Decizie 1413/2024
Decizie CNSC2024_1413_2024_Decizie_1413.pdf, BO2024_1413_2024_BO2024_1413.pdf
Document CNSC
FLYNG IMPEX SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE "IULIU HATIEGANU" CLUJ-NAPOCA
Decizia CNSC nr. 1413/C6/1378 din 23.05.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Acord cadru - produse de papetărie și birotică”, cod CPV 30192700-8 Papetărie (Rev.2), anunț de participare nr. SCN1142644/18.03.2024, s-au solicitat următoarele: ,,1) anularea raportului procedurii nr. 9441/22.04.2024, precum și toate actele subsecvente, inclusiv comunicarea privind desemnarea ca necâștigătoare a ofertei FLYNG IMPEX SRL; 2) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei FLYNG IMPEX SRL și 3) obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată’’. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: ......................................................................................... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea FLYNG IMPEX SRL, cu sediul social în municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 54, județul Maramureș, în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "IULIU HAȚIEGANU" CLUJ- NAPOCA, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Victor Babeș nr. 8, județul Cluj. Pe cale de consecință, respinge solicitarea contestatoarei de ,,obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată’’. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_1413_2024_Decizie_1413.pdf, BO2024_1413_2024_BO2024_1413.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1413/C6/1378 Data: 23.05.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 25219/24.04.2024, formulată de către societatea FLYNG IMPEX SRL, cu sediul social în municipiul Baia Mare, Str. Victoriei, nr. 54, județul Maramureș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J24/2744/1994, CUI 6792961, reprezentată convențional prin avocat Ioan Alexandru Popescu, împotriva rezultatului procedurii ”simplificată” de achiziție publică, organizată de către UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "IULIU HAȚIEGANU" CLUJ-NAPOCA, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Victor Babeș nr. 8, județul Cluj, în calitate de autoritatea contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare având ca obiect: „Acord cadru - produse de papetărie și birotică”, cod CPV 30192700-8 Papetărie (Rev.2), anunț de participare nr. SCN1142644/18.03.2024, s-au solicitat următoarele: ,,1) anularea raportului procedurii nr. 9441/22.04.2024, precum și toate actele subsecvente, inclusiv comunicarea privind desemnarea ca necâștigătoare a ofertei FLYNG IMPEX SRL; 2) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei FLYNG IMPEX SRL și 3) obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată’’. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: ......................................................................................... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea FLYNG IMPEX SRL, cu sediul social în municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 54, județul Maramureș, în contradictoriu cu autoritatea contractantă UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE "IULIU HAȚIEGANU" CLUJ- NAPOCA, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Victor Babeș nr. 8, județul Cluj. Pe cale de consecință, respinge solicitarea contestatoarei de ,,obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată’’. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 25219/24.04.2024, formulată de către societatea ... SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată convențional prin avocat ..., împotriva rezultatului procedurii ”simplificată” de achiziție publică, organizată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritatea contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare având ca obiect: „Acord cadru - produse de papetărie și birotică”, cod CPV 30192700-8 Papetărie (Rev.2), anunț de participare nr. .../18.03.2024, s-au solicitat următoarele: ,,1) anularea raportului procedurii nr. 9441/22.04.2024, precum și toate actele subsecvente, inclusiv comunicarea privind desemnarea ca necâștigătoare a ofertei ... SRL; 2) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei ... SRL și 3) obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată’’. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 25219/24.04.2024, societatea ... SRL critică rezultatul procedurii de achiziție publică în cauză, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. În expunerea situației de fapt, afirmă că potrivit documentației de atribuire ,,Ofertanții au obligația de a prezenta denumirea produsului, codul și producătorul pentru a se putea verifica conformitatea cu specificațiile solicitate în caietul de sarcini’’. Prin raportare la cele de mai sus, societatea contestatoare precizează că a inclus denumirea produsului, producătorul și fișa tehnică a fiecărui produs în parte pentru a se putea verificarea conformitatea cu Pagina 1 din 8
specificațiile solicitate în caietul de sarcini, fără a menționa și codul de produs deoarece nu există un astfel de cod de produs. În acest sens, afirmă că există doar codurile contabile interne ale subscrisei în vederea identificării rapide în programul de facturare, însă prin codul intern contabil al produsului nu se poate verifica conformitatea produsului cu specificațiile solicitate în caietul de sarcini. De asemenea, contestatoarea menționează că, prin adresa de comunicare din data de 22.04.2024, a fost informată în privința publicării raportului procedurii și a faptului că oferta societății ... SRL este cea declarată câștigătoare, în timp ce oferta sa a fost respinsă ca fiind neconformă în baza art. 215 alin. 5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece ,,Oferta nu respectă cerințele din fișa de date a achiziției și din caietul de sarcini unde s-a precizat ca ofertanții au obligația de a prezenta denumirea produsului, codul și producătorul. Ofertantul nu precizează codul produsului și astfel nu se poate verifica conformitatea produselor ofertate cu cerințele caietului de sarcini’’. Referitor la decizia de respingere a ofertei sale ca neconformă, contestatoarea susține că este nelegală, deoarece în cuprinsul ofertei sale nu a precizat codul produselor ofertate întrucât acestea nu au un cod anume, prezentând doar coduri interne ale societății sale prin care se găsește un produs mai repede, fără însă a avea ca scop verificarea conformității produsului ofertat cu cerințele caietului de sarcini. Totodată, contestatoarea afirmă că, pentru fiecare produs în parte, a depus fișe tehnice și au fost menționați producătorii produselor ofertate; în opinia sa, fișele tehnice fiind singurele documente prin care se poate verifica, în mod obiectiv, conformitatea produselor ofertate cu cerințele caietului de sarcini, lucru ce putea fi tranșat printr-o simplă solicitare de clarificare din partea autorității contractante. Față de cele de mai sus, contestatoarea invocă prevederile art. 134 și art. 209 din Legea nr. 98/2016, în temeiul cărora autoritatea contractantă avea obligația să-i solicite clarificări cu privire la lipsa codurilor de produs, măsura de a respinge a ofertei, ca fiind neconformă, încălcând principiul proporționalității, deoarece prin răspunsul la o astfel de solicitarea se avea în vedere doar confirmarea unor formalități de formă, neafectând în niciun fel oferta tehnică și fără a o completa deoarece ,,cerințele caietului de sarcini puteau fi combătute cu fișele tehnice depuse și nu cu codul produselor (care nu există) si, prin urmare, neexistând posibilitatea ca orice fel de avantaj să existe în detrimentul altor operatori economici’’. Prin urmare, contestatoarea solicită admiterea contestației, cu obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale din considerentele expuse anterior. În drept, invocă art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016, precum și celelalte dispoziții legale menționate în contestație. Ca probe, Pagina 2 din 8
înscrisuri. Pentru dovedirea cheltuielilor de judecată, anexează următoarele documente: împuternicire avocațială pentru avocat Alexandru Popescu; factură seria AI nr. 34/23.04.2024, în valoare de 1.785,00 lei; OP nr. 231/23.04.2024, pentru suma de 1.785,00 lei. ... SRL depune la Consiliu sub nr. 26340/26.04.2024, în original, recipisa de consemnare nr. ... din 24.04.2024, eliberată de CEC BANK - Sucursala Baia Mare, în sumă de 3.850,00 lei. Prin adresa cu nr. 26298/1378/C6/26.04.2024, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, în considerare prevederile art. 10 lit. g) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită actul atacat, respectiv raportul procedurii nr. 9441/22.04.2024 și comunicarea aferentă. Prin corespondența electronică înregistrată la Consiliu sub nr. 26398/26.04.2024, contestatoarea transmite comunicarea rezultatului procedurii nr. 9447/22.04.2024 și raportul procedurii nr. 9441/ 22.04.2024. Prin adresa nr. 10043/26.04.2024, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 26886/29.04.2024, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere față de contestația formulată de către ... SRL, prin care argumentează decizia sa de respingere a ofertei contestatoarei. În acest sens, autoritatea contractantă precizează că potrivit cerințelor cuprinse în documentația de atribuire, publicată în SEAP, respectiv fișa de date, secțiunea IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice „Propunerea tehnică se va prezenta la rubrica special prevăzută în S.E.A.P. în acest sens (...) și va include: 1. Formularul de Propunere Tehnică (conform formularului pus la dispoziție de autoritatea/ entitatea contractantă] incluzând toate informațiile solicitate; 2. Documentele tehnice care nu conțin informații legate de prețuri Ofertanții vor întocmi propunerea tehnică într-o manieră organizată, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenței cu cerințele/specificațiile prevăzute în cadrul prezentei secțiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul Caietului de sarcini și a documentelor anexate la acesta, care fac parte integrantă din documentația de atribuire. în acest scop, pornind de la propria expertiză a ofertantului în domeniul contractului ce urmează să fie atribuit și prin raportare la necesitățile, obiectivele și constrângerile autorității/entității contractante, astfel cum au fost acestea descrise în cadrul caietului de sarcini, propunerea tehnică va cuprinde informații relevante privind abordarea propusă de ofertant pentru execuția contractului. Ofertanții au obligația de a prezenta denumirea produsului, codul și producătorul pentru a se putea verifica conformitatea cu specificațiile solicitate în caietul de sarcini. Furnizorul va garanta ca produsele furnizate sunt noi și vor fi livrate în ambalajul original. Propunerile tehnice prezentate vor fi însoțite de broșuri /fise tehnice/ documente doveditoare, în care sa se Pagina 3 din 8
regăsească caracteristicile tehnice pentru produsele ofertate. Dacă aceste documente nu sunt în limba română, vor fi traduse și prezentate în limba română pentru a se identifica corect fiecare caracteristica tehnica solicitata în caietul de sarcini. Fiecare caracteristica va fi evidențiată obligatoriu, în documentația ofertantului, va fi menționată pagina din catalog/pliant/fise tehnice unde se regăsește aceasta caracteristica, astfel încât comisia de evaluare din cadrul autorității contractante sa o poată identifica drept criteriu îndeplinit conform cerințelor tehnice solicitate. Aceste documente vor fi semnate cu semnătură electronica EXTINSĂ. Ofertele care nu fac dovada explicita a caracteristicilor tehnice declarate vor fi considerate neconforme”. Autoritatea contractantă precizează că cerința de prezentare a codului de produs se regăsește atât în caietul de sarcini, cât și în modelul de propunere tehnică, față de această cerință nefiind formulată nici o contestație sau solicitare de clarificări privind modul de întocmire a propunerii tehnice. Astfel, aceasta a fost însușită de către participanții la procedură devenind obligatorii pentru aceștia. Totodată, arată că, în urma procesului de evaluare tehnică, printre ofertele declarate neconforme se află și cea a societății ... SRL, deoarece nu are menționat nici în propunerea tehnică și nici în fișa tehnică atașată, codul produselor ofertate, care sunt unice și definesc produsul, fiind atribuite fiecărui produs de către fiecare producător. Având în vedere faptul ca pe piață sunt o multitudine de produse de papetărie și birotică, fiecare cu caracteristicile sale, autoritatea contractantă consideră că lipsa codului produsului din partea producătorului duce la imposibilitatea identificării acestuia. De asemenea, afirmă autoritatea contractantă, chiar dacă ar fi solicitat clarificări contestatoarei, aceasta nu ar fi fost în măsură să transmită codurile de produs, deoarece acestea nu există; în lipsa acestuia, furnizorul ar putea ca pe tot parcursul derulării acordului-cadru să livreze orice produs. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 27622/07.05.2024, referitor la punctul de vedere transmis de către autoritatea contractantă, contestatoare afirmă că verificarea produselor se realizează prin analizarea fișei tehnice și nu a codului de produs, după cum, în mod greșit, susține autoritatea contractantă. În justificare, contestatoarea menționează că ,,multe din produsele importate de subscrisa sunt produse de un fabricant de origine chineză, printr-un contract de exclusivitate, prin care nu există anumite anumite coduri interne’’. Drept urmare, afirmă contestatoarea, în situația în care autoritatea contractantă i-ar fi solicitat clarificări, prin răspunsul dat ar fi ,,demonstrat că nu există coduri de produs prin care să verifice conformitatea produselor ofertate cu cerințele caietului de sarcini (…) Pagina 4 din 8
cerințele caietului de sarcini se verifică în raport cu fișa tehnică a produsului’’. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura „simplificată”, derulată online, fără etapă finală de licitație electronică, în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare având ca obiect: „Acord cadru - produse de papetărie și birotică”, cod CPV 30192700-8 Papetărie (Rev.2), prin publicarea, în S.E.A.P., a anunțului de participare simplificat nr. .../18.03.2024. Potrivit pct. II.1.5) din cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a precizat că valoarea estimată aferentă este de 450.742 lei, fără T.V.A.; la pct. II.2.5) din cadrul aceluiași anunț, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”. Conform procesului-verbal nr. 7573/29.03.2024, pag. 11 – 19, în cadrul procedurii de atribuire în cauză, au depus oferte următorii operatori economici: ... SRL, ... SRL, ... SRL, ... SRL, ... SRL, ... SRL. Ulterior evaluării ofertelor, potrivit raportului procedurii nr. 9441/22.04.2024, pag. 82 – 88, oferta societății ... SRL a fost declarată neconformă în baza art. 215 alin. 5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 137 alin. 3) lit. a) din HG nr. 395/2016, rezultatul în cauză fiind comunicat acesteia prin adresa nr. 9447/22.04.2024, pag. 89. În urma luării la cunoștință a conținutului aferent, societatea ... SRL a formulat contestația dedusă judecății, solicitând cele redate în partea introductivă. Consiliul constată că ... SRL a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Prealabil analizării criticilor contestatoarei pe fond, Consiliul reiterează că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările aferente, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 215 alin. 2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora ,,În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale’’, Consiliul reține că, potrivit comunicării rezultatului procedurii nr. 9447/22.04.2024, oferta contestatoarei ,,(...) a fost Pagina 5 din 8
respinsă, ca neconformă, în baza art. 215 alin 5 din Legea 98/2016, coroborat cu art. 137 alin 3) lit. a) din H.G. 395/2016, din urmatoarele motive: «Oferta nu respectă cerințele din fișa de date a achiziției și din caietul de sarcini unde s-a precizat că ofertanții au obligația de a prezenta denumirea produsului, codul și producătorul. Ofertantul nu precizează codul produsului și astfel nu se poate verifica conformitatea produselor ofertate cu cerințele caietului de sarcini’’. Față de cele de mai sus, Consiliul va lua în considerare că la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției se precizează următoarele: ,,(…) Ofertanţii vor întocmi propunerea tehnică într-o manieră organizată, astfel încât aceasta să asigure posibilitatea verificării în mod facil a corespondenţei cu cerinţele/specificaţiile prevăzute în cadrul prezentei secţiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul caietului de sarcini şi a documentelor anexate la acesta, care fac parte integrantă din documentaţia de atribuire. În acest scop, pornind de la propria expertiză a ofertantului în domeniul contractului ce urmează să fie atribuit şi prin raportare la necesităţile, obiectivele şi constrângerile autorităţii/entităţii contractante, astfel cum au fost acestea descrise în cadrul caietului de sarcini, propunerea tehnică va cuprinde informaţii relevante privind abordarea propusă de ofertant pentru execuţia contractului. Ofertantii au obligatia de a prezenta denumirea produsului, codul si producatorul pentru a se putea verifica conformitatea cu specificatiile solicitate în caietul de sarcini (…) Ofertele care nu fac dovada explicită a caracteristicilor tehnice declarate vor fi considerate neconforme’’. De asemenea, la rubrica «Specificații tehnice», din cadrul caietului de sarcini, se precizează următoarele: ,,Denumire produs/Codul produsului’’. Prin urmare, conform cerințelor mai sus enumerate, pentru toate produsele ofertate – Papetărie și birotică, ofertanții trebuiau să menționeze codul aferent, care conținea informații specifice, fiind incidente dispozițiile art. 123 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/ acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, conform cărora ,,Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…)’’. Față de cele de mai sus, Consiliul va respinge, ca nefondate, alegațiile contestatoarei din «răspunsul la punctul de vedere al autorității contractante» înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 27622/07.05.2024, potrivit cărora ,,nu există coduri de produs (…) pentru produsele importate de subscrisa nu există anumite coduri’’, întrucât prin depunerea ofertei se prezumă că aceasta a acceptat și însușit cerința aferentă, urmând a se conform acesteia, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 123 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016, citat anterior. Pagina 6 din 8
Din analiza propunerii tehnice a contestatoarei, pag. 1 – 198, Consiliul constată că aceasta nu a respectat cerința mai sus precizată deoarece pentru produsele ofertate nu există codul de produs, astfel cum s-a solicitat în cerința respectivă, mai sus precizată. De altfel, atât în prezenta contestație, cât și în cuprinsul «răspunsului la punctul de vedere al autorității contarctante» înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 27622/07.05.2024, contestatoarea recunoaște că nu are codul de produs, astfel cum s-a solicitat în documentația de atribuire, motiv pentru care Consiliul constată că societatea contestatoare nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 123 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016, mai sus citate, față de oferta acesteia fiind incidente dispozițiile art. 137 alin. 3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, care stautează că ,,În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini’’, după cum, în mod corect, a precizat autoritatea contractantă atât în cadrul raportului procedurii nr. 9441/ 22.04.2024, cât și al comunicării rezultatului nr. 9447/22.04.2024. Consiliul nu va reține nici alegațiile contestatoarei privind o posibilă solicitare de clarificări dn partea autorității contractante, în temeiul art. 209 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora ,,În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei’’, în măsura în care, conform motivări de mai sus, contestatoarea a recunoscut că produsele sale nu au cod, prin urmare, nu este în măsură să respecte cerința în cauză. Având în vedere cele de mai sus, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Pe cale de consecință, respinge solicitarea contestatoarei de ,,obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată’’. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 7 din 8
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SRL, cu sediul social în ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în .... Pe cale de consecință, respinge solicitarea contestatoarei de ,,obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată’’. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, ... ... ... Pagina 8 din 8
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.