă constituie o încălcare a art. 18 din Directiva 2014/24 a UE. Acest articol are ca scop esenţial asigurarea unei proceduri de atribuire liberă de arbitrar, promovând astfel transparenţa şi echitatea în procedurile de achiziţie publică. Pagina 5 din 20
Aprecierea comisiei de evaluare că nu a fost prezentată autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru furnizare instalaţii radiologice nu are suport în raport de documentaţia depusă de societatea sa şi de dispoziţiile legale incidente în cauză. Astfel, subliniază că a depus autorizaţia RDC 1354/2023 care, la pagina 5/7 (pagina 38 din fişierului Propunere tehnică CT lot 7) include pe lista societăţilor care au dreptul de comercializare şi societatea sa, autorizaţia fiind emisă pe numele subcontractorului ... SRL, însă autorizaţia cuprinde şi societatea sa, conferindu-i dreptul de comercializare ca şi titularului autorizaţiei. Această autorizaţie este emisă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru tomograf computerizat Revolution Maxima, tomograf care s-a ofertat în cadrul licitaţiei. Autorizaţia de furnizare RDC 1354/2023, în Anexa 1, la capitolul I - Limite arată că „prezenta autorizaţie este valabilă pentru furnizarea instalaţiilor de tomografie computerizată model Revolution Maxima" iar la capitolul II - Lista societăţilor care au acceptul furnizorului să comercializeze instalaţiile radiologice specificate la Capitolul I apare ... SRL - CUI 42981274. Contestatoarea invocă art. 18 și art. 24 din Legea nr. 111/1996. Analiza textelor referitoare la reglementările impuse de Legea nr. 111/1996 şi a ordinelor Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare arată că procesul de furnizare a produselor nucleare este intrinsec legat de obţinerea dreptului de comercializare pe piaţa internă, drept strict supus regulilor de siguranţă şi control stipulate în legislaţia specifică. Această lege, împreună cu reglementările secundare emise de CNCAN, concretizează modalitatea prin care autorizaţiile de furnizare sunt atribuite individual fiecărui produs, subliniind astfel importanţa monitorizării precise a fiecărui articol ce intră în sfera de aplicare a acestei legislaţii. Contestatoarea afirmă că Autorizaţia RDC 1354/2023 emisă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare conferă ... SRL dreptul de a comercializa în mod legal pe întreg teritoriul României echipamentul CT Revolution Maxima. Această includere pe autorizaţie a societăţii sale nu este doar o formalitate administrativă, ci o confirmare a conformităţii şi a dreptului de a opera în cadrul strict reglementat al activităţilor nucleare. Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, prin emiterea acestei autorizaţii, a evaluat şi a confirmat că ... SRL îndeplineşte toate cerinţele de securitate radiologică necesare pentru a comercializa acest tip de echipament. În raport de aspectele menţionate, afirmaţiile comisiei de evaluare că "La data depunerii ofertelor Nu aţi prezentat Autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru Pagina 6 din 20
furnizare instalaţii radiologice pentru ... SRL" sau că „în cadrul Propunerii tehnice NU se regăseşte autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru furnizare instalaţii radiologice pentru operatorul economic SC ...S SRL" este o eroare de interpretare a documentelor depuse, o interpretare care ignoră faptul că autorizaţia de furnizare care conferă dreptul de comercializare a produsului a fost emisă inclusiv pentru ... SRL, aşa cum este stipulat în autorizaţia menţionată, iar Autorizaţia RDC 1354/2023 emisă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a fost depusă. Societatea contestatoarea consideră că refuzul comisiei de evaluare de a recunoaşte validitatea autorizaţiei de furnizare emisă pe numele subcontractantului ... SRL constituie un act nejustificat şi arbitrariu din partea comisiei. Această decizie contravine principiilor de transparenţă şi echitate care guvernează procedurile de licitaţie şi achiziţie publică, mai ales având în vedere că, în faza iniţială a evaluării, comisia nu a avut nicio rezervă cu privire la această chestiune. Apreciază că răspunsul său la solicitarea de clarificări a fost unul concludent, dat fiind faptul că, pe de o parte, una dintre solicitările la clarificări şi-a produs efectul atâta timp cât comisia de evaluare nu a menţionat-o ca motiv de respingere a ofertei, iar în ceea ce priveşte clarificarea în legătură cu Autorizaţia pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru furnizare instalaţii radiologice, răspunsul a fost concludent, doar că nu s-a dorit a fi înţeles de comisia de evaluare. Apreciază că, prin argumentele prezentate pentru respingerea ofertei sale, autoritatea contractantă/comisia de evaluare a încălcat propria documentaţie, normele juridice şi principiile de bază care reglementează achiziţiile publice. Prin urmare, solicită anularea adresei - comunicare rezultat procedurii nr. 7988/24.04.2024 pentru Lot 7 - Radiologie 2, a raportului precum şi toate actele subsecvente emise de către ... Consiliul Judeţean - Serviciul Achiziţii Publice Parteneriat Public Privat și urmărirea contractelor. Referitor la raportul procedurii de anulare nr. 7987/ 24.04.2024 "Aparatura medicala aferenta proiectului Extindere, modernizare si dotare UPU-SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenta ... - lot 7 - Radiologie 2", solicită Consiliului să constatate că societatea sa a elaborat oferta cu respectarea prevederilor legale, dar şi cu cerinţele autorităţii contractante stabilite prin documentaţia de atribuire, iar elaborarea raportului procedurii de anulare a fost întocmit ca urmare şi a declarării ca inacceptabile şi neconforme a ofertei sale; în situaţia în care se admite cererea de anulare a ofertei sale, se impune şi anularea raportului procedurii de anulare. Subliniază că anularea raportul procedurii de anulare este un proces necesar şi justificat din perspectivă legală şi procedurală. Pagina 7 din 20
În urma anulării raportul procedurii, se impune obligaţia ca autoritatea contractantă să procedeze la reevaluare a ofertei sale, conform dispoziţiilor legale aplicabile şi în conformitate cu cerinţele stipulate în documentaţia de atribuire. Dat fiind motivele învederate, apreciază că reevaluarea nu trebuie să mai aibă în vedere etapele de evaluarea privitoare la calificarea ofertanţilor şi evaluarea propunerilor tehnice, dat fiind că acestea au fost deja avute în vedere prin decizia menţionată. Urmare a aceleiaşi anulări, se impune, în lumina argumentelor dezvoltate în contestaţie, ca autoritatea contractantă în mod imperativ să fie obligată să continue procedura de atribuire şi să considere oferta sa drept admisibilă. Prin urmare, în lumina tuturor aspectelor prezentate, solicită admiterea contestației. Prin adresa nr. 8713/08.05.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 28319/09.05.2024, ... - Consiliul Județean Sălaj transmite punctul său de vedere prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată. Precizează că, urmare a deciziei Consiliului nr. 871/C9/705/ 05.04.2024, respectiv a motivelor expuse în decizie „... obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii cu reevaluarea ofertei ... SRL", a trecut la evaluarea ofertei prezentate de ... SRL, implicit la evaluarea propunerii tehnice a contestatoarei. Contestatoarea consideră că autoritatea contractantă nu trebuia să reevalueze „propunerile tehnice dat fiind ca acestea au fost deja avute în vedere prin decizia mentionata”, lucru ce contravine chiar deciziei Consiliului la care s-a făcut referire mai sus. Pe cale de consecinţă, în opinia contestatoarei, autoritatea contractantă ar trebui să o declare câștigatoare şi să încheie contractul de achiziţie publică fără a mai face niciun demers legal privind evaluarea ofertei. În procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 3825/26.02.2024, pag. 3, ce a sta la baza emiterii raportului procedurii nr. 3919/26.02.2024, este menţionat: „propunerea tehnica a ofertantului SC ... SRL nu va fi evaluata deoarece oferta prezentată nu îndeplineşte condiţiile de formă aferente elaborării şi prezentării acesteia", prin urmare, propunerea tehnică a ... SRL nu a fost evaluată, deci nu au fost analizate autorizaţiile solicitate prin documenţia de atribuire, inclusiv acele autorizaţii emise de către CNCAN pentru activitatea de furnizare şi manipulare. Documentele respective nu au fost evaluate la momentul primului proces verbal de evaluare a propunerilor tehnice cum s-a menţionat anterior, oferta contestatoarei a fost declarată neconformă pentru alte motive decât cele legate de existenţa autorizaţiilor CNCAN (s-a consemnat în procesul verbal nr. 3825/26.02.2024, pag. 3). Decizia Consiliului nr. 871/C9/705 obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei contestatoarei, implicit la reevaluarea tuturor documentelor Pagina 8 din 20
cerute în documenţia de atribuire referitoare la modul de prezentare a propunerii tehnice. Achizitoarea afirmă că societatea contestatoare este într-o eroare totală atunci când susține că „propunerea tehnica a societatii noastre la acel moment fusese evaluata", așadar, în momentul emiterii raportului de anulare a procedurii nr. 3919/26.02.2024. Evaluarea propunerii tehnice a contestatoarei, care în procedură este furnizorul echipament de tomografie computerizată, s-a realizat doar după punerea în aplicare a deciziei nr. 871/C9/705/05.04.2024. Conform documentelor din oferta prezentată, furnizorul echipamentului principal ce face obiectul achiziţiei este contestatoarea. Achizitoarea face precizarea că s-au solicitat două autorizații CNCAN, una pentru activitatea de furnizare și alta pentru cea de manipulare instalații radiologice. Contestatoarea prezintă o singură autorizație CNCAN pentru furnizare, autorizaţie având ca titular subcontractantul ... SRL care va desfășura doar servicii de instalare, punere în funcţiune, testare şi service, conform anexei de la pag 31 din documentele de calificare şi a acordului de subcontractare. Din documentele prezentate se constată că subcontractantul ... SRL nu va presta servicii de furnizare echipament în procedură, activitatea de furnizare fiind îndeplinită de contestatoare, pentru care trebuia prezentată autorizație CNCAN pentru furnizare. Conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activitătilor nucleare, solicitantul trebuie să îndeplinească anumite condiţii bine stabilite pentru emiterea autorizației CNCAN. Conform cerinţelor din documenţia de atribuire, contestatoarea trebuia să facă dovada îndeplinirii condiţiilor stipulate în legea mai sus menţionată prin prezentarea autorizaţiei CNCAN pentru „furnizare instalaţiilor radiologice", activitate pe care se obligă să o desfășoare în contractul de achiziţie ce urmează a fi încheiat. Subcontractantul ... SRL pentru care s-a prezentat Autorizaţia CNCAN nr. RDC 1354/2023 prestează doar servicii de instalare, punere în funcţiune, testare şi service, conform anexei de la pag. 31 din documentele de calificare şi a acordului de subcontractare prezentat, acest subcontractant nu este furnizor de echipamente. Autoritatea contractantă punctează că, analizând propunerea tehnică prezentată de contestatoare, comisia de evaluare a constatat că furnizorul echipamentului principal, ...S SRL, nu a prezentat autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru furnizare instalaţii radiologice, prin urmare, a formulat solicitare de clarificare nr. 7722/22.04.2024, prin care s-a solicitat printre altele şi „...vă solicităm să specificaţi unde în oferta prezentată se regăseşte Autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru furnizare instalaţii radiologice pentru ofertantul SC ... S.R.L., conform Pagina 9 din 20
cerinţelor din Fişa de date, IV. 4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice : ,,.6. pentru loturile 6 şi 7 furnizorul va prezenta la data limită de depunere a ofertelor şi următoarele documente: • autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru furnizare instalaţii radiologice". Prin simpla constatare că ofertantul ...S SRL nu a prezentat un document ce trebuia transmis la momentul depunerii ofertei, în propunerea tehnică, document cerut explicit prin fişa de date şi caietul de sarcini, comisia de evaluare nu a introdus noi cerinţe şi nu a iniţiat alte demersuri decât cele necesare evaluării corecte a ofertei prezentate de către contestatoare, cu respectarea principiilor care guvernează achiziţiile publice. Contestatoarea, în răspunsul prezentat, ataşează din nou Autorizaţia pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear nr. RDC 1354/2023 prin care este autorizat subcontractantul ... SRL să furnizeze instalaţii radiologice, subcontractant care, în prezenta procedura, nu prestează servicii de furnizare. Achizitoarea apreciază că, prin răspunsul transmis, contestatoarea nu aduce niciun argument legal prin care autoritatea contractantă ar trebui să considere că ... SRL respectă cerinţele caietului de sarcini, prevederi legate de prezentarea de către furnizor a autorizaţiei pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN. În acestă autorizaţie se regăsește, într-adevăr, „Lista societătilor care au acceptul furnizorului să comercializeze instalații radiologice...." printre care şi contestatoarea, ... SRL, dar care nu autorizează contestatoarea din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare să furnizeze instalaţii radiologice. Conform art. 29 alin. (1) lit. a) din Normele privind procedurile de autorizare, publicate în M. Of. nr. 576 bis/2018, subcontractatul, ... SRL (subcontractant ce nu furnizează echipamentul principal), pentru a putea obţine autorizaţia CNCAN, trebuia să prezinte pe lângă alte documente şi „lista societăților care au acceptul furnizorului să comercializeze echipamentul respectiv", listă ce nu autorizează implicit din partea CNCAN societăţile respective să furnizeze instalaţii radiologice. Comisia de evaluare a constatat că ... SRL, operator care furnizează echipamentul principal, nu deţine autorizația CNCAN pentru furnizare instalaţii radiologice. Autoritatea contractantă afirmă că interpretarea contestatoarei că ar avea dreptul să furnizeze echipamente ce fac obiectul autorizării CNCAN este total eronată. Din autorizaţia prezentată se deduce doar acceptul subcontractantului ca ofertantul să comercializeze echipamentul respectiv, fără ca acesta să fie autorizat de către CNCAN să furnizeze echipamente radiologice, accept pe care nu îl poate susţine în procedură atât timp cât acesta nu furnizează echipament. Pagina 10 din 20
Prin cerinţele din fişa de date şi caietul de sarcini, autoritatea contractantă arată că a dorit să se asigure că furnizorul echipamentelor radiologice, în acest caz, ... SRL, este autorizat de către CNCAN pentru activitatea de furnizare. Prin urmare, comisia de evaluare a constatat că furnizorul echipamentelor ce fac obiectul acestei proceduri de achiziţiei publică, respectiv ... SRL, nu a făcut dovada deţinerii autorizaţiei pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru furnizare instalaţii radiologice. Comisia de evaluare a considerat că ofertantul nu a răspuns concludent solicitării de clarificări și, prin urmare, a declarat oferta ca fiind inacceptabilă conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, iar, prin neprezentarea autorizaţiei CNCAN pentru furnizare, s-a considerat că oferta este neconformă în conformitate cu art. 137 alin. (3) lit. a) din nr. HG 395/2016. Consideră justă şi legală, asigurând respectarea prevederilor legale, a principiilor de transparenţă, imparţialitate şi egalitate de tratament, decizia de a declara oferta ca fiind ofertă inacceptabilă și neconformă, deci consideră constestaţia ca fiind nefondată. Faţă de cele de mai sus, solicită respingerea contestaţiei ca nefondată, iar, prin decizia ce se va emite, să se stabilească finalizarea procedurii. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise de autoritatea contractantă prin adresa nr. 8718/08.05.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 28691/10.05.2024. Societatea contestatoarea a transmis concluzii scrise prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 30846/20.05.2024. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Pentru atribuirea contractului având ca obiect furnizare Aparatură medicală aferentă proiectului "Extindere, modernizare și dotare UPU- SMURD la Spitalul Judeţean de Urgență ..." - lot 7 - Radiologie, cod CPV 33100000-1 Echipamente medicale (Rev.2), ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN.../04.10.2023. Din informațiile anunțului de participare s-a reținut că valoarea estimată a contractului este de 6.278.971,42 lei, fără TVA, pentru lotul 7, valoarea estimată fiind 3.126.050 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 13.11.2023, ora 15:00. În conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 62.522,00 lei, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 210190372/1, eliberată de CEC Bank - Sucursala Victoria, la data de 29.04.2024. În privința cheltuielilor de judecată, Consiliul constată că au fost depuse la dosar, atașat contestației, factura nr. SCAIG Pagina 11 din 20
0029/29.04.2024, în valoare de 17.500 lei, reprezentând Onorariu cf. contr. 367814/29.04.2024 formulare contestație și reprezentare CNSC, emisă de ”...- Societate civilă de avocați”, precum și extrasul de cont datat 29.04.2024, emis de Banca Transilvania privind plata sumei respective de către ... SRL. În cadrul procedurii a fost depusă anterior de către ... SRL contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 14806/11.03.2024, soluționată prin decizia nr. 871/C9/705 din 05.04.2024. Consiliul a admis contestația și a anulat raportul procedurii de anulare nr. 3919/ 26.02.2024, pentru lotul 7 – Radiologie 2, și comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 3937/26.02.2024. A obligat autoritatea contractantă la continuarea procedurii cu reevaluarea ofertei ... SRL și stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Împotriva deciziei nu a fost formulată plângere. Un prim aspect care trebuie dezbătut în speță, ridicat în cuprinsul contestației, privește posibilitatea ca autoritatea contractantă să adreseze clarificări și să evalueze propunerea tehnică a ... SRL în referire la alte elemente decât cele care au format obiectul reevaluării dispuse de Consiliu. În acest context trebuie amintită Decizia nr. 66/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-au statuat, între altele: 72. Evaluarea ofertelor presupune, aşa cum rezultă din norma menţionată, precum şi din ansamblul reglementării, verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi, realizarea selecţiei candidaţilor, dacă este cazul, verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini, evaluarea propunerilor tehnice ale ofertanţilor în conformitate cu criteriile de atribuire, dacă este cazul, verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanţi, inclusiv verificarea conformităţii cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv, precum şi, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situaţia prevăzută la art. 210 din Legea nr. 98/2016, elaborarea solicitărilor de clarificări şi/sau completări necesare în vederea evaluării solicitărilor de participare şi/sau ofertelor, stabilirea solicitărilor de participare neadecvate, a ofertelor inacceptabile şi/sau neconforme, precum şi a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, stabilirea ofertelor admisibile, iar, în final, aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare, astfel cum a fost prevăzut în anunţul de participare/simplificat/de concurs. 73. Prin urmare, acest proces presupune două mari etape, verificarea admisibilităţii ofertelor şi stabilirea clasamentului acestora, ca urmare a aplicării factorilor de evaluare, în ultima etapă fiind evaluate numai ofertele declarate admisibile, atât din punctul de vedere al elementelor tehnice Pagina 12 din 20
propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (…) 76. Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C. sau de instanţa de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorităţii contractante de a proceda la reevaluarea ofertei, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acesteia şi care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare, conform art. 65 alin. (2) şi art. 133 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, şi care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări, raportul de evaluare în măsura în care le confirmă, privit ca act administrativ, fiind definitiv şi executoriu sub acest aspect. Cu atât mai mult, în situaţia dată, nu se poate extinde procesul de reevaluare asupra celorlalte oferte declarate ca admisibile sau inadmisibile şi în privinţa cărora raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrar principiului securităţii juridice declararea ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o revocare a unui act administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. (…) 81. Exercitarea controlului de legalitate administrativ-jurisdicţional sau jurisdicţional şi invalidarea concluziei de inadmisibilitate a ofertei la care a ajuns comisia prin raportul de evaluare întocmit obligă autoritatea contractantă de a proceda la reluarea operaţiunii de evaluare a acestei oferte de la etapa contestată, conform celor dispuse prin decizia C.N.S.C. sau hotărârea instanţei, comisia nefiind îndreptăţită a relua verificarea criteriilor deja analizate, raportul de evaluare, în măsura în care le atestă, fiind irevocabil sub acest aspect. În cazul în care urmărește extinderea reevaluării ofertelor față de cele dispuse de Consiliu, se poate observa din cele statuate de Înalta Curte că achizitoarea poate relua verificarea doar în privința criteriilor care nu au fost deja analizate. În punctul său de vedere asupra contestației, autoritatea contractantă a explicat că nu ne aflăm în situația de a reevalua elemente deja analizate, întrucât, potrivit procesului-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 3825/26.02.2024, care a stat la baza raportului procedurii nr. 3919/26.02.2024, propunerea tehnică a ... SRL nu va fi evaluată, deoarece oferta prezentată nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării și prezentării acesteia. În concluziile scrise din 20.05.2024, contestatoarea aduce în discuție nelegalitatea evaluării efectuate de către achizitoare, dat fiind că aceasta are responsabilitatea juridică de a analiza exhaustiv toate elementele unei propuneri și de a le documenta integral în raportul procedurii. Pagina 13 din 20
Sub acest aspect este de reținut că societatea contestatoare nu a făcut dovada că i-a fost împiedicat accesul la procesul-verbal nr. 3825/26.02.2024 la sediul autorității contractante, iar la Consiliu nu a solicitat studierea dosarului cauzei nr. 705/2024, constituit ca urmare a formulării primei contestații. Astfel fiind, se constată tardivitatea criticilor aduse faptului că propunerea sa tehnică nu a fost evaluată integral, aspect care reiese din procesul-verbal nr. 3825/26.02.2024, aceste critici trebuind să facă obiectul contestației înregistrate la Consiliu cu nr. 14806/ 11.03.2024. Lipsa diligențelor din partea petentei de a cunoaște și a critica documentele întocmite de către achizitoare în evaluarea ofertelor nu poate determina prelungirea termenului legal pentru formularea contestației. Data la care se raportează termenul pentru depunerea unei contestații împotriva primului rezultat al procedurii și, implicit, împotriva procesului-verbal nr. 3825/26.02.2024 și a raportului procedurii nr. 3919/26.02.2024, era 11.03.2024, cum s-a reținut și în decizia anterioară, autoarea contestației neprezentând vreo dovadă că i-a fost împiedicat accesul la documentele întocmite de comisie în evaluarea ofertelor. Astfel fiind, întrucât din procesul-verbal în discuție rezultă că propunerea tehnică a ... SRL nu a fost evaluată, deoarece oferta prezentată nu îndeplinește condițiile de formă aferente elaborării și prezentării acesteia, în considerentul celor expuse în Decizia nr. 66/2018, autoritatea contractantă putea relua verificarea ofertei privința criteriilor care nu au fost deja analizate, așadar, inclusiv în privința modului de îndeplinire a cerinței referitoare la prezentarea autorizării CNCAN pentru furnizarea produselor. Pe fondul cauzei, se reține că, la cap. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, pct. 6, s-a solicitat prezentarea, pentru loturile 6 și 7 de către furnizor la data limită de depunere a ofertelor și a următoarelor documente: • autorizație pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru furnizare instalații radiologice; • autorizație pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru manipulare instalații radiologice. Autorizațiile CNCAN sunt solicitate conform prevederilor Legii nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare. Pentru îndeplinirea cerinței, în cadrul propunerii tehnice a ... SRL, a fost depusă Autorizația pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear nr. RDC 1354/2023, prin care ... SRL este autorizat să furnizeze instalații radiologice în conformitate cu documentația prezentată și prevederile impuse în anexele 1 și 2, care fac parte integrantă din autorizație. La pag. 5/7 din autorizație este prevăzută Lista societăților care au acceptul furnizorului să comercializeze instalațiile radiologice Pagina 14 din 20
specificate la Cap. 1, în conformitate cu art. 29 alin. (1) lit. a) din Normele privind procedurile de autorizare, publicate în Monitorul Oficial nr. 576 bis/2018. La solicitarea autorității contractante de indicare unde în ofertă se regăsește autorizația CNCAN de furnizare pentru ... SRL, cu adresa nr. 89/22.04.2024, contestatoarea redepune autorizația RDC 1354/2023, făcând mențiunea că, la pag. 5/7 a autorizării, este menționată societatea ... SRL. Cum s-a reținut și în decizia anterioară, în cadrul ofertei prezentate, s-a regăsit acordul de subcontractare încheiat cu ... SRL care va presta servicii de instalare, punere în funcţiune, testare, garanţie și service în perioada de garanţie pentru computer tomograf. Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Normele privind procedurile de autorizare În scopul eliberării autorizaţiei de furnizare, solicitantul trebuie să depună la CNCAN pe lângă documentele prevăzute la art. 22 şi următoarele: a) lista societăţilor care au acceptul furnizorului să comercializeze echipamentul respectiv, inclusiv documentele care atestă calitatea acestora de persoane legal constituite; b) informaţii privind echipamentul cu surse de radiatii, sistemele de detecţie sau echipamentele individuale de protecţie împotriva radiaţiilor ionizante: denumire comercială, tip, variantă constructivă, producător, componenţa; c) documentaţia tehnică de autorizare specificată la alin. (2). Rezultă, așadar că, pentru a fi incluse în autorizația emisă de CNCAN furnizorul transmite lista societăților care au acceptul său și documentele care atestă calitatea acestora de persoane legal constituite. Prin adresa nr. 531/29.04.2024, ... SRL a adus la cunoștința ... SRL următoarele clarificări privind aplicabilitatea şi valabilitatea Autorizaţiei pentru desfăşurarea de activităţi în domeniul nuclear, emisă de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) sub numărul RDC 1354/2023: Va comunicăm astfel că în contextul adoptării Normei 155/2018, ... S.R.L. a iniţiat un proces de extindere a drepturilor de comercializare a produselor ce necesită autorizaţie nucleară către parteneri de încredere, inclusiv ... S.R.L. Această măsură strategică a fost implementată şi din perspectiva optimizării participării la licitaţii publice. Este important de menţionat că, după modificarea cadrului legislativ în 2018, toţi partenerii comerciali, inclusiv ... S.R.L., au fost incluşi ca şi comercianţi autorizaţi în Anexa 1 a autorizației eliberate pe numele ... S.R.L. pentru produsele marca GE HealthCare. Această practică a fost consecvent aplicată fără a genera confuzii sau clarificari suplimentare din partea autorităţilor contractante cu privire la validitatea autorizaţiei, până la incidentul semnalat prin raportul procedurii de anulare nr. 7987/24.04.2024, emis de Autoritatea Contractantă .... Pagina 15 din 20
Consideram că interpretarea Autoritatii Contractante in momentul emiterii raportului procedurii de anulare nr. 7987/24.04.2024 reprezintă o eroare de interpretare legislativă din partea comisiei de evaluare. Vă confirmăm prin prezenta că Autorizaţia nr. RDC 1354/2023 conferă explicit ... S.R.L. dreptul de a furniza echipamentul CT Revolution Maxima în România cu respectarea cerinţelor legale impuse de Legea 111/1996 privind siguranţa nucleară şi că ... S.R.L. poate invoca această autorizaţie de furnizare în faţa oricărei autorităţi contractante, această autorizaţie fiind deplin valabilă pentru ... S.R.L. Scopul acestei adrese este de a reafirma legalitatea şi conformitatea autorizaţiei prezentate de către parterul nostru comercial ... S.R.L. în cadrul procedurii si pentru a-i servi acestuia in cazul in care decide sa conteste raportul procedurii de anulare nr. 7987/24.04.2024. Prin adresa nr. DAURI nr. 1063/14.05.2024, atașată concluziilor scrise, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, la solicitarea ... SRL, precizează faptul că îndeplinirea condițiilor dintr-o autorizație de furnizare emisă de CNCAN, pentru o instalație radiologică, prin care: instalațiile radiologice se vor furniza numai însoțite de documentația tehnică aferentă, instrucțiunile de utilizare împreună cu manualul de utilizare, traduse în limba română, certificatul de conformitate (garanție) și de o copie a autorizației eliberată de CNCAN, care trebuie să fie valabilă la data furnizării; furnizarea se va efectua numai către persoane legal constituite autorizate conform Legii nr. 111/1996 (…); instalarea, montarea, punerea în funcțiune și service-ul se vor face numai de către firme autorizate de CNCAN conform Legii nr. 111/1996 (…); este obligativitatea titularului de autorizație/furnizorului și, implicit, a subfurnizorului care are acceptul furnizorului să comercializeze instalația radiologică respectivă. Preliminar analizării celor mai sus expuse, trebuie reținut că documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice potrivit căruia Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei, însoţită de documentele sau de documentul unic de achiziţie european, în conformitate cu dispoziţiile art. 193-197, după caz, care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare stabilite de autoritatea contractantă, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…). Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții șiau însușit documentația de atribuire fără rezerve (elocvente în acest sens sunt, ex multis, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g, decizia nr. 3.891 din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios Pagina 16 din 20
administrativ și fiscal, cod ReJust 72792223d, decizia civilă nr. 176 din 21 august 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 985333e48, decizia nr. 1.738 din 20 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust g8e8223g8, și decizia civilă nr. 288 din 2 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 597ee7239), raționament valabil și în speța curentă – participând cu ofertă la competiție, ... SRL a acceptat regulile de participare publicate de autoritatea contractantă. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. Principiul egalității de tratament presupune ca toți participanții la o procedură de atribuire să beneficieze de aplicarea acelorași condiții impuse de autoritate, astfel încât să se garanteze că este înlăturat orice risc de favoritism și de arbitrar din partea autorității. Fiind solicitată, în cadrul documentației de atribuire, prezentarea autorizației pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear emisă de CNCAN pentru furnizare instalații radiologice, este obligatorie depunerea acesteia de către furnizorul echipamentului, neavând relevanță faptul că această autorizare a fost menționată în cadrul cap. Modul de prezentare a propunerii tehnice, și nu la cap. III.1.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale. Indiferent la ce capitol din documentație este cerută, autorizația privește operatorul economic, respectiv autorizarea respectivului operator de a furniza echipamentul, în cazul de față instalații radiologice. Vizavi de posibilitatea prezentării acesteia de către subcontractant, câtă vreme nu este subcontractantă activitatea de furnizare și este realizată de către ofertant, în mod evident, autorizarea trebuie prezentată pentru ofertant, nu pentru subcontractant. În cazul de față, subcontractantul ... SRL, titularul autorizației, va presta servicii de instalare, punere în funcţiune, testare, garanţie și service în perioada de garanţie pentru computer tomograf, nu furnizarea instalației. Potrivit art. 172 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 Autoritatea contractantă nu poate stabili cerinţe de participare pentru subcontractanţii propuşi de ofertant/candidat în ofertă sau solicitarea de participare, dar ia în considerare capacitatea tehnică şi profesională a subcontractanţilor propuşi pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie îndeplinit, dacă documentele prezentate sunt relevante în acest sens. Așadar, în cauză, cerința privind prezentarea autorizației de furnizare trebuia îndeplinită de ... SRL. Consiliul apreciază față de cele analizate că, deși a solicitat clarificări ofertantei, autoritatea contractantă și-a îndeplinit formal această obligație, în sensul în care a cerut să se indice unde în ofertă se Pagina 17 din 20
regăsește autorizația pentru ... SRL, fără însă a solicita depunerea de înscrisuri suplimentare sau explicații din care să rezulte că pot fi în mod legal furnizate echipamentele, raportat la cerința impusă în documentație. Contrar susținerilor achizitoarei, nu există probe certe că cerința nu este îndeplinită, ținând seama de includerea, în autorizație, a listei societăților din cadrul furnizorului care au acceptul să comercializeze instalațiile radiologice specificate, listă în care este menționată și societatea ... SRL, fiind necesare clarificări suplimentare. În urma acestora, autoritatea contractantă ar fi putut primi răspunsuri în completare, cum sunt adresele din partea ... SRL și adresa nr. DAURI nr. 1063/14.05.2024 din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, putând stabili cu claritate posibilitatea livrării în mod legal a echipamentelor. Sunt de amintit și cele subliniate de contestatoare în concluziile scrise din 20.05.2024: Este important de menţionat că, comerciantul/ comercianţii acceptaţi sunt expres nominalizaţi în anexa autorizaţiei, fiind astfel integraţi în cadrul autorizaţiei de furnizare emisă pe numele titularului. Aceasta înseamnă că, deşi autorizaţia poartă numele titularului principal, toate părţile implicate sunt recunoscute oficial în documentaţia aferentă, beneficiind de aceleaşi drepturi şi asumând aceleaşi responsabilităţi cum de altfel rezultă şi din adresa anexată emisă de CNCAN. În concluzie, deşi autorizaţia de furnizare este emisă nominal pe numele unui titular specific, aceasta este concepută pentru a fi valabilă şi aplicabilă atât pentru titularul autorizaţiei, cât şi pentru comercianţii care au obţinut acceptul furnizorului şi sunt nominalizaţi pe anexa de la autorizaţia de furnizare, astfel că autorizaţia de furnizare RDC 1354/2023 este perfect valabilă şi pentru societatea noastră, această autorizaţie conferind societăţii noastre dreptul de furnizare a produsului ofertat. În situația în care aprecia că are nevoie de lămuriri suplimentare vizavi de posibilitatea furnizării în mod legal a echipamentelor care fac obiectul lotului 7 de către ... SRL, achizitoarea putea solicita inclusiv punctul de vedere al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare. Apreciind că, pentru motivele expuse, oferta ... SRL, nu putea fi respinsă, anterior aplicării prevederilor art. 134 alin. (1) – (5) din normele metodologice, în sensul solicitării de clarificări suplimentare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată și va dispune reevaluarea acestei oferte. Fiind dispusă reevaluarea ofertei contestatoarei va fi anulată decizia de anulare a procedurii, pentru lotul 7. Capătul de cerere privind declararea acceptabilă a ofertei ... SRL va fi
respins,
ca
inadmisibil,
stabilirea
ofertelor acceptabile/inacceptabile/conform/neconforme fiind atributul exclusiv al comisiei de evaluare în acord cu atribuțiile sale prevăzute la art. 127 alin. (1) din normele metodologice. Pagina 18 din 20
Consiliul va respinge cererea petentei privind citarea pentru participarea la judecată, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, dat fiind că materialul probator a fost suficient și a permis formarea convingerii Consiliului, nefiind necesară participarea părților pentru depunerea de concluzii oral. Potrivit art. 21 alin. (1) din lege, Procedura în faţa Consiliului este scrisă, iar părţile sunt audiate numai dacă acest lucru este considerat necesar de către completul de soluţionare a contestaţiei și, în plus, la dosarul cauzei, contestatoarea a depus concluzii scrise în susținerea celor afirmate. În ceea ce privește plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației solicitată de către contestatoare, Consiliul reține că, potrivit art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă „instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.”. Onorariul de avocat se stabilește luând în considerare elemente precum: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit; natura, noutatea și dificultatea cauzei; importanța intereselor în cauză; conlucrarea cu experți sau specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cauzei etc. La dosarul cauzei, a fost depusă factura SCAIG 0029 din 29.04.2024, în valoare de 17.500 lei, emisă de ”... – Societate Civilă de Avocați” și dovada plății acesteia. Având în vedere volumul de muncă pe care l-a presupus executarea mandatului, dar și complexitatea redusă a litigiului, Consiliul va reduce suma cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației reprezentând onorariu de avocat, pe care partea a dovedit că le-a efectuat, de la 17.500 lei la 6.000 lei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ..., și anulează raportul procedurii nr. 7987/24.04.2024, procesul-verbal nr. 7967/ 24.04.2024 și comunicarea nr. 7988/24.04.2024. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ... SRL, în termen de 15 zile de la Pagina 19 din 20
primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat contestatoarei în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind declararea acceptabilă a ofertei contestatoarei. În temeiul art. 26 alin. (9) din lege, admite cererea contestatoarei privind plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației și obligă ... la plata către ... SRL a sumei de 6.000 lei, reprezentând onorariu avocat. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 20 din 20
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.