AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1021/2024

QUARTZ MATRIX SRL în contradictoriu cu COMUNA MIHAI EMINESCU JUDETUL BOTOSANI

Decizia CNSC nr. 1021/C1/921 din 19.04.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1021/C1/921 din 19.04.2024

Data din document
2024-04-19
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Contract furnizare pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar în Comuna Mihai Eminescu județul Botoșani” cod CPV 39162200-7, s-a solicitat: - admiterea contestației, anularea parțială a raportului procedurii nr. 3120/18.03.2024, numai în ce privește evaluarea și acordarea punctajului ofertei societății sale și clasamentul pentru Lotul 1, anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3201/19.03.2024 și a comunicărilor transmise ofertanților, precum și a tuturor actelor subsecvente și dispunerea măsurilor de remediere în sensul reluării procedurii și evaluării ofertei societății sale pe baza documentelor ofertei depuse în procedură, precum și stabilirea clasamentului corect corespunzător reevaluării. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pag…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de QUARTZ MATRIX SRL în contradictoriu cu COMUNA MIHAI EMINESCU, anulează raportul procedurii, în partea ce privește oferta depusă de contestator pentru Lotul 1, adresa de comunicare a rezultatului procedurii către contestator și oricare alte acte subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse de QUARTZ MATRIX SRL, de la etapa evaluării propunerilor tehnice, cu luarea în considerare a considerentelor prezentei decizii, documentației de atribuire și legislației în vigoare, în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .............. PREȘEDINTE ...................... Consilier de soluționare ....................... Redactat practicaua …
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Ofertantul, în susținerea sa, consideră că autoritatea contractantă trebuia să ia în considerare, că perioada care a fost introdusă în platforma SEAP este greșită și ca perioada corectă privind garanția extinsă acordată produselor care trebuie luată în considerare potrivit răspunsului la clarificare, este de 24 luni. Ceea ce dorește ofertantul este că după ce observă că nu îi este punctată oferta sa la factorul de evaluare - perioada de garanție extinsă acordată produselor, autoritatea contractantă să îi ia în considerare răspunsul său favorabil și conform solicitării, fapt ce ar dezavantaja și ar încălca principiile art. 2 din Legea nr. 98/2016 a achizițiilor publice. Autoritatea susține că modificarea ofertei pe parcursul procedurii de atribuire este imposibilă și ilegală. Autoritate contractantă precizează că nu este de acord cu contestația făcută de ......... SRL, și dorește respingerea acesteia. Așa cum autoritatea contractantă are obligația de a completa în platforma SEAP un anun…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1021/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 18061Data înregistrării: 2024-03-25
ContestatorQUARTZ MATRIX SRLCUI 5150840
Autoritate contractantăCOMUNA MIHAI EMINESCU JUDETUL BOTOSANI

2024_1021_2024_Decizie_1021.pdf, BO2024_1021_2024_BO2024_1021.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.262 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1021/C1/921 Data: 19.04.2024 Prin contestația nr. 49824/25.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 18061/25.03.2024, formulată de QUARTZ MATRIX SRL, cu sediul în Iași, B-dul Carol I nr. 5D, județul Iași, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J22/30/1994, având cod unic de înregistrare RO 5150840, reprezentată legal prin administrator, împotriva rezultatului procedurii, emis de către autoritatea contractantă COMUNA MIHAI EMINESCU, cu sediul în localitatea Ipotești, str. Mihai Eminescu, nr. 33, județul Botoșani, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Contract furnizare pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar în Comuna Mihai Eminescu județul Botoșani” cod CPV 39162200-7, s-a solicitat: - admiterea contestației, anularea parțială a raportului procedurii nr. 3120/18.03.2024, numai în ce privește evaluarea și acordarea punctajului ofertei societății sale și clasamentul pentru Lotul 1, anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3201/19.03.2024 și a comunicărilor transmise ofertanților, precum și a tuturor actelor subsecvente și dispunerea măsurilor de remediere în sensul reluării procedurii și evaluării ofertei societății sale pe baza documentelor ofertei depuse în procedură, precum și stabilirea clasamentului corect corespunzător reevaluării. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Admite contestația formulată de QUARTZ MATRIX SRL în contradictoriu cu COMUNA MIHAI EMINESCU, anulează raportul procedurii, în partea ce privește oferta depusă de contestator pentru Lotul 1, adresa de comunicare a rezultatului procedurii către contestator și oricare alte acte subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse de QUARTZ MATRIX SRL, de la etapa evaluării propunerilor tehnice, cu luarea în considerare a considerentelor prezentei decizii, documentației de atribuire și legislației în vigoare, în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .............. PREȘEDINTE ...................... Consilier de soluționare ....................... Redactat practicaua deciziei .................. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 13 (treisprezece) pagini Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 37.061 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1021/C1/921 Data: 19.04.2024 Prin contestația nr. 49824/25.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 18061/25.03.2024, formulată de ............. SRL, cu sediul în ........., ............., județul ........., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare RO .........., reprezentată legal prin administrator, împotriva rezultatului procedurii, emis de către autoritatea contractantă ........., cu sediul în localitatea ............, str. ........., județul ........., în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Contract furnizare pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar în .........” cod CPV 39162200-7, s-a solicitat: - admiterea contestației, anularea parțială a raportului procedurii nr. 3120/18.03.2024, numai în ce privește evaluarea și acordarea punctajului ofertei societății sale și clasamentul pentru Lotul 1, anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3201/19.03.2024 și a comunicărilor transmise ofertanților, precum și a tuturor actelor subsecvente și dispunerea măsurilor de remediere în sensul reluării procedurii și evaluării ofertei societății sale pe baza documentelor ofertei depuse în procedură, precum și stabilirea clasamentului corect corespunzător reevaluării. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În fapt contestatorul precizează că este ofertant în cadrul procedurii sus-menționate cu ofertă depusă pentru lotul 1. Consideră că autoritatea contractantă a evaluat în mod greșit oferta sa prin faptul că nu i-a fost acordat punctajul maxim de 25 puncte pe componenta tehnică, factorul de evaluare „Perioada de garanție extinsă acordată produselor”. Raportul procedurii nr. 3120/18.03.2024 și comunicarea rezultatului procedurii nr. 3201/19.03.2024 au fost publicate în SEAP la data de 19.03.2024. Conform acestora, pe lotul 1 Pagina 1 din 14

§ 2

oferta sa a fost declarată admisibilă și necâștigătoare, fiind clasată pe locul 4 cu un punctaj total de 72,16 puncte. Pe componenta tehnică i-au fost acordate următoarele punctaje: Perioada de garanție extinsă acordată produselor - 0 puncte. Termen de livrare și montare/instalare a produselor ofertate - 35 puncte. Prin urmare, arată că, din raportul procedurii reiese că, la factorul de evaluare „Perioada de garanție extinsă acordată produselor”, i-au fost acordate 0 puncte, în loc să îi fie acordate 25 puncte. Contestatorul precizează că, prin propunerea tehnică, a ofertat garanție minimă 24 de luni, la care se adaugă garanția extinsă de 24 de luni (în total 48 de luni). Deci, a ofertat garanția extinsă de 24 de luni pentru care comisia trebuia să acorde punctajul maxim de 25 puncte, așa cum a acordat și celorlalți ofertanți. Cu privire la acest aspect arată că, în procesul de analiză și evaluare a ofertelor tehnice, comisia a observat că prin propunerea tehnică (pag 3) a ofertat garanție extinsă de 24 de luni. Întrucât, în SEAP, în cadrul procedurii la secțiunea „Factori de evaluare” a înscris greșit la factorul garanție suplimentară 48 de luni în loc de 24 luni, cum a scris în ofertă, comisia, prin adresa de clarificări nr. 2191/22.02.2024, i-a solicitat: „Comisia de evaluare solicită să clarificați și să argumentați motivul pentru care în propunerea tehnică scrisă și depusă la licitație la rubrica garanție acordată produselor ați declarat că garanția acordată produselor este de 24 luni de la data livrării, instalării/montării, instruirii personalului și acceptarea de către autoritatea contractantă + garanția extinsă acordată de 24 luni, iar în SEAP ați trecut la rubrica factori de evaluare -perioada de garanție extinsă acordată produselor 48 luni”. Prin adresa din 23.02.2024, răspunsul său a fost următorul: „Confirmăm că perioada de garanție extinsă este de 24 luni, care se adaugă la cele 24 luni standard acordate. În total, produsele vor avea o garanție de 48 luni. Dintr-o eroare de tehnoredactare, în rubrica dedicată factorilor de evaluare din SEAP s-a trecut perioada de garanție acordată (total de 48 luni), nu doar garanția extinsă (de 24 luni)”. Prin acest răspuns susține că a arătat o dată în plus ceea ce a ofertat, respectiv 24 de luni garanție minimă obligatorie la care se adaugă garanția extinsă de 24 de luni și a precizat că în SEAP la secțiunea Factori de evaluare din eroare s-a trecut perioada de garanție acordată (total de 48 luni), nu doar garanția extinsă (de 24 luni). Întrucât nici în raportul procedurii, nici în comunicarea rezultatului procedurii nu se arată și motivele pentru care nu a primit punctele pe factorul de evaluare „Perioada de garanție extinsă acordată produselor”, contestatorul a solicitat acces la dosarul achiziției astfel că a analizat Procesul verbal al ședinței privind evaluarea propunerilor tehnice, Pagina 2 din 14

§ 3

precum și îndeplinirea cerințelor de calificare nr. 2341/27.02.2024 și Procesul verbal al ședinței privind evaluarea propunerii financiare și al criteriului de atribuire, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare nr. 2648/ 05.03.2024, acte subsecvente a căror anulare parțială o solicită, pe cale de consecință, numai în ce privește evaluarea și punctajele acordate ofertei societății sale și clasamentul. Astfel, a constatat că oferta sa, a fost depunctată la factorul garanție extinsă pe motiv că înscrierea din SEAP (48 de luni) este criptată și nu poate fi modificată, cu toate că în propunerea tehnică și prin răspunsul la clarificări a arătat că acordă garanție extinsă de 24 de luni. În opinia sa, este absolut nelegală o astfel de motivare. Învederează autorității contractante prevederile din Secțiunea „Finalizarea procedurii de atribuire”, art. 142 din HG nr. 395/2016, conform cărora „(1) Pe baza informațiilor introduse în SEAP de către autoritatea contractantă, sistemul informatic generează automat către toți ofertanții participanți notificări cu privire la rezultatul procedurii de atribuire”. Deci, pe baza evaluării documentelor ofertei, autoritatea contractantă introduce în SEAP informațiile privind rezultatul evaluării. Consideră că nu are nicio relevanță afirmația că înscrierea din SEAP nu poate fi modificată și, oricum, nu se poate lua în considerare acea înscriere în procesul de evaluare a ofertelor, pentru că evaluarea se face în baza actelor depuse de ofertanți în oferta prezentată. Arată că comisia nu a luat în considerare oferta sa - propunerea tehnică - nici răspunsul la clarificări, ci și-a bazat decizia de neacordare a punctelor strict pe faptul că a înscris în SEAP un termen de garanție extins de 48 de luni, cu toate că, în Procesul verbal al ședinței privind evaluarea propunerilor tehnice, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare nr. 2341/27.02.2024, comisia a reținut și consemnat clar că, prin propunerea tehnică, a acordat termen de garanție minim 24 de luni la care se adaugă termen de garanție extins 24 de luni (total 48 de luni). Indică pag. 33, col. 3 din tabel. Atașează extras din Procesul verbal nr. 2341/27.02.2024. Subliniază că, odată reținut acest fapt în procesul verbal pe baza propunerii tehnice depuse, fiind clar că termenul de garanție extinsă este de 24 de luni, în corespondență cu cerințele caietului de sarcini (pag. 7, subcapitolul 3.5.1.2.), nici nu mai era nevoie de formularea unei solicitări de clarificare. În opinia sa este evident că solicitarea comisiei de clarificare, transmisă prin adresa nr. 2191/22.02.2024, a fost făcută cu rea credință, cu scopul de a crea în mod artificial un avantaj celorlalți competitori pentru a găsi un motiv cu scopul de a nu-i acorda punctajul cuvenit, fapt care contravine dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Precizează că nu s-a prevăzut nicăieri în documentația de atribuire, nici că este obligatorie completarea secțiunii „factori de evaluare”, nici că Pagina 3 din 14

§ 4

înscrierea făcută în secțiunea aceasta din SEAP primează față de oferta încărcată în procedură. Arată că în caietul de sarcini, la pag. 7, subcapitolul 3.5.1.2. se menționează următoarele: „5.5.1.2. Perioada de garanție extinsă acordată produsului/ produselor ofertat(e). Perioada de garanție extinsă este garanția suplimentară de 24 luni acordată peste durata de garanție obligatorie solicitată prin Caietul de sarcini de 24 luni. Garanția extinsă nu este o cerință obligatorie, însă reprezintă factor de evaluare în cadrul criteriului de atribuire. Ofertantul care nu acordă garanție extinsă, nu va fi punctat și nu va fi eliminat din procedură. Oferta cu garanție extinsă mai mare de 24 luni nu va fi punctată suplimentar. Garanția extinsă trebuie să acopere: termenul de 24 luni (garanția minimă obligatorie) + garanția suplimentară maxim 24 luni (dacă se acordă), de la data instalării, punerii în funcțiune și acceptării de autoritatea contractantă, care să includă toate sistemele, componentele, accesoriile și aplicațiile”. Solicită să se observe că a menționat la pag. 3 din propunerea tehnică următoarele: „Termenul de garanție acordat produselor de către SC ......... SRL este 24 luni de la data livrării, instalării/montării, instruirii personalului și acceptării de autoritatea contractantă + garanția extinsă acordată de 24 luni. Total garanție 48 luni”. În opinia sa, comisia ar trebui să cunoască faptul că actele angajante pentru ofertant sunt cele care compun oferta și care au fost încărcate în SEAP în cadrul procedurii și că evaluarea tehnică trebuia făcută strict pe baza actelor ofertei. Aceasta se poate vedea chiar în definiția dată de legiuitor la litera hh) din art. 3, Legea nr. 98/2016. În mod nelegal autoritatea nu a luat în considerare oferta, respectiv propunerea tehnică, depusă de societatea sa deși aceasta corespunde cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. Astfel au fost încălcate prevederile art. 133 din HG nr. 395/2016. Contestatorul susține că, dacă ar considera ipotetic că primează înscrierea din SEAP la secțiunea Factori de evaluare față de prevederile caietului de sarcini și mai ales față de oferta depusă și că se consideră că a ofertat termen extins de garanție de 48 de luni (mai mare decât termenul de 24 de luni pentru care se acordă 25 de puncte), în urma evaluării trebuia să i se acorde cele 25 de puncte. Nu există nicio justificare pentru a nu se acorda acest punctaj și în cazul ofertelor cu un termen extins mai mare de 24 de luni. Este de acord că nu se putea acorda punctaj suplimentar peste 25 de puncte, acest fapt fiind înscris în caietul de sarcini la subcapitolul 3.5.1.2. De altfel, și în Strategia de contractare, publicată în procedură, la pag 7 pct. 2 se prevede că acest factor „a fost ales pentru a asigura o perioadă suficient de mare pentru utilizarea în bune condiții a produselor în contextul unui preț relativ Pagina 4 din 14

§ 5

ridicat la unele produse” iar la pag. 17 paragraful 2 se prevede că „garanția extinsă mai mare de 24 de luni nu va fi punctată suplimentar”. Consideră că este absurd și împotriva principiilor consacrate în art. 2 din Legea nr. 98/2016, precum și împotriva regulilor de respectare a principiilor DNSH pe care autoritatea le-a avut în vedere să nu se acorde puncte ofertei prin care se acordă un termen de garanție mai mare. Este total nejustificat să se acorde 25 de puncte ofertei cu termen de garanție extins de 24 de luni și 0 puncte ofertei cu termen de garanție extins de 48 de luni. Deci, în situația ipotetică, chiar dacă autoritatea contractantă, prin interpretările sale, consideră că el a ofertat 48 de luni garanție, considerând oferta admisibilă, conform clauzelor din caietul de sarcini trebuia să se acorde punctajul maxim de 25 de puncte. Precizează însă că, în propunerea tehnică, și așa cum a răspuns la solicitarea de clarificări, a ofertat 24 de luni garanție extinsă pe lângă garanția minimă de 24 de luni, rezultând în total 48 de luni de garanție. În susținerea celor arătate consideră relevante și autoritatea contractantă trebuia să țină cont de următoarele prevederi legale: art. 3 lit. hh) și art. 209 din Legea nr. 98/2016, art. 123, art. 124 și art. 133 din HG nr. 395/2016. Consideră că trebuia comisia de evaluare să cunoască și instrucțiunile din Manualul de utilizare publicat în SEAP, în care se menționează că înscrierea/completarea rubricii „Factori de evaluare” este opțională, cu excepția cazurilor în care procedura de achiziție are o etapa de licitație electronică sau în cazul în care procedura prevede reofertare la acord cadru, însă nu este cazul în această procedură. În opinia sa, este nelegal și lipsit de fundament motivul invocat de autoritate pentru decizia de a nu acorda niciun punct ofertei sale pentru factorul de evaluare „Perioada de garanție extinsă acordată produselor”. În mod corect, cu respectarea prevederilor din Legea nr. 98/2016 și din HG nr. 395/2016, comisia avea obligația să evalueze ofertele, respectiv documentele ofertei depuse în procedură, pe baza acestora să evalueze oferta sa tehnică și să acorde în mod corect punctajul maxim, adică 25 de puncte pentru factorul de evaluare „Perioada de garanție extinsă acordată produselor”. Pentru motivele arătate, solicită admiterea contestației, anularea parțială a raportului procedurii nr. 3120/18.03.2024, numai în ce privește evaluarea și acordarea punctajului ofertei societății sale și clasamentul, anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3201/19.03.2024 și a comunicărilor transmise ofertanților, precum și a tuturor actelor subsecvente și dispunerea măsurilor de remediere în sensul reluării procedurii și evaluării ofertei societății sale pe baza documentelor ofertei depuse în procedură, precum și stabilirea clasamentului corect, corespunzător reevaluării. Atașează în susținere un set de documente. Pagina 5 din 14

§ 6

În drept invocă: art. 2, art. 4, lit. a), art. 8 -28 și art. 68 din Legea nr. 101/2016, art. 2, art. 49 alin. 1, art. 50 din Legea nr. 98/2016, HG nr. 395/2016, incluzând și articolele indicate și cele citate în cuprinsul contestației. Prin adresa nr. 3877/04.04.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 21338/08.04.2024 autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere cu privire la contestație solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată pentru următoarele motive: Autoritatea contractantă precizează că ......... SRL în urma comunicării raportului procedurii nr. 3120/18.03.2024 și a transmiterii comunicării rezultatului procedurii nr. 3201/19.03.2024 a solicitat acces la dosarul achiziției publice pentru Lotul 1 prin adresa nr. 49785/ 19.03.2024, respectiv transmiterea: 1. procesului verbal al ședinței privind evaluarea propunerilor tehnice precum și îndeplinirea cerințelor de calificare nr. 2341/27.02.2024; 2. procesului verbal al ședinței privind evaluarea propunerii financiare și al criteriului de atribuire, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare nr. 2648/05.03.2024 - lot 1 și lot 2. Autoritatea contractanta susține că a transmis documentele solicitate de ......... SRL prin email către cristi.strainu@quartzmatrix.ro în data de 21.03.2024. În data de 25.03.2024 a fost transmisă către autoritatea contractantă contestația nr. 49824/25.03.2024 înaintata de ......... SRL. Motivul contestației înaintată de către ofertant privește anularea raportului procedurii 3120/18.03.2024 și a comunicării rezultatului procedurii nr. 3201/19.03.2024 privind evaluarea conformității propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz cu factorii de evaluare, întrucât, ......... SRL a considerat că, oferta sa a fost evaluată în mod greșit, comisia de evaluare neacordându-i punctaj maxim de 25 puncte pentru componenta tehnică, factor de evaluare „perioada de garanție extinsă acordată produselor”. Autoritatea contractantă precizează că a aplicat procedura de licitație deschisă CN1062139/26.11.2023, derulându-se într-o singură etapă –online, prin aplicația SEAP, în conformitate cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 58 alin. (1) din HG nr. 395/2016. În susținere, autoritatea contractantă invocă și dispozițiile, art. 142-143 și art. 146-148 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, aduce în discuție și art. 30 alin. (5) din HG nr. 395/2016, dar și art. 32 alin. (1) și alin. (2) din același act normativ, precizând că a specificat, clar și detaliat, care sunt cerințele privind factorii de evaluare tehnici și punctajul criteriului de atribuire acordat fiecăruia în parte, atât în caietul de sarcini cât și în anunțul de participare Pagina 6 din 14

§ 7

publicat în SEAP CN1062139/26.11.2023 la rubrica -lista factori evaluare. Conform art. 59-60 din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă nu are dreptul după publicarea anunțului în SEAP să solicite modificarea acestuia (SEAP nu are dreptul să modifice informațiile de natură să afecteze funcționarea sistemului informatic și/sau desfășurarea procedurii), iar ofertantul are obligația de a transmite oferta numai în format electronic, prin intermediul SEAP conform anunțului de participare, semnată cu semnătură electronică, conform Legii nr. 455/2001, privind semnătură electronică. De asemenea precizează că, la nivelul caietului de sarcini sunt identificate cerințele minimale obligatorii, asociate factorului de evaluare tehnic. În conținutul caietului de sarcini autoritatea prevede factor de evaluare „Perioada de garanție extinsă acordată produselor” de maxim 24 de luni”. „Perioada de garanție extinsă acordată produselor este de maxim 24 luni peste perioada de garanție obligatorie (24 luni), în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini, și se va acorda punctaj după cum urmează: Algoritm de calcul: 2. Perioada de garanție extinsă acordată produselor ofertate, punctajul se acordă astfel: a) Pentru perioada de garanție extinsă acordată de maxim 24 luni, se acordă punctajul maxim 25 pct. b) Pentru celelalte perioade de garanție extinsă acordate, punctajul se calculează: Punctaj ofertă (n)=[Perioada garanție extinsă ofertă(n) / Perioada garanție extinsă ofertă (a)j x punctaj maxim acordat. Unde: punctaj oferta (n) = punctajul ofertei; perioada garanție extinsă oferta (n)=oferta al cărui punctaj se calculează; perioada garanție extinsă oferta (a) = oferta cu perioada de garanție extinsă cea mai mare ofertată dintre oferte. c) Pentru perioada minimă obligatorie (24 luni), fără acordare garanție extinsă - NU se acordă punctaj. Pentru perioada de garanție extinsă acordata mai mare de 24 luni -NU se acorda punctaj”. Totodată arată că este prevăzut la punctul 5 în caietul de sarcini „criteriul de atribuire -cel mai bun raport calitate-preț”, prin factorul de evaluare (2)- perioada de garanție extinsă acordată produselor în care se acordă punctaj maxim total 25 puncte pentru ofertele care acordă garanție extinsă maxim 24 luni peste garanția obligatorie, iar pentru ofertele care nu depun garanție extinsă sau care acordă garanție extinsă pe o perioadă ce depășește numărul maxim de 24 luni solicitat, nu vor primi punctaj. Autoritatea susține că Comisia de evaluare a sesizat în cadrul evaluării ofertei tehnice-criteriu de evaluare, că datele prezentate în Pagina 7 din 14

§ 8

oferta tehnică scriptică depusă și datele introduse în platforma SEAP sunt diferite. Observă că în SEAP la rubrica listă factori evaluare, ofertantul menționează că oferă o perioadă de garanție extinsă produselor de 48 de luni. Autoritatea contractantă precizează că prin comisia de evaluare a formulat o comunicare clară ofertantului, în care a definit în mod explicit și detaliat în ce constă neclaritatea aspectelor privind garanția extinsă acordată produselor de către ofertant. În procesul verbal de evaluare nr. 2341/27.02.2024 publicat și pe SEAP în lista procese verbale, rapoarte intermediare și finale, comisia de evaluare a declarat oferta tehnică depusă ......... SRL admisibilă, dar a solicitat clarificări ofertantului, solicitarea nr. 2191/22.02.2024, înainte de aplicarea criteriului de atribuire, prin care solicită: „vă rugăm să clarificați următoarele aspecte referitoare la OFERTA TEHNICA depusă, constatate de comisia de evaluare: 1. Comisia de evaluare solicită să clarificați și să argumentați motivul pentru care în propunerea tehnică scrisă și depusă la licitație la rubrica garanție acordată produselor ați declarat garanția acordată produselor este de 24 luni de la data livrării, instalării/montării , instruirii personalului și acceptarea de autoritatea contractantă +garanția extinsă acordată de 24 luni iar în_SEAP ați trecut la rubrica factori de evaluare- perioada de garanție extinsă acordată produselor 48 luni. Conform caiet de sarcini cerința din cadrul ofertei tehnice este factor de evaluare, care se punctează și conform caiet de sarcini autoritatea contractantă a specificat: Algoritm de calcul: 2. Perioada de garanție extinsă acordată produselor ofertate, punctajul se acordă astfel: a) Pentru perioada de garanție extinsă acordată de maxim 24 luni, se acordă punctajul maxim 25 pct. b) Pentru celelalte perioade de garanție extinsă acordate, punctajul se calculează: Punctaj ofertă (n)=[Perioada garanție extinsă ofertă(n) / Perioada garanție extinsă ofertă (a)j x punctaj maxim acordat. Unde: punctaj oferta (n) = punctajul ofertei; perioada garanție extinsă oferta (n)=oferta al cărui punctaj se calculează; perioada garanție extinsă oferta (a) = oferta cu perioada de garanție extinsă cea mai mare ofertată dintre oferte. c) Pentru perioada minimă obligatorie (24 luni), fără acordare garanție extinsă - NU se acordă punctaj. Pentru perioada de garanție extinsă acordata mai mare de 24 luni -NU se acorda punctaj”. Având în vedere cele constatate de comisa de evaluare la licitația CN1062139/26.11.2023 etapa evaluare ofertă tehnică, vă rugăm să clarificați neconcordanțele constatate pentru a putea face o evaluare corectă și să ne transmiteți răspunsurile corespunzătoare, cu respectarea art. 134 din HG 395/2016 actualizată”. Pagina 8 din 14

§ 9

Autoritatea contractantă susține că comisia de evaluare s-a raportat la factorul de evaluare tehnic, în vederea asigurării unei concurențe reale și transparente între potențialii ofertanți, precum și evidențierea acelor prevederi/mecanisme care să ofere posibilitatea verificării aplicabilității, în termeni reali, atât de către membrii comisiei de evaluare, cât și de potențialii ofertanți, în calitate de participanți la procedură, avantajele economice și/sau tehnice, cuantificabile și care pot fi urmărite atât în derularea procedurii, cât și în executarea contractului. Consideră că ......... SRL este informat și responsabil atunci când aplică pentru o licitație, și de faptul că datele introduse în platforma SEAP nu pot fi modificate (ofertele), acest lucru este tocmai pentru a se respecta principiile prevăzute la art. 2 din Legea nr. 98/2016 (nediscriminare, tratament egal, recunoaștere reciprocă, transparență, proporționalitate și asumarea răspunderii). În opinia sa solicitarea de clarificări nu are drept scop completarea sau schimbarea ofertei tehnice, ci doar de a clarifica, prin răspunsul dat, datele din oferta tehnică scriptică și datele introduse în SEAP. Depunerea ofertei tehnice, ofertei financiare și a altor documente solicitate în anunțul de participare sunt documente de fundamentare a valorilor introduse în aplicația SEAP (valoare ofertă financiară, valori factori de evaluare etc). Arată că ......... SRL a răspuns solicitării de clarificare nr. 2191/22.02.2024 în aplicația SEAP în data de 23.02.2024 cu răspunsul înregistrat la registratura autorității contractante cu nr. 2267/26.02.2024. Răspunsul prezentat de ofertant este: „confirmăm că perioada de garanție extinsă este de 24 luni, care se adaugă la cele 24 luni standard acordate. În total produsele vor avea o garanție de 48 luni. Dintr-o eroare de tehnoredactare, în rubrica dedicată factorilor de evaluare din SEAP s-a trecut perioada de garanție acordată (total 48 luni), nu doar garanția extinsă (de 24 luni)”. În etapa de evaluare tehnică și aplicare criteriu de atribuire ofertei depusă de ............. SRL, prin procesul verbal nr. 2341/27.02.2024, comisia de evaluare a acordat în unanimitate de voturi punctajul 0 (zero) puncte pentru „perioada de garanție extinsă acordata produselor”. Așa cum este menționat și în procesul verbal pag. 35 „comisia de evaluare nu poate acorda punctaj pentru răspunsul primit la clarificări conform criteriului de atribuire din caietul de sarcini/strategia de contractare, deoarece valorile din aplicația SEAP sunt criptate, iar acestea nu pot fi modificate, fiind luate în considerare așa cum au fost înregistrate în sistem și aplicând punctajul corespunzător factorului de evaluare”. Ofertantul nu a fost destul de explicit la rubrica factor de evaluare- perioada de garanție extinsă acordată produselor în SEAP, așa cum au făcut alți ofertanți participanți la procedură, pentru a se aplica punctajul maxim la acest factor de evaluare. Pagina 9 din 14

§ 10

Ofertantul, în susținerea sa, consideră că autoritatea contractantă trebuia să ia în considerare, că perioada care a fost introdusă în platforma SEAP este greșită și ca perioada corectă privind garanția extinsă acordată produselor care trebuie luată în considerare potrivit răspunsului la clarificare, este de 24 luni. Ceea ce dorește ofertantul este că după ce observă că nu îi este punctată oferta sa la factorul de evaluare - perioada de garanție extinsă acordată produselor, autoritatea contractantă să îi ia în considerare răspunsul său favorabil și conform solicitării, fapt ce ar dezavantaja și ar încălca principiile art. 2 din Legea nr. 98/2016 a achizițiilor publice. Autoritatea susține că modificarea ofertei pe parcursul procedurii de atribuire este imposibilă și ilegală. Autoritate contractantă precizează că nu este de acord cu contestația făcută de ......... SRL, și dorește respingerea acesteia. Așa cum autoritatea contractantă are obligația de a completa în platforma SEAP un anunț de participare cât mai clar și corect pentru operatorii economici, așa și aceștia au obligația de a introduce în SEAP date care să confirme/coincidă cu informațiile din oferta scriptică. În drept, își întemeiază răspunsul în baza prevederilor art.2,3,7,68,142-148 din Legea nr. 98/2016 și art.30,32,58-60 din HG nr. 395/2016 cu modificările și actualizările ulterioare. Față de cele relatate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulată de ......... SRL ca nefondată și neîntemeiată. Atașează punctului de vedere documentele achiziției pe CD. Prin adresa nr. 49846/28.03.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 19838/01.04.2024, ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 210082088/1, tranzacția: 1438969253/ 226577735 din data de 27.03.2024, emisă de CEC Bank – Sucursala ........., în valoare de 15.307,62 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Contract furnizare pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar în .........” cod CPV 39162200-7, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. CN1062139/26.11.2023, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 1.060.514,84 lei. Conform cap. II.2.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Din conținutul contestației formulate de ......... SRL, Consiliul reține că acesta este nemulțumit de raportul procedurii nr. 3120/18.03.2024, adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3201/19.03.2024, în ce privește evaluarea și acordarea punctajului Pagina 10 din 14

§ 11

ofertei sale pentru Lotul 1, solicitând anularea actelor atacate, motiv pentru care, va analiza această critică prin raportare atât la cerințele documentației de atribuire, cât și la legislația specifică în materie. Consiliul, în soluționare, reține că, în fișa de date, la pct. II.2.5 Criterii de atribuire, autoritatea contractantă a precizat, ca factor de evaluare, cu pondere 25%: „Perioada de garanție extinsă acordată produselor”; descrierea factorului de evaluare, fiind: «Perioada de garanție extinsă acordată produselor este de maxim 24 luni peste perioada de garanție obligatorie (24 luni), în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini (…) Algoritm de calcul: 2. Perioada de garanție extinsă acordată produselor ofertate, punctajul se acordă astfel: a) Pentru perioada de garanție extinsă acordată de maxim 24 luni, se acordă punctajul maxim 25 pct. b) Pentru celelalte perioade de garanție extinsă acordate, punctajul se calculează: Punctaj ofertă (n)=[Perioada garanție extinsă ofertă(n) / Perioada garanție extinsă ofertă (a)j x punctaj maxim acordat. Unde: punctaj oferta (n) = punctajul ofertei; perioada garanție extinsă oferta (n)=oferta al cărui punctaj se calculează; perioada garanție extinsă oferta (a) = oferta cu perioada de garanție extinsă cea mai mare ofertată dintre oferte. c) Pentru perioada minimă obligatorie (24 luni), fără acordare garanție extinsă - NU se acordă punctaj. Pentru perioada de garanție extinsă acordata mai mare de 24 luni -NU se acordă punctaj». Informațiile de mai sus se regăsesc și în caietul de sarcini, pag. 6- 7, la cap. 3.5.1 Garanția acordată produselor. Consiliul reține, că, potrivit celor înscrise în propunerea tehnică inițial depusă de contestator, acesta a ofertat (pag. 3): „Termenul de garanție acordat produselor de către SC ......... SRL este 24 luni de la data livrării, instalării/montării, instruirii personalului si acceptării de autoritatea contractanta + garanția extinsa acordata de 24 luni. Total garanție 48 luni Garanția va acoperi toate costurile rezultate din remedierea defectelor in perioada de garanție, inclusiv, dar fără a se limita la: • demontare, inclusiv închirierea de unelte Speciale necesare pe durata intervenției (dacă este aplicabil); • ambalaje, inclusiv furnizarea de material protector pentru transport (carton, cutii, lăzi etc.); • transport prin intermediul transportatorului, inclusiv de transport internațional (daca este aplicabil); • diagnoza defectelor, inclusiv costurile de personal; • repararea tuturor componentelor defecte sau furnizarea unor noi componente; • înlocuirea părților defecte; Pagina 11 din 14

§ 12

• despachetarea, inclusiv curățarea spatiilor unde se efectuează intervenția; • montarea in starea inițiala; • testarea pentru a asigura funcționarea corecta; • repunerea in funcțiune. Produsele vor fi însoțite de Certificatul de garanție, in conformitate cu prevederile legislației in vigoare. Perioada de garanție extinsa

§ 13

acordata produsului/produselor ofertat(e) Perioada de garanție extinsa este garanția suplimentara de 24 luni acordata peste durata de garanție obligatorie solicitata prin Caietul de sarcini de 24 luni”. De asemenea, se reține de către Consiliu, că, în SEAP, contestatorul a înscris, la secțiunea „Factori de evaluare” - la factorul perioada de garanție extinsă acordată produselor - 48 de luni. Consiliul reține că, autoritatea contractantă, pe parcursul evaluării propunerilor tehnice, constatând neconcordanțe între informațiile din propunerea tehnică a contestatorului și cele înscrise în SEAP, în cadrul procedurii, la secțiunea „Factori de evaluare”, a solicitat acestuia clarificări prin adresa nr. 2191/22.02.2024, având următorul conținut: „Comisia de evaluare solicită să clarificați și să argumentați motivul pentru care în propunerea tehnică scrisă și depusă la licitație la rubrica garanție acordată produselor ați declarat că garanția acordată produselor este de 24 luni de la data livrării, instalării/montării, instruirii personalului și acceptarea de către autoritatea contractantă + garanția extinsă acordată de 24 luni, iar în SEAP ați trecut la rubrica factori de evaluare - perioada de garanție extinsă acordată produselor 48 luni”. Prin adresa datată 23.02.2024, contestatorul a răspuns solicitării autorității contractante, astfel: „Confirmăm că perioada de garanție extinsă este de 24 luni, care se adaugă la cele 24 luni standard acordate. În total, produsele vor avea o garanție de 48 luni. Dintr-o eroare de tehnoredactare, în rubrica dedicată factorilor de evaluare din SEAP s-a trecut perioada de garanție acordată (total de 48 luni), nu doar garanția extinsă (de 24 luni)”. Consiliul, analizând oferta depusă de ......... SRL, prin raportare la cerințele documentației de atribuire, la solicitarea de clarificări a autorității contractante și la răspunsul la această solicitare, constată că neconcordanța sesizată de autoritate - în legătură cu factorul de evaluare „Perioada de garanție extinsă acordată produselor”, astfel cum a fost înscris de contestator în propunerea sa tehnică, respectiv, în rubrica dedicată factorilor de evaluare din SEAP - ar fi putut, eventual, considerată a reprezenta un viciu de formă, astfel cum este definit de art. 135 alin. (3) din Norma metodologică aprobată prin HG nr. 395/2016, în vigoare, respectiv, „acea eroare sau omisiune din cadrul Pagina 12 din 14

§ 14

unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire”, clarificat ca urmare a răspunsului ......... SRL la solicitarea de clarificări, eroare susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul informațiilor existente inițial în propunerea tehnică prezentată de contestator. În contextul arătat, Consiliul nu poate reține, ca întemeiat, motivul autorității contractante de a nu acorda punctaj maxim -25 puncte – contestatorului, în ceea ce privește factorul de evaluare %: „Perioada de garanție extinsă acordată produselor”, decizia comisiei de evaluare neîndeplinind rigorile prevederilor legale anterior menționate, privind clarificarea neconcordanțelor cu privire la propunerea tehnică depusă de acesta, fiind doar rezultatul interpretării eronate, de către autoritatea contractantă, a prevederilor legale privind evaluarea ofertelor, pe fondul unui formalism excesiv al comisiei de evaluare. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept precizate în considerente, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ........., va anula raportul procedurii, în partea ce privește oferta depusă de contestator pentru Lotul 1, adresa de comunicare a rezultatului procedurii către contestator și oricare alte acte subsecvente și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse de ......... SRL, de la etapa evaluării propunerilor tehnice, cu luarea în considerare a considerentelor prezentei decizii, documentației de atribuire și legislației în vigoare, în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ........., anulează raportul procedurii, în partea ce privește oferta depusă de contestator pentru Lotul 1, adresa de comunicare a rezultatului procedurii către contestator și oricare alte acte subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse de ......... SRL, de la etapa evaluării propunerilor tehnice, cu luarea în considerare a considerentelor prezentei decizii, documentației de atribuire și legislației în vigoare, în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii. Obligatorie. Pagina 13 din 14

§ 15

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ........... PREȘEDINTE ........................ Consilier de soluționare ......................... Redactat practicaua deciziei .................. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 13 (treisprezece) pagini Pagina 14 din 14

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.